Mana Zilnica

8 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, amintește-Ți de David, de toate necazurile lui! Cum I-a jurat el Domnului, a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov: „Nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului meu, nu voi îngădui ochilor mei să doarmă, pleoapelor mele să dormiteze, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, locașuri pentru Puternicul lui Iacov“.

Psalmul 132.1-5

Psalmul 132 ne arată că David dorise încă din tinerețea lui să construiască un templu pentru chivotul lui Dumnezeu, chivot care era simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său Israel. A venit apoi timpul când David s-a odihnit de luptele cu vrăjmașii săi și și-a pus în gând să înceapă construcția templului. Dumnezeu însă nu i-a permis să facă acest lucru, amintindu-i că el era un om de război, care vărsase mult sânge de-a lungul anilor. Domnul i-a vorbit prin profetul Natan și i-a promis lui David că El Însuși avea să-i zidească o casă (2 Samuel 7.1; 1 Cronici 17).

De asemenea, Domnul i-a spus lui David că fiul său avea să-I construiască o casă și că El avea să-i întemeieze tronul pentru totdeauna (1 Cronici 17.10-14). Dumnezeu a spus despre Solomon că avea să fie un om al păcii și al odihnei și, de asemenea, că, în timpul domniei acestuia, El avea să-i dea lui Israel pace și liniște (capitolul 22.9,10). Solomon urma să fie o imagine a Domnului Isus care, într-o zi viitoare, va zidi o casă pentru gloria lui Dumnezeu.

David nu s-a supărat că nu i-a fost îngăduit lui să construiască templul, ci I-a fost recunoscător lui Dumnezeu pentru promisiunile minunate făcute lui și a început să facă pregătiri pentru templul pe care Solomon avea să-l zidească. Cantitățile enorme de aur, de argint și de diverse alte materiale pe care el le-a strâns pentru templu ne sunt prezentate în detaliu în 1 Cronici 29.1-5. La acestea s-au adăugat și cele oferite de conducătorii poporului și de poporul însuși. Să nu ne răzvrătim niciodată atunci când planurile noastre ambițioase sunt stopate, ci să așteptăm ca Dumnezeu să ne arate planurile Sale pentru viața noastră, recunoscând faptul că gândurile și căile Lui sunt cu mult mai înalte decât gândurile și căile noastre.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copilașilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr.  Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții.

1 Ioan 3.18,23

Kiko și Majan (1)

În anul 1930, un misionar a ajuns pe o insulă din Japonia. Acolo, într-un mic sat, el a întâlnit doi frați, Kiko și Majan, și le-a oferit o Biblie, pe care ei au și început s-o citească. Într-o dimineață, Kiko îi spune fratelui său: „Cartea aceasta este plină de surprize! Scrie aici că trebuie să ne iubim și să ne ajutăm unii pe alții. Hai să începem de astăzi să trăim după aceste idei“. În zilele următoare, un cerșetor trecea prin sat. Kiko și Majan l-au invitat în casă și i-au dat ceva de mâncare. Acesta s-a mirat de o asemenea primire, iar ei i-au explicat: „Citim o carte care ne vorbește despre un Dumnezeu iubitor, care este ca un Tată pentru noi. El vrea numai lucruri bune pentru noi. L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, ca să ne salveze de păcatele noastre“. Cerșetorul a vrut să audă și mai mult, așa că și-a luat obiceiul de a veni în fiecare zi pentru a-i asculta pe cei doi frați citind din carte. Vestea răspândindu-se, li s-au alăturat alții, formând în curând un întreg auditoriu. Tot mai mulți săteni s-au hotărât să-L urmeze pe Isus. Treptat, atmosfera din sat s-a schimbat: multe din vechile obiceiuri au dispărut, iar superstițiile lor ancestrale și datinile lor religioase japoneze au fost abandonate. Acum, oamenii se ajutau unii pe alții și erau din ce în ce mai puține certuri. Cu adevărat un miracol s-a produs: toți locuitorii acelei insule pierdute în arhipelagul Japoniei au crezut în Isus Hristos! Începând cu cei doi frați, Kiko și Majan, în scurt timp, citind Biblia și împărtășind-o cu vecinii lor, întregul sat a început o viață nouă, trăind după învățăturile lui Isus.

Citirea Bibliei: Isaia 40.1-17 · Evrei 5.11-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:1-12

Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o ase­menea necredincio­şie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „Împăraţi”, dar care nu a putut fi tre­cut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ie­roboam. Potrivit cu Luca 14.31, era o ne­bunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează infe­rioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvân­tarea ţinută în faţa arma­tei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia îm­părătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă se­cretă, cea mai efica­ce dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare“ (v. 12).

FIULE RISIPITOR, VINO ACASĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiul cel mai mare… s-a întărâtat de mânie…” (Luca 15:25, 28)

Pilda fiului risipitor vorbește despre doi băieți și dragostea tatălui lor pentru fiecare.

Cel mai tânăr și-a dezonorat tatăl și a ajuns la cocina porcilor. Când s-a întors acasă, pierduse totul – cu excepția iubirii tatălui său. Așadar, indiferent cine ești sau ce ai făcut, Dumnezeu te iubește și te vrea în familia Sa. Domnul Isus a făcut o afirmație uimitoare: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20).

În cultura evreiască din vechime, se considera că nu se cuvenea/nu era demn pentru un bărbat în vârstă să alerge. Bărbații purtau veșminte lungi și largi și trebuiau să le ridice în jurul taliei pentru a alerga, expunându-și astfel lenjeria intimă. Dar tatălui nu i-a păsat de ceea ce credeau oamenii, lui i-a păsat de fiul său rebel!

Din păcate, fratele său mai mare nu gândea la fel. Înțelegi acum de ce o mulțime de frați mai mici preferă să fie la „porci” în coteț și nu vor să intre în biserică? Pentru că le este teamă că frații mai mari îi vor lovi cu palma rea a judecății, în loc să-i atragă în brațele primitoare ale iubirii.

Fratele mai mare dorește pedeapsă, dar tatăl oferă iertare. Fratele mai mare dorește vinovăție, dar tatăl oferă har. Fratele mai mare vrea răzbunare, dar tatăl vrea împăcare.

Vestea bună este că indiferent cât de jos ai căzut, să știi că imediat ce te vei întoarce, Îl vei descoperi pe Tatăl tău ceresc în fața ta, îndreptând către tine brațele Sale deschise și inima Sa iubitoare!