Mana Zilnica

Mana Zilnica

19 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

19 IANUARIE

 Viziune şi întuneric

L-a apucat o groază și un mare întuneric. Genesa 15:12

Ori de câte ori Dumnezeu dă o viziune unui credincios, El îl pune, cum ar veni, în umbra mâinii Lui şi datoria credinciosului este să rămână liniştit şi să  asculte. Exisită un întuneric care vine din prea multă lumină şi atunci este timpul să ascultăm. Genesa 16 este un exemplu de ascultare de un sfat bun atunci când este întuneric, în loc de a aştepta ca Dumnezeu să trimită lumina. Când Dumnezeu îţi dă o viziune, iar apoi urmează întunericul, aşteaptă. Dumnezeu te va transforma conform viziunii pe care ţi-a dat-o, dacă vei aştepta timpul hotărât de El. Nu încerca niciodată să-L ajuţi pe Dumnezeu să-Şi împlinească cuvântul. Avraam a trecut prin treisprezece ani de tăcere, dar în acei ani toată încrederea lui în sine a fost distrusă; nu i-a mai rămas nici o posibilitate de încredere în căile naturale. Acei ani de tăcere au fost ani de disciplinare, nu de dizgraţie. Nu te forţa niciodată să arăţi că eşti plin de bucurie şi încredere, ci rămâi lângă Dumnezeu (vezi Isaia 50:10-11).

Mă încred eu în carne? Sau am trecut dincolo de orice încredere în mine, în oameni ai lui Dumnezeu, în cărţi, în rugăciuni sau în stări de extaz şi acum încrederea mea este pusă în Dumnezeu însuşi, nu în binecuvântările Lui? „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic” -El Shaddai, Dumnezeul Tată-Mamă. Motivul pentru care noi toţi avem parte de disciplină este acela de a cunoaşte că Dumnezeu e real. De îndată ce Dumnezeu devine real pentru noi, ceilalţi oameni devin nişte umbre. Nimic din ceea ce fac sau spun ceilalţi sfinţi nu poate tulbura pe cel care este înrădăcinat în Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

IANUARIE 19

DANIEL 3:27

”   şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.”

Evreii aceştia erau acolo unde-i aşezase Dumnezeu. Cînd a venit această încercare, ei împlineau voia lui Dumnezeu, pe care-L cinsteau şi-L slujeau Din pricina aceasta El i-a izbăvit în chip miraculos. Focul nu a avut nici o putere asupra lor, şi nici măcar miros de foc nu s-a prins de ei.

Dumnezeu protejează pe cei ce sunt în limitele voii Lui şi care rămân acolo, supuşi în orice situaţie; dar El este deasemenea slăvit prin faptul că mirosul focului încercării nu rămâne peste noi, adică nimic în cuvintele noastre, în comportarea noastră, nu trădează contaminarea greutăţilor prin care am trecut; nu plângere, nu agitaţie, nu emoţie şi nici măcar amărăciune, căci încercarea credinţei noastre are ca rezultat lauda Domnului Hristos. Ne-a chemat El acolo unde suntem? îi suntem noi supuşi de bună voie în toate lucrurile? Atunci El ne va păzi, nu numai în încercare, dar chiar şi după aceea, căci harul şi părtăşia Lui vor împiedica orice „miros de fum” să vina şi să usuce rouă de sus peste mărturia noastră.

Un credincios trece poate printr-o încercare profundă şi personală şi totuşi, el slujeşte pe Dumnezeul său şi pe semenii lui fără ca aceştia din urmă să remarce mirosul focului; cu toată durerea inimii lui, el răspândeşte pacea, mângiierea şi chiar bucuria… prin duhul lui de credinţă .

Acolo unde lucraţi, fiind în limitele voii lui Dumnezeu, poate atmosfera este grea şi apăsătoare; ea însă nu vă câştigă; mirosul de foc nu rămâne peste voi şi aceasta, dacă starea sufletească este ca a acelor tineri care în poziţia în care se găseau, ei cinsteau pe Dumnezeu şi-I slujeau cu credincioşie.

