Mana Zilnica

11 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Trebuie să treci prin această experienţă

…si nu l-a mai văzut. 1 Împăraţi 2:11-12

Nu este rău să depinzi de Ilie câtă vreme ţi-l dă Dumnezeu, dar aminteşte-ţi că va veni un timp când el va trebui să plece, atunci când el nu va mai fi călăuzitorul şi liderul tău, deoarece Dumnezeu nu vrea ca el să mai rămână. Tu spui: „Nu pot merge fără Ilie”. Dumnezeu îţi spune însă că trebuie.

Singur la Iordanul tău (2:14). Iordanul este simbolul despărţirii, unde nu mai ai partăşie cu nimeni altcineva şi unde nimeni nu poale lua responsabilitatea în locul tău. Trebuie să pui în practică ceea ce ai învăţat atunci când erai cu Ilie al tău. Ai fost în repetate rânduri la Iordan cu Ilie, dar acum eşti singur în faţa lui. Nu-ţi foloseşte la nimic să spui că nu poţi merge înainte; această experienţă a venit, iar tu trebuie să mergi înainte. Dacă vrei să afli dacă Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeul care crezi că este, atunci treci singur prin Iordanul tău.

Singur la lerihonul tău (2:15). Ierihonul este locul unde l-ai văzut pe Ilie al tău făcând lucruri mari. Când ajungi la Ierihonul tău, ai o reţinere puternică de a lua iniţiativa şi de a te încrede în Dumnezeu, vrând în schimb ca altcineva să facă aceasta în locul tău. Dacă rămâi credincios lucrurilor pe care le-ai învăţat cu Ilie, vei primi semnul că Dumnezeu este cu tine.

Singur la Betelul tău (2:23). La Betelul tău se termină înţelepciunea ta şi începe înţelepciunea lui Dumnezeu. Când nu mai ştii ce să faci şi eşti gata să intri în panică, nu te teme; bazează-te pe Dumnezeu, iar El va aduce la lumină adevărul Său într-un mod care va sfinţi viaţa ta. Pune în practică ce ai învăţat când erai cu Ilie al tău, foloseşte mantaua lui şi roagă-te. Hotărăşte-te să te încrezi în Dumnezeu şi nu-l mai căuta pe Ilie!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia… pe când era închis în curtea închisorii”. IEREMIA 33:1

Proorocul era legat, dar Cuvântul Domnului nu era! Adevărata viaţă creştină cunoaşte fel de fel de experienţe care îl determină pe cel credincios să se lipească mai mult de Dumnezeu. Pentru credinţa adevărată – această credinţă născută din relaţia cu Dumnezeu, destinată să triumfe asupra lumii – împotrivirea nu este o vrăjmaşă şi greutăţile nu sunt piedici.

Cuvântul acesta spus proorocului Ieremia se potriveşte cu experienţa multor creştini care sunt hotărâţi să meargă cu Dumnezeu fără compromisuri. Ea descrie starea aceea în care cel credincios se simte oprit, încătuşat, fără să ştie de ce şi fără să poată să iasă din ea.

Câţi sfinţi ai lui Dumnezeu sunt opriţi de o boală; dar Cuvântul lui Dumnezeu vine la ei cu dulceaţa, claritatea şi mângâierea sa. Închisoarea aparentă devine o apropiere de locul prea sfânt şi din camera de suferinţă iese un parfum de evlavie care dă slavă lui Dumnezeu. Am vizitat odată pe un credincios la un spital, care avea o paralizie totală şi era pe patul de suferinţă de ani de zile. Faţa îi radia de fericire şi cunoştea pe dinafară o mulţime de locuri din Scriptură pe care eu nici acum, după mai bine de patruzeci de ani de când sunt credincios, nu le-aş putea spune. Ce lucrare a harului dumnezeiesc! Dumnezeu îngăduie suferinţa cu un scop, dar El este cu noi chiar în ea. Este o vreme când Domnul Isus este mai aproape de noi decât în orice altă vreme.

Sunteţi încătuşaţi de împrejurări dificile şi pentru un moment în imposibilitatea de a ieşi din ele? Aduceţi-vă aminte de Cuvântul care spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28). Apoi, nici un credincios n-a fost lăsat în „închisoarea” împrejurărilor grele, ci a fost scos când Dumnezeu a socotit că şi-a făcut lucrarea pe care Şi-a propus-o.

Vi se pare că ocupaţiile v-au deveni o închisoare? Sunteţi într-o situaţie care vă depăşeşte, fără să fi greşit cu ceva? Cuvântul lui Dumnezeu vine să vă reasigure că nimic nu vă poate vătăma, că El se ocupă de cei care sunt în astfel de situaţii şi care îl aşteaptă în linişte ca să intervină. În acelaşi capitol, la versetul 3, Domnul îi spune lui Ieremia: „Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde”. Ba mai mult „Iţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” „Ce dulce este experienţa unei părtaşii cu Domnul Isus atât de intimă şi din care sufletul iese îmbogăţit. Apostolul Ioan în închisoarea de pe insula Patmos a primit descoperiri atât de mari şi de însemnate. Încercarea voastră a fost poate dură dar ea a devenit dovada sigură a credincioşiei lui Dumnezeu. Chemaţi-L acum, aşa cum sunteţi şi „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Fii. 4:7).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi
pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi,nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut”. Luca 14:12.

Omul necredincios sau cel firesc, se are în vedere întotdeauna numai pe el însuşi. Când pregăteşte o masă, pe aceia îi invită,care crede el că îi vor putea răsplăti, sau îşi caută prin aceasta consideraţia, prin faptul,că poate să găzduiască oameni cu vază. Isus ne învaţă chiar opusul şi ne spune să invităm la masă pe schilozi,pe şchiopi şi pe orbi. La unii le este ruşine să invite pe aceşti oameni, iar alţii se gândesc că aceştia nu le vor putea răsplăti fapta lor. Dar acela care va face acest lucru cu un gând bun,acela se va putea bucura într-adevăr. El va avea masa plină cu fii ai lui Dumnezeu, deoarece este scris: „Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”. (Mat.25:40), şi…”se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi”. (Luca 14:14).

„Unul din cei ce stăteau la masă cu El, auzind aceste lucruri, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu”.(Luc.14:15). Si Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi”. Mântuitorul a invitat pe mulţi la cina Lui, de fapt noi toţi suntem invitaţii Lui, dar din cauza naturii noastre păcătoase, şi noi eram orbi, schilozi şi şchiopi. Dar după cum cei poftiţi la cină nu au venit, şi astăzi mulţi găsesc pretexte şi consideră că au lucruri mai importante de făcut. Totuşi toţi s-au vindecat în urma hranei date de El. Prin hrana Lui primim vindecare trupească şi sufletească; cei care mănîncă din ea, vor putea să conducă şi pe alţii la masa Domnului. Promisiunea din Apocalipsa 3:20 este încă valabilă: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

AŞTEPTÂND, NU LUÂND-O ÎNAINTE

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Psalmul 62.1

Ce poziţie binecuvântată – aşteptând toate numai de la Domnul! Aşa să fie starea noastră în toată ziua de azi şi în fiecare zi. Aşteptând timpul Său de har, aşteptând în slujba Sa, aşteptând în rugăciune – şi mulţumire. Această poziţie este cea mai bună şi adevărată a creaturii în faţa Creatorului, a slujitorului înaintea Stăpânului, a copilului înaintea Tatălui. Nu ne permitem să-I dictăm lui Dumnezeu, nici să ne plângem de El; nu vom permite nici o stare de iritabilitate şi nici o neîncredere. În acelaşi timp, nu o vom lua înaintea norului şi nu vom căuta ajutor la alţii; nici unul din aceştia n-ar vrea să aştepte toate de la Dumnezeu. Dumnezeu şi numai Dumnezeu este aşteptarea inimilor noastre.Binecuvântată siguranţă – de la El vine scăparea; şi ea este pe drum. Ea va veni de la El şi de la nimeni altul. Toată slava I se cuvine, căci numai El poate şi vrea s-o săvârşească. Şi El o va face în modul cel mai sigur, la timpul şi în felul Său. El ne va izbăvi de îndoieli, suferinţe, vorbiri de rău şi dureri. Deşi nu vedem încă nici un semn de izbăvire, suntem satisfăcuţi şi rămânem în voia Domnului, căci nu avem nici o îndoială că dragostea Sa nu ar fi plină de credincioşie. El va face o lucrare sigură în curând şi noi îl vom lăuda îndată pentru harul ce va veni.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire. 1 Petru 2.1

Răscumpăraţii Domnului Isus au pe pământ de împlinit o solie însemnată. Ca o „preoţie aleasă” să aducă „jertfe duhovniceşti” şi ca o „preoţie împărătească” să vestească puterile minunate ale Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa.

Pentru jertfele din Vechiul Testament trebuiau luate numai animale curate şi fără cusur. Cine a fost chemat de Domnul „la lumina Sa minunată” trebuie, fără îndoială, să umble ÎN lumină. Curăţenia şi sfinţenia sunt aşteptate de la cei care au fost aleşi. Este oare cu putinţă să fie găsite vicleşug, invidie, prefăcătorie, clevetire, la cei ce se numesc după numele lui Cristos? Dacă însă noi ne cunoaştem inima noastră, trebuie să mărturisim că suntem în stare de orice lucrare rea. În faţa oamenilor se pot oarecum ascunde gândurile inimilor ca să fim văzuţi într-o lumina bună. Dumnezeu vede în ascuns. El vede şi în cel mai îndepărtat colţ şi încreţitură a inimii. Poate se găseşte în inima noastră undeva ascunsă pizmă, prefăcătorie, vicleşug sau clevetire. Clevetirea destramă ca otrava câte o legătură bine închegată sau o relaţie frăţească. Cât de multe necazuri s-au produs din pricina pizmei! Prefăcătoria şi vicleşugul să NU fie găsite la copiii lui Dumnezeu!

De ne-am mustra în prezenţa Domnului! Dacă noi descoperim aceste lucruri la noi să le aducem în faţa Domnului cu smerenie, ca El să ne poată ajuta. El vrea cu bucurie ca noi să mergem înainte spre slava Lui şi ca nişte prunci născuţi de curând să dorim laptele duhovnicesc şi curat care este Cuvântul lui Dumnezeu.În viaţa noastră, în legăturile noastre cu alţii, în treburile noastre, trebuie să măsurăm totul cu o SINGURĂ măsură şi această măsură este SLĂVIREA lui ISUS – Singura şi cea mai însemnată întrebare cu privire la tot ce gândim, facem sau vorbim ar trebui să fie: „Este acest lucru vrednic de Numele sfânt care îl port?”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru locul acesta în care sunt; dar întrebarea a început să se ridice în mine: este acesta locul pe care Tu l-ai rânduit pentru mine? Ajută-mă să fac cu statornicie voia Ta. Poate că este doar o agitaţie din partea mea; dacă este aşa, linişteşte-mă şi dă-mi putere de a nu păcătui împotriva Ta prin îndoială.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.» ISAIA 55,6

Vrei să te vindeci de furia, de necurăţia, de lipsa ta de răbdare? Nu te lăuda cu ceea ce eşti! Nu te făli cu aşa-zisa ta economie care nu este altceva decât zgârcenie! Nu te bate în piept nici cu devotamentul tău la serviciu, deoarece nu faci altceva decât să îţi măreşti mândria! Biblia spune: «Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac» (Rom. 1,32).

Când Domnul Isus te întreabă: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6), grăbeşte-te să răspunzi «da» nu doar din cauza stării tale păcătoase, ci şi pentru că El Se întoarce în curând! Nu mai ai mult timp! Isus vrea să reînnoiască totul în tine, dar tu trebuie să-L accepţi şi să Îi permiţi să facă acest lucru. Astăzi viaţa ta poate să ia o altă turnură. Poate eşti dezamăgit de ceea ce este sau se întâmplă în jurul tău. Prietenii te-au părăsit, unii au luat-o pe căi greşite, dar Isus nu te lasă niciodată. Domnul le spune tuturor celor care vin la El prin credinţă: «Iată, Eu sunt cu tine în toate zilele» (comp. cu Matei 28,30). Te întreb încă o dată: Vrei să-ţi vindeci sufletul? Dacă da, Cuvântul lui Dumnezeu spune: «dacă Mă veţi căuta cu toată inima Mă voi lăsa să fiu găsit de voi» (Ier. 29,13-14).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute. Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute”. Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple. Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele feste înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii. Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute”, nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele mai rele cazuri.

Seara

O mângâiere veşnică. 2 Tesaloniceni 2:16

„Mângâiere”. Există muzică în cuvântul acesta. Ca şi harpa lui David, el alungă spiritul rău al melancoliei (1 Samuel 16:23). Era o mare onoare pentru Barnaba să fie numit „,fiul mângâierii” (Fapte 4:36). Într-adevăr, cuvântul este unul din ilustrele nume ale Unuia mai mare decât Barnaba, fiindcă Domnul Isus este „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25). „O mângâiere veşnică” – aceasta este partea cea mai bună, fiindcă o veşnicie de mângâiere este coroana şi slava noastră. Ce este „mângâierea veşnică’? Ea include sensul păcatului iertat Un creştin care a primit în inima lui mărturia Duhului ştie că păcatele îi sunt şterse „ca un nor” şi fărădelegile s-au dus „ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Dacă păcatul lui este iertat, nu este aceasta „o mângâiere veşnică’? În continuare, Domnul oferă poporului Său un simţământ adânc al acceptării în Christos. Creştinul ştie că Dumnezeu îl priveşte în uniune cu Isus. Unirea cu Domnul înviat este o mângâiere uimitoare; ea este, de fapt, veşnică. Chiar dacă boala ne chinuieşte, am văzut sute de credincioşi fericiţi în slăbiciune, ca şi în sănătate şi putere. Chiar dacă săgeata morţii ne străpunge inima, mângâierea noastră nu piere. Nu au auzit oare urechile noastre cântecul de bucurie al sfinţilor pe moarte, bucurându-se de Dumnezeul iubirii care locuia în inimile lor? Da, simţământul acceptării în Prea Iubitul este „o mângâiere veşnică”. Mai mult, creştinul are convingerea siguranţei sale. Dumnezeu a promis să-i salveze pe cei care cred în Christos. Creştinul crede în Christos. El crede că Dumnezeu va fi la fel de bun ca și
Cuvântul Său şi îl va salva. El crede că este în siguranţă fiindcă este legat de persoana şi lucrarea lui Isus.

IZVOARE IN DEŞERT

Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! (Habacuc 3:17-18)

Te rog să observi ce situaţie dezastruoasă este descrisă în acest pasaj şi să notezi ce plină de curaj este credinţa exprimată aici. Este ca şi cum scriitorul ar spune de fapt: „Chiar dacă sunt forţat să trec prin această condiţie extremă de a nu şti unde să găsesc ceva de mâncare şi deşi casa mea este goală şi câmpurile mele nu dau nici un rod şi văd evidenţa ciumei divine acolo unde am văzut odată roadele belşugului lui Dumnezeu, «eu tot mă voi bucura în Domnul»”.

Cred că aceste cuvinte sunt vrednice să fie scrise pentru totdeauna în piatră cu un diamant. O, prin harul lui Dumnezeu, fie ca ele să fie adânc săpate pe tăbliţa inimii noastre! Deşi versetul de mai sus este foarte concis, el implică sau exprimă următoarele gânduri ale scriitorului: că în timpul necazului lui va fugi la Dumnezeu, că-şi va păstra stăpânirea de sine spirituală în cele mai grele împrejurări; şi că în mijlocul tuturor acestora el se va desfăta cu o sfântă bucurie în Dumnezeu şi va avea o fericită nădejde în El.

Încredere eroică! Credinţă glorioasă! Dragoste de neînvins! Philip Doddridge

Aseară am auzit un prihor cântând în ploaie,

Şi răpăitul stropilor de ploaie dădeau un refren dulce,

Făcând şi mai plăcută muzica acelei păsări.

Aşa că, m-am gândit, când vine necazul, aşa cum vine el,

De ce m-aş opri din cântat? Chiar dincolo de deal

S-ar putea ca soarele să scalde încă lumea verde.

Cel care înfruntă necazul cu o inimă veselă

Face povara mai uşoară. Dacă va cădea o lacrimă,

Şi mai dulce va fi cadenţa cântării pe care o auzim.

Ţi-am învăţat lecţia, pasăre cu aripi pătate,

Ascultând cântecul tău cu tonul lui de primăvară –

Când norii de furtună întunecă totul, este TIMPUL să cânt.

Eben Eugene Rexford

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.1-17

In fiecare dintre primele trei evanghelii, trecerea prin Ierihon şi intrarea în Ierusalim marchează începutul ultimei părţi a călătoriei Mântuitorului nostru pe pământ. Împlinirea versetului din Zaharia 9.9 era pentru Israel încă o dovadă că Cel care venise să-l viziteze era chiar Mesia al său. Imposibil să-L confundăm cu vreun altul: „El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar…” (Zaharia 9.9)! De obicei, un rege se prezintă mândru şi impunător, intrând triumfător în capitala lui, călare pe un cal de luptă, în fruntea oştilor sale; un împărat umil şi blând este însă ceva străin de gândirea omenească.

Aceste trăsături ale harului şi ale blândeţii nu-L împiedică nicidecum pe Domnul să acţioneze cu cea mai mare severitate atunci când vede drepturile lui Dumnezeu călcate în picioare (v. 12…). La fel trebuie să fie şi trăsăturile celor care sunt ucenicii Săi: blândeţea care trebuie să-i caracterizeze să nu excludă nimic din cea mai mare fermitate a lor (1 Corinteni 15.58).

Prezenţa lui Isus în Templu are efecte diferite: în primul rând, o curăţire imediată, în acelaşi timp cu vindecarea prin har a infirmilor care vin la El; apoi lauda din partea copiilor, deopotrivă cu indignarea şi cu împotrivirea din partea vrăjmaşilor adevărului.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 11:23-28

CEL CE SPUNE MEREU „DA” DEVINE UN NIMENI

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon. Evrei 11:24

Cuvântul „da” este un cuvânt mic, dar care poate crea mari necazuri. Bryan Archibald, fostul preşedinte al Seminarului Baptist de Nord din Chicago, a subliniat acest lucru la o conferinţă care s-a ţinut cu ani în urmă. El a spus: „Faptul de a spune întotdeauna ‚da’ va duce la pierderea identităţii personale, pe când ‚nu’ defineşte personalitatea”.

Să presupunem că într-o dimineaţă te hotărăşti să spui „da” la toate cererile care îţi vor fi adresate în ziua aceea. Vei spune „da” oricărei solicitări asupra timpului tău din ziua aceea, a talentelor si a energiilor. Vei spune „da” indiferent de convingerile tale. In ce condiţie vei ajunge la sfârşitul zilei? Te vei simţi ca şi cum s-ar fitras de tine în toate direcţiile – să nu mai spunem nimic despre sentimentul vinovăţiei şi al pierderii respectului faţă de tine pentru că nu ai spus „nu” la ceea ce era rău.

Moise s-a definit pe sine refuzând „să fie numit fiul fiicei lui faraon”. Noi, în calitate de creştini, trebuie să învăţăm să spunem „nu” la o serie de lucruri. Aceasta nu înseamnă că devenim negativişti sau dezagreabili. Din contră, fiecare „nu” trebuie să fie partea reversă a lui „da” spus din inimă lui Dumnezeu. Biblia ne înşiră o serie de lucruri care sunt greşite (vezi Galateni 5:19-21). Şi pentru acele lucruri care nu sunt nici greşite nici corecte prin ele însele, obţinem discernământul prin rugăciune, încrezându-ne în Duhul Sfânt şi aplicând principiile biblice. Nu fi un nimeni care este de-acord cu toată lumea pentru că este cel mai uşor lucru de făcut. Fii tu însuţi, defineşte-te. Spune NU la tot ce caută să satisfacă înclinaţiile păcătoase şi egoiste şi, spune DA la tot ceea ce-I place Domnului.     D.J.D.

Te rog să cugeţi; nu e-ntotdeauna bine

Să spui doar „da” la tot ce-n viaţă vine.

Spunând un „nu” cu fermitate, acesta poate

Ca binele ce-l crezi la alţii să-l arate.-D.J.D.

Oamenii cu bun simţ ştiu când să spună „nu”.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și, trezinduSe disdedimineață, pe când era încă noapte, a ieșit și a mers întrun loc pustiu și Se ruga acolo.  Marcu 1.35

Domnul avea multe cetăți de vizitat, multă slujire de făcut în ele, multe nevoi de împlinit și multe suferințe de vindecat. Oamenii, cu mulțimea lor de probleme, urmau săL asalteze atunci când se făcea ziuă, însă nuL puteau lua prin surprindere, nici nuL puteau copleși, fiindcă El Se trezise înaintea tuturor și era pregătit pentru fiecare eveniment din acea zi. Resursele din El erau cu totul suficiente pentru a face față nevoilor zilei. El a cântărit toate acele nevoi în comuniune cu Tatăl Său. Fiecare caz în parte a trecut pe dinaintea Sa și a fost subiect al mijlocirii în acel loc singuratic în care El Sa retras pentru a Se ruga.

Minunată descriere a vieții de slujire a Domnului nostru pe pământ! Însă la fel de minunată este viața Lui acum, căci „El trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi”; iar mijlocirea Lui este făcută și auzită înainte ca nevoia să apară. „Mam rugat pentru tine”, îi spune El lui Petru, atunci când acesta din urmă nu era încă deloc conștient de nevoia pe care o avea. Este o mare încurajare săL putem contempla în viața Lui de slujire pe pământ și să știm că El nu Sa schimbat, ci este și acum la fel de dispus să împlinească orice nevoie pe care o avem.

Acest lucru trebuie înțeles de miile de credincioși care sunt împovărați și care gem, a căror lumină pentru Dumnezeu este aproape stinsă sub povara îngrijorărilor, pentru a putea fi ridicați și înviorați, pentru a putea deveni biruitori și pentru a cânta. Domnul cunoaște toate nevoile noastre, chiar mai înainte ca noi să devenim conștienți de ele. Trebuie să fim convinși de acest lucru – nu doar săl cunoaștem în mod teoretic – și să aducem la El toate poverile noastre, pentru că El Însuși Se îngrijește de fiecare dintre noi. J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt … zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea …”.Psalmul 91.1,2

Încredere în Dumnezeu

Dacă ar trebui să dăm un titlu acestui psalm, cu siguranță am scrie: Încredere în Dumnezeu. Într-adevăr, aici găsim cuvinte care exprimă o încredere puternică. Oricât de mare ar fi pericolul, sufletul credincios știe că este ocrotit în mod desăvârșit, pentru că Cel, căruia îi aparține, este mai puternic decât dușmanul și oștirea care stă la dispoziția lui. Încrederea în Dumnezeu, despre care vorbește acest psalm, reprezintă unul dintre cele mai prețioase comori ale omului credincios în timpul vieții sale aici pe pământ. Încrederea și credința merg împreună. Noi ne încredem în Dumnezeu în măsura credinței noastre; sau cu alte cuvinte: în măsura în care Domnul este realitate pentru noi. Toți cei salvați cred în Domnul Isus, dar nu toți Îi acordă locul central în viața lor. Sper să nu te numeri și tu printre acești creștini.

Unii oameni trăiesc într-o continuă neliniște, își pierd ușor cumpătul, atunci când apare ce-va neobișnuit; alții, în schimb, pot spune ca psalmistul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu, în care mă încred!”. Iată, acum, momentul prielnic de a ne cerceta fiecare, dacă Domnul este locul nostru de scăpare. Acum putem să ne punem încrederea în Domnul spre fericirea noastră vremelnică și veșnică!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CHEMAT SA FII PREOT (1)

„Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru” (Apocalipsa 5:10)

loan scrie: „ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru” (v. 9-10). Din moment ce suntem chemați să fim „preoți”, să vedem care sunt implicațiile acestui lucru: Preoții și-au desfășurat lucrarea în lumină. Imaginează-ți Cortul întâlnirii din Vechiul Testament. Preoții își petreceau majoritatea timpului cu oamenii din curtea exterioară, care era iluminată de lumina zilei. O perioadă mai scurtă de timp și-o petreceau în curtea interioară, unde stătea un sfeșnic cu șapte brațe, denumit menora, care lumina tot timpul o masă cu pâinea pentru punerea înainte. Apoi, o dată pe an, marele preot intra în Sfânta Sfintelor, unde lumina prezenței 28 glorioase a lui Dumnezeu era atât de intensă că era denumită „șekina”. Așadar, când Dumnezeu te cheamă în lucrare, îți vei petrece majoritatea timpului în curtea exterioară, împlinind nevoile oamenilor. Din când în când, vei intra în curtea interioară, unde lumina Duhului Sfânt te va ilumina prin Cuvântul Său și îți va da ceva de transmis care merită să fie ascultat. în vremuri de criză, însă, când înțelepciunea omenească nu are capacitatea de a rezolva problema, va trebui să intri în Sfânta Sfintelor și să primești acea lumină care vine numai de la Dumnezeu însuși. Și oamenii vor ști că ai fost acolo, deoarece, ca și în cazul lui Moise, când vei ieși afară, ei vor vedea schimbarea. A fi preot este o chemare înaltă. Dar Dumnezeu e cel care ți-a făcut-o și dacă ești dispus să plătești prețul, vei putea duce cu tine sentimentul prezenței Sale pe oriunde vei merge.

10 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Suferinţele după voia lui Dumnezeu

„Cei suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor si să facă ce este bine.”

1 Petru 4:19

Când alegi să suferi, înseamnă că ceva nu e în ordine cu tine; când alegi voia Iui Dumnezeu, chiar dacă ea înseamnă suferinţă, aceasta este cu totul altceva. Nici un om al lui Dumnezeu sănătos şi normal nu alege niciodată suferinţa; el alege voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus. Indiferent dacă ea înseamnă suferinţă sau nu. Nici un sfânt nu îndrăzneşte să se amestece în disciplina suferinţei din viaţa altui sfânt.

Sfântul care mulţumeşte inima lui Isus îi va ajuta pe alţi sfinţi să devină mai puternici şi mai maturi în Domnul. Oamenii care ne fac bine nu sunt niciodată aceia care ne compătimesc, aceştia de fapt ne sunt o piedică, deoarece compătimirea doar ne slăbeşte. Nimeni nu-l înţelege pe un sfânt mai bine decât sfântul care este cât mai aproape de Mântuitorul. Dacă acceptăm compătimirea unui sfânt, sentimentul nostru spontan va fi: „Oh, Dumnezeu Se poartă dur cu mine”. De aceea, Isus a spus că autocompătimirea este de la diavol (vezi Matei 16:21-23). Trebuie să avem grijă să nu Îl defăimăm pe Dumnezeu. Este uşor să înnegrim caracterul lui Dumnezeu, pentru că El nu ripostează niciodată, nu Se apără niciodată. Fereşte-te de gândul că Isus a avut nevoie de compătimire cât timp a fost pe pământ; El a refuzat compătimirea oamenilor, pentru că, în marea Sa înţelepciune, a ştiut prea bine că nimeni de pe pământ nu cunoştea scopul Său. El a acceptat numai compătimirea Tatălui Său şi a îngerilor din ceruri (vezi Luca 15:10).

Observaţi ce risipă de sfinţi face Dumnezeu. După felul de a gândi al lumii, Dumnezeu îi pune pe sfinţii Lui în cele mai nefolositoare locuri. Şi noi spunem: „Dumnezeu vrea să fiu aici, pentru că sunt folositor”. Dar Dumnezeu îşi pune sfinţii acolo unde ei ÎI glorifică pe El, iar noi nu suntem nicidecum chemaţi să stabilim unde poate fi acel loc.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Fiţi recunoscători”. COLOSENI 3:15

Iată un cuvânt care parcă pe zi ce trece, îşi pierde sensul tot mai mult. Nimic nu poate să fie mai degradant în viaţa unui credincios ca ingratitudinea. Deşi copleşit de binecuvântări de tot felul, fizice, materiale şi spirituale, el totuşi le uită uşor, se rezumă numai la o mulţumire formală şi rece, dar care este departe de a arăta o adevărată recunoştinţă faţă de Dumnezeu.Recunoştinţa îndepărtează murmurele nemulţumirii, anihilează temerile şi ne păzeşte de îndoială. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu este o exprimare a preţuirii pe care o dă inima noastră Domnului Isus care este darul nespus de mare pe care l-am primit de la Tatăl nostru ceresc.

A fi recunoscător, înseamnă a ne da seama de realitatea bunătăţii lui Dumnezeu, înseamnă a deschide ochii ca să vedem ce bogăţii de har avem în Domnul Isus. Recunoştinţa ne face să realizăm clar şi să apreciem lucrurile cu care de-acum ne-am obişnuit, bunătăţi şi binecuvântări pe care le socotim normale, le socotim că ni se cuvin şi din pricina aceasta inima noastră nu mai vibrează de mulţumire şi laudă.Să-i cerem lui Dumnezeu o adevărată recunoştinţă care să spargă ghiaţa inimilor noastre şi să înlocuiască rigiditatea unei recunoştinţe din datorie. El să ne izbăvească de obiceiul de a primi fără să fim pătrunşi de o mulţumire sinceră şi de nevrednicia noastră. Avem atâtea pricini să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru atâtea binecuvântări şi haruri pe care le-am primit şi le primim mereu, mereu!Manifestarea deschisă şi normală a recunoştinţei, este lauda şi ca răscumpăraţi noi lăudăm pe Dumnezeu nu numai cu buzele dar şi cu viaţa noastră, în contrast cu majoritatea oamenilor care se plâng şi cârtesc mereu. Lauda nu trebuie să fie un efort, exprimată, aproape exclusiv, prin cântările din adunare sau prin participarea la orele de cult. Ea trebuie să ţâşnească în mod spontan din inima noastră şi care să ne înconjoare ca o mireasmă de bun miros, slăvind pe Dumnezeu. Lauda este o notă mai înaltă decât mulţumirea pentru binecuvântările primite. Este preamărirea Persoanei de la care vin ele. Recunoştinţa şi lauda sunt astăzi flori rare care nu se găsesc decât în inima aceluia care mereu îşi recunoaşte nevrednicia şi care are o viaţă predată cu adevărat. Parcă prea multe cuvinte am spus despre recunoştinţă, deşi ele ne sunt atât de necesare pentru aceste vremuri din urmă. Ne trebuieşte însă un singur lucru: Recunoştinţă.

„O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fii oamenilor” Ps. 107:8.

Pentru Dumnezeu, lauda noastră este un prinos de preţ.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Prea iubiţilor să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu”. 1 Ioan 4:1.

După ce ascultăm o predică la adunare, s-o cercetăm, dar nu cu inima, ci pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, dacă ceea ce am auzit este în concordanţă cu Sfânta Scriptură.
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe,să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”.( II Tim.3:16).

Mulţi spun că noi am judeca prin aceasta pe cel ce a vorbit. Este adevărat, într-o oarecare măsură, fiecare copil a lui Dumnezeu este judecător, dar prin umblarea noastră trebuie să fie pedepsită nedreptatea şi cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Căci este scris:
„Omul duhovnicesc dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”(I Cor.2:15) Aceasta este partea lui Dumnezeu. În predica de pe munte Isus ne spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Mat.7:1-2).

Înţelesul acestor cuvinte este să nu judecăm pe nimeni, ci cu durere lăuntrică să ne rugăm pentru ei.

Am cunoscut un predicator care a condamnat biserica de stat. În fond el avea dreptate dar era pe aceeaşi temelie cu ei, pentru că şi el era un om legat. El n-a crezut în jertfa de mântuire a Domnului Isus şi a rămas în păcatele lui, fiind o piatră de poticnire pentru toţi cei ce-l cunoscuseră. Dacă noi judecăm pe cineva pentru un lucru pe care de fapt şi noi îl facem, nu este bine. „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu”.(I Ioan 4:2). Mai demult eu am crezut că sunt de la Dumnezeu, dacă cred şi mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Dar să mergem mai adânc, El a venit în trupul nostru. Deci în noi locuieşte ori Isus ori Satana. Aşadar dacă nu mărturisim că Isus a venit în trupul nostru, adică El nu trăieşte în noi, atunci noi nu suntem de la Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL SMEREŞTE CA SĂ ÎNALŢE

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă.

