Mana Zilnica

10 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Armele misionarului

Închinarea în ocaziile de fiecare zi.

„Te-am văzut când erai sub smochin.” Ioan 1:48

Noi ne imaginăm că vom fi gata de luptă când va apărea o mare criză, dar acea criză va arăta doar din ce suntem făcuţi, ea nu va pune nimic în noi. „Dacă Dumnezeu lansează chemarea, desigur că mă voi ridica la înălţimea situaţiei.” Nu o vei face dacă nu ai răspuns chemării în locul unde te afli, dacă nu ai fost ceea ce trebuia să fii înaintea lui Dumnezeu acolo. Dacă nu faci lucrul care este cel mai aproape de tine și pe care Dumnezeu l-a pus acolo, atunci, când apare criza, în loc să fii găsit pregătit, vei fi găsit nepregătit. Crizele dezvăluie întotdeauna caracterul.

Închinarea personală adusă lui Dumnezeu este cerinţa esenţială a pregătirii. Vine timpul când nu va mai fi posibilă viaţa „sub smochin”, când vei trăi în văzul celorlalţi, în lumina strălucitoare şi în lucrare, şi vei descoperi că acolo nu ai nici o valoare dacă nu te-ai închinat în ocaziile zilnice la tine acasă. Închină-te aşa cum trebuie în relaţia ta privată şi, când Dumnezeu te va scoate în public, vei fi gata, deoarece te-ai pregătit în viaţa ascunsă, pe care nu a văzut-o nimeni altcineva decât Dumnezeu. Apoi, când va apărea criza, Dumnezeu se va putea baza pe tine.

„Nu mi se poate cere să trăiesc o viaţă sfântă în împrejurările în care mă aflu; nu am acum timp pentru rugăciune, pentru citirea Bibliei şi apoi, încă n-a venit ocazia să lupt; când va veni, bineînţeles că voi fi pregătit.” Nu, nu vei fi! Dacă nu te-ai închinat în ocaziile de fiecare zi, atunci când vei intra în lucrare, nu numai că vei fi nefolositor, dar vei fi şi o piedică uriaşă pentru cei din jurul tău.

Viaţa de închinare ascunsă, personală este atelierul în care se pregătesc armele misionarului.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Nu te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta!” GENEZA 32:26

Istoria lui Iacov este plină de învăţăminte pentru noi, de aceea ne-a şi fost păstrată în Biblie. El era acum într-un moment critic şi decisiv al vieţii lui. Înaintea lui erau răspunderile şi grijile pe care le avea, iar în spatele lui, erau experienţele obositoare ale vieţii proprii în casa socrului său. La vadul Iabocului, Iacov a rămas singur. Sunt momente când trebuie să ştim să rămânem singuri cu Dumnezeu ca să încercăm să cunoaştem voia Sa. El a rezervat ceva pentru noi. Dragostea şi protecţia Lui nu ne-au părăsit în trecut. Dar ceea ce este acum înaintea noastră, necesită o reînviorare a Duhului Său, şi El ne-o va da în singurătate cu El şi în linişte sufletească, nu în agitaţie lăuntrică şi în mijlocul frământărilor zilnice din jurul nostru. Să ieşim afară din ele ca să fim singuri cu El.

„Un om s-a luptat cu el…” La început Iacov nu ştia că este Dumnezeu. Şi noi adeseori nu înţelegem că într-o împrejurare sau alta, Dumnezeu luptă cu noi, luptă care poate să ia diferite forme; se poate ca unele situaţii să ni se pară de neînţeles şi atunci luptăm, dar drept vorbind, Dumnezeu este în spatele acestor greutăţi; El vrea să le folosească pentru a ne binecuvânta, să ne îmbogăţească în experienţa noastră cu El şi să ne conducă mai departe, şi totuşi noi… luptăm cu El.

Iacov s-a luptat cu El până în revărsatul zorilor. Domnul, în adevăr, ne conduce în lumina Sa, chiar dacă în jurul nostru este noaptea neînţelegerii şi a temerilor de tot felul. El vrea pentru noi o nouă experienţă a harului Său. Este deci nădejde, căci lumina zilei este înaintea noastră. Iacov nu s-a lăsat, căci cunoscând şi înţelegând acum de ce are nevoie, a suspinat spunând:”…nu te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta.” El a realizat până la urmă că a luptat cu Dumnezeu şi nu cu un om. Ce dorinţă scumpă şi ce nevoie adânc simţită a unui suflet care până acum s-a frământat şi s-a luptat cu împrejurările vitrege ale vieţii, dar şi-a dat seama că de un singur lucru avea nevoie: de Domnul şi de binecuvântările Lui. Aceasta nu este rugăciunea unui om care de acum mai caută ca înainte, o binecuvântre pentru el însuşi, ca să se bucure în mod egoist de harul dumnezeiesc, nu este nici căutarea unor simţăminte religioase plăcute firii pământeşti şi adeseori atât de artificiale, de false. Este ca şi rugăciunea unui creştin adevărat care şi-a înţeles răspunderea faţă de Dumnezeu şi de lumea pierdută. Dumnezeu este atent la astfel de rugăciuni, şi dacă aşa este a noastră, El o va asculta cu siguranţă. Luptăm cu Dumnezeu când nu vrem să ne supunem autorităţii Cuvântului Său.

Ne luptăm cu El când nu vrem să facem nimic pentru El, deşi Biblia spune că suntem colaboratorii Lui. Luptăm cu Dumnezeu când ne aşezăm cu încăpăţânare pe poziţia dreptăţii noastre şi nu pe cea a harului pe care Domnul Isus stă faţă de noi, în fiecare zi, ţinând mai mult la demnitatea noastră decât la a Lui. Un general credincios a fost văzut odată stând de vorbă cu o bătrână săracă. Prietenii lui l-au mustrat spunând: „Trebuie să ţii seama de rangul pe care îl ai.” Generalul a răspuns: „Cum ar fi fost dacă Domnul ar fi ţinut seama de rangul Lui faţă de mine?” Nu suntem lăsaţi aici ca să facem ceva pentru Domnul, ci suntem trimişi să-L arătăm pe El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi”. Ioan 8:31-32.

Cel care spune: „Aş dori” şi nu spune „Eu vreau” merge la pierzare. Unii spun: „Ar trebui să fie altfel!” Este bine dacă omul îşi dă seama că nu este bine, dar încă nu este suficient. Fiul risipitor a spus: „Mă voi scula și mă voi întoarce”. Si el a pornit înapoi spre casa tatălui. Cel care rămâne în Cuvânt îşi dă seama de starea sa şi va recunoaşte de ce are nevoie. Astfel poate recunoaşte drumul pe care poate merge liber, deoarece mântuirea este desăvârşită şi datoria plătită. Cu aceasta se consolează unii, trăind în continuare în păcat, gândindu-se că Isus a murit pentru păcatele lumii întregi. Dar Isus eliberează. Noi trebuie să devenim eliberați de păcat, altfel nu avem parte de mântuire. În clipa în care primim cu adevărat iertarea păcatelor, suntem eliberaţi. Cel care a primit iertarea păcatelor este părtaş al Duhului lui Dumnezeu, iar acolo unde este Duhul lui Dumnezeu este libertate. Astfel omul nu mai este robit de păcat, ci mântuit. A fi mântuit este minunat, a fi mântuit este frumos. Credeţi Cuvântul lui Dumnezeu şi nu ţineţi numai la religia voastră. Păgânii au şi ei religie şi o iau chiar în serios; dar nu cunosc libertatea. Adevărul eliberează şi acceptând adevărul, devenim liberi. Isus a spus: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”, cum zice Scriptura.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

INTRÂND ŞI IEŞIND

Vei fi binecuvântat Ia venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. Deuteronom 28.6

Binecuvântările legii nu sunt înlăturate pentru noi. Domnul Isus a întărit făgăduinţele când a purtat vina fărădelegilor noastre. Dacă eu păzesc cuvintele Stăpânului meu, pot să primesc îndurările legate de împlinirea lor. La întoarcere eu pot să intru aşadar în casa mea, fără să mă tem de veşti rele şi să mă duc la serviciul meu sau la treburile mele şi să le împlinesc cu grijă. Pot să intru în sfârşit în odăiţa mea ca să aud cuvintele bune ale Dumnezeului meu, şi nu mă tem să mă adâncesc în mine însumi ca să mă cercetez atent în cugetul meu. Şi este mult de lucru şi înăuntrul sufletului meu şi în afara lui. Oh, de-aş primi o binecuvântare de la Domnul Isus, care a făgăduit că va rămâne cu mine! Tot aşa la plecare. Sfiala m-ar îndemna să rămân acasă şi să mă ţin departe de legătura cu
lumea întinată. Dar eu trebuie să ies din casă pentru lucrările pe care le am de făcut; trebuie să ies ca să-i ajut pe fraţi şi să fiu de folos celor neîntorşi la Dumnezeu. Eu trebuie să fiu un apărător al credinţei şi un duşman hotărât al răului. Şi aceasta este o binecuvântare la plecare. Eu voi merge, Doamne, acolo unde mă vei duce Tu, ca să împlinesc la porunca Ta şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrările pe care Tu mi ie vei da.Doamne Isuse, vino cu mine şi fii oaspetele meu; apoi ieşi cu mine şi fă ca inima mea să ardă în mine, în timp ce Tu îmi vei vorbi pe drum.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru împăratul!”. Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale” Psalmul 45,1.2.

Mulţi dintre credincioşi mărturisesc că la rugăciune şi la citirea Cuvântului lui Dumnezeu se zidesc puţin iar la Masa Domnului de multe ori sunt neputincioşi să aducă adorarea cuvenită Domnului. Nu se întâmplă oare aceasta din cauză că inima în viaţa practică nu gustă comuniunea cu Domnul şi că prea puţin în adevărată supunere se aştern la picioarele Domnului ca să asculte glasul Lui şi să privească măreţia Persoanei Sale?

Trebuie oare să ne mai mirăm că există puţină putere iar la Masa Domnului este puţină laudă şi puţină bucurie? Oare putem aduce în ziua Domnului un coş plin de fructele cereşti dacă toată săptămâna nu am călcat pe pajiştea cerească? (Citeşte Deuteronom 26.1-11). Cît de schimbată era situaţia cu Maria! Ea nu se pierdea în gândurile proprii şi nu a fost răpită de împrejurări. Inima ei a fost în întregime încleştată în jurul Mântuitorului. Inima o împingea să verse mirul curat pe picioarele Domnului – gest prin care a dat deplina expresie a admiraţiei şi a adorării faţă de El. Ce trist este pentru Domnul, dacă venim cu coşul gol şi cu inima goală, din cauză că nu am căutat dragostea Lui şi nici nu am cercetat Persoana Lui.

„Domnul este al tău, adu-i închinăciunile tale” scrie în vers 11 a Psalmului nostru. Ce frumos ar fi dacă s-ar găsi şi la noi această dependenţă de Domnul nostru Isus Hristos. Marele nostru învăţător, ISUS HRISTOS, nu a făcut un pas, nu a rostit o vorbă şi nu a făcut cel mai neânsemnat pas fără Cuvântul lui Dumnezeu. Se poate spune şi despre tine la fel?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, acum când începem „Mijlocirea pentru ţara noastră” la Rugăciunile de dimineaţă, cer ca Duhul Tău să ne călăuzească.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.» 2 CORINTENI 12,7

O altă tactică devastatoare a diavolului este atacul direct, frontal asupra trupului, sufletului şi duhului copiilor lui Dumnezeu. Chiar şi apostolul Pavel, slujitorul Său credincios a avut parte de un astfel de atac. Acest ţepuş în carne i-a afectat nu doar trupul, ci şi sufletul. Ce măsuri de apărare trebuie să ne luăm atunci când duşmanul ne atacă atât de brutal? Cum putem rămâne în picioare? In mod sigur nu ar trebui să răspundem răului cu rău, cu nervi şi supărare, ci ar trebui să venim imediat în rugăciune înaintea Domnului nostru Isus Cristos. Exact acest lucru l-a făcut şi Pavel. Când îi vedea pe alţi credincioşi atacaţi de Satan, îi ruga în Numele lui Isus să nu răspundă provocărilor. Când era el însuşi atacat, se prezenta imediat înaintea Domnului: «De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia» (2 Cor. 12,8). Şi iată că Domnul Isus Cristos, Stăpânul suprem, a făcut o minune: i-a deschis slujitorului Său noi resurse de îndurare şi de putere şi i-a spus: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcuta desăvârşită» (2 Cor. 12,9). Doar astfel putem face faţă cu succes acestei stratageme a diavolului.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la EL Marcu 3:13

Aici a fost vorba de suveranitate. Sufletele nerăbdătoare pot să se enerveze şi să spumege fiindcă nu sunt chemate într-un loc mai înalt în lucrare. Dar, cititorule, bucură-te că Isus cheamă pe cine vrea. Dacă El îmi îngăduie să fiu portarul casei Lui, Il voi binecuvânta pentru harul de a face ceva în slujba Sa. Chemarea slujitorilor lui Christos vine de sus. Isus stă pe munte, deasupra lumii, în sfinţenie, sinceritate, dragoste şi putere. Cei pe care El îi cheamă trebuie să urce muntele la El. Ei trebuie să caute să se ridice la nivelul Său trăind în continuă părtăşie cu El. S-ar putea ca ei să nu fie în stare să se înalţe la onoruri sau să ajungă mari învăţaţi, dar trebuie, ca şi Moise, să urce pe muntele lui Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Cel Nevăzut; altfel, ei nu vor fi niciodată capabili să predice Evanghelia Păcii. Isus mergea deoparte ca să-Şi păstreze părtăşia cu Tatăl, şi noi trebuie să intrăm în aceeaşi tovărăşie divină dacă vrem să fim o binecuvântare pentru semenii noştri. Nu este de mirare că apostolii erau îmbrăcaţi cu putere când coborau de pe muntele unde se afla Isus. In dimineaţa aceasta, trebuie să tânjim să ajungem pe muntele părtăşiei, ca să putem fi întăriţi pentru lucrarea care ne aşteaptă. Să nu-i vedem pe oameni până când nu ÎI vedem pe Isus. Timpul petrecut cu El are un interes binecuvântat. Noi vom alunga demonii şi vom face minuni dacă vom coborî în lume încinşi cu energia divină a lui Isus. Nu foloseşte la nimic să mergi în lupta Domnului dacă nu eşti înarmat cu armătura cerească. Trebuie să-L vedem pe Isus; acesta este esenţialul. Vom sta în faţa scaunului de har până când ni se va arăta aşa cum nu se arată lumii, şi până când vom putea spune: „am fost cu El pe Muntele Sfânt”.

Seara

„Lupii de seamă” Habacuc 1:8

În timp ce pregăteam Seară de Seară, fraza de mai sus mi-a venit în minte de atâtea ori, încât, ca să mă eliberez de persistenţa ei, am hotărât să-i dedic o pagină! Lupii de seară, înfuriaţi de o zi de foame, sunt mai periculoşi şi mai sălbatici decât au fost dimineaţa. Aceste sălbăticiuni furioase pot să reprezinte îndoielile sau temerile noastre după o zi de distracţii, pierdere în afaceri sau, poate, batjocură din partea oamenilor. Cum ne mai urlă gândurile în urechi, „ei, unde e Dumnezeu acum?” Cât de flămânde şi lacome sunt, înghiţind orice sugestie de alinare şi rămânând la fel de nesătule ca înainte. Bunule Păstor, ucide aceşti „lupi de seară”. Ajută-Ţi oaia să se odihnească în păşuni verzi, netulburată de aceste îndoieli nesătule. Demonii iadului simt ca „lupii de seară”. Atunci când turma lui Christos are o zi înnorată şi întunecată, şi soarele pare gata să apună, ei sunt pregătiţi să atace şi să sfâşie. Ei nu vor ataca un creştin în plină zi a credinţei, dar îl vor asalta atunci când sufletul îi este cuprins de întunericul conflictului. O Doamne, Tu ţi-ai dat viaţa pentru oile Tale. Scapă-le din colţii lupilor. Falşii învăţători, care vânează cu viclenie şi îndemânare vieţile preţioase ale oilor, şi le sfâşie prin falsitatea lor, sunt la fel de periculoşi şi detestabili ca şi „lupii de seară”. Întunericul este elementul lor, înşelăciunea este caracterul lor, şi distrugerea sfârşitul lor. Pericolul este şi mai mare atunci când sunt îmbrăcaţi în piei de oaie (vezi Matei 7:15), 1 Binecuvântat este cel care este păzit de ei, fiindcă miei cad pradă „lupilor răpitori” (Fapte 20:29) care intră în staulul bisericii. Ce minune de har este convertirea acestor persecutori! Atunci lupul locuieşte împreună cu mielul, şi oamenii cruzi şi sălbatici devin blânzi şi supuşi. O Doamne, converteşte cât mai mulţi lupi. Ne rugăm pentru mântuirea lor în seara aceasta.

IZVOARE IN DEŞERT

„DOMNUL va sfârşi ce a început pentru mine.„ Ps.138:8

Există un mister divin în suferinţă, un mister care are o putere uimitoare şi supranaturală şi care n-a fost niciodată pe deplin înţeles de raţiunea umană. Nimeni nu a realizat vreodată un nivel profund de spiritualitate sau de sfinţenie fără să experimenteze multă suferinţă. Când un om care suferă ajunge la un punct în care poate fi calm şi fericit, zâmbind în interiorul lui în faţa suferinţei prin care trece, şi nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l scape de ea, atunci suferinţa şi-a împlinit misiunea binecuvântată, răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4), şi durerea crucificării a început să se transforme într-o cunună.Prin această experienţă a suferinţei depline Duhul Sfânt lucrează multe lucruri miraculoase în adâncul sufletului nostru. În această stare, întreaga noastră fiinţă stă perfect liniştită sub mâna lui Dumnezeu; toată puterea şi abilitatea minţii, voinţa şi inima sunt în sfârşit supuse; liniştea eternităţii ne linişteşte întreg sufletul; şi în sfârşit, gura devine tăcută, având doar câteva cuvinte de spus, şi nu mai strigă cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe cruce: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22:1).

În acest punct omul nu-şi mai imaginează castele în cer, şi nu mai urmăreşte idei nebune, şi raţiunea lui devine calmă şi relaxată, cu toate alegerile înlăturate, pentru că singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu. De asemenea, sentimentele lui sunt înţărcate de la alţi oameni şi alte lucruri, pierzându-şi sensibilitatea, astfel încât nimic nu-l poate răni, nu-l poate ofensa, nu-l poate opri şi nu-i poate sta în drum. Acum el poate să lase împrejurările să fie aşa cum sunt, şi să continue să-L caute numai pe Dumnezeu şi voia Lui, cu acea calmă asigurare că El face totul în univers, fie bine fie rău, în trecut sau în prezent, ca să lucreze „spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28).

O, binecuvântările supunerii absolute faţă de Hristos! Ce binecuvântare este să ne pierdem puterea, înţelepciunea, planurile şi dorinţele şi să fim acolo unde fiecare uncie din fiinţa noastră devine ca o mare liniştită a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din Hrana sufletului

Lucrul cel mai important este să suferi fără să te descurajezi.

François Fenelon

Inima care slujeşte, şi iubeşte, şi rămâne credincioasă,

Aude pretutindeni mişcarea aripilor îngereşti.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 8.1-22

    Capitolul 5.3 ne-a arătat că Israel nu simţise câtuşi de puţin loviturile cu care Domnul fusese nevoit să-1 lovească. Aici îi vedem pe cei responsabili legând ei înşişi „cu uşurătate” rănile (v. 11) şi pretinzând pacea pe care Dumnezeul lor nu le-o «putea» da (6.14). Cu toate acestea, „balsamul din Galaad” (harul) se afla la dispoziţia lor, la fel şi Medicul credincios, Cel care ştia cum să-l aplice (v. 22; comp. cu Matei 9.12). Este în aceasta o lecţie pentru cel credincios, anume că Dumnezeu disciplinează. Dacă acceptăm din mâna Domnului încercările care ne sunt necesare, de asemenea să-L lăsăm pe El însuşi să vindece rănile pe care le-a permis (Iov 5.18). Să nu încercăm să le vindecăm superficial, prin propriile noastre resurse.In v. 12, profetul adaugă: „Nicidecum nu s-au ruşinat”: este caracteristica unei conştiinţe împietrite (Ţefania 3.5 sf.)! Acest sărman popor era caracterizat printr-o indiferenţă totală faţă de răul pe care îl comisese.

Pentru că şi noi ne aflăm tot într-o vreme când „secerişul a trecut” şi „vara s-a sfârşit”, la acest început de septembrie, subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 20. Există o vreme potrivită pentru a fi mântuiţi şi aceasta este: astăzi! În curând, Domnul va strânge spicele coapte, la marele Său seceriş al sufletelor. Atunci vara se va fi sfârşit. Ce trezire grozavă pentru aceia care vor fi nevoiţi să spună: „Noi nu suntem salvaţi”.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 9:57-62

NU PRIVIŢI ÎN URMĂ

Oricine pune mâinile pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru împărăţia lui Dumnezeu. Luca 9:62

Când eram copil la fermă, tata mi-a spus: „Nu poţi trage o brazdă dreaptă dacă te uiţi înapoi”. Şi este adevărat. Pentru a încerca, priviţi numai 30 de secunde înapoi, în timp ce umblaţi prin zăpadă sau pe nisipul plajei. Apoi analizaţi urmele paşilor. Nu vor fi în linie dreaptă.

Un fermier bun nu se va uita niciodată înapoi atunci când a pus mâinile pe coarnele plugului. Isus a folosit această analogie pentru a ne învăţa că dacă vrem să fim ucenicii Lui, trebuie să rupem orice altă loialitate care ar putea stânjeni relaţiile noastre cu El. Credinţa noastră totală faţă de Dumnezeu este un principiu care are rădăcini adânci în Vechiul Testament. Israeliţii, după ce au fost eliberaţi din robia egipteană şi au început să fie hrăniţi în mod miraculos cu mană, s-au uitat înapoi cu dor la zilele când se bucurau în Egipt hrănindu-se cu peşte, castraveţi, pepeni, praz, ceapă şi usturoi. Dumnezeu a fost foarte supărat şi a judecat cu asprime pe poporul Său pentru acest fapt. Privirea lor în urmă indica lipsa unei consacrări totale lui Dumnezeu. Tot astfel, oamenii care aderă la vechile păcate, la siguranţe vremelnice, la plăcerile lumeşti de care s-au bucurat înainte de-a fi credincioşi nu pot fi ucenici loiali lui Isus Cristos. Când ne pocăim şi credem în El, devenim cetăţeni în împărăţia Sa cea nouă. Trebuie s-o rupem cu păcatele trecutului.

Ucenicie înseamnă să nu mai te uiţi în urmă.    – H.V.L.

M-am hotărât să-L urmez pe Isus,
M-am hotărât să-L urmez pe Isus,
M-am hotărât să-L urmez pe Isus,
Şi înapoi eu nu voi da.    – Anonim

În dicţionarul uceniciei adevărate, nu veţi găsi niciodată cuvântul „retragere”.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și Samuel a zis lui Isai: „Aceștia sunt toți tinerii?”. Și el a zis: „A mai rămas cel mai mic și, iată, paște oile”. Și Samuel a zis lui Isai: „Trimite și adul. Pentru că nu vom ședea la masă până nu vine el aici”. Și a trimis și lau adus. Și el era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă. Și Domnul a zis: „Ridicăte, ungel, pentru că acesta este!”. Și Samuel a luat cornul cu untdelemn și la uns în mijlocul fraților săi. Și Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea. Și Samuel sa ridicat și a plecat la Rama.” 1 Samuel 16.1113

Frumoasă scenă! Ne putem imagina cât de tensionată devenise așteptarea după momentul când cei șapte fii fuseseră respinși. Ce trebuie să fi însemnat pentru Dumnezeu Tatăl să spună: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Miam găsit plăcerea”! După mai mult de patru mii de ani de istorie a omului plină de faliment, Dumnezeu confirma faptul că exista Unul pe care Îl putea unge (Fapte 10.38).

Cu aproximativ o mie de ani mai devreme, David fusese uns – o frumoasă imagine a lui Hristos, Preaiubitul. Numele de Mesia este derivat din verbul ebraic „a unge”; la fel, numele de Hristos derivă din același verb, în limba greacă. Ungerea era făcută în vederea unei slujiri publice pentru Dumnezeu. Citim astfel că Duhul Sfânt a venit peste David (1 Samuel 16.13), pentru al întări și al călăuzi ca împărat. Diferitele trăsături ale lui David (versetul 12) ne arată frumusețea lui interioară și exterioară în ochii lui Dumnezeu, nu o frumusețe de natură să impresioneze poporul, cum stătuseră lucrurile cu Saul.Să remarcăm că David a fost uns cu un corn cu untdelemn, care simbolizează puterea; cornul nu poate fi frânt. Saul fusese uns cu untdelemnul dintro sticluță, care putea fi spartă, iar împărăția ia fost luată, întradevăr, de către Dumnezeu. Lui David însă, Dumnezeu ia făgăduit o împărăție care avea să dureze, fiind astfel o imagine a Adevăratului David, a Cărui Împărăție va fi veșnică. Citim de asemenea că David a fost uns în mijlocul fraților săi, din nou o imagine a lui Hristos, în jurul Căruia vom sta pentru totdeauna, privinduL ca Miel înjunghiat (Apocalipsa 5.6).E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”

Luca 15.10

O rugăciune ascultată

„Doamne Isuse, arată-mi cu cine vrei Tu să mă întâlnesc astăzi!” –
zise Pedro în rugăciunea lui de dimineață. Curând, Pedro se îndrepta spre spital pentru a face vizite. Pe coridor observă o ușă deschisă și intră. Un tânăr i se adresă cu voce tare: „Dumneavoastră sunteți creștin?”. – „Da”, spuse Pedro mirat și se apropie de pat, „chiar de aceea mă aflu aici pentru a face vizite”. Atunci, tânărul povesti: „Eu nu am mai putut suporta credința părinților și acele pasaje zilnice din Biblie. Astfel am plecat de acasă, ca să nu mai aud de Dumnezeu. Dar într-o seară, acel Dumnezeu de care fugeam m-a oprit. Eram cu prietenii la o distracție. Aflându-ne pe marginea unui drum, unul dintre ei m-a împins și am căzut. În momentul următor, un camion a trecut peste picioarele mele, care mai târziu au fost amputate. Acum, eu stau deja de mult timp în spital. Azi-dimineață i-am spus lui Dumnezeu: Dacă exiști cu adevărat, atunci trimite-mi astăzi un creștin”. Atunci, Pedro i-a istorisit despre Mântuitorul, despre îndurarea Lui, despre moartea Lui pe cruce și despre puterea Sa de a ierta pe păcătoși. În aceeași zi, tânărul L-a primit pe Mântuitorul în viața lui. Apoi l-a rugat pe Pedro să trimită părinților următorul mesaj: „Știu că vă rugați pentru mine. Mi-am pierdut picioarele, dar L-am găsit pe Mântuitorul”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RESPECTĂ-LE DEMNITATEA SI STIMA DE SINE!

„Trăiți în dragoste…” (Efeseni 5:2)

     Imaginează-ți ce-au gândit frații lui Iosif, când acesta a spus: „Nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu” (Geneza 45:8). Oare vorbește serios? Dumnezeu l-a trimis? Acesta e un nou nivel de iertare! Respectarea demnității și stimei de sine a celorlalți – iată ce lucrează Dumnezeu în noi! În deplină cunoștință de trecutul nostru păcătos, El ne acoperă cu haina harului. El Se așteaptă ca și noi să facem la fel pentru ceilalți. Când citim genealogia Domnului Isus din Matei capitolul unu, am putea crede că păcatul adulterului dintre David și Batșeba a făcut parte din planul divin încă de la început. Nu, păcatul nu face niciodată parte din planul lui Dumnezeu, iar David l-a plătit scump. Cu toate acestea, Biblia amintește aceste evenimente ca și cum exact așa trebuia să se întâmple. Biblia spune (Efes. 5.2): „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu”.

Când ierți cu adevărat, nu mai este loc pentru îndreptățirea de sine.

Iar în stare să ierți, ești pentru că:

1) Îți aduci aminte pentru ce ai fost iertat la rândul tău;

2) Recunoști de ce ești în stare;

3) Vezi mâna lui Dumnezeu la lucru în imaginea de ansamblu.

Iosif nu a fost binevoitor sau protector gândindu-se: „Voi fi admirat pentru că am fost atât de bun!” Nu! În anii petrecuți în temniță, Dumnezeu îi mișcase inima și-i schimbase atitudinea. Așadar, când Iosif a spus: „Voi… v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20), el a fost sincer! Un astfel de răspuns duce iertarea spre un nivel cu totul nou, și superior!

9 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri.

Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: „Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – „Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ei limitau (îngrădeau) pe Sfântul lui Israel”. PSALM 78:41

Necredinţa poporului Israel limita mereu pe Dumnezeu în lucrările minunate pe care intenţiona să le facă pentru ei, de aceea ei singuri se lipseau de binecuvântări şi izbăviri pe care Domnul voia să le reverse peste ei.Credinţa noastră este mai preţioasă Lui Dumnezeu decât pretinsa noastră activitate pentru El, şi în adevăr este pretinsă, câtă vreme nu izvorăşte din credinţă. De aceea El îşi propune să curăţească credinţa noastră şi s-o maturizeze, pentru ca ea să ajungă să fie pentru El un prilej de laudă desăvârşită, de cinstire şi slăvire a Aceluia care ne-a dat-o. Să nu socotim deci ca un lucru ciudat şi de neînţeles, diferite încercări şi nedumeriri pe care le întâmpinăm, ci să veghem ca să nu limităm pe Sfântul lui Israel, Dumnezeul nostru care se ocupă de noi cu atâta grijă. Căci Cel Atotputernic, Acela prin care toate lucrurile sunt cu putinţă, poate fi limitat, nu de lume sau de diavol ci de ai Săi, de noi înşine. A limita pe Dumnezeu înseamnă a-L întărâta, a-L ispiti, a-L uita, a-I întoarce spatele cum a făcut Israel mereu.

În felul acesta, noi putem să-L împiedicăm să lucreze spre binele nostru, limitându-I acţiunile de har şi de milă. Şi astfel facem ca Israel;Îl ispitim pe Dumneu, după ce am făcut un început bun în viaţa noastră creştină. El ne-a izbăvit, am fost totdeauna obiectul grijei Lui părinteşti, dar să veghem! Poate că deja am început să-L limităm prin îndoielile şi necredinţa noastră: ne dăm înapoi de la ce ne cere El, ezităm în faţa unei răspunderi noi pe care ne-o încredinţează, ne mulţumim cu ce avem din punct de vedere spiritual în loc de a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său. Ne lăsăm greu cu privire la orice am putea face pentru El şi pentru cei din jurul nostru, neglijăm tot mai des citirea Cuvântului şi rugăciunea, şi în felul acesta pur şi simplu, Îl limităm pe Tatăl nostru să-Şi împlinească scopul pe care Şi l-a propus cu privire la noi când ne-a ales. Nu este aceasta o nebunie? Dumnezeu are scopuri măreţe pentru noi iar noi, limitându-L, este ca şi cum I-am da peste mână spunându-I că nu ne interesează aceasta.Dumnezeu este gata să ne facă să vedem lucrurile cele mai mari şi mai minunate, dar canalul puterii Sale nemărginite prin care El vrea să le reverse peste noi şi peste oameni, suntem noi, poporul Lui de credincioşi. Să nu-L îngrădim! Satan ar vrea să ne folosească la aceasta, dar să ne dăm seama că îl necinstim pe Dumnezeu şi ne lipsim singuri de mari binecuvântări. Poate că ne simţim mici, slabi, nevrednici, dar El vrea să folosească tocmai astfel de vase de pământ ca să demonstreze puterea Sa nelimitată, „pentru ca această putere nespus de măreaţă să fie de la Dumnezeu, şi nu de la oameni.” (2 Cor. 4:7)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:31-32.

Dacă rămânem în Cuvântul Mântuitorului, suntem ucenici adevăraţi, dar trebuie să cunoaştem adevărul, pentru a fi cu adevărat liberi. Înainte de a cunoaşte adevărul nu putem fi liberi, dar cunoştinţa adevărului ne face liberi.

Cum putem rămâne în Cuvântul lui? Si care este Cuvântul Său? Primul lucru vestit de Mântuitor a fost: Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape”. Ce înseamnă pocăinţa? Pocăinţa înseamnă schimbarea modului de gândire şi a învăţătorului. Înainte slujeam lui Satan. Poate în acelaş timp consideram că suntem creştini sau credincioşi. Poate ne-am închipuit chiar că suntem pe calea cea strâmtă. Am fost încă robul păcatului şi eu am crezut că sunt creştin şi merg pe calea cea strâmtă aparţinând de turma cea mică. Atât de orbit şi dus în eroare eram. Am fost robul păcatului.

Cel care susţine că trebuie să păcătuiască tot mereu, dovedeşte prin aceasta că este rob al păcatului. Nu vrei să dai crezare Cuvântului lui Dumnezeu? Nu vrei să-I urmezi sfatul? Dumnezeu îţi dă un sfat bun. Nu ne cheamă în lucrarea Sa să lucrăm ca nişte zilieri. Dumnezeu are mulţi zilieri; dar aceştia nu sunt moştenitorii împărăţiei lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. Noi trebuie să fim copiii lui; trebuie să fie o zi în viaţa noastră când ne-am hotărât pentru Dumnezeu şi astfel dorinţa noastră nu este însoţită de trăirea în păcat. Dacă pocăinţa noastră nu este de acest fel atunci nu este pocăinţă. Credinţa în Evanghelie are ca urmare o pocăinţă adevărată.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TEAMA ARE LOCUL EI

Ferice de omul care se teme necontenit. Proverbe 28.14

Teama de Dumnezeu este începutul şi temelia adevăratei credinţe. Fără un respect sfânt şi o adorare serioasă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, nu există punct de sprijin nici pentru cele mai strălucitoare virtuţi. Sufletul care nu-L cinsteşte pe Dumnezeu, nu va cunoaşte niciodată sfinţenia. Fericit este acela care are această teamă sfântă de a face rău. El se gândeşte înainte de a face ceva şi se teme să nu greşească, să nu-şi neglijeze lucrul pe care-l are de făcut şi-i este frica să nu păcătuiască. El se depărtează de orice prietenie primejdioasă, de orice flecăreală şi de orice lucrare necurată. Această abţinere de la rău nu-l face pe un om nenorocit, ci dimpotrivă, îi aduce fericire. Santinela care veghează este mai fericită decât soldatul care doarme în post. Cel ce vede de departe răul şi-l ocoleşte este mai fericit decât cel care merge spre rău cu nepăsare şi care sfârşeşte prin pierzare.

Temerea de Dumnezeu este un har luminos care îndrumă pe om pe o cale sigură, despre care se spune: „Nu va fi pe ea (pe cale) nici un leu şi nici o fiară sălbatică nu va trece pe ea”. Păzirea „de orice se pare rău” este o rânduială care face ordine şi care prin puterea Duhului Sfânt, îl pune pe om într-o stare care-l face să-şi păstreze îmbrăcămintea curăţată de întinăciunile lumii. În orice caz, cel ce „se teme necontenit” este fericit. Solomon a încercat în viaţa sa şi a gustat şi din bucuriile lumii şi din teama sfântă, şi a găsit că cea dintâi este deşertăciune, iar cea de a doua este fericire. Să nu facem şi noi încercările lui, dar să ne aducem aminte de concluzia la care a ajuns: deşertăciune într-o parte, fericire în altă parte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori Ai lui DUMNEZEU, şi împreună moştenitori cu HRISTOS,dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Rom. 8,17.

„Proslăvit”-ce cuvânt măreţ şi cu ce acţiune largă! Poporul lui Dumnezeu, mântuit prin sângele cel scump a lui Isus aşteaptă să audă glasul Domnului proslăvit şi să audă trâmbiţa lui Dumnezeu, în momentul în care va răsuna trâmbiţa, toţi cei care cred în El vor fi proslăviţi într-o clipă şi vor fi preschimbaţi în slava lui Isus Hristos. In curând rugăciunea Domnului nostru proslăvit va fi ascultată: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” (loan 17.24). Credincioşilor dintre evrei le-a fost scris: „încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10.37). Atunci tot Trupul Domnului care a fost răscumpărat prin sângele Său va vedea faţa Păstorului cel Bun şi fiecare va fi ca El. Ce ţel minunat aşteaptă pe prea iubitul popor al lui Dumnezeu. Noi vom fi părtaşii slavei Sale. Să nu ne salte inima pentru această nădejde şi să ridicăm glasul şi să zicem împreună cu Duhul care este în noi: „Vino”? Ce clipă minunată va fi aceasta pentru noi dar şi pentru Domnul când ne vom întâlni în văzduh şi-l vom vedea pe Acela care S-a dat ca jertfă de ispăşire pentru noi şi ca jertfă de ardere de tot pentru Dumnezeul şi Tatăl Său. Această lucrare ne-a înălţat la starea de copii ai lui Dumnezeu şi de aceea vom fi MOŞTENITORI ai împărăţiei Lui. Totdeauna să lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ce-i în urma noastră şi să ne încredem în El cu privire la TOT ce va veni în viitor. Să nu privim niciodată la noi, căci nu vom vedea decît slăbiciuni.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, o pustiire neclară se pare că înconjoară viaţa mea, este ceva nebulos, nu pot să descriu. Nu am nici o îndoială cu privire la hotărârea mea, pentru că am făcut ce mi-ai arătat că trebuie să fac; totuşi, sentimentul de nesiguranţă rămâne. Atinge acest nor nebulos şi transformă-l într-un firmament al frumuseţii şi formei ordonate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.» 2 CORINTENI 11,14

Mielul lui Dumnezeu l-a învins pe Satan pe crucea de pe dealul Golgotei – nu cu o armată puternică sau prin autoritate, ci prin duhul Său smerit, prin caracterul Lui divin. Aceasta a fost şi este şi astăzi strategia lui Isus Cristos. Tactica cea mai des folosită de diavol este o rafinată deghizare. El se preface chiar şi într-un înger de lumină, apărând aşa, în mijlocul Bisericii lui Isus şi, subtil, punând problema renunţării la cruce. Atenţie însă, dacă credincioşii se integrează sistemului de valori al lumii, atunci ar mai putea fi ei mărturie? Evident nu. Ce tactică trebuie deci să folosim împotriva duşmanului? Exact opusul metodei sale: în locul ipocriziei şi al minciunii, să folosim numai adevărul! Ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură? «Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii» (Efes. 6,14). Adevărul biruie întotdeauna minciuna. Dacă ne apropiem în ipocrizie de cei din jurul nostru şi vrem să creăm o altă impresie, atunci mărturia noastră despre Domnul nu are nici o valoare, deoarece inima noastră minte. Acesta este duhul diabolic al evlaviei mincinoase, care face ravagii în Biserica lui Isus: păcatele sunt acoperite, tolerate, iar semnificaţia crucii îşi pierde valoarea. Domnul Isus Cristos este biruitor, de aceea, încingeţi-vă mijlocul cu Adevărul!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti. Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut. Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor. Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4). Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Cârmei şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile cconvingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când pjungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!

Seara

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie, şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe. Apocalipsa 4:4

Se spune că aceşti reprezentanţi ai sfinţilor din ceruri stau în jurul tronului. In pasajul în care Solomon a vorbit despre regii care stăteau la masa lui (Cânt 1:12), cuvântul „masă” a fost tradus de unii ca „masă rotundă”. Plecând de la această traducere, unii din comentatorii Bibliei – fără să vadă contextul textului, cred — au spus că această imagine înseamnă egalitate între sfinţi. Ideea este întărită de locurile egale ale celor douăzeci şi patru de bătrâni Condiţia sufletelor slăvite din cer este aceea a apropierii de Christos, de viziunea clară a slavei Lui, de accesul constant la curţile Lui, şi de părtăşia intimă cu El. Nu există nici o diferenţă, în această privinţă, între un sfânt şi altul, întregul popor al lui Dumnezeu – apostoli, martiri, pastori, dar şi creştini simpli şi neştiuţi, va fi aşezat lângă tron, de unde Il vor privi întotdeauna pe Domnul lor şi vor fi mulţumiţi în dragostea Lui. Vor fi cu toţii aproape de Christos, se vor desfăta cu toţii în dragostea Lui, vor mânca şi vor bea la aceeaşi masă cu El, cu toţii iubiţi ca favoriţi ai Lui şi prieteni, chiar dacă nu vor primi o răsplată egală ca slujitori. Fie ca toţi credincioşii de pe pământ să urmeze exemplul sfinţilor din ceruri în apropierea de Christos. Să fim asemeni bătrânilor din ceruri, aşezaţi în jurul tronului. Christos să fie obiectul gândurilor noastre, centrul vieţilor noastre. Cum putem îndura să trăim la o asemenea distanţă de Prea Iubitul nostru? Doamne Isuse, apropie-ne de Tine, Spune-ne „rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi” (loan 5:4). Ingăduie-ne să cântăm: „să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui” (Cânt 2:6).

Ridică-mă, Isuse, mai aproape
Cu inima umilă, şi curat;
Să uit de dorurile mele toate
In umilinţă, lângă tronul Tău plecat
Să nu mă mai încred în ceea ce pot eu
să simt mai mult puterea Spiritului Tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. (Matei 13:5)

Pământul nu era adânc! Din contextul învăţăturii acestei parabole, se pare că noi trebuie să facem ceva cu privire la adâncimea pământului. Sămânţa roditoare a căzut în „pământ bun” (v.8), sau în inimi bune şi oneste. Presupun că oamenii superficiali sunt cei care „n-au pământ mult” – cei care n-au nici un scop real în viaţă şi sunt uşor influenţaţi de o chemare tandră, de o predică bună, sau de o simplă melodie. Şi la început par că vor ajunge la ceva pentru Dumnezeu, dar pentru că ei „n-au pământ mult”, n-au nici un scop profund sau autentic, şi nici o dorinţă arzătoare de a cunoaşte voia Lui ca să-l împlinească. De aceea trebuie să avem grijă să păstrăm pământul din inima noastră. Când unui soldat roman i-a spus călăuza lui că dacă va insista să facă o anumită călătorie, s-ar putea să-i fie fatal, el a răspuns: „Trebuie neapărat să merg – nu trebuie neapărat să trăiesc”. Aceasta era cu adevărat o convingere profundă, şi numai când suntem convinşi în felul acesta vieţile noastre vor ajunge la ceva. Dar o viaţă superficială trăieşte după impulsurile, impresiile, intuiţiile, instinctele şi în mod deosebit după împrejurările ei. Cei care au însă un caracter profund, privesc dincolo de toate aceste lucruri şi merg neclintiţi înainte, pentru că văd viitorul, în care necazul, aparenta înfrângere şi căderea vor fi inversate. Ei navighează drept prin norii de furtună spre lumina strălucitoare a soarelui, care întotdeauna îi aşteaptă de partea cealaltă. Odată ce Dumnezeu ne-a adâncit, El ne poate da cele mai adânci adevăruri ale Sale, cele mai profunde taine ale Sale, şi ne va încredinţa o putere mai mare. Doamne, condu-ne spre adâncimile vieţii Tale şi scapă-ne de o existenţă superficială!

 

Spre câmpuri mai vaste ale viziunii sfinte;

Spre înălţimi mai măreţe ale credinţei şi dragostei;

Înainte şi în sus, înţelegând deplin

Toate lucrurile pentru care El te cheamă de sus.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 7.1-20

    Domnul îl trimite pe Ieremia la poarta templului, pentru a rosti acolo o cuvântare aspră; aceasta deoarece, în ciuda stării sale de răzvrătire, poporul de la Ierusalim, în timp ce continua să practice un cult doar de formă, se fălea în mod zgomotos că are „Templul Domnului”. Câtă inconsecvenţă! Oare ceea ce dădea valoare templului nu era însuşi Cel care locuia în el? (Matei 23.21). Ei însă tocmai pe Acela îl renegau prin faptele lor rele, a căror listă îngrozitoare ne-o prezintă v. 9. Călcau în picioare aproape toată legea lui Dumnezeu şi, fără să se teamă de Domnul, continuau să se înfăţişeze înaintea Lui în Casa Lui (v. 10). Făcuseră din aceasta o peşteră de tâlhari (v. 11, citat de Domnul), pângărind-o prin urâciunile lor (v. 10). Şi astăzi, aşa-zisa creştinătate (cea mărturisitoare) oferă aceeaşi imagine cu două feţe: respect pentru formele religioase exterioare şi totodată o tragică absenţă a vieţii lăuntrice (Apocalipsa 3.1). Fiecare dintre noi, dacă nu veghem, ne expunem aceluiaşi pericol, de a ne mulţumi cu forme de evlavie, în timp ce îi tăgăduim puterea,… care este dragostea pentru Domnul (2 Timotei 3.5). Dumnezeu doreşte realitate în vieţile noastre, iar a face caz de relaţia cu El fără a fi despărţiţi de rău înseamnă a-L insulta.

    Domnul a vorbit mult timp, iar poporul a refuzat să asculte. Acum este rândul Lui să refuze să asculte, chiar dacă este vorba de însăşi rugăciunea profetului (v. 16)

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Exodul 15:1-13    

LIBER SĂ CÂNTI!

Voi cânta Domnului… El m-a scăpat. Exodul 15:1, 2

Intr-o zi, când mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducând o colivie cu câteva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe câmp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de câmp şi nu pot cânta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cântând în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întâmplarea. „Când le-am
eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cântecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!” Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mântuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot cânta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cântare nouă în inima noastră.

Când israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom cânta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau cânta. Dar tu?     P.R.V.

 

Isus este Salvatorul meu,

Căci mi-a şters păcatul greu.

Şi-am să-I cânt cu dor mereu, mereu,

Pin’ajung în cerul Său. Hallan

 

A avea un suflet mântuit înseamnă să ai o cântare în inimă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Domnul ia zis lui Moise: „Dute, coboară, pentru că poporul tău pe care lai scos din țara Egiptului sa stricat. Curând sau abătut de la calea pe care leam poruncito; șiau făcut un vițel turnat și sau închinat înaintea lui și iau jertfit”.  Exod 32.7,8

Dumnezeu a văzut ceea ce se întâmplase în tabără în ziua aceea, la fel cum El vede astăzi stricăciunea din creștinătate. Prin urmare, El îi spune lui Moise: „Am văzut pe acest popor și, iată, este un popor cu grumazul înțepenit. Și acum lasăMă ca mânia Mea să se aprindă împotriva lor și săi nimicesc; și voi face din tine o mare națiune” (versetele 9 și 10).

Aceste cuvinte, „acum lasăMă”, sunt pline de semnificație. Este ca și cum Dumnezeu iar fi spus lui Moise: «Știu că tu ai o inimă pentru Mine și pentru poporul Meu». Nu ar fi fost aceasta o splendidă oportunitate pentru Moise, dacă el nar fi fost ceea ce era cu adevărat? Dacă ar fi existat în el vreo dorință după preamărire, acesta ar fi fost prilejul perfect să șio împlinească. Ar fi putut să spună: «Ei bine, poporul a adus judecata asupra lui, iar eu nu mai am ce să fac pentru al ajuta; prin urmare, dacă Dumnezeu îmi va face vreo propunere, o voi accepta». Ce minunat că el nu a gândit în felul acesta! A renunțat la lume pe când se afla în Egipt, iar acum renunță la sine însuși. Ce lecție pentru toți slujitorii lui Dumnezeu! El este o imagine fidelă a lui Hristos în toată această împrejurare.

Ceea ce Moise face apoi este foarte mișcător. El se îndreaptă către Dumnezeu și mijlocește pentru popor, sugerânduI ceea ce avea să se întâmple dacă El nuȘi ducea poporul în țara promisă. Ce aveau să spună egiptenii? Dumnezeu avea săȘi prejudicieze caracterul, călcânduȘi cuvântul și promisiunea făcută lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov (versetul 13). Pe deo parte, lui îi păsa de gloria lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, era plin de afecțiune pentru poporul Lui. Rezultatul a fost că „Domnul Sa întors de la răul pe care spusese căl va face poporului Său” (versetul 14). W. T. P. Wolston

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6.37

Încurajare pentru singuratici

Populația pământului crește continuu. Dar cu toate că există tot mai mulți oameni, crește numărul celor care se simt singuri, dar și al celor care nu sunt băgați în seamă, al celor care sunt neglijați, desconsiderați, chiar împinși deoparte. Acestea sunt experiențe triste, care pot lovi și leza pe cei sensibili.

Există copii care observă că le sunt părinților o povară și sunt înlăturați sau lăsați de capul lor. Sau există oameni bătrâni, care sunt duși la azilul de bătrâni și care nu mai sunt vizitați de rudele lor. Există și bolnavi, pentru care oamenii sănătoși nu mai au timp. Și apoi cei timizi care se străduiesc atât de mult să lege o prietenie: ei sunt lăsați la o parte. La unii nici măcar nu se observă că au în inimile lor o mare dorință de a avea pe cineva, care să-i bage în seamă și să se intereseze de ei. Dacă aparții de aceștia, atunci am o veste bună pentru tine. Dumnezeu Se interesează de tine personal. Dacă nimeni nu se îngrijește de tine, Dumnezeu stă în fața ta; El te cheamă la Sine. Dumnezeu are pregătit pentru tine un mare cadou: iertarea păcatelor tale, viața veșnică și o legătură minunată cu El. În Ioan 1.12, citim: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Un copil al Tatălui ceresc nu este niciodată singur: știe că Dumnezeu Se îngrijește de el.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU-I FACE SĂ SE SIMTĂ VINOVATI!

„Nu fiţi mâhniţi…” (Geneza 45:5)

     Continuăm să privim tabloul întâlnirii lui Iosif cu frații săi… cărora le spune între altele: „Nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut… căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. …ca să vă rămână sămânţa vie în ţară…” (v. 5, 7). Când apare probabilitatea cea mai mare de a-i face pe alții să se simtă vinovați? Când uităm harul pe care și noi înșine l-am primit de la Dumnezeu! Deseori iertarea pe care le-o dai altora este cea care îi ajută să se ierte și ei înșiși! Iertarea de sine e o mare piedică în calea multora dintre noi. Pavel scria (Galateni 1:13): „Făceam prăpăd în ea [în Biserică]”.

Apostolul folosește aici un termen utilizat în cazul uciderii oamenilor. El se întoarce exact în aceleași cetăți unde prigonise, și predică – dar cine făcea parte din audiență? Văduvele și orfanii celor uciși de el! Dacă nu ar fi învățat să primească harul lui Dumnezeu, Pavel nu ar fi putut împlini niciodată voia lui Dumnezeu. Unele popoare îi pedepseau pe ucigași biciuindu-le spinarea.

E posibil ca Pavel să se fi gândit la lucrul acesta când a scris: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Nimic nu ne împovărează mai tare decât sentimentul vinovăției.

Acesta 1) Ne va doborî; 2) Ne va face să lăsăm în urma noastră un gust amar oriunde ne-am duce. Până și prietenii noștri se vor sătura și vor zice: „Treci peste asta”. 3) Ne va distruge relațiile. Cine dorește să stea în preajma cuiva care este obsedat de un lucru? Vei folosi noua relație numai pentru a reduce la tăcere durerea din vechea relație. 4) Ne va distruge sănătatea, întrucât nu suntem făcuți să le purtăm altora pică. Renunță la învinovățire! Cineva a afirmat: „Fiecare ar trebui să aibă un loc special unde să îngroape greșelile prietenilor și ale celor dragi”. Jelește, dacă trebuie – apoi, îngroapă totul și mergi mai departe!

8 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri.

„Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale. Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.” LUCA 6:45

Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvârşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sunt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. „Căci aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7). Dacă ne-am făcut un obicei de a strânge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inima noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gândim la lucruri care sunt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.

Atunci el începe să gândească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gând rău. Dar gândurile cu adevărat bune sunt posibile numai dându-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gândirea noastră. Gândurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gânduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvântului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvârşită a gândurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cât mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfântul Cuvânt, cu atât mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atât mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare.

Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină? Acolo însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu cea ce se află în inimă. Psalmistul spunea „…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: „Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aş vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş numit Levi, şezând la vamă. şi i-a zis: „Vino după Mine!”. Luca 5:27.

Ieri am putut vedea cum a iertat Isus păcatele bolnavului şi l-a vindecat, apoi cum bolnavul a plecat acasă sanatos, luîndu-şi patul, iar mulţimea a rămas uimită slăvind pe Dumnezeu: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite „. Azi ne putem opri tot la un lucru minunat. Un vameş stătea la vamă şi ştim că vameşii nu erau îndrăgiţi de farisei. Pe acesta Isus îl cheamă: „Urmează-Mă!” Și vameşul nu se scuză: „Nu am timp acum”, sau „Altădată când o să fie o ocazie mai bună; acum trebuie să-mi văd de slujbă”. Nu, el se scoală, lasă totul şi-L urmează pe Isus. Eu cred că a avut multe de lăsat. Observăm însă că s-a bucurat nespus, pentrucă a dat o masă mare în cinstea lui Isus şi au fost invitaţi şi alţi vameşi şi păcătoşi la acea masă. Cât de bucuros a putut fi Isus în tovărăşia lor! Pentrucă a ştiut de foamea şi setea acestor oameni, după adevăr şi dreptate. Dar fariseii şi cărturarii erau prezenţi, dar nu la masă. Ei au cârtit şi au spus uceniciilor lui Isus: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” Neprihănirea lor nu le permitea să ia parte la acea masă împreună cu Isus şi ucenicii Săi. Si astăzi sunt mulţi cărora neprihănirea lor nu le permite să accepte mântuirea prin Hristos şi eliberarea de păcat. Ucenicii nu au trebuit să răspundă, Isus a vorbit în locul lor spunând: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi”. Și dacă cei bolnavi vin la El, îi vindecă, şi îi eliberează de păcat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FRÂNT ŞI FUMEGÂND

„Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” Isaia 42.3

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: „Mă sinchisesc de el ca de un pai”; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.

Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe ISUS dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe HRISTOS ISUS din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Rom. 8,11.

In trupurile noastre trăieşte şi acţionează moartea, dar Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi, va învia trupurile noastre din pricina Duhului Său care locuieşte în noi. Ce nădejde neclintită şi ce parte măreaţă are credinciosul! Nu numai că sufletul său este mântuit, un eliberat al Domnului, ci el însuşi dacă va muri înaintea venirii Domnului, va fi înviat. Chiar trupul său muritor va deveni nemuritor. Nu va fi creat un trup nou şi dat lui, ci trupul care l-a purtat aici pe pământ va fi înviat nemuritor.
Ce mărturie măreaţă a puterii lui Dumnezeu pe o parte şi a harului şi dragostei lui Dumnezeu de cealaltă parte! Duhul Sfânt nu va părăsi pretenţiile lui de la trupul nostru pe care şi l-a ales ca locuinţă şi a făcut din el un templu. El locuieşte în noi din cauza vieţii noi a lui Hristos pe care o posedăm. Dacă lucrarea de ispăşire nu ar fi fost îndeplinită şi viaţa lui Hristos nu ne-ar fi fost dăruită Duhul Sfânt nu ar fi putut locui în noi. Ce preţios este acest adevăr!

Acela care a înviat pe Omul Isus Hristos din morţi şi L-a făcut Domn va învia şi trupurile noastre muritoare spre lauda şi slava Numelui Său. De aceea, stimate călător, fi neclintit, în curînd va veni ziua cea veşnică! Atunci nu vom mai purta trupurile acestea muritoare, atunci vom fi ca El şi vom fi nespus de fericiţi. Duhul Sfânt niciodată nu se poate uni cu omul firesc, căci Duhul Sfânt nu poate recunoaşte firea stricată. Niciuna din roadele Duhului Sfânt nu a crescut vreodată pe pământul sterp al acestei firi. Este zadarnică orice încercare de a imita aceste roade. Cele mai frumoase roade pe care firea veche le-a adus vreodată nu sunt de nici-un folos în faţa lui Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Mintea mea este încă nehotărâtă cu privire la calea pe care trebuie s-apuc, Doamne; atât de multe au depăşit capacitatea mea de discernere în hotărârea asta. Nu e vorba că mă îndoiesc de Tine, dar totul este atât de acoperit.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Intăriţi-vă dar mâinile obosite si genunchii slăbănogiţi. Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.» EVREI 12,12-13

În ce ne priveşte, tactica luptei de credinţă se rezumă doar la respectarea ordinelor de luptă date de Comandantul suprem: marş, cercetare, luarea măsurilor de siguranţă, atac, camuflaj etc. Ca şi copii ai lui Dumnezeu nu putem să dăm înapoi niciodată, ci doar să mergem înainte. Nu putem să ne permitem nici o încetare temporară a focului; trebuie să fim mereu în alertă. Cercetare înseamnă practic recunoaşterea intenţiilor duşmanului. De ce? «Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui» (2 Cor. 2,11). Doar omul care se lasă condus întru totul de El poate fi un adevărat luptător pe drumul credinţei: «nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi» (Isaia 50,5). Doar omul care umblă în ascultare absolută faţă de Isus, ca apostolul Pavel, poate cunoaşte realitatea pe câmpul de bătălie şi tacticile duşmanului. Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui». Apostolul cunoştea puterea duşmanului, dar s-a încrezut deplin în biruinţa lui Isus, fiind biruitor în lupta credinţei. De aceea la sfârşitul vieţii, uitându-se înapoi, a putut să mărturisească: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa» (2 Tim. 4,7).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

De la Mine îţi vei primi rodul. Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi.

Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată. Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute. Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii.

Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

Seara

„Nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Christos, prin faptul că L-a înviat din morţi.” Efeseni 1:19-20

În învierea lui Christos, ca şi în mântuirea noastră, nu a fost precupeţit nici un efort al puterii divine. Ce putem spune despre cei care cred că această convertire este îndeplinită prin libera voinţă a omului şi se datorează propriului său caracter bun? Când vom vedea morţii ridicându-se din morminte prin puterea lor, atunci ne putem aştepta să vedem păcătoşii întorcându-se la Christos prin propria lor voinţă. Cuvântul predicat sau auzit, prin el însuşi, nu aduce această putere divină. Toate puterile vin de la Duhul Sfânt. Puterea care l-a înviat pe Christos din morţi a fost irezistibilă.

Toţi soldaţii şi preoţii nu au putut ţine trupul lui Christos în mormânt. Moartea însăşi nu l-a putut ţine pe Isus în lanţuri. Aceeaşi putere irezistibilă este folosită şi pentru credincios atunci când învie la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Nici păcatul, nici stricăciunea, nici demonii din iad, nici păcătoşii de pe pământ nu pot opri mâna harului lui Dumnezeu atunci când El intenţionează să convertească pe cineva. Dacă Dumnezeul atotputernic spune „vei face”, omul nu poate spune „nu vreau”.

Puterea care L-a înviat pe Christos din mormânt a fost slăvită. Ea a reflectat onoare asupra lui Dumnezeu şi ruşine asupra oştilor răului. Dumnezeu primeşte o mare slavă prin convertirea fiecărui păcătos. Puterea era veşnică. „Christosul înviat, nu mai moare. Moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). De aceea, fiindcă am fost înviaţi din morţi în Christos, nu trebuie să ne întoarcem la faptele morţii sau la vechea stricăciune.

Trebuie să trăim în Dumnezeu. Pentru că El trăieşte, trăim şi noi. „Că voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). „După cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4). In cele din urmă, observi că viaţa nouă este unită cu Isus. Aceeaşi putere care a înviat Capul lucrează viaţă în mădulare. Ce binecuvântare este să fii adus la viaţi împreună cu Christos” (Efeseni 2:5)!

IZVOARE IN DEŞERT

„M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare.” Psalmul 4:1

Acest verset este una din cele mai mari mărturii scrise vreodată cu privire la eficienţa lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră în timpuri de criză. Este exprimarea mulţumirii că a fost scăpat nu de suferinţă, ci mai degrabă prin suferinţă. Afirmând că: „M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare”, psalmistul spune că necazurile vieţii au fost ele însele sursa acestei scoateri la loc larg a vieţii lui.

N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet”. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul, aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.

Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului – în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi – aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor. George Matheson

Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 6.16-30

    Treptat-treptat, profetul schimbă tonul, nemaipunând de acum accentul pe dragostea divină, ci pe mânie. Domnul este pregătit să-Şi „viziteze” poporul în judecată (v. 6,15; Isaia 10.3). Pentru aceasta Se va folosi de un vrăjmaş venind din nord (v. 22), după cum prevestea cazanul „fierbând” din cap. 1, gata să-şi reverse conţinutul înspăimântător şi să inunde ţara lui Israel. Un nou apel al harului se interpune însă între aceste pedepse. Să-l ascultăm; el se adresează fiecăruia în parte: „Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, care este calea cea bună; şi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (v. 16; cap. 7.23).

Aceste cărări vechi, ale credincioşiei şi ale despărţirii de lume, nu sunt nicidecum cele mai uşoare; ele se străbat adesea de unul singur. Sunt însă căi sigure, căi de odinioară, marcate şi verificate de înaintaşii noştri, căi ale puterii, «pe care este belşug de fericire, pe care totul este pace, în ciuda locului arid». Să refuzăm deci drumurile largi şi atât de plăcute care ni se deschid şi să căutăm cu atenţie această „cale bună”, aceste „cărări ale dreptăţii” (Psalmul 23.3) şi ale adevărului, în «ghidul» nostru care este Cuvântul lui Dumnezeu! Şi să mergem pe ele!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:17-19

BOGĂŢIILE SI CREDINŢA

„îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu” 1 Timotei 6:17

O zi de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.

Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vântul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vânt usca şi veştejea holdele date în floare în câteva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decât un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curând – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie. Nu are importanţă cât trăieşte cineva sau cât de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea.

În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea’. Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Când eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea¹” .

Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic.     D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu. – Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pământ dar ţine-te tare de lucrurile din cer.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu sa ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cine este mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.”  Matei 11.11

Deși caracterul lui Ioan era deosebit de frumos, Domnul nu a făcut referire la caracterul lui atunci când a spus cuvintele de mai sus. El Sa referit mai degrabă la faptul că Ioan fusese rânduit de Dumnezeu ca înaintemergător al Domnului Isus – o onoare pe care nu a avuto nimeni altul. Prin urmare, Domnul vorbește despre măreția onoarei dăruite lui Ioan. El nu face referire la măreția morală a celui mai mic din Împărăția cerurilor, ci la măreția poziției dăruite de Dumnezeu fiecărui credincios adevărat din perioada prezentă a harului.

Împăratul urma întradevăr să aibă o Împărăție, însă Ioan nu urma să fie parte din ea în timp ce el se afla pe pământ. Domnul ne spune în Luca 16.16: „Legea și profeții au fost până la Ioan; de atunci evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se vestește și fiecare dă năvală să intre în ea”.

Are Domnul o împărăție astăzi? Da, dar această împărăție nu este ceea ce Scriptura numește „Împărăția și gloria Domnului nostru”, ci astăzi ea este „împărăția și răbdarea lui Hristos”. Pentru timpul prezent, împărăția nu are un caracter manifestat public, ci are o formă tainică.

Este de asemenea adevărat că Împărăția cerurilor face câteodată referire doar la cei cu adevărat credincioși, însă, în alte cazuri, ea îi include și pe cei care în mod fals se numesc credincioși. Domnul va smulge din Împărăția Sa toate pricinile de poticnire. Despre astfel de oameni nu se poate spune că sunt mai mari decât Ioan Botezătorul. Toți credincioșii adevărați de astăzi sunt nu numai supuși onorați ai Împărăției, ci și mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Adunarea, fiind locuiți de Duhul lui Dumnezeu și binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Ioan nu a cunoscut niciodată o astfel de onoare, deși, în glorie, va fi și el cu Domnul Isus și asemenea Lui. L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Slujiți-vă unii altora în dragoste.” Galateni 5.13

O jertfă de dragoste

Omul de stat englez, Oliver Cromwell (1599-1658), a condamnat un bărbat din cauza unui delict politic. A poruncit ca atunci când bate clopotul domului la ora șase să cadă și capul celui condamnat. Mulți oameni curioși s-au strâns în fața domului pentru a fi martori ai execuției capitale. Lumea aștepta ca să bată clopotul, dar nu se auzea nimic. Atunci a fost trimis cineva la paraclisier. Acesta trase cât putu de sfoara clopotului, dar nu se auzea niciun sunet. Când se urcară câțiva oameni în turn, pentru a vedea care era motivul pentru care clopotul nu suna, văzură o scenă groaznică: de limba clopotului atârna o femeie, care era lovită încoace și încolo. Clopotul a fost adus la tăcere, dar femeia căzu după câteva clipe fără cunoștință la pământ. Era soția celui condamnat. Când Cromwell a aflat cele întâmplate, a fost adânc mișcat și l-a eliberat pe cel condamnat. Dragostea și jertfa soției lui l-au ferit de execuția capitală.

Soți și soții, să cugetăm la întâmplarea de astăzi! Nu mai trăim în Evul Mediu, ca cineva să fie condamnat ca omul din povestirea de astăzi. Dar suntem gata să ne slujim unii altora – soț și soție – în dragoste? Bunăstarea unei familii se întreține prin slujire plină de afecțiune unul pentru altul. Unde există dezbinare, familia nu funcționează după normele biblice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU ÎNCERCA SĂ-I INTIMIDEZI!

„Voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci… un duh de înfiere” (Romani 8:15)

Vorbim și azi despre întâlnirea lui Iosif cu frații săi, în Egipt… Frații lui Iosif au rămas „încremeniţi”. Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:3-5). Vom observa că Iosif nu a reacționat așa cum reacționăm noi de atâtea ori când cineva ne rănește. Iosif nu i-a alungat pe frații săi, nu s-a bucurat văzându-i în încurcătură, nu a fost duplicitar, nu a jubilat spunându-le: „V-am prins!”, nu le-a reamintit cum l-au înjosit și cum i-au distrus visele, nu le-a pretins să recunoască faptul că el are dreptate și că ei au greșit, și n-a exclamat: „V-am spus eu!” Nu, Iosif a dorit să fie iubit, nu să inspire teamă. El a dorit să refacă relația, nu să se răzbune. El știa că beneficiile pe termen lung ale vindecării relației au depășit cu mult orice satisfacție pe termen scurt pe care o obținem prin răzbunare. El a înțeles că numai când îl eliberezi pe cel ce ți-a greșit te vei simți liber.

Biblia spune: „Voi n-aţi primit un duh… ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava!, adică: Tată!” Cuvântul „Ava” este un termen de alint care înseamnă „tătic”. Dumnezeu nu-ți readuce aminte de trecut și nici nu te ține la distanță din cauza eșecurilor tale. El dorește să știi că poți veni la El oricând, că ești acceptat, dorește să te simți în siguranță în prezența Lui și să-L numești „Tăticule”.

Aceasta este dragostea pe care El dorește să le-o arăți altora – o dragoste prin care ceilalți să nu simtă teamă în prezența ta!

7 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Izvoare de bunătate

_wApa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă…” Ioan 4:14

Domnul nostru nu ne prezintă imaginea unui canal, ci a unei fântâni. „Fiţi umpluţi” (Efeseni 5:18), şi dulceaţa relaţiei voastre vitale cu Isus se va revărsa din voi tot atât de înbelşugată cum aţi primit-o. Dacă descoperi că viaţa Lui nu „curge” din tine aşa cum ar trebui, tu eşti vinovatul; ceva a oprit curgerea. Rămâi lângă Sursă şi, vei fi binecuvântat tu personal? Nu din tine vor curge râuri de apă vie, viaţă de neînfrânt.

Noi trebuie să fim nişte albii prin care Isus să poată curge sub formă de râuri de apă vie pentru binecuvântarea oricui. Însă unii dintre noi suntem ca Marea Moartă. Întotdeauna primim, dar nu dăm niciodată, deoarece nu avem o relaţie bună cu Domnul Isus. Aşa cum primim de la El, la fel de sigur este şi că El va revărsa prin noi binecuvântările Lui; atunci când binecuvântările nu se revarsă în aceeaşi măsură în care le primim, înseamnă că există o fisură în relaţia noastră cu El. Există ceva ce se interpune între tine şi Isus Cristos? Există ceva ce împiedică credinţa ta în EI? Dacă nu, Isus spune că din tine vor curge râuri de apă vie.

Nu este vorba de o binecuvântare pe care să o transmitem şi altora, nici de o experienţă pe care să o pomenim mereu, ci de un râu care curge încontinuu. Rămâi lângă Izvor, păzeşte bine credinţa ta în Isus Cristos şi relaţia pe care o ai cu El, şi atunci din tine va fi o curgere continuă spre alte vieţi, nu va fi uscăciune sau moarte. Nu este prea exagerat să spui că dintr-un credincios vor curge râuri? „Eu nu văd râurile”, spui tu. Nu privi niciodată la tine din perspectiva „Cine sunt eu?” In istoria lucrării lui Dumnezeu vei găsi că El a început de obicei cu cei obscuri, cu cei necunoscuţi, cu cei ignoraţi, dar care au fost întotdeauna loiali lui Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” 2CORINTENI 10:5

Cuvântul Llui Dumnezeu dă o deosebită importanţă gândirii şi vorbirii omului, pentru că ele îşi au izvorul în inimă. Sunt nenumărate locurile în Scriptură care se ocupă de aceste trei lucruri care nu se pot separa şi Cuvântul ne dă serioase înştiinţări, admonestări şi recomandări cu privire la ele. Despre inimă de pildă, ne spune că „…din ea ies izvoarele vieţii”,” din ea ies gândurile rele…” şi „…din prisosul inimii vorbeşte gura.” Câtă atenţie ar trebui să acordăm acestor trei lucruri peste care trecem cu atâta uşurătate fără să le acordăm importanţa pe care le-o dă Cuvântul.

Biblia ne spune chiar din primele pagini că inspiraţia sau gândirea omului este rea din tinereţea lui,…” şi că „…era în fiecare zi numai răutate.” Textul de astăzi ne dă soluţia cum să tratăm cu gândurile noastre ca să nu ne violăm cugetul şi să ne facem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Este adevărat că se întâmplă ca mintea sau inima celui credincios să fie adeseori bântuită şi invadată de tot felul de gânduri rele, fără ca el să fie vinovat de ele, fără ca aceste gânduri să fi clocit în inma lui, de aceea ele trebuiesc respinse cu oroare imediat, căci dacă cochetăm cu ele, pot să zămislească păcatul şi de aici nu e decât un pas până la înfăptuirea lor. De aceea Duhul Sfânt ne învaţă ce să facem: „…orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Fără-ndoială că gândurile rele şi păcătoase trebuiesc gonite îndată ce apar în imaginaţia noastră, dar textul nostru se referă la gânduri care în aparenţă nu ar fi vinovate, dar care pot fi o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Când avem o părere bună despre noi înşine, este o imaginaţie gravă care ne duce la mândrie şi în consecinţă la cădere. Când raţionamentele din mintea noastră sunt umflate de cunoştinţele acumulate, ele pot fi pentru cineva un pericol de a se ridica împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, deaceea noi trebuie să le răsturnăm imediat cum spune versetul de care ne ocupăm. Când gândirea noastră izvorâtă din viaţa proprie, ajunge să răstălmăcească Scriptura, când încercăm să o interpretăm cu mintea necălăuzită de Autorul ei, uşor apucăm pe drumul care duce la pieire. În situaţiile acestea, gândirea poate să ajungă o armă puternică în mâna lui Satan, stricând sufletele oamenilor şi dăunând lucrării Lui Dumnezeu. Şi atunci, toate aceste izvodiri ale minţii trebuiesc făcute roabe ascultării de Hristos.

Când un om a fost adus la lumina cunoştinţei slavei Lui Dumnezeu pe faţa Lui Isus Hristos (2Cor. 4:6) şi astfel la pocăinţă şi credinţă, atunci orice gând, imaginaţie, afecţiune şi scop al inimii sunt cucerite de harul Mântuitorului şi făcute roabe prin dragostea Lui. El devine atunci ascultător şi astfel, de bunăvoie, fiind supus Domnului Hristos, inima unui astfel de om este acum ocupată numai de El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru ca să-l pună înaintea Lui.” Luca 5:18.

Isus se găsea din nou la Capernaum şi mulţi învăţaţi şi farisei din Galilea, Iudea şi Ierusalim erau în jurul Lui. Puterea lui Dumnezeu era asupra Lui şi El venea în ajutorul tuturor. Este minunat să experimentezi puterea lui Dumnezeu dacă eşti neputincios, bolnav sau îndrăcit. În timp ce El învăţa norodul, au vrut să aducă la El un bolnav cu patul său dar nu puteau avansa din cauza mulţimii. Dar aceasta nu i-a determinat să plece nemulţumiţi, chiar mai mult, au căutat o soluţie, pentru că dragostea găseşte soluţii şi credinţa este mai tare ca oţelul sau piatra. S-au urcat pe acoperiş, au desfăcut acoperişul şi astfel l-au coborât pe bolnav cu pat cu tot la picioarele lui Isus. Astfel şi-au dovedit credinţa.

Iacov spune: „Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa mea prin fapte”. Aceşti bărbaţi au dovedit credinţa lor prin fapte şi Isus i-a spus bolnavului: „Păcatele tale sunt iertate”. Cărturarii au considerat vorbele lui Isus ca hulă adusă lui Dumnezeu, susţinând că: „Numai Dumnezeu poate ierta păcatele!” Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a răspuns: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre: Ce este mai lesne, a zice: Păcatele îţi sunt iertate, sau a zice: Scoală-te şi umblă?” Apoi s-a adresat bolnavului: „Tie îţi poruncesc, scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.” Iar bolnavul s-a sculat îndată şi-a luat patul şi a mers acasă lăudându-L pe Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PÂNĂ UNDE AJUNGE HARUL ATOTPUTERNIC

Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui viu!”

Osea 1.10

Numai harul lui Dumnezeu poate să facă din nişte străini, fii; şi Domnul îşi descoperă aici planul Său, de a lucra astfel cu sufletele răzvrătite, ca să le facă să cunoască mărimea Sa. Prea iubiţi cititori, aceasta a făcut-o Domnul şi cu mine: şi El este acelaşi şi pentru voi. De aceea să ne împreunăm mâinile şi inimile pentru a lăuda măreţul Său Nume.

Unii dintre noi eram aşa de departe de Dumnezeu, încât ni s-ar fi potrivit foarte bine Cuvântul Său care spune: „Voi nu sunteţi poporul Meu”. În adunare, ca şi acasă, când citeam Biblia, glasul Duhului Sfânt vorbea cugetului nostru: „Voi nu sunteţi poporul Meu”! aducând astfel asupra noastră o osândă tristă dar dreaptă. Dar acum, în aceleaşi locuri, acelaşi Duh şi aceeaşi Biblie ne spune: „Voi sunteţi copiii Dumnezeului celui viu”. Cum am putea să-I mulţumim îndeajuns? Nu-i aşa că este minunat? Aceasta ne dă nădejde şi pentru alţii, căci cine rămâne neatins de acest har atotputernic? Şi cum am putea să deznădăjduim pentru cineva când Domnul a lucrat în noi înşine o schimbare aşa de minunată? Acela care a împlinit în noi această mare făgăduinţă, le va împlini şi pe celelalte. Înainte deci, cu încredere şi dragoste fierbinte pentru El.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui DUMNEZEU în Sion.     Ps. 84,7.

Ce binecuvântată este calea pentru cei care se îndreaptă spre această ţintă. Călătorul merge prin această lume săracă, printr-o vale a plângerii şi de aceea are nevoe de putere de sus. O călătorie prin valea plângerii unde e întristare slăbiciuni, necazuri,, lepădare, are nevoe de putere pentru biruinţă. Izvorul tuturor puterilor este recunoaşterea slăbiciunilor proprii. Apostolul Pavel spune: „Când sunt slab atunci sunt tare.” Noi primim putere prin credinţa în Hristos cel înviat, prin moartea Lui ţinem răstignită natura noastră veche. Atunci avem puterea lui Dumnezeu în noi când suntem scufundaţi în adevărurile mari ale jertfei şi învierii lui Hristos. Această necesitate este absolută chiar dacă personalitatea noastră va fi distrusă complet. Noi mergem din slăbiciune în slăbiciune şi totuşi din putere în putere. Chiar în slăbiciunea care o simţim şi o ştim stă ascunsă puterea. Eu cred că nu există un adevăr de o importanţă mai mare ca acesta în viaţa unui creştin şi, totuşi, se pare că este aşa de puţin înţeles! Noi trebuie să fim convinşi de slăbiciunea noastră înainte de a putea pricepe ce este puterea. Dar vai! cât timp ne trebuie ca să pricepem un adevăr ca acesta.

Pentru ca să trăim într-o stare fericită, trebuie ca peste EU să pronunţăm judecata morţii şi tot timpul să-l ţinem în ea. Această lucrare începe cu pocăinţa şi nu se sfârşeşte cât timp vom fi pe pământ.

Cititor creştin, nu te bucuri tu că mântuirea ta nu se întemeiază pe nenorocitele tale făgăduieli şi hotărâri închipuite, ci pe „jertfirea Trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna” (Evrei 10.10)? Da, aceasta este bucuria noastră veşnică. Hristos a luat asupra Lui toate făgăduinţele noastre şi le-a împlinit pentru veşnicie. Viaţa învierii curge în mădularele Trupului Său şi dă naştere la fapte pe care cerinţele Legii nu le-ar fi putut face niciodată.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, simt că tânjesc să am sentimentul exterior al prezenţei Tale, fericita şi însutită Ta binecuvântare. Doamne, las în seama Ta această dorinţă, împlineşte-o cum socoteşti Tu mai bine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» 1 CORINTENI 15,57

Care este strategia pe care trebuie să o urmăm în ce priveşte lupta credinţei? De fapt aceasta nici măcar nu este problema noastră, ci a Comandantului suprem. Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne conduce în această luptă după cum este scris: «Domnul este un războinic viteaz. Numele Lui este Domnul» (Exod 15,3).

Aici se ridică însă întrebarea: suntem în război? Da, ca şi creştini răscumpăraţi ne aflăm într-un război pe viaţă şi pe moarte. Lipsa de cunoaştere a acestui adevăr de către mulţi credincioşi este extrem de îngrijorătoare. Să nu pierdem însă din vedere faptul că a-L urma pe Isus presupune situaţii de conflict spiritual dintre cele mai grele, dar şi deznodământuri de biruinţă. Din păcate mulţi copii ai lui Dumnezeu nu realizează că sunt în război, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, deşi Cuvântul Său spune foarte clar: «… să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţinta la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre» (Evrei 2,1-2). Aşadar, credinţa în Isus nu este o joacă de-a războiul, ci scena unor bătălii crâncene. Avem de a face cu duşmani invizibili, foarte puternici. Dar Cristos este biruitor!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Fiindcă nu puteau să ajungă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Marcu 2:4

Credinţa este plină de invenţii. Casa era plină, mulţimea bloca uşa, dar credinţa a găsit o cale de a ajunge la Domnul şi de a aşeza patul slăbănogului în faţa Sa. Dacă nu-i putem aduce pe păcătoşi la Isus prin metode obişnuite, ar trebui să folosim unele extraordinare. Se pare că, potrivit cu cele spuse în Luca ţiglele de pe acoperiş trebuiau îndepărtate, şi acest lucru provoca praf, dar şi pericol pentru cei de jos. Dar dacă este un caz urgent, nu trebuie să ţinem seama de riscuri şi de stricarea unor proprietăţi. Isus era acolo ca să vindece, şi orice s-ar fi întâmplat, credinţa a înfruntat totul pentru ca sărmanul slăbănog să aibă păcatele iertate. O, dacă am avea mai multă credinţă ca aceasta! Nu am putea oare, dragă cititorule, să o căutăm în dimineaţa aceasta pentru noi înşine şi pentru semenii noştri lucrători, şi nu vom încerca să facem astăzi nişte fapte de iubire pentru suflete şi pentru slava Domnului? Lumea inventează mereu; geniile servesc toate scopurile dorinţei umane. Nu ar putea să inventeze şi credinţa, şi să atingă, prin noi mijloace, pe nenorociţii care pier în jurul nostru? Prezenţa Lui Isus a întărit curajul celor patru prieteni care purtau patul slăbănogului. Este Domnul cu noi acum? I-am văzut fata în dimineaţa aceasta? Am simţit puterea Lui vindecătoare în sufletele noastre? Dacă este aşa, atunci, pe uşă, pe fereastră, sau prin acoperiş, să trecem peste toate piedicile şi să lucrăm să aducem sufletele bolnave la Isus. Toate mijloacele sunt bune şi corecte atunci când credinţa şi dragostea sunt puse la lucru în câştigarea sufletelor. Dacă foamea de pâine poate sparge pereţi de stâncă, cu siguranţă că foamea de suflete nu va fi mai prejos. O Doamne, grăbeşte-ne în găsirea mijloacelor de aducere a bolnavilor la Tine, dă-ne curaj să le putem înfăptui, oricare ar fi consecinţele.

Seara

Frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli. Ieremia 49:23

Noi nu ştim ce înfuriată este marea în momentul acesta. Suntem în siguranţă în cămăruţele noastre liniştite, dar departe pe mare, un uragan distruge vieţile oamenilor. Ascultă cum urlă demonii morţii printre pânze, cum slăbeşte fiecare parte a corăbiei în timp ce valurile bat în ea ca nişte berbeci! Dumnezeu să vă ajute, sărmani marinari obosiţi şi înfricoşaţi! Rugăciunea mea se înalţă către marele Domn al mării şi al pământului, ca El să liniştească furtuna şi să vă aducă la limanul dorit! Totuşi, voi face mai mult decât să mă rog. Voi încerca să-i ajut pe oamenii care îşi riscă viaţa atât de des. Am făcut vreodată ceva pentru ei? Ce pot să fac? Câţi marinari au fost înghiţiţi de valurile înfuriate! Mii de trupuri zac în adânc, printre perle. Marea este plină de furia morţii, care răsună în vaietele văduvelor şi orfanilor. Sarea din mare se află în ochii multor mame şi văduve. Valuri nemiloase, aţi înghiţit dragostea femeilor şi sprijinul caselor. Ce mulţime va ieşi din adâncuri atunci când marea îşi va da morţii ei (Apocalipsa 20:13)! Până atunci, marea va fi înfuriată. Simpatizând parcă cu vaiurile pământului, marea se frământă de-a lungul miilor de ţărmuri, jeluindu-se cu strigătele păsărilor ei, urlând cu spargerea valurilor, mugind cu nemulţumire zgomotoasă, blestemând cu vaiete mânioase, sau certându-se cu glasurile miilor de pietricele de pe ţărm. Zgomotul mării poate fi vesel pentru un suflet liniştit, dar pentru copiii durerii, oceanul nemărginit este mai zbuciumat decât lumea cea nemărginită. Lumea aceasta nu este odihna noastră, şi valurile neliniştite ne-o spun. Există o ţară în care „marea nu va mai fi” (Apocalipsa 21. 1). Feţele noastre sunt îndreptate spre el; mergem spre locul despre care Domnul ne-a vorbit. Până atunci, ne aruncăm durerile asupra Domnului, care merge pe mare alături de noi, şi care croieşte un drum printre neguri pentru poporul Său.

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. (Psalmul 46:1)

„De ce nu m-a ajutat Dumnezeu mai devreme?” Aceasta este o întrebare care se pune deseori, dar nu este voia Lui să acţioneze după programul nostru. El doreşte să te schimbe prin necazul acesta şi să te facă să înveţi o lecţie din asta. El a promis: „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmul 91:15). El va fi cu tine în strâmtorare toată ziua şi toată noaptea. După aceea, El te va scoate din ea, dar nu înainte ca tu să încetezi să mai fi neliniştit şi îngrijorat din cauza ei şi să devii calm şi liniştit. Atunci El va spune: „Ajunge”.

Dumnezeu foloseşte necazul ca să-i înveţe pe copiii Săi lecţii preţioase. Dificultăţile sunt făcute să ne educe, şi când lucrarea lor bună s-a împlinit, vom primi o răsplată glorioasă prin ele. Există o bucurie dulce şi o valoare reală în dificultăţi, pentru că El le priveşte nu ca dificultăţi, ci ca oportunităţi.

Nu întotdeauna scoşi DIN vremurile noastre de necaz,

    Şi din luptele aprige şi cumplite,

Ci ÎN – mai adânc ÎN – pentru odihna noastră sigură,

    Locul păcii noastre, în El.

Annie Johnson Flint

Odată am auzit următoarea afirmaţie de la un bătrân simplu, şi n-am uitat-o niciodată: „Când Dumnezeu te încearcă, este timpul potrivit să-L încerci, punând la încercare promisiunile Sale şi apoi cerând de la El exact ceea ce încercările tale au făcut necesar”. Există două căi de a ieşi dintr-o încercare. Una este pur şi simplu să încerci să scapi de încercare, şi apoi să fii mulţumitor când s-a terminat. Cealaltă este să recunoşti încercarea ca fiind o provocare de la Dumnezeu ca să ceri o binecuvântare mai mare decât ai experimentat vreodată înainte, şi s-o accepţi cu plăcere ca o oportunitate de a primi o măsură mai mare din harul divin al lui Dumnezeu.

În felul acesta, chiar şi Adversarul devine un ajutor pentru noi, şi toate lucrurile care par să fie împotriva noastră ajung să ne ajute pe drum. Cu siguranţă, aceasta vor să spună cuvintele: „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). A. B. Simpson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 5.1-6 şi 20-31

    În ciuda frumoaselor mărturisiri de credinţă, trebuia multă osteneală pentru a găsi în Ierusalim un om „care să facă judecată, care să caute adevărul” (v. 1; vezi şi Ezechiel 22.30). Dumnezeul îndurării ar fi fost gata să ierte cetatea vinovată, pentru un singur om (v. 1; comp. cu Geneza 18.23…). Din nefericire, această credincioşie plăcută lui Dumnezeu nu putea fi găsită nici printre oamenii de rând, nici printre cei mari, care erau mai învăţaţi şi deci mai responsabili (comp. cu Psalmul 62.9). Finalul capitolului, ca de altfel întreaga istorie a lui Ieremia, confirmă aceasta în mod trist.    „Iată, ei sunt sărmani, sunt fără minte…” (v. 4). Oare nu acelaşi lucru se poate spune şi astăzi despre mulţimile care merg inconştiente spre pierzare?

În zadar Şi-a pedepsit Domnul poporul: „Ei nu simt durere, … au refuzat să primească disciplinarea,… au refuzat să se întoarcă” (v. 3; Ţefania 3.2). Ce poate face un medic când pacientul său, pretinzând că nu suferă de nimic, refuză să-şi ia medicamentele? Să nu ne sustragem niciodată de la această corecţie necesară, ci să ne păstrăm o conştiinţă cât mai sensibilă la ceea ce vrea Domnul să ne vorbească pe această cale. Dacă nu, „ce veţi face la sfârşit?”, întreabă profetul (v. 31).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 5:25-33

NUMAI PENTRU BĂRBAŢI

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit si Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea… Efeseni 5:14

Dacă un bărbat şi-ar iubi soţia atât de mult cât a iubit Cristos Biserica, ce transformare miraculoasă ar cunoaşte căsnicia aceea! O asemenea dragoste plină de sacrificiu ar pune capăt oricărei necuviinţe, comportări nesăbuite din partea bărbatului. El ar fi bun, plin de grijă şi iertător. Ar fi mult mai interesat de fericirea soţiei sale decât de cea a lui personală. De fapt, ar fi gata să-şi dea viaţa pentru ea.

Un om îi spunea pastorului Rowland Hill din Londra despre moartea soţiei unui alt pastor. Comenta că Dumnezeu a luat-o la Sine pentru că soţul ei o iubea prea mult. Auzind aceasta, Hill a izbucnit: „Cum, domnule! Poate un om să-şi iubească soţia prea mult? Imposibil, domnule! Numai dacă a putut s-o iubească mai mult decât Şi-a iubit Cristos Biserica”.

In Efeseni 5:25, apostolul Pavel porunceşte: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea…” Iar în Coloseni 3:19, el spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele”. Nu, în mod categoric nu, dacă un bărbat îşi iubeşte soţia cu dragostea lui Cristos, este imposibil s-o iubească prea mult! Privind la exemplul măreţ al dragostei Domnului pentru noi, ar trebui să căutăm să ne potrivim vieţile după el. Bărbaţii nu trebuie să se îngrijoreze niciodată că ar putea să-şi iubească soţia prea mult. In schimb, ar trebui să se întrebe frecvent: „îmi iubesc eu suficient soţia?” R.W.D.

PENTRU BĂRBAŢI: Gândeşte-te la modul în care Cristos ne arată dragostea Sa. Cum ţi-ai putea arăta la fel dragostea, soţiei tale?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: în anul al doilea, în luna a doua, la douăzeci ale lunii, norul sa ridicat de pe cortul mărturiei. Și fiii lui Israel au pornit după ordinea lor de mers din pustia Sinai; și norul sa oprit în pustia Paran.

Numeri 10.11,12

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (9) – Numeri (A)

În Biblia ebraică, cartea Numeri se numește „În pustie”, titlu derivat din cuvintele de la începutul primului verset. Acest titlu este potrivit, fiindcă tema cărții este călătoria israeliților prin pustie (deși, în mod exact, călătoria lor prin pustie începe abia în capitolul 10). Această carte acoperă o perioadă de treizeci și opt de ani (conform cu Numeri 1.1 și cu Deuteronom 1.3) și prezintă necredința poporului, care a avut ca rezultat faptul că unei întregi generații i sa refuzat intrarea în țara promisă (capitolul 14).

Slujirea și umblarea noastră sunt două caracteristici principale ale acestei cărți, la fel cum apropierea și închinarea sunt caracteristicile cărții Levitic. Prin urmare, leviții ocupă un loc proeminent în Numeri, așa cum preoții ocupă un loc proeminent în Levitic.

Unele dintre simbolurile și dintre evenimentele istorice din Numeri sunt unice și cu totul potrivite subiectului cu privire la călătoria prin pustie și la slujirea desfășurată acolo. Iată câteva exemple:

1. Poziția și misiunea încredințată fiecăreia dintre cele trei familii ale leviților (capitolul 3);

2. Învelitorile cu care erau acoperite obiectele din cort, atunci când erau transportate prin pustie (capitolul 4);

3. Legea nazireatului (capitolul 6);

4. Trompetele de argint (capitolul 10);

5. Cele douăsprezece iscoade și strugurii din Eșcol (capitolele 13 și 14);

6. Tivurile albastre ale hainelor israeliților (capitolul 15);

7. Vițeaua roșie (capitolul 19);

8. Șarpele de aramă (capitolul 21);

9. Cele patru parabole ale lui Balaam (capitolele 22–24).

Cititorul va fi din belșug răsplătit dacă va studia lecțiile conținute de aceste simboluri. Ele ne arată cum Dumnezeul nostru a pregătit orice resursă necesară pentru drumul nostru către gloria cerească.B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Matei 5.8

Nu-L văd

Cu mulți ani în urmă, un tânăr creștin a călătorit spre Brazilia. Pe vapor nu a ascuns faptul că el aparținea Mântuitorului. Astfel a trebuit să suporte de-a lungul călătoriei multă batjocură.

Într-o zi, căpitanul veni cu o lunetă pe puntea vasului. Privea prin lunetă cerul și murmura mereu: „Nu-L văd, nu-L văd!”. Pe punte veniră mulți oameni pentru a vedea ce face căpitanul. El luă luneta de la ochi și spuse zâmbind: „Chiar acum m-am uitat după Dumnezeu, dar nu L-am văzut”. Toți priveau cu un zâmbet batjocoritor spre tânărul creștin.

El se îndreptă cu seriozitate către căpitan și spuse cu voce tare, ca să-l audă ceilalți: „Nu Îl vedeți pe Dumnezeu? Nici nu poate fi altfel. În Biblie scrie: «Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!». Acum știți, domnule căpitan, de ce nu-L vedeți pe Dumnezeu”. Peste puntea vasului se lăsă o liniște mormântală.

Dumnezeu este ascuns aroganței omenești. Dar El S-a descoperit în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, venit ca Om în lume. Cine se îndreaptă spre El, spre Mântuitorul, ca un păcătos, pe acela El îl primește, îi iartă toată vinovăția și îi dăruiește o inimă curată. Numai în această stare, omul este capabil să-L recunoască pe Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IARTĂ SI UITĂ

„Voi… v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

     Vreo douăzeci și doi de ani după ce-l vânduseră ca rob, frații lui stăteau acum în fața lui Iosif, devenit prim-ministru al Egiptului. Ei nu-l recunosc, iar el are soarta lor în mâinile sale. Dacă ai fi fost în locul lui, ce ai fi făcut? Le-ai fi plătit cu aceeași monedă? Le-ai fi adus aminte de faptele lor? În următoarele minute și zile, ne vom uita la ceea ce a făcut Iosif. Întâi, el nu a vorbit despre problema lui cu străinii. „N-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi” (Geneza 45:1). Iosif și-a luat măsuri ca oamenii din Egipt să nu știe vreodată ce i-au făcut frații lui. Nu așa ne tratează și Dumnezeu? În realitate, El ne „are la mână” pe fiecare dintre noi, așa încât ne-ar putea nimici pe dată și pentru vecie, și cu toate acestea, El refuză să reînvie păcatele noastre din trecut. Noi, de ce o facem? Ca să pedepsim! „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa” (1 Ioan 4:18).

