Mana Zilnica

Cine are o inimă înțeleaptă primește învățăturile …
Proverbe 10.8

Afirmaţii

„Cu puterea noastră nu putem face nimic.”

Martin Luther, teolog

„Oamenii slabi au deseori gânduri revoluționare: ei consideră că le-ar merge mai bine dacă n-ar fi cârmuiți de nimeni, dar nu-și dau seama că nu se pot guverna nici pe sine, nici pe alții.”

Johann Wolfgang Goethe, poet

„Inimile celor fățarnici sunt ca marmura de pe morminte, pe care nici focul soarelui, nici focul dragostei, nici focul iadului nu o poate încălzi; ei cunosc toate cuvintele afară de cuvântul vieții.”

Giovani Papini, scriitor

„Cea mai mare dorință a mea este ca pe Dumnezeul, pe care-L găsesc pretutindeni în afară, să-L percep de asemenea și înăuntrul ființei mele.”

Johannes Kepler, astronom

„Du-te în spitale și privește de aproape suferințele, durerile și slăbiciunile pe care le îndură oamenii; vizitează închisorile și pe nenorociții din ele; du-te și vezi pe săraci în lipsurile mari în care se află; și vei înțelege cât de mult greșești când te plângi de starea în care te afli.”

Ioan Hrisostom, teolog

coordonatori Bob & Debby Gass

NU PRIVI ÎN URMĂ!

„Oricine … se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62)

Domnul Isus a căutat oameni pregătiți pentru a face mai mult decât a crede în El – El a vrut oameni dispuși să-L urmeze. Începutul lucrării Sale a fost marcat de oameni precum Andrei, Petru, Filip și Natanael (vezi Ioan 1:35-52); oameni dispuși să lase în urmă ceea ce erau și ceea ce aveau pentru a-L urma pe El. Domnul Isus i-a chemat pe oameni la un angajament radical. Când „a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, … le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze” (Marcu 8:34). Fără jumătăți de măsură, ci cu dorința de a-L urma neîncetat. Credința în Isus te va duce în cer, dar nimic altceva, în afară de trăirea cu El zi de zi, nu te va face folositor pentru Împărăția Lui de pe pământ. Trei persoane diferite i-au spus lui Isus: „Doamne, Te voi urma” (vezi Luca 9:57-61), însă nu au fost gata să renunțe la vechile lor priorități (vezi v. 62). Domnul Isus a răspuns prin această metaforă de mare putere: „Oricine … se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. Să-L urmezi pe Isus înseamnă că tot ce ai lăsat în urmă rămâne în urmă – prietenii vechi, atașamente vechi, moduri de viață vechi. Nu poți face brazda dreaptă a uceniciei dacă te uiți în urmă, spre trecut. Nu lăsa ca atracția gravitațională a vechilor eșecuri, vinovății, temeri, rușini, trădări, pierderi, abuzuri, respingeri, resentimente și neiertări să-ți ruineze viitorul. Pune piciorul în prag și alătură-te celor dispuși să-L „urmeze pe Miel oriunde merge El” (Apocalipsa 14:4).

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 2:1-16

Indiferent cât de jos ar fi căzut un om, el întotdeauna va găsi pe unul mai mizerabil decât el, faţă de care, comparându-se, ar ieşi în avantaj! Cel împătimit de jocuri de noroc îl dispreţuieşte pe bietul beţiv şi acesta, la rândul lui, se consideră superior unui răufăcător. În realitate, toate viciile se află în stadiu iniţial (în germene) în propria noastră inimă. Atunci când noi îi judecăm pe alţii (v. 1), facem dovada că ştim foarte bine să recunoaştem răul; arătăm deci că avem o conştiinţă. Şi această conştiinţă ne condamnă pe noi înşine atunci când, la rândul nostru, comitem fapte asemănătoare.

Toţi oamenii au o conştiinţă (Geneza 3:22). În bunătatea Sa, Dumnezeu Se foloseşte de ea ca să-i împingă spre pocăinţă (v. 4), fără însă a autoriza pe cineva săşi judece aproapele. Numai Unul singur are dreptul să judece: Isus Hristos (v. 16; Ioan 5:22; Fapte 10:42). El va pune întro zi în lumină lucrurile ascunse ale oamenilor, toate faptele lor şi intenţiile de nemărturisit, ascunse cu atâta grijă (Matei 10:26). Mărturisiţi-I Lui fără întârziere secretele voastre cele mai ruşinoase!

Conştiinţa voastră nu este o voce duşmănoasă, ci un prieten care vine să vă spună: vorbeşte despre aceasta Domnului Isus; El va şti să Se ocupe de ea.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 oct. 2017

19 Octombrie 2017

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Dar mă tem ca nu cumva … gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea față de Hristos.
2 Corinteni 11.3

Coborârea Duhului Sfânt asupra celor credincioși a avut un efect imediat și minunat. Dumnezeu introducea astfel o nouă dispensație, care, spre deosebire de cea a legii, nu avea niciun lider omenesc, așa cum fusese Moise, niciun mare preot, precum Aaron; nicio jertfă de animale și nicio slujbă ritualică, precum cele de la cort. Dimpotrivă, în simplitatea credinței, ucenicii erau în mod minunat uniți și stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.

Să remarcăm că învățătura apostolilor este menționată prima, fiindcă învățătura lor cu privire la Hristos constituie baza comuniunii. Fără adevărul cu privire la El nu exista niciun sens pentru strângerea credincioșilor laolaltă, însă supunerea lor față de Hristos și față de Cuvântul Lui îi aducea laolaltă pentru a se bucura de o comuniune vitală, care era acompaniată de frângerea pâinii și de rugăciuni. Mai târziu, ei au fost binecuvântați cu alte învățături, precum cea revelată prin apostolul Pavel, cu privire la Hristos și la Adunare. Supunerea față de această învățătură făcea ca părtășia, frângerea pâinii și rugăciunile lor să fie încă și mai prețioase.

Din nefericire, în creștinătate astăzi au fost adăugate forme și ritualuri, iar oamenii ocupă locuri proeminente, luându-și diferite titluri. Astfel de practici tăgăduiesc „simplitatea care este în Hristos”, în loc să se supună ei. Simplitatea zilelor de început ale creștinismului a fost pierdută. Fie ca toți cei care au găsit această simplitate, în adunări mici și neînsemnate, să fie întăriți de Domnul și, cu o credință smerită, să prețuiască tot mai mult această resursă binecuvântată a lui Dumnezeu!

L M Grant

Lauda adusă lui Dumnezeu

… de trei ori pe zi … se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.
Daniel 6.10

Lauda cuvenită lui Dumnezeu ocupă un spațiu mare în Sfânta Scriptură și așa a fost și în viața lui Daniel. Rugăciunea lui Daniel arăta dependența lui de Dumnezeu, iar lauda era oferită pentru ceea ce este Dumnezeu. Lauda se naște într-o inimă ascultătoare de Dumnezeu. Înainte de a-L lăuda pe Dumnezeu cu sinceritate, trebuie să experimentăm personal bunătatea Sa arătată prin lucrarea Mântuitorului de pe cruce. Trebuie să cunoaștem personal realitatea existenței Sale și a dragostei Sale față de noi. Dumnezeu este dispus să primească pe orice păcătos în baza jertfei Fiului Său la cruce. Numai firea noastră pământească și inima noastră încăpățânată ne împiedică să cunoaștem bunătatea și dragostea lui Dumnezeu. Iar dacă ajungem la această cunoaștere, în mod natural vom cânta lauda care i se cuvine lui Dumnezeu. Fiind creștini, avem multe motive pentru care să-L lăudăm pe Dumnezeu, indiferent de temerile și suferințele noastre, indiferent de dezamăgirile, dar și de succesele noastre. Dacă lipsesc din viața noastră rugăciunea și lauda, să ne amintim de Daniel, să ne amintim de multele binefaceri pe care Dumnezeu ni le-a dăruit în harul Său.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMBRACĂ HAINA LAUDEI

„O haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3)

Lauda acționează ca o lupă. Ea face ca lucrul asupra căruia te focalizezi să se mărească, ca să fie „preamărit”.

David a zis: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele” (Psalmul 34:3-4). Este greșit să aștepți până când nu mai ai nici o problemă, până când ai mai puține probleme, sau până când acestea s-au rezolvat ca să-L lauzi pe Domnul.

Lauda este una din marile chei biblice ale rezolvării problemelor, deoarece te face să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, Cel care rezolvă problemele.

Charles Spurgeon a spus: „Cele mai fericite clipe ale mele sunt atunci când Îl laud pe Dumnezeu, când Îl ador cu adevărat pe Domnul Isus Hristos. În această laudă uit de problemele bisericii și de orice altceva. Pentru mine, aceasta e cea mai apropiată înțelegere a ceea ce va fi în ceruri.” Dumnezeu ți-a promis „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit.” Iată cum funcționează: Când începi să-L lauzi deși duhul îți este mâhnit, experimentezi un nou sentiment al speranței și al bucuriei. Prin închinare îți aduci aminte că Dumnezeu este mai mare decât situația cu care te confrunți și nu numai că El poate să-ți gestioneze îngrijorările, dar și că El este dispus, dorește și așteaptă s-o facă. Psalmistul a scris: „De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.” (Psalmul 119:164). Umple-ți ziua cu laudă. Nu-ți lua numai „pauză de cafea” sau „pauză de ceai”, ia-ți și „pauză de laudă.”

Începe să-L lauzi pe Dumnezeu pentru două lucruri:

1) Pentru atributele Sale. Pentru puterea, dragostea, harul, bunătatea, călăuzirea și mila Sa.

2) Pentru faptele Sale. Adu-ți aminte de bunătatea Sa față de tine.

Dezbracă duhul mâhnit și îmbracă haina laudei.

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 1:18-32

Înainte de a explica modul în care Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătos, fiecare trebuie să fie convins că este păcătos. De aceea, ca să spunem aşa, Dumnezeu va deschide aici proces omenirii în întregime. Am fi înclinaţi să gândim că păgânii sunt scuzaţi; ei nu au Cuvântul scris. Totuşi, ei au înaintea ochilor o altă carte mereu deschisă: cea a Creaţiei (Psalmul 19:1). Ei însă n-au vrut să-L recunoască şi să-L onoreze pe Autorul ei şi au neglijat să-I aducă mulţumiri (ceea ce este o datorie universală). Orice fiinţă omenească a primit o inteligenţă care-i permite să discearnă faptele evidente şi să tragă concluzia că există un Dumnezeu. Oamenii însă au folosit această facultate pentru a născoci idoli şi, făcându-se robi forţelor răului, sau dedat la cele mai rele pofte.

Este de o urâţenie de nesuportat portretul pe care-l face aici Dumnezeu omului natural. Dumnezeu îi declară vinovaţi nu numai pe aceia care se dedau ei înşişi la asemenea vicii, ci şi pe toţi cei care îşi găsesc plăcerea în cei care le fac (v. 32). A citi un roman care istoriseşte aceste lucruri imorale, a te complace în descrieri tulburi (murdare) şi nesănătoase înseamnă a te plasa sub aceeaşi judecată dreaptă (v. 32; Psalmul 50:18).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 oct. 2017

18 Octombrie 2017

Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El cunoaște pe cei care se încred în El.
Naum 1.7

Se pare că Naum a profețit în timpul domniei împăratului Ezechia, atunci când împăratul Asiriei a invadat țara. Să privim la cele trei părți ale versetului de mai sus:

1. Domnul este bun. Câteodată, împrejurările noastre sunt bune, altă dată sunt rele, la fel cum Ezechia cu siguranță a experimentat și el. Totuși este minunat să știm că Dumnezeul nostru este întotdeauna bun. „Tu ești bun și binefăcător” (Psalmul 119.68). El ne iubește și toate împrejurările pe care le îngăduie în viețile noastre vin din inima Sa plină de dragoste, iar El lucrează prin ele potrivit cu scopurile Sale. Dintr-o temniță romană, apostolul Pavel scria în Noul Testament: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul” (Filipeni 4.4). Poate nu vom putea să ne bucurăm totdeauna în împrejurările noastre, însă putem cu siguranță să ne bucurăm totdeauna în Domnul, fiindcă este bun.

2. Un loc întărit în ziua necazului. Toate cetățile lui Iuda fuseseră cucerite de împăratul Asiriei și părea că Ierusalimul însuși avea să cadă în mâinile vrăjmașului. Domnul însă este un loc întărit (o cetățuie) care nu va cădea niciodată. În ziua necazului, când pare că totul cedează în jurul nostru, putem fugi la adăpost în acest loc întărit, unde vom găsi odihnă și siguranță.

3. El cunoaște pe cei care se încred în El. Ce minunat că El ne cunoaște! El ne știe nu numai numele (Ioan 10.3), ci și numărul perilor capului (Luca 12.7). Ce cunoaștere perfectă și intimă! Cuvântul ebraic pentru „încredere” în acest verset are semnificația de „refugiu”. Nădăjduim că toți cititorii L-au găsit ca refugiu și adăpost împotriva judecății eterne; și, de asemenea, că toți, ca și credincioși, Îl cunosc ca refugiu și loc întărit în împrejurările zilnice ale vieții.

K Quartell

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Isaia 53.6

Salvatorul omorât

Aceasta este o povestire adevărată. Să înțelegem prin aceste rânduri emoționante ce a făcut Mântuitorul pentru noi. Domnul Isus Hristos Se bucura de toată cinstea cerului. Noi însă eram pierduți și rătăceam pe căile păcatului, ca acel om care se pierduse prin munții Alpi. Mântuitorul a venit să ne caute.

Cum a fost răsplătită bunătatea Sa? „Iată moștenitorul; veniți să-L omorâm și să punem stăpânire pe moștenirea Lui.” Acesta a fost răspunsul omului la binefacerile Salvatorului. În loc să fie recunoscători Mântuitorului, oamenii L-au răstignit. Salvatorul ceresc Și-a dat viața pe cruce, pentru ca noi, prin credința în El, să avem viața veșnică. Domnul și Salvatorul omenirii ar fi putut să Se răzbune pe oamenii nerecunoscători, care L-au răstignit, dar El a vrut să-i conducă pe toți spre adăpostul ceresc.

Ca și omul din povestire, și tu trebuie să-ți regreți păcatele și să i le mărturisești Salvatorului ceresc; așa vei obține iertarea Sa. Cuvântul Domnului spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1.9,10).

CHEIA UNEI VIETI BIRUITOARE

coordonatori Bob & Debby Gass

„El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4)

Se spune că un pastor a fost invitat la masă de către una din familiile din parohia lui, iar doamna s-a gândit să-l impresioneze. După servirea mesei, ea a dorit ca pastorul să citească ceva ziditor pentru familie. Ea i-a spus unuia dintre copii: „Te rog du-te și adu Cartea cea Bună, cartea pe care o iubim, cartea pe care o citim în fiecare zi.” Ghici ce s-a întâmplat? Copilul s-a întors cu catalogul de cumpărături! Serios acum, așa cum nu te poți dezvolta fizic fără aportul zilnic de hrană sănătoasă, nu te poți dezvolta nici spiritual fără părtășia zilnică în Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce îți trebuie pentru a duce o viață de creștin plină de bucurie și de victorii se găsește în Biblie. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte” (v. 3-4).

Ce a folosit Domnul Isus pentru a învinge ispitirile la care a fost supus de către Satan în pustie? Intelectul? Stăpânirea de sine? Nu, El a folosit Scripturile pentru că știa că diavolul nu are nici un cap de acuzare asupra lor. Vrei să ai succes în carieră, în familie, în relații și în orice alt domeniu? „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune” (Iosua 1:8).

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 1:1-17

Epistolele sunt scrisori adresate de apostoli unor adunări sau unor credincioşi şi în ele găsim prezentate adevărurile creştine. Epistola către Romani, deşi a fost scrisă după altele, a fost pe drept aşezată prima, pentru că subiectul ei este Evanghelia. Şi, înainte de a primi o învăţătură creştină, trebuie să începem prin a deveni creştini. Prieten cititor, ţi se oferă acest prilej, dacă până acum le-ai scăpat pe celelalte! Cere-I Domnului să atingă inima şi conştiinţa ta prin puterea singurului Cuvânt şi prin autoritatea Evangheliei, puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede (v. 16).

Această scrisoare a fost scrisă cu mult înaintea călătoriei dramatice relatate la sfârşitul cărţii Faptele Apostolilor. Pavel nu-i văzuse deci până acum niciodată pe romani. Dar ceea ce este obligatoriu pentru o lucrare utilă el este plin de dragoste pentru ei şi, mai presus de toate, pentru Acela despre care le va vorbi: Isus Hristos. Numele Său umple cele dintâi versete. Nu este El, întradevăr, conţinutul (substanţa) Evangheliei, fundamentul tuturor relaţiilor dintre Dumnezeu şi om? Pe de altă parte, faptul că Pavel era gata să vestească Evanghelia unora pe care deja îi numea preaiubiţi şi sfinţi (v. 15,7) ne confirmă că această veste bună nu se limitează numai la o simplă iertare de păcate. Ea cuprinde tot adevărul în Hristos.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 oct. 2017

17 Octombrie 2017

Am însă de toate și din belșug; sunt copleșit, după ce am primit de la Epafrodit cele de la voi, un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință, potrivit bogățiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus.
Filipeni 4.18,19

Să remarcăm expresia din Filipeni 4.18: „Un parfum de bună mireasmă”! Aceasta este o expresie puternică. Un ajutor financiar era „un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu”. Dacă ar fi fost oferit fără dragostea față de Hristos ca motivație, expresia ar fi trebuit să fie: „Banii tăi să piară împreună cu tine”; însă chiar și un simplu pahar cu apă rece este un parfum de bună mireasmă, dacă este dat de dragul lui Hristos. Cât de mult îi va surprinde El pe ai Săi cu felul în care a luat seama la fiecare lucru neînsemnat făcut de dragul Lui! Dragostea mea pentru Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul Său să moară pentru mine, și dragostea mea pentru Cel care, prin moartea Sa, a făcut posibil să-L numesc pe Dumnezeul Lui Dumnezeu al meu, sunt ele motivația pentru care să renunț la toate pentru El?

Filipenii se goleau pe ei înșiși pentru Pavel, iar inima lui era atât de simplă, încât putea accepta totul, spunând: „Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință”. El nu putea să refuze ultima lor bucățică de pâine oferită lui, fiindcă știa că Dumnezeul său avea să le împlinească orice trebuință. Este nevoie de gândul lui Hristos pentru a accepta ceea ce nu ai solicitat, fiindcă este dat de dragul Lui.

Odată am refuzat să primesc ceva de la o văduvă sărmană; am greșit și nu m-am ridicat la înălțimea gestului ei. Ea dorea ca evanghelia să fie predicată și venise cu cei doi bănuți ai ei. Trebuie să avem grijă și să nu refuzăm nimănui privilegiul de a se identifica cu lucrarea și cu interesele Domnului. Dumnezeu va împlini negreșit orice trebuință, însă are un plan al Lui, un plan în care oferă totul pentru satisfacerea deplină a inimii. El va îngriji de orice nevoie prezentă a celor ai Săi și le va da apoi bogățiile în slavă, prin Hristos Isus, pentru totdeauna.

G V Wigram

Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc!
Psalmul 19.12

Salvatorul omorât

Într-un târziu, omul a deschis ochii. El nu înțelegea însă unde se afla. Când a văzut deasupra lui câinele uriaș, s-a speriat. Era convins că este un lup. Fără să judece prea mult, cu o mișcare bruscă și-a scos cuțitul de vânătoare și l-a împlântat adânc în pieptul câinelui. Acesta a scos un urlet sfâșietor. Ar fi putut să-l muște pe om de gât, dar nu i-a făcut niciun rău. Clătinându-se a început să-și croiască încet, cu greu și cu dureri mari, un drum spre adăpost. În urma lui rămânea pe zăpadă o dâră roșie de sânge.

Omul care fusese salvat, și-a dat seama de ceea ce făcuse și a început să plângă. S-a ridicat cu greu și a mers pe urmele câinelui. Ajuns la adăpost, Ralf a căzut jos. Cabanierul, cutremurat de suferința câinelui, a chemat ajutoare și l-au dus pe brațe în holul cabanei. Cu toții plângeau, în timp ce Ralf le lingea mâinile. Omul salvat a căzut în genunchi și i-a zis câinelui: „Iartă-mă!”. Mângâind blana câinelui salvator, acesta a lins mâna omului.

„V-a iertat”, zise cabanierul. În clipa aceea, câinele și-a lăsat capul într-o parte. Murise după ce salvase încă un om.

CEL MAI GREU LUCRU DE FĂCUT

coordonatori Bob & Debby Gass

„S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob” (Filipeni 2:7)

Cel mai greu lucru pe care îl vei face vreodată este să-i pui pe ceilalți pe locul întâi și pe tine pe locul al doilea, întrucât în mod intuitiv, noi avem o părere înaltă despre noi înșine. Auto-conservarea este primul instinct al omului – dar nu dă rezultate. Știi cum reacționează două capre care se întâlnesc pe puntea unui râu? Înapoi nu se pot întoarce dar nici nu pot trece una pe lângă cealaltă deoarece puntea este îngustă. Caprele știu din instinct că dacă se lovesc una pe alta vor cădea amândouă în râu și se vor îneca. Așadar, cum gestionează ele situația? Experiența le-a învățat că una dintre ele trebiue să se lase jos pentru ca cealaltă să treacă peste ea; prin urmare, ambele animale supraviețuiesc și ajung la destinație tefere și nevătămate. În loc să se considere umilită, capra se percepe pe sine ca un pod peste care se trece. Așadar, situația duce la câștig pentru ambele părți.

Biblia spune că Domnul Isus „S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob.” Pentru ca și tu să faci asta, trebuie să te concentrezi asupra nevoilor celorlalți și nu asupra propriilor tale „drepturi”. Președintele Calvin Coolidge a spus: „Nici o întreprindere nu poate exista singură. Ea este în slujba împlinirii unei mari nevoi, face un serviciu măreț, nu pentru ea, ci pentru ceilalți; dacă eșuează în toate acestea, încetează să mai fie profitabilă și nu mai există.”

Ceea ce este adevărat pentru orice organizație sau companie este adevărat și pentru tine.

Dar iată partea cea mai bună: De fiecare dată când te sacrifici pentru a sluji pe cineva, împrăștii sămânța binecuvântării pe care o vei culege în mod sigur.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 28:17-31

Abia ajuns la Roma, Pavel îi şi convoacă pe cei mai de seamă iudei, cărora le explică condiţiile întemniţării sale. Şi, departe de a purta ranchiună pe cei din poporul lui, pentru tot răul pe care l-a suferit din partea lor, el le dă din nou şi întotdeauna cel dintâi loc în predicarea evangheliei. Neobosit, de dimineaţa până seara, le prezintă adevărul, până în momentul în care ei pleacă (v. 25-29; citiţi Evrei 10:38-39).

Pavel stă doi ani prizonier la Roma. Va putea însă constata că împrejurările prin care trecuse s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei (Filipeni 1:12). Oare nu în perioada acestei captivităţi a scris el mai multe epistole, printre care cea către Efeseni, cea către Filipeni, cea către Coloseni? Noi nu le-am fi avut, dacă el ar fi fost liber să viziteze aceste adunări.

De altfel, tocmai epistolele ne îngăduie să continuăm încă puţin călătoria prin istoria marelui apostol. Pentru că aici relatarea se întrerupe şi cartea Faptele Apostolilor nu are încheiere ca pentru a ne arăta că lucrarea Duhului Sfânt aici, pe pământ, nu s-a încheiat! Ea continuă, cât timp Biserica este pe pământ, în viaţa fiecărui credincios.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 oct. 2017

16 Octombrie 2017

Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el.
Deuteronom 2.30

Când Israel era gata să intre în țara promisă, a trebuit să treacă prin țara amoriților. Ei i-au vorbit cu blândețe lui Sihon, împăratul Hesbonului, spunându-i că doreau doar să treacă prin țara lui și că aveau să-i plătească tot ceea ce aveau să mănânce și să bea. Sihon însă a refuzat, împotrivindu-se astfel pe față poporului lui Dumnezeu. Israeliții nu aveau de ales și au luptat împotriva lui Sihon. Dumnezeu a spus: „Iată, am început să dau înaintea ta pe Sihon și țara lui; începe, ia în stăpânire țara, ca s-o stăpânești” (versetul 31). Ei s-au încrezut în Dumnezeu și au luptat, dobândind biruința.

Există multe lucruri care se împotrivesc creșterii noastre spirituale și luării în stăpânire a binecuvântărilor noastre din locurile cerești (Efeseni 1.3). Religia este unul dintre ele; ea ține „cheia cunoștinței” și îi împiedică pe cei care vor să intre (Luca 11.52). Filosofia, cu învățăturile oamenilor, potrivit cu elementele lumii (Coloseni 2.8), este un altul, la fel ca și împotrivirile pe nedrept numite știință (1 Timotei 6.20,21). Nu există progres spiritual dacă dăm ascultare acestor glasuri împotrivitoare. Trebuie să facem un singur lucru: să răsturnăm raționamentele „și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu și înrobind orice gând ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10.5).

Dumnezeu l-a înlăturat pe Sihon, astfel ca poporul Său să poată lua în stăpânire țara. Trebuie să luăm în stăpânire teritoriul minților noastre pentru Dumnezeu: „Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați” (Romani 12.2). Aceasta este calea către binecuvântările noastre spirituale în Hristos. Doar astfel va fi posibil ca în noi să locuiască din belșug cuvântul lui Hristos (Coloseni 3.16).

A Leclerc

… Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
Iov 37.14

Salvatorul omorât

Ralf era cel mai bun câine Saint Bernard din munții Alpi; salvase deja 67 de oameni. Cabanierii și toți lucrătorii de la Salvamont îl iubeau pe Ralf.

În dimineața aceea, Ralf ieși din cușca lui cu pași domoli, dar hotărâți. Privi mai întâi în diferite direcții, apoi porni pe poteca ce ducea la pârtia de schi. Vântul bătea cu mare putere. Lupta lui cu zăpada și-a meritat efortul, deoarece, după o oră de căutări, Ralf a găsit un om căzut sub zăpadă. Să fi murit oare? Câinele se apropie repede și, cu mirosul său foarte fin, simți că omul încă mai respira. Imediat, câinele îi linse mâinile și fața pentru a-l mai încălzi puțin. În multe cazuri, omul își revenea prin aceasta, iar apoi, ajutat de câine, mergea la cabană. Alteori, când omul era prea obosit, câinele dădea alarmă la cabană și atunci veneau cei de acolo în ajutor. Acum însă, omul nu se mișca deloc, iar distanța până la cabană era prea mare. Câinele își întinse corpul său mare și îmblănit peste omul aproape înghețat, ca să-l încălzească mai bine. Vântul rece îl lovea pe bietul câine, dar el stătea acolo la datorie. Câtă bucurie o fi simțit câinele când omul a început să miște?!

TRANSFORMATI PRIN DUHUL DOMNULUI

coordonatori Bob & Debby Gass

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui … prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18)

Mulți creștini cred că Dumnezeu abia așteaptă să-i pedepsească pentru eșecurile lor, iar gândirea lor eronată îi face să trăiască o viață chinuită. Când Îl vezi pe Dumnezeu în felul acesta, nu poți trăi decât în teamă, nesiguranță și neliniște, gândindu-te la păcatele și la luptele tale. Astăzi, ia hotărârea de a-ți întoarce ochii de la tine însuți și de a te uita la Domnul Isus, căci El te-a făcut deja neprihănit prin sângele Său (vezi 2 Corinteni 5:21). Cu cât te uiți mai mult la Domnul Isus, cu atât mai mult vei fi schimbat după asemănarea Sa. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui … prin Duhul Domnului.”

Faptul de a-ți aținti privirea asupra Domnului Isus duce la cea mai măreață exprimare a sfințeniei. Mulți dintre noi credem că trebuie să facem mai mult ca să fim mai sfinți și acceptați de Dumnezeu. Când îți îndrepți toată atenția asupra lui Isus și când îi vezi dragostea, iertarea, harul îmbelșugat și darul neprihănirii plătit pentru tine cu propriul Său sânge, înțelegerea ta asupra vieții creștine se schimbă și ești transformat – dinspre interior spre exterior. Sfințenia vine prin concentrarea asupra lui Isus, nu asupra propriei tale persoane.

Nu e vorba de o schimbare a comportamentului exterior, ci de o schimbare lăuntrică, susținută de o inimă care a fost atinsă de har și de o conștiință emancipată, eliberată de vinovăție și de condamnare. Prin urmare, începi să trăiești o viață victorioasă, nu una chinuită. Aceasta este viața pe care dorește Dumnezeu s-o trăiești în fiecare zi.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 28:1-16

Dumnezeu a pus sentimente de omenie în inimile păgânilor din insula Malta (cum pusese în capitolul precedent în cea a centurionului Iulius: v. 2; cap. 27:3). Ei îi primesc şi îi ajută pe naufragiaţi. În mijlocul acestora, Domnul găseşte plăcere să-l facă cunoscut pe slujitorul Său prin intermediul unei minuni. Apostolul, care n-a socotit înjositor pentru demnitatea sa să strângă lemne pentru foc, este muşcat de o viperă şi nu suferă niciun rău. Acesta era unul dintre semnele care trebuia să-i însoţească pe ucenici. Un altul era vindecarea bolnavilor prin punerea mâinilor (Marcu 16:17-18).

Bunăvoinţa barbarilor din Malta îşi găseşte repede răsplata. Toţi bolnavii din insulă, începând cu tatăl lui Publius, sunt vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu. Şi ne-ar plăcea să credem că mulţi dintre acei oameni au găsit şi vindecarea sufletului. Astfel, împotrivirea vrăjmaşului nu va avea alt efect decât semănarea seminţei Evangheliei pe un pământ nou.

Călătoria lui Pavel se încheie. Înainte de a duce câte ceva fraţilor săi de la Roma, el însuşi este încurajat în comuniunea cu ei. Chiar şi cel mai tânăr credincios poate fi un prilej de bucurie şi de încurajare pentru un slujitor al lui Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 oct. 2017

15 Octombrie 2017

Dar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
1 Petru 2.9

Petru accentuează faptul că acești iudei care crezuseră, în contrast cu cei care nu crezuseră, erau seminție aleasă, o preoție împărătească, o națiune sfântă și un popor dobândit pentru Dumnezeu. Vedem acest gând în Exod 19.6. Dumnezeu îl iubea pe Israel, îl scosese din Egipt și dorea ca el să-I aparțină în întregime, însă Israel n-a împlinit niciodată această dorință a inimii Lui. Așa că l-a pus deoparte, iar astăzi are un nou popor. Acest popor este format din toți cei credincioși, atât din Israel, cât și dintre națiuni.

Dumnezeu dorește să locuiască în mijlocul poporului Său, așa că ne-a făcut o casă spirituală, un templu în care El locuiește. De asemenea, El dorește un popor care să fie aproape de El Însuși, de aceea suntem o preoție sfântă, care să poată veni în prezența Sa cu jertfe spirituale (1 Petru 2.5). El nu vrea să fie un Dumnezeu care să stea la distanță de ai Săi.

În epistolele lui Petru citim despre două preoții. Una este o preoție sfântă, iar cealaltă este o preoție împărătească, pentru a-L reprezenta pe Hristos înaintea unei lumi nemântuite. Trebuie să manifestăm laudele, virtuțile și excelențele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumină. Trebuie să-L reprezentăm pe Hristos înaintea unei lumi necredincioase, astfel încât oamenii să poată vedea cât de scump și de dorit este El.

Hristos este acum ascuns în cer, iar lumea nu-L poate vedea, însă ea trebuie să-L vadă în noi. Suntem lăsați aici pentru a-L reproduce pe Hristos în viețile noastre, pentru ca astfel El să fie văzut și cunoscut de cei care încă nu-L cunosc. Noi nu putem face acest lucru, însă îl poate face El prin noi.

S Labelle

… Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei care erau apăsați de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Faptele Apostolilor 10.38

Din loc în loc

Ce descriere impresionantă a vieții Mântuitorului ca Om pe acest pământ! Domnul Isus Hristos este Dumnezeu, dar El a devenit Om pentru a trăi aici și a împlini lucrările lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost uns cu Duhul Sfânt și cu putere. El, un Vizitator ceresc, un Străin smerit, un Om diferit de ceilalți, a umblat din loc în loc. Umblarea Sa a fost unică. Cuvintele Sale, lucrările Sale erau cu putere și, în același timp, erau cuvinte de har, pe care nu le rostise nimeni, erau lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut. Mulțimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Mântuitorul a fost unic în lucrările Sale.

Un poet poate lua o foaie de hârtie pe care să scrie versuri care îl fac celebru. Un specialist poate lua o bucată de material și să facă din el un obiect de valoare. Dar Mântuitorul, prin jertfa Sa, a dăruit viața la milioane și milioane de oameni. El a ridicat din moarte bărbați și femei. Lucrarea Sa este unică în univers. Oamenii însă L-au tratat cu dispreț și ură. Totuși, Domnul a umblat din loc în loc făcând binele. Și astăzi, prin aceste rânduri, Mântuitorul vrea să facă bine sufletului tău, cititorule! Încredințează-ți viața acestui Mântuitor!

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (5)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:10)

Astăzi vom vorbi despre încă o greșeală care a dus la deznădejdea lui Ilie: Exagerarea răului. A fost acea gândire de tipul „toți sunt împotriva mea!” În realitate, aproape nimeni nu era împotriva lui Ilie. O singură persoană îi dorea răul, iar amenințarea ei nu era reală. Regina Izabela nu îndrăznea să-l ucidă pe Ilie. Gândește-te puțin: Dacă ar fi intenționat cu adevărat să-l omoare, nu ar fi trimis un sol ca să-l avertizeze, ci ar fi trimis un ucigaș! Izabela se temea de influența lui Ilie. Dacă l-ar fi făcut martir, asta i-ar fi sporit influența și probabil ar fi dus la o revoluție. După ce tocmai a văzut ce a făcut Dumnezeu proorocilor lui Baal, Izabela s-a temut probabil de ceea ce îi va face Dumnezeu dacă s-ar fi atins de proorocul Său. Așa că vorbele ei erau niște amenințări lipsite de conținut. Însă în loc să se oprească la o evaluare realistă a situației, Ilie a fugit.

Când suntem deprimați, avem tendința să exagerăm latura negativă. În realitate, Ilie nu era singura persoană care și-a păstrat credincioșia față de Dumnezeu. Mai erau încă șapte mii de prooroci care nu s-au compromis și nu s-au închinat zeilor (vezi v. 18), însă Ilie a dramatizat situația și așa a ajuns atât de deprimat.

Dacă astăzi te simți și tu la fel, pune-ți încrederea în Dumnezeu. Ridică-te și spune: „Și asta va trece. Ceea ce nu mă distruge mă face mai puternic.” Iată o promisiune pe care te poți baza cu deplină încredere: „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19).

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 27:18-44

Pavel este la fel de liniştit în mijlocul furtunii, ca şi înaintea guvernatorilor şi a împăraţilor. Uraganul nu-l împiedică să audă vocea Dumnezeului Căruia Îi aparţine şi pe Care Îl slujeşte (v. 23). Deşi, când se află în încercare, oamenii manifestă adesea cel mai crunt egoism, el, apostolul mărinimos, se gândeşte la salvarea tovarăşilor săi de călătorie. Îi încurajează prin Cuvântul Dumnezeului său, după care îi îndeamnă să ia din mâncare, nu înainte de a aduce mulţumiri lui Dumnezeu înaintea tuturor (1 Timotei 4:4-5).

După multe peripeţii şi pierderea navei, ei au ajuns toţi teferi şi nevătămaţi în portul dorit (citiţi Psalmul 107:25-30). Putem vedea în această corabie, jucărie la cheremul stihiilor, o imagine a Bisericii pe pământ. Plecată pe un timp favorabil, ea n-a întârziat să întâmpine vântul încercărilor şi al persecuţiilor pe care Satan l-a stârnit împotriva ei. Lipsa de hrană, o perioadă de profund întuneric moral, recurgerea la tot felul de precauţii, toate acestea au survenit pentru că vocea apostolilor prin Cuvânt nu a fost ascultată. Se apropie ziua; odată cu ea, naufragiul final al creştinătăţii de nume (prefigurată de navă)! Domnul însă îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui din această Biserică care poartă Numele Său. Şi niciunul dintre cei pe care I i-a dat Tatăl nu va fi pierdut (2 Timotei 2:19; Ioan 17:12).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 oct. 2017

14 Octombrie 2017

Tu numeri rătăcirile mele; pune lacrimile mele în burduful Tău: nu sunt ele în cartea Ta?
Psalmul 56.8

Plângem vreodată? Am plâns din cauza căderilor noastre sau ale altora? Sunt poverile zilnice așa de grele, încât fac să ne lăcrimeze ochii și inima? Lacrimile inimii sunt cele mai dureroase.

Uneori nu simțim compasiunea nimănui și pare chiar că nici lui Dumnezeu nu-I pasă de durerea noastră. O, nu, Lui Îi pasă și strânge în burduful Său lacrimile noastre. La timpul Său, ne va mângâia și ne va șterge lacrimile. El prețuiește lacrimile sfinților Săi, însă cele mai scumpe lacrimi pentru El sunt lacrimile pe care preaiubitul Său Fiu le-a vărsat aici pe pământ. El a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35) și a plâns atunci când Se ruga Celui care „putea să-L scape din moarte” (Evrei 5.7). Acele lacrimi au fost vărsate în vederea crucii, unde avea să poarte păcatele noastre.

Lacrimi, lacrimi, lacrimi – peste tot în lume, creștinii varsă lacrimi și Dumnezeu ia seama la fiecare dintre ele, le pune în burduful Său și le scrie în cartea Sa. Dar de ce îngăduie Dumnezeu ca ele să fie vărsate? De ce îngăduie El ca cei care se tem de El să treacă prin astfel de dureri și necazuri? Noi am vrea ca viața să fie fără nicio suferință, dar cât de mult am pierde dacă ar fi așa! Am fi ca niște plante de seră, cu totul nepregătite pentru a trăi în aer liber.

Un alt motiv pentru care Domnul permite ca cei ai Săi să treacă prin suferințe este ca ei să poată manifesta compasiune față de suferința altora. El dorește să plângem cu cei care plâng și să ne bucurăm cu cei care se bucură (Romani 12.15). Vom putea astfel să mărturisim: «Am trecut și eu prin asta, iar Domnul m-a sprijinit deplin».

H A Ironside

Dumnezeu Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care … să caute pe Dumnezeu.
Psalmul 53.2

Mărturia creației

Când privim în jurul nostru, ajungem la concluzia că mulți oameni trăiesc ca și cum nu ar exista Dumnezeu. Teama de Dumnezeu a dispărut la cea mai mare parte din omenire. Gândul cu privire la un Dumnezeu drept le este neplăcut oamenilor. De aceea mulți spun: „Nu există Dumnezeu!”. Astfel, ei gândesc că sunt liberi să-și clădească viața după propria lor plăcere. Ce nebunie!

Chiar dacă se țin departe de Dumnezeu în inima lor, totuși adevărul de nezdruncinat rămâne: Dumnezeu există și El îi va trage la răspundere, dacă nu se vor întoarce la Domnul. Dar de ce spun astfel de oameni în inima lor că nu există Dumnezeu? Deoarece conștiința nu le dă liniște și pace. Chiar și creația dovedește că există Dumnezeu: „Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1.19,20). Cât de mare este responsabilitatea fiecăruia care vede lucrările lui Dumnezeu în creație!

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (4)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul” (1 Împărați 19:10)

După ce Ilie a fugit în pustie și s-a ascuns într-o peșteră, Dumnezeu l-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie?” (v. 9). La care Ilie a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (v. 14).

Un alt lucru care cauzează depresia este asumarea unei vinovății false. Când luăm asupra noastră o responsabilitate la care Dumnezeu nu ne-a chemat, povara pe care o purtăm este prea grea. Dacă ai obiceiul să-i ajuți pe alții, îți dai seama în scurtă vreme că ei nu reacționează întotdeauna așa cum ți-ar plăcea. Așa stau lucrurile fie că este vorba de copiii tăi, de prietenii tăi, de soțul tău, de soția ta sau de colegii de muncă. Oamenii reacționează în multe feluri și nu-ți poți asuma o răspundere personală pentru reacțiile lor.

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu liberul arbitru și când îți asumi răspunderea pentru deciziile altora, iei asupra ta o povară care nu va face altceva decât să te ducă la deznădejde. În cel mai bun caz îi poți influența pe oameni, dar nu-i poți controla. Decizia finală le aparține, așadar nu te lăsa doborât de ceva ce nu poți controla. Când știi că ai făcut ceea ce ți-a spus Dumnezeu, crede că El va face ceea ce tu nu poți.

De fiecare dată când încerci să lămurești, să convingi, să convertești, să controlezi sau să schimbi pe cineva, te pregătești pentru suferință. Biblia spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13).

Așadar, când ți-ai făcut partea, retrage-te și lasă-L pe Dumnezeu să și-o facă pe a Lui.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 27:1-17

Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, vrăjmaşul a ridicat oameni împotriva lui Pavel. Acum se foloseşte de obstacole naturale pentru a-i bloca drumul.

Mulţi creştini se aseamănă cu o corabie, al cărei mers depinde de vântul care suflă. Dacă este cel din sud, care adie blând, totul merge bine; ei ridică ancora plini de curaj (v. 13). Când însă se întoarce, devenind potrivnic, ei, iată, navighează încet, cu greu, nu mai sunt capabili să înainteze (v. 7,8) şi caută ici şi colo adăpostul oamenilor împotriva greutăţilor (v. 4). În fine, când suflă furtuna unei mari încercări, ei nu mai pot ţine drumul şi sunt duşi în derivă (v. 15). Vaporul însă îşi urmează ruta indiferent de vreme. Fie ca, mânaţi de o credinţă activă şi fermă, să înaintăm mereu spre ţintă, în ciuda tuturor furtunilor!

Deşi era binevoitor cu prizonierul său, totuşi centurionul s-a încrezut mai mult în proprietarul navei decât în ceea ce spusese Pavel (v. 11). Nu ni se întâmplă şi nouă adesea să acordăm mai multă încredere sfaturilor şi părerilor oamenilor, decât îndrumărilor Cuvântului şi Duhului Sfânt? iar aceasta, spre marea noastră pagubă (v. 10)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 oct. 2017

13 Octombrie 2017

Simon Petru – Crucificarea sa

„Adevărat, adevărat îți spun: Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești”. Dar a spus aceasta, arătând cu ce moarte Îl va glorifica el pe Dumnezeu.
Ioan 21.18,19

Aceste cuvinte ale Domnului Isus către Simon Petru pot părea enigmatice pentru cititorul superficial. Totuși, dacă studiem cu atenție semnificația lor, vom înțelege ceea ce Domnul a vrut să spună. La începutul uceniciei sale, Petru se lăudase cu devotamentul său față de Domnul, spunând că era gata să moară pentru El. Petru se bazase pe puterea lui și nu luase aminte la atenționarea Domnului. Aceasta este semnificația cuvintelor: „Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai”.

Apoi Domnul îi descoperă că, atunci când avea să îmbătrânească, urma să-și întindă mâinile, aceasta fiind o referire clară la moartea prin răstignire. Istoria ne spune că Simon Petru a fost crucificat cu capul în jos; acest lucru nu poate fi afirmat cu siguranță. Este însă clar, din cuvintele Domnului, că Petru avea să moară ca martir, prin răstignire. Domnul Isus îi mai spune că, spre deosebire de anii tinereții sale, Petru, la bătrânețe, urma să nu mai aibă dorința de a fi martirizat. Nu avea să mai existe laudă în fața morții, ci Dumnezeu avea să-i dea har pentru a face față acelei încercări – altul urma să-l încingă atunci când avea să stea înaintea execuției.

Peste ani, Petru avea să le scrie creștinilor: „Dezbrăcarea de cortul meu este grabnică, după cum mi-a arătat și Domnul nostru Isus Hristos” (2 Petru 1.14). Fără nicio urmă de laudă și cu o siguranță deplină, el le vorbește credincioșilor despre apropiatul său martiraj, despre care Domnul îi vorbise cu mult timp în urmă. Cum stau lucrurile cu noi? Suntem conștienți că Dumnezeu ne va încinge cu puterea Sa atunci când vom avea de trecut prin încercare? Să ne ferim de încrederea în noi înșine și să ne bazăm doar pe harul și pe puterea Sa!

B Reynolds

… de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga … cum făcea și mai înainte.
Daniel 6.1

Rugăciunea zilnică

Daniel se ruga pe față, așa că toți știau atitudinea sa. Ferestrele sale erau deschise spre Ierusalim de unde trebuia să vină Domnul. Merită să fie subliniat faptul că pentru Daniel rugăciunea și închinarea înaintea lui Dumnezeu deveniseră nu numai o prioritate, ci și un obicei demn de urmat. Pentru aceasta, el își fixase anumite momente din zi când, lăsând la o parte totul, se retrăgea pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu. Nu avea nicio importanță cât de însemnate erau răspunderile funcției sale și cât de înaltă era poziția pe care el o ocupa în conducerea țării. Daniel nu a lăsat nimic să se interpună între el și Dumnezeu. Chiar și atunci când a aflat despre interdicția poruncii împărătești, Daniel a intrat în odaia sa de rugăciune și de trei ori pe zi a îngenuncheat și s-a rugat, lăudând pe Dumnezeul lui cum făcea și mai înainte.

Necesitatea rugăciunii creștinului trebuie să devină un obicei spiritual. Nu este vorba de a face din rugăciune un fel de ceremonie obligatorie, care ne cere să ne oprim periodic câteva momente pe parcursul zilei pentru a bolborosi sau recita câteva cuvinte, fără ca inima și interesele noastre lăuntrice să fie prezente acolo. Obiceiul bun de a ne ruga trebuie să fie practicarea acelui fel de rugăciune în care se recunoaște totala noastră dependență față de Dumnezeu.

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (3)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” (1 Împărați 19:4)

O altă cauză a depresiei este faptul că ne comparăm cu alții. Noi ne gândim: „Dacă aș fi la fel ca și cutare, aș fi fericit.” Când te compari cu alții, cauți necazul cu lumânarea (vezi 2 Corinteni 10:12). Există o singură persoană cu care trebuie să te străduiești să semeni – cu tine însuți. Când încerci să imiți pe cineva și să te comporți ca acea persoană, invariabil ajungi să fii deprimat. Trebuie să fii sincer cu tine însuți și să fii ceea ce ești. E tot ce vrea Dumnezeu. E tot ce așteaptă El. Când începem să ne comparăm cu alții, cădem într-o altă capcană: ne comparăm defectele cu calitățile lor. Uităm că poate acele persoane sunt slabe acolo unde noi suntem puternici. Mai mult, încercăm să ne motivăm prin auto-critică și condamnare. Și facem asta spunându-ne „ar trebui să”: „Ar trebui să pot fi ca acea persoană. Ar trebui să mă pot comporta mai bine. Ar trebui să pot îndeplini lucrul acesta. Ar trebui să mă pot opri” – ca și cum faptul că ne biciuim cu vorbe ar schimba lucrurile! Cicăleala altcuiva nu dă rezultate, dar nici cicălirea propriei noastre persoane.

Așadar, care este soluția? Încearcă să-ți reprogramezi gândirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:3-4).

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 26:19-32

Chemat de Isus Hristos la o lucrare de excepţie printre naţiuni, Pavel nu a fost neascultător (v. 19). Să nu fim nici noi, când este să împlinim slujbe mult mai modeste şi mai simple, pe care Domnul ni le-a încredinţat!

Pentru Festus, om fără nevoi spirituale, vorbele lui Pavel sunt adevărate nebunii (v. 24). Întradevăr, omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el (1 Corinteni 2:14). Atunci apostolul se adresează direct împăratului, plin de respect, dar în acelaşi timp cu autoritatea pe care i-o dă Cuvântul (Psalmul 119:46). Agripa îşi ascunde stânjeneala, schimbând vorba (v. 28). Ce trist este că a fi aproape convins, aproape creştin, înseamnă totuşi a fi în totul pierdut!

Cine era de invidiat? Împăratul, sau sărmanul captiv? Conştient de înalta sa poziţie înaintea lui Dumnezeu, Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, nu se gândeşte la coroana omului dinaintea lui, ci la sufletul acelui om. Să nu ne oprim nici noi la înfăţişarea oamenilor, ci să ne gândim la soarta lor veşnică!

Apostolul a apărut ca inculpat succesiv înaintea sinedriului, a lui Felix, a lui Festus şi a lui Agripa. Mai trebuie să se înfăţişeze înaintea Cezarului care, în această vreme, nu este altul decât sângerosul Nero.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 oct. 2017

12 Octombrie 2017

După captivitatea babiloniană – Cei care au zidit

Poarta Peștilor au reconstruit-o fiii lui Hasenaa; i-au pus grinzile și i-au pus ușile, încuietorile și zăvoarele … Și lângă ei au reparat cei din Tecoa; dar mai-marii lor nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor … După el a reparat cu sârguință Baruc, fiul lui Zabai, o altă bucată, din unghi până la intrarea casei lui Eliașib, marele preot … După el au reparat cei din Tecoa o altă bucată … Deasupra Porții Cailor au reparat preoții, fiecare în dreptul casei lui.
Neemia 3.3,5,20,27,28

Neemia 3 ne oferă multe detalii interesante cu privire la reconstruirea zidului. Vedem de asemenea precizia cu care Dumnezeu consemnează lucrarea celor ai Săi. El privește nu doar la ce se face, ci și la cum se face. Lui Îi place să-i vadă pe ai Săi lucrând împreună. Apar des aceste expresii: „Lângă el”, „după el” etc. Fiecare își avea lucrarea personală de făcut, însă toți lucrau împreună.

Dumnezeu i-a consemnat pe cei care au lucrat, făcând mențiuni speciale cu privire la unii dintre ei. Fiicele unui conducător au lucrat împreună cu tatăl lor. Făcătorii de parfumuri, bijutierii și negustorii au ajutat la lucrare, deși, prin natura meseriilor lor, nu erau obișnuiți cu o astfel de activitate. Mulți au lucrat, însă un om numit Baruc a reparat cu grijă (sârguință) o porțiune a zidului. Tecoiții au lucrat și ei, deși mai-marii lor au refuzat să se înjuge la lucrarea Domnului lor. Câțiva au reparat bucata de zid dinaintea casei lor. Doi oameni sunt menționați în legătură cu casa lui Eliașib, marele preot care era înrudit cu Tobia, unul dintre vrăjmașii poporului (Neemia 13.4-9). Eliașib nu a pus zăvoare și încuietori la poarta pe care o zidise. Cât de important este să accentuăm nevoia de separare și, de asemenea, să practicăm acest principiu în familiile noastre!

E P Vedder, Jr

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze …
Proverbe 22.6

Metodă de educare

În fața unui bloc de locuit, un copil de câțiva anișori striga cât îl țineau plămânii la mama sa, care stătea de vorbă cu o vecină. Obosit de atâta strigat, copilul și-a lovit mama și i-a zis: „Tu nu auzi, proasto, că te strig?”. Vecinii știau că sunt o familie de scandalagii. Urletele lor se încheiau târziu în noapte și nu de puține ori țipetele copilului răzbăteau până la parterul blocului.

Acum știți de unde a învățat copilul un limbaj așa de vulgar. Însă cazul acestui copil nu este unul singular. Fiecare părinte trebuie să știe că cea mai eficientă metodă de educare este de a fi noi înșine ceea ce așteptăm de la copii. Marele secret stă în faptul că educația nu constă doar în cuvinte, sfaturi, porunci, ci și în exemple, climat de afecțiune, precum și în dezvoltarea raporturilor de frumoasă conviețuire plină de respect și credință. Marele moment al educației este copilăria, căreia îi sunt specifice timpul încrederii, al ascultării, al formării primelor deprinderi, timpul în care se imprimă amintiri de neșters. Pentru a crea un climat de bună creștere a copiilor, este nevoie însă de răbdare, iubire, blândețe, bunătate fără margini, jertfire. De unde toate acestea? Mântuitorul ne cheamă să mergem la El și să ne recunoaștem neștiința noastră. Numai Hristos poate să ne dea călăuzirea de care avem nevoie și în familie.

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (2)

coordonatori Bob & Debby Gass

„El…a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară” (1 Împărați 19:4)

Biblia spune: „Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, … şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară” (v. 3-4). Care a fost greșeala lui Ilie? Aceeași pe care o facem unii dintre noi când suntem deprimați; ne concentrăm pe sentimentele noastre, în loc să ne concentrăm pe miezul problemei. Lucrul acesta se întâmplă când suntem secătuiți. Ilie s-a prăbușit din cauza unui incident care l-a intimidat. S-a gândit în sinea lui: „Ce laș sunt – de ce fug?” Și pentru că se simțea ca un ratat, el chiar a crezut că este așa.

Sentimentele ne induc adeseori în eroare; iar atunci când ne concentrăm pe ceea ce simțim și nu pe realitate, vom da de necaz. De exemplu, când comitem o greșeală într-un anumit domeniu, avem tendința să ne simțim incapabili în toate domeniile vieții. E o părere greșită. Fiecare are dreptul să greșească. Se poate să greșești în anumite domenii, dar asta nu te face un ratat.

Experții în sănătate mentală ne încurajează să ne descărcăm sufletul și să dăm afară sentimentele. Acesta nu e răspunsul complet, pentru că se știe că nu ne putem baza pe sentimente. Dumnezeu nu ne spune să ne conectăm la sentimentele omenești, ci la adevărul Cuvântului Său (vezi Ioan 8:32). Pentru a învinge depresia, trebuie să studiezi Cuvântul Său și să faci ca sentimentele să se alinieze la ceea ce spune Dumnezeu.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 26:1-18

Pavel, chemat să dea mărturie înaintea împăratului Agripa, îşi întinde cu solemnitate braţele înlănţuite. Ca şi în capitolul 22, el istoriseşte întâlnirea lui cu Domnul şi condiţiile în care i-a fost încredinţată slujba pe care o avea. După ce i-au fost deschişi propriii săi ochi, el primeşte misiunea să-i deschidă pe cei ai oamenilor dintre naţiuni, pentru ca şi aceştia să aibă acces, prin credinţă, la lumina, libertatea, iertarea păcatelor şi partea cerească a sfinţilor (v. 18; comp. cu Coloseni 1:12-13).

Împrejurările întoarcerii la Dumnezeu diferă între ele. Petru era în barca sa când şi-a recunoscut starea de păcat; Levi era la biroul lui, iar Zacheu era într-un copac atunci când l-a chemat Domnul (Luca 5:10-27; 19:5). Etiopianul s-a întors la Dumnezeu când era în carul lui, iar temnicerul, în închisoare, la miezul nopţii (cap. 8:27; 16:29). Pentru Pavel, dimpotrivă, era miezul zilei, în timp ce se afla pe drum (v. 13). Esenţial este că fiecare poate spune unde şi când L-a întâlnit pe Isus. Să nu ne sfiim, atunci când se iveşte ocazia, să povestim despre întoarcerea noastră la Dumnezeu; aceasta nu-i o laudă, din moment ce trebuie în acelaşi timp să vorbim despre starea tristă în care am fost găsiţi! Dimpotrivă, aceasta înseamnă să preamărim harul suveran care a vrut să ne smulgă de acolo.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 oct. 2017

11 Octombrie 2017

Hristos Isus, Domnul nostru, în care avem îndrăzneală și intrare cu încredere, prin credința în El.
Efeseni 3.11,12

Adevărul acestor versete poate fi ilustrat printr-un contrast cu o întâmplare care a avut loc în Vechiul Testament. Împărăteasa Estera a trebuit să meargă înaintea împăratului Persiei, pentru a mijloci în favoarea poporului ei. Accesul la împărat era limitat în mod sever. El ședea pe tronul său împărătesc, în casa împărătească, și, prin lege, oricine venea în prezența lui fără să fi fost chemat putea fi condamnat la moarte, dacă împăratul nu întindea sceptrul de aur către el, ca semn al favorii.

Deși împăratul o iubea pe Estera, nu era lucru sigur că, dacă ea avea să vină în prezența lui fără să fi fost chemată, urma să rămână în viață. De fapt, ea nu mai fusese chemată la împărat de o lună, iar a intra în prezența lui fără o invitație putea însemna moarte pentru ea (Estera 4.11-16).

Ce contrast cu pasajul nostru din Efeseni! În acest timp de har, orice credincios, prin credința în Hristos Isus, Domnul nostru, are intrare liberă în prezența lui Dumnezeu. Venim cu îndrăzneală înaintea tronului de har, pentru a căpăta ajutor, și venim cu siguranța că Dumnezeu Își găsește plăcerea să ne vadă acolo. Împărăteasa Estera nu putea decât să spere că împăratul îi va întinde sceptrul, ceea ce indica favoarea lui pentru moment. Creștinul însă Îl vede pe Hristos Însuși în prezența lui Dumnezeu și știe că este primit în El acolo. „Și aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El, că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5.14). Astfel de versete din Noul Testament sunt precum sceptrul de aur al lui Dumnezeu, întins în har către noi, nu doar pentru un moment, ci pentru totdeauna.

S J Campbell

Orice lucru El [Dumnezeu] îl face frumos la vremea lui …
Eclesiastul 3.11

Gutenberg și tiparul

Întotdeauna, Dumnezeu S-a folosit de bărbați și femei a căror inimă a fost deschisă ca să facă voia divină. Unul dintre aceștia a fost Johann Gutenberg (1400-1468). Credința în Dumnezeu l-a ajutat pe Gutenberg să cerceteze pământul cel mai bun pentru plantarea unei semințe sigure, a cărei roadă consta în mii de boabe de grâu. Meritul apariției tiparului se datorează lui Dumnezeu și nu industriei. Credința în Dumnezeu care dă și voința, și înfăptuirea, merită aprecierea noastră pentru nașterea tiparului. În anul 1436, Gutenberg s-a gândit să folosească o metodă prin care să pregătească un „bloc” pentru tipărit.

Gutenberg a lucrat mulți ani pentru a perfecționa acest sistem. Toate literele, presa pentru tipărit, hârtia, cerneala își aveau rolul lor în tipărirea unei cărți. În anul 1454 a avut loc unul dintre cele mai mari evenimente în istoria tiparului. Gutenberg s-a apucat să tipărească Biblia în întregime. Gutenberg a încercat să tipărească o Biblie la fel de frumoasă ca și Biblia copiată de mână. Biblia lui Gutenberg a fost nu numai prima carte tipărită, dar după părerea multor experți și cea mai frumoasă carte. La capătul vieții sale pe acest pământ, Gutenberg a explicat succesul său astfel: „Cel Preaînalt deseori Își descoperă secretele Sale celui umil, dar le ține ascunse de cei înțelepți”.

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (1)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5:17)

Ilie, care fusese neînfricat timp de trei ani, a început să se teamă când Izabela i-a amenințat viața. Așa că a fugit în deșert iar acolo l-a cuprins depresia și a spus: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul” (1 Împărați 19:4). Ilie a creat un cadru propice pentru depresie fiind istovit fizic, secătuit emoțional și plin de frică. Era copleșit de problemele emoționale: teamă, resentiment, vinovăție, mânie, singurătate și îngrijorare. Și Biblia spune: „Ilie era un om … ca și noi.” El s-a luptat cu aceleași probleme cu care ne luptăm și noi. El a devenit atât de deprimat încât a dorit să moară!

De ce ajungem la tulburări emoționale atât de mari? De multe ori din cauza lucrurilor care ni se întâmplă – împrejurări cumplite care apar în viețile noastre. Dar cel mai adesea cauza este o gândire defectuoasă. În realitate, emoțiile noastre sunt generate de gândurile noastre și când punem răul în față, ne vom simți deprimați. Emoțiile noastre țâșnesc din modul în care ne interpretăm viața și dacă vedem mereu lucrurile dintr-o perspectivă negativă, vom fi doborâți.

Pentru a scăpa de emoții dăunătoare, trebuie să învățăm să ne schimbăm modul de a gândi. De aceea Biblia vorbește despre „prefacere, prin înnoirea minții” (Romani 12:2).

Pentru a birui depresia trebuie să înveți să-ți corectezi gândurile și atitudinea despre viață.

Domnul Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul … adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Calea spre înfrângerea depresiei este: Privește lucrurile din perspectiva corectă și aceasta este perspectiva lui Dumnezeu.