1 Samuel 2.7

Toate schimbările care se întâmplă în viaţa mea vin de la Cel ce nu se schimbă niciodată. Dacă eu aş ajunge bogat, aş vedea mâna Sa la lucru şi L-aş binecuvânta; este bine să ştiu şi să recunosc mâna Lui şi, dacă ajung sărac, să-L laud din toată inima mea. Când situaţia noastră în această lume ajunge să fie modestă, să ştim că aceasta vine de la Domnul şi trebuie să îndurăm cu răbdare; şi dacă, dimpotrivă, situaţia noastră este înfloritoare, tot de la El vine şi aceasta; să primim dar şi aceasta cu adâncă recunoştinţă. în amândouă cazurile, Domnul a dat şi totul este bine. De obicei, metoda lui Dumnezeu este ca să smerească pe cei pe care vrea să-i înalţe şi să dezbrace pe cei pe care vrea să-i îmbrace. Şi voia Lui este cea mai înţeleptă. Dacă acum eu trebuie să îndur o umilinţă, mă voi bucura, căci voi vedea aici începutul înălţării mele. Cu cît suntem mai smeriţi prin harul Lui, cu atât vom fi ridicaţi în slavă. Această sărăcire care are ca ţel îmbogăţirea noastră, va fi bine venită. O Doamne, Tu m-ai smerit în ultimul timp, ca să mă faci să simt nimicnicia mea şi păcatul meu. Este o experienţă neplăcută, dar eu Te rog să o faci să-mi fie de folos. Te rog de asemenea să mă faci în stare să port o măsură şi mai mare de bucurie şi o sarcină şi mai mare în lucrarea Ta şi, când voi fi astfel pregătit, Tu să mi le dai pentru dragostea lui Cristos. Amin.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Caraula a zis: Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Şi împăratul a zis: Este un om de bine, şi aduce veşti bune.

2 Samuel 18.27

Ahimaaţ se număra printre oamenii credincioşi lui David în timpul răscoalei lui Absalom. El era cunoscut ca un bun alergător aşa cum reiese din textul de mai sus. Caraula recunoaşte de departe fuga lui Ahimaaţ. În 1 Cor. 9.24 suntem comparaţi cu aceia care aleargă la locul de alergare. Ce frumos ar fi dacă şi noi am fi recunoscuţi din depărtare ca buni alergători ai lui Isus Cristos!

Când Absalom a fost ucis de Ioab şi de ostaşii lui, Ahimaaţ a spus către Ioab: „Lasă-mă să dau fuga şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi.” Era totala abnegaţie faţă de David care-l împingea să-i spună vestea. Ioab nu l-a lăsat să meargă ci l-a însărcinat pe Cuşi cu această solie. Dar Ahimaaţ l-a rugat insistent pe Ioab, până acesta i-a îngăduit să fugă. Amândoi fugeau, dar vai ce deosebire! Unul fugea din cauza soliei, iar celălalt din proprie iniţiativă, cu o inimă înflăcărată. Ahimaaţ a biruit toată osteneala şi toate greutăţile, pentru bucuria care-i stătea înainte de a mărturisi lui David victoria obţinută. Nu-i de mirare că l-a depăşit pe Cuşi şi a putut să stea în faţa împăratului ca om al veştilor bune.

Ce gând minunat transmite această faptă inimilor noastre! Suntem avertizaţi: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evr. 12.1-2). De-am fi şi noi aşa de plini de râvnă cum a fost acest slujitor a lui David! Să nu ne depăşească nimeni în alergarea aceasta. Domnul nostru ştie dacă alergăm în această întrecere din dragoste şi din abnegaţie pentru El sau numai ca să fim văzuţi de alţii. Să luăm seama!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Inchinându-mă cu reverenţă vreau să mă apropii de Tine în dimineaţa asta, cu conştiinţa că Tu eşti Tatăl meu şi că ştii prea bine răbdarea care ai avut-o cu mine în irealitatea mea. Dar, Doamne, se pare că nu-mi pasă acum dacă sunt real sau nu, pentru că Tu însuţi eşti marea Realitate.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.» IOAN 18,37

Prin dragostea absolută pentru Adevăr poţi să devii complet sănătos spiritual. Am citit undeva următoarea afirmaţie: «Numai Dumnezeu este şi poate fi obiectiv». E corect! Numai El este adevărul. Din păcate, în zilele noastre mulţi oameni se îndepărtează de la ceea ce este adevărul. Prin natura lor mincinoasă şi pervertită de păcat, aceştia fac judecăţi false despre cei din jurul lor. Vrei să te însănătoşeşti? Eşti dispus ca de acum înainte să nu mai spui altceva decât adevărul în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu? Domnul Isus a avut toată autoritatea să afirme despre Sine: «Eu sunt adevărul» (loan 14,6). Unele guri ar avea în schimb extrem de puţine lucruri de zis dacă ar vorbi numai adevărul. Câte minciuni ai răspândit? Dacă nu te poţi abţine de la a jigni este din cauză că sufletul tău e bolnav. Acesta este de altfel şi motivul pentru care ai imediat o replică atunci când cineva îndrăzneşte să te mustre şi să îţi spună adevărul în faţă. Dar imediat ce ai fost vindecat spiritual, poţi să ierţi pe oricine care te supără sau te jigneşte şi, mai mult chiar, vei fi umplut de dragostea lui Dumnezeu faţă de el. Vrei să te faci sănătos? Acceptă-L pe El ca Domn şi vei fi un om nou în Isus Cristos! El spune: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi» (Apoc. 21,5).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Christos, viaţa voastră. Coloseni 3:4

Expresia minunată a lui Pavel arată că Christos este izvorul vieţii noastre. ” Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre” (Efeseni 2:1). Aceeaşi voce care l-a chemat pe Lazăr afară din mormânt ne cheamă la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). El este acum substanţa vieţii noastre spirituale. Prin viaţa Lui trăim. El este în noi, nădejdea slavei, sursa acţiunilor noastre, gândul central care directionează orice alt gând. Christos este susţinerea vieţilor noastre. Cu ce altceva se poate hrăni creştinul, dacă nu cu trupul şi sângele lui Christos? „Pâinea, care se coboară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară” (loan 6: 50). O, pelerini obosiţi de pustiul păcatului, nu veţi găsi în altă parte o firimitură care să potolească foamea sufletelor voastre! Christos este mângâierea vieţilor noastre. Toată bucuria adevărată vine de El; în timpurile de necaz, prezenţa Lui este alinarea noastră. Nu există nici un alt motiv pentru care să trăieşti, în afară de El, și „bunătatea hui preţuieşte mai mult decât viaţa” (Psalmi 63:3)! Christos este obiectul vieţilor noastre. Asemeni vaporului care Se grăbeşte să ajungă în port, credinciosul se grăbeşte spre limanul din inima Mântuitorului. Asemeni săgeţii care zboară spre ţintă, creştinul aleargă spre desăvârşirea părtăşiei sale cu Isus Christos. Asemeni soldatului care luptă pentru căpitanul său şi este onorat de victoria căpitanului, credinciosul luptă pentru Christos şi îşi primeşte triumful din triumful Stăpânului său. Pentru el „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Christos este exemplul vieţilor noastre. Acolo unde există viaţă înăuntru, va fi o mare extindere, şi se va dezvolta şi în afară. Dacă trăim în Strânsă legătură cu Domnul Isus, vom fi asemeni Lui. Îl vom păstra mereu înaintea ochilor ca pe un Exemplu divin, şi vom căuta să călcăm pe urmele Lui, până când El va deveni coroana vieţilor noastre în slavă. O, cât de sigur, cât de onorat, cât de fericit este creştinul, dacă Christos este viaţa lui!

Seara

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ ca să ierte păcatele. Matei 9:6

Observă una dintre priceperile Marelui Medic: El are puterea să ierte păcatele! In timpul în care a trăit pe pământ, înainte ca răscumpărarea să fie plătită, înainte ca sângele Său să ajungă la scaunul milei — El avea puterea să ierte păcatele. Deci, nu va avea el putere să ierte păcatele acum, că a murit? Câtă putere trebuie să locuiască în Cel care a plătit datoria poporului Său, până la ultimul bănuţ! El are putere nemărginită acum, după ce a îndeplinit ceea ce trebuia ca să ne plătească fărădelegile şi să pună capăt păcatului (Daniel 9:24). Dacă te îndoieşti de acest adevăr, gândeşte-te la El înălţându-se din moarte. Priveşte-L înălţându-se la dreapta lui Dumnezeu, în toată splendoarea slavei. Ascultă-L mijlocind în faţa Tatălui, arătând spre rănile Sale, implorând meritele suferinţei Sale sfinte. Ce putere de iertare are! El s-a „suit pe înălţime” și a „luat în dar oameni” (Psalmi 68:18). El este urcat în înălţime ca să ofere pocăinţa şi iertarea păcatelor (Fapte 5:31). Cele mai purpurii păcate sunt spălate prin purpuriul sângelui Său. In acest moment, dragă cititorule, oricât de multe păcate ai avea, Isus are puterea să ierte — puterea să te ierte, pe tine şi pe milioane de oameni ca tine. Un singur cuvânt al Lui te va curaţi. El nu are nimic de făcut ca să câştige iertarea ta; toată munca de ispăşire este făcută. El poate, ca răspuns la rugăciunile tale, să-ţi ierte păcatele azi şi să te facă să ştii că te-a iertat. Chiar în momentul acesta, El poate să-ţi umple sufletul cu pace de la Dumnezeu, „care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7), şi care îşi are obârşia în iertarea desăvârşită a păcatelor tale. Crezi acest lucru? Ştiu că îl crezi. Fie să experimentezi chiar acum puterea lui Isus de a ierta păcatele. Nu mai pierde timpul şi cheamă-L pe Medicul sufletelor; grăbeşte-te la El strigând: „Isuse, Stăpâne, ascultă-mi rugăciunea! Salvează-mă; vindecă-mă cu un cuvânt”.

Obosit, mă plec la picioarele-Ţi sfinte

Ascultă-mi implorarea, cerescule Părinte.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era. (Ioan 11:6)

Această istorie miraculoasă începe cu următoarea declaraţie: „Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr” (v. 5). Este ca şi cum Dumnezeu ne-ar învăţa că în centrul şi la temelia tuturor lucrărilor Lui cu noi, indiferent cât de întunecate şi de misterioase ar fi acestea, trebuie să îndrăznim să credem şi să afirmăm cu tărie că stă dragostea Lui infinită, nemeritată şi neschimbată. Şi totuşi dragostea îngăduie să apară şi durerea.

Maria şi Marta nu s-au îndoit nici o clipă că Domnul Isus va înlătura repede orice obstacol ca să-l salveze pe fratele lor de la moarte, şi totuşi, „când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era”.

Ce cuvânt uimitor: „şi totuşi”! Domnul Isus s-a abţinut să meargă nu pentru că nu-i iubea, ci pentru că îi iubea. Numai dragostea Lui a fost cea care l-a oprit să alerge imediat spre casa lor iubită, dar copleşită de durere. Orice altceva mai puţin decât dragostea infinită ar fi alergat de îndată ca să uşureze acele inimi preaiubite şi necăjite, în efortul de a pune capăt durerii lor, de a avea binecuvântarea ştergerii şi opririi lacrimilor lor, şi de a face ca necazul şi durerea lor să fugă. Numai puterea dragostei divine putea să reţină spontaneitatea inimii sensibile a Mântuitorului până când îngerul durerii îşi va fi sfârşit lucrarea.

Cine poate estima cât de mult datorăm noi suferinţei şi durerii? Dacă n-ar fi ele, am avea o capacitate foarte mică pentru multe din marile virtuţi ale vieţii creştine. Unde ar fi credinţa noastră, dacă n-ar fi încercările care s-o testeze; sau răbdarea, fără nimic de îndurat sau de experimentat şi fără necazurile care s-o dezvolte? selectat

 

Iubit! atunci drumul nu va fi întunecat;

Pentru că Cel pe care Îl cunoaştem este mereu aproape,

Dovedind atât de clar inimilor noastre

    Că suntem iubiţi.

 

Iubiţi, când cerul nostru e înnorat

Şi zilele de necaz ne apasă dureros;

Totuşi ne vom încrede în El tot mai mult,

    Pentru că suntem iubiţi.

 

Timpul, care afectează toate lucrurile de jos,

Nu poate schimba niciodată dragostea pe care ne-o arată El;

Inima lui Hristos se va revărsa cu dragoste,

    Şi noi suntem iubiţi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 20.17-34

    Este o problemă intimă şi deosebit de solemnă, cu privire la care Domnul Isus caută înţelegerea ucenicilor Săi: este vorba de suferinţele şi de moartea care-L aşteptau la Ierusalim. Mama lui Iacov şi a lui Ioan alege însă tocmai acest moment pentru a-I cere Domnului să-i satisfacă interesele: ea ar fi fost mândră să-şi vadă fiii ocupând locurile de cinste în împărăţia lui Mesia; iar ceilalţi zece aleg tot acest moment pentru a-şi arăta indignarea. Nemulţumirea lor se născuse, probabil, nu din faptul că cererea acelei mame era egoistă şi inoportună, ci pentru că, în taină, fiecare avea ambiţia de a ocupa acel loc (Luca 22.24). Ce trist că, după tot ce le spusese Domnul şi după ce aşezase un copilaş în mijlocul lor, ei nu înţeleseseră şi nu reţinuseră nimic! Dar să nu-i judecăm! Cât de greu ne este şi nouă să ne însuşim lecţiile: aceleaşi lecţiil Cât de mult semănăm cu ei!     Atunci învăţătorul, fără niciun reproş, cu o răbdare nesfârşită, îşi reia învăţăturile, recurgând, de astă dată, la propriul Său exemplu, cel din v. 28, tema eternă a adorării celor răscumpăraţi.    

Urmându-Şi calea care suia spre Ierusalim, Isus vindecă doi orbi la porţile Ierihonului. Subliniem la aceştia frumoasa stăruinţă a credinţei lor, iar la Domnul, compasiunea Sa fără margini.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Timotei 2:1-15    

TAIE-ŢI LEMNELE SINGUR

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat… şi care împarte drept Cuvântul adevărului.2 Timotei 2:15

Studiul Cuvântului lui Dumnezeu care aduce cele mai mari beneficii cere răbdare şi perseverenţă, dar rezultatele merită efortul. A.B. Simpson a spus: ” Dumnezeu a ascuns fiecare lucru preţios într-un mod că el este răsplata celui răbdător, premiul celui harnic, dar o dezamăgire pentru sufletul leneş. Castana este as- cunsă într-o coajă cu ţepi; perla este înmormântată adânc sub valurile înspumate ale oceanului; aurul este încarcerat în pântecul stâncos al munţilor; giuvaerele se găsesc numai după ce spargi stânca din jurul lor; solul dă recolte ca o răsplată fermierului harnic. Tot astfel şi adevărul lui Dumnezeu trebuie căutat cu toată seriozitatea”.Se crede că Henry Ford a spus: „Taie-ţi singur lemnele şi te vei încălzi de două ori”. Ceea ce a vrut să spună este că atunci când omul îşi taie singur lemnele de foc nu numai că se va bucura de căldura focului, arzându-le în cămin, dar se va încălzi în urma efortului fizic depus în exerciţiul muncii sale. Dacă doreşti să te bucuri cu adevărat de Biblia ta, ar trebui să-ţi tai singur lemnele” studiind lucrurile pentru tine însuţi. Cercetează concordanţa, caută înţelesul cuvintelor cheie, şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum se aplică în viaţă pasajele la care meditezi. Adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu de tine însuţi va avea o savoare şi o prospeţime nouă. Ai încercat „să-ţi tai singur lemnele”?     . H.G.B.

Cuvântul Tău, i-o mină-adâncă
Şi nestemate scumpe, rare,
Ascunse sunt profund în stâncă
Le afli-n muncă şi răbdare. -Hodder

Orice creştin ar trebui să aibă o Biblie citită.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și săMi facă un lăcaș sfânt, ca să locuiesc în mijlocul lor. Potrivit cu tot ceți arăt, modelul cortului și modelul tuturor uneltelor lui, așa să faceți.   Exod 25.8,9

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (5) – Exod (B)

Exod este o carte a simbolurilor. Am văzut deja că Moise este un simbol, însă găsim și altele: mielul de Paște, simbol al lui Hristos, Paștele nostru; Marea Roșie, simbol al morții lui Hristos pentru noi; apele de la Mara făcute dulci prin lemnul care a fost aruncat în ele, simbol al amărăciunii păcatului, înlăturată prin cruce; cele douăsprezece izvoare de la Elim, simbol al înviorării și al odihnei venite prin slujirea Duhului Sfânt; mana, simbol al lui Hristos venit din cer și al umblării Lui aici, ca Om. Aceasta este o listă incompletă, fiindcă Exodul este foarte bogat în simboluri. Ele sunt umbre ale lucrurilor viitoare (Coloseni 2.17).

Cortul este însă acela care ne oferă o imagine completă a lucrurilor cerești și a lui Hristos. A doua jumătate a cărții Exod se ocupă cu planurile, cu construcția și cu uneltele cortului. Acesta constituie un studiu bogat cu privire la lucrarea de răscumpărare împlinită de Hristos și, de asemenea, cu privire la adevărul măreț că Dumnezeu pregătește un sanctuar pentru a locui în mijlocul poporului Său (Exod 25.8; 40.33,34; Efeseni 2.21,22).

Cortul, prin toate materialele și părțile sale, prezintă Persoana și lucrarea lui Hristos ca Mijlocitor. El este de asemenea o imagine a lucrurilor cerești, potrivit cu Evrei 9.23. Cortul prezintă totodată, în mod simbolic, calea de apropiere a omului păcătos de Dumnezeu. Descrierea lui începe cu chivotul, în Exod 25.10, fiindcă chivotul reprezintă manifestarea lui Dumnezeu către om – cel mai înalt simbol al lui Hristos. Prezentarea lui se sfârșește, înExod 40.34, cu norul gloriei Domnului, care la umplut, acesta fiind semnul locuirii lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său.

Citiți cartea Exod și bucurațivă de mană! B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. Proverbe 25.11

Picături de înţelepciune

O vorbă de încurajare pentru cineva care este la pământ poate să-l ajute să se ridice și să o scoată la capăt, să răzbească în cele din urmă, chiar dacă pare că nu mai are nicio șansă.

Dacă simți că te prăbușești și nu ai pe nimeni să te susțină, sprijinește-te cu încredere pe Dumnezeul cel atotputernic. Brațele Lui sunt atotputernice, ca să te poată ține.

Îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu la începutul zilei și atunci toată ziua îți va merge bine. Nu face o dărnicie pentru că cineva îți impune, sau sub presiunea împrejurărilor, sau să fii văzut de cineva, sau pentru că nu vrei să arăți rău ca alții. Ajută doar atunci când o faci din toată inima și cu bunăvoință.Orice om care este prea ocupat ca să se roage, este mai ocupat decât Îl vrea Dumnezeu.

Omul sincer nu spune tot ce gândește, ci gândește tot ce spune.

O înfrângere este mijlocul pe care ni-l dă Dumnezeu, ca să vedem ce ne lipsește pentru a învinge.Biblia ar trebui să fie pâinea zilnică, nu prăjitura pentru ocazii festive.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

STII SA MUSTRI SI SĂ PRIMEȘTI MUSTRAREA?

„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș sunt mincinoase

(Proverbe 27:8)

Cuvântul „mustrare” nu este unul care să ne facă să ne simțim în largul nostru. Uneori, el ne amintește de părinții noștri cu sprâncenele încruntate si de consecințele dureroase care urmau. Sau ne duce cu gândul la riscul distrugerii unei relații și nu la posibilitatea de a o întări și de a o dezvolta. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș sunt mincinoase”. Fiecare dintre noi are nevoie de cineva care să-i spună adevărul, pentru că acela are o vedere obiectivă acolo unde noi avem orbul găinii. Da, e posibil ca cineva să reacționeze defensiv, dar e posibil si ca persoana să fie încântată și să-și dea seama că îți pasă mai mult de starea ei de bine pe termen lung decât de reacția de moment.

Mustrarea venită dintr-un suflet iubitor și nu din atitudinea cuiva care se simte auto-îndreptățit și care știe ce e cel mai bine este, de obicei, bine primită. Dacă cealaltă persoană simte că ești preocupat în mod sincer de ea și că-ți dorești o relație mai bună, e posibil să ia în considerare ceea ce ai de spus și să fie deschisă la schimbare. Gândește-te la curajul de care a dat dovadă proorocul Natan când l-a confruntat pe David referitor la păcatul său cu Batșeba. Ca rege, David avea putere de viață și de moarte asupra lui, însă Natan îl iubea pe David prea mult ca să lase păcatul să-i fure destinul. Deseori, Dumnezeu ne folosește pe unii în viețile altora pentru a ne pune din nou pe calea îngustă și totuși îmbelșugată a destinului pe care El l-ă pregătit dinainte pentru noi. Privind în urmă, David a putut spune: „Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău” (Psalmul 119:67). Sunt clipe în care înțelepciunea spune: „vezi-ți de treaba ta și nu te amesteca”, iar alteori, tot ea îți spune: „pentru că îi iubești, implică-te”.

9 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rugăciunea ascultată de Tatăl

„Tată, Iţi mulţumesc că M-ai ascultat.” loan 11:41

Când Se roagă Fiul lui Dumnezeu. El este conştient de un singur lucru: de Tatăl Său. Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile Fiului Său şi, dacă Fiul lui Dumnezeu ia chip în mine, Tatăl va auzi întotdeauna rugăciunile mele. Dar eu trebuie să am grijă ca Fiul lui Dumnezeu să Se manifeste în trupul meu muritor. „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt”. „Betleemul” Fiului lui Dumnezeu. Are vreo şansă Fiul lui Dumnezeu să lucreze în mine? Simplitatea vieţii Fiului lui Dumnezeu se manifestă în mine aşa cum s-a manifestai şi în viaţa Lui trăită aici pe pământ? Când vin în contact cu evenimentele cotidiene ale vieţii în calitatea mea de fiinţă omenească obişnuită, se rosteşte în mine rugăciunea Fiului veşnic al lui Dumnezeu către Tatăl Său? În ziua aceea veţi cere în Numele Meu…”. In care zi? În ziua în care Duhul Sfânt a venit în mine şi m-a făcut în mod efectiv una cu Domnul meu.Este Isus Cristos mulţumit pe deplin în viaţa ta sau ai devenit un îngâmfat spiritual? Nu lăsa niciodată ca raţiunea să se impună şi să-L dea deoparte pe Fiul Iui Dumnezeu. Raţiunea este un dar pe care l-a dat Dumnezeu naturii umane; dar raţiunea nu este darul Fiului Său. Gândirea supranaturală este darul Fiului Său; de aceea, să nu punem niciodată raţiunea pe tronul vieţii noastre. Fiul întotdeauna ll descoperă pe Tatăl; raţiunea nu L-a descoperit şi nu-L va descoperi niciodată pe Tatăl. Inteligenţa noastră obişnuită nu se închină niciodată lui Dumnezeu dacă nu este transformată prin locuirea în noi a Fiului lui Dumnezeu. Trebuie să avem grijă ca acest trup muritor să fie ţinut în ascultare perfectă de El, permiţându-I să lucreze prin el în fiecare moment. Trăim noi într-o asemenea dependenţă de Isus Cristos, încât viaţa Lui să se manifeste clipă de clipă în trupul nostru muritor?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Urechile tale vor auzi după tine: „Iată drumul, mergeţi pe el”. ISAIA 30:21

Credinciosul care vrea astăzi să urmeze pe Mântuitorul său „afară din tabără”, în realitatea lepădării Lui, va avea de înfruntat şi piedici fără număr, şi batjocori pe care „cei ce trăiesc fără grijă în Sion” nu le cunosc, mulţumindu-se cu o religiozitate uşoară, care nu-i costă nimic şi care accceptă compromisuri cu duhul veacului de acum. Dar Duhul ne spune lămurit „să ieşim afară din tabără la El şi să suferim batjocorirea” (Ev. 13:13). Eşti înconjurat de o lipsă de claritate, de nedumerire cu privire la starea în care te găseşti, fără să-i cunoşti cauza? Ascultă atunci glasul din urma ta care îţi spune: „Iată drumul, mergi pe el”. Întoarce-te la punctul de plecare, la claritatea pe care ai cunoscut-o la început şi din locul acesta vei cunoaşte care este cauza situaţiei în care te afli acum. Nu sta în nedumerire, într-o stare de apatie, glasul care încă îţi vorbeşte este cugetul, „solul” lui Dumnezeu care, oricât de proastă ar fi starea noastră sufletească, el nu face compromisuri, nu se lasă corupt ci ne şopteşte mereu „întoarce-te”. El nu ne vorbeşte în mod violent, ci delicat, numai să nu-l înăbuşim cu ceva. Ai pierdut poate părtăşia cu Domnul Isus din pricina vreunui păcat nemărturisit, neosândit şi nepărăsit? „Solul” Lui îţi spune: „iată drumul, mergi pe el”. Crucea este punctul de plecare şi acolo trebuie să ne întoarcem ca să facem un început nou. Să nu încercăm însă să facem aceasta până nu am recunoscut şi am abandonat ce ne-a făcut să ne abatem, fără să punem în regulă cu Dumnezeu tot ce a intervenit în viaţa noastră şi ne-a adus în starea în care ne găsim.

Suntem poate în primejdia de a fi cuprinşi de o activitate de rutină, fără prospeţime, fără viaţă şi bucurie spirituală? Viaţa şi activitatea noastră de creştini adevăraţi trebuie să fie roadă unei părtaşii reale cu Domnul Isus, expresia vieţii Lui în noi. Atunci vom putea trăi viaţa Lui de înviere. El ne-a chemat de pe cruce, când cu mâinile întinse ne-a spus: „şi pentru tine am murit”. Aici trebuie să revenim şi aici vom putea auzi clar îndemnul: „iată drumul, mergi pe el”. Este adevărat că drumul crucii nu este uşor, nu este pe roze, ci mai degrabă pe ghimpii lor, dar este un drum al lepădării de noi înşine, este un drum al suferinţei şi al ruşinii, este drumul morţii eului nostru.

Una din principalele cauze a slăbirii pe cale a credinciosului este pătrunderea lumii în viaţa lui. În măsura în care am permis lumii să ocupe un loc în inima mea, am pierdut puterea spirituală. Dacă iubesc lumea sub orice formă devin necredincios Domnului Isus. Singurul secret de a ne detaşa de lume este de a ne ataşa de Domnul Hristos. Nu corabia în apă, ci apa în corabie o face să se scufunde. Nu credinciosul în lume, ci lumea în cel credincios îl duce la naufragiu, îl scufundă.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Un psalm al fiilor lui Core. O cântare a Celui Preaiubit”. Psalm 45

Oare pot să ştiu dacă aparţin de Mireasa Domnului? Eu nu aş dori să hotărăsc locul meu pe care-l voi avea în cer, dar doresc să ajung la ţinta care-mi stă înainte. In trecut am alergat din răsputeri, dar acum, văd cât de multe am primit prin Mântuitorul, pentrucă prin cunoaştere putem înainta. Trebuie să experimentăm îndurarea Lui şi nu avem voie ca pe ascuns, să ne sfătuim cu noi înşine. Alergarea la promisiuni şi ţinerea poruncilor înviorează inima. Trebuie să facem asemenea lui Iosua şi Caleb care au crezut în făgăduinţa lui Dumnezeu şi au moştenit ţara. Si noi trebuie să alergăm după dragoste. Este scris: „Tineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu „. (Iuda v.21). Mireasa se bucură de Mântuitorul ei şi-I spune: „Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale”.(Psalm 45:2). Precum se bucură mireasa de glasul mirelui, şi-i ascultă cu drag cuvintele, aşa ne bucurăm şi noi de cuvintele Domnului Isus. Da, să avem mare bucurie în cuvintele Domnului. In Cântarea Cântărilor, cum se laudă mireasa cu mirele şi cum o descrie mirele pe mireasă: „Eşti frumoasă de tot, iubito şi n-ai nici un cusur”. (Cânt.Cânt.4:7). Oare de ce este mireasa atât de frumoasă? Pentrucă mirele a fost cel care a scăldat-o în apă, a uns-o cu untdelemn, a crescut-o i-a dat veşminte brodate, i-a acoperit goliciunea, a împodobit-o cu bijuterii scumpe şi a prezentat-o nespus de frumos înaintea tatălui ei. (Ezec.16:4-14). De aceea este scris: „Printre preaiubitele tale sunt fete de împărat; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir. Ascultă fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău”. Si atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Si fiindcă este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale”. (Psalm. 45:9-11). Dar nu este scris degeaba: „Ascultă fiică, uită-ţi originea”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CURĂŢIRE PENTRU A PURTA ROADE

Pe orice mlădiţă, care este in Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă. Ioan 15.2

Iată o făgăduinţă de preţ pentru oricine vrea să ducă o viaţă rodnică. Ea este arătată, ce-i drept, sub o înfăţişare cam aspră. Mlădiţă care aduce roadă trebuie şi ea să fie curăţită? Trebuie chiar şi cei mai buni şi folositori să fie curăţiţi? Sigur că aşa trebuie să fie, căci cea mai mare parte din lucrarea de curăţire pe care o face Domnul se face prin întristări de un fel sau de altul. Nu pentru cei răi, ci pentru cei neprihăniţi sunt pregătite necazurile în lumea aceasta. Dar sfârşitul este mult mai de preţ decât o răsplătire a acestor necazuri. Dacă va ieşi din suferinţa noastră mai multă roadă pentru Mântuitorul nostru, nu vom avea păreri de rău pentru suferinţa pricinuită prin tăiere, nici de pierderea frunzişului nostru. în afară de încercări, această curăţire se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi acest gând dă la o parte ceea ce este neplăcut în această făgăduinţă. Prin Cuvântul Său noi vom ajunge să fim mai supuşi, mai blânzi şi mai folositori. Domnul nostru care ne-a făcut să aducem roadă într-o anumită măsură, vrea să lucreze în noi astfel ca să ajungem la o vrednicie şi mai mare. Şi desigur că este o mai mare mângâiere în făgăduinţa de a aduce roadă pentru Dumnezeu, decât într-o făgăduinţă de a primi bogăţii, noroc şi onoruri. Doamne, grăbeşte-te de a împlini cu mine Cuvântul Tău plin de har şi fă ca să aduc şi eu o roadă bogată spre slava Ta.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. Proverbe 4.23

Un băiat de 9 ani l-a primit prin credinţă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. El se bucura de faptul că este o oiţă a Păstorului cel Bun. După un timp a venit la învăţătoarea lui care era credincioasă. Plângea. Aceasta l-a întrebat de ce plânge. Suspinând el a spus: „Eu am dăruit numai trei sferturi din inima mea Domnului Isus iar un sfert mai este încă a câinelui meu.”
Nu putem să nu zâmbim de necazul băiatului, dar este vrednic de gândit asupra acestui adevăr. El s-a predat Mântuitorului în credinţa lui de copil. După scurt timp, Domnul Isus îi arată că în afară de El mai are totuşi ceva de care inima lui mai este legată. Acest băiat avea un cuget sensibil. El a recunoscut bilaterismul său (adică faptul de a sluji la doi stăpâni) şi a plâns cu lacrimi. Oare nouă celor mari nu ne lipseşte adesea acest cuget sensibil? Domnul Isus ne-a răscumpărat; duhul, sufletul şi trupul îi aparţin pe deplini. El vrea să fie centrul inimii noastre. Inima este sediul simţurilor, al iubirii, şi al simpatiei. Noi copiii lui Dumnezeu avem datoria sfântă de a veghea cu stricteţe ca inima noastră să bată necontenit numai pentru El, Cel care pe Golgota a suferit şi a murit în suferinţe nespuse pentru păcatele noastre şi a luat asupra lui judecata cea dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice!” Satana care strică sufletele vrea să infiltreze lumea în inima noastră. Cu ce viclenie păşeşte el îndeosebi în vremurile noastre! Luxul în viaţă, progresul, comoditatea şi atâtea altele le foloseşte pentru a ne abate de la Domnul Isus. Cercetaţi-vă inima în lumina Lui sfântă dacă bate necontenit numai pentru El.

Domnul Isus Cristos ne cheamă să murim faţă de noi înşine, faţă de carne (fire), de dorinţele sale ca şi faţă de chemările familiei sau ale prietenilor când aceştia nu vor pentru noi acea viaţă sfântă, predată pentru slava Sa.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, în chip desăvârşit am nevoie de Tine şi cât tânjesc după Tine! Intoarce-Te la mine în plinătatea Ta; pe măsură ce viaţa Ta va umple hotarele minţii şi ale duhului, revărsându-se, Numele Tău va fi glorificat.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.» 2 CORINTENI 5,21

Sunt sigur că mulţi dintre cititorii mei au sufletul plin de disperare şi sunt descurajaţi — neştiind ce să mai facă cu viaţa lor. Te numeri şi tu printre aceşti oameni deznădăjduiţi şi lipsiţi de speranţă? Domnul Isus te întreabă: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6). El ar vrea să faceţi un schimb. Dacă tu îi spui «da», atunci El îţi dă viaţa Sa de biruinţă, iar tu îi dai Lui viaţa ta păcătoasă şi ruinată. Atunci mândria şi dragostea de sine vor pieri, iar multe trăsături de caracter bune, pe care altădată nici nu le băgai în seamă, vor fi sădite în loc. Acesta este schimbul pe care îl propune Isus! Cum a fost făcut posibil un asemenea schimb? Simplu, prin faptul că El, pe crucea de pe Golgota a luat asupra Sa absolut toate păcatele lumii. Mi te şi închipui rugându-te: «Da, Doamne, vreau ca disperarea mea să piară, vreau să fiu asemenea Tie!» Dar trebuie să te avertizez: fii foarte, foarte atent! Mulţi oameni care s-au întors la Cris-tos au realizat prea târziu care este preţul pe care trebuie să-1 plătească pentru a fi ca Isus. Acest ţel suprem al lui Dumnezeu îl poţi atinge numai dacă îi dai întreaga ta viată.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

„Cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze.” Apocalipsa 21:23

Într-o lume mai bună, locuitorii sunt independenţi de necesităţile creaturilor. Ei nu au nevoie de haine. Veşmintele lor albe nu se învechesc niciodată, şi nici nu se murdăresc. Ei nu au nevoie de medicamente ca să-şi vindece bolile, fiindcă locuitorii nu vor spune niciodată „sunt bolnav”. Ei nu au nevoie pe somn ca să-şi odihnească trupurile. Nu se odihnesc nici ziua, nici noaptea, ci îl laudă pe Domnul în templul Său, fără să obosească. Nu au nevoie de relaţii sociale care să-i facă să se simtă bine. Fericirea care derivă din părtăşia cu fraţii lor sfinţi nu este esenţială bunăstării lor, fiindcă prezenţa Domnului le împlineşte orice dorinţă. Nu au nevoie de învăţători. Fără îndoială, ei vorbesc unii cu alţii despre lucrurile lui Dumnezeu, dar nu au nevoie să fie instruiţi, fiindcă vor fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13). Ale noastre sunt pomenile de la porţile regelui, dar ei se vor ospăta chiar la masa Lui. Aici ne sprijinim de braţul unui prieten, dar acolo ei se sprijinesc numai pe Cel Preaiubit. Aici suntem ajutaţi de tovarăşii noştri, dar acolo ei găsesc totul în Christos Isus. Aici privim carnea care piere şi hainele care sunt mâncate de molii, dar acolo ei vor găsi totul în Dumnezeu. Noi folosim un ulcior ca să bem apă din izvor, dar ei beau din Fântâna Vie, şi îşi pun buzele pe apele veşnice. Aici îngerii ne aduc binecuvântări, dar acolo nu vom mai avea nevoie pe mesageri din cer. Ei nu au nevoie de Gavril, ca să le aducă iubirea lui Dumnezeu, fiindcă ei îl văd faţă în faţă. O, ce timp binecuvântat va fi ziua în care ne vom odihni în braţele lui Dumnezeu! Ce oră glorioasă, când Dumnezeu şi nu creaturile Lui, Domnul şi nu lucrările Lui, va fi bucuria noastră zilnică! Sufletele noastre vor primi atunci desăvârşirea binecuvântării.

Seara

„S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.” Marcu 16:9

Maria din Magdala fusese victima unui mare rău. Nu era posedata doar de un demon, ci de şapte. Aceşti locatari îngrozitori cauzau multă durere şi pângărire sărmanului trup în care locuiau. Cazul ei era oribil, fără speranţă. Nu se putea ajuta singură, şi nici un om nu o putea ajuta. Totuşi, Isus a trecut pe lângă ea. Nechemat de biata demonizată, şi întâmpinat probabil cu rezistenţă, El a rostit cuvântul potrivit, şi Maria din Magdala a devenit un exemplu viu al puterii vindecătoare a lui Isus. Toţi cei şapte demoni au părăsit-o ca să nu se mai întoarcă niciodată – izgoniţi de Domnul tuturor. Ce binecuvântată eliberare! Ce fericită schimbare! Ea a trecut de la delir la încântare, de la disperare la pace, de la iad la cer! Maria a devenit imediat un ucenic credincios al lui Isus, ascultându-i fiecare cuvânt, urmându-i paşii rătăcitori, împărtăşind viaţa Lui grea. Ea a devenit şi un ajutor de nădejde. A fost prima din grupul celor vindecaţi şi dintre femeile recunoscătoare care L-a urmat pe Isus şi l-a ajutat cu tot ce a putut. Când Isus a fost răstignit pe cruce, Maria a împărtăşit ruşinea Lui. Mai întâi o vedem privindu-L de departe, şi apoi apropiindu-se de piciorul crucii. Ea nu putea să moară pe cruce cu Isus, dar a stat cât de aproape se putea. Când trupul Său binecuvântat a fost coborât, ea a urmărit să vadă cum şi unde este dus. Ea a fost un credincios încrezător şi grijuliu – ultima la mormântul în care Isus dormea somnul morţii, prima în dimineaţa învierii. Credincioşia ei sfântă a făcut-o să fie martorul favorit al iubitului ei „Rabuni”
(loan 20:16), care a chemat-o pe nume cu blândeţe şi a făcut-o solul veştilor bune pentru Petru şi ceilalţi ucenici înfricoşaţi. Harul a găsit-o când era o demonizată smintită şi a transformat-o într-un lucrător; harul a alungat demonii din ea, a ajutat-o să vadă îngerii, a eliberat-o de Satana, şi a unit-o pe veci cu Domnul Isus. Ajută-mă Doamne să am şi eu parte de minunile unui asemenea har!

IZVOARE IN DEŞERT

„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine … Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare.” (Psalmul 84:5-6)

Mângâierea nu ni se dă când suntem fără griji şi plini de bucurie. Trebuie să străbatem adâncimile emoţiilor ca să experimentăm mângâierea – unul din cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu. Şi apoi trebuie să fim pregătiţi să conlucrăm cu El.

Când umbrele nopţii – de care avem nevoie – se adună peste grădina sufletelor noastre, când frunzele se închid şi florile nu mai reflectă lumina soarelui în petalele lor strânse, şi când noi experimentăm cel mai gros întuneric, trebuie să ne amintim că nu vom fi niciodată în lipsă şi că picăturile de mângâiere din roua cerească vor cădea numai după apusul soarelui.

Am fost prin valea plângerii,

    Valea necazului şi a durerii;

Dar „Dumnezeul oricărei mângâieri” a fost cu mine,

    Gata să mă încurajeze şi să mă susţină.

Aşa cum pământul are nevoie de nori şi de soare,

    Sufletul nostru are nevoie şi de necaz şi de bucurie;

Aşa că deseori El ne pune în cuptor,

    Ca să distrugă zgura din aur.

Când ne conduce prin valea necazurilor,

    Urmărim mâna Lui atotputernică;

Pentru că încercările şi necazurile pe care El ni le trimite,

    Fac parte din lecţiile Lui în har.

Deseori fugim de curăţire şi de tăiere,

    Uitând că Grădinarul ştie

Că cu cât e mai adâncă tăierea şi curăţirea,

    Cu atât va creşte mai bogat ciorchinele.

El ştie bine că suferinţa e necesară;

    El are în vedere un plan înţelept,

Şi în valea întunecoasă El şopteşte:

    „Curând vei înţelege ce am făcut”.

Când călătorim prin valea umbrită a vieţii,

    Ţâşnesc mereu izvoare proaspete din dragostea Lui;

Şi învăţăm că necazurile şi pierderile noastre,

    Sunt binecuvântări care iniţial par nenorociri.

Aşa că Îl vom urma oriunde ne va duce,

    Fie cărarea întunecată sau luminoasă;

Pentru că am văzut că Dumnezeul nostru ne poate da mângâiere;

    Dumnezeul nostru ne poate da cântări în noapte.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 19.27-30; 20.1-16

    Problema care-i frământa atât de mult pe ucenici, aceea de a şti cine va fi cel dintâi şi cine cel din urmă în împărăţia cerurilor, este ilustrată acum printr-o nouă parabolă.

    Probabil că şi noi am fi dispuşi să luăm partea lucrătorilor nemulţumiţi şi să considerăm nedrept modul de a răsplăti al acestui stăpân. Dar să privim povestirea mai îndeaproape: Lucrătorii care veniseră de dimineaţă se învoiseră cu proprietarul (v. 2,13): ei îşi estimaseră munca la un anumit preţ. Următorii însă se încrezuseră în gospodar, că le va fixa el „ce va fi drept” (v. 4,7). Aceştia din urmă nu au ce să regrete. În împărăţia cerurilor, răsplata nu este niciodată un drept. Toţi sunt „robi netrebnici”, potrivit cu Luca 17.10: nimeni nu merită nimic.     Totul depinde de harul suveran al lui Dumnezeu şi fiecare primeşte ceea ce-i este necesar pentru a trăi, indiferent de cât a lucrat.

    Pe de altă parte, lucrătorii din ceasul al unsprezecelea, nu sunt ei, de fapt, cei mai defavorizaţi dintre toţi, din moment ce au pierdut ocazia şi bucuria de a-i sluji acestui stăpân bun în cea mai mare parte a zilei?

    In istoria căilor lui Dumnezeu, primii lucrători, cei care s-au învoit cu stăpânul, îl reprezintă pe Israel sub legământ; Cei din ceasul al unsprezecelea vorbesc despre „naţiuni” ca subiect al harului lui Dumnezeu.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 2:19-26

AL SĂU ÎN EXCLUSIVITATE

„…va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 2:21

Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos, tu-I aparţii în exclusivitate numai lui Dumnezeu. Eşti numai al Lui, al Lui singur, ca să te folosească aşa cum vrea El. Aceasta este ceea ce apostolul vrea să spună atunci când pune întrebarea: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6:19). Ca şi creştin, eşti sfinţit, ceea ce înseamnă că eşti pus deoparte pentru scopurile speciale ale lui Dumnezeu.Următorul incident ne va ajuta să vedem ceea ce înseamnă aceasta. El s-a petrecut cu mai mulţi ani în urmă, în zilele când stiloul era instrumentul principal de scris. Un musafir a cerut gazdei un stilou. Când aceasta i-a dus câteva, acesta şi-a ales unul şi se pregătea să scrie. Dar doamna gazdă l-a oprit şi a spus: „Scuzaţi-mă, vă rog. Nu mi-am dat seama că acest stilou a fost între celelalte. Vreţi să luaţi altul? Acesta este stiloul meu preferat şi a observat că ori de câte ori îl foloseşte cineva nu mai scrie uniform după aceea”. Avea, am putea spune, un stilou sfinţit. Era rezervat pentru a fi folosit în exclusivitate de ea insăşi. Tot la fel, creştinii sunt puşi deoparte pentru a fi folosiţi numai de către Cristos şi pentru slujirea Sa, şi nu trebuie să-i fie permis lumii să pună nici măcar degetul pe noi. Compromisul cu lumea împiedică slujirea noastră pentru Dumnezeu. Să trăim astfel ca unii care am fost puşi deoparte pentru Domnul. Suntem ai Lui în exclusivitate. P.R.V.

O, Isuse, Domn suprem,

Vom fi ai Tăi pentru vecie.

Tot ce suntem şi avem

Îţi dăm deplin cu bucurie.    – Havergal

Sfinţirea cere consacrare fără rezerve.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și a fost așa: în anul al treizecilea, în luna a patra, în a cincea zi a lunii, pe când eram în captivitate lângă râul Chebar, sau deschis cerurile și am văzut viziuni de la Dumnezeu.”  Ezechiel 1.1

Când a avut aceste viziuni, Ezechiel se afla în împrejurări foarte dificile. Poporul era în captivitate și se părea că nu mai este nicio nădejde. Totuși, în chiar acele împrejurări, iau fost date aceste viziuni. Există și în viața noastră momente când, la fel ca Ezechiel, avem nevoie de o imagine proaspătă cu privire la măreția și la gloria lui Dumnezeu. Cu toții suntem înclinați să ne plecăm sub povara împrejurărilor și, în consecință, să devenim deprimați. Atunci avem nevoie, din punct de vedere spiritual, de viziuni ca acestea, care să ne restabilească încrederea în Dumnezeu.

Primul lucru pe care Ezechiel la văzut au fost cerurile deschise. Presat de oameni pe pământ, fără nicio ieșire, profetul este asigurat că exista o ieșire pentru el, către ceruri. Oricare ar fi fost restricțiile impuse de oameni asupra lui, profetul trebuia să învețe că cerul este întotdeauna deschis celui care este gata să umble pe pământ potrivit cu călăuzirea din cer.

Apoi, Ezechiel a văzut viziuni de la Dumnezeu. El este asigurat că persoana sa era importantă pentru cer și că aceste viziuni i se oferiseră prin har. Există o diferență imensă între a privi în jur și a privi în sus. Suntem mereu tentați să privim la ceea ce se întâmplă în această lume și să tragem concluzia că nu mai există nicio speranță. Rezultatul este că devenim deprimați. Însă, dacă am deschide Biblia și, la fel ca Ezechiel, am primi „viziuni de la Dumnezeu”, am fi dominați de un simțământ de biruință, nu de unul de depresie. Ceea ce se întâmplă în lume este serios și real, iar Scriptura ne adeverește acest lucru, însă de ce ar trebui ca ceea ce se întâmplă în lume să ne afecteze? Prin Cuvântul Său, Dumnezeu ne revelează măreția și gloria Sa, iar dacă sufletele noastre sunt pline de aceste lucruri, nimic din ceea ce se întâmplă în această lume nu ne va deprima. G. Davison

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta?” Psalmul 139.7

Sistemul GPS

Cu ajutorul sistemului GPS, un om poate fi localizat exact undeva pe glob. Aceasta înseamnă că o rază nevăzută urmărește posesorul fericit al unui astfel de aparat – de exemplu un alpinist – la fiecare pas. Un gând mângâietor! Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla.

Dacă așa ceva este posibil la oameni, tot nu credeți că Dumnezeu poate localiza exact pe fiecare om? În Biblie este scris deja de milenii: „Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul …” (2 Cronici 16.9). Dumnezeu ne vede, dar nu numai fațada noastră evlavioasă și eticheta noastră religioasă. Nu, Dumnezeu vede înăuntrul inimii noastre și știe exact ce gândim. Noi suntem înaintea Lui ca o carte deschisă. Un gând mângâietor! Poate nu pentru toți, dar cu siguranță pentru răscumpărații Domnului. Ei nu au pentru ce să se teamă, pentru că nu mai au nimic de ascuns în fața lui Dumnezeu. Ei au văzut în lumina lui Dumnezeu, cât de neagră și păcătoasă este inima lor. Ei și-au recunoscut cu sinceritate păcatele înaintea lui Dumnezeu și au obținut iertarea Sa prin credința în Mântuitorul. De aceea pentru ei este o mare mângâiere, că Dumnezeu îi cunoaște pe deplin și că le este aproape în fiecare situație a vieții. Și cititorul acestor rânduri este chemat la această mângâiere, pe care o dă credința în Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

UNEORI ESTE NEVOIE DE MUSTRARE

„Du-te și mustră-l între tine și el singur” (Matei 18:15)

Domnul Isus a spus: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău”. Mustrarea cuiva necesită trei lucruri: caracter, curaj si precauție.

Să ne uităm la fiecare:

1) Caracter. Datorită faptului că Isus se simțea în siguranță datorită identității si caracterului Său ca si Fiu al lui Dumnezeu, El a putut renunța la nevoia de a fi pe placul celor din jurul Său si de a fi acceptat de ei. Când ceea ce ești își are temelia în Hristos și în ceea ce te-a creat Tatăl tău ceresc să fii, primești libertatea de a-i mustra pe oameni fără a te îngrijora de respingere sau de consecințe negative.

2) Curaj. Fariseii aveau puterea de a submina reputația lui Hristos, ceea ce, în final, â dus la moartea Sa pe cruce. Cu toate acestea, însă, El ie=a spus adevărul. Si tu trebuie să faci la fel. Trebuie să fii dispus să-ți iei crucea și să-L urmezi, chiar si atunci când asta înseamnă să riști o ceartă și să te confrunți cu sentimente rănite. „A mustra” înseamnă a sta în fata cuiva, a-l privi în ochi și a te confrunta cu problema în mod sincer și cu dragoste pentru că pui pret pe relație.

3) Precauție. Asigură-te că urmărești momentul ales de Dumnezeu, nu de tine. E usbr să te folosești de un curaj fals sau să bravezi pentru a-i provoca pe ceilalți pentru a obține ceea ce dorești. E ușor să pretinzi că mustrarea este necesară, când de fapt tu dorești controlul. Nu, tu trebuie să-L rogi pe Dumnezeu să-ți arate când și cum să-i mustri pe ceilalți. Scopul tău trebuie să fie întotdeauna acesta; împăcarea și refacerea relației.

Așadar, „du-te și mustră” dacă trebuie!

8 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Rugăciunea in onoarea Tatălui

„Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul Lui Dumnezeu.” Luca 1:35

Ceea ce s-a întâmplat cu fecioara Maria la venirea istorică a Fiului lui Dumnezeu pe pământ se întâmplă cu fiecare sfânt. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în mine prin acţiunea directă a lui Dumnezeu; apoi cu, devenind copil al Său, trebuie să-mi exercit drepturile de copil, dreptul de a fi tot timpul faţă în faţă cu Tatăl meu prin rugăciune.

Îi spun eu continuu, cu uimire, vieţii mele fireşti: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebiuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49, KJV). indiferent care ar fi împrejurările, acel Copil sfânt, inocent şi veşnic trebuie să fie în contact cu Tatăl Său. Sunt eu destul de simplu ca să mă identific cu Domnul meu în felul acesta? Are El libertatea de a lucra pe căile Lui minunate în mine? Vede Dumnezeu că Fiul Său ia chip în mine, sau că L-am dat cu grijă la o parte? O, tumultul acestor zile! Pentru ce strigă toată lumea aşa de tare? Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie dat morţii. Nu este loc pentru Fiul lui Dumnezeu aici şi acum. Nu este loc pentru părtăşia tăcută şi sfântă cu Tatăl.

Se roagă Fiul lui Dumnezeu în mine sau eu îi dictez Lui pretenţiile mele? Slujeşte El în mine aşa cum a făcut în zilele când a trăit în trup aici pe pământ? Suferă Fiul lui Dumnezeu în mine răbdând ca propriile Lui scopuri să se poată realiza? Cu cât cineva cunoaşte mai mult din viaţa lăuntrică a celor mai maturi dintre sfinţii lui Dumnezeu, cu atât vede mai mult care este scopul Iui Dumnezeu: împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos” (Coloseni 1:24). Există întotdeauna ceva de făcut în sensul acestei „împliniri”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El va sta ca topitorul şi ca purificatorul argintului”. MALEAHI 3:3

Niste surori care se întâlneau ca să citească Scriptura şi să comenteze apoi subiectul citit, s-au oprit la expresia remarcabilă de mai sus. O soră era de părere că se referă la influenţa sfiinţitoare a harului lui Hristos. Şi-a propus, în vederea aceasta, să viziteze un argintar şi apoi le va comunica celorlalte surori ce va spune el despre acest proces de curăţire. S-a dus deci acolo şi fără prea multă introducere, l-a rugat să-i explice procesul de rafinare al argintului. Omul bucuros i-a descris totul, chiar cu amănunte.

„Dar domnule”, a spus ea „dumneavoastră staţi jos în timp ce lucrarea de rafinare merge înainte?”

„O, da, doamnă”, a răspuns argintarul. „Trebuie să stau cu ochii ferm fixaţi asupra cuptorului, pentru că dacă timpul necesar pentru curăţire a trecut cu cel mai mic grad, argintul va fi deteriorat.

Sora a văzut dintr-o dată frumuseţea şi mângâierea care sunt în cuvintele: „El va sta jos ca topitorul şi curăţitorul argintului”. Domnul Hristos socoteşte că este necesar un cuptor pentru purificarea credincioşilor Lui. Ochii Lui sunt foarte atenţi la lucrarea de curăţire şi înţelepciunea şi dragostea Lui sunt implicate în acest proces. Încercările lor nu vin la întâmplare. În timp ce pleca sora aceea, argintarul a chemat-o înapoi şi i-a spus că mai are ceva de adăogat şi anume că el ştie că procesul de purificare al argintului este complet, când el îşi poate vedea faţa reflectată în argint. Ce exemplu minunat! Când Domnul Hristos îşi va vedea chipul Lui în poporul Său, lucrarea Lui de curăţire este realizată.Purificarea, însă, de care vorbeşte textul nostru, nu se referă la curăţirea de păcate ale sfinţilor. Aceasta s-a făcut odată pentru totdeauna prin moartea ispăşitoare pe crucea Golgotei, a Domnului Isus şi este tot atât de eficace pentru păcatele din trecut ca şi pentru cele din prezent şi viitor. „Cum pentru păcatele viitoare?”, va zice, poate cineva. „Asta încuviinţează libertate şi uşurătate în viaţa creştină”. Nicidecum! Când au fost păcatele noastre săvârşite, în timp, în raport cu timpul când Domnul le ispăşea pe cruce? Nu erau în viitor? Noi nici nu existam pe atunci. Aici este vorba de o curăţire, nu de o spălare a credincioşilor, aşa cum spune Ioan la capitolul 13: „Cine are tot trupul spălat n-are nevoie decât să-i fie spălate picioarele, dar el este cu totul curat”. Argintul cu zgură în el este tot argint, dar până nu este purificat, nu poate fi folosit în nici o lucrare.Ce mângâietor este gândul că Argintarul divin stă şi priveşte cu atenţie şi cu ochii fixaţi la cuptor ca să nu fie câtuşi de puţin depăşit timpul de curăţire, pentru ca argintul să nu sufere pagubă. Întoarcerea la Dumnezeu este o lucrare de moment; creşterea şi curăţirea unui sfânt este lucrarea unei vieţi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când se duceau ele să cumpere a venit Mirele; cele ce erau gata au intrat şi s-a închis uşa” Matei 25:10.

Fecioarele înţelepte şi-au împodobit, umplut candelele, cu ceea ce a făcut Isus pentru ele. Cele nechibzuite doreau întotdeauna „să fie”, iar cele înţelepte „Au fost” şi erau totdeauna în stare pregătită, pentrucă s-au bazat pe stâncă, pe Isus Hristos. Ele s-au lăudat cu faptele Lui cum este scris în Psalm. 92:4: „Căci Tu mă-nveseleşti cu lucrările Tale, Doamne şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale”. Mijlocul lor era încins şi erau gata de plecare, deoarece ele au aşteptat revenirea Domnului. Oh, ce diferenţă mare este între un om care este într-o stare „de a fi” şi unul care se află în starea „de va fi”. Cel care este în starea de „va fi”, trebuie să se roage întotdeauna: „iartă-mă”, pe când celălalt care se simte acolo acasă, precum scrie: „mulţumind Tatălui, care ne-a învrednicit şi în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor, prin sângele Său”.(Col. 1:12-14), care ne-a iubit şi ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său (Apoc. 1:5). Cei ce se încred în El, sunt scăpaţi de orice vină. Deci iubite cititor, remarcă faptul că mereu scrie: „Au fost, sunt, vor fi, trebuie”. Oamenii „care au fost”, au mers împreună cu El la nuntă, dar oamenii care „vor fi”, vin prea târziu, pentrucă nu sunt pregătiţi. Oh, ce bucuroşi putem fi deja aici, dacă ne punem încrederea în har! Ce îngrozitor lucru e, dacă venim prea târziu! Dragostea lui Dumnezeu este nemărginită, dar numai pentru aceia care se tem de El si nădăjduiesc în bunătatea Lui, care au devenit slobozi de păcat prin harul Lui. Oh, scumpul nostru Domn, deschide încă multora ochii, ca să te recunoască pe Tine şi puterea învierii Tale. Amin!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNCREDERE

„Iată, Domnul Dumnezeu mă va ajuta” Isaia 50.9

În această prorocie avem cuvintele privitoare la Mesia în ziua când El S-a făcut ascultător până la moarte, când El Şi-a dat spinarea ca să fie biciuită şi obrajii să fie pălmuiţi şi scuipaţi. El Se încrede în ajutorul lui Dumnezeu şi aşteaptă totul de la Dumnezeu.Suflete al meu, necazurile tale sunt ca nişte fire de praf de pe talerele unui cântar, faţă de necazurile şi chinurile Mântuitorului. Nu crezi tu că Domnul te va ajuta? Domnul era într-o situaţie deosebită, căci El luase locul păcătoşilor şi Se dăduse de bunăvoie ca să Se jertfească în locul lor şi de aceea Tatăl Său îl părăsise şi El Se simţea despărţit de Tatăl. Ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva; tu n-ai nevoie să strigi: „Pentru ce m-ai părăsit?” Mântuitorul tău S-a sprijinit pe Dumnezeu chiar atunci când era părăsit. Şi tu nu poţi face la fel? El a murit pentru tine, aşa că este cu neputinţă ca tu să fii lăsat singur, să fii părăsit; îndrăzneşte.

În ziua când eşti trudit şi încercat, strigă: „Domnul mă va ajuta”. Mergi înainte cu îndrăzneală. Fă-ţi faţa ca o cremene şi hotărât că nici slăbiciunea, nici timiditatea nu se vor apropia de tine. Dacă Domnul te ajută, cine te va împiedica din mers? Dacă tu eşti sigur de ajutorul Lui atotputernic, ce va fi prea greu pentru tine? Începe deci ziua cu bucurie şi nici o umbră de îndoială nu se va vârî între tine şi Soarele neprihănirii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea” Zaharia 3.4

Dumnezeu nu poate să vadă păcatul în faţa Lui. Păcatul nu se împacă cu Persoana Lui sfântă. Dar pe baza jertfei de ispăşire de pe Golgota a lui Isus Cristos, poate îndepărta păcatul. La cruce Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său pentru păcătoşi şi nelegiuiţi la moarte. Isus a mers la cruce ca ÎNLOCUITOR, pentru vina şi păcatul omenirii şi a suferit mânia dreaptă şi judecata dumnezeiască. El corespundea TUTUROR cerinţelor sfinte pe care Dumnezeu le cerea de la oameni şi putea astfel să ia locul păcătosului. Dar El a pus în rânduială nu numai vinovăţia noastră ci şi starea păcătoasă a omului în faţa lui Dumnezeu, stare care a fost îndepărtată. Dumnezeu a condamnat păcatul în trup, prin aceea că l-a făcut pe Domnul Cristos păcat. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5.21). Prin puterea acestei jertfe de ispăşire, Dumnezeu poate să spună către fiecare păcătos care vine prin credinţă la El: „Iată că am îndepărtat nelegiuirea de la tine.”Aşadar prin jertfa de ispăşire nu s-au îndepărtat numai păcatele (fapte, gânduri, vorbe) ci şi PĂCATUL; adică starea dezastruoasă a omului. Ce linişte aduce aceasta cugetului nostru, căci chiar această „procuratură dumnezeiască” mustră şi nu lasă în pace pe omul nemântuit.Cel a cărui nelegiuire a îndepărtat-o Dumnezeu poate spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, AVEM pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5.1-2).

ÎN Domnul Isus Cristos…
Adevărul în Isus … Efes. 4.21
Apropiaţi în Cristos … Efes. 2.13
Iertaţi în Cristos … Efes. 4.32
Înviaţi şi aşezaţi în Cristos … Efes. 2.6
Sfinţi în Cristos Isus … Filip. 1.1

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, când voi vorbi despre”Răbdarea lucrătorului” la ora de predicare, adu lumina şi harul Tău peste noi. Fie „să facem în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (Tit 2:10).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, are viaţa veşnică.» IOAN 6,47

Pe pământ au existat numai trei oameni care au fost complet sănătoşi trupeşte, sufleteşte şi duhovniceşte: Adam şi soţia sa, înainte de căderea în păcat, şi Isus Cristos. Primii doi oameni au fost perfecţi, fără păcat, până când au cedat ispitei. Domnul Isus în schimb nu a păcătuit niciodată, nu a făcut nimănui nici un rău – nici prin cuvinte şi nici prin fapte. Pentru că El reprezenta sfinţenia – negarea totală a păcatului — Domnul nu putea fi pătat de acesta nici când Se afla în mijlocul celor mai păcătoşi oameni. În jurul lui Isus puterea păcatului era anihilată. Exact din acest motiv şi din cauză că nu Şi-a permis nici un fel de compromis, putea mânca şi bea laolaltă cu cei păcătoşi, îi atingea cu mâinile Sale binecuvântate şi îi însănătoşea. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a devenit om ca mine şi ca tine; El S-a făcut asemenea nouă în toate privinţele. Şi El a fost ispitit ca noi, dar, spre deosebire de toţi oamenii, Domnul nu a păcătuit niciodată. Isus a afirmat: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (loan 14,9). Cine îl acceptă pe Isus prin credinţă ca Domn şi Mântuitor va fi transformat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pentru că va fi tot mai mult asemenea Lui. Acesta este planul şi voia Sa cu privire la tine!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ţes pânze de păianjen. Isaia 59:5

Priveşte pânza păianjenului, şi vezi în ea cel mai sugestiv tablou al religiei făţarnicului. Pânza este menită să prindă prada: păianjenul se îngraşă cu muşte, şi fariseii îşi aşteaptă răsplata. Persoanele nesocotite sunt uşor de prins în laudele pretendenţilor, şi chiar şi cel chibzuit nu scapă întotdeauna. Filip i-a botezat pe Simon Magul, a cărui prefăcută declaraţie de credinţă a fost curând nimicită de reproşul aspru al lui Petru. Obiceiurile, reputaţia, lauda, succesul şi alte muşte sunt momeala pregătită de ipocriţi în cuiburile lor. Pânza unui păianjen este o minune de îndemânare; priveşte-o şi admiră meșteşugul vânătorului. Religia înşelătorilor nu este la fel de minunată? Cum pot să transforme minciuna în adevăr? Cum pot să prefacă zorzoanele în aur? Pânza păianjenului vine din Interiorul lui. Albina îşi adună ceara de pe flori; păianjenul nu culege florile, dar poate să ţese o pânză oricât de mare. În acelaşi fel, făţarnicul găseşte adevărul şi speranţa înăuntrul lui; ancora lui este făurită de propria nicovală, şi cablul este îndoit de propriile-i mâini. El îşi pune propria temelie şi o aşează pe stâlpii propriei case, dispreţuind datoria faţă de harul lui Dumnezeu. Dar pânza păianjenului este foarte fragilă. Este o lucrare minunată, dar nu şi rezistentă. Nu rezistă în faţa măturii Servitorilor sau în faţa toiagului călătorului. Făţarnicul nu are nevoie de pompe hidraulice care să-i spulbere speranţa; o adiere de vânt este de ajuns. Păienjenişul făţarnicilor va fi spulberat atunci când mătura distrugerii va începe lucrarea ei de curăţire. Aceasta ne mai aminteşte ceva: asemenea pânze de păianjen nu vor fi tolerate în casa Domnului. El va avea grijă ca pânzele și cei care le ţes să fie distruşi pentru totdeauna. O, suflete, odihneşte-te pe ceva mai bun decât o pânză de păianjen, Fă din Domnul Isus locul tău de adăpost.

Seara

Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede.Marcu 9:23

Mulţi creştini sunt chinuiţi de îndoieli şi temeri. Aceşti nenorociţi cred că această stare de lucruri este inevitabilă pentru un credincios. Această gândire este greşită, fiindcă „toate lucrurile sunt cu putinţă celui cart crede”. Este posibil ca noi să ajungem într-o stare în care îndoielile şi temerile să fie asemeni păsărilor migratoare – zburând peste suflet fără să zăbovească niciodată. Când citeşti despre comuniunea şi bucuria sfinţilor favorizaţi, oftezi şi murmuri în inima ta: „păcat că aceste binecuvântări nu sunt pentru mine”. O, alpinist spiritual, dacă ai avea credinţă, ai sta pe culmea templului, căci „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede”. Auzi despre faptele pe care bărbaţi şi femei sfinte le-au făcut pentru Isus – cum s-au bucurat de El, cum au ajuns să fie ca El, cum au fost făcuţi în stare să îndure persecuţii de dragul Lui – şi îţi spui: „nu sunt decât un vierme; nu voi putea ajunge niciodată aşa”. Totuşi, nu există nici un sfânt pe care să nu-l poţi ajunge. Nu există nici o înălţime a harului, nici o legătură a spiritualităţii, nici o limpezime a siguranţei, nici un indicator al datoriei care să nu ţi se deschidă dacă ai puterea să crezi. Lasă-ţi sacul şi cenuşa, şi ridică-te la demnitatea adevăratelor tale posibilităţi. Eşti mic în împărăţia lui Dumnezeu fiindcă o îngădui, nu fiindcă ar fi necesar. Nu este potrivii ca tu să te târăşti în praf, copil al Regelui. Ridică-te! Tronul aurit al încredinţării te aşteaptă. Coroana comuniunii cu Isus este gata să-ţi împodobească fruntea. Îmbracă-te în purpură şi in subţire, şi ospătează-te în fiecare zi. Fiindcă, dacă crezi, poţi să mănânci cele mai bune roade. Pământul tău va rodi lapte şi miere, şi sufletul tău va fi săturat cu cele mai alese bucate. Adună snopii de aur ai harului, fiindcă te aşteaptă în câmpurile credinţei. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede”.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu:Porunceşte izbăvirea lui Iacov! (Psalmul 44:4)

Nu există nici un vrăjmaş al creşterii tale în har, sau al lucrării tale creştine, care să nu fi fost inclus în biruinţa Mântuitorului tău. Adu-ţi aminte că „Domnul a zis lui Iosua: «Nu te teme de ei, pentru că … îi voi da bătuţi pe toţi înaintea [ta]»” (Iosua 11:6). Aminteşte-ţi de asemenea că dacă te împotriveşti vrăjmaşului „el va fugi de la [tine]” (Iacov 4:7). Şi adu-ţi aminte ce a spus Iosua poporului: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă” (Iosua 10:25). Domnul este cu voi, „bărbaţi voinici” (Iosua 1:14), şi sunteţi puternici pentru că sunteţi una cu Cel Atotputernic. Deci, revendicaţi victoria!

De fiecare dată când vrăjmaşii tăi năvălesc asupra ta, revendică-ţi victoria! Când inima şi trupul tău te lasă, priveşte-n sus şi revendică-ţi VICTORIA! Fii sigur că-ţi revendici partea ta din victoria pe care Domnul Isus a câştigat-o, pentru că a câştigat-o nu numai pentru El Însuşi, ci şi pentru noi toţi. Aminteşte-ţi că tu erai în El când a câştigat-o – aşa că, revendică-ţi victoria!

Socoteşte victoria lui Hristos ca fiind a ta şi adună prada de război. Nici uriaşii, „copiii lui Anac” (Numeri 13:33), nici cetăţile fortificate nu trebuie să te intimideze sau să te înfrângă. Tu faci parte din armata cuceritoare. Revendică-ţi partea din victoria Salvatorului. din Iosua, de F. B. Meyer

Noi suntem copii ai Împăratului. De aceea, care din aceste lucruri Îl onorează cel mai mult pe Suveranul nostru divin: să nu ne revendicăm drepturile sau chiar să ne îndoim că ne revin, sau să ne susţinem privilegiile ca şi copii ai Familiei Regale şi să ne cerem drepturile care însoţesc moştenirea noastră?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 19.1-26

    La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul (vezi 5.31,32).

    După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să-i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul? sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr-un exemplu rău?

    In v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să-l facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. «Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!» Răspunsul tânărului arată că el nu-şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să-L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm,… pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care-L urmează (Ioan 10.28).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 10:25-37    

„ŞTII CE MĂ DOARE?”

Dar un Samaritean… i-a legat rănile,…şi a îngrijit de el. Luca 10:33, 34

Biblia spune să-l iubim pe aproapele nostru. Isus a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atât de familiară a samariteanului milostiv. El ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea.

Madeleine L’Engle relatează o povestire în cartea sa „Walking on water” (Umblarea pe ape), întâmplare care subliniază acest adevăr. Un rabin, cunoscut pentru pietatea sa a fost confruntat pe neaşteptate într-o zi de către unul dintre tinerii lui învăţăcei. Într-o izbucnire sentimentală, tânărul ucenic i-a spus: „învătătorule, te iubesc!” Rabinul şi-a ridicat capul cu tristeţe dintre cărţile lui şi l-a întrebat: „Ştii tu ce mă doare, fiul meu?” întrebarea l-a descumpănit pe tânărul ucenic. Revenindu-şi, a spus bâlbâindu-se: „Rabi, nu înţeleg întrebarea dumnevoastră. Am încercat să vă spun cât de mult însemnaţi pentru mine, şi m-aţi încurcat cu o întrebare
care nu are nici o legătură cu aceasta”. „Întrebarea mea nu este nici confuză nici lipsită de sens, a spus rabinul. Pentru că dacă tu nu ştii ce mă doare, cum poţi să mă iubeşti cu adevărat?”

Exemplul creştinului este Însuşi Domnul Isus. El a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decât să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei. Ca un samaritean milostiv, Domnul Isus a avut milă de ei şi i-a ajutat. Putem învăţa de la Domnul Isus să arătăm dragostea pentru alţii mergând dincolo de sentimente şi cuvinte. Când ne vom da seama că cineva suferă, să facem tot ce putem pentru a-l ajuta. D.C.E.

De-aş fi ştiut că un cuvânt era destul,

Aş fi rostit cuvântu-acela ne-ntrerupt,

Uşurând poveri, mângâindu-i sufletul

Căzut rănit pe-al vieţii povârniş abrupt. Ryberg

Compasiunea investeşte tot ce este necesar pentru a vindeca rănile altora.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Ioas a făcut ce era drept în ochii Domnului în toate zilele preotului Iehoiada.   2 Cronici 24.2

Împăratul Ioas La urmat pe Domnul atât timp cât preotul Iehoiada, un om evlavios, a fost lângă el pentru al ține pe o cale dreaptă. În acest timp, Ioas chiar a inițiat unele activități bune, precum repararea templului. Cu ajutorul darurilor de bunăvoie ale celor din popor, acest proiect a fost dus la bun sfârșit, iar seminția lui Iuda părea să fi apucat întro direcție bună, după mai mulți ani în care se îndepărtase de Domnul.

După ce Iehoiada a murit, Ioas a început să decadă. Sfătuitorii lui lau lingușit și iau întors inima nestatornică spre idoli. Profeții Domnului nu au fost luați în seamă, în special un om numit Zaharia.

Acest preot neînfricat, fiu al lui Iehoiada, a vorbit împotriva depărtării poporului de Dumnezeu și a plătit cu viața credincioșia sa. El a fost omorât cu pietre din porunca împăratului. La sfârșitul acestei perioade nenorocite din viața lui Ioas, Scriptura dă pe față lipsa de recunoștință a unui om care a avut un devotament de mâna a doua, datorat influenței altuia: „Și împăratul Ioas nu șia adus aminte de bunătatea pe care io făcuse Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci la ucis pe fiul lui”. Un astfel de devotament, după cum vedem în viața lui Ioas, nu folosește la nimic. Sirienii au invadat țara și iau nimicit pe conducătorii cei lingușitori, Ioas sa îmbolnăvit și, în timpul suferinței sale, slujitorii săi lau asasinat. Na beneficiat nici măcar de o înmormântare împărătească! Întrun contrast fericit cu un astfel de devotament de mâna a doua, vedem devotamentul unui alt tânăr, numit Timotei. Credincioșia sa față de Dumnezeu nu fluctua potrivit influențelor care îl înconjurau. Cât de minunată este recomandarea pe care Pavel io face în Filipeni 2.2022: „Nu am pe nimeni de același gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său”. Noi ce fel de devotament avem?G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se implinesc cu credincioșie” Psalmul 33.4

Dacă…

Dacă Mia nu ar fi golit astăzi cutia poștală…

Dacă nu ar fi deschis scrisoarea…

Dacă nu ar fi citit conținutul…

Atunci nu ar fi știut de premiul cel mare.

Dar acum, ține în mână hârtia și radiază de bucurie. Concediu pe Gran Canaria. Nu-i vine să creadă! Cum să înțeleagă acest lucru? În sfârșit va reuși!

A doua zi citește totul încă o dată în liniște. Și ceea ce este scris foarte mărunt: „…dacă veți completa chestionarul, veți putea câștiga concediul. Și dacă veți călători pe propriile costuri, veți primi două înnoptări gratuit!”.

Mia este supărată. Așa o obrăznicie. „Dacă nu ar fi cuvințelul dacă, tatăl meu ar fi milionar”, se gândește ea dezamăgită. Așa o înșelăciune!

Nu îți merge și ție la fel? Se fac promisiuni frumoase, dar când te uiți mai atent, se ascunde așa de puțin sau chiar nimic în spatele lor. Dar pe ceea ce spune Dumnezeu în Biblie te poți baza. Pentru că Dumnezeu nu dezamăgește. El face ceea ce a promis. Îți pot garanta acest lucru. De aceea este așa de bine să citești Biblia, în fiecare zi.

„În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da»” (2 Corinteni 1.20).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VISUL TAU E DE VÂNZARE?

„Voi.. v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

In filmul: „Up in the Air [Sus, în aer]”, actorul George Clooney este angajat de o mare companie să se ocupe de concedieri. Datoria lui este să-i dea afară pe oameni. La un moment dat, când era pe cale să concedieze un manager, Clooney observă în CV=ul acestuia că avea pregătire ca si bucătar francez. In timp ce managerul își exprimă disperarea din cauza pierderii locului de muncă, Clooney îi amintește de visul său original, de-a fi bucătar și îi adresează următoarea întrebare, punându-l pe gânduri: „Când ai început să lucrezi în companie, cu cât ai fost plătit ca să renunți la visul tău?” In acel moment, managerul și-a adus aminte de perioada în care a decis să accepte un pachet salarial constant în schimbul a ceea ce-și dorea cu adevărat să facă în viață. Faci și tu la fel? Trebuie să înțelegi un lucru: în ziua în care te-ai născut, Dumnezeu ți-a pregătit o cale pe care să mergi și o misiune pe care s-o îndeplinești. Așadar, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este aceasta: „situația grea prin care trec acum este cumva o ocazie pe care mi-o oferă Dumnezeu de a mă întoarce și de a-mi împlini visul pe care mi l-a dat El de la bun început?” Privind în urmă la cel mai dureros capitol din viața sa, când a fost trădat de familie, losif a spus: „Voi…v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine”. Cea mai mare pierdere pe care a suferit-o losif, l-a condus spre împlinirea visului pe care i l-a dat Dumnezeu de la început. Este asta și istoria ta? Ți-ai dat seama oare că te-ai mulțumit cu ceva mai puțin, iar acum Dumnezeu îți mai dă o șansă; șansa de a face lucrul pentru care te-a pus aici pe pământ?

 

 

7 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Rugăciunea în casa Tatălui

„Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luca 2:49

Copilăria Domnului Isus n-a fost o maturitate necoaptă; copilăria Domnului nostru este un fapt veşnic. Sunt şi eu un copil sfânt şi inocent al lui Dumnezeu prin identificare cu Domnul şi Mântuitorul meu? Privesc viaţa mea ca fiind în casa Tatălui meu? Trăieşte Fiul lui Dumnezeu în casa Tatălui Său din mine?

Dumnezeu este singura Realitate permanentă şi poruncile Lui îmi sunt transmise clipă de clipă. Sunt eu întotdeauna în contact cu Realitatea sau mă rog numai atunci când lucrurile iau o întorsătură rea, când ceva nu e în ordine în viaţa mea? Trebuie să învăţ să mă identific cu Domnul meu într-o comuniune sfântă, aşa cum unii dintre noi n-au învăţat s-o facă încă. „Trebuie să fiu in lucrarea Tatălui Meu” (Luca 2:49. KJV) – să învăţ să trăiesc fiecare clipă din viaţa mea în casa Tatălui Meu.

Gândeşte-te la situaţia ta personală. Te-ai identificat atât de mult cu viaţa Domnului, încât eşti pur şi simplu un copil al lui Dumnezeu, care vorbeşte mereu cu El şi înţelege că toate lucrurile vin din mâinile Lui? Copilul Veşnic din tine trăieşte în casa Tatălui? Lucrează prin tine harul vieţii Sale de slujire în casa ta, în serviciul tău, în cercul tău de prieteni? Te-ai întrebat de ce treci prin anumite situaţii’ Aceasta se întâmplă nu pentru că tu trebuie să treci prin ele, ci datorită relaţiei tale cu Fiul lui Dumnezeu, care vine în viaţa ta, prin voia providenţială a Tatălui Său. Trebuie să-L laşi pe El să lucreze liber în viaţa ta, rămânând într-o unitate perfectă cu El.

Viaţa jertfită a Domnului trebuie să devină propria ta viaţă, iar felul în care a lucrat şi a trăit El printre oameni trebuie să fie felul in care El trăieşte în tine.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume”. FILIPENI 2:9

Duhul Sfânt vrea să afirme aici, fără-ndoială, că oricât de slăvite şi de înalte ar fi ierarhiile sau fiinţele superioare din cer, Domnul Isus, ca Omul slăvit, a fost înălţat mai presus de ei toţi. El este supremul absolut peste imensul număr al fiinţelor cereşti. Nu urmează al doilea în slavă după El pentrucă proslăvirea Lui este fără comparaţie, încât cele mai înalte gradaţii îngereşti sunt mult departe, sub picioarele Lui. De acceea expresia: „Numele mai presus de orice nume”, indică absoluta supremaţie a Domnului Hristos, în întregul univers. Să considerăm bine faptul acesta, pentru că, cu cât mai mult ne gândim la el, cu atât mai adânc va impresiona sufletele noastre, va influenţa umblarea noastră cu El şi ne va face să preţuim cum se cuvine imensul har pe care ni l-a dat Dumnezeu ca, într-o zi, să fim în Prezenţa Domnului nostru slăvit şi chiar mai mult, să semănăm cu El. La gândul acesta să ne scoatem încălţămintea din picioare, căci terenul pe care stăm este sfânt, şi să ne umilim până la pământ, având în vedere totala noastră nevrednicie. Pentru noi, răscumpăraţii Lui, Numele Domnului Isus este mântuire, iertare, lumină, bucurie şi nădejde. Numele Lui este garanţia că vom primi de la Tatăl ceresc orice vom cere (Ioan 14:13). Numele Lui, pentru oricine îl cheamă este o asigurare că va primi mântuirea. Numai datorită Numelui Domnului Hristos am fost sfinţiţi şi socotiţi neprihăniţi (1 Cor. 6:11). Dar dacă avem atâtea haruri în Numele Lui, avem şi o enormă răspundere faţă de acest Nume. Am fost aleşi, ca şi apostolul Pavel să purtăm Numele Lui înaintea oamenilor şi nu numai cu gura ci mai ales cu viaţa, căci noi suntem nişte epistole vii şi citite de toţi oameni. Fiecare vorbă, fiecare faptă şi chiar gând, să aibe în vedere slăvitul Nume pe care îl purtăm. „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus” (Col. 3:17). Trebuie să avem o mare grijă cu privire la slava Numelui Domnului Hristos ca să nu-L pângărim. „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!” (2 Tim. 2:19). Ce mângâietor este însă şi gândul că tuturor acelora care „au ţinut Numele Lui” (Apoc. 2:13) şi „n-au tăgăduit Numele Lui” (Apoc. 3:8), Domnul Isus le va face imensa onoare că ” vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor”.

Doamne Isuse, iartă-mă că mi-am permis să scriu aceste rânduri despre slăvitul Tău Nume, folosind cuvinte atât de sărăcăcioase!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci toate fecioarele acelea s-au scu­lat şi şi-au pregătit candelele” Matei 25:7

Atât fecioarele înţelepte, cât şi cele nechibzuite au părăsit lumea şi totuşi există o mare deosebire între ele. Cele nechibzuite au dorit să se pregătească; au dis­cutat mult ce trebuie să facă, că ar trebui să iubeas­că mai mult ca înainte şi cum ar putea face mai mult, ca atunci când va veni Domnul Isus să poată merge cu El. Ele i-au îndemnat pe cei păcătoşi, i-au mustrat pe cei care luau în deşert numele lui Dumnezeu şi ele trăiau o viaţă ordonată. Au avut pe inimă ca şi alţii să se întoarcă la Dum­nezeu, dorind, prin umblarea lor să-şi câştige mântuirea. Dar fecioarele înţelepte şi-au dat seama de nepu­tinţa lor, că nu pot să fie îndreptăţite prin fapte. Au chemat în ajutor Numele Domnului, şi prin credinţa în ce-a făcut Isus, au primit Duhul Sfânt, adică ulei în candelele lor. Apoi au aţipit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată Mirele!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. In timpul pregătirii s-au stins candelele celor nechibzuite, deoarece au avut doar lu­mina legii şi acum au văzut că ceea ce li s-a părut a fi dreptatea lor, era de fapt ca o haină mânjită. Inchipuiţi-vă numai ce groaznic va fi în ceasul, când nu se va mai putea schimba nimic, nu ne vor mai aju­ta nici strigătul, nici vaietele. Dreptatea proprie înaintea lui Dumnezeu nu vor fi podoabe valabile.Ele au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelem­nul vostru”. Dar nu au fost ascultate. Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu, ca nu cumva să nu ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă”. Dar pe când se duceau ele a venit Mirele.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

REGULI PENTRU ÎNAINTARE

„Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face”

Iosua 1.7

Da, Domnul va fi cu noi în războiul nostru sfânt, dar El cere ca noi să urmăm întocmai învăţăturile Sale. Vom birui sigur dacă îl vom asculta din toată inima pe Dumnezeul nostru şi dacă vom pune tărie şi îndrăzneală în toate faptele noastre de credinţă. Dacă suntem cu inima împărţită, nu putem să ne aşteptăm decât la jumătăţi de binecuvântări. Să ascultăm cu grijă şi atenţie „luând seama să facem întocmai după porunca pe care El ne-a dat-o”. Această poruncă este un lucru de căpetenie şi ne obligă să cunoaştem voia lui Dumnezeu în toate amănuntele. Trebuie să ne supunem îndată şi să fim gata mereu „să facem după toată legea Lui”. Noi n-avem să scoatem şi să alegem ce ne place nouă, ci să împlinim poruncile lui Dumnezeu, aşa cum sunt date ele, pe toate şi fără excepţie. Să facem acest lucru cu scumpătate şi răbdare. Să alergăm drept înainte, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta. Să nu fim mai aspri decât legea Sa; dar nici s-o luăm în chip uşuratic, aşa cum ne-ar conveni nouă. Dacă vom asculta cum trebuie, câştigul nostru va fi înaintarea duhovnicească. O, Doamne, ajută-mă să văd dacă eu lucrez bine, ca să nu pierd împlinirea făgăduinţei Tale fată de mine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Toată Scriptura este insuflată de DUMNEZEU şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui DUMNEZEU să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”

2 Timotei 3.16-17

Este un har nespus din partea lui Dumnezeu, că ne-a păstrat Cuvântul Său neştirbit cu toate împotrivirile mari ale duşmanului. Ca o Stâncă în care toate valurile se sparg, ca un izvor într-un pustiu, ca un far în mijlocul mării înspumegate, aşa stă Cuvântul lui Dumnezeu, mereu plin de putere, proaspăt şi curat, chiar dacă Satana şi lumea îşi manifestă duşmănia lor faţă de El. El este apa răcoritoare şi aducătoare de pace pentru orice însetat, pentru oricine e trântit jos de forme şi obosit în religii, unde nu găseşte pace. Scriptura este şi astăzi îndrumător pentru orice cercetător simplu şi sincer, o cale UNICĂ şi dreaptă care se întinde cu siguranţă şi neabătut peste ţărmul stâncos al mişeliei Satanei, şi conduce sufletul la Cristos şi prin El, în cer. Cuvântul lui Dumnezeu este neschimbat în credinţă şi plin de nădejde ca şi Acela din a cărui gură a fost vorbit; şi el dăruieşte, oricui nădăjduieşte în El, aceleaşi trăsături sfinte. Dacă noi nu simţim lucrările Sale binecuvântate atunci de vină nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci noi înşine pentru ca nu suntem ascultători. Din astfel de stări triste rezultă multe rădăcini ale răutăţii şi ale rătăcirii şi multe situaţii triste între credincioşi. Mulţi sunt cuprinşi de ei înşişi şi se opun mustrării Cuvântului lui Dumnezeu. Oh! să ne gândim ce necinste aducem prin aceasta lui Dumnezeu.Dumnezeu în dragostea Sa ne-a vorbit, şi datoria noastră este să ascultăm ca un copil. Cărarea ascultării este cărarea ODIHNEI şi BINECUVÂNTĂRII. Pe această cărare pot umbla atât „copilaşii în Cristos” cât şi „tinerii’ şi „părinţii.” Aceasta este singura cărare binecuvântată pentru toţi. Fără îndoială că ea este strimtă, dar este o cărare SIGURĂ, luminată de Veşnicul nostru Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, eliberare şi înfrumuseţare sunt cele două lucruri de care are cea mai mare nevoie sufletul meu azi. La Tine vin ca o întrupată nevoie după Tine ca Mântuitor şi Domn. Remediază toată pierderea înfloririi spirituale şi a sensibilităţii mele faţă de Tine ca să pot fi aici influenţa potrivită pe care o vrei Tu.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

« Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.» MATEI 11.28

La cine trebuie să venim? La Isus! Acest lucru înseamnă în primul rând că trebuie să-I acceptăm invitaţia « Veniţi la Mine». Te întrebi cumva dacă ea este valabilă şi pentru tine? Da, deoarece El a zis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37). Isus nu doar că te invită, ci El însuşi vine la tine. Când Domnul Se afla în pridvorul de la scăldătoarea Betesda, a văzut un olog care era acolo de 38 de ani şi 1-a întrebat: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6). Acesta i-a răspuns surprins şi oarecum resemnat: «Doamne … n-am pe nimeni». Dar Isus l-a scos din această stare deplorabilă: «„Scoală~te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă”». De ce l-a întrebat oare Domnul pe olog dacă vrea să fie sănătos? Nu era evident lucrul acesta? A facut-o deoarece El, Fiul lui Dumnezeu, nu spune niciodată un cuvânt mai mult sau mai puţin decât trebuie şi Cristos ştia că handicapul acestui om avea rădăcini mai adânci. Trupul lui a fost bolnav atâta timp pentru că sufletul său fusese pătat şi distrus de păcat. De unde am ştiut acest lucru? L-am dedus din cuvintele pe care Mântuitorul i le-a adresat mai târziu în Templu: «Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău» (loan 5,14).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pe drept esti iubit. Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian. Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge: „pe drept esti iubit”. Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe. Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi – aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos”. Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară și Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec” (Cânt. 5:16)

Seara

Dar ne-a împiedicat Satana. 1 Tesaloniceni 2:18

În primul moment al conflictului dintre bine şi rău, Satana ne împiedică mereu în experienţa spirituală. Din toate punctele compasului, pe toate liniile de luptă — în faţă şi în spate — la răsărit şi la apus, Satana ne împiedică mereu. Dacă muncim pe câmp, încearcă să rupă plugul. Dacă zidim un zid, dărâmă pietrele. Dacă vrem să-i slujim lui Dumnezeu în suferinţă sau în conflict, Satana ne împiedică. El ne împiedică pretutindeni. El ne-a împiedicat când am venit prima dată la Christos. Am avut conflicte cu Satana de când am privit prima dată crucea şi am trăit. Acum că suntem mântuiţi, el doreşte să împiedice desăvârşirea caracterelor noastre. Tu poţi să te feliciţi singur, spunând: „am mers bine până acum; nimeni nu îmi poate atinge integritatea”. Teme-te să te lauzi fiindcă vei fi încercat şi de acum. Satana îşi va trimite săgeţile exact asupra virtuţilor tale. Dacă ai fost un credincios hotărât până acum, credinţa ta va fi atacată. Dacă ai fost umil ca Moise, aşteaptă-te să fii ispitit să vorbeşti ce nu trebuie. Păsările îţi vor ciuguli cele mai bune fructe, şi mistreţii îţi vor scurma toată via. Satana încearcă să ne împiedice şi atunci când stăruim în rugăciune. El ne stânjeneşte rugăciunile şi ne slăbeşte credinţa astfel încât, dacă este posibil, să pierdem binecuvântarea. Satana nu este mai puţin vigilent în distrugerea lucrării creştine. Nu a existat niciodată o reînnoire a religiei fără o reînnoire a opoziţiei. De îndată ce Ezra şi Neemia au început să lucreze, Sanbalat şi Tobia au fost stârniţi să-1 împiedice (vezi Neemia 1-6, 8 mai ales 4:7-8). Ce trebuie să facem în faţa acestor atacuri duşmane? Nu trebuie să ne alarmăm când Satana ne împiedică, fiindcă aceasta este dovada că suntem de partea Domnului şi că facem lucrarea Domnului. în puterea Lui, vom câştiga victoria şi vom triumfa asupra adversarilor.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi;toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. (Fapte 4:31,33)

Christmas Evans, un predicator galez de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a scris odată următoarea însemnare în jurnalul său.

„Într-o după-amiază de duminică mergeam pe cal la o întâlnire. Deodată, pe când mergeam pe un drum foarte singuratic, m-am simţit condamnat că am o inimă rece. Am descălecat, mi-am priponit calul de un copac, şi am găsit un loc retras. Apoi, plimbându-mă încoace şi-ncolo în agonie, mi-am revăzut toată viaţa. Am aşteptat înaintea lui Dumnezeu zdrobit şi mâhnit trei ore. În cele din urmă, am simţit dulcea Lui dragoste iertătoare venind peste mine, şi am primit o proaspătă umplere cu Duhul Său cel Sfânt.

Pe când apunea soarele, m-am întors la drum, mi-am găsit calul şi am călărit mai departe la întâlnire. În următoarea zi am predicat cu o nouă putere unei mari mulţimi adunate pe un deal şi s-a produs o trezire care în cele din urmă s-a răspândit printre toţi galezii“.

Aceasta explică marea întrebare a celor născuţi din nou – parola bisericii primordiale – „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?“ (Fapte 19:2).

 

O, viaţa plină de Duhul; este şi a ta, este şi a ta?

Este tot sufletul tău plin de Duhul divin?

Ca şi copil al Împăratului, a coborât El peste tine?

Împărăţeşte El în sufletul tău, astfel încât toţi oamenii să vadă

Binecuvântata imagine a scumpului Salvator reflectată în tine?

 

A măturat El sufletul tău ca valurile mării?

Se odihneşte Duhul lui Dumnezeu zilnic peste tine?

Îţi îndulceşte El viaţa, te păzeşte de griji?

Te călăuzeşte şi te binecuvântează El ca răspuns la rugăciune?

Este bucuria ta să fii condus de Domnul pretutindeni?

 

Este El lângă tine ceas de ceas, stă El la dreapta ta?

Te îmbracă El cu putere, a venit El ca să rămână?

Te învaţă El să ştii că toate lucrurile pot fi făcute

Prin harul şi puterea Celui Crucificat?

Îţi mărturiseşte El despre Fiul glorificat?

Te-a purificat El cu foc de sus?

Are El întâietate în gândurile tale, are El toată dragostea ta?

Este slujba Lui alegerea ta, şi jertfa ta, plăcută?

Este a face voia Sa băutura şi mâncarea ta?

Alergi tu la chemarea Sa cu picioare pline de bucurie şi de râvnă?

 

Te-a eliberat El de eul tău şi de toată lăcomia ta?

Te grăbeşti tu să-l mângâi pe fratele tău în nevoie?

Ca ostaş al lui Hristos, durează puterea ta?

Este nădejdea ta în Domnul veşnică şi sigură?

Eşti tu răbdător şi blând, eşti tu iubitor şi curat?

 

O, viaţa plină de Duhul poate fi a ta, poate fi a ta,

Gloria Şechinei poate străluci veşnic în sufletul tău;

Ţie ţi s-a dat să trăieşti cu toate furtunile potolite,

Ţie ţi s-a dat să fii umplut cu binecuvântatul Duh Sfânt al lui Dumnezeu;

Ţie ţi s-a dat, da, ţie, pentru că aşa a vrut Domnul tău.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 18.15-35

Domnul explică în ce fel trebuie rezolvate nedreptăţile între fraţi (v. 15-17) şi putem lega de aceasta învăţătura Sa cu privire la iertare (v. 22; comp. cu Efeseni 4.32 şi cu Coloseni 3.13). El foloseşte această ocazie şi pentru a reveni asupra subiectului Adunării, dându-ne o promisiune de im­portanţă capitală: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (v. 20). Prin această pre­zenţă sunt satisfăcute toate nevoile celei mai slabe adunări de credincioşi strânşi în Numele lui Isus. Poate oare lipsi binecuvântarea când Cel care îi este izvorul Se află acolo, în mijlocul celor care se sprijină pe El? Această promisiune se raportează aici în special la autoritatea conferită Adunării (de a lega şi de a dezlega) şi la rugăciunea a doi sau trei că­reia i se acordă tot ce ar cere. Din nefericire, unii creştini par să fi uitat importanţa adunărilor de rugăciune. Parabola cu sclavul care datora zece mii de talanţi (o sumă fabuloasă) aminteşte de datoria incalculabilă pe care Dumnezeu a achitat-o prin Hristos (Ezra 9.6). Ce sunt, faţă de aceasta, micile nedreptăţi pe care noi le suferim? Mila divină de care am avut parte ne cere să arătăm şi noi, la rândul nostru, milă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Iacov 1:21-27

ÎNVAŢĂ SĂ ASCULŢI

Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai nişte ascultători, înşelându-vă singuri.  Iacov 1:22

Întro misiune de evanghelizare din New York, un vagabond îmbrăcat murdar obişnuia să stea tolănit pe bancă, în timp ce se predica Evanghelia, până în momentul în care predicatorul făcea o mică eroare în citarea unui verset din Biblie. In acel moment se ridica în picioare şi dădea referinţa exactă şi conţinutul versetului. Muncitorii îl strigau: „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Ştia foarte bine o mulţime de versete biblice. Auzise atât de multe predici, dar nu şi-a schimbat niciodată felul de viaţă.

Au trecut mulţi ani de când am citit despre această întâmplare cu „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Mi-am adus aminte de ea recent când un tânăr ce purta o Biblie mare la el mi-a spus că nu predic „destul de tare”. Mi-a spus: „Predicatorul nostru ne-o zice pe şleau!” Se părea că-i place ca adevărul să fie strigat cu voce tare, dar, oare, acest adevăr i-a schimbat viaţa? Mă tem că nu. Omul îi făcuse soţiei o viaţă atât de mizerabilă, că aceasta l-a părăsit.Tovarăşii lui de lucru îşi pierduseră respectul pentru el, deoarece se dădea mare pios.

Când Isus a ţinut predica de pe munte (Matei 5-7), viaţa Sa era o confirmare a celor spuse. Şi El aşteaptă de la noi să ne punem cuvintele în acţiune în acelaşi fel. Nu este suficient să ştim cele ce a învăţat Isus; intenţia Sa a fost ca aceste cuvinte să producă schimbări majore în vieţile noastre. Este bine dacă ne exprimăm părerea de rău pentru păcate după ce am citit Biblia. Dar dacă totul se reduce numai la atât, atunci suntem numai „nişte ascultători”, înşelându-ne singuri. Scopul primordial al adevărului biblic este împlinirea lui. Împlinirea lui face ca Dumnezeu să fie mulţumit.        – H.V.L.

Te iubim, Isuse! Adesea declarăm.

Dar suntem gata voia-Ţi sfântă s-ascultăm?

Cei ce-ascultă-n Duhul, fără să se-abată

Arăta-vor dragostea adevărată.     – D.J.D.

Un pas spre împlinirea Cuvântului valorează cât ani întregi de studiu asupra Cuvântului.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Deci, când a luat Isus oțetul, a spus: „S‑a sfârșit!“.               Ioan 19.30

Și Isus, strigând din nou cu glas tare, Și‑a dat duhul.            Matei 27.50

Cele șapte cuvinte de pe cruce (6)

Tatăl L‑a trimis pe Fiul, iar El a venit de bunăvoie pentru a împlini lucrarea Sa. De la început și până la sfârșit, Duhul Sfânt L‑a susținut, iar El S‑a dat pe Sine fără pată lui Dumnezeu, prin Duhul cel veșnic (Evrei 9.14). În același timp, ca om, Hristos a împlinit toate cerințele sfințeniei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut rabat de la sfințenia Sa pentru că Fiul Său era Cel care suferea sub mâna Sa. Acestea sunt taine binecuvântate pentru mințile noastre omenești.

Astfel, Dumnezeul sfânt și drept a fost pe deplin satisfăcut de lucrarea pe care Domnul Isus a împlinit‑o. Apoi Domnul a rostit acele cuvinte solemne și pline de putere: „S‑a sfârșit!“ – totul a fost plătit pe deplin, lucrarea a fost în totalitate împlinită. Dumnezeu a acceptat această lucrare. Perdeaua care separa Locul Sfânt de Locul Preasfânt s‑a rupt în două, de sus până jos (Marcu 15.38). Această sfâșiere a perdelei de sus în jos a arătat că oamenii n‑au avut niciun rol aici și că intrarea în prezența sfântă a lui Dumnezeu era acum deschisă, subiect pe care îl avem dezvoltat în Epistola către Evrei. Drepturile lui Dumnezeu fuseseră pe deplin satisfăcute prin lucrarea și prin jertfirea lui Hristos, iar acum El putea ieși către om, pentru a‑l declara drept pe cel care crede în Isus (Romani 3.24‑26) și pentru a‑l invita să intre în prezența Sa, pentru totdeauna.

Această scumpă comuniune a noastră cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu noi este posibilă datorită lucrării împlinite de Hristos pe cruce, datorită morții Sale, a învierii, a înălțării și a glorificării Sale la dreapta lui Dumnezeu. De acolo, El a trimis Duhul Sfânt, pentru ca noi să ne putem bucura de această intrare liberă. Lăudat să fie Dumnezeu!  A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei … De aceea Inima mi se bucură, sufletul mi se veselește, și trupul mi se odihnește în liniște.” Psalmul 16.8,9

Modelul desăvârșit

Știm că Hristos este o Persoană Divină – Fiul Veșnic – și, fiind astfel, El era manifestarea desăvârșită a lui Dumnezeu față de om. Dar știm că El era și Om adevărat – Fiul Omului – și, fiind astfel, El era expresia desăvârșită a omului înaintea lui Dumnezeu. Hristos este prezentat în acest psalm frumos în acest din urmă aspect. Putem învăța ceea ce este Dumnezeu doar prin Hristos. În El vedem calitățile minunate, experiențele pline de har, bucuria și încântarea care caracterizează viața credinciosului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu plinătatea bucuriei către care conduce această viață. Astfel, Hristos devine singurul standard al desăvârșirii – model desăvârșit pentru cel credincios. Mai mult, în preocuparea cu Hristos există o putere care transformă. Hrănindu-ne cu Hristos ca Pâinea lui Dumnezeu care a venit din ceruri, urmărind drumul Său prin această lume, în toată frumusețea lui, afecțiunile noastre ne vor fi îndreptate, într-un mod deosebit, spre El.Într-o lume care caută modele de urmat, noi să privim la Cel care este Începutul, Continuatorul și Susținătorul celor care își pun încrederea în El pentru timp și veșnicie, și astfel viața noastră se va schimba.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

SEMNELE VREMURILOR (4)

„Evanghelia … va fi propovăduită în toată lumea” (Matei 24:14)

Domnul Isus ne-a spus că atunci când vom vedea calamități și apostazie să nu ne lăsăm cuprinși de frică întrucât toate acestea sunt semnele iminentei Sale reveniri. „Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (v. 13-14). Toate profețiile referitoare la prima venire a lui Hristos s-au împlinit în cele mai mici detalii și la fel va fi cu toate profețiile referitoare la cea de-a doua Sa venire. Mandatul nostru este să ne implicăm în lucrare, să ne rugăm, să dăruim și să ducem Evanghelia în toată lumea – atunci va reveni Hristos. Deși biserica este risipită precum armata lui Ghedeon, iar lumea este într-o stare de răzvrătire, nu porni la atac. „Taci înaintea Domnului, și nădăjduiește în El. Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul, care își vede împlinirea planurilor lui rele” (Psalmul 37:7). Mâna lui Dumnezeu se află încă pe cârmă. „Cel Prea înalt stăpânește peste împărăția oamenilor” (Daniel 4:17). Evită optimismul visătorului. Deși, poate, ca persoană, ai parte de binecuvântări, ordinea lumii așa cum o știi tu va continua să se dezintegreze. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te alături pesimiștilor și să declari în gura mare: „Cade cerul pe noi!” Nu te alătura pozițiilor extreme, precum negarea  oarbă sau panica strigătoare la cer. Când bombele celui De-al Doilea Război Mondial au făcut orașul Varșovia una cu pământul, numai scheletul unei instituții a rămas în picioare pe strada principala a orașului. Aceasta a fost Societatea biblică britanică, iar pe pereții clădirii se putea citi clar: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).

6 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Crucea in rugăciune

„in ziua aceea veţi cere în Numele Meu.” loan 16:26

Prea des ne gândim la cruce ca la ceva prin care trebuie să trecem; noi trecem prin ea numai pentru a ajunge în ea. Crucea înseamnă pentru noi doar un singur lucru – identificarea complelă, totală şi absolulă cu Domnul lsus Cristos. iar această identificare nu este mai reală pentru noi în nimic altceva decât în rugăciune.

„Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6:8). Atunci pentru ce să cerem? Ideea rugăciunii nu este de a primi răspunsuri de la Dumnezeu; rugăciunea este unitatea perfectă şi complelă cu Dumnezeu. Dacă ne rugăm pentru că vrem răspunsuri, ne vom supăra pe Dumnezeu. Răspunsul vine de fiecare dală, dar nu întotdeauna pe calea pe care îl aşteptăm, iar supărarea noastră spirituală arată că refuzăm să ne identificăm cu Domnul nostru în rugăciune. Nu suntem aici pentru a dovedi că Dumnezeu răspunde la rugăciuni; suntem aici pentru a fi monumente vii ale harului lui Dumnezeu.”Nu vă zic că-L voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte” (loan 16:26-27). Ai ajuns într-o legătură aşa de strânsă cu Dumnezeu, încât viaţa de rugăciune a Domnului lsus Cristos să fie singura motivaţie a vieţii tale de rugăciune? Viaţa jertfită pentru noi a Domnului nostru a devenit viaţa ta? Dacă da, „în ziua aceea” te vei identifica aşa de mult cu lsus. Încât nu va mai exista nici o deosebire.

Când rugăciunea pare să nu primească răspuns, fereşte-te să dai vina pe altcineva. Aceasta este întotdeauna o cursă a lui Satan. Vei găsi că există întotdeauna un moiiv – Dumnezeu foloseşte acel timp pentru a te învăţa multe lucruri profunde.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„… până când am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu”.

PSALMUL 73:17

Psalmistul îşi povesteşte experienţa, care de fapt este şi a multor creştini, adică reacţia în faţa unei propăşiri aparente a celor răi (vs. 3), a succesului aparent al acelora care trafică cu binele şi cu răul şi care se pare că reuşesc pe un drum unde dreptatea şi cinstea sunt sacrificate în favoarea nedreptăţii şi a necinstei. Psalmistul spune la început că era să i se îndoaie piciorul şi aproape să-i alunece paşii. Dar intrarea în locaşul lui Dumnezeu iau redat stabilitatea, discernământul şi mai ales l-au reaşezat în starea aceea de evlavie, de bucurie şi pace, după cum reiese din cuvintele de la urmă ale psalmistului. „Totuşi eu sunt totdeauna cu Tine”, „pe pământ nu-mi găsesc plăcerea decât în Tine” şi „… pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu”. Iată cum a ieşit el din locul prea sfânt unde s-a întâlnit cu Dumnezeu care l-a încredinţat că nu propăşirea aparentă dar trecătoare are vreun preţ în lumina veşniciei ci „a fi totdeauna cu Dumnezeu”.Să învăţăm de aici două lucruri: invidia de orice fel ne poate clătina pe cale, ba poate chiar să ne prăbuşească, Să intrăm în sanctuarul lui Dumnezeu unde, nu numai că vom fi izbăviţi de ochiul rău, dar vom gusta dulcea părtăşie cu Tatăl nostru. Lumina locaşului sfânt este aceea a veşniciei şi creştinul care se lasă luminat de ea, capătă sensul dumnezeiesc al valorilor care rămân pentru totdeauna. El nu se mai uită cu invidie şi cu răutate, pentrucă acolo, în „Sfânta Sfintelor” în locul Preasfânt a întâlnit pe Marele nostru Preot, pe Domnul Isus care a spus: „dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat”. Invidia a ruinat multe prietenii vechi şi a încărcat sufletul celui invidios şi cu păcatul defăimării şi al răutăţii. în acel loc sfânt, în prezenţa sfântă a Domnului Hristos, vom căpăta felul Lui de a vedea lucrurile şi de a le judeca. Este locul unde, pentru cel credincios încetează orice lipsă de înţelegere. De atunci înainte, totul se schimbă, pentru că felul lui de a vedea, atitudinea inimii lui devin acelea ale sfântului locaş. Căci Acela care cunoaşte sfârşitul oricărui lucru mai înainte de începutul lui, comunică credincioşilor Lui, vederile Sale, înţelepciunea Sa şi adevărata cunoaştere a lucrurilor a ceeace nu este decât aparenţă iluzorie.* De aceea să intrăm şi să rămânem în „sfântul locaş al lui Dumnezeu” care nu este altceva decât locul binecuvântat al prezenţei şi părtăşiei Lui. Lucrarea Domnului Hristos să ne fie singurul şi adevăratul loc de odihnă sufletească şi pentru cuget; Persoana Lui să ne fie singurul şi adevăratul călăuzitor şi mângâietor pe cale.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui”.
Matei 25:1

In Sfânta Scriptură este scris mult despre revenirea lui Hristos. Vedem că în ziua aceea vor fi mulţi dezamăgiţi, decepţionaţi. Vei spune atunci că: „Eu am avut părinţi evlavioşi, am fost crescut bine şi m-am dus întotdeauna la Adunare ş.a.m.d. Dar în acea zi nu va conta părerea noastră, nici ai membrilor vreunei partide, ci dacă am trăit pentru Dumnezeu sau nu. Există astăzi încă mulţi evlavioşi, care nici măcar nu se gândesc să meargă în întâmpinarea Mirelui. Prima dată trebuie să te dezlipeşti de această lume, ceea ce va produce o mare schimbare. Dacă cineva s-a pocăit cu adevărat, pentru acela Cuvântul lui Dumnezeu este îndreptarul şi părerea personală nu mai contează. Există oameni evlavioşi şi pe jumătate evlavioşi, care totuşi merg la Adunare şi spun: „Aşa exact nu poţi s-o iei; de exemplu, trebuie să le faci şi la copii câte o mică bucurie” – şi îi lasă la cinematograf, la dans şi la alte distracţii lumeşti. Dar unde a avut Domnul Isus bucurie? Citim despre El că la vârsta de doisprezece ani, i-a spus mamei Sale: „Nu ştiţi că Eu trebuie să caut ceea ce este al Tatălui?” Avem deja bucurii când ne pocăim şi devenim copii ai lui Dumnezeu, pentrucă poruncile Domnului sunt bune şi înveselesc inima. Vedem deja în Vechiul Legământ, cât de mulţi au avut bucurii în făgăduinţele lui Dumnezeu. Omul este creat, pentru ca să aibă şi bucurii. Dar mulţi n-o caută în locul potrivit şi sunt şi învăţaţi greşit. Bucuria deplină şi adevărată o poate da doar Mântuitorul. La El sunt bucurii depline şi la dreapta Lui frumuseţi veşnice. Pavel spune: „Preaiubiţilor, voi sunteţi bucuria şi cununa mea în Domnul”. Cel ce a primit pace în sângele Mielului, aşteaptă cu bucurie revenirea Domnului.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MERGI, PUNE MÂNA PE PROPRIETATEA TA

„Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta” Deuteronom 1.21

Priveşte; există o moştenire a harului pe care ar trebui să îndrăzneşti s-o capeţi ca să fie a ta. Tot ceea ce a căpătat un credincios, oricine poate căpăta. Tu poţi să fii tare în credinţă, să ai o dragoste fierbinte, să ai spor în lucrare; nimic nu te împiedică să ai parte de toate acestea; dar pentru aceasta vino şi primeşte harul Său. Cea mai dulce experienţă şi harul cel mai preţios sunt şi pentru tine, ca şi pentru oricare dintre fraţii tăi. Domnul pune înaintea ta astăzi toate aceste bunuri şi nimeni nu poate să-ţi tăgăduiască dreptul tău la ele; vino dar şi ia-le pentru tine.

Înaintea ta este de asemenea şi lumea, care trebuie câştigată pentru Isus. Nici un ţinut, nici un loc nu poate să rămână nesupus lui. Acest cartier şi această ulicioară întunecoasă care sunt înaintea casei noastre nu sunt pentru a zadarnici strădaniile noastre, ci pentru a le încuraja. Să îndrăznim şi sa mergem înainte şi vom câştiga pentru Isus sufletele, întunecate şi inimile împietrite. Să nu lăsăm să piară nici un suflet din cauză că noi nu am
avea destulă credinţa în Isus sau în Evanghelie, ca să punem mâna pe toată ţara. Nici un loc nu este prea întunecos, nici o fiinţă prea degradată ca să nu poată fi cuprinsă în puterea harului. La o parte cu frica; prin credinţă să mergem şi să cucerim.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda” Apocalipsa 5.12

Sfânta Scriptură mărturiseşte în multe locuri clar şi concis „că Cristos a murit pentru păcatele noastre” şi că prin jertfa lui de la cruce a făcut răscumpărarea veşnică (1 Cor. 15.3; Evr. 9.12). Toţi care cred din inimă în El pot să spună: „SUNTEM sfinţi prin UNICA jertfă care a fost făcută odată pentru totdeauna ÎN Isus Cristos.” Sfânta Carte spune. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” Domnul Cristos prin moartea Lui a pus temelia slavei veşnice a lui Dumnezeu în creatura Sa nouă, ca şi temelia noastră veşnică de mântuire, aşa cum ne este arătat în Apocalipsa: „Mielul care a fost junghiat, care era în mijlocul Tronului.” Şi ce fac ei? Ei cântă Mielului care i-a răscumpărat, o cântare nouă. Voia lui Dumnezeu este ca aici, pe pământ, obiectul slavei să fie: moartea Fiului Său. De fapt şi Domnul Isus a spus în noaptea când a fost vândut: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea.”El ne-a dat deja aici pe pământ un loc unde noi să-L privim ca Mielul lui Dumnezeu, adus ca ardere de tot. De ar pătrunde în inimile noastre ca o necesitate de a-L slăvi şi a-L adora în duhurile noastre.Dacă Masa Domnului se sărbătoreşte în chip duhovnicesc, atunci nu putem decât să-I mulţumim şi să-L adorăm. Abia atunci amintirea morţii Domnului Cristos devine o slujbă dumnezeiască.Dacă ne mai folosim de forme din Vechiul Testament şi le punem în practica adunării la adorare, aşa cum prea adesea se vede acest lucru în grupările care se strâng în jurul unui om, sau a unei forme, a unui nume;… pierdem miezul adevăratei adorări prin Duhul lui Dumnezeu. Adorarea adevărată NU este o formalitate în efectuarea slujbei lui Dumnezeu, ci ea corespunde pe deplin cu ceea ce este Dumnezeu. Adevărata adorare nu se poate aduce decât pe terenul prezenţei Domnului, afară din tabără unde este El (Evr. 13.13).

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Te ador pentru sesiunea trecută. Pe cât de mulţi mi-ai îngăduit să-i văd ajunşi într-un mod glorios la o relaţie corectă cu Tine! Este prea minunat pentru mine ca să Te pot lăuda pe măsură.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”» MATEI 25,6

Credinciosul născut din nou aşteaptă cu dor şi bucurie revenirea în glorie pe norii cerului a Domnului Isus. Putem să exprimăm aceste minunate roade ale naşterii din nou în trei cuvinte: salvare, împlinire, aşteptare — salvare de păcat, de Satan, de moarte şi de judecată; împlinire în viaţa de credinţă prin Duhul Sfânt şi o aşteptare vie a reîntoarceri Iui Isus. Ştim că revenirea Lui este aproape; Domnul nostru poate să vină în orice moment, căci ne-a avertizat: «Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus si să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.» (Luca 21,28) Prin «aceste lucruri» El Se referea la semnele vremii noastre, mai ales în ceea ce priveşte Israelul. Vedem într-adevăr cum mulţi credincioşi născuţi din nou din alte ţări ale lumii îşi ridică privirile spre cer şi se roagă: «Amin, vino, Doamne Isuse» (Apoc. 22,20). Trăim într-o vreme extraordinară în care toate profeţiile biblice se împlinesc sub ochii noştri. Din acest motiv ÎI aşteptăm pe Domnul în fiecare clipă. ÎI aştepţi şi tu cu bucurie, plin de dor? Eşti tu gata? «Şi Duhul şi Mireasa zic: ” Vino!” Şi cine aude, să zică: ” Vino!”» (Apoc. 22,17).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Străjerule, cât mai este din noapte? Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul”
(Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?”
Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin? Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?”
Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie

Căci zorii dimineţii au sosit;

Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie

Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!

O, vino chiar acum, Isuse blând.

Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

Seara

„Tot pământul să se umple de slava Lui. Amin!Amin!”

Psalmi 72:19

Aceasta este o cerere enormă. Să mijloceşti pentru un oraş întreg presupune o credinţă fermă, şi uneori şovăim să ne rugăm pentru o singură persoană. Dar cât de măreaţă este mijlocirea psalmistului! Cât de înţelegătoare! Cât de sublimă! „Tot pământul să se umple de slava Lui”. Rugăciunea aceasta nu ocoleşte nici o ţară, oricât de idolatră ar fi. Ea nu exclude nici o naţiune, oricât de barbară. Rugăciunea aceasta a fost spusă pentru canibali şi pentru oamenii civilizaţi — pentru toate regiunile şi toate rasele. Ea include toată circumferinţa pământului şi nu omite nici un copil al lui Adam. Noi trebuie să ne ridicăm la lucru pentru Domnul, altfel nu putem înălţa o asemenea rugăciune. Nu ne rugăm cu o inimă sinceră dacă nu tânjim, în timp ce Dumnezeu ne ajută, să extindem împărăţia Domnului nostru. Sunt unii care neglijează mijlocirea şi lucrarea? Cititorule, este rugăciunea textului rugăciunea ta? Intoarce-ţi privirea spre Calvar. Priveşte-L pe Domnul Vieţii pironit pe cruce, cu cununa de spini pe frunte, cu mâinile şi picioarele însângerate. Cum! Poţi să priveşti această minune a minunilor – moartea Fiului lui Dumnezeu fără să simţi în inima ta o iubire pe care cuvintele nu o pot exprima? Când vezi că sângele a fost turnat peste conştiinţa ta, şi ştii că El ţi-a spălat păcatele, nu eşti un credincios adevărat dacă nu cazi în genunchi strigând: „tot pământul să se umple de slava Lui. Amin! Amin!”. Cum poţi să te pleci în faţa Celui Răstignit în semn de omagiu, şi să nu vrei să-ţi vezi Domnul pe locul care I se cuvine, ca Stăpân al lumii? Ruşine să-ţi fie dacă pretinzi că-ţi iubeşti Prinţul, dar nu doreşti să-L vezi Stăpân al universului. Evlavia ta este nevrednică, dacă nu te conduce să-ţi doreşti ca îndurarea care te-a iertat pe tine să binecuvânteze întreaga lume. Doamne, este timpul recoltei. Ia secera în mână şi seceră.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi!
Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea. (Cântarea cântărilor 4:16)

Să examinăm puţin semnificaţia acestei rugăciuni. Este înrădăcinată în faptul că aşa cum miresmele plăcute pot sta ascunse într-o plantă aromată, anumite daruri pot sta nefolosite sau necultivate în inima unui creştin. Multe seminţe de practicare a credinţei pot fi plantate, dar de la unele aerul nu este niciodată umplut de aroma unor dorinţe sfinte sau a unor fapte evlavioase. Aceleaşi vânturi suflă şi peste scaiete şi peste planta aromată, dar numai una dintre ele emană un parfum bogat.

Câteodată Dumnezeu lasă să sufle vânturi aprige de încercări peste copiii Săi pentru a le dezvolta darurile. Aşa cum o torţă arde şi mai tare când e vânturată încoace şi-ncolo, şi aşa cum ienupărul miroase cel mai frumos când este aruncat în foc, tot aşa cele mai mari calităţi ale unui creştin răsar deseori sub vânturile puternice ale suferinţei şi ale împotrivirii. Inimile lovite emană de multe ori parfumul pe care Dumnezeu adoră să-l miroasă.

 

Am avut o cutiuţă, o cutiuţă preţioasă

A dragostei omeneşti – parfumul meu de mare preţ;

O ţineam închisă în străfundul inimii mele

Şi nu prea-i ridicam capacul, ca nu cumva să se risipească

Parfumul ei în aer. Într-o zi un straniu

Şi adânc necaz a venit cu o greutate zdrobitoare şi s-a abătut

Asupra nepreţuitei mele comori, dulce şi rară,

Şi a spart cutiuţa în bucăţi. Întreaga mea inimă

S-a tulburat de spaimă şi durere la această pierdere,

Dar pe când plângeam, iată o minune

A harului divin. Dragostea mea omenească a fost schimbată

În cea cerească, şi revărsată în râuri tămăduitoare

În alte inimi zdrobite, în timp ce încet şi clar

Un glas deasupra mea îmi şoptea: „Copilul Meu,

Cu mângâierea cu care eşti mângâiat,

De acum înainte, mergi şi mângâie pe alţii,

Şi vei cunoaşte binecuvântata părtăşie cu Mine,

A Cărui inimă zdrobită de dragoste a vindecat lumea”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 18.1-14

    Lumea se complace în poziţia celui mare. Ucenicii nu scapă nici ei de această mentalitate: ei doresc să ştie „cine este deci mai mare în împărăţia cerurilor” (v. 1). Domnul le răspunde că primordial este să intre în împărăţie, iar pentru cel intrat acolo, important este să fie nu mare, ci mic. Pentru a le întipări şi mai bine în inimi această învăţătură, cheamă un copilaş şi îl aşază în mijlocul lor.

    Avem poate şi noi copii mici în jurul nostru: ei sunt aşezaţi lângă noi ca modele de încredere şi de simplitate. Să ne ferim să nu-i dispreţuim din pricina slăbiciunilor lor, a neştiinţei sau a naivităţii lor. Mai mult însă decât aceasta, să ne ferim să nu-i facem săpăcătuiască (sau să se mânie). Exemplul rău al unuia mai vârstnic este cea mai rea cursă întinsă celor mai mici. Isus repetă aici ceea ce spusese deja cu privire la prilejurile de cădere (comp. v. 8,9 şi cap. 5.29,30).

    Departe de a-i dispreţui pe aceşti micuţi, Dumnezeu răspunde la slăbiciunea lor printr-o grijă deosebită: respon-sabilizează îngeri să vegheze asupra lor. Şi să nu uităm că Domnul Isus a venit pentru a-i mântui (v. 11), astfel că ei beneficiază de lucrarea Lui chiar dacă mor înainte de a fi atins vârsta responsabilităţii. Parabola cu oaia rătăcită ne învaţă ce valoare are un singur mieluşel pentru Bunul Păstor.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 139:13-16    

CREATURA CEA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale. Psalmul 139:14

În cartea sa „Dacă aş fi ateu”, Wilbur Nelson include un capitol intitulat: „Dacă aş fi medic”. El afirmă că medicii, mai mult ca oricare dintre ceilalţi oameni, ar trebui să-L recunoască pe Dumnezeu drept Creatorul trupului omenesc, pentru că ei cunosc acest trup atât de bine, cu toate funcţiunile şi cu complexitatea sa.

Nelson ne dă apoi o întreagă serie de lucruri la care să ne gândim.
Iată câteva dintre ele: „Gândiţi-vă la trupul omenesc, compus din peste 1000 miliarde de celule. Gândiţi-vă la pielea corpului uman- deşi apa poate trece din interior spre exterior, ea nu poate pă- trunde din exterior în interiorul trupului nostru. Gândiţi-vă la oase – capabile să suporte o greutate de 30 de ori mai mare decât poate suporta cărămida. Gândiţi-vă la ficat – transformă celulele vechi de sânge în fiere şi neutralizează substanţele otrăvitoare. Gândiţi-vă la sânge – 4,6 pânâ la 5,5 de litri din această substanţă siropoasă distribuie oxigen şi transportă reziduurile din ţesuturi şi organe, în timp ce reglează temperatura trupului. Gândiţi-vă la inimă – cântărind mai puţin de jumătate de kilogram, lucrează ca o uzină întreagă. În medie pompează de 100.000 de ori pe zi, punând în circulaţie aproximativ 8.000 de litri de sânge prin 100.000 de kilometri de artere, vene si vase capilare.

Nu este de mirare că psalmistul a declarat Domnului: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 138:14). Nu suntem aici dintr-un accident, şi nici rezultatul unui proces natural evolutiv. Suntem creaturile minunate ale lui Dumnezeu! R.W.D.

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,

Un lut de sine însuşi frământat.

Ci ne-a zidit o Forţă creatoare,

O-nţelepciune fără de hotare.

Există Dumnezeu cu-adevărat.    – C. Ioanid

Lucrarea lui Dumnezeu de creaţie este terminată, lucrearea noastră de a-L lăuda e abia la început.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâine, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții. Și erau multe lumini în camera de sus … Și un tânăr cu numele Eutih, stând pe fereastră, copleșit de somn adânc, … a căzut jos de la al treilea etaj și a fost ridicat mort. Dar Pavel, coborând, sa aplecat asupra lui și, îmbrățișândul, a spus: „Nu vă tulburați, pentru că sufletul lui este în el”.   Fapte 20.710

Detaliile din versetele de mai sus ne oferă un model pe care trebuie săl urmăm. Pavel, însoțit de Luca, doctorul preaiubit, sa oprit la Troa. Ei au socotit că era important să rămână acolo până la ziua dintâi a săptămânii, când aveau privilegiul să frângă pâinea împreună cu sfinții din Troa, vestind astfel moartea Domnului, până când El avea să vină. Pavel era un mare misionar, însă o parte foarte importantă a misiunii sale era să întemeieze adunări și să prezinte învățătura pe care Dumnezeu io încredințase.

Lumea era cufundată întrun întuneric moral, simbolizat de noaptea în care ucenicii erau adunați, însă în cameră erau multe lumini. La fel au stat lucrurile atunci când întunericul a cuprins țara Egiptului, însă israeliții aveau lumină în locuințele lor (Exod 10.2123). Pavel șia lungit vorbirea până la miezul nopții – dorința inimii lui era săi instruiască și săi zidească pe acei credincioși de curând întorși la Domnul. La fel, astăzi există o mare nevoie de instruire și de zidire.

Apoi, Eutih, fiind copleșit de un somn adânc, a căzut de la etajul al treilea și a fost ridicat mort. Șezând pe fereastră, el nu era nici înăuntru, nici afară; nici rece, nici în clocot (Apocalipsa 3.15,16). Pavel a coborât, la îmbrățișat și Eutih a fost din nou adus la viață. Apostolul a fost vasul ales al lui Dumnezeu pentru a prezenta caracterul ceresc al Adunării, binecuvântările și destinul ei. Dacă ne vom lăsa îmbrățișați de aceste adevăruri în afecțiunile noastre, ele ne vor reînsufleți și ne vor așeza pe un teren înalt, iar astfel vom da o mărturie strălucitoare pentru Domnul nostru Isus Hristos. J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„… Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalmul 139.14

Rugăciunea ceasornicarului

În dimineața următoare merse devreme la vilă. Doamna l-a primit. Iarăși desfăcu ceasul, luă rotițele afară, se uită la ele, le curăță și le unse și puse iarăși totul la loc. Lovi pendula… ceasul începu să funcționeze. Ceasul bătu la fără un sfert, și când bătu și la ora fixă, clopotele răsunară în turnulețul, care încununa acest obiect de valoare minunat. Doamna stătea tăcută, evident adânc mișcată.– Dacă Dumnezeu v-a ajutat la acest lucru de toate zilele și v-a ascultat rugăciunea, atunci vreau și eu să mă plec înaintea Lui și să cred în El, spuse ea.

Ea a și făcut acest lucru. Ea împreună cu toată casa ei au venit la Domnul Isus. Și de atunci i-a servit Lui, pentru că devenise un adevărat copil al lui Dumnezeu care se ruga mult.

„El ia aminte la rugăciunea nevoiașului și nu-i nesocotește rugăciunea” (Psalmul 102.17).

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5.16).

„Domnul îmi ascultă cererile și Domnul îmi primește rugăciunea!” (Psalmul 6.9).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (3)

„Vă vor omorî… pentru Numele Meu” (Matei 24:9)

Domnul Isus le-a spune ucenicilor Săi: „vă vor da să fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții. Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci” (v. 9-12). Să remarcăm cuvintele ..vă vor omorî„! Raiul este plin de oameni care au împlinit deja această profeție – dar ura împotriva creștinilor nu a dispărut. Vocea Martirilor, o agenție creștină care apără libertățile religioase, afirmă ca în ultimul secol au fost uciși pentru credința lor mai mulți urmași ai lui Hristos decât în toate celelalte secole la un loc. Mișcarea de evanghelizare mondiala raportează o medie de 165.000 de martiri pe an, de peste patru ori mai mulți decât numărul martirilor din secolul trecut. Astăzi, statele care facilitează libertatea religioasă experimentează o mânie crescândă față de creștini. Profesorii nu întârzie să-i ridiculizeze pe studenții care cred Biblia. Crainicii emisiunilor de dezbateri de la televizor îi denigrează pe oamenii credinței. Ne putem aștepta ca persecuția să crească, iar când se va întâmpla lucrul acesta, cei cu convingeri fragile se vor prăbuși, iar , ,dragostea celor mai mulți se va răci” (v. 12). Cei cu inima împărțită vor deveni cei cu inima împietrită. Clandestinii spirituali îsi vor abandona posturile. Mulți dintre cei care frecventează biserica vor fi demascați ca „lupi în piei de oi”. Ei nu doar că-și vor părăsi credința, dar vor face ca viața celor credincioși să fie nefericită. Când se vor întâmpla lucrurile acestea, Domnul Isus ne-a sfătuit: „vedeți să nu vă înspăimântați” (v. 6). Când perspectiva se întunecă, „fericita nădejde” din (Tit 2:13) a revenirii lui Hristos ne va liniști frica.

 

5 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

„Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: „De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. „Există o divinitate care ne modelează ţintele^–” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină, pe cărarea mea”. PSALMUL 119:105

Cât de adevărată este această afirmaţie a psalmistului. Ea ne dezvăluie două lucruri: Întunericul care domneşte în lume şi greutăţile pe calea creştinului. Trăim într-o vreme în care credinciosul trebuie să înveţe să înainteze cu băgare de seamă. Dar aceasta nu este de ajuns, el trebuie deasemenea să înveţe de a fi sigur că locul unde îşi pune piciorul este sigur. Pericolul unui pas greşit din pricina întunericului în ce priveşte cunoaşterea clară a voii lui Dumnezeu şi pericolul unei opriri pe calc sunt atât de mari încât singura soluţie de a evita aceste pericole, este lumina. Un singur pas greşit este de ajuns ca să-l facă pe un credincios să cadă, şi o singură oprire, o întrerupere a mersului pe calea lui Dumnezeu îl poate face să-şi compromită chemarea. Fără-ndoială, nu este vorba aici de a-şi pierde mântuirea, care nu este rezultatul paşilor noştri pe cale ci este efectul lucrării de răscumpărare pentru care a curs sângele scump al Domnului Isus.Paşi greşiţi! Câţi n-au apărut în calea noastră de-alungul vieţii: o căsătorie nepotrivită, o învăţătură atrăgătoare dar falsă, pornirea la un drum fără călăuzirea de sus, alianţa cu lumea şi câţi alţi paşi greşiţi care au ruinat pe mulţi! Nu putem fi destul de recunoscători lui Dumnezeu că ne-a dat Cuvântul Său ca o „lampă pentru picioarele noastre” şi care ne-a luminat drumul pas cu pas, în aşa fel ca să ştim întotdeauna unde ne găsim. Această „lampă” ne întreţine părtăşia cu El în orice vreme; ea este ca stâlpul de nor şi de foc care ne dirijează paşii şi îi protejează. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină care împrăştie orice întuneric, orice îndoială şi nesiguranţă dinaintea paşilor noştri. El ne arată drumul cel mai sigur în mijlocul împrejurărilor schimbătoare şi a situaţiilor noi şi dificile în care nu ştim încotro s-o apucăm. Lumina pe cărarea noastră, Cuvântul Său, ne aminteşte mereu de pericolele drumului şi ne dă secretul biruinţei, dar în acelaşi timp ne aruncă raze de lumină şi asupra viitorului care este atât de apropiat. în felul acesta, cel credincios ştie să deosebească vremurile. Avertismentele solemne ale Iui Dumnezeu nu sunt în nimic exagerate, iar făgăduinţele Lui sunt garantate în Domnul Isus. Dar pentru a înţelege şi crede Biblia, trebuie să-I cunoaştem Autorul. Şi nu o cunoaştere superficială, ci aceea care se naşte în suflet dintr-o adevărată şi personală părtăşie cu El. Astfel drumul nostru nu va fi niciodată luminat de o lumină falsă şi atrăgătoare, ci numai de Cuvântul Lui care este ADEVĂRUL.

„întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău” Ps. 119:133.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă ; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele”. Luca 13:11.