Care este teama noastră? Că vor scăpa nepedepsiți. Noi ne dorim să-și primească pedeapsa, așa că le spunem tuturor ce s-a întâmplat.

Și în acel moment:

1) Ne jucăm de-a Dumnezeu! Care însă afirmă: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” (Romani 12:19). Numai El cunoaște care au fost motivele ofensatorilor noștri de i-au făcut să ne rănească, și dacă le-a părut rău și s-au schimbat. Făcând publică greșeala altora,

2) Stabilim standardul după care noi înșine vom fi judecați. „Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7:2). Dacă acest adevăr te face să te simți stânjenit, „Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu” (Efeseni 4:31). Repet ce știi: Când alții ți-au greșit, „iartă și uită” este răspunsul corect!

6 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Răspândirea vieţii

„Râuri de apă vie.” loan 7:38

Un râu ajunge prin locuri pe care izvorul nu le cunoaşte, iar Isus spune că, dacă am primi din plinătatea Sa oricât de puţin s-ar vedea aceasta în viaţa noastră, din noi vor curge râuri care vor binecuvânta cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Noi n-avem nimic de-a face cu această revărsare – „Lucrarea lui Dumnezeu este să credeţi. .” (Ioan 6:29). Dumnezeu rareori lasă ca un om să vadă ce mare binecuvântare este el pentru ceilalţi.

Râul este minunat de perseverent, învinge orice îi iese în cale. O vreme îşi urmează neabătut cursul, apoi dă de un obstacol şi, pentru un timp este oprit, dar curând, sau îşi va croi un drum care înconjoară obstacolul, sau va dispărea din vedere câţiva kilometri, ca apoi să apară din nou, mai mare şi mai grandios decât înainte. Te uiţi şi vezi că Dumnezeu foloseşte unele vieţi, în timp ce în viaţa la a apărut un obstacol şi nu mai pari a fi folositor. Fii permanent atent la Izvor şi Dumnezeu fie te va ajuta să ocoleşti obstacolul, fie îl va lua din calea ta. Râul Duhului lui Dumnezeu învinge orice obstacol

Nu privi niciodată la obstacole sau la dificultăţi. Obstacolul nu va avea nici o importanţă pentru râul care va curge neabătut prin tine dacă vei avea grijă să-ţi iei apa mereu din Izvor. Nu lăsa nimic să se interpună între tine şi Isus Cristos, nicio trăire sufletească sau experienţă; nimic nu trebuie să te despartă de marele Izvor suveran.

Gândeşte-te le râurile vindecătoare şi bogate care se dezvoltă în sufletele noastre! Dumnezeu a descoperit minţii noastre adevăruri minunate şi orice lucru pe care ni l-a descoperit este o dovadă a puterii crescânde a râului pe care El îl va revărsa prin noi. Dacă tu crezi în Isus, vei descoperi că Dumnezeu a acumulat în tine torente de binecuvântări pentru alţii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„De ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?” LUCA 24:38

Domeniul gândurilor noastre este o lume, în sine. Domnul atrage atenţia după cum ne spune versetul citat. De unde ies ele? Din inima noastră care, după precizarea pe care o face Cuvântul, este „…nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea…”. Prin urmare, câte posibilităţi de rău, de pagube şi de diviziuni nu sunt între noi! Gândurile inimii nu sunt numai o lume, ci o centrală de forţe sufleteşti care pot deveni o forţă spirituală controlată de diavolul.

Noi cunoaştem negreşit, toate aceste gânduri zămislite în inima noastră şi pe care le nutrim… împotriva unui frate sau a unei surori. Să ne mărturisim aceste păcate, căci „El este drept şi credincios ca să ne ierte şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1loan 1:9) Dacă îngăduim „…astfel de gânduri…” în inima noastră, ele vor crea o atitudine a minţii şi vor lucra spre paguba acelora împotriva căror sunt îndreptate. În felul acesta vom lua o atitudine ostilă şi vătămătoare faţă de fratele sau sora noastră. Domnul cunoaşte gândurile noastre rele aşa de adeseori ascunse sub o profesiune de credinţă şi ne întreabă: „De ce se vi ridică astfel de gânduri în inimă?”

Nenorocirea este că noi nu rămânem numai la gânduri. Ele se exprimă prin limbă şi limba, ne spune lacov, este ca un foc mic care aprinde o pădure mare. „Nici un om nu o poate îmblânzi; este un rău care nu se poate înfrâna este plină de o otravă de moarte.” (lacov 3:8) Şi astfel gândurile devin acte crude care rănesc.

Dacă dorim să fim schimbaţi, să încetăm mai întâi de a ne îndreptăţi. Să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi să recunoaştem că tot răul vine de-a dreptul din inma noastră. Când mărturisirea faţă de Dumnezeu va fi adevărată şi sinceră, vom încerca să reparăm ce se mai poate repara altfel mărturisirea noastră va rămânea un nou afront faţă de Dumnezeu. Cineva spunea că un gând rău materializat într-o vorbire de rău împotriva cuiva este ca cercurile care se fac pe suprafaţa unei ape liniştite când se aruncă o piatră în ea. Cercurile se înmulţesc şi se lărgesc tot mai mult. Pagubele produse pot deveni ireparabile.

Să facem după puterea noastră tot ce este posibil ca să reparăm răul, şi să ne întoarcem la cruce; ea este aceea care trebuie să devină adăpostul nostru împotriva unor astfel de experienţe triste. Numai dragostea este leacul care ne poate vindeca de această boală incurabilă.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ei I-au zis: „De ce ucenicii lui Ioan, ca şi ai fariseilor, postesc des şi fac rugăciuni, iar ai Tăi mănâncă şi beau?” Luca 5:33.

După ce Domnul Isus le-a răspuns la întrebările fariseilor fără a I se putea reproşa, aceştia Îl întreabă de ce postesc şi fac rugăciuni ucenicii lui Ioan ca şi cei ai fariseilor, iar ucenicii lui Isus mănâncă şi beau. Isus le-a răspuns că nu poate să facă pe nuntaşi să postească atâta timp cât mirele este cu ei. „Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul bucuros? Să cânte cântări de laudă!” Tot la fel este şi cu postul. Vedem aici că erau anumite zile în care ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau. Era deci un post după lege. Observăm din cele spuse de Isus că pe noi, zilele necazului ne determină să postim. Aceasta se vede şi în Vechiul Testament. De aceea răspunsul Domnului Isus: „Vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei; atunci vor posti în acele zile”. În Isaia 58 vedem un fel de post: „Acesta este postul pe care Eu l-am ales: să dezlegi lanţurile răutăţii şi să deznozi legăturile robiei, să dai drumul celor asupriţi şi să rupi orice fel de jug, să-ţi împarţi pâinea cu cel flămând şi să aduci în casa ta pe nenorociţii fără adăpost şi dacă vezi pe un om gol să-l acoperi.” Domnul Isus continuă cu o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petec, ca să-l pună pe o haină veche; altfel rupe şi haina cea nouă şi nici petecul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche”. Acesta este asemănător cu postul periodic din obişnuinţă. Nu dă nici un rezultat pozitiv, ba mai mult, asemenea petecului, ruptura devine mai mare. Isus nu doreşte ca noi să ne peticim haina veche; El vrea să ne dea una nouă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O INIMĂ TARE

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! Psalmul 27.14

Da, nădejdea noastră să fie în Domnul; El este vrednic de a fi nădejdea noastră şi El nu va lăsa să fie dat de ruşine, sufletul care se încrede în El. Aşteptarea noastră să fie fără teamă (neclintită). Să nădăjduim că Dumnezeu ne va da o mare izbăvire şi să fim gata să-L lăudăm pentru aceasta. Făgăduinţa care este în stare să ne încurajeze este la mijlocul versetului; „îmbărbătează-ţi inima”. Ea merge drept în punctul care are nevoie de ajutor, în centrul fiinţei noastre, care este inima noastră. Dacă inima este sănătoasă, totul va merge bine. Inima are nevoie de linişte şi odihnă şi ea primeşte acestea după ce va fi fost întărită. O inimă tare rămâne liniştită şi încrezătoare şi răspândeşte puterea sa în toată fiinţa noastră.

Cine poate să pătrundă până la izvorul ascuns al vieţii, adică până la inimă, ca s-o întărească, decât numai Dumnezeu, care a zidit-o. Dumnezeu este plin de putere şi poate să dea această putere celor ce nu o au. Fiţi dar cu inimă, căci Domnul vă va face parte de puterea Lui, astfel să fiţi liniştiţi în timpul furtunii şi bucuroşi în necaz. Cel ce a scris aceste rânduri poate să spună ca şi David: „Nădăjduieşte în Domnul.” El a făcut acest lucru şi ni-l spune şi nouă, căci el a învăţat dintr-o lungă şi adâncă experienţă că este bine pentru om să nădăjduiască în Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm. 2. Cor. 5,11.

Cine într-adevăr trăieşte în aşteptarea Domnului va recunoaşte ce importantă este această cupă de har. Nu poate să fie indiferent şi pasiv, ci va lucra şi va mărturisi pentru Domnul NU cu elanul firii pământeşti sau cu metode omeneşti, ci va conlucra împreună cu Dumnezeu la mântuirea sufletelor pierdute. Această lucrare începe cu îngenuncherea pentru cei păcătoşi. Abia de atunci propovăduirea Evangheliei va deveni dorinţa lui arzătoare. Cum ar putea o inimă să stea pasivă faţă de iubirea Mântuitorului în faţa oamenilor rătăciţi în păcate şi pentru care a murit Domnul Isus pe Golgota.

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie salvaţi şi cât de mulţi se duc în pierzarea veşnică Fiecare, care din inimă strigă: „Vino Doamne Isuse!” strigă oare acum către păcătoşi: Impăcaţi-vă cu Dumnezeu.” Un credincios a cărui inimă nu arde de dragoste pentru cei morţi în păcate şi nu abate suflete de la pierzare nu aşteaptă pe Domnul în starea cea mai bună. Nimic nu ne stimulează mai mult ca să propovăduim Evanghelia celor rătăciţi ca aşteptarea Domnului nostru. Dragostea lui Hristos ne îndeamnă să încredinţăm pe oameni, să-i avertizăm, să-i rugăm să se pocăiască înainte de a fi prea târziu. Avem oare cunoştinţă despre judecata groaznică care va lovi pe oamenii neâmpăcaţi cu Dumnezeu. Să cercetăm însă şi viaţa noastră pentru ca solia noastră să nu fie necrezută sau chiar luată în râs aşa cum au făcut şi ginerii lui Lot.

Cum poţi, cum poţi să stai aşa nepăsător

Când împrejurul tău sunt atâţia păcătoşi ce mor,

Când nimenea nu le-a mărturisit deschis.

De mântuirea sfântă ce li s-a promis.

Gândeşte asupra acestor versuri şi întreabă-te cu mâna pe inimă dacă nu ai fost şi tu creştine, nepăsător faţă de cei care merg în pierzarea veşnică?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de îngrijorată a fost mintea mea cu privire la viitor. Te laud că nu este întotdeauna aşa, ba chiar foarte rar este aşa. O, nu am nimic de care să mă ţin în afară de Tine! Păzeşte-mă de ofilire şi lenevire.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,10-12

Noi suntem chemaţi să luptăm: «luptă-te lupta cea bună a credinţei» (1 Tim. 6,12). Să nu credem însă că luptăm prin credinţa noastră, ci prin puterea Domnului nostru Isus Cristos. Acest lucru este enunţat clar de apostolul Pavel: «viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu» (Gal. 2,20). Isus Cristos este darul minunat al lui Dumnezeu pentru noi; doar în El şi prin El putem avea credinţă statornică în Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune despre El că este începutul şi sfârşitul credinţei; din acest motiv nu pot să laud pe nimeni că ar avea o credinţă puternică sau statornică, deoarece persoana care se laudă, se poate lăuda doar în Domnul. Aşadar mulţumeşte-I lui Dumnezeu că în mila Sa nesfârşită L-a dat pe Isus pentru noi, şi prin El ne-a dăruit toate lucrurile. Cel care L-a acceptat pe Isus în inima sa poate avea siguranţa şi bogăţia spirituală a apostolului Pavel: «… cum nu ne va da făra plată, împreună cu El, toate lucrurile?» (Rom. 8,32).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Filipeni 2:15

Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii. Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni în lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false. Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă

Seara

Să mă-ntăreşti într-a lui Isus credinţă. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub lege. Galateni 5:18

Cel care îşi evaluează propriul caracter dintr-un punct de vedere legalist, nu numai că va dispera când va ajunge la capătul analizei, dar – dacă este înţelept – va dispera şi la începutul ei. Dacă am fi judecaţi pe baza legii, nimeni nu ar fi achitat Ce binecuvântare este să ştii că locuieşti pe domeniul harului, nu al legii! Când ne analizăm starea în faţa lui Dumnezeu, nu trebuie să întrebăm: „sunt eu, prin mine însumi, desăvârşit în faţa legii?”, ci „sunt desăvârşit în Christos Isus?” Acestea sunt două probleme diferite. Nu avem nevoie să ne întrebăm: „sunt fără păcat prin meritele mele proprii?”, ci „am fost spălat în izvorul care curăţă păcatul şi fărădelegea?” Întrebarea nu este „sunt eu, prin mine însumi, plăcut lui Dumnezeu?” ci „sunt eu primit în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6)? Atunci când creştinul îşi vede meritele de pe vârful Muntelui Sinai, se alarmează în privinţa mântuirii sale. El îşi spune: „credinţa mea este amestecată cu necredinţă. Nu este în stare să mă mântuiască”. Ar fi mult mai bine pentru el să-şi examineze meritele în lumina Calvarului. Ar trebui să se gândească la obiectul credinţei, nu la credinţă în sine. Atunci ar putea spune: „nu există nici o greşeală în El; de aceea, sunt în siguranţă”. Creştinul oftează – „speranţa mea de a ajunge în cer este tulburată şi slăbită din cauză că sunt plin de nelinişte pentru lucrurile prezente. Cum aş putea fi acceptat?” Dacă ar privi la temelia speranţei sale, ar vedea că promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure. Oricare ar fi îndoielile noastre, jurământul făgăduinţei nu va cădea niciodată (vezi Evrei 6:17). Credinciosule, este întotdeauna mai sigur pentru tine să fii condus de Duhul Sfânt în libertatea Evangheliei, decât să porţi lanţurile legalismului. Judecă singur prin ce este Christos mai bun decât tine. Satana va încerca să-ţi distrugă pacea amintindu-ţi de păcătoşenia şi imperfecţiunile tale. Poţi să-i înfrunţi acuzaţiile numai rămânând credincios Evangheliei şi refuzând să porţi jugul sclaviei.

IZVOARE IN DEŞERT

Tu rămâi. (Evrei 1:11)

Sunt aşa de mulţi oameni care stau singuri lângă şemineul lor! Ei stau lângă un alt scaun, odată ocupat, şi nu-şi pot reţine lacrimile care curg. Ei stau singuri atât de mult, dar este Cineva care este nevăzut şi foarte aproape de ei. Dar dintr-un motiv oarecare, ei nu-şi dau seama de prezenţa Lui. A realiza aceasta este o binecuvântare, însă este foarte rară. Depinde de dispoziţia lor, de sentimentele lor, de condiţia lor fizică şi de vreme. Ploaia sau ceaţa deasă de afară, insomnia sau durerea intensă, par să afecteze dispoziţia lor şi să le tulbure vederea, astfel încât ei nu realizează prezenţa Lui.

Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.

Da, este infinit mai mult – adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare. Samuel Dickey Gordon

Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

    Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

    Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

    Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

    Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

J. Danson Smith

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 3.11-25; 4.1-2

    Capitolul 3 îl prezintă pe Israel ca pe o soţie necredincioasă, uitând de legăturile care o unesc cu Domnul, bărbatul ei. Pe calea fărădelegii, Iuda a mers chiar mai departe decât cele zece seminţii ale lui Israel, adăugând la necredincioşia sa şi prefăcătoria: trădarea îi este agravată de ipocrizie. Deşi, din punct de vedere istoric, ne aflăm aici sub domnia evlaviosului Iosia, inima poporului tot nu şi-a urmat într-un mod real împăratul în trezirea pentru care acesta dăduse semnalul (vezi v. 10 şi 2 Cronici 34.33). Iuda s-a prefăcut că se întoarce la Domnul şi astfel prefăcătoria lui este înaintea lui Dumnezeu cu mult mai rea decât îndepărtarea propriu-zisă de El.    Cât de emoţionante sunt aceste chemări: „întoarce-te, în-toarce-te la Mine”; „Intoarceţi-vă, fii răzvrătiţi”; „Eu sunt îndurător”; „vă voi vindeca…” (v. 12,14,22; 4.1)! Şi câte secole se interpun, prin micile puncte de suspensie din v. 22, între chemarea lui Dumnezeu („Intoarceţi-vă”) şi răspunsul poporului („Iată-ne”), din moment ce acest răspuns al lui Israel este aşteptat de Dumnezeu şi astăzi…! „V-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos”, avea să le scrie Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2). O asemenea relaţie cu Domnul implică inimi neîmpărţite. Mult mai privilegiată decât Israel, Biserica, Mireasa lui Hristos, obiect al unei iubiri atât de mari, cu cât mai responsabilă este ea în a proteja afecţiunile Sale…!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 4:17-24

CREŞTINII ASCUNŞI

Voi sunteţi lumina lumii. Matei 5:14

Dacă oamenii din jur nu recunosc consacrarea ce-o facem faţă de Mântuitorul, ceva este extrem de rău în viaţa noastră. Este dificil să înţelegem cum creştinii care îl iubesc pe Domnul pot fi prieteni multă vreme fără să fie conştienţi de relaţia lor specială în familia lui Dumnezeu.

G. Campbell Morgan, în cartea sa „Cum să trăieşti”, relatează despre o conversaţie pe care a avut-o la terminarea predicii dintr-o duminică seara. Un bărbat s-a apropiat de el şi i-a spus că invitase la biserică pe unul dintre colegii cu care muncea de peste 5 ani. El a spus apoi: „Sugestia mea de-a participa cu mine la biserică l-a surprins mult pe colegul meu. A răspuns la invitaţia mea spunînd: „Eşti creştin?” Şi când am răspuns afirmativ, mi-a zis: „Păi şi eu sunt creştin. Nu este interesant?” Spre surprinderea omului, Morgan a replicat: „Interesant? Nu, nu este interesant de loc! Amândoi trebuie să vă naşteţi din nou”. Dacă s-a întâmplat sau nu acest lucru, nu ştiu, dar pentru Morgan era de neconceput ca cei doi oameni să fi putut fi mântuiţi cu adevărat şi să muncească cot la cot timp de 5 ani fără să fie conştienţi de gradul lor de înrudire ca fraţi în Cristos.

Ştiu oare colegii noştri de muncă şi cunoştinţele noastre de credinţa noastră în Cristos? Să nu uităm, creştinii plini de Duhul Sfânt nu sunt nişte creştini în secret! R.W.D.

De vom ascunde lumina cerească

Şi n-om oglindi pe Isus ca-mpărat,

Cum va putea cel din noapte şi păcat

Să fie condus, ajutat şi salvat?    – Branon

Să lăsăm ca mărturia noastră
să fie scrisă în litere destul de mari, ca lumea s-o poată oricând citi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiul Omului na venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și săȘi dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Marcu 10.45

Cum ar putea inima noastră să nu fie satisfăcută cu slujirea lui Hristos? Cum ar putea ea să nu se sprijine pe lucrarea Lui? Fiul lui Dumnezeu a binevoit să ne slujească! Cel care nea făcut, Cel care nea dăruit viață și suflare, a acceptat să devină slujitorul nostru! Nu a venit pentru a ne cere să facem sau să dăm ceva, ci a venit ca El Însuși să slujească și să dăruiască.

Duhul legalist ne face să gândim că Dumnezeu este un Stăpân aspru, că El ne cere să facem multe lucruri și să ne trudim. Să ne aducem însă aminte că cea mai importantă lucrare a noastră este să credem în Isus, să ne sprijinim pe El și pe ceea ce El a făcut pentru noi la cruce, ca și pe ceea ce El face acum pentru noi în slavă. „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: ca voi să credeți în Cel pe care El La trimis.”Să ne aducem aminte de întrebarea psalmistului, o întrebare pusă atunci când el privea la măreția și la mulțimea binecuvântărilor Domnului: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?”. Răspunsul a fost: „Voi înălța paharul mântuirii și voi chema Numele Domnului” (Psalmul 116.12,13). Acesta este deci felul în care Îl putem răsplăti pe Domnul; acesta este felul în care Îl putem glorifica. Dacă vrem săL răsplătim, trebuie ca mai întâi să primim – să primim paharul mântuirii, un pahar plin și care dă pe deasupra; și, pe măsură ce bem din acest pahar, pe măsură ce mântuirea lui Dumnezeu strălucește înaintea ochilor sufletului nostru, lauda va țâșni din inimile noastre pline de recunoștință. C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii”. 2 Corinteni 6.2

Siguranța mântuirii

O tânără participase trei zile la rând la o evanghelizare. Predicatorul, văzând-o cu o față veselă, a întrebat-o, dacă s-a produs în viața ei o schimbare. Tânăra a povestit că totul s-a schimbat de când a ascultat și a primit în inima ei Evanghelia. „În aceste zile am auzit adevăruri importante. În prima zi am auzit că sunt o păcătoasă pierdută, «căci toți oamenii au păcătuit» (Romani 3.23), și că singură nu mă pot salva. A doua zi am aflat că suntem «socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus» (Romani 3.24). Iar astăzi sunt cu adevărat fericită, deoarece am primit din Cuvântul lui Dumnezeu siguranța că sunt salvată și îmi este dăruită viața veșnică potrivit cu cele spuse de Mântuitorul în Ioan 5.24: «Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață».”

Siguranța mântuirii acestei tinere s-a bazat pe cuvintele Scripturii. Pe cuvintele inspirate de Dumnezeu se bazează siguranța mântuirii fiecărui om care L-a primit pe Hristos ca Mântuitor al său. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că a permis, ca Scriptura să ajungă în mâinile noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PRIN EL POTI BIRUI!

„Aţintiţi-vă privirile… la Isus” (Evrei 3:1)

     Să zicem că încerci să slăbești, dar îți plac gogoșile. Cum poți birui ispita? Repetându-ți: „Nu am voie să mănânc gogoși, nu am voie să mănânc gogoși, nu am voie să mănânc gogoși, nu am voie să mănânc gogoși…”?! Nu! Cu cât te gândești mai mult la gogoși, cu atât mai mult le vei dori. În schimb, încearcă să-ți îndrepți atenția spre altceva (sau spre altcineva!) care te poate ajuta să biruiești ispita. Problema ta nu e gogoșeria, ci mintea ta. Acela e locul unde bătălia e câștigată sau pierdută.

La fel este și în viața spirituală. Pavel scrie: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:1-2). Te poți închide singur în cameră și tot la „gogoși” să te gândești.

Pe de altă parte, îți poți îndrepta gândurile spre Domnul Isus, poți să-ți iei puterea de la El și să treci victorios pe lângă toate „gogoșeriile” din oraș.

Același principiu se aplică oricărui obicei de care dorești să scapi, și oricărui păcat pe care dorești să-l învingi.

Victoria se obține, oare, cu ușurință sau peste noapte? Nu, Satan L-a ispitit pe Domnul Isus de mai multe ori în pustie… și te va ispiti și pe tine, până când își va da seama că strategiile lui nu dau rezultate. „Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească” (Matei 4:11).

Prin Hristos, poți birui obiceiul tău!

5 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ucenicul care veghează împreună cu El

„Vegheaţi împreuna cu Mine” Matei 26:38

„Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit „Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu ştim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor naturale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi, după trei ani de cea mai strânsă apropiere. „L-au părăsit cu toţii şi au fugit”.

„Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul „toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: „Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru tot restul vieţii lor

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de ale Sale.”

EVREI 4:10

Care este această odihnă a lui Dumnezeu? În ce domeniu pătrunde cel credincios când intră „în odihnă”? Ne-o spune sfârşitul capitolului 4, (vs. 12-16) descriind acţiunea Cuvântului Lui Dumnezeu în fiinţa celui credincios. Acest Cuvânt atinge adâncul vieţii proprii a fiecăruia dintre noi, domeniile cele mai tainice şi dezvăluie amprentele primite de la lume, întinăciunile cărnii şi lucrările diavolului: într-un cuvânt, tot acel trecut care se menţine până în prezent, pentru că nu a fost recunoscut şi mărturisit înaintea Lui Dumnezeu. Deci ceea ce vrea Dumnezeu să dea copilului Său, este odihna cu privire la viaţa lui proprie.

De ce este în viaţa celui credincios nelinişte, agitaţie şi nestatornicie? Pentrucă viaţa proprie este liberă să-i inspire gândurile şi faptele. De unde provin despărţirile, criticile, intrigile şi vorbirile de rău? Din viaţa proprie care lucrează sub o mantie duhovnicească.

Cine inspiră stările de trufie, părerea bună despre sine însuşi care încearcă să pună în inferioritate pe alţii? Este viaţa proprie care nu a fost cu adevărat dată pe faţă şi osândită. Atâta timp cât ea lucrează liber, cel credincios nu poate să cunoască odihna lui Dumnezeu.

Atâtea situaţii neplăcute n-ar mai exista dacă acest Cuvânt al Marelui nostru Preot ar avea câmp liber în adâncul fiinţei noastre! Ce curăţire ar realiza! Noi continuăm să trăim viaţa din Egipt (robie) şi aceea din pustie (necredinţă) în plină ţară a făgăduinţei, zădărnicind şi întristând pe Duhul Sfânt în aşa măsură că El nu poate nici să Se manifeste nici să lucreze izbăvirea noastră. Care este soluţia? Să acceptăm această dare pe faţă a vieţii noastre proprii, oricât de umilitoare ar fi ea.

Să acceptăm Sfântul Cuvânt al Lui Dumnezeu să lucreze în adâncul inimii şi cugetului nostre. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul……judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evr. 4:12).

Să venim deci la Marele nostru Preot, la care găsim milă şi har pentru toate nevoile. Atunci, şi numai atunci, vom înţelege adevărata valoare şi fericire a acestui cuvânt: „Cine intră în odihna lui Dumnezeu se odihneşte de lucrările lui” care de acum înainte nu mai sunt izvorâte din viaţa proprie ci dintr-o viaţă de adevărată părtăşie şi odihnă în Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Înţelepciunea strigă pe străzi, îşi înalţă glasul în pieţe; strigă unde e zarvă mai mare; la porţi în cetate îşi spune cuvintele ei”. Prov.1:20-21.

Dumnezeu doreşte să atragă şi să stea de vorbă cu fiecare om acolo unde se află. Câte odată ni se pare că unii oameni nu-L caută pe Dumnezeu; şi noi suntem de părere că Dumnezeu nu poate să stea de vorbă cu ei. Si totuşi, când se pocăiesc, putem să ne dăm seama cum le-a vorbit Dumnezeu pe vremea când erau fără Dumnezeu, curvari, beţivi, vrăjitori. Intr-o viaţă omenească sunt două sau trei ocazii când harul atrage. De câte ori auzim: „Nu este bine aşa!” Mulţi taţi, care iau locul în scaunul celor batjocoritori aud aceasta: „Nu este bine aşa!” Dar argumentează: „Aşa trăiesc şi alţii”. De aceea strigă înţelepciunea pe străzi şi îşi înalţă glasul în pieţe. Dumnezeu ne întreabă: „Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urâ nebunii ştiinţa?” Prov.1:22. Unde sunt oameni asemănători? Nu trebuie căutaţi doar în localuri; sunt de găsit şi în Adunări.

Slavă Domnului că şi oameni ca aceştia vin şi se lasă îndrumaţi. Ani de-arândul am considerat că nu sunt batjocoritor, pentrucă Îl respectam pe Dumnezeu şi nu mă îndoiam de Cuvântul Său. Dar orice om care nu se ghidează după Cuvântul lui Dumnezeu este un batjocoritor. Un copil neascultător de părinţi îşi bate joc de mama şi de tatăl său. Vai de aceştia! De multe ori este blestem asupra copiilor, datorită neascultării lor faţă de părinţi. Aceasta în mod deosebit, dacă copiii nu sunt ascultători faţă de părinţii lor credincioşi. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o candelă pentru picioarele voastre. Ori ne ghidăm după el, ori îl urâm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL E CU MINE ORIUNDE SUNT

Domnul va fi cu voi. 2 Cronici 20.17

A avut un mare har Iosafat, căci o
mare mulţime ieşise împotriva lui; şi această făgăduinţă va fi şi pentru mine, căci am nevoi mari şi n-am nici putere, nici înţelepciune. Dacă Domnul este cu mine, puţin mă interesează dacă sunt părăsit de oameni. Dacă Domnul este cu mine, voi birui în lupta vieţii şi, cu cât încercările mele vor fi mai mari, cu atât mai slăvită va fi biruinţa. Dar sunt eu sigur că Domnul este cu mine? Sigur că El este cu mine, dacă eu sunt cu El. Dacă eu am încredere în credincioşia Lui şi credinţă în Cuvântul Său, şi dacă ascult de poruncile Sale, El va fi sigur cu mine. Dacă eu aş fi de partea lui Satan, Dumnezeu ar fi împotriva mea, căci nu se poate altfel; dar dacă eu trăiesc ca să-L cinstesc pe Dumnezeu, pot fi sigur că şi El mă va cinsti pe mine.

Sunt sigur că Dumnezeu este cu mine, dacă Domnul Isus şi numai El este singurul meu Mântuitor. Dacă mi-am încredinţat sufletul singurului Fiu al lui Dumnezeu, atunci eu pot fi sigur că Tatăl va lucra cu toată puterea Sa, pentru că eu nu-L necinstesc pe Fiul.Dumnezeu să-mi dea credinţă pentru ca să pun stăpânire pe această scurtă dar dulce făgăduinţă de astăzi. Doamne, împlineşte cuvântul Tău pentru slujitorul Tău! Fii cu mine în casă, pe stradă, pe câmp, în prăvălie, fie că voi fi împreună cu alţii, fie că voi fi singur! Şi fii de asemenea, Doamne, cu tot poporul Tău!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

Luca 11,30

Locuitorii din Ninive nu aveau nimic comun cu Israel. Ei nu aveau nici legile lui Dumnezeu, nici locul sfintei Case în care vroia să locuiască Dumnezeu şi nici preoţia. Dar Dumnezeu a luat cunoştinţă de răutatea lor şi aceasta îl îndemna să le vestească judecata. Proorocul trimis nu a fost ascultător de însărcinările lui Dumnezeu şi în această poziţie nu putea fi un exemplu şi nici un semn pentru niniviteni. Neascultarea lui a făcut ca marinarii să-l arunce în mare. Peştele care l-a înghiţit pe Iona era o pildă a morţii. Trei zile a trebuit să rămână în adâncul morţii. De toate acestea ninivitenii nu ştiau nimic. Dar acestora Iona trebuia să le fie un exemplu. După rugăciunea în pântecele peştelui, Dumnezeu porunceşte acestui colos să-l aducă pe ţărm.

A doua oară Dumnezeu îi porunceşte lui Iona să fie un semn şi un exemplu palpabil pentru niniviteni şi să le proorocească judecata păcatelor care era aproape. El intră în oraş cale de o zi şi a strigat: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită.” Cei din Ninive au văzut în el un sol al lui Dumnezeu şi i-au dat ascultare. Şi „au vestit un post şi s-au îmbrăcat în saci” ca semn al pocăinţei. „Dumnezeu a văzut. S-a căit de răul pe care se hotărâse să-L facă.” De aceea Domnul Isus spunea evreilor că vor fi osândiţi odată de oamenii din Ninive (Luca 11.32). După ce El însuşi a fost trei zile şi trei nopţi în adâncul pământului şi aceasta pentru păcatele lor, va aduce judecata poporului Israel.

Ferice de toţi care cred în Dumnezeu şi care se pocăiesc în faţa Lui. Ca şi la niniviteni se poate abate judecata de la cel care se pocăieşte. „Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi veţi vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3.10)

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

În legătură cu strângerea devoţională – te rog să faci din ea un timp de descoperire a Feţei Tale. Avem nevoie doar de Tine şi de bunăvoinţa şi frumuseţea Ta de nespus.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«”Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? „El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”» IOAN 9,35-36

Isus este răspunsul şi pentru cei care nu îl văd şi pentru cei care chiar dacă L-au căutat, nu L-au găsit. Aici mă gândesc la orbul care s-a născut astfel. Replica la întrebarea lui Isus ne dovedeşte că orbul L-a căutat, căci el întreabă: «Si cine este, Doamne, ca să cred în El?» Şi tu, dragul meu, care îl cauţi pe Isus, dar încă nu L-ai găsit şi nu ai simţit ajutorul Său, ai parte de promisiunea Sa: «cine caută, găseşte» (Matei 7,8). Şi pe tine El te poate ajuta! Când orbul îl găseşte pe Isus, Domnul îi descoperă motivul real pentru care a fost orb, şi anume păcatul: «După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine» (loan 9,6-7). Aici vedem şi cauza şi efectul – adică murdăria spirituală şi orbirea. Motivul orbirii tale spirituale este murdăria păcatului din viaţa ta. Numai Isus te poate ajuta! Lasă-te, ca şi orbul, curăţat şi vindecat de murdăria ta! Fii gata să smulgi răul din rădăcină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului. Psalmi 120:5

În calitate de creştin, trebuie să locuieşti într-o lume rea, şi nu te ajută prea mult că strigi „vai de mine”. Isus nu s-a rugat să fii luat din lume, şi nu trebuie să-ţi doreşti nici tu un lucru pentru care El nu s-a rugat Este mult mai bine să înfrunţi greutăţile prin puterea Domnului, şi să-L slăveşti prin acest lucru. Duşmanul este întotdeauna gata să detecteze falsitatea din purtarea ta; de aceea, fii sfânt. Aminteşte-ţi că ochii tuturor sunt asupra ta, şi că de la tine se aşteaptă mai mult decât de la ceilalţi. Luptă-te să nu dai nici o ocazie acuzaţiilor. Lasă ca bunătatea să fie singura greşeală pe care ei o descoperă în tine. Ca şi Daniel, sileşte-i să spună despre tine: „Nu vom găsi nici un cuvânt deplângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legea Dumnezeului lui” (Daniel 6:5). Caută să fii folositor şi consecvent Poate că îţi spui: „dacă aş fi într-o poziţie mai favorabilă, aş putea sluji mai bine cauza Domnului; de aici de unde sunt eu, nu pot face nici un bine”. Dar, cu cât mai rău este poporul din jurul tău, cu atât mai multă nevoie are de un exemplu bun. Dacă sunt cocoşaţi, au nevoie de tine ca să-i îndrepţi. Dacă sunt perverşi, au nevoie să le întorci inimile mândre spre adevăr. Unde poate I să fie medicul, dacă nu în mijlocul bolnavilor? Unde îşi câştigă I soldatul onoarea, dacă nu în focul luptei? Şi când oboseşti de i lupta cu păcatul, aminteşte-ţi că toţi sfinţii au îndurat aceleaşi încercări. Ei nu au fost purtaţi la cer pe pat de flori, şi tu nu trebuie să te aştepţi să călătoreşti mai comod. Ei au trebuit să-şi primejduiască vierile până la moarte în locurile cele mai grele ale luptei, şi tu nu vei primi cununa până nu vei îndura totul, „ca un bun ostaş al lui Christos” (2 Timotei 2:3). De aceea, „vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă” (1 Corinteni 16:13).

Seara

Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Iov 38:16

Unele lucruri din natură trebuie să rămână un mister chiar şi pentru cei mai inteligenţi şi întreprinzători cercetători. Cunoaşterea omenească are graniţe de care nu poate trece. Cunoaşterea universală îi aparţine numai lui Dumnezeu. Dacă acesta este cazul în privinţa lucrurilor văzute şi temporale, sunt liniştit că nu la fel se întâmplă în privinţa problemelor veşnice şi spirituale. De ce, atunci, să-mi torturez mintea cu speculaţii despre destin şi voinţă, predestinare şi responsabilitate omenească? Nu sunt capabil să descifrez aceste adevăruri adânci şi misterioase, aşa cum nu sunt în stare să cercetez adâncurile de dedesubt, cele din care izvorăsc oceanele. De ce sunt atât de curios să cunosc motivele providenţei Domnului, cauzele acţiunilor Lui, scopurile vizitelor Sale? O să fiu vreodată în stare să strâng soarele în palmă şi să ţin universul în mână? Totuşi, aceste lucruri sunt o nimica toată în comparaţie cu ceea ce poate face Domnul Dumnezeul meu. Ingăduiţi-mă să nu mă lupt să înţeleg infinitul, ci să-mi consum puterea iubind. Ceea ce nu pot câştiga prin intelect, pot avea prin afecţiune. Acest lucru îmi este de ajuns. Nu pot să pătrund adâncurile mării, dar pot să mă bucur de briza care adie la suprafaţa ei, şi pot să navighez pe apele ei albastre, dacă am vânt prielnic. Dacă aş putea pătrunde „până la izvoarele mărilor”, nu mi-ar fi de nici un folos, nici mie, nici altora. Nu aş putea salva nici o corabie care se scufundă, şi nu aş putea aduce înapoi un marinar înecat soţiei şi copiilor îndureraţi. Pătrunderea tainelor adânci nu mi-ar fi de nici un folos. Cea mai mică fărâmă de dragoste, şi cel mai simplu act de ascultare, sunt mai bune decât cea mai adâncă cunoaştere. Doamne, las infinitul pe seama Ta. Mă rog ca Tu să ţii departe de mine dragostea faţă de Pomul Binelui şi Răului, care m-ar îndepărta de Pomul Vieţii.

IZVOARE IN DEŞERT

Ferice de toţi cei ce nădăjduesc în El! (Isaia 30:18)

Deseori auzim despre aşteptarea lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă că El aşteaptă până suntem noi gata. Există şi o altă latură însă. Când noi Îl aşteptăm pe Dumnezeu, noi aşteptăm până este El gata.

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

din Susurul blând şi liniştit

Am dorit să merg pe un drum uşor,

    Şi să las în urmă rutina plictisitoare de acasă,

Gândindu-mă să slujesc Dumnezeului meu în alte câmpuri de lucru;

    Dar Isus a spus: „Timpul Meu n-a sosit încă”.

Am dorit să semăn sămânţa în alt pământ,

    Să fiu dezlegat din legături în lucrare, şi liber,

Să mă alătur altor lucrători în munca lor;

    Dar Isus a spus: „Nu este aceasta alegerea Mea pentru tine”.

Am dorit să las pustiul, şi să fiu condus

    Să lucrez acolo unde sufletele erau cufundate în păcat şi ruşine,

Ca să-i pot câştiga; dar Stăpânul a spus:

    „Eu nu te-am chemat, vesteşte aici Numele meu”.

Am dorit să duc bătăliile Împăratului meu,

    Să înalţ steagurile Lui în toiul celei mai grele lupte;

Dar marele meu Căpitan m-a pus să aştept şi să cânt

    Cântările biruinţelor Lui în viaţa mea liniştită.

Am dorit să las sfera grea şi dificilă,

    Unde trebuia să stau şi să aştept singur,

Ca să simt că am lângă mine un ajutor uman,

    Dar Isus m-a pus să păzesc o poartă părăsită.

Am dorit să las munca obişnuită de fiecare zi,

    Unde nimeni nu părea să mă înţeleagă sau să-i pese;

Dar Isus a spus: „Am ales pentru tine acest teren,

    Ca tu să creşti pentru Mine flori rare”.

Şi acum nu mai doresc nimic decât să fac

    Acasă, sau departe, voia Lui binecuvântată,

Să lucrez cu mulţi sau cu puţini;

    Şi astfel, „alegând să nu aleg”, inima mea va fi liniştită.

Şi Răbdarea vroia să aştepte. din Călătoria Creştinului

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 2.19-37

    Părăsirea dragostei dintâi este întotdeauna punctul de plecare (la început ascuns) al celor mai multe rele. Dumnezeu 1-a chemat pe Israel afară din Egipt, ca să-I slujească (Exod 4.23).     Acest popor însă îi declară cu impertinenţă: „Nu voi sluji” (v. 20; comp. În Neemia 3.5 cu exemplul mai-marilor din Tecoa). Ce dureros că acesta este tristul răspuns (chiar dacă nu îndrăznesc să-l formuleze cu glas tare) al celor mai mulţi creştini în faţa Celui care i-a salvat! Putem să le afirmăm că se înşală singuri, pentru că este imposibil să nu slujeşti niciunui stăpân! Refuzul de a asculta de Domnul devine pe neaşteptate sclavie în faţa idolilor (v. 28).

    Mergând şi mai departe cu răzvrătirea împotriva Domnului, acest popor rebel I-a întors intenţionat spatele (v. 27) şi, cu o nerecunoştinţa de nedescris, L-a uitat pe Cel care-i făcuse numai bine (v. 32). Sărman popor! Dumnezeu a vrut să-i deschidă ochii, invitându-l să se întoarcă şi să-şi privească urmele sinuoase pe care le-a lăsat în urmă (v. 23; vezi şi cap. 14.10). Dragi prieteni creştini, şi nouă ne este uneori necesar să punem punct şi să ne cumpănim (sau să ne evaluăm) căile: câţi paşi greşiţi, câte ocolişuri, câte fundături, în care ne-am rătăcit, pentru că nu am vrut să urmăm calea dreaptă şi atât de clară a voii Domnului…!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 6:5-9

LUCRAREA CREŞTINĂ

Lucraţi… pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică… Ioan 6:27

Trei oameni lucrau la o construcţie foarte mare. Unul a fost întrebat: „Ce faci aici?” „Amestec mortar”, a spus el. Al doilea a răspuns: „Ajut la înălţarea acestui zid”. Când al treilea a fost întrebat, a răspuns: „Construiesc o
catedrală pentru gloria lui Dumnezeu”.

Aceşti trei oameni ar fi putut lucra la fel de bine la o maşină, un camion, o casă, un drum, sau orice alt produs sau serviciu pe care îl pot face un om sau o femeie. Mulţi oameni lucrează pentru a-şi câştiga existenţa, ca să obţină succes fără ca să se îmbogăţească. Aceste motive nu trebuie să fie motivele principale pentru munca unui creştin. Ca şi al treilea om din povestirea anterioară, trebuie să vedem că ceea ce dă muncii noastre valoare eternă nu este produsul sau serviciul muncii noastre, ci însuşi procesul muncii – efectuarea slujbei cu credincioşie, pentru gloria lui Dumnezeu. Intr-o broşură intitulată: „De ce să mergi la lucru?” scriitorul dă două motive biblice pentru muncă: (1) Dumnezeu a poruncit
aceasta pentru că munca este bună. (2) Munca „creează un climat în care credinciosul Il poate reprezenta pe Isus Cristos”. Cu alte cuvinte, trebuie să muncim pentru a-L satisface pe Dumnezeu şi să demonstrăm colegilor noştri de muncă ce schimbare face Cristos în viaţa cuiva.

Următorul poem captează esenţa oricărei munci creştine:

” Tată, unde-ai vrea astăzi să lucrez?

Şi să dărui iubirea la oricine.

Atunci mi-a arătat un colţ micuţ.

Spunîndu-mi: „Ingrijeşte-l pentru Mine!”    – D.J.D.

Oricare ar fi munca zilnică şi grea,

Să îmi câştig pâinea, aş vrea să pot vedea

Marea slujbă şi cinste în care m-ai pus

De a-i aduce pe alţii la Domnul Isus.    – Stalter

Dumnezeu ne-a dat ceva de făcut în lumea aceasta; apreciem oare îndeajuns această onoare?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. Și el a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de arginți care ți sau luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în auzul meu, iată, arginții sunt la mine; eu iam luat”. Și mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!” … Și mama sa a luat două sute de sicli de argint și ia dat topitorului și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat: și erau în casa lui Mica.   Judecători 17.1,2,4

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (1)

Idolatria lui Mica

Ultimele cinci capitole din cartea Judecători ne oferă câteva scene remarcabile cu privire la confuzia din Israel care sa instalat cu repeziciune pe acest fond: „În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi” (versetul 6). Când fiecare face ceea ce este drept în ochii săi, în curând nu va mai fi nimeni care să facă ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.

Mica furase de la mama sa, încălcând astfel poruncile lui Dumnezeu de ași cinsti tatăl și mama și de a nu fura. Mama lui a blestemat atunci când a descoperită că i se furaseră banii și a binecuvântat atunci când iau fost dați înapoi. Iacov 3.911 ne spune că nu este drept ca din aceeași gură să iasă și blestemul și binecuvântarea. Ea dedicase argintul Domnului, pentru a face niște idoli, lucru pe care Domnul îl interzisese categoric în cele zece porunci. În cele din urmă, ea a folosit pentru acest scop doar două sute din cei o mie o sută de sicli.

Mica, fiul ei, avea o casă de dumnezei în locuința sa, un efod preoțesc și câțiva idoli. El la consacrat pe unul dintre fiii săi ca preot, în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu poruncise în lege. Mai târziu, el la angajat și consacrat pe un levit, oferindui o plată anuală, un rând de haine și găzduire. Satisfăcut de toate acestea, Mica șia zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, pentru că am un levit ca preot” (versetul 13). Ce confuzie fatală! Avea Dumnezeu să binecuvânteze o astfel de neascultare față de Cuvântul Său? E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic… Psalmul 91.1

Încredere

O cascadă este un spectacol impresionant. Valurile se prăbușesc cu mare putere în jos, uneori mai mult de douăzeci de metri, astfel încât aerul se umple în lung și lat cu vaporii de apă. Dar înainte ca apa să cadă în vale, se formează deasupra o suprafață mică, liniștită de apă. Tocmai acolo o pereche de lebede își creșteau puii. Ocrotiți de părinți, micuții înotau curajoși încoace și încolo și se simțeau bine, chiar dacă erau înconjurați de furia maselor de apă.

Mă gândesc că așa ar trebui de fapt să ne meargă și nouă, dacă avem încredere în Dumnezeul nostru. Atunci pot veni greutăți, necazuri, iar furtuni pot vui în jurul nostru, dar ele nu trebuie să ne aducă teamă și groază. Domnul știe totul și ne va păzi.

Puilor de lebădă nu le era teamă, atât timp cât părinții lor erau în apropiere. – Dar oamenii au ceva mai superior ca animalele, și anume au capacitatea de a se încrede în Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne cere acest lucru și ne dă nenumărate exemple de bărbați și femei, care au fost întăriți în credință și au făcut experiențe minunate cu Dumnezeu. Dar și fiecare credincios astăzi poate face asemenea experiențe.

Vrem să ne punem sub ocrotirea Celui Preaînalt? Ocrotirea Sa ne garantează siguranța. Noi avem un Domn, care nu numai că ne iubește, ci ne-a și promis că ne va duce în Casa Tatălui, în patria noastră cerească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FII BLÂND!

„Ferice de cei blânzi…” (Matei 5:5)

     Domnul Isus a spus la începutul Predicii de pe Munte: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul”. Starea generală a tuturor ar fi mai bună dacă cei blânzi ar conduce lumea, pentru că tocmai cei ce nu sunt blânzi au cam încurcat lucrurile! Sf. Francis de Sales a spus: „Nimic nu are mai multă putere decât blândețea, după cum nimic nu are mai multă blândețe decât adevărata putere”. La fel cum insectele trag mai mult la miere decât la oțet, tot așa oamenii reacționează mai prompt la blândețe decât la agresivitate. John Wooden, celebrul antrenor, relata următoarea întâmplare: „Tatăl meu, Joshua Wooden era într-un sens un om puternic, dar în alt sens era un om blând. Putea ridica greutăți pe care alții de două ori mai tineri decât el nu puteau, dar în același timp, ne citea poezii în fiecare seară, după o zi de lucru pe ogor la strâns de porumb, fân, grâu, roșii și pepeni. La fermă aveam o pereche de catâri pe nume Jack și Kate. Kate era adesea încăpățânată și mă lăsa baltă când trebuia să arăm pământul. Nu o puteam face să se ridice oricât de dur mă purtam cu ea. Tata îmi vedea necazul și traversa ogorul până ajungea atât de aproape încât să poată spune: „Kate”. Atunci ea se ridica și își începea iarăși munca. Nu a lovit-o niciodată cu mânie. Mi-a trebuit mult timp să înțeleg că până și un catâr încăpățânat reacționează la blândețe!”

Când Biblia vorbește despre umilință, ea nu se referă la slăbiciune. Umilința înseamnă „putere sub control”. Un cal nărăvaș e nefolositor; o supradoză de medicament ucide în loc să trateze; vântul scăpat de sub control distruge totul în calea lui. Domnul Isus a fost puternic, dar și blând. Iar tu ești chemat să calci pe urmele Lui (1 Petru 2:21).

4 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ai Lui!

„Ai Tăi erau. şi Tu Mi i-ai dat” Ioan 17:6

Misionarul este omul pe care Duhul Sfânt la făcut să înţeleagă cuvintele: „Tu nu eşti al tău”. A spune „Nu mai sunt al meu” înseamnă a fi ajuns la o poziţie înaltă in nobleţea spirituală. Natura adevărată a vieţii, în goana de fiecare zi, se vede în predarea mea deliberata lui Isus Cnstos, preferându-L pe El mai presus de orice altceva. Duhul Sfânt îmi prezintă natura lui Isus ca să mă facă una cu El, nu ca să devin un „trofeu” expus în vitrină. Domnul nostru n-a trimis în lucrare pe nici unul dintre ucenici pe baza a ceea ce a făcut El pentru ei. Numai după înviere, când ucenici au înţeles, prin puterea Duhului Sfânt, cine era Isus cu adevărat, le-a spus El: „Duceţi-vă!””Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu”; nu e vorba că nu poate fi bun sau drept, ci că nu poate fi omul pe care Isus să scrie cuvintele Al Meu. Oricare dintre relaţiile pe care Domnul nostru le menţionează în versetul de mai sus poate fi o relaţie care concurează cu relaţia cu El. Poate prefer să-i aparţin mamei mele, soţiei mele sau mie însumi, in acest caz, Isus îmi spune: „Nu poţi fi ucenicul Meu”. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi mântuit, ci înseamnă că nu pot fi pecetluit cu cuvintele Ai Lui.

Domnul face din ucenicii Săi proprietatea Sa. El devine răspunzător pentru ei. „îmi veţi fi martori.” Dorinţa din inima ucenicului nu este de a face ceva pentru Isus, ci de a fi o plăcere desăvârşită pentru El. Secretul unui misionar este acesta: „Eu sunt al Lui şi El Îşi împlineşte planurile prin mine”.

Fii cu totul al Lui!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Chemaţi la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domul nostru.” 1CORINTENI 1:9

În Adunarea din Corint, erau multe lucruri de osândit: Apostolul Pavel nu dă înapoi de la datoria lui, ci el aminteşte corintenilor că temelia vieţii creştine este credincioşia lui Dumnezeu, şi scopul ei, viaţa de părtăşie cu Domnul Isus Hristos. Fără să ne dăm seama, ne putem îndepărta de la simplitate şi de la adevăr aşa cum sunt ele în Domnul Isus, şi să ne facem tot felul de închipuiri despre noi înşine şi despre pretenţia noastră de creştini şi despre standardul de viaţă pe care ni l-am propus.

„Chemaţi la părtăşia cu Isus Hristos, Domnul nostru”. Cuvintele acestea ne pun în faţă cu ceea ce este în realitate, viaţa creştină, şi înţelegem în ce măsură ne-am îndepărtat de acest model. Evangheliile ne dezvăluie viaţa pâmântească a Domnului Isus şi ne arată dintr-o dată răspunderea noastră de a fi ucenici ai unui astfel de învăţător. Dumnezeu ne cheamă la o umblare zilnică cu Domnul, în mijlocul aceloraşi împrejurări pe care le-a întâmpinat şi El pe pământ. Părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos ne conduce pe un drum tot mai strâmt care sfârşeşte la cruce. Să observăm că pe măsură ce Domnul nostru Se apropia de jertfa supremă pe care trebuia s-o împlinească, ucenicii au arătat o neînţelegere crescândă provenind din împietrirea inimii lor. Şi noi suntem expuşi la aceeaşi primejdie. Unde ne aflăm noi în prezent? Îl urmăm noi de departe ca Petru? Suntem pe cale de a-L tăgăduim? A fost crucea înlocuită cu o râvnă superficială şi printr-o pretenţie creştină de suprafaţă, chiar biblică, care ne satisface? Dacă da, suntem în afara drumului, trăim în confuzie şi nu cunoaştem părtăşia cu Isus Hristos, Domnul nostru.

Să nu dăm înapoi din fata părtăşiei cu suferinţele Lui; ele sunt o parte din relaţia noastră cu El însuşi, şi ele ne fac să cunoaştem bucuria desăvârşită; ele ne deschid uşa slavei şi ne dau intrare liberă la tronul de har, unde Domnul nostru este încununat cu slavă şi cu cinste.Iată secretul puterii, a unei vieţi duhovniceşti îmbelşugate, biruitoare şi rodnice. Şi Dumnezeu este credincios, El care ne-a chemai la această părtăşie cu Fiul Său Isus Hristos. (1 Cor. 1:9)

Nimic nu poate să fie mai sublim în lumea aceasta, pentru un credincios, decât scumpa părtăşie cu Mântuitorul nostru care ne iubeşte aşa de mult.Cu câtă grijă sfântă ar trebui să umblăm zilnic, ca să nu afectăm cu nimic această scumpă legătură cu El, şi mai ales să n-o întrerupem prin păcat, într-o astfel de situaţie am fi ca o corabie fără cârmă pe o mare înfuriată.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”. Ioan 3:3.

Întrebarea esenţială nu este de ce cult aparţii sau ce Biserică frecventezi, ci dacă numele tău este trecut în Cartea Vieţii, eşti născut din nou? Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi. Pomul care nu aduce roade bune se taie. Domnul Isus are în mână lopata şi îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. Domnul Isus ne-a însărcinat ca să împrăştiem sămânţa cea bună a Evangheliei. Cu ocazia unor evanghelizări sunt mulţi care se hotărăsc să-L urmeze pe Isus, şi pornesc pe această cale cu mult elan, dar se dau înapoi dacă întâlnesc obstacole. Pleava se aruncă, ceea ce are valoare constantă este bobul. Sunt unii care iau parte la fiecare evanghelizare şi îşi exprimă dorinţa se a-L urma pe Isus, dar rămân în modul lor vechi de vieţuire. Nu sunt oare aceştia asemănători cu pleava? Dacă omul cade înapoi în mod repetat, nu este altceva decât pleavă. Poate eşti şi tu unul dintre aceştia, cititorule drag? Dar ce ai de gând să faci de azi încolo? Important este să stai hotărât de partea lui Dumnezeu, mărturisind cu viaţa ta pe Domnul Isus.

Trăind după Cuvânt nu ne vor mai apăsa păcatele din trecut. Cel care se dă de partea lui Isus îşi continuă viaţa fericit. Nu trebuie să aducă jertfe, ci poate să se uşureze de tot ceea ce îl apasă şi-l face nefericit; căci Domnul Isus a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. (Matei 11:28-30).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BIRUINŢĂ FĂRĂ LUPTĂ

Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul, lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi. Osea 1.7

Ce cuvânt de preţ! Domnul însuşi va izbăvi poporul Său, după mărimea milei Sale; dar El nu va folosi nici unul din mijloacele obişnuite. Oamenii se grăbesc să-i dea lui Dumnezeu slava cuvenită Numelui Său. Când ei pornesc la luptă cu sabia sau cu alte arme şi ies biruitori, ar trebui să-L laude pe Dumnezeu pentru izbânda lor. Dar ei nu fac acest lucru şi se fălesc cu puterea braţului lor, cu caii şi cu călăreţii lor. De aceea Dumnezeu găseşte cu cale adeseori să izbăvească poporul Său fără arme, pentru ca slava să fie numai a Lui. Priveşte deci numai la Domnul şi nicidecum la om.

Aşteaptă-te să-L vezi pe Dumnezeu cât mai lămurit fiindcă n-ai altă persoană la care să priveşti. Dacă n-am nici prieteni, nici sfetnici, nici o persoană care să mă sprijinească, nu înseamnă că eu să n-am încredere, căci Domnul este lângă mine; şi mă voi bucura când El îmi va da biruinţa fără luptă, cum se arată în versetul de mai sus. De ce să cerem cai şi călăreţi, când însuşi Domnul are milă de mine şi ridică braţul Său ca să mă apere? Ce nevoie mai este de săbii şi de arcuri, când Domnul mă izbăveşte El singur?

Mă voi încrede deci în El şi nu mă voi înspăimânta; voi face acest lucru începând de astăzi şi-l voi face întotdeauna.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

A doua zi, loan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui, şi pe când privea pe ISUS umblând, a zis: Iată Mielul lui DUMNEZEU. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după ISUS.     loan 1:35-37

După ce loan Botezătorul a exclamat că Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, l-a văzut a doua zi „umblând.” Ce minunat MODEL. Fiul lui Dumnezeu, Domnul cerului, a umblat în supunere pe acest pământ! Această viziune îi rămâne adânc întipărită în mintea premergătorului Domnului încât exclamă plin de adorare: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cel mai mare prooroc dă această mărturie despre Mîntuitor. El este gata să dispară de pe arena lumii, după ce şi-a îndeplinit slujba. „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez” este ţinta vieţii şi a inimii lui plină de supunere şi abnegaţie. Mirele era prezent; prietenul Mirelui îi auzea glasul şi bucuria sa era deplină.

Nimic nu dezlănţuie o bucurie mai sinceră a inimii omului decât primirea obiectului mult aşteptat. Nu vorbe frumoase, nici dovezi palpabile ci o inimă inundată de dragoste e mai tare şi mai nemărginită în acţiune şi poate să lege pe ascultători cu o putere de nedescris. Cei doi ucenici ai lui loan părăsesc pe învăţătorul lor şi îl urmează pe Isus. Noi, care suntem răscumpăraţi şi vrem să le fim altora un îndrumător spre Isus să învăţăm din această comportare. Nu trebuie vorbe multe dar cei care ne ascultă să vadă în noi bucuria desfăşurată în inimă, înflăcărată şi dependentă în acţiune, de Persoana Domnului nostru Isus. Atunci se va trezi în ei acea dorinţă de a fi umpluţi de bucuria adevărată pe care numai Domnul Isus o poate da. Duhul Sfânt se bucură să poată arăta pe Hristos poporului Său; şi sub orice înfăţişare L-am privi, vedem în El pe acelaş desăvârşit, curat, slăvit şi neasemănat Isus.

El este Mântuitorul nostru şi Numele lui vrem să-l adorăm.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, fă ca bunătatea Ta să fie cunoscută de mine azi prin atingerile Tale pline de o reală putere şi foloseşte-mă, în atotputernicia Ta blândă, pentru scopurile Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17

Isus îi ajută pe cei debusolaţi, pe cei căzuţi, pe cei descurajaţi, pe cei care au deviat de pe calea vieţii, care se simt fară nici un rost. Petru a fost unul dintre aceşti oameni; el a eşuat în însărcinarea primită şi a dat dovadă de necredincioşie faţă de Isus. Prin cuvintele pe care le rosteşte celorlalţi ucenici după învierea Domnului: «Mă duc să prind peşte» (Ioan 21,3), poţi simţi resemnarea din viaţa sa. Ce a vrut să spună de fapt Petru a fost: «Nimic nu mai contează, am eşuat în viata mea de credinţă!» El s-a simţit descalificat, nevrednic.

Interesant este faptul că nu mai are parte de binecuvântare nici măcar în vechea sa meserie, deoarece citim la sfârşitul aceluiaşi verset: «si n-au prins nimic în noaptea aceea» (loan 21,3). A fost complet deznădăjduit. Dar Isus îi ridică, îi remotivează pe cei descurajaţi, pe cei nevrednici: «Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm» (loan 21,4). Şi ştim deja cum l-a ajutat pe Petru; El S-a atins de inima lui: «Doamne, Tu toate le stii; stii că Te iubesc» (loan 21,17).

Ţi-au ieşit şi ţie toate, absolut toate planurile anadopa, aşa cum nu ai vrut? Numai Isus te poate ajuta — şi El vrea să o facă chiar acum!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Da, voiesc; fii curăţit. Marcu 1:41

Întunericul primitiv aude porunca Atotputernicului „să fie lumină” (Genesa 1:3) şi imediat ” a fost lumină” (vers. 3). Cuvântul Domnului Isus este la fel de maiestuos ca şi acest vechi cuvânt al puterii. Răscumpărarea, ca şi creaţiunea, are cuvântul său tare. Isus vorbeşte, şi se face.

Lepra nu avea nici un leac omenesc, dar a fugit de îndată ce Domnul a spus „voiesc”. Boala nu arăta nici un semn de speranţă sau de însănătoşire. Natura nu a contribuit cu nimic la propria ei vindecare, cuvântul neajutat a făcut toată munca pe loc şi pentru totdeauna. Păcătosul este un bolnav mai nefericit decât leprosul. Să urmeze deci exemplul leprosului şi să meargă la Isus rugându-L şi aruncându-se „în genunchi înaintea Lui” (Marcu 1:40). Să-şi exercite puţina credinţă, chiar dacă nu ar putea merge mai departe de „Doamne, dacă vrei poți să mă curăţesti” (vers. 40).

Nu trebuie să ne îndoim de rezultatul acestei aplicaţii. Isus îi vindecă pe toţi cei care vin la El şi nu alungă pe nimeni. Citind povestirea din care face parte textul nostru, faptul că Isus l-a atins pe lepros este vrednic de luat în seamă. Această persoană necurată încălcase legile ceremoniale intrând în casă, dar Isus, departe de a-l mustra, calcă şi El legea ca să-l întâlnească. Isus face un schimb cu leprosul, pentru că, în timp ce îl curăţeşte, îl atinge şi este pângărit conform legii levitice. Isus Christos s-a făcut păcat pentru noi, deşi El nu cunoştea păcatul, pentru ca noi să putem ajunge la neprihănirea lui Dumnezeu prin El.

O, dacă sărmanii păcătoşi ar merge la Isus, crezând în puterea lucrării Sale de substituire, ar afla curând cât de mare este puterea atingerii Sale îndurătoare. Mâna care a înmulţit pâinile, mâna care l-a salvat pe Petru de la înec, care îi susţine pe sfinţii în necaz, cate îi încununează pe credincioşi, aceeaşi mână va atinge fiecare păcătos şi îl va curaţi într-o clipă. Dragostea lui Isus este izvorul mântuirii. El ne iubeşte, ne priveşte şi ne atinge, şi noi trăim.

Seara

Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte şi bine drepte. Levitic 19:36

Greutăţile, balanţele şi măsurile trebuie să fie în conformităţi cu standardele dreptăţii. Cu siguranţă, creştinul nu are nevoie să i se amintească acest lucru în afacerile sale, fiindcă, chiar dacă corectitudinea ar fi alungată din toată lumea, ar găsi adăpost în inimile credincioşilor. Mai sunt, totuşi, altă balanţe care cântăresc lucrurile morale şi spirituale, şi acestea au nevoie să fie examinate des. Sunt drepte cumpenele în cari cântărim caracterele noastre şi ale altora? Nu cumva transformăm gramele noastre de bunătate în kilograme, şi calităţile celorlalţi oameni în uncii?

Creştini, fiţi atenţi la greutăţi şi masuri. Sunt cumpenele pe care măsurăm încercările si necazurile noastre în conformitate cu standardul? Pavel, care a suferit mai mult decât noi, numea încercările sale „uşoare” (2 Corinteni 4:17). Totuşi, noi credem adesea că încercările noastre sunt grele. Cu siguranţă, ceva a fost uitat pe cântar! Trebuie să cercetăm problema, altfel vom fi aduşi în faţa curţii cereşti pentru greutăţi nedrepte. Sunt corecte cântarele cu care ne măsurăm credinţele doctrinale? Doctrina harului trebuie sä aibă aceeaşi greutate cu preceptele Cuvântului — nici mai mare, nici mai mică.

Totuşi, mă tem că, la mulţi oameni, un talger sau altul este mai greu. Este important să măsurăm cu dreptate adevărul Creştini, fiţi atenţi în această privinţă. Măsura cu cari ne măsurăm obligaţiile şi îndatoririle pare cam mică. Când un om bogat contribuie la cauza lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca un om sărac, este aceasta „o efă dreaptă, şi un bin drept”? Când pastorii mor de foame din cauza egoismului nostru, este o cumpănă dreaptă? Când cel sărac este dispreţuit, iar cel bogat admirat, este o greutate dreaptă? Cititorule, aş putea continua asta, dar prefer să te las pe tine să descoperi şi să distrugi în seara aceasta toate cumpenele, greutăţile şi măsurile nedrepte din viaţa ta.

IZVOARE IN DEŞERT

Când vor suna lung din cornul de berbec, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte. (Iosua 6:5)

Strigătele mari ale credinţei neclintite sunt exact opusul cârtelilor credinţei şovăitoare şi a plângerilor inimilor descurajate. Dintre toate „tainele Domnului” (Psalmul 25:14, KJV), nu cred că există vreuna mai preţioasă decât taina acestor strigăte mari ale credinţei. „Domnul a zis lui Iosua: «Iată, am dat în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi»” (Iosua 6:2, KJV). El n-a zis: „Voi da”, ci „am dat”. Victoria aparţinea deja copiilor lui Israel, şi acum ei erau chemaţi să intre în posesia ei. Dar marea întrebare care rămânea era cum. Părea imposibil, dar Domnul avea un plan. Nimeni n-ar fi crezut în mod normal că un strigăt ar putea face să cadă zidurile unei cetăţi. Însă secretul victoriei lor stătea tocmai în acel strigăt, pentru că era strigătul credinţei. Şi era o credinţă care îndrăznea să revendice o victorie promisă numai pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă nu era nici un semn fizic de împlinire. Dumnezeu a împlinit promisiunea Lui ca răspuns la credinţa lor, pentru că atunci când au strigat, El a făcut să cadă zidurile.Dumnezeu declarase: „Am dat în mâinile tale Ierihonul”, şi credinţa a crezut că lucrul acesta este adevărat. Şi multe secole mai târziu Duhul Sfânt a înregistrat acest triumf al credinţei în epistola către evrei în felul următor: „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile” (Evrei 11:30).

Hannah Whitall Smith

Credinţa nu poate ajunge niciodată la împlinirea ei,

    Până nu înălţăm cântarea de mulţumire a victoriei:

În glorioasa cetate a mântuirii,

    Dumnezeu ne-a spus că toate porţile sunt laudă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 2.1-18

    Cele dintâi cuvinte pe care Domnul le pune în gura lui Ieremia au scopul de a recâştiga inima poporului Său uituc. Ce imagine asemănătoare cu cea a propriilor noastre inimii Este ca şi cum Domnul ne-ar întreba cu afecţiune plină de gingăşie: «Ţi-aduci tu aminte de perioada fericită care a urmat convertirii tale, când clocoteai de zel şi de recunoştinţă? Cu siguranţă, atunci tu mergeai prin această lume ca printr-un pustiu, ca printr-un „pământ nesemănat” (v. 2) şi Eu eram totul pentru tine. Chiar dacă tu ai uitat acea vreme, Eu totuşi am păstrat amintirea ei; îmi era plăcută flacăra afecţiunilor tale, acea bucurie a „dragostei tale dintâi”» (Apocalipsa 2.4).

    „Vai”, zice Domnul, „poporul Meu şi-a schimbat gloria cu ceea ce este fără folos” (v. 11 şi sf. v. 8)! Fii cinstit, cititorule, tu, care poate te-ai îndepărtat de Domnul: ai avut vreun folos din aceasta? Ce nebunie să-L părăseşti pe El, „Izvorul apelor vii” (v. 13), pentru a săpa „fântâni crăpate, care nu ţin apa” (v. 13)! sau pentru a merge la râurile Egiptului şi ale Asiriei (v. 18), simboluri ale lumii…! „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou”; însă cine va bea din apa pe care i-o va da Isus „nicidecum nu va înseta niciodată” (Ioan 4.10,13,14).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 8:1-15

DĂRUIEŞTE LUI DUMNEZEU CU BUCURIE

Fiecare să dea după cum. a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. 2 Corinteni 9:7

Un predicator făcea apel pentru colectă în faţa unei adunări mari. A cerut oamenilor să vină cu darurile lor în faţa bisericii într-un act al voinţei şi bucuriei. Mulţi au venit în faţă pentru a-şi prezenta darurile, printre ei, o fetiţă şchioapă s-a aliniat şchiopătând pe la sfârşitul rândului. Scoţîndu-şi ceasul de la mână, l-a pus pe masa de lângă podiumul amvonului, după care s-a îndreptat spre bancă. Când serviciul s-a terminat, unul din uşieri a fost trimis s-o conducă în biroul unde predicatorul dorea să stea de vorbă cu ea. El a spus: „Draga mea, am văzut ceea ce ai făcut în seara aceasta. A fost minunat. Dar răspunsul oamenilor a fost atât de generos, că am primit mai mult decât trebuie pentru nevoile noastre. Nu mă simt bine ca să păstrăm ceasul tău atât de preţios şi aş vrea ca să-l iei înapoi”. Acest fapt a surprins-o pe fetiţă, care a clătinat vehement din cap a refuz. Cu o privire plină de reproş în ochi, ea a spus: „Frate pastor, dumneata nu înţelegi. Eu nu ţi-am dat ceasul meu dumiale sau bisericii, eu l-am dat Domnului!”

Cuvântul lui Dumnezeu îi învaţă pe credincioşi să dea „nu cu părere de rău şi nici de silă”. O dragoste adevărată pentru Isus şi cauza Sa, nu plăcerea socială, trebuie să fie aceea care să ne motiveze. Numai atunci darurile noastre vor fi plăcute Domnului şi vor aduce binecuvântări în vieţile noastre. Ca şi creştin, poate tu contribui la multe cauze meritorii, fii însă sigur că ai motive curate. Dă de bunăvoie şi din toată inima – lui Dumnezeu!    – H.G.B.

Dă la fel ca pentru Domnul

Sub privirea Lui senină.

Dăruieşte, ştiind că darul

Il aşezi în mâna Lui divină.    – Anonim

Dumnezeu se uită la inimă nu la mână, la cel ce dă si nu la dar.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Îl vom vedea cum este. 1 Ioan 3.2

Întro împrejurare, cu ceva timp în urmă, încercam să o consolez pe o fetiță a cărei mamă plecase la Domnul Isus. «O vei vedea din nou», iam spus, «mai frumoasă decât a fost pe pământ». Răspunsul a venit imediat din inimioara ei zdrobită de durere: «Dar eu vreau să o văd așa cum era». Acesta a fost un strigăt al dragostei: ea dorea să o revadă pe mama ei așa cum o cunoscuse. Ce altceva ar putea satisface dragostea, decât aceasta?

Aceasta este și dorința inimilor noastre cu privire la Domnul. Când Îl vom revedea, nu dorim să vedem un străin, ci pe Acela pe care Îl cunoaștem bine, care nea cucerit afecțiunile. Îl vom vedea așa cum este, așa cum Lam cunoscut – plin de bunătate, de răbdare și de dragoste. Îl vom vedea așa cum a fost atunci când a stat aproape de noi în zilele de durere și de încercare, când nea sprijinit și nea mângâiat; Îl vom vedea așa cum a fost atunci când nea restabilit sufletele și când nea întors inimile nestatornice de la căile neascultării și ale păcatului; Îl vom vedea așa cum Lam cunoscut atunci când nu nea părăsit niciodată în călătoria noastră prin pustie; Îl vom vedea așa cum este acum: Domnul nostru preaiubit.

În ziua aceea, inimile noastre vor fi pline de bucurie. Pentru aceasta Sa rugat El: „Tată, doresc ca aceia pe care Mi iai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Miai dato Tu” (Ioan 17.24). Lumea nuL va vedea așa, ci doar în măreția Lui înfricoșătoare de Judecător al celor vii și al celor morți. Cei ai Lui însă, pe care El îi iubește și pe care îi va iubi până la capăt, vor fi fermecați de toată frumusețea harului și dragostei Sale. J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

Ioan 15.9

Dragostea divină

Domnul Isus vorbește în Evanghelia după Ioan în repetate rânduri despre faptul că Dumnezeu, Tatăl, L-a iubit pe Fiul Său „înainte de întemeierea lumii”, El este „Fiul dragostei Sale” (Ioan 17.24; Coloseni 1.13). Această legătură a dragostei și a părtășiei între Tatăl și Fiul a fost ascunsă din veșnicie, dar s-a descoperit prin venirea Domnului pe acest pământ acelora care cred în El. Avem dreptul să privim la această relație unică de dragoste și să o admirăm.

Este o dragoste care nu poate fi exprimată prin nicio măsură omenească. Pentru dragostea lui Dumnezeu față de această lume există o măsură – o măsură desăvârșită. Dumnezeu a iubit lumea așa de mult, încât L-a dat pe Fiul Său. Dar dragostea Tatălui față de Fiul Său nu poate fi descrisă printr-o măsură, oricât de mare ar fi aceasta. Simplu și în același timp impunător, adevărul stă înaintea noastră: „Tatăl Îl iubește pe Fiul”.

Totuși, această dragoste nu este ceva ce doar să privim. Ca și copii ai lui Dumnezeu, ca aceia care avem viața veșnică, suntem acum legați în această legătură dumnezeiască a dragostei. Putem înțelege când Domnul spune: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi” (Ioan 17.26)? Noi n-am fi îndrăznit să afirmăm așa ceva despre noi, dacă nu ar fi spus Domnul Isus. În toată veșnicia, acesta va fi motivul adorării, iar acum este un îndemn de a rămâne în dragostea Sa.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TIMPUL TĂU DE PĂRTĂSIE CU DUMNEZEU (4)

„Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui” (Iov 23:12)

     Timpul tău de părtășie cu Dumnezeu este mai mult decât o idee bună, el este vital pentru supraviețuirea ta spirituală. Este de asemenea esențial pentru creșterea și maturitatea ta spirituală.

Poate spui: „Dar merg la biserică în fiecare săptămână”. Îți poți imagina ce s-ar întâmpla dacă ai mânca numai o dată pe săptămână? Patriarhul Iov a spus: „Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui”.

Petru a descris Scripturile ca fiind lapte hrănitor (1 Petru 2:2), iar autorul epistolei către Evrei a numit Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind hrană tare (Evrei 5:14). Timpul tău de părtășie este totodată „o baie spirituală”.

Domnul Isus a spus: „Voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3).

Faci duș în fiecare zi pentru a fi curat și pentru a evita mirosurile urâte ale trupului. Nu este plăcut să stai în preajma cuiva care nu s-a spălat de mult! Spunându-i că miroase urât, te expui riscului de a-l ofensa. Dar dacă îl iubești, o vei face.

Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor”  (Matei 16:23).

Deci, dacă nu-ți aperi timpul de părtășie cu Dumnezeu:

1) Vei fi deconectat de la sursa de putere, de călăuzire și de înțelepciune;

2) Îți vei limita slujirea;

3) Vei fi lipsit de consistență în viața ta de creștin.

Poate spui: „Dar nu am timp!” Ai la îndemână aceleași 168 de ore pe săptămână ca toți ceilalți! Modul în care îți petreci timpul este determinat de aranjarea priorităților. Așadar, dacă ești de părere că părtășia ta cu Dumnezeu este importantă, începe să-ți faci timp pentru ea!

3 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Turnarea apelor satisfacţiei

.. .dar el n-a vrut s-o bea. ci a turnat-o înaintea Domnului. 2 Samuel 23:16

Ce a fost pentru tine în ultimul timp ca apa din fântâna Betleemului, dragostea, prietenia, binecuvântarea spirituală? Atunci tu îţi periclitezi sufletul bând din această apă ca să te satisfaci. Dacă bei din ea, n-o poţi turna înaintea Domnului. Nu poţi dedica Domnului lucrul pe care-l doreşti pentru propria ta satisfacţie. Dacă încerci să te satisfaci cu o binecuvântare de la Dumnezeu, ea te va corupe: trebuie să o jertfeşti, să o torni, să faci cu ea ceea ce raţiunea îţi spune că e o risipă absurdă.

Cum pot eu să torn înaintea Domnului dragostea naturală sau binecuvântările spirituale? Numai într-un singur fel – printr-o hotărâre lăuntrică. Există anumite fapte ale unor oameni pe care nu le-am putea accepta niciodată, dacă nu L-am cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că nu stă în puterea umană să le răsplătim. Dar, de îndată ce spun: „Acest lucru este prea minunat şi preţios pentru mine, nu este făcut pentru o fiinţă umană, trebuie să-l torn înaintea Domnului”, lucrul respectiv se revarsă sub formă de râuri de apă vie în jurul meu. Până când nu ajung să torn astfel de lucruri înaintea Domnului, ele sunt un pericol atât pentru cei pe care-i iubesc, cât şi pentru mine, deoarece se vor transforma în pofte. Noi putem pofti şi lucruri care nu sunt rnurdare sau josnice. Dragostea trebuie să fie astfel curăţită, încât să poată fi turnată înaintea Domnului.

Dacă ai ajuns plin de amărăciune şi supărare, aceasta este din cauză că Dumnezeu ţi-a dat o binecuvântare pe care ai ţinut-o pentru tine; dacă ai fi turnat-o înaintea Domnului, ai fi devenit cea mai plăcută persoană de pe pământ. Dacă ţii întotdeauna binecuvântările pentru tine şi nu înveţi niciodată să le torni înaintea Domnului, ceilalţi oameni nu-şi vor putea lărgi prin tine viziunea lor despre Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu viclenia lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la simplitatea care este în Hristos (faţă de Hristos)” 2 CORINTENI 11:3

Simplitatea care este în Domnul Hristos este un lucru demn şi de dorit; de aceea diavolul foloseşte strategia lui favorită, viclenia, ca să ne-o răpească şi să ne facă să umblăm în confuzie. O viclenie, este un artificiu, o înşelătorie, o minciună care, pe cât se poate, seamănă cu adevărul dar nu are nimic din adevăr.

Noi suntem destul de complicaţi, îndărătnici, greoi la pricepere şi totuşi tari când vrem să rezistăm îndemnurilor lui Dumnezeu. Prin natura noastră, gândurile noastre sunt opuse simplităţii care este în Domnul Hristos şi care spune: „Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” (Ioan 5:19). O viaţă de totală dependenţă, şi părtăşie neumbrită cu Tatăl nostru, iată simplitatea care este în Hristos. Satan încearcă să ne înşele ca să ne facă s-o pierdem. El ne va lăsa slujirea noastră, râvna şi activitatea noastră, dar nu această simplitate, fiindcă ştie că singura slujire adevărată şi singura râvnă veritabilă emană din această simplitate a relaţiilor noastre cu Tatăl ceresc.

Simplitatea care este în Domnul Hristos ştie să-şi însuşească făgăduinţele Sale. Dacă suntem în limitele voii Lui Dumnezeu, împrejurările cele mai împotrivitoare nu afectează cu nimic împlinirea lor. De ce atunci când suntem înştiinţaţi, să lăsăm să ni se răpească harul simplităţii credinţei? Domnul să ne-o dea! El să ne facă să nu ne îndoim nici să nu cedăm în faţa încercării care ne pare de neînţeles, ştiind că ce nu înţelegem acum, vom înţelege mai târziu. Dumnezeu veghează cu grijă pentru ca părtăşia noastră cu Fiul Său să poarte amprenta acestei simplităţi fiindcă Domnul Isus n-a fost complicat nici în relaţiile Sale cu Tatăl, nici cu oamenii, ci a fost simplu şi smerit cu inima.

Când Domnul Hristos a luat un copilaş în braţe şi l-a prezentat ucenicilor, a vrut să le arate caracteristicile acelui copilaş: simplu, fără putere, inocent, dependent de tatăl lui, delicat, gingaş, smerit. De aceea le spune: „…dacă nu veţi deveni ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Mat. 18:3).

Până când Îl vom face să aştepte, pe Acela care ne iubeşte şi care vrea să ne dea această viaţă de credinţă şi de trăire în simplitate, dar plină de parfumul unei scumpe părtaşii cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos? Pentru cel credincios, simplitatea care este în Hristos înseamnă să creadă ce spune El şi să trăiască cum a trăit El.

Domnul să ne dea această stare căci la aceasta am fost chemaţi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Te laud Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Isaia 12:1.

Sunt foarte mulţi care frecventează Biserica şi consideră că Dumnezeu este supărat în continuu pe ei ceea ce îi determină ca seară de seară să se roage pentru iertare. Poate să însemne această atitudine altceva decât faptul că au asupra lor un Dumnezeu supărat? Dacă trebuie să ne rugăm pentru iertare, înseamnă că ceva nu este în ordine şi de aceea Dumnezeu este supărat pe noi. In cazul acesta nu se poate vorbi de o stare de împăcare, nici de credinţă în împăcare, acest lucru este evident.

La fel m-am gândit şi eu mult timp. Am putut vorbi de Dumnezeu şi prin credinţa în Cuvânt, să trăiesc minuni. Acum pot înţelege din ce în ce mai bine, cuvintele Domnului Isus referitoare la judecata de apoi, când vor veni mulţi spunând: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Si n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege”. Am avut parte de ascultarea rugăciunilor şi am trăit minuni şi totuşi puteam să fiu pierdut. Cu toate că eram pocăit, am simţit supărarea lui Dumnezeu asupra mea, de aceea simţeam continuu nevoia de a mă ruga pentru iertare. Dar, slavă lui Dumnezeu, că într-o dimineaţă la cinci şi jumătate, am putut să exclam: „Te laud Doamne, căci deşi ai fost supărat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Atunci am avut siguranţa împăcării cu Dumnezeu. Înainte mă rugam doar pentru iertare. Dar când am primit cu adevărat iertarea, am fost atât de sigur de aceasta, ca şi de faptul că am cinci degete la o mână.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SCOS DIN MOARTEA SPIRITUALĂ

Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Ezechiel 37.13

Aceia dintre cei morţi sufleteşte faţă de Dumnezeu care primesc învierea prin naşterea din nou, recunosc desigur mâna lui Dumnezeu şi într-o înviere asemănătoare a trupului lor. Învierea sufletului faţă de Dumnezeu este cea mai mare şi însemnată schimbare la care un om poate fi supus, ca să fie scos din mormântul morţii duhovniceşti şi adus la lumină, viaţă şi libertate. Nimeni altul nu poate face o astfel de lucrare, decât numai Dumnezeul cel viu, Domnul şi dătătorul vieţii. Cât despre mine, îmi amintesc cum eram culcat în această vale cu oase tot atât de uscate ca şi mine. Binecuvântată să fie ziua când harul liber şi suveran L-a trimis pe omul lui Dumnezeu ca să prorocească şi pentru mine. Slavă Domnului pentru trezirea care a lucrat-o El în aceste oase uscate prin cuvântul credinţei. Binecuvântat să fie şi mai mult acel suflu ceresc din cele patru vânturi care mi-a dat viaţa. Într-adevăr, Domnul este Dumnezeul cel viu, căci El m-a adus la viaţă. Chiar viaţa mea cea nouă cu suferinţele şi necazurile ei, este dovada strălucitoare că Domnul este acela care omoară şi învie. Numai El este Dumnezeu. El este tot ce este măreţ, frumos şi glorios, şi din adâncul fiinţei mele îl ador, pe El, cel mai măreţ „Eu sunt”. Toată slava fie sfântului Său Nume. Eu îl voi lăuda toată viaţa mea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc.

Exodul 12.9.

Copiii Israelului au fost timp îndelungat ca sclavi în Egipt la domnitorul acestei ţări. Ei nu au făcut numai munca de sclavi ci au înclinat inima spre zeii necunoscuţi părinţilor lor Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a vrut să-i scoată din această ţară. Deoarece atât poporul Israel cât şi egiptenii trăiau în păcat meritau moartea. Dar harul lui Dumnezeu a găsit o cale, mielul pascal a devenit înlocuitor. Sângele lui le-a dat israeliţilor siguranţa scăpării de la moarte. Mielul trebuia să fie mâncat, dar nu crud şi nici fiert în apă ci fript la foc.

Şi noi odinioară eram sclavi ai domnului acestei lumi şi făceam poftele firii pământeşti şi eram copiii mâniei. Dar acum suntem mântuiţi prin sângele lui Hristos, al Mielului fără cusur, care a fost ales înaintea întemeierii lumii de Dumnezeu. (1 Petru 1.19-20). Umblarea ideală în dependenţă sfântă a Domnului Isus nu ne-ar fi adus mântuirea ci numai o judecată şi mai mare. Aceasta ar fi egală cu mâncarea mielului crud. La fel nu ne putea aduce salvarea nici suferinţele Lui suferite din mâna duşmanilor pentru onoarea şi stima lui Dumnezeu. De aceia nu era voie ca mielul să fie nici crud, nici fiert în apă. Pentru păcatele noastre şi pentru împăcarea definitivă era nevoie de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a PRELUAT focul judecätii lui Dumnezeu pentru noi. Singur atârna pe cruce împovorat cu vina altora, făcut păcat în acele ceasuri de întuneric. Lăudat şi slăvit să fie în veci Numele Său! Să pretinzi că eşti Adunarea lui Dumnezeu şi să nu judeci învăţăturile rătăcite şi căile rele, aceasta este o blestămăţie, este ca şi cum ai spune că Dumnezeu şi păcatul pot locui împreună. Dumnezeu ne îndeamnă pe noi să dăm răul afară (1 Cor. 5.7) şi nu ne spune să-L rugăm pe El să facă această lucrare. Dacă o face El atunci e îngrozitor. Să lucrăm cum e scris nu cum dictează raţiunea omenească.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fii pentru mine un loc cu râuri largi, plin de viaţă şi activitate odihnitoare. Arată fiecăruia dintre noi mai multă dragoste şi blândeţe astăzi; mie de asemenea, pentru că atât de mulţi sunt direct influenţaţi de mine.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.» EVREI 2,18

Eşti descurajat spiritual? Iarăşi îţi spun, numai Isus te poate ajuta deoarece chiar şi El, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor a simţit spaima şi descurajarea. El înţelege perfect fiecare situaţie şi fiecare stare prin care trecem. Te simţi singur? Aleargă neîntârziat la Isus, Cel care ştie foarte bine ce este singurătatea, deoarece a fost părăsit de cei mai buni prieteni ai Săi exact când ar fi avut cea mai mare nevoie de ei.

Crezi că încercările din viaţa ta sunt prea grele? Atunci numai Isus te poate ajuta, deoarece în absolut toate privinţele El a fost ispitit ca şi noi. El cunoaşte şi cele mai perfide ispite care te atacă şi simte alături de tine ca Unul care le-a suferit de mii de ori mai profund, dar le-a şi biruit!

Numai Isus Cristos este ajutorul tău pentru că El poate ierta orice păcat. S-ar putea ca în viaţa ta să existe multe lucruri ascunse de care ţi s-ar face ruşine de moarte dacă cumva s-ar afla. Pe cruce Isus a suferit şi a plătit preţul întreg şi pentru faptele tale josnice: «… a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea» (Evrei 12,2).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tu, pe care te iubeşte sufletul meu. Cântarea Cântărilor 1:7

Este minunat să fii în stare, fără „dacă” sau „dar”, să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu”. Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut” (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25), spunea Iov. Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi” (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi” (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale. Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec” (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!

Seara

Domnul cearcă pe cel neprihănit. Psalmi 11:5

Poate evenimentele se află sub controlul lui Dumnezeu. In consecinţă, toate încercările din viaţa noastră dinainte pot fi trasate direct de Marea Cauză. De pe porţile de aur ale lui Dumnezeu, armatele încercărilor mărşăluiesc în ordine, îmbrăcate în armuri de fier şi înarmate cu arme de război. Toate acţiunile providenţei lui Dumnezeu sunt uşi pentru încercări. Până şi îndurările de care avem parte au spini ca şi trandafirii. Oamenii se pot îneca şi în marea bunăstării, nu numai în râurile nefericirii. Munţii noştri nu sunt prea înalţi şi văile noastre nu sunt prea adânci pentru ispite; încercările se furişează pe toate drumurile. Oriunde, din faţă şi din spate, suntem înconjuraţi şi atacaţi de pericole. Totuşi, nici o picătură nu cade din norii ameninţării fără permisiune; fiecare strop aşteaptă ordinul înainte de a se grăbi către pământ Încercările care vin de la Dumnezeu sunt trimise să ne dovedească şi să ne întărească calităţile de creştini De aceea, în acelaşi timp, ele ilustrează puterea harului divin, testează autenticitatea acestor calităţi şi adaugă la eficacitatea lor. Domnul nostru apreciază atât de mult credinţa poporului Său încât, în înţelepciunea Sa infinită şi în dragostea sa necurmată, El nu îi cruţă de nici o încercare care le-ar întări credinţa. Nu ai avea credinţa preţioasă pe care o ai acum dacă încercările credinţei tale nu ar fi fost încercări de foc. Eşti ca un copac, care nu ar avea rădăcini atât de adânci dacă nu ar fi fost clătinat încoace şi încolo de vânturile necazurilor, şi făcut să se întemeieze pe adevărurile preţioase ale legământului de har. Uşurătatea lumească este un mare duşman al credinţei; ea slăbeşte legăturile valorilor sfinte şi secătuieşte puterea curajului sfânt. Un balon cu aer cald nu se ridică până când nu sunt tăiate funiile care îl ţin legat de pământ. Necazurile fac un serviciu similar pentru sufletele credincioşilor. Cât timp doarme în pleavă, grâul este nefolositor omului. Trebuie să fie scos din adăpost înainte ca valoarea sa să fie cunoscută. De aceea este bine că Iehova „cearcă pe cel neprihănit”, fiindcă încercarea îl face să se îndrepte către Dumnezeu.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea. (Marcu 6:48)

Necăjindu-ne şi luptându-ne nu împlinim lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de făcut. Numai Dumnezeu Însuşi, care lucrează întotdeauna fără stres şi fără încordare şi care niciodată nu Se surmenează, poate face lucrarea pe care o dă copiilor Lui. Când ne încredem liniştiţi în El ca s-o facem, lucrarea va fi completă şi va fi bine făcută. Şi felul în care putem să-L lăsăm pe El să-Şi facă lucrarea prin noi este să rămânem atât de deplin în Hristos prin credinţă încât El să ne umple până la refuz.Un om care a aflat acest secret a spus odată: „Am venit la Domnul Isus şi am băut, şi cred că nu-mi va mai fi sete niciodată. Motto-ul vieţii mele a devenit: «Nu te surmena, ci revarsă-te» şi a schimbat deja în întregime viaţa mea”.Nu este nici un efort istovitor într-o viaţă din belşug, şi aceasta este irezistibil de liniştită. Este viaţa normală de omnipotenţă şi necurmată împlinire în care Hristos ne invită pe fiecare din noi să intrăm – astăzi şi întotdeauna.

din Vremurile şcolii duminicale

 

Odihneşte-te, suflete al meu, o, taină binecuvântată,

    A vieţii adevărate care Îl glorifică pe Domnul:

Nu întotdeauna sufletul cel mai ocupat Îl slujeşte cel mai bine,

    Ci acela care se odihneşte pe Cuvântul Lui vrednic de încredere.

Odihneşte-te, nu-ţi lăsa inima să se tulbure,

    Pentru că valurile foarte mici strică imaginea frumoasă

A gloriei cereşti pe care lacul liniştit o reflectă –

    Şi astfel tu porţi imaginea pe care El o are.

 

Odihneşte-te, suflete al meu, căci odihna este de folos;

    Inimii liniştite Dumnezeu îi face cunoscut tainele Sale;

Astfel vei învăţa să aştepţi, şi să veghezi, şi să munceşti,

    Întărit ca să suporţi, întrucât Hristos locuieşte în tine.

Căci ce este slujirea decât viaţa lui Isus,

    Trăită într-un vas făcut din lutul fragil al pământului,

Care iubeşte şi dăruieşte şi se deschide pentru alţii,

    O jertfă vie de la zi la zi.

 

Odihneşte-te, ca să fii un răspuns

    Pentru cei care întreabă: „Cine este Dumnezeu şi unde este?”

Pentru că Dumnezeu este odihnă, şi unde locuieşte El este linişte,

    Şi cei ce locuiesc în El, au parte de odihna Lui.

Şi ce ar putea satisface marea nelinişte din jurul tău,

    Decât pacea profundă a lui Dumnezeu care I-a umplut inima?

Pentru că un Glas viu încă mai cheamă pe cei trudiţi

    La Cel care a spus: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă”.

Freda Hanbury Allen

În liniştea învierii este puterea învierii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 1.1-19

    Cartea lui Ieremia ne readuce în timpul celor din urmă regi ai lui Iuda de dinainte de captivitate. Apariţia unui profet este întotdeauna indiciul unei stări rele a poporului Israel, dar totodată şi dovada harului lui Dumnezeu. Încă înainte de naşterea sa, Domnul îl pusese deoparte pe acest tânăr preot pentru slujba pe care i-o hotărâse (comp. cu Galateni 1.15). Timid, Ieremia începe prin a opune rezistenţă chemării lui Dumnezeu: „Sunt un copil” (v. 6). «Nu vorbi aşa!» îi răspunde Domnul. «Ce contează capacităţile tale, din moment ce tu nu spui şi nu faci nimic altceva decât ce îţi poruncesc Eu?» Este acelaşi gând pe care îl redau şi versurile:

«Cu cât în viaţă nu m-avănt făr’ Domnul nicio clipă,

Cu-atât, în drumu-mi pe pământ, voi fi purtat pe-aripă.»

Căci nu arăt mai luminos, decât smerit, de mână,

Că eu, cât sunt neputincios, port steagul prin lumină.»

    Pentru a-l încuraja pe tânărul Său mesager, Dumnezeu îi dă două viziuni remarcabile. Nuiaua de migdal (sau „arborele care veghează”; «migdal», cuvânt derivând din «veghetor») aminteşte de toiagul lui Aaron de odinioară care înfrunzise, înflorise şi copsese migdale (Numeri 17.8) şi confirmă hotărârea Dumnezeului veghetor şi credincios. Ieremia trebuia să se grăbească să-şi avertizeze poporul, să-l urgenteze să se pocăiască, pentru că cea de-a doua viziune, a cazanului fierbând, prevestea iminenta ameninţare a vrăjmaşului din nord. Ce obligaţie dificilă! Ieremia însă primeşte putere de sus (v. 18), însoţită de o preţioasă promisiune: „Eu sunt cu tine” (v. 19; vezi şi cap. 15.20).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 7:36-50

PUTEREA UNUI COMPLIMENT

Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult.

Domnul Isus a ştiut că un cuvânt sincer de laudă poate aduce mare încurajare inimii cuiva. În incidentul povestit de textul de azi, Isus a făcut un compliment foarte mare unei femei care nu auzise altceva decât numai insulte. El a lăudat părerea ei de rău pentru păcat şi dragostea pe care o avea pentru El. Cu siguranţă, cuvintele lui Isus i-au dat noi speranţe că viaţa ei era preţioasă. O femeie din biserica noastră a experimentat într-o zi puterea complimentului. Ea este o gospodină şi mamă foarte ocupată, munceşte din greu pentru satisfacerea nevoilor familiei. Are câteva însărcinări importante în viaţa bisericii. Pe lângâ toate acestea are şi un serviciu cu jumătate de normă. Într-o vreme când programul îi era deosebit de încărcat, a simţit o depresiune deosebită. I se părea că fiecare profita de ea şi de munca ei, fără nici o recunoştinţă. Copiii aşteptau haine curate şi mâncăruri gustoase. Soţul era mereu ocupat. La serviciu, nimeni nu-i dădea nici o atenţie. Fraţii din biserică păreau că nu apreciază nimic din ceea ce făcea ea. Atunci i-a sosit de la florărie un buchet mare de flori în faţa uşii. O simplă notă în buchetul de flori spunea: „Vrem să ştii ce mult te apreciem. Eşti o soţie şi o mamă minunată”. Bileţelul era semnat „Soţul tău şi copiii”. S-a aşezat jos pe covor şi a plâns. Odată cu lacrimile, i s-a scurs întreaga depresiune.

Ai luat pe cineva ca pe un bun ce-ţi aparţine? Nu i-ai arătat nici o apreciere? Te-ai gândit numai la tine însuţi? Astăzi, spune-i persoanei aceleia că ea este o persoană specială pentru tine şi fă-i un compliment sincer.

D.C.E.

A fost doar un cuvânt amabil,
O vorbă spusă-n lină şoaptă,
Dar nu-n zadar, c-a vindecat
O inimă aproape frântă.    – Anonim

Cuvântul tandru al complimentului se spune uşor, dar poartă în el o mare greutate.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.  1 Corinteni 1.9

„Credincios este Dumnezeu”

Noi suntem de multe ori lipsiți de credincioșie, însă avem dea face cu un Dumnezeu credincios, care a hotărât să ne poarte până la capăt. El nu numai că nea mântuit, ci nea adus întro comuniune minunată, comuniunea Fiului Său, a Domnului Isus, Capul înviat și glorificat din ceruri. Aceasta este singura comuniune de care creștinul are cu adevărat nevoie.

Orice adunare locală trebuie să fie expresia acestei comuniuni, a comuniunii Trupului lui Hristos. Prin urmare, dacă am fost răscumpărați prin sângele Său și dacă, prin Duhul Sfânt, am fost botezați în Trupul lui Hristos, suntem chemați la comuniunea Fiului lui Dumnezeu și suntem una cu toți cei credincioși de pe fața pământului. Cu toții aparținem unei mari comuniuni. Comuniune înseamnă parteneriat. Am fost luați ca parteneri întro companie minunată, al cărei Conducător este Domnul Isus și în care orice credincios adevărat își are locul. Ce minunată este această comuniune! Nu este de mirare că unii dintre noi nu mai dorim nicio altă comuniune, căci am găsit tot ceea ce neam putea dori în comuniunea Fiului lui Dumnezeu.

În 1 Ioan 1.3 ni se spune că am fost aduși în comuniune cu Tatăl și cu Fiul. Ce lucru minunat! Împărtășim aceleași lucruri – aceleași gânduri despre răscumpărare și despre planul glorios de mântuire – cu Tatăl și Fiul Său! H.A.Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Matei 16.26

Avariția

Un om bogat avea o grădină frumoasă și, dorind să-și încerce semenii, puse un afiș pe poartă: „Grădina aceasta va fi dăruită celui care este fericit”. Un avar, citind anunțul, s-a grăbit să se prezinte la proprietarul grădinii, în speranța că va dobândi grădina. „Ești fericit?”, întrebă proprietarul pe avar. „Da”, răspunse acesta. „Nu te cred, căci, dacă erai fericit, nu veneai să-mi ceri grădina.”

Avariția este un viciu care este ținut ascuns cu grijă și nimeni nu se laudă cu el. Nimeni nu suportă să fie acuzat de acest viciu. Ceea ce nu este cazul cu celelalte vicii – de pildă mândria. Sunt desfrânați care se mândresc cu aventurile lor. Întâlnim bețivi care se laudă cu faptele lor rele. Avarul este însă un om de două ori nefericit: o dată suferă pentru banii pe care nu-i are și ar dori să-i aibă și a doua oară suferă pentru banii care îi are. Avarul trăiește într-o permanentă neliniște și teamă că ar putea să-i piardă. El are o dublă suferință: pentru ce are și pentru ce nu are. Soluția de scăpare din această patimă a avarului este pocăința în fața lui Dumnezeu. Prin pocăință și credință în Mântuitorul, omul primește un nou mod de gândire, o schimbare radicală a minții, care înainte gândea numai la el însuși, dar care acum gândește să facă voia lui Dumnezeu.

O astfel de persoană devine un om nou și fericit.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TIMPUL TĂU DE PĂRTĂSIE CU DUMNEZEU (3)

„Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12)

     De ce ai nevoie de un timp de părtășie cu Dumnezeu în fiecare zi? Pentru că Domnul Isus a avut nevoie, iar El este exemplul tău: „…pe când era încă întuneric de tot, Isus… S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1:35). În realitate, noi ne facem timp pentru ceea ce prețuim cel mai mult, pentru oamenii pe care îi iubim cel mai mult, pentru cele mai însemnate priorități și pentru ceea ce ne oferă satisfacțiile cele mai mari.

Să remarcăm că Domnul Isus Se ruga adesea în public. De ce? Pentru că El deja Se rugase – mult! – înainte de-a ajunge acolo! El Își strângea rezerve în fiecare dimineață, pentru a avea de unde să ia pe parcursul întregii zile. Cu cât devenea mai ocupat, cu atât Se ruga mai mult. Știa El ceva ce noi nu știm? Domnului Isus nu i-a fost greu să aleagă între agenda poporului și voia Tatălui Său. „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30).

De ce uneori liderii spirituali au parte de eșec? Pentru că se lasă acaparați de lucrarea Domnului și își neglijează relația cu El. De-a lungul istoriei, toți aceia care au fost folosiți de Dumnezeu au fost oameni ai rugăciunii. Martin Luther a spus fraza care a făcut istorie: „Am atâtea de făcut, încât trebuie să petrec primele trei ore ale fiecărei zile în rugăciune”. Activitatea fără oprire te va secătui și te va face vulnerabil la atacurile diavolului.

Mi-a atras atenția anunțul de la avizierul unei biserici: „Șapte zile fără rugăciune produc un creștin slab”. Deci, cu cât devii mai ocupat, cu atât mai mult timp trebuie să petreci cu Dumnezeu.

Mai simplu spus: dacă ești prea ocupat ca să ai un timp de părtășie cu Dumnezeu, atunci chiar ești PREA ocupat!

2 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Taina jertfei

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…” loan 7:38

Isus n-a spus: „Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: „Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-l facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir preţios pe care l-a turnat pe capul Iui Isus, acesta a fost un act pe care nimeni altcineva nu l-a considerat potrivit momentului: ucenicii au spus că a fost o risipă. Dar Isus a lăudat-o pe Maria pentru fapta ei de mare devotament şi a spus că oriunde se va predica Evanghelia, „se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. Domnul nostru tresaltă de bucurie când vede pe vreunul dintre noi făcând ce a făcut Maria, nefiind legat de un lucru sau altul, ci fiind predat Lui cu totul. Dumnezeu a dat viaţa Fiului Său pentru ca lumea să poată fi mântuită: suntem noi pregătiţi să ne dăm viaţa pentru El? „Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie”, adică sute de alte vieţi vor fi încontinuu înviorate. Este timpul acum să spargem vasul de alabastru al vieţii noastre, să încetăm să mai dorim satisfacţia personală şi să lăsăm ca viaţa noastră să curgă pentru El. Domnul nostru întreabă care dintre noi vrea să facă aceasta pentru El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Hristos Isus ca Domn.”

2 CORINTENI 4:5

Lucrurile cereşti ne sunt descoperite prin Cuvântul lui Dumnezeu, lucruri care aparţin cerului ai cărui cetăţeni sintem acum. „Noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu.” (1Cor. 2:12). Aici este poziţia noastră şi de aici ne luăm sursa de viaţă ca să trăim ca adevăraţi creştini. Dacă ar fi fost totdeauna aşa, noi am fi fost totdeauna adevărate „epistole” ale lui Hristos în casele noastre, în îmbrăcămintea noastră, în viaţa noastră de fiecare zi, în toate lucrurile care arată ce este în inima noastră şi a cui este ea. Este Domnul Hristos imboldul în tot ce facem? Dacă nu, suntem în stare să-L părăsim pentru lumea aceasta, deşi cum spune mai sus, noi nu am primit duhul lumii. Cuvântul însă mai spune că: „…dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Rom. 8:9). A avea Duhul Domnului Hristos nu se referă numai la Duhul Sfânt, ci înseamnă a avea manifestările Duhului Său pe care le-a avut El când era pe pământ: smerenie, blândeţe, altruism, sobrietate în vorbire şi purtare şi o demnitate sfântă. Suntem noi aşa? Ceea ce trebuie să facă fiecare credincios este să se recomande „…oricărui cuget omenesc înaintea lui Dumnezeu”, astfel încât, dacă el este judecat de oameni, să nu găsească nimic de osândit în el.

Slava Lui Dumnezeu este descoperită în inima mea şi astfel eu trebuie s-o manifest în lume, pentru ca oamenii s-o vadă în cuvintele şi faptele mele şi în felul acesta lumina cunoştinţei Lui Dumnezeu să strălucească peste o lume cuprinsă de întuneric. Cunoştinţa Lui Dumnezeu ne-a fost adusă prin descoperirea Domnului Hristos în inimile noastre, de aceea, sfinţenia Lui Dumnezeu, slava Lui, măreţia şi dragostea Sa, trebuie să iasă afară din ele ca o revărsare de har şi de binecuvântare peste o lume pierdută. Nu îngerii, ci noi suntem aceia prin care Dumnezeu vrea să-Şi manifeste caracterul Lui faţă de lumea care trăieşte în ignoranţă şi necredinţă. Toate însuşirile Lui măreţe se pot rezuma într-un singur cuvânt: IUBIRE. Dar Dumnezeu a găsit cu cale să pună această cunoştinţă a lui Isus în nişte vase de lut, vase care sunt caracterizate prin slăbiciune. Asta nu însemnează să trăim în firea pământească, căci nu-L putem prezenta pe Dumnezeu şi ceea ce este El în felul acesta, ci numai în Persoana lui Hristos care locuieşte în noi. De aceea Dumnezeu trebuie să ne curăţească, să ne sfinţească şi să ne disciplineze în permanenţă, pentru ca lumina Domnului Hristos să strălucească în toată splendoarea ei, din vasele noastre de lut.

Ca să fim tot mai asemenea cu Domnul Isus, trebuie să fim tot mai mult cu El, în compania Lui, în prezenţa Lui, în inima Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Vreau, într-adevăr să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup”. Col.2:1.

Cum se roagă Pavel pentru cei din Colose! Văzând cum îi poartă pe inimă Pavel pe cei din Colose vom avea şi noi ceva de învăţat. Eu am pe inimă în primul rând pe cei care s-au întors la Dumnezeu în cadrul bisericilor noastre, dar au fost situaţii când a trebuit să mă ruşinez pentru faptul că fraţi şi surori din alte biserici îmi erau prea puţin pe inimă. Bineînţeles că îi purtăm pe inimă mai ales pe cei pentru care avem responsabilitate. Dar unde este limita? Aici vedem că Pavel îi purta pe inimă pe aceia pe care nu-i cunoştea, pe care nu i-a văzut, a auzit doar de ei.

Versetul 2: „Pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos”. Cine a venit la Isus aceluia i s-a descoperit taina: „Hristos în voi;” Dar mai sunt încă multe care nu ne-au fost descoperite. Dar vor fi descoperite, de aceea avem promisiunea că Dumnezeu îi conduce pe copiii Săi din lumină în lumină şi din cunoştinţă în cunoştinţă. De aceasta aparţine şi faptul că un necaz urmează pe celălalt. In necazuri începem să căutăm şi să experimentăm că Dumnezeu vine în ajutorul nostru în chip minunat. De aceea se roagă Pavel ca inimile celor din Colose să se îmbărbăteze şi să fie unite în dragoste. Celor din Tesalonic le-a putut spune: „…credinţa voastră merge mereu crescând şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.” (2 Tes.1:3). Este adevărat, acolo unde este creştere în credinţă, acolo dragostea devine tot mai mare. De aceea, rugăciunea lui Pavel pentru cei din Colose este: să fie uniţi în dragoste. Dacă primim dragostea lui Dumnezeu ne unim cu cei în care locuieşte această dragoste.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SĂ CĂUTĂM SĂ-L CUNOAŞTEM

Să cunoaştem, să căutăm să-L cunoaştem pe Domnul. Osea 6.3

Nu imediat, ci treptat ajungem la această cunoaştere sfântă a Domnului şi străduinţa noastră este să stăruim în această cunoaştere a Lui. Dacă înaintarea noastră în această privinţă este lentă, să nu deznădăjduim, căci în curând vom cunoaşte mai mult. Domnul este învăţătorul nostru, care nu Se descurajează, oricât am fi noi de înceţi la învăţătură, căci n-ar fi spre slava Lui dacă nebunia omenească ar putea să-I oprească lucrarea. Lui Dumnezeu îi place să facă pe cel simplu înţelept.

Datoria noastră este să păstrăm calea dreaptă şi să urmăm învăţătura, nu cutare sau cutare doctrină, ci pe Domnul însuşi. A-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, Tatăl, pe Fiul şi Sfântul Duh, aceasta este viaţa veşnică. Să ne alipim de ea, căci în felul acesta vom căpăta învăţătură deplină. Căutând să cunoaştem pe Domnul, învăţăm să fim întregi după ce am fost sfâşiaţi, întăriţi după lovituri şi să avem viaţa după moarte. Experienţa îşi are lucrarea ei desăvârşită când inima urmăreşte căile arătate de Domnul.

Sufletul meu, alipeşte-te de Domnul Isus, caută-L cu grijă pe Dumnezeu în Isus; vei ajunge astfel la acea cunoştinţă despre Domnul Cristos, care este cea mai înaltă dintre toate ştiinţele. Duhul Sfânt te va cârmui în tot adevărul. Nu este aceasta preocuparea Sa slăvită? Încrede-te în El că o va împlini.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. Iacov 1,14.15.

Păcatul este ca o boală contagioasă. Dumnezeu în dragostea Lui ne dă indicaţii clare cum se naşte păcatul. Lucrul acesta ni-l arată în Cuvântul lui cel sfânt. Pofta ne trage de la Domnul Hristos căci în prezenţa Sa am fi fost ocrotiţi. Când pofta ne-a scos din învelişul protector al Domnului, răul poate să-şi găsească calea în noi. Cum se întâmplă aceasta? în loan 13.2 citim: „După ce diavolul pusese în inima lui Iuda.. .gândul să-L vândă.” Aşa este infiltrat răul care repede devine păcat. Păcatul ne desparte pentru perioada cât am păcătuit dacă nu şi mai mult de Dumnezeu. Despărţiţi de El, în afara părtăşiei cu El, înseamnă întuneric şi moarte. De aceea nici un copil al lui Dumnezeu să nu cedeze chemării şi nici măcar la „studiul comparativ” al acestor locuri unde sunt ispitiţi spre rău şi unde se nasc gânduri pofticioase care întristează Duhul Sfânt. Ce multe elemente tactice şi practice foloseşte satana chiar în zilele noastre pentru a abate pe copiii lui Dumnezeu de la Calea vieţii. Literatura rea, transmisiile televiziunii şi atâtea altele, distrug moralul şi buna creştere în credinţă, încarcă cugetul şi îmbâcseşte inima. Dacă ai prins plăcere de aceste lucruri, s-a născut pofta rea şi păcatul este prezent. Intervalul de timp de la naşterea răului până la păcat poate fi atât de scurt încât nu se mai poate auzi glasul protector al lui Isus şi nici nu mai ai puterea de a stăvili răul. De aceea orice copil sincer al lui Dumnezeu să se ţină deoparte de orice medii infectate de Satan, chiar dacă în aparenţă pare să nu fie nimic rău. Să nu uităm că satan e gata să se prefacă într-un înger de lumină tocmai cu scopul de a ne atrage spre aceste lucruri a căror intrare în inima noastră nu ar produce decât întristarea Domnului. De aceea să ne ţinem strâns de Domnul ca să ne poată ocroti.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, inundă-mă cu harul şi slava Ta, aşa încât revărsarea îmbelşugată a prezenţei tale să umple totul în toţi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi,»

EVREI 2,17-18

Toţi caută ajutor în situaţiile disperate din viaţă. Unii luptă să se oprească din alergarea lor pe calea vieţii. Cei bolnavi spiritual caută ajutor la psihiatri, şi totuşi nu găsesc nicicum alinare. De ce oare? Pentru că nici un om nu poate oferi vindecare pentru suflet. Problema nu este una exterioară, ci interioară, în inima ta; din acest motiv Domnul Isus este singurul care te poate ajuta. Doar El poate înţelege şi rezolva problemele noastre sufleteşti, deoarece a trăit ca om pe acest pământ. A fost făcut una cu păcatele tale: «pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi» (2 Cor. 5,21). Acest lucru înseamnă că pe crucea Golgotei Isus Cristos S-a identificat complet cu păcatele noastre, cu fiinţa noastră căzută.

Îţi este teamă de moarte? Domnul Isus este singurul care îţi poate lua această frică deoarece El, Este etern, a murit, dar prin jertfa Sa pe crucea Golgotei a biruit moartea şi pe cel care are putere asupra morţii, adică pe diavol. Te mai îndoieşti că numai Isus te poate ajuta?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. Marcu 1:30

Aceasta privire fugară aruncată în casa apostolului pescar este foarte interesantă. Vedem astfel că bucuriile şi grijile casei nu sunt un obstacol în calea exercitării lucrării. De fapt, de vreme ce furnizează o ocazie pentru a mărturisi personal lucrările Domnului asupra celor de acelaşi sânge, pot să instruiască ucenicul mai bine decât orice altă disciplină pământească. Papiştii şi alţi nonconformişti pot să interzică căsătoria, creştinismul şi viaţa de familie merg bine împreună. Casa lui Petru era probabil o sărmană colibă pescărească, dar Domnul slavei a intrat în ea, a locuit în ea, şi a înfăptuit o minune acolo. Dacă această carte este citită în dimineaţa aceasta într-o căsuţă umilă, faptul acesta ar trebui să-i încurajeze pe cei care caută tovărăşia Regelui Isus. Dumnezeu este mai aproape de căsuţele umile, decât de palatele bogate. Isus priveşte cămăruţa ta acum, şi te aşteaptă să te binecuvânteze. Boala a intrat în casa lui Simon; frigurile, o suferinţă mortală, o imobilizaseră pe soacra lui. De îndată ce Isus a venit, i-au spus această nenorocire, şi El s-a grăbit la patul bolnavei. In casa ta nu există nici o boală în dimineaţa aceasta? Vei afla în Isus cel mai bun medic. Du-te la El imediat şi spune-I acest lucru. Prezintă de urgenţă cazul înaintea Lui. Este vorba de un membru al poporului Său; de aceea, El nu va întârzia. Observă că Mântuitorul a vindecat-o imediat pe femeia bolnavă. Nimeni nu poate vindeca aşa ca El. Poate că nu suntem siguri că Domnul va îndepărta orice boală de cei pe care îi iubim, dar ştim că rugăciunea credincioasă pentru bolnavi este cea mai bună cale spre vindecare. Acolo unde rugăciunea nu este de folos, trebuie să ne plecăm în umilinţă în faţa Celui care hotărăşte viaţa şi moartea. Inima blândă a lui Isus aşteaptă să audă durerea noastră. Să o turnăm deci în urechea Sa răbdătoare.

Seara
Dacă nu vedeţi semne si minuni, cu nici un chip nu credeţi. loan 4:48

Pofta pentru minuni era un simptom al bolii din mintea
oamenilor care trăiau în zilele Domnului. Ei refuzau hrana solidă şi tânjeau doar după minuni. Evanghelia, de care aveau atâta nevoie, nu era dorită. Ei cereau minunile pe care Isus nu alegea să le ofere întotdeauna. Mulţi oameni din zilele noastre trebuie să vadă semne şi minuni ca să creadă. Unii spun în inimile lor: „trebuie să simt o groază adâncă în privinţa păcatelor, altfel nu voi crede niciodată în Isus”. Dar dacă nu o simţi niciodată, cum este foarte probabil? Vei merge în iad doar ca să-I faci în ciudă lui Dumnezeu, fiindcă nu vrea să te trateze aşa cum i-a tratat pe alţii? Alţii îşi spun: „dacă aş avea un vis, sau aş simţi o lovitură puternică — nu ştiu de care — atunci aş putea crede”. In felul acesta, muritorii nevrednici îşi imaginează că Domnul poate fi controlat de ei! Voi sunteţi cerşetori la poarta Lui, cerând milă. O să-I trasaţi reguli şi o să hotărâţi ce fel de daruri să vă dea? Credeţi că se va supune ordinelor voastre? Stăpânul meu are un suflet generos, dar şi o inimă cu adevărat regală. El nimiceşte orice altă regulă şi îşi menţine suveranitatea în acţiuni. Dragă cititorule, dacă textul îţi descrie condiţia, vei continua să însetezi după semne şi minuni? Nu este Evanghelia destul semn şi destulă minune? Nu este minunea minunilor că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică” (loan i 3:16)? Cu siguranţă, această ofertă preţioasă — „Oricine vrea, să vină să ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17) şi această promisiune solemnă — „pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (loan 6:37), sunt mai bune decât semnele şi minunile! Un Mântuitor credincios trebuie crezut. El este însuşi adevărul. De ce să ceri dovezi de adevăr Celui care nu poate minţi? Demonii înşişi au declarat că El este Fiul lui Dumnezeu (vezi Marcu 3:11). De ce nu crezi în El?

IZVOARE IN DEŞERT

Vouă vi s-a dat harul …să şi pătimiţi pentru El. (Filipeni 1:29)

Dumnezeu are o şcoală costisitoare, pentru că multe din lecţiile Lui se învaţă printre lacrimi. Richard Baxter, un predicator puritan din secolul al XVII-lea, a spus odată: „O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc pentru disciplina pe care am îndurat-o în acest trup timp de cincizeci şi opt de ani”. Şi cu siguranţă el nu este singurul om care a schimbat necazul în biruinţă.În curând şcoala Tatălui nostru ceresc se va închide pentru noi, pentru că sfârşitul trimestrului şcolar este cu fiecare zi mai aproape. Fie ca noi să nu fugim niciodată de o lecţie grea sau de nuiaua disciplinei. Mai bogată va fi cununa noastră, şi mai plăcut va fi cerul, dacă răbdăm cu bucurie până la sfârşit. Atunci vom ajunge la glorie. Theodore L. Cuyler

Cel mai fin porţelan din lume este ars în cuptor cel puţin de trei ori, şi unele de mai multe ori. Porţelanul de Dresda este întotdeauna ars de trei ori. De ce este forţat să îndure o căldură atât de intensă? N-ar trebui să fie de ajuns o dată sau de două ori? Nu, trebuie să arzi porţelanul de trei ori pentru ca auriul, purpuriul şi celelalte culori să fie mai strălucitoare, mai frumoase şi permanent ataşate.

Noi suntem modelaţi după acelaşi principiu. Încercările omeneşti ale vieţii se aprind în noi de multe ori, şi prin harul lui Dumnezeu, se formează în noi culori frumoase, făcute să strălucească pentru totdeauna. Cortland Myers

Cele mai frumoase flori de pe pământ nu cresc pe câmpii însorite,

Ci acolo unde o mare ridicare de teren a rupt în două

Pământul zâmbitor.

După ce bat vânturile devastatoare,

Şi cade lava topită, focul şi cenuşa,

Glasul blând şi liniştit al lui Dumnezeu suflă vindecare peste tot.

Din pietrele crăpate şi din prăpăstiile adânci îmbrăcate în ferigă,

Curg ape vii ca din inimile care plâng,

Acolo în dulcea geană de lumină cad picăturile de rouă

Şi îngerii au grijă de plantele lui Dumnezeu când se lasă noaptea,

Şi Preaiubitul trecând pe acolo

Va aduna crinii în zori de zi.

J. H. D.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 28.1-20

    Este dimineaţa triumfătoare a învierii. Prin înviere, Dumnezeu dă o mărturie răsunătoare cu privire la perfecţiunea şi la satisfacţia deplină pe care El o găseşte în lucrarea împlinită. Cei puşi să păzească mormântul, departe de a fi capabili să opună rezistenţă acestui eveniment extraordinar, devin martorii lui involuntari… şi înspăimântaţi (Psalmul 48.5). Preoţii însă, împietriţi în întregime, vor cumpăra conştiinţa acestor oameni, aşa cum înainte o cumpăraseră pe cea a lui Iuda.

    Femeile primesc la mormânt mesajul îngerului. Cu inimile pline deopotrivă de teamă şi de bucurie, ele se grăbesc să meargă să transmită vestea. Atunci ele îl întâlnesc chiar pe Domnul.    Isus Se arată apoi celor unsprezece ucenici ai Săi în Galileea, la locul pe care El li l-a stabilit. În v. 19 şi 20, El le dă «foaia de parcurs» (ordinul de drum), o misiune cu atât mai importantă, cu cât este cea din urmă dorinţă a Celui care le-o încredinţează. Toată autoritatea Sa imperială, pe care oamenii I-au refuzat-o, dar pe care Dumnezeu I-a dat-o şi în cer şi pe pământ, le revine acum ca sarcină ucenicilor, pentru a o face cunoscut. Isus însă le dă şi o promisiune alor Săi. Aceasta nu a lipsit şi nu va lipsi nicicând niciunui răscumpărat: „Eu sunt cu voi în toate zilele” (v. 20). Şi astfel, Evanghelia lui Emanuel se încheie în acelaşi fel cum şi începuse: Dumnezeu cu noi (1.23).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Coloseni 3:12-17

UN DUH LINIŞTIT

Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi… să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.
Coloseni 3:15

Problemele şi încercările pe care le întâlnim se complică adesea, deoarece ne pierdem calmul. Ne necăjim, chiar pentru lucrurile minore, pentru că nu ne-am cultivat o atitudine plină de încredere şi mulţumire. Tema aceasta am auzit-o dezbătută de un elocvent profesor de la seminar, predicând din Coloseni 3:15, în anul 1948, la sărbătoarea mulţumirii. L-am ascultat în timp ce vorbea şi m-am decis ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să devin o persoană recunoscătoare. Au fost vremi când am falimentat să mă tin de această hotărâre, dar au fost şi ocazii când am pus-o în practică şi am descoperit că face minuni.

Recent, în drum spre dentist, am trecut cu roţile maşinii peste un metal ascuţit care mi-a produs imediat explozia cauciucului din spate. Totul s-a petrecut într-o stradă foarte aglomerată cu numai 12 minute înainte de întâlnirea cu dentistul. Valul nemulţumirii a început să se ridice. Dar chiar în acel moment, Domnul mi-a adus în minte predica din ziua mulţumirii şi decizia pe care am luat-o.

Am început să mă gândesc la bunătatea Domnului faţă de mine. Nu mi s-a întâmplat nici un accident. Am putut să ridic maşina foarte uşor cu cricul. Eram sănătos şi puternic pentru a schimba roata fără prea mult efort. In timp ce aceste gânduri îmi umpleau inima, pacea lui Dumnezeu a coborât peste mine. Am schimbat roata fără efort şi totul a fost grozav. Ba chiar am ajuns la cabinetul dentar înainte ca doctorul să mă cheme înăuntru.

Data viitoare când vei da faţă cu unul din evenimentele pline defrustrare ale vieţii, gândeşte-te la bunătatea lui Dumnezeu şi mulţumeşte-I. Vei vedea că într-adevăr acest lucru face minuni! H.V.L.

De-am fi mulţumitori în toate,

Cum Domnul ne spune să fim,

Ce minunată schimbare-am vedea

în viaţa pe care-o trăim.    – Eaker

Leagă-ţi hinecuvântările cu recunoştinţă ca nu cumva să se împrăştie.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

De ce nea bătut Domnul astăzi înaintea filistenilor? Să luăm din Șilo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru și să ne salveze din mâna vrăjmașilor noștri.   1 Samuel 4.3

Știu că vine Mesia, care Se numește Hristos; când va veni El, ne va spune toate.   Ioan 4.25

Întotdeauna va exista conflict între ideile oamenilor și adevărul lui Dumnezeu. Este foarte trist când cei care se bazează pe ideile omenești sunt cei credincioși, care ar trebui să cunoască și să respecte adevărul divin.

Bătrânii lui Israel nau așteptat un răspuns la întrebarea lor: „De ce nea bătut Domnul astăzi înaintea filistenilor?”, ci au recurs la o idee care a continuat să marcheze gândurile lui Israel în secolele care au urmat: când chivotul este în mijlocul nostru, el ne va salva de vrăjmașii noștri. Această falsă credință făcea din chivotul legământului un fel de amuletă. Iudeii din timpul Domnului Isus așteptau un Mesia care săi mântuiască de vrăjmașii lor, contrar celor scrise in Matei 1.21: „El va mântui pe poporul Său de păcatele lor”. La fel ca strămoșii lor, nici ei nu au așteptat răspuns la prima întrebare.

Ar trebui să învățăm ceva de la femeia samariteancă. Ea cunoștea motivul pentru care Mesia trebuia să vină: „El ne va spune toate lucrurile”. El avea să răspundă la toate întrebările: la cele ale bătrânilor lui Israel (1 Samuel 4.3), la cele ale iudeilor și la cele ale samaritenilor. Domnul Isus a venit și, dacă vrem să ascultăm, El ne spune toate lucrurile, despre noi, lucruri plăcute sau mai puțin plăcute, despre închinare și despre Dumnezeu. Să așteptăm deci răspunsurile Lui și să luăm seama la Cuvântul Său. Și, pătrunși de măreția acestei afirmații, vom rosti și noi împreună cu samaritenii: „Acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii” (Ioan 4.29,42). H. Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire …, ne învață … să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie. Tit 2.11,12

Poluarea mediului

Dumnezeu spune: „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia” (2 Timotei 3.1-5).

Dumnezeul mare nu dorește să murim în „poluarea păcatului”, al cărei sfârșit este condamnarea veșnică. El vrea să ne salveze!

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Puteți fi curățit prin sângele prețios al lui Isus Hristos. El S-a dat la crucea de la Golgota, pentru a ispăși păcatele dumneavoastră, pentru ca să aveți viața veșnică.

Recunoașteți înaintea Lui vina dumneavoastră și primiți-L pe Domnul Isus ca Salvatorul dumneavoastră personal! Atunci sunteți în siguranță veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TIMPUL TĂU DE PĂRTĂSIE CU DUMNEZEU (2)

„Prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute” (Apocalipsa 4:11)

     Permiteți-mi două întrebări directe:

1) Știai că Dumnezeu te-a creat pentru a avea o relație cu tine? El te-a creat pentru a Se bucura de tovărășia ta în fiecare zi. „Prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute”. Propria atitudine față de timpul tău de părtășie cu Dumnezeu se va transforma, când îți vei da seama că El dorește să petreacă timp cu tine, că te așteaptă și te primește în prezența Sa.

2) Știai că această relație cu Dumnezeu a fost făcută posibilă prin Crucea lui Hristos? Când primii oameni au păcătuit, Dumnezeu i-a izgonit din Paradis și a pus la intrarea grădinii Eden îngeri înarmați cu săbii, pentru ca omenirea să nu mai poată intra acolo. Apoi după multă vreme, Dumnezeu a făcut ceva cu adevărat uimitor: a luat chip de om în Hristos, Care a locuit printre noi, a murit în locul nostru, a fost doborât de sabia judecății divine la cruce, oferindu-ne calea pentru a reintra în prezența lui Dumnezeu. Extraordinar, nu-i așa?

În Vechiul Testament, o singură persoană – marele preot – putea intra în Sfânta Sfintelor. Și o putea face numai o dată pe an. O perdea groasă Îl separa pe Dumnezeu de popor. Ei stăteau afară, întrebându-se cum sună vocea lui Dumnezeu, cum e să stai în prezența Lui și cum arată slava Lui. Numai marele preot știa! Dar când Domnul Isus a strigat: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30), „Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două de sus [locul unde se afla Dumnezeu] până jos [locul unde ne aflam noi]” (Marcu 15:38). Ca „preoți ai lui Dumnezeu”, și noi putem intra acum în prezența Lui în orice moment, ca să ne întâlnim cu El (Apocalipsa 1:6). Ce privilegiu! Harul face ca lucrul acesta să fie posibil.

Deci, recunoștința trebuie să fie magnetul care te atrage spre locul părtășiei în fiecare zi!

1 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Destinat pentru a fi sfânt

„Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” 1 Petru 1:16

Aminteşte-ţi permanent care este scopul vieţii tale. Destinul omului nu este nici fericirea, nici sănătatea, ci sfinţenia. In zilele de astăzi avem mult prea multe dorinţe şi ne risipim în ele; dorinţe bune, nobile şi drepte care poate îşi vor găsi împlinirea, dar pe care Dumnezeu trebuie să le facă să nu mai aibă o aşa mare importanţă pentru noi. Singurul lucru care contează cu adevărat este dacă omul vrea să-L accepte pe Dumnezeul care-l va face sfânt. Oricare ar fi preţul, omul trebuie să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu.Cred eu că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în inima mea şi să mă facă sfânt? Dacă, prin predica ta, mă convingi că nu sunt sfânt, voi fi indignat de această predică. Vestirea Evangheliei trezeşte resentimente puternice, deoarece Evanghelia îmi dezvăluie că nu sunt sfânt; dar, de asemenea, ea trezeşte în mine o dorinţă intensă. ‘

Dumnezeu are un singur scop pentru om, şi anume sfinţirea. Singurul Său scop este crearea de sfinţi. Dumnezeu nu e o maşină eternă de
binecuvântat oameni; El n-a venit să mântuiască oamenii din milă; El a venit să-i mântuiască, deoarece i-a creat ca să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă poate aduce înapoi la unitate perfectă cu El prin moartea lui Isus Cristos, fără să rămână nici o umbră între noi.

Nu tolera niciodată, din compasiune faţă de tine sau faţă de alţii, vreun obicei care nu este după voia unui Dumnezeu sfânt. Sfinţenia înseamnă puritate în umblarea ta, în cuvintele care-ţi ies din gură, în gândurile pe care le nutreşti – orice detaliu al vieţii să fie sub privirea lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este numai ceea ce-mi dă Dumnezeu, ci şi ceea ce manifest eu din ce mi-a dat Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor…” LUCA 12:35,36

Ce înştiinţare solemnă ne dă Domnul Isus prin cuvintele acestea! În vechime aceasta era înfăţişarea unei persoane care era gata de plecare. Aşa trebuiau să fie israeliţii în ziua când Domnul avea să-i scoată din Egipt, în orient, brâul cu care se încingeau oamenii avea scopul să le ridice tunica pentru ca să nu fie împiedicaţi la mers. Cuvintele textului nostru sunt adresate credincioşilor care trebuie să fie gata de a pleca pe drumul spre Canaanul nostru veşnic. Pentru unii drumul poale fi mai scurt, pentru alţii mai lung, dar este neapărat necesar ca şi unii şi ceilalţi să aibă mijlocul încins. Apostolul Pavel la Efeseni 6:14 ne spune clar cu ce trebuie să fim încinşi. Centura care trebuie să ne susţină bine este Adevărul şi să fim bine încredinţaţi că pentru noi, Adevărul este Domnul Isus. Încinşi cu El, vom fi siguri de mersul nostru pe drumul de care am vorbit. Cuvântul însuşi de adevăr exclude cu desăvârşire orice duplicitate, îndoială, nesiguranţă, viaţă dublă şi orice ar fi incompatibil cu Desăvârşitul nostru Adevăr. Dacă nu avem o astfel de centură, atunci nu suntem pe drumul spre cer! Al doilea element care caracterizează pe cel care e gata de plecare, este „făclia aprinsă”. Expresia aceasta ne face imediat să ne gândim la solemnul adevăr biblic cu privire la întunericul veacului de acum. Dumnezeu ne-a dat marea cinste dar şi imensa răspundere de a fi nişte lumini în lume. A avea făcliile aprinse înseamnă a menţine o mărturie inalterabilă care să lucreze cu eficacitate în întunericul de acum, iar Domnul Isus spune: „Tot aşa, lumina voastră să lumineze înaintea oamenilor ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Iată două lucruri simple şi precise care nu necesită o interpretare filozofică şi complicată: Adevăr şi Lumină, dar care sunt neapărat necesare să le avem ca să ajungem la capătul drumului pe care am pornit. Ele sunt Domnul Isus. „Eu sunt… Adevărul”. „Eu sunt… Lumina…” Lumina care este în noi să fie în adevăr lumină, pentru că Domnul nostru a avut grijă să mai spună: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mari trebuie să fie întunecimile”. Versetul de astăzi se încheie cu o comparaţie cum nu se poate mai potrivită pentru noi astăzi:”Să fiţi ca unii care aşteaptă pe stăpânul lor.” Aceasta trebuie să fie şi atitudinea fiecărui credincios: o permanentă aşteptare, ca mireasa care aşteaptă cu nerăbdare pe mirele ei şi care nu se mai încurcă cu lucrurile inutile ale vieţii acesteia. Singura ei dorinţă este să-l vadă venind mai repede. Să fim gata ca să putem spune: Vino Doamne Isuse!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu”. Efeseni 5:2.

Ce har mare că Dumnezeu a renunţat la Fiul Său şi ni L-a dat „Ca un prinos şi ca o jertfă”. El însuşi a fost jertfit şi a strigat pe cruce: „S-a isprăvit!” Prin moartea Sa, El a plătit în totalitate orice păcat şi fărădelege şi aceasta are valoare veşnică. Astfel ne-a dăruit iertare pentru fiecare păcat şi a şters zapisul care era împotriva noastră. Dar El ne-a fost dat şi împreună cu El am primit în dar toate lucrurile. Hristos, dacă este în inima noastră ne eliberează de legea păcatului şi a morţii. Satan va trebui să părăsească inima noastră, dar va încerca în repetate rânduri să ocupe loc în inima noastră. Dar când va veni va găsi inima ocupată de Domnul Isus şi va renunţa să intre. Insă niciodată nu va renunţa la luptă, el dă târcoale şi doreşte să ne umple de nesiguranţă spunând cam în felul următor: „Iţi mai lipseşte una sau alta, tu nu ai dragoste, te rogi prea puţin”. Si dacă îi vom da crezare minciunilor lui vom începe să ne îngrijorăm şi să ne străduim să devenim altfel de oameni prin puterile noastre proprii. Si dacă îi vom da dreptate ne va pretinde tot mai mult. Dar dacă credem că prin jertfa Domnului Isus ne-au fost dăruite toate lucrurile şi le căutăm pe acestea, nu ne poate cauza pierderi. De aceea rugaţi-vă şi vegheaţi ca să nu cădeţi în ispită! Pentru a recunoaşte intenţiile şirete ale Satanei este nevoie ca să fim veghetori şi să ne rugăm. Nu putem să ne împotrivim cu înţelepciunea noastră. Armătura noastră este Cuvântul lui Dumnezeu şi cu acesta putem avea biruinţă, dacă ne bazăm pe harul ce ne este făgăduit. Împotriva acestuia, duşmanul nu are putere. Tată drag, învaţă-mă Tu să lupt, făcând priceperea mea robul ascultării de Tine, bazându-mă pe Cuvântul: „S-a isprăvit”. Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

A RĂMÂNE ÎN ASCULTARE, ÎN DRAGOSTE

Dacă păziţi cuvintele Mele, veţi rămâne în dragostea Mea. Ioan 15.10

Să rămânem în ascultare şi să rămânem în dragostea Domnului Isus; iată două lucruri care nu pot fi despărţite. Numai o viaţă pusă sub cârmuirea Domnului Cristos poate să dovedească că noi suntem plăcerea Lui. Să păzim cuvintele Lui, ca să putem să fim încălziţi de dragostea Lui. Fără sfinţenie, care singură este plăcută lui Dumnezeu, noi nu putem plăcea Domnului Isus. Cel care nu urmăreşte sfinţenia, nu cunoaşte nimic din dragostea Domnului Cristos.Desfătarea de bună voie în dragostea Domnului nostru, este un lucru din cele mai delicate. Ea este mult mai simţitoare faţă de păcat şi faţă de sfinţenie decât este argintul viu la frig sau la căldură. Dacă suntem cu o inimă simţitoare şi curaţi în gândire, vorbire şi viaţă, ca să-L cinstim pe Domnul Isus, atunci primim dovezi ale dragostei Lui, fără număr. Dacă dorim să avem necurmat o astfel de fericire, ne trebuie o necurmată sfinţenie. Domnul nu-Şi va ascunde faţa Sa de noi, numai noi să nu ne întoarcem faţa de la El. Păcatul este norul care ne întunecă soarele. Dacă ascultarea noastră este atentă şi predarea noastră totală, vom umbla în lumină, după cum Dumnezeu însuşi este în lumină şi vom rămâne astfel în dragostea Domnului Isus, după cum El rămâne în dragostea Tatălui. Dulce făgăduinţă, dar care are înainte un „dacă” foarte serios. Doamne, fă-mă să am acest „dacă” care este cheia care-mi deschide comoara.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Toma, zis Geamăm, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit ISUS. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: Am văzut pe Domnul! loan 20,24.

Toma nu era prezent în prima adunare după învierea Domnului, fapt care a constituit o mare pierdere pentru el. Câţi sunt şi azi care pierd mult când locurile lor sunt goale în strângerea laolaltă pentru Numele Domnului Isus! Ceilalţi ucenici îi spuneau lui Toma că au văzut pe Domnul. Această binecuvântare o aveau pentrucă erau prezenţi în această adunare. Oare nu se întâmplă aşa şi cu noi adesea? Toma nu vroia să creadă până nu vedea semnele cuielor în mâinile lui Isus şi până când nu punea mâna în coasta Lui. Noi găsim în Toma o pildă a evreilor care nu vor să creadă până când „îl vor vedea şi cei care L-au străpuns.” Dar Domnul nostru se preocupă îndeaproape de Toma într-o atmosferă plină de iubire. Ce har! Isus ştie tot ce ne este nece- sar, şi ce binecuvântat lucru dacă ne gândim să fim prezenţi în jurul Său pentru a primi tot ce e necesar pentru creşterea noastră duhovnicească. El ştie cum să-l trateze şi să-l ajute pe fiecare dintre ai Săi. „Cine ar putea, să înveţe pe alţii ca El?” (Iov 36.22).

De aceea veniţi să stăm mai des la picioarele Sale! Mai ales când suntem adunaţi în jurul scumpului Său Nume unde primim binecuvântările Lui din care apoi putem da şi altora. Dumnezeu spunea lui Avraam: „Eu vreau să te binecuvintez.. .şi tu să fi o binecuvântare pentru alţii.” Ce minunat este pentru un suflet dacă pune în practică toate binecuvântările lui Dumnezeu. El să ne ajute pe toţi ca să putem spune: „Am văzut pe Domnul.” Starea de faţă a Duhului Sfânt în Adunarea lui Dumnezeu e un fapt şi tot ce se face aici trebuie să arate că într-adevăr El este Cel ce călăuzeşte totul. în felul acesta nimeni nu e liber să spună sau să să facă ce vrea. în Adunarea lui Dumnezeu NUMAI Duhul Sfânt e slobod să întrebuinţeze pe cine vrea.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, am hotărât înaintea Ta să mă dedic lucrării printre soldaţi; ia-mă şi călăuzeşte-mă în fiecare amănunt. Ştiu că vrei s-o faci, dar mă tem de judecata mea pripită.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.»

1 CORINTENI 6,11

Omul care L-a primit în inimă pe Domnul Isus este, prin naşterea din nou, sfânt şi curat înaintea lui Dumnezeu. Dar acelaşi apostol Pavel care a scris cuvintele de mai sus, a spus: «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească» (Rom. 7,18). Nu pare a fi aceasta o contradicţie, un cerc vicios? Nu! Acest adevăr este întărit de Pavel în 2 Corinteni 4,7: «... pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi». Ca şi copii ai Săi trăim mereu sub presiune. Pe de-o parte suntem zilnic confruntaţi cu faptul că firea noastră, natura păcătoasă îngrădeşte acţiunea lui Dumnezeu în noi, iar pe de altă parte avem la dispoziţie puterea Sa nesfârşită. Cum poate fi oare activată această putere a Sa în viaţa noastră? Prin ascultare şi credinţă! Cu cât suntem mai puternic ispitiţi şi rezistăm, cu atât Domnul este mai lăudat şi slăvit. Prin aceste încercări noi mărturisim de fapt credinţa, ascultarea şi dependenţa noastră totală de biruinţa Lui. Cum altfel am putea testa realitatea şi adevărul biruinţei lui Isus, dacă păcatul ar fi mereu departe de noi? Dar iată că acum putem fi fericiţi şi biruitori, în ciuda firii păcătoase şi a acţiunii duşmanului: «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» (1 Cor. 15,57). Aceasta este lupta credinţei adevărate; cei ce luptă şi biruie vor fi odată încoronaţi în slava cerească.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Psalm 73:24

Psalmistul simte nevoia de călăuzire divină. Tocmai a descoperit nebunia propriei sale inimi şi, ca să nu fie târât de ea, hotărăşte să se lase călăuzit de sfatul lui Dumnezeu de acum înainte. Sentimentul nebuniei noastre este un mare pas către înţelepciune, atunci când acest sentiment ne face să ne încredem în înţelepciunea Domnului. Omul orb se lasă condus de braţul prietenului său şi ajunge acasă în siguranţă. Ca şi el, noi trebuie să ne predăm călăuzirii divine, fără nici o îndoială, siguri că, deşi nu putem vedea, este spre binele nostru să ne încredem în Dumnezeul atotvăzător. „Mă vei” este o expresie de binecuvântată încredere. El era sigur că Domnul nu va refuza această misiune. Acesta este un cuvânt care ţi se adresează ţie, credinciosule; odihneşte-te în el. Fii sigur că Dumnezeu va fi sfătuitorul şi prietenul tău. El te va călăuzi şi îţi va arăta orice drum. In Cuvântul Său scris ai asigurarea aceasta în parte împlinită, fiindcă Sfânta Scriptură este sfatul Său pentru tine. Suntem fericiţi să avem călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu! Ce ar fi marinarul fără busolă? Şi ce ar fi creştinul fără Biblie? Aceasta este graficul de control, harta în care este descris fiecare banc de nisip, şi pe care toate canalele, de la nisipurile mişcătoare ale distrugerii spre limanul salvării, sunt marcate şi însemnate de Cel care cunoaşte tot drumul. Binecuvântat să fii, o Doamne, fiindcă putem crede că ne călăuzeşti acum, şi că ne vei călăuzi până la capăt! După această călăuzire prin viaţă, psalmistul anticipează o primire divină la sfârşit — „apoi mă vei primi în slavă”. Ce gând pentru tine, credinciosule! Dumnezeu însuşi te va primi în glorie — pe tine! Deşi eşti rătăcitor, pribeag şi străin, El te va aduce acasă în siguranţă! Aceasta este partea ta. Trăieşte cu ea astăzi, şi dacă îndoielile te înconjoară, du-te, prin I puterea acestui text, drept la tron.

Seara

În orice vreme, încredeţi-vă în El. Psalmi 62:8

Credinţa este conducătorul vieţii vremelnice, ca şi al vieţii spirituale. Noi trebuie să avem credinţă în Dumnezeu pentru problemele pământeşti, ca şi pentru grijile cereşti. Doar aşa învăţăm să ne încredem în Dumnezeu ca să împlinească nevoile zilnice, şi să trăim deasupra lumii. Nu trebuie să fim leneşi, fiindcă lenevia arată că nu ne încredem în Dumnezeu, care munceşte mereu, ci în diavol, care este tatăl leneviei. Nu vom fi nechibzuiţi sau risipitori, fiindcă aceasta înseamnă să ne încredem mai degrabă în noroc decât în Dumnezeu cel viu, care este Dumnezeul economiei şi ordinii. Acţionând cu toată prudenţa şi corectitudinea, ne bazăm cu simplitate şi în întregime pe Dumnezeu mereu. Permiteţi-mi să vă recomand o viaţă de încredere în Dumnezeu în lucrurile pământeşti. Crezând în Dumnezeu, nu va trebui să te căieşti fiindcă ai folosit mijloace necurate ca să devii bogat. Slujeşte-L pe Dumnezeu cu integritate. Dacă nu ai nici un succes, măcar nu vei avea nici un păcat pe conştiinţă. Increzându-te în Dumnezeu, nu vei deveni vinovat de afirmaţii contradictorii. Cel care se încrede în propriile abilităţi navighează astăzi într-o direcţie şi mâine în alta, ca o barcă împinsă încoace şi încolo de suflarea vântului. Insă cel care se încrede în Domnul este ca un vapor cu aburi, care despică valurile, înfruntă vânturile şi lasă o urmă dreaptă şi strălucitoare spre limanul dorit Fii o persoană care are principii de viaţă înăuntrul inimii. Nu te lăsa târât de practicile înţelepciunii lumeşti. Umblă pe cărarea integrităţii cu paşi hotărâţi, şi arată că eşti neînvins prin puterea pe care ţi-o dă încrederea în Dumnezeu. Astfel vei fi eliberat de grija poverilor. Nu vei fi tulburat de veşti rele. Inima ta va fi neclintită, „încrezătoare în Domnul” (Psalmi 112:7). Cât de plăcut este să pluteşti dus de curentul providenţei! Nu există nimic mai binecuvântat decât trăirea unei vieţi de dependenţă, întemeiat pe un Dumnezeu al legământului. Nu mai avem nici o grijă, „căci El însuşi îngrijeşte” (1 Petru 5:7) de noi Nu avem necazuri, fiindcă aruncăm poverile asupra Domnului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu. (Isaia 54:11)

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din munţii îndepărtaţi – din coasta stâncilor colţuroase. Focul şi apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât nişte crăpături. Însă mâinile omeneşti ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă şi adăpost, şi învaţă lecţiile pe care Creatorul nostru şi al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâşiat inima, şi târnăcoapele ne-au spart în bucăţi. Deseori când zăceam deformate şi sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, şi unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuţite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârşite, suntem în locurile noastre potrivite şi suntem de folos.Voi, însă, sunteţi încă în cariera voastră. Voi nu sunteţi desăvârşiţi, şi din această cauză, aşa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înţelegeţi. Dar voi sunteţi destinaţi pentru o clădire mai înaltă, şi într-o zi veţi fi aşezaţi în ea de mâini îngereşti, devenind pietre vii într-un templu ceresc”.

 

În aerul nemişcat muzica nu se aude;

    În marmura brută se ascunde o frumuseţe nevăzută;

Ca să iasă muzică şi frumuseţe e nevoie

    De atingerea meşterului, de dalta ascuţită a sculptorului.

 

Marele Meşter, ne atinge cu mâinile Lui îndemânatice;

    Nu lăsaţi muzica din noi să moară!

Marele Sculptor, ciopleşte-ne şi şlefuieşte-ne; nu lăsa

Să rămână, ascuns şi pierdut, chipul Tău în noi!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 27.50-66

Lucrarea de ispăşire este împlinită, victoria este câştigată. Cu un strigăt triumfător, Hristos intră în moarte. Şi, imediat, Dumnezeu dă şi alte dovezi ale acestei victorii: ,perdeaua Templului s-a rupt în două” (v. 51), deschizând „calea cea nouă şi vie”, prin care, din acel moment, omul poate veni în prezenţa Sa „în siguranţă deplină” (Evrei 10.19-21). De asemenea, El deschide morminte şi moartea este forţată să dea pe unii din prinşii ei, ca semn că este învinsă.

Dumnezeu Se îngrijeşte apoi ca Fiul Său să primească onoarea cuvenită. Conform profeţiei, Isus este pus în mormântul unui om bogat care, cu evlavie, se preocupă de înmormântarea Sa (Isaia 53.9). Câteva femei, al căror devotament este consemnat, asistă la întreaga scenă. Dragostea este cea care ÎI pune acum în mormânt pe Cel pe care ura Îl răstignise.De la începutul şi până la sfârşitul acestei Evanghelii, ura omului s-a înverşunat împotriva lui Isus. De când era în leagăn, ea s-a manifestat prin Irod, urmărindu-L apoi până la mormântul păzit şi pecetluit prin grija conducătorilor iudei. Soldaţii, pecetea şi piatra sunt însă tot atâtea prevederi inutile: ele nu vor servi decât la a ne demonstra în modul cel mai izbitor realitatea învierii.

Ce trist este că vrăjmaşii Domnului îşi aduc aminte de lucruri pe care propriii Săi ucenici le-au uitat! (v. 63).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

PRIVIND ÎN URMĂ

Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui. Psalmul 103:2

Ai condus maşina vreodată pe serpentinele versantului unui munte şi te-ai oprit în vârf pentru a privi înapoi? Îmi aduc aminte drumul şerpuitor care urca în zig-zag pe unul din vârfurile Munţilor Apalaşi. Câteodată intram în ceaţă atât de densă că şofatul era nesigur. Când am ajuns în vârf, ne-am uitat în jos de unde venisem. Acolo jos erau serpentinele pe care le-am urcat cu aşa mare greutate. Totul era clar acum şi puteam vedea la mari depărtări, chiar şi ceaţa prin care am trecut şi care ne-a îngreunat
drumul, dispăruse. Ce panoramă! Uneori, ca buni creştini, trebuie să ne oprim din drumul vieţii şi să privim înapoi. Cu toate că acest drum a fost sinuos şi abrupt, vom putea vedea cum Dumnezeu ne-a călăuzit prin credincioşia Sa. Iată cum descrie F.E. Marsh ceea ce poate vedea creştinul atunci când se uită înapoi:

Eliberarea pe care ne-a adus-o Domnul (Deut. 5:15).

Felul cum ne-a călăuzit (Deut. 8:2).

Binecuvântările pe care ni le-a dăruit (Deut. 32:7-12).

Victoriile pe care le-a câştigat (Deut. 11:2-7).

Încurajările pe care ni le-a dat (Iosua 23:14).

Când suntem faţă în faţă cu dificultăţile, uităm adesea de credincioşia lui Dumnezeu din trecut. Vedem numai rutele ocolitoare şi pericolele drumului. Dar priveşte înapoi şi vei vedea bucuria victoriei, chemarea urcuşului şi prezenţa însoţitorului pe cale, care a promis că nu te va lăsa şi nu te va uita. Ai curaj, prietene. Acela care te-a adus până aici te va călăuzi şi mai departe.    – P.R.V.

Cel ce m-a călăuzit cu bine
De-alungul zilelor până acum
Nu mă va conduce oare mâine
Pe al vieţii mele aspru drum?

– Adams

Nu te teme niciodată să încredinţezi viitorul necunoscut în mainile unui Dumnezeu atotştiutor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și a fost transfigurat înaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit albe ca lumina.  Matei 17.2

Schimbarea la față (transfigurarea) este o imagine a ceea ce va fi Împărăția viitoare. Cât de glorios va fi Domnul Isus – Mesia, Împăratul! Ce schimbare măreață va avea loc pe acest pământ, când cei șase mii de ani de păcat și de nenorocire se vor sfârși! Fața Domnului, strălucind ca soarele, va fi o priveliște minunată pentru sfinții din Mileniu.

Martorii prezenți la această manifestare anticipativă a gloriei Sale prefigurează diferitele clase de sfinți pământești care vor compune Împărăția: cei care vor fi decapitați în timpul necazului sunt prefigurați de Iacov iar cei care vor trece prin necazul cel mare sunt prefigurați de Ioan.

„Și, iată, Moise și Ilie li sau arătat, vorbind cu El” (versetul 3). Aceștia par să reprezinte cele două clase de sfinți cerești care vor apărea împreună cu El. Ilie îi reprezintă pe sfinții răpiți fără să vadă moartea, în timp ce Moise îi reprezintă pe cei care au adormit și care vor fi înviați. Satan sa certat cu arhanghelul pentru trupul lui Moise, înainte de învierea lui Hristos, însă, după ce Hristos a înviat, el nu se mai poate certa pentru trupurile noastre. Nu, ci întro clipă, Hristos va învia trupurile tuturor celor care sunt ai Lui, la venirea Sa (1 Corinteni 15.23,51).

Astfel, muntele transfigurării ne oferă o binecuvântată imagine a gloriei și a măreției lui Hristos. Sfinții cerești, fie răpiți, fie înviați, însă împreună schimbați și făcuți asemenea trupului Său glorios, vor fi văzuți cu El și ca El. Apoi, pe pământ, rămășița cruțată a iudeilor, care vor trece prin necazul cel mare, sau aceia dintre ei care vor fi omorâți în acel necaz vor împlini numărul celor înviați la prima înviere și vor trăi și vor împărăți cu Hristos pentru o mie de ani (Apocalipsa 20.4).

C. Stanley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om … Matei 15.19,20

Poluarea mediului

Poluarea mediului – un cuvânt alarmant! Nu observăm că prin poluarea aerului, a apei și a pământului, existența noastră este amenințată? Prin dezvoltarea energiei atomului și prin creșterea industrială monstruoasă datorită răspândirii foarte rapide a noilor tehnici suntem confruntați cu probleme aparent de nerezolvat. Suntem înconjurați de un flux uriaș de materiale periculoase, care ne periclitează în diferite moduri prin acțiunea lor nocivă.Prin circulația mașinilor, de exemplu în Germania, se elimină în aer într-un an circa 4 milioane tone de gaz de monoxid de carbon foarte periculos.În afară de aceasta, chimicalele otrăvitoare, cu care se stropesc produsele agricole și ca-re fac să fie valabile cele mai multe alimente, ajung continuu în corpul nostru. Poluarea mediului ne face într-adevăr griji serioase.

Mai groaznică decât aceasta este totuși o altă problemă: poluarea vieții interioare, a sufletului omului. Cauza este păcatul și căderea de la Dumnezeu! De la căderea de la Dumnezeu, se văd clar roadele otrăvitoare: brutalitate, grozăvii, furturi, imoralitate, adulter, patimă și dorințe degenerate, precum și necredință și superstiție.

„Oamenii liberi” sunt sclavii diavolului. Ei se afundă în pierzare, în ruină corporală și sufletească.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TIMPUL TĂU DE PĂRTĂSIE CU DUMNEZEU (1)

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33)

     Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. La ce „lucruri” se referea El? Păi, la cele uzuale, zilnice – precum  bani, case, relații, sănătate și locuri de muncă. Ce a vrut El să spună prin expresia „Împărăția lui Dumnezeu”? O viață trăită sub domnia lui Hristos în fiecare clipă, și în supunere față de voia Sa în toate lucrurile.

Când Domnul Isus a folosit verbul „a căuta” la imperativ (căutați), cred că El a avut în vedere  trei aspecte importante:

1) Intenționalitatea. Când pierzi un obiect prețios, lași celelalte lucruri la o parte și te vei strădui să cauți până găsești ce-ai pierdut.

2) Importanța. Poziția, performanța, prosperitatea și popularitatea pot fi bune când sunt utilizate în mod corect. Dar fără domnia lui Hristos în viața ta, vei fi întotdeauna vulnerabil în fața diavolului.

3) Insistența. Indiferent cât timp îți ia, cât de tare trebuie să te străduiești sau ce schimbări trebuie să faci, întoarce-te la timpul tău de părtășie cu Dumnezeu, și dă-i locul cuvenit. Fii consecvent cu ce e important! Psalmistul a scris: „Caută Fața Mea! Și fața Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8). Timpul de părtășie a primit multe denumiri de-a lungul istoriei Bisericii: „ceasul deșteptător”, „devoțiuni zilnice”, „întâlnire cu Dumnezeu” sau „timp devoțional personal”. Nu contează cum îl numești, câtă vreme îl ai, în mod regulat. Timpul tău de părtășie cu Dumnezeu este întâlnirea personală cu El prin Cuvânt și rugăciune. E un timp pe care îl pui deoparte în mod intenționat pentru a te întâlni cu El. Scopul este acela de a crește în relația ta personală cu Dumnezeu – ca să-L poți cunoaște, să-L poți iubi, să-L poți sluji și să te poți asemăna cu El!