Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

12 IANUARIE

 

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când era singur, la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.Marcu 4:34

Noi singuri cu El. Isus nu ne ia mereu la o parte să ne explice lucruri. El ni le explică pe măsură ce putem să le înțelegem. Alte vieţi sunt pentru noi nişte exemple din care avem de învăţat. Dumnezeu lucrează în noi ca să putem arăta cine suntem prin viaţa pe care o trăim. Aceasta este o muncă îndelungată care durează atât de mult, încât Dumnezeu are nevoie de tot timpul şi eternitatea pentru a face un om după planul Său. Singurul mod în care-I putem fi folositori lui Dumnezeu este acela de a-L lăsa pe El să ne conducă prin meandrele şi ungherele propriilor noastre caractere. Este uimitor cât suntem de ignoranţi în privinţa caracterului nostru! Nu recunoaştem invidia sau lenea sau mândria atunci când le vedem în noi. Isus ne descoperă tot ce se afla în fiinţa noastră înainte ca harul Lui să-şi fi început lucrarea. Câţi dintre noi am învăţat să privim cu curaj inlâuntrul nostru?

Trebuie să ne debarasăm de ideia că ne înţelegem pe noi înşine; aceasta este ultima trufie ce trebuie să dispară. Singurul care ne înţelege este Dumnezeu. Cel mai mare blestem în viaţa noastră spirituală este trufia. Dacă ne-am putea vedea vreodată în felul în care ne vede Dumnezeu, n-am mai spune niciodată ..O, sunt atât de nevrednic!”, pentru că am şti că suntem mult mai nevrednici decât se poate spune. Cât timp nu suntem pe deplin convinşi de nevrednicia noastră, Dumnezeu va continua să ne îngrădească până când vom rămâne singuri cu El. Atât timp cât există în noi un clement de mândrie sau de încredere în sine, Isus nu ne poate învăţa nimic. El ne va lăsa să trecem prin dezamăgirea unei mândrii intelectuale rănite sau prin dezamăgiri sentimentale. Va dezvălui în noi afecţiuni nepotrivite – lucruri pentru care nu ne-am gândit niciodată că El trebuie să ne întâlnească singuri. Auzim multe lucruri la cursuri, dar ele nu sunt încă limpezi pentru noi. Le vom înţelege clar atunci când vom fi singuri cu Dumnezeu şi El ni le va explica.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 12

GENESA 32:28

„Tu ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii.”

Dumnezeu are un plan pentru viaţa noastră care trebuie să se împlinească. Să nu ne mirăm deci dacă este o luptă în noi. Firea veche nu poate să priceapă rostul chemării dumnezeieşti; ea poate arăta multă râvnă şi evlavie, dar ungerea sfântă nu se bazează niciodată pe ele.

Totuşi Dumnezeu vede inimile care sunt dornice să-I slujească. El vede nedumerirea, dezorientarea în care se sbat atâţia din copiii Lui, victime a unor păreri false despre ce înseamnă a fi un adevărat creştin. De câte ori noi luptăm împotriva împrejurărilor, neştiind că Dumnezeu foloseşte acele împrejurări spre binele nostru; luptăm cu oameni şi nu realizăm că Dumnezeu foloseşte pe acei oameni! „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28).

Tînărul sau tânăra luptă cu părinţii lor scuturându-se de ocrotirea lor. în realitate ei luptă cu Dumnezeu; părinţii se întristează şi Dumnezeu rabdă. Ca şi Israel, noi murmurăm împotriva asprimii, a greutăţilor din pustie; murmurăm împotriva cuielor şi a spinilor crucii care de fapt sunt însăşi esenţa chemării noastre, murmurăm împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, şi nu înţelegem că luptăm împotriva lui Dumnezeu însuşi.

Lupta lui lacov ar fi continuat, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit. Dar Domnul a atins punctul tare al slujitorului Său; El i-a scrântit şoldul, care pentrucei credincios reprezintă sursa propriilor sale puteri, centrul mândrici lui. El ar vrea să facă la fel şi cu noi. Ceea ce este însă tare în noi, nu este în stare să slujească lui Dumnezeu. în viaţa noastră, crucea trebuie să fie aşezată nu numai ca să se ridice către cer, dar şi să-şi adâncească rădăcinile în întreaga noastră fiinţă.

Cînd va fi astfel, nu vom mai privi oamenii şi împrejurările ca pe o piedică ci mai degrabă ca pe un mijloc ales de Tatăl nostru ca să ne izbăvească de noi înşine. Fiind adânc umiliţi înaintea Lui, totul se va schimba pentru noi; vom începe a cunoaşte în sfârşit puterea care decurge dintr-o viaţă supusă în întregime voii Sale.

„Smeriţi-vâ dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe” (1 Petru 5:6),

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

12 Ianuarie

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte; Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pămînt, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijineşte, cînd este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.”Psalm 41:1-3

În cazul unei boli ni se recomandă tratamente, iar pentru eficienţa acestora ne sunt interzise unele mâncăruri. Aici avem un tratament oferit de Dumnezeu fără nicio interdicţie, ci din contra: „Căci orice făptură a Lui Dumnezeu e bună; şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri.” Dumnezeu Îşi găseşte desfăatrea în a face bine, şi pe copiii Săi îi învaţă şa fel. „Şi să nu daţi uitări binefacerea şi dărnicia; căci Lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” Evrei 13:16. În versetele În versetele de mai sus din Psalmi putem constata că multe boli sunt cauzate de lăcomie, dar ne este prezentată şi modalitatea vindecării acestor boli. Nu vreau să afirm că toate bolile sunt cauate de lăcomie, dar pe baza acestui text putem spune că multe boli sunt datorită lăcomiei  şi neascultării. În Exod 23:25 citim:” Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele şi va depărta boala din mijlocul tău.” Îţi mulţumesc Doamne Isuse că Tu eşti medic atât pentru trup, cât şi pentru sufletul meu. Amin

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

12 Ianuarie

IUBIŢI PÂNĂ LA CAPĂT

Domnul nu leapădă pentru totdeauna.              Iov 3.31

El poate lepăda pentru un timp, dar nu pentru totdeauna. O femeie îşi poate părăsi bijuteriile pentru un timp oarecare, dar ea nu le uită şi nu le aruncă la gunoi; cu atât mai mult Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Se vorbeşte de creştini sub har sau ieşiţi de sub har, ca şi cum ar fi vorba de animale care intră şi ies din bârlog, după voia lor; dar dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie astfel.

El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Cristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa – Biserica răscumpărată cu sângele Său.

V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16).

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

12 IANUARIE

Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor.

Luca 12.35-36

Toţi credincioşii care prin sângele Domnului Isus, au fost mântuiţi, au o nădejde sfântă şi neclintită: Hristos va veni să-i ducă în locaşurile Tatălui. Această nădejde vie ne umple inima pe deplin şi ne face să veghem şi să aşteptăm venirea Lui. Aşa cum în vremurile din urmă israeliţii trebuiau să stea cu mijlocul încins, încălţaţi, cu toiagul în mână aşteptând clipa când avea să vină ordinul de părăsire a ţării robiei, tot astfel aşteptăm şi noi cu nerăbdare clipa când Domnul Isus însuşi „cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu”, va veni pe nor ca să ne ia la El, la Tatăl în cer.Dacă această speranţă este vie în viaţa noastră, atunci noi suntem gata să-L întâmpinăm. Mijlocul nostru să fie încins bine ca nu cumva hainele noastre să ne împiedece, făclia noastră trebuie să ardă, ca să împrăştie lumina unei bune mărturii şi mâna noastră să mânuiască bine toiagul adevărului. În această stare nu este greu să arătăm în afară că suntem nişte călători care aşteaptă pe Domnul lor.Putem oare să ne imaginăm că israeliţii aveau alte preocupări decât plecarea lor din ţara robiei? Cu ce ne OCUPĂM noi şi ce ne UMPLE inima? Suntem într-adevăr gata să-L întâmpinăm pe Domnul? Sau nădejdea şi aşteptările noastre sunt încă pământeşti? Ce pagubă ar fi acest lucru!„Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” Cel care a spus: „Iată Eu vin curând”, va veghea asupra Cuvântului Său şi-L va împlini. Îi răspundem oare cu toată inima: „Amin; VINO Doamne Isuse”?Domnul nostru va veni în curând. Primii creştini erau atât de pătrunşi de această aşteptare încât nu-i mai interesau lucrurile materiale. Cât de mult ar trebui ca întreaga noastră fiinţă să radieze în jur de aşteptarea venirii Domnului Isus, lucrând pentru salvarea sufletelor din focul pierzării şi luptând pentru înălţarea adevărului Sfintei Cărţi.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 12

Doamne, această zi este a Ta în mod special; ajută-ne să ne amintim numai de Tine. Binecuvântează slujitorii şi slujitoarele Tale din întreaga lume.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

12 IANUARIE

«Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu.» 1 Ioan 4,2

Studiul aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu, im­plicit şi al pasajelor profetice, are o importanţă vitală pen­tru viaţa noastră spirituală. Petru ne îndeamnă să veghem cu statornicie până când (şi aici el vorbeşte despre reîntoar­cerea Domnului) «… va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre» (2 Petru 1,19). Uşa Cuvântului lui Dum­nezeu o vei deschide numai cu cheia perseverenţei. Sfân­ta Scriptură cere o studiere serioasă. Biblia poartă pecetea dumnezeiască a adevărului. Cine ar îndrăzni să o priveas­că cu dispreţ? Cine dispreţuieşte însă Scriptura îl dispreţu­ieşte pe Dumnezeu, care a scris-o prin inspiraţia Duhului Sfânt. Domnul doreşte să ne păzească pe toţi de indiferen­ţa şi de nepăsarea faţă de Cuvântul Său. Scriptura se «des­coperă» sub o cercetare atentă, deoarece este plină de sur­prize. Sunt deplin conştient că ritmul alert al vieţii noastre cotidiene urmăreşte să ne ţină cât mai departe de studiul Bibliei. Studiază Scriptura, doar atunci taina biruinţei lui Isus îţi devine clară! David ştia cât de necesară este studie­rea Scripturii: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta» (Psalm 119,11).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

12 IANUARIE

Dimineaţa

Sunteţi ai lui Christos.                         1 Corinteni 3:23

Tu eşti al lui Christos. Eşti al Său prin donaţie, fiindcă Tatăl te-a dat Fiului. Eşti al Său prin răscumpărare, fiindcă El a plătit cu sânge preţul răscumpărării tale. Eşti al său prin consacrare, fiindcă te-ai consacrat Lui. Eşti al Său prin înrudire, fiindcă eşti numit după numele Său, făcut unul din fraţii Lui şi adăugat la numărul lor. Lucrează în mod practic ca să arăţi lumii că eşti slujitorul, prietenul şi mireasa lui Isus Când eşti ispitit să păcătuieşti, răspunde „Nu pot să fac această ticăloşie, fiindcă sunt la lui Christos”. Principiile veşnice interzic prietenilor lui Christos să păcătuiască. Când bogăţia îţi stă în faţă şi aşteaptă să fie cucerită prin păcat, spune că eşti al lui Christos, şi n-o mai atinge. Eşti expus dificultăţilor şi pericolelor? Rezistă în zilele negre, amintindu-ţi că eşti al lui Christos. Eşti aşezat într-un loc în care alţii stau degeaba şi nu fac nimic? Pune-te pe treabă cu toate puterile, şi când îţi vei şterge sudoarea de pe frunte şi vei fi ispitit să murmuri, strigă: „Nu, nu pot să mă opresc, fiindcă sunt al lui Christos. Dacă nu aş fi fost cumpărat cu sânge, aş fi ca „Isahar” care „îşi pleacă umărul sub povară” (Genesa 49:14), dar eu sunt al lui Christos şi nu pot trândăvi”. Când cântecul sirenelor va încerca să te abată de la cărarea dreaptă, spune: „Muzica voastră nu mă poate fermeca; sunt al lui Christos”. Când cauza lui Dumnezeu îţi oferă oportunităţi, dăruieşte-ţi altora bunurile, fiindcă eşti al lui Christos. Nu te dezice niciodată de profesiunea ta de credinţă. Poartă-te întotdeauna ca un creştin, vorbeşte ca un Nazarinean, arată atâtea din caracteristicile cerului încât toţi cei care te văd să ştie că eşti al Mântuitorului şi să recunoască în tine dragostea şi sfinţenia Sa. „Sunt roman!” era în trecut un motiv pentru integritate; acum, faceţi în aşa fel încât argumentul vostru pentru sfinţenie să fie: „Sunt al lui Christos!”

Seara

 

Mai am încă de vorbit pentru Iov 36:2

Noi nu trebuie să ne lăudăm propriile virtuţi, nici să ne evidenţiem zelul; dar, în acelaşi timp, este păcat să căutăm întotdeauna să ascundem ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi pentru binele celorlalţi. Un creştin nu trebuie să fie un sat din vale, ci „o cetate atestată pe un munte” (Matei 5:14). El sau ea nu trebuie să fie o lumină „sub obroc” (vers. 15), ci o lumină aşezată într-un opaiţ, care luminează totul. Singurătatea poate fi bună la timpul ei, şi să-ţi ascunzi meritele este fără îndoială o dovadă de modestie, dar ascunderea lui Christos în noi nu poate fi justificată niciodată, şi păstrarea adevărului doar pentru noi este un păcat împotriva celorlalţi, şi o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Dacă ai un temperament nervos cu predispoziţie la singurătate, ai grijă să nu-ţi încurajezi prea mult pornirile, ca să nu ajungi nefolositor pentru biserică. Caută, în numele Celui care nu s-a ruşinat de tine, să faci tot ce poţi ca să spui şi altora ceea ce ţi-a spus Christos ţie. Dacă nu poţi să vorbeşti cu glas de trâmbiţă, foloseşte un ton mai potolit. Dacă amvonul nu poate fi tribuna ta, dacă presa nu-ţi poartă cuvintele pe aripile ei, spune alături de Petru şi Ioan „aur şi argint nu am, dar ce am îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6). Vorbeşte-i femeii samaritene de la fântâna din Sihar, dacă nu poţi să predici de pe munte. Inalţă-ţi rugăciunile către Isus într-un grup mai restrâns, dacă nu îndrăzneşti s-o faci în adunare; pe câmp, dacă nu într-o intersecţie aglomerată; în mijlocul familiei tale, dacă nu poţi să-I vorbeşti în mijlocul marii familii omeneşti. Din izvoarele dinăuntru, lasă ca râurile mărturiei să ajungă până departe şi să astâmpere setea oricărui trecător. Nu-ţi ascunde talanţii. Negustoreşte cu ei, şi vei aduce un câştig bun Domnului şi Stăpânului tău. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă o înviorare pentru noi, o bucurie pentru sfinţi, un folos pentru păcătoşi şi o onoare pentru Dumnezeu. Doamne, dezleagă limbile tuturor copiilor tăi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

12 Ianuarie

 

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

(Iacov 1:2-3)

Dumnezeu îi îngrădeşte pe ai Săi pentru a-i proteja. Deşi deseori ei văd numai partea rea a gardului şi, prin urmare, înţeleg greşit planurile Lui. Tot aşa a fost şi cu Iov, când a întrebat: „Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?“ (Iov 3:23). Ah, dar Satan ştia valoarea acestui gard! El L-a provocat pe Domnul, spunând: „Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?“ (Iov 1:10).

Pe paginile oricărei încercări sunt raze înguste de lumină care strălucesc. Spinii nu te vor înţepa până nu te rezemi de ei, şi nici unul nu te va atinge fără cunoştinţa lui Dumnezeu. Cuvintele care te-au rănit, scrisoarea care te-a îndurerat, cruzimea celui mai bun prieten al tău, nevoile tale financiare – toate Îi sunt cunoscute. El te mângâie cum nimeni n-o poate face, şi e atent să vadă dacă în ciuda tuturor acestor încercări, vei cuteza să te încrezi în El în mod deplin.

 

Gardul de măceş care ne protejează de intruşi,

Arată atât de sălbatic şi de gol

Când, desfrunzit de iarnă, fiecare ramură îşi arată

Ghimpii ce ar putea răni şi sfâşia.

 

Dar vine primăvara; şi ca toiagul care a înmugurit,

Fiecare rămurică înverzeşte toată;

Şi se împodobeşte cu perne moi din frunze delicate,

Acolo unde înainte erau numai spini.

 

Necazurile, care ni se par atât de tulburătoare,

Sunt îndurări trimise cu blândeţe

Pentru a ne proteja sufletele încăpăţânate de supărări mai grele

Şi pentru a ne apăra de dureri mai mari.

 

Ca să ne salveze de la groapă, nici o perdea de trandafiri

Nu va fi de folos în apărarea noastră,

Stavila care se interpune complet

Înţeapă ca un gard de sârmă ghimpată.

 

La început, când simţim durerea loviturii, plângându-ne

De rănile deschise care sângerează,

Gardurile aspre ale lui Dumnezeu care ne rănesc

Pot părea foarte aspre într-adevăr.

 

Dar, după aceea, vine primăvara binecuvântată a lui Dumnezeu

Şi murmurele amare încetează;

Asprimea tăioasă care ne-a străpuns înfloreşte

Şi dă naştere roadelor păcii.

 

Deci haidem să cântăm, calea noastră păzită care merge astfel

Printre capcanele ascunse ale vieţii,

Îmbinând în mod plăcut judecata şi îndurarea;

Pământul este trist, dar minunată-i cântarea.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

12 Ianuarie

Iov 10.1-22

„Îţi place să asupreşti?” – este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să-I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să-1 ui­tăm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.

Asemeni lui Iov în v. 8-12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14-16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m-a întocmit” în felul acesta şi care „m-a ţesut cu oase şi cu nervi” mă cunoaşte până în străfundul sufletului. Cum I-ar putea fi Lui ceva as­cuns – orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scru­tează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!

„Grija Ta mi-a păstrat duhul”, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde sar fi cufundat? Poate până la a-L blestema pe Dumnezeu şi la a-şi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

12 ianuarie

Text: Psalmul 121

DUMNEZEUL NOSTRU CARE NE PĂZEŞTE

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum

şi până în veac.

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat.Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere.Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire”  toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.                          D.J.D.

Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.

Pe slab îl face să stea neclătinat.

Ca să-i ridice sarcini şi durere,

întinde mîna celui împovărat.        – Psalter

Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.

 

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

12 IANUARIE.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (1)

„Învaţă-mă să fac voia Ta” (Psalmul 143:10)

Când ne gândim la voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, să începem cu ceea ce pretindem că suntem. Când ştii că faci voia Lui, poţi renunţa la mască. Nu trebuie să-i convingi pe oameni că eşti important când în taină te temi că nu-i aşa. Nimic nu e mai plictisitor sau mai jenant decât un om care îşi caută un statut pentru a impresiona. Un locotenent, proaspăt promovat, era nerăbdător să-şi impresioneze subalternii, aşa că, atunci când un tânăr soldat a intrat în biroul său, locotenentul s-a prefăcut că vorbeşte la telefon cu generalul. „Da, domnule general, puteţi conta pe mine”, a spus el în timp ce punea jos receptorul. Întorcându-se spre soldat, l-a întrebat ce doreşte. „Am venit doar să vă conectez telefonul, domnule”. Să pretinzi că eşti ceea ce nu eşti e o muncă grea. Din cauza aceasta te simţi atât de obosit după prima întâlnire, după un interviu pentru un loc de muncă sau când te afli în preajma unor oameni care aşteaptă să afişezi o anumită imagine. Înlăuntrul tău se găseşte o persoană neprefăcută. E aşa o uşurare când nu trebuie să pretinzi că eşti mai smerit decât în realitate, că te rogi mai mult sau că ştii mai multe din Biblie decât ştii de fapt. Vestea bună e că nu trebuie să te prefaci niciodată cu Dumnezeu; frângerea autentică îi este pe plac mai mult decât prefăcătoria spirituală. Pentru a împlini voia Lui şi pentru a deveni ceea ce doreşte El, trebuie să fii cinstit referitor la cine eşti. Psalmistul s-a rugat: „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă”. Aşadar, fii ceea ce eşti. Când faci aşa – El va face restul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Marţi, 12 Ianuarie 2016

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Romani 5.1,2

Trei lucruri în care ne lăudăm

De trei ori ni se spune în Romani 5 că avem motive să ne lăudăm sau să ne bucurăm. Mai întâi, ni se spune că, după ce am fost îndreptățiți prin credință, ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Ce contrast cu o afirmație precedentă din această epistolă, care ne spune că toți au păcătuit și nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu (Romani 3.23)! Odinioară nu ajungeam la gloria lui Dumnezeu, la fel ca un om care ar încerca să sară peste o prăpastie lată de un kilometru și care, fără îndoială, n-ar putea vreodată să atingă malul celălalt. Acum, fiind credincioși, putem să ne lăudăm în speranța că vom fi în acea glorie.

Cum se explică această diferență? Am putut oare să ne facem mai buni și, astfel, să ajungem la această glorie? Nicidecum! Dumnezeu a întocmit o cale prin care să-i îndreptățească pe cei nelegiuiți (Romani 4.5). Domnul Isus Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu, a fost dat pentru nelegiuirile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră (Romani 4.25). Învierea lui Hristos este dovada că, acum, tot ceea ce ne separa de gloria lui Dumnezeu a fost înlăturat. Toți cei care cred sunt îndreptățiți de toate lucrurile, au pace cu Dumnezeu și au deja intrare liberă în prezența Sa, prin credință.

Există însă ceva mai mult decât atât, anume că vom fi în chiar gloria lui Dumnezeu. În Fapte 7, Ștefan a privit cerurile deschise și L-a văzut pe Domnul Isus în gloria lui Dumnezeu. Iată un lucru minunat: există un Om acum în gloria lui Dumnezeu! Evrei 6.20 ne spune că El este Înainte-Mergătorul nostru și, fiindcă El este acolo, vom fi și noi acolo, împreună cu El. La venirea Lui, vom părăsi această lume a păcatului, pentru a merge în gloria lui Dumnezeu! În ce speranță strălucită ne putem lăuda!

K Quartell

 

Sămânţa Bună

Marţi, 12 Ianuarie 2016

Să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința … Proverbe 1.5

Picături de înţelepciune

Din carapacea greutăților, credința extrage perla de mare preț, și din adâncimile oceanului durerilor scoate la iveală coralul prețios al experienței.

Ura este o nemulțumire activă, invidia, una pasivă; să nu ne mirăm, deci, dacă invidia se transformă atât de repede în ură.

Înțelepciunea ne oprește să judecăm după simple aparențe, să dăm crezare la orice zvonuri, să facem tot ce putem, să spunem tot ce știm și să cheltuim tot ce avem.

Cum nu poți număra frunzele unui pom, așa nu poți să numeri gândurile; ele sunt ca și inelele într-un lanț, unul îl trage pe celălalt.

Nemulțumirea este un păcat frecvent în viața oamenilor. Suntem nemulțumiți de toate lucrurile, în afară de noi înșine.

Este înțelept să luăm viața în serios, dar nu în tragic.

Dumnezeu se poate lipsi de noi, dar noi nu ne putem lipsi de El.

 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: