Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Ianuarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Toți bătrânii lui Israel s-au adunat și au venit la Samuel, la Rama. Și i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit și fiii tăi nu umblă pe căile tale; acum pune peste noi un împărat, ca să ne judece, cum au toate națiunile”.
1 Samuel 8.4,5

Omul ales de cei din popor, potrivit dorințelor lor carnale, intră în scenă. În mod remarcabil, apariția lui este în legătură cu niște măgărițe (vedeți 1 Samuel 9.1-3), în contrast izbitor cu omul după inima lui Dumnezeu, care purta grijă de oi și de miei (Psalmul 78.70-72). Măgărițele pierdute nu au fost găsite de Saul, deși, în cele din urmă, au fost recuperate (1 Samuel 9.20). David însă, punându-și viața în pericol, a scăpat oile din gura leului și a ursului (1 Samuel 17.37).

Cât de sugestive sunt lecțiile prezentate aici! Măgarul este simbol al necurăției și voinței cărnii – „Totuși omul nepriceput va îndrăzni, deși omul este născut ca mânzul unui măgar sălbatic” (Iov 11.12). Un miel era prețul pentru răscumpărarea atât a unui israelit, cât și a unui măgăruș (Exod 13.13). Oile și mieii, dimpotrivă, sunt simboluri ale celor care fac parte din poporul lui Dumnezeu. Pentru aceștia însă, Saul nu avea inimă și nici pricepere pentru a-i îngriji. El a putut fi conducător, însă nu și păstor.

Saul, de asemenea, era din seminția lui Beniamin, seminție cunoscută pentru încăpățânarea și pentru persistența ei în rău (Judecători 20.13), ceea ce a avut ca rezultat faptul că ea era acum cea mai puțin numeroasă dintre toate semințiile lui Israel (1 Samuel 9.21). „Saul” înseamnă „cerut”, fiindcă el a fost răspunsul la cererea carnală a poporului. În consecință, el reprezintă carnea într-un mod remarcabil, de aceea era cu totul incompetent pentru a pune frâu răului din inima unui popor pornit la răzvrătire. Carnea nu poate niciodată înlătura carnea. Am învățat și noi acest adevăr dureros? Însă ceea ce carnea nu poate decât agrava, puterea și harul Duhului Sfânt pot înlătura pe deplin. Cât de des a fost dovedit acest lucru în istoria Adunării lui Dumnezeu!

W W Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”
Psalmul 90.12

Tariful pauşal

Branșa bubuie. În fiecare lună oferte noi. Să telefonezi cu telefonul mobil sau cu cel fix sau să navighezi pe internet trebuie să devină tot mai ieftin. Motto-ul la început de an este: tarif paușal în loc de decontare individuală.

Şi Ana se gândește la taxele ei de telefon din ultimele luni. Într-adevăr, o ușoară, dar permanentă creștere a costurilor. Ea calculează și, desigur, tariful paușal este ceva mai ieftin. Să îl accepte…? Da, ea acceptă oferta. Şi acum? Ea telefonează mai mult, mai des, mai îndelung. Nu face nimic, nu o mai costă nimic. Într-adevăr, așa este? La început, Ana a considerat că afacerea este serioasă. Toată după-amiaza la telefon și la calculator. Seara de asemenea. La început, când și când. Apoi, tot mai des. La sfârșit, chiar până noaptea târziu.

Doar când vecina o întreabă: „Ana, ce se întâmplă cu tine?”, rămâne uimită. „De ce, ce să se întâmple?” Mai târziu se gândește mai bine și observă că locuința ei arată foarte haotic și este murdară. Şi ea? Nici ea nu este îngrijită cum ar trebui. Ajutor!! Chiar vecina a observat. Frumos din partea ei că i s-a adresat. Şi toate acestea din cauza tarifului paușal. Multele convorbiri telefonice, navigări și așa mai departe nu au cauzat mai multe costuri. Dar ceva foarte important a costat-o pe Ana. Timpul ei! Şi acesta este de neplătit. De aceea Ana vrea ca de acum să trăiască mult mai conștientă, căci timpul ei îi este mai important decât banii. Pe viitor va ocoli hoții de timp, în ciuda ofertelor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREȚUIEȘTE-ȚI PRIETENII!

„Este bine, fiica mea, să ieşi cu slujnicele lui, şi să nu te întâlnească cineva în alt ogor.” (Rut 2:22)

     O autoare scria: „Dacă ai prietene evlavioase, apreciază și hrănește acele relații ca și cum viața ta ar depinde de ele – pentru că așa și este. Toate lucrurile sunt mai bune când ieși cu slujnicele Domnului. Viața este mai autentică, durează mai mult și este mai activă. Dumnezeu a creat femeile ca să se bazeze pe alte femei. Eu sunt binecuvântată să am prietene care mă ridică atunci când cad, care mă ajută să-mi revin când mă cred cineva, și care îmi arată chipul lui Dumnezeu în fiecare zi, prin compasiune, umor, putere și dragoste necondiționată. Fie ca și voi să cultivați același fel de relații și să vă bucurați de ele.”

Nu doar femeile au nevoie de prietene; și bărbații au nevoie de prieteni. Una din primele afirmații pe care le-a făcut Dumnezeu în Biblie, a fost „nu e bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). Solomon scrie: „Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbe 17:17) Poetul William Carlos Williams a scris: „Când vine încercarea credința s-o testeze, iubește prietenia – ea vrea să-ncurajeze!”

Este posibil ca prietenul tău să nu poată face nimic, dar faptul că este lângă tine este o mare încurajare. Sunt încercări prin care trebuie să treci singur și cărări pe care trebuie să pășești doar tu. Sunt vremuri când dragostea nu poate netezi cărarea și prietenii nu-ți pot ridica povara grea. Să știi că ai un prieten alături de tine până la capăt, că îi pasă până la sfârșit, că are mereu o îmbrățișare caldă pentru tine, asta te ajută să reziști, chiar dacă el nu poate face nimic. Și astfel inima ta speră ca Dumnezeu să binecuvânteze prietenul care este alături de tine.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin


Psalmii 100 şi 101

Psalmul 100 este un psalm de mulţumire, invitând tot pământul să-L celebreze pe Domnul şi să-L slujească cu bucurie.

Cu cât mai mult aceste privilegii sunt ale noastre, de vreme ce noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca pe un Tată bun şi pe Isus ca pe un Păstor plin de tandreţe (comp. cu sf. v. 3)! Este aceasta pentru noi o bucurie, să-L slujim pe Domnul? Sau, din contră, ne purtăm ca şi cum El ar fi un aspru Stăpân al unui jug greu? (Matei 25:24). Domnul să ne facă să gustăm acum bucuria care însoţeşte întotdeauna o slujire în ascultare (Ioan 15:10-11), pentru a putea auzi mai târziu şi acest cuvânt deosebit de preţios: Intră în bucuria Stăpânului tău (Matei 25:21-23)!

Odată cu Psalmul 101 se deschide o nouă serie. Acest prim psalm al seriei este, într-un fel, conţinutul declaraţiei publice a Împăratului la instaurarea Împărăţiei. El expune bazele pe care va aşeza din nou guvernarea ţării: înţelepciune, integritate, dreptate, separare de rău. Ce contrast între aceste principii simple şi ferme şi codurile încâlcite şi complicate ale justiţiei omeneşti! Toţi supuşii împărăţiei vor fi fost preveniţi: perversitatea, defăimarea, mândria, frauda şi minciuna nu vor fi nicidecum tolerate. Ca unii chemaţi să împărăţim împreună cu Domnul, avem răspunderea de a ilustra încă de acum în umblarea noastră principiile Împărăţiei Sale.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: