Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

11 IANUARIE

 

Ce îi costă pe alţii ascultarea mea de Dumnezeu

Au pus mâna pe un anume Simon… şi i-au pus crucea în spinare.Luca 23:26

Dacă ascultăm de Dumnezeu, aceasta îi va costa pe alţi oameni mai mult decât ne costă pe noi, şi acest lucru ne doare. Dacă suntem îndrăgostiţi de Domnul nostru, ascultarea nu ne costă nimic, e o plăcere pentru noi să ascultăm, dar îi costă pe aceia care nu -L iubesc mult pe El. Dacă ascultăm de Dumnezeu, aceasta înseamnă că planurile altora vor fi date peste cap, iar ci ne vor acuza batjocoritori: „Asta numeşti tu creştinism?” Noi putem preveni această suferinţă, dar, dacă vrem să ascultăm de Dumnezeu, nu trebuie să o prevenim, ci să lăsăm ca preţul să fie plătit.Mândria noastră omenească se baricadează în acest punct: ..Nu voi accepta nimic de la nimeni”. Dar va trebui să acceptăm, altfel vom fi neascultători faţă de Dumnezeu. Nu avem nici un drept să ne aşteptăm să avem alt gen de relaţii cu oamenii decât cum a avut însuşi Domnul nostru (vezi Luca 8:2-3).Stagnarea în viaţa spirituală apare atunci când încercăm să purtăm noi înşine toată povara. Nu putem face acest lucru. Suntem atât de implicaţi în planurile universale ale Iui Dumnezeu, încât, imediat ce ascultăm de El, ascultarea noastră îi afectează şi pe alţii. Vom rămâne noi loiali în ascultarea noastră de Dumnezeu, vom trece prin umilinţa refuzului de a fi independenţi sau vom alege cealaltă cale şi vom spune:.,Nu-i voi face pc alţii să sufere”? Putem să nu ascultăm de Dumnezeu, dacă vrem, şi acesta va rezolva imediat situaţia, dar vom fi un motiv de întristare pentru Domnul nostru. Însă, dacă ascultăm de Dumnezeu. EI va avea grijă de cei care au avut de suferit consecinţele ascultării noastre. Trebuie doar să ascultăm dc El şi să lăsăm toate consecinţele pe seama Lui.

Fereşte-te de tendinţa de a-I dicta lui Dumnezeu ce consecinţe să aibă ascultarea ta de El.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 11

FAPTELE APOSTOLILOR 1:81

„Voi veţi primi o putere când Se va pogori Duhul Sfint peste voi, şi-Mi veţi fi martori…”

Cînd Domnul Isus a făgăduit ucenicilor Săi că vor fi îmbrăcaţi cu putere – şi El o făgăduieşte şi astăzi – această promisiune a legat-o de condiţia: „îmi veţi fi martori…”. Puterea aceasta de sus este darul Domnului Isus slăvit şi acordat cu un scop cu totul practic: ca să-I fim martori în viaţa noastră, să fim „…oameni vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune.” (Fapt. 6:3). Atunci putem prezenta pe Domnul Hristos semenilor noştri prin exemplul vieţii noastre zilnice, prin reflectarea unei vieţi duhovniceşti sănătoase şi normale, adică o viaţă trăită în limitile stricte ale Cuvântului lui Dumnezeu. În felul acesta oamenii vor fi atraşi şi câştigaţi. Adevărata putere nu se arată prin manifestări excentrice, spectaculoase, care să ne arate pe noi, ci ne este dată ca să slăvim pe Dumnezeu în vieţile noastre.

în al doilea rând, această putere ne transformă, ne eliberează şi ne face „…să ne purtăm într-un chip vrednic de Domnul şi să-I fim plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în adevărata şi deplina cunoştinţă a lui Dumnezeu” (Col. 1:10)

în al treilea rând, darul puterii’ Duhului Sfânt ne este făgăduit pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a propovădui pe Domnul Hristos acolo unde încă n-a fost vestit. Acest curent divin va trezi în noi tot ce poate fi folosibil în slujba lui Dumnezeu, neînţelegându-se prin aceasta numaidecât predicarea de la catedră, ci orice slujbă am putea să facem cu care să urmărim binele spiritual şi material al celor din jurul nostru, dar în primul rând, slava lui Dumnezeu. Numai în felul acesta El este gata să îmbrace cu autoritate, dragoste, stăruinţă, cu o îndrăzneală sfântă şi cu o mare SIMPLITATE, pe aceia a căror inimă este gata să asculte şi să prezinte pe Acela în care au crezut.

Martori ai Lui! Ce mare cinste ni s-a dat, dar şi ce mare răspundere! Dacă mărturia pe care suntem chemaţi să o dăm este ştirbită, ca să nu zic pătată cu orice ar putea să dezonoreze pe Domnul nostru, atunci această mărturie se va întoarce împotriva noastră şi ce trist ar fi ca ea să nu fie decât „fân, paie, trestie.”!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

11 Ianuarie

“Căci este bine ca inima să fie întărită prin har.” Evrei 13:9

Cine trăieşte pentru Dumnezeu? Oare nu aceia care trăiesc prin har? Da, aceştia slujesc Lui Dumnezeu. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum! Noi care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Romani 6:2. Cine are un „Da” pentru acest verset? Cum se potriveşte asta la tine, care zici că trebuie să păcătuieşti zilnic, şi tot aşa să vii ca să-ţi ceri iertare zilnic? Consideri, poate, că înţelegi mai bine aceste lucruri ca Dumnezeu Însuşi. În viaţa mea a venit o vreme când când am primit harul şi am recunoscut: „Eu nu înţeleg harul şi lucrarea de mântuire a Lui Isus Hristos, dar cred tot ceea ce este scris. Astfel, am primit şi cuvântul acesta:” Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” Şi „Pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”Am putut primi şi aceasta ca realitate pentru mine; şi aceasta este har. Har înseamnă şi următorul verset:”El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană, şi fără vină.” Coloseni 1:21,22.

Mulţi contrazic această veste plină de har susţinând:”Eu nu sunt în această stare; nu pot să mă consider aşa, ar fi păcat din partea mea. Cel care judecă astfel, se împotriveşte harului. Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune: „Dumneze era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neţinânu-le în socoteală păcatele lor.” Dar mulţi oameni spun:”Eu am săvârşit păcatul acesta, sau altul, şi nu pot fi plăcut înaintea Domnului.” Sfatul meu este: „Daţi-I dreptate Lui Dumnezeu şi lasaţi harul să lucreze.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

11 Ianuarie

CREDINŢA VEDE CURCUBEUL

Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor.                                             Geneza 9.14

Adeseori cerul ni se arată acoperit de nori grei, dar nu ne temem că va veni un nou potop pentru a distruge pământul. Curcubeul apare pentru a ne păzi de acesta teamă, el apare adesea în faţa ochilor noştri, pentru a ne aminti de făgăduinţa dumnezeiască. Legământul Domnului cu Noe e şi azi valabil, nu ne îndoim de aceasta. Atunci de ce ne temem că încercările care vin adesea să întunece cerul nostru sunt hotărâte ca să ne nimicească?

Dacă totuşi, în timpul acestor nori ameninţători, credinţa noastră ne aminteşte de curcubeul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm tulburaţi de temeri neîntemeiate. El nu îndreaptă spre noi un curcubeu distrugător. Nu; priviţi! acest arc este curbat în sus şi n-are nici coardă, nici săgeată. Este, un arc suspendat (aşezat) ca podoabă şi care nu mai e folosit pentru război, un arc cu multe culori care exprimă bucuria şi încântarea, arătând nădejdea şi dragostea; nici roşul sângeriu – culoarea mâniei, nici negrul – aceea a răzbunării nu sunt în el, pentru a întuneca culorile lui luminoase. Să avem deci curaj. Cerul nostru nu va fi niciodată atât de încărcat, pentru a nu se găsi loc pentru această mărturie a legământului lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu va fi aşa, noi vom avea încrederea că Acela care nu poate minţi, nu va lăsa neîmplinit legământul Său de pace, deci nu avem nici un motiv sa ne îndoim de Cuvântul Dumnezeului nostru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

11 IANUARIE

Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!1 Corinteni 14.38

În Proverbe 19.2 citim: „Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva” şi în Efeseni 5.17: „De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia lui Dumnezeu.”

În 1 Corinteni 15.34 apostolul Pavel spune, spre ruşinea lor, că sunt unii credincioşi care nu cunosc pe Dumnezeu. Este multă necunoaştere spirituală şi avem nevoie să învăţăm lucrurile cereşti. În 1 Corinteni 14 se vorbeşte despre rânduiala în adunări: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii.” Cei care se adună pentru Numele Domnului nu pot ca să facă ei rânduieli în adunări după propriile lor iniţiative şi după propriile lor concepţii. Noi suntem supuşi Domnului şi voinţei Lui. În 1 Timotei 3.15 apostolul Pavel ne scrie: „… să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu.” De asemenea şi alte texte ale Bibliei ne dau îndrumări clare în această privinţă. Nici un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să fie în neştiinţă. Acest cuvânt: „Dacă cineva nu înţelege să nu înţeleagă,” exprimă o stare tristă. Cine este în această stare nu mai cugetă, cum făceau cei din Berea, şi nu primesc mustrările din partea celorlalţi credincioşi. Câtă durere şi tulburare se produce acolo unde este prezentă necunoaşterea Bibliei!Cunoaşterea voii lui Dumnezeu în strânsă legătură cu supunerea şi ascultarea aduc binecuvântare şi unire frăţească. Ea ne face să fim şi voioşi şi supuşi unii altora, în frica lui Hristos şi ne dă puterea necesară ca să suportăm cuvântul de mustrare când este nevoie. În Cuvântul Lui, El ne-a descoperit toată măreţia lui Dumnezeu şi ne este de folos să străbatem această Carte ca pe o ţară binecuvântată în lung şi în lat.Isus e TOT ce ne trebuie. Ne putem bizui pe El în toate aspectele vieţii. În mâna Lui cea bună şi puternică trebuie să ne simţim în mai multă siguranţă decât în mâinile celui mai îndemânatic om. Toate darurile le avem ÎN ISUS. El este izvorul oricărei autorităţi şi a oricărei slujbe. Dacă îl avem pe El, avem totul şi din belşug. „Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl …” (Gal. 1.1).

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 11

Doamne, simplitatea veselă a încrederii în Tine pare aproape uşurătate până nu îmi amintesc de Tine, şi nu îndrăznesc să nu fiu vesel! împrăştie bucurie şi voioşie peste tot în jurul nostru astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

11 IANUARIE

«Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură (sau zidire) no­uă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.»                             2 Corinteni 5,17

Nostalgia (dorul de casă, dorul după cele trecute) este o ispită puternică a vremurilor noastre. Oamenii vor cu orice preţ ca totul să fie aşa cum a fost odinioară. In bisericile creştine găsim din păcate din ce în ce mai mult germeni de nostalgie spirituală. Omul cel vechi, cu înclinaţiile şi obice­iurile sale proaste, cu însuşirile sale păcătoase, trebuie dez­brăcat de hainele murdare. Nu contează că eul vechi şi mizerabil vrea cu orice preţ să rămână în viaţă, el trebuie să dispară complet: «iată că toate lucrurile s-au făcut noi». Pavel ne atrage atenţia: «… v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui (la o parte cu nostalgia) şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut» (1 Col. 3,9-10). Nu te opri la jumătatea drumului! Fă pasul hotărâtor care ar fi trebuit de mai mul­tă vreme făcut! De aceea: «întăriţi mâinile slăbănogite şi în­tăriţi genunchii care se clatină» (Isaia 35,3). Renunţă com­plet la vechea viaţă şi intră în cea nouă, în părtăşia cu Ta­tăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

11 IANUARIE

Dimineaţa

Dar nu au rădăcină. Luca 8:13

Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ. Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită. Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

Seara

Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta, Luca 22:32

Atât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; şi când nu ne rugăm, El este avocatul cauzei noastre, şi prin mijlocirea Lui suntem apăraţi de pericole nevăzute. Observaţi încurajarea adresată lui Petru: „Simone, Simone, Satana a cerut să vă cearnă ca grâul, dar…” (Luca 22:31-32). Dar ce? „Dar du-te si roagă-te pentru tine’? Acesta ar fi un sfat bun, dar nu aşa este scris. Domnul nostru nu a spus nici că „Eu vă voi ţine treji, ca să fiţi feriţi”. Şi aceasta ar fi fost o mare binecuvântare. Nu, El a spus: „Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”. Nu ştim cât îi datorăm Mântuitorului pentru rugăciunile în favoarea noastră. Când vom ajunge pe culmile cerului şi ne vom uita înapoi la toate situaţiile în care Dumnezeu ne-a condus, cât Îl vom lăuda pe Cel care, în faţa tronului veşnic, nimiceşte toate lucrările lui Satan! Cât Ii vom mulţumi că nu Şi-a retras niciodată pacea, ci Şi-a arătat zi şi noapte rănile din palme şi a purtat, numele noastre pe pieptarul Său! Chiar înainte ca Satan să înceapă să ne ispitească, Isus îl împiedică şi începe o pledoarie în cer. Mila învinge răutatea. Observaţi că El nu a zis „Satana v-a cernut; de aceea, mă voi ruga”, ci „Satana voia!”. El i-a văzut dorinţele, şi le-a oprit înainte să înmugurească. El nu a spus „Dar Eu am vrut să mă rog pentru voi”. Nu, El a spus „Eu m-am rugat pentru tine”. Am făcut-o deja. Am mers la tribunal şi am înaintat o contracarare înainte să fie făcută acuzaţia. O, Isuse, ce mângâiere este să ştim că Tu ne-ai pledat cauza împotriva duşmanilor noştri nevăzuţi, că le-ai dezarmat minele şi le-ai demascat ambuscadele. Acesta este un motiv de bucurie, recunoştinţă, speranţă şi încredere.

 

IZVOARE IN DEŞERT

11 Ianuarie

 

Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40:1)

Adunaţi mângâiere. Aceasta era misiunea profetului Isaia în momentul acela. Lumea este plină de inimi îndurerate şi nemângâiate. Dar înainte să fii competent pentru această lucrare înaltă, trebuie să fii exersat. Şi exersarea ta este extrem de costisitoare, deoarece, ca să fie completă, trebuie să suferi şi tu aceleaşi nenorociri care storc din nenumărate inimi lacrimi şi sânge. Prin urmare, propria ta viaţă devine secţia de spital unde eşti învăţat arta divină a mângâierii. Vei fi rănit, pentru ca în timp ce Marele Doctor leagă rănile tale, să înveţi cum să dai primul ajutor răniţilor de pretutindeni. Te întrebi de ce trebuie să treci prin necazul acesta mare? În următorii zece ani vei găsi foarte mulţi oameni suferind în acelaşi fel ca tine. Le vei spune atunci cum şi tu ai suferit şi cum ai fost mângâiat. Odată expusă problema, Dumnezeu va aplica pentru ei acelaşi anestezic pe care l-a folosit odată pentru tine. Şi atunci, în privirea arzătoare urmată de scânteia speranţei care izgoneşte din suflet umbra disperării, vei înţelege de ce ai trecut prin acea nenorocire. Şi-L vei binecuvânta pe Dumnezeu pentru disciplina care ţi-a umplut viaţa cu o aşa comoară de experienţă şi întrajutorare.  selectat

Dumnezeu ne mângâie nu pentru a ne face pe plac, ci pentru a ne face mângâietori.                                                              John Henry Jowett

 

Îmi spun că trebuie să zdrobesc

Frunza trandafirului,

Înainte ca să-i pot păstra şi folosi

Parfumul scurt.

 

Îmi spun că trebuie să frâng

Inima ciocârliei,

Înainte ca trilurile ei din colivie

Să facă să se aştearnă liniştea.

 

Îmi spun că dragostea trebuie să sângereze

Şi prietenia să plângă,

Înainte ca în cea mai adâncă nevoie

Să ating acel adânc.

 

Trebuie să fie mereu aşa

Cu lucrurile de preţ?

Trebuie ca ele să fie zdrobite şi să meargă

Cu aripile lovite?

 

Ah da! Prin zile de zdrobire,

Prin nopţi de-ncarcerare, prin cicatricele

Spinilor şi a drumurilor pietroase,

Aşa se capătă aceste binecuvântări!

 

 

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

11 Ianuarie

Iov 9.22-35

În cap. 7.6, Iov comparase scurgerea zilelor sale cu su­veica ţesătorului. Aici foloseşte imaginile unui alergător, a bărcilor purtate cu uşurinţă de un curent, precum şi a unui vultur care se repede asupra prăzii (vezi şi Iacov 4.14; Psalmul 39.5). Câtă vreme suntem tineri nu ne dăm seama de acest lucru, dar mărturia tuturor vârstnicilor este unani­mă – că viaţa este în realitate o trecere grăbită. Şi nu avem decât una singură de trăit!

Nu, nu pot fi oprite aceste zile care se duc pentru tot­deauna, în schimb, modul în care le folosim le poate da o valoare eternă. Cheltuit pentru lume, timpul se iroseşte în minciuni deşarte. Dar, dacă sunt folosite pentru Domnul, scurtele clipe petrecute pe pământ pot aduce roade care ră­mân (Ioan 15.16).

Adresăm un îndemn cu totul deosebit acelora dintre ci­titorii noştri care încă nu sunt ai Domnului: Această trece­re grăbită a zilelor este o provocare pentru multe persoane de a se bucura de viaţă. «Să ne grăbim să ne bucurăm de ceasurile fugare. Omul n-are niciun port, timpul n-are ni-ciun ţărm…» sunt cuvintele unui poet. Minciună! Există un ţărm (Marcu 4.35: „cealaltă parte”), există un port (Psalmul 107.30). Pregătiţi-vă să vă adăpostiţi acolo!

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

11 ianuarie

Text: Psalmul 23

REVENDICĂ-TI FĂGĂDUINŢELE DIVINE

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos

Filipeni 4:19

Cităm adesea versete familiare din Bibile, scoţîndu-le parcă dintr-un talisman legat la gît, numai în cazuri de urgenţă. Aceasta este o perspectivă greşită. In schimb, ar trebui să folosim promisiunile Cuvîntului lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a ne hrăni şi a ne întări în orice situaţie prin care trecem.In perioada de explorare şi populare a Americii (numită şi era pionierilor n.t.), un bătrîn lovit de sărăcie, s-a strecurat într-o aşezare de la frontiera de vest, I se epuizaseră toate resursele şi căuta ceva de mîncare. In timp ce umbla prin tabără, cineva care 1-a oprit ca să stea de vorbă cu el, a observat că purta la gît, legat cu o panglică, un mic săculeţ. Bătrînul i-a explicat că era un talisman oferit de cineva cu mulţi ani în urmă. După ce a deschis săculeţul, bătrînul a scos din el o hîrtie împăturită de mai multe ori şi i-a înmînat-o. Examinînd hîrtia, omul a constatat că era un act ce se dădea celor ce terminau serviciul militar în armata federală. Era semnată de însuşi generalul George Washington şi îi dădea dreptul purtătorului la o pensie pe viaţă. Ce mare surpriză a avut bătrînul soldat să afle că era deţinătorul unei promisiuni de bună credinţă că nevoile sale vor fi satisfăcute. Dar pentru că nu a revendicat nimic, trăia sărac, flămînd şi rătăcitor prin lume.Adeseori şi noi rătăcim prin pustiul unei sărăcii spirituale, în timp ce bogăţia promisiunilor divine zace nefolosită. Uităm că Dum- nezeu ne-a dăruit „bogăţia Sa în slavă”, prin lucrarea şi meritul lui Isus Cristos.Este vremea să ne oprim din rătăcirea noastră şi să începem să cerem cele făgăduite.        P.R.V.

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Şi nici o clipă singur nu mă laşi.

Puterea Ta e taina ce mă ţine

Din cel dintîi la cei din urmă paşi.  C. Ioanid.

Prea mulţi creştini trăiesc purtaţi de împrejurări în loc să se încreadă în făgăduinţele divine.

 

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

11 IANUARIE.

LASĂ-I SĂ ZBOARE DIN CUIB!

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa” (Matei 19:5)

Nu-ţi face copiii să se simtă vinovaţi pentru că au crescut! Ei s-au născut ca să zboare. Dacă nu vor putea, ce spune asta despre tine ca părinte? Dumnezeu a stabilit această regulă ca odraslele să-şi părăsească familia. Aşadar, când rolul tău se schimbă, nu-ţi pierde perspectiva şi nu te lăsa cuprins de resentiment şi milă faţă de tine însuţi. Învaţă să treci cu eleganţă de la postura de proprietar, la cea de antrenor. Aşa doreşte Dumnezeu să funcţioneze viaţa. Copiii tăi au ceea ce le trebuie pentru a reuşi pe cont propriu. Întrebarea este: dar tu? Nu-i ataca pe cei ce fac parte acum din viaţa copilului tău. E uşor să ai spirit critic când nu mai deţii controlul. Nu face aşa! Nimănui nu-i plac criticii; nu vei face decât să-ţi îndepărtezi copiii. Nu te pierde cu firea; ai investit prea mult în această relaţie. Fie că eşti supărat că ai dăruit atât de mult şi ţi se pare că primeşti atât de puţin în schimb, fie că într-adevăr nu eşti de acord cu alegerile lor, rugăciunea e o variantă mai bună decât cearta. Discută cu Dumnezeu despre asta. El poate schimba ceea ce tu nu poţi! Copiii tăi nu ar fi echipaţi corespunzător pentru viaţă dacă ar fi crescut din punct de vedere fizic fără să-şi dezvolte propriile opinii şi propria unicitate. Ca părinte, ai dreptul la propriile tale gânduri şi sentimente, dar odată ce ţi le-ai exprimat, respectă-le alegerile şi susţine-i cât poţi de bine. Nu-l lăsa pe diavol să-ţi fure cele mai valoroase investiţii. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să-ţi iubeşti copiii, să te rogi pentru ei şi să le fii alături când au nevoie de tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luni, 11 Ianuarie 2016

Pentru că așa zice Cel măreț și Cel înălțat, Cel care locuiește în eternitate și al cărui Nume este Sfânt: „Eu locuiesc în loc înalt și sfânt și cu cel cu duhul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhul celor smeriți și să înviorez inima celor zdrobiți“. Isaia 57.15

Acestea sunt cuvinte folositoare pentru noi toți. Un lucru foarte necesar în vremea de acum este un duh zdrobit. Nouăzeci la sută din problemele și din dificultățile noastre sunt generate de lipsa unui astfel de duh. Este uimitor să vedem cât de mult înaintăm în viața de zi cu zi, în familie, în adunare și în lume, atunci când eul este supus și mortificat. Mii de lucruri, care de altfel ne-ar tenta inimile, sunt socotite ca fiind nimic, atunci când sufletele noastre sunt într-o stare reală de smerenie. Putem să îndurăm insultele, putem trece peste afronturi, putem să călcăm peste prejudecățile noastre, ne putem supune altora, putem fi gata pentru orice lucrare bună, putem manifesta lărgime de inimă în toate acțiunile noastre și flexibilitate în toate căile noastre, toate aceste lucruri fiind de natură să împodobească învățătura Dumnezeului și Mântuitorului nostru.

Din nefericire însă, cât de des starea noastră nu este aceasta, ci manifestăm un temperament rigid și nesupus; ne cerem cu vehemență drepturile; ne căutăm interesele și urmărim lucrurile noastre; ne luptăm pentru propriile noastre păreri! O astfel de stare dovedește foarte clar că eul nu este în mod obișnuit evaluat și judecat în prezența lui Dumnezeu.

Trebuie să știm însă că Dumnezeu dorește să lucreze cu un material zdrobit. El ne iubește prea mult ca să ne lase într-o stare împietrită; prin urmare, ne trece prin tot felul de încercări și de exerciții de inimă, pentru ca, în final, să ne aducă într-o stare de suflet în care să ne poată folosi pentru gloria Sa. Voința trebuie să fie zdrobită; încrederea în sine, mulțumirea de sine și importanța proprie trebuie să fie retezate din rădăcină. Dumnezeu Se va folosi de împrejurările prin care trecem, de oamenii cu care avem contact zi de zi, pentru a ne disciplina inimile și pentru a ne supune voința. Mai mult, va acționa El Însuși asupra noastră, în mod direct, pentru a produce aceste rezultate practice importante.

C H Mackintosh

 

 

Sămânţa Bună

Luni, 11 Ianuarie 2016

Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața. 1 Ioan 5.12

Sunteți asigurat?

Această întrebare o găsiți în vremea noastră la tot pasul. Pe un panou publicitar, am citit expresia: „Asigurare înainte de orice“. Toate cele spuse aveau legătură cu asigurarea persoanelor, sau a clădirilor, sau a mașinilor etc.

Dar doresc să schimb puțin întrebarea și să o îndrept în domeniul viitorului. Acum întrebarea sună așa: Sunteți asigurat pentru veșnicie? Fiecare om știe că într-o zi va părăsi această viață, dar ce puțini sunt aceia care și-au asigurat sufletul lor! Tânărul nu se gândește la așa ceva, spunând că drumul credinței este pentru vârstnici. Asigurarea sufletului este pentru toți: tineri și vârstnici, învățați și mai puțin instruiți, bogați și săraci, bărbați și femei. Toți trebuie să ne asigurăm sufletul pentru veșnicie. Cum? Încredințând sufletul nostru în mâinile străpunse ale Mântuitorului! El este Unicul care poate să ne dea siguranță, pace, fericire, viață înainte de orice. La orice asigurare, cel care se asigură trebuie să-și dea acceptul. Așa este și cu asigurarea sufletului dumneavoastră. Trebuie să acceptați că Mântuitorul a adus o mântuire așa de mare, că El este singurul care poate să vă dăruiască viața veșnică: „Cine are pe Fiul are viața“. De aceea permiteți-mi să vă mai întreb încă o dată: sunteți asigurat?

 

 

 

 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: