Mana Zilnica

Mana Zilnica

19 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Dar mă tem ca nu cumva … gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea față de Hristos.
2 Corinteni 11.3

Coborârea Duhului Sfânt asupra celor credincioși a avut un efect imediat și minunat. Dumnezeu introducea astfel o nouă dispensație, care, spre deosebire de cea a legii, nu avea niciun lider omenesc, așa cum fusese Moise, niciun mare preot, precum Aaron; nicio jertfă de animale și nicio slujbă ritualică, precum cele de la cort. Dimpotrivă, în simplitatea credinței, ucenicii erau în mod minunat uniți și stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.

Să remarcăm că învățătura apostolilor este menționată prima, fiindcă învățătura lor cu privire la Hristos constituie baza comuniunii. Fără adevărul cu privire la El nu exista niciun sens pentru strângerea credincioșilor laolaltă, însă supunerea lor față de Hristos și față de Cuvântul Lui îi aducea laolaltă pentru a se bucura de o comuniune vitală, care era acompaniată de frângerea pâinii și de rugăciuni. Mai târziu, ei au fost binecuvântați cu alte învățături, precum cea revelată prin apostolul Pavel, cu privire la Hristos și la Adunare. Supunerea față de această învățătură făcea ca părtășia, frângerea pâinii și rugăciunile lor să fie încă și mai prețioase.

Din nefericire, în creștinătate astăzi au fost adăugate forme și ritualuri, iar oamenii ocupă locuri proeminente, luându-și diferite titluri. Astfel de practici tăgăduiesc „simplitatea care este în Hristos”, în loc să se supună ei. Simplitatea zilelor de început ale creștinismului a fost pierdută. Fie ca toți cei care au găsit această simplitate, în adunări mici și neînsemnate, să fie întăriți de Domnul și, cu o credință smerită, să prețuiască tot mai mult această resursă binecuvântată a lui Dumnezeu!

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… de trei ori pe zi … se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.
Daniel 6.10

Lauda adusă lui Dumnezeu

Lauda cuvenită lui Dumnezeu ocupă un spațiu mare în Sfânta Scriptură și așa a fost și în viața lui Daniel. Rugăciunea lui Daniel arăta dependența lui de Dumnezeu, iar lauda era oferită pentru ceea ce este Dumnezeu. Lauda se naște într-o inimă ascultătoare de Dumnezeu. Înainte de a-L lăuda pe Dumnezeu cu sinceritate, trebuie să experimentăm personal bunătatea Sa arătată prin lucrarea Mântuitorului de pe cruce. Trebuie să cunoaștem personal realitatea existenței Sale și a dragostei Sale față de noi. Dumnezeu este dispus să primească pe orice păcătos în baza jertfei Fiului Său la cruce. Numai firea noastră pământească și inima noastră încăpățânată ne împiedică să cunoaștem bunătatea și dragostea lui Dumnezeu. Iar dacă ajungem la această cunoaștere, în mod natural vom cânta lauda care i se cuvine lui Dumnezeu. Fiind creștini, avem multe motive pentru care să-L lăudăm pe Dumnezeu, indiferent de temerile și suferințele noastre, indiferent de dezamăgirile, dar și de succesele noastre. Dacă lipsesc din viața noastră rugăciunea și lauda, să ne amintim de Daniel, să ne amintim de multele binefaceri pe care Dumnezeu ni le-a dăruit în harul Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMBRACĂ HAINA LAUDEI

„O haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3)

     Lauda acționează ca o lupă. Ea face ca lucrul asupra căruia te focalizezi să se mărească, ca să fie „preamărit”.

David a zis: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele” (Psalmul 34:3-4). Este greșit să aștepți până când nu mai ai nici o problemă, până când ai mai puține probleme, sau până când acestea s-au rezolvat ca să-L lauzi pe Domnul.

Lauda este una din marile chei biblice ale rezolvării problemelor, deoarece te face să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, Cel care rezolvă problemele.

Charles Spurgeon a spus: „Cele mai fericite clipe ale mele sunt atunci când Îl laud pe Dumnezeu, când Îl ador cu adevărat pe Domnul Isus Hristos. În această laudă uit de problemele bisericii și de orice altceva. Pentru mine, aceasta e cea mai apropiată înțelegere a ceea ce va fi în ceruri.” Dumnezeu ți-a promis „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit.” Iată cum funcționează: Când începi să-L lauzi deși duhul îți este mâhnit, experimentezi un nou sentiment al speranței și al bucuriei. Prin închinare îți aduci aminte că Dumnezeu este mai mare decât situația cu care te confrunți și nu numai că El poate să-ți gestioneze îngrijorările, dar și că El este dispus, dorește și așteaptă s-o facă. Psalmistul a scris: „De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.” (Psalmul 119:164). Umple-ți ziua cu laudă. Nu-ți lua numai „pauză de cafea” sau „pauză de ceai”, ia-ți și „pauză de laudă.”

Începe să-L lauzi pe Dumnezeu pentru două lucruri:

1) Pentru atributele Sale. Pentru puterea, dragostea, harul, bunătatea, călăuzirea și mila Sa.

2) Pentru faptele Sale. Adu-ți aminte de bunătatea Sa față de tine.

Dezbracă duhul mâhnit și îmbracă haina laudei.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 1:18-32

Înainte de a explica modul în care Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătos, fiecare trebuie să fie convins că este păcătos. De aceea, ca să spunem aşa, Dumnezeu va deschide aici proces omenirii în întregime. Am fi înclinaţi să gândim că păgânii sunt scuzaţi; ei nu au Cuvântul scris. Totuşi, ei au înaintea ochilor o altă carte mereu deschisă: cea a Creaţiei (Psalmul 19:1). Ei însă n-au vrut să-L recunoască şi să-L onoreze pe Autorul ei şi au neglijat să-I aducă mulţumiri (ceea ce este o datorie universală). Orice fiinţă omenească a primit o inteligenţă care-i permite să discearnă faptele evidente şi să tragă concluzia că există un Dumnezeu. Oamenii însă au folosit această facultate pentru a născoci idoli şi, făcându-se robi forţelor răului, sau dedat la cele mai rele pofte.

Este de o urâţenie de nesuportat portretul pe care-l face aici Dumnezeu omului natural. Dumnezeu îi declară vinovaţi nu numai pe aceia care se dedau ei înşişi la asemenea vicii, ci şi pe toţi cei care îşi găsesc plăcerea în cei care le fac (v. 32). A citi un roman care istoriseşte aceste lucruri imorale, a te complace în descrieri tulburi (murdare) şi nesănătoase înseamnă a te plasa sub aceeaşi judecată dreaptă (v. 32; Psalmul 50:18).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: