Mana Zilnica

27 Martie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia 53.6

Da, El Însuși a făcut aceasta! Iată adevărata esență a acestei întregi lucrări! Dumnezeu a așezat păcatele noastre asupra lui Isus, iar El ne spune acest lucru în Cuvântul Său, astfel ca noi să-l cunoaștem potrivit autorității divine – o autoritate care nu poate minți. Dumnezeu a plănuit acest lucru și Dumnezeu l-a făcut – totul este de la Dumnezeu, de la început și până la sfârșit, iar noi nu avem decât să ne bazăm pe el, cu credința unui copilaș. Cum știu că Isus mi-a purtat păcatele în trupul Său, pe lemn? Prin aceeași autoritate care îmi spune că am avut păcate care au trebuit purtate. Dumnezeu, în dragostea Lui neasemuită, mă asigură – pe mine, un păcătos sărman, vinovat și care merita iadul – că El Însuși a rezolvat chestiunea păcatelor mele într-o manieră care a adus glorie numelui Său, în prezența întregului univers.

Dar cât de adâncă este taina crucii! Îl văd acolo pe Dumnezeu Însuși îndepărtând păcatele mele, așa cum El le-a cunoscut și le-a cântărit. Îl văd așezându-le pe capul binecuvântatului meu Înlocuitor și pedepsindu-L pe El pentru ele. Văd toate valurile și talazurile mâniei drepte a lui Dumnezeu, care ar fi trebuit să mistuie sufletul și trupul meu în iad pentru eternitate; le văd abătându-se asupra Omului care a stat în locul meu, care m-a reprezentat înaintea lui Dumnezeu și care a purtat tot ceea ce eu meritam. Erau în joc gloria lui Dumnezeu, sfințenia Lui, măreția Lui eternă și cerințele înalte ale guvernării Sale.

Lăudat să fie Dumnezeul oricărui har care, în loc să ne trimită în iad din cauza păcatelor noastre, L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru acele păcate! Și, în toată această desfășurare a planului minunat de răscumpărare, Îl vedem pe Dumnezeul cel sfânt cum rezolvă problema păcatelor noastre și execută judecata asupra lor în Persoana Fiului Său preaiubit, etern și egal cu El Însuși, pentru ca torentul dragostei Sale să se poată revărsa în inimile noastre.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!

Matei 27.42

Cuvintele oamenilor au străpuns ca săgețile (4)

În a doua parte a versetului se spune: „pe Sine nu Se poate mântui!”. Sunt adevărate aceste cuvinte?

Pe de o parte, nu, pentru că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Împăratul lui Israel”, Alesul lui Dumnezeu, are „toată puterea în cer și pe pământ”. El este Creatorul și Susținătorul tuturor oamenilor. Cu câteva ore înainte, El le-a adeverit acest lucru. Ei au vrut să-L prindă și, când le-a spus: „Eu sunt”, „ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ” (Ioan 18.6).

Pe de altă parte, da, pentru că El vrea să-i mântuiască pe alții, și astfel nu a putut să Se mântuiască pe Sine. El a atârnat acolo, pentru că:

 

• fusese vestit în Vechiul Testament ca Acela care „va mântui pe poporul Său de păcatele lui” (Matei 1.21);
  
• a fost ascultător de Dumnezeul și Tatăl Său; de aceea S-a lăsat crucificat și S-a înjosit „până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8);
  
• ne iubește; El a venit „să mântuiască ce era pierdut” (Matei 18.11). În calitate de Păstorul cel Bun, El „Își dă viața pentru oi” (Ioan 10.11).
  

El nu a vrut și nu a putut să Se mântuiască pe Sine, pentru că în urmă cu două mii de ani El Se gândea la noi! Și, pentru că nu S-a salvat pe Sine, poate acum să-i salveze pe alții!

Citirea Bibliei: Mica 4.1-13 · Proverbe 28.20-28

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MĂRTURISEȘTE-L PE DOMNUL ISUS! – Fundația S.E.E.R. România

„Priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş.” (Ioan 4:35)

Domnul Isus a zis: „Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş.”

Astăzi, cineva care îți este apropiat s-ar putea să aibă nevoie disperată de dragostea lui Dumnezeu. Oare nu ar merita, cu riscul de-a fi respins, să cauți acea persoană care este pregătită și deschisă să răspundă la această dragoste? General vorbind, există cinci motive pentru care nu ne împărtășim credința mai des:

1) Credem că este doar datoria predicatorului s-o facă (dar vezi Faptele Apostolilor 1:8).

2) Nu suntem siguri de propria noastră mântuire (vezi Ioan 3:16).

3) Ne este teamă să nu fim respinși (vezi Luca 12:8-9).

4) Nu ne-am asumat responsabilitatea personală de a învăța cum să le spunem altora despre credința noastră (vezi 1 Petru 3:15).

5) Dragostea noastră pentru Hristos s-a răcit (vezi Apocalipsa 2:4-5).

Josh McDowell povestește despre un director de resurse umane căruia îi plăcea să-i facă pe potențialii angajați să se relaxeze, după care îi privea drept în ochi și îi întreba despre scopul lor în viață. Majoritatea erau șocați și se pierdeau cu firea în fața acestei întrebări. Într-o zi, după ce a discutat cu un bărbat pe nume Bob, directorul s-a aplecat spre el, l-a privit în ochi și l-a întrebat: „Și care este scopul tău în viață?” Fără să clipească, Bob a răspuns: „Să merg în rai și să iau cu mine cât de mulți oameni pot.” Directorul acela a povestit: „Pentru prima oară în cariera mea, am rămas fără cuvinte.”

Astăzi, destinul veșnic al cuiva poate depinde de disponibilitatea ta de a-i spune despre dragostea lui Dumnezeu. Acesta este planul lui Dumnezeu, și cuvântul Lui pentru tine azi: să le spui și altora despre Domnul Isus!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 26:1-6; 27:1-11

Capitolele 26, 27 şi 28 sunt consacrate Tirului, îmbelşugata cetate feniciană, stăpâna mărilor, principalul centru comercial al antichităţii. Aşa cum se bucură un negustor de dispariţia unui concurent vecin, şi Tirul s-a bucurat de nenorocirea Ierusalimului. Această bucurie nesănătoasă va deveni, cu siguranţă, motivul propriei sale ruine.

Capitolul 27 îi enumeră clienţii şi furnizorii şi inventariază lista bogată a produselor sale de negoţ. Tirul este o imagine a lumii cu bogăţiile ei. Oamenii au crezut dintotdeauna că sporirea nivelului de trai al populaţiei este mijlocul de a scăpa umanitatea de greutăţi şi de sărăcie. Şi ei nu contenesc să lucreze la această prosperitate materială, întregul lor efort ţintind spre a înfrumuseţa lumea, spre a face aici viaţa mai plăcută. Dar, departe de a aduce sufletele la Dumnezeu, această cursă a progresului nu a făcut altceva decât să dezvolte mulţumirea de sine (cap. 27.3b), pretenţia laodiceeană de a fi bogat şi de a nu avea nevoie de nimic.

Printre mărfurile scumpe ale Tirului vom căuta în zadar „aurul curăţit prin foc”, al dreptăţii divine, sau „hainele albe”, ale umblării practice, sau „alifia” pentru ochii credinţei, care este Duhul Sfânt! Pe acestea nu le putem „cumpăra” decât de la Domnul Isus (Apocalipsa 3.17,18)!