14 Martie 2022
Și celui care învinge … îi voi da steaua de dimineață.
Apocalipsa 2.26,28
Promisiunile făcute biruitorilor (7) – Steaua de dimineață
Această uimitoare promisiune este legată de cea precedentă (biruitorul va cârmui națiunile cu un toiag de fier). Ambele promisiuni au fost date aceleiași adunări (Tiatira) și sunt de asemenea strâns legate în ce privește tema lor: promisiunea venirii Domnului și rezultatele binecuvântate ale acestei veniri.
Cine sau ce este steaua de dimineață? Domnul Isus, în Apocalipsa 22.16, Se numește pe Sine „Steaua strălucitoare de dimineață”. Acest lucru arată că promisiunea Sa este una care aparține în exclusivitate Adunării. Când promisiunea venirii Sale este dată lui Israel în Vechiul Testament, Hristos este descris ca fiind „Soarele dreptății”, care va aduce „vindecarea în aripile Lui” (Maleahi 4.2). El Se va arăta lumii – lui Israel și națiunilor – și, venind în gloria Sa, ca Soare al dreptății, va risipi întunericul gros al lumii acesteia. Cu Adunarea însă, lucrurile vor sta diferit. Steaua de dimineață anunță zorile. În timp ce lumea este cufundată în somn, Hristos va veni și îi va răpi pe cei credincioși – „Astfel deci să nu dormim, ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji; pentru că cei care dorm, dorm noaptea; și cei care se îmbată, se îmbată noaptea” (1 Tesaloniceni 5.6,7).
El este Steaua de dimineață fiindcă este Speranța noastră, iar noi veghem și Îl așteptăm ca pe „o lumină strălucind într-un loc întunecos, până se va ivi ziua și va răsări steaua de dimineață în inimile noastre” (2 Petru 1.19). Avem deja promisiunea că vom domni împreună cu El – acel „toiag de fier” – atunci când Împărăția Sa va fi instituită, după ce El va veni ca Soare al dreptății. Însă promisiunea cu privire la steaua de dimineață ne arată că El Însuși va fi de asemenea partea noastră. Ne poate lumea oferi ceva care să se poată compara cu aceasta?
B. Reynolds
Dumnezeu … a strălucit în inimile noastre, ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Dar comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nespus de măreață să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.
2 Corinteni 4.6,7
Rezistența la îngheț
Era iarnă și un ger năpraznic domnea peste toată țara. Nici grădina nu a fost cruțată. Plantele care mai rămăseseră erau acoperite cu un strat gros de chiciură cristalină. Întreaga vegetație părea distrusă. Când s-a mai încălzit puțin, gheața s-a topit și, în mijlocul plantelor, care deveniseră negre din cauza gerului, s-a văzut culoarea verde a straturilor de salată. Contrastul era izbitor: înaintea înghețului toate plantele fuseseră verzi, iar acum doar frunzele de la câteva plante își mai păstraseră puterea vieții, deoarece Creatorul le-a dat proprietatea remarcabilă de a rezista gerului.
Prieteni credincioși, și noi suntem foarte slabi din punct de vedere spiritual, dar Dumnezeul nostru a așezat în noi, prin harul Său, o comoară: viața Lui, pe Însuși Hristos.
Toți oamenii au parte de încercări; nici noi nu suntem scutiți de ele. Uneori plângem și suspinăm din cauza tristeții și a suferinței, dar nu ne întristăm ca „ceilalți, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4.13).
În slăbiciunea noastră, El vrea să ne dea harul Său și puterea Sa, care sunt suficiente pentru toate nevoile și necazurile, încât lumina divină să poată străluci în noi.
Citirea Bibliei: Amos 6.1-14 · Proverbe 24.11-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII MEREU CINSTIT! – Fundația S.E.E.R. România
„Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă… duc la moarte.” (Proverbele 21:6)
Într-o zi, un predicator se plimba pe-o stradă și a văzut un grup de băieți adunați în jurul unui câine. „Ce faceți?” i-a întrebat el. Unul dintre băieți i-a răspuns: „Acesta este un câine vagabond din cartier. Toți îl vrem, dar numai unul dintre noi îl poate lua acasă. Așa că am hotărât ca acela dintre noi care spune cea mai mare minciună, să-l păstreze.” Predicatorul le-a zis: „Măi băieți, nu ar trebui să vă luați la întrecere spunând minciuni!” Și s-a lansat într-o predică începând cu „Minciuna este un păcat” și încheind cu „Când eram de seama voastră, nu spuneam niciodată minciuni.” S-a lăsat o liniște de mormânt. Apoi, tocmai când credea că băieții l-au înțeles, unul dintre ei a oftat adânc și a spus: „În regulă, dați-i câinele predicatorului!”
Lăsând gluma la o parte, hai să vedem împreună câteva riscuri la care te expui atunci când minți:
1) Trebuie să ții minte tot ce ai spus și memoria ta nu este atât de bună, așa că ai șanse să fii demascat.
2) Trebuie să trăiești în continuare cu tine însuți, știind că ai mințit și că asta contravine caracterului tău. Iar acesta este un lucru greu.
3) Când te hotărăști să te rogi, primul lucru care îți vine în minte este ultimul lucru despre care dorești să discuți cu Dumnezeu: minciunile tale.
4) Contrar credinței populare care spune că fructul interzis este dulce, să știi că este foarte amar. Biblia spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Iar tu va trebui să trăiești cu acest gust al minciunii în gură.
Nu-i așa că ar fi mai bine să fii cinstit?
de Jean Koechlin
Ezechiel 14:12-23; 15:1-8
Domnul îi face cunoscute robului său „judecăţile cumplite” pe care le-a rezervat: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma (v. 21). De asemenea, îi declară că nici chiar prezenţa a trei oameni remarcabili ai lui Dumnezeu, precum Noe, Daniel şi Iov, nu ar fi suficientă pentru a cruţa această ţară vinovată. Domnul pune alături numele acestor trei martori de excepţie, care au trăit în epoci atât de diferite (Daniel încă trăia în Babilon), pentru a aminti atât faptul că teama de Dumnezeu şi dreptatea pot fi practicate în orice vremuri, oricât de întunecate, ca cea care precedă potopul, cât şi faptul că El răspunde printr-o eliberare individuală (Proverbe 11.8). Astfel, nimeni nu este îndreptăţit să se dezvinovăţească de purtarea sa, invocând mediul în care trăieşte şi influenţele pe care le suportă.
În capitolul 15 este reluată imaginea viei lui Israel (vezi şi cap. 17.6; 19.10). Dacă tot n-a adus roade, atunci „n–ar putea fi oare folosit măcar lemnul ei (v. 3)? În niciun caz! Este fără valoare, numai bun de ars! Ce soartă teribilă au mlădiţele sterile ale viei lui Israel” şi cele pe care Tatăl va fi nevoit să le taie din adevărata viţă (Ioan 15.1,2)!
Mana Zilnica 