Mana Zilnica

21 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Lucrarea celor nebăgaţi în seamă

„Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Noul Testament remarcă lucruri care, din punctul nostru de vedere nu par să conteze. ..Ferice de cei săraci în duh” sau, într-o traducere mai literală. „Ferice de cei lipsiţi”. Săracii sunt un fapt cât se poate de obişnuit. Predicarea din zilele noastre are tendinţa de a sublinia puterea voinţei sau frumuseţea caracterului – lucruri care sunt uşor de observat. Propoziţia pe care o auzim atât de des, „Hotărăşte-te pentru Cristos”, este sublinierea unui lucru pe care Domnul nostru nu l-a spus niciodată. El nu ne cere niciodată să ne hotărâm pentru El, ci să ne predăm Lui. ceea ce este cu totul altceva. La baza împărăţiei lui Isus Cristos stă frumuseţea nealterată a lucrurilor obişnuite. Sunt binecuvântat in sărăcia mea. Dacă ştiu că nu am nici o putere a voinţei, nici o nobleţe a caracterului, atunci Isus îmi spune: „ferice de tine, pentru că prin această sărăcie poţi intra în împărăţia Mea”. Nu pot intra în împărăţia Sa ca un om bun, pot intra numai ca un om cu totul sărac.Ceea ce caracterizează cu adevărat frumuseţea care contează pentru Dumnezeu este faptul că ea nu este niciodată conştientă de sine însăşi. Influenţa conştientă este îngâmfată şi necreştină. Daca spun: ..Mă întreb dacă sunt bun la ceva pentru Dumnezeu”, pierd imediat frumuseţea atingerii Domnului. „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Dacă examinez „debitul râului”, voi pierde atingerea Domnului.Care sunt oamenii care ne-au influenţat cel mai mult? Nu cei care au crezut că ne-au influenţat, ci aceia care n-aveau nici cea mai mică idee că ne influenţează. În viaţa creştină ceea ce este implicit nu are niciodată conştienţă de sine; dacă are, îşi pierde acea frumuseţe nealterată care este caracteristica atingerii lui Isus. Ştim întotdeauna când lucrează Isus, pentru că El pune în lucrurile obişnuite ceva care ne inspiră.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiind zidiţi pe temelia apostolilor… piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfint în Domnul”. EFESENI 2:20-21

Din ce persoane se compune Adunarea? Din acelea care au primit mântuirea şi viaţa veşnică. Nu intrăm în Adunare ca să fim mântuiţi, ci ca unii care suntem mântuiţi. Cuvântul spune: „Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea”. Domnul nu spune, pe Biserica Mea voi zidi mântuirea sufletelor. Unii spun: „Nu este mântuire în afara adevăratei Biserici”. Da, dar noi putem merge şi mai adânc spunând: în afară de Stâncă nu este Biserică. Dă la o parte Stânca şi nu vei avea nimic decât o neîntemeiată fabricaţie de erori şi corupţie. Noi nu mergem la Hristos prin Biserică ci mergem la Biserică prin Hristos. A răsturna această ordine, înseamnă a-L dislocui pe Domnul Isus, şi aceasta înseamnă a nu avea nici Stâncă, nici Biserică, nici mântuire. Noi întâlnim pe Domnul Hristos ca pe un Mântuitor dătător de viaţă, înainte de a avea orice legătură cu Biserica. Să reţinem deci că persoanele care compun Biserica sunt numai „pietrele vii” adică aceia care posedă viaţa veşnică şi în consecinţă, mântuirea. Deci oricare ar fi obiectul Bisericii, el în nici un caz nu este acela de a procura mântuirea mădularelor ei, pentru că sunt mântuiţi. Ea nu este o instituţie întemeiată cu scopul de a procura mântuirea păcătoşilor sau a nevoilor lor religioase. Biserica sau Adunarea este un trup viu, format din „pietre vii”, adunate laolaltă de Duhul Sfânt ca să facâ cunoscut „domniilor şi puterilor din locurile cereşti, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Biserica declară în tot universul că numai Domnul Isus Hristos este Stânca şi că Numele Lui este singurul Nume în care putem să fim mântuiţi. Dar vai!, noi ştim din Cuvântul lui Dumnezeu ca şi din ce vedem astăzi, că Adunarea lui Dumnezeu, Biserica, altădată într-o stare spirituală care prospera în energia credinţei şi în devotament pentru Domnul Isus, a devenit astăzi „o casă mare” în care sunt vase de aur şi de argint dar şi din lemn şi pământ (2 Tim. 2:20). Condiţia ei spirituală a degenerat la un nivel foarte scăzut. Va mai fi vreodată o ridicare la ce a fost ea? Nu, nu în condiţiile de la început. Dar dacă iubim Biserica lui Dumnezeu, să ne zdrobim inimile înaintea Domnului într-o adevărată umilinţă şi recunoaştere şi să considerăm că noi am păcătuit, că suntem vinovaţi de ruşinea şi căderea ei, fapte care nu pot fi negate. Dacă avem în mod sincer simţământul acesta, Dumnezeu poate cel puţin să atragă împreună inimile acelora care gem din pricina stării Adunării şi să se îngrijească de părtăşia acelora „care chiamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Tim. 2:22). Nici un merit al nostru ci doar grija harului Său.

Părtăşia cu sfinţii este scumpă, dar mai presus de toate este părtăşia cu Dumnezeu, iar părtăşia cu sfinţii va curge în mod nestânjenit din părtăşia noastră cu Tatăl. Să cerem ca Dumnezeu să ne dea harul acestei adevărate părtaşii cu El, cu Fiul Său Isus Hristos şi cu toţi copiii Lui. Dar această părtăşie este condiţionată de umblarea în lumină (1 Ioan 1:3, 6, 7).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”. Fapt.Ap. 13:38-39.

Este deja un lucru mare, când un om îşi recunoaşte păcătoşenia şi caută neprihănirea. Aici Pavel vorbeşte unor oameni care căutau să fie neprihăniţi. Prin aceasta înţelegem că, ei nu mai înjurau, nu mai minţeau şi nu stăteau pe scaunul celor batjocoritori. Ei n-au mai căutat să fugă după plăceri, deoarece ei căutau neprihănirea prin lege. Ei căutau să nu mai greşească, să nu mai păcătuiască. Ei au văzut păcătoşenia lor. Ei au văzut că n-au trăit corect şi n-au făcut aşa precum scrie Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea ei au ştiut că sunt pe drumul care duce la pierzare şi că ei nu vor putea moşteni împărăţia cerurilor. Un om care caută să fie îndreptăţit acela ştie că nu poate să se înfăţişeze înaintea Dumnezeului celui viu aşa cum este. Ce har este când un om se trezeşte din somnul păcatului, când nu mai crede proorocilor mincinoşi, care spun că trebuie să păcătuieşti mereu, dar totodată spun că trebuie să rupi cu păcatul, pentrucă altfel nu poţi fi mântuit. Omul firesc este de această părere şi spune că aşa este şi nu poate fi altfel. Dar cel care vrea să fie izbăvit, acela caută drumul care duce la izbăvire în cartea lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură. Si Cuvântul spune: „Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi”. Aceasta este Isus. Prin credinţa că El a plătit datoria noastră şi că Si-a dat viaţa pentru noi, putem fi îndreptăţiţi, izbăviţi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NOAPTE A PLÂNSULUI; ZI PLINĂ DE VESELIE

Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Psalmul 30.5

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment. Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure; dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării. Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia! Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă. Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui. Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Astfel dar, după cum aţi primit pe CRISTOS ISUS, DOMNUL, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă. Coloseni 2.6-7

Cum L-am primit noi pe Domnul Isus? Ca pe Cel ce sa află în centrul hotărârilor lui Dumnezeu, ca pe Acela care este căpetenia oricărei domnii şi a oricărei stăpâniri? Acest Domn prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile a poposit pe acest pământ în chip de om. Cu toate că o mare împotrivire s-a iscat mereu faţă de El, a fost ascultător până la moarte de cruce. El nu a venit să îmbunătăţească şi să-l ridice în chip moral pe o treaptă superioară pe om ci a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Moartea Lui de pe cruce ne arată încă o dată clar că omul păcătos nu a putut şi nu poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu, chiar dacă ar intra din nou în legea evreiască şi şi-ar mortifica trupul, sau ar urma gândurile filozofice ale îmbunătăţirii de sine, ori dacă s-ar închina în faţa îngerilor sau a altor fiinţe cereşti. Toate aceste lucruri sunt în contradicţie cu adevărul dat de Isus. Ele dau posibilitate firii pământeşti să se laude, pe când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? NU, ci prin legea credinţei” (Rom. 3.27).

Singura CALE sigură pentru credincios în această lume este umblarea ÎN Cristos. A fi înrădăcinat ÎN El are ca rezultat o hrană bună şi o creştere sănătoasă. Un astfel de creştin stă bine întemeiat în harul lui Dumnezeu şi nu se lasă clătinat de învăţături false.

Cum pot fi aduse rugăciuni de mulţumire de către creştinii care vor să se facă mai buni pe căile legii, fără Isus? Adevărata mulţumire curge din acea inimă care capitulează, care se vede că nu e bună de nimic şi găseşte Izvorul tuturor binecuvântărilor, al binelui, a tot ce-i lipseşte în Preaiubitul Tatălui. Veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu ne spune că noi AVEM TOTUL DEPLIN în Domnul Isus (Col. 2.10). Şi dacă numai în El avem totul deplin ce să mai căutăm în noi înşine? Ce să mai căutăm în alte izvoare care nu ţin apă?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge-mă pe plan fizic pentru ca acea vitalitate a Ta să scalde ţărmurile vieţii mele şi să fiu umplut cu laudă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul.» Ezechel.47,9

In opinia mea Iordanul este singurul râu unde Trinitatea S-a revelat complet omenirii. Acest lucru îl găsim prezentat în Matei 3,16-17: «Isus (Dumnezeu Fiul) a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu (Dumnezeu Duhul Sfânt) pogorân-du-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi (Dumnezeu Tatăl) găsesc plăcerea”». O, dacă am înţelege astăzi profunzimea acestui adevăr spiritual: Trinitatea Se revelează pe Sine complet pe Golgota – acolo unde a curs sângele scump al lui Isus, acolo unde moartea Domnului a devenit realitate. Dumnezeul cel sfânt, care n-a cunoscut păcat, a luat chip de om şi a intrat în «Iordan» să ne spele nouă păcatele. Cine acceptă «Iordanul», adică moartea Lui, acela are de luptat din greu, deoarece intreg iadul se ridică împotriva lui. Dacă decizi astăzi cu toată seriozitatea să intri în «Iordan», dacă îl iei în serios pe Cel care a fost crucificat de dragul tău, aşteaptă-te la război! Să ştii însă că duşmanul este deja învins! Poţi să te bucuri precum împăratul David: «inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi» (Psalm 27,3)

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură. O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atonci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile. Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-1 lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi dc foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Seara

Eu n-am zis seminţiei lui lacov: „căutaţi-Mă în zadar!” Isaia 45:19

Putem câştiga multă mângâiere gândindu-ne la ceea ce Dumnezeu nu a spus. Ceea ce a spus este nespus de plin de mângâiere şi alinare; ceea ce nu a spus este la fel de mângâietor. Tocmai unul din aceste lucruri „nespuse” au păstrat regatul lui Israel în zilele lui Ieroboam, fiul lui loas. „Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas” (2 împăraţi 14:27). În textul nostru, avem asigurarea că Dumnezeu va răspunde oricărei rugăciuni, fiindcă El „nu a zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar”. Cei care spun lucruri amare despre ei înşişi ar trebui să-şi amintească că, nu contează câte îndoieli şi temeri ai avea, dacă Dumnezeu nu te-a lepădat, nu trebuie să disperi. Chiar şi vocea conştiinţei nu înseamnă mare lucru dacă nu este însoţit de vocea lui Dumnezeu. Teme-te de ceea ce Dumnezeu a spus! Dar nu îngădui ideilor înşelătoare să te copleşească de disperare şi îndoieli păcătoase. Mulţi oameni temători au fost tulburaţi de bănuiala că ar putea exista ceva în cuvântul lui Dumnezeu, care să le nimicească speranţele. Totuşi, temerea aceasta poate fi îndepărtată complet, fiindcă nici un căutător adevărat nu poate fi lăsat pradă răului: „Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar” (Isaia 45:19). Dumnezeu a spus clar că va auzi rugăciunea oricărui credincios, şi această declaraţie nu poate fi contrazisă. El a vorbit atât de hotărât, atât de adevărat şi atât de corect, încât nu există loc de îndoială. El nu-şi dezvăluie planul în cuvinte neînţelese, ci vorbeşte clar şi răspicat: „cereţi, şi vi se va da” (loan 26:24). Fricosule, crede aceste adevăruri sigure — că
rugăciunea trebuie şi va fi auzită, şi că niciodată, în veşnicia veşniciilor, nu-L vei auzi pe Domnul spunând unui suflet viu „caută-Mă în zadar”.

IZVOARE IN DEŞERT

El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.

(Psalmul 18:19)

Ce este acest „loc larg”? Ce ar putea fi decât Dumnezeu Însuşi – Fiinţa infinită prin care toate celelalte fiinţe îşi găsesc sursa şi sfârşitul vieţii lor? Dumnezeu este într-adevăr un „loc larg”. Şi David a fost dus acolo prin umilinţă, degradare şi un simţ al nevredniciei. Madame Guyon

V-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Exod 19:4

Temându-mă să mă lansez pe valul „deplinei predări”,

L-am întrebat pe Domnul încotro vor duce apele ei

Mica mea barcă: „Spre mări furtunoase, mă tem?”

    „Spre Mine”, a spus El.

Stăteam plângând lângă un mormânt deschis,

În amărăciunea sufletului meu am strigat la Dumnezeu:

„Unde duce această cale a durerii pe care păşesc?”

    „Spre Mine”, a spus El.

Luptând pentru suflete, am iubit lucrarea foarte mult;

Apoi au venit dezamăgirile; nu puteam să spun

De ce, până când El a spus: „Eu sunt totul pentru tine;

    La Mine te chem”.

Urmărindu-i pe eroii mei – pe aceia pe care îi iubesc cel mai mult

I-am văzut căzând; n-au putut face faţă testului,

Chiar prin aceasta Domnul, printre lacrimi nu puţine,

    La El m-a adus.

La El? Nici o limbă pământească nu poate spune

Fericirea pe care o am, de când locuiesc în inima Lui;

Lucrurile care mă fermecau odată nu mai înseamnă nimic;

    La El am fost adus.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 25.1-13

    Potrivit obiceiului oriental, mirele care venea noaptea pentru sărbătoarea nunţii sale era escortat de lumini purtate de fete tinere, prietene ale miresei (noi le numim astăzi domnişoare de onoare; comp. cu Psalmul 45.9,14). Domnul foloseşte această imagine emoţionantă pentru a ne arăta cum trebuie aşteptat El, Mirele ceresc. Lucru trist însă, în adunările lor, creştinii nu şi-au mai dat osteneala în această aşteptare! Somnul spiritual a pus stăpânire pe toţi aceştia şi a durat multe secole. A trebuit ca, în istoria recentă a Bisericii, într-un moment numit pe drept „Trezirea”, să răsune acest „strigăt de la miezul nopţii”: „Iată mirele…!” (v. 6). Domnul vine! Ca urmare, a apărut o diferenţă: Fecioarele înţelepte aveau ulei în candelele lor; în acelaşi fel, adevăraţii credincioşi sunt pregătiţi pentru venirea Domnului, iar lumina lor, cea a Duhului Sfânt, poate străluci în noaptea lumii. Alte persoane, precum fecioarele nechibzuite, au mărturisit că-L aşteaptă pe Domnul, fără să aibă viaţa Lui. Ele purtau pe nedrept frumosul nume de creştini. Ce jalnică iluzie şi ce deşteptare cutremurătoare!

O, dacă s-ar întreba fiecare, până când mai este timp: Am eu ulei în candelă? Sunt eu pregătit pentru venirea Lui? (Romani 8.9 sf).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Apocalipsa 1:9-18

LA PICIOARELE LUI

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

Ai „văzut” pe Domnul vreodată prin ochii credinţei sau „ai simţit” prezenţa Sa glorioasă? Dacă da, atunci ştii că cel mai potrivit răspuns este închinarea. Apostolul Ioan a fost atât de copleşit de Slava Lui, că atunci când L-a văzut pe Isus, a căzut la picioarele Lui ca mort (Apoc. 1:17).

Scriitorul de imnuri creştine Isaac Watts a scris: „Adunaţi laolaltă toate numele glorioase ale înţelepciunii, ale dragostei şi puterii, tot ce au cunoscut muritorii, pe care le-au purtat vreodată îngerii. Toate ar fi prea sărace să descrie valoarea Lui, prea sărace pentru a-L slăvi pe Salvatorul meu”.

Marele poet englez Robert Browning a vorbit despre închinarea înaintea lui Cristos, într-o anecdotă scrisă despre colegul său Charles Lamb. Se pare că Lamb, un creştin devotat, vorbea cu cineva despre oameni faimoşi pe care i-ar fi plăcut să-i întâlnească. Lamb a spus: „Există o altă Persoană. Dacă Shakespeare ar intra în camera aceasta, ne-am ridica cu toţii să-l întâmpinăm; dar dacă Persoana aceea ar intra, am cădea cu toţii la pământ încercând să-i sărutăm poala hainei”. Desigur, vorbea despre Isus Cristos. Cât de neînsemnaţi devenim în prezenţa lui Isus! Când recunoaştem măreţia Sa, grandoarea şi slava, nu putem face nimic altceva decât să ne închinăm şi să exclamăm ca Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28). Isus Cristos este singurul nume care merită închinarea şi adoraţia noastră.

O, veniţi, să-L adorăm.

P.R.V.

Divine, atotputernic Domn, împăratul meu biruitor,

Sceptrul Tău şi spada, tronul şi haru-Ţi ador.

A Ta este puterea. Priveşte cum stau

La picioarele Tale şi-n etern mă predau.    – Watts

Atunci când îl recunoaştem pe Isus ca Rege, Îi vom da închinarea noastră.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Scoatemă din noroi, și să nu mă mai afund! Să fiu scăpat de cei care mă urăsc și din adâncimile apelor! Psalmul 69.14

Cât de puțin înțelegem adâncimile agoniei Domnului Isus, atunci când urma să fie făcut jertfă pentru păcat pe cruce! În Noul Testament nu găsim astfel de expresii ale agoniei din momentul răstignirii Sale. Prin urmare, Vechiul Testament este cel care ni le oferă și putem înțelege astfel ceva din durerea și din suferința care au apăsat asupra sufletului Său, nu doar din pricina persecuțiilor amare și crude ale oamenilor, ci și din pricina judecății lui Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre.

Strigând la Dumnezeu din mijlocul suferințelor Sale, El cere să fie scos din noroi – din noroiul păcatelor noastre pentru care a murit. De asemenea, El cere să fie scăpat de cei care Îl urăsc și din adâncimile apelor. Cu siguranță, El a simțit cruzimea vrăjmașilor Săi, care Îl persecutau chiar în momentul când Dumnezeu Îl judeca pentru păcatele noastre. La judecata lui Dumnezeu face El referire atunci când vorbește despre „adâncimile apelor”.

Atunci când a adus cereri „cu strigăt puternic și cu lacrimi” (Evrei 5.7), a fost ascultat datorită evlaviei Lui. Fiindcă La pus pe Dumnezeu pe primul loc, jertfa Sa a fost pe deplin acceptată. Dumnezeu La ascultat și La scăpat, înviinduL dintre cei morți și așezânduL la dreapta Sa, în glorie.

Noroiul păcatelor noastre nuL mai poate atinge vreodată, fiindcă a făcut o ispășire completă pentru ele. Cei care Lau urât sunt pe deplin biruiți și nu mai pot avea vreo putere asupra Lui. Iar în ce privește adâncimile acelor ape, deși Sa scufundat în ele, suferind agonia judecății cumplite a lui Dumnezeu, acest lucru nu se va mai repeta vreodată. Domnul Isus a suferit toată judecata dreaptă a lui Dumnezeu și este acum răsplătit pentru eternitate cu o glorie infinit de înaltă.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Matei 27.46

Înțelesul crucii

Când Hristos era pe cruce, El purta păcatul lumii. El avea putere să-Și dea viața și avea putere s-o ia iarăși (Ioan 10.18). Mântuitorul a murit ca Locțiitor pentru alții. Vina păcatelor lor a fost socotită Mântuitorului. Într-un mod tainic, Dumnezeu a revărsat toată mânia Sa față de păcat asupra Mântuitorului în acele ore îngrozitoare de pe cruce.

Înțelesul celor întâmplate pe cruce este următorul: Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său, care nu a cunoscut păcatul, ca și cum El ar fi făcut toate relele care se găsesc în viața fiecărui păcătos care a venit cândva la credință. În timpul acestor ore de întuneric, Domnul a suferit cu mult mai mult decât vom putea să înțelegem vreodată. Aceasta nu a fost din cauza cruzimii oamenilor, ci din partea mâniei de nedescris, de neînduplecat a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Hristos, care nu a făcut păcat, a acceptat să fie făcut păcat și astfel a murit în locul nostru pentru noi, peste El vărsându-se mânia lui Dumnezeu în toată plinătatea ei, pe care am fi meritat-o noi din cauza păcatelor noastre. Isus a trebuit să poarte în acel timp înfricoșător cea mai mare pedeapsă: despărțirea de Dumnezeu. Acesta este înțelesul crucii. Iată de ce numai Mântuitorul este vrednic să primească închinarea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (3)

„Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3:18)

Când îl glorifici pe Dumnezeu prin afacerea ta, El o va binecuvânta. Imaginează-ți ce avantaj vei avea avându-L ca partener pe Dumnezeu! Mulți oameni de afaceri creștini, celebri de-a lungul istoriei au dăruit zeciuială cu credincioșie. Dintre aceștia fac parte Henry John Heinz de la Heinz 57 Varieties si William Colgate, comerciantul de pastă de dinți. Câțiva dintre aceștia au fost atât de binecuvântați până la sfârșitul vieții încât i-au dăruit lui Dumnezeu 90% din venitul lor și au trăit cu restul de 10% Dumnezeu spune: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa Mea- puneți-Mă astfel la încercare…și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, si dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare…Toate neamurile va vor ferici atunci (v 10-12) Când dai dovadă că lucrarea lui Dumnezeu înseamnă mai mult pentru tine decât afacerea ta El te va ajuta să prosperi. Dumnezeu te invită să-L „pui la încercare”. Faci parte dintre acei care stiu că trebuie să dea zeciuială, ai vrut să dai zeciuială, ai spus ca vei da zeciuiala și cu toate acestea nu ai făcut-o niciodată? începe de-acum cu ceea ce ai! Ceea ce poți face acum este singura influentă pe care o poti avea asupra viitorului tău. John D. Rockefeller este cunoscut pentru faptul că a făcut următoarea afirmație referitoare la practicarea zeciuielii: „Nu aș fi putut da zeciuiala din primul milion pe care l-am făcut, dacă nu aș fi dat zeciuială din primul meu salariu care a fost de un dolar și jumătate pe săptămână”. Zeciuiala demonstrează că ai biruit interesul propriu si teama că vei duce lipsa. E o demonstrație a credinței – și Dumnezeu răsplătește întotdeauna credința.

20 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Plinătate

„Şi Eu Vă voi da odihnă.” Matei 11:28

Când ceva începe să distrugă viaţa ta cu Isus Cristos. Întoarce-te imediat la El şi roagă-L să-ţi redea odihna. Nu îngădui nici unui lucru să-ţi
distrugă pacea. Consideră orice element distructiv drept ceva împotriva căruia trebuie să lupţi, nu să-l laşi să rămână. Spune: „Doamne, pune în mine conştienţa de Tine!”, şi atunci conştienta de sine va dispărea, iar El va fi totul în toate. Fereşte-te să laşi conştienţa de sine să rămână în viaţa ta, deoarece, treptat, ea va trezi în tine autocompătimirea, iar autocompătimirea este satanică. „Oh, sunt înţeles greşit; acesta este un lucru pentru care ar trebui să mi se ceară Scuze: ar fi trebuit într-adevăr să clarific acest lucru”. Lasă-i pe ceilalţi în pace şi cere-I lui Dumnezeu să te facă să fii conştient de Cristos. şi EI te va echilibra, până când vei ajunge la plinătate absolută în El.Viaţa completă este viaţa unui copil. Când cu bună ştiinţă sunt conştient de ceva, înseamnă că undeva este o problemă. Numai omul bolnav ştie ce este sănătatea. Copilul lui Dumnezeu nu este conştient de voia lui Dumnezeu, pentru că el este voia lui Dumnezeu. Când a apărut cea mai mică deviaţie de la voia lui Dumnezeu, începem să ne întrebăm: ..Care este voia Ta?” Un copil al lui Dumnezeu nu se roagă niciodată să fie conştient de faptul că Dumnezeu răspunde la riugăciune, pentru că el este absolut sigur că Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciune.Dacă încercăm să ne învingem conştienţa de sine printr-o metodă inspirată de judecata noastră, o vom dezvolta şi mult mai mult. Isus spune: ..Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă”, cu alte cuvinte conştienta de Cristos va lua locul conştienţei de sine. Ori de câte ori vine Isus, El aduce odihnă – odihna dată de perfecţiunea lucrării ce nu este niciodată conştientă de ea însăşi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă duho-vnicească, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”.

1 PETRU-2:5

„Pietre vii”, iată un minunat paradox care se găseşte exclusiv şi numai în Cuvântul lui Dumnezeu şi care îşi are aplicaţia în descrierea metaforică a Bisericii Domnului Hristos, El fiind piatra vie din capul unghiului. În Epistola către efeseni, Biserica este comparată cu un edificiu, un templu, o casă duhovnicească. De-alungul veacurilor, planul lui Dumnezeu pentru viaţa tuturor răscumpăraţilor Săi este ca ei să facă parte din această casă duhovnicească; dacă vrăjmaşul a reuşit să împiedice deplina realizare a acestui plan, noi totuşi cunoaştem unitatea în Hristos cu toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, ori unde s-ar găsi ei. Împreună cu ei noi întocmim acest edificiu duhovnicesc în care fiecare piatră îşi ocupă locul ei definit într-o armonie deplină, pentru că fiecare piatră îşi cunoaşte rostul de a fi acolo, fără să dorească altceva. Fiecare piatră este o piatră vie, nu numai regenerată, ci fasonată, ca să umple locul, poziţia care i-a fost desemnată: lucrul ei este de a se cupla cu celelalte şi în acelaşi timp a depinde una de alta. Fiecare piatră vie ştie că tot ce are şi tot ce face este prin har, că nimic nu se datoreşte meritelor sale, capacităţii sale sau iniţiativei sale personale. Ea îşi primeşte lucrul şi capabilitatea de a-l împlini de la Domnul Isus Hristos însuşi; departe de a fi un element de discordie sau de nemulţumire, activitatea sa armonizându-se în întregime cu aceea care a fost încredinţată altora şi astfel, întregeşte structura clădirii. Nici una din aceste pietre vii nu râvneşte locul altei pietre, intrarea fiecăruia din ele în structura întregului ansamblu fiind un element necesar la împlinirea scopului acesta pe care îl are această casă duhovnicească. Starea spirituală a fiecărei pietre îşi are repercursiunea asupra întregei clădiri; fie în suferinţă fie în binecuvântare. Nimeni nu trăieşte pentru sine ci fiecare trăieşte pentru alţii. în această „casă duhovnicească”, disciplina intimă şi mutuală este un izvor de putere şi de pace. Mădularele casei acesteia formează o preoţie duhovnicească, ele se unesc pentru a oferi jertfe plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Jertfele acestea sunt vieţi predate, acte de renunţare şi de devotament ale unora faţă de alţii; rugăciunea şi mărturia faţă de lume. Aşa ar trebui să fie Biserica lui Hristos, dar cât de departe este ea astăzi de ce a fost la început. Pentru ca să lucrăm împreună cu Dumnezeu la reconstruirea Bisericii ruinate, este neapărat necesar să ne cercetăm fiecare piatră în parte în lumina caracteristicilor ei descrise mai sus. Îmi cunosc eu locul pe care mi l-a definit Dumenzeu în clădire? Contribui eu la armonia deplină a adunării? Mă las eu fasonat de Duhul Sfânt? Formez eu împreună cu celelalte pietre vii o pavăză de nezdruncinat care să reziste la toate atacurile vrăjmaşului? Nu sunt eu cumva o pricină de discordie, de nemulţumire şi critică? Nu cumva râvnesc eu la poziţia în care se găseşte altă piatră? Starea mea spirituală are o consecinţă de binecuvântare sau de suferinţă asupra adunării?

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe Cel născut de El” 1 Ioan 5:1.

Ar putea spune cineva: „Aceasta am crezut încă din tinereţe, deci sunt născut din nou”. Dar versetele următoare mărturisesc că aceste cuvinte „Isus este Hristosul”, înseamnă mai mult, mai ales versetul trei: „Căci dragostea lui Dumnezeu constă în păzirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele. Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele”. Cel care iubeşte pe Dumnezeu, ţine poruncile Lui. Din aceasta putem vedea, dacă cineva trăieşte după voia lui proprie sau trăieşte călăuzit de Duhul Sfânt. „Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii”. (Evr. 12:8) . A fi copil al lui Dumnezeu, înseamnă să te laşi condus de Duhul Sfânt şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Celor care-l iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucrează spre binele lor. Din aceasta se poate observa dacă suntem născuţi din nou. Mulţi se gândesc că un lucru sau altul nu le-ar servi spre bine. Astfel mă pot cerceta. Mulţi se înşeală, ca şi Biserica din Laodicea, care avea impresia că nu duce lipsă de nimic, dar Cuvântul Domnului era că: „Eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Versetul 3 spune: „Poruncile Lui nu sunt grele”. Intr-un timp m-am gândit, că nu e uşor să trăieşti pentru Domnul în veacul acesta. Dar m-am înşelat singur, deoarece versetul 4 spune: „Pentrucă oricine este născut din Dumnezeu a biruit lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa voastră”. Lumea trebuie să fie sub picioarele noastre şi nu să stăpânească peste noi. Versetul 5 spune: „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IZBĂVIRE NELIMITATĂ

De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul. Iov 5.19

Elifaz spune aici adevărul lui Dumnezeu. Noi putem să avem tot atâtea necazuri câte zile de lucru sunt într-o săptămână, dar Dumnezeu care ne-a ajutat în timpul acestor şase zile, va lucra mai departe până când vom ajunge la o izbăvire deplină. Noi ne vom odihni cu El şi în timpul sabatului nostru. Când necazurile vin repede unul după altul, atunci avem o încercare dintre cele mai aspre ale credinţei. Abia ne-am ridicat dintr-un necaz, că vine altul, apoi altul, până acolo că noi începem să ne clătinam. Dar şi izbăvirile care vin una după alta tot aşa de repede ca şi necazurile, sunt pricini de bucurie şi sunetul dat de nicovală sub loviturile de ciocan ale întristării se va schimba până la urmă într-o dulce melodie. Încrederea noastră este că atunci când Domnul socoteşte că şase încercări trebuie să avem, şase vor fi şi nu mai multe.

Se poate ca astăzi să nu avem nici un răgaz şi şapte necazuri să ne apese, dar „de şapte ori, ni se spune, necazul nu te va atinge”. Necazul poate ne va da târcoale, dar va fi ţinut la distanţă ca să nu ne atingă. Răsuflarea arzătoare a celui rău ar putea să ne apese şi nouă respiraţia, dar degetul lui nu va fi pus peste noi.

Coapsele noastre vor fi încinse astfel ca sa îndure cele şase sau şapte necazuri şi teama nu va fi pentru cei credincioşi, ci pentru cei care nu au nici Tată, nici Mântuitor, nici Duh Sfânt.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor. Psalmul 22.11

Psalmul 22 ne înfăţişează mai mult simţul inimii lui Cristos decât lucrarea şi urmările ei. Ce strâmtorare pentru El! Deşi nici aici nu lipsesc durerile pricinuite de mâna omului căci Domnul spune: „O mulţime de tauri sunt împrejurul Meu … o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul Meu” vedem totuşi o durere de altă natură decât în versetul 11. Strigătul cu care începe Psalmul şi care-i dă tema este: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” şi „Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi. Strig şi noaptea şi tot n-am odihnă.”În toate suferinţele Domnului Isus pricinuite de oameni, privirea mângâietoare a lui Dumnezeu era îndreptată către El; dar iată a venit ceasul când această privire trebuia să fie îndepărtată de la El. Şi de ce aceasta? Domnul Isus a fost făcut „păcat!”În toate suferinţele Lui pentru dreptate a stat ca Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni; în suferinţele Lui pentru păcate El l-a cruţat pe om în faţa lui Dumnezeu şi de aceea a fost părăsit de tot. Omul a scăpat dar Dumnezeu şi-a ascuns faţa de Preaiubitul Său. Când a băut paharul mâniei Domnul Isus era singur. Ce adâncuri trebuiau trecute ca să ne poată ajuta! De ar sta aceste adevăruri mai mult în faţa noastră ca să trezească în inimile noastre mulţumirea şi adorarea pe care numai Domnul singur o merită. Este dreptul nostru de a face această lucrare la Masa Domnului unde noi suntem mişcaţi de suferinţele Lui şi unde Îl adorăm pe Domnul Isus în comun cu toţi credincioşii.

Toate păcatele şi toată vina fiecărui credincios au fost aruncate la cruce asupra lui Cristos şi purtate de El. Dumnezeu a pus acolo totul în rânduială, potrivit dreptăţii şi sfinţeniei Lui, TOT ce ar putea sta vreodată în calea izbăvirii, binecuvântării şi slavei fiecărui mădular al Adunării lui Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Te laud că m-ai împiedicat să caut lucruri în mod direct pentru mine; numai atingerea Ta o caut, „un semn spre bine” (Psalmul 86:17); dar nu şi dacă aceasta va stânjeni propăşirea Ta în mine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, să-i izgoniţi dinaintea voastră pe toți locuitorii ţării, să le dărâmaţi toți idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe.» NUMERI 33,51-52

Iordanul simbolizează într-un mod minunat moartea lui Isus pe crucea de pe dealul Golgotei. Noi îl prezentăm aici că singura posibilitate de obţinere a victoriei depline asupra tuturor puterilor duşmanului. Domnul le porunceşte copiilor lui Israel să-i alunge pe toţi locuitorii Canaanului şi să le distrugă idolii, dar nu înainte de a spune: «După ce veţi trece Iordanul». De aici învăţăm ce înseamnă adevărata piruinţă – biruinţa prin crucea şi suferinţele lui Cristos! Crede dar, copile al lui Dumnezeu că: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Dacă te odihneşti în această lucrare completă de mântuire eşti una cu El, cu Isus, şi doar atunci începe viaţa ţa de biruinţă – nu invers! Nu mai trebuie să încerci să te schimbi prin propriile tale eforturi, ci trebuie să te ancorezi cu putere în această Stâncă a biruinţei. Exact acest este scris în Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El». De ce? Apostolul Pavel continuă: «pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului».

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel 2 Samuel 23:1

    Printre toţi sfinţii ale căror nume sunt amintite în Cartea Sfântă, David are experienţa celui mai încercat, diferit şi instructiv caracter. In istoria lui întâlnim încercări şi ispite; care nu se găsesc în vieţile celor sfinţi din vechime; de aceea, el este un tip sugestiv al Domnului nostru. David cunoaşte încercările oricărei condiţii de oameni. Regii au problemele lor, pi David a purtat o coroană. Ţăranul are grijile sale, şi David a purtat toiagul păstorului. Călătorul întâlneşte multe primejdii, şi David se adăposteşte în peştera din En-Ghedi. Căpitanul are greutăţile lui, şi David i-a găsit pe fii Ţeruiei prea puternici pentru el. Psalmistul a fost încercat şi prin prietenii săi. Sfetnicul său Ahitofel 1-a uitat: „chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca şi el din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea”
(Psalmi 41:9). Cei mai răi duşmani erau cei din casa lui, şi copiii săi erau cel mai mare necaz. Ispitele sărăciei şi bogăţiei, ale onorurilor şi ale ruşinii, ale sănătăţii şi ale bolii, toate şi-au încercat puterile asupra lui. A avut ispite din afară, care i-au tulburat pacea, şi ispite dinăuntru, care i-au întunecat bucuria. Dacă scăpa dintr-o încercare, cădea în alta; abia ieşit dintr-o perioadă de disperare şi alarmă, cădea iar în adâncuri, şi toate valurile lui Dumnezeu treceau pe deasupra lui. Acesta este probabil motivul pentru care psalmii lui David sunt atât de apreciaţi, de către orice creştin încercat. Oricare ar fi starea minţii noastre, agonie sau extaz, David ne-a descris exact emoţiile. El a fost un învăţător priceput al inimii omeneşti, fiindcă a fost instruit în cea mai bună şcoală — şcoala experienţei personale. Pe măsură ce suntem instruiţi în aceeaşi şcoală, pe măsură ce creştem în har şi în ani, apreciem din ce în ce mai mult psalmii lui David, şi ni se par a fi „păşuni verzi”
(Psalmi 23:2). Suflete, fie ca experienţa lui David să te bucure şi să te întărească astăzi.

Seara

Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat. Neemia 3:8

Cetăţile puternice au ziduri late, aşa cum avea Ierusalimul în zilele lui de glorie. Şi Noul Ierusalim trebuie să fie înconjurat şi întărit de un zid lat de deosebire faţă de lume, şi de despărţire de obiceiurile şi spiritul ei. Tendinţa acestor zile este de a nărui zidul sfânt, şi de a reduce diferenţele dintre biserică şi lume. Creştinii nu-şi mai supraveghează cu stricteţe atitudinile şi acţiunile, literatura uşuratică se citeşte pretutindeni, distracţiile uşuratice sunt îngăduite oriunde, şi o delăsare generală riscă să îndepărteze poporul Domnului de singularitatea care îi despărţea de păcătoşi. Va fi o zi îngrozitoare aceea în care biserica şi lumea se vor uni complet, şi „fii Dumnezeu”
vor fi una cu „,fetele oamenilor”
(Genesa 6:2). Atunci vor fi înecaţi de un alt potop. Iubite cititor, fă tot ce poţi ca să menţii „zidul cel lat”,
şi aminteşte-ţi că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Zidul cel lat era un loc plăcut de întâlnire pentru locuitorii Ierusalimului, de unde aveau o vedere excelentă asupra ţinuturilor înconjurătoare. Aceasta ne aminteşte de poruncile largi ale Domnului, pe care mergem în părtăşie cu Isus, privind asupra scenelor de pe pământ şi aşteptând să vedem slava cerului. Deşi suntem despărţiţi de lume şi ne lepădăm de toate dorinţele lumeşti şi fireşti, nu suntem în închisoare, şi nici îngrădiţi de hotare prestabilite. Nu, mergem în libertate, fiindcă ţinem poruncile Lui. Dragă cititorule, păşeşte alături de Dumnezeu în seara aceasta. Aşa cum prietenii se întâlneau pe zidul cetăţii, întâlneşte-te şi tu cu Dumnezeu în rugăciune şi meditaţie. Ai dreptul să traversezi cetatea salvării, fiindcă eşti om liber al regatului, cetăţean al capitalei universului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

În acest pasaj, Dumnezeu Se luptă cu Iacov mai mult decât se luptă Iacov cu Dumnezeu. „Omul” la care se face referire aici este Fiul Omului – Îngerul Legământului. Era Dumnezeu în formă umană, care exercita presiuni asupra lui Iacov ca să stoarcă din el vechea lui viaţă. Şi în revărsatul zorilor Dumnezeu a învins, pentru că „i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov” (v. 25). Când Iacov „a căzut” din vechea lui viaţă, a căzut în braţele lui Dumnezeu, agăţându-se de El, dar în acelaşi timp luptându-se până a primit binecuvântarea. Binecuvântarea lui a fost o nouă viaţă, aşa că s-a ridicat de la viaţa pământească la cea cerească, de la uman la divin, şi de la natural la supranatural. Începând cu acea dimineaţă, el era un om slab şi zdrobit din punct de vedere omenesc, dar Dumnezeu era acolo. Şi glasul ceresc al Domnului a proclamat: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor” (v. 28).

Preaiubitule, aceasta ar trebui să fie o scenă tipică în viaţa oricărui om care a fost transformat. Dacă Dumnezeu ne-a chemat la cele mai înalte şi mai bune lucruri ale Sale, fiecare din noi vom avea un moment de criză, când toate resursele noastre vor cădea şi când ne confruntăm fie cu ruina fie cu ceva mai bun decât am visat vreodată. Dar înainte să putem primi binecuvântarea, trebuie să ne bazăm pe ajutorul infinit al lui Dumnezeu. Trebuie să vrem să-i dăm drumul, predându-ne Lui complet, şi punând capăt înţelepciunii, puterii şi neprihănirii noastre. Trebuie să fim „răstigniţi împreună cu Hristos” (Gal. 2:20) şi totuşi să trăim prin El. Dumnezeu ştie cum să ne conducă spre punctul de criză, şi ştie cum să ne treacă prin ea.

Te conduce Dumnezeu în felul acesta? Este aceasta semnificaţia încercării tale misterioase, a împrejurărilor tale dificile, a situaţiei tale imposibile, sau a acelui loc de încercare peste care parcă nu poţi să treci fără El? Dar ai tu suficient din El ca să câştigi victoria?

Atunci întoarce-te la Dumnezeul la Iacov! Aruncă-te cu toată neputinţa ta la picioarele Lui. Mori în braţele Lui pline de dragoste faţă de puterea şi înţelepciunea ta, şi ridică-te ca şi Iacov prin puterea şi suficienţa Lui. Nu există nici o ieşire din situaţia ta dificilă şi îngustă decât pe sus. Trebuie să câştigi eliberarea, ridicându-te mai sus, intrând într-o nouă experienţă cu Dumnezeu. Şi fie ca aceasta să te introducă în tot ceea ce înseamnă revelaţia „Puternicului lui Iacov” (Isaia 60:16)! Nu există nici o cale de ieşire în afară de Dumnezeu.

 

La picioarele Tale cad,

Mă dăruiesc Ţie în TOTUL,

SĂ SUFĂR, SĂ TRĂIESC SAU SĂ MOR

Pentru Domnul meu cel răstignit.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.32-51

    Domnul îşi întrerupe expunerea Sa profetică pentru a-i îndemna pe ai Săi la veghere şi la lucrare. Judecata asupra lumii va cădea pe neaşteptate şi îi va lovi şi pe necredincioşi şi pe batjocoritori. În acelaşi timp însă, ea îi va atinge şi pe cei indiferenţi, pe cei nehotărâţi şi pe copiii cu părinţi creştini care nu sunt şi copii ai lui Dumnezeu. Este cumva aceasta şi situaţia ta? „De aceea şi voi fiţi gata” (v. 44) ne îndeamnă Domnul pe fiecare în parte.

    În v. 45, o frumoasă slujbă este aşezată înaintea celor rânduiţi de El: aceea de a împărţi în jur hrana Cuvântului (Fapte 20.28; 1 Timotei 1.12). Pentru aceasta sunt de îndeplinit două condiţii: Credincioşia, pentru a cunoaşte Cuvântul şi a nu ne abate de la el, şi priceperea, pentru a şti cum să-lfolosim potrivit cu nevoile şi cu situaţiile altora. In cercul larg al creştinătăţii sunt însă şi robi răi; aceştia stăpânesc cu asprime peste suflete şi se îmbată de plăcerile lumii (comp. cu 1 Tesaloniceni 5.7…). Din ce cauză? Pentru că, în străfundul lor, aceştia nu cred în întoarcerea Stăpânului. Slujitorul Domnului Hristos nu poate fi credincios şi priceput decât dacă păzeşte un fericit secret: în fiecare zi, el Îl aşteaptă pe Domnul. „Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa”, scrie psalmistul (Psalmul 130.6).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Genesa 49:28-33

MAREA REUNIFICARE A FAMILIEI

Iacov… şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său. Genesa 49:33

Un creştin care ştia că va muri curând şi-a chemat pe cei trei fii pentru a-şi lua rămas bun de la ei. Doi dintre ei credeau în Cristos ca Mântuitor, şi lor le-a spus: „La revedere, fiii mei, ne vom vedea la dimineaţă!” Apoi întorcându-se spre cel de-al treilea fiu, i-a zis simplu cu tristeţe în glas: „Adio, fiule!” Tânărul, foarte tulburat, l-a întrebat: „De ce spui aşa, tată? De ce nu mi-ai spus şi mie că ne vom revedea în dimineaţa aceea?” „Pentru că tu, a spus tatăl, nu L-ai primit niciodată pe Domnul Isus ca Mântuitorul tău. Din această cauză mă doare atât de mult pentru tine acum când te voi părăsi. N-am să te mai văd niciodată”. Fiul, plângând, l-a întrebat cum poate fi şi el salvat. „Dacă doreşti, atunci crede în Cristos, i-a explicat tatăl, şi, într-o zi, familia noastră va fi întreagă în veşnicie”.

Ca credincioşi, avem nu numai perspectiva unei eternităţi binecuvântate şi plină de bucurie cu Cristos, dar avem şi asigurarea că-i vom vedea din nou pe cei dragi în ceruri. Când un credincios moare, el este „adăugat la poporul său”, în prezenţa Domnului. Dar dacă vom avea privilegiul să trăim, atunci când va veni Isus, ne vom reunifica cu ei în văzduh. Ni se spune că atunci când El va coborâ din cer „şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni4:16, 17). Da, credincioşii pot aştepta cu bucurie clipa de-a participa la marea reunificare a familiei.     R.W.D.

Când se va sfârşi viaţa mea
Şi voi ajunge-n ceruri sus,
La ţărm mă vor întâmpina
Cei ce-naintea mea s-au dus.     Reef

Moartea nu poate desface ceea ce uneşte crucea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată; pentru că pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii.   

Ioan 6.32,33

Ce simbolizează mana? Îl simbolizează pe Hristos, cu siguranță, pe Hristos venit din cer pe pământ; venit în primă instanță pentru poporul Său Israel, însă, așa cum vom vedea, venit pentru toți cei care cred. El a fost trimis de Dumnezeu, iar pe pământ a fost un străin – un străin ceresc!

Locul pe care la luat pe acest pământ a fost unul umil, la fel ca și drumul Său aici. Ce hrană pentru sufletul nostru săL contemplăm așa cum a fost El pe acest pământ, crescând în înțelepciune și în statură și fiind plăcut lui Dumnezeu și oamenilor; supus părinților Săi, însă inima fiinduI în cele alte Tatălui Său! El a fost aici, în mod absolut, pentru voia lui Dumnezeu și pentru binele oamenilor. Dar ce cuvinte am putea folosi pentru a prezenta tot harul care nea venit prin Isus Hristos?

El a fost Om aici. A trăit pentru Dumnezeu. Motivul venirii Sale pe pământ a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. A fost trimis de El și a venit. A fost născut din femeie, altminteri nu ar fi putut fi Om, însă a fost conceput prin Duhul Sfânt, așa încât a fost Sfântul, Fiul întrupat al lui Dumnezeu.Nu este de mirare că lumea a încercat încă de pe atunci să pătrundă această taină profundă a gloriei Sale; o tot examinează și încă no poate înțelege. Însă în inimile noastre, învățate de Dumnezeu, răzbate ecoul cuvintelor Lui: „Pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii”. W. H. Westcott

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Luați seama, dar …, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeu …Evrei 3.12

Ce știm?

Un filozof a traversat odată un fluviu. Filozoful îl întrebă pe barcagiu: „Ce știi despre stele și lună, despre influența lor asupra mării, asupra fluviilor și a destinului nostru?”. Barcagiul răspunse: „Nu știu nimic. Stelele strălucesc după voința lui Dumnezeu și fac ce le-a dat El să facă. Ce anume trebuie să facă, nu știu. Sunt pur și simplu uimit de minunățiile lui Dumnezeu, care le-a creat și le-a pus pe fiecare acolo unde sunt”. Filozoful spuse oftând: „Atunci ți-ai risipit un sfert din viață”. După câteva clipe, filozoful mai puse o întrebare: „Cunoști tu ființa lui Dumnezeu, cine și unde este El și cum se ajunge la cunoașterea Lui?”. Barcagiul răspunse: „Nu, domnule, nu știu. Știu doar că Dumnezeu este Cel ce face tot ce se întâmplă cu mine și cu dumneata, că este îndurător și iubitor și că pedepsește păcatul”. Filozoful zise cu supărare: „Atunci ți-ai pierdut trei sferturi din viață”. Curând se ivi o furtună pe fluviu și barca se legăna pe valuri. Filozoful a fost cuprins de panică. A venit rândul barcagiului să întrebe: „Domnule, de ce te temi? Nu știi să înoți?”. – „Nu știu”, zise filozoful. „Atunci, domnule, ai risipit o viață întreagă.”Concluzia acestei întâmplări este simplă și concisă: Să nu ne lăsăm furați de filozofie și necredință, care nu sunt de niciun folos pentru salvarea sufletelor noastre!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (2)

„Îți voi da a zecea parte” (Geneza 28:22)

Iacov nu a fost o persoană darnică din fire. De fapt, a fost chiar contrariul! El l-a înșelat pe fratele său Esau luându-i dreptul de întâi născut, care îl îndreptățea să primească o moștenire de două ori mai mare de la tatăl său. Când a lucrat pentru Laban, socrul sau lacov a profitat de el Dar într-o noapte, lacov s-a întâlnit cu Dumnezeu într-un vis care i-a schimbat viața, iar când s-a trezit în dimineața următoare, i-a spus: „Iți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da Sa remarcam că lucrul acesta s-a întâmplat cu sute de ani înainte de legea lui Moise care spunea: „Orice zeciuiala este a Domnului” (Levitic 27:30). lacov nu a fost motivat de lege, el a fost motivat de dragostea iui Dumnezeu. Poți dărui fără să iubești; unii dăruiesc sub presiune, pentru a-i impresiona pe alții sau pentru a obține o scutire de la impozit.

Însă nu poți iubi fără să dăruiești! Biblia spune: Rindea atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu (loan 3:16). Niciodată nu te asemeni mai mult cu Dumnezeu ca și atunci când dăruiești. Domnul Isus a spus: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri v se vor da pe deasupra Matei 6-33) Zeciuiala are de-a face cu punerea lui Dumnezeu și a împărăției Șale pe primul loc. Când primul loc în viața ta îl ocupă șinele, familia, afacerea si plăcerea, prioritățile tale au o ordine greșită.

Zeciuiala inversează această ordine și-L așează pe Dumnezeu acolo unde li este locul de drept – pe primul loc. Când Dumnezeu îți spune să dai zeciuiala, El iți spune de fapt, sa-ți formezi obiceiul de a-L pune pe El pe primul loc ca principiu de viață. Când faci lucrul acesta, Domnul Isus a spus că „toate aceste lucruri” care te preocupă atât de mult „ți se vor da pe deasupra .

19 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Conştienţa de sine

„Vino după Mine.” Ioan 21:22

Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă deplină în Isus Cristos, dar sunt momente când acea viaţă este atacată din afară şi atunci ne prăbuşim într-un fel de introspecţie – obicei pe care-l credeam dispărut. Conştienţa de sine este primul lucru care va afecta plinătatea vieţii în Dumnezeu; conştienţa de sine produce întotdeauna lupte. Conştienta de sine nu este un păcat; ea poate fi rezultatul unui temperament agitat sau al unei schimbări bruşte a împrejurărilor. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim desăvârşiţi în El. Orice lucru care tulbură odihna în El trebuie îndepărtat imediat, dar nu poate fi îndepărtat ignorându-l, ci venind cu el la Isus Cristos. Dacă venim la El şi-L rugăm să ne facă să fim conştienţi de Cristos, El va face aceasta, până când vom învăţa să rămânem in El.

Nu îngădui niciodată divizarea vieţii tale în Cristos. Fii atent la spărturi, la divizarea vieţii tale sub influenţa prietenilor tăi sau a circumslanţelor; fii atent la orice ar putea rupe unitatea ta cu El şi te-ar putea face să te trezeşti singur. Nimic nu e atât de important ca rămânerea într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Marea soluţie este una simplă: „Veniţi la Mine”. Adâncimea realităţii noastre, din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, este testată prin aceste cuvinte. În măsura în care nu ne conformăm realităţii. În fiecare detaliu al vieţii noastre, vom prefera să argumentăm,în loc să venim la Isus.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„După cum aţi primit pe Isus Hristos, Domnul aşa să şi umblaţi în El”. COLOSENI 2:6

Colosenii, ca şi Efesenii şi Filipenii, au fost cercetaţi de Duhul Sfânt; întorcându-se la Dumnezeu, ei fuseseră desrădăcinaţi din felul lor deşert de vieţuire. Ei şi-au însuşit învăţăturile Domnului Isus şi făcuseră un bun început. Unii nici n-au văzut vreodată pe Pavel personal dar s-au consacrat lucrării Evangheliei cu aceeaşi consacrare şi credinţă ca a apostolului.

Dar vrăşmaşii Domnului Hristos nu întârziaseră să-i atace, învăţându-i altceva decât primiseră. Mai mult, ei erau pe cale de a cădea în acel formalism care este o ameninţare constantă asupra vieţii spirituale a oricărui credincios. Astfel Pavel le scrie această epistolă, ca să-i readucă la Hristos, descoperindu-le însuşirile dumnezeirii Sale şi drepturile Lui asupra vieţii credinciosului.

„După cum aţi primit pe Domnul Isus Hristos”. Amintiţi-vă de punctul vostru de plecare. Cum aţi început? Prin acel act de credinţă prin care aţi primit mântuirea; apoi, în mod liber, v-aţi dedicat slujirii Sale, v-aţi angajat în lupta cea bună a credinţei. Unde sunteţi acum? Aţi urmat cu credincioşie pe Mântuitorul? V-a scăzut nivelul? Este mai bine să nu faci niciodată un angajament decât să te arăţi necredincios.

Hotărârea v-a fost serioasă, Dumnezeu v-a vorbit şi voi aţi răspuns: „Iată-mă”! La început totul mergea bine, până când v-aţi îngăduit o nestatornicie şi până când un cuvânt al unui vrăjmaş al Evangheliei a găsit ecou în inima voastră. Puţin aluat a făcut să dospească plămădeala; v-aţi pierdut bucuria de a mărturisi, aţi părăsit lupta şi aţi devenit căldicei ca cei din Laodiceea. Ascultaţi înştiinţarea Domnului: „Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te” Domnul pedepseşte pe cine iubeşte.

Dacă aţi fost necredincioşi, El rămâne credincios; întoarceţi-vă la punctul de plecare. Mărturisiţi-vă greşalele şi faceţi un început cu totul nou, nu o cârpeală, ci urmând, de data acesta, călăuzirea dreaptă a Cuvântului lui Dumnezeu şi nu mai plecaţi urechea la ideile care par atrăgătoare dar care ne pot abate de la credincioşia faţă de Domnul Isus. „Tot ce ne trebuie este de a fi păstraţi credincioşi până la sfârşit. Dacă umblăm să facem „zgomot” în lume, chiar în lumea creştină, vom fi dezamăgiţi. Dar dacă ne mulţumim să umblăm smeriţi cu Dumnezeu, avem motiv să ne bucurăm, şi lucrul nostru nu va fi în zadar”. C.H.M.

„Când firea veche lucrează într-un credincios, efectele sunt mai nefaste decât la un necredincios” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Fiindcă mai uşor este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” Luca 18:25.

Ieri am citit despre tânărul bogat, care a plecat întristat de la Isus, pentrucă n-a vrut să dea averea săracilor şi n-a vrut să-L urmeze pe Isus. Vorbind omeneşte, este cu neputinţă ca o cămilă să treacă prin urechile acului; de aceea au zis cei care-L ascultau: „Atunci cine poate fi mântuit?” Dar El a zis: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Si Avraam era bogat şi Iov era bogat şi totuşi au trăit o viaţă în temere de Dunnezeu. Dar au fost mântuiţi prin credinţă în puterea şi îndurarea lui Dumnezeu. Atunci Petru a zis lui Isus: „Iată noi am lăsat totul şi Te-am urmat”. Si Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta sau fraţii sau părinţii sau copiii, pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică”.

Aceste cuvinte ne dau curaj, ca să nu ne lăsăm reţinuţi nici de avere, nici de oameni. El nu a spus degeaba: „Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Deci să nu ne lăsăm reţinuţi de părinţi, fraţi, surori, soţii, soţi sau copii necredincioşi. Să nu spunem deci: „M-am căsătorit şi de aceea nu pot veni” (Luca 14:20), ci să privim la răsplată, pentrucă este scris că vom primi înapoi mult mai mult, însutit şi toate acestea chiar cu prigoniri. Deci, să ne gândim că primim o sută de case, de fraţi în loc de un frate, ba chiar mai mult de o sută de fraţi. Pentrucă Dumnezeu este Tatăl nostru, iar noi suntem în legătură cu fiecare copil al Lui şi aparţinem de familia mare a lui Dumnezeu; toate acestea numai prim har.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLATĂ PENTRU CEI NEPRIHĂNIŢI

Şi atunci oamenii vor zice: Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ! Psalmul 58.11

Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut pe pământ, căci se întâmplă adesea că toţi sunt atinşi de acelaşi accident. Situaţia de acum este o situaţie de încercare şi nu de pedeapsă, nici de răsplătire. Totuşi dreptatea lui Dumnezeu izbucneşte uneori într-un mod îngrozitor, în aşa fel încât oamenii indiferenţi sunt siliţi să vadă mâna Sa. Dar chiar din viaţa aceasta cei neprihăniţi primesc o răsplată pe care o preţuiesc mai mult decât orice lucru şi anume bucuria Domnului care le linişteşte cugetele. Adesea El adaugă şi alte binefaceri, căci Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dar răsplata cea mai mare, cel neprihănit o va găsi în viaţa viitoare.Noi putem totuşi să recunoaştem într-o mare măsură judecăţile Stăpânului ceresc asupra popoarelor de pe pământ. El răstoarnă stăpânirile asupritoare şi pedepseşte neamurile vinovate. Nimeni nu poate să cerceteze istoria înălţării şi căderii împărăţiilor şi să nu vadă că o putere deosebită lucrează ca toate fărădelegile să le aducă înaintea judecăţii Sale şi să le pedepsească neînduplecat. Păcatul nu rămâne nepedepsit şi binele nu rămâne nerăsplătit. Judecătorul întregului pământ lucrează cu dreptate. De aceea să ne temem de El şi numai de El; să nu ne temem însă niciodată de puterea celor răi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.

Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine” şi nu-i este frică de nimic.

Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.

Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Dacă-Mi veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (loan 14:14 – RV)”. Totul e aşa de tainic, o, Doamne, şi aşa de simplu – mă rog şi cred că Tu într-adevăr creezi ceva ca răspuns la rugăciunea mea şi prin însuşi intermediul rugăciunii mele, ceva care nu exista înainte.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.» LUCA 14,26

Numele Iordan înseamnă, după cum am văzut ieri «a coborî». Dar mai are încă o semnificaţie, şi anume «despărţire». Iordanul despărţea ţara promisă, Canaanul, de pustie. Când poporul Israel a trecut acest Iordan al morţii, a lăsat în urma lui viaţa veche din pustie – o prefigurare a crucii lui Cristos. Nimic nu ne desparte atât de irevocabil de viaţa veche din pustie ca trecerea Iordanului morţii, adică conştientizarea faptului că: «Am fost răstignit împreuna cu Cristos» (Gal. 2,20). Pavel a mărturisit că, prin cruce a fost despărţit de absolut toate lucrurile: «departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos» (Gal. 6,14). Credinciosul pe care moartea lui Isus nu îl desparte de toate lucrurile care erau valoroase pentru el până atunci nu va fi capabil să fie complet umplut de Dumnezeu. Este cutremurător să vezi starea nenorocită a atâtor copii ai lui Dumnezeu: ei se opresc la Iordan. Dragă cititorule, traversează astăzi Iordanul morţii spre o viaţă nouă, acceptă această cale a Mielului, a morţii şi începe prin harul Domnului cucerirea ţării promise!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului.Mica 5:4

    Cârmuirea bisericii de către Christos este aceea a Regelui Păstor. El are supremaţie, dar aceasta este superioritatea unui Păstor înţelept şi blând care veghează nevoile turmei sale iubitoare, aflată în nevoie. El porunceşte şi primeşte ascultare, dar aceasta este ascultarea de bună-voie a unor oi bine îngrijite, care îl ascultă voioase pe iubitul lor Păstor, fiindcă îi cunosc vocea atât de bine. El cârmuieşte prin forţa iubirii şi prin energia bunătăţii. Domnia lui este practică în caracteristicile ei. Se spune că „El se va înfăţişa, şi va cârmui”. Marele Cap al bisericii este angajat activ în slujba poporului Său. El nu stă nepăsător pe tron, cu sceptrul în mână, fără să se implice în guvernare. Nu! El se înfăţişează şi cârmuieşte. Cuvântul „cârmuieşte” corespunde în limba greacă verbului „a păstori”, adică a face tot ce se aşteaptă de la un păstor: a călăuzi, a veghea, a păstra, a reface, a îndruma şi a hrăni. Cârmuirea Lui este continuă în durata ei. Se spune „El se va înfăţişa şi va hrăni”, nu „El va cârmui acum, şi apoi, îşi va părăsi poziţia”; nu „El va stârni o înviorare într-o zi, şi apoi va lăsa biserica de izbelişte”. Ochii Săi nu dorm niciodată, şi mâinile Sale nu se odihnesc niciodată. Inima Lui nu încetează niciodată să bată cu iubire, şi umerii Lui nu obosesc niciodată ducând poverile poporului Său. Cârmuirea Lui este complet puternică în acţiunile ei. El se înfăţişează în puterea lui Iehova. Oriunde este Christos, este şi Dumnezeu, şi orice face Christos, este lucrarea Celui Prea înalt O, este un adevăr minunat să ştii că Cel care reprezintă astăzi interesele poporului Său este Dumnezeu din Dumnezeu, în faţa căruia orice genunchi trebuie să se plece! Suntem fericiţi să aparţinem unui asemenea Păstor, a cărui umanitate comunică cu noi, şi a cărui divinitate ne protejează. Să ne închinăm şi să-I slujim ca „poporul păşunii Lui” (Psalmi 95:7).

Seara

Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu! Psalm 31:4

Duşmanii spirituali au aceeaşi natură cu şarpele din grădina Edenului; ei încearcă să ne înşele prin viclenie. Rugăciunea din textul nostru presupune posibilitatea ca cel credincios să fie prins în laţ ca o pasăre. Păsărarul este atât de îndemânatic, încât păsărelele naive sunt în curând prinse în laţ. Textul cere ca cel captiv să fie eliberat din laţurile Satanei. Este o rugăciune legitimă, şi care poate fi îndeplinită. Fiindcă iubirea veşnica poate salva pe cel sfânt din fălcile leului, şi din adâncurile iadului. S-ar putea să fie nevoie de o smulgere bruscă a credinciosului din laţ, şi de o mână puternică care să-I scoată din capcana înşelătorului, dar Domnul este gata pentru orice urgenţă. Cele mai iscusite laţuri ale păsărarului nu vor fi în stare să-i ţină pe cei aleşi de El. Cei care sunt atât de îndemânatici în întinderea lațurilor, cei care îi ispitesc pe alţii, se vor prinde singuri în laţ. „Căci Tu eşti Ocrotitorul meu”.
Ce inexprimabilă mângâiere se află în aceste câteva cuvinte! Cât de curajos înfruntăm bătăliile, şi cât de bucuros răbdăm suferinţele, atunci când ne prindem de puterea divină. Ocrotirea divină va nimici toate lucrările vrăjmaşilor noştri, le va încurca planurile, şi le va împiedica înşelătoriile. Fericit este cel care are asemenea forţe în slujba sa! Puterea noastră nu ne este de mare folos atunci când suntem prinşi în laţ, dar puterea Domnului este întotdeauna la dispoziţia noastră. Trebuie doar să o cerem, şi ea se va afla lângă noi. Dacă, prin credinţă, ne sprijinim numai pe puterea Dumnezeului lui Israel, putem să ne folosim legătura sfântă ca pe un argument în rugăciune. Doamne, doar faţa Ta o căutăm mereu Căci suntem ispitiţi, săraci şi goi; Păstrează-ne în umilinţă, când drumul este greu, Nu ne lăsa să ne împiedicăm în laţul celor răi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

(2 Corinteni 6:10)

Întristarea era frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea lunii când străluceşte printre ramurile stufoase ale copacilor din pădure. Lumina ei blândă a făcut mici ochiuri de ape argintii ici şi colo pe muşchiul verde şi moale de pe pământul pădurii. Şi când întristarea a cântat, cântecul ei era ca şi chemările joase şi dulci ale privighetorii, şi în ochii ei era privirea care nu aşteaptă a cuiva care a încetat să mai caute bucuria viitoare. Ea putea să plângă într-o compasiune tandră cu cei ce plâng, dar să se bucure cu cei ce se bucură era un lucru necunoscut pentru ea.Bucuria era şi ea frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea radiantă a unei dimineţi de vară. Ochii ei păstrau încă râsul fericit al copilăriei, şi părul ei strălucea de sărutările soarelui. Când cânta, glasul ei se înălţa ca glasul unei ciocârlii, şi paşii ei erau ca marşul unui învingător care n-a cunoscut niciodată înfrângerea. Ea putea să se bucure cu oricine se bucura, dar să plângă cu cei ce plâng era un lucru necunoscut pentru ea. Întristarea a spus cu mare dor: „Noi nu vom putea niciodată să fim unite, ca să fim una”. „Nu, niciodată”, a răspuns Bucuria, cu ochii umezi în timp ce vorbea, „deoarece cărarea mea trece prin pajiştile luminate de soare, cei mai frumoşi trandafiri înfloresc când sosesc eu, şi păsările cântătoare aşteaptă venirea mea ca să cânte cele mai vesele melodii ale lor”.”Da, şi cărarea mea”, a spus Întristarea, întorcându-se încet, „trece prin pădurea întunecoasă, şi florile lunii, care se deschid numai noaptea, vor umple braţele mele. Însă cel mai dulce dintre toate cântecele pământeşti – cântecul de dragoste al nopţii – va fi al meu. Aşa că rămâi cu bine, dragă Bucurie, rămâi cu bine”.Însă chiar când vorbea Întristarea, ea şi Bucuria au devenit conştiente că cineva stătea lângă ele. În ciuda luminii slabe, au simţit o Prezenţă regească, şi deodată o mare şi sfântă teamă le-a copleşit. Atunci s-au lăsat pe genunchii lor înaintea Lui.”Eu Îl văd ca Rege al Bucuriei”, a şoptit Întristarea, „pentru că pe capul Lui sunt multe cununi, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei mari victorii. Şi înaintea Lui toată întristarea mea se topeşte într-o dragoste şi într-o bucurie nepieritoare. Acum mă dăruiesc Lui pentru totdeauna”.”Nu, Întristare”, a spus Bucuria încet, „pentru că eu Îl văd ca Rege al Întristării, şi cununa de pe capul Lui este o cunună de spini, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei agonii teribile. Şi eu mă dăruiesc Lui pentru totdeauna, pentru că întristarea cu El trebuie să fie mai dulce decât orice bucurie pe care am cunoscut-o vreodată”.”Atunci suntem una în El”, au strigat ele cu bucurie, „pentru că nimeni în afară de El nu ar putea uni Bucuria şi Întristarea”. Deci au mers mână-n mână în lume, urmându-L pe El prin furtuni şi soare, prin frigul aspru al iernii şi prin bucuria şi căldura verii, şi ca să fie „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli”.

 

Şi-a pus Întristarea mâna pe umărul tău,

    Şi umblă cu tine în tăcere pe drumul vieţii,

În timp ce Bucuria, compania ta minunată de altădată, s-a răcit,

    Şi e tot mai departe de tine zi de zi?

Nu fugi de compania Întristării,

    Ea este mesagerul lui Dumnezeu pentru tine;

Şi Îi vei mulţumi în măreţul Său mâine –

Căci ceea ce nu şti acum, vei vedea atunci;

Ea este îngerul lui Dumnezeu, înveşmântat în vălurile nopţii,

Cu care „vom umbla prin credinţă” şi „nu prin vedere”.

[2 Corinteni 5:7]

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.15-31

    Evenimentele anunţate în aceste versete îl privesc pe Israel şi ele nu vor avea loc decât după răpirea Bisericii. Pentru a dovedi şi mai bine că acestea sunt consecinţele respingerii Lui, prezentată în capitolele precedente, Domnul Se adresează ucenicilor ca şi cum generaţia lor ar fi aceea care trebuia să treacă prin această perioadă de groază. în realitate, când Antihrist va ademeni naţiunile, când va pângări Templul (v. 15) şi îi va persecuta pe credincioşi (v. 16…), creştinii din dispensaţia actuală nu vor mai fi pe pământ. În felul acesta putem înţelege că toate avertismentele şi încurajările date aici nu ne privesc direct, însă Isus însuşi are un interes deosebit faţă de împrejurările care preced venirea Lui în glorie (v. 30). El Se gândeşte cu o afecţiune deosebită la credincioşii care vor suferi atunci. De asemenea, El presupune că şi aceia pe care îi numeşte prietenii Săi împărtăşesc acelaşi interes şi aceeaşi simpatie (Ioan 15.15). Faptul că El ne vorbeşte despre acestea mai dinainte (v. 25) arată încrederea şi dragostea Lui (comp. cu Geneza 18.17). Nu sunt aceste motive suficient de convingătoare pentru a ne determina să căutăm să înţelegem această profeţie? Cu siguranţă, şi, în plus, este un izvor de îndemnuri, de folos în orice vreme pentru toţi credincioşii Domnului, îndemnuri precum: „Răbdaţi!” (v. 13), „Rugaţi-vă!” (v. 20) şi „Vegheaţi!” (v. 42).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 1:35-42

ÎNCEPE DE-ACASĂ!

El, cel dintâi a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia”. Ioan 1:41

A
doua zi, după ce Ioan L-a botezat pe Isus, I-a prezentat pe doi din ucenicii săi lui Isus. Imediat ei au început să-L urmeze. Unul din aceştia doi a fost Andrei, care l-a găsit pe fratele său Simon şi i-a spus despre Cristos. Simon, al cărui nume a fost schimbat în Petru, a devenit unul dintre cei mai înfocaţi urmaşi ai lui Cristos.Povara lui Andrei pentru fratele său ilustrează un punct important: Evanghelizarea trebuie să înceapă cu cei care ne sunt mai apropiaţi – membrii familiei noastre. Poate că vor râde de mărturia noastră, dar pe măsură ce vor vedea schimbările din viaţa noastră, nu se poate să nu fie impresionaţi. Imediat după convertirea sa, D.L. Moody s-a întors acasă să spună celor mai apropiaţi despre Cristos. în urma mărturiei sale insistete, unii din membrii familiei şi-au pus încrederea în Cristos ca Domn şi Mântuitor. Ştiu că este greu să le vorbeşti despre Cristos celor dragi ai tăi.

Pentru unii oameni ar fi mai uşor să trimită 1.000 de lei unui evanghelist şi să-i ceară să facă acest lucru în locul lor. Dar o mărturisire personală din partea unui membru al familiei produce rezultate minunate. Moishe Rosen, omul care a fondat misiunea „Evreii pentru Isus”, a spus că soţia sa Ceil „nu este o câştigătoare prea mare de suflete. Singurele persoane pe care le-a câştigat pentru Cristos este fiica ei şi eu!” Cu toate acestea, prin mărturia lui Rosen, multe mii de oameni au venit la Cristos. Ce s-ar fi întâmplat dacă soţia sa tăcea? Tu spui: „Aş vrea să mărturisesc altora, dar nu ştiu de unde să încep”. Fă la fel ca Andrei – începe de-acasă! D.C.E.

Mărturia ta-i un far al lui Cristos

Luminând pe căi rătăcitoare,
Pe cel pierdut, dar ne-ndoios,
Ea acasă-i mai strălucitoare.    – Anonim

Dacă vrei ca familia ta să ştie
ce va face Cristos pentru ei,
spune-le ceea ce-a făcut Cristos pentru tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.  Ioan 17.16

Este foarte semnificativ faptul că, în timp ce Noul Testament oferă ample instrucțiuni cu privire la purtarea soțului față de soție și a soției față de soț, a copiilor față de părinte și a părintelui față de copii, a robului față de stăpân și a stăpânului față de rob și, de asemenea, cu privire la felul de purtare al supușilor față de autorități, totuși el nu oferă nicio indicație despre modul cum ar trebui exercitată puterea politică.

Creștinul aflat sub autoritate are instrucțiuni ample despre felul cum trebuie să acționeze. Creștinul care deține puteri politice nu are niciun fel de indicații. De ce această omisiune? Cu adevărat, creștinii din vremea la care Noul Testament a fost scris nu erau în situația de a exercita puterea politică; iar dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ei să fie așezați în această poziție de răspundere, ar fi oferit negreșit instrucțiuni cu privire la felul în care ei trebuiau să se achite de această responsabilitate. A fost El așa de neprevăzător, încât să omită a da cele necesare pentru o stare de lucruri pe care ar fi aprobato? Sau mai degrabă a omis acest lucru dinadins, din pricină că poziția era una care nu putea primi aprobarea Lui?

Caracterul celor credincioși care nu fac parte din această lume, asocierea lor cu Hristos la răbdarea și la moștenirea Sa, faptul că Dumnezeu încă nu La pus în posesia moștenirii, toate acestea explică pe deplin omisiunea și nimic altceva nar puteao explica. Ar fi ciudat întradevăr ca El săi fi autorizat și instruit pe cei împreunămoștenitori cu Hristos pentru a lua parte la aducerea stării de lucruri întrun stadiu pe care tot ei, împreună cu Hristos, îl vor răsturna și judeca.

Creștinul nu este „din lume”, iar instrucțiunile date lui sunt potrivite cu caracterul ceresc și cu asocierea sa cu „răbdarea” lui Hristos. El este un urmaș al Aceluia „care a fost ca un miel pe care îl duci la înjunghiere”, care, „atunci când era insultat, nu răspundea cu insulte; și, când suferea, nu amenința, ci Se încredința în mâinile Celui care judecă drept”. Cum trebuie deci să acționeze credinciosul? Exact în același fel! T. B. Baines

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede… Romani 1.16

Marea descoperire

În anul 1513, în încăperea din turnul mănăstirii din Wittenberg, Martin Luther, aflat în căutarea Dumnezeului îndurător, a recunoscut că în Evanghelie este vorba despre dreptatea lui Dumnezeu care ni se oferă: „Deoarece în ea este descoperită o neprihănire [dreptate] pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință, după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credință»” (Romani 1.17).Această afirmație a Cuvântului lui Dumnezeu a fost cheia schimbării sale și a făcut din el unul din marii reformatori. Luther a recunoscut măreția harului lui Dumnezeu, care ne îndreptățește prin credința în Isus Hristos. El a mărturisit despre această mare descoperire: „Acest pasaj scris de apostolul Pavel a devenit pentru mine cu adevărat poarta raiului”. Acest lucru a devenit realitate nu numai pentru el, ci pentru milioane de oameni din timpul său și de după aceea, care trăiau într-o mare neștiință. Luther a proclamat marele adevăr al Scripturii, că omul poate dobândi siguranța mântuirii veșnice prin credință. Mântuirea nu poate fi cumpărată prin fapte bune, ci numai prin primirea darului nespus de mare al lui Dumnezeu în Isus Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (1)

„Orice zeciuială … este a Domnului” (Levitic 27:30) _

În loc să spui: „îmi dau lui Dumnezeu zeciuiala mea”, ar trebui să spui: „Îi dau lui Dumnezeu zeciuiala Lui”. Tu, poate, zici: „Eu am câștigat banii, sunt ai mei”. Dar să vedem ce spune Biblia: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc” (Psalmul 24:1). Dumnezeu este Stăpânul fiecărui metru pătrat de teren de pe pământ și al tuturor persoanelor care umbla pe el- inclusiv al tău. Tu nu ești proprietar, ești administrator! Iar daca un bun administrator menta sa fie răsplătit pe măsură, de către stăpânul său, prioritatea lui este să-i facă pe plac și sa-i împlinească voia. Bibia spune: „Orice zeciuială…este a Domnului”. Încearcă sa ai o gândire corectă cu privire la acest subiect! În planul lui Dumnezeu, 10% din venitul tău reprezintă „fonduri dedicate” care trebuie folosite numai pentru acest scop – planurile Sale pe pământ. Zeciuiala nu este calea prin care biserica își mărește bugetul; ci modul în care Dumnezeu își instruiește copiii Noi denaturăm Cuvântul lui Dumnezeu dacă dăm învățătura ca zeciuiala este un mijloc de a achite datoriile bisericii, o metodă de a strânge fonduri sau un leac pentru neajunsurile financiare ale bisericii. Biblia spune: „Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26). Când Dumnezeu se bucura de cele mai profunde sentimente ale inimii tale, vei dărui bucuros, nu bombănind. Primul om din Scriptura care a dat zeciuială a fost Avraam. De ce a făcut-o? În semn de recunoștința pentru că Dumnezeu l-a scăpat: din mâna dușmanului care dorea să-l nimicească. Pe tine te-a scăpat Dumnezeu? Te-a binecuvântat? Atunci arată recunoștință oferindu-i ceea ce-l aparține!

18 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ai fost vreodată mut de întristare?

Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot. Căci era foarte bogat. Luca 18:23

Tânărul bogat a mers acasă mut de întristare; nu a putut scoate nici un cuvânt. Nu avea nici o îndoială cu privire la ceca ce spusese Isus, nici un comentariu despre semnificaţia spuselor Lui, care au produs în el o tristeţe de nedescris. Ai fost vreodată în starea aceasta? Ţi-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu cerându-ţi să renunţi la vreun domeniu din viaţa ta în care eşti foarte bogat – temperament, preferinţe personale, dorinţe, legături ale inimii sau ale minţii? Dacă da, atunci ai fost mut de întristare. Domnul nu va veni după tine, nu te va ruga, dar de fiecare dată când te va întâlni în acel loc, El îţi va repeta pur şi Simplu: ..Dacă eşti sincer în ceea ce spui, acestea sunt condiţiile”.”Vinde tot ce ai” – dezbracă-te înaintea lui Dumnezeu de tot ce poate fi bogăţie, până când nu mai eşti altceva decât o fiinţă umană conştientă, apoi dă-I lui Dumnezeu şi aceasta. Aici se dă lupta – în domeniul voinţei tale înaintea lui Dumnezeu. Eşti mai devotat ideii tale despre ceea ce doreşte Isus decât Lui însuşi? Dacă da, atunci s-ar putea să auzi unul dintre cuvintele Lui aspre, care te va întrista. Ceea ce spune Isus este aspru: este uşor numai când e auzit de cei care au în ei atitudinea Lui. Ai grijă să nu îngădui vreunui lucru să atenueze asprimea vreunui cuvânt al lui Isus Cristos. Pot fi atât de bogat în sărăcie, atât de bogat în conştientizarea faptului că nu sunt nimic, încât nu voi fi niciodată un ucenic al lui Isus; şi pot fi atât de bogat în conştieniizarea faptului că sunt cineva, încât nu voi fi niciodată un ucenic. Sunt eu gata să fiu golit de sentimentul că sunt lipsit? Aici apare descurajarea. Descurajarea este dragostea de sine înşelată; dragostea de sine poate fi dragostea faţă de devotamentul meu pentru Isus.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi au recunoscut că fuseseră cu Isus”. FAPTE 4:13

Ucenicii Domnului Isus erau „oameni fără carte şi simpli” dar în prezenţa şi compania Lui timp de trei ani, ei au învăţat atâtea lucruri încât au uimit sinedriul care, ascultându-i ce bine vorbeau şi ştiindu-i needucaţi, n-a găsit altă explicaţie decât că au fost cu Isus. Prin aceasta ei au recunoscut indirect valoarea spiritual educativă a Aceluia pe care ei îl dispreţuiau. Dar după coborârea Duhului Sfânt la cincizecime, ucenicii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus completându-se cu ocazia aceasta instruirea pe care au primit-o în prezenţa divină a dumnezeiescului învăţător. Viaţa lor a fost transformată şi vrăjmaşii Evangheliei au fost obligaţi să recunoască ce a însemnat pentru ei părtăşia cu Domnul Isus cel slăvit. Ei simţeau o imperioasă nevoie şi dorinţă de a da mărturie despre Hristos cel înviat.

O astfel de mărturie ar trebui să dea fiecare credincios şi credincioasă, în faţa acelora care ne văd în fiecare zi, în familie, la lucru, la şcoală, între vecini şi peste tot unde venim în contact cu oamenii. Dar pot ei să spună şi despre noi că umblăm cu Domnul Isus? Este mărturia noastră vrednică de un Mântuitor şi Domn ca Acela al cărui Nume îl purtăm? Să rugăm pe Dumnezeu ca prezenţa Sa să lase asupra noastră o amprentă mai vie, mai clară şi mai puternică decât aceea de până acum. Impresiile lumii, care din nefericire influenţează atât de uşor duhul nostru, să nu şteargă amprentă divină pe care o lasă asupra noastră, părtăşia cu Mântuitorul nostru slăvit. La sfârşitul fiecărei zi să-I putem spune că este mai aproape de noi ca la începutul ei şi că prezenţa Lui ne este tot mai vie cu toate luptele şi greutăţile pe care le întâmpinăm. El ar dori ca dragostea noastră pentru El să crească odată cu părtăşia noastră tot mai strânsă şi mai personală, şi dacă va fi aşa, lumea va vedea că nu suntem numai nişte creştini de duminică şi vor fi siliţi să recunoască nu numai faptul că suntem cu El, dar că suntem în El şi că El este în noi (Ioan 14:20), şi aceasta pentru ca să cunoască lumea că Domnul Isus a fost trimis de Tatăl (Ioan 17:23). A mărturisi că Hristos trăieşte în mine înseamnă a fi un martor al faptului că eu am murit. Când îl arătăm pe Domnul Isus, dovedim că avem un izvor nou de viaţă. Religia nu valorează dacă nu poate fi văzută. Lampa nu vorbeşte dar poate fi văzută şi luminează. Cultivarea părtăşiei cu Domnul Isus, ne păstrează cugetul treaz şi inima fericită. Secretul unui real progres duhovnicesc este ataşamentul nostru de Domnul Isus. Dacă slava morală a Domnului Hristos când era pe pământ a fost manifestarea caracterului Său în orice slujire, slava morală a credincioşilor Lui este în manifestarea caracterului Domnului Hristos care locuieşte în ei.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Luca 18:18.

Este un lucru deosebit ca un conducător să pună astfel de întrebare.

Isus i-a spus: „Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Stii poruncile: să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinsteşti pa tatăl şi pe mama ta”. Se vede că Isus i-a cunoscut pe conducători, deoarece pune pe prim plan să nu preacurveşti. Iată ce spune conducătorul poporului: „Toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Când a auzit Isus aceasta i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru”. Acest om a spus că el iubeşte pe aproapele său ca pe el însuşi. Isus nu i-a spus că nu ar fi adevărat, dar i-a zis: „Vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea o comoară în ceruri.” Când a auzit el toate acestea s-a întristat foarte mult, căci era foarte bogat. Isus i-a descoperit că el de fapt
avea doar o formă de evlavie. Oh, cât de mulţi sunt astăzi, care auzind Cuvântul lui Dumnezeu, li se descopere starea lor, dar pleacă întristaţi, în loc să se plece şi să trăiască după Cuvânt. Ce bucurii l-ar fi aşteptat pe acest conducător, dacă ar fi ascultat de sfatul Domnului Isus. Puţin timp mai avea să-şi păzească averile,iar după aceea trebuia să treacă în veşnicie ca şi unul care I-a întors spatele lui Isus. Când Isus a văzut că s-a întristat foarte mult,a zis: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii”. Cel care nu renunţă la tot ce are, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CEL CE CAUTĂ, GĂSEŞTE

Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine. 1 Cronici 28.9

Avem nevoie de Dumnezeul nostru şi dacă-L vom căuta, îl vom găsi căci El nu Se va tăgădui singur, ascunzându-Şi faţa de cel care-1 caută. Şi Dumnezeu Se va lăsa găsit, nu pentru că tu eşti vrednic sau fiindcă ai căpătat trecere înaintea Lui, ci pentru simplul motiv că îl cauţi. Tu, care Îl cunoşti deja pe Domnul, tu trebuie să stăruieşti mereu să cauţi faţa Sa rugându-te, slujindu-I cu sârguinţă şi cu o sfântă recunoştinţă. El nu-ţi va refuza părtăşia şi prietenia Sa. Iar cei care nu-L cunosc încă, să înceapă de îndată să-L caute, până când îl vor găsi şi-L vor primi ca pe Mântuitorul, prietenul, Tatăl şi Dumnezeul lor.Ce siguranţă mare dă, celui ce caută, această făgăduinţă: „Caută şi vei găsi”. Da, chiar tu, dacă-L cauţi pe Dumnezeul tău, ai să-L găseşti. În El vei găsi iertare, viaţă, sfinţenie, slavă. Caută dar cu stăruinţă, căci nu este în zadar. Caută-L fără întârziere; aici este locul şi timpul potrivit ca să-L găseşti. Pleacă-ţi genunchiul tău dârz şi grumazul tău înţepenit şi strigă-L pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel viu! În numele lui Isus cere curăţirea ta şi starea de neprihănire. Acestea nu-ţi vor fi refuzate. Aceasta este mărturia pe care a dat-o David fiului său Solomon prin versetul de la început şi este şi experienţa mea. Crede acest lucru şi fă aşa pentru dragostea lui Cristos.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea. Văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

1 Samuel 31.4-5

Pe vremea când Saul era mic în ochii lui, a devenit primul împărat al Israelului; Dumnezeu îşi îndrepta bunăvoinţa spre el şi-i dădea victorie asupra duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Dar deşi avea multe ca om îi lipsea frica de Dumnezeu. Deja prima poruncă n-a respectat-o jertfind arderea de tot şi jertfa de mulţumire ceea ce nu-i aparţinea. De aceea Dumnezeu a trebuit să-i spună: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău” (1 Sam. 13.13). Dumnezeu i-a luat împărăţia şi a dat-o unui om care era plăcerea inimii lui. Totuşi Saul şi-a continuat drumul lui în neascultare şi a încălcat şi cealaltă poruncă a lui Dumnezeu, de a-i nimici pe amaleciţi cu tot ce aveau. Saul a cruţat o parte din vitele cele mai frumoase. Lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut împărat. I-a vorbit prin Samuel aceste cuvinte: „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Sam. 15.22). De aici a pornit cu paşi uriaşi decăderea lui Saul pe calea lui proprie. Duhurile rele îl chinuiau, el îl prigonea pe David unsul lui Dumnezeu şi căuta să-l omoare. Intră şi în legătură cu chemarea morţilor, cu lucrurile necurate.

Iată unde ajunge un om care nu se opreşte din calea neascultării de Dumnezeu! A fost cu neputinţă oprirea judecăţii lui Dumnezeu; urmărit şi încleştat de filisteni, a murit. Aşa aruncă Satana pe omul care nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Cum putem rămâne ocrotiţi de o aşa mare primejdie? Prin pocăinţă şi ascultare de Dumnezeu, potrivit cu Cuvântul Său cel sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este singura călăuză şi singura autoritate pentru creştini, în lucrurile cele mai mari şi cele mai mici. El dă omului, în toate stările, şi împrejurările, călăuzirea necesară.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, pătrunde cu puritatea Ta minţile, trupurile şi afecţiunile noastre; fă-ne să pricepem şi să experimentăm îndată înviorarea şi eneigia căilor Tale. Vino în împrejurările noastre în plinătatea puterii Tale.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat. „Naaman s-a mâniat şi a plecat.» 2 ÎMPĂRAŢI 5,10-11

Iordanul este un râu extraordinar. Unui om lepros i se spune să se spele în acest râu pentru a fi vindecat de lepră, dar respectivul se împotriveşte acestei idei, deoarece crede că ştie mai bine ce are de făcut. Iordanul este o imagine a lui Isus Cristos, a Celui care a fost crucificat. Isus, Cel venit de la Tatăl, Cel fără de păcat, S-a coborât, S-a întrupat şi a devenit râul care îi curăţă de orice păcat pe toţi cei care vor să se spele în el. Numele Iordan înseamnă «a merge în jos»; şi prin aceasta râul este o imagine a întrupării lui Isus, care a coborât pe pământ din gloria cerească. Prin această renunţare la Sine, prin această dăruire totală, astăzi avem parte de râul de apă vie care nu va seca niciodată. Dacă Îl urmezi pe Isus în Iordanul spiritual, adică în moartea Sa, atunci vei fi şi tu înnoit. El ne spune: «Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze» (loan 12,26). Şi tu vei fi ca Iordanul ale cărui ape nu seacă niciodată. Cine merge pe calea Mielului, din perspectiva lumii merge în jos; eul său este din ce în ce mai lipsit de putere. Dar, din perspectivă spirituală «vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă» (Isaia 58,11).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

 Au venit nişte străini în sfântul locaş al Domnului. Ieremia 51:51

    În această descriere, feţele copiilor lui Dumnezeu sunt acoperite de ruşine, fiindcă era un lucru teribil ca oamenii să intre în Locul Sfânt, rezervat doar preoţilor. Oriunde în jurul nostru vedem motive similare de durere. Cât de mulţi oameni lipsiți de evlavie sunt educaţi acum ca să împiedice lucrarea! Ce păcat strigător la cer este legătura solemnă prin care toată populaţia ţării este inclusă în biserica naţională! Cât de înspăimântător este faptul că cei neconvertiţi trebuie să se Supună ordinii, şi că în cele mai luminate biserici din ţară domneşte o asemenea lipsă de disciplină. Dacă miile de oameni care citesc această meditaţie vor aduce această problemă în rugăciune în faţa lui Isus, El va mijloci şi va opri intrarea răului în biserică. Să falsifici biserica înseamnă să pângăreşti un izvor, să torni apă pe foc, să împrăştii pietre pe un ogor roditor. Să ne ajute Domnul să avem tot harul de a menţine în felul nostru puritatea bisericii, fiind un ansamblu de credincioşi, şi nu o comunitate nemântuită de oameni neconvertiti. Zelul nostru trebuie, totuşi, să înceapă acasă. Să ne examinăm singuri dreptul de a cina la Masa Domnului. Să vedem dacă avem hainele de nuntă, ca să nu fim ca nişte străini în templul Domnului. „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Matei 22:14); „strâmtă este poarta, si îngustă este calea ce duce la mântuire” (Matei 7:14). O, dacă am veni la Isus imediat, cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu! Cel care l-a lovit pe Uza (vezi 2 Samuel 6:3-7) pentru atingerea chivotului este foarte gelos. Ca un credincios adevărat, pot să mă apropii liber de el; ca străin, nu trebuie să-l ating, ca să nu mor. Să cauţi inima unei persoane este datoria tuturor celor botezaţi, care vin la Masa Domnului. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoște-mi inima; încearcă-mă, si cunoaste-mi gândurile” (Psalmi 139:23).

Seara

I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.

Marcu 15:23

Un adevăr de aur se ascunde în faptul că Mântuitorul a refuzat
cupa de vin cu smirnă. Fiul lui Dumnezeu a locuit în înălţimile cerului înainte să devină om. In timp ce privea asupra globului nostru, a măsurat lungul drum până la adâncimile mizeriei umane. El a adăugat suma agoniei pe care o cerea Ispăşirea, dar nu a şovăit A hotărât în mod solemn că, pentru a oferi o jertfă ispăşitoare suficientă, trebuia să meargă până la capăt – din înălţime în adâncime, de Ia tronul gloriei la crucea celei mai adânci mizerii. Cupa de vin cu smirnă, cu influenţa ei tranchilizantă, l-ar fi împiedicat să ajungă la limita mizeriei. De aceea, a refuzat-o. Nu dorea să se oprească de la nici o suferinţă pentru poporul Său. Cât de mulţi dintre noi au dorit să-şi aline durerea, prea grea pentru noi! Cititorule, nu te-ai rugat niciodată, cu lacrimi şi înflăcărare, să fii uşurat de o slujbă grea sau de o suferinţă? Poate că providenţa ţi-a spulberat dorinţele cu o singură lovitură. Răspunde, creştine, dacă ţi s-ar fi spus: „dacă doreşti, iubiţii tăi vor trăi, dar Dumnezeu ar fi dezonorat”, ai renunţa la ispită şi ai spune „faca-se voia Ta”
(Matei 26:42)? O, este atât de bine să poţi spune: „Doamne, dacă nu trebuie să sufăr pentru alte motive, dar te pot onora prin suferinţă, şi dacă pierderea lucrurilor pământeşti care îmi aparţin îţi aduce glorie, atunci aşa să fie. Refuz confortul, dacă stă în drumul Tău spre onoare”. Dacă am păşi pe urmele Domnului, îndurând totul de dragul Său, gata să lăsăm deoparte gândurile despre sine şi confort, atunci când ne împiedică să ne terminăm lucrarea! Avem nevoie de mult har ca să păşim pe urmele Domnului, dar harul ne este asigurat.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său. (Deuteronom 32:12)

Muntele era abrupt, dar încurajaţi pe drum

De o plăcută conversaţie, urcam gândindu-ne

Că aşa va fi până vom ajunge pe înălţimi;

Dar deodată o trecătoare îngustă şi întortocheată

A apărut, şi atunci Stăpânul a spus: „Copilul Meu,

Aici vei merge cel mai sigur numai cu Mine”.

 

Am tremurat, însă încrederea profundă din inima mea a răspuns:

„Aşa să fie, Doamne”. El a luat mâna mea slabă

În a Lui, acceptând astfel dorinţa mea de a-I încredinţa Lui

Totul, şi de a găsi totul în El.

Un moment lung şi întunecat,

Şi n-am mai văzut nici un prieten, decât pe Isus singur.

 

Dar o! cu atâta tandreţe m-a condus El mai departe

Şi în sus, şi mi-a vorbit cu aşa cuvinte de îmbărbătare,

Cu aşa şoapte tainice ale dragostei Lui minunate,

Încât curând I-am spus tot necazul şi frica mea,

Şi m-am sprijinit cu încredere de braţul Său puternic.

Şi atunci am văzut paşii mei grăbindu-se,

Şi o lumină de nespus a luminat

Drumul denivelat, o lumină cum nu poate fi văzută

Decât în apropiata companie a lui Dumnezeu.

 

Încă puţin, şi ne vom întâlni din nou

Cu cei dragi care au plecat; dar în mijlocul bucuriei frenetice

A salutărilor, aşa cum nu putem cunoaşte aici,

Şi a cântecelor vesele, şi a îmbrăţişărilor cereşti,

Şi a amintirilor dragi care revin

Din viaţa acum trecută, cred că o amintire

Mai dragă şi mai sfântă decât toate celelalte, se va ivi,

Şi noi care ne-am adunat pe străzile de aur,

Vom simţi deseori nevoia să vorbim cu o iubire plină de recunoştinţă

De acea zi întunecată când Isus ne-a chemat să urcăm

O pantă abruptă şi îngustă, sprijinindu-ne numai pe El.

 

Nu este nici un munte semeţ fără o vale adâncă, şi nu există naştere fără dureri. Daniel Crawford

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.1-14

    Ucenicii nu au ezitat să-I împărtăşească Domnului cât de mult se mândreau ei cu Templul a cărui semeţie părea să sfideze vremurile, … dar care în curând urma să fie distrus. Atunci Domnul, luându-i deoparte, le expune pe parcursul a două capitole, 24 şi 25, cum se vor succeda evenimentele profetice. Înainte de a le răspunde una câte una la toate cele trei întrebări puse de ucenici (când se vor întâmpla aceste lucruri? – v. 15-28; care va fî semnul venirii Sale? – v. 29-31; care va fi semnul sfârşitului veacului acestuia? – v. 32-51), Domnul începe prin a Se adresa conştiinţei lor (v. 4). Un adevăr trebuie să aibă întotdeauna un efect moral: de exemplu, de a înteţi teama de Dumnezeu sau de a înflăcăra dragostea pentru Domnul. Fără aceste rezultate, adevărul ar hrăni doar curiozitatea, iar cugetul (sau conştiinţa) s-ar împietri.

    Aici ucenicii sunt puşi în gardă exact cu privire la aceasta. Ei sunt tot „copilaşi” în credinţă; îl cunosc pe Tatăl, pe care Isus li L-a descoperit (11.27), dar nu sunt încă înarmaţi împotriva celor pe care 1 Ioan 2.18 îi numeşte „mulţi antihrişti”, adică împotriva acelora care răspândesc diverse erezii, motiv pentru care ei au nevoie să fie avertizaţi. Satan caută să înşele prin contrafaceri (2 Tesaloniceni 2.9,10), dar noi, ca unii care suntem avertizaţi, să nu ne lăsăm tulburaţi (v. 6), ci să veghem, astfel ca dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi să nu se răcească.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Tit 2:11-15    

IERTAT – APOI LIBER

…să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.

Tit 2:12

După o întrunire ţinută în aer liber într-o mahala săracă a Londrei, s-a apropiat de Alexander Glegg, un om foarte bine îmbrăcat şi i-a cerut ajutorul spiritual. A recunoscut că bea pe ascuns. A mai spus că se temea că în curând această problemă îl va costa serviciul şi familia. Glegg a stat câteva ore cu acest om_; dar nu a fost în stare să-l ajute. Peste mai mulţi ani, Glegg a explicat de ce: „Deoarece niciodată nu l-am condus la cruce. Eliberarea este pentru aceia care au fost „împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10). Trebuie să păstrăm această ordine – prima dată împăcarea, apoi eliberarea”. Dacă dorim ca vieţile noastre să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim prima dată curăţiţi de păcat. Acest principiu este profund înrădăcinat în învăţătura Bibliei. În ritualurile Vechiului Testament, sângele, care semnifica iertarea şi împăcarea, era stropit pe altarul de aramă, înainte ca să fie aduse alte jertfe. Când Pavel i-a scris lui Tit despre mântuire, în primul rând el a menţionat „harul lui Dumnezeu care aduce mântuire” (2:11). Numai după ce am fost la crucea Calvarului pentru a primi iertarea şi o nouă natură, putem fi numiţi oameni care o „rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti” şi putem „trăi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (2:12).

Să nu uităm, mântuirea începe la cruce. Acolo Isus a oferit jertfa care face posibilă iertarea care precede eliberarea de sub puterea păcatului.    H.V.L.

Priveşte la El oriunde ai fi!
Priveşte la El şi trăieşte!
Singur Isus Cristos poate rosti
Cuvântul ce vieţi dăruieşte.

McLendon

Cristos a fost dat pentru păcatele noastre, pentru ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Filip, deschizând gura și începând de la Scriptura aceasta, ia vestit evanghelia lui Isus. Și, pe când mergeau pe drum, au ajuns la o apă și famenul a spus: „Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”.  

Fapte 8.35,36

Filip șia deschis gura și, începând de la Isaia 53, i La predicat pe Isus. În acele vremuri, cei credincioși erau obișnuiți să prezintă adevărul că, dacă Hristos a murit pentru toți, toți deci erau morți. Moartea lui Hristos demonstrase că, pentru starea omului, nu exista niciun remediu, decât harul suveran. Și ce făcuse Dumnezeu, în harul Său nemărginit, pentru omul pierdut? Îl dăduse pe Fiul Său ca să moară pentru el – să ia locul său în moarte – pentru ca apoi El să învieze dintre cei morți și să fie începutul unei noi creații, în care moartea și păcatul nu vor mai pătrunde niciodată.

În acele zile, cei credincioși nu predicau moartea lui Hristos pentru îmbunătățirea omului, ci o prezentau ca fiind moartea omului înaintea lui Dumnezeu; iar învierea lui Hristos era prezentată ca fiind viața, singura viață a tuturor celor care cred în Hristos.

După ce famenul a crezut, Filip la botezat. La îngropat, ca păcătos mort, în apa care este o imagine a morții și a îngropării lui Hristos, Înlocuitorul nostru. Apoi famenul a ieșit din apă, ca o imagine a învierii. Apa botezului nu conferă vreo virtute sau vreun har păcătosului mort. Ea este în mod simplu o imagine a morții, a îngropării și a învierii lui Hristos și ne arată foarte clar cum Dumnezeu îl vede pe orice credincios ca fiind mort, îngropat și înviat împreună cu Hristos. C. Stanley 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Adu-le aminte … să nu vorbească de rău pe nimeni Tit 3.1,2

Atenționarea scriitorului

Scriitorul francez Victor Hugo avea obiceiul ca, atunci când avea mai mulți invitați, să pună un scaun în mijloc, pe care era scris: „Aici sunt toți cei absenți”. Aceasta era o atenționare să nu se vorbească despre cei absenți, ci numai despre cei prezenți.

Vorbirea de rău a făcut multe rele în lume. Din vechime, înțeleptul Solomon spunea: „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; și când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potolește” (Proverbe 26.20). Cine vorbește mult, greșește mult. Dacă oamenii ar spune întotdeauna adevărul, ce bună înțelegere ar fi între oameni! Rareori, tăcerea face rău, însă vorbirea de rău este o urgie. De aceea nu lăsa ca liniștea ta să fie tulburată necontenit de persoanele care te vizitează să-ți povestească ce spun dușmanii despre tine. Înțeleptul Solomon ne sfătuiește: „Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci știe inima ta de câte ori ai vorbit și tu de rău pe alții” (Eclesiastul 7.21,22).

Vorbirea de rău este un păcat, o practică a naturii noastre vechi și păcătoase. Schimbarea situației se face prin recunoașterea stării noastre greșite și apropierea prin credință și pocăință de Mântuitorul. Numai El ne poate da o natură nouă și poate pune pe buzele noastre cuvinte de încurajare pentru semenii noștri.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

Al NEVOIE DE PRIETENI CARE SĂ TE ÎNCURAJEZE

„Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbe 17:17)

Dacă ești înțelept, te vei înconjura de oameni care te sprijină emoțional si spiritual si cu care îti poți împărtăși visele și ideile. C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien au fost membrii grupului The lnklings un grup neoficial de discuții literare de pe lângă Universitatea Oxford. Din el făceau parte profesori, scriitori si prieteni care se întâlneau regulat într-un local bine-cunoscut din Oxford pentru a discuta pasaje din cărțile lor preferate, precum și din propriile lor cărți. în 1936, ei au ajuns la concluzia că lumea are nevoie de mai multe romane care să aibă ca temă centrală credința si moralitatea. Lewis și Tolkien s-au hotărât să scrie SF-uri după ce și-au dat seama de calitatea inferioară a povestirilor similare care se publicau la acea vreme. Ei au dat efectiv cu banul pentru a vedea care să scrie un roman despre călătoriile în spațiu și care despre călătoriile în timp. Lui Tolkien i-au revenit călătoriile în timp, însă primele sale strădanii de a scrie o astfel de povestire nu prea au dat roade. Cu toate acestea, mai târziu, el, avea să se bucure de un mare succes cu „Stăpânul inelelor”. Lewis a scris celebra serie de romane intitulată „Trilogia spațiului” și din acea inerție au rezultat „Cronicile din Narnia”. Poate tu nu vei atinge acel nivel de succes, dar poti progresa prin încurajarea primită de la adevărații prieteni, mai mult decât ai face-o în absența lor. Așadar, întreabă-te ce implică cultivarea acelor prietenii care te vor ajuta să-ți împlinești potențialul pus în tine de Dumnezeu. Ei te-ar putea ajuta să ieși din carapace și să interacționezi cu ceilalți. Se poate să întâmpini suferință si respingere? Firește! Dar vei avea succes numai dacă ești dispus să-ti asumi riscul.

 

 

 

 

 

17 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Eşti descurajat în devotamentul tău?

„Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai…. apoi vino şi urmează-Mă.”Luca 18:22

„Când a auzit el aceste cuvinte…” L-ai auzit vreodată pe Stăpânul tău spunând ceva foarte greu pentru tine? Dacă nu, mă întreb dacă L-ai auzit vreodată spunând ceva. Isus Cristos spune mulle lucruri pe care le ascultăm, dar de fapt nu le auzim. Insă atunci când auzim, cuvintele Lui sunt uimitor de severe.Isus n-a părut deloc interesat ca acest tânăr bogat să facă ceea ce I-a spus El şi n-a făcut nici o încercare să-l ţină lângă El. I-a spus doar „Vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-Mă”. Domnul nostru nu a insistat niciodată, nu a linguşit niciodată pe nimeni, nu a atras pe nimeni în cursă; El doar spunea cele mai severe cuvinte pe care le-a auzit vreodată o ureche omenească, iar apoi îi lăsa pe oameni cu ele.

L-am auzit vreodată pe Isus spunându-mi un cuvânt sever? Mi-a spus vreun lucru personal pe care l-am ascultat de bunăvoie? Nu ceva pe care să pot expune sau să pot explica altora, ci un lucru pe care L-am auzit spunându-mi-1 mie? Acest om a înţeles ce a spus Isus, a auzit clar acele cuvinte şi le-a măsurat însemnătatea – şi aceasta i-a frânt inima. El n-a plecat sfidător, ci a plecat întristat şi cu totul descurajat. El venise la Isus plin de înflăcărarea unei dorinţe sincere, dar cuvintele lui Isus l-au îngheţat pur şi simplu; În loc să-i producă un devotament entuziast, i-au produs o descurajare care i-a frânt inima. Isus nu s-a dus după el, l-a lăsat să plece. Domnul nostru ştie foarte bine că, o dată ce cuvântul Său este auzit, mai devreme sau mai târziu va aduce roade. Ceea ce este îngrozitor este că unu dintre noi împiedicăm cuvintele Lui să aducă roade în viaţa noastră Mă întreb ce vom spune când ne vom hotărî cu adevărat să-I fim devotaţi Lui în lucrul pe care ni-l arată El? Un fapt este sigur: Isus nu ne va reproşa niciodată nimic.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Luaţi seama voi înşivă, ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi, fără veste”. LUCA 21:34

Domnul nostru ne înştiinţează aici de pericolele care ne ameninţă, pe noi mai ales, care trăim la sfârşitul zilei de har în civilizaţia actuală asupra căreia, Anticrist şi-a pus deja mâna. Toţi suntem ameninţaţi în acelaşi fel; inimile noastre sunt în primejdia de a fi îngreuiate lăsându-se în voia unor dorinţe legitime: mâncarea, băutura, sau încărcându-se cu greutăţi inutile: îngrijorările vieţii. Aceste două lucruri pot lucra ca un anestezic care adoarme cugetul, pierzând atunci realitatea puterilor spirituale pe care vrăjmaşul le pune în lucrare ca să prindă pe oameni pe nepregătite. Nu este vorba de o abţinere severă de la mâncarea normală şi decentă, ci aşa cum spunea Moliere: „Să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”. Dacă oamenii ar fi urmat această filozofie ar fi fost scutiţi de multe suferinţe şi neplăceri pe care le produce îmbuibarea. Una din virtuţile unui adevărat creştin este cumpătarea şi aceasta nu numai cu privire la mâncare şi băutură ci absolut în toate situaţiile care ar putea să ne robească. Tot aşa este şi cu privire la îngrijorările vieţii. Câtă apăsare aduc ele asupra sufletului nostru, câtă descurajare, câtă preocupare neobosită care ne ia timpul liber pe care avem nevoie să îl petrecem în sanctuarul Tatălui nostru! Dar nu numai că îngrijorările vieţii ne fac viaţa amară şi ne răpesc bucuria, dar ele necinstesc pe Domnul nostru care ne-a spus-o net: „Nu vă îngrijoraţi de nimic…”, şi ne dă din natură aşa nişte comparaţii minunate care ar trebui să ne ruşineze şi să ne determine să ne încredem în El necondiţionat. Să ascultăm ce spune El căci la Domnul nostru este belşug de har. Să nu încercăm însă să purtăm greutăţile de mâine cu harul de azi care este pentru nevoile de astăzi.

Biblia ne pune adesea în gardă împotriva îngrijorărilor, îndemnându-ne să nu le purtăm noi înşine, ci să ne,descărcăm de ele asupra lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi le lăsăm să se acumuleze şi ajungem să fim încovoiaţi şi copleşiţi în aşa măsură că numai vedem plasa vrăjmaşului care este gata să cadă peste noi. De aceea, Domnul Isus, plin de grijă şi de dragoste pentru noi ne spune în continuare „Veghiaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă…”. Să ne rugăm nu numai când suntem pe genunchi ci toată viaţa noastră să fie o rugăciune şi expresia părtăşiei noastre cu Dumnezeu.

Numai în felul acesta, mergând cu El şi rugându-ne şi ascultând de îndemnurile Cuvântului Lui, putem scăpa de pericolele care ne ameninţă. Aceste pericole de tot felul, nu numai îmbuibarea sau îngrijorarea, ci şi multe alte asemenea lor sunt dirijate de Satan; ele sunt supra naturale, adică depăşesc puterile noastre naturale, dar şi puterea de sus de a ne împotrivi lor este tot supranaturală şi biruitoare. Ea ne transmite puterea, dacă o primim, ca să nu ne clătinam niciodată, să nu ne temem niciodată şi să nu ne oprim niciodată în drumul nostru spre cer. Vom scăpa astfel de aceste pericole, nu ca nişte oameni înfrânţi şi abătuţi, ci ca nişte copii ascultători ai lui Dumenzeu, veghiind în adevăr şi rugându-ne neîncetat.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”. Luca 18:9.

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate veniturile mele”. Dar el era unul din cei încrezuţi. Este un lucru rău ca atunci, când construieşte cineva o casă să facă măsurători greşite, astfel încât să nu mai corespundă nimic. Poate construi din nou alta, dar este în paguba lui. Dar dacă cineva greşeşte ca şi acest fariseu, atunci totul este pierdut şi nu-l aşteaptă altceva, decât judecata şi focul veşnic. Este scris despre el: „S-a rugat în sinea lui, deci n-a stat înaintea lui Dumnezeu, cu toate că a spus: „Iţi mulţumesc Dumnezeule, că nu sunt ca ceilalţi oameni” etc. Dacă ar fi stat înaintea lui Dumnezeu, nu s-ar fi rugat astfel. El enumera faptele lui, cum posteşte şi cum dă zeciuială. Unul din cititori ar putea spune: „Eu n-am făcut acest lucru”. Dar la ce i-ar ajuta? Toate acestea erau doar dreptatea lui proprie. El a dorit să fie socotit drept prin faptele sale, dar n-a avut nevoie de mântuitor, de Salvator, cel puţin aşa credea el. Vameşul era cu totul altfel. El stătea departe şi nu voia să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Si ce s-a întâmplat? El a primit siguranţa iertării păcatelor şi mărturia că el este drept. S-a suit la Templu ca un păcătos şi s-a întors acasă îndreptăţit. Iubite cititor, ai experimentat şi tu lucrul acesta?

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CINE ARE MAJORITATEA?

Nu te teme; căci mai mulţi sunt cei cu noi, decât cei cu ei.

2 Împăraţi 6.16

Cai şi care siriene cu o mare oştire îl înconjurau pe proroc la Dotan. Tânărul lui slujitor era înspăimântat. Cum să scape de o armată vrăjmaşă aşa de mare? Dar prorocul avea ochi pe care nu-i avea şi slujitorul lui, şi el, prorocul, putea să vadă o armată şi mai mare şi mai bine înarmată, care îl păzea de orice rău. Caii de foc sunt mai puternici decât cei de carne şi carele de foc sunt mai grozave decât carele de fier.Aşa se întâmplă şi azi. Vrăjmaşii adevăraţi sunt nenumăraţi, cu putere, învăţaţi, vicleni, şi ei răstălmăcesc adevărul cum le convine; dar omul lui Dumnezeu n-are pricină să se înspăimânte de ei. Văzute sau nevăzute, fiinţe puternice sunt de partea adevărului. Dumnezeu ţine în rezervă oştiri care vor apăra în momentul când va fi nevoie, oştiri ale căror puteri de a apăra binele şi adevărul întrec cu mult puterile răului. De aceea să nu ne descurajăm şi să mergem în pas cu aceia a căror bucurie şi încredere îi ridică mai presus de orice teamă. Biruinţa este de partea noastră. Dacă lupta este grea, noi ştim că sfârşitul va fi biruinţa noastră. Credinţa care are pe Dumnezeu de partea ei este sigură de biruinţă. „Cei ce sunt cu noi, sunt mai numeroşi decât cei ce sunt împotriva lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, DOMNUL le-a făcut. Proverbe 20.12

O ureche care aude şi ochiul care vede în chip duhovnicesc sunt pentru un credincios de o valoare extraordinară. Ele indică o stare de dependenţă interioară faţă de Domnul, care poate fi obţinută şi întreţinută numai printr-o umblare ascunsă cu El. Să ascultăm de glasul Lui şi să umblăm în prezenţa Lui, pentru a privi totul în lumina Lui! Domnul este acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Nici o schimbare nu este posibilă în caracterul şi în gândirea Lui. Hotărârile Lui sunt desăvârşite şi nu necesită revizuiri; ele sunt definitive. De-am cerceta totul în lumina Cuvântului Său şi în prezenţa Lui ca să nu mergem greşit!

În timpul nostru atât de solicitat şi de neliniştit, când lumea ne oferă totul pentru a ne încleşta şi a ne acapara cu desăvârşire, putem pierde foarte uşor auzul şi văzul duhovnicesc. E nevoie de har deosebit şi de energia credinţei pentru a găsi timp şi linişte pentru a asculta pe Domnul. Ce mare binecuvântare s-ar revărsa dacă am putea spune şi noi ca David: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc.”Domnul Isus însuşi, ca unul care era dependent de Tatăl, a spus: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isa. 50.4). El ne-a dat un exemplu desăvârşit de ce înseamnă a umbla în dependenţă de Dumnezeu.Cât de uşor suntem luaţi de curenţii acestei lumi, ca să permitem intrarea lor în casele şi adunările noastre. Numai o ureche şi un ochi duhovnicesc ar putea veghea împotriva lor. Să ne umilim, ca Domnul să ne dea un ochi cu vedere clară şi o ureche ascultătoare.

Trăim într-o vreme care ridică în slăvi mintea omului, judecata omului şi voia lui. Lumea se laudă cu mintea ei şi spune că fiecare are dreptul şi puterea să cugete neatârnat. Sfânta Carte e lepădată de mulţi cu dispreţ. La universităţile şi şcolile noastre nu se mai cunoaşte măreţia Cărţii dumnezeieşti.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Aş vrea, o, Doamne, să văd Faţa Ta şi să cunosc puterea şi harul Tău înălţător. Adu în viaţa mea o refacere totală şi iartă-mă pentru neglijarea căilor Tale în amănuntele exterioare.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumina care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.»

2 PETRU 1,19

Verbul «a avea» este sinonim cu «a poseda». Domnul ne asigură nu doar că primim cuvântul profetic, dar că îl şi avem, adică îl înţelegem, ne aparţine. Este un dar preţios pe care trebuie să îl folosim constant, «ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos» şi de care avem mare nevoie. Trăim într-o vreme întunecată a sfârşitului: «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Mă impresionează puternic faptul că apostolul Petru nu spune: «Până când steaua de răsărit se va ridica pe cer şi Domnul Isus Cristos va coborî din gloria cerească», ci mai degrabă «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Apostolul vrea să sublinieze faptul că revenirea lui Isus este în strânsă legătură cu inima noastră, de aceea, în momentul când El va apărea pe norii cerului, inimile copiilor lui Dumnezeu vor vibra puternic. Din acest motiv avem şi mai mare nevoie de lumina cuvintelor profetice, deoarece împlinirea lor este tot mai aproape. Clipa în care Domnul Se va arăta în faţa întregii lumi bate deja la uşă.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Bunătatea lui Dumnezeu. Psalmi 52:8

    Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde ş iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate. Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată. Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt

Seara

Boala aceasta nu este spre moarte. Ioan 11:4

În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe”
(vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului. Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului. Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30). In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede. In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.(Fapte 27:25)

Cu un număr de ani în urmă am fost în America cu căpitanul unui vapor cu aburi care era un creştin foarte devotat. După ce ne-am îndepărtat de coasta Terra-Nova, mi-a spus: „Ultima oară când am fost cu vaporul aici, adică acum cinci săptămâni, s-a întâmplat ceva care a revoluţionat întreaga mea viaţă creştină. Eram pe punte de douăzeci şi patru de ore când George Mueller din Bristol, Anglia, care era un pasager la bord, a venit la mine şi mi-a spus: «Căpitane, sunt nevoit să-ţi spun că trebuie să fiu în Quebec sâmbătă după-amiază». «Imposibil!», am răspuns eu. «Foarte bine», a răspuns Mueller, «dacă vaporul tău nu mă poate duce, Dumnezeu va găsi o altă cale, pentru că eu n-am pierdut nici un angajament în cincizeci şi şapte de ani. Hai să coborâm în camera hărţilor ca să ne rugăm».

M-am uitat la acest om al lui Dumnezeu şi m-am gândit în sinea mea: «Din ce azil de nebuni a scăpat?» Nu întâlnisem niciodată un om ca acesta. «Domnule Mueller», am spus, «realizaţi cât de densă este ceaţa?» «Nu», a replicat el. «Ochii mei nu se uită la ceaţa densă, ci la Dumnezeul cel viu, care controlează toate împrejurările din viaţa mea».

Atunci el a îngenuncheat şi a rostit una din cele mai simple rugăciuni pe care le-am auzit vreodată. După ce a terminat, am început să mă rog, dar el mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus să nu mă rog. El a spus: «Mai întâi că tu nu crezi că Dumnezeu va răspunde, şi al doilea, EU CRED CĂ A RĂSPUNS. Ca urmare, nu mai este nevoie să te rogi pentru asta».

În timp ce mă uitam la el, a spus: «Căpitane, Îl cunosc pe Domnul meu de cincizeci şi şapte de ani, şi n-a existat nici o singură zi în care să nu reuşesc să obţin o audienţă la Împăratul. Ridică-te, căpitane, şi deschide uşa, şi vei vedea că ceaţa a dispărut». M-am ridicat, şi într-adevăr ceaţa dispăruse. Şi sâmbătă după-amiază George Mueller era în Quebec la adunarea lui”.

 

Dacă dragostea noastră ar fi mai simplă,

    L-am crede pe Dumnezeu pe Cuvânt;

Şi viaţa noastră ar fi numai soare,

    În bunătatea Domnului nostru.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 23.23-39

    Prin cuvinte furtunoase, Domnul îi condamnă grav pe aceia pe care i-am putea numi clerul lui Israel. Aceste călăuze oarbe erau de două ori vinovate: nu numai că nu intrau ele însele în împărăţia cerurilor, ci, în plus, abuzau de poziţia lor de autoritate pentru a-i împiedica şi pe alţii să intre (v. 13). Tipicari (sau exigenţi) în lucrurile mărunte, ei le neglijau pe cele importante: judecata, mila şi credincioşia (v. 23). În felul acesta, masca lor ipocrită încă înşela încrederea celor simpli. Isus, plin de indignare, le descoperă adevărata faţă: sunt „morminte văruite” (morţi pe dinăuntru), „şerpi”, ucigaşi, fii de ucigaşi.

    Înainte de a părăsi Templul şi de a lăsa goală această casă în care Dumnezeu nu-Şi mai găsea locul, Isus Se exprimă în termeni dramatici (răscolitori) cu privire la judecata care avea să se abată asupra Ierusalimului. Ce puţin înţelegem noi din ce a însemnat pentru inima Lui, de o sensibilitate divină, acest dispreţ faţă de oferta harului! Nu vreţi să veniţi… (22.3: „n-au vrut să vină” – Osea 11.7): ce cuvânt copleşitor! Dintre cei care vor trebui să-l audă într-o zi, cine va putea să-L facă atunci răspunzător pe Dumnezeu de nenorocirea lui veşnică? Mântuirea în Domnul Hristos i-a fost oferită, însă el nu a vrut s-o primească.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Împăraţi 12:1-17

ÎNVĂŢÂND DIN EXPERIENŢĂ

Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii.. şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să spun poporului acestuia?” 1 Împăraţi 12:6

Se povesteşte că un tânăr casier al unei bănci a fost numit succesorul preşedintelui băncii care ieşise la pensie. Într-o zi tânărul s-a dus Ia bătrânul preşedinte şi i-a spus: „Ştiţi că urmează să vă înlocuiesc la preşedinţia acestei bănci, şi aş fi deosebit de recunoscător pentru orice sfat pe care mi l-aţi da”. Preşedintele a spus: „Fiule, stai jos. Am două vorbe să-ţi spun, numai două vorbe: „decizii corecte”. „Acestea sunt de mare ajutor, domnule, a spus tânărul, dar cum poate cineva să ia deciziile corecte?” „Un singur cuvânt – experienţa”. „Şi aceasta este de folos, domnule, dar cum poate cineva să câştige experienţă?” „Două cuvinte, tinere, a spus bătrânul: decizii greşite”. In citatul de azi, regele Roboam i-a întrebat pe bătrânii lui Israel cum să-şi guverneze poporul. Sub domnia tatălui său, Solomon, Israelul a trăit în sclavie, aşa că bătrânii l-au sfătuit: „Uşurează-le sarcinile. Fii slujitorul lor, şi te vor sluji cu bucurie”. Era un sfat înţelept, dar Roboam nu l-a acceptat. Nu a învăţat nimic din deciziile greşite ale tatălui său. Dumnezeu vrea să profităm învăţând de la alţii cum să trăim creştineşte. Iată de ce Biblia este atât de deschisă atunci când vorbeşte despre păcatele, falimentele şi neajunsurile slujitorilor pe care Şi i-a ales. Da, şi noi vom face greşelile noastre, dar putem evita multă durere, ascultând sfatul părinţilor iubitori, al unoroameni care deţin cunoştinţe de prima mână, şi cel al Bibliei însăşi. Duhul Sfânt foloseşte experienţa altora, bună sau rea, pentru a ne călăuzi pe cărarea neprihănirii.D.J.D.

Înţelepciunea câştigată-n focul vieţii

Nu se pierde şi nu e deloc de lepădat.

Se poate învăţa şi de la-ceia care

Ne-mpărtăşesc din cele ce ei au învăţat. – Anonim

Învaţă din greşelile altora; viaţa este prea scurtă pentru a le face tu însuţi pe toate.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi Domnul la chemat pe Moise și ia vorbit din cortul întâlnirii. Levitic 1.1

Voi fi sfințit în cei care se apropie de Mine. Levitic 10.3

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (6) – Levitic (A)

Levitic este o carte a Bibliei pe care unii credincioși no citesc, socotindo a fi greu de înțeles și fără aplicabilitate pentru noi, creștinii.

Însă, deși ea nu a fost scrisă despre noi, a fost cu siguranță scrisă pentru noi (1 Corinteni 10.11). Numele ei vine de la leviți, deși ea nu vorbește despre ei, ci despre preoție, și pentru acest motiv unii au considerato a fi un fel de manual al preoților. Cartea Numeri este cea care se ocupă de leviți.În mod surprinzător, întreaga carte Levitic și primele 10 capitole ale cărțiiNumeri acoperă o perioadă de doar cincizeci de zile! Precum celelalte secțiuni ale Pentateuhului, și cartea Levitic are o carte corespondentă în Noul Testament, anume Epistola către Evrei. Această carte minunată a Noului Testament prezintă temeiul sfânt și drept pe care poporul lui Dumnezeu se poate apropia de El, ca preoți sfinți.

În Exod, Dumnezeu ia vorbit lui Moise „de pe munte” (Exod 19.3), însă în Levitic, El ia vorbit „din cort” (Levitic 1.1). De ce? Pentru că acum cortul fusese consacrat și umplut cu gloria lui Dumnezeu (Exod 40.33,34). Dumnezeu Se apropiase, iar poporul putea veni la El prin mijlocirea preoției și a jertfelor. Dumnezeu nu mai era pe muntele Sinai, ci locuia în mijlocul poporului Său. Aceasta este o imagine a locuirii lui Dumnezeu, prin Duhul, în Adunare.

Să nu renunțăm deci la a savura această carte! Ea reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu către noi, preoții sfinți care avem privilegiul să ne apropiem de El! B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.

1 Timotei 2.5

A venit lumina

Într-o zi am plecat la plimbare. Ce frumoase erau razele soarelui care apunea printre pomi, printre ruinele din împrejurimi, pe acoperișurile caselor din sat! Numai cimitirul era în umbră. Umbră era și în inima mea. La întoarcerea mea, fără să știu de ce, am intrat în camera mamei. Parcă auzeam vocea mamei: „A venit lumina”. Adâncită în gânduri, m-am apropiat de raftul cu cărți și am început să răsfoiesc la întâmplare câteva volume de poezii și cu legende din viețile sfinților. Mă pregăteam să pun cărțile la loc, dar deodată am zărit o foaie de hârtie scrisă. Foaia era deja îngălbenită și se observa că fusese de multe ori citită. Imediat am recunoscut scrisul mamei. Cuvintele erau noi pentru mine și mi-au străpuns sufletul ca un foc.

Acolo era scris: „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric. Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea …”. Mai târziu am aflat că erau versete din Biblie. La marginea de jos a foii era scris, mai târziu, de o mână tremurătoare: „Este numai un Mijlocitor între Dumnezeu și om”.

Sabia cu două tăișuri a Cuvântului lui Dumnezeu și-a făcut lucrarea în sufletul meu prin acele cuvinte. În viața mea a venit lumina mântuirii prin Isus Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU FI RIGID!

„Naaman … a plecat plin de mânie” (2 Împărați 5:12)

Naaman, un general al armatei siriene, era obișnuit ca lucrurile să se facă după cum dorea el. Iar atunci când Elisei i-a spus să se scalde de șapte ori în apa murdară a râului Iordan pentru a se vindeca de lepră, el „a plecat plin de mânie”. El a spus: „nu există oare râuri mai curate? N-ar fi putut oare profetul să-si pună mâinile peste mine și să mă vindece?” Din fericire, el si-a ascultat slujitorii, și-a înghițit mândria și a avut parte de o minune. Noi putem extrage câteva învățături importante de aici.

Deoarece orice proces necesită adaptarea la schimbare si depășirea obstacolelor, întreabă-te:

1)
Care este esența fricii si a mâniei mele referitor la această situație? îmi este frică de necunoscut si de schimbările pe care le-ar putea aduce?

2) Sunt eu rigid si încerc să-mi impun voia si dorințele in această situație? Sunt eu dispus să pierd planul desăvârșit al lui Dumnezeu, opunându-mă unei schimbări pe care o orchestrează El? Mulți dintre noi pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. De ce? Asemenea lui Naaman, suntem obișnuiți ca lumea să lase după noi si să ne satisfacă propriul ego. Faci tu lucrul acesta?

3) Sunt eu leneș, nepriceput, sau nu vreau să aloc timp și efort schimbării? Dacă nu ești dispus să te schimbi, nu vei creste. Si dacă nu crești, nu vei ajunge în locul în care poți primi binecuvântarea pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu.

Charles Franklin Kettering a spus: „Lumea urăște schimbarea și cu toate acestea este singurul lucru care a adus progresul”. Cere-I astăzi lui Dumnezeu tăria emoțională și spirituală ca să accepți schimbările pe care le aduce El în viața ta si sa te ajute să le vezi ca fiind spre folosul tău (Romani 8:28).

16 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria „a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: „Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – „Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. „Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Le-a spus şi o pildă: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său…” LUCA 6:39-40

Când Domnul Isus a spus această pildă, a ştiut că unii ucenici au nevoie să fie avertizaţi. Un adevărat ucenic este acela care recunoaşte că este sub disciplina învăţătorului său. Unii erau în adevăr ucenici, dar alţii erau ucenici numai cu numele, nefiind născuţi din nou, neavând deci o pricepere spirituală. Domnul foloseşte exemplul de orbire fizică, pentru a ilustra condiţia în care erau ei din punct de vedere spiritual. Evident că dacă un orb conduce pe alt orb, vor cădea în şanţul de pe marginea drumului. Cu cât mai grav este cazul unui orb spiritual care se dă drept creştin şi călăuză, care se crede capabil de a conduce pe alţii care nu au nici o lumină spirituală. Ammdoi vor sfârşi prin a cădea în mocirla unei ruini spirituale. Şi totuşi, astăzi sunt mii de astfel de oameni care pretind că sunt creştini. Unii îşi iau chiar titluri ca: „Reverend”, „Părinte” sau „învăţător” făcând ca mulţimile neştiutoare să creadă că aceşti oameni sunt oameni iluminaţi şi bine instruiţi. Şi totuşi, ei pot fi de-adreptul orbi cu privire la adevărul clar al creştinismului, orbi faţă de învăţătura sănătoasă a Bibliei, fiind prinşi în cursa Diavolului cu tot felul de aberaţii religioase şi de învăţături false, pretinzând că au Scriptura ca temelie, înşelând pe mulţi şi înşelându-se şi pe ei înşişi. Sunt orbi faţă de frumuseţea morală şi spirituală a Domnului Isus şi a slavei Sale, pentru că ei înşişi nu-L cunosc ca pe Domnul şi învăţătorul lor şi de aceea nu L-au preţuit niciodată. Sunt orbi pentru că nu cunosc pe Duhul Sfânt care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea au inventat tot felul de erezii nimicitoare. Ei înşişi nu ştiu unde sunt şi totuşi pretind a conduce pe alţii. În pilda pe care a dat-o Domnul Isus, El nu avertizează numai pe călăuzele oarbe cât mai ales pe aceia care ar putea să se lase conduşi de astfel de călăuze. De aceea ei sunt răspunzători că au lăsat pe „orbi” ca să-i conducă. Cea mai bună călăuză este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă îl citim cu rugăciune şi cu dorinţa sinceră, pe de o parte de a cunoaşte voia Lui în amănunt, iar pe de altă parte de a ne aşeza fără comentarii sub autoritatea supremă a Cuvântului, putem să fim siguri că, prin harul lui Dumnezeu, vom putea să mergem fără şovăială pe Cale şi fără grija de a ne rătăci şi de a cădea în şanţul ereziilor de tot felul.

„Dacă totuşi nu ne bucurăm cum ar trebui de lectura Cuvântului, sau dacă cu toate rugăciunile noastre, Dumnezeu nu ni se descoperă în ea, să nu ne mulţumim de a rămâne aici: Dumnezeu ne vorbeşte prin tăcerea Sa. Trebuie că este un obstacol între sufletul nostru şi El: tolerarea unor gânduri rele, lipsă de sensibilitate sau neglijenţă”. J.N.D.

Nu lăsa niciodată ca lucrurile pe care nu le înţelegi din lectura Sâmtului Cuvânt al lui Dumnezeu să-ţi răpească bucuria lucrurilor pe care le înţelegi. Domnul Isus, Călăuza noastră supremă a spus: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii” (loan 8:12).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” Luca 18:1.

Mântuitorul doreşte ca, în orice caz, să căutăm ajutorul lui Dumnezeu. Aici, el ne dă curaj, ca să cerem prin credinţă. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu”. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul”. Am putea întreba: A fost nedrept judecătorul acesta? El a ajutat-o pe văduvă, dar vedem că el a minţit când a spus că nu se teme de oameni, deoarece s-a temut ca nu cumva această văduvă să vină mereu pe capul lui. Iar pentru faptul că a spus că nu se teme de Dumnezeu, el era nedrept. Mulţi spun: „Fă binele şi nu te teme de nimeni”, dar despre Dumnezeu nu vor să ştie nimic, deci şi ei sunt nedrepţi.
Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Si Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” De aceea vedem cât de important este să strigăm la Dumnezeu în necazurile noastre, şi să cerem de la El, tot ce avem nevoie. Prin această pildă doreşte să ne arate, că El ne ascultă cererile şi de asemenea ne dă curaj să credem în El. Depinde întotdeauna dacă te rogi cu credinţă şi nu de mulţimea cuvintelor tale.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NEACOPERIREA ŞI MĂRTURISIREA PĂCATULUI

Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.

Proverbe 28.13

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte. El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele. Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-1 urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti. Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.După aceea să părăsim păcatul. După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul. Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine. Nu pentru
mărturisirea păcatului, nici pentru
schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele lui Isus.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm… .Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.

2 Corinteni 5.11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu. Hotărât pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?” întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?” Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog.” – „Nu” a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi.” După aceasta s-a îndepărtat. Când la scurt timp după aceea în localitatea respectivă a propovăduit Evanghelia, la sfârşitul adunării a venit o fată tânără spre el. Plină de bucurie i-a spus: „Domnul meu, eu sunt fata cea tânără pe care, la deschiderea uşii aţi întrebat-o dacă locuieşte Cristos în acea casă. Prin această întrebare am venit eu la Cristos şi acum sunt mântuită.”De ne-ar umple dragostea Domnului Isus inimile pentru oamenii nemântuiţi ca El să ne poată folosi ca soli ai Lui. Cât de des un cuvânt la timpul lui a atins inima şi cugetul şi un om rătăcit a fost adus în contact cu mântuirea lui Cristos. Noi suntem lăsaţi în lumea aceasta, ca să fim mărturie a ceea ce a făcut Marele Mântuitor cu noi. De-am fi nişte harnici slujitori ai lui Cristos! Voltaire a spus că peste o sută de ani Biblia nu se va mai găsi decât ca o mostră a prostiei religioase (Aşa gândea el). Dar iată ironia divină: în chiar casa unde a scris acele rânduri, s-a deschis un depozit de Biblii.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ia-ne pe toţi cu desăvârşire în mâna Ta, făcându-ne în stare să alegem călăuzirea Ta pentru ca Dumnezeul nostru să ne găsească vrednici de chemarea Lui (v. 2 Tesaloniceni 1:11).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: ” Unde este făgăduinţa venirii Lui?”»2 PETRU 3,3-4

Profeţiile sunt uneori asemănătoare rugăciunii de cerere: se întâmplă exact opusul a ceea ce ne-am dorit, a ceea ce ne-am aşteptat. În loc de rezolvarea problemei vedem cum aceasta devine şi mai complicată. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu se lasă însă descurajaţi de acest lucru. Ei stiu că şi în situaţia în care tot ceea ce văd şi experimentează se întoarce parcă împotriva lor, totuşi rugăciunile le vor fi ascultate. La fel stau lucrurile şi cu profeţiile, chiar dacă duşmanilor lui Dumnezeu le vine foarte uşor să ia în derâdere adevărul Scripturii. Copiii Săi sfinţi ştiu ce se întâmplă în realitatea spirituală invizibilă, chiar dacă lumea căzută în păcat nu poate percepe lucrul acesta. Un exemplu ar fi profeţia lui Isaia potrivit căreia Babilonul (Irakul) şi puterea haldeului vor avea aceeaşi soartă ca Sodoma şi Gomora sau, după cum a spus profetul Ieremia, Babilonul va ajunge o ruină şi va fi o locuinţă a şacalilor, împlinirea totală a profeţiei ne stă încă înainte şi ne apropiem cu paşi tot mai rapizi de acest moment de judecată.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui. Psalmi 29:2

Slava lui Dumnezeu este rezultatul naturii şi faptelor Sale. El este glorios în caracterul Său, fiindcă tot ce este sfânt, bun şi plăcut în Dumnezeu trebuie slăvit. Acţiunile care izvorăsc din caracterul Său sunt şi ele glorioase; în timp ce El intenţionează ca ele să arate bunătatea, îndurarea şi dreptatea Lui creaturilor Sale, El are grijă ca slava asociată lor să-I fie dată numai Lui. Nu există nimic în noi care să merite slavă, fiindcă ce ne face diferiţi de alţii? Şi ce lucru avem noi, care să nu fi fost primit de la Dumnezeul oricărui har? Cât de atenţi ar trebui deci să fim într-o umblare umilă în faţa Domnului! In momentul în care ne slăvim pe noi înşine, ne ridicăm ca rivali ai Celui Prea înalt, de vreme ce nu există decât un singur loc pentru slavă în univers. Se va slăvi insecta, care trăieşte o oră, în faţa soarelui care o încălzeşte? Se va ridica lutul deasupra celui care îl lucrează pe roată? Se va lupta nisipul deşertului cu vântul? Sau picăturile din ocean cu furtuna? Daţi totul Domnului, popor neprihănit. „Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său. ” Totuşi, una dintre cele mai grele lupte din viaţa creştinului este să înveţe această propoziţie — „nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Psalmi 115:1). Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu, şi o învăţăm uneori printr-o disciplină foarte dureroasă. Numai să înceapă un creştin să se laude „pot face totul”, fără să adauge „prin Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi peste puţin timp va începe să bocească „nu pot face nimic” şi să se tăvălească în praf. Când facem ceva pentru Domnul, şi El este mulţumit să ne accepte acţiunile, să ne aruncăm coroanele la picioarele Lui şi să exclamăm „nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Corinteni 15:10)!

Seara

Dar si noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului. Romani 8:23

Posesiunile prezente sunt declarate în acest verset Chiar în momentul acesta, noi avem „cele dintâi roade ale Duhului”.
Avem căinţă, perla celor mai alese dorinţe; credinţă, diamantul nepreţuit; speranţă, smaraldul ceresc, şi dragoste, rubinul slăvit. Noi am fost făcuţi deja făpturi noi în Christos Isus prin lucrarea efectivă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Mântuirea este considerată roadă dintâi fiindcă vine prima. Snopul folosit în darul legănat era primul rod (vezi Levitic 23:10-12). In acelaşi fel, viaţa spirituală şi toate darurile care împodobesc această viaţă sunt prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletele noastre. Roadele dintâi erau pârga secerişului. De îndată ce un israelit culegea primul snop de spice coapte, privea înainte cu bucurie spre recolta viitoare. In acelaşi fel, prea iubiţilor, când Dumnezeu ne dă daruri care sunt „curate”, „vrednice de iubit” şi „vrednice de primit”
(Filipeni 4:8) în urma lucrării Duhului Sfânt, acestea sunt o pregustare a slavei viitoare. Roadele dintâi erau întotdeauna sfinte Domnului, şi firea noastră nouă, cu toate puterile ei, este un lucru consacrat Viaţa nouă nu este a noastră, ca să ne însuşim toate meritele. Este imaginea şi creaţia lui Christos, şi este rânduită pentru slava Lui. Roadele dintâi nu erau toată recolta, şi lucrarea Duhului Sfant în noi acum nu este totul — desăvârşirea vine pe urmă. Noi nu trebuie să ne lăudăm că am ajuns la desăvârşire, şi să ne gândim că snopul legănat este singurul produs al anului. Noi trebuie să fim „flămânzi şi însetaţi după neprihănire”
(Matei 5:6) şi să tânjim după ziua răscumpărării. Dragă cititorule, în seara aceasta, deschide-ţi larg gura, şi Dumnezeu o va umple (Psalmi 81:10). Fie ca binecuvântările din prezent să-ţi stârnească o dorinţă aprinsă după mai mult har. Luptă-te cu tine însuti pentru o mai mare consacrare, şi Domnul tău ţi-o va da. El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”
(Efeseni 3:20).

IZVOARE IN DEŞERT

Îmi pusesem nădejdea în Domnul.(Psalmul 40:1)

A aştepta este mult mai greu decât a umbla, pentru că aşteptarea necesită răbdare, şi răbdarea este o virtute rară. Noi ne bucurăm să ştim că Dumnezeu construieşte garduri în jurul poporului Său, când privim gardul sub aspectul protecţiei. Dar când îl vedem crescând tot mai înalt până când nu mai putem să vedem peste el, ne întrebăm dacă vom mai ieşi vreodată din mica noastră sferă de influenţă şi slujire, în care ne simţim închişi. Uneori ne este greu să înţelegem de ce nu avem un domeniu mai larg de slujire, şi devine dificil pentru noi „să luminăm colţul” în care ne aflăm. Dar Dumnezeu are un scop în toate întârzierile Lui. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui” (Psalmul 37:23).

Lângă acest verset, pe marginea Bibliei lui, George Mueller a făcut această observaţie: „Şi opririle de asemenea”. Este o tristă greşeală ca cineva să treacă de gardurile lui Dumnezeu. Este un principiu vital al călăuzirii Domnului ca un creştin să nu plece niciodată din locul în care este sigur că l-a aşezat Dumnezeu, până nu se mişcă „stâlpul de nor” (Exod 13:21). din Vremurile Şcolii Duminicale

Odată ce am învăţat să aşteptăm îndrumarea Domnului în toate, vom cunoaşte puterea care găseşte punctul ei cel mai înalt într-o umblare lină şi constantă. Mulţi dintre noi nu avem această putere pe care o dorim atât de mult, dar Dumnezeu dă putere deplină pentru orice lucrare pe care ne cheamă s-o facem. Aşteptarea – să rămâi credincios cârmuirii Lui – acesta este secretul puterii. Şi orice lucru care nu se potriveşte cu ascultarea de El este o pierdere de timp şi de energie. Veghează şi aşteaptă călăuzirea Lui. Samuel Dickey Gordon

Trebuie viaţa considerată un eşec de cineva constrâns să stea pe loc, forţat la inactivitate şi obligat să urmărească valurile mari şi tumultoase ale vieţii de pe ţărm? Nu – victoria se câştigă atunci stând pe loc şi aşteptând în tăcere. Însă lucrul acesta este de o mie de ori mai greu de făcut decât în trecut, când alergai cu capul înainte în treburile vieţii. E nevoie de mult mai mult curaj să stai şi să aştepţi şi totuşi să nu te descurajezi sau să-ţi pierzi speranţa, să te supui voii lui Dumnezeu, să renunţi la oportunităţile de a lucra şi să laşi onorurile pentru alţii, şi să fii tăcut, încrezător, şi bucuros în timp ce mulţimea ocupată îşi continuă fericită drumul.

Cea mai minunată viaţă este: „să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul” (Efeseni 6:13). J. R. Miller

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 23.1-22

    Isus, Cel care a dejucat toate atacurile conducătorilor religioşi, acum îi pune în gardă pe ucenici şi pe cei din mulţime cu privire la aceştia. Ceea ce ei spuneau era, în general, foarte bine, dar, din nefericire, făceau cu totul altceva (vezi 21.30). Noi, cei care am învăţat probabil atâtea adevăruri biblice şi care ştim în anumite situaţii să le amintim chiar şi altora, suntem noi siguri că le punem în practică? (Ioan 13.17; Romani 2.21).

    Câtă deosebire între aceşti conducători religioşi şi Domnul Hristos, singurul conducător autentic (v. 8,10)! Ei recomandau legea – El o împlinea (5.17 notă: revela plinătatea lui Dumnezeu prefigurată în lege). Ei puneau asupra altora „poveri grele şi greu de purtat” (v. 4) – El îi chema pe cei „trudiţi şi împovăraţi” pentru a le da odihnă (11.28). Ei îşi alegeau primele locuri (v. 6) – El, de la iesle până la cruce, a ocupat constant cel din urmă loc. El a fost slujitor înainte de a fi conducător (v. 11). Nimeni nu va fi înălţat mai sus, pentru că nimeni nu s-a smerit mai adânc. De partea lor însă, aceşti cărturari şi farisei care căutaseră propria lor glorie vor merge spre ruina şi pierzarea lor. In locul fericirilor” de la începutul slujbei Sale, Domnul trebuie să pronunţe acum de şapte ori îngrozitorul „vai” împotriva acestor oameni atât de responsabili.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:1-16

LACOM SAU MULŢUMIT?

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor…1 Timotei 6:10

Cineva a spus: „Banii” sunt paşaportul universal cu care poţi merge oriunde în afară de cer, şi cu care poţi cumpăra orice în afară de fericire”. In ei înşişi, banii sunt buni şi necesari, dar dragostea de ei este păcat. Cei care încearcă să-si găsească mulţumirea prin bogăţie de obicei nu pot fi satisfăcuţi, numai dacă ar avea puţin mai mult.

Într-o dimineaţă, în timp ce cobora scările, un om bogat a auzit din bucătărie pe bucătăreasă exclamând: „Oh, dacă aş avea doar 5 dolari, aş fi atât de mulţumită!” Gândindu-se la ceea ce auzise şi dorind s-o vadă multumită bogatul i-a înmânat o bancnotă de 5 dolari. Femeia i-a mulţumit foarte frumos. Omul s-a oprit la uşa bucătăriei să audă dacă femeia va da slavă lui Dumnezeu cu aceeaşi satisfacţie. De îndată ce ea a fost convinsă că n-o aude nimeni, a spus: „O, de ce n-am zis 10 dolari!” Acesta este strigătul tipic al inimii lacome. O revistă creştină scria că într-o carte de cântâri, dactilografa grăbită, în loc să scrie versul: „Doresc în ceruri ca cristalul”, a scris: „Doresc în ceruri capitalul”. Editorul revistei remarca: „Versiunea revăzută a cântării poate fi acceptabilă pentru mulţi care au căzut pradă dragostei de bani”. A găsi bucuria şi satisfacţia care vine de la Dumnezeu – aceasta înseamnă mulţumire. Fii realist acum, cauţi să fii bogat în bunuri ori bogat în Dumnezeu? Eşti lacom sau mulţumit? H.G.B.

Cel ce are în Cristos odihna

În tot ce-i lacrimă şi-ngrijorare,

E mai bogat, chiar dacă ar avea

Al său, tot aurul din lumea mare.    – Garrison

Măsura adevăratei noastre bogăţii este ceea ce vom avea în veşnicii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Pentru că Dumnezeul care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric”, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

2 Corinteni 4.6

Lumina divină care a strălucit în inima întunecată a lui Pavel la momentul convertirii lui are corespondent în lumina fizică, lumină care a împrăștiat întunericul ce învăluia creația. În consecință, el sa alipit de Hristos pentru întreaga viață și a purtat „evanghelia gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”, în vasul său de lut. Dumnezeu a crăpat acest vas, pentru ca lumina să poată străluci către cei din jurul lui Pavel, dea lungul vieții sale de slujire.Gloria lui Dumnezeu are dea face cu natura lui, la fel și lucrările Lui prin care ni Se revelează. Creația este un aspect al revelației gloriei Sale – „Fiindcă, de la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate” (Romani 1.20).În capitolul precedent din 2 Corinteni a fost prezentată o glorie a lui Dumnezeu atașată legii: „Pentru că, dacă slujba condamnării a avut glorie, cu atât mai mult prisosește în glorie slujba dreptății!” (2 Corinteni 3.9). Această dreptate se întemeiază pe lucrarea încheiată a lui Hristos de la cruce; ea este obiect al slujirii Duhului și este revelată în evanghelie, al cărei subiect glorios este Hristos. Dumnezeu, în harul Său suveran, a strălucit în inimile noastre, pentru a face să strălucească lumina cunoștinței gloriei Sale pe fața lui Isus Hristos, fiindcă El este „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale” (Evrei 1.3). Gloria lui Dumnezeu strălucește întrun mod deosebit la crucea lui Hristos. R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. Ioan 1.9

A venit lumina

Anii au trecut. Într-o dimineață, în timp ce priveam piatra funerară, pe care strălucea soarele și sub care se odihnea deja de câțiva ani mama, mă năpădiseră amintirile trecutului, cărora nu mă puteam împotrivi. Astăzi știu că a fost o putere deosebită, mai tare decât orice amintire. A fost prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletul meu.

Mă preocupau în acele momente gânduri serioase, simțăminte înfricoșătoare mă făceau să tremur. Viața și moartea, veșnicia se întruchipau în același timp; privind la tabloul pe care-l oferea acel peisaj plin de farmec – aici era viața și astăzi viața îmi aparținea încă, privind la multele morminte din cimitir – acolo era moartea, și după moarte urmează veșnicia.

Acum viața îmi mai aparținea. Odată, moartea și veșnicia vor fi partea mea. Ca un semnal de alarmă, acest gând pătrundea în sufletul meu. Misterioasa, infinita, necunoscuta veșnicie! Oare mă aflam deja la marginea acestei prăpastii? Eram pregătită? Conștiința îmi spunea: nu! Acum știu că a fost vocea lui Dumnezeu care îmi vorbea și dorea ca lumina Evangheliei Sale să pătrundă în inima mea și să-mi aducă liniștea după care suspinam.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat” (Numeri 11:1)

Dacă ai impresia că văicăreala nu este mare lucru, citește următoarele: „Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului și a mistuit o parte din marginea taberei”. Un înțelept a spus cândva: „M-am plâns că nu am pantofi până când am întâlnit un om care nu avea picioare.

Dumnezeu te-a binecuvântat în multe feluri si nu vrea să te audă plângându-te. Totuși, de ce cârteau iudeii? Pentru că „le mergea rău”.

Pentru unii dintre noi, necazul vine prin boală. Pentru alții, printr-o carieră ratată si bani insuficienți pentru plata facturilor sau printr-o situație familială care s-a întâmplat cu ani în urmă si care acum a lăsat responsabilitatea pe umerii noștri. Unii dintre noi au luat decizii greșite în tinerețe si prin urmare, planurile lor s-au năruit. Acum ne luptăm cu probleme maritale, cu familii amestecate și cu consecințele alegerilor noastre. Noi ți trebuie să ne confruntăm cu un anumit nivel de necazuri. Toți avem ceva în viață de
care Dumnezeu nu vrea să audă că ne agățăm! Înțelege un lucru: e greu să trăiești cu necazul, dar când te plângi, te lipsești si de harul care vine odată cu el. Alegând să te plângi și să te agăți de imaginea unei vieți perfecte nu te mai poți bucura de harul care îți este pus la dispoziție si care îți va aduce biruința. Așadar schimbă-ți modul de gândire. Pleacă-te pe genunchi și roagă-te: „Doamne, doresc ca atitudinea mea să fie diferită. Vreau și eu să experimentez bucuria pe care I u o dai acelora care părăsesc pustiul nemulțumirii și intră în țara promisă a recunoștinței”. Amin!

15 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Semne ale naşterii din nou

„Trebuie să vă nasteţi din nou.” loan 3:7

Răspunsul la întrebarea: „Cum se poate naşte un om bătrân” este următorul: Atunci când el este îndeajuns de bătrân ca să moară – să moară faţă de drepturile sale, faţă de virtuţile sale, faţă de religia sa, faţă de orice şi să primească înlăuntrul său viaţa care n-a fost niciodată acolo înainte. Viaţa cea nouă se manifestă prin pocăinţa noastră conştientă şi sfinţenia noastră inconştientă.

Tuturor celor ce L-au primit… (Ioan 1:12). Cum am dobândi cunoaşterea lui Isus- printr-o percepţie spirituală interioară sau prin ceea ce-am învăţat ascultându-i pe alţii? Am eu ceva în viaţa mea care mă leagă de Domnul Isus ca Mântuitor al meu personal? Întreaga istorie spirituală trebuie să aibă ca temelie cunoaşterea personală a lui Isus Cristos. A fi născut din nou înseamnă a-L vedea pe Isus.

Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu (loan 3:3). Caut eu semne ale impărăţiei lui Dumnezeu sau recunosc domnia Lui? Naşterea din nou îmi dă o nouă forţă vizuală prin care încep să discern domnia lui Dumnezeu. Domnia lui a existat tot timpul, ea fiind legată de natura Lui: acum, o dată ce am primit natura Lui, pot să văd domnia Lui.

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte (1 loan 3:9). Încerc eu să nu mai păcătuiesc sau am încetat să mai păcătuiesc? A fi născut din Dumnezeu înseamnă a avea puterea supranaturală a lui Dumnezeu de a înceta să păcătuiesc. În Biblie nu găsim întrebarea: ..Poate un creştin să păcătuiască?” Biblia spune cu tărie că un creştin nu trebuie să păcătuiască. Lucrarea eficientă a vieţii celei noi se arată în faptul că nu mai păcătuim – nu doar avem puterea să nu mai păcătuim, ci am încetat să mai păcătuim. I loan 3:9 nu spune că noi nu putem păcătui, ci că, dacă ascultăm de viaţa lui Dumnezeu din noi, nu trebuie să păcătuim.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă ţi s-o aibă din belşug”.

IOAN 10:10

Iată situaţia în care se găseşte cel răscumpărat care a intrat pe poartă, acceptând pe Domnul Isus Hristos ca pe Păstorul cel bun. Dar o astfel de oaie care a promis să-L urmeze oriunde o conduce El şi să asculte numai de glasul Lui, este vizată cu precizie şi stăruinţă de un vrăjmaş crud şi necruţător.

Realizăm noi aceasta? El ne poate ataca ca un lup răpitor, poate deasemenea să încerce să ne înşele ca un „înger de lumină” şi să ne amăgească cum a făcut şarpele în Eden cu Eva (2 Cor. 11:3, 4, 13, 14). Scopul lui deci este mereu acelaşi: „să fure, să junghie şi să nimicească”. Din clipa când ascultăm glasul lui, sau încetăm de a-i mai rezista, el se pune pe lucru şi ne fură ceva din viaţa noastră spirituală: poate fură timpul pentru citirea Cuvântului şi pentru rugăciune, dar are grijă să ne dea timp destul pentru televizor sau alte „lucrări neroditoare ale întunericului” (Ef. 5:11). Poate să ne fure părtăşia cu fraţii care ne este atât de necesară şi de folos şi poate chiar să ne fure părtăşia cu Domnul Isus, introducând vreun păcat în viaţa noastră şi aceasta este cea mai mare pierdere. Şi astfel îşi începe el lucrarea de distrugere, nu a sufletului, fără-ndoială, ci a unei vieţi creştine adevărate. Oh! Să veghem la ce auzim şi vedem aici şi acolo, să ne dăm seama de manevrele vrăjmaşului nostru! Atâtea vieţi au fost secătuite de tot ce este duhovnicesc şi deteriorate în ce priveşte lucrarea lui Dumnezeu în ele, pentru că „oile” au ascultat de glasul străinului.

Una din cele mai eficace acţiuni a vrăjmaşului celui credincios este înşelarea lui cu tot felul de învăţături false scoase dintr-o falsă interpretare a Scripturii Sfinte, şi aceasta o face Satan personal care se preface în înger de lumină. Dumnezeu să ne dea darul deosebirii duhurilor ca să nu ne lăsăm înşelaţi de această teribilă metodă a vrăjmaşului şi astfel să nu ascultăm de glasul străinilor care sunt „hoţi şi tâlhari” (vs. 8). Să nu pretindem că suntem mulţumiţi cu viaţa noastră, atâta timp cât moartea spirituală şi formalismul religios -lucrarea hoţului – domnesc în ea. Să ne întoarcem la cruce, căci acolo este cu adevărat adăpostul nostru! Să avem curajul şi sinceritatea de a constata, recunoaşte şi mărturisi pagubele duhovniceşti pe care le-a cauzat lipsa noastră de veghere.

Domnul Isus ne-a făgăduit o viaţă spirituală din belşug şi aceasta trebuie să ne caracterizeze. O astfel de viaţă este transmiterea vieţii de învierea Domnului Isus. O recunoaştem la noi? O recunosc şi alţii? Când demonstrăm o neprihănire practică, dovedim că avem o sursă nouă de viaţă. Viaţa din Duhul începe când firea pământească moare. Cea mai rapidă cale de a ruina viaţa spirituală este un cuget pătat.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.” Isaia 25:4.

Isaia 25 este un capitol minunat, deoarece conţine ajutor pentru timpul necazului. Mântuitorul ne poartă mult mai mult de grijă, decât ne-am putea noi închipui. El îi conduce, de multe ori, pe copiii Săi în pustie, pentru ca să le poată vorbi inimii lor. Câteodată nu ne dăm seama de acest lucru. Dacă Domnul scoate pe câte unul din mersul lui obişnuit, îl dezbracă de el însuşi, atunci unii se vor gândi: „Cu mine nu este ceva în ord ci este lucrarea mea proprie, şi este bine dacă Dumnezeu ne-o va lua. Chiar şi în cazul când ne gândim că nouă nu ne mai spune nimic Cuvântul, să nu ne dezlipim de El. Noi trebuie, simplu, să ne lsăsăm să cădem în braţele Domului, şi să nu rămânem în continuare agăţaţi de jgheab, cum a spus odată un evanghelist. Dacă Dumnezeu ne duce în pustiu, atunci persoana noastră va deveni slabă, şi atâta timp cât eu mai cad şi nu am biruinţă, înseamnă că mai am putere proprie. Dumnezeu este tăria celor slabi. Dacă vom trece prin necazuri ştim că Dumnezeu va aduce la tăcere cântecul de izbândă al vrăjmaşului. Dacă cuiva i se pare că nu va putea ajunge nicăieri, că până la urmă tot în mâna Satanei va ajunge, atunci să ştim că aceste gânduri vin direct de la Satana. Noi ne putem bucura de mântuirea lui Dumnezeu. Acest lucru este mai bun, decât să ne ocupăm cu noi înşine iar în ispite şi încercări noi ne putem baza pe jertfa care este valabilă veşnic; să ne ocupăm cu simţămintele noastre rele mai puţin şi chiar dacă ţi s-ar părea că tu ai merita iadul, să crezi totuşi în bunătatea lui Dumnezeu. Cel mai important lucru este să-I slujim lui Dumnezeu şi să credem în mântuirea adusă de El. Această credinţă şi faptul că ne bazăm pe Cuvântul Lui, ne va da izbânda.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

RUGĂCIUNEA ÎN NUMELE LUI

Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Ioan 14.13

Nu toţi credincioşii ştiu să ceară ceva în Numele Iui Isus; a te ruga, nu numai din dragoste pentru El, ci în Numele Său, ca şi cum ai fi împuternicit de El, este o treaptă înaltă a rugăciunii. Sunt unele lucruri pe care noi n-am îndrăzni sa le cerem în Numele acesta binecuvântat, căci ar însemna să-l necinstim; dar când cererea este vrednică să fie sprijinită pe numele lui Isus, ea va fi primită şi împlinită.Cu cât o rugăciune este mai mult spre slăvirea Iui Dumnezeu prin Fiul, cu atât este mai sigur că ea va reuşi. Ea aduce slavă pentru adevărul Său, pentru puterea Sa, pentru credincioşia Sa şi pentru harul Său. Împlinirea rugăciunii, când ea este făcută în Numele lui Isus, descoperă dragostea Tatălui pentru Fiul Său prea iubit şi cinstea cu care El l-a înzestrat. Slava lui Isus şi a Tatălui sunt aşa de strâns legate una de alta, încât mulţumirile care slăvesc pe Unul, slăvesc în aceaşi măsură şi pe Celălalt. Un fluviu ajunge renumit prin bogăţia izvorului care-l umple şi izvorul este cinstit prin fluviul care-i primeşte şi-i răspândeşte apa tuturor. Dacă răspunsurile la rugăciunile noastre L-ar necinsti pe Dumnezeu, noi n-am îndrăzni să ne rugăm; dar fiindcă El este proslăvit prin împlinirea rugăciunilor, noi vom cere mereu, în Numele acesta binecuvântat, ca Dumnezeu şi poporul Său să aibă o părtăşie a bucuriei.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi CRISTOS te va lumina. Efeseni 5.14

Acest avertisment serios are şi mai multă greutate prin faptul că se adresează credincioşilor, care au cunoscut poziţia lor în Cristos, potrivită cu hotărârile lui Dumnezeu. Lor le-a fost făcut cunoscut poziţia şi înaltele drepturi, care sunt strâns legate între ele. Ei ştiu că starea lor este în Cristos, ei Îl cunosc pe Dumnezeu, ca pe Dumnezeul şi Tatăl lor, ei ştiu că Cristos este sfânt şi fără cusur şi că ei SUNT copiii Lui.Pe drept cuvânt se aşteaptă de la ei ca să aibă o ţinută demnă, corespunzătoare înaltei chemări la care au fost chemaţi. Dar versetul nostru ne mai avertizează că, credinciosul poate să-şi piardă conştiinţa cu privire la starea lui. Desigur că nu este vorba de pierderea mântuirii, aşa cum din neştiinţă sunt gata mulţi să spună. El se scufundă din punct de vedere moral într-o stare de somn. Somnul este o prefigurare a morţii. Un om adormit recepţionează tot atât din lucrurile exterioare ca şi un mort. El nu vede nimic din frumuseţea şi farmecul creaţiei dumnezeieşti. La fel poate ajunge şi un credincios într-o astfel de stare încât să nu-i îngăduie să recunoască frumuseţea noii zidiri. Poate sunt credincioşi care nu duc o viaţă imorală, dar din binecuvântările duhovniceşti nu gustă nimic. Umblarea lor este pământească şi ţinuta lor este lumească. Într-o asemenea inimă, Domnul Isus nu are locul cel mai însemnat. Zile întregi un astfel de credincios nu simte lipsa Domnului. Lucrările zilnice au mai mult preţ pentru un astfel de creştin, decât Domnul Isus. Limbajul „căci pentru mine a trăi este Cristos” nu-i este cunoscut. Un astfel de creştin are o viaţă fără fericire, o viaţă căreia nu-i înţelege rostul. Şi unor astfel de creştini, să nu le fie de mirare că Marele Păstor trebuie să ia nuiaua pentru disciplinare.

Rugăciunea şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu sunt cerinţe necesare pentru creşterea sănătoasă şi puternică a vieţii creştine; aşa că un om care obişnuieşte să le părăsească pe amândouă, trebuie să fie într-o stare foarte rea.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, simt că tânjesc după Tine şi după viaţa Ta şi mă întorc la Psalmul 91 pentru asigurare -„Da, El te scapă” (Psalmul 91:3). Doamne, sunt sigur de asta şi vreau să-Ţi mulţumesc pentru sentimentul plăcut al grijii Tale protectoare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«După ce i-au scos afară, unul din ei a zis „Scapă-ţi viaţa. Să nu te uiţi înapoi și să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri. „» GENEZA 19,17

Păcatul principal al Sodomei, dacă putem să spunem aşa, a fost venerarea imoralităţii: homosexualitate, perversiune, furt, crimă, lăcomie şi nesupunere. În aceste zile şi noi trăim practic într-o altă Sodomă. Guvernele îşi pierd din ce în ce mai mult din autoritate şi devin tot mai lipsite de putere în faţa criminalităţii în continuă escaladare. Pentru Lot problema s-a pus astfel «Scapă-ţi viaţa» sau, după cum scrie într-o altă traducere a Bibliei, «Fugi, de dragul vieţii tale!». Acest mesaj al dragostei a fost rostit pe un ton foarte serios, care nu lăsa loc nici unui comentariu şi lucrul acesta este de necontestat. Lot a avut parte de un har extraordinar, deoarece doi îngeri ai lui Dumnezeu au venit personal la el, dar eu îţi spun că şi tu ai parte de acelaşi har, căci Dumnezeu vorbeşte inimii tale prin Cuvântul Său. Ieşi, de dragul vieţii tale veşnice, din Sodoma şi aleargă la Isus! Dumnezeu însuşi îi atenţionează pe oamenii din ziua de azi, care trăiesc precum Lot odinioară în Sodorna. El este dragoste şi te iubeşte şi pe tine, de aceea fugi, pentru a-ţi salva viaţa! Dumnezeu nu doreşte moartea păcătoşilor, ci vrea ca toţi să se întoarcă cu pocăinţă la El şi să trăiască veşnic.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.

Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil. Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci. Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

 Seara

Vă voi da o inimă de carne. Ezechiel 36:26

„Inima de carne” se cunoaşte, mai întâi, prin sensibilitatea faţă de păcat Nutrirea gândurilor necurate sau îngăduirea unor dorinţe rele, chiar şi pentru un moment, este destul ca să îndurereze inima de came. O inimă de piatră (vers. 26) va spune că o asemenea fărădelege nu înseamnă nimic, dar inima de came nu va suporta.

Dacă m-abat de la cărarea legiuită

Indreaptă-mă, Isuse, de îndat’;

Şi fă-mă să-mi plâng viaţa chinuită

Căci inima ta bună am îndurerat

In al doilea rând, inima de carne este atentă la voia Domnului. Voia firii este foarte arogantă; este greu să se supună voinţei lui Dumnezeu. Totuşi, atunci când ţi se dă o inimă de carne, voinţa tremură ca o frunză la fiecare răsuflare a cerului şi se înclină ca o salcie la fiecare adiere a Duhului lui Dumnezeu. Voinţa firească este ca un fier rece, întărit, care nu poate fi turnat în formă. Totuşi, voinţa firească, ca şi metalul topit, este modelată de mâna harului. In al treilea rând, în inima de carne există sensibilitatea afecţiunii. Inima întărită nu îşi iubeşte Răscumpărătorul, dar inima reînnoită arde de afecţiune pentru EL. Inima întărită este egoistă şi întreabă rece: „de ce să plâng pentru păcat? De ce să Îl iubesc pe Domnul?” In contrast, inima de carne spune: „Doamne, Tu ştii că te iubesc (loan 21. 15). Ajută-mă să te iubesc mai multi” Multe sunt privilegiile acestei inimi reînnoite. Acolo Se odihneşte Duhul Sfânt.Acolo locuieşte scumpul Domn Isus. Inima reînnoită este gata să primească fiecare binecuvântare spirituală, şi fiecare binecuvântare vine în ea. Ea aduce roade cereşti spre onoarea şi lauda lui Dumnezeu. De aceea, Domnul găseşte plăcere în ea O inimă sensibilă este cea mai bună apărare împotriva păcatului şi cea mai bună pregătire pentru cer. O inimă reînnoită stă în turnul de veghe aşteptând venirea Domnului. Tu ai „o inimă de carne”?

IZVOARE IN DEŞERT

În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.(Fapte 14:22)

Cele mai bune lucruri din viaţă sunt rezultatul rănilor pe care le-ai primit. Grâul trebuie să fie zdrobit înainte să devină pâine, şi tămâia trebuie să fie arsă în foc înainte să-şi emane parfumul. Pământul trebuie să fie brăzdat cu un plug ascuţit înainte să poată primi sămânţa. Şi o inimă zdrobită este ceea ce-I place lui Dumnezeu.

Da, cele mai dulci bucurii ale vieţii sunt roadele necazului. Natura umană se pare că trebuie să sufere ca să faci din ea o binecuvântare pentru lume.

Lângă uşa căsuţei mele creşte

Cea mai minunată, cea mai gingaşă floare care înfloreşte,

    Un trandafir sălbatic.

În dimineaţa plină de rouă sau când se apropie amurgul,

Cel mai rar parfum curge din el,

    Din acest ciudat trandafir sălbatic.

Dar când stropii de ploaie cad asupra lui,

Ah, atunci, emanaţiile lui sunt şi mai plăcute,

    La picioarele mele.

Deseori cu o gingăşie plină de iubire,

Îi presez uşor frunzele moi şi verzi,

    Cu o dulce mângâiere.

Un parfum încă şi mai minunat curge

Când degetele mele se apropie mai mult

    Şi strivesc trandafirul.

Dragă Doamne, aşa să fie viaţa mea:

Parfumul ei să curgă tot mai dulce,

    Când bat vânturi puternice.

Şi de va fi voia Ta binecuvântată

Să umpli sufletul meu cu o durere zdrobitoare,

    Apasă şi mai tare.

Şi-n timp ce curge parfumu-i muribund

Voi şopti cu glasul stins: „El iubeşte şi cunoaşte

    Trandafirul Lui zdrobit”.

Dacă aspiri să fii un om al mângâierii, dacă vrei să împărtăşeşti darul preoţesc al compasiunii, dacă doreşti să treci dincolo de a dărui o mângâiere banală unei inimi ispitite, şi dacă tânjeşti să treci prin schimbările zilnice ale vieţii cu acel tact care nu produce niciodată durere, atunci trebuie să fii pregătit să plăteşti preţul pentru o educaţie scumpă – pentru că la fel ca Domnul Hristos, tu trebuie să suferi. Frederick William Robertson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 22.23-46

    Este rândul altor împotrivitori, a saducheilor, să vină la Domnul cu o întrebare inutilă. Aceştia se gândesc să demonstreze prin relatarea lor absurditatea învierii. Înainte de a le da dovezi prin Scripturi cu privire la înviere, Isus Se adresează conştiinţei acestor oameni şi le arată că ei vorbesc fără să cunoască Cuvântul, pe baza nesigură (şi întotdeauna falsă) a propriilor lor gânduri. Aceasta este ceea ce fac astăzi multe persoane, în special cele aparţinând sectelor rătăcirii şi ale pierzării.

Învinşi pe terenul Scripturii, vrăjmaşii adevărului trec din nou la atac (v. 34-40). Ei primesc, drept răspuns, un rezumat perfect al întregii legi,… care-i condamnă fără drept de apel. La rândul Său, Isus le pune interlocutorilor Săi o întrebare care le închide gura. Respins, Cel care este în acelaşi timp şi Fiul şi Domnul lui David urmează să ocupe o poziţie glorioasă. Iar aceia care, în ciuda tuturor, voiau să rămână vrăjmaşi ai Săi îşi vor găsi şi ei locul care le este rezervat:… ca aşternut al picioarelor Lui (v. 44). Este întotdeauna impresionant să vedem persoane atât de hotărâte să-şi urmeze propria cale, încât refuză să se încline şi în faţa celor mai clare învăţături biblice (2 Timotei 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 53

SIGURI ÎN EL

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Isaia 53:5

În timp ce un misionar spunea istoria lui Isus unui trib din Africa de Sud, şeful tribului asculta cu mare atenţie. Când misionarul a terminat, şeful tribului i-a cerut să mai spună odată istoria. Când acesta a ajuns să povestească despre moartea lui Isus, şeful tribului a sărit deodată în picioare şi alergând în faţă a spus: „Opreşte, Bwana, opreşte! Ia-L pe Isus jos de pe cruce! Ia-L jos! Nu este locul Lui acolo. Este locul meu! Ia-L jos şi pune-mă pe mine acolo!” Şeful de trib recunoştea importanţa acestui adevăr biblic: Isus a murit în locul nostru.O privire asupra câtorva versete ne aduce aminte cât de clar este Cuvântul lui Dumnezeu atunci când explică acest concept: Isaia 53:6: „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui…”

1    Petru 2:24: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire – prin rănile Lui suntem vindecaţi”.

Romani 8:32: „El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat
pentru noi toţi…”

1 Petru 3:18: „Cristos de asemenea a suferit odată pentru păcate,
El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu”.

Da, Dumnezeu a judecat păcatele noastre în persoana Fiului Său. Mânia care trebuia să vină peste noi, s-a revărsat complet peste Isus, purtătorul păcatelor noastre. Când prin credinţă acceptăm pe Cristos, Dumnezeu pune în contul nostru dreptatea Sa. Nu mai putem fi condamnaţi. Acceptând jertfa lui Isus, primim siguranţă în Substitutul nostru, Isus, care a murit în locul nostru. P.R.V.

Străpuns pentru mine, străpuns pentru mine,

Pe cruce a fost străpuns pentru mine.

Păcatul îmi iartă în rane divine.

Sunt liber, Isus a muri pentru mine.    – Ovens

Cristos a devenit blestem pentru noi, pentru a îndepărta blestemul păcatului de la noi

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dar neam rugat Dumnezeului nostru și am pus strajă împotriva lor, zi și noapte, din cauza lor.  Neemia 4.9

Vați rugat vreodată cu ochii deschiși? De multe ori, când conduc pe autostradă, mă rog. Socotesc că acesta este un timp prețios, când pot să fiu singur cu Domnul. Bineînțeles, dacă aș închide ochii când mă rog întro astfel de situație, aș avea mari probleme. Dar și din punct de vedere spiritual este bine să veghem și să ne rugăm în același timp. Neemia pusese o strajă din cauza vrăjmașilor din jur. Acesta era secretul biruinței asupra acelora care stăteau în calea reconstruirii zidului cetății. Acesta este și secretul biruinței în viața noastră de creștini.

În Marcu 13.33 ni se spune să veghem și să ne rugăm în vederea împrejurărilor dificile care vor fi în lume. Vegherea și rugăciunea constituie de asemenea secretul biruinței asupra cărnii. În Marcu 14.38, Domnul Isus îi avertizează pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, în grădina Ghetsimani, spunând: „Vegheați și rugațivă, ca să nu intrați în ispită. Duhul, întradevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere”. Știm că Petru nu a vegheat și nici nu sa rugat, după care a intrat în ispită și sa lepădat de Domnul.Vegherea și rugăciunea ne vor oferi biruința și asupra diavolului. În Efeseni 6.1018, Pavel descrie vrăjmașul pe care noi, cei credincioși, trebuie săl înfruntăm, precum și armura pe care trebuie so purtăm. Biruința spirituală vine prin veghere și prin rugăciune. Petru ne spune: „Fiți treji, vegheați! Pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5.8). Pavel le amintește colosenilor: „Stăruiți în rugăciune, veghind în ea cu mulțumire, rugânduvă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă a Cuvântului, ca să vorbim taina lui Hristos” (Coloseni 4.2,3). Vegherea înseamnă să observăm, să discernem nevoile din jurul nostru. Rugăciunea înseamnă să depinzi de Dumnezeu, că El va împlini toate acele nevoi. Vegherea și rugăciunea trebuie să aibă efect asupra tuturor sferelor vieții noastre.T. P. Hadley

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. Ioan 1.5

A venit lumina

Cu fața albă ca marmura și cu ochii închiși, mama era culcată pe mai multe perne. Tata stătea aplecat asupra ei ținându-i mâna în mâna lui. Nu m-am putut abține și, plângând, m-am aruncat pe pat. Mama deschise ochii și șopti:

– Copila mea, draga mea …

Apoi ochii ei obosiți se închiseră din nou. Stătea foarte liniștită. Noi nu ne luam privirile de la ea. Ce plăcută era fața ei! Nu numai bucurie și liniște, ci pace, o pace care nu poate fi exprimată în cuvinte, se vedea pe fața ei. În sfârșit își deschise ochii, ne privi pe toți cu o privire care radia de bucurie, apoi spuse clar:– Iubitul meu soț – totul a trecut – întunericul, îngrijorările, teama. Păcatele mele au fost mari și nenumărate, dar eu am găsit iertare! Acum totul este pace, – pace. A venit lumina în întuneric și aici – cu aceste cuvinte arătă o carte, care era Biblia – în această carte am găsit totul. Iubitul meu soț, copila mea dragă, și pentru voi – pentru voi! Epuizată căzu în perne și câteva clipe stătu liniștită și nemișcată. Apoi deschise din nou ochii și spuse încet, respirând greu: „Da, lumină – lumină în întuneric”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale mamei. Deși eram o copilă, care nu știam multe, pierderea mamei m-a durut mult de tot.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI CÂRTI! (1)

„Faceți toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14)

O doamnă care lucra la postă a fost abordată de un client cu următoarea rugăminte: „Nu știu să scriu. Ați putea să completați această vedere pentru mine?” După ce a scris adresa si un scurt mesaj funcționara l-a întrebat: „Ați mai dori si altceva să fac pentru dumneavoastră, domnule? Omul s-a
gândit o clipă si a spus: ” Da, ați mai putea adăuga un P.S. și să scrieți: „Scuză-mi, te rog, scrisul neîngrijit”. Asta da mulțumire!

Biblia spune: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri” fiindcă in caz contrar vei ajunge:

1) Să te rănești singur. Cârtirea duce la mânie și la depresie. Dumnezeu te iubește si El nu dorește să te rănești singur.

2) Să-L rănești pe Dumnezeu. Cârtirea pune la îndoiala grija lui Dumnezeu, caracterul si competenta Sa. In realitate, ceea ce spui tu sună așa: „Doamne, ai avut ocazia să-mi îndeplinești cererile si ai ales să n-o faci”.

3) Să-i rănești pe alții. Vorbele tale ii afectează pe cei din jurul tău si nimănui nu-i place să petreacă timp cu un membru din brigada descurajatorilor. Cârtirea îti satisface temporar firea egoistă, dar nu schimbă nimic. Când te plângi, îți justifici suferința fără să câștigi nimic. Dar iată vestea bună: Biblia spune: „Poporul a cârtit in gura mare… zicând că-i merge rău” (Numeri 11:1). Tu nu ai fost un cârcotaș de la început, te-ai molipsit pe parcurs, dar prin harul lui Dumnezeu poți deveni o persoană mulțumitoare! Odată ce îți recunoști obiceiul de a bombăni si de a căuta vinovatul, vei avea posibilitatea să ți-l schimbi cu altul mai bun. Un obicei prost e ca un pat moale; e ușor să te așezi pe el, dar e greu să cobori din el.

Așadar, daca ti-ai făcut obiceiul de a te cârti – scapă de el!

14 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Disciplinarea

„Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El” Evrei 12:5

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: „O, aceasta trebuie să fie de la diavol”. Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: „Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.”Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”. Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât n-ar costa.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…Fiţi tari, si lucraţi… caci Eu sint cu voi”. HAGAI 2:4

Acum, cind vremea s-a scurtat atit de mult si cind venirea Domnului Isus este asa de aproape, acest indoit îndemn ne este bine venit si se acorda cu vorba Domnului Isus care spune: „vine noaptea ctnd nimeni nu mai poate sa lucreze”. Cuvintele textului de care ne ocupăm, sint adresate de proorocul Hagai lui Zorobabel, care era un prinţ al lui Iuda si care se intorsese din robie ca sa reconstruiasca altarul şi templul Domnului. Fiindca el a refuzat „ajutorul” pe care vrăjmaşii lui Iuda il ofereau, acestia au căutat să-l impiedice ca să reconstruiască. Dar el a fost imbărbătat de cuvintele Domnului si mai ales de fagăduinţa că „Eu sint cu voi”. Dar aceste cuvinte ne sint adresate si nouă astazi care sintem chemati să fim impreună lucratori cu Dumnezeu. Lucrători la ce? Sufletele in jurul nostru sint ruinate de pacat, Biserica este ruinată si faramitată, şi este departe de a mai semăna cu Biserica de la inceput. Starea spirituală si morală a oamenilor este la pamânt, ori unde te intorici vezi numai suferintă, mizerie si nenorocire. Mai este necesar sa intrebam ce sa lucrăm? Domnul Isus n-a avut răgaz să se odihneasca pentru că El realiza starea nenorocită a omenirii, de aceea a zis: „Cit este ziuă trebuie să împlinesc lucrările Celui ce M-a trimis” (Ier. 9:4). In cimpul vast al lucrării lui Dumnezeu intra absolut toţi fraţii şi surorile, toţi copiii lui Dumnezeu aşa că nu putem nici unul să spunem: „eu nu am nici o chemare” în privinţa aceasta. Nu avem nevoie de o chemare deosebită, nici de talente deosebite, ci numai de dragoste pentru Domnul Isus şi pentru cei din jurul nostru. Ca sa vizitezi nişte bolnavi la spital şi să le duci un cuvânt de mângâiere, ca să mărturiseşti pe Domnul Isus la colegi, vecini, sau oriunde, ca să imbărbătezi pe cei desnadajduiţi şi să cauţi pe cei căzuţi, este oare nevoie de un dar sau talent deosebit? Nicidecum! Să ne gindim cu toata seriozitatea că „vine vremea cind nimeni nu mai poate să lucreze”. Cum ne vom infaţişa inaintea Aceluia care „va răsplati pe fiecare dupa binele sau răul pe care-1 va fi făcut”? Fără-ndoială că şi astazi vrajmaşul sufletelor se va împotrivi cum a fost şi pe vremea lui Zorobabel. Dar să ascultăm ce ne spune Domnul: „Fiţi tari si lucraţi”. Tăria noastra nu este în noi înşine ci in Domnul care ne-a promis că va fi cu noi. Cuvântul Domnului către Zorobabel spune: „nu prin forţă nici prin tarie, ci prin Duhul Meu,” deci tăria noastra este numai în El. Cind Zorobabel a fost chestionat de guvernatorii persani cu privire la autoritatea lui pentru lucrarea pe care o făcea, el a răspuns cu nobleţea unui prinţ: „Noi sintem slujitorii Dumnezeului cerului si al pamântului”. Ce cinste mare ni s-a făcut să fim slujitorii lui Dumnezeu şi chiar colaboratori ai Lui. Ne trebuie doar har şi stăruinţă şi acestea sint darurile lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt care locuieşte in noi, noi suntem chemaţi la o partăşie personală şi conştientă cu Marele nostru Preot sub picioarele căruia sunt supuse toate puterile, domniile şi stapânirile. Iată Cine este cu noi, care ne insoteşte si inaintea Căruia Satan tremură.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Stiu faptele tale; iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu;” Apoc.3:8.

Aceştia sunt cei săraci în duh, care trăiesc prin har. Dumnezeu ne călăuzeşte astfel, ca să rămânem săraci în duh. Mântuitorul iubeşte oamenii nevoiaşi şi pe aceia care nu tăgăduiesc Numele Lui, dar se încred în ajutorul şi puterea Lui, când stau în faţa greutăţilor. Dacă ne uităm la puterea Satanei ca fiind mai mare decât puterea lui Dumnezeu, prin aceasta îi tăgăduim Numele Său. Dacă spunem: „Că nimeni nu este curat” înseamnă că nu privim sângele Domnului Isus Hristos, ca fiind curat. Noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, numai dacă rămânem în bunătatea şi îndurarea Lui, şi dacă mărim faptele Lui, Să avem o inimă largă ca să-i putem purta pe cei neputincioşi şi să-i ridicăm pe aceia care sunt înfometaţi şi doresc să scape de păcate, şi care caută mântuirea în Hristos. Cineva a spus că a fost deseori într-o astfel de stare, când i s-a părut că este gol şi nenorocit, dar chiar atunci au venit la el oameni cu necazurile şi suspinurile lor. n timp ce L-a mărit pe Dumnezeu şi le-a povestit ce a făcut Dumnezeu cu el, s-a întărit şi el şi a primit puteri noi. Copiii lui Dumnezeu trebuie să poată mărturisi: „Isus locuieşte în mine”. Aceasta ne dă putere şi curaj să putem înainta şi să rămânem la ceea ce ne învaţă ungerea, atunci când ni s-ar părea că nu este adevărat faptul că eşti mântuit prin har. Trebuie să te-ntrebi: „Prin ce trăiesc? Prin har.” Si dacă sunt biruitor aceasta nu este un merit al meu, ci este un har. Oamenii care nu cred Scriptura şi nu-L mărturisesc pe Isus, ca fiind Hristosul în trup, sunt duşmanii Domnului şi de aceştia să nu ascultăm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PEDEPSIREA COPILULUI, NU PENTRU TOTDEAUNA

Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.

1 Împăraţi 11.39

În familia cerească este disciplină, şi această disciplină este destul de aspră, pentru ca păcatul să fie privit ca un lucru grozav şi ca ceva amar. Solomon a fost tras de pe calea cea dreaptă de femeile străine; el a adus jertfe altor dumnezei şi în felul acesta L-a necinstit nespus de mult pe Dumnezeul tatălui său. Din această cauză zece părţi din cele douăsprezece câte avea împărăţia lui Israel au fost despărţite şi au ajuns ca un stat vrăjmaş. O mare durere a fost atunci pentru casa lui David, a cărei domnie a fost lovită astfel chiar de mâna lui Dumnezeu, ca urmare a purtării sale necredincioase. Domnul îi va pedepsi de asemenea pe slujitorii Săi cei mai buni şi cei mai scumpi, dacă ei se abat de la ascultarea legii Lui în totul; poate chiar în acest moment apasă asupra noastră o asemenea judecată. Să-I spunem Lui cu smerenie, ca Iov: „Arată-mi Doamne pentru ce te cerţi cu mine”.Dar ce mângâiere la gândul că aceasta nu este „pentru totdeauna”. Pedeapsa păcatului este veşnică, dar aceea pe care Tatăl o dă copilului lui Dumnezeu este numai pentru o vreme. Boala, sărăcia, întristările sufleteşti vor trece după ce ele îşi vor fi făcut efectul pe care îl vrea Domnul. Aduceţi-vă aminte că noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nuiaua lui Dumnezeu ne va face poate să suferim, dar sabia Lui nu ne va nimici. Povara noastră de azi are ca ţintă să ne aducă la pocăinţă, ca să nu pierim o dată cu cei răi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă. Luca 12.36

Ceea ce trebuie să-i caracterizeze pe credincioşi în timpul pribegiei lor este nu numai o înţelegere clară a învăţăturii despre venirea Domnului Isus ci şi o aşteptare practică, în fiecare zi. Caracterul deplin al umblării credinciosului depinde de acest fapt însemnat: dacă aşteptarea este o nădejde vie ori numai o cunoştinţă moartă.

„Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse.” Dacă mergem într-o călătorie sau într-o excursie, mai înainte ne vom pregăti. În afară de aceasta pentru călătorie este important să ne luăm rămas bun de la condiţiile de viaţă precedente, să realizăm o desprindere totală de orice ar împiedeca călătoria. Când poporul Israel s-a pregătit de ieşirea din Egipt trebuia să aibă mijlocul încins şi toiagul în mână, iar în picioare să aibă încălţăminte (Exod. 12). „Mijlocul încins” înseamnă să fie desprins de tot ce-l înconjura şi care putea fi un obstacol pentru popor. Îmbrăcămintea lungă şi largă care se purta atunci trebuia încinsă cu un cordon, pentru a sta strânsă pe trup şi pentru a nu împiedeca pe purtător la mers.

„Încălţămintea în picioare” are semnificaţia de a fi gata, în orice clipă să părăsească poziţia ocupată anterior, iar toiagul în mână este simbolul unui popor călător, care se bazează pe o temelie care este în afară de el.De-ar da Domnul ca, prin harul Său, aceste semne să se vadă şi la poporul Său, în pribegia prin pustiul acestei lumi. „Să dăm la o parte orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” care ne-ar sta înainte pe drumul către Domnul nostru. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea LUI.”

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tes. 5.23-24).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evrei 12:14)” -Doamne, Iţi mulţumesc pentru acest cuvânt. Ce groaznic ar fi dacă Tu n-ai fi sfânt! Ce uşor s-ar părea uneori a decădea într-o viaţă mai puţin frumoasă, josnică; Iţi mulţumesc pentru avertizare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.» LEVITIC 17,11

Sângele lui Isus vărsat pentru noi este cel care ne salvează de sub robia păcatului. Când Cristos a fost răstignit pe cruce şi a luat asupra Lui toate păcatele lumii, întreg universul a suferit împreună cu El. Această suferinţă cumplită a Mântuitorului a fost îngăduită însă spre salvarea ta şi a mea deci, dacă neascultarea primei perechi de oameni a separat omenirea întreagă de Dumnezeu, jertfa Mielului divin a fost calea spre împăcare. Evanghelistul Matei a scris că un mare întuneric s-a aşternut peste toată ţara şi «pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat» (Matei 27,51). Ce putere dătătoare de viaţă a fost eliberată prin moartea lui Isus Cristos, nu numai în natură, dar şi în realitatea spirituală! Nimic altceva în afară de sângele lui Isus nu a reuşit să distrugă puterea întunericului, eul tău (principalul vinovat care te ţinea legat), păcatul, Satan şi moartea şi să te aducă înapoi la Dumnezeu! Prin moartea Sa pe cruce (prin care El însuşi a fost făcut păcat), Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a reuşit să desfacă orice legătură a morţii şi ne-a curăţat prin însuşi sfânt sângele Său. Cum de are însă sângele lui Isus o astfel de putere? Pentru că jertfa sângelui Său înseamnă însăşi viaţa de sfinţenie, de neprihănire pe care Cristos a sacrificat-o pe altarul împăcării cu Dumnezeu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne. Psalmi 92:4

    Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. ” Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1). Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii. Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

Seara

Căci îi cunosc durerile. Exod 3:7

Copilul este mângâiat atunci când cântă „tatăl meu ştie asta”. Oare noi nu vom fi mângâiaţi gândindu-ne că dragul nostru Prieten şi scumpul nostru Mire ştie totul despre noi? Mai întâi, El este Medicul. Dacă El ştie totul, nu este nevoie să ştie şi pacientul. Linişteşte-te, inimă slabă şi tulburată; încetează cu pânda, curiozitatea şi neîncrederea! Ce nu ştii acum, vei şti mai târziu. Intre timp, Isus, prea iubitul Medic, îţi cunoaşte sufletul în toate ispitele. Ce nevoie are pacientul să analizeze toată medicina, sau să evalueze toate simptomele? Aceasta este munca Medicului, nu a mea. Treaba mea este să mă încred în prescrierile Lui. Dacă nu pot citi reţeta Lui, nu trebuie să mă neliniştesc. Trebuie să mă încred în priceperea Lui de a face totul limpede în rezultatele obţinute, oricât de misterioasă le-ar fi îndeplinirea. In al doilea rând, El este Stăpânul, şi cunoaşterea Lui ne slujeşte în locul cunoaşterii noastre. Noi trebuie să ascultăm, nu să judecăm: „robul nu stie ce face stăpânul său” (loan 15:15). Oare arhitectul îşi explică planul oricărui lucrător neîndemânatic? Dacă ştie ce vrea, nu este de ajuns? Lutul de pe roata olarului nu ştie ce formă va avea, dar dacă olarul îşi cunoaşte meseria, ce contează că lutul este neştiutor? Domnul meu nu trebuie să fie examinat de un ignorant ca mine. In al treilea rând, El este Capul. Toată înţelegerea locuieşte în El. Oare o mână judecă? Oare un picior înţelege? Toate puterile cunoaşterii se află în cap. De ce să aibă un membru al trupului creier doar pentru el, atunci când capul îndeplineşte toate funcţiile inteligente? De aceea, atunci când un credincios este bolnav, trebuie să se mângâie cu următorul adevăr: s-ar putea ca el să nu cunoască sfârşitul încercării, dar Isus ştie totul. Iubitul meu Domn, fii ochi, suflet şi minte pentru mine întotdeauna, şi ajută-mă să fiu mulţumit cu ceea ce îmi descoperi Tu.

IZVOARE IN DEŞERT

N-ai avea nici o putere asupra Mea,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. (Ioan 19:11)

Nimic care nu face parte din voia lui Dumnezeu nu este îngăduit să vină în viaţa cuiva care crede şi ascultă de El. Acest adevăr ar trebui să fie suficient ca să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi bucurie neîncetată, pentru că voia lui Dumnezeu este lucrul cel mai plin de speranţă, cel mai plăcut şi cel mai glorios din lume. Este lucrarea continuă a atotputerniciei Lui pentru binele nostru, pe care n-o poate împiedica nimic, dacă rămânem dedicaţi şi în credinţă.

Cineva care trecea prin apa adâncă a necazului scria unui prieten:

Nu este glorios să ştii că indiferent cât de nedrept poate fi un lucru, chiar dacă pare să fi venit de la Satan însuşi, când ajunge la noi este deja voia lui Dumnezeu pentru noi şi în ultimă instanţă aceasta va lucra spre binele nostru?

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Gândiţi-vă la ce a spus Domnul Hristos chiar când era trădat: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (Ioan 18:11).

Vom trăi vieţi fascinante dacă trăim în centrul voii lui Dumnezeu. Toate atacurile pe care Satan le aruncă asupra noastră prin păcatele altora nu numai că n-au putere să ne facă rău, dar sunt transformate în binecuvântări pe parcursul drumului. Hannah Whitall Smith

Eu stau în centrul cercului

    Voii lui Dumnezeu:

Acolo nu pot veni cauze secundare,

    Toate trebuie să vină din mâna Lui dragă.

Totul e bine! Pentru că Tatăl meu

    Este Cel care mi-a plănuit viaţa.

Trebuie să trec prin valurile necazului?

    Atunci ştiu că va fi foarte bine;

Deşi nu pot să spun motivul,

    Pot să mă-ncred, şi astfel sunt binecuvântat.

Dumnezeu este dragoste, şi Dumnezeu este credincios.

    Aşa că mă odihnesc într-o pace perfectă.

Cu umbră şi cu soare,

    Cu bucurie şi cu durere,

Doamne, mă-ncred în Tine! Amândouă sunt necesare,

    Ca să deprindă pe fiecare copil încăpăţânat al Tău,

Că pierderea pământească, dacă o vom cunoaşte,

    Deseori înseamnă câştigul nostru ceresc.

I. G. W.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 22.1-22

    Parabola nunţii fiului de împărat, care vine în completarea celei a viticultorilor cei răi, arată ce se va întâmpla după respingerea Moştenitorului. Iudeii, cei dintâi invitaţi, refuză harul vestit de apostoli (robii din v. 3), determinându-i pe aceştia să se întoarcă spre naţiuni (Fapte 13.46).    Dumnezeu le acordă oamenilor onoarea şi harul de a-i invita. Şi voi aveţi în mâini invitaţia Sa. Ce dureros însă că dispreţul şi împotrivirea sunt răspunsurile majoritare pe care El le primeşte (Evrei 2.3). Nu este de ajuns să fii invitat (v. 3); trebuie să accepţi şi să vii… să vii aşa cum a poruncit Dumnezeu, adică îmbrăcat cu haina îndreptăţirii pe care o oferă însuşi împăratul (comp. cu Filipeni 3.9). Omul din v. 11, cel care crezuse că hainele lui ar fi fost potrivite, îi reprezintă pe aceia care-şi închipuie că pot fi primiţi în cer pe temeiul propriei lor dreptăţi; ei se alătură Bisericii, fără a-L primi însă pe Hristos ca Mântuitor personal (5.20; Romani 10.3,4). Cât de încurcaţi vor fi aceştia şi ce soartă groaznică vor avea în final!

Surzi faţă de toate aceste învăţături, fariseii şi irodianii se apropie cu o întrebare gândită să-L „prindă” pe Isus. El însă discerne imediat cursa mascată prin linguşiri, iar răspunsul Său neaşteptat întoarce săgeata înspre aceia care o trimiseseră.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:9-15

DE CE SĂ-I DAI LUI ISUS TOTUL?

Căci dragostea lui Cristos ne strânge…2 Corinteni 5:14

Unii dintre contemporanii apostolului Pavel au crezut că este nebun. Alţii l-au respectat ca pe cel mai mare apostol. De ce existau opinii atât de diferite? poate din cauza dragostei divine care l-a schimbat pe Pavel dintr-un duşman al lui Cristos într-un credin- cios care a dat tot ce avea Domnului.Şi Charles T. Studd s-a dat pe sine cu totul fără rezerve lui Cristos. S-a născut în 1862 într-o familie britanică bogată. A devenit un jucător proeminent de criket, foarte apreciat Ia Universitatea din Cambridge. In anul al treilea de studii, s-a convertit şi si-a dedicat întreaga viaţă lui Cristos. Autorul Stanley Collins explică: „Lumea era la picioarele lui, asa cum se credea si cum se aştepta, când deodată totul s-a schimbat… El a anunţat că renunţa la toată avuţia personală, va părăsi lumea sportului şi va deveni misionar în China”. Timp de 9 ani, Studd a servit în cadrul misiunii lui Hudson Taylor, până ce sănătatea ce i s-a deteriorat l-a făcut sa se reîntoarcă în Anglia, în 1894. După numai câţiva ani, o nouă povară a început sâ-i crească în suflet şi l-a determinat să -şi facă planuri pentru a deschide o misiune în Africa, de la Nil la Niger. A plecat acolo în 1910, şi în 1919 a pus bazele Cruciadei de Evanghelizare Mondială. Studd a explicat motivaţia sa, prin cuvintele: „Dacă Isus Cristos este Dumnezeu şi a murit pentru mine, atunci nici un sacrificiu pe care-l fac pentru El nu e prea mare”. Suntem împinşi oare de dragostea Sa să ne dăruim cu totul Lui? R.W.D.

Împins de iubirea lui Isus Cristos,

Lasă prieteni şi căminul plăcut,

Dăruieşte talent şi timp preţios

Şi du-te găseşte-l pe-acela pierdut.    – Peterson

Putem sluji fără iubire, dar nu putem iubi fără slujire.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Isus, strigând cu glas tare, a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Și, spunând aceasta, Șia dat duhul.      Luca 23.46

Cele șapte cuvinte de pe cruce (7)

Ultimul cuvânt al Domnului pe cruce este redat doar în Evanghelia după Luca. Luca pune accentul pe partea umană a lucrurilor și arată că, de îndată ce lucrarea lui Hristos a fost încheiată, separarea dintre Dumnezeu și El sa încheiat. Luca ne spune ceea ce sa întâmplat după ce au trecut cele trei ceasuri de întuneric, anume că părtășia dintre Dumnezeu și Domnul Isus a fost reluată.

Cu o încredere deplină, Domnul Își încredințează duhul în grija Tatălui. Luca ne atrage atenția asupra rezultatelor a ceea ce avusese loc în timpul celor șase ceasuri solemne cât Domnul stătuse pe cruce: „Și centurionul, văzând ce sa întâmplat, Îl glorifica pe Dumnezeu, spunând: «Întradevăr, Omul acesta era drept»” (Luca 23.47). O temă proeminentă în scrierile lui Luca este reprezentată de lauda și de gloria aduse lui Dumnezeu de către ființele omenești răscumpărate. Detaliile cu privire la centurion sunt importante nu numai datorită mărturiei lui că Domnul Isus fusese un Om drept, ci și pentru faptul că acest roman La glorificat pe Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, el trebuie să fi fost credincios. În această zi a harului, Dumnezeu primește glorie doar de la cei credincioși, însă în veacul viitor și la tronul de judecată mare și alb, orice genunchi se va pleca – chiar și al celor necredincioși. A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: El a fost pus în numărul celor fărădelege …Luca 22.37

El a fost socotit printre cei fărădelege! Ne putem imagina un contrast mai mare decât contrastul între Slujitorul drept al lui Dumnezeu („totdeauna fac ce-i este plăcut”) și aceia care disprețuiau orânduirile lui Dumnezeu?

Fărădelege înseamnă a pune deoparte voia declarată a lui Dumnezeu și a o înlocui cu voia omului. Și tocmai în aceasta constă păcatul; de aceea scrie: „Păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3.4). A fost vreodată o sentință omenească mai greșită ca aceea de a-L socoti pe Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om, în rândul păcătoșilor? Față de Pilat, iudeii au susținut: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale” (Ioan 18.30). Aceeași sentință i-au dat-o romanii când L-au răstignit între doi tâlhari.

Dar din cuvintele lui Isus se vede clar că El S-a lăsat prins de oameni, fiind conștient că aceasta era voia lui Dumnezeu. A fost Slujitorul înțelegător, care a vrut să dea înapoi ceea ce n-a furat (Psalmul 69.4) și care știa că trebuia să sufere, să fie disprețuit și omorât pentru proslăvirea lui Dumnezeu și din cauza păcatului oamenilor.

După ce în Ghetsimani sufletul Său a fost întristat de moarte având în vedere ceea ce avea să vină asupra Lui, Îl auzim apoi spunând în puterea Duhului Sfânt: „A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă; haidem să mergem!”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND Al DUBII

„Celui ce are, i se va da” (Luca 19:26)

Ca băiat la o fermă din lowa, Robert Schuller își aduce aminte ca tatăl sau avea nevoie de fiecare grăunte din recolta anului precedent pentru a-și hrăni vitele. Cu toate acestea, exista mereu un mic colt din rezerva de porumb de care refuza să se atingă. Când Shuller îi spunea: „Tata, mai este niște porumb aici”, tatăl său îi răspundea: „Asta e sămânța pentru anul viitor. Iar când sosea primăvara, o semăna. Schuller scrie: „Să spunem că ai analiza situația și ai spune: „Mai am niște porumb îl pot da la animale și știu că va fi productiv; nu există nici un risc. Sau îl pot pune în pământ, dar lucrul acesta este infinit mai riscant. Buruienile l-ar putea sufoca, păsările l-ar putea manca, ar
putea putrezi sau ploaia si vântul l-ar putea distruge. Pe de altă parte, s-ar putea înmulți de o suta de ori” Biblia spune: „Cine se uită după vânt, nu va semăna, și cine se uită după nori, nu va secera (Eclesiastul 11:4). Helen Keller a spus: „Siguranța e în mare parte o superstiție. Ea nu exista in natură si nici fiii oamenilor nu o experimentează pe de-a-ntregul. Viața este fie o^ aventura îndrăzneață, fie nu este nimic”. Dacă vrei să primești „mai mult decât ai”, trebuie sa te expui riscurilor, faptele făcute prin credință, în absența oricărei garanții „pământești” privitoare la ceea ce se află de partea cealaltă înseamnă să încerci ceva ce nu ar fi cu putință să faci daca Dumnezeu nu ti-ar da abilitatea necesară. Jon Walker spune: „Credința crește când ne asumăm riscuri – nu orice fel de riscuri, ci acelea pe care ni le indică Dumnezeu în mod specific. Aceste ghionturi din partea lui Dumnezeu ne împing dincolo de granițele „statelor noastre independente”, in „țara promisă” a vieții trăite prin credință”.

13 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nu stingeţi Duhul!

Nu stingeţi Duhul! 1 Tesaloniceni 5:19

Vocea Duhului este blândă ca zefirul, atât de blândă, încât. dacă nu trăieşti într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu, n-o auzi niciodată. Atenţionările Duhului vin pe căile cele mai extraordinar de blânde şi dacă nu eşti destul de sensibil ca să detectezi vocea Lui, o vei stinge, iar viaţa ta spirituală va slăbi. Atenţionarea Lui vine întotdeauna ca ..un glas blând şi liniştit”, atât de gingaş încât numai un sfânt îl poate auzi.

Fereşte-te ca în mărturia ta personală să te uiţi mereu înapoi şi să spui: ..Odată, cu ani în urmă, am fost mântuit”. Dacă umbli în lumină, nu există privire înapoi; trecutul este transpus în minunea prezentă a părtăşiei cu Dumnezeu. Dacă te îndepărtezi de lumină, devii un creştin sentimental şi trăieşti din amintiri, iar mărturia ta capătă o notă aspră, rece. Fereşte-te să încerci să acoperi refuzul de a umbla în lumină în prezent apelând la experienţele trecute, când ai umblat în lumină. Ori de câte ori Duhul te atenţionează, opreşte-te şi pune lucrurile în ordine, altfel vei continua să-L întristezi fără să-ţi dai seama.

Să spunem că Dumnezeu te-a adus într-o criză şi aproape că ai trecut prin ea, dar nu până la capăt; El va aduce din nou criza aceea, dar ea nu va mai fi aşa de ascuţită cum a fost prima dată. Nu ÎI vei mai discerne pe Dumnezeu bine şi vei fi mai umilit că nu L-ai ascultat. Dacă întristezi Duhul în continuare, va veni un timp când criza nu se va mai putea repeta, căci L-ai întristat într-atâta, încât El S-a îndepărtat. Dar dacă treci prin criză, viaţa ta va fi un imn de laudă la adresa lui Dumnezeu. Nu te ataşa niciodată de lucrurile care-L rănesc mereu pe Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să distrugă ceea ce trebuie să dispară.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Domnul întăreşte paşii omului…” PSALMUL 37:23

Noi avem cea mai deplină siguranţă că Dumnezeul nostru poate şi vrea să călăuzească paşii copiilor Lui în toate privinţele. El ne poate comunica părerea şi hotărârea Sa cu privire la orice lucru deosebit şi la orice acţiune. Dacă nu este aşa, unde suntem? Cum creştem, cum înaintăm? Cum ne reglăm acţiunile? Să fim duşi încoace şi încolo de curentul împrejurărilor? Suntem oare lăsaţi la voia întâmplării sau, simplu, la îndemnul voinţei noastre proprii?Mulţumim lui Dumnezeu că nu este aşa. El poate, în felul Lui desăvârşit să ne dea înţelegerea sigură a minţii Lui în orice problemă ar fi; dar fără această certitudine să nu facem niciodată nici o mişcare. Domnul nostru Isus Hristos (binecuvântat să fie scumpul Său Nume) poate să comunice gândul şi dorinţa Lui, slujitorului Său cu privire la locul unde ar vrea Domnul ca ei să meargă, şi ce ar vrea Domnul ca el să facă; şi nici un adevărat slujitor nu se va gândi vreodată să acţioneze fără o astfel de cunoaştere a voii Lui. Niciodată să nu ne mişcăm dacă nu avem o deplină siguranţă. Dacă nu suntem siguri să fim liniştiţi şi să aşteptăm! Se întâmplă foarte des ca să ne necăjim şi să ne agităm singuri cu privire la mişcările pe care Dumnezeu nu ar vrea de loc ca să le facem. Cineva spunea unui prieten:. „Sunt foarte confuz, nu ştiu încotro s-o apuc”. „Atunci, stai pe loc” i-a răspuns prietenul…” El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Ps. 25:9).Acum câţiva ani, un slujitor al lui Dumnezeu a convocat pe unii din credincioşii lui într-o pădure unde probabil era o mică adunare. La sfârşit, el şi-a dat seama că trebuie să se întoarcă pe întunerec. Un credincios din turma lui, obişnuit să trăiască în pădure şi care avea de umblat noaptea, i-a dat o torţă. Slujitorul Domnului era sigur că se va stinge. „O să vă dea lumină pe tot drumul spre casă”, i-a întărit pădurarul. „Da, dar vântul o va stinge”, insistă slujitorul Domnului. „Vă va lumina spre casă”, fuse răspunsul. „Dar dacă o să plouă”? „Vă va lumina spre casă”! Şi aşa a fost. Pădurarul a umblat înainte cu acea torţă care lumina şi a ştiut că poţi să ai încredere în ea. Dumnezeu este Lumina noastră. Aceia care au avut experienţa acestei lumini ştiu sigur că le va lumina drumul până la destinaţie. In orice situaţie ne vom găsi, oricât de confuză şi dificilă ar fi, încât nu ştim ce să facem, avem o Călăuză sigură, Cuvântul lui Dumnezeu care conţine o deplină lumină pentru orice situaţie în care ne-am găsi. Dacă nu căpătăm o lumină, o călăuzire precisă, atunci să insistăm în rugăciune şi să ne. întoarcem tot la Cuvânt. Dacă nici atunci nu primim o lumină clară, să îngenunchem din nou şi să ne mărturisim păcatul. Dumnezeu S-a depărtat de Saul şi nu-i mai vorbea pentru că nu a ascultat când I-a vorbit.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Vă spun vouă prietenii Mei, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă.”Luca 12:4-5.

În timpul acela mulţimile se strânseseră cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii.

Eu cred că nu au făcut publicaţii mari, şi nici nu au tipărit multe invitaţii, dar pentru că ieşea din El o putere care-i ajuta pe toţi, de aceea oamenii veneau şi căutau la El ajutor. Mă miră faptul acela că, cu toate că ÎI înconjura mulţimea mare, El vorbea ucenicilor Săi: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia”.

Acest lucru i le-a spus deja de-atâtea ori. Si azi ar face acelaş lucru, poate chiar de mi multe ori, decât atunci, deoarece trăim în timpurile din urmă. În continuare este scris: „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut”. Aşadar nici un om nu-şi va putea ascunde lucrurile, fie bune fie rele. „De aceea orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi şoptit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” El îi îndemna pe ucenici să nu se teamă de oameni, ci să se teamă de Acela, care după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. „Da, vă spun de El să vă temeţi”. Am putea întreba: „Avem de ce să ne temem dacă spunem adevărul?” Mânia oamenilor se arată imediat acolo unde se spune adevărul curat. Dacă Acela care ne ţine în seamă chiar şi perii capului nostru, ne spune: „Nu vă temeti”, atunci putem mărturisi adevărul cu încredere. De aceea vrem să-L mărturisim pe Isus înaintea oamenilor pentru ca apoi să ne mărturisească şi El înaintea Tatălui Său. (Matei 10:32.)

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNAINTE ŞI ÎN TIMPUL CHEMĂRII

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Isaia 65.24

Ce lucrare la timp! Domnul ne aude înainte ca noi să strigăm şi adesea ne răspunde cu aceeaşi iuţeală. Ştiind dinainte nevoile noastre, Dumnezeu aranjează totul în aşa fel ca înainte să se simtă nevoia, ea să fie împlinită şi înainte ca încercarea să ne fi atins, noi să fim deja înarmaţi. Acest răspuns imediat la nevoile noastre întrece orice ştiinţă şi noi am văzut de multe ori întâmplându-se. Înainte ca noi să fi avut timp să ne gândim la vreun necaz, mângâierea puternică hărăzită să ne sprijinească a şi venit. Ce Dumnezeu este Dumnezeul nostru care ne răspunde aşa de repede!Felul Lui de a auzi ne aduce aminte de telefon. „Dumnezeu este în cer şi noi suntem pe pământ”, dar El face ca vorba noastră să zboare tot aşa de iute ca şi vorba Sa. Când noi ne rugăm fierbinte, atingem urechea lui Dumnezeu. Şi milostivul nostru Mijlocitor aduce imediat înaintea Tatălui Său, cererile noastre, pe care El le ascultă cu atenţie. Ce mare lucru este rugăciunea! Cine nu ar îndrăzni să ceară ceva cu ardoare, când ştie că glasul lui ajunge până la urechea împăratului împăraţilor? Mă voi ruga astăzi cu credinţă, nu numai că voi fi auzit, dar că am şi fost auzit; nu numai că El îmi va răspunde în viitor, dar eu primesc chiar acum răspuns. Duhul Sfânt să mă ajute în rugăciunile mele.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Slavă lui DUMNEZEU în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. Luca 2.14

Întotdeauna la cercetarea acestui cuvânt suntem plini de adorare căci Fiul lui Dumnezeu, prin care s-au creat toate lucrurile, S-a făcut Om. El a devenit Om adevărat, căci a devenit „părtaş sângelui şi cărnii.” Fiul lui Dumnezeu care nu este numai „Cuvântul” ci şi „Adevărul lui Dumnezeu” a împlinit cu fapta ceea ce înţelesese încă înainte de întemeierea lumii: „Desfătarea mea era în fiii oamenilor.” Niciodată creaţia nu a cunoscut un asemenea eveniment. Este aşa de înălţător că mulţimea oştilor cereşti au intrat într-o laudă dumnezeiască în faţa acestui eveniment spunând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Ei trebuiau să vadă cu admiraţie că El „deşi avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat… şi a preluat chip omenesc făcându-se asemenea oamenilor.

Dar nu numai îngerii, ci oameni slabi, păstori săraci au putut să meargă la Betleem şi să vadă taina tainelor: Fiul lui Dumnezeu, copil în iesle!Şi noi în Duh putem să ne privim acolo şi să vedem că „Isus Cristos a venit în trup”. El era „Sfânt” ca om adevărat, „născut de o fecioară” despre care s-a spus: „ce se va naşte din tine este de la Duhul Sfânt” şi El se va numi Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeşte acuma „prin Fiul” şi noi ştim „că S-a arătat ca să ia păcatele.” Cine putea să facă acest lucru decât numai Acela despre care e scris că păcat în El nu se găsea? Niciodată nu putem să-i mulţumim îndeajuns pentru că a venit la noi.

Braţele părinteşti ale Dumnezeului nostru ne cuprind şi ne sprijinesc zi şi noapte. El ia asupra Lui toate nevoile şi toate grijile noastre. El doreşte ca să ne aruncăm grijile asupra Lui şi să dobândim încredinţarea scumpă că El ne poartă de grijă. „El nu-şi întoarce privirea de la cel neprihănit.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, strânge puterile mele la Tine, salvează-mă de risipa de energie şi vindecă toate indispoziţiile mele cu sănătatea Ta perfectă. Vino şi fă ca tot hotarul acestui templu trupesc să strălucească de prezenţa Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.» IOAN 3,16

Trăim astăzi pe acest pământ ca pe un vulcan gata să erupă şi care poate să îşi reverse lava în orice moment. Când Domnul Isus a spus: «Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate» (Luca 21,26), S-a referit cu siguranţă la zilele noastre. Omul din ziua de azi este din ce în ce mai dominat de frica de viitor, de aceea există atât de mulţi oameni depresivi. Ştiaţi că psihiatrii sunt cei mai solicitaţi medici în ziua de azi? Din statutul de coroană a creaţiunii şi imagine a lui Dumnezeu, prin cădere, omul s-a transformat într-un simbol, echivalent al păcatului. Într-adevăr, nimic nou nu e sub soare! În grădina Eden s-a realizat din punct de vedere spiritual transformarea radicală în rău a omului. Păcatul este cel care îl desparte pe om de Tatăl ceresc. Dar Dumnezeul plin de dragoste nu a lăsat omul în mâna lui Satan. Sacrificiul Fiului Său a restabilit relaţia pe verticală, aşa că apostolul Pavel le-a putut scrie plin de bucurie creştinilor din Roma: «dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult» (Rom. 5,20).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. Psalmi 104:16

    Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa. La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de ispite; el Stă
în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit. Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aducă laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava I Se cuvine numai Lui!

Seara

 Şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul Meu. Genesa 9:15

    Observați forma făgăduinţei. Dumnezeu nu a spus: „când vei vedea curcubeul, şi îţi vei aminti de legământul Meu, atunci nu voi distruge pământul”. Făgăduinţa nu depinde de memoria noastră, care este slabă şi rătăcitoare; ea se bazează pe memoria lui Dumnezeu, care este infinită şi neschimbătoare. „Curcubeul va fi în nor, si Eu mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic” (vers. 16). Nu de amintirile mele se leagă legământul, ci faptul că Dumnezeu îşi aminteşte de mine şi de legământul Său cu mine este temelia siguranţei mele. Slavă lui Dumnezeu! Toate fortăreţele mântuirii sunt asigurate de puterea divină. Chiar şi cele mai mici turnuri, despre care credem că sunt lăsate în grija oamenilor, sunt păzite de puterea Lui. Nici amintirea legământului nu este lăsată în seama noastră. Noi putem uita, dar Domnul nu uită sfinţii săpaţi în palmele Sale (Isaia 49:16). Noi suntem asemenea Israelului în Egipt. Sângele trebuie pus pe tocul şi pe uşiorii uşii. Domnul nu spune: „când tu vei vedea sângele, Eu voi trece peste tine” ci „când Eu voi vedea sângele, Eu voi trece peste tine” (vezi Exod 12:22-23). Privind la Isus, primesc bucurie şi pace, dar numai atunci când Dumnezeu priveşte la Isus este asigurată mântuirea mea şi a tuturor aleşilor Săi Este imposibil ca Dumnezeu să se uite la Christos, Garantul nostru însângerat, şi să se mai mânie o dată pentru păcatele pedepsite în Isus. Nu, nu de noi depinde să fim mântuiţi amintindu-ne legământul. Nu există nici o combinaţie de in şi lână în jertfa lui Christos – nici o urmă de mână omenească nu întinează lucrarea de mântuire. Mântuirea nu vine prin om sau de la om, ci doar prin Domnul. Noi ne vom aminti legământul doar prin harul divin. Totuşi, temelia siguranţei noastre nu se află aici. Faptul că Dumnezeu îşi aminteşte de noi, şi nu faptul că noi ne amintim de Dumnezeu, este siguranţa noastră. De aceea legământul este „un legământ veşnic” (Genesa 9:16).

IZVOARE IN DEŞERT

Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. (Eclesiastul 11:3)

Dacă credem mesajul acestui verset, atunci de ce ne înspăimântă norii care întunecă cerul nostru? Este adevărat că pentru o vreme norii negri ascund soarele, dar el nu s-a stins şi în curând va străluci din nou. Între timp norii aceia sunt plini cu ploaie, şi cu cât sunt mai negri, cu atât e mai probabil că vor aduce ploi îmbelşugate.

Cum am putea avea ploaie fără nori? Necazurile noastre ne-au adus întotdeauna binecuvântări, şi întotdeauna ne vor aduce, pentru că ele sunt carele negre ale harului luminos şi glorios al lui Dumnezeu. Nu după mult timp norii se vor goli, şi fiecare lăstar va fi mai fericit datorită ploilor. Dumnezeul nostru ne poate uda cu întristare, dar apoi El ne va înviora cu îndurarea Lui. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru vin la noi adesea în plicuri negre. Cărucioarele Lui pot hurui zgomotos pe cer, dar ele sunt pline de binefaceri. Şi nuiaua Lui face flori plăcute şi fructe hrănitoare. Deci să nu ne facem griji din pricina norilor. Ci mai degrabă să cântăm pentru că florile de mai ne sunt aduse prin norii şi ploile de aprilie.

O, Doamne, „norii sunt praful picioarelor [Tale]”! (Naum 1:3). Ajută-ne să ne amintim cât de aproape eşti Tu de noi în timpul zilelor întunecate şi înnorate! Dragostea Te priveşte şi se bucură. Credinţa vede norii golindu-se şi făcând dealurile din toate părţile să salte de bucurie. Charles H. Spurgeon

Ceea ce pare atât de întunecat vederii tale slabe

Poate fi o umbră, văzută bine

Ce face o strălucire să lumineze de două ori mai mult.

Fulgerul care a lovit copacul tău – ca să nu te mai

Adăpostească – lasă întinderea albastră a cerului

Să strălucească acolo unde n-a strălucit niciodată.

Strigătul smuls din durerea duhului tău

Poate să răsune pe o câmpie îndepărtată,

Şi să aducă pe un rătăcit din nou acasă.

Întinderea albastră a cerului este mult mai mare decât norii întunecoşi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.33-46

    O altă parabolă ilustrează starea jalnică a poporului şi a răilor săi conducători. Dumnezeu aştepta roade de la via Sa, Israel. Nu neglijase nimic din ce trebuia să facă pentru a le obţine (comp. cu Isaia 5.1,2). Evreii însă (şi oamenii în general) au dovedit nu numai incapacitatea lor de a le produce, ci şi un duh de răzvrătire şi de ură împotriva Stăpânului tuturor lucrurilor. Ei nu numai că nu i-au recunoscut, dar i-au şi respins pe slujitorii Acestuia, pe profeţi, iar acum se pregătesc să-L înlăture – şi încă în ce fel – pe însuşi Moştenitorul, pentru a rămâne ei singurii stăpâni peste moştenire – adică peste lume (1 Tesaloniceni 2.15).

    Domnul întâi îi provoacă pe aceştia să-şi rostească propria sentinţă (v. 40,41), apoi le arată că El însuşi este „piatra din capul unghiului, aleasă şi preţioasă”, pe care Dumnezeu o pusese în Israel, însă pe care ziditorii (căpeteniile iudeilor) nu o doriseră, potrivit cu Psalmul 118.22,23. Astfel El a devenit, în acelaşi timp, şi piatra unghiulară a unei „case spirituale”, Adunarea, şi „o stâncă de cădere” pentru cei neascultători (1 Petru 2.4-8). Conform acestui pasaj, Domnul Hristos este, în esenţă, piatra de încercare a credinţei: Preţioasă înaintea lui Dumnezeu şi având acelaşi preţ şi pentru noi, cei care credem, El este respins de oameni şi devine o „piatră de poticnire” pentru cei necredincioşi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 15:9-17

PRIETENUL NOSTRU DE ÎNCREDERE

…v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot
ce am auzit de la Tatăl Meu. Ioan 15:15

Nu cu mulţi ani în urmă, un scriitor creştin a trecut printr-o perioadă de adânci îndoieli şi ispite. Îşi punea întrebări asupra lucrării sale, a calificării pentru ea, asupra căsniciei, asupra mântuirii. Torturat şi împovărat, s-a dus în sfârşit la un prieten şi şi-a mărturisit sentimentele ce le avea. In timp ce au discutat şi s-au rugat împreună pe parcursul a câtorva săptămâni, i-a revenit perspectiva vieţii. Pacea i-a revenit în inimă şi a experimentat din nou bucuria în Domnul. Dacă putem primi un astfel de ajutor vorbind cu un prieten, cu cât mai mult vom beneficia dacă vom fi cu totul deschişi faţă de Dumnezeu? El este cel mai bun dintre toţi prietenii. Alexander Maclaren a scris: „Dacă suntem prieteni cu Dumnezeu, ar trebui să nu avem secrete faţă de El. Sunt foarte puţini aceia care ne sunt atât de dragi, în faţa cărora ne putem aventura să ne dezvelim adâncurile inimii, Sunt lucruri acolo în adâncul tainiţelor inimii pe care n-am dori să le arătăm nici unui prieten… Dar ar trebui să-L lăsăm pe Dumnezeu în toată casa. Dacă este adevăr şi dragoste, n-ar trebui să ne temem să scoatem la vedere toată murdăria şi josnicia noastră, gândurile nevrednice şi faptele făcute împotriva Sa. Spune-I Domnului totul, dacă vrei sâ fii un prieten al Lui”. Isus a fost Dumnezeu venit în trup omenesc. Înaintea întoarcerii Sale în ceruri, El a spus ucenicilor că ei sunt prietenii Săi, ceea ce înseamnă că şi El era Prietenul lor. Şi nu putem avea un prieten mai bun şi mai apropiat ca Isus. El ne ştie deja şi aşteaptă de la noi încrederea şi mărturisirea păcatului. El este prietenul nostru cel demn de toată încrederea – D.C.E.

Am găsit un prieten minunat,

Bun, adevărat, ocrotitor,

Sfetnic înţelept şi devotat

Şi-un aşa măreţ apărător!    – Small

Prietenia lui Cristos triumfă, cand prietenia umană falimentează.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Aceasta este legea arderiidetot, a darului de mâncare, și a jertfei pentru păcat, și a jertfei pentru vină, și a jertfei pentru consacrare, și a jertfei de pace, pe care a poruncito Domnul lui Moise pe muntele Sinai, în ziua când a poruncit fiilor lui Israel să aducă darurile lor Domnului în pustia Sinai. Levitic 7.37,38

În cartea Levitic găsim expuse, în cel mai detaliat mod, resursele lui Dumnezeu pentru nevoile omului: jertfa, preoția și locul de închinare. Acestea sunt esențiale în apropierea omului de Dumnezeu, așa cum ne dovedește din plin această carte. Toate aspectele legate de aceste lucruri au fost rânduite de Dumnezeu și stabilite prin legea Sa. Nimic nu a fost lăsat la latitudinea imaginației bogate a omului sau a înțelepciunii lui. „Aaron și fiii lui au făcut toate lucrurile pe care lea poruncit Domnul prin Moise” (Levitic 8.36). Nici preoților, nici poporului nu le era permis să facă vreun pas fără îndrumările Domnului. Lucrurile stau la fel astăzi. În această lume întunecată nu există nicio rază de lumină care să nu vină din Sfânta Scriptură. „Cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea” (Psalmul 119.105).

Este minunat atunci când copiii lui Dumnezeu onorează atât de mult Cuvântul Său, încât se lasă călăuziți de el în toate lucrurile. Avem și noi nevoie acum, la fel de mult cum aveau nevoie iudeii atunci, de îndrumările divine în ce privește închinarea plăcută lui Dumnezeu. „Dar vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; pentru că și Tatăl caută astfel de închinători ai Lui” (Ioan 4.23).

Sinceritatea și devotamentul inimii nu sunt de ajuns pentru o închinare adevărată. Ea trebuie să fie, de asemenea, prin ungerea Duhului și să fie conformă cu adevărul lui Dumnezeu. Însă noi avem toate acestea în Persoana și în lucrarea binecuvântatului nostru Domn Isus! El este deopotrivă Jertfa și Preotul nostru, precum și dreptul nostru de a intra în Locul Preasfânt. Să rămânem aproape de coasta Lui străpunsă, pururi cu simțământul că El este temeiul și tămâia plăcut mirositoare a întregii noastre închinări! C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii. 1 Timotei 2.1

Dedicarea avocatului

Edward McKendree Bounds (1835-1913), de meserie avocat, a început să predice Evanghelia la vârsta de 24 de ani. El era un om blând și smerit care nu răspundea dușmanilor săi. În schimb, el plângea și se ruga pentru ei. El nu-și pierdea timpul cu mărturiile false de credință ale unora. Bounds a lucrat la revista „Sfătuitorul creștin” timp de 12 ani. El era un om al rugăciunii. La vârsta de 76 de ani putea să se roage de la trei dimineața câte trei ore pe genunchi. Bounds a fost puțin cunoscut, dar a avut o viață de rugăciune intensă.

Iată un om care a învățat o lecție de viață de la Mântuitorul său! Rugăciunea nu doar caracteriza viața obișnuită a lui Hristos, ci ea a precedat totul. Învățăm astfel de la Mântuitorul că rugăciunea trebuie să fie o deprindere zilnică în viața noastră.

Cum arată viața ta de rugăciune, cititorule? Cine nu se roagă și nu caută în Dumnezeu sursa ajutorului său, acela se bazează pe forțele proprii și pe înțelepciunea sa. Dar cine aduce înaintea lui Dumnezeu în rugăciunile sale toate situațiile, va dispune de surse de ajutor divin nebănuite.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM STAI CU VORBIREA TA LĂUNTRICĂ?

„Din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45)

Când John Roebling a conceput un proiect pentru construcția unui pod între Manhattan și Brooklyn, experții au considerat că este imposibil. Ei au fost de părere că un pod pe o asemenea distantă nu poate rezista la vânturi și la curenți. Roebling, însă, nu s-a dat bătut și împreună cu fiul său, Washington, s-au apucat de lucru. Apoi,’ chiar când construcția era pe punctul de a începe, Roebling a murit într-un accident subacvatic care i-a afectat fiului său creierul, făcându-l incapabil să meargă sau să vorbească. Opinia predominantă era ca proiectul să fie abandonat, dar Washington Roebling era hotărât să îndeplinească visul tatălui său. El a dezvoltat un sistem de comunicare bazat pe atingerea cu degetul a brațului soției sale prin care transmitea ideile sale inginerilor de proiect. Timp de treisprezece ani, aceasta a fost modalitatea prin care a supravegheat construcția – și în 1883 prima mașină a traversat podul Brooklyn. „Imposibilul” devenise realitate! Te confrunți și tu cu o situație imposibilă acasă, la serviciu, pe plan financiar sau într-o relație? Dacă este așa, ceea ce îți spui ție însuți are o mare însemnătate. Vorbirea ta lăuntrică te conduce spre bucurie sau spre nefericire. Iți dai seama unde se află credința ta din ceea ce-ti iese pe gură: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui” (v. 45). Un pastor spune: „Când ești sub presiune, ceea ce scoți pe gură te înștiințează dacă trebuie să faci anumite schimbări. Când dorești ca un lucru să se arate în omul din afară, strânge Cuvântul lui Dumnezeu în omul dinlăuntru. Hrănește-te zilnic din Cuvânt și odată ce-l crezi, vei ajunge să-l rostești și când începi să-l rostești, întreaga ta ființă va reflecta comoara Cuvântului Său din tine”.

12 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Teologia odihnei

„De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Matei 8:26

Când ne este frică, nu putem face nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu, dar Domnul nostru are dreptul să Se aştepte ca cei care cheamă Numele Lui să aibă o încredere deplină în El. Dumnezeu aşteaptă de la copii Săi să se încreadă atât de mult în El, încât în orice criză să se poată baza pe ei. Însă noi ne încredem în Dumnezeu până la un punct, apoi ne întoarcem la rugăciunile elementare, pornite din panică, ale celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Ne pierdem cu frica, arătând prin aceasta că nu avem nici cea mai mică încredere în El şi în cârmuirea Lui asupra lumii; El pare că doarme, iar noi nu vedem în faţa noastră decât valuri uriaşe.”O, puţin credincioşilor!” Ce durere ascuţită trebuie să-i fi cuprins pe ucenici – „Iar am eşuat!” Şi ce durere ne va străpunge şi nouă inima când vom realiza dintr-o dată că am fi putut aduce bucurie în inima lui Isus dacă ne-am fi păstrat încrederea în El, indiferent ce se afla înaintea noastră!Sunt momente în viaţa când nu există nici o furtună, nici o criză şi facem tot ce putem din punct de vedere uman; dar atunci când apare o criză, noi arătăm deodată în cine ne încredem. Dacă am învăţat să ne închinăm lui Dumnezeu şi să ne încredem în El, criza va arăta că putem merge până la zdrobire fără să ne pierdem încrederea în el. Am discutat mult despre sfinţire, dar care va fi rezultatul ei în viaţa noastră? Ea trebuie să se arate în faptul că ne odihnim în Dumnezeu, o unire care ne va face nu numai să fim fără vină înaintea Lui, ci şi o mare bucurie pentru El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. MATEI 26:30

Vor mai fi fost alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată cânt Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Ghetsimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” (Ps. 77:6). Domnul nu a cântat singur, dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care îi umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregăti calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuşi, El a cântat cu toată inima, dovedind înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era o cântare de bucurie naturală ci de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce îl aşteaptă şi totuşi a lăudat pe Dumnezeu cântând. Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că avea să se pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.Avem însă şi ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întunerec a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria durerilor şi a necazurilor care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui! Dar a cânta în suferinţă, este un har deosebit

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Apoi când a văzut că cei poftiţi la masă
alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă”.
Luca 14:7.

Este vorba de o invitaţie la nuntă, unde sunt invitaţi mulţi şi unde, fiecare ar dori să stea pe locul dintâi. Astăzi, putem vedea acelaş lucru. De pildă, când vin unii îşi spun unul altuia să ia loc în faţă, dar aşteaptă ca celălalt să spună: „Nu, tu ar trebui să te aşezi acolo”. Dacă-i reuşeşte, atunci se aşează acolo în smerenia lui proprie. In felul acesta şi cu aceeaş mentalitate se continuă până când se aşează toţi, iar smeriţii adevăraţi vor sta în spate de tot. Dar iată că vine stăpânul casei şi ia dintre aceia care stau în spate şi-i aşează în locurile din faţă, de unde ceilalţi vor trebui să plece ruşinaţi. Se întâmplă după cum scrie în Cuvântul lui Dumnezeu:
„Căci oricine se înaltă va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat”. (Luca 14:11).Intr-o altă ocazie, se stătea la masă, iar pe masă era o farfurie cu pâine. Gazda a dat unei persoane ca să servească, dar iată că bucata mai frumoasă nu era în faţa lui, iar respectivul a dat farfuria mai departe într-o smerenie aparentă şi se gândea că celălalt va lua prima bucată, iar lui îi va rămânea cea mai frumoasă. Un astfel de om se poate înşela, de aceea nu este bine să-ţi alegi bucata cea mai frumoasă.De multe ori se poate observa, când este caş pe masă, cum unii taie fără ruşine bucata cea mai frumoasă, iar coaja care le-ar aparţine, o lasă s-o mănînce alţii. De multe ori uităm că, Cuvântul lui Isus este valabil şi în această situaţie: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” sau când ne împotrivim Cuvântului şi Duhului Sfânt şi spunem în inimă: „Eu nu vreau să stăpânească acesta peste mine”, ceea ce este mai rău.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. 2 Samuel 22.29

Sunt eu în lumină? Atunci Tu Doamne eşti lumina mea. Dacă Tu dispari, bucuria mea se duce; dar atât timp cât Tu eşti cu mine, pot sa mă lipsesc de luminile ştiinţei şi de flăcările civilizaţiei. Ce lumină aruncă prezenţa lui Dumnezeu peste toate lucrurile! S-ar zice că un far îşi întinde razele sale până la douăsprezece mile, dar Dumnezeul nostru nu este numai un Dumnezeu de aproape, ci şi un Dumnezeu care este zărit la mari distanţe, chiar din ţara vrăjmaşului. O, Doamne, când dragostea Ta umple inima mea sunt fericit ca un înger. Tu eşti toată desfătarea mea.Sunt eu în întuneric? Atunci Tu, Doamne, luminezi întunericul meu. În scurt timp, lucrurile se schimbă. Treburile mele pot să fie din ce în ce mai întunecate şi un nor se poate îngrămădi peste alt nor; dar când se va întuneca aşa de mult încât să nu-mi pot vedea nici mâna, voi vedea totuşi mâna Domnului. Când eu nu văd nici o lumină în mine şi n-o găsesc nici la prietenii mei, nici în lumea întreagă, Dumnezeu care a zis: „Să fie lumină” şi a fost lumină, poate să facă din nou această lucrare şi să mă lumineze. El va vorbi şi soarele va răsări din nou pentru mine. Eu nu voi muri, ci voi trăi. Iată că ziua se apropie. Acest verset luminos, scris la început, străluceşte ca luceafărul de dimineaţă şi după câteva ore voi bate din palme de bucurie.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Credincios este DUMNEZEU, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Cristos, DOMNUL nostru. 1 Corinteni 1.9

Ce minunat adevăr! Însuşi Dumnezeu este Cel care ne-a chemat. Prin har suntem chemaţi să avem părtăşie unii cu alţi şi să păstrăm această măreaţă „părtăşie în Duh.” Pe ce se bazează părtăşia credincioşilor unii cu alţii? Pe părtăşia intimă şi ascunsă a plinătăţii lui Cristos. Izvoarele din care ţâşnesc marile fluvii nu se află acolo unde le vede ochiul nostru. Ele au o legătură ascunsă – invizibilă dar continuă – cu un rezervor ascuns, dar neîntrerupt care nu seacă, inepuizabil la distanţă şi adâncime necunoscută. Datorită acestei ape care se revarsă continuu din rezervorul ei, ţâşneşte deodată izvorul şi apoi fluviul care se uneşte cu alţi afluenţi şi apoi se revarsă în oceane.

Când reformatorii au întors spatele sistemului religios al Romei, ei au fost învinuiţi că rup Trupul lui Cristos. Niciodată nu trebuie să amestecăm sistemele religioase şi bisericeşti ale lumii acesteia, fie ele vechi sau noi şi indiferent ce nume ar purta cu adevărata Adunare a lui Dumnezeu, cu Trupul Iui Cristos. De aceea despărţirea de acestea nu trebuie să se numească ruptură a Trupului. Dimpotrivă, orice credincios adevărat care vrea să ţină în picioare adevărul că este NUMAI un singur Trup, care vrea să aibă o părtăşie mai clară şi mai intimă cu Domnul Cristos, are datoria neapărată să se despartă de aceste tabere în care omul a luat locul prezenţei lui Dumnezeu.Marele nostru Dumnezeu şi Tată ne-a chemat la părtăşie cu Fiul Său şi nu cu forme şi simţăminte religioase. Formele şi simţurile sunt pentru firea pământească care poate să-şi arate de ce este în stare pe scena unui teatru, dar nicidecum în strângerea laolaltă pentru Numele Domnului.De aceea, prea iubiţilor care aţi înţeles locul vostru afară din tabără şi voi, toţi aceia care vreţi să-l înţelegeţi, rămâneţi neclintiţi şi alimentaţi-vă continuu din acest Izvor al părtăşiei cu Domnul Isus Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Ce neajutorat sunt în a aduce roadă, felul Tău de roadă în lume! Aşa de neroditor şi de diferit sunt faţă de Tine! Iartă-mă şi, prin rămânerea în Isus, fie să aduc multă roadă şi aşa să-L proslăvesc pe Tatăl.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.» IOAN 14,1

În ziua de azi milioane de oameni sunt victime ale fricii. Există temeri care pot fi provocate de cuvinte nedrepte, de atitudini ostile sau de acţiuni răuvoitoare. Bolile şi incertitudinile în ce priveşte viitorul pot şi ele să cauzeze teamă; chiar şi situaţia politică, de fapt absolut tot ce ne înconjoară, ne poate provoca temeri cumplite. In plus, această frică este sporită prin intermediul mass-media. Cei mai mulţi oameni nutresc totuşi o teamă care nu poate fi definită. Faci parte dintre ei? Simţi o teamă care te domină şi te macină cu totul? Ţi-e frică de necunoscut dimineaţa, în timpul zilei şi noaptea? De unde vine ea? Motivul fricii îl reprezintă păcatele neiertate. Singura normă după care se conduce societatea noastră este: «Teme-te!» Există însă Cineva care a învins lumea şi toate temerile ei: Isus Cristos, care ne spune tot timpul: «Nu te teme» (Marcu 5,36). Prin aceste cuvinte Domnul te invită să vii la El cu absolut toate temerile tale. O, vino la lumină, la Isus! Recunoaşte-ţi vina în faţa Sa şi sângele Său te va curaţi de toate păcatele şi nelegiuirile tale, astfel încât vei putea spune împreună cu psalmistul: «Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire» (Psalm 32,7).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Domnul împărățeşte; să se bucure pământul. Psalmi 97:1

    Nu există motive de îngrijorare atâta timp cât binecuvântarea, textului de astăzi este adevărată. Pe pământ, puterea Domnului controlează furia celor răi, ca şi furia mării. Dragostea Lui scaldă pe cei săraci în îndurare, la fel cum ploaia udă pământul. Maiestatea Lui străluceşte în fulgerele din groaza furtunii, şi slava Domnului se vede în toată măreţia ei în căderea imperiilor şi în prăbuşirea tronurilor. In toate luptele şi necazurile noastre, vedem mâna Regelui divin.

Dumnezeu este mare; El vede şi ascultă

Toate suspinele şi vaiurile noastre.

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din nălţimile-albastre.

    În iad, spiritele rele recunosc, cu durere, supremaţia Lui neîndoielnică. Când li se permite să-şi părăsească sălaşul, sunt nevoiţi să poarte lanţuri. Zăbala este în gura crocodilului, şi cârligul în fălcile leviatanului. Porţile morţii sunt închise de Domnul, şi temniţa mormântului este păzită de puterea divină. Teribila răzbunare a Judecătorului întregului pământ îi face pe demoni să tremure, asemeni câinilor care văd biciul vânătorului.

Nu te teme de moarte, nici de demoni şi astre

Dumnezeu îi păzeşte pe cei care-L ascultă;

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din ‘nălţimile albastre,

    În cer, nimeni nu se îndoieşte de suveranitatea Regelui etern, şi toţi cad cu faţa la pământ aducându-I omagii. Îngerii sunt solii Săi, cei răscumpăraţi favoriţii Lui, şi toţi se întrec să-I slujească zi şi noapte. De-am ajunge mai repede în cetatea Marelui Rege!

Pentru noaptea de chin şi tristeţea trecută

Ne va da bucurie, şi uita-vom de moarte;

Suflete, nu uita, când durerea e multă

Dumnezeu te priveşte din nălţimile albastre.

Seara

Curcubeul se va arăta în nor. Genesa 9:14

    Curcubeul, simbolul legământului lui Dumnezeu cu Noe, este tipul Domnului Isus, care este mărturia lui Dumnezeu pentru popor, Când ne putem aştepta să vedem legământul? Curcubeul poate fi văzut numai pe fundalul norilor. Atunci când conştiinţa păcătosului se întunecă de nori, când îşi aminteşte de păcatele trecute, le jeleşte, şi se căleşte în faţa lui Dumnezeu, Isus Christos i se descoperă ca un Curcubeu al legământului, arătându-şi toate culorile glorioase în caracterul Său divin, ca o mărturie pentru împăcarea păcătosului cu Dumnezeu. Când credinciosul este înconjurat de încercări şi ispite, îi face bine să se gândească la Domnul Isus Christos – să-şi amintească cum a trăit, cum a murit, cum a înviat, şi cum mijloceşte acum pentru poporul Său. Curcubeul lui Dumnezeu este plasat deasupra norilor de păcat, durere şi necaz, pentru a prooroci izbăvirea. Un singur nor nu poate produce un curcubeu; trebuie să fie şi picături de apă care să reflecteze lumina soarelui. In acelaşi fel, durerea pentru păcat nu trebuie doar să ne ameninţe, ci să ne lovească, dacă vrem să vedem Curcubeul lui Dumnezeu. Observaţi că Christos nu ar fi fost Răscumpărătorul nostru, dacă răzbunarea lui Dumnezeu ne-ar fi ameninţat într-una, ca un nor rnânios. Pedeapsa a căzut în picături teribile peste EL Dacă nu există suferinţă reală în conştiinţa păcătosului, Christos nu poate fi Salvatorul lui. Dacă păcătosul nu experimentează o convingere dureroasă, nu ÎI poate vedea pe Isus. Dar trebuie să fie şi soare, fiindcă norii şi picăturile de apă nu pot crea curcubeul fără lumina soarelui. Prea iubiţilor, Dumnezeul nostru, care este ca un soare pentru noi, străluceşte întotdeauna, dar noi nu îl putem vedea tot timpul – norii îi ascund faţa. Totuşi, nu contează câte picături cad, sau câţi nori ne ameninţă, dacă El străluceşte, răsare curcubeul imediat Se spune că, atunci când se vede curcubeul, ploaia s-a sfârşit Cu siguranţă că, atunci când va veni Christos, va fi sfârşitul necazurilor noastre. Când îl vedem pe Isus, păcatul dispare, iar îndoielile şi teama se risipesc. Când Domnul Isus păşeşte pe valurile mării, liniştea este foarte adâncă!

IZVOARE IN DEŞERT

El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. (2 Petru 1:4)

Când un constructor de nave face un vapor, face aceasta numai ca să-l ţină pe eşafodaj? Nu, el îl construieşte ca să navigheze pe mări şi oceane şi să înfrunte furtunile. De fapt, dacă el nu ţine seama de vânturile puternice şi de uragane în timp ce-l construieşte, este un constructor nepriceput.

În acelaşi fel, când Dumnezeu te-a făcut credincios, El a vrut să te testeze. Şi când ţi-a dat promisiuni şi ţi-a cerut să crezi în ele, El a făcut promisiuni pentru vremuri de furtună şi pentru valuri mari. Crezi că unele din promisiunile Sale sunt contrafăcute, aşa cum o vestă de salvare care arată bine în magazin nu ţi-e de nici un folos în mare?

Am văzut cu toţii săbii care sunt frumoase, dar nu sunt bune pentru război, sau pantofi făcuţi ca obiecte decorative, dar în care nu poţi umbla. Însă pantofii lui Dumnezeu sunt făcuţi din fier şi alamă, şi putem umbla tot drumul până la cer în ei, fără ca ei să se uzeze vreodată. Şi putem înota de o mie de ori în Atlantic cu vesta Lui de salvare, fără teama că ne vom scufunda. Cuvântul promisiunii Lui este făcut să fie încercat şi testat.

Nimic nu-I displace mai mult Domnului Hristos decât să-i vadă pe cei din poporul Său că-L mărturisesc public şi apoi nu se folosesc de El. Lui Îi place să ne folosim de El, pentru că binecuvântările legământului Său nu sunt menite doar să ne uităm la ele, ci să ni le însuşim. Domnul nostru Isus ne-a fost dat ca să ne fie de folos acum. Te foloseşti tu de El aşa cum trebuie?

Preaiubitule, mă rog ca tu să nu tratezi promisiunile lui Dumnezeu ca ceva de expus la muzeu, ci mai degrabă să le foloseşti în fiecare zi ca un izvor de mângâiere. Şi când treci printr-o vreme de nevoie, încrede-te în Domnul.

Charles H. Spurgeon

Mergi în adâncul promisiunii lui Dumnezeu

Şi cere orice voieşti;

Binecuvântarea lui Dumnezeu nu-ţi va lipsi,

Cuvântul Lui El îl va împlini cu siguranţă.

Cum ar putea Dumnezeu să spună nu la ceva ce a promis?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.18-32

    In drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct. Aceasta era starea lui Israel… şi la fel este a tuturor aşa-zişilor creştini!

    Această minune îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai-marii poporului urmează să-I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu-I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de-al doilea fiu dintr-o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s-au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.

    Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 2:1-11    

BUN VENIT ACASĂ!

…este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire 2 Corinteni 2:7

Pentru unii tineri care pleacă de acasă, întoarcerea nu este întotdeauna ceea ce au sperat. Cei mai mulţi dau faţă cu tatăl supărat care mormăie nervos: „Nu ştiu dacă am să te pot ierta vreodată. Nu-i destul că i-ai dat destule dureri de cap lui maică-ta până la vârsta aceasta, dar acum ai făcut-o. Faptul că ai venit acasă nu schimbă cu nimic adevărul că eşti un vagabond murdar”. Studiile arată că acest resentiment este obişnuit, în special când părintele află că băiatul său a devenit o problemă socială. Cât de diferită ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de delicventul din familia lui Dumnezeu! în textul de azi, Pavel ne sfătuieşte cum să primim pe creştinul pocăit înapoi în biserică. Din aceste cuvinte, putem trage o concluzie: Când un creştin se întoarce după ce a căzut în păcat şi a fost despărţit de părtăşia cu oamenii lui Dumnezeu, trebuie să lepădăm atitudinea: „ai-făcut-o-de-oaie-frate”.

În schimb, ar trebui să-i arătăm dragoste şi acceptare. Aceasta nu înseamnă că luăm cu uşurătate neascultarea lui. Dar trebuie să-i dorim sănătatea spirituală aşa cum un părinte vrea să-şi vadă copilul scăpat de consecinţele unei comportări delicvente. Dar atunci când o persoană se întoarce cu sinceritate la Domnul, ar trebui să-l reprimim cu bucurie.

Cea mai bună cale de a-l ajuta pe creştinul ce se pocăieşte este să-i spunem un călduros „bun venit acasă”, astfel încât Satan să nu mai aibă nici o putere în viaţa sa.     M.R.D. II

Doamne, vorbeşte-mi, ca să pot şi eu

Vorbi ca un ecou al vocii Tale-

Şi-aşa cum cauţi, m-ajută mereu

Să-Ţi caut copiii pierduţi pe cale.    – Havergal

Cel ce-a întors spatele Domnului si se reîntoarce la El are nevoie ca Biserica să-i ţină spatele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și ea ia zis: „Cum poți să spui: «Te iubesc!», când inima ta nu este cu mine?” … Și a fost așa: a stăruit de el cu vorbele ei zilnic … Și șia deschis toată inima și ia zis: „Na trecut brici pe capul meu, pentru că sunt nazireu al lui Dumnezeu din pântecele mamei mele …”. Și Dalila a văzut că își deschisese toată inima și a trimis să cheme pe căpeteniile filistenilor, zicând: „Suițivă de data aceasta, pentru că mia deschis toată inima sa”.  Judecători 16.1518

Judecătorii lui Israel – Samson (6) – O chestiune de inimă

Samson intră din nou în încurcătură din cauza unei femei filistence. Cât de des a reușit Satan să dobândească biruințe împotriva celor ai Domnului, folosinduse de femei nelegiuite și lipsite de scrupule! Samson, nazireul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie atent, însă el era nazireu mai mult din punct de vedere exterior, în timp ce inima lui nu era cu adevărat dedicată lui Dumnezeu.

„Păzeșteți inima mai mult decât tot ce se păzește, pentru că din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23). În Scriptură, inima este sediul simțămintelor, al afecțiunilor și al priceperii. Inima credinciosului trebuie săI aparțină Domnului, însă lumea o dorește și ea și își găsește plăcerea în a se juca cu simțămintele și cu afecțiunile celui credincios. La fel a procedat Dalila.Ea la tot bătut la cap pe Samson, folosind argumentul dragostei pe care el ar fi trebuit să o aibă față de ea, până când acesta, în final, a cedat. Dalila a știut când Samson a cedat și ia chemat pe filisteni, care iau dat răsplata cerută. Ia ras cele șapte șuvițe de pe cap și acum el era în întregime prizonierul vrăjmașilor săi. Este inima noastră în întregime a Domnului? E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Nu este el … un tăciune scos din foc? Zaharia 3.2

Un tăciune

În 9 februarie 1709 la casa Wesley din Anglia a izbucnit un puternic incendiu. Părinții îi scoaseră în grabă pe copii afară. Dar unul din ei lipsea. Încercând să se întoarcă după cel ce lipsea, tatăl văzu că scările ardeau și nu i-ar mai fi suportat greutatea. În agonia creată de acel incendiu, tatăl nu a mai avut altceva de făcut decât să-l încredințeze în mâinile protectoare ale lui Dumnezeu. Deodată, unul dintre bărbații aflați în fața casei privi în sus și-l văzu pe micul John apărând în fereastra de la etaj. Ceru disperat o scară. Dar timpul presa asupra situației. Atunci un bărbat voinic se sprijini de pereții casei, iar alții îl ajutară pe un om mai ușor să se cațere pe umerii acestuia. Omul de deasupra își întinse brațele și îl apucă pe băiat și astfel a fost salvat.

Această întâmplare și-a pus amprenta de neuitat asupra lui John Wesley. El a luat-o ca o dovadă că Dumnezeu avusese un scop anume pentru a-l salva. Incidentul acesta a devenit pentru el o imagine a lumii și a rolului său în ea. Casa arzândă reprezenta lumea care piere în păcate. John Wesley a devenit un harnic slujitor al Mântuitorului său și a lucrat, ca mulți să-L găsească pe Cel ce scapă pe oameni din focul iadului. Înainte de a muri, Wesley a pus să i se scrie pe piatra mormântului: „Aici zace trupul lui John Wesley, un tăciune scos din foc”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CHEMAT SĂ FII PREOT (2)

„Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exodul 33:11)

Preoții trebuie să își desfășoare lucrarea în lumina prezenței lui Dumnezeu, dar si să slujească în baza relației lor cu Dumnezeu. Viața lui Moise este un bun exemplu în acest sens. Când Dumnezeu l-a chemat prima oară pe Moise să conducă poporul Israel, El i-a vorbit printr-un rug aprins. Când s-a întâmplat asta, Moise a spus: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată” (Exodul 3:3). Disponibilitatea lui Dumnezeu de a vorbi cu noi nu trebuie pusă la îndoială niciodată. Adevărata problemă este întotdeauna disponibilitatea noastră de a ne întrerupe programul și de a fi receptivi la ceea ce are El de spus. Poate Dumnezeu să-ți vorbească în timpul unei pauze publicitare de la emisiunea ta preferată de la televizor? Ar putea – dar, probabil, nu o va face. El este împărat și dorește să respectăm protocolul apropierii de El pe care l-a prezentat în Cuvântul Său. Apoi, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise pe munte și i-a dat cele Zece Porunci. în acel moment, muntele ardea și fumega datorită prezenței lui Dumnezeu (Exodul 20:18). Când s-a întâmplat lucrul acesta, poporul a tremurat și i-a spus lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim” (v. 19). Clipe ca acestea îi diferențiază pe oamenii lui Dumnezeu de mulțime! în cele din urmă, Moise sa apropiat atât de tare de Dumnezeu încât „Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui”. Imaginează-ti timpul când stai „față în față” cu Dumnezeu! Ce privilegiu! Aceasta ar trebui să fie dorința inimii noastre. Numai când te-ai întâlnit față în față cu Dumnezeu și L-ai auzit personal te poti ridica la nivelul sarcinii pe care o ai de îndeplinit.