Mana Zilnica

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului …
Psalmul 23.1, 6

Tânărul a mai trăit doar câteva zile de la prima noastră întâlnire. Nu am mai avut timp să-i citesc sau să-i explic alte pasaje din Scriptură. Din când în când se auzea tusea lui sufocantă. Alteori dormea adânc; dar de câte ori putea să cugete sau să asculte, aceste versete din Luca 15 îl încurajau. L-a primit pe Hristos ca Mântuitor al lui și s-a rugat sincer să fie dus acasă pe umerii Păstorului ceresc, precum a fost dusă oaia pierdută. A murit umil, în pace, aproape triumfător, ultimul cuvânt pe buzele lui fiind Numele lui Isus, Mântuitorul și Păstorul lui. Păstorul cel tânăr a plecat în patria veșnică unde a întâlnit pe Păstorul cel Bun, care a venit în lumea noastră și la crucea de pe Golgota Și-a dat viața pentru toți cei care Îl primesc în viețile lor.

Cititorilor, vă rog cugetați la această întâmplare și gândiți-vă că într-o zi trebuie să părăsiți acest pământ al nedreptății, al lacrimilor, al durerii. Unde veți merge? Și astăzi Păstorul cel Bun cheamă prin cuvântul Evangheliei pe fiecare în parte spunând: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”.

VIRTUTEA SMERENIEI (2)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Cine este smerit cu duhul capătă cinste” (Proverbe 29:23)

Se spune că un pastor tânăr era foarte cunoscut pentru darul predicării. Însă când adunarea sa a crescut numeric – i-a crescut și eul! Într-o duminică, după ce a rostit cea mai bună predică a sa, un membru al bisericii i-a strâns mâna și i-a spus: „Sunteți unul dintre cei mai mari predicatori din generația noastră.” Tânărul predicator a zâmbit și a intrat în mașină. În timp ce el și soția sa mergeau cu mașina spre casă, el i-a spus soției ce i-a zis enoriașul. Soția nu a răspuns, așa că, după ce i-a smuls o replică afirmativă, el a întrebat-o: „Oare câți mari predicatori există în această generație?” Ea a răspuns: „Cu unul mai puțin decât crezi tu, dragă!”

Încearcă să ți-L imaginezi pe Domnul Isus luând un prosop și un lighean pentru a spăla noroiul de pe picioarele tale. În zilele acelea în care străzile erau nepavate, acest obicei era o politețe obișnuită. Când mergeai în vizită la cineva acasă, gazda îți spăla picioarele, fiind un mijloc de a-ți spune: „Îți urez bun venit și te onorez.” Când ucenicii Domnului Isus au protestat, El le-a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu … Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:15-17).

Cineva l-a întrebat odată pe Leonard Bernstein, strălucitul dirijor al Filarmonicii din New York, care este cea mai dificilă poziție din orchestră. El a răspuns: „Vioara a doua.” Oricine dorește să stea pe scaunul din față. Însă în Împărăția lui Dumnezeu suntem chemați să-i punem pe ceilalți pe primul loc și pe noi pe locul al doilea. Când facem asta, Dumnezeu ne promite că ne va onora.

Tg-M” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 19:23-41

Se afla la Efes un templu încărcat de splendoare, închinat zeiţei Diana, socotit printre faimoasele şapte minuni ale lumii antice. Vizitarea acestui templu, precum şi miniaturile de argint vândute acolo ca amintiri aduceau mari venituri artizanilor cetăţii. Şi, cum predicarea evangheliei nu putea să ducă decât la declinul comerţului lor, îi vedem pe aceşti meşteri cum se asociază pentru a-şi susţine interesele, dând, cu ipocrizie, un pretext religios acţiunilor lor (comp. cu Apocalipsa 18:11). Este atât de trist să vedem că încă şi astăzi multe persoane, în loc să caute cu stăruinţă adevărul, sunt preocupate de prosperitatea lor materială (v. 25) sau de părerile altora!

Zgomote imense se înalţă în favoarea zeiţei acestea doar pentru a demonstra că era incapabilă să arate că este mare şi deci că nu se putea apăra singură (comp. cu 1 Împăraţi 18:26-29).

Deşi se crede mai evoluată şi mai luminată ca altădată, lumea n-a făcut altceva decât să-şi schimbe zeii, în timp ce inimile nu s-au schimbat. Mulţimile astăzi se închină idolilor stadioanelor, ai spectacolelor şi ai muzicii şi îi urmează, pentru că pe aceştia îi găsesc oferiţi de stăpânitorul acestei lumi, maestru în arta de a îndepărta sufletele oamenilor.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 sept. 2017

29 Septembrie 2017

Dar centurionul, dorind să-l salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul și a poruncit celor care pot înota să iasă la țărm, aruncându-se primii; și ceilalți, unii pe scânduri, alții pe lucruri din corabie; și așa a fost că toți au ajuns în siguranță la țărm.
Fapte 27.43,44

Ultimele capitole din Fapte ne oferă o descriere detaliată a călătoriei lui Pavel către Roma. Privind cu atenție la ea, vedem declinul mărturiei creștine, de la punctul ei strălucitor de început, la Cincizecime, când inimile erau deplin unite, la punctul ei de sfârșit, când corabia mărturiei este sfărâmată în bucăți. Pavel, în lanțuri, trebuia să se înfățișeze înaintea puterilor acestei lumi. El se distinge ca fiind vasul lui Dumnezeu, care dă mărturie despre adevărul, despre harul și despre puterea Celui care este înălțat mai presus de lume.

Pavel, prizonierul, preia comanda corabiei, având gândul divin cu privire la tot ceea ce se întâmpla. „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: «Nu te teme, Pavele!»”. Dumnezeu i-a dat asigurarea că toți cei din corabie aveau să fie scăpați, iar Pavel adaugă: „Am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus”.

Vedem astăzi că Adunarea, ca martor sau ca sfeșnic în această lume, se destramă și, în ciuda eforturilor depuse pentru a salva corabia, ea se rupe în bucăți. Tot ceea ce este încredințat omului sfârșește în faliment. Însă adevărata Corabie a siguranței, în care se află împlinite toate promisiunile lui Dumnezeu, rezistă și este mai solidă și mai perfectă ca niciodată. Nimeni din cei care și-au pus încrederea doar în Domnul Isus Hristos nu va fi dat de rușine.

Resursele care au susținut Biserica primară sunt valabile și pentru noi astăzi – Cuvântul Său, Duhul Său și prezența Sa. Cuvântul Său este revelația divină care ne călăuzește. Duhul Sfânt este puterea divină de care avem nevoie. Prezența Domnului nostru, care rămâne credincios promisiunilor Sale, va veni în întâmpinarea oricărei nevoi pe drumul nostru către cer.

J Redekop

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn … Căci erați ca niște oi rătăcite …
1 Petru 2.24-25

Am explicat acestui sărman tânăr, care era pe moarte, planul mântuirii, folosindu-mă de propria lui întâmplare, simplă și emoționantă. Am citit acele câteva versete din Luca 15 unde este descrisă așa de frumos dragostea păstorului pentru oaia pierdută, și el a înțeles imediat asemănarea și m-a urmărit cu interes în timp ce îi explicam semnificația deplină a pildei. Domnul, în mila Lui, i-a deschis nu numai mintea, ci și inima, pentru a primi cele spuse. Tânărul însuși era oaia pierdută.

Isus Hristos este Păstorul cel bun, care a fost trimis de Tatăl pentru a căuta pe el și pe alții care sunt pierduți ca și el. Întocmai cum sărmanul tânăr îndurase răceala zăpezii și viscolul pătrunzător, tot așa binecuvântatul nostru Mântuitor a suferit împotrivirile violente ale păcătoșilor față de Sine, disprețul amar și ocările grămădite asupra Lui, fără să-Și deschidă gura pentru a rosti un singur cuvânt de plângere și la urmă Și-a dat viața Lui scumpă, ca noi să fim răscumpărați din pierzare și să fim aduși în siguranță în casa veșnică. Mântuitorul nu-i va lăsa pe răscumpărații Săi să străbată singuri cărarea vieții plină de primejdii, ci îi va duce pe umerii Lui, la turma cerească. Sărmanul tânăr părea că soarbe toate aceste adevăruri. A primit totul, a înțeles totul. N-am văzut niciodată o dovadă mai clară a puterii Duhului Sfânt de a aplica Cuvântul lui Dumnezeu.

VIRTUTEA SMERENIEI (1)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa” (Proverbe 22:4)

Când Benjamin Franklin avea douăzeci și doi de ani, locuia în Philadelphia după ce scăpase de o ucenicie opresivă. El încerca, cum se spune, „să se regăsească.” În sufletul său ardea o întrebare: „Care sunt cele mai importante priorități din viața mea?” Drept răspuns, el a dezvoltat doisprezece „virtuți” – valori care îi puteau guverna viața. Acestea erau cumpătarea, liniștea, ordinea, hotărârea, chibzuința, hărnicia, sinceritatea, dreptatea, moderația, curățenia, calmul și castitatea. Franklin și-a luat lista virtuților și a arătat-o unui prieten bătrân cerându-i părerea. Prietenul său le-a citit și a spus: „Benjamin, ai uitat-o pe cea mai importantă.” Surprins, Franklin l-a întrebat care este aceasta. Bătrânul i-a răspuns: „Smerenia.” Franklin a adăugat-o numaidecât la listă. El și-a organizat viața în cicluri repetate de treisprezece săptămâni, concentrându-se asupra uneia dintre acele virtuți în fiecare săptămână. La șaptezeci și opt de ani, el a început să cugete la viața sa și la calitățile în jurul cărora a zidit-o. Deși se simțea destul de bine pentru faptul că le atinsese pe aproape toate, iată ce a spus despre smerenie: „Nu mă pot lăuda cu prea mult succes în dobândirea acestei virtuți; dar am avut mult de-a face cu manifestarea ei.”

Biblia spune: „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa.” Smerenia este o virtute interesantă; trebuie s-o arăți – dar să nu știi că o ai! Jonathan Edwards a spus: „Nimic nu ține o persoană mai departe de diavol decât smerenia.” Dacă există ceva pe lumea aceasta pe care eul tău nu-l va căuta niciodată și pentru care nu se va zbate, aceasta este smerenia. Cu toate acestea, smerenia stă la baza succesului pe toate planurile.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 19:1-22

Credincios promisiunii făcute (cap. 18:21), apostolul soseşte la Efes, capitala provinciei Asia. Va rămâne aici trei ani (cap. 20:31), succedându-l pe Apolo, în timp ce, la Corint, Apolo udă ceea ce apostolul sădise (cap. 18:27-28; 1 Corinteni 3:6). Nu vedem între aceşti slujitori ai lui Dumnezeu nici gelozie, nici vreun gând de revendicare a vreunui câmp special din lucrare.

Botezul lui Ioan, singurul cunoscut de aceşti efeseni, îi pregătea pe iudeii pocăiţi să primească un Mesia împărăţind pe pământ. Creştinul, dimpotrivă, are o poziţie cerească; el este pus, prin Duhul Sfânt, în relaţie cu un Hristos mort şi înviat adevăr subliniat într-un mod cu totul special de Epistola către Efeseni.

Cuvântul Domnului creştea şi se întărea (v. 20) nu numai prin minunile făcute de apostol, ci şi prin autoritatea Sa asupra inimilor. Cuvântul îi determina pe aceşti credincioşi să mărturisească ceea ce făcuseră şi să renunţe în mod public la practicile de vrăjitorie. Plini de dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4), aceşti efeseni nu vor să aibă deloc comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului (Efeseni 5:11).

Dragi prieteni, îşi arată Cuvântul lui Dumnezeu puterea în lume prin roade vizibile şi în vieţile voastre?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 sept. 2017

28 Septembrie 2017

Și totuși, în lucrul acesta, n-ați crezut pe Domnul Dumnezeul vostru.
Deuteronom 1.32

Când a venit timpul ca israeliții să ia în stăpânire țara, Moise a trebuit să le spună: „Nu vă înspăimântați, nici nu vă temeți de ei! Domnul Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, după toate câte a făcut pentru voi, înaintea ochilor voștri, în Egipt” (versetele 29 și 30). Însă dificultățile care le stăteau înainte au scos la iveală necredința lor în promisiunile lui Dumnezeu. Ajunși sub disciplina lui Dumnezeu, au rătăcit patruzeci de ani în pustie, fiindcă Dumnezeu spusese: „Niciunul dintre oamenii aceștia, din această generație rea, nu va vedea țara cea bună” (versetul 35).

Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos „ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos” (Efeseni 1.3). Pentru noi, creștinii, locurile cerești sunt ceea ce era Canaanul pentru israeliți: țara în care trebuiau să intre și să o ia în stăpânire. Nu există niciun copil al lui Dumnezeu care să nu vrea să se bucure de locurile cerești, chiar dacă știe foarte puțin despre ele. Totuși, mulți dintre ei simt că sunt complet incapabili de a intra în țară și de a o lua în stăpânire. Ei i-au văzut pe vrăjmași, au încercat să lupte, au biruit în unele lupte și au fost biruiți în altele și, în cele din urmă, necredința și-a făcut loc în inimile lor și s-au întrebat: Oare vrea Dumnezeu cu adevărat ca noi să ne bucurăm de aceste binecuvântări spirituale?

Dumnezeu însă ne-a dat aceste binecuvântări și ne-a poruncit să intrăm în ele și să le luăm în stăpânire. Deci ce trebuie să facem pentru a ne bucura de ele și pentru a nu rătăci toată viața într-un loc pustiu? Sunt multe metode la care apelăm, mai puțin la una: „Tot ce veți cere rugându-vă, credeți că ați primit, și veți avea” (Marcu 11.24). Vechea generație necredincioasă trebuie să moară (Deuteronom 2.16). Doar o generație nouă, credincioasă, poate intra și lua în stăpânire. Să cerem să ne bucurăm în mod practic de binecuvântările spirituale pe care le avem în Hristos, apoi să credem, bazându-ne pe Domnul, și le vom avea!

A Leclerc

După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri.
Luca 15.5

— Și cum ai adus-o acasă? Mă gândesc că nici aceasta nu a fost ușor. A venit să te urmeze pe drum înapoi?

— Ei, n-am vrut să mă încred în ea și pe lângă aceasta era sleită și obosită. Așa că am pus-o pe umeri și astfel am adus-o acasă.

— Și s-au bucurat toți cei din casă când te-ai întors cu oaia?

— Sigur că s-au bucurat, a răspuns el. Tata și mama și vecinii care au auzit de pierderea noastră au venit toți în dimineața următoare să întrebe de oaie, căci în astfel de situații vecinii sunt cât se poate de binevoitori unii față de alții. S-au întristat când au auzit că am umblat pe afară toată noaptea întunecată. S-a făcut dimineața până am ajuns acasă și sfârșitul a fost că m-am ales cu răceala aceasta. Mama spune că nu mă voi mai face bine niciodată; Dumnezeu știe. Oricum, eu am făcut tot ce am putut, ca să salvez oaia.

Minunat! m-am gândit. Iată întreaga istorisire a Evangheliei. Oaia s-a pierdut, tatăl își trimite fiul să o caute și să o aducă înapoi. Fiul se duce de bunăvoie, suferă tot fără să se plângă și la sfârșit își jertfește viața, ca să găsească oaia, iar când o găsește, o duce pe umerii lui acasă, la turmă, și se bucură împreună cu prietenii și vecinii că oaia ce a fost pierdută este acum găsită.

coordonatori Bob & Debby Gass

STANDARDUL DUBLU

„Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (Proverbe 4:19)

Biblia spune: „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (v. 18-19). În 1966, Dr. Joseph Fletcher a publicat o carte care a devenit best seller. Cartea se numește „Etica situației.” În ea autorul spune că dragostea este singurul standard pentru deosebirea binelui de rău. Consecința a fost haosul etic. De ce? Pentru că ne permite să ne stabilim propriile standarde, care s-au schimbat de la o situație la alta. Și pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, face parte din firea noastră să fim indulgenți cu noi înșine, să ne judecăm potrivit intențiilor noastre în timp ce pentru ceilalți aplicăm standarde mai înalte și îi judecăm pe baza faptelor lor. De exemplu, cineva care înșeală statul în privința taxelor sau fură provizii de la locul de muncă, se așteaptă la onestitate din partea companiei la care cumpără acțiuni și de la clienții de afaceri cu care lucrează. Asta se numește standard dublu.

E ușor să fim dezgustați de persoane care nu trec testul de etică – mai ales când ne-au greșit. Dar e mult mai greu să luăm decizii etice în propriile noastre vieți. Să înțelegem un lucru: Când comportamentul tău este la marginea eticii, invariabil vei cădea dincolo de acea margine! Se poate să-i păcălești pe oameni o vreme, dar faptele tale te prind totdeauna în laț. La fel cum cineva pare să profite temporar de necinste, a fi cinstit pare uneori o propunere necâștigătoare. Dar atât plăcerea ta cât și beneficiul tău vor fi pe termen scurt pentru că în ultimă instanță vom sta cu toții la judecată înaintea lui Dumnezeu – și cum vei arăta atunci? Așa că, „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 18:12-28

Uneltirile iudeilor şi acuzaţiile lor înaintea lui Gallio nu-l împiedică pe Pavel săşi continue lucrarea la Corint. Domnul îl protejează, potrivit promisiunii Sale (v. 10).

Apoi el se pune la drum, trece prin Efes, unde îi lasă pe Acuila şi pe Priscila, coboară la Ierusalim prin Cezareea, încheinduşi, în sfârşit, la Antiohia, cea dea doua călătorie misionară (vezi harta de la sfârşitul Bibliei). Iar de la versetul 23 începe cea de-a treia călătorie a neobositului apostol. El trece din nou prin Frigia şi prin Galatia (vezi cap. 16:6), unde se formaseră adunări care-i vor hrăni multe temeri (Galateni 1:2; 4:11).

Chiar în acest timp soseşte la Efes un alt slujitor deal lui Dumnezeu. Este Apolo, lucrător remarcat prin darul vorbirii şi prin puterea sa de a prezenta Cuvântul, consecinţe ale înflăcărării lui (v. 25) pentru că nu poţi vorbi bine decât despre lucrurile careţi umplu inima (Matei 12:34-35). În plus, el îi învaţă cu râvnă şi cu îndrăzneală
cele despre Isus. Darurile personale nu-l împiedică însă pe Apolo să primească cu smerenie de la Acuila şi de la Priscila adevărurile pe care încă nu le cunoştea. El este prompt să asculte, de aceea lucrarea lui în Ahaia, unde se va duce după aceasta, nu va avea decât de câştigat.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 sept. 2017

27 Septembrie 2017

Nu vă amăgiți: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit”; pentru că ce seamănă omul, aceea va și secera.
Galateni 6.7

Este la fel de adevărat astăzi, așa cum a fost întotdeauna, că ce seamănă omul, aceea va și secera. Prin urmare, ar fi o greșeală gravă ca cineva să accentueze libertatea dată de harul divin în pofida regulilor guvernării divine. Aceste două lucruri sunt perfect distincte și nu trebuie niciodată confundate. Harul poate ierta – în mod gratuit, pe deplin și veșnic – însă roțile carului guvernării Domnului continuă să se învârtă, cu o putere și cu o solemnitate zdrobitoare. Harul a iertat păcatul lui David, însă sabia guvernării a fost îndreptată asupra casei lui până la sfârșit. Bat-Șeba a fost mama lui Solomon, însă Absalom s-a răzvrătit.

Este bine să medităm adânc, în prezența lui Dumnezeu, la acest adevăr de o mare importanță practică! Cu siguranță, cu cât vom dobândi o cunoaștere mai cuprinzătoare a harului, cu atât vom simți mai adânc solemnitatea guvernării și vom da dreptate acțiunilor ei. Există însă un pericol serios, acela de a lua cu ușurătate doctrinele harului, în timp ce inima și viața nu sunt aduse sub acțiunea sfințitoare a acestor doctrine. Trebuie să avem mare grijă să evităm o astfel de atitudine. Nu există nimic în lume mai îngrozitor, decât o familiarizare carnală cu teoria mântuirii prin har. Așa ceva va deschide ușa oricărei forme de libertinaj.

Prin urmare, simțim cu putere nevoia de a aduce înaintea conștiinței cititorilor acest adevăr practic al guvernării lui Dumnezeu. El a fost de mare folos în orice timp, însă este așa mai ales în zilele noastre, în care există o tot mai mare tendință de a schimba harul lui Dumnezeu în desfrânare. Vom descoperi întotdeauna că cei care se bucură cel mai mult de binecuvântarea de a se afla sub domnia harului sunt cei care vor da pe deplin dreptate acțiunilor guvernării divine.

C H Mackintosh

… Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte … și se duce după cea pierdută …?
Luca 15.4

Am continuat dialogul cu acel păstor tânăr și l-am întrebat:

— De mult ai tusea aceasta?

— O, de mult timp; de aproape un an.

— Și cum ai răcit? Eu mi-am închipuit că un tânăr ca tine este călit și obișnuit cu aerul acesta tare!

— Da, a răspuns tânărul, așa a fost până în acea noapte îngrozitoare. Era cam pe vremea aceasta anul trecut, când una din oi s-a rătăcit. Tatăl meu ține câteva oi sus pe munți și din aceasta trăim noi. Când le-a numărat în seara aceea, lipsea una și m-a trimis pe mine să o caut.

— Fără îndoială, i-am răspuns eu, că ai simțit trecerea de la căldura focului de cărbuni din această colibă mică, închisă la aerul rece de munte.

— O, și încă cum; pe jos era zăpadă și vântul răzbătea până la piele. Dar nu mi-a păsat prea mult, căci eram foarte nerăbdător să găsesc oaia tatălui meu.

— Și ai găsit-o? l-am întrebat eu cu un interes crescând.

— O, da, am străbătut un drum lung și obositor, dar nu m-am oprit deloc până nu am găsit-o.

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PREGĂTIT!

„Îşi pregătesc hrana vara” (Proverbe 30:25)

Furnicile sunt mici, dar deștepte; ele „îşi pregătesc hrana vara” (v.25). Mai ții minte povestea cu greierele și furnica? Vara, furnica este foarte ocupată cu pusul pe iarnă, în timp ce greierele cântă la vioară. Apoi, când vine iarna, furnica se retrage în mușuroi și se bucură de viață și hrană. Ea a plătit prețul, iar acum se poate bucura de răsplată. Dar greierele cântător va suporta consecințele. Prin urmare, el moare de foame și frig deoarece nu a înțeles că numai pregătirea corespunzătoare pentru ziua de mâine reprezintă o utilizare înțeleaptă a zilei de astăzi.

Gândește-te puțin: Când erai la școală, te-ai pregătit vreodată pentru un test atât de bine încât să intri în clasă cu încredere deplină, știind că vei lua zece? Ei bine, poți aduce aceeași încredere și în viața de zi cu zi. Din nefericire, mulți dintre noi nu ne conducem viețile, ci le acceptăm! Viața însă nu este o repetiție. Nu ai parte de o a doua șansă.

Benjamin Disraeli a spus: „Secretul succesului în viață este să fii pregătit când sosește clipa.”

Întrebare: Dacă Dumnezeu ți-ar da toate lucrurile pentru care te rogi acum, ai fi în stare să le faci față?

Nimic măreț nu este creat dintr-odată; succesul nu apare peste noapte. Și nici eșecul. Fiecare este un proces. De fapt, fiecare zi din viața ta este o pregătire pentru următoarea. Așadar, întrebarea este: Pentru ce te pregătești și cum te pregătești? Te pregătești pentru succes sau pentru eșec?

Numai dacă ești dispus să-ți dai toate silințele de la început vei fi în stare să culegi răsplata de la sfârșit.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 18:1-11

La Corint, Pavel are parte de bucuria de a-i întâlni pe soţii iudei, Acuila şi Priscila. Aduşi la Hristos, ei devin deosebiţi de dragi apostolului, ei fiind gata săşi primejduiască până şi viaţa pentru el, într-o împrejurare care nu ne este relatată (Romani 16:4). Corintul era renumit pentru corupţia moravurilor şi pentru luxul său. Apostolul şi prietenii săi, nevrând să depindă de aceste bogăţii, dau un exemplu în aceasta, lucrând cu mâinile lor (1 Corinteni 9:15-18; 2 Corinteni 11:8-9).

În faţa împotrivirii iudeilor, Pavel se dezleagă de responsabilitatea sa vizavi de ei şi le afirmă că se întoarce spre naţiuni (v. 6). Romani 9:2-5 ne ajută să înţelegem însă cât suferă pentru că trebuie să le vorbească astfel. Dar Domnul Îşi încurajează slujitorul, descoperindu-i că, dacă poporul Său pământesc nu răspunde potrivit aşteptărilor Sale, El are în această cetate mult popor
pentru cer (v. 10). Într-adevăr, din această cetate depravată, El Se va bucura să strângă un mare număr de credincioşi, după cum confirmă cele două epistole care le vor fi adresate. Încă o dovadă că nici bogăţiile, nici plăcerile din această cetate în care nu lipsea nimic nu pot satisface adevăratele nevoi ale inimii omului!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 sept. 2017

26 Septembrie 2017

Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Fiu al omului, ce are lemnul de viță mai mult decât alt lemn, mlădița de viță care este printre copacii pădurii? Se va lua din el lemn ca să se facă vreun lucru? Vor lua ei din el un cârlig, ca să atârne în el vreo unealtă? Iată, se dă pentru foc: focul îi mistuie amândouă capetele, și mijlocul este ars. Este el bun pentru vreo lucrare?”.
Ezechiel 15.1-4

Dumnezeu este Dumnezeul adevărului. El dorește realitate în cei ai Săi și detestă pretențiile lipsite de conținut. Domnul Isus, pe când Se afla pe pământ, ca Dumnezeu manifestat în trup, a avut aceeași atitudine. Fiind plin de dragoste pentru păcătoșii pierduți și plin de compasiune pentru toți cei care doreau să cunoască adevărul, El a denunțat ipocrizia și îndreptățirea de sine, pronunțând judecăți severe asupra celor care doreau astfel să-și ascundă starea reală de suflet. Unde există viață divină, va fi roadă pentru El și în exterior. Nicio măsură de mărturisire exterioară nu poate suplini lipsa dovezilor de pocăință și de credință adevărată.

Caracterul produs de lucrarea Duhului Sfânt în omul dinăuntru va avea ca rezultat o purtare conformă cu voia lui Dumnezeu. Domnul este glorificat atunci când cei care mărturisesc că aparțin casei credinței aduc roade prețioase, care dovedesc realitatea mărturisirii lor. Un creștin care nu aduce rod este ca o viță care nu produce struguri. Ea este practic inutilă. Credincioșii trebuie să fie lumini într-o lume întunecată, lumini care să-i atragă și pe alții la Hristos.

Pentru a te achita de această responsabilitate trebuie să fii născut din nou, fiindcă omul natural nu poate trăi la un nivel spiritual. El nu pricepe deloc lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.14). Prin urmare, slujitorii lui Dumnezeu se cunosc după roadele lor. Slujirea și roadele își au izvorul în viața divină implantată prin nașterea din nou.

H A Ironside

… Doamne, numai Tu poți veni în ajutorul celui slab ca și celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne …
2 Cronici 14.11

La insistențele mele, vorbindu-i blând și cu dragoste, el și-a ridicat privirea în sus și din cele câteva vorbe rostite am aflat că auzise ceva despre Dumnezeu și judecata viitoare, dar niciodată nu a învățat să citească. Pentru el, Sfânta Scriptură era o carte sigilată, și era, așadar, total neștiutor în ceea ce privește calea mântuirii așa cum ne este descoperită ea în Evanghelie. Mintea lui în această privință era un gol complet.

Am tăcut câteva clipe, în timp ce mă rugam în lăuntrul meu și priveam cu adâncă neliniște făptura nenorocită din fața mea. Mi-a trecut prin minte că trebuie să încerc să descopăr cât de departe merge puterea lui de înțelegere în alte privințe și dacă ar fi vreo nădejde, ca el să înțeleagă mesajul Evangheliei referitor la mântuire, când îi va fi spus. M-am uitat la el cu ochii plini de mila pe care o simțeam cu adevărat și m-am gândit că a observat privirea plină de compasiune, căci inima lui s-a înmuiat față de mine când i-am spus:

— Sărmanul meu băiat, ești foarte bolnav. Mă tem că suferi mult de tot!

— Da, am răcit rău. Tusea îmi ia răsuflarea și îmi provoacă dureri mari.

DUMNEZEU ÎTI CUNOASTE DESTINUL

coordonatori Bob & Debby Gass

„De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înaintea Lui” (2 Samuel 22:25)

Poți fi un om de succes și cu toate acestea să te simți gol pe dinăuntru. Viața lui Solomon dovedește lucrul acesta. El a fost cel mai bogat om din lume, dar și cel mai faimos. Cu toate acestea, el își începe cartea Eclesiastul cu următoarele cuvinte: „Totul este deşertăciune” (Ecleziastul 1:2). Solomon a descoperit că o viață împlinită se poate zidi numai pe două lucruri: relații și scop. Și prima și cea mai importantă relație pe care trebuie s-o ai este cu Dumnezeu. Când ai această relație, descoperi scopul vieții tale. Iar când începi să trăiești conform acestui scop, bucuria și împlinirea ta nu vor cunoaște limite. Persoanele care se consideră niște guru atotsuficienți ne spun: „Privește în lăuntrul tău și vei găsi cheia!” Însă cum poți să dezvălui scopul vieții tale prin simplul fapt că îți analizezi viața? Vei avea mai mult noroc dacă o vei lua pe „drumul din cărămidă galbenă!” (aluzie la drumul de cărămidă galbenă din Vrăjitorul din Oz – n.tr.). Nu, „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos” (Efeseni 1:11-12). Scopul vieții tale a fost deja stabilit de cea mai înțeleaptă minte și de cea mai iubitoare inimă din univers: mintea și inima lui Dumnezeu. Tu spui: „Dar în prezent nu-mi merge prea bine.” Cu toții trecem prin asta. Dar iată o promisiune pe care te poți baza: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” (v. 11). Dumnezeu cunoaște destinul vieții tale și El dorește binele tău veșnic.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 17:16-34

Rămas singur la Atena, Pavel nu este absorbit de monumentele şi de sculpturile sale. Are inima strânsă şi indignată, descoperind că această cetate, renumită pentru cultura sa, este plină de o idolatrie atât de cumplită. În piaţa publică, Pavel întâlneşte filosofi din diferite şcoli, vestiţi în toată lumea pentru înţelepciunea lor. Inteligenţa ia fost dată omului pentru a putea discerne puterea veşnică şi divinitatea Creatorului său (Romani 1.20); însă ignoranţa acestor minţi luminate confirmă că lumea prin înţelepciune nu La cunoscut pe Dumnezeu (1 Corinteni 1.21). El este în mijlocul lor un Dumnezeu necunoscut (v. 23). Începând cu Ťînceputulť, Pavel le vorbeşte despre Domnul cerului şi al pământului (v. 24), care Sa descoperit de atunci nu numai prin creaţie, ci şi prin răscumpărare. Acest Dumnezeu suveran porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască (v. 30). În felul acesta, nimeni (cu atât mai mult tu!) nu poate pretinde că această poruncă divină nu este pentru el.

Curiozitatea intelectuală nu are nimic comun cu adevărata nevoie a sufletului. Unii dintre ascultători îşi bat joc de Pavel în mod deschis; alţii amână pe mai târziu examinarea acelor chestiuni. Totuşi, câţiva cred. Acestea sunt cele trei efecte ale evangheliei atunci când ea este predicată şi astăzi încă o dată.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 sept. 2017

25 Septembrie 2017

Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ. Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.
Apocalipsa 3.10,11

Această promisiune unică și prețioasă făcută adunării din Filadelfia are aplicație la toți cei care sunt mântuiți prin harul pur al lui Dumnezeu. Ei au păzit cuvântul răbdării lui Hristos, așteptându-L cu încredere ca Cel care a fost lepădat de oameni să-Și ocupe locul de glorie și de putere. Între timp, ei îndură suferințele din timpul prezent. Totuși, ei nu vor trebui să îndure suferințele din necazul cel mare, care au să vină în curând peste această lume nelegiuită, pentru a-i încerca pe cei care sunt doar locuitori ai pământului.

Cuvintele Domnului Isus sunt foarte clare: „Te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ”. Nu că ei vor fi păziți în ceasul încercării, ci de ceasul încercării. Acest lucru este posibil doar prin luarea lor de aici, de pe pământ, înainte de acel ceas. Acesta este adevărul minunat cu privire la Adunarea lui Dumnezeu, care este compusă din cei care cred cu adevărat în Domnul Isus Hristos.

1 Tesaloniceni 4 ne arată modul în care se va împlini acest lucru. Lumea nu va înțelege ce se petrece; Domnul Însuși Se va coborî din cer, iar mai întâi vor învia cei morți în Hristos, după care vor fi schimbați cei vii și, împreună, vor fi răpiți pentru a fi duși în casa Tatălui, pentru a fi totdeauna cu Domnul (versetele 14-18).

L M Grant

Omul … are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște și e tăiat ca o floare; fuge și piere ca o umbră.
Iov 14.1-2

Păstorul cel tânăr

Cu ani de zile în urmă am fost rugat să vizitez un tânăr ce era pe moarte, într-o regiune singuratică din Irlanda. După ce am mers pe jos cam o oră, am intrat în mica odaie și am privit în jur. La prima vedere n-am găsit nici urmă de vreun locuitor, cu excepția unei femei în vârstă care ședea ghemuită deasupra cenușii fierbinți a unui foc de cărbuni. Ea s-a ridicat și, cu politețea naturală a săracilor irlandezi, mi-a oferit scaunul ei, un scăunel mai degrabă, pe care șezuse ea mai înainte. I-am mulțumit și trecând la scopul vizitei mele, am descoperit în colțul colibei o grămadă de paie pe care zăcea tânărul suferind. Era un tânăr cam de șaptesprezece ani, într-o stare evidentă de suferință și de epuizare și părea a fi în ultima fază a tuberculozei. Avea ochii închiși, dar la apropierea mea i-a deschis și i-a ațintit asupra mea cu un fel de uimire sălbatică, asemenea unui animal speriat.

I-am spus cât se poate de liniștit, cine sunt eu și cu ce scop am venit și i-am pus câteva întrebări foarte simple referitoare la nădejdea lui în privința mântuirii. Nu mi-a răspuns nimic; părea a fi complet inconștient de ceea ce l-am întrebat. Atunci am cugetat la cuvintele versetului de astăzi: omul are viața scurtă și plină de necazuri.

CÂND DUMNEZEU ÎȚI TRIMITE PE CINEVA ÎN AJUTOR

coordonatori Bob & Debby Gass

„Lovească-mă cel neprihănit” (Psalmul 141:5)

Cea mai mare acuzație împotriva faptului de a nu ști este faptul de a nu învăța. Dacă privești din perspectiva corectă, fiecare experiență nouă din viață este o școală, la fel cum fiecare cunoștință nouă este un învățător. Așadar, profită de fiecare oportunitate de a învăța. Numai asigură-te că îți alegi bine învățătorii: cei care și-au câștigat dreptul de a-ți sta alături și la momentul potrivit de a-ți adresa întrebările grele, de a-ți aduce o perspectivă nouă și de a te ține pe cale. Solomon a spus: „Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint. Ca o verigă din aur şi o podoabă din aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare” (Proverbe 25:11-12).

Când Dumnezeu îți trimite pe cineva în ajutor:

1) Arată-i aprecierea ta. Recunoaște-i meritele și nu uita niciodată să spui mulțumesc. Atitudinea de felul „nu aștept apreciere așa că nu îți dau” îți va dăuna și va închide ușile viitorului tău.

2) Dă-ți toate silințele. Nu sluji propria ta persoană și nu fi oportunist. Caută căi prin care tovărășia ta să fie valoroasă pentru ceilalți. Viața nu-ți datorează nimic altceva decât oportunitatea de a crește.

3) Înțelege limitele. S-ar putea ca alții să cunoască o persoană suficient de bine pentru a i se adresa pe nume, dar asta nu înseamnă că și tu trebuie să faci la fel – mai ales în fața unui mentor. Dă dovadă de respect și nu încerca să schimbi protocolul pentru a se potrivi mediului cu care ești obișnuit. Respectă limitele, respectă-i pe ceilalți, ascultă și întotdeauna vor exista persoane dispuse să te ajute să crești în învățătură și să te maturizezi.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 17:1-15

De la Filipi, Pavel şi însoţitorii săi merg la Tesalonic, o altă cetate a Macedoniei. Câţiva iudei şi mulţi greci, printre care femei de seamă, primesc Cuvântul care le este vestit (1 Tesaloniceni 1.5). Cea mai mare parte dintre iudei însă, ei înşişi stârniţi de Satan, agită poporul împotriva evangheliştilor. Nu ezită să recurgă la ajutorul unor oameni fără căpătâi, pe care de altfel îi dispreţuiau (v. 5), nici să aducă înaintea magistraţilor argumentul folosit cândva în faţa lui Pilat: Nu avem împărat decât pe Cezarul! (v. 7; Ioan 19:15).

Timpul petrecut de Pavel la Tesalonic a fost deci scurt: aproximativ trei săptămâni. Dumnezeu însă la permis aşa în folosul nostru. Pentru că, prin aceasta, apostolul sa văzut obligat săşi completeze învăţătura prin două epistole, atât de bogate în învăţăminte pentru noi toţi!

La Bereea, iudeii dau dovadă de mai multă nobleţe şi corectitudine. În loc să se lase orbiţi de invidie (comp. cu v. 5), ei caută săşi întărească credinţa, cercetând zilnic Cuvântul, căruia îi recunosc autoritatea supremă (v. 11; comp. cu Ioan 5.39). Nu ştim cum săi îndemnăm îndeajuns, pe fiecare dintre tinerii noştri cititori, să urmeze acest exemplu (prezentat în special în pasajele pe care le cităm). Acesta este scopul ca şi titlul acestor scurte meditaţii zilnice.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 Septembrie 2017

Și fiii lui Israel au așezat tabăra în Ghilgal și au sărbătorit Paștele în ziua a paisprezecea a lunii, seara, în câmpiile Ierihonului. Și a doua zi după Paști, în aceeași zi, au mâncat din grâul țării azime și boabe prăjite.
Iosua 5.10,11

Acest Paște din Canaan este aceeași sărbătoare pe care poporul o ținuse în Egipt, însă cât de diferite sunt aceste două împrejurări! În Egipt, israeliții erau conștienți de vina lor, gata să plece, puși la adăpost de judecată, prin sângele mielului. În Canaan, israeliții erau în siguranță în țara promisă, eliberați de ocara Egiptului, trecuți prin moarte și înviați și care, acum, cu o pace perfectă, priveau înapoi la aducerea-aminte de un Hristos care fusese dat morții pentru ei. Paștele din Canaan corespunde Cinei Domnului, pentru creștin. Este o hrană permanentă, care nu va înceta în glorie, doar că acolo nu va mai fi o aducere-aminte de moartea Domnului, fiindcă ochii noștri Îl vor vedea, în mijlocul scaunului de domnie, pe Mielul Însuși.

Mai avem însă un lucru aici. Dumnezeu le-a dat o hrană necunoscută în Egipt, grâul vechi al țării Canaanului, care simbolizează un Hristos ceresc, glorificat, însă care, ca Om, a fost în această lume plină de păcat, având o umanitate complet sfântă, simbolizată de azime, și care a trecut prin focul judecății, lucru simbolizat de boabele de grâu prăjite.

Mai mult, El Se află acolo nu doar ca Avocat al nostru la Tatăl, ci și ca Cel în care ne aflăm, fiind acceptați în El. Privesc la acest Om glorificat și spun: «Acolo este locul meu; eu sunt în El. Pentru mine ai venit aici, în lume; pentru mine ai murit pe cruce; ai fost înălțat în glorie și m-ai adus și pe mine deja acolo, în Persoana Ta, mai înainte să fiu cu Tine și ca Tine acolo, pentru totdeauna». Ce bucurie minunată și ce putere oferă preocuparea cu un astfel de Hristos!

H Rossier

Dragostea Mântuitorului

… Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
Galateni 2.20

Cine ar putea cuprinde mărimea lucrării dragostei Mântuitorului față de lumea păcătoasă? Numai veșnicia va face cunoscut în totalitate rezultatele lucrării Domnului. Deși oamenii au neglijat dragostea Mântuitorului și i-au răspuns cu ură, El nu a încetat să practice binele față de dușmanii Săi! Chiar și în Ghetsimani, când au venit să-L prindă și Petru a tăiat urechea slujitorului marelui preot, Domnul l-a vindecat pe acel om. Când a fost răstignit pe cruce și chinuit groaznic, auzim cuvintele mișcătoare ale Domnului: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”.

Dar a venit clipa, când dragostea Mântuitorului a fost pusă la marea încercare, și anume când Domnul a fost atârnat pe cruce fiind înconjurat de întuneric dens, când a suferit acolo pentru vinovăția noastră. Toate acestea nu i-au zdruncinat dragostea. Chiar și valurile și talazurile judecății divine asupra păcatelor noastre, care L-au lovit pe Mântuitorul acolo cu toată greutatea, n-au putut să-i stingă dragostea. În acele clipe, ea s-a dovedit mai tare ca moartea.

Domnul și Mântuitorul nostru Și-a dat viața din dragoste pentru Dumnezeu și din dragoste pentru cei pe care i-a câștigat ca moștenire a Sa.

NU TE ÎNDOI DE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

coordonatori Bob & Debby Gass

„Credinţa vine în urma auzirii” (Romani 10:17)

Poți avea dubii în ceea ce privește propriile tale abilități, dar nu te îndoi niciodată de abilitățile lui Dumnezeu – sau de promisiunile Sale și de dorința lui de a le îndeplini. Psalmistul a scris: „Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale” (Psalmul 138:2). Singurul lucru din univers pe care Dumnezeu l-a pus deasupra Numelui Său este Cuvântul Său. Așa că umple-ți mintea cu el, rostește-l zilnic și nu-l pune niciodată sub semnul întrebării.

Îndoiala își are deseori originea în înclinația noastră de a ne încrede în forțele proprii. Încrederea în sine este un concept cu mare priză la public; el ne încurajează să ne bazăm pe propriile noastre competențe și abilități. Însă Biblia spune: „Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi mântuit” (Proverbe 28:26). După cum spune și versetul din inima sau centrul Bibliei: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118:8). Așadar, pune-L pe Dumnezeu în centrul încrederii tale, nu pe tine însuți sau pe oricine altcineva. Te îndoiești de tine însuți și de propria ta valoare?

Îți pui la îndoială abilitatea de a-ți dezvolta cariera? Îți pui la îndoială abilitatea de a lega prietenii sănătoase? În ciuda faptului că a trăit alături de Domnul Isus aproape trei ani și i-a auzit promisiunea că va învia dintre cei morți, Toma a spus totuși: „Dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25).

Domnul Isus i-a întors spatele lui Toma din cauza necredinței lui? Nu, El nu respinge niciodată o inimă sinceră. Domnul Isus s-a arătat în persoană și a rezolvat toate îndoielile lui Toma. Și pe măsură ce citești cuvântul Său și Îi cauți Fața, El îți va ușura povara slăbiciunilor și a necredinței.

Când încetezi să mai trăiești în lumea „simțurilor” și înveți să umbli prin credință, îndoielile tale vor începe să dispară una câte una.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 16:16-40

Vindecarea slujnicei însufleţite de un duh satanic are drept urmare, pentru cei doi slujitori ai lui Dumnezeu, torturări şi închisoare. Ce primire ciudată în Macedonia!

Ar fi fost ei îndreptăţiţi să gândească, după ce fuseseră chemaţi aici ca să ajute (v. 9). Dar Pavel pune în practică ceea ce mai târziu le va recomanda creştinilor din această cetate: Bucuraţivă totdeauna în Domnul (Filipeni 4:4). Plin de răni, el este capabil, împreună cu Sila, să cânte în închisoare. Cu siguranţă că niciodată acele ziduri sinistre nu mai răsunaseră de asemenea ecouri! De asemenea, ce mărturie dădeau acele cântări în faţa celor care le ascultau! Cu cât împrejurările noastre vor fi mai dificile, cu atât mai mult pacea şi bucuria noastră le vor vorbi celor din jur! Şi adesea tocmai de aceea ne trimite Domnul necazuri.

La această mărturie autentică, Domnul o adaugă pe a Sa, eliberândui pe întemniţaţi. Tremurând în totul, temnicerul strigă: Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?. Răspunsul, minunat de simplu, se adresează oricărui suflet neliniştit: Crede în Domnul Isus (v. 30,31). Apoi bucuria umple casa aceasta.

După această noapte memorabilă, apostolii sunt eliberaţi în mod oficial şi părăsesc cetatea, nu fără a-i îndemna din nou pe fraţi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 Septembrie 2017

Simon Petru – Misiunea sa

Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au spus: „Venim și noi cu tine”. Au ieșit și s-au suit în corabie; și în noaptea aceea n-au prins nimic.
Ioan 21.3

Cu puțin timp înainte de răstignirea Sa, Domnul Isus îl avertizase pe Simon Petru că acesta urma să se lepede de El de trei ori, însă l-a încurajat, spunându-i că urma să-i susțină credința și că, după restabilirea sa, avea să-i întărească pe frații săi (Luca 22.32). Petru urma nu doar să fie restabilit, ci să fie făcut mai folositor ca niciodată în lucrarea Domnului. Cât de minunat este harul Dumnezeului nostru!

Primul indiciu despre lucrarea de restabilire a lui Petru îl avem atunci când îngerii aflați la mormânt, în ziua învierii, le spun femeilor să ducă un mesaj ucenicilor și „lui Petru” (Marcu 16.7). Faptul că fusese menționat separat era de natură să mângâie inima ucenicului zdrobit, făcându-l să înțeleagă că Domnul Se gândea în mod special la el. De asemenea, în seara zilei de înviere, ucenicii au menționat că Domnul i Se arătase „lui Simon” (Luca 24.34). Domnul Isus avusese o întâlnire personală cu Petru, în care îl asigurase de iertarea Sa pentru păcatul de care se făcuse vinovat.

Poate că Simon credea că, deși fusese iertat, își pierduse orice utilitate în lucrare. Prin urmare, s-a întors la vechea lui îndeletnicire de pescar, din care Domnul îl scosese mai înainte. În Ioan 21, puterea naturală de conducere a lui Petru este evidentă, atunci când alți șase ucenici îl urmează în această acțiune. Iată o lecție solemnă pentru toți cei care sunt conducători în poporul lui Dumnezeu: ei ai o putere mare de influență, fie spre bine, fie spre rău. Simon avea să afle în curând că Domnul nu numai că îl iertase, dar și că avea planuri mari cu el, ca apostol: avea să-i dea în grijă oile Sale prețioase.

B Reynolds

Este datoria noastră dar … să lucrăm împreună cu adevărul.
3 Ioan 8

Doi colaboratori

Dumnezeu i-a dat reformatorului Martin Luther un colaborator de o valoare care nu se poate prețui în persoana lui Philipp Melanchthon (1497-1560). De timpuriu, acești doi prieteni au simțit câtă nevoie au unul de altul în colaborarea lor pentru o cauză dreaptă. Melanchthon avea cele mai frumoase calități spirituale. Dumnezeu îi dăruise o inteligență vie, o mare ușurință de a înțelege, putea minunat de bine să comunice altuia lucrurile pe care le știa. El era dintre cei care au „un duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3.4) și în felul acesta el câștiga inimile. Aceasta nu-l împiedica deloc să nu se bucure de o mare autoritate asupra tuturor, prin profunzimea cunoștințelor sale. Cuvântul lui Dumnezeu era studiul lui preferat; din tinerețe i-a dat o atenție deosebită. El înlătura toate raționamentele omenești cu privire la Cuvânt și se ținea în mod literal de declarațiile Bibliei, din care avea totdeauna un exemplar la el.

Luther a caracterizat colaborarea lor în acești termeni pitorești: „Eu sunt desțelenitorul aspru care deschide și netezește calea. Maestrul Philipp vine după mine; el plantează, seamănă potrivit bogatelor daruri pe care i le-a hărăzit Dumnezeu”.

ÎNCEARCĂ SĂ-I VEZI PE OAMENI ASA CUM ÎI VEDE DUMNEZEU

coordonatori Bob & Debby Gass

„Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos (2 Corinteni 3:3)

Când ne gândim la unii dintre cei pe care Domnul Isus i-a numit ucenici, ne vine în minte cuvântul „nepotriviți.” Însă Domnul Isus nu s-a lăsat influențat. La fel ca în situația în care cauți o comoară în gunoi, El a reușit să le vadă potențialul, să-l aducă la lumină și să-l dezvolte. Aceasta e și istoria ta, nu-i așa?

Pavel scrie: „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă … nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu.” Nu alții îți scriu istoria. Nici măcar tu nu ți-o scrii. „Duhul Dumnezeului celui viu” o scrie. Asta înseamnă că cele mai bune zile ale tale încă nu au sosit! Pe o tejghea se afla o Biblie veche, alături de alte sute de cărți jerpelite. Mulți oameni au luat-o și i-au răsfoit paginile. Nu era într-o stare foarte bună – firește, nu merita nici doi lei – așa că era dată la o parte. Apoi a luat-o un om, care a scos un strigăt de uimire și grăbindu-se s-o plătească a plecat cu ea acasă. A dat pe ea o sumă derizorie. S-a dovedit a fi un Gutenberg original a cărui valoare s-a estimat la peste un milion de lire sterline! Prin câte mâini a trecut acea veche carte înainte de a fi răscumpărată? De câte ori a fost aruncată la o parte de oameni care nu erau conștienți de valoarea ei? De fapt cu toții am fost dați la o parte până când Domnul Isus a văzut valoare în noi. Dar în loc să plătească un preț de nimic, El a plătit cel mai mare preț posibil. „Pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8).

Așadar, atunci când ai o zi proastă, uită-te în oglindă și amintește-ți: „Dumnezeu mă iubește prin valoarea pe care mi-a dat-o la Calvar!” Apoi du-te și încearcă să-i vezi pe ceilalți ca pe niște comori fără de care Dumnezeu nu a putut trăi; păcătoși pentru care a murit Hristos, ca noi să fim răscumpărați.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 16:1-15

Pavel se întoarce la Derbe şi la Listra, unde se formaseră adunări în urma primei lui călătorii. Acolo facem cunoştinţă cu tânărul Timotei, al cărui nume înseamnă onorat de Dumnezeu. El fusese crescut în învăţătura Sfintelor Scripturi de o mamă şi de o bunică evlavioase (2 Timotei 1:5 şi 3:15).

Ce fericită pregătire pentru serviciul pe carel va împlini de acum încolo împreună cu apostolul, ca un copil pentru tatăl său (Filipeni 2:22)!

Exprimarea folosind persoana întâi plural, începând cu versetul 10, ne ajută să înţelegem că Luca, autorul cărţii, este de acum cu ei. Privind harta, înţelegem că, după ce au încercat să meargă în stânga provinciei Asiei (zona Efesului), apoi în dreapta, în Bitinia, apostolul şi însoţitorii săi au fost chemaţi de Duhul drept înaintea lor, în Macedonia, de cealaltă parte a Mării Egee. În faţa uşilor închise, slujitorul ascultător trebuie să se ferească de a insista şi să aştepte îndrumări de sus.

Filipi este deci prima cetate din Europa care a auzit Evanghelia; iar prima întoarcere la Dumnezeu menţionată este cea a Lidiei. Domnul îi deschisese inima ca să ia aminte

Să cerem Domnului să o deschidă şi pe a noastră şi să ne păzească de tot ce ne-ar abate atenţia, ori de câte ori ne este prezentat Cuvântul.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 Septembrie 2017

Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei? … Și S-a mirat de necredința lor.
Marcu 6.3,6

Îl vedem pe Domnul în slujirea Lui de dragoste asociindu-Se cu cei umili din ținutul Său și din casa Sa. El vine în mijlocul lor cu o înțelepciune și cu o putere divină, învățându-i pe cei sărmani din țară și vindecându-i pe cei bolnavi. El însă nu face nimic pentru a satisface vanitatea firii omenești, care iubește ceea ce este înălțat și respinge ceea ce este smerit. Slujirea de har a Domnului dă pe față starea morală joasă a poporului. Ei sunt uimiți de învățătura și de înțelepciunea Lui, ca și de minunile Sale, însă se poticnesc de El.

Carnea rămâne întotdeauna aceeași, astfel că și noi suntem astăzi în pericol de a împiedica lucrarea lui Dumnezeu prin mândria și prin vanitatea cărnii, care disprețuiește lucrarea unui slujitor al lui Dumnezeu, din cauza originilor lui umile. La Domnul, totul a fost perfect, astfel că poporul era în întregime vinovat fiindcă găsea o pricină de poticnire în El. Acești oameni au disprețuit înțelepciunea Domnului și minunile Sale, spunând: „Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei?”. Ei n-au perceput gloria Persoanei Sale, nici harul inimii Sale, prin care, deși bogat, Se făcuse sărac pentru noi.

Astfel, Creatorul devenise Tâmplarul, iar Fiul lui Dumnezeu devenise Fiul Mariei. Domnul le reamintește celor care Îl respingeau din cauza stării Sale smerite că niciun profet nu este prețuit în țara lui. Aceasta nu înseamnă că Domnul era respins în țara Lui din cauza slăbiciunii și falimentului Său, așa cum ni se întâmplă nouă adesea, ci că familiarizarea cu El în lucrurile acestei vieți este folosită pentru a respinge misiunea Lui divină de la Dumnezeu. Rezultatul a fost că nu a putut face multe minuni acolo, din cauza necredinței lor. Acesta este un lucru solemn; în zilele noastre, de asemenea, necredința poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu.

H Smith

Acum, împărate, întărește oprirea și iscălește porunca … împăratul Dariu a scris porunca și oprirea.
Daniel 6.8-9

Porunca și oprirea

Despre Dariu nu se poate spune nicidecum că era un om lipsit de înțelepciune și experiență de viață. Aproape că nu ne-am fi așteptat, ca un om ca el să cadă în plasa urzelilor murdare ale supușilor săi. Cu siguranță, în spatele acțiunii era vrăjmașul cel vechi, diavolul. Cu cât un om ajunge mai sus pe treptele piramidei sociale prin propriile sale puteri, cu atât mai mult va depinde de sfaturile și intervențiile celor ce-l înconjoară. Vrăjmașii lui Daniel, prin acel decret împărătesc de interzicere a oricărui fel de închinare personală, căutau nu onoarea și slava împăratului, ci să-l așeze pe Daniel într-o situație atât de critică, atât de periculoasă, încât condamnarea lui la moarte să fie semnată chiar de împăratul Dariu, care, cel puțin în mintea lor, părea că făcuse din Daniel un protejat al tronului. Ei știau bine despre Daniel că nu va înceta să se închine Dumnezeului său așa cum făcea și mai înainte. Ei știau că Daniel ar fi fost în stare să renunțe la orice, dar nu și la credința lui. Ei știau că mai presus de credincioșia sa față de împăratul stătea credincioșia sa față de Dumnezeu. Dacă până aici corectitudinea și credincioșia lui Daniel față de stăpânul său pământesc i-au fost un fel de pavăză și i-au ocrotit viața, rămânea acum să se facă dovada dacă, așezând mai presus de toate și toți pe Dumnezeu, este un lucru înțelept, în stare să-i asigure și izbăvirea.

ÎNCURAJEAZĂ-TI PASTORUL!

coordonatori Bob & Debby Gass

„A pus pe preoţi în slujbele lor, şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului” (2 Cronici 35:2)

Biblia spune că regele Iosia „a pus pe preoţi în slujbele lor, şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului.” Iosia a făcut două lucruri: i-a instruit și i-a încurajat. De ce? Pentru că una fără alta nu sunt de folos! De câte ori ai plecat de la biserică simțind că ai fost înălțat, încurajat și inspirat de predică?

Întrebare: Te-ai gândit vreodată să-i spui pastorului cât de mult a însemnat pentru tine sau i-ai trimis un e-mail ca să-i spui că îi apreciezi lucrarea? Pastorii sunt mai mult blamați decât apreciați. Aproximativ 37% dintre ei renunță la lucrare din cauza descurajării.

Pavel a fost și el descurajat de aceea scrie: „După venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.” (2 Corinteni 7:5-7).

Tit l-a încurajat pe Pavel în două feluri:

1) Vizitându-l. „Ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” Fie că-ți convine, fie că nu, atunci când nu mergi la biserică, tu spui: „Frate pastor, nu meriți să vin să te ascult.”

2) Îmbărbătându-l. „El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.” Săptămâna aceasta, încurajează-ți pastorul.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 15:22-41

Apostolii şi bătrânii adunaţi la Ierusalim se ocupă cu sârguinţă de problema care le este pusă înainte. Toată adunarea este de acord cu concluziile lui Iacov (v. 22,25). Şi scrisoarea pe care o trimit prin Iuda şi prin Sila îi va linişti şi îi va mângâia pe fraţii din Antiohia care fuseseră tulburaţi (v. 24). În acelaşi timp, vizita celor doi slujitori ai lui Dumnezeu contribuie mult la zidirea adunării (v. 32). Astfel, eforturile vrăjmaşului de a aduce tulburare şi dezbinare produc, în final, tocmai efectele opuse. Credinţa ucenicilor a fost întărită şi legăturile comuniunii între adunări a devenit şi mai strânsă; încă o dată cel rău a fost înşelat în lucrarea lui (Proverbe 11:18).

Toate neînţelegerile fiind puse la punct, lucrarea Domnului poate fi reluată. Grija plină de afecţiune a lui Pavel pentru adunările constituite în urma primei sale călătorii îl angajează la a o întreprinde pe a doua, pentru a vedea cum se află fraţii din punct de vedere spiritual (comp. cu 2 Corinteni 11:28). De astă dată însă, Barnaba nu va mai merge cu Pavel, din cauza unei neînţelegeri legate de Marcu, nepotul lui Barnaba. Mai târziu, Marcu va recâştiga încrederea apostolului şi îi va fi folositor pentru slujbă (Coloseni 4:10; 2 Timotei 4:11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 Septembrie 2017

După captivitatea babiloniană – Rugăciunea lui Neemia

Și ei mi-au zis: „Cei care au rămas, care au scăpat din captivitate acolo, în provincie, sunt în mare necaz și în rușine; și zidul Ierusalimului este dărâmat și porțile lui sunt arse de foc”. Și a fost așa: când am auzit cuvintele acestea, m-am așezat și am plâns și am jelit câteva zile și am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor.
Neemia 1.3,4

Neemia, paharnicul împăratului Persiei, avea o poziție înaltă, fiindcă era responsabil cu buna dispoziție a împăratului și cu siguranța lui. Inima sa însă era îndreptată către poporul său și către Ierusalim, locul unde Domnul Își așezase Numele și unde era templul Său. Când a auzit despre zidurile dărâmate ale cetății, despre porțile ei arse și despre starea nenorocită a poporului, Neemia a plâns, a postit și s-a rugat.

Rugăciunea lui a fost reală, de mărturisire și de smerire, nu de acuzație. Deși Neemia, personal, era un om evlavios, el s-a identificat cu păcatele poporului său și cu rugăciunile altor slujitori ai lui Dumnezeu. El I-a reamintit lui Dumnezeu de ceea ce El promisese, cerându-I să capete îndurare înaintea împăratului, după care a continuat să postească și să se roage multe zile înaintea Dumnezeului cerului.

„Inima împăratului în mâna Domnului este ca niște izvoare de apă: El o îndreaptă încotro vrea” (Proverbe 21.1). A venit ziua când împăratul a observat că Neemia era trist. A fi trist în prezența împăratului putea fi un lucru fatal, căci acești monarhi persani adesea insistau să fie tratați ca dumnezei. Doar despre Dumnezeu se poate spune cu adevărat: „Fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna” (Psalmul 16.11). Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lui Neemia, făcându-l pe împărat să-l trimită la Ierusalim, ca guvernator, pentru a rezidi cetatea ruinată.

E P Vedder, Jr

Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărâmă stânca?
Ieremia 23.29

Puterea unei Cărți

„Mesia”, cel mai măreț oratoriu scris vreodată, a luat naștere în urma unei experiențe pricinuită de puterea unei cărți – Biblia. Compozitorul Georg Friedrich Haendel a spus cu această ocazie: „Credeam că văd tot cerul în fața mea și pe Însuși mărețul Dumnezeu”. Nu este de mirare că regele George al II-lea a fost așa de uimit, când oratoriul a fost interpretat pentru prima dată în fața sa la Londra, încât, la începutul corului „Aleluia”, s-a ridicat în picioare dintr-o dată și toată mulțimea împreună cu el! Nu este de mirare că oamenii se mai ridică în picioare de fiecare dată când se cântă corul „Aleluia”.

„Mesia” este singura operă muzicală rămasă în conștiința ascultătorilor, care evocă viața Mântuitorului folosind multe fragmente din Biblie. Cât de minunat lucrează Dumnezeu! Cât de mare este puterea Cuvântului Său! Dacă n-am avea Cuvântul lui Dumnezeu, am fi privați de singura temelie solidă, pe care se pot odihni sufletele noastre. Dacă n-am avea Scriptura, am fi ca un vapor fără busolă. Cuvântul lui Dumnezeu este ca un ciocan care sfărâmă inimi împietrite, un foc care mistuie neadevărul vieților noastre. Să lăsăm acest Cuvânt să-și facă lucrarea în inima noastră și atunci ne vom putea uni cu mulțimea care laudă lucrarea Mântuitorului.

CUM SĂ RĂMÂNETI ÎMPREUNĂ

coordonatori Bob & Debby Gass

„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri … Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele” (Coloseni 3:18-19)

Să ne imaginăm două bărci cu vâsle care plutesc pe un lac agitat. Într-una se află un bărbat, iar în cealaltă o femeie. Au toate intențiile să vâslească unul lângă altul, dar cu toate acestea încep să o ia în direcții opuse până nu se mai pot nici auzi din cauza vântului. În scurt timp, bărbatul se trezește într-un capăt al lacului, iar femeia în celălalt. Nici unul dintre ei nu știe cum au ajuns să se despartă sau cum s-ar putea reîntâlni.

Acum să ne imaginăm doi proaspăt căsătoriți. Stau în fața altarului și jură că vor trăi în dragoste și armonie. Din nefericire, în jumătate din cazuri, nu e așa. Dacă relația lor nu este păstrată și cultivată, se vor îndepărta unul de altul. Acesta e motivul pentru care cele două bărci romantice se depărtează una de cealaltă ajungând în părți diferite ale lacului. Așadar, cum pot soții și soțiile să rămână îndrăgostiți și împreună toată viața? Vâslind din greu!

Puneți timp deoparte pentru activități romantice. Gândiți-vă unul la celălalt pe parcursul zilei. Evită ceea ce dă naștere certurilor și resentimentului. Îngrijește-te de dorințele și nevoile celuilalt. Acestea sunt căile ce duc la armonie și prietenie. Da, e greu să ții două bărci împreună, dar este posibil dacă fiecare partener este hotărât să vâslească. Nimic nu poate învinge o căsnicie bună, dar trebuie să te străduiești să ai parte de așa ceva, deoarece curenții culturii și stresul vieții vă pot face să vă desparțiți.

De aceea spune Biblia: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele.”

Așa că, astăzi fă ceva special pentru soțul sau soția ta.

/embed/YH6tXXfTg-M” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>