Oare câţi oameni sunt pe acest pământ gârbovi şi nu pot să se uite în sus, pe plan spiritual. Pentrucă ochii lor sunt îndreptaţi spre cele pământeşti. Pe mulţi îi atrage la pământ poftele firii de care sunt stăpâniţi zi şi noapte. Pe alţii îi atrage la pământ gândurile lumeşti, fiind legaţi de Mamona şi sunt egoişti; n-au nici timp, dar nici dorinţa să se uite în sus. Alţii sunt legaţi de îngrijorările acestei lumi sau de ură şi neînţelegere. Mulţi sunt legaţi de pofte, dorinţe. Câte nenorociri s-au produs în urma acestora; tâlhării, divorţuri şi atâtea altele. Există alţii care sunt legaţi enorm de mult de acest pământ; dar în greutăţi şi necazuri îşi dau silinţa să-şi ridice capul. In acest text, mă bucură un lucru: „Când a văzut-o Isus a chemat-o …” Oh, da, El cheamă pe cei legaţi la El şi mai ales pe aceia care doresc să-şi ridice capul şi nu pot. Si această femeie dorea să-şi ridice capul, dar nu putea. Salvatorul a observat acest lucru şi i-a spus: „Femeie eşti dezlegată de neputinţa ta”. Si-a pus mâinile peste ea şi îndată ea s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Da, dacă Salvatorul spune celor înlănţuiţi: „Eşti dezlegat”, atunci putem să ne ridicăm capul şi să ne gândim la lucrurile de sus. El ne leagă de lucrurile cereşti. Astfel putem slăvi pe Dumnezeu. Dar şi astăzi este la fel, după ce oamenii sunt dezlegaţi, vin „cei mai înţelepţi” şi fac reclamaţii chiar şi excluderi, în loc să se bucure de faptele măreţe ale Lui Dumnezeu. Dar Isus îi numeşte pe aceşti oameni şi astăzi, oameni făţarnici. Oh, ce fericiţi ar putea fi aceştia, dacă s-ar bucura împreună cu cel dezlegat şi i-ar da Lui cinste şi ar mări faptele lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LEGEA ÎN INIMĂ

Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii. Psalmul 37.31

Puneţi legea în inima unui om şi acesta va umbla cu dreptate. Iată unde trebuie scrisă legea: în inimă; atunci este în locul potrivit, aşa cum sunt pietrele într-o boltă. În minte legea este o piedică, pe spate este o povară, dar în inimă este un sprijin. Ce frumoase sunt cuvintele acestea: „Legea Dumnezeului său”! Când îl cunoaştem pe Domnul ca pe Dumnezeul nostru, legea Lui înseamnă pentru noi slobozenie. Dumnezeu care a făcut cu noi acest legământ ne dă şi dorinţa de a asculta sfaturile Lui şi a umbla după poruncile Lui. A urma învăţăturile Tatălui meu va fi pentru mine o desfătare.Omul a cărui inimă este supusă, va fi sprijinit în toţi paşii lui. El va face ce este bine, va face ce este înţelept. O lucrare sfântă este întotdeauna cea mai înţeleaptă lucrare, oricum ar părea ea la un moment dat. Când umblăm după poruncile Sale, suntem pe calea împărătească a Dumnezeului nostru. Cuvântul lui Dumnezeu n-a înşelat niciodată nici un suflet. Ţinta sa este lămurită: să umblăm smeriţi şi drept în dragostea şi temerea de Dumnezeu. Pe această cale sunt învăţături înţelepte şi rânduieli sfinte, ca să ne păzească de întinare. Cel ce umblă drept, umblă pe un drum sigur.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Cristos. Coloseni 2.5

„Fraţi sfinţi şi credincioşi” îi numeşte apostolul pe primitorii acestei epistole. El însuşi era încătuşat în închisoare pentru Domnul Isus, suportând cu dragoste toate suferinţele urmându-L pe Domnul său. El era tot timpul în legătură duhovnicească cu aceia care au primit credinţa cea preţioasă. El se bucura când adunările stăteau bine şi se întrista când era altfel. La cei din Colose laudă rânduiala care a găsit-o la ei. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (1 Cor. 14.33) şi dacă este vorba de acest lucru în practica unei adunări locale, acolo înseamnă că fraţii se vor supune sfinţeniei lui Dumnezeu şi purtarea lor o va dovedi din plin. Ei se vor îngădui unii pe alţii şi vor fi supuşi unul altuia în frica lui Cristos. La fel şi surorile vor ocupa locul lor de supunere şi nu se vor ridica să conducă adunarea sub nici o formă. Ele vor trăi în pace unele cu altele şi vor avea acel gând ca prin îmbrăcămintea lor să nu fie o pricină de poticnire pentru nimeni.La toate aceste trăsături este cerută părtăşia practică şi personală cu Domnul. Apostolul se bucură de tăria neclintită a credinţei colosenilor ÎN Cristos. Această tărie era strict necesară deoarece unii căutau să-şi facă intrarea în inimi prin filozofie şi amăgiri deşarte după datinile oamenilor. Erau „elemente lumeşti” cu privire la mâncare şi băutură, sau înfrânare de la zile de sărbătoare, sau la o lună nouă sau la o zi de sabat. „Nu lua, nu gusta, nu atinge…” aşa predicau unii oameni şi prin aceasta au pus un jug asupra credincioşilor, jug care era în opoziţie cu harul lui Cristos şi credinţa în El. Toate aceste lucruri care ţin de duhul legii au în vedere firea pământească, pentru ca să o ridice în slavă. Să stăruim deci în harul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm amăgiţi de cei care propovăduiesc zadarnica religie a lui Cain care în contextul ei arată că vrea să aducă jertfă roadele unui pământ blestemat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Dumnezeul meu, în ce mod minunat şi plin de putere m-ai făcut să cunosc cu o cunoaştere ce întrece orice cunoştinţă că Răscumpărarea este marea Realitate descoperită.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.» 1IOAN 5,4

Creştinul născut din nou este deja biruitor în ciuda atacurilor diavolului şi a păcatului. Da, victoria este rezultatul divin al jertfei lui Isus Cristos pe crucea Golgotei. Gând Domnul a strigat: «S-a isprăvit» (loan 19,30), El i-a biruit definitiv pe Satan, păcatul şi moartea. Toţi cei ce sunt în Cristos, adică toţi credincioşii născuţi din nou sunt biruitori în Isus. Chiar atuaci când un copil al lui Dumnezeu este ispitit, iar slăbiciunea şi neputinţa se fac simţite, el Ii poate mulţumi lui Isus Cristos în rugăciune pentru biruinţa din viaţa sa. Este oare un creştin născut din nou aşa de puternic? O, nu, el este chiar mai slab dar Isus domneşte în viaţa lui. «Cristos în noi» este garanţia victoriei în viaţa de zi cu zi. Naşterea din nou nu este o invenţie pur teoretică, un concept filozofic, ci o realitate care produce o puternică schimbare în inima şi în viaţa unui om. Isus Cristos, Dumnezeu însuşi locuieşte într-o asemenea persoană şi biruieşte prin cel născut din nou; de aceea cel care vine la cruce poate să se bucure: «dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, … care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului» (Rom. 8,1-4).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El știe, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli. Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine. Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?

Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;

Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate

Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

Seara

Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici? Numeri 32:6

Relațiile de familie presupun şi obligaţii. Rubeniţii şi Gadiţii s-ar fi dovedit fraţi răi dacă ar fi cerut ţara deja cucerită, dar au lăsat restul poporului să lupte pentru pământul propriu (Iosua 1:12-16). Noi am primit multe în biserică prin eforturile şi suferinţele sfinţilor din vechime. Dacă nu răsplătim biserica lui Christos oferindu-i toate puterile noastre, suntem nevrednici să ne înrolăm în rândurile ei. Alţii se luptă cu erorile secolului din toate puterile sau sapă printre ruinele Căderii după cei care mor. Dacă noi ne cufundăm în lenevie, trebuie să fim avertizaţi, ca să nu cadă peste noi blestemul lui Meroza (vezi Judecători 5:32). Stăpânul viei spune: „de ce staţi aici toată ziua fără lucru?” (Matei 20:6). Care este scuza leneşului? Serviciul personal pentru Isus devine datoria fiecăruia fiindcă este oferit tuturor, fără zăbavă. Eforturile misionarilor devotaţi şi ale pastorilor înflăcăraţi ne fac de ruşine lenevia. Frica de necaz este ispita celor care „trăiesc fără grijă în Sion” (Amos 6:1). Ei ar fi fericiţi să scape de cruce, dar să poarte coroana. Pentru ei, întrebarea meditaţiei din seara aceasta este potrivită. Dacă cei mai preţioşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt trecuţi prin foc, noi de ce ne aşteptăm să scăpăm de încercare? Dacă un diamant trebuie să sufere curăţare, tăiere şi şlefuire, cum am putea fi făcuţi desăvârşiţi fară suferinţe? Aşteptăm să se oprească vântul doar pentru că vasul nostru este pe mare? De ce să fim trataţi mai bine decât Domnul nostru? Dacă Primul Născut a suferit biciul, de ce să scape fraţii şi surorile Sale? Numai laşitatea mândriei poate alege un pat moale pentru un soldat al crucii. Mult mai înţeleaptă este persoana care se supune voinţei divine şi apoi suferă răbdător operaţiile harului. El va învăţa să culeagă crini la piciorul crucii şi, ca Samson, să găsească miere în trupul leului (vezi Judecători 14:1-9).

IZVOARE IN DEŞERT

Harul Meu îţi este de ajuns. (2 Corinteni 12:9)

„Dumnezeu a găsit cu cale” (1 Corinteni 1:21) să ia pe cel mai tânăr copil al meu din această lume, în împrejurări care mi-au provocat încercări severe şi durere. Şi pe când mă întorceam acasă de la cimitirul bisericii, după ce tocmai depusesem trupul micuţului meu în mormânt, am simţit un imbold de a vorbi oamenilor mei despre semnificaţia încercărilor.

Am găsit că versetul „Harul Meu îţi este de ajuns” era textul lecţiei de la şcoala duminicală de săptămâna viitoare, aşa că l-am ales ca mesaj al Stăpânului meu pentru congregaţie, şi ca mesaj al Lui pentru mine. Însă pe când încercam să scriu predica, am descoperit cu toată sinceritatea că nu puteam spune că aceste cuvinte erau adevărate în viaţa mea. Aşa că am îngenuncheat şi am cerut Domnului să facă harul Său suficient pentru mine. Pe când pledam în acest sens, am deschis ochii şi am văzut exact acest verset înrămat, atârnând pe perete. Mama mi-l dăruise cu câteva zile în urmă, pe când eram încă în staţiunea de vacanţă unde copilul nostru a fost luat de la noi. Am rugat pe cineva să-l atârne pe perete acasă în timpul absenţei mele, dar încă nu-i remarcasem cuvintele. Acum când m-am uitat şi mi-am şters ochii, cuvintele mi-au întâlnit privirea: „Harul Meu îţi este de ajuns”.Cuvântul „este” era colorat în verde fosforescent, în timp ce cuvintele „Meu” şi „îţi” erau colorate altfel. Într-o clipă, un mesaj a strălucit direct în sufletul meu, venind ca o mustrare pentru că m-am rugat astfel: „Doamne, fă ca harul Tău să fie suficient pentru mine”. Răspunsul Lui a fost un glas aproape audibil care spunea: „Cum îndrăzneşti să ceri ceva care există? Nu pot să fac harul Meu mai suficient decât l-am făcut deja. Ridică-te şi crede, şi vei vedea că este într-adevăr în viaţa ta”.

Domnul o spune în modul cel mai simplu: „Harul Meu îţi este [nu îţi va fi sau ţi-ar putea fi de ajuns”. Cuvintele „Meu”, „este” şi „îţi” au fost din acel moment gravate pentru totdeauna în inima mea. Şi plin de mulţumire, m-am străduit să trăiesc potrivit cu acest adevăr din acea zi şi până în acest moment.

Lecţia profundă pe care am primit-o prin această experienţă, şi pe care caut s-o transmit şi altora, este aceasta: Nu schimba niciodată faptele împlinite ale lui Dumnezeu în speranţe sau rugăciuni, ci pur şi simplu acceptă-le ca realităţi, şi le vei găsi pline de putere îndată ce vei crede în ele. H. W. Webb Peploe

El sporeşte harul când poverile cresc,

El trimite mai multă putere când muncile se măresc;

La necazuri mai multe, adaugă îndurările Lui,

La încercări mai multe, înmulţeşte pacea Lui.

Când ni se epuizează stocul de rezistenţă,

Când ne pierdem puterea înainte de jumătatea zilei,

Când ajungem la capătul resurselor noastre acumulate,

Dăruirea deplină a Tatălui nostru abia începe.

Dragostea Lui e nelimitată, harul Lui e nemăsurat,

Puterea Lui nu are hotare cunoscute de om;

Căci din infinitele Lui bogăţii în Isus

El dăruieşte şi dăruieşte şi dăruieşte din nou.

Annie Johnson Flint

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 17.14-27

    Adorarea creştină are efectul de a-l purta pe cel credincios, în duh, sus, „pe munte”, în prezenţa Domnului glorificat. Ce bine ar fi să putem cunoaşte şi noi mai des asemenea momente…! Dar trebuie să ştim să şi coborâm împreună cu El în mijlocul împrejurărilor vieţii din această lume în care împărățeşte Satan. Aceasta este ceea ce experimentează aici ucenicii.     Vindecarea copilului lunatic îi dă lui Isus ocazia să sublinieze atotputernicia credinţei.

Scena din v. 24-27 este în acelaşi timp şi instructivă şi sensibilizatoare. Petru, întotdeauna gata să treacă la fapte înainte de a cugeta, uitând de viziunea gloriei şi de glasul Tatălui, se angajează în numele învăţătorului său să plătească darea pentru Templu. Isus îl întreabă cu blândeţe dacă s-a văzut vreodată ca un fiu de împărat să plătească taxă către propriul său tată; iar Simon era tocmai cel care îl recunoscuse cu puţin înainte ca fiind ,fiul Dumnezeului celui viu” (16.16)! După această clarificare, Domnul îi dă totuşi lui Petru misiunea să plătească această sumă (pe care El nu era dator s-o dea), pentru a-Şi arăta deopotrivă puterea Sa, a Aceluia care stăpâneşte peste întreaga creaţie, inclusiv asupra peştilor mării (Psalmul 8.6,8), precum şi dragostea Sa, a Aceluia care Se asociază cu slabul Său ucenic, plătind în mod egal şi pentru el.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 4:7-16

DRAGOSTEA SA, NU A NOASTRĂ

Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav. Ioan 11:3

Când un creştin evlavios s-a îmbolnăvit grav, câţiva prieteni apropiaţi s-au adunat în jurul patului său de suferinţă cerân- du-I lui Dumnezeu să-l facă bine din nou. Ultimul care s-a rugat a amintit despre lucrarea plină de credincioşie a acestui om, şi şi-a încheiat rugăciunea cu cuvintele: „Doamne, Tu ştii cât de mult Te iubeşte acest om”. După un moment de linişte, credinciosul bolnav i-a spus: „Ştiu că ai avut intenţii bune, dar te rog nu mai pleda pentru însănătoşirea mea de pe această poziţie. Când Lazăr a fost bolnav, Maria şi Marta au trimis după Isus, dar motivul n-a fost afecţiunea acestuia pentru Isus. Ele au spus: „acela pe care-l iubeşti este bolnav”. Nu ataşamentul meu slab şi oscilant îi atrage atenţia ci dragostea Sa desăvârşită pentru mine este puterea mea constantă şi speranţa mea”.

Acelaşi gând i-a fost imprimat puternic compozitorului de imnuri creştine Philip Bliss, într-o zi după ce a terminat de cântat: „O, îl iubesc pe Isus”. „Aceste cuvinte sunt adevărate, a spus el. Cu toate acestea mă simt vinovat că am cântat atât de mult despre săraca mea dragoste pentru Cristos şi atât de puţin despre dragostea Sa fără margini faţă de mine”. Drept rezultat, a scris o cântare care este foarte cunoscută azi. Ea spune aşa: „Sunt atât de bucuros că Tatăl ceresc/Ne spune de iubirea-I în Cartea ce ne-a dăruit /Lucruri măreţe eu în Biblie le citesc/Dar cel mai măreţ e că Isus m-a iubit”.Da, cea mai mare mângâiere în viaţă ori în moarte nu este că noi îl iubim pe El, ci că „El ne-a iubit”‘(l Ioan 4:10).    
H.G.B.

O, iubirea lui Isus, bogată şi pură

îndelung răbdătoare, pentru vecie,

Ce puternică eşti şi fără măsură –

Sfinţi şi îngeri cântă cu bucurie.     Lehman

Dumnezeu îşi iubeşte copiii nu pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ceea ce este EL

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Duhul Domnului a venit peste el … Și el a găsit o falcă de măgar neuscată și șia întins mâna și a luato și a ucis cu ea o mie de oameni … Și îi era foarte sete și a chemat pe Domnul … Și el a judecat pe Israel în zilele filistenilor douăzeci de ani. Și Samson sa dus la Gaza; și a văzut acolo o femeie curvă și a intrat la ea.

Judecători 15.1420; 16.1

Judecătorii lui Israel – Samson (5) – Lucruri contradictorii

Bărbații din Iuda lau legat cu două frânghii noi și lau predat filistenilor, care domneau peste ei. Prin puterea Duhului lui Dumnezeu, Samson a ucis o mie dintre vrăjmașii săi cu o falcă de măgar și a obținut astfel o mare biruință. Fiindui foarte sete, a strigat către Domnul, iar El ia răspuns, făcând să țâșnească un izvor din stâncă. Samson a băut și sa înviorat.

Ce biruință minunată a fost aceasta! Apoi Samson a judecat pe Israel timp de douăzeci de ani. La fel, Dumnezeu ne poate oferi mari biruințe și, de asemenea, perioade marcate de nevoi reale. Astfel de perioade se pot dovedi foarte binecuvântate pentru noi atunci când strigăm la El. Dumnezeu este credincios!

Din nefericire, ca și Samson, putem continua ani întregi în slujba pentru Domnul și pentru cei ai Săi, după care să dăm curs poftelor cărnii, întrun fel sau altul, ruinândune astfel mărturia. Satan, acuzatorul fraților, se va folosi de orice ocazie pentru a ne prinde în cursă.

Samson sa sculat la miezul nopții, a smuls porțile cetății în care filistenii credeau căl încolțiseră și lea dus pe vârful dealului din fața Hebronului. Și noi putem câteodată să dăm rezolvare problemelor care ne apasă, dar cu ce preț!

De câte lucruri contradictorii dăm adesea dovadă în viețile noastre: experimentăm biruințele mărețe pe care Dumnezeu ni le dăruiește, binecuvântări și înviorări spirituale dăruite prin harul Său, după care, din cauză că ne complăcem rușinos în anumite pofte, ne ruinăm mărturia pentru Domnul! Să trăim tot mai aproape de Domnul, învățând mereu de la El și sprijinindune pe El, pentru ca viețile noastre să aducă încontinuu glorie Numelui Său! E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Îmi ridic ochii spre munți … De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. Psalmul 121.1,2

Rugăciunea ceasornicarului

– Îl voi ruga pe Domnul și Mântuitorul meu să-mi arate cum să pun în mișcare ceasul, și El mă va asculta, spuse ceasornicarul.

Doamna îi spuse că este curioasă, dacă Domnul universului Se va îngriji de un lucru atât de minor.

Mirarea ei a fost mare când bărbatul, fără să se scuze de franchețea sa, a îngenuncheat și s-a rugat:”O, Dumnezeul și Tatăl meu, știu că Tu mă asculți. Tu mi-ai dat dragoste față de meseria mea. Deja de așa mulți ani m-ai ajutat. Tu m-ai ajutat întotdeauna să reușesc. Acum, Dumnezeul și Tatăl meu, pentru că Tu m-ai răscumpărat și m-ai făcut copilul Tău, îmi vei da mai multă minte și înțelepciune, ca Numele Tău să fie proslăvit prin mine”.

El a rugat ca ceasul să fie lăsat pe locul pe care era până a doua zi dimineața, și plecă. Seara, când făcu o plimbare și trecu în revistă cu rugăciune evenimentele acelei zile, deodată îi veniră în minte câteva rotițe de la ceas și că la acestea nimeni nu s-a uitat înainte și nu le-a uns. Pentru el a devenit certitudine că aici se afla dezlegarea problemei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (2)

„Războaie si vesti de războaie” (Matei 24:6-8)

Domnul Isus a spus: „Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va seu a împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Oamenii care au suferit în timpul celor două războaie mondiale nu le este greu deloc să înțeleagă cuvântul „războaie”. Dar timp de mai bine de șaizeci de ani, copiii și nepoții lor au avut un concept limitai a ceea ce a însemnat războiul. Pentru ei, războaiele se desfășurau în principal în anumite regiuni și în alte țâri, dar nu în locurile lor natale. Apoi a venit 9/11 (9 septembrie) și americanii au început să înțeleagă cuvintele: „oamenii își vor da sufletul de groază” (Luca 21:26). Unele date calendaristice vor rămâne mereu în amintirea noastră. Cum ar fi ziua în care a fost asasinat președintele Kennedy si cea în care trei mii de oameni au pierit la World Trade Center. Astăzi, concepția politică este că dacă ne luptăm pentru combaterea terorismului „din alte părți”, nu vom fi nevoiți să ne luptăm împotriva lui aici acasă. Nu te lăsa însă înșelat. Granițele vor avea întotdeauna nevoie de puncte de control. Corespondenții pe tema războiului vor avea mereu locuri de muncă. Lumea nu va cunoaște niciodată pacea de durată de partea aceasta a cerului. Domnul Isus a spus: „toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Nu te descuraja! Dumnezeu încă șade pe tron. Planul Său încă se duce la îndeplinire. Chinurile de moarte ale vechii rânduieli în care trăim sunt „durerile facerii” unei noi și glorioase rânduieli; revenirea lui Hristos și instaurarea împărăției Sale. Un vechi mottou al Companiei de asigurări Prudential spune: „la-ți o parte din stâncă”. Când te încrezi, însă, în Domnul Isus în ceea ce privește siguranța ta, ai parte de toată stânca!

4 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece. Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: „Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la „Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi, ci a ceea ce pune Dumnezeu în noi: nu este vorba despre virtuţi naturale, despre tărie de caracter, cunoştinţe sau experienţă – toate astea nu sunt de nici un folos aici. Singurul lucru care are valoare este să fim pătrunşi de marea chemare a lui Dumnezeu şi să fim făcuţi prieteni şi tovarăşi ai Lui (conform textului din 1 Corinteni 1:26-31). Prietenii Lui Dumnezeu sunt oameni care îşi cunosc sărăcia. El nu poate face nimic cu omul care crede că Îi este folositor lui Dumnezeu. În calitatea noastră de creştini, noi nu urmărim deloc cauza noastră, ci cauza Lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată a noastră. Noi nu ştim care este scopul Lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm intactă relaţia cu El, orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să ştirbească relaţia noastră cu Dumnezeu; dacă ceva reuşeşte s-o strice, trebuie să ne rezervăm timp pentru a o remedia. Lucrul cel mai important în creştinism nu este lucrarea pe care o facem, ci relaţia pe care o avem, precum şi atmosfera creată de această relaţie. Aceasta este tot ceea ce ne cere Dumnezeu să căutăm şi
este lucrul care e în permanenţă atacat.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ai milă de mine, căci sunt singuratic şi întristat”.

PSALMUL 25:16

Singurătatea în viaţa celui credincios este o lucrare a lui Dumnezeu şi are un scop binecuvântat chiar dacă nu vedem de la început lucrul acesta. Poate că scopul Lui este de a ne face să ne certăm mai adânc cum stăm cu Dumnezeu. Psalmistul care trecea printr-o cercetare de sine, spune la versetul 11: „iartă-mi fărădelegea căci mare este”, iar la versetul 18: „Priveşte întristarea şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele”. De aceea Dumnezeu a îngăduit să se simtă trudit în cuget, întristat şi singuratic, fapt care 1-a dus la pocăinţă. Nu este acesta un scop binecuvântat? Apoi poate că El vrea să ne pregătească pentru o lucrare. Moise a stat 40 de ani singur cu Dumnezeu, timp în care El l-a pregătit pentru marea lucrare a scoaterii din Egipt a poporului Său. Apostolul Pavel a stat singur în Arabia câţiva ani buni, timp în care deasemenea şi el a fost pregătit de Domnul Isus pentru a face din el marele apostol al neamurilor. Şi ce bogăţie a ieşit pentru noi din acea singurătate! Ioan Botezătorul, în pustie a fost format de Duhul Sfânt ca înainte mergător al Domnului Hristos. Dar chiar Domnul nostru însuşi a avut nevoie de a fi singur de multe ori; singur în mijlocul unei familii numeroase în care nu era înţeles; singur în mijlocul unui cler îngâmfat şi profan; singur în Galilea, în Samaria şi în ludea. El a fost singur pe munte cu Tatăl Său pentru a se ruga; singur în Ghetsimani, singur la Golgota. El a fost Marele Singuratic. Dar cel mai binecuvântat scop pe care îl are Dumnezeu pentru singurătatea noastră este fără-ndoială ca să ne dea posibilitatea de a fi singuri cu El, cu Domnul nostru iubit, cu care să vorbim de orice ne priveşte, căruia să-I destăinuim toate slăbiciunile şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, căruia să-I prezentăm toate nevoile noastre sufleteşti şi fizice; o, singurătatea aceasta scumpă, dacă am preţui-o în loc să ne plângem de ea ca David! Cititorule, eşti tu singur şi te apasă singurătatea? Fii încredinţat că eşti în locul pe care îl vrea Dumnezeu pentru tine, măcar pentru un timp. Dumenzeu veghează asupra acelora care sunt singuri, dar care sunt acolo prin voia Sa. Dar nu eşti singur. Priveşte împrejurările de acum în perspectiva lor spirituală, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. În toate timpurile Dumnezeu S-a slăvit prin aceia care sunt ai Lui şi care au fost „credincioşi în puţine lucruri” în singurătate. Atunci El a putut împlini planurile Sale infinit de înţelepte, prin viaţa lor. De aceea să considerăm că situaţia de singurătate este un har. In loc de a fi copleşit de tristeţea singurătăţii noastre, să realizăm că suntem învăluiţi de prezenţa lui Dumnezeu. Este o binecuvântare mai mare decât aceasta de a fi în Prezenţa Lui? Dar Să luăm seama, să ne scoatem încălţămintea din picioare, pentru că acesta este un teren sfânt. Dumnezeu însă tratează cu noi în vederea a ceea ce este Mijlocitorul şi nu ce suntem şi cum suntem noi. El nu ne priveşte decât prin Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Intr-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii săi. El le-a zis: „Să trecem pe ţărmul celălalt al lacului şi au plecat în larg”. Luca 8:22.

Observăm că Domnului Isus i-a plăcut să fie pe lac şi i-a plăcut mult şi în munţi. Pe munte şi pe lac era linişte. El a vrut să ajungă pe ţărmul celălalt. El a fost obosit, de aceea S-a culcat în corabie. Când a adormit, a venit o furtună, şi s-au găsit în pericol mare, deoarece este scris: „Corabia se umplea cu apă”. În cazul acesta, după gândirea omenească, nu poţi aştepta altceva, decât să te scufunzi. Oare din respect nu L-au trezit ucenicii imediat pe Isus? Sau se gândeau că oricum nu-i poate ajuta, deoarece nu se pricepe la cârmuire. Iată în sfârşit au venit la El, L-au trezit şi au spus: „Invăţătorule, pierim”. Cu noi s-a terminat deci. Ei nu au spus: „Ajută-ne!”. Dar Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit şi s-a făcut linişte. Aceasta a fost o linişte care i-a înviorat pe ucenici. Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Ei s-au temut, au fost plini de spaimă în faţa măreţiei Lui. Lor li s-a părut Isus şi mai mare acum, miraţi, au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi-L ascultă?” Aceasta ne dă curaj să mergem şi noi la El în necazurile noastre de orice fel, la Acela căruia i S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, care ne iubeşte aşa de mult încât şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru păcatele noastre şi pe Sine însuşi ca jertfă, în dar. De aceea dorim să-L proslăvim acum şi în veşnicie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL BINECUVINTEAZĂ ŞI PĂZEŞTE

Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească.

Numeri 6.24

Această binecuvântare a Marelui Preot este ea însăşi o făgăduinţă. Binecuvântarea pe care Marele nostru Preot o pronunţă pentru noi trebuie să aibă sigur o urmare, căci El vorbeşte gândurile lui Dumnezeu.

Ce bucurie să ai parte de binecuvântarea Iui Dumnezeu! Aceasta dă o mireasmă plăcută la toate lucrurile. Dacă noi suntem binecuvântaţi, toate bunurile noastre şi toate bucuriile noastre sunt binecuvântate; pierderile noastre şi necazurile noastre şi chiar dezamăgirile noastre vor fi şi ele binecuvântate. Binecuvântarea lui Dumnezeu este adâncă, reală şi are urmări bune. Binecuvântarea unui om poate să fie numai vorbe; dar binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi sfinţeşte. Urarea cea mai de dorit pe care noi am putea-o face celui mai bun prieten al nostru nu este „Fericire şi noroc”, ci „Domnul să te binecuvânteze”.

Ce mare lucru este de asemenea să fii sub paza lui Dumnezeu; păzit de El, păzit lângă El, păzit în El. Cei pe care-i păzeşte Dumnezeu, sunt bine păziţi; ei sunt scutiţi de rău şi păstraţi pentru o fericire veşnică. Paza lui Dumnezeu însoţeşte binecuvântarea, pentru a o statornici şi a o întări. Urarea celui ce a scris această mică carte este ca toţi aceia care vor citi aceste rânduri să aibă parte de această bogată binecuvântare şi să fie aşezaţi sub această pază sigură.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Evrei 13.13

E un mare privilegiu (drept) al nostru să ieşim la Domnul Isus cel lepădat şi să suferim ocara Lui! Cum a fost El batjocorit, ignorat, neînţeles şi urât! Pentru dragostea Lui a fost duşmănit şi răstignit afară din Ierusalim. Tabăra era atunci Israelul şi această tabără nu mai există astăzi. Isus i-a scos afară pe ai Lui. Tot aşa Domnul Isus îl scoate astăzi afară pe ai Lui din această lume şi din tot ce este în legătură cu lumea aceasta religioasă. Domnul îi aduce pe ai Săi la El, în afară de orice organizaţie de tabără, deoarece El însuşi este afară. Cu cât suntem în umblarea noastră mai convinşi de a ne abate de la orice tabără organizată de oameni cu atât se măreşte ocara noastră căci acolo unde lucrează omul se găsesc lucruri pe care nu le vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este singurul îndreptar care ne dă lumină la orice întrebare care se iveşte pe calea urmării Domnului Isus.Să examinăm calea pe care mergem în lumina Sfintei Scripturi şi să cercetăm locul pe care-l ocupăm, dacă corespunde întru totul cu gândurile lui Dumnezeu. Dacă găsim abateri, dacă găsim ceva care nu este scris în Cuvântul Lui, atunci Domnul să ne dea putere să ne depărtăm şi să ieşim afară din orice îngrădire omenească. Numai acolo unde poruncile omeneşti sunt puse la o parte şi totul se supune autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt are conducerea, este respectată temelia dumnezeiască a unităţii Trupului, de care aparţin toţi credincioşii ca mădulare. Numai aşa poate fi prezentată adunarea; aceasta înseamnă a fi o expresie văzută a unicei Adunări care Domnul Isus a ales-o, „căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.”În loc să se înfăţişeze înarmat cu sabia prigonirii, vrăjmaşul se plimbă înveşmântat în haina slujbei religioase. Din această cauză, mulţi creştini sunt încurcaţi în zadarnica religie a acestei lumi, având doar o formă de evlavie. Remediul este ieşirea afară din aceste tabere religioase, şi să stăm pe locul prezenţei Domnului Isus.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce mult semăn cu omul acela care nu avea ce pune înaintea prietenului său care a venit la el la miezul nopţii! Atât de mulţi au nevoie de înaintare şi de izbăvire – preia Tu controlul cu desăvârşire. Fă-Ţi simţită prezenţa Ta plină de har în tot Colegiul.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,12

Un copil al lui Dumnezeu este supus la grele încercări, dar unde este viaţă, este şi luptă. Liniştea dintr-un cimitir este o linişte de moarte. Un om care ştie că a înviat din morţi la o viaţă nouă cu Isus, că a fost născut din nou dintr-o sămânţă care nu poate putrezi, ştie de asemenea că va fi puternic atacat de Satan; diavolul va trimite duşmani care îi vor batjocori credinţa şi dedicarea şi care vor căuta să-l ispitească prin dorinţe şi intenţii păcătoase. Un creştin numai cu numele nu trebuie să se teamă însă de acest lucru. El nu este «periculos» pentru diavol. Dar un copil adevărat al lui Dumnezeu se află tot timpul în luptă împotriva împărăţiei întunericului. Pentru el, textul din Efeseni 6 este o încurajare. El ştie că Domnul l-a lăsat pe pământ să propovăduiască şi altor suflete robite de păcat Evanghelia mântuirii şi mai ştie că predarea în mâna lui Isus înseamnă putere. La fel de puternică este însă şi res-pingerea diavolului. Ai plâns tu cu toată fiinţa din cauza numeroaselor atacuri ale vrăjmaşului? Acesta este un semn bun, deoarece Isus ne spune: «In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (loan 16,33).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari. Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul. Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare. Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Seara

V-am lovit cu rugină în grâu, și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Hagai 2:17

Cât de distructivă este grindina pentru holdele gata de secerat, trântind preţioasele grâne la pământ! Cât de recunoscători trebuie să fim atunci când recoltele noastre sunt ferite de o asemenea ruină. Să-i oferim recunoştinţa lui Dumnezeu. Chiar mai de temut sunt distrugătorii misterioşi – rugina şi tăciunele. Aceşti răufăcători transformă spicele într-o grămadă de negreală; îl fac să putrezească sau să se usuce – într-un mod atât de departe de controlul omului, încât fermierul nu poate decât să strige: „este mâna lui Dumnezeu!” Nenumărate ciuperci minuscule produc pagubele. Dacă Dumnezeu nu ar fi atât de bun, călăreţul pe cal negru ar împrăştia curând foametea în toată ţara. Indurarea necuprinsă cruţă proviziile oamenilor; totuşi, din cauza agenţilor distructivi care sunt gata să distrugă recoltele, suntem învăţaţi să ne rugam: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”
(Matei 6:11). Blestemul se împrăştie peste ţot; avem nevoie zilnic de binecuvântare. Atunci când vin, rugina şi tăciunele sunt adesea pedepse din cer, şi oamenii trebuie să înveţe să recunoască şi să ţină seama de corecţia Domnului. În mod spiritual, rugina nu este un rău neobişnuit Atunci când munca noastră este promiţătoare, această pacoste apare. Poate că am sperat să avem mulţi convertiţi, dar întâlnim doar apatic spirituală, un spirit lumesc şi o împietrire a inimii. Se poate ca cei care lucrează să nu vadă un păcat evident în această stare, ci o deficienţă de sinceritate şi decizie care ne dezamăgeşte dorinţele. Din aceste experienţe, învăţăm că trebuie să depindem de Domnul şi să ne rugăm să nu cadă rugina peste munca noastră. Mândria spirituală şi lenevia pot aduce aceste rele asupra noastră, şi numai Domnul recoltei le poate îndepărta. Rugina poate ataca şi inimile noastre, înnegrindu-ne rugăciunile şi devoţiunea. Să ne ferească Mirele ceresc de o asemenea calamitate. Străluceşte, binecuvântat Soare al Neprihănirii, şi îndepărtează rugina!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis:
„Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat”.(Ioan 11:41)

Întâmplările din acest pasaj par stranii şi neobişnuite. Lazăr era încă în mormânt, însă rugăciunea de mulţumire a Domnului Isus a precedat miracolul învierii lui din morţi. Se pare că mulţumirea ar trebui înălţată după ce marea minune a fost împlinită şi Lazăr a fost readus la viaţă. Dar Domnul Isus a mulţumit pentru ceea ce urma să primească. Recunoştinţa Lui s-a arătat înainte să sosească binecuvântarea, într-o expresie a siguranţei că într-adevăr era pe drum. Imnul victoriei a fost cântat înainte să se fi dat bătălia. Semănătorul fredona cântecul recoltei – a fost mulţumire înaintea minunii!

Cine s-ar gândi vreodată să cânte imnul victoriei când armata abia iese pe câmpul de bătaie? Şi unde auzim vreodată un cântec de recunoştinţă şi mulţumire pentru un răspuns care încă n-a fost primit?

Însă în acest pasaj din Scriptură, nu este nimic straniu, forţat, sau iraţional în secvenţa laudei înainte de minune a Stăpânului. Lauda este de fapt cea mai vitală pregătire pentru facerea minunilor. Minunile se fac prin puterea spirituală, şi puterea noastră spirituală este întotdeauna proporţională cu credinţa noastră.

John Henry Jowett

Lauda schimbă lucrurile

Nimic nu-I face mai mare plăcere lui Dumnezeu decât lauda ca parte a vieţii noastre de rugăciune, şi nimic nu binecuvântează mai mult pe cineva care se roagă ca lauda pe care o oferă. Am primit odată o mare binecuvântare din aceasta când eram în China. Tocmai primisem nişte veşti rele de acasă, şi umbre adânci de întuneric păreau să-mi acopere sufletul. M-am rugat, dar întunericul a rămas. M-am forţat să îndur, dar umbrele s-au adâncit şi mai mult. Apoi deodată într-o zi, când am intrat în casa unui misionar aflată într-o staţiune din interiorul ţării, am văzut aceste cuvinte pe perete: „Încearcă să mulţumeşti”. Şi aşa am făcut, şi într-o clipă orice umbră a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată. Da, psalmistul avea dreptate: „Frumos este să lăudăm pe Domnul” (Psalmul 92:1). Henry W. Frost

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 17.1-13

    Capitolul 16 se încheia cu gândul la suferinţele şi moartea lui Isus; cap. 17 se deschide cu apariţia Sa în glorie, care răspunde promisiunii făcute ucenicilor (16.28). După dispreţul de care Fiul Său a avut parte de la poporul Israel şi după toate formele de necredinţă pe care Acesta le-a întâmpinat în capitolul precedent, Dumnezeu a dorit să pună în scenă, în faţa unor martori aleşi dintre oameni, o anticipare a decorului măreţiei Sale imperiale.    Ce scenă grandioasă! Cei trei ucenici nu pot însă s-o suporte: teama pune stăpânire peste ei (după ce dormiseră –Luca 9.32). În final, Dumnezeu trebuie să ia cuvântul, pentru ca Preaiubitul Său să nu fie confundat cu cei doi care-L întovărăşeau în glorie. Abia mai târziu, după învierea Domnului, ucenicii vor înţelege semnificaţia acestei minunate viziuni şi li se va permite să o relateze: aceasta este ceea ce va face Petru în cea de-a doua sa epistolă (2 Petru 1.17,18).    Dar acum, în timp ce Moise şi Ilie se întorc la odihna lor, Fiul lui Dumnezeu îşi reia înfăţişarea Sa de OM smerit, cu chip de rob, pe care încetase să o poarte doar pentru o clipă… Şi, coborând de pe munte, îşi continuă drumul crucii, absolut singur…

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:1-11    

NAVIGATORUL ORB

Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, fiindcă a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

În 4 august 1987, Jim Dickson a plecat din, Statele Unite, spre Anglia la bordul unei ambarcaţiuni de 12 metri numită „Des chizătorul de ochi”. Ceea ce a făcut ca această călătorie să fie neobişnuită a fost faptul că Dickson era orb de la vârsta de 7 ani. Ambarcaţiunea a fost special echipată pentru această călătorie. I s-a instalat un sistem computerizat de peste 12 mii de dolari. Un radar producea un fluierat dacă în faţă exista vreun obiect. Un
sistem de navigaţie prin satelit trebuia să ghideze nava şi s-o menţină pe traiectorie. Chiar dacă toate aceste instrumente şi aparate nu ar mai fi funcţionat, Dickson avea un compas în alfabetul Braille pentru nevăzători. Mulţi experţi în navigaţie au crezut câ navigatorul orb avea o bună şansă să reuşească. Dar numai după câteva zile de navigaţie, Dickson a dat de necazuri. Mai întâi, pilotul automat şi sistemul de navigaţie s-au defectat. Apoi a început o vreme deosebit de rea. Fără un echipament pe care să se
bizuie, Dickson a fost nevoit să abandoneze aventura. Aceasta îmi aminteşte starea de plâns a noastră, a creştinilor, care încercăm să călătorim pe marea vieţii fără să adăugăm credinţei trăsăturile de caracter care pot sa ne poarte prin furtuni şi adversităţi. Petru ne dă o listă a lor: „fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi dragostea de toţi oamenii”.Spre deosebire de instrumentele lui Dickson, aceste virtuţi sunt demne întotdeauna de toată încrederea. Dar a le neglija înseamnă să umbli „cu ochii închişi”, ba chiar să fii orb. Dacă ne vom cultiva cu răbdare aceste calităţi prin rugăciune şi prin supunerea în faţa Duhului lui Dumnezeu, nu ne vom trezi navigând orbeşte prin furtuna vieţii şi a încercărilor. – D.J.D.

Vom înţelege odată rostul încercării;

Furtunile vieţii sunt probe-ndemânării.

Isus prin ele vine, păşind pe valul mării

La noi, s-alunge frica şi duhul disperării.    – P.L.

Dumnezeu va avea grijă de lucrurile prin care treci; tu ai grijă cum treci prin ele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh.   Ioan 3.6

Mulți creștini afirmă despre gândurile, cuvintele și acțiunile lor că sunt un amestec de bine și de rău, neputânduși însă explica cum este posibil aceasta. Atunci când Domnul ia vorbit lui Nicodim, El a insistat asupra necesității nașterii din nou, adăugând: „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh”. Aceste cuvinte demonstrează existența a două naturi, fiecare fiind caracterizată de către sursa ei. Numim pe drept carnea ca fiind natura cea veche, fiindcă ea nea fost transmisă ca descendenți ai lui Adam. Avem însă și o natură nouă, care ne este dăruită la nașterea din nou. Când suntem născuți din nou, Duhul ne implantează această natură nouă, iar unul dintre primele rezultate ale acestui lucru este conflictul inevitabil dintre natura nouă și cea veche.

În Romani 7.18 găsim o concluzie foarte importantă: „Știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun”. Carnea este deci în întregime rea, iar Dumnezeu îngăduie să învățăm acest lucru prin experiențe amare. Carnea, oricât de civilizată, de educată și de creștinată ar fi, rămâne întotdeauna aceeași: nimic bun nu locuiește în ea.Remediul lui Dumnezeu este crucea, care înseamnă condamnarea naturii vechi în întregime – atât a roadelor, cât și a esenței ei. Trebuie să acceptăm ceea ce Dumnezeu a făcut și să o tratăm și noi ca pe un lucru condamnat (vedeți Filipeni 3.3). Zdruncinarea încrederii noastre în carne înseamnă, în aceeași măsură, zdruncinarea puterii cărnii asupra noastră. Apoi privim în afara noastră, către un Eliberator, pe care Îl găsim în Persoana Domnului Isus Hristos, care nea luat în stăpânire prin Duhul Său. Duhul Sfânt este puterea; El nu numai că anihilează activitatea naturii vechi, ci totodată dă putere naturii noi, animândo și călăuzindo.F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni? Exod 15.11

Rugăciunea ceasornicarului

Un ceasornicar credincios a fost chemat într-o casă distinsă pentru a pune în mișcare un ceas mare, o moștenire a familiei. După ce a făcut acest lucru, a rugat să-i fie permis să se uite la un ceas franțuzesc, care se afla ca obiect de lux în holul vilei, pentru că nu mai funcționa. Stăpâna casei îi spuse, că deja mulți ceasornicari dibaci se străduiseră fără rezultat să pună în mișcare acest ceas. Toți au spus că ceasul este de fapt în regulă, nu poate fi găsit la el niciun defect; dar niciunul nu a reușit să-l pună în funcțiune.– Dacă dumneavoastră veți reuși, încheie doamna, toți din casă vom considera aceasta ca o minune, cu toate că niciunul dintre noi nu credem în minuni și nici măcar în Dumnezeu.Ceasornicarul a început imediat să demonteze ceasul. În acest timp îi istorisea stăpânei casei ce a făcut Dumnezeu pentru el, cum a trăit mai demult fără Dumnezeu și cum Dumnezeu l-a condus minunat și îndurător. Doamna a rămas tot timpul de față, a văzut și a ascultat, și a rămas și când ceasornicarul a cântat un cântec despre nădejdea slăvită a vieții lui în timp ce monta ceasul.În sfârșit, treaba era gata. Ceasornicarul lovi pendula, dar … ceasul nu a mers. Doamna râse.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (1)

„Care va fi semnul venirii Tale” (Matei 24:3)

Când ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus: „care va fi semnul venim Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Luca 24) El le-a răspuns că lucrurile vor merge din rău în mai rău. Apoi, El a adăugat următoarele cuvinte: „vedeți să nu vă înspăimântați” (v. 6). Cuvântul „înspăimântat” e un cuvânt pe care l-a folosit Isus numai în această împrejurare; el înseamnă „a urla, a striga tare”. In esență, El a spus următoarele: „nu vă pierdeți cu firea când vor avea loc nenorociri”. In următoarele zile ne vom uita la câteva dintre semnele despre care Domnul Isus a spus că vor anunța a doua Sa venire. Unul dintre semne este: înșelătoria spirituală. „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Și vor înșela pe mulți” (v. 4-5). Să observăm că mulți vor fi înșelați, la fel cum vor fi și mulți înșelători.

Domnul Isus a spus totodată că ei vor veni „în Numele Meu”, dându-se drept lucrători ai lui Dumnezeu și pretinzând statut special si spiritualitate superioară. Ei se vor lăuda că dețin informațiile celor inițiați și își vor împodobi învățăturile cu exprimări precum „Dumnezeu mi-a spus”, implicând faptul că ei au acces la informații la” care oamenii de rând ca și tine nu au. Nu te lăsa amăgit! Domnul Isus ne-a mai avertizat: „se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni…să înșele…chiar și pe cei aleși” (v. 24). Mulțimi de oameni și minuni – când le vei vedea, fii cu băgare de seamă. Diavolul le poate falsifica pe ambele. Fii sârguincios în cunoașterea doctrinei Biblice. Concentrează-te asupra unei întrebări: „Această persoană îi direcționează pe ascultători spre Isus?” Pe cupola lumii există loc doar pentru un singur nume – și acesta este al Domnului Isus!

3 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Marea chemare a lui Dumnezeu

„Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

În viaţa Domnului nostru, Ierusalimul reprezintă locul unde El a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său. „Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis.” Aceasta a fost preocuparea dominantă a vieţii Domnului nostru si lucrurile pe care le-a întâlnit pe cale – bucurie sau întristare, succes sau faliment – nu L-au abătut niciodată de la scopul Lui. El Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.”Cel mai important lucru, pe care nu trebuie să-l uitam, este că noi mergem la „Ierusalim” ca să împlinim scopul lui Dumnezeu, nu al nostru. Pe plan natural avem năzuinţele noastre, dar în viaţa creştina noi nu avem nici un scop al nostru. Se vorbeşte astăzi aşa de mult despre decizia noastră pentru Cristos, despre hotărârea noastră de a fi creştini, despre deciziile noastre de a face una sau alta, dar în Noul Testament se subliniază un singur aspect, si anume acela că Dumnezeu este Cel care ne cheamă. ..Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Noi nu intrăm într-un acord conştient cu planul lui Dumnezeu, ci suntem cuprinşi in planul Lui Dumnezeu fără să fim deloc conştienţi de aceasta. Nu avem nici o idee despre scopul Lui Dumnezeu şi, pe măsură ce înaintăm, acest scop devine din ce în ce mai vag. Scopul Lui Dumnezeu ni se pare greşit, deoarece suntem prea miopi ca să vedem spre ce ţinteşte El. La începutul vieţii creştine avem propriile noastre idei despre scopul lui Dumnezeu. Noi spunem:,.Dumnezeu vrea ca eu să merg acolo sau dincolo”, sau: „Dumnezeu m-a chemat la această lucrare” şi mergem şi facem ceea ce credem că e bine, şi totuşi marea chemare a Lui Dumnezeu rămâne. Munca pe care o facem nu contează, ea este doar o schelărie în comparaţie cu marea chemare a Lui Dumnezeu Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.” El ne ia întotdeauna la o parte cu Sine. Sunt încă multe de învăţat pe lângă ce am învăţat până acum.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii”. PSALMUL 27:13

Psalmii
lui David sunt o candelă pentru picioarele noastre astăzi şi o lumină pe cărarea noastră mâine. Experienţele psalmistului pe care le descrie cu circa 2600 de ani în urmă, se potrivesc atât de bine cu experienţele copiilor lui Dumnezeu din vremea de acum. De câte ori ei au fost mângâiaţi, îmbărbătaţi, învioraţi şi ridicaţi, de câte ori credinţa lor care era gata să se scufunde a fost readusă la linia de plutire.În faţa noastră sunt zile din ce în ce mai grele şi descurajarea ar putea să cuprindă pe aceia care nu au o credinţă vie într-un Dumnezeu viu. Totuşi va fi şi un „mâine” al izbăvirilor din experienţele dureroase; va fi şi un „ieri” când ele vor fi uitate „ca nişte ape care s-au scurs” (Iov 11:16). Încercarea, greutatea, acest nor negru care s-a abătut deodată pe calea noastră, ne-ar putea face să ne clătinam, dacă credinţa noastră n-ar fi ancorată tare, dincolo de perdeaua dinăuntru, în locul prea sfânt, de chivotul mântuirii noatre, DOMNUL HRISTOS, care ne transmite nădejdea izbăvirii. Vrăşmaşul ne cerne, şi cel care porunceşte puterilor întunericului, pare să triumfe; dar Domnul nostru domneşte mai pe sus de toate şi ziua este aproape, poate mai aproape decât gândim, când „vom vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii”. Să ştim să vedem mai dinainte încercarea ca şi cum au trecut ani peste ea şi astfel, prin credinţă îl vom putea lăuda. Privind în urmă, vom înţelege atunci că în norul negru era ascunsă o ploaie binecuvântată a Mântuitorului noastru, o îmbogăţire spirituală şi o experienţă a ceeace înseamnă să ne încredem şi să nădăjduim în Domnul Isus în orice situaţie.De aceea să îndrăznim să ne bazăm pe făgăduinţele lui Dumnezeu; nu este acum vremea ca să disperăm. Vom vedea „bunătatea Domnului pe pământul celor vii”. Să remarcăm aceasta: „pe pământul celor vii”. Nu numai în cer după plecarea noastră de aici, ci şi aici pe pământ. Apostolul Pavel spune că evlavia are nădejdea vieţii de acum şi a celei viitoare. Credinţa nu se uită niciodată la împrejurări; ea se uită direct la Dumnezeu; ea are de-a face numai cu făgăduinţele şi credincioşia lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim dincolo de împrejurări, la „Dumnezeul împrejurărilor”. Necredinţa aşează împrejurările între suflet şi Dumnezeu. Credinţa pune pe Dumnezeu între suflet şi împrejurări. Pentru a avea un om în Hristos a fost necesar ca Domnul Hristos să fie zdrobit, dar pentru ca El să fe văzut în om, trebuie ca vasul să fie zdrobit.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Tot aşa şi Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”. Evr. 9:28.

In acest capitol este vorba de jertfele din Vechiul şi Noul Testament. Jertfele din vechiul Legământ, nu-l puteau scăpa pe om de păcat. Conştiinţa păcătoasă a rămas, în ciuda jertfelor. Iată însă, a venit Isus şi a adus o mântuire veşnică. Noi trăim în timpul de apunere. Se trece pe lângă Cuvântul lui Dumnezeu fără să fie băgat în seamă. Mulţi privesc pe oamenii care se bazează pe: Rom.7, ca fiind născuţi din nou. Dar acolo sunt descrişi oamenii care poartă încă în ei legea – păcatului şi a morţii. Aceasta este o putere foarte mare. Dar    din acest punct trebuie    mers mai departe,până când omul începe să strige: „Cine    mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Pavel spune: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Prin credinţa în Hristos putem ajunge sub legea Duhului, unde jertfa are o însemnătate, valabilitate veşnică. Vechiul Legământ pretinde, dar Noul Legământ dă. Acei care sunt ascultători de Hristos, aceia au în El cauza mântuirii lor veşnice. Pentrucă oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata. Si judecata ne condamnă la moarte. Dar cum e amintit mai sus, Isus ne-a izbăvit de moartea veşnică.De ce scrie în Cuvânt: „El a venit să ia păcatele multora”. Nu le-a luat El pe toate asupra Lui?” Nu le-a aruncat Tatăl toate asupra Lui? Nu este scris: „Că adică Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele?” (II Cor.5:19).Da, aşa este scris şi aşa este. Dar mai spune:”Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1). Deci numai aceia au de câştigat, care se lasă dăruiţi prin credinţă, aceia pot avea experienţe pe acest ţărâm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DREPTUL LA LUCRURILE SFINTE

Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint, va putea să mănânce (din lucrurile sfinte), tot aşa şi cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui.Levitic 22.11

Oaspeţii, străinii şi servitorii plătiţi nu puteau să mănânce din lucrurile sfinte. Tot aşa este cu lucrurile duhovniceşti. Două categorii de oameni aveau voie să vină la masa sfântă, aceia care erau cumpăraţi de preot cu bani şi aceia care erau născuţi în casa lui. Cumpăraţi şi născuţi erau două condiţii care dădeau dreptul, care nu putea fi tăgăduit, de a se folosi de lucrurile sfinte.

CUMPĂRAT Marele nostru Preot i-a cumpărat cu preţ pe toţi aceia care cred în El. Ei sunt proprietatea Lui sigură şi aparţin cu totul Domnului. Nicidecum din cauza a ceea ce sunt ei înşişi, ci pentru dragostea Răscumpărătorului lor au ei aceleaşi privilegii de care se bucură El însuşi; şi „ei vor mânca din aceeaşi hrană”. El dă o hrană pe care lumea n-o cunoaşte. „Fiindcă sunteţi ai lui Cristos”, veţi avea parte cu El.

NĂSCUT Naşterea dă şi ea dreptul sigur la hrana preotului. Dacă ne-am născut în casa preotului, avem loc în familia lui. Prin naşterea din nou, noi devenim împreună moştenitori cu El şi un trup cu El. Şi fiindcă Tatăl I-a dat pace, bucurie şi slavă, El ne face parte şi nouă de ele. Răscumpărarea şi naşterea din nou ne dau un drept dublu la binecuvântările făgăduite, de care se bucură şi Marele nostru Preot.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. Proverbe 15.18

Într-o zi, preotul credincios Machtholf a găsit în pragul uşii o scrisoare cu insulte la adresa Iui. El a citit-o, dar nu a spus nici un cuvânt ci s-a rugat. Duminica următoare, după predică a spus de la amvon: „Un prieten drag a adus o scrisoare în casa mea, în care îmi înşiră greşelile. Eu le-am citit, m-am cercetat şi am găsit multe lucruri adevărate. În inima mea este rădăcina a tot ce prietenul a găsit la mine, dar harul lui Dumnezeu este singurul care nu a lăsat răul să devină realitate. Prietenul meu iubit cunoaşte greşelile mele foarte bine, ceea ce mă face să cred că este chiar în mijlocul nostru. Îl rog din suflet să vină la mine, ca să pot să-i arăt dragostea mea.”Când lui Tersteegen din Mulheim i-a fost aruncat un coş fără fund peste cap, ca semn de batjocură, el a zis: „Aceasta nu-i încă o cunună de spini.”Cum ar răsuna răspunsurile noastre în astfel de situaţii? Ar descoperii ele caracterul Domnului nostru? Fiecare să răspundă singur la această întrebare. Noi vrem să ne amintim de cuvintele lui Pavel: „Dragostea … nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău … crede totul … suferă totul …” (1 Cor. 13.5-7). Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu o caută la noi căci El este izvorul ei. Cât de bune şi de frumoase sunt însuşirile ei!Dacă noi ne-am uita mai des în această oglindă luminoasă şi fără greş – lucru care ar trebui să-l facem în fiecare zi – atunci fără îndoială că este mult de judecat, mult de mărturisit. În felul acesta inima noastră îl admiră şi-L adoră pe Cel care a fost o pildă minunată de dragoste.Dacă pentru Numele lui Cristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre ar răspândi Evanghelia departe pe faţa pământului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, azi trebuie să predic în Numele Tău; fă Tu luminoasă predicarea, prin puterea Ta. Fă sufletul meu să fie puternic conştient de prezenţa Ta, ţine-mă focalizat în Tine în orice sens adânc şi suprem.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.» IOAN 5,39

Există oameni care afirmă: «Eu merg la biserică şi îmi este de ajuns». Ai auzit pe cineva vorbind aşa? De cele mai multe ori fraza aceasta se aude din gura celor care se mulţumesc cu predica de duminică. Asemenea «creştini», afară de o oarecare religiozitate, au cu totul alte interese decât cele spirituale. Un om care nu este înfometat după Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se întrebe dacă este cu adevărat născut din nou. Oamenii aceştia ar vrea tare mult să şteargă graniţa dintre lume şi a-L urma pe Isus. Poate că te întrebi revoltat: «Asta înseamnă că nu mai trebuie să ne bucurăm deloc de viaţă? Nu mai avem voie să mergem la cinematograf să vedem un film bun sau la diverse petreceri să dansăm?” Aş vrea să am libertatea totală să îţi pot spune: du-te ori de câte ori simţi nevoia, dar fii foarte atent: măsura în care o poftă îţi controlează viaţa este măsura de necontestat a cât de mult îl ai pe Isus în inimă ca Domn. Cine a fost cu adevărat născut din nou nu tânjeşte, nu aleargă după ce este lumesc. Trăieşte în lume, dar nu-i mai aparţine. Isus Cristos a devenit esenţa şi scopul întregii vieţi a creştinului autentic, de aceea el aruncă departe tot ceea ce îl poate împiedica să-şi atingă ţelul.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Făclia ei este Mielul. Apocalipsa 21:23

Contemplează în tăcere Mielul, lumina cerurilor. Lumina este simbolul bucuriei în Scriptură. Bucuria sfinţilor din ceruri este cuprinsă în aceasta: Isus ne-a ales, ne-a iubit, ne-a cumpărat, ne-a curăţat, ne-a îmbrăcat, ne-a păstrat şi ne-a slăvit, suntem în întregime ai Domnului Isus. Fiecare din aceste gânduri este ca o boabă din strugurii Eşcolului. Lumina este de asemeni cauza frumuseţii. Frumuseţea nu mai există când se duce lumina. Fără lumină, nici o strălucire nu scânteiază din safire, nici o rază nu argintează perlele; deci, toată frumuseţea sfinţilor vine de la Isus. Asemeni planetelor, ei reflectă lumina Soarelui Neprihănirii; ei trăiesc ca razele izvorâte din orbita centrală. Dacă El se retrage, ei mor; dacă gloria Lui este Acoperită, gloria; lor se stinge. Lumina este şi simbolul cunoştinţei. în ceruri, cunoştinţa noastră va fi desăvârşită, dar Domnul Isus însuşi va fi izvorul ei. Întâmplări întunecate, niciodată înţelese înainte, vor fi văzute clar atunci, şi tot ce ne încurcă acum va deveni limpede la lumina Mielului. O, ce descoperiri vor fi şi ce preamărire pentru Dumnezeul iubirii! Lumina înseamnă şi demonstraţie. Lumina demonstrează. In lumea…aceasta „ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1
loan 3:2). Poporul lui Dumnezeu este un popor ascuns, dar atunci când Christos îşi va prirmi poporul în ceruri, îi va atinge cu sceptrul iubirii Lui şi îi va transforma în imagini ale gloriei Sale. Ei au fost săraci şi nenorociţi, dar ce transformare! Au fost pătaţi de păcat, dar, printr-o singură atingere a degetului Său, sunt strălucitori ca soarele şi limpezi ca cristalul. O, ce demonstraţie! Toate acestea vin de la Mielul preamărit. Oricât de splendid ar fi totul, Isus este centrul şi sufletul. O, să fii acolo şi să-L vezi în propria Sa lumină, Regele Regilor şi Domnul Domnilor!

Seara

Pe drum. Luca 8:42

Contextul textului este că Isus trecea prin mulţime spre casa lui Iair, ca să o învie pe fiica moartă a conducătorului. Totuşi, Isus este atât de îndurător, încât înfăptuieşte altă minune pe drum. Chiar în timp ce „toiagul lui Aaron” poartă mugurii unei minuni latente, rodeşte migdalele unei desăvârşite lucrări a îndurării. Este destul pentru noi, dacă avem un scop, să mergem să-l îndeplinim imediat Ar fi imprudent să ne risipim energia pe drum. Dacă fugim să salvăm un prieten, nu ne permitem să ne risipim puterea într-un alt pericol. Un singur fel de fructe este îndestulător pentru un pom, şi împlinirea unei singure chemări este de ajuns pentru un om. Dar învăţătorul nostru nu cunoaşte limite de putere în îndeplinirea misiunii. El este atât de bogat în har încât, asemeni soarelui care străluceşte atunci când se învârte pe orbită, cărarea Lui străluceşte de îndurare. El este o săgeată a iubirii, care nu numai că îşi atinge ţinta, dar parfumează şi aerul în trecerea ei. Puterea este o emanaţie a lui Isus, aşa cum parfumul izvorăşte din flori; ea va curge întotdeauna din El, aşa cum curge apa din izvor. Ce încurajare minunată ne aduce adevărul acesta! Dacă Domnul nostru este atât de dornic să vindece bolnavii şi să binecuvânteze pe cei în nevoie, atunci nu pregeta să păşeşti pe cărarea Lui, şi El îţi va zâmbi. Nu zăbovi să ceri, de vreme ce El îţi dă din belşug. Fii atent la Cuvântul Său acum şi întotdeauna, pentru ca Isus să-ţi poată vorbi în inimă. Umblă în locurile în care El poate fi găsit, ca să obţii binecuvântările Lui. Dacă El este gata să te vindece, nu vrei să fi vindecat? Cu siguranţă, El este prezent chiar şi acum, fiindcă vine întotdeauna în inimile care au nevoie de El. Tu nu ai nevoie de El? El ştie câtă de multă nevoie ai! Fiu al lui David, pleacă-Ţi privirea asupra nenorocitului care stă înaintea Ta, şi ascultă-i cererea.

IZVOARE IN DEŞERT

Fiţi oameni, întăriţi-vă! (1 Corinteni 16:13)

Nu te ruga niciodată pentru o viaţă mai uşoară – roagă-te să fii mai puternic! Nu te ruga niciodată pentru lucrări pe măsura puterilor tale – roagă-te pentru putere pe măsura lucrărilor tale. Şi atunci a-ţi face treaba nu va fi un miracol – tu vei fi un miracol. Phillips Brooks

Trebuie să ne amintim că Hristos n-o să ne conducă spre măreţie printr-o viaţă uşoară şi comodă. O viaţă uşoară nu ne ridică, ci ne trage-n jos. Cerul este întotdeauna deasupra noastră, şi noi trebuie să privim în continuu spre el.

Unii oameni evită întotdeauna lucrurile care costă, sau lucrurile care necesită dăruire de sine, cumpătare şi sacrificiu de sine. Însă numai munca grea şi dificultăţile ne conduc în final spre glorie, căci gloria nu se poate găsi păşind pe cărarea acoperită cu muşchi, aşternută pentru noi prin livadă. Ci se găseşte trimiţându-ne să ne pavăm singuri calea cu propriile noastre mâini.

Eşti tu gata să te sacrifici ca să atingi piscurile glorioase pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine? selectat

Întăreşte-te!

Nu suntem aici să ne jucăm, să visăm, să hoinărim;

Avem de muncit din greu, avem de ridicat greutăţi.

Nu evita lupta; înfrunt-o.

Este darul lui Dumnezeu.

Întăreşte-te!

Nu mai spune că zilele sunt rele – Cine-i de vină?

Nu-ţi încrucişa mâinile, ca la înfrângere – Ruşine!

Ridică-te în picioare, vorbeşte, cu tot curajul,

În Numele lui Dumnezeu.

Întăreşte-te!

Nu contează cât de mult s-a întărit răul,

Cât de aprigă e lupta, cât de lungă e ziua,

Nu-ţi pierde curajul, luptă-n continuare!

Mâine vine cântarea.

Maltbie D. Babcock

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 16.13-28

    Din întrebarea pe care Domnul le-o pune ucenicilor Săi aflăm că părerile despre El erau împărţite; şi la fel sunt şi astăzi. Dar tu, cititorule, poţi spune cine este Isus şi ce reprezintă El pentru tine? Tatăl din ceruri i-a dictat lui Petru minunata mărturisire: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu” (v. 16). Aceasta este temelia de neclintit pe care Domnul va zidi Adunarea Sa, în care fiecare credincios, asemeni lui Petru, va deveni o piatră vie. Cum ar putea izbuti forţele răului împotriva celor care sunt ai lui Hristos şi pe care El însuşi îi zideşte? Domnul îl va onora pe ucenicul Său cu o misiune specială: aceea de a deschide (prin predicile lui) porţile împărăţiei pentru iudei şi pentru naţiuni (Fapte 2.36; 10.43).    „De atunci”, Isus, menţionând Adunarea, va trebui să vorbească şi despre preţul pe care-1 va plăti pentru a o dobândi: suferinţele şi moartea Sa. Sărmanul Petru! Cu o clipă înainte vorbise sub inspiraţie divină, iar acum devine un instrument al lui Satanl Vrăjmaşul caută să-L abată şi pe Hristos de la calea Sa de ascultare, dar este recunoscut pe dată şi respins.

    Isus, Cel care a străbătut primul calea renunţării totale, nu ascunde ceea ce presupune mersul în urma Sa (comp. cu pap. 10.37-40). Suntem noi gata să-L urmăm cu orice preţ? (Filipeni 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 12:1, 2, 16-25

CONTINUĂ SĂ TE ROGI

Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi. 1 Samuel 12:23

O mamă evlavioasă a povestit despre cei doi fii ai ei, care acum aveau vârsta de peste patruzeci de ani. Deşi i-a crescut într-un cămin creştin, ei au întors spatele Domnului. Nici unul măcar n-a fost în stare să-şi ţină o slujbă măcar. Unul era în închisoare, iar celălalt fusese eliberat de curând. Lacrimi mari se rostogoleau din ochii ei în timp ce spunea ce limbaj îngrozitor foloseau şi când relata despre lipsa totală de respect faţă de legile lui Dumnezeu şi ale ţării. Dar a spus, apoi: „încă mă rog pentru amândoi în fiecare zi. Am făgăduit Domnului că nu mă voi da bătută. Mă voi ruga pentru ei, până când Domnul mă va chema acasă”. In 1 Samuel 12, am citit o istorie îngrozitoare, dar şi minunată în acelaşi timp Israel se revoltase. Oamenii au păcătuit împotriva Domnului în toată perioada judecătorilor, şi acum adăugaseră la lipsa de respect pentru Dumnezeu cu cererea de a avea un împărat. Pentru a le arăta răutatea, Samuel a cerut Domnului să trimită trăznete şi grindină în timpul secerişului grânelor (v. 16-18). Când Domnul a răspuns acestei rugăciuni, poporul s-a îngrozit. Dar Samuel le-a vorbit îmbărbătându-i. În ciuda faptului că s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu, el le-a promis să continue să se roage pentru ei, în timp ce vor fi sub domnia lui Saul, noul rege.De câte ori am fost gata să renunţăm să ne mai rugăm pentru cineva? Cât de des am crezut că nu mai foloseşte la nimic, că ne pierdem vremea? Şi Samuel s-a simţit în acelaşi fel în ceea ce-l privea pe Israel, dar nu a cedat în faţa frustrării şi dezamăgirii. Să-i urmăm exemplul. Continuaţi să vă rugaţi! D.C.E.

Pe asprul drum al vieţii când călătoresc,

Mă rog mereu pentru aceia ce-i iubesc.

Să fiu adevăratul vrednic credincios

Trăind mereu frumos pentru Isus Cristos.    – Anonim

Cel mai bun mod de a-i influenţa pe oameni
pentru Dumnezeu este să mijloceşti înaintea Lui
Dumnezeu pentru oameni.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Domnul ia zis lui Moise: „Intră la faraon și spunei: Așa zice Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca săMi slujească»”.  Exod 8.1

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (4) – Exod (A)

Cartea Exod a fost pe drept numită «cartea răscumpărării». Răscumpărarea este subiectul ei principal, fie că o privim din punct de vedere istoric, pentru poporul Israel, fie că o privim din punct de vedere simbolic, pentru credinciosul din vremea de acum. Cartea din Noul Testament care corespunde cărții Exod este Epistola lui Pavel către Romani, în special cu privire la ispășire și la eliberarea de păcat. „Exod” înseamnă „ieșire”, un nume potrivit pentru cartea care descrie ieșirea israeliților din Egipt și de sub robia lui faraon – imagini binecuvântate cu privire la eliberarea noastră de robia păcatului și de sub puterea lui Satan.

Iată un mic sumar al acestei cărți:

• Capitolele 1–18 – Eliberarea din Egipt;

• Capitolele 19–24 – Legământul cu Iahve;

• Capitolele 25–40 – Cortul.

Moise este personajul principal din cartea Exod. El este astfel o imagine potrivită a lui Hristos, Conducătorul nostru, care îi conduce pe cei răscumpărați prin pustie (Evrei 3.1,2). Există, de asemenea, o comparație interesantă între nașterea lui Moise și cea a lui Hristos. Cartea Exod începe cu descrierea nașterii lui Moise și a felului în care a fost salvat de decretul lui faraon dat împotriva copiilor evrei de parte bărbătească. Acest lucru a avut loc la patru sute de ani după promisiunea lui Dumnezeu față de Avraam (Geneza 15.13). Noul Testament începe după patru sute de ani de tăcere între cartea Maleahi și Evanghelia după Matei, care, la rândul ei, începe cu prezentarea Eliberatorului care a venit pentru a mântui pe poporul Său de păcatele lor. Mai mult, vedem că, după nașterea lui Hristos, Irod a dat o poruncă – la fel cum a făcut faraon – ca pruncii din Betleem să fie omorâți, însă Domnul Isus este ținut în siguranță și este trimis … în Egipt! B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Eclesiastul 3.1

O vreme pentru toate

În zadar cauți soarele când s-a făcut noapte. În zadar cauți pâine după ce s-a închis brutăria. În zadar cauți ghiocei după ce a trecut primăvara. În zadar cauți anii copilăriei după ce au trecut. În zadar ceri iertare după ce omul a murit. Toate lucrurile își au vremea lor. Nașterea își are vremea ei și moartea pe a ei. Semănatul își are vremea lui și culegerea roadelor pe a ei. Dărâmarea își are vremea sa și construitul pe a sa. Plânsul își are vremea sa și râsul de asemenea. Tăcerea își are vremea sa și vorbitul pe a sa. Important este să cunoaștem vremea potrivită pentru orice lucru. Cetatea Ierusalimului nu a cunoscut vremea când a fost cercetată. Când ușa corabiei lui Noe a fost închisă de către Dumnezeu, orice încercare de a mai bate la ușa aceea a fost zadarnică. Bogatul în locuința morților a căutat zadarnic o cale de ieșire; era prea târziu. Vremea potrivită a mântuirii a trecut pe lângă el fără ca lui să-i pese de ea. Probabil, spera să mai aibă timp; acum însă era prea târziu.Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi” (Isaia 55.6). Această vreme potrivită de a primi mântuirea lui Dumnezeu este astăzi. Orice amânare ne poate duce la o căutare zadarnică sau la un veșnic prea târziu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

GOLUL PE CARE DOAR DUMNEZEU ÎL POATE UMPLE

„In El avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele Apostolilor 17:28)

lată o maximă care s-a adeverit odată cu trecerea timpului: „Inima este un gol de forma lui Dumnezeu și numai El îl poate umple”. în cartea sa: „Through the Valley of the Kwai: From Death-Camp Despair to Spiritual Triumph [Prin Valea Kwai: de la disperarea din lagărul morții la triumf spiritual” – n.tr.], Emest Gordon scrie despre soldații americani luați prizonieri, torturați și înfometați de japonezi în Peninsula Malay în timpul celu i De-al Doilea război Mondial. Drept consecință, ei au început să se comporte ca animalele, zgâriindu-se, luptându-se și furând hrană. In efortul lor de a readuce lucrurile la normal, grupul s-a hotărât să citească Noul Testament. în timp ce Gordon li-l citea, ei l-au primit pe Hristos și această comunitate de sălbatici a fost transformată într-o comunitate a dragostei. Iar acest lucru a fost posibil deoarece Dumnezeu trăiește în Isus si Isus dorește să locuiască în inimile celor care se încred în El. Domnul Isus oferă bucurie, pace, b viață transformată si siguranța vieții veșnice tuturor acelora care își pun încrederea în El. Așadar, tu cu ce încerci sa umpli golul din viața ta? Cu posesiuni materiale? Cu substanțe care să te bine-dispună? Cu relații intime? Cu succesul în carieră? Cu goana după dezvoltare intelectuală? Cu distracții? Ai putea foarte bine să renunți la toate acestea acum pentru că ele nu vor funcționa! Pavel a explicat lucrul acesta filozofilor din Atena în felul următor: „Dumnezeu…a făcut lumea și tot ce este în ea…El…dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii…să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa” (v. 24-28). Versurile unei cântări spun așa: „Numai Hristos ne poate împlini; Și al său Nume ne poate ferici. în Tine, Isuse, am găsit iubire! Viată si veșnică fericire”.

2 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Disciplina necazului

În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca
însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijlocul necazurilor, ceea ce este cu totul altceva. „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin. „In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu
Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea. Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar
Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria. În acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile”.

LUCA 24:40

Ucenicii în loc să se bucure că L-au văzut pe Domnul Isus după învierea Sa, aşa după cum, de fapt, le spusese mai- dinainte de câteva ori, necredinţa i-a făcut mai degrabă să se înspâimânte decât să li se umple inima de bucurie. De aceea El le arată mâinile lui cu semnele rănilor în ele, dovada de netăgăduit că mântuirea a fost săvârşită şi că El este viu. În mâinile Domnului Isus este siguranţă, este confirmarea providenţei dumnezeieşti, este împlinirea măreţei lucrări de restaurare a omului căzut şi a creaţiunii care a fost afectată de căderea omului în păcat. De aceea Dumnezeu în iubirea Lui nemărginită, I-a pregătit un trup Domnului Isus pentru ca în felul acesta, să poată veni la omul căzut şi să-L ridice la starea pentru care a fost creat.Mâinile străpunse ale Domnului Isus! Când ucenicii le-au văzut, toată spaima lor a dispărut şi inimile lor s-au umplut de o mare bucurie, acea bucurie pe care nimeni nu o mai poate răpi. În mâinile străpunse ale Mântuitorului nostru este chezăşia imuabilă a siguranţei mântuirii noastre, aşa după cum a spus-o El însuşi: „Oile Mele ascultă glasul Meu (noi suntem aceste oi); Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică; nicidecum nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” Ioan 10:27, 28.Mâinile Lui pot să mântuiască numai pentru că sunt străpunse. Mâinile Lui străpunse sunt argumentrul suprem înaintea lui Dumnezeu, oridecâte ori Satan ne pârăşte pentru greşelile noastre, şi numai pe temeiul lor Dumnezeu ne iartă, iar Satan este ruşinat şi respins.

OMUL în slavă, poartă şi va purta toată veşnicia semnele rănilor pe care le-a primit de la noi, dar care vor constitui mărturia veşnică a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi pentru veşnicie, dacă mâinile Lui n-ar fi fost străpunse pentru noi. Singura mărturie în cer a ceea ce a putut face omul, sunt rănile pe care le poartă Domnul Isus în trupul Său.Dacă în fiecare dimineaţă, înainte de a începe orice activitate domestică, ne-am gândi la mâinile străpunse ale Domnului Isus, şi la întregul şir de suferinţe care s-au concretizat prin pironirea lor pe cruce, fără îndoială că am fi cuprinşi de mai multă grijă de a nu pângări, prin greşelile noastre, acele mâini binecuvântate şi sfinte.

„Măreţia lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, dreptatea Sa şi adevărul Său, toate aceste caractere ale lui Dumnezeu erau îndreptate împotriva Domnului Hristos, făcut păcat pentru noi, şi semnele din mâinile Lui vor fi toată veşnicia dovada a ceea ce este Dumnezeu. IUBIRE!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. Prov. 20:1.

In capitolul 23:29-30, citim: „Ale cui vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui neînţelegerile? Ale cui sunt rănile fără motiv? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă întocmai ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă”. Vinul şi femeile înşeală pe cei neînţelepti şi cei ce se alipesc de curve, vor deveni sălbatici, iar ca răsplată vor primi molii şi viermi şi se distrug, ca o pildă îngrozitoare pentru ceilalţi. Ah, câtă nenorocire şi suspin a adus deja alcoolul! De aceea se bucură Dumnezeu când copiii Lui se abţin şi dacă ei lumină şi sare pentru beţivi. Primul propovăduitor din Noul Testament n-a băut vin nici băuturi tari sau alcoolice. Timotei n-a băut, ştim aceasta, deoarece Pavel l-a îndemnat să folosească şi puţin vin din cauza stomacului său bolnav. (1 Tim. 5:23). Dar în schimb, astăzi ar trebui spus multor aşa zişi creştini: „Să nu mai bei vin din cauza stomacului tău, sau lasă-te de fumat”. Misionarul Lehrenh a spus: „Dacă Dumnezeu l-ar fi creat pe om pentru fumat atunci i-ar fi făcut şi un horn pe cap”. Câţi fumători au aprins casa din neatenţie! Cuvântul lui Dumnezeu nu spune degeaba să nu stai pe scaunul batjocoritorilor. Dar ferice de omul care nu se duce la la sfatul celor răi. Căci cine ascultă de toţi, este uşuratic şi-şi face rău, dacă se lasă dus în eroare astfel.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VORBEŞTE CE EL TE ÎNVAŢĂ

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus.Exodul 4.12

Mai mulţi slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu cu vorbirea greoaie, se găsesc într-o mare încurcătură când sunt chemaţi să vorbească pentru Domnul; ei se tem să nu strice lucrarea prin defectul lor. Să-şi amintească atunci că Domnul este acela care le-a dat această limbă şi să ia seama să nu arunce ocară asupra Aceluia care i-a creat. Se poate ca o limbă greoaie să nu fie un rău aşa de mare ca o limbă prea slobodă şi puţine cuvinte valorează adesea mai mult decât belşugul unui discurs.De asemenea este adevărat că adevărata putere pentru mântuire nu stă în retorica omenească, cu gesturile sale, cu vorbele sale frumoase şi cu voci sonore. Defectul de a nu vorbi cu uşurinţă nu este un cusur aşa de mare, după cum se pare. Dacă Dumnezeu este cu gura noastră şi cu duhul nostru, vom avea ceva mai mult decât arama sunătoare a elocvenţei sau chimvalul zăngănitor al puterii de convingere. Învăţătura lui Dumnezeu este înţelepciune; prezenţa Lui este putere. Faraon avea mai multe motive să se teamă de bâlbâiala lui Moise decât de cei mai buni vorbitori ai Egiptului; căci ceea ce spunea el, avea putere în sine; el vorbea despre urgii şi moarte.Dacă Domnul este cu noi în slăbiciunea noastră firească, vom fi încinşi cu o putere supranaturală. Deci să vorbim pentru Isus cu îndrăzneală, aşa cum putem vorbi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Ioan 10.28

Ce putere au aceste cuvinte pentru inima credinciosului în călătoria lui pe acest pământ, unde este înconjurat de multe ispite, de atâţia duşmani pe pământ şi în aer, de Satan şi îngerii lui! Ce binecuvântare, ce minunat lucru să ştii că ai intrat prin uşă, că eşti mântuit, că ai viaţa veşnică, că Domnul Isus te cunoaşte, te ocroteşte şi că-L cunoşti ca pe Păstorul cel Bun, că El te întăreşte şi te îmbărbătează, că în El ai TOTUL DEPLIN, şi în sfârşit e mare har că nimeni nu poate să te smulgă din mâna Lui şi a Tatălui. POATE OARE să ne lipsească ceva? Avem oare motiv să ne îngrijorăm dacă ajungem la ţintă? NIMENI nu le poate smulge din mâna Mea!” De ce să ne temem? Cine este mai mare ca El? NIMENI! Totul se odihneşte în mâinile Lui. Să nu ne încredem oare în El în chip desăvârşit? Sunt cuvintele Păstorului cel Bun. Ce slavă că suntem oiţele Păstorului cel Bun! Ce linişte ne dă această cunoştinţă, într-o lume neliniştită. El cunoaşte primejdiile şi ispitele; El le întâmpină. El ne avertizează şi ne îndreaptă când ne-am abătut. El ne ridică dacă suntem în situaţia să cădem. Dacă avem sete ne înviorează, suntem flămânzi ne hrăneşte. El ne poartă în orice timp în inima Lui şi ne vine în ajutor în slăbiciunile noastre. El ne cunoaşte şi noi îl cunoaştem. El merge înaintea noastră şi noi îl urmăm. Ce poziţie măreaţă! De l-ar cunoaşte mulţi pe acest Păstor! De aceea chiar azi du-te înainte prin această uşă deschisă! încă mai este deschisă! Mâine poate e pe veci închisă. Sunt mulţi care vor să se îmbunătăţească, să ia hotărâri, să urmeze anumite rânduieli religioase cu scopul de a obţine viaţa veşnică. Dar toate acestea îi vor face să strige: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte.” Aceştia vor constata că Domnul dă viaţa veşnică şi numai El.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cheamă-mă pe nume ca să mă cutremur de acea minunată chemare! Ce schimbare aduce un lucru mărunt pe care îl faci Tu – o chemare pe nume, o atingere în treacăt, şi suntem în extaz! O, de ce nu faci asta mai des?

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a fagăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» IACOV 1,12

Domeniul din viaţa spirituală în care un credincios născut din nou are cel mai mult de luptat este rugăciunea. Fii numai atent cât de mult caută diavolul să lovească exact în viaţa ta de rugăciune. Conştientizează cât de mult încearcă cu toate puterile să te oprească să te rogi, deoarece, printr-o rugăciune sfântă şi consecventă multe suflete sunt smulse din gheara lui. De aceea doresc să te avertizez asupra unor duşmani specifici de care Satan se foloseşte să ţi se împotrivească: credincioşii cu o religiozitate aparentă. Cât timp Domnul Isus a trăit pe pământ nu vameşii şi păcătoşii I-au fost duşmani, dimpotrivă, El a fost tot timpul înconjurat de ei. Cei mai aprigi duşmani ai Săi au fost oamenii religioşi,cei care în cele din urmă L-au crucificat. Astăzi lucrurile stau la fel. In dedicarea ta pentru Dumnezeu, cel mai mult vei fi lovit de «creştinii» făra Cristos. Aș vrea să-i întreb pe aceşti aşa-zişi «creştini»: ştiţi încotro vă îndreptaţi? Creştinismul vostru de suprafaţă este opera diavolului. Dacă nu vă naşteţi din nou şi nu vă pocăiţi din toată inima, îi veţi aparţine pe veşnicie lui Satan, duşmanul sufletelor voastre. Să punem deci la inimă ceea ce ne spune Iacov: «Supuneţi-vă, dar lui Dumnezeu. împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Care face totul după sfatul voii Sale. Efeseni 1:11

Credinţa noastră în înţelepciunea lui Dumnezeu presupune şi necesită un scop special al Lui şi un plan în lucrarea de mântuire. Ce ar fi fost creaţia fără proiectul Său? Există vreun peşte în ocean sau vreo insectă în aer lăsată la voia întâmplării în ceea ce priveşte forma? Nu, în fiecare os, încheietură, muşchi, tendon, glandă şi vas de sânge se observă prezenţa unui Dumnezeu care a făcut totul conform proiectului înţelepciunii infinite. Va fi oare Dumnezeu prezent în creaţie, conducând totul, şi va lipsi în har? Oare noua creaţie va fi prezidată de geniul capricios al voinţei libere, atunci când vechea creaţie este condusă de voia divină? Priveşte providenţa! Cine nu ştie că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui? Până şi perii capului ne sunt număraţi. Dumnezeu cântăreşte munţii durerii noastre pe talger, şi pune în balanţă dealurile necazurilor noastre. Este posibil să existe un Dumnezeu al providenţei, şi al harului nu? Să fie scoicile conduse de înţelepciune, iar boabele lăsate la voia întâmplării? Nu, El cunoaşte sfârşitul de la început. El îl vede pe fiecare la locul potrivi, nu numai Piatra de la capul unghiului,. scăldată în sângele Fiului Său, dar şi poziţia fiecărei pietre alese, luată din cariera naturii şi şlefuită prin harul Său. El vede întregul de la colţ la streaşină, de la temelie la acoperiş, de la bază la culme. El are în minte o cunoaştere clară a fiecărei pietre care urmează să fie aşezată în locul pregătit, El ştie cât de mare va fi clădirea şi când va fi aşezat acoperişul, în strigăte de „Indurare! Îndurare peste el!”. La sfârşit se va vedea clar că, în fiecare vas ales de îndurare, Iehova a făcut totul după sfatul voii Sale, şi că, în fiecare parte a lucrării harului Său, El şi-a împlinit scopul şi Şi-a slăvit propriul nume.

Seara

 Ea a cules spice de pe câmp până seara.Rut 2:17

Îngaduiţi-mi să învăţ de la Rut, culegătoarea. Dacă ea a ieşit pe câmp să culeagă spice, eu trebuie să ies pe câmpul rugăciunii, meditaţiei, doctrinei şi învăţării Cuvântului, ca să adun hrană spirituală. Culegătoarea îşi aduna partea spic cu spic; câştigul ei venea puţin câte puţin. Eu trebuie să fiu mulţumit cu cercetarea unui singur adevăr, dacă nu sunt mai multe. Fiecare spic mă ajută să adun un snop, şi fiecare lecţie din Evanghelie contribuie să ne facă să ajungem la „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Culegătoarea îşi ţinea ochii deschişi. Dacă ar fi rătăcit toată ziua pe câmp cu gândurile aiurea, nu ar fi avut ce duce acasă seara. Trebuie să fiu atent atunci când mă angajez în disciplinele religioase, ca să nu-mi fie nefolositoare. Mă tem că am pierdut mult deja. O, dacă aş putea să-mi estimez corect oportunităţile şi să culeg cu mai multă pricepere! Culegătoarea se apleca la tot ce găsea, şi la fel trebuie să fac şi eu. Spiritul mândru critică şi caută motive, dar minţile umile culeg şi primesc beneficii. O inimă umilă este un mare ajutor în ascultarea profitabilă a Evangheliei. „Cuvântul sădit” (Iacov 1:21) mântuitor poate fi primit doar în umilinţă. Un spate ţeapăn nu ajută culegătorului. Mândria este un tâlhar netrebnic, care nu poate fi îndurat nici un moment. Dacă arunci un spic ca să cauţi altul mai mare, rezultatul zilei nu e îmbucurător. Culegătoarea trebuia să strângă tot, ca să aibă câştig la sfârşit. Cât de adesea uit tot ce aud; un al doilea adevăr îl scoate pe primul, aşa că, până la urmă, lectura şi ascultarea mea nu duc la nimic! Sunt eu convins de importanţa adunării adevărului? Un stomac flămând face culegătorul mai înţelept. Dacă nu ai spice în mână, nu vei avea pâine pe masă. Culegătoarea munceşte cu simţământul necesităţii; de aceea, pasul ei este hotărât şi mâinile atente. Eu am o nevoie mai mare. Doamne, ajută-mă să fiu convins de această nevoie, ca să culeg pe câmpul care aduce o răsplată atât de mare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Voi preface toţi munţii mei în drumuri.(Isaia 49:11)

Dumnezeu va face ca obstacolele noastre să servească scopurilor Lui. Toţi avem munţi în vieţile noastre, şi de multe ori aceştia sunt oameni sau lucruri care ameninţă să blocheze progresul vieţii noastre spirituale. Obstacolele pot fi neadevăruri spuse despre noi; o ocupaţie dificilă; „un ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7); sau crucea noastră zilnică. Şi deseori ne rugăm pentru îndepărtarea lor, căci tindem să gândim că numai dacă acestea ar fi îndepărtate, am trăi o viaţă mai tandră, mai curată şi mai sfântă.”O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…!” (Luca 24:25). Acestea sunt tocmai condiţiile necesare succesului, şi au fost puse în vieţile noastre ca mijloace de producere a darurilor şi a calităţilor pentru care ne-am rugat atât de mult timp. Ani de zile ne rugăm pentru răbdare, şi când ceva începe să ne încerce peste puterile noastre, fugim de lucrul acela. Încercăm să-l evităm, îl vedem ca pe un obstacol de netrecut în calea scopului dorit, şi credem că dacă ar fi îndepărtat, am experimenta imediat eliberarea şi victoria.Nu este adevărat! Am vedea doar sfârşitul ispitei de a fi nerăbdători. Asta nu este răbdare! Singura cale prin care se poate ajunge la adevărata răbdare este tocmai prin îndurarea acestor încercări care par atât de insuportabile în ziua de azi.Nu mai fugi, ci supune-te! Cere prin credinţă să fii părtaş răbdării Domnului Isus şi înfruntă-ţi încercările prin El. Nu este nimic în viaţa ta care să te întristeze sau să te preocupe astfel încât să nu poţi să te supui celui mai înalt scop. Adu-ţi aminte că ele sunt munţii lui Dumnezeu. El îi pune acolo pentru un scop, şi ştim că El Îşi va ţine întotdeauna promisiunea. „Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri” (Iov 28:23-24). Deci când ajungem la poalele munţilor, vom găsi calea. din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer

Scopul încercărilor noastre nu este doar de a ne testa valoarea, ci şi de a o creşte, la fel cum stejarul semeţ este testat prin furtuni şi, în acelaşi timp, întărit prin ele.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 16.1-12

    Încă o dată fariseii cer un semn (cap. 12.38…); încă o dată Isus le aminteşte de semnul lui Iona: moartea Sa pe care urma să o împlinească. Creştinii de azi, care sunt în ajunul revenirii Lui, nu mai trebuie să aştepte semne înainte de venirea Sa. Credinţa lor se odihneşte pe promisiunea Sa şi nu pe dovezi vizibile, pentru că altfel nu ar mai fi credinţă. Totuşi, câte indicii avem că aici, jos, se apropie sfârşitul istoriei Bisericii! Mândria omului creşte mai mult ca oricând; lumea creştinată manifestă caracteristicile din 2 Timotei 3.1-5. În plus, sunt şi semne exterioare: poporul evreu se întoarce în ţara lui, naţiunile Europei încearcă să se unească în cadrul vechiului imperiu roman… Să deschidem ochii şi să ni-i ridicăm spre cer: Isus revine.    Domnul îi lasă pe aceşti necredincioşi şi pleacă (v. 4). Acum însă chiar ucenicii Lui îl întristează, atât prin lipsa lor de încredere, cât şi prin faptul că nu-şi mai aduc aminte, după cum în cap. 15.16,17 Îl mâhniseră prin lipsa lor de pricepere. Nu suntem şi noi uneori ca ei? Să reţinem îndemnul pe care Dumnezeu ni-l dă prin chiar gura lui Petru, de a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El însuşi Se îngrijeşte de noi (1 Petru 5.7).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Tit 3:1-7

DATORII VECHI

El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui… Tit 3:5

La începutul acestui secol, a trăit un pastor, pe nume T.T. Shields, care a relatat următoarea întâmplare ce s-a petrecut în timp ce el discuta cu proprietarul unui magazin alimentar. A intrat o femeie în magazin, l-a luat pe proprietar la o parte, şi a început să-i şoptească ceva la ureche. După câteva minute a plecat, vădit nefericită. Deoarece pastorul îl cunoştea foarte bine pe proprietar, l-a întrebat de ce era atât de dezamăgită femeia aceea. El i-a răspuns: „A trebuit să-i refuz cererea de a-i da marfă pe credit. Am întrebat-o: „Soţul a fost dat afară din serviciu?” şi ea a răspuns: „Nu!” „Lucraţi şi dumneavoastră?” „Da”, a răspuns ea. „Deci amândoi câstigaţi bine?” „Da”, a spus femeia. Şi atunci i-am spus: Dacă nu puteţi plăti acum când câstigaţi bine amândoi, atunci ce posibilităţi o să aveţi să vă plătiţi datoriile vechi?” Dacă n-ar fi fost prin harul lui Dumnezeu, am fi si astăzi în aceeaşi condiţie spirituală, incapabili să ne plătim datoriile păcatelor noastre. Dumnezeu, desigur, nu este implicat în afacerea cu vânzarea mântuirii. Dacă ar fi aşa, atunci nici unul dintre noi nu am fi fost în măsură să plătim pentru păcate. Chiar dacă, în acest moment, am înceta cu orice păcat şi dacă am trăi desăvârşiţi până în ziua când ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnzeu nici atunci nu am putea intra în cer. Deficitul păcatelor trecute ar rămânea neplătit.De aceea, planul de mântuire al lui Dumnezeu este atât de minunat. Murind pe cruce, Isus a plătit datoria pe care n-am putut s-o plătim – datoria păcatelor trecutului, prezentului şi viitorului. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm plata Sa în întregime. I-ai permis tu să-ţi lichideze vechile datorii?P.R.V.    

 

În clipa când te-ncrezi în Domnul Isus,

Lăuntrul tău este spălat, iertat.

Şi sângele Lui sfânt este-ndeajuns

Să plătească pentru orişice păcat.    – Anonim

 

Când Dumnezeu iartă păcatul, curăţeşte contul, şterge amintirea şi înputerniceşte primitorul

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Isus a răspuns și ia zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel careți zice: «DăMi să beau!», tu ai fi cerut de la El și țiar fi dat apă vie”.    Ioan 4.10

O femeie din Samaria, aparent deloc potrivită pentru a sta în compania lui Mesia, o femeie sărmană din Sihar, întro stare morală degradată chiar și pentru standardele omenești, Îl întâlnește pe Domnul, atunci când El era singur la fântâna lui Iacov, unde Se așezase, fiind obosit de călătorie. Na trebuit mult timp ca Domnul săȘi croiască drum către inima ei.

Isus îi cere puțină apă să bea. El Se apropie de această femeie nu ca Mesia, deși era Mesia, ci ca Fiul lui Dumnezeu, care căuta nu gloria, ci un prilej săȘi manifeste harul. Omul era pierdut, iar Dumnezeu era mișcat de compasiune față de el. Exista doar Unul care Se putea ocupa de nevoia omului căzut, iar acesta era El, Fiul lui Dumnezeu. Astfel, mișcat de iubirea Sa, El Se apleacă și îi face o cerere femeii. Câte nar fi făcut El, doar să ajungă la inima ei!Femeia a fost cu totul surprinsă, căci iudeii naveau nicio legătură cu samaritenii. Pentru ea, El nu era decât „un iudeu”, iar ea însăși, doar „o femeie samariteană”. Ce vedere îngustă avea, fie în ceL privea pe Domnul, fie în ceo privea pe ea însăși! Domnul însă spune: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel careți zice: «DăMi să beau!», tu ai fi cerut de la El și țiar fi dat apă vie”.Femeia nuL cunoștea; abia dacă știa ceva despre legea lui Dumnezeu, deși mai târziu a făcut referire la ea; însă în ce privește darul lui Dumnezeu, cine sar fi gândit la așa ceva? Cine, chiar din Israel, din acel popor favorizat, realizase vreodată adevărul că Dumnezeu dăruiește? Lucrul de care femeia era momentan atașată, religia omenească, are o imagine exact contrară despre Dumnezeu – ea Îl privește întotdeauna ca pe Unul care trebuie să primească. Este adevărat că samariteana nu era decât o femeie păcătoasă și pierdută, însă mândria și gelozia religioasă se împacă bine chiar și cu o astfel de stare. Pentru ea, ba chiar și pentru aceia care ar fi trebuit să știe mult mai multe decât ea, Dumnezeu este întotdeauna Unul care cere, nu Unul care dăruiește întrun fel cum numai El poate so facă.W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dumnezeu, Mântuitorul nostru, … voiește ca toți oamenii să fie mântuiți …1 Timotei 2.3,4

… cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Romani 10.14

Ocazia pierdută

O creștină relatează: În satul nostru a venit o familie străină. Soția era o croitoreasă bună. Când mă ajuta să fac haine pentru copiii mei, vorbeam deseori îndelung. De multe ori a venit vorba și despre Dumnezeu, dar totdeauna doar vag și mult prea neclar. Acest lucru mă apăsa, deoarece aș fi dorit să-i vorbesc despre cel mai important lucru și să o întreb dacă Îl primise pe Isus Hristos ca Salvatorul ei. Totuși ezitam mereu să discut acest lucru cu ea. Într-o zi, croitoreasa se îmbolnăvi foarte grav. Am vizitat-o și acum eram pregătită să vorbesc serios cu ea despre Domnul Isus. Dar când am intrat în casă, soțul ei mi-a spus foarte clar: „Niciun cuvânt despre Dumnezeu! Altfel ar înțelege că este pe moarte”. M-am întristat foarte mult, deoarece pierdusem ocazia pe care mi-o dăduse Dumnezeu. Dar am vizitat-o mai departe și m-am rugat în continuare Domnului.

În acea perioadă a venit în sat un credincios din patria lor, pentru a le aduce concetățenilor săi Evanghelia. El a putut să meargă și la prietena mea și să-i vorbească despre Mântuitorul. Câteva zile mai târziu, ea a adormit în pace. Ea primise vestea bună și își pusese toată încrederea în Domnul Isus și în lucrarea Sa. Astfel a plecat fericită în veșnicie. Cât de mulțumitoare Îi sunt Domnului, că i S-a descoperit totuși și ei!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IȚI ESTE TEAMA? INCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!

„Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine”

(Isaia 26:3)

Teama este o componentă firească a vieții. Chiar și oamenii cei mai tari si mai încrezători pe care îi cunoști au parte de ea. Diferența e că aceștia refuză să fie conduși de teamă, știind că atunci când ea este scăpată de sub control, te poate paraliza. Biblia spune: „frica are cu ea pedeapsa” (1 loan 4:18). Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit că pacienții care presupuneau că o să experimenteze șocul electric aveau un grad de anxietate similar cu al celor care trecuseră efectiv prin așa ceva. Cercetătoarea Elizabeth Phelps scrie: ” O mare parte din fricile si anxietățile noastre sunt dobândite prin intermediul comunicării. Dacă ti se spune să-ti fie frică de câini, atunci creierul reacționează ca și cum efectiv ți-ar fi frică”. Cu alte cuvinte, creierul nostru nu face diferența între amenințările reale și cele imaginare. Lucrul acesta este foarte util pentru a explica de ce Institutul National de Sănătate Mintală a relatat că aproape douăzeci de milioane de americani suferă de afecțiuni care au la bază anxietatea. O persoană care trăiește în condiții de absolută siguranță, dar căreia îi este teamă că va fi jefuită suferă la fel de mult ca aceea care trăiește într-un context cu risc ridicat de a fi jefuită. Deoarece creierul nostru nu face deosebirea între emoțiile reale și cele închipuite, frica ne poate domina viețile, iar acest lucru este la fel de devastator precum rănile fizice. Psihologa Marilyn Barrick a spus: „în cea mai mare parte, teama nu este nimic altceva decât o iluzie. Când o împărtășești cuiva, ea are tendința să dispară”. Așa că, împărtășește fricile tale cu Dumnezeu și privește cum încep să dispară. Biblia spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, caci se încrede în Tine”.