Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “recenzie”

26 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vei ieși de bunăvoie la căpeteniile împăratului Babilonului, sufletul tău va trăi și cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc; și vei trăi, tu și casa ta.

Ieremia 38.17


Lecții din viața lui Zedechia (3) – Ascultare și mântuire

Ce cuvinte puternice! „Vei trăi, tu și casa ta.“ Pavel a folosit aceeași expresie atunci când temnicerul l-a întrebat: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?“. Răspunsul a fost simplu: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei mântuit, tu și casa ta“ (Fapte 16.30,31). Zedechia a auzit cuvântul care îl putea scăpa pe el și casa lui. Dar ce a făcut el cu ceea ce a auzit? L-a rugat pe Ieremia să nu spună nimănui despre conversația lor!

Zedechia era împărat, avea bani și influență, însă niciunul dintre aceste lucruri nu i-a fost de folos atunci când a stat înaintea judecătorului său. Venise ziua judecății – fiii săi au fost înjunghiați în văzul său, după care lui i-au fost scoși ochii. Moartea fiilor săi a fost ultimul lucru pe care l-a văzut. Apoi și-a petrecut restul vieții în închisoare. Avea treizeci și doi de ani.

Zedechia n-a ascultat de cuvântul Domnului pentru salvarea sa și a trebuit să se înfățișeze înaintea judecătorului. Niciun om nu va putea să negocieze cu Dumnezeu în ziua judecății. Orice gură va fi închisă atunci și toți vor fi găsiți vinovați și aruncați în iazul de foc, pentru totdeauna. „Învoiește-te cu împotrivitorul tău repede, cât ești pe drum cu el, ca nu cumva împotrivitorul să te dea pe mâna judecătorului și judecătorul să te predea executorului și să fii aruncat în închisoare“ (Matei 5.25).

Prin lucrarea Sa de la cruce, Isus Hristos „a devenit, pentru toți cei care ascultă de El, autor al mântuirii eterne“ (Evrei 5.9). „Cine crede în Fiul are viață eternă; și cine nu se supune Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.36).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Așadar, nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și [oameni] ai casei lui Dumnezeu.

Efeseni 2.19

Steven

Steven a venit în Anglia ca tânăr refugiat din Africa. El era o persoană fără țară. Presupunea că se născuse în Mozambic, însă putea să fi fost Zimbabwe. Nu și-a cunoscut tatăl niciodată, iar mama lui a murit pe când el era mic. Neavând carte de identitate, pașaport sau certificat de naștere, Steven a intrat într-o secție de poliție și a cerut să fie arestat. Ca persoană fără adăpost, închisoarea părea o variantă mai bună decât să încerce să se zbuciume fără sorți de izbândă cu un permis de rezident.

Înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu, și noi eram fără casă și lipsiți de orice drepturi în legătură cu relația noastră cu Dumnezeu. În Efeseni 2.12, apostolul Pavel ne descrie ca „străini, … fără speranță și fără Dumnezeu în lume“.

Apoi a venit momentul în care am putut să ne predăm lui Dumnezeu prin harul Său. Ne-am mărturisit vina, crezând că Fiul Său, Isus Hristos, a purtat pedeapsa noastră pe cruce. Cu aceasta, o mare schimbare a intervenit în viața noastră.

Am devenit, și acum suntem, „împreună-cetățeni cu sfinții“. Relația noastră cu Dumnezeu este în ordine, așa că putem sta liniștiți în prezența Lui, deoarece Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru care ne iubește.

Citirea Bibliei: Isaia 24.14-25.12 · Fapte 28.1-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 4:1-22

Complet îmbrăcat în aur, templul semnifică dreptatea desăvârşită şi curată. Mai mult, închi­nătorul nu se putea apropia de templu înain­te să fi trecut mai întâi pe la altarul de aramă pentru jertfe. Acest altar era pătrat, iar dimensiunile lui, „lung de douăzeci de coţi şi lat de douăzeci de coţi“, erau identice cu cele ale locului preasfânt. Altfel spus, gloriile acestui loc preasfânt cores­pund cu mă­re­ţia şi cu perfecţiunea sacrificiului reprezen­tat de altar.

Apoi este „marea turnată“, ai cărei doisprezece boi ne amintesc de lucrarea liniştită şi perse­ve­rentă a lui Hristos potrivit cu Efeseni 5.26, ca şi de stator­nicia de a Se manifesta în toate direcţiile, ca să reziste influen­ţelor externe şi să menţină curăţia. Numai după aceea sunt enumerate celelalte o­biec­te: li­ghe­nele, sfeşnicele, mesele, altarul de aur şi diferitele acce­sorii ale preoţilor, astfel încât să ne reamintească faptul că nu putem să ne bu­cu­răm de adevărurile reprezentate de aceste o­biec­te, îna­inte să fi fost curăţiţi din punct de ve­dere moral la „marea de bronz“ (Psalmul 26.6; 2 Co­rin­teni 7.1).

Cu excepţia paharului şi a pâinii de la momentul Cinei, închinătorul nou-testamental nu mai are înaintea lui nici obiecte vizibile, nici Ťtaineleť bisericeşti, nici ceremo­nialuri. În toată simplitatea, el este invitat să participe la Masa Dom­nului. Închinarea sa este în duh şi în adevăr (Ioan 4.24).

DUMNEZEU ÎȚI POATE VINDECA AMINTIRILE | Fundația S.E.E.R. România

„Eu fac… și nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17)

Satan este numit „pârâșul”, și el va încerca să te țină concentrat asupra păcatelor din trecutul tău. El te poate răni în fiecare zi dacă nu accepți iertarea lui Dumnezeu, nu te ierți pe tine însuți și nu mergi înainte. La cruce, Domnul Isus ți-a purtat păcatul și rușinea, dar Satan vrea să continui să le porți. Așadar, unde poți găsi un răspuns?

În Scriptură. Ia aminte la versetele care urmează:

1) „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17). Poate vei spune: „Dar asta este în viitor…” Adevărat. Dar Biblia spune că am „gustat… puterile veacului viitor…” (Evrei 6:5) și că viețile noastre pot fi ca „zilele cerurilor deasupra pământului” (Deuteronomul 11:21)!

2) „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase.” (Isaia 43:18-19); 3) „Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale…” (Isaia 54:4).

Acum, tu ai putea spune: „Nu mă pot abține să nu-mi amintesc!” Ba da, poți! Pavel a ucis și a întemnițat creștini înainte de a deveni apostol, și a scrie: „fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14)

Așadar, Dumnezeu îți poate vindeca amintirile, deci lasă vindecarea să înceapă!

21 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ia un urcior și pune în el un omer plin de mană și așaz-o înaintea Domnului, ca să fie păstrată pentru generațiile voastre.

Exod 16.33

Ce prețioasă aducere-aminte despre credincioșia lui Dumnezeu! El nu i-a lăsat să moară de foame, așa cum inimile lor nechibzuite anticipaseră prin necredință, ci le-a dat pâine din cer, i-a hrănit cu pâinea îngerilor și a vegheat asupra lor cu tandrețea unei doici, purtându-i pe aripi de vultur. Și, dacă ei ar fi rămas pe terenul harului, i-ar fi pus în stăpânirea veșnică a tuturor promisiunilor făcute părinților. Urciorul cu mană, reprezentând porția zilnică a unui om și fiind așezat înaintea Domnului, ne furnizează o întreagă bogăție de adevăruri. Acea mană nu a făcut niciodată viermi, căci reprezenta dovada credincioșiei lui Iahve, care S-a îngrijit de nevoile acelora pe care îi răscumpărase din mâna vrăjmașului.

Lucrurile nu mai stăteau la fel însă atunci când cineva făcea stocuri de mană. Într-un astfel de caz, mana se strica. Nu putem face stocuri, dacă pătrundem în adevărul și în realitatea poziției noastre. Este privilegiul nostru ca, zi de zi, să ne bucurăm tot mai mult de Persoana scumpă a lui Hristos, ca de Cel care a venit din cer să dea lumii viața. Însă, dacă cineva va face stocuri pentru ziua de mâine, adică dacă strânge adevăruri care depășesc nevoia lui prezentă, acestea, în loc să-i slujească drept întărire, se vor strica. Aceasta este o lecție salutară pentru noi. A învăța adevărul este un lucru foarte solemn.

Există marele pericol ca intelectul să înlocuiască conștiința și afecțiunile. Creștinul trebuie să folosească ceea ce obține. Trebuie să se hrănească cu Hristos după nevoia sa prezentă, iar această nevoie este oglindită în slujba prezentă pe care o face. Caracterul și căile lui Dumnezeu, bogăția și frumusețea lui Hristos, precum și adâncurile vii ale Cuvântului sunt descoperite doar credinței și nevoii. Ni se va da mai mult doar în măsura în care folosim ceea ce am primit. Calea celui credincios trebuie să fie una practică și acesta este punctul în care cei mai mulți dintre noi falimentăm. Creștinismul este eminamente o realitate vie – un lucru personal, practic și puternic – care se manifestă în toate scenele și împrejurările vieții cotidiene, răspândindu-și influența binefăcătoare și oferind caracterul său ceresc oricărei relații în care cineva este așezat de Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ne-a mântuit … nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus.

2 Timotei 1.9

Card de debit și de credit

Mulți oameni își imaginează că dețin un fel de card de debit și de credit la Dumnezeu. Datoriile (minusurile) și câștigurile (plusurile) sunt constant înscrise: pe de o parte ceea ce este rău – greșelile și păcatele; pe de altă parte ceea ce este bun – îndatoririle îndeplinite cu credință și faptele bune. Iar Dumnezeu va evalua apoi balanța. Astfel de oameni speră că nu vor fi datori și, prin urmare, că vor fi acceptați de Dumnezeu. Această idee nu are nicio bază în Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind creație a lui Dumnezeu, omul are obligația de a-L sluji în întreaga sa viață. Degeaba se așteaptă ei să învingă binele, căci binele nu este un bonus care poate compensa faptele rele sau răutățile.

Mai mult, tot binele pe care îl putem face nu Îl va satisface pe Dumnezeu și nici nu ne va pregăti pentru rai. Din nefericire, tot ce poate face omul mai bun nu este nicidecum lipsit de pată sau de păcat. Acest lucru îl putem testa rapid, întrebându-ne dacă faptele noastre bune au fost făcute cu adevărat din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele sau dacă au avut și alte motivații.

Concluzia Bibliei este pe cât se poate de clară: „Pentru că toți am ajuns ca ceva necurat și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită“ (Isaia 64.6). Isus Hristos a venit ca să ne ajute și să ne mântuiască. El „a suferit … pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Mântuirea este numai prin har și prin credință.

Citirea Bibliei: Iov 32.1-22 · Fapte 15.13-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 2:1-24

Nu trebuie să căutăm în aceste liste cu nume ordinea şi precizia presupuse, spre exemplu, de un registru de stare civilă. Aici, ca peste tot, Cu­vântul lui Dumnezeu nu răspunde curiozităţii sau cercetării întreprinse de inte­ligenţa ome­nească. În aceste capitole se pot observa de multe ori omisiuni, substituiri, inversiuni, care răspund intenţiilor Duhului lui Dumnezeu. Şi care sunt aceste intenţii? Pentru ce aceste lungi genealogii greu de citit? Este vorba în pri­mul rând de a dovedi drepturile familii­lor is­raelite la promisiunile făcute lui Avraam. Fie­ca­re israelit putea, rapor­tându-se la aceste genea­lo­gii, să-şi găsească originea şi să beneficieze de drep­turile lui la moştenire. Vai! ştim că în timpul când Domnul Isus a trăit printre noi, iudeii se lă­udau că-l aveau pe Avraam ca tată, re­fuzând în acelaşi timp să-L recunoască în mijlocul lor pe Cel care este înainte de Avraam (Ioan 8.58).

În ceea ce-l priveşte pe credincios, odată ce a primit viaţa divină, în momentul naşterii din nou, face parte din familia lui Dumnezeu. Descendenţa lui pământească devine neimportantă; Dumnezeu i-a devenit Tată în Isus şi el poate exclama: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!“ (1 Ioan 3.1).

TRECI DE PARTEA CEALALTĂ A LINIEI (1)

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)

În broșura „Cross The Line”, Sam Parker a scris: „Există o linie de demarcație în toate lucrurile. De o parte a liniei se află o șansă mai mare de a face să se întâmple lucruri bune (rezultate mai bune, relații mai bune, mai multe oportunități). Aici îi vei găsi pe toți acei oameni pe care îi admiri. De cealaltă parte a liniei, există mai puține șanse. Și cu fiecare linie, ai de ales: vrei să treci linia sau nu… Vrei acea șansă mai mare de a face să se întâmple lucruri bune (lucruri semnificative), sau pornești la drum cu șansa mai mică. E alegerea ta!

Apoi, vor exista acele momente în care, pe termen scurt, vei avea impresia că nu poți trece linia, indiferent ce faci. Dar în acel moment, ratările, obstacolele te vor ajuta să treci linia pe termen lung, într-un mod pe care nu l-ai fi putut vedea. Ele îți vor servi drept lecții, adăugând mai multă perspectivă și profunzime la experiența ta – făcându-te mai puternic și mai bine pregătit pentru provocările mai mari și mai importante cu care te vei confrunta în viitor. Dar nu vei ști asta la momentul respectiv. Atunci vei vedea doar linia, care ar putea părea ca un zid. Dar de fapt este doar o linie pe care vrei/trebuie s-o traversezi. Și depinde de tine dacă o treci sau nu, dar trebuie să te decizi, să faci acea alegere!”

Apostolul Pavel a ales să treacă acea linie și a scris: „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Să remarcăm cuvântul „alerg”. Este vorba despre o strădanie. Este nevoie de un angajament total. Dar, în cele din urmă, merită!

Așa că, azi – asigură-te că alergi de partea corectă a liniei!

30 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, în adunare, doresc să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să-i învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o limbă.

1 Corinteni 14.19

Cât de important este ca toți cei care iau cuvântul în adunare să-și amintească de aceste cuvinte! Știm că darul vorbirii în limbi își avea valoarea lui, ca semn pentru cei necredincioși.

Scopul suprem al vorbirii în adunare este zidirea, iar acest scop nu poate fi atins decât atunci când credincioșii înțeleg ceea ce se spune. Este imposibil ca cineva să mă zidească, dacă eu nu înțeleg ce spune. El trebuie să vorbească într-un fel inteligibil și suficient de tare, altfel eu nu pot primi nicio zidire. Acest aspect este cu siguranță demn de toată atenția pentru cei care vorbesc în public.

De asemenea, vom face bine să ne aducem aminte de faptul că singurul nostru mandat pentru a ne ridica și a vorbi în adunare este că Domnul Însuși ne-a dat ceva să spunem. Chiar dacă sunt doar „cinci cuvinte“, să le spunem și apoi să ne așezăm. Nimic nu poate fi mai lipsit de pricepere decât ca cineva să încerce să spună zece mii de cuvinte atunci când Dumnezeu nu i-a dat decât cinci. Este regretabil când așa ceva se întâmplă. Ce îndurare este să ne păstrăm în limitele măsurii noastre! Această măsură poate fi mică, dar nu contează, căci ceea ce este important e să fim simpli, sinceri și reali. O inimă sinceră valorează mai mult decât o minte deșteaptă. Un duh înfocat este mai bun decât o limbă elocventă. Acolo unde există o dorință reală pentru binele sufletelor, acest lucru se va dovedi mai eficient și mai plăcut lui Dumnezeu decât cele mai strălucitoare daruri, lipsite însă de această dorință. Ar trebui să râvnim după cele mai bune daruri, însă trebuie să ne amintim de „calea mai bună“, aceea a dragostei care întotdeauna se ține în umbră și care caută folosul altora. Nu că am prețui mai puțin darurile, dar cu siguranță prețuim dragostea mai mult!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.

Evrei 9.27

Norman Mailer

Puțin înainte de moartea sa, în anul 2007, autorul Norman Mailer a afirmat într-un interviu: „În viața mea a existat un amestec acceptabil de lucruri bune și de lucruri rele. Dacă eu merg în iad, atunci nu pot să-mi imaginez ce se va întâmpla cu jumătatea rea a omenirii“. Acest om avea doar o vagă idee despre existența lui Dumnezeu și despre existența celui rău. În plus, își formase propria imagine despre rai și despre iad. Prin urmare, scriitorul a anticipat întrucâtva moartea și viața de apoi, fără să capete însă siguranța că păcatele i-au fost iertate. Să fie acesta motivul remarcilor sale batjocoritoare?

Există, într-adevăr, persoane care consideră că, la unii oameni, binele cântărește mai mult decât răul, iar în cazul celorlalți, viceversa. Astfel de persoane fac parte, desigur, din grupul la care binele a înclinat balanța – sau așa gândesc ei.

Dacă cineva merge în rai sau în iad, aceasta nu depinde de numărul de fapte bune sau de fapte rele pe care le-a făcut! Fără îndoială că există greșeli în viața noastră și, cum noi nu le putem repara, nici nu putem sta cu ele înaintea unui Dumnezeu sfânt. Din acest motiv, fiecare are nevoie de Fiul lui Dumnezeu ca Răscumpărător. Pentru că Isus Hristos a fost prin Sine Însuși pur și sfânt, fără păcat, El a putut purta pedeapsa celor vinovați pe cruce. Dacă dorim să murim în pace și să avem parte de viața eternă, atunci trebuie ca El să fie Mântuitorul nostru.

Citirea Bibliei: Geneza 35.1-29 · Psalmul 21.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 8:31-40

La începutul rugăciunii lui, Solomon a prea­mărit credincioşia Domnului, îndurarea Sa (v. 23), măreţia Sa (v. 27). Acum el recu­noaşte faptele de care este capabil poporul şi care reprezintă consecinţele păcatelor lor.

Gândurile noas­tre se întorc de la Solomon spre Hristos, gran­diosul Mare Preot. El cunoaşte deplin slăbi­ciunea inimilor alor Săi şi Se adresează lui Dum­nezeu înainte ca Satan să-i cearnă, rugându-Se pentru credinţa lor, să nu se piardă. El a făcut aşa pentru Petru, înainte ca acesta să se lepede (Luca 22.32)… şi încă de câte ori pentru fiecare dintre noi, în chiar ceasul ispitei, fără ştirea noastră. În adevăr, Dumnezeu cunoaşte inima omului(v. 39; vezi Ieremia 17.9, 10).

Şi unde anume şi-a desco­perit măsura deplină a carac­terului ei înşelător această inim㠄nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vinde­care“? În ce împrejurări i-a cunoscut Hristos decăderea extremă? Oare nu la cruce, unde os­tilitatea omului a fost total exprimată contra Lui (Psalmul 22.16)? Dar crima aceasta – cel mai mare dintre toate păcatele lui Israel – va fi chiar şi ea iertată când naţiunea pocăită îşi va în­toarce privirile cu „duhul îndurării şi al cererilor“, nu spre „această casă“, ci spre „Acela pe care L-au străpuns“ (Zaharia 12.10).

ASUMĂ-ȚI RISCUL CREDINȚEI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18)

Porțile sunt dispozitive de apărare, iar asaltul asupra acestor porți necesită măsuri de atac. Gândește-te că Biserica ar fi un berbece (acea instalație de război folosită de cei din vechime să dărâme porțile sau zidurile unei cetăți). În loc să ne plângem de cultură, ar trebui să prezentăm opțiuni mai bune. Ar trebui să producem filme de calibru superior și să compunem muzică mult mai bună, să scriem cărți mai notabile, să înființăm școli superioare, și să pornim afaceri mai bune.

Așadar, ar trebui să ne oprim din a huli întunericul, și să începem să aprindem lumini. În cartea sa „Roaring Lambs” (Răcnetul mieilor), Bob Briner scria: „De ce să nu credem că într-o zi cel mai aclamat regizor de la Hollywood ar putea fi un creștin activ în biserica sa? De ce să nu sperăm că Premiul Pulitzer pentru reportaje de investigație ar putea merge la un jurnalist creștin din echipa unui cotidian important? Este oare prea mult să visăm că o expoziție majoră deschisă la Muzeul de Artă Modernă ar putea prezenta operele unui artist care face parte din personalul unuia dintre colegiile creștine cele mai bune? Mi-am ieșit din minți dacă aș spune că fiul sau fiica ta ar putea fi balerinul principal al Companiei de balet Joffrey, și totuși să conducă un studiu biblic săptămânal pentru alți balerini, exact acolo unde altădată această îndeletnicire era considerată o profesie falimentară din punct de vedere moral?!

Apostolul Pavel nu i-a criticat pe filosofii din Atena și nu le-a spus că vor ajunge în iad. Din contră, Pavel s-a folosit de altarul lor închinat Dumnezeului necunoscut, și le-a zis: „Am venit să vă spun cine este El: numele Lui este Isus!” Care a fost rezultatul? „Unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.” (Faptele Apostolilor 17:32) – dar Isus a fost proclamat între ei!”

Așadar, nu te mai ascunde, asumă-ți un risc bazat pe credință, și… vezi ce se întâmplă!

Navigare în articole