Sau poate trăiţi în mijlocul unor oameni formalişti şi legalişti, care sunt neprihăniţi în ochii lor înşişi dar din care emană un duh greu de moarte? Păstraţi părtăşia cu Dumnezeu şi cu Fiul Său Isus Hristos, la care sinteţi chemaţi. Dar să nu uităm că această părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul este condiţionată de umblarea noastră in lumină după cum Dumnezeu este lumină. Neprihănirea proprie poate fi contagioasă. Dacă suntem încredin­ţaţi că umblăm în limitele stricte ale voii lui Dumnezeu, „mirosul de foc” nu va rămânea peste noi, indiferent prin ce încercări trecem, iar mărturia noastră nu numai că nu va li afectată, ci dimpotrivă, va fi „o mireasmă de la „viaţă la viată” fiindcă „în adevăr, noi suntem înaintea Iui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos” (2 Cor. 2:15, 16).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de  Fritz BERGER

19 IANUARIE

„Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Psalmul 23:1

Aceasta n-o poate spune oricine, ci numai aceia care se tem de Dumnezeu şi au experimentat dragostea şi bunătatea Lui, fiind conştienţi că Domnul îngrijeşte de turma Lui, o poartă în păşuni verzi şi întoarce toate lucrurile spre binele acelora care-L iubesc. Astfel, în orice împrejurare, ei sunt mulţumiţi. Căci căile Domnului cu noi sunt căi de educare. Păşunile verzi sunt deseori prin încercări şi nevoi. Încercările ne învaţă să fim ascultători de Cuvânt; astfel putem primi apă proaspătă şi putem privi mai adânc în dragostea şi harul Său. Prin aceasta putem fi învioraţi şi tot mai siguri că El ne duce pe căi drepte din pricina Numelui Său. Toiagul şi nuiaua Sa ne mângâie. Aceasta se poate înţelege cu ajutorul unui exemplu: eu am fost unul care mă temeam de câini, şi căinii m-au gonit de multe ori. De aceea tatăl meu mă însoţea, şi avea de multe ori în mână o bâtă; acest lucru mă îmbărbăta, şi aveam asigurarea că eram ocrotit de câini. Asemănător ne păzeşte şi Bunul nostru păstor. În Isaia 35:4 este scris: „Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari, nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea Lui Dumnezeu; El Însuşi va veni şi vă va mântui.” Deci El este partea noastră. Prin credinţă în puterea Sa putem fi păstraţi în neprihănire şi feriţi de păcat. Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

19 Ianuarie

MĂRTURISIREA GURII, CREDINŢA INIMII    

Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.                                                          Romani 10.9

Dumnezeu spune că trebuie să mărturiseşti cu gura; ai făcut-o tu? Ai mărturisit deschis credinţa ta în Cristos ca Mântuitorul pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi? L-ai mărturisit, aşa cum te pofteşte Dumnezeu aici?

De altfel, Dumnezeu cere credinţă din inimă. Crezi tu sincer în Isus cel înviat? Te încrezi tu în El ca în singura ta nădejde a mântuirii? Poţi să spui cinstit înaintea lui Dumnezeu că ai această credinţă în inima ta? Dacă poţi să răspunzi cu sinceritate că da, tu ai mărturisit şi ai crezut în El, deci tu eşti mântuit. Textul nu spune c-ar putea sa fie altfel, ci este tot atât de clar ca un stâlp indicator, tot atât de luminos ca soarele de pe cer. El zice: ”Tu vei fi mântuit”. Crezând în Isus şi mărturisindu-L, eu pot să pun mâna pe această făgăduinţă ca s-o aduc înaintea Lui în momentul acesta şi pentru întreaga mea viaţă, în ziua morţii mele ca şi în ziua judecăţii, eu trebuie să fiu mântuit de pedeapsa păcatului, de întinăciunea păcatului, de puterea păcatului şi în sfârşit chiar de existenţa păcatului. Dumnezeu spune: ”Vei fi mântuit”. Eu cred. Voi fi mântuit: sunt mântuit. Slava să fie a lui Dumnezeu din veşnicie în veşnicie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

19 IANUARIE

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui ISUS HRISTOS!1 Petru 1.13

Aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi pe faţa pământului, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, erau evrei născuţi din nou şi lor le este adresată această epistolă. Ei cunoşteau acum un Hristos măreţ, înălţat la cer, nu un Mesia pământesc. De aceea erau şi aceşti credincioşi socotiţi pe pământ „străini.” Partea lor era să se bucure de mântuirea găsită în Domnul Isus Hristos şi să aştepte arătarea lui slăvită, când se va vedea ce înseamnă o fiinţă mântuită adusă în Casa Tatălui. Ce îmbărbătare pentru cei care azi trebuie să treacă prin multe necazuri şi prin dureri! Căci venirea Domnului înseamnă totodată încetarea oricărei dureri şi a oricărui necaz. Cât de aproape este clipa aceea scumpă când Domnul îşi va lua Mireasa ca s-o ducă acasă şi să fie astfel în veci împreună! Acum nu-L putem vedea cu ochii noştri, dar atunci, El ni se va arăta în măreţia şi slava Sa. Aşa cum stătea atârnat pe cruce văzut de toţi şi cum stă acum la dreapta Tatălui tot la fel de sigur El se va arăta în slavă. Întrebarea cea mai importantă este: îl aşteptăm noi oare? Există oameni care-L aşteaptă şi oameni care sunt nepăsători faţă de acest lucru. Pentru cei care îl aşteaptă, El va veni pentru a le da slava Lui; iar ceilalţi vor fi chemaţi la judecată. Cei care îl aşteaptă cu adevărat vor fi cunoscuţi nu numai atunci când va veni, ci şi acum prin comportarea, caracterul şi viaţa lor. Ei trăiesc numai pentru Dumnezeu, despărţiţi de o lume imorală care are o formă de evlavie. Adevăraţii credincioşi simt cu durere în inima lor lipsa Domnului şi doresc ca El să vină cât mai curând.

„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui.”

,AMIN! VINO, DOAMNE ISUSE!

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 19

Doamne, îmi dau seama de pericolul lucrării şi al activităţii, care este la fel de mare ca şi cel al liniştii şi al izolării, precum şi de faptul că singurul adăpost sigur eşti Tu însuţi. Ajută-mă să fiu mulţumit pe deplin cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

19 IANUARIE

«Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de cer­turi şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefo­lositoare şi zadarnice.» Tit  3,9

Există oameni care sunt neîncrezători si oameni care caută adevărul. Există copii ai lui Dumnezeu care au multe întrebări importante şi nu primesc răspuns. Sunt convins că printre cititorii mei există şi unii care au strigat de mul­te ori: «O, Doamne, de ce tocmai eu?» Şi Dumnezeu ta­ce. De ce nu-ţi răspunde? Pentru că te iubeşte! Iată ce gă­sim scris: «… va tăcea în dragostea Lui» (Ţef- 3,17). Fiul lui Dumnezeu a strigat pe cruce: «… Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46). Dar Dumnezeu a tăcut. De ce a tăcut oare — doar era vor­ba de Fiul Său iubit, care Il chema în suferinţă de moar­te, purtând povara tuturor păcatelor lumii? De ce nu a răs­puns? Pentru că ne-a iubit atât de mult – pe mine şi pe ti­ne! Autorii! Cântării Cântărilor a strigat: «... dragostea es­te tare …» (Cânt. 8,6)! Dumnezeu Şi-a iubit Fiul atât de mult, încât a strigat din ceruri: «Acesta este Fiul Meu preaiu­bit, în care îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţii» (Ma­tei 17,5). Isus Cristos a fost realmente părăsit de Dumne­zeu din cauza mea şi a ta, iar când a strigat după Tatăl, El a tăcut. De ce? O mai spun încă o dată: pentru că te-a iu­bit şi te iubeşte atât de mult! Această dragoste a fost mai puternică decât moartea Fiului Său.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

19 IANUARIE

Dimineaţa

L-am căutat, dar nu l-am găsit. Cântarea Cântărilor 3:1

Spune-mi unde ai pierdut tovărăşia lui Christos, şi eu o să-ţi spun unde Îl vei găsi. L-ai pierdut pe Christos fiindcă nu te-ai rugat? Atunci trebuie să-L cauţi pe genunchi şi Îl vei găsi. L-ai pierdut pe Christos păcătuind? Nu Îl vei găsi decât renunţând la păcat şi încercând, prin Duhul Sfânt, să îndepărtezi membrul prin care vine păcatul. L-ai pierdut pe Christos neglijând Scriptura? Trebuie să-L cauţi în Scriptură. Este adevărată zicala „Caută un lucru unde l-ai scăpat; este acolo”. Caută-L pe Christos unde L-ai pierdut, fiindcă El nu a plecat. Dar este greu să te întorci la Christos. Bunyan spune că drumul de întoarcere al pelerinului a fost cel mai greu. Douăzeci de mile înainte sunt mai uşor de străbătut decât o milă înapoi pentru a găsi ceva pierdut. Ai grijă să stai aproape de învăţător, odată ce L-ai găsit. Cum ai ajuns să-L pierzi? Nimeni nu s-ar fi gândit că te vei despărţi de un Prieten atât de preţios, de prezenţa Lui liniştitoare, de cuvintele Lui blânde şi de tovărăşia Lui. Cum de nu L-ai păzit în fiecare clipă, ca să nu-L scapi din ochi? Totuşi, de vreme ce L-ai pierdut, ce îndurare să-L poţi căuta, chiar şi prin gemetele tale „oh, dacă as şti unde să-L, găsesc!” (Iov 23:3). Du-te şi caută-L, fiindcă este periculos să stai fără Domnul tău. Fără Christos, eşti ca o oaie fără păstor; ca un copac fără apă, ca o frunză în furtună — desprinsă de copacul care ţi-a dat viaţă. Caută-L din toată inima, şi El se va lăsa găsit de tine. Pune-ţi tot sufletul în căutare şi, spre bucuria şi fericirea ta, îl vei descoperi curând.

Seara

Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Luca 24:45

Isus, pe care L-am văzut aseară deschizând Scriptura, deschide astăzi mintea celor doi ucenici în drum spre Emaus. În prima lucrare, aceea de a deschide Scriptura, are mulţi tovarăşi, dar în cea de-a doua este singur. Mulţi pot să deschidă Scriptura, dar numai Domnul poate deschide mintea ca să o primească. Domnul nostru Isus Christos este diferit de orice alt învăţător. Învăţătorii ating auzul, dar El atinge inima; ei ne cultivă inteligenţa, dar El ne deschide gustul pentru adevăr, prin care percepem tot ce este spiritual. Cei mai needucaţi oameni devin elevi în şcoala harului atunci când Isus Christos le dezvăluie prin Duhul Sfânt tainele împărăţiei şi le deschide ochii să vadă măreţia celor nevăzute. Cât suntem de binecuvântaţi, să avem înţelegerea luminată şi întărită de Marele învăţător! Cât de mulţi învăţaţi ai lumii nu cunosc lucrurile veşnice! Ei cunosc litera descoperirii, dar nu îi înţeleg spiritul. Au inima acoperită de un văl peste care ochii înţelepciunii fireşti nu pot trece. Astfel am fost şi noi odinioară. Noi, cei care acum vedem, am fost orbi. Pentru noi, adevărul era asemeni frumuseţii ascunsă în întuneric, nevăzută şi necunoscută. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Isus, am fi rămas şi acum neştiutori, fiindcă fără descoperirea harului Său, am fi încercat zadarnic să ajungem la cunoaştere, aşa cum zadarnic încearcă un copil să ajungă în vârful piramidelor, şi ne-am fi chinuit în van, aşa cum se chinuieşte un fluture să ajungă la stele. Şcoala lui Isus este singura în care se învaţă adevărul lui Dumnezeu; alte şcoli ne pot învăţa ce să credem, dar numai şcoala lui Christos ne învaţă cum să credem. Să ne lăsăm păcatele la picioarele lui Isus şi, în rugăciune fierbinte, să-L implorăm să ne vină în ajutor, pentru ca privirea noastră înceţoşată să devină strălucitoare şi înţelegerea noastră limitată să primească lumina cerului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

19 Ianuarie

 

Isus le-a spus (ucenicilor Săi) … că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. (Luca 18:1)

Uitaţi-vă cu băgare de seamă la furnică“, le-a spus odată prietenilor lui marele cuceritor oriental Tamerlane. Povestindu-le o întâmplare din tinereţea lui, a spus: „Odată am fost nevoit să primesc adăpost de la vrăjmaşii mei într-o clădire ruinată, unde am stat singur mai multe ore. Dorind să-mi distrag gândurile de la situaţia mea deznădăjduită, mi-am aţintit privirea asupra unei furnici care căra o boabă de porumb mult mai mare decât ea, în sus pe un zid înalt. Am numărat încercările ei de a-şi duce planul la bun sfârşit. Boaba de porumb a căzut la pământ de 69 de ori, dar insecta a perseverat. A 70-a oară a ajuns sus. Realizarea furnicii mi-a dat curaj în momentul acela, şi n-am uitat niciodată lecţia“. din Afacerile Împăratului

O rugăciune care foloseşte rugăciunile anterioare care n-au primit răspuns ca o scuză pentru lene, a încetat deja să mai fie o rugăciune a credinţei. Pentru cine se roagă cu credinţă, rugăciunile care n-au primit răspuns nu sunt altceva decât dovada că răspunsul este mult mai aproape. De la început şi până la sfârşit, lecţiile şi exemplele Domnului nostru ne învaţă că rugăciunea care nu este fermă şi persistentă, nici reînsufleţită şi reîmprospătată, şi care nu-şi adună puterea din rugăciunile anterioare, nu este rugăciunea care va triumfa.      William Arthur

Arthur Rubinstein, marele pianist, a spus odată: „Dacă neglijez să exersez o zi, observ eu; două zile, observă prietenii mei; trei zile, observă publicul“. Este vechiul principiu: „Repetiţia face perfecţiunea“. Trebuie să continuăm să credem, să ne rugăm şi să facem voia Lui. În orice artă, când artistul încetează să exerseze, ştim rezultatul. Dacă am folosi acelaşi nivel de judecată sănătoasă în credinţa noastră pe care-l folosim în viaţa de zi cu zi, am merge înainte spre perfecţiune.

Motto-ul lui David Livingston era: „Am hotărât să nu mă opresc niciodată până nu ajung la ţintă şi până nu mi-am atins scopul“. El era biruitor prin perseverenţă neclintită şi încredere în Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

19 Ianuarie

Iov 18.1-21

Copleşindu-şi prietenul cu tot felul de acuze, Elifaz, Bildad şi Ţofar lucrau, fără să-şi dea seama, la clătinarea credinţei acestuia.

«A acuza» este metoda specifică a lui Satan. Şi acesta nu numai că îl atacă pe cel credincios înaintea Domnului, cum am văzut că o face în cap. 1 şi 2, ci îl acuză şi înăuntrul său, inspirându-i îndoieli: «Nu ai o credinţă adevărată! Nu eşti mântuit! Vezi bine că Dumnezeu te-a părăsit! Dacă ai fi un copil al Lui, nu te-ai comporta astfel…!» Şi, odată semănate cele dintâi îndoieli, sunt atrase şi altele, iar vrăjmaşul se folo­seşte de ele pentru a ne şopti din nou: «De vreme ce ai îndo­ieli, aceasta este dovada că îţi lipseşte credinţa; un credincios nu se poate îndoi…».

Să respingem cu fermitate „săgeţile arzătoare ale celui rău”. In ce fel? Folosindu-ne de scutul credinţei”, altfel spus, de încrederea simplă, curată, în Dumnezeu şi în promisiunile Cuvântului Său (Efeseni 6.16).

Bildad îl evocă pe împăratul spaimelor (v. 14). Este moar­tea, ameninţare permanentă, spre care orice om este constrâns să-şi îndrepte paşii, fără să ştie când o va întâlni. Dar, pentru credincios, ea nu mai este un subiect de groază. Domnul Isus, înfruntând El însuşi de bunăvoie moartea, 1-a făcut fără pute­re pe cel care avea puterea ei, pe Satan (Evrei 2.14).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

19 ianuarie

Text: Efeseni 6:5-9

SLUJIŢI CU BUCURIE, CA DOMNULUI

Robilor, ascultaţi de stăptnii voştri… ca nişte robi ai lui Cristos.Efeseni 6:5, 6

Stăteam într-o dimineaţă foarte devreme, în faţa unui hotel din New York,    aşteptînd autobuzul pentru a merge la aeroport. Strada era pustie. Atenţia mi-a  fost atrasă de un bărbat singuratic ce curăţa uşa de sticlă a intrării hotelului. Cu  mare grijă, ştergea orice pată. A şters uşa chiar şi pe cantul ei de sus ca să nu fie  nici o urmă de praf sau păianjeni. Ceea ce făcea ca această muncă să-mi atragă  atenţia era că nimeni nu o inspecta, că în timpul zilei multă lume va deschide  aceste uşi murdărindu-le şi lăsîndu-şi amprentele pe panourile ei de sticlă. Cu  toate acestea, el lucra harnic şi cu credincioşie, cu mare grijă ca să fie sigur că panourile de sticlă nu au nici o pată. Ce lecţie, mi-am zis, pentru creştini! Toată  munca noastră ar trebui să se caracterizeze printr-o asemenea hărnicie şi migală. Chiar şi atunci cînd nici un ochi omenesc nu se uită, cînd nimeni nu apreciază  eforturile noastre, ar trebui să ne străduim să facem totul cît mai bine, pentru Domnul. Voinţa noastră de-a lucra din greu nu trebuie să rezulte din dorinţa de-a  cîştiga aprecierile altora, ci dintr-o conştientă adîncă a faptului că sîntem „robi ai lui Cristos”. Putem vedea asemenea exemple la unii din slujitorii aleşi de Dumnezeu, care au trăit, au lucrat şi au slujit în locuri ascunse. Ei s-au dăruit pe ei înşişi unei slujiri conştiente, zi cu zi, ştiind că numai Cristos vede credincioşia şi devotamentul lor.Doamne, ajută-ne să trăim fiecare moment al vieţii cu sentimen­tul unei chemări divine, ştiind că eşti mulţumit cînd Iţi facem din inimă voia Ta (Efeseni 6:6).                                                                                               P.R.V.

 

Chiar dacă alţii n-or să vadă

Jertfa mea, credincioşie, zel,

Slujba mea de rob al lui Cristos

E să-I fiu plăcut în orice fel.                    – Branon

Lumea încoronează succesul;

Dumnezeu încoronează credincioşia.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

19 IANUARIE.

ADU-I PE OAMENI LA HRISTOS

„Dacă doi dintre voi se învoiesc … să ceară un lucru … le va fi dat” (Matei 18:19)

„Au venit la el nişte oameni, care l-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „… scoală-te, ridică-ţi patul” (Marcu 2:3-11). Din istoria acestui bărbat învăţăm că unii oameni nu pot ajunge la Domnul Isus pe cont propriu; starea în care se găsesc face lucrul acesta imposibil. Să remarcăm aici trei lucruri importante:

1) A fost nevoie de patru oameni credincioşi. Legătura frăţească face minuni deci, caută parteneri de rugăciune care să stea alături de tine. Domnul Isus a spus: „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri”.

2) Ei n-au putut fi opriţi de mulţime. Mulţimea avea propria ei direcţie. Unii erau curioşi, alţii erau critici, iar alţii erau căutători sinceri. Pentru a-l aduce pe cel drag la Isus, va trebui să depăşeşti orice lucru şi orice persoană care îţi stau in cale.

3) Ei „au desfăcut acoperişul”. Bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu, ridică-ţi glasul în rugăciune, „desfă acoperişul” dacă trebuie, dar nu te da bătut. Domnul Isus nu i-a dezamăgit şi El nu te va dezamăgi nici pe tine. E greu să ridici povara de pe altcineva, dar dacă îţi respecţi promisiunea, Dumnezeu şi-o va ţine pe-a Lui. Nu capitula în faţa epuizării sau a descurajării. Nu te opri până nu-i aduci la Hristos.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Marţi, 19 Ianuarie 2016

Nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, în afară de păcat. Evrei 4.15

Când este să vorbim despre natura Persoanei Domnului, există pericole de tot felul: putem tăgădui umanitatea Sa adevărată sau o putem accentua într-un mod greșit, pierzând gândul dumnezeirii Sale perfecte și absolute. Ni se spune în mod clar că El a fost și este Om – „Omul Hristos Isus“ (1 Timotei 2.5). El este singurul Om perfect care a umblat vreodată pe acest pământ. Însă a fost Omul perfect fiindcă a fost, de asemenea, infinit mai mult decât Om. Creatorul S-a coborât în mijlocul creației Sale și a luat locul de Cap al ei (Coloseni 1.18). Pe pământ I-a fost pregătit un trup. El a venit „prin femeie“ (Galateni 4.4), împlinind astfel prima veste bună rostită de Dumnezeu, atunci când spusese că Sămânța femeii va fi aceea care va zdrobi capul șarpelui. Aceste cuvinte ne asigură că El este Om, în sensul cel mai deplin – Om care S-a născut și a trăit aici, pe pământ.

Venind în această lume de bunăvoie, El a luat o natură perfectă, lipsită de păcat: trup, suflet și duh. Cât de atent este Duhul Sfânt ca să nu pună umanitatea sfântă a Domnului în contact cu vreo cât de mică pată a căderii! Ca rezultat a ceea ce El este în Sine Însuși, moartea Sa a fost absolut voluntară și eficace în mod divin: „Ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții“ și să-i elibereze astfel pe cei preaiubiți ai Săi. Această eliberare nu este doar izbăvirea de puterea lui Satan și de moarte, ci și introducerea în prezența Dumnezeului cel viu, deoarece, ca Mare Preot milos și credincios, Domnul nostru a făcut ispășire pentru păcatele poporului (Evrei 2.14,17).

Astfel, Persoana și lucrarea sunt perfecte în mod divin; totuși, suntem asigurați de compasiunea și de ajutorul Omului care a suferit fiind ispitit, însă în a Cărui inimă n-a existat niciun răspuns la acele ispitiri.

S Ridout

Sămânţa Bună

Marţi, 19 Ianuarie 2016

Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, și nu se mai ridică. Isaia 24.20

Cutremure

Ce înseamnă aceste cutremure care îi împietresc de groază pe mii de oameni? Omul nu le poate explica în ciuda agerimii minții sale. Cei mai mari oameni de știință nu sunt în stare să descopere modul de formare al cutremurelor. Numai atât este clar: trăim pe scoarța unui pământ, al cărui foc puternic, interior poate izbucni în orice loc și în orice timp.

Astăzi tremură sub un șoc seismic Noua Zeelandă, mâine sunt îngroziți milioane de oameni în SUA. Astăzi auzim de un cutremur în India, Italia, mâine se anunță șocuri seismice ușoare în Anglia. Nu au acestea nimic să ne spună? Sunt astfel de evenimente uriașe pur și simplu întâmplătoare? Cu siguranță, nu! Aceste cutremure din diferite locuri nu sunt altceva decât glasul lui Dumnezeu pentru urechi surde și inimi nepăsătoare (Matei 24.7; Luca 21.11).

Se pare că mijloacele normale nu mai sunt în stare să-i trezească pe oameni din somnul păcatului; în acest caz, Dumnezeu se folosește de mijloace extraordinare. Dacă oamenii refuză să asculte glasul Său în lucrarea de mântuire de la Golgota, atunci îi face să audă bubuiturile cutremurelor. Dacă nu vor să se gândească la judecata viitoare și la veșnicie, atunci îi obligă pe această cale.

 

 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: