21 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

21 IANUARIE

 Gândeşte-te la ce-Şi aminteşte Dumnezeu

Îmi aduc aminte de atenţia din tinereţea ta. leremia 2:2, KJV

Sunt eu atent cu Dumnezeu în mod tot atât de spontan cum obişnuiam să fiu înainte sau doar aştept ca Dumnezeu să fie atent cu mine? Sunt eu plin de acele lucruri mărunte care înviorează inima Lui sau mă văicăresc pentru că-mi merge rău? Nu există nici o bucurie în sufletul care a uitat ce anume preţuieşte Dumnezeu. Este un lucru mare să mă gândesc că Isus Cristos are nevoie de mine -,.Dă-Mi să beau”. Câtă atenţie I-am arătat în săptămâna care a trecut? Am fost eu atent la renumele Lui în viaţa mea? Dumnezeu îi spune ponorului Său: „Nu mă mai iubeşti acum, dar mi-aduc aminte de timpul când mă iubeai…”. El spune: „Mi-aduc aminte… de iubirea ta, când erai logodită”. Sunt cu tot atât de plin de dragoste fierbinte faţă de Isus Cristos cum eram la început, când m-am întors din drumul meu pentru a-mi arăta devotamentul faţă de El? Vede El că-mi amintesc de timpul când nu-mi păsa de nimic altceva decât de El? Sunt tot în starea aceea şi acum sau am devenit „înţelept” în modul de a-L iubi? Sunt eu atât de îndrăgostit de El, încât nu îmi pasă unde merg sau mă preocupă respectul care mi se cuvine şi cântăresc cât de mult trebuie să lucrez pentru EI? Dacă, atunci când mă gândesc Ia ce-Şi aminteşte Dumnezeu despre mine, descopăr că El nu mai este pentru mine ceea ce era înainte, aceasta ar trebui să producă în mine ruşine şi umilinţă, pentru că acea ruşine va aduce cu ea o întristare după voia lui Dumnezeu, ce duce la pocăinţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 21

PSALM 93:5 „Sfinţenia este podoaba Casei Tale, o Doamne pentru totdeauna.”

Dacă Dumnezeu are un loc pe pământ, dacă El intenţionează să locuiască aici jos, locuinţa Lui trebuie neapărat să fie cel mai important loc pe pământ, şi trebuie în mod absolut să aibe întâietate peste orice altceva. De aceea ea trebuie să fie caracterizată prin sfinţenie – o totală despărţire de tot ce nu este sfânt – o totală excludere a tot ce poate întina şi un devotament sincer faţă de cerinţele lui Dumnezeu. şi o astfel de sfinţenie trebuie să fie menţinută cu orice preţ; nivelul nu trebuie scăzut nici o clipă şi în nici cea mai mică măsură. Inscripţia la intrare, în mod spiritual vorbind, trebuie să fie „Sfinţenia este podoaba Casei Tale, o Doamne, pentru totdeauna”, în orice vreme, oricum am privi „Casa”, literal sau spiritual, poporul lui Dumnezeu are răspunderea să recunoască şi să menţină această sfinţenie. şi nimic nu poate aduce aceasta la îndeplinire, decât râvna lui Dumnezeu pentru Casa Lui. Astfel a fost râvna, energia pozitivă a sfinţeniei, care La îmboldit pe Domnul nostru să acţioneze cu fermitate, cu prilejul gonirii vânzătorilor din Templu (Mat. 21:10-13; Luca 19:45-46), fapt care apare în discordanţă cu obişnuita Lui blândeţe, smerenie şi neamestec în neorânduielile care existau.

A fost râvna arzătoare a naturii Sale sfinte, singura grijă pe care o avea pentru slava lui Dumnezeu cu privire la sfinţenia Casei Sale, o pasiune despre care se poate spune că îl ardea, îl consuma: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine”, aşa de puternică a fost această rivnă. Desăvârşit de binecuvântată era manifestarea acestei râvne în vremea şi locul acela. Aşa a acţionat Robul Domnului.

Ce putem învăţa noi, credincioşii care purtăm Numele Lui şi care ar trebui să ne arătăm, mai ales astăzi, râvna pentru Casa lui Dumnezeu? Dar care este Casa Lui? La Evrei 3:6 zice: „… şi Casa Lui suntem noi dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită”. Semănăm noi cu Domnul Isus în ce priveşte râvna pentru Casa lui Dumnezeu? Ne „mănâncâ” şi pe noi această râvnă ca pe El? Dacă da, atunci „trebuie să ştim cum să ne purtăm în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui viu, stâlpul şi susţinătorul adevărului” (1 Tim. 3:15). Să nu uităm deci ce este scris la 1 Petru 3:17: „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu, şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” „Dumnezeu ne-a ales ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” (Ef. 1:4).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS de  Fritz BERGER

21 IANUARIE

„Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit prea uşor.”Daniel 5:27

Împăratul Belşaţar a dat un ospăţ celor o mie de mai mari ai lui şi a băut vin înaintea lor. La ospăţul acesta nu au fost invitaţi săracii şi nenorociţii, în schimb, o mie de oameni cu vază. Închipuiţi-vă un ospăţ ca acesta. Când împăratul a fost în chef a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase tatăl său Nebucadneţar din templul de la Ierusalim. Şi împăratul împreună cu mai marii săi, nevestele şi ţiitoarele au băut din acestea. Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur şi de argint, de aramă, de fier şi de piatră. Şi dintrodată apare o mână şi scrie ceva pe perete. Împăratul a îngălbenit, şi gândurile l-au tulburat într-atât, încât i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul. Datorită acestei mâini l-a cuprins o frică atât atât de mare, încât nimeni dintre invitaţi nu a putut să-l îmbărbăteze, nici măcar înţelepţii şi cititorii în stele nu au putut descifra scrisul. Atunci a venit împărăteasa, spunând: „ Să nu te tulbure gândurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa! În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, aşa l-au cunoscut, ca unul care are  înţelepciune şi pricepere dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar , tatăl tău l-a pus mai mare între cititorii în stele, haldei, ghicitori.” Atunci a fost chemat Daniel. Cu toate că el era unul din mai marii împărăţiei, nu a fost chemat la acest ospăţ. Putem trage concluzia despre copiii Lui Dumnezeu că nu au ce căuta în locuri asemănătoare, şi că ei  u caută tovărăşia  batjocoritorilor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU de Charles H. SPURGEON

21 Ianuarie

 

VRĂJMAŞII DOMNULUI SE VOR PLECA

Egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.                Exodul 7.5

O lume nelegiuită este greu de învăţat. Egiptul nu-L cunoaşte pe Domnul şi de aceea îndrăzneşte să-şi înalţe idolii şi să întrebe cu îndrăzneală: ”Cine este Domnul”? Dar Domnul zdrobeşte trufia oamenilor. Când izbucnesc judecăţile asupra capului lor, le întunecă cerul, le distruge recolta şi îi loveşte pe fiii lor, atunci vrăjmaşii lui Dumnezeu încep să întrezărească ceva din puterea Domnului. Pământul va mai cunoaşte astfel de lucruri, când cei ce se îndoiesc vor fi siliţi să cadă în genunchi. Să nu ne înspăimântăm de blestemele cu care ei ne ameninţă, căci Domnul va şti să-şi scoată slavă pentru Numele Său şi o va face în felul cel mai potrivit şi decisiv.Izbăvirea poporului Sau este un mijloc puternic de care se serveşte pentru a face ca Egiptul să ştie ca Dumnezeul lui Israel este Domnul, Dumnezeul atotputernic şi viu. Nici unul din israeliţi n-a murit de vreuna din cele zece plăgi, nici unul din mădularele poporului ales nu s-a înecat în marea Roşie. Tot aşa mântuirea celor răscumpăraţi, slăvirea tuturor adevăraţilor credincioşi îi va sili pe vrăjmaşii cei mai împotrivitori să recunoască că Domnul este Dumnezeu.Oh, de-ar ajunge tot mai vădită puterea Sa biruitoare prin Duhul Sfânt în predicarea Evangheliei, până ce toate neamurile se vor pleca în faţa numelui lui Isus şi-L vor chema ca Domn al lor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

21 IANUARIE

 

Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Iov 1.1

Pare de necrezut că Dumnezeu are grijă de fiecare om în parte. Este greu de înţeles după mintea noastră acest lucru deoarece în acelaşi timp trăiesc pe pământ miliarde de oameni. Şi este totuşi adevărat acest lucru: Dumnezeu cunoaşte pe fiecare om şi El ştie toate mişcările lui. Seriozitatea acestui fapt izvorăşte chiar din Maleahi 3.5: „Mă voi apropia de voi pentru judecată şi mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor”. Ne aduce îmbărbătare situaţia în care se găsea Agar. Nimeni nu o vedea rătăcită în pustietate, dar Dumnezeu a văzut-o şi a ajutat-o. Dumnezeu cunoştea inima dornică de adevăr a famenului etiopian care nu a făcut degeaba drumul cel lung. Filip a fost trimis să-i spună lucrurile de căpătâi ale Evangheliei. Iar cartea Iov cu cele 42 de capitole ale ei, este o mărturie a acestui adevăr: Dumnezeu se ocupă îndeaproape de fiecare om. Oamenii nu pot accepta că Dumnezeu îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, că El ştie toate tainele inimii, toate păcatele. Dar Domnul va aduce o dată la lumină totul când va face marea judecată. Nimeni nu va scăpa de acest Judecător; toţi vor sta în faţa tronului mare şi alb la judecata cea mare.Care este starea ta? Dumnezeu te cunoaşte pe tine personal. El te cunoaşte pe nume şi ştie unde locuieşti. El îţi cunoaşte viaţa în întregime cu toate părţile ei însorite şi cele umbrite. Dumnezeu nu ar dori să te cheme la judecată pentru păcatele tale. De aceea El a dat pe singurul Său Fiu, ca să plătească cu sângele Lui cel scump păcatele tuturor, îndurând suferinţe grele şi murind pe cruce la Golgota.

El însuşi îţi spune şi ţie iubite cititor: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evr. 13.5).

Încrede-te deci ÎN El!

 

OSWALD CHAMBERS Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 21

 

0, Doamne, în această zi ţine-ne Tu, astfel încât să nu fie nevoie să ne gândim deloc la noi, ci să cheltuim şi să ne cheltuim cu bucurie pentru Tine (2 Corinteni 12:15).

 

MEDITAŢII ZILNICE DE WIM MALGO

21 IANUARIE

 

«Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos»  Filipeni 3,20

Biblia vorbeşte despre faptul că noi, cei care credem în Domnul Isus Cristos, suntem deja în ceruri, chiar dacă tră­im încă pe pământ. De aceea moartea nu mai are nici o pu­tere asupra noastră, căci noi trăim prin Isus. Dar cum poa­te fi realizat acest lucru aici pe pământ? Răspunsul îl găsim în Coloseni 2,6: «… să şi umblaţi în El.» Eu pot să fiu în Cristos şi El în mine; doar astfel eu umblu cu El. Aceasta este umblarea cerească. Isus S-a înălţat la cer, în trupul Său înviat, iar acum stă la dreapta Tatălui. Dar în acelaşi timp El este prezent şi pe pământ, şi în cer. Căci chiar dacă stă lângă Tatăl, El locuieşte prin Duhul Sfânt în inimile noas­tre, după cum găsim scris în Efeseni 3,17: «… aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă». în concluzie: în timp ce tu umbli în trup pe pământ, duhul tău este deja în cer. Consecinţa acestei realităţi minunate o gă­sim în 1 Ioan 2,6: «Cine zice că rămâne în El trebuie să tră­iască şi el cum a trăit Isus».

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

21 IANUARIE

Dimineaţa

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit. Romani 11:26

Când Moise a cântat la Marea Roşie, cântarea lui a fost prilejuită de bucuria că israelitii erau în siguranţă. Nici o picătură nu a căzut din zidul de apă până când aleşii lui Dumnezeu nu au păşit pe malul celălalt. Apoi apele s-au strâns din nou la locul lor, şi nu înainte. O parte a cântării spunea „prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta” (Exod 15:13). In timpul din urmă, cei aleşi vor cânta „cântarea Mielului” şi „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 15:3). Aceasta va fi lauda lui Isus: „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (Ioan 18:9). In cer nu va fi nici un loc gol.

Căci însuşi Domnul va chema Pe toţi aleşii lângă tron, Să binecuvânteze slava Sa Şi îndurarea Lui faţă de om.

Toţi cei pe care Dumnezeu i-a ales, toţi cei pe care Christos i-a răscumpărat, toţi cei pe care Duhul Sfânt i-a chemat, toţi cei care cred în Isus — toţi vor trece în siguranţă marea. Încă nu am ajuns la ţărm. Unii au trecut deja, alţii trec acum. Avangarda oştirii a ajuns deja pe mal. Noi mărşăluim pe fundul mării. Astăzi, ne urmăm Conducătorul prin mijlocul mării. Să ne bucurăm. Ariegarda va ajunge curând pe malul unde se află avangarda; cel din urmă din cei aleşi va ajunge în curând dincolo, şi atunci, când toţi vom fi în siguranţă, se va auzi cântarea de laudă. Dar o, dacă unul va lipsi — dacă unul din cei aleşi va fi izgonit — în corul celor mântuiţi va exista un loc gol, şi harpa paradisului nu va mai cânta niciodată melodia lui.

Seara

Fiindu-i foarte sete a strigat către Domnul şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete?”                       Judecători 15:18

Samson era gata să moară de sete. Primejdia aceasta era total diferită de cele prin care trecuse înainte. Cu siguranţă, să-ţi fie sete nu este o problemă atât de mare ca a scăpa de o mie de filisteni! Dar, când setea l-a biruit, Samson a simţit că pericolul prezent era mai mare decât pericolul din care fusese izbăvit în mod miraculos în trecut. Este un lucru obişnuit pentru poporul lui Dumnezeu care, după ce este izbăvit dintr-un pericol de moarte, se poticneşte într-o problemă minoră. Samson ucide o mie de filisteni şi îi aşează grămezi — apoi este gata să moară pentru o înghiţitură de apă! Iacov se luptă cu Dumnezeu la Peniel şi Îl biruieşte pe Cel Atotputernic, apoi şchiopătează din şold! E ciudat că puterea ne slăbeşte chiar în ziua în care am învins. E ca şi cum Domnul ar vrea să ne arate cât suntem de neputincioşi. Samson s-a lăudat foarte tare când a spus „am ucis o mie de bărbaţi” (Judecători 15:16). Gura lui lăudăroasă s-a uscat în curând de sete, şi a început să se roage. Dumnezeu are multe căi pentru a-şi umili poporul. Dragul meu copil al lui Dumnezeu, dacă te scufunzi după ce primeşti un mare har, să nu crezi că eşti singurul. Când a urcat pe tronul Israelului, David a spus „eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească” (2 Samuel 3:39). Trebuie să te aştepţi să fii slab în ziua în care ai câştigat cel mai mare triumf. Dacă Dumnezeu a câştigat mari biruinţe în numele tău în trecut, problemele tale prezente sunt asemănătoare cu setea lui Samson, iar Dumnezeu nu te va lăsa să cazi şi să fii învins de duşmani. Drumul plângerii este singurul drum spre ceruri, dar el este străjuit de izvoare cu apă vie. Voi, toţi cei încercaţi, bucuraţi-vă inimile cu făgăduinţa lui Samson şi fiţi siguri că Dumnezeu vă va izbăvi în curând.

 

IZVOARE IN DEŞERT

21 Ianuarie

 

Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus.

(Faptele Apostolilor 20:24)

Citim în 2 Samuel 5:17: „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute“. În momentul în care primim ceva de la Domnul, ceva pentru care merită să luptăm, diavolul vine şi caută să ne distrugă.

Când vrăjmaşul ne înfruntă în pragul unei lucrări mari pentru Dumnezeu, trebuie să acceptăm aceasta ca o dovadă a mântuirii noastre şi să cerem dublă binecuvântare, victorie şi putere. Puterea se dezvoltă prin rezistenţă. Forţa şi mărimea pagubelor provocate de o bombă care explodează se pare că sunt cu atât mai mari cu cât este mai mare rezistenţa la momentul impactului. O uzină electrică produce electricitate suplimentară folosind frecarea turbinelor rotative. Şi într-o zi, vom înţelege şi noi că până şi Satan a fost folosit de Dumnezeu ca unul din instrumentele Lui de binecuvântare.    din Zile cereşti pe pământ

Un erou nu se hrăneşte cu dulciuri,

Zilnic el îşi mănâncă inima;

Camerele celor mari sunt închisorile,

Şi vânturile potrivnice sunt bune pentru corăbiile regale.

Ralph Waldo Emerson

 

Nenorocirea este uşa spre triumf. Valea duce la drumul deschis, şi amprenta necazului este pe orice realizare mare. Coroanele sunt turnate în creuzete, şi lanţurile caracterului care se află la picioarele lui Dumnezeu sunt forjate în flăcări pământeşti. Nimeni nu va câştiga marea victorie, dacă n-a călcat teascul lui vai. Cu brazde adânci de chin şi suferinţă pe fruntea Sa, „omul durerii“ (Isaia 53:3) a spus: „În lume veţi avea necazuri“ (Ioan 16:33). Dar imediat vine psalmul promisiunii: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“.

Urmele paşilor sunt vizibile pretutindeni. Paşii care duc la tronuri sunt pătaţi de sânge, şi cicatricele sunt preţul plătit pentru sceptre. Ne vom câştiga cununile de la uriaşii pe care-i înfrângem. Nu este un secret faptul că necazurile au căzut întotdeauna pe oamenii mari.

 

Marca rangului în natură

Este capacitatea de a suferi;

Şi durerea cântăreţului

Produce cele mai dulci sunete.

 

Suferinţa a marcat întotdeauna trena adevăratului reformator. A fost adevărat în viaţa lui Pavel, Luther, Savonarola, Knox, Wesley şi restul armatei puternice a lui Dumnezeu. Ei au ajuns prin mari suferinţe la punctul culminant al puterii lor.

Orice carte importantă a fost scrisă cu sângele autorului.„Aceştia vin din necazul cel mare“ (Apocalipsa 7:14). În ciuda orbirii sale, nu Homer a fost incomparabilul poet al grecilor? Şi cine a scris visul fără vârstă al Călătoriei creştinului? A fost cumva vreun prinţ în haine regale aşezat într-o trăsură confortabilă? Nu! Splendoarea viziunii lui John Bunyan a înfrumuseţat pereţii întunecaţi şi murdari ai unei închisori engleze din Bedford, în timp ce el, un prinţ prizonier şi un geniu plin de glorie, a făcut o transcriere a scenei prin credinţă.

Măreţ este cel ce cucereşte uşor;

Totuşi cel care este grav rănit,

Fără suflare, plin de sânge şi sudoare,

Şi care cade leşinat, dar luptă mai departe

Este şi mai măreţ.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI Volumul III

21 Ianuarie

Iov 19.21-29; 20.1-29

Cuvintele înfocate ale lui Iov contrastează cu sentinţele reci ale celor trei tovarăşi ai săi. În durerea lui, aceştia nu-i pu­teau oferi niciun ajutor, dar descoperim în acelaşi timp că Iov avea un sprijin care nu-i putea fi clătinat: credinţa sa într-un Răscumpărător viu. Versetele 25-27 din cap. 19 ne învaţă că Iov, ca şi alţi patriarhi, primise o descoperire divină cu privire la înviere: „In carnea mea voi vedea pe Dumnezeu” (19.26; comp. cu Psalmul 17.15).

Spre deosebire de ei, noi, cei de astăzi, îl putem cunoaşte pe deplin dacă îl privim în lumina Noului Testament! Şi totuşi, mulţi copii ai lui Dumnezeu nu trec deloc de crucea unde con­templă un Mântuitor mort pentru păcatele lor. Ce adevăr de nepreţuit! îl cunoaştem noi în întregime? Cunoaştem noi faptul că Răscumpărătorul nostru este viu acum (Apocalipsa 1.18)? „Hristos este Cel care a murit şi, mai mult, a şi fost înviat, Cel care şi este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8.34).

În faţa remarcabilelor cuvinte ale credinţei pe care Duhul lui Dumnezeu i le dictase lui Iov, Ţofar răspunde din ce-i dic­tează propria pricepere (20.2,3). Reluând tema lui Elifaz şi a lui Bildad (15.20-25; 18.5-21), el zăboveşte îndelung asupra soartei care-i aşteaptă pe cei răi, atacându-1 astfel indirect şi fără milă pe sărmanul său prieten (vezi Proverbe 12.18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

21 ianuarie

 

Text: Exod 32:1-24

NU SÎNT EU DE VINĂ!

Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Psalmul 51:3

Nu sînt eu de vină! Este cea mai predominantă atitudine, fie la descoperirea unui eşec guvernamental, fie a unui scandal. Este ceea ce spun copiii atunci cînd este găsit un lucru spart sau rupt în casă. Este reacţia celor prinşi în ghearele drogurilor sau ale alcoolului, sau a celor ce trăiesc în imoralitate. Vrem să evităm din instinct orice responsabilitate atunci cînd sîntem în încurcătură. Un exemplu clasic în acest sens este Aron din Vechiul Testament. A ascultat de oameni şi i-a condus în facerea unui viţel de aur cu scopul de a i se închina. Cînd a fost înfruntat de Moise, a dat vina pe israeliti. Apoi a încercat să lase impresia că tot ce a făcut a fost numai să arunce aurul în oala de topire si viţelul de aur a apărut de la sine. Cu alte cuvinte, el spunea: „Nu sînt eu de vină!”

Da, se poate ca uneori cei din jur şi împrejurările să fie factorii ce ne-au determinat să facem răul. Israeliţii au făcut presiuni asupra lui Aron, dar aceasta nu a fost nici o scuză. Ar fi putut spune nu. Si el era vinovat pentru păcatul comis. Cînd David a comis păcatul cu Batşeba, ar fi putut da jumătate din vină asupra ei. Dar după o perioadă de tăcere si de suferinţi interioare, şi în urma înfruntării pline de dragoste din partea profetului Natan, el a recunoscut cu umilinţă: „Am păcătuit împotriva Domnului” (2 Samuel 12:13). Numai acceptînd vinovăţia a putut primi asigurarea plină de bucurie a iertării.

Nu vom deveni nişte creştini maturi decît după ce vom accepta responsabilitatea păcatelor noastre. Sindromul: „Nu sînt de vină!” nu reflectă maturitatea creştină.  – H.V.L.

Pocăinţă înseamnă să las păcatul

Pe care l-am iubit altă dată

Şi s-arăt ce rană mi-a produs

Prin a nu-l mai face niciodată.       – Anonim.

Pocăinţa înseamnă că-ţi pare atît de rău pentru păcat încît eşti gata să-l părăseşti.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

21 IANUARIE.

DUHUL SFÂNT (1)

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27)

Viaţa este plină de surprize. Unele dintre ele sunt aşteptate cu drag, altele nu. Într-o vară faci o plimbare pe ţărmul mării iar în vara următoare nu mai poţi pentru că plaja este acoperită de petrol. Într-o lună valoarea acţiunilor tale se ridică şi investiţiile cresc, după care brusc, totul se năruie. Iar „minţile” despre care credeai că sunt la conducerea sistemului se întrunesc la o masă rotundă şi spun: „Nu am anticipat niciodată aşa ceva”. În acele rare perioade când crezi că lumea a intrat pe un făgaş normal, ai grijă! Pe colon se vede o celulă malignă sau o tornadă distruge un cartier, făcând casele una cu pământul. Aşadar, ce vom face noi? Când Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi că va pleca de la ei, au intrat în panică, aşa că El le-a spus: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (v. 26-27). Trebuie să recunoşti prezenţa Duhului Sfânt care locuieşte în tine şi să-ţi zideşti o relaţie cu El. El nu este „ceva”, „un lucru” sau o prezenţă eterică la care nu ai acces. El este „reprezentantul” lui Hristos. El doreşte să te înveţe ceea ce nu ştii şi să-ţi aducă aminte lucrurile pe care le uiţi cu atâta uşurinţă. Şi pe lângă toate acestea, El îţi va da „pacea”, indiferent ce-ţi rezervă viaţa.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Joi, 21 Ianuarie 2016

 

Și să le întipărești în fiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Deuteronom 6.7

Familia

Să privim la fiecare parte a acestui verset, rând pe rând.

„Să le întipărești în fiii tăi.“ Acest lucru necesită sârguință. Este important pentru noi, ca părinți, să transmitem familiei noastre, prin felul în care vorbim și în care ne purtăm în cămin, un respect și o încredere în Dumnezeu și în Cuvântul Său.

„Să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe drum.“ Trebuie să avem conversații cu copiii noștri despre ceea ce Biblia învață și despre cum putem să aplicăm învățăturile ei în viața de zi cu zi. Tatăl nostru ceresc știe că trăim în timpuri foarte dificile și că vrăjmașul, Satan, caută să ne abată de la a-L urma pe Domnul în ascultare față de Cuvântul Său. Este important pentru părinți să facă orice efort pentru a menține o inimă deschisă în copiii lor. Copiii au nevoie de cineva în care să se încreadă, cu care să-și împărtășească bucuriile, speranțele, dezamăgirile și încercările. Ei trebuie să simtă că sunt doriți și apreciați, că ne pasă de ei și că ne îngrijim de ei.

„Când te culci și când te scoli.“ Dumnezeu ia în considerare că avem nevoie de odihnă: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin“ (Marcu 6.31). Aceste cuvinte au fost adresate de Domnul Isus ucenicilor atunci când mulțimile umblau încoace și încolo ca niște oi care nu au păstor. Domnul nu a spus: „Duceți-vă deoparte“, ci: „Veniți deoparte“. El nu dorea să-i lase singuri. Cât de minunat este acest lucru! Când vin necazuri în viață, în familie sau în adunare și nu vedem nicio ieșire, să mergem și să petrecem timp singuri împreună cu Domnul Isus!

J Redekop

 

Sămânţa Bună

Joi, 21 Ianuarie 2016

 

… Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. 2 Corinteni 6.2

Cutremure

Astăzi trebuie să fii pregătit să-L întâlnești pe Dumnezeu! Nu a vorbit El destul de puternic sufletului tău? Trebuie să vorbească mai tare? Trezește-te acum – întoarce-te acum – primește-L acum pe Domnul Isus ca Mântuitorul tău! El nu va mai spune mult: „Veniți la Mine!“ (Matei 11.28). După glasul harului urmează glasul judecății. Refugiază-te astăzi la Domnul Isus Hristos, singurul Salvator și Mântuitor, care a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară“ (Ioan 6.37)! El te va primi, te va salva, te va ocroti și te va prezenta fără pată înaintea tronului.

 

Azi Isus te cheamă iară;

Tu departe stai mereu;

Sufletu-ți de ce să piară?

Vino azi la Dumnezeu!

Nu-ntârzia, nu mai sta,

Azi Isus te va ierta!

Cu iubire azi te cheamă,

El nu vrea ca să te pierzi;

Ia strigarea Lui în seamă,

Mântuit vei fi de crezi!

 

 

 

 

20 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

20 IANUARIE

 

Eşti întotdeauna plin de prospeţime?

Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu. loan 3:3

Uneori suntem plini de prospeţime când e vorba de a participa la o strângere de rugăciune, dar nu suntem tot aşa când e vorba de a curăţa bocancii.Naşterea din nou din Duhul este o lucrare evidentă a lui Dumnezeu, la fel de misterioasă ca vântul şi la fel de surprinzătoare ca însuşi Dumnezeu. Nu ştim unde începe; este ascunsă în adâncurile vieţii noastre personale. Naşterea din nou, de sus, este un început nepieritor, perpetuu şi etern, o prospeţime continuă a gândirii, vorbirii şi trăirii, este o surpriză continuă a vieţii lui Dumnezeu. Lipsa de prospeţime este un indiciu că ceva nu este în ordine în legătura noastră cu Dumnezeu. Noi zicem: „Trebuie să fac lucrul cutare, altfel nu se va face niciodată”. Acesta este primul semn de învechire. Suntem născuţi din nou în acest moment sau suntem perimaţi, scormonindu-ne mintea pentru a găsi ceva de făcut? Prospeţimea nu este rezultatul ascultării, ci este lucrarea Duhului Sfânt; ascultarea ne păstrează în lumină, „după cum El însuşi este în lumină”.

Păzeşte cu gelozie relaţia ta cu Dumnezeu. Isus S-a rugat: „Ca ei să fie una după cum şi Noi suntem una*’ – nimic altceva să nu fie între ei. Păstrează-ţi întreaga viaţă mereu deschisă faţă de Isus Cristos, nu juca teatru înaintea Lui. Iţi alimentezi cumva viaţa din vreo altă sursă decât din Dumnezeu însuşi? Dacă depinzi de altceva, şi nu de El, nici nu vei observa când El a plecat.Naşterea din Duhul înseamnă mult mai mult decât credem noi de obicei. Ea ne dă o nouă viziune şi ne menţine într-o stare de prospeţime în vederea oricărei lucrări, prin izvorul etern al vieţii lui Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 20

 

MALEAHI  3:8

„Este potrivit să înşele (sau să fure) un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?”

Textul acesta, care ne-a fost păstrat de Duhul Sfânt în Cuvânt, are oare şi pentru noi, cei din noul legământ, vre-o însemnătate? Negreştit, orice este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, a fost scris pentru învăţătura noastră. Ne întrebăm atunci: L-am înşelat sau L-am furat noi pe Dumnezeu, de pildă, în ce priveşte timpul pe care I-l datorăm? … pentru a asculta glasul Lui în lectura personală a Cuvântului Său, pentru a mijloci în rugăciune pentru alţii şi pentru lucrarea Lui? Nimic nu poate înlocui acest fel de a începe ziua în care noi îl ascultăm înainte de a asculta glasul omului. Ne găsim vreme pentru orice fel de lucru, pentru a discuta cu un prieten, pentru citirea ziarului sau ascultarea la radio sau televizor sau chiar pentru lucruri bune, necesare treburilor zilnice; dar nu I-am furat noi astfel timpul pe care trebuie să-l rezervăm pentru Dumnezeu? Primul ceas de dimineaţă în linişte, netulburaţi, ultimile momente ale serii nu-I aparţin Lui, ca şi un moment în mijlocul zilei? Atunci vrea El să ne vorbească, atunci putem fi într-o liniştită părtăşie cu Domnul nostru, atunci primim instrucţiunile, mângâierile sau chiar mustrările de care avem atâta nevoie; dar adeseori noi am lipsit de la întâlnirea cu El. Nu L-am înşelat în aceasta? Negreşit da, dar mai rău este că neam furat pe noi înşine. S-au poate L-am înşelat în ce priveşte timpul pe care-l datorăm altora? Uşor ne ocupăm de noi înşine şi de interesele noastre, dar vocea „macedoneanului” nu atinge urechile ocupate în altă parte (Fapte 16:9). Suflete în suferinţă le-am neglijat şi am trecut mai departe ca preotul şi levitul din pildă. De câte ori am pierdut prilejuri de a-i ajuta şi astfel am lipsit pe Dumnezeu de bucuria de a atinge un suflet pentru ca să verse peste el dragosiea Lui şi să-l izbăvească! Şi de câte ori îl furăm pe Dumnezeu în ce priveşte mărturia noastră! Felul nostru de a fi, de a face ceva, de a vorbi, înfăţişarea noastri exterioară, de multe ori nu-L recomandă pe El şi nu atrag pe aceia pe care vrea să-i mântuiască. Dumnezeu, negreşit, va găsi o altă cale pentru ai salva, dar noi am pierdut onoarea de a fi lucrători împreună cu El. Dumnezeu să ne dea harul şi să ne deschidă ochii ca să vedem cât de mult L-am înşelat şi în ce, şi să ne ajute să ne punem la dispoziţia Lui cu tot ce avem şi suntem ca să unim cu credinţa noastră fapta împreună şi toate virtuţile pe care ni le spune Duhul Sfânt în 2 Petru 1:5-8, şi atunci vieţile noastre vor lua o nouă şi sfântă schimbare.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

20 IANUARIE

 

„Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel  sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curata.” Psalmul 24:3-4

Prin urmare: Cine poate fi mântuit? Datorită firii noastre noi nu avem nici mâini nevinovate, nici o inimă curată. Căci ne-am născut şi trăim în păcat. Astfel, suntem necuraţi şi nu putem sta înaintea Lui Dumnezeu, fiindcă în prezenţa Lui nu poate sta nimic necurat. Cum ajung în posesia unor mâini curate şi  a unei inimi curate? Răspunsul este: Cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. Aceasta înseamnă să facem propuneri şi să ne ţinem de ele, şi anume de a trăi pentru Dumnezeu, aşa cum arată Scriptura: să ne pocăim acceptând mântuirea în Hristos, neavând linişte până nu suntem siguri de iertarea păcatelor noastre. Căci cel ce are păcatele iertate, are mâini nevinovate, şi o inimă curată. Astfel primim binecuvântarea Domnului şi suntem socotiţi neprihăniţi prin mântuirea primită datorită harului Lui Dumnezeu. În această stare omul caută în orice împrejurare să înţeleagă şi să facă placul Lui Dumnezeu, trăind pentru lauda slavei harului Său, căutând cele veşnice şi nu cele trecătoare. Mântuit de firea păcătoasă mergi voios înainte, preamărind lucrarea pe care a făcut-o Isus pentru tine. Şi, văzând aceasta, mulţi se vor teme de Domnul, încrezându-se în El.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

20 Ianuarie

 

BIRUITORUL

Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu.                 Apocalipsa 2.7

Cine este acela care dă dosul în ziua bătăliei sau refuză să meargă la războiul sfânt? Pentru a împărăţi, trebuie să lupţi şi să urmăreşti lupta până ce vrăjmaşul va fi biruit. Fără luptă, făgăduinţa nu este pentru noi, pentru că ea este pentru ”cel care va birui”. Trebuie să-i biruim pe prorocii mincinoşi care au venit (sunt) în lume şi toate relele care însoţesc învăţătura lor: să biruim mişelia inimii noastre şi tendinţa de a părăsi dragostea noastră dintâi. Să citim tot ceea ce Duhul scrie Bisericii din Efes. Dacă prin har ne este dată biruinţa, aşa cum se va întâmpla hotărât dacă călcăm pe urmele Căpeteniei noastre biruitoare, apoi vom putea fi primiţi chiar în mijlocul raiului Lui Dumnezeu şi ni se va permite să trecem de heruvimii cu sabia lor învăpăiată şi să ajungem la pomul păzit din care, dacă mănâncă cineva, va trăi în veac. Astfel vom scăpa de a doua moarte care este plata păcatului, şi vom căpăta viaţa veşnică, care este pecetea nevinovăţiei şi încununării acelor principii nemuritoare ale sfinţeniei lui Dumnezeu, întăreşte-te, dar, inima mea şi îmbărbătează-te! A fugi de luptă înseamnă a renunţa la bucuriile celui mai bun şi nou Eden. A lupta până la biruinţă, înseamnă a merge cu Dumnezeu până în Paradis.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

20 IANUARIE

 

Stăruiţi în dragostea frăţească. Evrei 13.1

Dragostea de fraţi este semnul prin care se cunoaşte viaţa nouă care se primeşte prin credinţă la naşterea din nou. „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” (1 Ioan 3.14). Dragostea este semnul prin care se recunoaşte care este omul credincios. La evrei, cărora le este adresat epistola, dragostea era în pericol să se răcească. Multele necazuri, prigoane şi nevoi i-au adus într-o astfel de stare încât se gândeau numai la ei înşişi şi nu la ceilalţi fraţi. De aceea era de trebuinţă îndemnul: „Stăruiţi în dragostea frăţească.” Nu este oare la fel şi cu credincioşii de astăzi? Şi noi suntem în primejdia de a ne gândi numai la noi. Să-i încredinţăm totul Domnului Isus şi El ne va ajuta să luăm parte la necazurile şi greutăţile fraţilor şi surorilor noastre. În zilele necazului cel mare, dragostea celor mulţi se va răci. Aş vrea ca nici unul din cititorii acestor rânduri să nu aibă parte de acest necaz care va veni. Cât de necesar este să ne îmbărbătăm între noi cu dragostea Domnului nostru! El îi iubeşte pe ai Lui până la capăt. DA, dragostea Lui nu sfârşeşte şi nu se micşorează niciodată, ea rămâne aceeaşi în vecii vecilor. De aceea este necesar să ne dovedim necontenit dragostea faţă de fraţii şi surorile noastre. Poate că cineva te-a jignit şi nu ţi-a dat cinstea cuvenită, sau te doare un fapt săvârşit de un frate în dreptul tău. Atunci să rămână statornică în tine dragostea frăţească faţă de fratele tău şi în situaţiile practice care se ivesc să cauţi folosul lui şi nu al tău. Domnul a făgăduit binecuvântare numai acolo unde este pace şi unitate între fraţii care locuiesc împreună. Unde este dragoste frăţească fără făţărnicie, acolo este o inimă curată deoarece izvorăşte din slava lui Dumnezeu (2 Petru 1.7). De aceea să ne însuşim acest verset Şi să-l lăsăm să lucreze: „Stăruiţi în dragostea frăţească”, stăruiţi cu toate neajunsurile, necazurile şi împotrivirile. Nu ele să acopere dragostea, ci dragostea să le acopere pe ele.

Să nu jertfim adevărul de dragul „dragostei de fraţi.” Adevărata iubire se arată atunci când arăţi adevărul, căci numai pe adevăr se pot întemeia relaţii frăţeşti curate.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 20

 

O, Doamne, privesc în întregime la Tine – sunt mai rău decât inutil fără Tine. Fii Tu înţelepciune şi discernământ şi pricepere pentru mine azi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

20 IANUARIE

 

« Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. În ziua aceea nu Mă veţi mai întreba de ni­mic. Adevărat, adevărat vă spun, că orice veţi cere de la Ta­tăl, în Numele Meu, vă va da.. » Ioan 16,22-23

De ce nu primeşti răspuns la unele dintre rugăciunile tale? Pentru că Dumnezeu te iubeşte, pentru că are planuri mari pentru viaţa ta şi doreşte să îşi reverse din belşug bine­cuvântarea prin tine, aşa cum a făcut şi prin Domnul Isus. Trebuie să avem tăria să ne încredem deplin în Dumnezeu, chiar dacă El tace. Şi trebuie să înţelegem că El tace pentru că ne iu­beşte. Nu contează că noi nu Ii înţelegem dragostea. Toa­te la timpul lor! Când îl vom vedea aşa cum este, ne vom acoperi faţa cu mâinile, ne vom pleca în genunchi în Faţa Sa şi vom recunoaşte: «O, Doamne, nu am realizat ce intenţii minunate ai avut în ceea ce mă priveşte. Iartă-mi în­trebările pline de revoltă şi atitudinea nerăbdătoare!» În­tr-adevăr, se va împlini ceea ce Domnul a spus: «In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic.» Apleacă-ţi, deci, genunchii şi nu mai întreba «De ce?» sau «La ce bun?» Şi aşa nu vei găsi răspuns la aceste întrebări, căci răspunsul este ascuns în dragostea necondiţionată a Domnului faţă de tine.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

20 IANUARIE

 

Dimineaţa

Abel era păstor. Genesa 4:2

Ca păstor, Abel şi-a sfinţit lucrarea spre slava lui Dumnezeu şi a oferit o jertfa de sânge pe altarul Său. Domnul l-a binecuvântat pe Abel şi jertfa lui. Acest prim simbol al lui Christos este clar şi distinct La fel de clar ca prima strălucire a zorilor, care nu luminează nimic, dar vestesc răsăritul grabnic al soarelui. Când îl vedem pe Abel, păstor şi preot, aducând o jertfă de bun miros lui Dumnezeu, ne gândim la Domnul nostru, care a adus în faţa Tatălui Său o jertfă pe care Iehova a respectat-o întotdeauna. Abel a fost urât de fratele său — urât fără motiv; la fel a fost şi Mântuitorul. Omul firesc l-a urât pe cel duhovnicesc, prin care se descoperise Duhul harului, şi nu a avut odihnă până când nu i-a vărsat sângele. Abel a căzut şi a stropit jertfa cu propriul său sânge; acest lucru arată spre Domnul Isus care a fost ucis de ura oamenilor, în timp ce slujea ca Mare Preot în faţa Domnului. „Păstorul cel Bun îsi dă viaţa pentru oile lui” (Ioan 10:11). Să-L jelim, amintindu-ne cum a fost ucis de ura oamenilor, stropind coarnele altarului cu propriul Său sânge. Sângele lui Abel vorbeşte. Domnul i-a spus lui Cain sângele fratelui tău strigă din pământ la Mine” (Genesa 4:10). Sângele lui Isus strigă cu glas tare, şi scopul strigătului nu este răzbunarea, ci mila. Să stai în faţa altarului Bunului nostru Păstor, să-L vezi sângerând ca Mare Preot, şi să-I auzi sângele vorbind despre pace pentru întreaga Sa turmă, pace în suflete, pace între iudei şi neamuri, pace între om şi Făcătorul său, pace în veşnicie pentru cei spălaţi în jertfa Sa — aceasta este cea mai preţioasă comoară dintre toate. Abel a fost primul păstor, dar inimile noastre îl vor aşeza întotdeauna pe Isus pe primul loc. Bunule Păstor, noi, poporul păşunii Tale, Te binecuvântăm din toată inima fiindcă Te-ai jertfit pentru a ne salva.

 

Seara

Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta. Psalmul 119:37

Lucrurile deşarte sunt de mai multe feluri. Clopoţeii nebuniei, veselia lumii, dansul, muzica şi cupa desfrâului — toate acestea sunt lucruri deşarte. Ele îşi arata singure numele şi caracterul. La fel de înşelătoare sunt cele numite grijile lumii, si înşelăciunea bogăţiilor” (Marcu 4:19). O persoană poate să caute deşertăciunea în afaceri aşa cum un actor o caută în teatru. Dacă îşi petrece viaţa adunând bogăţii, îşi risipeşte zilele într-un spectacol zadarnic. Dacă nu Îl urmăm pe Christos şi nu facem din Dumnezeu marele scop al vieţii noastre, nu ne deosebim cu nimic de cei uşuratici. Este limpede că avem multă nevoie de rugăciunea din prima parte a textului „abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte”. In cea de-a doua parte „înviorează-mă în calea Ta”, psalmistul mărturiseşte că a fost leneş, greoi, adormit, poate chiar mort. Poate că şi tu, dragă cititorule, te simţi la fel. Suntem atât de adormiţi încât nici cele mai bune motive nu ne pot înviora, în afară de însuşi Domnul. Cum! Oare iadul nu mă va înviora? Oare mă voi putea gândi la moartea păcătoşilor fără să mă trezesc? Oare cerul nu mă va scutura? Voi putea să mă gândesc la răsplata celor credincioşi fără să mă dezmorţesc? Oare moartea nu mă va trezi? Voi putea să mă gândesc la ziua în care voi sta în faţa Domnului meu fără să mă înfiorez? Oare dragostea lui Hristos nu mă va constrânge? Aş putea să mă gândesc la rănile Lui şi să stau la piciorul crucii fără să ard de credinţă şi zel? Aşa se pare! Nici un gând nu ne poate înviora, dacă Dumnezeu nu o face El însuşi; de aceea strigăm „înviorează-mă în calea Ta”. Psalmistul îşi varsă tot sufletul în rugăciune fierbinte; inima şi mintea se unesc în implorare. „abate-mi ochii”, spune mintea, „Inviorează-mă”, strigă inima. Aceasta este o rugăciune potrivită pentru fiecare zi. O, Doamne, ascultă-mă în noaptea aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

20 Ianuarie

 

Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună. (Eclesiastul 7:3)

Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrări în viaţa noastră. Necazul scoate la lumină adâncimi necunoscute ale sufletului, şi capacităţi necunoscute de a suferi şi de a sluji. Oamenii fără griji, uşuratici sunt întotdeauna superficiali şi nu sunt niciodată conştienţi de caracterul lor sărăcăcios sau de lipsa lor de profunzime. Necazul este unealta cu care Dumnezeu ară profunzimile sufletului, ca să dea recolte mai bogate. Dacă omenirea ar fi rămas într-o stare glorificată, fără să fi căzut niciodată, atunci şuvoaiele puternice de bucurie divină ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca să scoată la iveală capacităţile sufletului nostru. Dar într-o lume căzută, necazul, deşi îndepărtat de mulţi cu disperare, este puterea aleasă pentru a ne descoperi faţă de noi înşine. Prin urmare, necazul este cel care ne pune să ne facem timp ca să medităm adânc şi serios.

Necazul ne face să ne mişcăm mai încet, mai atent, şi să ne examinăm motivaţiile şi atitudinile. Deschide înăuntrul nostru capacităţile vieţii cereşti, şi ne face dornici să punem în mişcare capacităţile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe alţii.

Imaginează-ţi un sat de oameni leneşi, care trăiesc la poalele unui lanţ de munţi înalţi, dar care nu s-au aventurat niciodată să exploreze văile şi canioanele din spatele munţilor. Într-o zi o vijelie puternică se abate peste munţi, transformând văile ascunse în adevărate trompete răsunătoare şi descoperind scobiturile lor interioare, ca formele răsucite ale unei scoici gigantice. Sătenii de la poalele munţilor sunt uimiţi de labirinturile şi de scobiturile neexplorate ale unei regiuni atât de apropiate şi totuşi atât de necunoscute. Şi aşa se întâmplă cu mulţi oameni care trăiesc nepăsători pe muchia externă a sufletelor lor până când furtuni puternice de necazuri scot la iveală profunzimi ascunse în interior, care n-au fost niciodată cunoscute sau măcar bănuite.

Dumnezeu nu foloseşte niciodată pe cineva foarte mult până nu zdrobeşte complet persoana respectivă. Iosif a avut parte de mai multe necazuri decât ceilalţi fii ai lui Iacov, şi aceasta l-a condus la funcţia de administrator peste hrana tuturor naţiunilor. Din acest motiv, Duhul Sfânt a spus despre el: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului“ (Geneza 49:22). Necazul este necesar pentru a extinde şi a adânci sufletul.    din Viaţa Cerească

 

Solul brun închis este răsturnat

De plugul bine ascuţit;

Şi eu am învăţat o lecţie.

 

Viaţa mea este ca un câmp,

Întins sub cerul lui Dumnezeu,

Pentru a da o recoltă bogată.

 

Dar unde creşte grâul auriu?

Unde creşte credinţa? Dar compasiunea?

Într-o brazdă tăiată de durere.

Maltbie D. Babcock

 

Orice om şi orice naţiune trebuie să îndure lecţiile din şcoala de necazuri a lui Dumnezeu. Aşa cum spunem: „Binecuvântată fie noaptea, că ne descoperă stelele“, putem spune şi: „Binecuvântat fie necazul, că ne descoperă mângâierea lui Dumnezeu“. Odată, o revărsare de ape a luat casa şi moara unui om sărac, luând cu ea tot ce avea pe lume. Stătea în faţa scenei pierderii lui mari, cu inima frântă şi descurajat. Însă după ce apele s-au retras, a văzut ceva strălucind pe malurile râului spălate de apă. „Seamănă cu aurul“, îşi spuse el. Şi era aur. Furtuna care-l ruinase l-a transformat într-un om bogat. Aşa se întâmplă de multe ori în viaţă.                                                                                      Henry Clay Trumbull

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

20 Ianuarie

Iov 19.1-20

„Până când?”, întrebase Bildad (18.2). „Până când…?”, ripostează Iov pe un ton înfierbântat. Într-adevăr, acest «dia­log al surzilor», în care fiecare îşi urmărea propria idee, nu putea continua la infinit. «Iov credea că Dumnezeu era împo­triva lui fară motiv; prietenii lui considerau că Dumnezeu era împotriva lui cu motiv. De fapt, toţi greşeau, pentru că Dumnezeu era pentru Iov» (comp. cu Plângeri 3.1…).

Noi, care suntem înconjuraţi de dragostea Prietenului nostru suprem şi care, în cea mai mare parte, ne bucurăm şi de înţelegerea alor noştri, am putea oare să ne imaginăm cât de singur trebuie să se fi simţit Iov într-o astfel de durere, fără să aibă pe nimeni înaintea căruia să-şi deschidă inima…? Versetele 13-19 aduc un ecou sfâşietor al acestui sentiment de singurătate, cu atât mai profund cu cât Iov era convins că II avea pe Dumnezeu împotriva lui: „Şi-a aprins mânia împotri­va mea”, strigă el (v. 11).

Nu, Iov! Mânia divină pe care o meritam şi tu şi eu L-a lovit pe Altul în locul nostru. Cei care sunt ai Domnului Isus nu o vor mai cunoaşte niciodată! Având în faţă doar un Dumnezeu care-L abandonează, Domnul Hristos nu a mai putut împărtăşi nimănui suferinţele Sale. A fost neînţeles de toţi şi părăsit de ai Săi (Marcu 14.37,50). Într-o suferinţă care n-a mai existat vreodată, nimeni niciodată n-a fost aşa de singur ca El.

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

20 Ianuarie

Text: Iona 2

„NE PUTEM RUGA ORIUNDE”

Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peştelui.    Iona 2:1

 

Pentru a vorbi cu Dumnezeu, creştinii nu trebuie să meargă la biserică sau să îngenuncheze la altarele ei. Iona s-a rugat din pântecele unui peşte. Daniel s-a rugat în camera sa (Daniel 6:10). Isus S-a rugat pe cruce (Luca 23:34).

Această idee a fost ilustrată foarte frumos într-un articol de Joseph Bayly, care spune că o organizaţie creştină a primit un imobil impunător în Chicago, pe malul Lacului Michigan. Sis- tematizarea oraşului a aprobat ca această clădire să fie folosită drept cartier general al acestei organizaţii, dar unii dintre vecini au obiectat şi au dus cazul în tribunal. Directorul pentru probleme de afaceri al organizaţiei, William Peterson, a fost chemat în instanţă. „Pentru ce veţi folosi sala mare de la etajul doi?” a fost întrebat. El le-a spus că ea va fi folosită de comitetul de conducere de cîteva ori pe an, dar că ea va fi folosită zilnic pentru rugăciune de către personalul organizaţiei. „Cum o să vă rugaţi acolo?” a întrebat avocatul. „Veţi instala un crucifix sau un fel de altar de închinăciune? Eu sînt evreu; şi nu cred c-o să aveţi un altar cu steaua lui David”. „N-avem nevoie de asemenea lucruri”, a spus apărătorul. „în calitate de creştini, noi ne putem ruga în orice loc.” „Chiar şi în această sală a tribunalului?” a întrebat avocatul „De- sigur,” a spus Peterson. „M-am rugat aici toată dimineaţa.” Tribu- nalul a aprobat decizia secţiei de sistematizare.

Da, uşa rugăciunii este mereu deschisă. Ne putem ruga în şcoală, la serviciu, în timp ce conducem maşina (cu ochii deschişi, bine- înţeles), pe marginea patului unui spital, într-un azil de bătrîni, lîngă leagănul unui copil. Ce mîngîiere este să ştim că noi, creştinii, ne putem ruga în orice loc!          – D.C.E.

Nu este timp din noapte sau zi Să nu poată auzi cînd ne rugăm. Nu-i celulă, sau loc, să nu putem Harul Domnului Isus să-l implorăm.        – D.J.D.

Oriunde pot schimba orice îngrijorare în rugăciune si închinare.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

20 IANUARIE.

 

ÎNVAŢĂ SĂ TE ÎNCREZI ÎN DUMNEZEU

„Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea”

(Isaia 40:31)

Profetul Isaia ne spune că Dumnezeu „dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc … dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc” (v. 29-31). Când un vultur se află la sol, el este vulnerabil faţă de atacurile prădătorilor, cum ar fi şerpii şi lupii. Pe pământ lumea înconjurătoare este o realitate pe care vulturii nu o pot schimba. Aşa că ce fac ei? Se ridică deasupra pământului! Din văzduh, totul pare diferit. Altitudinea vulturului îi transformă atitudinea – şi asta ţi se poate întâmpla şi ţie.

„Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea”. lată două ilustraţii despre ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu:

1) La fel ca vulturul cu aripile larg deschise în aşteptarea unui curent cald care să-l ducă spre înalt, tot aşa şi tu trebuie să stai în prezenţa lui Dumnezeu cu inima îndreptată spre El. Ai de îndeplinit sarcini şi îndatoriri? Desigur, dar nici una nu are o însemnătate mai mare ca aceasta. De ce? Pentru că înţelegi că dacă nu stai în prezenţa lui Dumnezeu şi dacă nu rămâi acolo până când te înviorează şi te restaurează, nu vei reuşi.

2) Asemenea unui chelner grijuliu, la un restaurant scump, al cărui scop unic este să le facă pe plac clienţilor, şi tu trebuie să-L slujeşti pe Dumnezeu, fiind sensibil la vocea Lui şi predându-te voii Sale. Eşti secătuit de presiunile pe care le pune viaţa asupra ta? Uitatul la televizor te poate distra o vreme, dar nu va reface ceea ce viaţa a luat din tine. Numai Dumnezeu o poate face, aşa că, învaţă să te încrezi în Dumnezeu.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Miercuri, 20 Ianuarie 2016

 

Eu Te-am glorificat pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Ioan 17.4

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl

Când Domnul Isus S-a rugat Tatălui, în Ioan 17, este posibil ca El să fi fost în drum spre Ghetsimani sau chiar să fi ajuns acolo. Luca 22.39-46 ne arată că Hristos era sub o presiune imensă („Ghetsimani“ înseamnă „teasc de untdelemn“), însă nu a fost doborât de împrejurările nespus de dificile despre care știa că aveau să vină asupra Lui. Având crucea înaintea ochilor, El Și-a exprimat încrederea deplină în Tatăl și, ca întotdeauna, S-a bucurat de comuniunea perfectă cu El, chiar și acolo în grădină. Fiind într-o relație armonioasă cu Tatăl, Domnul Isus era în mod complet dedicat intereselor Acestuia, chiar dacă anticipa ceasurile de întuneric ale crucii. Totuși, contemplând aceste ceasuri, El a fost adânc tulburat.

La vârsta de doisprezece ani, Domnul Isus spusese: „Trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu“ (Luca 2.49). La vârsta de treizeci de ani, El Și-a început slujirea publică și a fost întotdeauna cu totul preocupat cu interesele lui Dumnezeu, chiar dacă a fost lepădat de poporul Său încă de la început (Ioan 1.11). Cele patruzeci de zile de ispitiri nu L-au putut face să Se abată de la scopul de a-L sluji pe Dumnezeu. Acum, după ce Își încheiase slujirea de pe pământ, Domnul Isus S-a rugat cu privire la lucrarea pe care avea s-o împlinească pe cruce. Această lucrare forma temelia rugăciunii Sale către Tatăl de a fi glorificat, de vreme ce Fiul Îl glorificase pe Tatăl în toată lucrarea Sa de pe pământ (Ioan 17.4).

Comparând această cerere cu cea din versetul 5, putem desluși puțin din măreția Lui. El cere aici să fie glorificat ca Om, în prezența Tatălui veșnic, cu gloria pe care o avusese înainte de întemeierea lumii, ca Fiu veșnic. Aceste lucruri depășesc complet capacitatea noastră de înțelegere, însă ne conduc către închinarea față de El.

A E Bouter

 

Sămânţa Bună

Miercuri, 20 Ianuarie 2016

 

Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește …! Evrei 12.25

Cutremure

S-a auzit că într-un anumit loc, într-o noapte, după un șoc seismic, oamenii au părăsit în mare grabă teatrul. Atunci au înțeles că teatrul este o sărmană pregătire pentru trecerea în veșnicie. Cât de repede îi poate determina Dumnezeu pe oameni să se gândească la sufletul lor! Plăcerile acestei lumi se dovedesc o iluzie în clipa în care Dumnezeu începe să zguduie pământul (Isaia 2.19; Evrei 12.25-29).

Oamenii de știință susțin că în aceste cutremure nu se aude glasul lui Dumnezeu. Ei încearcă să calmeze neliniștea generală spunând că acestea au cauze pur naturale. Desigur, dar nu se află oare aceste cauze naturale în mâna lui Dumnezeu? Prin cauze naturale, mâna Sa a adus potopul asupra pământului în vremea lui Noe și foc asupra Sodomei pe vremea lui Avraam și Lot.

Aceste catastrofe uriașe sunt chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor: Pregătește-te pentru ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului! „Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău“ (Amos 4.12)! Nu știi cât de curând și probabil brusc vei fi chemat din viața aceasta. Nu aștepta până ți se aduce aminte de veșnicie prin judecăți senzaționale! Lasă-te îndemnat de bunătatea lui Dumnezeu la pocăință (Romani 2.4)!

 

 

19 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

19 IANUARIE

 Viziune şi întuneric

L-a apucat o groază și un mare întuneric. Genesa 15:12

Ori de câte ori Dumnezeu dă o viziune unui credincios, El îl pune, cum ar veni, în umbra mâinii Lui şi datoria credinciosului este să rămână liniştit şi să  asculte. Exisită un întuneric care vine din prea multă lumină şi atunci este timpul să ascultăm. Genesa 16 este un exemplu de ascultare de un sfat bun atunci când este întuneric, în loc de a aştepta ca Dumnezeu să trimită lumina. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, iar apoi urmează întunericul, aşteaptă. Dumnezeu te va transforma conform viziunii pe care ţi-a dat-o, dacă vei aştepta timpul hotărât de El. Nu încerca niciodată să-L ajuţi pe Dumnezeu să-Şi împlinească cuvântul. Avraam a trecut prin treisprezece ani de tăcere, dar în acei ani toată încrederea lui în sine a fost distrusă; nu i-a mai rămas nici o posibilitate de încredere în căile naturale. Acei ani de tăcere au fost ani de disciplinare, nu de dizgraţie. Nu te forţa niciodată să arăţi că eşti plin de bucurie şi încredere, ci rămâi lângă Dumnezeu (vezi Isaia 50:10-11).

Mă încred eu în carne? Sau am trecut dincolo de orice încredere în mine, în oameni ai lui Dumnezeu, în cărţi, în rugăciuni sau în stări de extaz şi acum încrederea mea este pusă în Dumnezeu însuşi, nu în binecuvântările Lui? „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic” -El Shaddai, Dumnezeul Tată-Mamă. Motivul pentru care noi toţi avem parte de disciplină este acela de a cunoaşte că Dumnezeu e real. De îndată ce Dumnezeu devine real pentru noi, ceilalţi oameni devin nişte umbre. Nimic din ceea ce fac sau spun ceilalţi sfinţi nu poate tulbura pe cel care este înrădăcinat în Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 19

DANIEL 3:27

”   şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.”

Evreii aceştia erau acolo unde-i aşezase Dumnezeu. Cînd a venit această încercare, ei împlineau voia lui Dumnezeu, pe care-L cinsteau şi-L slujeau Din pricina aceasta El i-a izbăvit în chip miraculos. Focul nu a avut nici o putere asupra lor, şi nici măcar miros de foc nu s-a prins de ei.

Dumnezeu protejează pe cei ce sunt în limitele voii Lui şi care rămân acolo, supuşi în orice situaţie; dar El este deasemenea slăvit prin faptul că mirosul focului încercării nu rămâne peste noi, adică nimic în cuvintele noastre, în comportarea noastră, nu trădează contaminarea greutăţilor prin care am trecut; nu plângere, nu agitaţie, nu emoţie şi nici măcar amărăciune, căci încercarea credinţei noastre are ca rezultat lauda Domnului Hristos. Ne-a chemat El acolo unde suntem? îi suntem noi supuşi de bună voie în toate lucrurile? Atunci El ne va păzi, nu numai în încercare, dar chiar şi după aceea, căci harul şi părtăşia Lui vor împiedica orice „miros de fum” să vina şi să usuce rouă de sus peste mărturia noastră.

Un credincios trece poate printr-o încercare profundă şi personală şi totuşi, el slujeşte pe Dumnezeul său şi pe semenii lui fără ca aceştia din urmă să remarce mirosul focului; cu toată durerea inimii lui, el răspândeşte pacea, mângiierea şi chiar bucuria… prin duhul lui de credinţă .

Acolo unde lucraţi, fiind în limitele voii lui Dumnezeu, poate atmosfera este grea şi apăsătoare; ea însă nu vă câştigă; mirosul de foc nu rămâne peste voi şi aceasta, dacă starea sufletească este ca a acelor tineri care în poziţia în care se găseau, ei cinsteau pe Dumnezeu şi-I slujeau cu credincioşie.

Sau poate trăiţi în mijlocul unor oameni formalişti şi legalişti, care sunt neprihăniţi în ochii lor înşişi dar din care emană un duh greu de moarte? Păstraţi părtăşia cu Dumnezeu şi cu Fiul Său Isus Hristos, la care sinteţi chemaţi. Dar să nu uităm că această părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul este condiţionată de umblarea noastră in lumină după cum Dumnezeu este lumină. Neprihănirea proprie poate fi contagioasă. Dacă suntem încredin­ţaţi că umblăm în limitele stricte ale voii lui Dumnezeu, „mirosul de foc” nu va rămânea peste noi, indiferent prin ce încercări trecem, iar mărturia noastră nu numai că nu va li afectată, ci dimpotrivă, va fi „o mireasmă de la „viaţă la viată” fiindcă „în adevăr, noi suntem înaintea Iui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos” (2 Cor. 2:15, 16).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

19 IANUARIE

„Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Psalmul 23:1

Aceasta n-o poate spune oricine, ci numai aceia care se tem de Dumnezeu şi au experimentat dragostea şi bunătatea Lui, fiind conştienţi că Domnul îngrijeşte de turma Lui, o poartă în păşuni verzi şi întoarce toate lucrurile spre binele acelora care-L iubesc. Astfel, în orice împrejurare, ei sunt mulţumiţi. Căci căile Domnului cu noi sunt căi de educare. Păşunile verzi sunt deseori prin încercări şi nevoi. Încercările ne învaţă să fim ascultători de Cuvânt; astfel putem primi apă proaspătă şi putem privi mai adânc în dragostea şi harul Său. Prin aceasta putem fi învioraţi şi tot mai siguri că El ne duce pe căi drepte din pricina Numelui Său. Toiagul şi nuiaua Sa ne mângâie. Aceasta se poate înţelege cu ajutorul unui exemplu: eu am fost unul care mă temeam de câini, şi căinii m-au gonit de multe ori. De aceea tatăl meu mă însoţea, şi avea de multe ori în mână o bâtă; acest lucru mă îmbărbăta, şi aveam asigurarea că eram ocrotit de câini. Asemănător ne păzeşte şi Bunul nostru păstor. În Isaia 35:4 este scris: „Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari, nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea Lui Dumnezeu; El Însuşi va veni şi vă va mântui.” Deci El este partea noastră. Prin credinţă în puterea Sa putem fi păstraţi în neprihănire şi feriţi de păcat. Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

19 Ianuarie

MĂRTURISIREA GURII, CREDINŢA INIMII    

Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.                                                          Romani 10.9

Dumnezeu spune că trebuie să mărturiseşti cu gura; ai făcut-o tu? Ai mărturisit deschis credinţa ta în Cristos ca Mântuitorul pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi? L-ai mărturisit, aşa cum te pofteşte Dumnezeu aici?

De altfel, Dumnezeu cere credinţă din inimă. Crezi tu sincer în Isus cel înviat? Te încrezi tu în El ca în singura ta nădejde a mântuirii? Poţi să spui cinstit înaintea lui Dumnezeu că ai această credinţă în inima ta? Dacă poţi să răspunzi cu sinceritate că da, tu ai mărturisit şi ai crezut în El, deci tu eşti mântuit. Textul nu spune c-ar putea sa fie altfel, ci este tot atât de clar ca un stâlp indicator, tot atât de luminos ca soarele de pe cer. El zice: ”Tu vei fi mântuit”. Crezând în Isus şi mărturisindu-L, eu pot să pun mâna pe această făgăduinţă ca s-o aduc înaintea Lui în momentul acesta şi pentru întreaga mea viaţă, în ziua morţii mele ca şi în ziua judecăţii, eu trebuie să fiu mântuit de pedeapsa păcatului, de întinăciunea păcatului, de puterea păcatului şi în sfârşit chiar de existenţa păcatului. Dumnezeu spune: ”Vei fi mântuit”. Eu cred. Voi fi mântuit: sunt mântuit. Slava să fie a lui Dumnezeu din veşnicie în veşnicie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

19 IANUARIE

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui ISUS HRISTOS!1 Petru 1.13

Aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi pe faţa pământului, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, erau evrei născuţi din nou şi lor le este adresată această epistolă. Ei cunoşteau acum un Hristos măreţ, înălţat la cer, nu un Mesia pământesc. De aceea erau şi aceşti credincioşi socotiţi pe pământ „străini.” Partea lor era să se bucure de mântuirea găsită în Domnul Isus Hristos şi să aştepte arătarea lui slăvită, când se va vedea ce înseamnă o fiinţă mântuită adusă în Casa Tatălui. Ce îmbărbătare pentru cei care azi trebuie să treacă prin multe necazuri şi prin dureri! Căci venirea Domnului înseamnă totodată încetarea oricărei dureri şi a oricărui necaz. Cât de aproape este clipa aceea scumpă când Domnul îşi va lua Mireasa ca s-o ducă acasă şi să fie astfel în veci împreună! Acum nu-L putem vedea cu ochii noştri, dar atunci, El ni se va arăta în măreţia şi slava Sa. Aşa cum stătea atârnat pe cruce văzut de toţi şi cum stă acum la dreapta Tatălui tot la fel de sigur El se va arăta în slavă. Întrebarea cea mai importantă este: îl aşteptăm noi oare? Există oameni care-L aşteaptă şi oameni care sunt nepăsători faţă de acest lucru. Pentru cei care îl aşteaptă, El va veni pentru a le da slava Lui; iar ceilalţi vor fi chemaţi la judecată. Cei care îl aşteaptă cu adevărat vor fi cunoscuţi nu numai atunci când va veni, ci şi acum prin comportarea, caracterul şi viaţa lor. Ei trăiesc numai pentru Dumnezeu, despărţiţi de o lume imorală care are o formă de evlavie. Adevăraţii credincioşi simt cu durere în inima lor lipsa Domnului şi doresc ca El să vină cât mai curând.

„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui.”

,AMIN! VINO, DOAMNE ISUSE!

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 19

Doamne, îmi dau seama de pericolul lucrării şi al activităţii, care este la fel de mare ca şi cel al liniştii şi al izolării, precum şi de faptul că singurul adăpost sigur eşti Tu însuţi. Ajută-mă să fiu mulţumit pe deplin cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

19 IANUARIE

«Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de cer­turi şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefo­lositoare şi zadarnice.» Tit  3,9

Există oameni care sunt neîncrezători si oameni care caută adevărul. Există copii ai lui Dumnezeu care au multe întrebări importante şi nu primesc răspuns. Sunt convins că printre cititorii mei există şi unii care au strigat de mul­te ori: «O, Doamne, de ce tocmai eu?» Şi Dumnezeu ta­ce. De ce nu-ţi răspunde? Pentru că te iubeşte! Iată ce gă­sim scris: «… va tăcea în dragostea Lui» (Ţef- 3,17). Fiul lui Dumnezeu a strigat pe cruce: «… Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46). Dar Dumnezeu a tăcut. De ce a tăcut oare — doar era vor­ba de Fiul Său iubit, care Il chema în suferinţă de moar­te, purtând povara tuturor păcatelor lumii? De ce nu a răs­puns? Pentru că ne-a iubit atât de mult – pe mine şi pe ti­ne! Autorii! Cântării Cântărilor a strigat: «... dragostea es­te tare …» (Cânt. 8,6)! Dumnezeu Şi-a iubit Fiul atât de mult, încât a strigat din ceruri: «Acesta este Fiul Meu preaiu­bit, în care îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţii» (Ma­tei 17,5). Isus Cristos a fost realmente părăsit de Dumne­zeu din cauza mea şi a ta, iar când a strigat după Tatăl, El a tăcut. De ce? O mai spun încă o dată: pentru că te-a iu­bit şi te iubeşte atât de mult! Această dragoste a fost mai puternică decât moartea Fiului Său.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

19 IANUARIE

Dimineaţa

L-am căutat, dar nu l-am găsit. Cântarea Cântărilor 3:1

Spune-mi unde ai pierdut tovărăşia lui Christos, şi eu o să-ţi spun unde Îl vei găsi. L-ai pierdut pe Christos fiindcă nu te-ai rugat? Atunci trebuie să-L cauţi pe genunchi şi Îl vei găsi. L-ai pierdut pe Christos păcătuind? Nu Îl vei găsi decât renunţând la păcat şi încercând, prin Duhul Sfânt, să îndepărtezi membrul prin care vine păcatul. L-ai pierdut pe Christos neglijând Scriptura? Trebuie să-L cauţi în Scriptură. Este adevărată zicala „Caută un lucru unde l-ai scăpat; este acolo”. Caută-L pe Christos unde L-ai pierdut, fiindcă El nu a plecat. Dar este greu să te întorci la Christos. Bunyan spune că drumul de întoarcere al pelerinului a fost cel mai greu. Douăzeci de mile înainte sunt mai uşor de străbătut decât o milă înapoi pentru a găsi ceva pierdut. Ai grijă să stai aproape de învăţător, odată ce L-ai găsit. Cum ai ajuns să-L pierzi? Nimeni nu s-ar fi gândit că te vei despărţi de un Prieten atât de preţios, de prezenţa Lui liniştitoare, de cuvintele Lui blânde şi de tovărăşia Lui. Cum de nu L-ai păzit în fiecare clipă, ca să nu-L scapi din ochi? Totuşi, de vreme ce L-ai pierdut, ce îndurare să-L poţi căuta, chiar şi prin gemetele tale „oh, dacă as şti unde să-L, găsesc!” (Iov 23:3). Du-te şi caută-L, fiindcă este periculos să stai fără Domnul tău. Fără Christos, eşti ca o oaie fără păstor; ca un copac fără apă, ca o frunză în furtună — desprinsă de copacul care ţi-a dat viaţă. Caută-L din toată inima, şi El se va lăsa găsit de tine. Pune-ţi tot sufletul în căutare şi, spre bucuria şi fericirea ta, îl vei descoperi curând.

Seara

Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Luca 24:45

Isus, pe care L-am văzut aseară deschizând Scriptura, deschide astăzi mintea celor doi ucenici în drum spre Emaus. În prima lucrare, aceea de a deschide Scriptura, are mulţi tovarăşi, dar în cea de-a doua este singur. Mulţi pot să deschidă Scriptura, dar numai Domnul poate deschide mintea ca să o primească. Domnul nostru Isus Christos este diferit de orice alt învăţător. Învăţătorii ating auzul, dar El atinge inima; ei ne cultivă inteligenţa, dar El ne deschide gustul pentru adevăr, prin care percepem tot ce este spiritual. Cei mai needucaţi oameni devin elevi în şcoala harului atunci când Isus Christos le dezvăluie prin Duhul Sfânt tainele împărăţiei şi le deschide ochii să vadă măreţia celor nevăzute. Cât suntem de binecuvântaţi, să avem înţelegerea luminată şi întărită de Marele învăţător! Cât de mulţi învăţaţi ai lumii nu cunosc lucrurile veşnice! Ei cunosc litera descoperirii, dar nu îi înţeleg spiritul. Au inima acoperită de un văl peste care ochii înţelepciunii fireşti nu pot trece. Astfel am fost şi noi odinioară. Noi, cei care acum vedem, am fost orbi. Pentru noi, adevărul era asemeni frumuseţii ascunsă în întuneric, nevăzută şi necunoscută. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Isus, am fi rămas şi acum neştiutori, fiindcă fără descoperirea harului Său, am fi încercat zadarnic să ajungem la cunoaştere, aşa cum zadarnic încearcă un copil să ajungă în vârful piramidelor, şi ne-am fi chinuit în van, aşa cum se chinuieşte un fluture să ajungă la stele. Şcoala lui Isus este singura în care se învaţă adevărul lui Dumnezeu; alte şcoli ne pot învăţa ce să credem, dar numai şcoala lui Christos ne învaţă cum să credem. Să ne lăsăm păcatele la picioarele lui Isus şi, în rugăciune fierbinte, să-L implorăm să ne vină în ajutor, pentru ca privirea noastră înceţoşată să devină strălucitoare şi înţelegerea noastră limitată să primească lumina cerului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

19 Ianuarie

 

Isus le-a spus (ucenicilor Săi) … că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. (Luca 18:1)

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la furnică“, le-a spus odată prietenilor lui marele cuceritor oriental Tamerlane. Povestindu-le o întâmplare din tinereţea lui, a spus: „Odată am fost nevoit să primesc adăpost de la vrăjmaşii mei într-o clădire ruinată, unde am stat singur mai multe ore. Dorind să-mi distrag gândurile de la situaţia mea deznădăjduită, mi-am aţintit privirea asupra unei furnici care căra o boabă de porumb mult mai mare decât ea, în sus pe un zid înalt. Am numărat încercările ei de a-şi duce planul la bun sfârşit. Boaba de porumb a căzut la pământ de 69 de ori, dar insecta a perseverat. A 70-a oară a ajuns sus. Realizarea furnicii mi-a dat curaj în momentul acela, şi n-am uitat niciodată lecţia“. din Afacerile Împăratului

O rugăciune care foloseşte rugăciunile anterioare care n-au primit răspuns ca o scuză pentru lene, a încetat deja să mai fie o rugăciune a credinţei. Pentru cine se roagă cu credinţă, rugăciunile care n-au primit răspuns nu sunt altceva decât dovada că răspunsul este mult mai aproape. De la început şi până la sfârşit, lecţiile şi exemplele Domnului nostru ne învaţă că rugăciunea care nu este fermă şi persistentă, nici reînsufleţită şi reîmprospătată, şi care nu-şi adună puterea din rugăciunile anterioare, nu este rugăciunea care va triumfa.      William Arthur

Arthur Rubinstein, marele pianist, a spus odată: „Dacă neglijez să exersez o zi, observ eu; două zile, observă prietenii mei; trei zile, observă publicul“. Este vechiul principiu: „Repetiţia face perfecţiunea“. Trebuie să continuăm să credem, să ne rugăm şi să facem voia Lui. În orice artă, când artistul încetează să exerseze, ştim rezultatul. Dacă am folosi acelaşi nivel de judecată sănătoasă în credinţa noastră pe care-l folosim în viaţa de zi cu zi, am merge înainte spre perfecţiune.

Motto-ul lui David Livingston era: „Am hotărât să nu mă opresc niciodată până nu ajung la ţintă şi până nu mi-am atins scopul“. El era biruitor prin perseverenţă neclintită şi încredere în Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

19 Ianuarie

Iov 18.1-21

Copleşindu-şi prietenul cu tot felul de acuze, Elifaz, Bildad şi Ţofar lucrau, fără să-şi dea seama, la clătinarea credinţei acestuia.

«A acuza» este metoda specifică a lui Satan. Şi acesta nu numai că îl atacă pe cel credincios înaintea Domnului, cum am văzut că o face în cap. 1 şi 2, ci îl acuză şi înăuntrul său, inspirându-i îndoieli: «Nu ai o credinţă adevărată! Nu eşti mântuit! Vezi bine că Dumnezeu te-a părăsit! Dacă ai fi un copil al Lui, nu te-ai comporta astfel…!» Şi, odată semănate cele dintâi îndoieli, sunt atrase şi altele, iar vrăjmaşul se folo­seşte de ele pentru a ne şopti din nou: «De vreme ce ai îndo­ieli, aceasta este dovada că îţi lipseşte credinţa; un credincios nu se poate îndoi…».

Să respingem cu fermitate „săgeţile arzătoare ale celui rău”. In ce fel? Folosindu-ne de scutul credinţei”, altfel spus, de încrederea simplă, curată, în Dumnezeu şi în promisiunile Cuvântului Său (Efeseni 6.16).

Bildad îl evocă pe împăratul spaimelor (v. 14). Este moar­tea, ameninţare permanentă, spre care orice om este constrâns să-şi îndrepte paşii, fără să ştie când o va întâlni. Dar, pentru credincios, ea nu mai este un subiect de groază. Domnul Isus, înfruntând El însuşi de bunăvoie moartea, 1-a făcut fără pute­re pe cel care avea puterea ei, pe Satan (Evrei 2.14).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

19 ianuarie

Text: Efeseni 6:5-9

SLUJIŢI CU BUCURIE, CA DOMNULUI

Robilor, ascultaţi de stăptnii voştri… ca nişte robi ai lui Cristos.Efeseni 6:5, 6

Stăteam într-o dimineaţă foarte devreme, în faţa unui hotel din New York,    aşteptînd autobuzul pentru a merge la aeroport. Strada era pustie. Atenţia mi-a  fost atrasă de un bărbat singuratic ce curăţa uşa de sticlă a intrării hotelului. Cu  mare grijă, ştergea orice pată. A şters uşa chiar şi pe cantul ei de sus ca să nu fie  nici o urmă de praf sau păianjeni. Ceea ce făcea ca această muncă să-mi atragă  atenţia era că nimeni nu o inspecta, că în timpul zilei multă lume va deschide  aceste uşi murdărindu-le şi lăsîndu-şi amprentele pe panourile ei de sticlă. Cu  toate acestea, el lucra harnic şi cu credincioşie, cu mare grijă ca să fie sigur că panourile de sticlă nu au nici o pată. Ce lecţie, mi-am zis, pentru creştini! Toată  munca noastră ar trebui să se caracterizeze printr-o asemenea hărnicie şi migală. Chiar şi atunci cînd nici un ochi omenesc nu se uită, cînd nimeni nu apreciază  eforturile noastre, ar trebui să ne străduim să facem totul cît mai bine, pentru Domnul. Voinţa noastră de-a lucra din greu nu trebuie să rezulte din dorinţa de-a  cîştiga aprecierile altora, ci dintr-o conştientă adîncă a faptului că sîntem „robi ai lui Cristos”. Putem vedea asemenea exemple la unii din slujitorii aleşi de Dumnezeu, care au trăit, au lucrat şi au slujit în locuri ascunse. Ei s-au dăruit pe ei înşişi unei slujiri conştiente, zi cu zi, ştiind că numai Cristos vede credincioşia şi devotamentul lor.Doamne, ajută-ne să trăim fiecare moment al vieţii cu sentimen­tul unei chemări divine, ştiind că eşti mulţumit cînd Iţi facem din inimă voia Ta (Efeseni 6:6).                                                                                               P.R.V.

 

Chiar dacă alţii n-or să vadă

Jertfa mea, credincioşie, zel,

Slujba mea de rob al lui Cristos

E să-I fiu plăcut în orice fel.                    – Branon

Lumea încoronează succesul;

Dumnezeu încoronează credincioşia.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

19 IANUARIE.

ADU-I PE OAMENI LA HRISTOS

„Dacă doi dintre voi se învoiesc … să ceară un lucru … le va fi dat” (Matei 18:19)

„Au venit la el nişte oameni, care l-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „… scoală-te, ridică-ţi patul” (Marcu 2:3-11). Din istoria acestui bărbat învăţăm că unii oameni nu pot ajunge la Domnul Isus pe cont propriu; starea în care se găsesc face lucrul acesta imposibil. Să remarcăm aici trei lucruri importante:

1) A fost nevoie de patru oameni credincioşi. Legătura frăţească face minuni deci, caută parteneri de rugăciune care să stea alături de tine. Domnul Isus a spus: „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri”.

2) Ei n-au putut fi opriţi de mulţime. Mulţimea avea propria ei direcţie. Unii erau curioşi, alţii erau critici, iar alţii erau căutători sinceri. Pentru a-l aduce pe cel drag la Isus, va trebui să depăşeşti orice lucru şi orice persoană care îţi stau in cale.

3) Ei „au desfăcut acoperişul”. Bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu, ridică-ţi glasul în rugăciune, „desfă acoperişul” dacă trebuie, dar nu te da bătut. Domnul Isus nu i-a dezamăgit şi El nu te va dezamăgi nici pe tine. E greu să ridici povara de pe altcineva, dar dacă îţi respecţi promisiunea, Dumnezeu şi-o va ţine pe-a Lui. Nu capitula în faţa epuizării sau a descurajării. Nu te opri până nu-i aduci la Hristos.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Marţi, 19 Ianuarie 2016

Nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, în afară de păcat. Evrei 4.15

Când este să vorbim despre natura Persoanei Domnului, există pericole de tot felul: putem tăgădui umanitatea Sa adevărată sau o putem accentua într-un mod greșit, pierzând gândul dumnezeirii Sale perfecte și absolute. Ni se spune în mod clar că El a fost și este Om – „Omul Hristos Isus“ (1 Timotei 2.5). El este singurul Om perfect care a umblat vreodată pe acest pământ. Însă a fost Omul perfect fiindcă a fost, de asemenea, infinit mai mult decât Om. Creatorul S-a coborât în mijlocul creației Sale și a luat locul de Cap al ei (Coloseni 1.18). Pe pământ I-a fost pregătit un trup. El a venit „prin femeie“ (Galateni 4.4), împlinind astfel prima veste bună rostită de Dumnezeu, atunci când spusese că Sămânța femeii va fi aceea care va zdrobi capul șarpelui. Aceste cuvinte ne asigură că El este Om, în sensul cel mai deplin – Om care S-a născut și a trăit aici, pe pământ.

Venind în această lume de bunăvoie, El a luat o natură perfectă, lipsită de păcat: trup, suflet și duh. Cât de atent este Duhul Sfânt ca să nu pună umanitatea sfântă a Domnului în contact cu vreo cât de mică pată a căderii! Ca rezultat a ceea ce El este în Sine Însuși, moartea Sa a fost absolut voluntară și eficace în mod divin: „Ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții“ și să-i elibereze astfel pe cei preaiubiți ai Săi. Această eliberare nu este doar izbăvirea de puterea lui Satan și de moarte, ci și introducerea în prezența Dumnezeului cel viu, deoarece, ca Mare Preot milos și credincios, Domnul nostru a făcut ispășire pentru păcatele poporului (Evrei 2.14,17).

Astfel, Persoana și lucrarea sunt perfecte în mod divin; totuși, suntem asigurați de compasiunea și de ajutorul Omului care a suferit fiind ispitit, însă în a Cărui inimă n-a existat niciun răspuns la acele ispitiri.

S Ridout

Sămânţa Bună

Marţi, 19 Ianuarie 2016

Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, și nu se mai ridică. Isaia 24.20

Cutremure

Ce înseamnă aceste cutremure care îi împietresc de groază pe mii de oameni? Omul nu le poate explica în ciuda agerimii minții sale. Cei mai mari oameni de știință nu sunt în stare să descopere modul de formare al cutremurelor. Numai atât este clar: trăim pe scoarța unui pământ, al cărui foc puternic, interior poate izbucni în orice loc și în orice timp.

Astăzi tremură sub un șoc seismic Noua Zeelandă, mâine sunt îngroziți milioane de oameni în SUA. Astăzi auzim de un cutremur în India, Italia, mâine se anunță șocuri seismice ușoare în Anglia. Nu au acestea nimic să ne spună? Sunt astfel de evenimente uriașe pur și simplu întâmplătoare? Cu siguranță, nu! Aceste cutremure din diferite locuri nu sunt altceva decât glasul lui Dumnezeu pentru urechi surde și inimi nepăsătoare (Matei 24.7; Luca 21.11).

Se pare că mijloacele normale nu mai sunt în stare să-i trezească pe oameni din somnul păcatului; în acest caz, Dumnezeu se folosește de mijloace extraordinare. Dacă oamenii refuză să asculte glasul Său în lucrarea de mântuire de la Golgota, atunci îi face să audă bubuiturile cutremurelor. Dacă nu vor să se gândească la judecata viitoare și la veșnicie, atunci îi obligă pe această cale.

 

 

18 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

18 IANUARIE

 

Este Domnul!

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”loan 20:28

„Dă-Mi să beau.” Câţi dintre noi venim la Isus Cristos să ne po­tolim setea, când ar trebui ca noi să-I dăm Lui să bea? Noi ar trebui să dăm din preaplinul nostru acum, să ne dăruim până la ultima picătură, nu să luăm din El pentru a ne sătura pe noi. „Voi îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8) – aceasta înseamnă o viaţă de un devotament fără nici un compromis, nepătat, integru faţă de Domnul Isus, care să fie o satisfacţie pentru El oriunde ne-ar trimite.

Fereşte-te de orice concurează cu loialitatea ta faţă de Isus Cristos. Cel mai mare rival al devotamentului faţă de Isus este slujirea pentru El. Este mai uşor să slujim decât să ne lăsăm sorbiţi până la drojdii. Scopul chemării lui Dumnezeu este mulţumirea Lui; noi nu suntem chemaţi să facem ceva pentru El. Nu suntem trimişi să ne luptăm pentru Dumnezeu, ci să fim folosiţi de El în luptele Lui. Suntem noi mai devotaţi lucrării de slujire decât lui Isus Cristos?

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 18

DANIEL 1:8

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale   ”^: împăratului.”

Nu ne putem da seama ce însemna pentru Daniel şi tovarăşii lui obligaţia de a trăi în împrejurările care le fusese impuse. Totul era contrar’ educaţiei lor, gusturilor şi mai ales instrucţiunilor religioase pe care le primiseră prin Legea lui Moise. Dictatura cea mai brutală şi păgânismul cel mai grosolan erau atmosfera în care trăiau. Dar Daniel a făcut faţă acestei! situaţii; el n-a încercat să fugă de adversitatea şi greutatea în care se găsea. El ştia că este de viţă împărătească şi posesor al făgăduinţelor; nu s-a împotrivit ca să i se schimbe numele care avea o semnificaţie divină, cu un nume de dumnezeu păgân. (Daniel=Dumnezeu a judecat sau Judecata! dumnezeiască. Belşaţar=Bel şi-a ascuns slava). El ştia că Dumnezeu îşi avea scopul Lui în privinţa aceasta. Mai mult decât orice alt personaj biblic. Daniel a exercitat o influenţă adâncă, nu numai asupra împăraţilor care s-au perindat în timpul vieţii lui, dar şi asupra treburilor naţionale şi internaţionale. şi iată secretul său: el luase hotărârea în inima lui să rămânăj credincios lui Dumnezeu, Dumnezeului părinţilor săi care făcuse făgăduinţele. Despărţirea lui fermă de ceea ce era osândit de Dumnezeu, în loc să-i dea o înfăţişare tristă, a făcut ca el şi tovarăşii lui să fie „mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii…”. Prin viaţa lor plină de credinţă şi de respect faţă de Dumnezeu, Dumnezeu a fost slăvit şi au fost o pildă puternică pentru oamenii de pe vremea lor ca şi peste mulţi care au citit de-a lungul veacurilor istoria vieţii lor. Ce exemplu şi ce lecţie mai ales pentru cel credincios! Locul unde ne aflăm, situaţia pe care o ocupăm, sunt ele dificile? Pentru ce să ne plângem? Nu la asta suntem chemaţi? Să fim încredinţaţi că Dumnezeu are un plan cu noi, un scop divin pe care şi l-a propus, dar Eli aşteaptă ca să fim hotărâţi pentru o totală ascultare de El şi de devotament faţă de oameni. Daniel şi cei trei tineri au trecut printr-o extrem de grea verificare a credinţei lor, dar pentru că s-au încrezut ferm în Dumnezeul lor, nu numai că au primit o izbăvire nemaipomenită dar, mai ales, au adus multă slavă lui Dumnezeu prin faptul că acei împăraţi păgâni au poruncit ca toţi supuşii lor să se închine numai Dumnezeului acestor evrei credincioşi.! Ei înşişi au binecuvântat pe Cel Prea înalt, au recunoscut că El este Dumnezeul cel viu şi veşnic şi că împărăţia şi stăpânirea Lui nu vor avea sfârşit. Ce mărturie minunată a unei credinţe vii şi ce slavă au adus ei lui Dumnezeu prin mărturia lor! Nu ne ruşinăm când o comparăm cu mărturia noastră?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

18 Ianuarie

“Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebunie mele.”

De cât timp are nevoie omul ca să constate: rănile mele miros greu! Unii observă acest lucru doar atunci când oamenii îi vorbesc şi nu mai pot ascunde rana. Dar este mult mai bine dacă cel cu rana sesizează mirosul înainte să fie vorbit de oameni.Important este ca să ne dăm seama că din fire sunt un om stricat. Poţi spune nu este nimic bun în mine, şi este adevărat; dar oare crezi lucrul acesta? Am ajuns în faza în care să recunosc faptul că sunt pierdut? Dacă omul îşi pierde speranţa, atunci păţeşte ca şi David, care şi-a umplut perna cu lacrimi. Dacă recunoşti că eşti sărac şi nenorocit, dacă eşti decepţionat fiindcă sforţările tale de a fi mai bun nu te-au ajutat să aduci roadă plăcută Lui Dumnezeu, atunci priveşte la Avraam! El nu s-a îndoit de promisiunile Lui Dumnezeu. Căci este scris:” Cheamă-mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu mă vei proslăvi.” Şi “ Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Cine cheamă în ajutor Numele Domnului va fi mântuit; de aceea, priveşte la Avraam şi la ceea ce a făcut Dumnezeu cu el şi poţi fi sigur că Dumnezeu poate să-ţi transforme şi ţie viaţa, poţi începe totul pe o temelie nouă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

18 Ianuarie

CRISTOS ŞI SĂMÂNŢA DE URMAŞI

Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi.                           Isaia 53.10

Isus Mântuitorul nostru n-a murit în zadar: moartea Sa ispăşitoare este aceea a unui înlocuitor care a purtat povara păcatelor noastre. Prin această înlocuire primită de Dumnezeu, El i-a mântuit pe toţi aceia pentru care Şi-a dat viaţa ca jertfa pentru păcat. El a fost asemenea grăuntelui de grâu care ”moare şi care aduce multă roadă”. Prin moartea Sa, El Şi-a câştigat o sămânţă de urmaşi şi deci El poate să spună: ”Iată-mă, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.Un om se găseşte reprezentat în copiii săi şi Cristos în credincioşii Săi. Viaţa unui om se prelungeşte şi dăinuieşte în urmaşii săi: tot aşa viaţa lui Cristos se continuă în aceea a credincioşilor. Isus trăieşte şi îşi vede sămânţa, El îşi îndreaptă privirea spre noi, El îşi găseşte desfătarea în noi, El ne recunoaşte ca rod al muncii sufletului Său. Să ne bucurăm că Domnul nostru nu va înceta să Se bucure de roadele jertfirii Sale sângeroase şi că El nu va înceta niciodată să-si sature privirea de recolta bogată a morţii Sale. Acei ochi care au plâns odată pentru noi, ne contemplă acum cu plăcere. Da, El priveşte la acei care privesc la El. Privirile noastre se întâlnesc. Ce bucurie în aceste priviri!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

18 IANUARIE

În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.Isaia 30.15

Liniştea păcii

Sub acest titlu fratele Darby scrie: „Roagă-te mult şi vorbeşte puţin. Lăsaţi-mă să vă spun ceva deosebit pentru viitor; există o sfinţenie delicată, liniştea odihnitoare care îi place lui Dumnezeu şi credincioşilor Lui, atât de mult. Duhul vorbăriei este otravă pentru orice formă de părtăşie a credincioşilor. Ea stinge afecţiunea, este pricina încâlcirii sufletelor, este pierdere de timp şi goliciune duhovnicească. Numai lucruri ca dragostea, ascultarea, amabilitatea şi ceea ce este necesar, trebuie să ne îndemne la vorbire – altminteri se cade să tăcem. Fiţi unul altuia sprijin, printr-o comportare sfântă, şi nu prin vorbe multe. Dumnezeu locuieşte numai în suflete liniştite şi de aceea trebuie să fie şi limba liniştită. Priveşte la roadele stării de linişte care este sfântă. Ea dă putere, stăpânire de sine, îndeamnă la rugăciune, la înţelepciune, părtăşia cu Dumnezeu şi cu sfinţenia Lui.”Te-ai gândit că versetul din Isaia 30.15 ar avea legătură şi cu limba ta? Cu siguranţă este spre binecuvântarea noastră, a familiilor noastre şi a adunării, dacă ştim acest lucru. Prin vorbărie multă, liniştea şi încrederea noastră se pot îndepărta foarte uşor de noi. „Ea este un rău” – aşa spune apostolul Iacov (cap. 3.8). Ea este un duşman al liniştii, desigur chiar şi când vorbeşte despre „linişte.” Dar ce face dragostea? Ea nu vorbeşte, ci iubeşte. Despre linişte nu se poate vorbi mult, ea trebuie exercitată prin fapte, ea trebuie practicată.A fi liniştit, a aştepta răbdător, a te încrede în Dumnezeu şi a aştepta în tăcere, sunt lucruri care par a fi nenaturale, dar prin părtăşia cu Domnul, prin rugăciune, trebuie să învăţăm această atitudine şi adesea ne-o însuşim trecând prin lupte şi necazuri. „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care o va da Domnul în ziua aceasta…”

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 18

O, Doamne, în această zi vino peste noi toţi cu atingerea Ta mare şi înnobilatoare şi însufleţitoare. Eliberează cu desăvârşire minţile noastre de panică şi duhurile noastre de grabă nepotrivită.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

18 IANUARIE

«Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fă­ră prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.»                                         1 Tesaloniceni 5,23

Sfinţirea copiilor lui Dumnezeu este atât de importan­tă, încât Sfânta Treime Se implică direct în acest proces. In ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu Tatăl, iată ce găsim scris în 1 Tesaloniceni 4,3: «Voia lui Dumnezeu este sfinţi­rea voastră …». Cine refuză sfinţirea este automat în con­tradicţie cu voia Lui şi viaţa sa cunoaşte o criză spirituală. Sfinţirea este de asemenea şi preocuparea Duhului Sfânt, căci textul din Romani 1,4 spune: «... duhul sfinţeniei, do­vedit cu putere…». Fiul, Isus Cristos ne-a deschis calea spre sfinţire prin rugăciunea Lui de Mare Preot: «Şi Eu în­sumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr» (Ioan 17,19). Iată cât de importantă, cât de esenţială este sfinţirea în viaţa unui copil al lui Dumnezeu, dacă Dumne­zeu Tatăl, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfânt Se implică activ în acest proces! Petru spune: «… după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!» (1 Petru 1,2)

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

18 IANUARIE

Dimineaţa

Rămâne deci o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.                                                        Evrei 4:9

Cât de diferită va fi starea credinciosului în ceruri faţă de ceea ce este aici! Aici s-a născut pentru trudă şi lacrimi, dar în pământul nemuririi oboseala nu există. Dornic să-şi slujească Stăpânul, vede că puterea nu îi este pe măsura zelului. Strigătul său constant este „ajută-mă să Te slujesc, Doamne.” Dacă este totuşi activ, are mult de lucru; nu prea mult pentru voinţa sa, dar mai mult decât destul pentru puterile sale, aşa că va striga „nu sunt obosit de muncă, ci în muncă”. Creştine, zăduful oboselii nu durează o veşnicie. Soarele este aproape de apus. Va răsări din nou, cu o strălucire mai mare decât îţi poţi închipui, pe un pământ în care vei sluji Domnului tău zi şi noapte, fără să oboseşti. Aici, odihna este parţială; acolo, ea este perfectă. Aici, creştinul este mereu tulburat, fiindcă simte că nu-şi poate atinge ţinta. Acolo, el se va odihni; va ajunge pe vârful muntelui. Va urca până la plinătatea lui Dumnezeu. Mai sus nu se poate urca. O, lucrătorule istovit, gândeşte-te că te vei Odihni o veşnicie! Poţi să-ţi imaginezi? este o odihnă veşnică, o odihnă care „rămâne”. Aici, dorinţele cele mai nobile poartă pecetea morţii, florile cele mai frumoase se ofilesc, băutura cea mai bună ajunge la drojdie, păsările cele mai gingaşe cad străpunse de săgeata Morţii, zilele cele mai plăcute se transformă în noapte şi bucuriile cele mai puternice sunt urmate de durere; acolo, totul este nemuritor. Harpele nu se tocesc, coroanele nu ruginesc, ochii nu slăbesc, vocea nu se pierde şi inima nu se tulbură. Fiinţele nemuritoare trăiesc într-o veşnică desfătare. Fericită va fi ziua când tot ce este muritor va fi „înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5:4) şi Sabatul veşnic va începe!

Seara

Şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la EL Luca 24:27

Călătoria celor doi ucenici în drum spre Emaus a fost foarte profitabilă. Tovarăşul şi învăţătorul lor era cel mai bun dintre profesori, singurul comentator „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3). Domnul Isus s-a ostenit să devină predicator al Evangheliei, şi nu I-a fost ruşine să-şi exercite chemarea în faţa unei audienţe formate din doar două persoane, aşa cum nu refuză să înveţe acum chiar şi un singur om. Să căutăm tovărăşia unui instructor atât de bun, fiindcă până când El nu este „,facut înţelepciune pentru noi” (1 Corinteni 1:30), nu vom fi niciodată în stare să cunoaştem „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Acest Profesor fără pereche foloseşte ca manual cea mai bună dintre Cărţi. Deşi poate să descopere adevăruri noi, preferă să le expună pe cele vechi. Prin omniscienţa Sa, ştie care este cel mai bun mod de învăţare, şi întorcându-se la Moise şi la prooroci ne arată că cea mai sigură cale – spre înţelepciune nu sunt speculaţiile şi cercetările omeneşti, ci meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Cea mai sigură cale de a te îmbogăţi în cunoaşterea cerească este să sapi în această mină de diamante, să aduni perle din această mare de înţelepciune. Însuşi Isus a săpat în tainiţele Sfintelor Scripturi. Perechea favorită a fost condusă să mediteze asupra celui mai bun subiect, fiindcă Isus „le-a tâlcuit… ce era cu privire la El”. Aici diamantul taie diamant, şi ce ar putea fi mai admirabil? Stăpânul casei deschide uşile, conduce oaspeţii la masă şi le oferă tot ce are mai bun. Cel care a ascuns comoara în ţarină conduce chiar el căutătorii. Domnul nostru vorbeşte despre cel mai frumos subiect, şi ce ar putea fi mai frumos decât persoana şi lucrarea Sa? Privind aceste adevăruri, vom căuta întotdeauna Cuvântul. Ce har minunat, să studiezi Biblia cu Isus ca învăţător şi Lecţie!

 

IZVOARE IN DEŞERT

18 Ianuarie

 

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos.

(2 Corinteni 2:14)

Dumnezeu câştigă cele mai mari victorii ale Lui prin înfrângeri aparente. Foarte des pare că vrăjmaşul triumfă pentru o perioadă, şi Dumnezeu îngăduie aceasta. Dar apoi El intervine şi dejoacă planurile vrăjmaşului, nimiceşte victoria aparentă şi, aşa cum spune Biblia, „răstoarnă calea celor răi“ (Psalmul 146:9). Prin urmare, El ne dă o victorie cu mult mai mare decât am fi avut dacă n-ar fi îngăduit ca vrăjmaşul să triumfe aparent la început.

Povestea celor trei tineri evrei care au fost aruncaţi în cuptorul de foc este cunoscută. Era o victorie aparentă a vrăjmaşului. Părea că slujitorii Dumnezeului celui viu aveau să sufere o teribilă înfrângere. Toţi am trecut prin situaţii în care părea că suntem înfrânţi, iar vrăjmaşul se bucura. Ne putem imagina ce înfrângere deplină părea să fie această situaţie pentru prietenii lui Daniel. Ei au fost aruncaţi în mijlocul flăcărilor înfricoşătoare în timp ce vrăjmaşii lor aşteptau  să-i vadă arzând. Însă vrăjmaşul a fost foarte mirat să-i vadă plimbându-se prin foc şi simţindu-se foarte bine. Apoi împăratul Nebucadneţar le-a spus să iasă din foc. Vrăjmaşii „s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei…pentru că nu este nici un alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El“ (Daniel 3:27,29b).

Această aparentă înfrângere s-a transformat într-o victorie miraculoasă.

Să presupunem că aceşti trei oameni şi-ar fi pierdut credinţa şi curajul, şi s-ar fi plâns, zicând: „De ce nu ne-a păzit Dumnezeu de cuptor?“ Ei ar fi fost arşi şi Dumnezeu n-ar fi fost glorificat. Dacă treci printr-o încercare grea acum, n-o considera o înfrângere. În schimb, continuă prin credinţă să ceri victoria prin El care poate să te facă mai mult decât biruitor (vezi Rom. 8:37), şi o victorie glorioasă îşi va face apariţia în curând. Fie ca să învăţăm că-n toate locurile dificile în care ne duce Dumnezeu, El ne dă ocazia să ne exersăm credinţa în El că va aduce rezultate binecuvântate şi va glorifica mult Numele Său.

din Viaţa de rugăciune

Înfrângerea poate servi la fel de bine ca şi victoria

Să zdruncine sufletul şi să lase să iasă la iveală gloria.

Când stejarul măreţ se încordează în bătaia vântului,

Ramurile absorb noua frumuseţe, şi trunchiul

Îşi înfige rădăcinile mai adânc în coasta expusă vântului.

Numai sufletul care cunoaşte suferinţa puternică

Poate cunoaşte extazul puternic. Necazurile vin

Pentru a face loc în inimă bucuriei.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

18 Ianuarie

Iov 17.1-16

În durerea lui, Iov nu vede altă ieşire decât moartea: şi o cheamă în ajutor. Pentru prietenii săi, aceasta ar fi trebuit să fie o dovadă că el nu avea conştiinţa încărcată. Dacă ar fi fost vinovat, cum îl acuzau ei, ar fi trebuit să-i fie teamă să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu.

Cuvintele lui devin tot mai sfâşietoare: „Am ajuns ca unul de scuipat în faţă” (v. 6). Această insultă dezgustătoa­re şi josnică a fost aruncată Salvatorului nostru (Isaia 50.6; Marcu 14.65; 15.19). Omul şi-a arătat toată josnicia de care este capabil insultându-L în mod atât de laş pe Cel care era fără apărare şi care, de bunăvoie, Se afla în cele mai mari adâncimi!

„Oamenii drepţi vor fi uimiţi de aceasta”, continuă Iov (v. 8). Ce lucru de neînţeles, în adevăr, să-1 vezi „pe cel drept părăsit” (Psalmul 37.25)…! Un astfel de spectacol risca să răs­toarne încrederea multora în dreptatea lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 69.6). „Planurile mele s-au năruit, – striga Iov -gândurile dragi ale inimii mele…” (v. 11).

Se întâmplă uneori ca Dumnezeu să Se pună de-a curme­zişul căilor noastre, pentru a ne determina să ne cercetăm inima şi să descoperim acolo proiecte cu care cochetăm fără aprobarea Lui (Proverbe 16.9; 19.21): să fim siguri că, atunci când El închide o uşă în faţa noastră, o face pentru că ştie că nu se află nimic bun pentru noi dincolo de ea!

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

18 ianuarie

Text: 1 Ioan 4:7-21

CERCUL DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. 1 Ioan 4:11

Înainte ca să fie dăruită, dragostea trebuie să fie primită. Permiteţi-mi să ilustrez aceasta. Ioan şi Maria sînt creştini născuţi din nou. Rareori poţi găsi membri ai  bisericii atît de dedicaţi ca ei. Îşi pun toate energiile în slujba ce o fac. Dar servesc  mai mult din datorie decît din dragoste. Ei nu au înţeles dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu şi că ea nu depinde de realizările lor.Poate fi adevărat? Nu putem da ceea ce nu avem. De aceea trebuie să învăţăm cum să luăm gratuit iertarea lui   Dumnezeu asigurată prin moartea Domnului Cristos pentru noi. Justificarea noastră (Romani 5:1) şi statutul de copii ai lui Dumnezeu adoptaţi (Efeseni 1:5) sînt realităţi binecuvîntate de care trebuie să ne bucurăm. Ele alimentează o evaluare de sine corectă. De aceea, nu trebuie să ne dovedim valoarea supunîndu-ne la standarde rigide sau prin performanţe. Dumnezeu nu ne iubeşte mai mult dacă-I slujim decît ar face-o dacă falimentăm – deşi, păcatul nostru Îl întristează, iar credincioşia noastră Îl bucură. Dumnezeu ne iubeşte,   pentru că Dumnezeu este dragoste!Trebuie să devenim vulnerabili faţă de ceilalţi din Trupul lui Cristos, ca să ne poată încuraja cu dragostea Sa manifestată prin ei. Trebuie să învăţăm să primim. Dar nu înseamnă aceasta să fii indulgent cu tine  insuţi? Nicidecum! Cînd simţim cu adevărat că sîntem iubiţi de Dumnezeu, dorim să ne exprimăm dragostea pentru El şi cei din jurul nostru. Slujirea din dragoste devine atunci singura noastră dorinţă. Aceasta închide cercul din 1 Ioan 4:11, un cerc al primirii şi dăruirii dragostei, fără de care nu-I vom putea sluji lui Dumnezeu.         D.J.D.

 

Invaţă-ne, Doamne, secretul iubirii

Şi unul altuia ca Tine s-o dăm.

Ajută-ne Tată, Părinte-al zidirii

Cu sfintă ardoare, acum Te rugăm!

Se cere o experienţă adecvată a dragostei

pentru a ne pregăti pentru o adecvată expresie a dragostei.

– Anonim

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

18 IANUARIE.

ÎNAINTE SĂ-ŢI DAI ÎNTÂLNIRE CU CINEVA

„Să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune”

(Evrei 10:24)

lată câteva sfaturi pentru ca întâlnirile tale să-ţi lase un gust plăcut: 1) Preaăteste-te spiritual. Vorbeşte cu Dumnezeu în timp ce te pregăteşti. Timpul petrecut în faţa oglinzii este important, însă timpul petrecut cu Dumnezeu este cel mai important. În nici o situaţie lucrul acesta nu este mai adevărat ca atunci când cauţi o persoană cu care să-ţi petreci tot restul vieţii. 2) Discută deschis despre relaţiile intime. Înainte ca acestea să devină o problemă. Intimitatea fizică e ceva minunat, dar Biblia o permite doar prin căsătorie, când doi oameni îşi iau un angajament unul faţă de celălalt. Aşa că, trebuie să ai o gândire protectivă – şi proactivă. Dragostea autentică nu spune: „Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai accepta să…”. Ci spune: „Te iubesc prea mult ca să profit de pe urma ta, ca să te rănesc sau să-ţi cer să faci ceva ce simţi că e greşit şi care te va face să te simţi prost mâine”. 3) Limitează timpul în care veţi fi singuri: veţi ajunge cu uşurinţă la lucruri pe care le vei regreta mai târziu. Când prietenii tăi îţi spun că nu te-au mai văzut în ultimul timp, sunt şanse să fii prea exclusiv şi să te îndrepţi spre eşec. Nu vă întâlniţi tot timpul în calitate de cuplu; petreceţi timp şi în compania altora. 4) De data asta, fă lucrurile bine. Dacă în relaţiile trecute ai fost permisiv, nu te simţi descurajat. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1:9). Asta înseamnă că o poţi lua de la început având inima curată. Cele mai puternice relaţii îl au întotdeauna pe Dumnezeu în centru. Şi ele se străduiesc să dea dovadă de aceeaşi dragoste pe care Pavel o descrie în 1 Corinteni capitolul 13. Citeşte astăzi aceste versete!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luni, 18 Ianuarie 2016

Au adus pietre mari, pietre de preț, pietre cioplite, ca să facă temelia casei. 1 Împărați 5.17

Iată ce a făcut Dumnezeu: ne-a pus deoparte pentru Sine Însuși, așa cum un om scoate pietre dintr-o carieră. Piatra este luată și pusă deoparte, pentru a fi tăiată, fasonată și apoi pusă în construcția pentru care a fost destinată. Dumnezeu ia un suflet din cariera acestei lumi, pentru a-l pune deoparte pentru Sine Însuși. O piatră luată din carieră necesită adesea multă prelucrare înainte de a fi folosită la construcție. În același fel, Dumnezeu ne pune deoparte, ne pregătește și ne fasonează pentru a ne introduce în clădirea Sa spirituală.

Există multe lucruri care trebuie îndepărtate, iar Dumnezeu acționează în fiecare zi, prin harul Său. Sufletul este sfințit, pus deoparte pentru Dumnezeu, din momentul în care este scos din cariera acestei lumi. El ne scoate din cariera acestei lumi pentru a ne așeza sub eficacitatea sângelui lui Hristos. Piatra este în întregime a Lui și formată pentru scopul Său. Deși El are încă de lucrat la ea, lucrul important nu este felul cum El o prelucrează în fiecare zi, ci scopul pe care El Și l-a propus pentru ea. Duhul Sfânt acționează în suflet și nu are importanță cum a fost acesta înainte – starea lui dinainte de convertire nu contează; el Îi aparține acum lui Dumnezeu.

Până să ajungă în posesia Domnului, sufletul și-a făcut doar propria voie, urmându-și propriile căi, indiferent de cum arătau ele în exterior: mai mult sau mai puțin rele. Caracterul său poate să fi fost slab sau, dimpotrivă, foarte puternic, până când, așa cum s-a întâmplat cu Pavel, Domnul i Se manifestă. Acum, această piatră, acest suflet, până în momentul de față plin de voință proprie, este pus deoparte spre ascultare. „De El, apropiindu-vă, ca de o piatră vie … și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală“ (1 Petru 2.4,5).

J N Darby

 

Sămânţa Bună

Luni, 18 Ianuarie 2016

Preaiubitule, doresc ca … sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău. 3 Ioan 2

O eroare binecuvântată

Într-o zi, cunoscutul evanghelist elvețian, Felix Neff (1798-1829), mergea pe străzile din Lausanne; de la o anumită depărtare i se păru că vede pe un domn cunoscut de el, cu care vorbise deja de câteva ori despre mântuirea sufletului său. El grăbi pasul, și când îl ajunse, îl bătu pe umăr spunându-i: „Cum îi merge sufletului dumitale, prietenul meu?“. Cel căruia i s-a adresat întrebarea se întoarse, și atunci Neff observă că se înșelase și că oprise o persoană total străină; își ceru scuze și plecă mai departe.

Aproximativ trei sau patru ani mai târziu, un bărbat s-a înfățișat la evanghelist și i-a explicat că îi datorează o mare mulțumire. Neff nu l-a recunoscut pe vizitator și l-a rugat să-i lămurească cuvintele sale. Acesta răspunse: „Nu mai recunoașteți pe acel bărbat, pe care l-ați oprit pe stradă cu întrebarea: Cum îi merge sufletului dumitale, prietenul meu? Acel bărbat sunt eu. Întrebarea dumneavoastră a fost un spin în conștiința mea și m-a provocat să cuget serios. Nu m-am putut scăpa de ea. Dar astăzi vă pot spune că sufletului meu îi merge bine. Am venit la Domnul Isus cu vina păcatelor mele și am recunoscut-o în fața Lui, iar El a ispășit-o cu sângele Său!“.

Tot așa, cititorul meu, și pe umărul tău își pune cineva astăzi mâna și te întreabă: Cum îi merge sufletului tău?

 

 

 

17 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

17 IANUARIE

 

Vocaţia vieţii naturale

Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…Galateni 1:15-16

Chemarea lui Dumnezeu nu este o chemare la vreo lucrare anume; eu o pot interpreta în felul acesta, deoarece contactul cu natura lui Dumnezeu mă face să îmi dau seama ce mi-ar plăcea să fac pentru El. Chemarea lui Dumnezeu este în mod esenţial expresia naturii Lui; slujirea este rezultatul a ceea ce se potriveşte naturii mele. Vocaţia vieţii naturale este exprimată de apostolul Pavel: „Când Dumnezeu a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său ca să ll vestesc (adică să-L exprim în sfinţenie) printre neamuri”.

Slujirea este revărsarea unui devotament supraabundent; dar. la drept vorbind, nu există o chemare la aceasta, ci slujirea este, de fapt, puţinul pe care îl aduc eu şi este ecoul identificării mele cu natura lui Dumnezeu. Slujirea este partea naturală a vieţii mele. Dumnezeu mă aduce într-o relaţie cu El prin care înţeleg chemarea Lui şi apoi fac lucruri izvorâte din dragoste absolută pentru El. Slujirea lui Dumnezeu este darul deliberat, din dragoste, al unei naturi care a auzit chemarea Lui. Slujirea este expresia a ceea ce se potriveşte naturii mele; chemarea lui Dumnezeu este expresia naturii Lui. De aceea, când primesc natura Lui şi aud chemarea Lui, vocea naturii divine se aude atât în natura, cât şi în chemarea Lui, şi acestea două lucrează împreună. Fiul lui Dumnezeu Se revelează în mine şi eu, din devotament faţă de El, II slujesc pe căile obişnuite ale vieţii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 17

FAPTE 12:16

„Petru însă bătea mereu.”

Petru era în închisoare; credincioşii erau adunaţi ca să ceară eliberarea lui. înainte ca ei să fi sfârşit să se roage, Dumnezeu deja ascultase rugăciunea lor. Dar ei n-au crezut în răspunsul imediat la rugăciunile lor şi îl lăsau pe Petru să aştepte în stradă şi să bată degeaba la uşă.

Cit de adesea şi noi ne rugăm şi adresăm o cerere lui Dumnezeu, dar în fond, credem noi’ cu adevărat că El poate şi vrea să ne răspundă? De câte ori răspunsul este „la uşă” dar bate la poarta închisă a necredinţei noastre.

Din ziua Cincizecimii, cerul a fost deschis peste ucenici şi Duhul lui Dumnezeu lucra cu putere. Toate lucurile erau cu putinţă pentru aceşti primi creştini. Da, Dumnezeu intervenise, Petru era liber, dar Biserica nu o credea. Adeseori Dumnezeu ne acordă izbăviri, dar noi le lăsăm afară la poartă. El ne dă răspunsuri dar noi nu ştim să le deosebim, mai ales dacă ele nu sunt după cum le aşteptam şi de aceea nu intrăm în stăpânirea lor. Sînt atâtia „Petru” care continuă să bată în timp ce noi, fie individual, fie în adunare, continuăm să cerem acelaşi lucru şi nu realizăm că răspunsul deja a venit. Dumnezeu a răspuns la o cerere, să ne însuşim darul Lui şi să-I mulţumim.

Textul continuă: „Ei au deschis şi s-au mirat când l-au văzut”. Miraţi de ascultarea rugăciunii! Nu ni se întâmplă şi nouă adesea, în loc să ne bucurăm şi să trăim în realitatea puterii lui Dumnezeu care îşi împlineşte făgăduinţele? Dumnezeu este gata să ne dea binecuvântarea peste lucrul nostru, dacă am împlinit condiţiile cerute pentru ascultarea rugăciunii noastre. Fără-ndoială că sunt nişte condiţii pe care este bine să ni Ie amintim. Rugăciunea să urmărească în primul rând slava lui Dumnezeu; să nu aibă un scop egoist; „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele… „…dacă îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta lasă-ţi darul acolo…”. „Bărbaţilor, locuiţi cu nevestele voastre după cunoştinţă dând cinste femeii ca unui vas mai slab… ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre”; „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite… nu m-ar fi ascultat Domnul” (Ps. 66:18). Ascultarea de Cuvântul Domnului, ce condiţie însemnată! Dar condiţia neapărat necesară este să ne rugăm cu credinţă. O credinţă puternică? Nu, ci doar cât un bob de muştar. şi în aceste condiţii, „dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care 1 le-am cerut” (1 Ioan5:15).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

17 Ianuarie

„ Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea nu ştie nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” Matei 24:35-37

Au venit mulţi proroci mincinoşi care afirmau că în ziua aceea, sau în anul acela va veni Mântuitorul, cu toate că este scris că ziua şi ceasul revenirii Sale nu-l ştie nimeni.Au fost întotdeuna oameni care au dat crezare acestor minciuni din cauză că nu au crezut Cuvântul Lui Dumnezeu şi nici nu citeau Scriptura. Asemenea oameni nici nu pot fi găsiţi pregătiţi pentru ziua aceea, când Isus va veni.Esenţial pentru noi este să fim gata în orice moment, ca venirea Lui să nu ne surprindă. După semnele zilelor pe care le trăim, ziua aceasta nu-i departe, căci este scris:”În adevăr cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când Noe a intrat în corabie, şi nâau ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi.” Matei 24:38-39. Deşi Noe i-a atenţionat, ei nu l-au luat în serios, considerându-l nebun, dar ulterior s-au ruşinat de părerea lor. În versetele de mai sus ni se arată că şi astăzi este tot aşa .Oamenii nu iau în serios atenţionările şi întro clipă vine pierzarea peste ei.Pe când ceilalţi, care cred în Numele Lui, deci au viaţa veşnică, Îl şteaptă şi  nu sunt surprinşi de venirea Lui. Dacă tu, dragă cititorule, nu eşti pregătit pentru ziua aceea, ia seama la atenţionare! Întoarce-te la Dumnezeu cu bucurie, în neprihănire şi sfinţenie, căci aceasta este plăcut înaintea Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

17 Ianuarie

UN OM FĂRĂ TEAMĂ

Du-te, căci voi fi cu tine.                              Exodul 3.12

Desigur dacă Dumnezeu îi dădea lui Moise o însărcinare, Se angaja să nu-l lase să meargă singur. Cu primejdii mari dea merge şi puterea necesară de a o desfăşura, ar fi fost absurd din partea lui Dumnezeu să trimită un evreu slab lăsat numai la mijloacele sale, să înfrunte pe cel mai puternic împărat al lumii. Nu se poate închipui că înţelepciunea dumnezeiască să fi lăsat pe sărmanul Moise să se împotrivească singur lui Faraon şi puterilor colosale ale Egiptului. Prin acesta mărturisire: ”Hotărât voi fi cu tine” Dumnezeu dă să înţeleagă slujitorului Său, că în nici un caz nu-1 va lăsa singur în această însărcinare.Şi pentru mine această regulă se va adeveri. Şi dacă am primit de la Dumnezeu porunca să mă duc neavând ca sprijin decât puterea Sa şi ca ţintă, decât singura Sa slavă, cu siguranţa El va fi cu mine. Numai faptul că El mă trimite, îl obligă să mă sprijinească. Nu este aceasta de ajuns? Ce poţi să doreşti mai mult? Cu ajutorul tuturor îngerilor şi arhanghelilor aş putea totuşi să nu reuşesc, dar dacă El este cu mine, trebuie să reuşesc. Trebuie numai să iau seama să nu mă duc cu sfială sau cu inima împărţită, nici cu neglijenţă sau îngâmfare. În ce fel trebuie să fie purtarea unui om care are pe Dumnezeu cu el! Fiind în felul acesta însoţit, el trebuie să meargă cu îndrăzneală, ca Moise în faţa lui Faraon.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

17 IANUARIE

Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Psalmul 95.6

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Copiii lui Dumnezeu nu pot spune că au stăruit destul în rugăciune înaintea Domnului lor. Deseori ridicăm spre Domnul numai oftări, care la vremea lor, sunt ascultate, dar nici rugăciunea din cămăruţă nu trebuie omisă, deoarece are o mare importanţă pentru credincios. Aceasta este o manifestare, dar prin ea mărturisim supunere şi smerenie; aşa ne putem apropia de Dumnezeu.Aceasta o simţeau şi credincioşii Vechiului Testament: Eliezer, Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra şi Neemia se aruncau cu faţa la pământ ca să proslăvească astfel pe Dumnezeu. Şi Domnul nostru Isus Hristos îngenunchea: „a căzut cu faţa la pământ” şi se ruga (Matei 26.39; Luca 22.41). Slujitorul credincios Pavel, scrie: „Eu îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos.” Când şi-a luat rămas bun de la efeseni, de la bătrâni şi presbiteri, Scriptura ne spune: „îngenuncheau toţi” (Efes. 3.14; Fapt. 20.36). Petru şi Ştefan de asemenea au îngenuncheat în rugăciune (Fapt. 7.60; 9.40).Deşi Dumnezeu nu ia în seamă manifestările exterioare, căci El cercetează inima; are însă plăcere pentru omul care vine smerit şi temător de Dumnezeu la rugăciune. Dacă conduita noastră interioară este demnă şi umilă ea se va transpune şi în viaţa practică exterioară. Cum se poate, de exemplu, sănătoşi fiind, să ne punem în pat sub plapuma cea caldă şi să ne rugăm? Nu li se întâmplă deseori unor fraţi şi surori să ia o poziţie nedemnă la rugăciune? Să înţelegem bine că atunci când ne rugăm, stăm de vorbă cu Dumnezeul cel sfânt şi ar trebui să ne verificăm atât atitudinea interioară, cât şi manifestarea ei în exterior.Firea veche trebuie să fie ucisă şi ţinută în această stare de moarte.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 17

Doamne, la Tine vin în neajutorare, dar cu acea nădejde încrustată în mine de Duhul Tău, ca să fiu umplut cu dragostea Ta, cu natura Ta divină lipsită de egoism, cu răbdarea Ta înflăcărată, nerănită de aprecieri personale.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

17 IANUARIE

«Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» 1 Ioan 3,3

Sunt de părere că multe ispite sunt puse pe seama lui Satan, ispite care însă în realitate îşi au originea într-o inimă ce nu a fost curăţită de toate păcatele. Multe iritări şi stări nervoase ar dispărea din viaţa ta dacă nu ai neglija să îi ceri Domnului să te curăţească de vechile păcate. Problema es­te generată de faptul că pe cărarea vieţii nu mergi în tan­dem cu Domnul. Enoh a fost răpit la cer; despre el citim că: «Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu» (Gen. 5,24). Cu alte cuvinte, Enoh a ţinut pasul cu Dumnezeu. Ştii ce înseamnă să o iei înaintea Domnului şi să nu păşeşti în ritm cu El? Înseam­nă că, fară a fi în prealabil curăţit cu adevărat, intri în pre­zenţa lui Dumnezeu într-o atitudine de falsă evlavie. Aces­ta este motivul tensiunii în care trăim când vorbim, cân­tăm şi chiar ne rugăm într-un mod care nu este în acord cu inima noastră. Dacă depui mărturie despre ceva ce încă nu ai trăit – vorbele tale nu au nici o putere, deoarece lipsa de curăţie a inimii este imediat scoasă la iveală în viaţa ta spirituală. Acesta este practic creştinismul lipsit de putere. De aceea, veniţi la Lumină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

17 IANUARIE

Dimineaţa

Apoi m-am uitat, si iată că Mielul stătea pe muntele Sionului. Apocalipsa 14:1

Apostolul Ioan a avut privilegiul să privească dincolo de porţile cerului, şi îşi începe descrierea cu „apoi m-am uitat, şi iată că Mielul”. Aceasta arată că obiectivul principal al contemplării sale cereşti era „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Nimic altceva nu atrage atât de mult atenţia apostolului ca persoana Fiinţei divine, care ne-a răscumpărat cu sângele Său. El este tema imnurilor cântate de sfinţi şi de corurile îngereşti. Creştini, aceasta este şi bucuria voastră; v-aţi uitat, şi aţi văzut Mielul. Printre lacrimi, ochii voştri au văzut cum Mielul v-a şters păcatele. Bucuraţi-vă, aşadar. Peste puţin, când lacrimile vă vor fi şterse, Îl veţi vedea pe Mielul lui Dumnezeu pe tronul măririi. Bucuria inimilor voastre se află în tovărăşia zilnică cu Isus. Veţi avea parte de o şi mai mare bucurie în ceruri. Vă veţi bucura de prezenţa Sa. Veţi locui cu El pentru totdeauna. „Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul”. Mielul acesta este întreg cerul, fiindcă, aşa cum spunea Rutherford, „Mielul şi Christos sunt unul şi acelaşi lucru”. Să fii cu Christos înseamnă să fii în cer, şi să fii în cer înseamnă să fii cu Christos. Un prizonier al Domnului a scris într-una din minunatele sale scrisori „O, Domnul meu Isus Christos, dacă aş fi în cer fără tine, m-aş simţi ca în iad; şi dacă aş fi în iad, şi Te-aş avea cu mine, aş crede că sunt în cer, fiindcă Tu eşti tot cerul de care am nevoie. ” Este adevărat, nu-i aşa? Creştini, sufletul vostru nu spune acelaşi lucru?

Nici harpele şi nici cântarea Nu pot aduce cerul jos, Fără lumina şi-arătarea Divinului Isus Christos.

Tot ce ne trebuie ca să fim binecuvântaţi pe deplin este „să fim cu Christos” (Filipeni 1:23).

Seara

Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi se plimbat pe acoperişul casei sale împărăteşti.

                                                                   2 Samuel 11:2

La ora aceea târzie, David a văzut-o pe Batşeba. Noi nu ieşim niciodată de sub puterea ispitei. Acasă sau în călătorie, suntem mereu în primejdie de a întâlni răul; Dimineaţa răsare cu pericole, şi umbrele înserării ne găsesc încă în primejdie. Cei pe care îi păzeşte Dumnezeu sunt în siguranţă, dar vai de cei care ies în lume, şi îndrăznesc să meargă neînarmaţi afară din casă. Cei care cred că sunt în siguranţă sunt încă şi mai expuşi pericolului. Cel care poartă armura păcatului este încrezător în sine. David ar fi trebuit să se afle în războiul Domnului; însă el lenevea la Ierusalim şi se desfăta, fiindcă se trezise pe înserat. Lenevia şi luxul sunt şacalii diavolului, şi ei găsesc prăzi îmbelşugate. In apele stătătoare mişună creaturi otrăvitoare, şi pământul lăsat în paragină dă naştere mărăcinilor şi spinilor. O, dacă dragostea pentru Isus ne-ar forţa să rămânem activi şi folositori! Când îl văd pe regele Israelului părăsindu-şi patul la asfinţit şi căzând imediat în ispită, mă simt avertizat să îmi păzesc mai bine uşa. Este posibil oare ca regele să fi rămas acasă pentru rugăciune şi consacrare? Dacă este aşa, suntem avertizaţi să nu considerăm nici un loc, oricât de sfânt, apărat de ispite! Fiindcă inimile noastre sunt uscate ca iasca, şi scântei sunt destule, avem nevoie de toată atenţia ca să putem evita incendiile. Satana poate urca pe acoperişul caselor şi poate intra în cămăruţele de rugăciune. Chiar dacă închidem uşa diavolului, corupţia noastră este suficientă ca să ne ruineze, dacă nu suntem apăraţi de har. Cititorule, fereşte-te de ispitele de seară. Nu te simţi sigur. Soarele apune, dar păcatul abia răsare. Avem nevoie de un străjer de noapte şi de un paznic de zi. O Duh prea Sfânt, păzeşte-ne de toate relele în noaptea aceasta. Amin.

 

IZVOARE IN DEŞERT

17 Ianuarie

 

Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?

(Daniel 6:20)

Găsim de multe ori în Scriptură expresia „Dumnezeul cel viu“, şi totuşi suntem atât de înclinaţi s-o uităm. Ştim că este scris „Dumnezeul cel viu“, dar în viaţa noastră de zi cu zi nu este nimic care să fie pierdut din vedere atât de des ca faptul că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu. Uităm că El este acelaşi şi azi, aşa cum era şi acum trei sau patru mii de ani, că El are aceeaşi putere suverană, şi că El copleşeşte cu aceeaşi dragoste plină de har pe cei care-L iubesc şi-L slujesc. Trecem cu vederea faptul că va face pentru noi acum ce a făcut cu mii de ani în urmă pentru alţii, pentru simplul motiv că El este neschimbatul, Dumnezeu viu. Ce motiv minunat să te încrezi în El, şi-n momentele cele mai grele din viaţă să nu pierzi deloc din vedere faptul că El este, şi va fi veşnic, Dumnezeul cel viu!

Asigură-te că, dacă umbli cu El, priveşti la El, şi aştepţi ajutorul Lui, El nu te va dezamăgi niciodată. Un credincios bătrân care a umblat cu Domnul timp de 44 de ani a scris următoarele cuvinte ca o încurajare pentru tine: „Dumnezeu nu m-a dezamăgit niciodată. Chiar şi-n cele mai mari dificultăţi, în cele mai grele încercări, şi-n cea mai adâncă sărăcie sau nevoie, El nu m-a dezamăgit niciodată. Pentru că am fost împuternicit de harul lui Dumnezeu să mă-ncred în El, El a venit întotdeauna în ajutorul meu. Mă delectez vorbind bine despre Numele Lui“.                                      George Mueller

Martin Luther, cugetând adânc şi având nevoie de puterea ascunsă într-o perioadă de primejdie şi frică din viaţa lui, a fost văzut trasând cu degetul pe masă cuvintele: „El e viu! El e viu!“ Aceasta este speranţa noastră pentru noi înşine, adevărul Lui şi umanitatea Lui. Oamenii vin şi pleacă. Lideri, învăţători şi filozofi vorbesc şi lucrează pentru un timp şi apoi cad în tăcere şi fără putere. Dar El rămâne. Ei mor, dar El trăieşte. Ei sunt lumini care strălucesc, dar se sting în cele din urmă. Dar El este adevărata Lumină din care ei îşi trag propria strălucire, iar El străluceşte veşnic. Alexander Maclaren

„Într-o zi am avut ocazia să-l cunosc pe Dr. John Douglas Adam“, scria Charles Gallaudet Trumbull. „Am aflat că el considera că cea mai mare comoară a lui spirituală este conştientizarea fermă a prezenţei permanente a Domnului Isus. Nimic nu l-a susţinut mai mult, spunea el, ca realizarea faptului că Domnul Isus era permanent cu el. Această conştientizare era complet independentă de sentimentele lui, de valoarea lui şi de înţelegerea felului în care Domnul Isus Îşi va demonstra prezenţa.

Mai mult, el spunea că Hristos este centrul gândurilor lui. Ori de câte ori mintea lui se elibera de alte treburi, se întorcea la Hristos. Oricând era singur, şi indiferent unde s-ar fi aflat, el Îi vorbea cu glas tare lui Hristos, la fel de simplu şi de natural ca oricărui prieten uman. În felul acesta prezenţa Domnului Isus era foarte reală pentru el“.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

17 Ianuarie

Iov 16.1-22

„Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi”, le răspun­de Iov vizitatorilor săi (v. 2). «Iată cum aş acţiona eu, dacă voi aţi fi în locul meu, iar eu într-al vostru» (v. 5). Pentru a arăta cu adevărat simpatie cuiva, este necesar să ne facem una cu încercarea prin care trece el, ca şi cum am suporta-o noi înşine (Evrei 13.3). Domnul Isus nu a vindecat niciun bolnav fără să fi simţit mai întâi povara suferinţelor lui. „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre” (Matei 8.17). De aceea merită El numele de Prieten (Matei 11.9), nume care se cuvenea atât de puţin celor trei vizitatori ai lui Iov.

In v. 9, Iov se vedea lovit de mânia lui Dumnezeu, iar în v. 10 exprimă ceea ce îndura din partea oamenilor. Încercarea lui Iov a fost multiplă. Dar ce este ea faţă de ce a suferit Domnul Hristos, Cel care „nu săvârşise nicio violenţă”?! (Isaia 53.9; comp. cu v. 17). El a suferit chinuri de nedescris şi din partea oamenilor conduşi de Satan şi din partea lui Dumnezeu, în timpul celor trei ceasuri de întuneric de la cru­ce. Acum sângele Său vărsat salvează pe credincioşi şi con­damnă lumea. El însuşi este în ceruri pentru noi, ca Martor al îndreptăţirii noastre (v. 19). Şi este, de asemeni, înaintea lui Dumnezeu ca Mijlocitor (sau ca Arbitrul de care Iov avea atâta nevoie; v. 21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

17 ianuarie

Text: Proverbe 2:1-9

CĂUTĂTORUL DE COMORI

„…dacă vei cere înţelepciune… şi vei umbla după ea ca după o comoară…, atunci vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” Proverbe 2:4, 5.

Mei Fisher este un căutător de comori care a căutat aur şi a găsit. în primul rînd, a localizat o anumită porţiune de pe fundul oceanului unde se credea că sînt monede de aur. Din acel moment, Mei a devenit ceea ce alţii numesc „un adevărat visător”.Dar visele nu erau totul. După 16 ani de căutări a unei epave spaniole, pe nume: Nuestra Senora de Atocha, a găsit-o în apele oceanului, la sud de Florida. Scafandrii lui au scos la lumină din nava scufundată monede de aur în valoare de milioane de dolari -,dar n-a fost uşor. Echipaţi cu detectoare de metale, ei au identificat toate „ţintele” metalice posibile, după care s-a pornit investigaţia.Visele şi munca s-au meritat, şi azi Fisher este un om bogat.Succesul acestui căutător de comori îmi aminteşte de o altfel de comoară, despre care Biblia spune „că e mai de preţ ca mărgăritarele” (Prov. 3:15). Este capacitatea de a putea spune care este diferenţa dintre bine şi rău şi să aplici această cunoştinţă la viaţa de toate zilele. Solomon, care a cerut de la Dumnezeu o inimă înţelegătoare şi înţeleaptă, ne spune în Proverbe 2, că trebuie să căutăm înţelepciunea cu aceeaşi insistenţă şi intensitate cu care un căutător de comori caută argintul (v. 4). Trebuie să cerem înţelegere şi să strigăm după puterea de discernămînt (v. 3), să ne aplecam inima la pricepere (v. 2) şi să primim comoara Cuvîntului lui Dumnezeu în inimile noastre (v. 1).Preţuim noi înţelepciunea? O căutăm cu stăruinţă ca şi cum ar fi aur curat? Dacă este aşa, atunci vom fi răsplătiţi cu cea mai mare comoară a vieţii – comoara cunoaşterii lui Dumnezeu.                                                                          M.R.D. II

La ce folos, cînd viaţa mi se gata

De toată-nţelepciunea lumii adunată,

De n-am ştiut, căutînd în astă lume

Să am înţelepciunea Domnului, curată?        – P.L.

Poporul aduna multă cunoştinţă prin efortul propriu,

dar adevărata înţelepciune vine numai de la Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

17 IANUARIE.

NU MAI FI AŞA MANIPULATOR!

„Dragostea … nu caută folosul său” (1 Corinteni 15:4-5)

Într-o tabără de vară, câţiva copii discutau despre creaţie şi unul dintre ei a întrebat: „Dacă totul are un scop, cum se face că Dumnezeu a creat iedera otrăvitoare?” (plantă care produce alergii şi urticarie cu mâncărimi puternice dacă o atingi – n.tr.). Un altul a răspuns: „Pentru că El ştie că sunt unele lucruri pe care nu trebuie să punem mâna!” Însă e tare greu să nu te atingi de anumite lucruri când eşti din fire o persoană nesigură şi manipulatoare. „Uneori soţul meu mă scoate din minţi”, spui tu. Ei bine, poate şi tu îl scoţi din minţi! Biblia spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). Să remarcăm expresia „se vor face”. Lăsatul este partea uşoară, însă făcutul este partea dificilă. E nevoie de dragoste, răbdare, bunătate şi muncă. Domnul Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14:27). Tu ţi-o faci cu mâna ta! Învaţă să „renunţi” şi străduieşte-te să dezvolţi în viaţa ta darurile Duhului. Să renunţi nu înseamnă să nu-ţi pese; ci să-i laşi pe ceilalţi să înveţe în felul lor şi din propriile lor experienţe. Renunţarea cheamă la focalizarea asupra Domnului Isus şi asupra modului în care trebuie să se comporte ceilalţi. „Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3). Îndreaptă-ţi gândurile spre Dumnezeu, nu spre ceilalţi. Să renunţi înseamnă să te dai la o parte şi să nu încerci să influenţezi rezultatul prin reparaţie, judecată, cicăleală, ceartă, dezbatere, critică şi reglementări. Înseamnă să abordezi fiecare zi cu ajutorul lui Dumnezeu şi preţuind fiecare clipă. Înseamnă să înţelegi că fiecare persoană pe care o poţi „schimba” eşti chiar tu. Înseamnă să te temi mai puţin şi să te încrezi mai mult. E singura cale de a fi fericit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Duminică, 17 Ianuarie 2016

Și aduceau copilași la El, ca să-i atingă. Dar ucenicii i-au mustrat pe cei care îi aduceau. Dar Isus, văzând aceasta, S-a mâhnit … Și, luându-i în brațe, punându-Și mâinile peste ei, i-a binecuvântat. Marcu 10.13,14,16

Mâinile Domnului Isus – Mâini binecuvântătoare

Una dintre trăsăturile Bibliei, care confirmă caracterul și inspirația ei divină, este că nu ascunde greșelile personajelor descrise de ea. Lacunele de caracter ale ucenicilor sunt în mod continuu prezentate în Evanghelii, iar textul de astăzi este o mărturie în acest sens. Ei îi mustrau pe părinții care încercau să-și aducă copiii la Domnul Isus!

Se pare că ucenicii tratau copiii ca fiind lipsiți de importanță. Poate că aceasta era ceva din acel concept că cei mici nu trebuie băgați prea mult în seamă. Ucenicii erau fără îndoială foarte ocupați atunci când erau în preajma Domnului, având de-a face cu mulțimile și slujind nevoilor acestora. Poate se gândeau că Îi fac Domnului o favoare prin faptul că Îl protejau de insistențele părinților. În opinia lor, nu trebuia pierdut timp și nici energie pentru copii, alte lucruri fiind cu mult mai importante.

Cât de diferită a fost atitudinea Domnului Isus față de copii! De fapt, El S-a mâhnit văzând purtarea ucenicilor Săi, însă a folosit această împrejurare pentru a-i învăța o lecție prețioasă. „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei“ (versetul 14). Inocența, smerenia, dependența și încrederea simplă a copilașilor reprezentau un exemplu excelent cu privire la trăsăturile care trebuie să-i caracterizeze pe cei din Împărăția lui Dumnezeu. Apoi Domnul Isus i-a luat pe copilași și, „punându-Și mâinile peste ei, i-a binecuvântat“. Credința acelor părinți a fost din belșug răsplătită în acea zi prin mâinile Domnului Isus.

B Reynolds

 

 

Sămânţa Bună

Duminică, 17 Ianuarie 2016

În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos … Galateni 6.14

Ce este crucea?

Crucea lui Hristos este locul unde creatura căzută, dușmănoasă, a ridicat mâini necurate și a lovit de moarte, dar tot crucea este locul unde Creatorul a răspuns cu o dragoste de nespus, o dragoste nemărginită. Acolo vedem o răutate de neîntrecut din partea omului, dar și o dovadă de neegalat a harului lui Dumnezeu! Crucea a fost punctul culminant al războiului dintre bine și rău, locul unde a fost câștigată de către Hristos victoria binelui divin asupra răului. Crucea lui Hristos stă în centrul veșniciei, fiind unică în măreția și splendoarea ei. Crucea lui Hristos ne descoperă cele mai profunde adâncimi ale răului.

Crucea este marea neagră a vinovăției omului, dar și oceanul strălucitor al harului. Nimic din trecut nu se poate compara cu ea; și nimic în viitor nu se va ridica, astfel încât să poată fi pus alături de ea. Acolo, omul a fost pus la probă în tot ce este ființa sa morală, și tot acolo, îndurările lui Dumnezeu au răsunat în toată profunzimea lor. Lucrarea, care a înlăturat păcatul, a descoperit gloria lui Dumnezeu și a lui Hristos – toată gloria bunătății divine. Bunătatea a ieșit învingătoare asupra răului, asupra lui satan și îl domină prin jertfa de la cruce. Privind crucea așa cum o descrie Biblia, vom înțelege mărimea jertfei Mântuitorului.

 

16 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

16 IANUARIE

 

Glasul naturii lui Dumnezeu

Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit?”Isaia 6:8

Când vorbim despre chemarea lui Dumnezeu, suntem în stare să uităm cel mai important lucru, şi anume natura Celui care ne cheamă. Există chemarea mării, chemarea munţilor, chemarea marilor blocuri de gheaţă; dar acestea sunt auzite numai de unii. Chemarea este expresia naturii de unde vine ea şi noi o putem auzi numai dacă exista în noi aceeaşi natură. Chemarea lui Dumnezeu este expresia naturii lui Dumnezeu, nu a naturii noastre. Dumnezeu împleteşte în mod providenţial „firele” chemării Sale în viaţa noastră şi numai noi le putem recunoaşte, nu altcineva. Acesta este modul în care pătrunde în noi glasul lui Dumnezeu într-o anumită problemă şi nu are rost să consultăm opinia altcuiva cu privire la aceasta. Trebuie să păstrăm acea relaţie profundă între sufletul nostru şi Dumnezeu.Chemarea lui Dumnezeu nu este ecoul naturii mele; nu sunt luate în considerare dorinţele şi temperamentul meu. Cât timp iau în seamă temperamentul meu şi mă gândesc la ceva ce mi s-ar potrivi, nu voi auzi chemarea lui Dumnezeu. Dar, când sunt adus în relaţie cu Dumnezeu, mă aflu în starea în care era Isaia. Isaia era atât de receptiv la Dumnezeu, datorită crizei uriaşe prin care trecuse, încât a auzit chemarea pe care Dumnezeu a adresat-o sufletului său uimit. Cei mai mulţi dintre noi nu avem urechi decât pentru noi, nu putem auzi nimic din ceea ce spune Dumnezeu. Pentru a fi aduşi în sfera chemării lui Dumnezeu trebuie să fim profund schimbaţi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 16

MATEI 21:22

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”

Amândouă istorisirile cu privire la întoarcerea la Dumnezeu a lui Hudson Taylor şi a chemării lui în câmpul misionar, sunt exemple ale adevărului pe care-l conţine acest verset, în viaţa părinţilor lui. Mama lui s-a rugat în mod special şi fără încetare pentru mântuirea lui Hudson. Astfel, istoria vieţii lui spune că mama lui era la 80 de mile departe de casă, fiind ocupată cu treburile pe care le avea, când Duhul a îndemnat-o să intre într-o rugăciune fierbinte şi susţinută, stăruind înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul fiului ei.

Chiar în acel moment. Hudson, în vârstă de 15 ani, fiind acasă, a luat să citească broşura intitulata „Lucrarea terminată a lui Hristos”. în timp ce o citea numai ca să treacă timpul, Duhul Sfânt i-a deschis inima pentru fiecare cuvânt pe care îl citea. În aceeiaşi clipă când mama lui lăuda pe Dumnezeu pentru un răspuns sigur la rugăciunea ei, Hudson era la 80 de mile depărtare, pe genunchi, primind pe Domnul Isus ca Mântuitor al lui. Câteva săptămâni mai târziu când s-au întâlnit, fiecare istorisindu-şi întâmplarea în legătură cu acest subiect, s-au bucurat de minunea răspunsului la rugăciune, atât de prompt.

Cîţiva ani mai târziu, Hudson a fost îndemnat de Duhul lui Dumnezeu să ducă vestea bună a mântuirii în inima Chinei plină de suflete care n-au auzit niciodată de Unul care „poate să mântuiască în mod desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. şapte ani după ce el a stabilit „Misiunea din interiorul Chinei”, tatăl lui i-a descoperii că lucra­rea lui Hudson acolo era un răspuns la rugăciune. înainte de naşterea lui Hudson (1830) tatăl lui a început în mod stăruitor să se intereseze de starea spirituală a Chinei. În vremea aceea el a început să roage pe Dumnezeu să-i dea un fiu care să aibe favoarea să lucreze acolo ca misionar. Desigur, aceste exemple ale vieţii de rugăciune ale părinţilor lui Hudson Taylor, ne încurajează să ne rugăm şi să credem că ceea ce cerem vom primi. Dar în viaţa fiecărui credincios au fost, exemple minunate de ascultare a rugăciunilor simple chiar şi atunci când nu erau eroi ai credinţei. „Cred Doamne! Ajută necredinţei Mele” (Marcu 9:23). „Toate lucruriie sunt cu putinţă celui ce crede” a spus Domnul Isus (vs. 22).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

16 Ianuarie

“O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. Mai bine puţin cu frică de Dumnezeu, decât o mare bogăţie, cu tulburare.” Proverbe-Pilde 15:13,15-16

Sunt unii oameni care doresc să slujească Lui Dumnezeu, dar nu au puterea necesară;îşi propun să facă lucruri bune, şi se frământă în sinea lor asupra realizării acestora, şi, negăsind soluţia, se întristează.Este un proverb care zice:”Drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune.” Dumnezeu ne îndeamnă, însă: Nu te frământa cu gândurile tale, şi nu te întrista, căci o inimă veselă înseninează faţa. Cum pot intra în posesia unei inimi vesele? Pentru aceasta trebuie să primeşti harul Lui Dumnezeu, acceptând ce a făcut Isus pentru tine. El te-a împăcatc cu Tatăl. Astfel ai toate motivele de a te bucura în El, căci El te-a eliberat de toate legăturile tale. Înlocuieşte în gândirea ta intenţiile propprii cu această realitate divină; astfel îţi faci bine şi găseşti mângâiere de la Domnul, căci El îţi iartă toate fărădelegile tale, şi îţi vindecă toate bolile tale. El a promis: “Cât de departe este miază ziua de miază noapte, tot aşa va face să fie nelegiuirea de tine.” Aceasta este o realitate care îndepărtează tristeţea de la tine, căci o inimă tristă mâhneşte duhul. Cât de multe motive pentru tristeţe are un om care nu se încrede în promisiunile Lui Dumnezeu! Dar unui om vesel îi cade bine totul, şi mulţumeşte Domnului pentru toate.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

16 ianuarie

CHIAR ŞI O CHEMARE SLABĂ

Oricine va chema Numele Domnului,

va fi mântuit.Ioel 2.35

Pentru ce să nu Îl chem direct pe Domnul, Numele Său? Pentru ce să cer ajutor vecinului sau unui prieten, în timp ce Dumnezeu este atât de aproape de mine şi aude cel mai slab strigăt al meu? De ce să mă aştern la pământ, căutând diferite mijloace? De ce oare nu-mi descarc inima Domnului de greutatea ce mă apasă? Cel mai bun alergător merge drept la ţintă. De ce să nu alergăm de-a dreptul la Dumnezeul cel viu? În zadar voi căuta dezrobirea în orice altă parte; numai în Dumnezeu o voi găsi. Făgăduinţa Sa regească îmi este un zălog sigur.N-am nevoie să mă întreb, dacă trebuie să îndrăznesc să-L chem sau nu. Cuvântul ”oricine” este îndeajuns de lămurit; el îi cuprinde pe toţi cei ce cheamă Numele Domnului, prin urmare şi eu. Aşa că voi urma acest îndemn, fără a întârzia, chemând pe slăvitul Mântuitor care mi-a făcut o astfel de făgăduinţă.Nevoia mea este urgentă; nu ştiu cum pot fi scăpat, dar nu mă îngrijorez. Acela care a făcut făgăduinţa, va găsi mijlocul să şi-o ţină. Datoria mea este să ascult. Eu îl chem şi El mă va scăpa.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

16 IANUARIE

Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri; căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi ei nu pricepeau ce le spunea ISUS. Luca 18.34

Domnul le-a vorbit de trei ori ucenicilor despre suferinţele, moartea şi învierea Sa, dar ei „nu pricepeau ce le spunea.” Ei visau măreţie şi putere. Iacov şi Ioan au vrut, ca unul să stea la dreapta şi altul la stânga Domnului în împărăţia Lui. Desigur, Domnul Isus urma să stea pe Tron şi să domnească, dar „Fiul Omului n-a venit să I se slujească ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” La cruce a trebuit să plătească preţul răscumpărării noastre, dându-se pe Sine însuşi ca jertfă şi luând asupra Lui pedeapsa pe care trebuia s-o primim noi. Acolo, pe lemnul crucii, El a acceptat să fie făcut blestem pentru noi, ca să ne scape astfel de blestemul legii, aşa cum este scris în Deut. 21.22-23. Acest text arată clar, că un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, era în unele cazuri ţintuit pe cruce ca o mărturie vie a unei judecăţi drepte (Iosua 8.29; 10.27). Aşa s-a întâmplat cu Fiul Omului care a fost ţintuit de viu pe cruce. Mâinile şi picioarele Lui au fost străpunse pe cruce. Vândut de Iuda, tăgăduit de Petru şi părăsit de toţi atârna pe cruce. Toţi cunoscuţii stăteau de o parte, iar El era răstignit între doi tâlhari. Soldaţii romani îşi împărţeau hainele Lui între ei. Toţi trecătorii îl priveau dând din cap. Soarele se întunecase.Să nu uităm niciodată ce moarte a îndurat Domnul Isus pentru noi!Meditând mai mult la suferinţele Domnului Hristos pentru noi nu putem să facem altceva decât să cântăm: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea … bogăţia, înţelepciunea, tăria şi lauda.”Un Hristos înviat este DOVADA VEŞNICĂ a unei mântuiri împlinite, şi dacă mântuirea este un lucru împlinit, pacea credinciosului este ceva adevărat şi statornic. Fiecare îndoială în inima unui creştin este o ocară adusă Cuvântului lui Dumnezeu şi jertfei lui Hristos.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 16

Doamne, mă voi închina Ţie cu cuvintele psalmistului – „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmul 112:4). O Doamne, ce întuneric colosal sunt! De aceea, Tu trebuie să fii lumina.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

16 IANUARIE

«Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voas­tră prea sfânta, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.» Iuda 20

Rugăciunea prin Duhul Sfânt este o taină. Această ru­găciune oferă garanţia ascultării dacă originea ei nu este în pornirile inimii noastre, ci în Dumnezeu. Dacă încercăm să ne gândim la acest lucru sau să-l cuprindem cu mintea şi cu duhul nostru, atunci niciodată nu vom mai îndrăzni să fim leneşi în ce priveşte rugăciunea. Acest lucru l-a în­ţeles şi Samuel, bătrânul slujitor al lui Dumnezeu, când, la sfârşitul vieţii sale, a vorbit poporului Israel: «Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi …» (1 Sam. 12,23). Rugăciunea prin Duhul Sfânt este atât de intensă şi de puternică, încât apos­tolul Pavel a descris-o astfel: «… căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite». Dacă în timpul rugăciunii prin Duhul Sfânt nu noi ne rugăm, ci Duhul lui Dumnezeu prin noi, atunci înţelegem şi că rugăciunea sinceră vine de la Dumnezeu şi, cu ajutorul Duhului Său trece prin cel ce se roagă şi apoi se întoarce la Dumnezeu. Ce traseu minunat!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

16 IANUARIE

Dimineaţa

Eu îţi vin in ajutor, zice Domnul. Isaia 41:14

Ascultaţi-L pe Domnul Isus spunându-ne fiecăruia „Eu te voi ajuta. Nu este mare lucru pentru Mine, Dumnezeul tău, să te ajut Gândeşte-te la ce am făcut deja. Cum să nu te ajut? Te-am cumpărat cu sângele Meu. Cum să nu te ajut? Mi-am dat viaţa pentru tine; şi dacă am făcut cel mai mare sacrificiu, de ce nu aş face şi ceva mai uşor? Să te ajut! Este cel mai mic lucru pe care l-aş face pentru tine. Am făcut mai mult şi voi face mai mult. înainte de a crea lumea, te-am ales. Am încheiat un legământ pentru tine. Am părăsit slava şi am devenit om pentru tine. Mi-am dat viaţa pentru tine, şi dacă am făcut toate aceste lucruri, te voi ajuta şi acum! Ajutându-te, îţi dau ceea ce am cumpărat deja pentru tine. Dacă ai avea nevoie de ajutor de o mie de ori pe zi, te-aş ajuta. Cererile tale sunt neînsemnate în comparaţie cu ceea ce vreau să-ţi dau Eu. Pe tine te costă mult să ceri, dar pe Mine nu mă costă nimic să dau. Să te ajut? Nu te teme! Dacă o furnică ar sta la uşa grânarului tău, cerându-ţi ajutorul, nu te-ai ruina dacă i-ai da o mână de grâu; tu nu eşti decât o insectă la uşa grânarului ceresc. Te voi ajuta”. Suflete, nu crezi că e destul? Ai nevoie de o putere mai mare ca puterea Celui Atotputernic? Ai nevoie de mai multă înţelepciune decât există în Tatăl, de mai multă dragoste decât îţi arată Fiul, sau de o putere mai mare ca puterea Duhului Sfânt? Adu-ţi aici ulciorul gol! Cu siguranţă că îl vei umple! Grăbeşte-te, adună-ţi nevoile şi adu-le aici -goliciunea, şi durerile, şi amărăciunile. Iată, râul bogăţiei lui Dumnezeu este gata să se reverse. Ce îţi poţi dori mai mult? Fii gata să primeşti totul, suflete, fiindcă aceasta este puterea ta. Dumnezeul cel Veşnic este Ajutorul tău! Nu te teme, sunt cu tine, Nu te-nspăimânta! Eu sunt Dumnezeul Veşnic, Gata a te ajuta.

Seara

Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Daniel 9:26

Binecuvântat să-I fie Numele, fiindcă în El nu exista nimic care să-I cauzeze moartea. Nici păcatul originar şi nici cele actuale nu L-au mânjit; de aceea, moartea nu a avut nici un drept asupra Lui. Nimeni nu putea să-I ia viaţa pe drept, fiindcă nu greşise cu nimic nimănui. Nimeni nu ar fi putut să-L omoare dacă nu s-ar fi lăsat omorât de bunăvoie. Dar unul păcătuieşte şi altul suferă. Dreptatea a fost încălcată de noi, iar greşeala a fost plătită de El. Râurile de lacrimi, munţii de daruri, mările de sânge de miei şi mormanele de tămâie nu au putut să îndepărteze păcatul. Dar Isus a fost jertfit pentru noi, şi cauza urgiei a fost îndepărtată, fiindcă păcatul a fost nimicit pentru totdeauna. Aici este înţelepciunea, în modul în care răscumpărarea a fost plătită prin substituire! Aici este bunătatea, în moartea pe cruce a lui Mesia, şi în cununa de spini! Aici este dragostea, în jertfa Răscumpărătorului, care a murit pentru duşmanii Săi! Nu este destul, totuşi, să admiri spectacolul jertfei celui nevinovat pentru vina altora; trebuie să te implici. Scopul special al morţii lui Mesia a fost salvarea bisericii Sale. Avem parte alături de cei pentru care Şi-a dat viaţa ca răscumpărare? Este Domnul Isus reprezentatul nostru? Suntem vindecaţi prin rănile Sale? Ar fi un lucru teribil să nu primim sacrificiul Său; ar fi mai bine pentru noi să nu ne fi născut. Este o întrebare solemnă, la care suntem datori să răspundem deschis şi sincer. Domnul Isus este Salvatorul tuturor celor care cred în El şi pentru care se varsă sângele împăcării. Fie ca toţi cei care cred în meritele morţii lui Mesia să se bucure la fiecare comemorare a Sa, şi recunoştinţa să-i conducă la o deplină consacrare în slujba Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

16 Ianuarie

 

S-a stârnit o mare furtună de vânt. (Marcu 4:37)

Unele furtuni ale vieţii – un necaz foarte mare, o dezamăgire amară, o înfrângere zdrobitoare – se abat dintr-odată asupra noastră. Altele vin mai încet, apărând la marginea neregulată a orizontului nu mai mare decât o palmă de om. Dar necazul care pare atât de nesemnificativ se întinde până acoperă cerul şi ne copleşeşte.

Dar numai în furtună Dumnezeu ne pregăteşte pentru slujbă. Când Dumnezeu vrea un stejar, El îl plantează acolo unde-l scutură furtunile şi-l bat ploile. În bătălia de la miezul nopţii cu fenomenele naturii stejarul îşi dezvoltă scoarţa lui aspră şi devine regele pădurii.

Când Dumnezeu vrea să formeze caracterul unui om, îl pune în furtuni. Istoria omenirii a fost întotdeauna aspră şi dură. Nimeni nu poate ajunge desăvârşit până n-a fost scos afară în furia furtunii şi până n-a găsit glorioasa împlinire a rugăciunii: „O, Dumnezeul  meu,  ia-mă,  zdrobeş­te-mă, modelează-mă!“

Un francez a pictat un tablou al geniului universal. În pictura sa erau oratori, filozofi şi martiri renumiţi, toţi care au dobândit preeminenţă în diverse aspecte ale vieţii. Un lucru remar­cabil cu privire la acest tablou era acesta: fiecare om preeminent în abilitatea sa fusese mai întâi preeminent în suferinţă. În prim plan stătea figura unui bărbat căruia i s-a interzis accesul în Ţara Promisă: Moise. Lângă el, simţindu-şi calea, este orbul Homer. Milton este acolo, orb şi cu inima zdrobită. Apoi este forma Unuia care tronează peste ei toţi. Care este caracteristica Lui? Faţa Lui era desfigurată mai mult decât a tuturor celorlalţi. S-ar putea ca artistul să fi numit acest mare tablou Furtuna.

Frumuseţile naturii apar după furtună. Frumuseţea aspră a muntelui se naşte într-o furtună, şi eroii vieţii sunt cei bătuţi de furtună şi căliţi în război.

Ai trecut prin furtuni şi-ai fost măturat de vânturile furioase? Te-au lăsat ele zdrobit, extenuat şi bătut în vale, sau te-au ridicat pe piscul însorit al unei mult mai bogate, mai adânci şi mai statornice naturi umane? Te-au lăsat ele cu mai multă compasiune pentru cei ce sunt bătuţi de furtună şi căliţi în război?   selectat

 

Vântul care bate nu poate doborî

Pomul pe care Dumnezeu îl plantează;

Bate spre est şi-apoi spre vest,

Frunzele delicate au puţină odihnă,

Dar orice vânt care bate este cel mai bun.

Pomul pe care Dumnezeu îl plantează

Prinde rădăcini mai adânci şi se înalţă tot mai mult,

Îşi întinde ramurile măreţe, căci voia bună a lui Dumnezeu

Îi împlineşte toate nevoile.

Nici o furtună n-are putere să distrugă

Pomul pe care-l ştie Dumnezeu;

Nici trăsnetul, nici ploaia care bate,

Nici fulgerul scânteietor, nici uraganul;

Când au trecut, rămâne totuşi,

Pomul pe care-l ştie Dumnezeu,

În toate furtunile el rămâne neclintit,

Şi din prima până-n ultima lui zi

Creşte tot mai frumos.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

16 Ianuarie

Iov 15.1-16

Acum se deschide o nouă temă a dezbaterilor şi fiecare interlocutor îşi reia cuvântul în aceeaşi ordine ca prima dată. Lovitură după lovitură, cei trei însoţitori îşi înfig acuzaţiile în conştiinţa lui Iov, cum se înfige un cui: eşti un ipocrit, eşti un om şiret; dacă n-ai fi vinovat, nu te-ai apăra cu atâtea cuvinte (v. 5,6); iar proverbul, «Cine se scuză se acuză», pare să le susţină vorbele.

Cei trei moralişti, «prietenii» lui Iov, dispun fiecare de metode şi de argumente proprii. Elifaz se bazează pe expe­rienţa omenească: ce ştia (v. 9), ce văzuse (v. 17); Bildad apelează la vechile tradiţii (expl. cap. 8.8); cât despre Ţofar, după cum am observat, argumentele lui sunt dirijate de un legalism intransigent. Niciuna însă dintre aceste trei direcţii nu se întemeia pe ceea ce spusese Dumnezeu. Neavând o bază sigură, să nu ne mirăm că cei trei greşesc, „necunoscând Scripturile…” (Matei 22.29).

Cuvântul lui Dumnezeu este singura sursă în care ne putem încrede, atât pentru noi înşine, cât şi pentru a-i ajuta pe aceia care sunt aşezaţi în calea noastră. Un tânăr, chiar copil fiind, care cunoaşte Cuvântul, are mai multă înţelepciune decât un om în vârstă, cu păr alb (v. 10), a cărui înţelepciune nu se ba­zează decât pe propria-i experienţă (Psalmul 119.99,100).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

16 ianuarie

Text: Apocalipsa 3:14-22

ORI RECE ORI ÎN CLOCOT

O, dacă ai fi rece sau in clocot. Apocalipsa 3:15

Îmi place supa foarte fierbinte şi băuturile răcoritoare reci ca gheaţa. Nu suport nici una nici alta să fie călduţe. Isus a avut aceeaşi atitudine faţă de un grup de oameni care treceau drept copiii Săi. El detestă faptul că ei sînt căldicei. I-ar prefera ori fierbinţi, ori reci.De ce oare îi preferă Isus reci mai degrabă decît căldicei? Dacă înţelegem termenul de rece ca fiind ostilitate faţă de Evanghelie,ajungem la concluzia că Isus preferă ca o persoană să fie un împotrivitor al Evangheliei decît să fie un urmaş al Său numai cu jumătate de inimă. Explicaţia, se pare totuşi, îndoielnică.Eu nu cred că Isus preferă ostilitatea în locul unei jumătăţi de inimă. Unii dintre cercetători sugerează că El s-a referit la două izvoare din apropierea Laodicei izvoarele minerale fierbinţi de la Hierapolis şi izvoarele reci şi cristaline de la Colosse. Se considera că izvoarele fierbinţi aveau putere vindecătoare. Izvoarele reci aduceau înviorarea celui ostenit. Cei din Laodicea erau căldicei şi de aceea nu erau de nici un folos nimănui.Tu şi cu mine trebuie să ne punem aceste întrebări: „Aduc eu înviorarea celor osteniţi spiritual, prin încurajare, bucurie şi speranţă? Aduc eu vindecare prin alungarea nepăsării, prin corectarea greşelilor şi prin trezirea celor indiferenţi?” Nu uitaţi, nu putem ajuta pe nimeni dacă sîntem căldicei. Domnul ne vrea ori reci ori în clocot – după cum o cere nevoia.   H.V.L.

Mi-ai dat putere inimii şi minţii

Voinţa roabă doar Ţie Ţi-o închin

Să-mi fac eu partea, alăturea de sfinţii,

Pe sfintele-Ti ogoare a planului divin.   – Anonim.

Problema pe care o constituie creştinul de rând este că e numai un creştin de rînd.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

16 IANUARIE.

SINDROMUL FTT

„Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10)

Psihologii au început să discute despre ceea ce astăzi este, probabil, cea mai mare problemă legată de sănătatea mentală. Ea se numeşte sindromul FTT. E o problemă ce ia amploare tot mai mult. Când ai acest sindrom, poţi trăi bine mersi, dar ţi-ai pierdut orice fărâmă de speranţă şi de semnificaţie. FTT nu este o boală mentală; ci constituie absenţa vitalităţii mentale, spirituale şi emoţionale. Pe listele străvechi a păcatelor aducătoare de moarte, ea se numea „acedia”, care înseamnă „epuizarea sufletului şi incapacitatea de a te bucura în viaţă”. Acesta e motivul pentru care Domnul Isus, uitându-se la mulţimea de oameni cu căsnicii distruse, locuri de muncă neadecvate şi cu un sentiment de moarte lăuntrică, a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Într-o viziune, Ezechiel a văzut o vale plină de oase moarte. Era vorba de sindromul FTT în forma sa finală. Dumnezeu l-a întrebat: „vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” (Ezechiel 37:3). Dumnezeu chiar a ştiut şi El a făcut ca ele să revină la viaţă. El te poate face şi pe tine să revii la viaţă şi să înfloreşti. În Talmud se spune că fiecare fir de iarbă are un înger care stă aplecat peste el şi şopteşte: „să creşti, să creşti”. Pavel a spus că în Hristos tot trupul răscumpărat „îşi primeşte creşterea … şi se zideşte în dragoste” (Efeseni 4:16). Dar tu nu trebuie să te gândeşti doar la tine, ca mădular in trup. Dumnezeu doreşte să te dezvolţi pentru ca ceilalţi să fie încurajaţi, pentru ca „pământul” să fie lucrat, să se aducă laude la adresa Lui, să fie ajutaţi cei bolnavi sau pentru ca unele slujiri să se dezvolte aşa cum nu ar fi făcut-o altfel. Aşadar, îţi urăm din inimă: „Viaţă din belşug oiţă creată de Dumnezeu, dorită de El”!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016

Pavel … către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfințiți în Hristos Isus, sfinți chemați. 1 Corinteni 1.1,2

Am venit în această lume ca păcătoși, însă o vom părăsi ca sfinți! Ce mărturie minunată despre harul nespus de îmbelșugat al lui Dumnezeu: „Unde păcatul a prisosit, harul a prisosit și mai mult“ (Romani 5.20)! Suntem sfinți prin chemarea suverană și plină de har a lui Dumnezeu, care ne-a venit prin evanghelie: „Dumnezeu … v-a chemat prin evanghelia noastră, ca să dobândiți gloria Domnului nostru Isus Hristos“ (2 Tesaloniceni 2.13,14).

Faptul că suntem sfinți prin chemare este un adevăr incontestabil, indiferent de ceea ce oamenii cred sau practică, fiindcă un astfel de lucru nu poate fi obținut prin eforturi, nici nu poate fi oferit de vreun om. O astfel de practică Îl lipsește pe Dumnezeu de gloria Sa și subminează lucrarea lui Hristos – temeiul pe care Dumnezeu poate fi „drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus“ (Romani 3.26). Chemarea lui Dumnezeu și credința noastră nu pot fi niciodată separate, fiindcă cei chemați trebuie să răspundă prin credință pentru a fi sfințiți. „Pentru că prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

Mai mult, sunt anumite cerințe divine cărora trebuie să le dăm curs, ca sfinți, fiindcă Pavel a scris: „Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați“ (Efeseni 4.1). Umblarea noastră trebuie să fie consecventă cu chemarea noastră. Domnul Isus face în prezent o lucrare de sfințire în noi „prin spălarea cu apă, prin Cuvânt“. El ne pregătește astfel pentru acel moment când Își va prezenta Adunarea „sfântă și fără pată“ (Efeseni 5.26,27).

R A Barnett

 

Sămânţa Bună

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016

Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde. Evrei 6.11

Exemplul lui Spener

Philipp Jakob Spener (1635-1705), originar din Alsacia, a fost pastor la Strasbourg, apoi la Frankfurt. În acest din urmă oraș, activitatea sa a lăsat amintiri frumoase. Prima sa predică a fost cu privire la Evanghelia lui Hristos, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. El spunea cu toată energia că Isus este Unicul care poate aduce omului mântuire. Deși avea o constituție delicată și era deseori bolnav, Spener a făcut o lucrare din cele mai însemnate: a lăsat 123 de volume scrise. Corespondența lui foarte extinsă îl obliga să scrie mai mult de o sută de scrisori pe an. Nu-și îngăduia nicio clipă de odihnă. În fiecare zi punea deoparte timp pentru rugăciune. Pe patul de moarte, pentru că unul dintre prieteni amintea de binele pe care-l răspândise în jurul său, l-a întrerupt cu aceste cuvinte: „Eu n-am niciun merit, niciunul, decât acela pe care îl găsesc în Isus Hristos, prin îndurarea lui Dumnezeu. Din tot binele pe care El mi l-a dat să-l fac, nu-mi atribui absolut nimic. Din toate acestea nu-mi rămâne decât sentimentul lipsurilor mele“.

Cu siguranță, pastorul a învățat această lecție a lucrării în smerenie de la Învățătorul său ceresc, iar noi putem fi mulțumitori că Dumnezeu ne-a dăruit astfel de exemple, a căror credință o putem urma.

15 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

15 IANUARIE

 

Umbli tu in alb?

înmormântaţi cu El pentru ca… si noi să umblăm în înnoirea vieţii.Romani 6:4. Bucureşti 2001

Nimeni nu experimentează complet sfinţirea fără să treacă printr-o „înmormântare albă” – îngroparea vieţii vechi. Dacă nu a existat niciodată această criză a morţii, sfinţirea nu este decât un vis înşe­lător. Trebuie să aibă loc o „înmormântare albă”, o moarte care are numai o înviere – o înviere la viaţa lui Isus Cristos. Nimic nu poate afecta o astfel de viaţă; ea este una cu Dumnezeu, urmărind un singur scop: să fie o martoră pentru El.Ai ajuns într-adevăr la ultimele tale zile? Ai ajuns adesea la ele în simţurile tale, dar ai ajuns la ele în realitate! Nu te poţi duce cu bucurie la propria ta înmormântare, nu poţi fi bucuros că mori. A muri înseamnă a înceta să mai exişti. Eşti de acord cu Dumnezeu că trebuie să încetezi a mai fi genul de creştin care se luptă, care este plin de zel, aşa cum ai fost până acum? Noi ocolim tot timpul cimitirul şi refuzăm să murim. Nu e vorba de a ne strădui să mergem la moarte, ci de a muri – „botezaţi în moartea Lui”.Ai avut parte de „înmormântarea ta albă” sau încă le joci cu sufletul tău? Există un loc în viaţa ta marcat ca fiind ultima zi, un loc la care mintea ta se întoarce cu umilinţă şi cu o extraordinară recunoştinţă – „Da. atunci, la acea „înmormântare albă”, am făcut un legământ cu Dumnezeu”?„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” Când înţelegi care este voia lui Dumnezeu, intri în sfinţire într-un mod cât se poate de natural. Eşti gata să treci acum prin acea „înmormântare albă”? Esti de acord cu El că aceasta este ultima ta zi pe pământ? Momentul legământului depinde de tine.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 15

NEEMIA 4:9

„Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă zi si noapte ca să ne apere împotriva atacurilor lor.”

Neemia, chemat să reconstruiască zidul dărâmat şi să lucreze în mijlocul ruinelor produse de necredincioşia poporului lui Dumnezeu, a întâmpinat tot felul de greutăţi şi împotriviri. Vrăşmaşii invidioşi, vicleni, şi plini de dispreţ exercitau o putere de subminare chiar în interiorul Urii. Experienţa lui Neemia este, în vremea noastră, aceeaşi cu a slujitorului şi a luptătorului pentru cauza Domnului, ba încă este şi mai grea „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva……duhurilor

răutăţii…” (Ef. 6:12).

„Ne-am rugat Dumnezeului nostru”. Cînd situaţia ne depăşeşte şi când lupta se înteţeşte, singurul lucru care trebuie să ne preocupe este să ne rugăm lui Dumnezeu. Rugăciunea este un scut, un zid protector în jurul copilului lui Dumezeu. Rugăciunea este o ofensivă declanşată în Numele Său împotriva vrăşmaşului şi a vicleniilor lui. Ea atinge un domeniu pe care „carnea şi sângele” nu-l pot atinge. Rugăciunea face apel la intervenţia lui Dumnezeu căci prin ea ne mărturisim lipsa noastră de putere. Rugăciunea în Numele Domnului Isus nu se lasă influenţată de ce izbeşte privirea nici de  ameninţările  oamenilor.   Rugăciunea   pune  în   mişcare   braţul   lui Dumnezeu a cărei putere El o foloseşte ca să intervină şi să schimbe lucrurile. Rugăciunea ne transmite puterea şi harul de care avem nevoie şi ne fereşte de orice pasivitate periculoasă. Să stabilim şi noi, ca Neemia, „o strajă zi şi noapte”.  Rugăciunea credinţei  face apel la Dumnezeu, dar vegherea credinciosului supraveghează mişcările şi vicleniile vrăşmaşului. Cîţi creştini s-au dat la fund (au sucombat) pentru că au tratat cu carnea şi sângele, adică prin mijloacele lor proprii, problema păcatului, a lumii cu influenţa ei ucigătoare, a oamenilor şi a tuturor împrejurărilor dificile, in loc să se îndrepte către Dumnezeu, recunoscându-şi neputinţa şi apelând la ajutorul şi îndurarea Lui. Dumnezeu îşi are felul Lui de a lucra, drumul Său şi chemarea Lui pentru viaţa noastră. Carnea şi sângele şi le au şi ele pe ale lor dar care. adeseori, sunt exact opusul voii lui Dumnezeu. Să nu încercăm să ne sustragem de pe calea îngustă căutând o cale mai uşoară, să nu părăsim tărâmul pe care ne-a aşezat Dumnezeu şi să  nu abandonăm lucrarea pe care ne-a încredinţat-o El, ci aşa cum a făcut Neemia, să stăruim în rugăciune facând „o strajă zi şi noapte”. „Rugaţi-vă neîncetat”. „Stăruiţi în rugăciune fiind plini de rivnă cu duhul”. „Vegheaţi şi rugaţi-vă; duhul este plin de râvnâ dar carnea este neputincioasă”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

 

15 Ianuarie

 “Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11

Ca un gheţ peste noapte care distruge plantele snsibile, tot aşa şi pofta trupească este ca o otravă pentru roada Duhului.Cât de rău ne pare , dacă primăvara plentele îmgheaţă, deşi paguba nu este mare. Dar câtă pagubă au produs deja:mândria, lăcomia, neîmpăcarea şi altele asemănătoare. Vai de cel care nu se pocăieşte şi nu se întoarce de pe drumul rătăcirii! În curând vine Domnul şi răsplata Lui este cu El, pentru a răsplăti fiecăruia după faptel sale. În curând vine Aceal care a lăsat să fie bătute piroane în mâinile şi picioarele Sale, Şi-a dat sângel şi viaţa Lui pentru tine, ca tu să poţi trăi pentru El. Ai trăit tu pentru El? I-ai mulţumit pentru sângele vărsat pentru tine? Ai mulţumit tu pentru toată dragostea şi bunătatea Lui, şi ai rămas în El? Dacă nu, grăbeşte-te s-o faci, căci dacă nu, vei fi tăiat şi aruncat ca o mlădiţă care nu aduce roadă, şi trebuie să suferi în foc, constatând cu amărăciune: Aceasta merit,  pentru că am nesocotit dragostea şi bunătatea Lui Dumnezeu, care m-au urmărit atâta timp. George Steinberger scrie:” Cea mai grea muncă este să mergi în pierzare.”Căci pentru aceasta o viaţa întreagă trebuie să te opui dragostei Lui Dumnezeu. Cred că nu este niciun copil al Lui Dumnezeu care să nu fi fost pătruns de dragostea Lui Dumnezeu îm Isus Hristos. Legătura dragostei se poate măsura cel mai bine îm momentul despărţirii. Aceasta iese în evidenţă şi la despărţirea Mântuitorului de ucenicii Săi.

 

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

15 Ianuarie

ÎMBOGĂŢIT PRIN CREDINŢĂ

Căci cel nenorocit nu va fi uitat pentru totdeauna…

Psalmul 9.18

Sărăcia este o grea moştenire; dar aceia care se încred în Domnul sunt bogaţi prin credinţă. Ei ştiu că nu sunt uitaţi de Dumnezeu; ci chiar dacă li se pare că uneori sunt neglijaţi cu privire la bunurile pământeşti, sunt încredinţaţi că va veni timpul când toate lucrurile vor fi restabilite. Lazăr nu va rămâne totdeauna cu câinii, la poarta bogatului; ci îşi va găsi răsplata în sânul lui Avraam.

Încă de acuma, Domnul se gândeşte la copiii Lui săraci, dar scumpi. ”Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul se gândeşte la mine” zicea unul în strâmtorarea sa (Psalmul 40.17). Sfinţii în sărăcie au un privilegiu măreţ: acela de a-L vedea pe Domnul venindu-le în ajutor în toate nevoile vieţii lor vremelnice şi duhovniceşti. Ei se simt tot mai bine fiind cu Acela care n-avea unde să-şi odihnească capul. Ei aşteaptă cu bucurie venirea Sa, ştiind că vor fi părtaşii slavei Sale. Pentru ei, aceasta este o nădejde nepieritoare, pentru că e întemeiată pe însuşi Domnul Isus, care e viu în veac; şi deoarece El trăieşte, şi ei vor trăi. Credinciosul sărac cântă multe cântări care rămân neînţelese pentru bogatul acestei lumi. Iată de ce, dacă partea noastră este modestă aici, este bine să ne gândim la prânzul regesc ce ne aşteaptă acolo sus.

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

15 IANUARIE

Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.1 Tesaloniceni 4.17-18

Ce limpede ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu despre lucrurile veşnice. Ne spune că toţi cei care cred în Isus Hristos vor fi pe veci cu El. Nu avem cuvinte pentru a arăta ce har bogat şi binecuvântări sunt în acest adevăr. În inima tesalonicenilor lucrau aceste trei lucruri: credinţa, nădejdea şi dragostea. Toate gândurile şi acţiunile lor erau îndreptate spre cer, acolo unde Hristos stă la dreapta Tatălui. Ei şi-au întors spatele lumii întregi şi s-au îndreptat de la idolii lor spre Domnul Isus, săvârşind faptele credinţei. Ei trăiau în aşteptarea Domnului şi zi de zi îi preocupa acest gând. De aceea, prin dragostea care era în inimile lor, au fost îmbărbătaţi adesea. Deoarece tesalonicenii trăiau în această nădejde, ei se deosebeau de ceilalţi oameni necredincioşi care priveau la cele pământeşti; partea acestora va fi mânia lui Dumnezeu, mânie de care vor fi izbăviţi însă copiii lui Dumnezeu la venirea Domnului Isus. Dar până în clipa aceea, când Domnul Isus va veni pentru ai Săi, ca într-o clipă să ne schimbe şi să fim înălţaţi la casa Tatălui, noi suntem în mâinile dumnezeieşti a căror făgăduinţă este „DA şi AMIN”. Tot ce ne iese în cale, chiar şi încercările din viaţa noastră, vine din mâna Lui. El ne dă şi nădejdea în revenirea Domnului Isus Hristos. Unde îi va duce pe ai Săi? În casa Tatălui. El este Soarele veşnic al cerului.El este, bucuria şi fericirea Tatălui; şi noi putem spune cu inima plină de bucurie: „Tu eşti al meu în veci”,El este CENTRUL cerului; în faţa Lui vom îngenunchia pentru a-L adora şi a-L proslăvi (Apoc. 5.14).De aceea cu ajutorul lui Dumnezeu NU vom şterge niciodată Numele cel fără seamăn al lui Isus de pe drapelul în jurul căruia ne-a adunat Duhul Sfânt, pentru a pune în locul Lui numele unui om muritor. Să pui un om în fruntea unei adunări, înseamnă curată necredinţă şi o insultă adusă prezenţei lui Dumnezeu.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 15

Doamne, fă să răsară peste mine lumina Feţei Tale şi oferă-mi pace, pacea Ta adâncă precum marea şi înaltă ca piscurile neescaladate ale cerului. Atinge-mă acum, până când lumina şi viaţa şi libertatea vor curge prin mine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

15 IANUARIE

«Moise a răspuns fiilor lui Gad şi fiilor lui Ruben: „Fraţii voştri să meargă oare la război şi voi să rămâneţi aici?»         Numeri 31,6

Ca şi membri ai Bisericii lui Isus, noi suntem în părtăşie unii cu alţii, răscumpăraţi prin acelaşi sânge scump. Dar re­laţiile de sânge aduc cu ele şi responsabilităţi. Prin luptele şi suferinţele sfinţilor din timpurile de odinioară am avut par­te de multe binecuvântări, pentru că ei au păşit pe drumul credinţei înaintea noastră, pentru că au avut adevăratul spi­rit al vieţii cu Domnul şi pentru că nu s-au mulţumit cu nivelul spiritual pe care îl atinseseră. Prin credinţa lor noi suntem şi mai puternic impulsionaţi să Il urmăm pe Dom­nul cu o şi mai mare determinare. În Evrei 11,40 se spune că ei nu ajung la desăvârşire fară noi. Domnul îi spune pro­fetului Ieremia: «Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului» (Ier. 48,10). Ştiu că frica de în­cercări este o mare ispită pentru unii credincioşi, care, în mândria lor stau liniştiţi ca simpli spectatori în arena rega­tului lui Dumnezeu, în loc să participe activ la bătălie. Dar şi ţie ţi-a fost scris să lupţi! Cum doreşti să primeşti cunu­na dacă fugi de cruce? Dacă şi cei mai buni vor fi curăţaţi prin foc, atunci cu greu noi vom putea scăpa de încercare. Sculaţi-vă, căci vremea este aproape! Domnul vieţii trebu­ie să ne găsească veghind în rugăciune.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

15 IANUARIE

Dimineaţa

Lucrează după cuvântul Tău. 2 Samuel 7:25

Făgăduinţele lui Dumnezeu nu vor fi niciodată aruncate ca o hârtie veche. El a intenţionat ca ele să fie folosite. Aurul lui Dumnezeu nu este asemeni banilor unui zgârcit, ci este pregătit pentru negoţ. Nimic nu Îi place mai mult lui Dumnezeu decât să-şi vadă promisiunile în funcţiune. Îi place să-şi vadă copiii amintindu-I-le, şi să-i audă spunând „Doamne, lucrează după Cuvântul Tău”. Îl slăvim pe Dumnezeu când Îi cerem să-Şi împlinească promisiunile. Crezi că Dumnezeu sărăceşte dăruindu-ţi bogăţiile pe care ţi le-a promis? Ţi se pare că va fi mai puţin sfânt dăruindu-ţi sfinţenie? Iţi imaginezi că El va fi mai puţin curat spălându-ţi păcatele? „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Credinţa se prinde de făgăduinţa iertării; ea nu întârzie, spunând „Este o făgăduinţă preţioasă, dar mă întreb dacă este adevărată?” Nu, ea merge drept la tronul harului şi imploră: „Doamne, aceasta este făgăduinţa. Fă aşa cum ai făgăduit”. Domnul nostru răspunde „Facă-ţi-se cum voiesti” (Matei 15:28). Când un creştin se prinde de o făgăduinţă şi nu o aduce în faţa lui Dumnezeu, Îl dezonorează; dar când se grăbeşte la tronul harului şi strigă „Doamne, nu am nimic care să mă îndreptăţească, decât ceea ce ai spus Tu”, atunci dorinţa lui va fi îndeplinită. Bancherului nostru ceresc îi face plăcere să-şi onoreze poliţele. Nu lăsaţi niciodată făgăduinţele să ruginească. Scoateţi cuvântul făgăduinţei din teacă, şi folosiţi-l cu sfântă violenţă. Nu vă închipuiţi că Dumnezeu va fi tulburat de stăruinţa voastră când Îi veţi aminti ceea ce a făgăduit. Lui îi place să audă strigătele sufletelor în nevoie. Este desfătarea Sa să acorde favoruri. El este mai pregătit să asculte decât eşti tu să ceri. Soarele nu oboseşte luminând, nici izvorul curgând. Îndeplinirea promisiunilor este o parte a caracterului lui Dumnezeu; de aceea, înfaţişaţi-vă imediat în faţa tronului Său spunând „Lucrează după cuvântul Tău”.

Seara

Dar eu alerg la rugăciune. Psalmi 109:4

Gurile mincinoase erau gata să sfâşie reputaţia lui David, dar el nu s-a apărat; a prezentat cazul în faţa unei curţi mai înalte şi a pledat în faţa Marelui Rege. Rugăciunea este cea mai sigură metodă de a răspunde cuvintelor de ură. Psalmistul nu s-a rugat cu răceală; el s-a dăruit cu totul rugăciunii — şi-a sfâşiat sufletul şi inima — încordându-şi fiecare nerv şi muşchi, aşa cum a făcut Iacov în lupta cu îngerul. In felul acesta, şi numai în felul acesta, putem ajunge la tronul harului. Aşa cum o umbră nu are putere fiindcă este lipsită de substanţă, rugăciunea unui om care nu îşi descoperă sufletul în agonie şi dorinţă este zadarnică, fiindcă este lipsită de ceea ce îi oferă forţă. „Rugăciunea fierbinte”, spunea un bătrân om al bisericii, „este ca un tun aşezat în faţa porţilor cerului, obligându-le să se deschidă”. Greşeala cea mai des întâlnită este graba cu care ne lăsăm distraşi. Gândurile noastre hoinăresc încoace şi încolo, şi facem puţine progrese. Ca şi mercurul, mintea noastră nu se poate ţine la un loc, ci se împrăştie în toate părţile. Ce rău mare este acesta! Ne înjoseşte şi, ceea ce este mai grav, îl dezonorează pe Dumnezeul nostru. Ce am crede despre un solicitant dacă, în timp ce se află într-o audienţă la prinţ, se joacă cu penele de la pălărie sau încearcă să prindă o muscă? Continuitatea şi perseverenţa sunt prezente amândouă în expresia textului nostru. David nu strigă o dată şi apoi se cufundă în tăcere; implorarea lui sfântă continuă până când primeşte binecuvântarea. Rugăciunea nu trebuie să fie un accident, ci o obişnuinţă, o lucrare zilnică, o vocaţie. Aşa cum artiştii se dedică modelelor şi poeţii vocaţiei, noi trebuie să ne consacram rugăciunii. Trebuie să ne scufundăm în rugăciune ca în elementul nostru, şi astfel să ne rugăm „neîncetat”(2 Tesaloniceni 5:17). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, ca să putem fi din ce în ce mai stăruitori în cerere.

IZVOARE IN DEŞERT

15 Ianuarie

 

Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea, şi i-a zis:
„Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme,
căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi–ţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam“. (Geneza 26:24)

Era în aceeaşi noapte când Isaac s-a suit la Beer-Şeba. Crezi că această revelaţie de la Dumnezeu a fost accidentală? Crezi că momentul în care a avut loc a fost la întâmplare? Crezi că s-ar fi putut întâmpla în oricare altă noapte ca aceea? Dacă da, atunci te înşeli amarnic. De ce a venit la Isaac în noaptea când a ajuns la Beer-Şeba? Pentru că era noaptea în care în sfârşit s-a odihnit. În ţara lui străveche fusese hărţuit. Au fost o mulţime de certuri meschine pentru nişte fântâni nesemnificative care erau ale lui. Nimic nu este mai rău ca aceste mici necazuri, mai ales când sunt multe. Din cauza acestor mici necazuri, chiar şi după ce s-au terminat, locurile păstrau o amintire neplăcută pentru Isaac. De aceea a fost nevoit să plece şi să caute o schimbare de decor. Şi-a întins cortul departe de locul disputelor lui anterioare. În noaptea aceea a venit revelaţia. Dumnezeu i-a vorbit când nu mai avea nici o furtună interioară. El nu-i putea vorbi lui Isaac când mintea lui era preocupată. Glasul lui Dumnezeu are nevoie de liniştea sufletului tău. Numai în liniştea duhului său, a putut Isaac să audă veşmântul lui Dumnezeu trecând uşor pe lângă el. Noaptea lui liniştită a devenit noaptea lui strălucită.

Suflete al meu, ai cântărit tu aceste cuvinte: „Opriţi-vă, şi să ştiţi…“ (Psalmul 46:10)? În momentele de întristare, nu poţi să auzi răspunsul la rugăciunile tale. De câte ori nu ţi s-a părut că răspunsul a venit mult mai târziu! Inima n-a auzit nici o replică în timpul plânsului ei, a tunetului ei, a cutremurului ei şi a focului ei. Dar odată ce plânsul a încetat, odată ce s-a făcut linişte, odată ce mâna ta nu mai zdruncină poarta de fier, şi odată ce preocuparea pentru alte vieţi învinge tragedia propriei tale vieţi, mult aşteptata replică apare. Trebuie să te odihneşti, o, suflete, ca să primeşti dorinţa inimii tale. Potoleşte-ţi bătăile inimii pentru interesele tale. Pune furtuna problemelor tale personale pe altarul încercărilor zilnice al lui Dumnezeu, şi-n aceeaşi noapte, Domnul ţi Se va revela. Curcubeul Lui se va întinde peste furtuna potolită, şi în liniştea ta vei auzi muzica eternă.  

                                                                     George Matheson

Urmează-ţi singură calea,

Inimă liniştită şi neînfricată.

Vei cunoaşte lucruri ciudate, tainice,

Pe care nici un glas nu ţi le-a spus.

 

În timp ce mulţimea micilor descurcăreţi

Aleargă după lucruri deşarte şi de nimic,

Tu vei vedea răsărind o lume măreaţă

În care se aude o muzică dulce şi sfântă.

 

Lasă altora drumul prăfuit,

Păstrează-ţi sufletul fără pată şi plin de lumină,

Ca suprafaţa strălucitoare a oceanului

Când soarele îşi ia zborul.

din Germanul de V. Schoffel

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

15 Ianuarie

Iov 14.1-22

Multe persoane îşi fac despre Dumnezeu aceeaşi imagine ca şi Iov, că «El este un Atotputernic care acţionează în mod liber, fără să ţină cont de cineva, ale Cărui căi sunt de neîn­ţeles», iar despre om, că «se află în întregime la mila aces­tui Dumnezeu, precum o frunză gonită de vânt (13.25)» şi că omul nu ar avea altceva mai bun de făcut decât «să caute să se adăpostească de loviturile Sale cât mai bine posibil». Acest «fatalism» se întâlneşte în cele mai multe dintre religi­ile orientale. Este adevărat că Dumnezeu este atotputernic şi că acţionează după voinţa Sa suverană şi tot atât de adevărat este şi că omul este slab şi dependent, că „răsare ca o floa­re şi este tăiat” (v. 2; 1 Petru 1.24), dar nu este adevărat că Dumnezeu îşi bate joc de om, dominându-1 pentru propria Sa plăcere (v. 20). Dimpotrivă, El poartă de grijă creaturii Sale şi nu zdrobeşte „trestia frântă” (Isaia 42.3; Matei 12.20).

„Cine ar putea să scoată [un om] curat dintr-unul necu­rat?”, întreabă Iov în v. 4, pentru ca, imediat, în v. 17, să adau­ge: „Fărădelegea mea este pecetluită într-un sac”. Este strigă­tul unui om care nu are conştienta plinătăţii harului – şi aşa se întâmplă întotdeauna cu cei preocupaţi de propria îndreptăţire (sau justificare).

Îl cunoaştem noi, fiecare în parte, pe Acela care curăţă per­fect pe păcătosul întinat şi care a azvârlit în adâncurile mării „sacul” apăsător cu toate păcatele din el? (Mica 7.19).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

15 ianuarie

Text: Isaia 54:1 -10        

„URMEAZĂ MAI MULT”

Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul,
Răscumpărătorul tău.Isaia 54:8

Rowland Hill a primit o sumă foarte mare de bani pentru a-i da unui pastor foarte sărac. Gîndindu-se că suma era prea mare pentru a fi trimisă toată odată, Hill a trimis numai o mică parte cu o notiţă: „Urmează mai mult!”. După cîteva zile omul a primit un alt plic cu aceeaşi sumă de bani şi cu acelaşi mesaj: „Urmează mai mult!” La intervale regulate, a sosit al treilea, apoi al patrulea plic şi aşa mai departe. De fapt, plicurile au continuat să sosească cu aceeaşi notă, pînă întreaga sumă a fost primită.C.H. Spurgeon a folosit această povestire pentru a ilustra că lucrurile minunate pe care le primim de la Dumnezeu, vin întotdeauna cu acelaşi anunţ că urmează ceva mai mult decît am primit. El a spus:Cînd Dumnezeu ne-a iertat păcatele, există mai multă iertare care urmează.El ne-a justificat în neprihănirea lui Cristos, dar urmează mai mult.El ne-a adoptat în Familia Sa, dar urmează mai mult.El ne pregăteşte pentru cer, dar urmează mai mult.El ne dă har, dar urmează mai mult.El ne ajută la bătrîneţe, dar încă mai este mult ceea ce urmează.Spurgeon a concluzionat: „Chiar cînd vom ajunge în lumea viitoare, există încă multe cele ce urmează”.Da, binecuvîntările lui Dumnezeu nu au sfîrşit. În eternitate nevom bucura de beneficiile bunătăţii Sale nemărginite. Va fi întotdeauna „ceva mai mult care urmează”.                                 R.W.D.

De te-apasă grijuri multe şi crucea
Si ti-e teamă că nu li-i putea purta;

Ia în seamă binecuvîntările,

Si-atunci ţi s-or însenina zilele.     – Anonim

Dragostea omului e limitată;
dragostea Domnului nelimitată.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

15 IANUARIE.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (4)

„Legea nu se întemeiază pe credinţă” (Galateni 3:12)

Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi pentru a deveni ceea ce doreşte El, trebuie să te confrunţi cu „persoana” de care îţi e frică şi pe care Dumnezeu o doreşte. Majoritatea oamenilor identifică maturitatea spirituală cu strădania de a respecta poruncile Bibliei. Câtă vreme crezi că scopul lui Dumnezeu este de a produce ascultători ai legii, creşterea spirituală îţi va părea mai degrabă o obligaţie decât o dorinţă a inimii. Pavel scrie: „Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Aderarea rigidă la legi şi porunci stinge dorinţa, controlează emoţiile şi produce o persoană făţarnică. Biblia spune: „slova omoară, dar Duhul dă viaţa” (2 Corinteni 3:6). E o mare diferenţă între respectarea legilor şi a-L urma pe Hristos, întrucât nu-L poţi urma pe Isus fără a cultiva o inimă bună. Domnul Isus a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Până nu înţelegi că creşterea spirituală înseamnă să te îndrepţi spre cea mai bună versiune creată de Dumnezeu a propriei tale persoane, întrebarea: „cum stai cu viaţa spirituală?” te va intimida. Un sentiment sâcâitor al vinovăţiei şi al înşelătoriei te va îndemna să spui: „Nu prea bine. Nu cât de bine ar trebui”. Oamenii sunt capabili să utilizeze comportamentele exterioare pentru a-şi măsura sănătatea spirituală. De exemplu, ei se măsoară prin cât de devreme se trezesc pentru a citi şi a se ruga, prin cât este de lung timpul lor cu Dumnezeu sau cât de des merg la biserică. Nu la asta se referă formarea spirituală. Se referă la relaţia ta cu Hristos, nu la respectarea legii!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Vineri, 15 Ianuarie 2016

Și Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, războinic viteaz!“. Și Ghedeon I-a zis: „Ah, Domnul meu! Dacă este Domnul cu noi, pentru ce au venit toate acestea asupra noastră? Și unde sunt toate minunile Sale, pe care ni le-au istorisit părinții noștri, zicând: «Nu ne-a scos Domnul din Egipt?». Și acum, Domnul ne-a lepădat și ne-a dat în mâna lui Madian“. Și Domnul a privit spre el și i-a zis: „Mergi cu această putere a ta și vei salva pe Israel din mâna lui Madian. Nu te-am trimis Eu?“.
Judecători 6.12-14

Judecătorii lui Israel – Ghedeon – Cu tine / Cu noi

Dumnezeu Își alege uneltele cu grijă și folosește propriile standarde pentru aceasta. Un criteriu folosit de El este acesta: slujitorul se vede doar pe el însuși, sau vede și întregul popor al lui Dumnezeu, în mijlocul căruia este așezat? Ghedeon este un exemplu remarcabil în această privință.

Lui Ghedeon i se spune: „Domnul este cu tine, războinic viteaz!“. Imediat, el răspunde: „Dacă este Domnul cu noi, pentru ce au venit toate acestea asupra noastră?“. Singur, înaintea teascului, departe de poporul său, inima lui Ghedeon era preocupată cu acest popor, nu cu sine însuși. El auzise fără îndoială mustrarea venită prin profetul Domnului și se gândise cu seriozitate la ea. Cum putea fi Domnul cu el, fără să fie și cu poporul Său? De ce nu mai făcea Domnul minuni, așa cum făcuse atunci când îl scosese pe Israel din Egipt? De ce oare? Cu siguranță, Domnul trebuie să-Și fi părăsit poporul!

Domnul apreciază o persoană care gândește astfel. Credincioșii, și astăzi, sunt mai mult decât simpli indivizi. Ca și creștini, noi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, suntem mireasa lui Hristos, suntem casa lui Dumnezeu. Orice credincios astăzi trebuie să înțeleagă că este o mică parte a Adunării Dumnezeului viu și că este afectat de ruina care a intervenit în această Adunare, din cauza necredincioșiei omului.

Din pricina slăbiciunii lui Ghedeon, Îngerul Domnului i-a spus: „Mergi cu această putere a ta și vei salva pe Israel din mâna lui Madian. Nu te-am trimis Eu?“. Domnul să ne dea harul să fim precum Ghedeon, gata pentru a fi folosiți de El!

E P Vedder, Jr

 

Sămânţa Bună

Vineri, 15 Ianuarie 2016

Fiule, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. Ele te vor însoți în mersul tău, te vor păzi în pat și îți vor vorbi la deșteptare!
Proverbe 6.20-22

Îndemn

Tinerilor, care părăsesc casa părinților lor temători de Dumnezeu, nu poți să le dai un sfat mai bun ca aceste versete din Biblie. Ei au nevoie de convingeri proprii stabile, pentru a nu fi luați de valul duhului acestui timp.

Solomon recomandă aici: însușește-ți învățăturile părinților tăi, care se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, fă-le convingerea ta interioară. Cei din jur vor să ne convingă cu exact contrariul: dezvoltă-ți personalitatea, eliberează-te de „tradițiile învechite“ ale părinților tăi. Dar modul normal de a învăța pentru cei tineri este de a urma exemplul și învățăturile acelora care au fost ascultători înaintea lor de Cuvântul lui Dumnezeu și au avut experiențe ale credinței.

„A lega învățăturile la inimă și a le atârna la gât“ înseamnă să trăiești într-o așa de strânsă legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu și în părtășie cu Domnul, încât adevărul divin să-ți conducă și să-ți formeze caracterul și voința. Doar așa poate tânărul să fie folositor altora.

Pentru fericirea personală a tinerilor este foarte important să ducă o viață cu o conștiință bună după indicațiile Cuvântului lui Dumnezeu, așa cum au învățat de la părinții lor temători de Dumnezeu.

 

 

14 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

14 IANUARIE

Chemat de Dumnezeu

..Pe cine să trimit si cine va merge pentru noi?” Eu am răspuns: „lată-mă. trimite-mă”.Isaia 6:8

Dumnezeu nu i-a adresat chemarea direct lui Isaia; Isaia L-a auzit pe Dumnezeu spunând: „Cine va merge pentru noi?” Chemarea lui Dumnezeu nu este doar pentru câţiva oameni speciali, ea este pentru fiecare. Dacă aud sau nu chemarea lui Dumnezeu, aceasta depinde de starea urechilor mele, iar ce anume aud depinde de starea mea spirituală. „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”; adică puţini se dovedesc a fi cei aleşi. Cei aleşi sunt cei care au ajuns într-o relaţie cu Dumnezeu prin Isus Cristos, starea lor a fost schimbată şi urechile lor au fost destupate, iar acum ei aud „glasul blând şi liniştii al lui Dumnezeu” întrebând mereu: „Cine va merge pentru noi?” Dumnezeu nu numeşte un om. spunându-i: „Acum,  tu trebuie să ie duci”. El nu l-a obligai pe Isaia; Isaia se afla în prezenţa lui Dumnezeu; a auzit chemarea şi a înţeles că singurul lucru pe care putea să-l facă era să răspundă, cu o libertate conştientă: „lată-mă. trimite-mă”.Scoate-ţi din minte ideea de a aştepta ca Dumnezeu să vină cu constrângeri sau rugăminţi. Când Domnul nostru Şi-a chemai ucenicii, nu a avut loc nici o constrângere irezistibilă din exterior. „Vino după Mine!” – acea chemare liniştită, plină de căldură a fost adresată unor oameni ale căror simţuri erau perfect treze, receptive. Dacă lăsăm ca Duhul Sfânt să ne aducă faţă in faţă cu Dumnezeu, vom auzi şi noi ceva asemănător cu ceea ce a auzit Isaia. „glasul blând şi liniştit” al lui Dumnezeu; şi, cu o deplină libertate, vom spune şi noi: „Iată-mă. trimite-mă”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 14

EXOD 25:21-22

„Să pui capacul ispăşirii pe chivot…..Acolo Mă voi întâlni cu tine;

şi de la înălţimea capacului ispăşirii… îţi voi da poruncile Mele.”

Pentru ca rouă acestui cuvânt a lui Dumnezeu să ne pătrundă, trebuie să fim într-o stare de linişte şi meditaţie. Capacul ispăşirii, literalmente este „scaunul îndurării dumnezeieşti” şi reprezintă singurul loc unde Dumnezeu ne cheamă, ne întâlneşte pentru ca să aibe părtăşie cu noi şi să ne dea poruncile Lui în Har. Este un loc nespus de binecuvântat şi sfânt de unde El ne face cunoscute comorile inimii Lui de Tată şi de unde ne vorbeşte cum numai El ştie să vorbească. Este un loc sfânt unde suntem la adăpost de influenţele, gălăgia şi chemările vieţii pământesti. Acolo suntem singuri cu Tatăl însuşi care Se descoperă în toată îndurarea Lui şi cu Domnul Isus. Apostolul Pavel aplică termenul de „capac al ispăşirii” Domnului Hristos în epistola către Romani 3:25, asigurându-ne că El a fost adevăratul „scaun al îndurării lui Dumnezeu” adică, locul împăcării şi al ispăşirii. Prin urmare El a fost desemnat nu numai ca locul unde păcătoşii să-şi depună povara păcatelor lor dar El însuşi este mijlocul de ispăşire al lor. În acest loc sfânt. Dumnezeu are părtăşire cu noi ca un Prieten care vorbeşte cu prietenul său, ca un Tată care instruieşte, încurajează, core­ctează, şi înştiinţează pe copilul Său, pe care-l iubeşte. În această meditaţie binecuvântată, atât de necesară în zilele noastre, dincolo de perdeaua din lăuntru. El ne vorbeşte, El Se dăruieşte şi noi tăcem (Evrei 10:19-22).

Acolo ne dă El poruncile Sale. Tot ce primim din „Locul prea sfânt” este îmbrăcat cu autoritatea şi cu binecuvântarea Lui. Secretul acesta este ignorat de mulţi credincioşi; mulţi n-au nici măcar dorinţa de a-l cunoaşte. Lumea vede faptele lor, activităţile, şi compromisurile lor care, negreşit, nu vin din locul prea sfânt şi deci n-au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu şi nici un folos veşnic pentru cei din jurul lor. Ferice însă de credinciosul care primeşte poruncile Domnului din Sfânta Sfintelor! Din această intimitate poate El să mijlocească pentru oamenii cu care Dumnezeu îl pune în legătură, şi aceasta în Duhul Domnului Isus însuşi, Marele nostru Preot. în măsura în care credinciosul se identifică cu El, rugăciunile lui se contopesc cu ale Sale. Creştini adevăraţi, să ne oprim din mersul nostru obişnuit care nu este nimic mai mult decât o rutină, şi să intrăm in Locul Prea Sfânt, prin Domnul Isus care ne-a făcut posibil acest acces şi unde îl vom regăsi pe El „capacul ispăşirii” sau „scaunul îndurării dumnezeieşti” care „a intrat odată pentru totdeauna în Locul Prea Sfânt… cu însuşi sângele Său, obţinându-ne o răscumpărare veşnică” (Evrei 9:12). Acolo, şi numai acolo, vom învăţa de la El, Ascultarea şi Jertfirea.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

 

14 Ianuarie

Care e lucrarea harului Lui Dumnezeu?

Cât de mult ne-ar putea influienţa viaţa harul, dacă i-am permite! Omul se împotriveşte harului Lui Dumnezeu daorită firii sale. Aceasta este o realitate în cecurile numite creştine, în care majoritatea sunt încă păgâni. Se vorbeşte despre o mântuire prin har, şi aceasta se vesteşte în localuri şi biserici. Dar să vedem ce spune Cuvântul Lui Dumnezeu despre acţiunea harului:” Ne invaţă s-o rupem cu păgânătatea, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.” Tit 2:12.

Se vorbeşte de un har premergător, aşa cum citim în Pilde 1:20,21:” Intelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe:  strigă unde e zarva mai mare; la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei”;eu am fost un păcătos bisericesc.Mă bazam mult pe biserică. Era posibilă o argumentare bună cu învăţăturile ei. Dar harul m-a ajuns din urmă. Dacă Duminica îmi luam arma şi mă duceam în pădure la braconaj, şi auzeam clopotele, atunci harul era acela care mă mustra. Nu eşti intrun loc bun. Harul a fost acela care m-a întors deseori acasă; dar mai mult de-atât, nimic. Când aveam de gând să fur, ceva mă atenţiona:” Nu fura!”

Ce deosebire este însă întro viaţă ca aceasta, şi una condusă de har. Deseori mă gândeam:pentru mine nu mai este har. Dr apoi mă răzgândeam, şi mă hotăram: totuşi vreau să mă încred în har, poate mai este şi pentru mine. Astfel am putut experimenta tot mai mult haerul, şi astăzi sunt sigur: Harul Lui Dumnezeu nu descreşte. Există har pentru păcătoşi, şi pentru copiii risipitori ai Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

14 Ianuarie

ODIHNA ESTE UN DAR

Veniţi la Mine…                                           Matei 11.28

Cei mântuiţi găsesc odihnă în Domnul Isus; cei nemântuiţi o vor găsi, dacă vin la El, căci El făgăduieşte să le-o dea. Nimic nu este mai gratuit ca un dar; primiţi cu bucurie, ceea ce El dă cu bucurie. Acest dar nu-l puteţi cumpăra şi nici câştiga, ci numai îl primiţi, în dar. Dacă sunteţi încărcaţi de dorinţe ambiţioase, de pofte sau de temeri, El vă va scăpa de acest jug de fier. Sunteţi poate ”împovăraţi” de păcat, de griji, împrejurări, remuşcări, temeri de moarte; dacă veniţi la El, El vă va scăpa de această povară. El a purtat mulţimea apăsătoare a păcatelor, pentru ca noi să n-o mai purtăm. El s-a făcut purtătorul greutăţilor noastre, pentru ca noi să nu ne prăbuşim sub apăsarea lor.

Domnul Isus ne dă odihnă. Credeţi aceasta? Puneţi-L la încercare, fără întârziere. Veniţi la El, părăsind orice alt sprijin, crezând mărturisirea lui Dumnezeu. Dacă veniţi la El, odihna pe care v-o va da El, va fi adâncă, sigură, sfântă, veşnică; este o odihnă cerească, dată chiar de azi, tuturor acelora care vin la El. ”Să ne silim deci, să intrăm în această odihnă”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

14 IANUARIE

Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!Eclesiastul 11.1

Oamenii mântuiţi pot fi de folos altora în felurite chipuri. Din Cuvântul lui Dumnezeu reiese clar că nu trebuie nu fim niciodată zgârciţi. Ce pildă de dăruire ne dă nouă pentru totdeauna Fiul lui Dumnezeu. El răspândea cu inimă largă binecuvântările, El îi hrănea pe cei înfometaţi, El îi tămăduia pe bolnavi şi în cele din urmă S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.„Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Gal. 6.9). Marea tragedie nu constă în starea materială a oamenilor, ci în cea spirituală. De aceea avem datoria să-L prezentăm pe Isus, Domnul nostru ca „Pâinea vieţii.” Putem face oricând acest lucru, aruncând această Pâine pe apele care înfăţişează „marea popoarelor.” Adesea trece atât de mult timp până când un flămând găseşte această Pâine. De aceea să nu ne lăsăm împiedecaţi de împrejurări, ca să răspândim tot mai mult această Pâine. Dumnezeu lasă uneori să vedem roade, acolo unde nici nu ne aşteptăm; şi chiar dacă pe pământ nu le vom vedea, le vom vedea în cer. El a spus: „Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea, şi va împlini planurile Mele” (Isaia 55.11). Ai mâncat şi tu cititor drag, din această pâine pentru a avea astfel mântuire veşnică?

Isus Cristos, Pâinea vieţii,

E mântuirea sufletului meu.

La Tine nu vine nici un om în zadar

Tu tămăduieşti inima împovărată de păcat,

Eşti Pâine pentru aici, pe pământ,

Hrana sufletului în veci de veci.

Consacraţi-vă viaţa care v-a fost dată, puneţi-o în slujba lui Hristos cu TOATE posibilităţile ei, lucrând la mântuirea semenilor voştri, ca să-i smulgeţi din păcat şi moarte. Dumnezeu nu ne cheamă la lucru pe temeiul priceperii noastre, ci pe al înţelepciunii Lui. Să lucrăm călăuziţi de El prin Duhul Sfânt.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 14

„Adesea carnea pune în primejdie şi epuizează” – ce indignare trezeşte aceasta în mine ! In timp ce mă ridic împotriva cărnii, fă ca indignarea mea să fie inspirată de Duhul Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

14 IANUARIE

«Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.» Matei 6,6

Doresc să le spun tuturor celor care Il slujesc pe Dom­nul Isus în ascuns: nu fiţi invidioşi, nici geloşi pe cei care Il slujesc pe Domnul în văzul tuturor şi sunt în lumina re­flectoarelor! Aceştia au de dus mai multe lupte spirituale decât cei care Il slujesc pe Domnul în ascuns şi nu în faţa oamenilor, dar sunt văzuţi şi apreciaţi de Dumnezeu. Este într-adevăr un dar din partea Domnului dacă n poţi sluji pe El în pace şi în taină. Din păcate acest lucru este dorit de foarte puţini creştini căci, chiar şi pentru o clipă, toţi do­rim să fim apreciaţi în viaţă. Dar exact frământarea inter­nă, dorul ascuns al inimii este preţios înaintea lui Dumne­zeu, căci: «… omul se uită la ceea izbeşte ochii, dar Dom­nul Se uită la inimă» (2 Sam. 16,7).

Această meditaţie va fi poate citită de unii credincioşi ale căror fapte nu sunt văzute şi apreciate de nici un om, dar sunt cunoscute de Dumnezeu, căci El este preocupat de sufletul nostru. El are grijă ca noi să trăim prin Duhul Sfânt şi să-L slujim pe El, chiar şi cu lacrimi şi suferinţă, fă­ră ca lumea din afară să stie ceva.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

14 IANUARIE

Dimineaţa

Am putere să izbăvesc. Isaia 63:1

Înţelegem prin cuvintele „să izbăvesc” întreaga lucrare de mântuire, de la prima dorinţă sfântă la sacrificiul complet. Cuvintele sunt multum in parvo — mult în puţin. Într-adevăr, toată mila se cuprinde într-un singur cuvânt. Christos nu are numai „putere să izbăvească” pe cei care se căiesc, El este în stare să facă poporul să se căiască. El îi va duce în cer pe cei care cred; dar, mai mult decât atât, El are putere să le dea inimi noi şi să pună credinţă în ele. El are putere să-i facă pe cei care nu iubesc sfinţenia să o iubească, şi să-i constrângă pe dispreţuitorii Numelui Său să-şi plece genunchiul înaintea Lui. Aceasta nu este totul, fiindcă puterea divină se vede şi în ceea ce urmează. Viaţa unui credincios este o serie de miracole înfăptuite de puternicul Dumnezeu. Tufişul arde, dar nu se consumă. El este destul de puternic să-şi ţină poporul sfânt după ce El i-a făcut aşa, şi să-l păstreze în teama şi adevărul Lui până când le consumă existenţa spirituală în cer. Puterea lui Christos nu îl părăseşte pe credincios şi nu îl lasă să lupte singur, fiindcă Cel care a început „această lucrare bună în voi o va isprăvi până în ziua lui Isus Christos” (Filipeni 1:6). Cel care a făcut să încolţească primul germene de viaţă în sufletul mort prelungeşte existenţa divină şi o întăreşte, până când distruge orice urmă de păcat, şi sufletul iese din pământ, desăvârşit în glorie. Credinciosule, aici găseşti încurajare. Te rogi pentru cineva iubit? O, nu renunţa, fiindcă Christos are „putere să izbăvească”. Tu nu ai putere să învingi răul, dar Domnul este atotputernic. Prinde-te strâns de braţul Său şi lasă-L să lucreze cu toată puterea. Te tulbură păcatele tale? Nu te teme, fiindcă puterea Sa îţi este de ajuns. Fie că începe cu alţii sau cu tine, Isus are „putere să izbăvească”. Cea mai bună dovadă se află în faptul că el te-a salvat pe tine. Cât de mulţumitor ar trebui să fii că El nu are putere să distrugă!

Seara

Fiindcă începea să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă! Matei 14:30

Timpurile de scufundare sunt timpuri de rugăciune pentru slujitorii Domnului. Petru a neglijat să se roage când şi-a început periculoasa călătorie, dar când a început să se scufunde, pericolul l-a făcut să implore, şi strigătul său, deşi târziu, nu a fost prea târziu. In orele noastre de durere şi tulburare, ne trezim conduşi spre rugăciune la fel de natural ca o corabie condusă de valuri spre mal. Vulpile intră în vizuini ca să se protejeze; păsările zboară spre pădure la adăpost; asemeni lor, credinciosul încercat se grăbeşte spre tronul milei ca să fie în siguranţă. Marele port al cerului este „Refugiul rugăciunii”; mii de corăbii prinse de furtună au găsit un liman acolo, şi în momentul în care vine furtuna, este înţelept să ne îndreptăm într-acolo cu toate pânzele sus. Rugăciunile scurte sunt îndestulătoare. Nu au fost decât două cuvinte în implorarea lui Petru, dar au fost suficiente pentru scopul său. Nu lungimea ci puterea este de dorit. Nevoia te învaţă mai bine exprimarea concisă. Dacă rugăciunile noastre ar avea cozi mai puţin împodobite de mândrie şi aripi mai lungi, ar fi mult mai bune. Vorbăria în rugăciune este ca pleava în grâu. Lucrurile de preţ ocupă spaţii mici, şi tot ce se spune în rugăciunile lungi şi încurcate ar încăpea foarte bine într-o cerere scurtă ca a lui Petru. Limitele noastre sunt ocaziile lui Dumnezeu. Imediat ce spaima ne face să strigăm, Isus ne aude şi, pentru El, auzul şi inima merg împreună, şi mâna nu trebuie să zăbovească. Uneori Îl chemăm în ultimul moment, dar mâna Lui uşoară corectează întârzierea noastră prin acţiune imediată. Suntem aproape înecaţi de apele tulburi ale nefericirii? Să ne ridicăm sufletele spre Salvatorul nostru, şi putem fi siguri că El nu ne va lăsa să pierim. Când noi nu putem face nimic, Isus poate totul; să ne înrolam în armata Sa, şi totul va fi bine.

 

IZVOARE IN DEŞERT

14 Ianuarie

 

După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor.

(Ioan 10:4)

Este o lucrare foarte dificilă şi pentru El şi pentru noi – pentru noi este greu să mergem, dar la fel de greu este şi pentru El să ne rănească. Însă trebuie făcut. Nu ar fi în interesul nostru să stăm mereu într-un loc fericit şi confortabil. De aceea El ne mână înainte. Păstorul iese din ţarc, pentru ca oile să meargă înainte spre versantul înviorător al muntelui. În acelaşi fel, lucrătorii trebuie scoşi la seceriş, altfel grâul auriu se strică.

Dar întăreşte-te! Nici că s-ar putea mai rău decât să stai când El te determină contrariul; dacă mâna plină de dragoste a Domnului nostru ne îndeamnă să mergem înainte, aşa trebuie să fie cel mai bine. Înainte, în Numele Lui, spre păşuni verzi, ape de odihnă şi piscuri de munţi! (vezi Psalmul 23:2). „El merge înaintea (noastră)“. Aşa că orice ne aşteaptă pe cale este întâmpinat mai întâi de El, şi ochii credinţei pot să distingă mereu prezenţa Lui măreaţă în faţa lor. Când prezenţa Lui nu poate fi văzută, este periculos să mergi înainte. Mângâie-ţi inima cu faptul că Salvatorul Însuşi a experimentat toate încercările prin care îţi cere să treci; El nu ţi-ar cere să treci prin ele dacă nu S-ar fi asigurat mai întâi că aceste căi nu sunt prea dificile sau prea istovitoare pentru tine.

Aceasta este viaţa binecuvântată – nu să fii nerăbdător să vezi cât mai departe pe drum, nici să fii peste măsură de preocupat de pasul următor, nu să fii dornic să-ţi alegi calea, nici să te încarci până la refuz cu responsabilităţi grele de viitor, ci să-L urmezi pe Păstor în tăcere, pas cu pas.

 

Întunecat e cerul! şi-nvăluit, necunoscutul mâine!

Întunecată-i calea vieţii, căci noaptea încă n-a trecut;

Mult dorita lumină n-am s-o împrumut în acest timp;

Dar aceasta ştiu şi cred, că EL MERGE ÎNAINTE.

 

Pericole sunt aproape! şi spaime îmi zdruncină mintea;

Inima pare că se teme de ce trebuie să mai întâmpine în viaţă;

Dar eu sunt al Lui – El ştie drumul pe care merg,

Cu mult mai binecuvântat, atât timp cât EL MERGE ÎNAINTE.

 

Îndoielile şi-aruncă umbrele lor fantomatice şi nepoftite peste mine,

Îndoieli că ce-i mai bun în viaţă – lucrurile cele mai alese ale vieţii s-au dus;

Ce m-ar putea întări, ce m-ar putea restabili mai mult decât Cuvântul Tău

Şi acest fapt binecuvântat, că EL ÎNCĂ MERGE ÎNAINTE.

 

EL MERGE ÎNAINTE! Aceasta să fie consolarea mea!

El merge înainte! Pe aceasta se bazează inima mea!

El merge înainte! Aceasta garantează salvarea!

EL MERGE ÎNAINTE! De aceea totul este bine.

                                                                        Danson Smith

 

Păstorul oriental mergea întotdeauna înaintea oilor sale. El era întotdeauna în faţă. Orice atac asupra oilor trebuia să treacă mai întâi de el. Acum Dumnezeu este în faţă. El este în zilele noastre de mâine, şi ziua de mâine îi umple pe oameni de frică. Dar Dumnezeu este deja acolo. Toate zilele de mâine ale vieţii noastre trebuie să treacă pe la El până să ajungă la noi.                              F. B. Meyer

 

Dumnezeu este în toate zilele de mâine,

De aceea eu trăiesc pentru astăzi,

Sigur că voi găsi la răsăritul soarelui

Călăuzire şi putere pentru calea mea;

Putere pentru orice moment de slăbiciune,

Speranţă pentru orice moment de suferinţă,

Mângâiere pentru orice necaz,

Vreme frumoasă şi bucurie după ploaie.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

14 Ianuarie

Iov 12.1-25

Banalităţile pe care Ţofar venise să le înşire, ca şi când Iov i-ar fi fost inferior în cunoştinţă, n-au făcut altceva decât să umilească şi să jignească. Iov nu numai că nu a avut parte de mila pe care avea dreptul să o aştepte de la prietenii săi (6.14), dar constată că a devenit şi batjocura lor (v. 4; vezi şi 17.2; 21.3; 30.1; Psalmul 35.15). Cum nu ne redeşteaptă ei imaginea acelor clătinători din cap care, trecând prin faţa „Dreptului desăvârşit” crucificat, II batjocoreau, spunând: „S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L iubeş­te!” (Matei 27.43)? Sau, în alţi termeni: «Dacă Dumnezeu nu-L scapă, aceasta este tocmai dovada că a meritat mânia Lui». Pe scurt, acesta era şi raţionamentul prietenilor lui Iov.

Poporul iudeu pocăit, când se va întoarce la Isus, Salvatorul său, va mărturisi: „Noi L-am socotit pedepsit, lo­vit de Dumnezeu şi chinuit” (Isaia 53.4). Domnul Hristos a cunoscut şi a simţit mai mult decât oricine amărăciunea acu­zaţiilor nedrepte, tocmai pentru că El era Dreptul desăvârşit; dar, în toate acestea, încrederea în Dumnezeul Său şi totala Lui supunere nu I s-au clătinat (Psalmul 56.5,6,11). Ce con­trast faţă de Iov, cel care n-a putut suporta nici blestemul, nici acuzaţiile mincinoase şi care, pe parcursul a trei capitole (12; 13 şi 14), se va face avocatul „cauzei sale drepte” (13.18)!

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

14 ianuarie

Text: Proverbe 7:6-27

LECŢIA VEVERIŢEI

Este un mare rău, pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stâpînului lor.

Eclesiastul 5:13

Lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult pot fi uneori cele mai
dăunătoare. Acest principiu se aplică uneori posesiunilor materiale. Odată ce le obţinem, ele pot cu uşurinţă să pună stăpînire pe noi. Principiul însă, se aplică întotdeauna atunci cînd dorim ceea ce este interzis să avem  ca de pildă, soţia altuia sau banii obţinuţi prin fraudă. Poate vom reuşi să obţinem ceea ce dorim,dar va fi spre răul nostru.Cîinele nostru, Dusty, a învăţat acest principiu într-un mod destul de costisitor. Îi plăcea să alunge veveriţele care intrau în curtea casei. Cînd apărea una, sărea asupra ei într-o clipeală de ochi,ridicîndu-se în două labe pe arţarul din curte, lătrînd furios. Cu toate că alerga după ele de şase ani, niciodată n-a prins niciuna.Dar totul s-a schimbat într-o zi de iarnă. O veveriţă încălzită de
soare, se afla în curtea casei şi Dusty a pornit după ea. Zăpada mare
din curte a împiedicat veveriţa să sară ca de obicei cu vioiciunea ei
caracteristică şi Dusty a prins-o. În final avea ceea ce-şi dorise atît
de mult, dar a regretat curînd. Veveriţa speriată s-a încolăcit după
botul cîinelui, lovindu-l furios cu ghearele în gît şi muscîndu-l de
sub bărbie. Dusty n-a putut să-i dea drumul destul de repede. S-a
întors din luptă cu o rană adîncă şi cîteva zgîrîieturi urîte. Am
observat că deşi şi azi alungă veveriţele, are totuşi grijă să le lase
să plece.Cred că vă daţi seama unde vreau să ajung. Dacă insistăm să
obţinem ceea ce dorim – bogăţie, faimă, dragoste, sau orice altceva
– acestea ne pot răni. Dacă acestea sînt nelegitime, acest lucru va
avea loc cu siguranţă. Să învăţăm lecţia veveriţei.    D.C.E.

Nu e bucurie nici pace deplină

Decît cînd alergi spre cer, în lumină,

Dar cînd rîvni-vom a lumii plăcere

Alegem cărarea de-amar şi durere.       – D.J.D.

Cei mai dezamăgiţi oameni din lume
sînt aceia care iau tot ce le iese în cale.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

14 IANUARIE.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (3)

„Să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2)

Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta, va trebui să te confrunţi cu ceea ce vor ceilalţi să faci. Şeful tău doreşte să fii mai productiv. Biserica pe care o frecventezi doreşte să fii mai implicat. Banca unde ai cârdul de credit vrea să te înglodezi mai tare în datorii. Se pare că toţi au un program pentru tine şi dacă îţi petreci viaţa încercând să le împlineşti aşteptările, nu vei fi liber niciodată. Uneori, a-i iubi pe oameni înseamnă a fi nevoit să-i dezamăgeşti. A căuta să fii persoana dorită de ceilalţi e un mod superficial de a trăi. Nimeni nu-ţi poate spune exact cum să te schimbi pentru că numai Dumnezeu ştie. Nici măcar tu nu poţi spune cum să te schimbi pentru că nu tu te-ai creat. A iubi o persoană înseamnă a dori şi a te strădui ca acea persoană să devină cea mai bună versiune a ei însăşi. Singura persoană din tot universul care este calificată să facă asta este Dumnezeu. Spre deosebire de oameni, Dumnezeu nu are un orar ascuns sau nevoi neîmplinite pe care speră să şi le împlinească cu ajutorul tău. El ştie cum arată cea mai bună versiune a ta. El se bucură numai gândindu-se la ea şi deja a început să lucreze pentru împlinirea acestui scop. Biblia spune: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Asta înseamnă că Dumnezeu lucrează în fiecare clipă pentru a te ajuta să devii cea mai bună versiune a ta. Vei fi cu adevărat liber când decizi să te bucuri ştiind că eşti persoana dorită de Dumnezeu – cea la care lucrează în fiecare zi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Joi, 14 Ianuarie 2016

Dumnezeu … ne-a înviat împreună și ne-a așezat împreună în cele cerești, în Hristos Isus.
Efeseni 2.4,6

Întrebarea importantă este aceasta: În ce sferă trăiești? La ce nivel te situezi în mod obișnuit? Trăiești zi de zi, în mod practic, în locurile cerești? La aceasta S-a referit Domnul Isus atunci când a spus: „Rămâneți [locuiți] în Mine“. A rămâne înseamnă a sta acolo unde te afli. Din punct de vedere al poziției, ești acolo. Rămâi și în mod practic în această sferă binecuvântată – în Cel care este viața ta!

Cei doi vrăjmași mortali ai noștri, Satan și carnea, vor căuta să ne tragă în jos, în sfera simțurilor, în depresie – ca să fim astfel robi ai împrejurărilor și ai condițiilor în care trăim. Poziția noastră de drept este sus, de aceea trebuie să refuzăm să fim trași în jos și să fim guvernați de simțămintele noastre schimbătoare. Ceea ce este adevărat cu privire la îndreptățirea noastră este de asemenea adevărat cu privire la sfințirea noastră. Simțămintele nu își au locul aici. Realitățile divine sunt cele care contează. Să ne luăm poziția prin credința simplă în Cuvântul lui Dumnezeu! Aceasta nu este o performanță în sine, nici un ideal care trebuie atins, ci un lucru simplu care trebuie crezut. Nu este o promisiune pe care trebuie să ne-o însușim, ci un adevăr clar pe care trebuie să ne sprijinim.

Cu câțiva ani un urmă, un credincios a mers să viziteze o bătrână, de asemenea credincioasă. Ea trăia singură într-o cameră simplă și sărăcăcioasă. Dorind să o îmbărbăteze, el i-a spus: «Ei bine, în curând vor înceta necazurile din această lume și vom fi pe deplin fericiți în cer împreună cu Domnul nostru binecuvântat». «Aceasta este locuința mea chiar acum», a răspuns ea. Încercând din nou să-i fie de ajutor, el a continuat: «Da, în curând vom fi în casa Tatălui, împreună cu Domnul Isus, bucurându-ne de prezența Sa». «Trăiesc acolo acum», a răspuns bătrâna cu un zâmbet. Încercând încă o dată, el s-a grăbit să adauge: «Ce binecuvântare va fi atunci când, împreună cu toți cei răscumpărați, Îl vom lăuda pe Domnul în glorie, pentru veșnicie!». «Eu cânt acolo în fiecare noapte», a fost răspunsul ei plin de bucurie. Nu este nevoie să ne luptăm pentru o poziție care este deja a noastră, ca și copii ai lui Dumnezeu.

R Wallis

 

Sămânţa Bună

Joi, 14 Ianuarie 2016

Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit, și Domnul i-a dus în limanul dorit.
Psalmul 107.30

Costa Concordia

Galileea, acum 2.000 de ani, lacul Ghenezaret. – Lacul era cunoscut pentru furtunile lui periculoase. 13 bărbați erau într-o barcă! S-a iscat o furtună. 12 bărbați, printre care pescari experimentați, tremurau de teamă. Dar acolo mai era Cineva, Acesta S-a ridicat, a certat vântul și valurile, iar furtuna s-a oprit. Acesta era Isus, Fiul lui Dumnezeu. Pe El Îl ascultă vântul, valurile și vremea rea. De asemenea, furtunile vieții nu sunt nicio problemă pentru El. Cine Îl acceptă pe Isus Hristos ca și Căpitan al vieții sale, adică Îl acceptă ca Domn și Salvator, are în toate crizele pace interioară și siguranță și se îndreaptă spre un port minunat: slava la Dumnezeu în cer.

Tu, Isus, Cârmaci să-mi fii

Până-n Port când voi sosi!

Fiind ferit de negre stânci,

De prăpăstiile adânci,

Voi sosi la țărm curând,

Grija cârmei Tu având.

Vânturi mari, furtuni și vânt

Au pierit l-al Tău Cuvânt;

Vântul iată-l iar tăcând,

Valul lin alunecând,

Pace-n plin domnind acum,

Mă-nsoțești pe-al vieții drum!

 

 

13 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

13 IANUARIE

 

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat… Marcu 4:10

El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece. Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme. Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus. Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 13

 FAPTELE APOSTOLILOR 7:55

„Dar Ştefan, plin de Duhul Sfint, şi-a pironit ochii spre cer a văzut slava lui Dumenzeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Este imposibil să citim cuvintele acestea şi să nu vedem efectul puternic produs asupra lui ştefan de Obiectul care a umplut viziunea sufletului său. El s-a uitat sus spre cer şi a văzut pe Domnul Isus. Pământul l-a lepădat pe el cum L-a lepădat şi pe Domnul lui; dar cerul i s-a deschis şi privind în sus, el a prins câteva din razele de slavă care străluceau pe faţa Domnului său înviat; şi nu numai că le-a prins, dar le-a reflectat înapoi asupra întunericului moral care îl înconjura şi asupra ucigaşilor lui. Figura lui radia de lumina slavei în care avea să intre. Vedem în ştefan un om care reflectă slava Domnului Hristos într-un fel foarte real. El nu numai că vorbea despre slavă, dar o şi reflecta. Noi putem vorbi mult despre slava cerească în timp ce căile noastre din punct de vedere practic sunt oricum, numai cereşti nu. Dar cu ştefan n-a fost aşa. El a fost o oglindă vie în care oamenii puteau să vadă reflectând slava. şi cu noi să nu fie la fel? Dar este aşa? Sîntem noi aşa de absorbiţi de Domnul nostru înviat încât semenii noştri, aceia cu care ne întâlnim dela o zi la alta, să poată vedea chipul Lui reflectat în caracterele noastre, în obiceiurile şi duhul nostru, în felul nostru de viaţă? Vai! N-am putea spune prea mult în privinţa aceasta. Cel puţin însă, putem spune că avem o adâncă dorinţă de a fi ocupaţi cu Domnul Hristos, încât harul Lui scump să poată străluci în noi spre slava Numelui Său. Dumnezeu să ne dea în marea lui îndurare, ca ochii .noştrii să fie atât de fixaţi la Domnnul Isus pentru ca şi noi să putem, într-o oarecare măsură să reflectăm slava Lui şi astfel să răspândim măcar câteva raze firave a slavei Lui în întunericul din jurul nostru (C.H.M.).

Este minunat de reţinut faptul că ştefan L-a văzut pe Domnul Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, pentru că în toate locurile unde se vorbeşte despre prezenţa Lui lângă Dumnezeu, El stă jos (pe tron negre­şit). In cazul acesta însă. El S-a ridicat în picioare onorând astfel pe ştefan care îşi dădea viaţa pentru El.

 

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

 

13 Ianuarie

„Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul Lui Dumnezeu.” Evrei 12:15

Cât de plini de sine sunt unii, învinovăţind pe alţii, ei crezându-se mântuiţi, cu toate că păcatul este vizibil din depărtare în viaţa lor. Aceştia nu vor să recunoască păcatul lor înaintea oamenilor, spinând:” Lui Dumnezeu o să-I mărturisesc, şi fac ceea ce Dumnezeu vrea, nu ce vor oamenii.” Aşa se comportă aceşti oameni, şi când sunt confruntaţi cu Cuvântul Lui Dumnezeu, ei trebuie să-şi dea seama că nu pot sta în picioare înaintea Cuvântului. Aceştia vor arde cu un foc nestins, dacă nu acceptă harul pentru viaţa lor.

Cel care se opune atunci când mâna Lui Dumnezeu apasă asupra sa şi nu se depărteză de păcat, înfruntă harul, nelăsându-l să lucreze în viaţa lui. Şi harul se depărtează de la el; apoi vine ziua când trebuie să constate că este prea târziu. Deşi se spune că nu este niciodată prea târziu pentru a-ţi recunoaşte păcatul, în Scriptură întâlnim mulţi oameni pentru care a fost prea târziu. Pocăinţa poporului Israel în pustie a fost prea târzie, iar despre Saul citim :” Când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.Evrei 12:17. A venit prea târziu. Şi tu stai nepăsător, mergi ani de-a rândul la Adunare, îţi faci planuri cu privire la lucrurile pe care vrei, sai nu vrei să le faci, şi nu te închini înaintea harului.

Suntem înaintea Lui Dumnezeu, şi trebuie să fim conştieţi că El ne cunoaşte inimile. Înaintea Lui nu putem ascunde nimic, „suntem goi şi descoperiţi în faţa ochilor Săi”, şi este bine dacă ajungem la concluzia: „Doamne, nu vreau să ascund nimic, umple Tu viaţa mea cu harul Tău!”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

13 Ianuarie

NICIODATĂ IZGONIT

Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.     Ioan 6.37

Se află oare în Evanghelie, măcar un caz, în care să-L vedem pe Domnul alungând pe vreunul din cei ce vin la El? Dacă da, am dori să-l cunoaştem; dar nu se găseşte şi nu se va găsi niciodată. Nu se poate ca printre sufletele din iad, unul măcar să poată spune: ”Am venit la Isus şi nu m-a primit”. Atunci, Domnul Isus ar fi răspunzător de pierderea sa; gând pe care nu-1 putem admite nici o clipă; şi eu aş fi oare cel dintâi faţă da care să nu-Şi ţină cuvântul? O asemenea închipuire ar fi o înjosire pentru numele Său. Pentru că putem să ne apropiem ”cu încredere de tronul harului”, să mergem toţi laolaltă la Domnul Isus cu necazurile din ziua aceasta, aceia, care n-au venit încă niciodată, precum şi aceia pe care El îi cunoaşte deja de mult timp. El nu va refuza să ne primească şi nu va închide uşa milei Sale în faţa vreunuia dintre noi.

”Acest Om îi primeşte pe păcătoşi”, El n-a respins pe nici unul dintre ei. Să venim deci la El, în slăbiciunea noastră şi cu păcatul nostru, cu credinţa temătoare, cunoştinţele puţine, nădejdea încă şovăitoare, El nu ne respinge. Dacă venim cu rugăciune nehotărâtă, cu o mărturisire necinstită, cu laudă nedesăvârşită, totuşi El ne primeşte. Dacă venim bolnavi, descurajaţi, nevrednici, El nu ne întoarce spatele. El nu-l alungă niciodată pe acela care vine la El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

13 IANUARIE

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.Apocalipsa 3.10

Scriptura vorbeşte mult şi în mod special în cartea Apocalipsa despre judecata viitoare. Iar noi putem pricepe din toată Sfânta Scriptură că Domnul Isus Hristos ne-a spus limpede că ai Lui nu vor trece prin necazul cel mare. Mulţi cred că trebuie să treacă prin acest necaz şi de aceea sunt neliniştiţi, iar bucuria lor dispare.Tocmai acest lucru îl vrea duşmanul sufletelor noastre. „Ceasul încercării” este numai pentru cei de pe pământ. Credincioşii au o misiune specială, cerească, căci ei nu locuiesc pe pământ. Ca cetăţeni ai cerului vor privi de sus judecata, aşa cum privea de pe munte Avraam judecata Sodomei şi Gomorei în prezenţa lui Dumnezeu. În textul de azi, Domnul ne arată precis viitorul celor credincioşi: El ne va ocroti, ne va păzi de ceasul încercării care va veni. Dar de ce vrea El să-i păzească pe cei credincioşi? Pentru că au păzit cuvântul răbdării Lui. Ei Îl aşteaptă pe Domnul, dar şi Domnul îşi aşteaptă Mireasa, pentru înălţare şi pentru slavă.Ce însemnat este lucrul acest pentru credincioşi: El va veni, dar nu va veni pentru păcătoşi. Este însemnat lucru să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul Lui. Dar aceasta nu este totul; trebuie ca inima să aibă dorinţa şi bucuria pentru aşteptarea Lui. De aceea, iubiţi cititori să aşteptăm Luceafărul strălucitor de dimineaţă care răsare înaintea zilei de judecată pregătită pentru păcătoşi.Noi credem că adevărul despre osânda veşnică stă în legătură întocmai cu însuşirea nemărginită a lucrării de mântuire a Domnului nostru. Dacă nimic altceva nu ne scapă de urmările păcatului, decât o jertfă cu putere veşnică, atunci şi urmările păcatului sunt tot veşnice. Noi trebuie să măsurăm păcatul şi urmările lui numai cu măsura jertfei Domnului Isus şi nu cu măsura simţirii omeneşti sau a minţii omeneşti. Această dovadă poate să pară multora puţin însemnată, însă pentru noi are o putere foarte mare. C.H.M.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 13

Doamne, cât de minunat este să am părtăşie cu Tine devreme, în zorii dimineţii. Fă-mă în stare să reproduc, prin răbdare, aceste momente înălţătoare de calm în activităţile zilei.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

13 IANUARIE

«Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”.» Psalm  91,1-2

Aşa după cum există calamităţi naturale, există şi catas­trofe spirituale. Cei mai mulţi dintre noi nu ştiu absolut nimic despre acestea din urmă. Foarte mulţi copii ai lui Dumnezeu nu sunt protejaţi în interior. Este extrem de evi­dentă în Sfânta Scriptură preocuparea Domnului pentru interior. De exemplu, când Noe a trebuit să-şi construiască arca, Dumnezeu i-a poruncit să o ungă cu smoală «... pe dinăuntru şi pe dinafară» (Gen. 6,14). Pare a fi o poruncă împotriva gândirii noastre logice. Noi am sugera ca prima dată arca să fie izolată pe dinafară, pentru ca, în caz de furtună apa să nu pătrundă înăuntru. Dar aici, în mod clar, prima dată scrie de interior şi apoi de exterior. Noi toţi suntem atenţi ca exteriorul nostru să arate bine si nu ne pasă (sau ne pasă prea puţin) dacă interiorul nostru este sau nu apărat şi protejat de sângele lui Isus. Din această cauză, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trecem prin suferinţe inutile, suferinţe care nu sunt după voia Lui.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

13 IANUARIE

Dimineaţa

Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să-i aducă aur, dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber. 1 Împăraţi 22:48

Corăbiile lui Solomon s-au întors în siguranţă, dar vasele lui Iosafat nu au ajuns niciodată în ţara aurului. Providenţa îi face să prospere pe unii şi frustrează dorinţele altora, în acelaşi scop şi prin aceleaşi mijloace, dar Marele Conducător este la fel de bun şi înţelept şi într-un caz şi în celălalt. Poate că, prin amintirea acestui text, avem astăzi harul să-L binecuvântăm pe Domnul pentru corăbiile sfărâmate la Eţion-Gheber, ca şi pentru cele încărcate cu binecuvântări temporare. Să nu-i invidiem pe cei care au mai mult succes şi să nu ne murmurăm nenorocirile de parcă am fi cei mai încercaţi din lume. Ca şi Iosafat, putem fi preţioşi în ochii Domnului, deşi planurile noastre sfârşesc în dezamăgire. Cauza ascunsă a pierderii lui Iosafat este demnă de studiat, fiindcă aceasta este rădăcina Multor suferinţe ale poporului lui Dumnezeu; cauza se află în alianţa cu o familie păcătoasă şi în prietenia cu păcătoşii. In 2 Cronici 20:37 aflăm că Domnul i-a trimis un profet care a spus: „pentru că te-ai unit cu Abazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea”. Aceasta a fost o pedeapsă părintească, care pare să fi fost o binecuvântare pentru el, fiindcă în versetul următor textului nostru de dimineaţă îl găsim refuzând să îngăduie slujitorilor săi să navigheze pe corăbiile unui rege rău. Dumnezeu a vrut ca experienţa lui Iosafat să fie o avertizare pentru restul poporului, ca să evite să fie „înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14). O viaţă nefericită este de obicei partea celor care s-au unit prin căsătorie sau prin alte legături cu cei din lume. O, fă-ne Doamne să avem atâta dragoste pentru Tine încât să fim „sfinţi, nevinovaţi, fără pată, despărţiţi de păcătoşi” (Evrei 7:26); fiindcă dacă nu vom fi aşa, ne putem aştepta să auzim spunându-ni-se „Domnul ţi-a nimicit lucrarea”.

Seara

Fierul de la secure a plutit pe apă.               2 Împăraţi 6:6

Securea părea pierdută pentru totdeauna. De vreme ce era împrumutată, era în joc onoarea profeţilor şi se părea că numele Dumnezeului lor va fi compromis. Contrar tuturor aşteptărilor, securea a fost făcută să se ridice de pe fundul apei şi să plutească, fiindcă lucrurile imposibile oamenilor sunt posibile pentru Dumnezeu. Acum câţiva ani, am cunoscut un creştin care fusese chemat la o lucrare ce-i depăşea cu mult puterile. Părea atât de greu încât până şi ideea era absurdă. Totuşi fusese chemat s-o facă, şi credinţa lui a crescut cu această ocazie. Dumnezeu i-a onorat credinţa, a fost simţit ajutorul nevăzut şi „fierul a plutit”. Un alt membru al familiei Domnului avea mari greutăţi financiare. Ar fi avut dreptul la toate despăgubirile, şi mult mai mult, dacă ar fi realizat o anumită parte din averea sa, dar fusese copleşit de o neaşteptată constrângere financiară. Ceruse ajutorul prietenilor, dar în zadar; credinţa l-a condus atunci la Ajutorul sigur; în mod remarcabil, necazul a fost depăşit, paşii i-au fost lărgiţi şi „fierul a plutit”. Un al treilea avea de a face cu un caz dureros de depravare.Învăţase, respinsese, avertizase şi mijlocise, dar totul în zadar. La început, spiritul pământesc al vechiului Adam păruse prea puternic pentru rugăciunile reformatorului; sufletul încăpăţânat al păcătosului nu putea fi clintit. Apoi, după o agonie în rugăciune, sosi un răspuns din cer. Inima de piatră fusese sfărâmată; „fierul a plutit”. Iubite cititor, care este cauza disperării tale? Ce te frământă în SEARA aceasta? Recunoaşte totul. Dumnezeul proorocilor este viu, şi gata să-şi ajute sfinţii. El nu va îngădui ca tu să pierzi un lucru bun. Crede în Domnul Oştirilor! Roagă-te în numele lui Isus, apropie-te de El, şi fierul va pluti, iar tu vei vedea mâna Domnului îndeplinind lucrări minunate pentru poporul Său. „Facă-ţi-se după credinţa ta” (Matei 9:29) şi vei vedea că fierul va pluti încă o dată.

IZVOARE IN DEŞERT

13 Ianuarie

 

Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)

Aici e mai mult decât victorie. E un triumf atât de complet încât nu numai că am scăpat de înfrângere şi de distrugere, dar i-am şi învins  pe  vrăjmaşii  noştri  şi-am câştigat o pradă atât de bogată şi valoroasă că nu putem decât să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru bătălie. Cum putem fi „mai mult decât biruitori“? Putem primi în urma conflictului o disciplină spirituală care ne va întări foarte mult credinţa şi va crea caracterul nostru spiritual. Ispita este necesară pentru a ne întări şi a ne motiva în viaţa spirituală. Este asemenea vânturilor năprasnice care forţează cedrii măreţi de pe povârnişurile munţilor să-şi înfigă şi mai adânc rădăcinile în pământ. Conflictele noastre spirituale sunt printre cele mai minunate binecuvântări ale noastre, şi vrăjmaşul este folosit pentru pregătirea noastră în vederea înfrângerii lui finale. În antichitate, frigienii din Asia Mică aveau o legendă, că de fiecare dată când îşi biruiau vrăjmaşii, absorbeau puterea fizică a victimelor lor şi o adăugau la puterea şi la vitejia lor. Şi-n adevăr, întâmpinând ispita biruitori ne dublăm puterea spirituală şi ne întărim armura. De aceea este posibil nu numai să ne învingem vrăjmaşul, ci să-l şi capturăm şi să-l facem să lupte în rândurile noastre.

Profetul Isaia spune că „vor zbura pe umărul filistenilor“ (Isaia 11:14). Aceşti filisteni erau vrăjmaşii lor de moarte, dar acest pasaj sugerează că ei vor putea nu numai să-i înfrângă pe filisteni, dar şi să călărească pe spinarea lor ca să triumfe mai departe. Aşa cum un marinar dibaci poate folosi un vânt potrivnic ca să-l poarte înainte, folosind forţa lui motrice pentru a înainta în zigzag, este posibil şi pentru noi în viaţa noastră spirituală, prin harul învingător al lui Dumnezeu, să întoarcem cu 180° lucrurile care păreau cele mai nefavorabile şi ostile. Atunci vom putea spune mereu: „Împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei“ (Filipeni 1:12).    din Viaţa Mai Abundentă

Un cunoscut om de ştiinţă, observând că primii marinari credeau că marile bariere de corali ale Insulelor Atole au fost formate instinctiv de către coralii constructori pentru a se proteja în canalul navigabil interior, a dovedit falsitatea acestei convingeri. El a demonstrat că aceste organisme pot supravieţui şi se pot înmulţi numai înfruntând oceanul deschis cu bogata sursă de oxigen din spuma valurilor puternice. În general se consideră că o viaţă protejată şi uşoară este cea mai bună formă de a trăi. Însă viaţa celor mai nobili şi mai puternici oameni arată exact contrariul, şi anume că îndurarea suferinţei îl face pe om. Este factorul care face distincţie între un trai uşor şi trăirea unei vieţi viguroase. Suferinţa zideşte caracterul.

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Corinteni 2:14).

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

13 Ianuarie

Iov 11.1-20

Este rândul lui Ţofar să ia cuvântul. Chiar mai sever de­cât ceilalţi doi tovarăşi ai săi, acest ciudat mângâietor începe prin a-1 acuza pe Iov că este un vorbăreţ (v. 2), un mincinos şi un batjocoritor (v. 3); îi vorbeşte apoi despre nelegiuirea lui (v. 6), iar de la v. 13 îi zugrăveşte un tablou despre ceea ce ar trebui, după părerea lui, să facă pentru a fi binecuvân­tat de Dumnezeu: dacă faci (aceasta), dacă faci (aceea)…! înclinaţia duhului nostru către respectarea minuţioasă a legii se numeşte legalism. Elifaz îl îndemnase deja pe Iov să-şi pună încrederea nu în Dumnezeu, ci în propria lui teamă de Dumnezeu, ca şi în onestitatea căilor sale (4.6), dar Iov nu fusese dispus să se încreadă în sine, ci în Domnul. Aceasta ne arată în faţa căror probleme tinde inima omului să se agate de propria îndreptăţire. Chiar şi un credincios este vulnerabil în faţa acestui spirit legalist care conduce la a gândi bine des­pre sine şi, prin urmare, la a subestima imensitatea harului lui Dumnezeu.

Versetele 7-9 se referă la infinitul Persoanei lui Dumnezeu în înălţime, în adâncime, în lungime şi în lărgime. Care mu­ritor este capabil să îl aprecieze? Efeseni 3.18,19 dă răspun­sul: Prin Duhul, toţi sfinţii pot fi făcuţi în stare să înţeleagă pe deplin „care este lărgimea, şi lungimea, şi adâncimea şi înălţimea” şi să cunoască „dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”.

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

13 ianuarie

Text: Faptele 24:10-16

PĂSTRAREA UNUI CUGET CURAT

De aceea, mă silesc să am totdeauna un cuget curat
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Fapte 24:16

Cuvântul  cuget sau conştiinţă apare mai mult de 30 de ori în Noul Testament. Conştiinţa este monitorul interior al sufletului care judecă tot ce facem, spunem sau gîndim. Dar conştiinţa nu este întotdeauna demnă de încredere. În timp ce vocea aceasta interioară emite judecăţi, fie pentru a ne găsi nevinovaţi sau pentru a ne condamna, factorul critic este standardul după care se iau aceste decizii.Un scriitor englez subliniază faptul că orice conştiinţă seamănă cu un ceas solar. In timpul zilei cînd soarele străluceşte pe boltă, cadranul solar arată orele cu destulă acurateţe. Dar cînd lumina lunii sau lumina altor surse cade pe el, citirile nu mai sînt demne de încredere. Acelaşi lucru este adevărat în ceea ce priveşte conştiinţa omului. Deoarece a fost întunecată de păcat, ea trebuie să fie expusă luminii Cuvântului lui Dumnezeu înainte ca ea să ne poată spune ce este bine şi ce este rău. Fără standardul adevărului
obiectiv al Bibliei, conştiinţa noastră poate chiar să se simtă bine atunci cînd săvîrşim răul.Apostolul Pavel a trăit aproape de Domnul şi a fost influenţat de această relaţie divină putînd să mărturisească în Fapte 23:1: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta…”.Creştinii se pot bucura de pacea sufletească numai dacă monitorul sufletului este mereu sensibilizat de Cuvîntul lui Dumnzeu.Trebuie să avem grijă să nu lăsăm conştiinţa să ne fie omorîtă. Să nu ne permitem să ne angajăm în practici rele şi nici să acceptăm standardele scăzute ale moralităţii din lume. Ai o conştiinţă bună şi curată?                                                                              H.G.B.

Exist-o comoară pe care-o poţi avea

Mai vastă decît tronul unui mare regat.

Ce sfîntă pace şi dulce bucurie

Să ai întotdeauna tot cugetul curat.        Isenhour

O conştiinţă sfinţită este şoapta lui Dumnzeu în ‘sufletul nostru.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

13 IANUARIE.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (2)

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

Când descoperi şi faci voia lui Dumnezeu în viaţa ta, trebuie să înţelegi ceea ce trebuie să fii. Comparaţiile ucid creşterea spirituală. De exemplu, mama a trei copilaşi îl aude pe pastor predicând despre creştinii care se trezesc în zorii zilei, în fiecare dimineaţă, pentru a petrece în linişte o oră cu Dumnezeu. De fapt, ea s-ar bucura să aibă o oră de linişte – oricând! Dar copiii ei nu vor să coopereze! Aşa că, ceea ce duce cu ea din această predică e faptul că nu se ridică la înălţimea unui creştin adevărat. În esenţă, ea practică „spiritualitatea prin comparaţie” şi trăieşte sub un nor de vinovăţie. Ea nu înţelege că dragostea pe care le-o arată copiilor ei se socoteşte activitate spirituală. Sau că îl slujeşte pe Dumnezeu cu mai multă credincioşie decât cineva care îşi neglijează familia pentru a petrece o oră în linişte în fiecare dimineaţă. Un alt exemplu: un bărbat sociabil şi spontan se căsătoreşte cu o femeie căreia îi place singurătatea. Pentru ea e uşor. Cu toate acestea, el se simte un ratat în privinţa rugăciunii pentru că nu-i place să stea singur la fel ca soţiei lui. El nu consideră că bucuria şi disponibilitatea cu care îi slujeşte pe ceilalţi contează sau că măsura cu care îi iubeşte pe ceilalţi îi modelează sufletul şi faptul acesta îl bucură pe Dumnezeu. „Trebuie” este un cuvânt important, dar când vine vorba de creştere spirituală, Dumnezeu nu doreşte să-L asculţi numai pentru că „trebuie”. El te-a creat să doreşti planul Său pentru viaţa ta – să ajungi până în punctul în care poţi spune: „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Miercuri, 13 Ianuarie 2016

Cumpără adevărul și nu-l vinde.
Proverbe 23.23

Adevărul este absolut, neschimbător și perfect revelat în Scriptură. Scriptura este, în ce-l privește pe om, singurul izvor și singura matcă a adevărului. În ce privește esența și întruparea vie a sa, adevărul se găsește numai în Cel care a spus: „Eu sunt adevărul“ – El fiind, de asemenea, din fericire pentru noi, „Calea și Viața“. Dacă unii nu cred acest lucru, este spre paguba lor; astfel de oameni nu au acea ancoră pe care te poți baza în furtună.

Comunicarea adevărului trebuie să fie clară, categorică, hotărâtă și absolută. Adevărul poate fi învățat direct din Cuvânt sau prin intermediul altora, deși în acest din urmă caz el trebuie verificat cu Cuvântul. Nu toți au posibilitatea să sape singuri în mina Cuvântului, deși cu siguranță toți trebuie să prețuiască bogățiile care se găsesc acolo. Revenind însă la ideea exprimată mai devreme, trebuie să știm că, atunci când învățătura încetează să fie categorică și absolută, ea încetează să aibă putere; căci, într-un astfel de caz, nu adevărul este cel predicat. Adevărul este categoric și absolut, sau încetează să mai fie adevăr.

Un alt lucru demn de menționat este că, în ce privește felul în care comunicăm adevărul, trebuie să ne ferim de a-i imita pe alții. Când imităm pe cineva, mesajul nostru este perceput, pe bună dreptate, ca fiind nereal. Trebuie să fim simpli (neamestecați cu dorința de a părea altceva sau altcineva), iar acest lucru își va pune amprenta pe modul nostru de comunicare, făcându-l veritabil și conferindu-i putere, scăpându-ne astfel de încercările stânjenitoare de a imita ceea ce de fapt nu ni se potrivește nici în caracter, nici în pregătirea pentru lucrare – lucruri care sunt caracteristice fiecărui slujitor în parte.

A H Rule

 

 

Sămânţa Bună

Miercuri, 13 Ianuarie 2016

El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?“. Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare.
Matei 8.26

Costa Concordia

La aproape 100 de ani de la bine-cunoscuta tragedie de navigație, scufundarea Titanicului, imensul vapor de croazieră Costa Concordia, cu 4.229 oameni la bord, a suferit un accident în 13.01.2012 în fața insulei italiene Giglio. Căpitanul vaporului Concordia a părăsit cursul indicat, a mers mult prea aproape de mal și s-a apropiat cu vaporul lui de un grup de stânci, care au despicat vaporul pe o parte laterală. Vaporul de pasageri a ajuns într-o poziție oblică de aproape 65 de grade. Cea mai mare parte a pasagerilor a putut fi evacuată, dar au existat și victime.

Căpitanul vaporului Concordia a fost privit în următoarele săptămâni ca cel mai neiubit om al Italiei. Nu numai că a condus vaporul pe o direcție greșită, dar a și părăsit vaporul avariat cu mult timp înainte ca să fie încheiate măsurile de evacuare, în loc să fi coordonat acțiunea de salvare.

Uneori, viața omenească este comparată cu o călătorie cu vaporul. Există furtuni și crize. Cine este atunci căpitanul în viața noastră? Vrem să conducem noi înșine vaporul vieții noastre? Urmăm rutele periculoase, care tocmai ne sunt comunicate? Avem într-adevăr totul în mână?

12 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

12 IANUARIE

 

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când era singur, la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.Marcu 4:34

Noi singuri cu El. Isus nu ne ia mereu la o parte să ne explice lucruri. El ni le explică pe măsură ce putem să le înțelegem. Alte vieţi sunt pentru noi nişte exemple din care avem de învăţat. Dumnezeu lucrează în noi ca să putem arăta cine suntem prin viaţa pe care o trăim. Aceasta este o muncă îndelungată care durează atât de mult, încât Dumnezeu are nevoie de tot timpul şi eternitatea pentru a face un om după planul Său. Singurul mod în care-I putem fi folositori lui Dumnezeu este acela de a-L lăsa pe El să ne conducă prin meandrele şi ungherele propriilor noastre caractere. Este uimitor cât suntem de ignoranţi în privinţa caracterului nostru! Nu recunoaştem invidia sau lenea sau mândria atunci când le vedem în noi. Isus ne descoperă tot ce se afla în fiinţa noastră înainte ca harul Lui să-şi fi început lucrarea. Câţi dintre noi am învăţat să privim cu curaj inlâuntrul nostru?

Trebuie să ne debarasăm de ideia că ne înţelegem pe noi înşine; aceasta este ultima trufie ce trebuie să dispară. Singurul care ne înţelege este Dumnezeu. Cel mai mare blestem în viaţa noastră spirituală este trufia. Dacă ne-am putea vedea vreodată în felul în care ne vede Dumnezeu, n-am mai spune niciodată ..O, sunt atât de nevrednic!”, pentru că am şti că suntem mult mai nevrednici decât se poate spune. Cât timp nu suntem pe deplin convinşi de nevrednicia noastră, Dumnezeu va continua să ne îngrădească până când vom rămâne singuri cu El. Atât timp cât există în noi un clement de mândrie sau de încredere în sine, Isus nu ne poate învăţa nimic. El ne va lăsa să trecem prin dezamăgirea unei mândrii intelectuale rănite sau prin dezamăgiri sentimentale. Va dezvălui în noi afecţiuni nepotrivite – lucruri pentru care nu ne-am gândit niciodată că El trebuie să ne întâlnească singuri. Auzim multe lucruri la cursuri, dar ele nu sunt încă limpezi pentru noi. Le vom înţelege clar atunci când vom fi singuri cu Dumnezeu şi El ni le va explica.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 12

GENESA 32:28

„Tu ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii.”

Dumnezeu are un plan pentru viaţa noastră care trebuie să se împlinească. Să nu ne mirăm deci dacă este o luptă în noi. Firea veche nu poate să priceapă rostul chemării dumnezeieşti; ea poate arăta multă râvnă şi evlavie, dar ungerea sfântă nu se bazează niciodată pe ele.

Totuşi Dumnezeu vede inimile care sunt dornice să-I slujească. El vede nedumerirea, dezorientarea în care se sbat atâţia din copiii Lui, victime a unor păreri false despre ce înseamnă a fi un adevărat creştin. De câte ori noi luptăm împotriva împrejurărilor, neştiind că Dumnezeu foloseşte acele împrejurări spre binele nostru; luptăm cu oameni şi nu realizăm că Dumnezeu foloseşte pe acei oameni! „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28).

Tînărul sau tânăra luptă cu părinţii lor scuturându-se de ocrotirea lor. în realitate ei luptă cu Dumnezeu; părinţii se întristează şi Dumnezeu rabdă. Ca şi Israel, noi murmurăm împotriva asprimii, a greutăţilor din pustie; murmurăm împotriva cuielor şi a spinilor crucii care de fapt sunt însăşi esenţa chemării noastre, murmurăm împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, şi nu înţelegem că luptăm împotriva lui Dumnezeu însuşi.

Lupta lui lacov ar fi continuat, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit. Dar Domnul a atins punctul tare al slujitorului Său; El i-a scrântit şoldul, care pentrucei credincios reprezintă sursa propriilor sale puteri, centrul mândrici lui. El ar vrea să facă la fel şi cu noi. Ceea ce este însă tare în noi, nu este în stare să slujească lui Dumnezeu. în viaţa noastră, crucea trebuie să fie aşezată nu numai ca să se ridice către cer, dar şi să-şi adâncească rădăcinile în întreaga noastră fiinţă.

Cînd va fi astfel, nu vom mai privi oamenii şi împrejurările ca pe o piedică ci mai degrabă ca pe un mijloc ales de Tatăl nostru ca să ne izbăvească de noi înşine. Fiind adânc umiliţi înaintea Lui, totul se va schimba pentru noi; vom începe a cunoaşte în sfârşit puterea care decurge dintr-o viaţă supusă în întregime voii Sale.

„Smeriţi-vâ dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe” (1 Petru 5:6),

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

12 Ianuarie

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte; Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pămînt, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijineşte, cînd este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.”Psalm 41:1-3

În cazul unei boli ni se recomandă tratamente, iar pentru eficienţa acestora ne sunt interzise unele mâncăruri. Aici avem un tratament oferit de Dumnezeu fără nicio interdicţie, ci din contra: „Căci orice făptură a Lui Dumnezeu e bună; şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri.” Dumnezeu Îşi găseşte desfăatrea în a face bine, şi pe copiii Săi îi învaţă şa fel. „Şi să nu daţi uitări binefacerea şi dărnicia; căci Lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” Evrei 13:16. În versetele În versetele de mai sus din Psalmi putem constata că multe boli sunt cauzate de lăcomie, dar ne este prezentată şi modalitatea vindecării acestor boli. Nu vreau să afirm că toate bolile sunt cauate de lăcomie, dar pe baza acestui text putem spune că multe boli sunt datorită lăcomiei  şi neascultării. În Exod 23:25 citim:” Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele şi va depărta boala din mijlocul tău.” Îţi mulţumesc Doamne Isuse că Tu eşti medic atât pentru trup, cât şi pentru sufletul meu. Amin

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

12 Ianuarie

IUBIŢI PÂNĂ LA CAPĂT

Domnul nu leapădă pentru totdeauna.              Iov 3.31

El poate lepăda pentru un timp, dar nu pentru totdeauna. O femeie îşi poate părăsi bijuteriile pentru un timp oarecare, dar ea nu le uită şi nu le aruncă la gunoi; cu atât mai mult Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Se vorbeşte de creştini sub har sau ieşiţi de sub har, ca şi cum ar fi vorba de animale care intră şi ies din bârlog, după voia lor; dar dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie astfel.

El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Cristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa – Biserica răscumpărată cu sângele Său.

V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16).

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

12 IANUARIE

Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor.

Luca 12.35-36

Toţi credincioşii care prin sângele Domnului Isus, au fost mântuiţi, au o nădejde sfântă şi neclintită: Hristos va veni să-i ducă în locaşurile Tatălui. Această nădejde vie ne umple inima pe deplin şi ne face să veghem şi să aşteptăm venirea Lui. Aşa cum în vremurile din urmă israeliţii trebuiau să stea cu mijlocul încins, încălţaţi, cu toiagul în mână aşteptând clipa când avea să vină ordinul de părăsire a ţării robiei, tot astfel aşteptăm şi noi cu nerăbdare clipa când Domnul Isus însuşi „cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu”, va veni pe nor ca să ne ia la El, la Tatăl în cer.Dacă această speranţă este vie în viaţa noastră, atunci noi suntem gata să-L întâmpinăm. Mijlocul nostru să fie încins bine ca nu cumva hainele noastre să ne împiedece, făclia noastră trebuie să ardă, ca să împrăştie lumina unei bune mărturii şi mâna noastră să mânuiască bine toiagul adevărului. În această stare nu este greu să arătăm în afară că suntem nişte călători care aşteaptă pe Domnul lor.Putem oare să ne imaginăm că israeliţii aveau alte preocupări decât plecarea lor din ţara robiei? Cu ce ne OCUPĂM noi şi ce ne UMPLE inima? Suntem într-adevăr gata să-L întâmpinăm pe Domnul? Sau nădejdea şi aşteptările noastre sunt încă pământeşti? Ce pagubă ar fi acest lucru!„Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” Cel care a spus: „Iată Eu vin curând”, va veghea asupra Cuvântului Său şi-L va împlini. Îi răspundem oare cu toată inima: „Amin; VINO Doamne Isuse”?Domnul nostru va veni în curând. Primii creştini erau atât de pătrunşi de această aşteptare încât nu-i mai interesau lucrurile materiale. Cât de mult ar trebui ca întreaga noastră fiinţă să radieze în jur de aşteptarea venirii Domnului Isus, lucrând pentru salvarea sufletelor din focul pierzării şi luptând pentru înălţarea adevărului Sfintei Cărţi.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 12

Doamne, această zi este a Ta în mod special; ajută-ne să ne amintim numai de Tine. Binecuvântează slujitorii şi slujitoarele Tale din întreaga lume.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

12 IANUARIE

«Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu.» 1 Ioan 4,2

Studiul aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu, im­plicit şi al pasajelor profetice, are o importanţă vitală pen­tru viaţa noastră spirituală. Petru ne îndeamnă să veghem cu statornicie până când (şi aici el vorbeşte despre reîntoar­cerea Domnului) «… va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre» (2 Petru 1,19). Uşa Cuvântului lui Dum­nezeu o vei deschide numai cu cheia perseverenţei. Sfân­ta Scriptură cere o studiere serioasă. Biblia poartă pecetea dumnezeiască a adevărului. Cine ar îndrăzni să o priveas­că cu dispreţ? Cine dispreţuieşte însă Scriptura îl dispreţu­ieşte pe Dumnezeu, care a scris-o prin inspiraţia Duhului Sfânt. Domnul doreşte să ne păzească pe toţi de indiferen­ţa şi de nepăsarea faţă de Cuvântul Său. Scriptura se «des­coperă» sub o cercetare atentă, deoarece este plină de sur­prize. Sunt deplin conştient că ritmul alert al vieţii noastre cotidiene urmăreşte să ne ţină cât mai departe de studiul Bibliei. Studiază Scriptura, doar atunci taina biruinţei lui Isus îţi devine clară! David ştia cât de necesară este studie­rea Scripturii: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta» (Psalm 119,11).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

12 IANUARIE

Dimineaţa

Sunteţi ai lui Christos.                         1 Corinteni 3:23

Tu eşti al lui Christos. Eşti al Său prin donaţie, fiindcă Tatăl te-a dat Fiului. Eşti al Său prin răscumpărare, fiindcă El a plătit cu sânge preţul răscumpărării tale. Eşti al său prin consacrare, fiindcă te-ai consacrat Lui. Eşti al Său prin înrudire, fiindcă eşti numit după numele Său, făcut unul din fraţii Lui şi adăugat la numărul lor. Lucrează în mod practic ca să arăţi lumii că eşti slujitorul, prietenul şi mireasa lui Isus Când eşti ispitit să păcătuieşti, răspunde „Nu pot să fac această ticăloşie, fiindcă sunt la lui Christos”. Principiile veşnice interzic prietenilor lui Christos să păcătuiască. Când bogăţia îţi stă în faţă şi aşteaptă să fie cucerită prin păcat, spune că eşti al lui Christos, şi n-o mai atinge. Eşti expus dificultăţilor şi pericolelor? Rezistă în zilele negre, amintindu-ţi că eşti al lui Christos. Eşti aşezat într-un loc în care alţii stau degeaba şi nu fac nimic? Pune-te pe treabă cu toate puterile, şi când îţi vei şterge sudoarea de pe frunte şi vei fi ispitit să murmuri, strigă: „Nu, nu pot să mă opresc, fiindcă sunt al lui Christos. Dacă nu aş fi fost cumpărat cu sânge, aş fi ca „Isahar” care „îşi pleacă umărul sub povară” (Genesa 49:14), dar eu sunt al lui Christos şi nu pot trândăvi”. Când cântecul sirenelor va încerca să te abată de la cărarea dreaptă, spune: „Muzica voastră nu mă poate fermeca; sunt al lui Christos”. Când cauza lui Dumnezeu îţi oferă oportunităţi, dăruieşte-ţi altora bunurile, fiindcă eşti al lui Christos. Nu te dezice niciodată de profesiunea ta de credinţă. Poartă-te întotdeauna ca un creştin, vorbeşte ca un Nazarinean, arată atâtea din caracteristicile cerului încât toţi cei care te văd să ştie că eşti al Mântuitorului şi să recunoască în tine dragostea şi sfinţenia Sa. „Sunt roman!” era în trecut un motiv pentru integritate; acum, faceţi în aşa fel încât argumentul vostru pentru sfinţenie să fie: „Sunt al lui Christos!”

Seara

 

Mai am încă de vorbit pentru Iov 36:2

Noi nu trebuie să ne lăudăm propriile virtuţi, nici să ne evidenţiem zelul; dar, în acelaşi timp, este păcat să căutăm întotdeauna să ascundem ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi pentru binele celorlalţi. Un creştin nu trebuie să fie un sat din vale, ci „o cetate atestată pe un munte” (Matei 5:14). El sau ea nu trebuie să fie o lumină „sub obroc” (vers. 15), ci o lumină aşezată într-un opaiţ, care luminează totul. Singurătatea poate fi bună la timpul ei, şi să-ţi ascunzi meritele este fără îndoială o dovadă de modestie, dar ascunderea lui Christos în noi nu poate fi justificată niciodată, şi păstrarea adevărului doar pentru noi este un păcat împotriva celorlalţi, şi o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Dacă ai un temperament nervos cu predispoziţie la singurătate, ai grijă să nu-ţi încurajezi prea mult pornirile, ca să nu ajungi nefolositor pentru biserică. Caută, în numele Celui care nu s-a ruşinat de tine, să faci tot ce poţi ca să spui şi altora ceea ce ţi-a spus Christos ţie. Dacă nu poţi să vorbeşti cu glas de trâmbiţă, foloseşte un ton mai potolit. Dacă amvonul nu poate fi tribuna ta, dacă presa nu-ţi poartă cuvintele pe aripile ei, spune alături de Petru şi Ioan „aur şi argint nu am, dar ce am îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6). Vorbeşte-i femeii samaritene de la fântâna din Sihar, dacă nu poţi să predici de pe munte. Inalţă-ţi rugăciunile către Isus într-un grup mai restrâns, dacă nu îndrăzneşti s-o faci în adunare; pe câmp, dacă nu într-o intersecţie aglomerată; în mijlocul familiei tale, dacă nu poţi să-I vorbeşti în mijlocul marii familii omeneşti. Din izvoarele dinăuntru, lasă ca râurile mărturiei să ajungă până departe şi să astâmpere setea oricărui trecător. Nu-ţi ascunde talanţii. Negustoreşte cu ei, şi vei aduce un câştig bun Domnului şi Stăpânului tău. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă o înviorare pentru noi, o bucurie pentru sfinţi, un folos pentru păcătoşi şi o onoare pentru Dumnezeu. Doamne, dezleagă limbile tuturor copiilor tăi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

12 Ianuarie

 

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

(Iacov 1:2-3)

Dumnezeu îi îngrădeşte pe ai Săi pentru a-i proteja. Deşi deseori ei văd numai partea rea a gardului şi, prin urmare, înţeleg greşit planurile Lui. Tot aşa a fost şi cu Iov, când a întrebat: „Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?“ (Iov 3:23). Ah, dar Satan ştia valoarea acestui gard! El L-a provocat pe Domnul, spunând: „Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?“ (Iov 1:10).

Pe paginile oricărei încercări sunt raze înguste de lumină care strălucesc. Spinii nu te vor înţepa până nu te rezemi de ei, şi nici unul nu te va atinge fără cunoştinţa lui Dumnezeu. Cuvintele care te-au rănit, scrisoarea care te-a îndurerat, cruzimea celui mai bun prieten al tău, nevoile tale financiare – toate Îi sunt cunoscute. El te mângâie cum nimeni n-o poate face, şi e atent să vadă dacă în ciuda tuturor acestor încercări, vei cuteza să te încrezi în El în mod deplin.

 

Gardul de măceş care ne protejează de intruşi,

Arată atât de sălbatic şi de gol

Când, desfrunzit de iarnă, fiecare ramură îşi arată

Ghimpii ce ar putea răni şi sfâşia.

 

Dar vine primăvara; şi ca toiagul care a înmugurit,

Fiecare rămurică înverzeşte toată;

Şi se împodobeşte cu perne moi din frunze delicate,

Acolo unde înainte erau numai spini.

 

Necazurile, care ni se par atât de tulburătoare,

Sunt îndurări trimise cu blândeţe

Pentru a ne proteja sufletele încăpăţânate de supărări mai grele

Şi pentru a ne apăra de dureri mai mari.

 

Ca să ne salveze de la groapă, nici o perdea de trandafiri

Nu va fi de folos în apărarea noastră,

Stavila care se interpune complet

Înţeapă ca un gard de sârmă ghimpată.

 

La început, când simţim durerea loviturii, plângându-ne

De rănile deschise care sângerează,

Gardurile aspre ale lui Dumnezeu care ne rănesc

Pot părea foarte aspre într-adevăr.

 

Dar, după aceea, vine primăvara binecuvântată a lui Dumnezeu

Şi murmurele amare încetează;

Asprimea tăioasă care ne-a străpuns înfloreşte

Şi dă naştere roadelor păcii.

 

Deci haidem să cântăm, calea noastră păzită care merge astfel

Printre capcanele ascunse ale vieţii,

Îmbinând în mod plăcut judecata şi îndurarea;

Pământul este trist, dar minunată-i cântarea.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

12 Ianuarie

Iov 10.1-22

„Îţi place să asupreşti?” – este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să-I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să-1 ui­tăm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.

Asemeni lui Iov în v. 8-12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14-16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m-a întocmit” în felul acesta şi care „m-a ţesut cu oase şi cu nervi” mă cunoaşte până în străfundul sufletului. Cum I-ar putea fi Lui ceva as­cuns – orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scru­tează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!

„Grija Ta mi-a păstrat duhul”, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde sar fi cufundat? Poate până la a-L blestema pe Dumnezeu şi la a-şi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

12 ianuarie

Text: Psalmul 121

DUMNEZEUL NOSTRU CARE NE PĂZEŞTE

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum

şi până în veac.

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat.Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere.Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire”  toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.                          D.J.D.

Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.

Pe slab îl face să stea neclătinat.

Ca să-i ridice sarcini şi durere,

întinde mîna celui împovărat.        – Psalter

Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.

 

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

12 IANUARIE.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (1)

„Învaţă-mă să fac voia Ta” (Psalmul 143:10)

Când ne gândim la voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, să începem cu ceea ce pretindem că suntem. Când ştii că faci voia Lui, poţi renunţa la mască. Nu trebuie să-i convingi pe oameni că eşti important când în taină te temi că nu-i aşa. Nimic nu e mai plictisitor sau mai jenant decât un om care îşi caută un statut pentru a impresiona. Un locotenent, proaspăt promovat, era nerăbdător să-şi impresioneze subalternii, aşa că, atunci când un tânăr soldat a intrat în biroul său, locotenentul s-a prefăcut că vorbeşte la telefon cu generalul. „Da, domnule general, puteţi conta pe mine”, a spus el în timp ce punea jos receptorul. Întorcându-se spre soldat, l-a întrebat ce doreşte. „Am venit doar să vă conectez telefonul, domnule”. Să pretinzi că eşti ceea ce nu eşti e o muncă grea. Din cauza aceasta te simţi atât de obosit după prima întâlnire, după un interviu pentru un loc de muncă sau când te afli în preajma unor oameni care aşteaptă să afişezi o anumită imagine. Înlăuntrul tău se găseşte o persoană neprefăcută. E aşa o uşurare când nu trebuie să pretinzi că eşti mai smerit decât în realitate, că te rogi mai mult sau că ştii mai multe din Biblie decât ştii de fapt. Vestea bună e că nu trebuie să te prefaci niciodată cu Dumnezeu; frângerea autentică îi este pe plac mai mult decât prefăcătoria spirituală. Pentru a împlini voia Lui şi pentru a deveni ceea ce doreşte El, trebuie să fii cinstit referitor la cine eşti. Psalmistul s-a rugat: „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă”. Aşadar, fii ceea ce eşti. Când faci aşa – El va face restul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Marţi, 12 Ianuarie 2016

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Romani 5.1,2

Trei lucruri în care ne lăudăm

De trei ori ni se spune în Romani 5 că avem motive să ne lăudăm sau să ne bucurăm. Mai întâi, ni se spune că, după ce am fost îndreptățiți prin credință, ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Ce contrast cu o afirmație precedentă din această epistolă, care ne spune că toți au păcătuit și nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu (Romani 3.23)! Odinioară nu ajungeam la gloria lui Dumnezeu, la fel ca un om care ar încerca să sară peste o prăpastie lată de un kilometru și care, fără îndoială, n-ar putea vreodată să atingă malul celălalt. Acum, fiind credincioși, putem să ne lăudăm în speranța că vom fi în acea glorie.

Cum se explică această diferență? Am putut oare să ne facem mai buni și, astfel, să ajungem la această glorie? Nicidecum! Dumnezeu a întocmit o cale prin care să-i îndreptățească pe cei nelegiuiți (Romani 4.5). Domnul Isus Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu, a fost dat pentru nelegiuirile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră (Romani 4.25). Învierea lui Hristos este dovada că, acum, tot ceea ce ne separa de gloria lui Dumnezeu a fost înlăturat. Toți cei care cred sunt îndreptățiți de toate lucrurile, au pace cu Dumnezeu și au deja intrare liberă în prezența Sa, prin credință.

Există însă ceva mai mult decât atât, anume că vom fi în chiar gloria lui Dumnezeu. În Fapte 7, Ștefan a privit cerurile deschise și L-a văzut pe Domnul Isus în gloria lui Dumnezeu. Iată un lucru minunat: există un Om acum în gloria lui Dumnezeu! Evrei 6.20 ne spune că El este Înainte-Mergătorul nostru și, fiindcă El este acolo, vom fi și noi acolo, împreună cu El. La venirea Lui, vom părăsi această lume a păcatului, pentru a merge în gloria lui Dumnezeu! În ce speranță strălucită ne putem lăuda!

K Quartell

 

Sămânţa Bună

Marţi, 12 Ianuarie 2016

Să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința … Proverbe 1.5

Picături de înţelepciune

Din carapacea greutăților, credința extrage perla de mare preț, și din adâncimile oceanului durerilor scoate la iveală coralul prețios al experienței.

Ura este o nemulțumire activă, invidia, una pasivă; să nu ne mirăm, deci, dacă invidia se transformă atât de repede în ură.

Înțelepciunea ne oprește să judecăm după simple aparențe, să dăm crezare la orice zvonuri, să facem tot ce putem, să spunem tot ce știm și să cheltuim tot ce avem.

Cum nu poți număra frunzele unui pom, așa nu poți să numeri gândurile; ele sunt ca și inelele într-un lanț, unul îl trage pe celălalt.

Nemulțumirea este un păcat frecvent în viața oamenilor. Suntem nemulțumiți de toate lucrurile, în afară de noi înșine.

Este înțelept să luăm viața în serios, dar nu în tragic.

Dumnezeu se poate lipsi de noi, dar noi nu ne putem lipsi de El.