Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “devotional”

04 iun. 2024

4 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe cei pe care i-a îndreptățit, pe aceștia i-a și glorificat.

Romani 8.30

Este bine să primim cu toată simplitatea acest mare adevăr. Unii își închipuie că nu putem ști că avem păcatele iertate atâta vreme cât ne aflăm pe acest pământ. Dar, dacă n-am putea ști că păcatele ne sunt iertate, n-am putea ști nici că Biblia este adevărată și că lucrarea lui Hristos este perfectă. Ești de acord cu aceste două lucruri? Atunci să știi că există aceeași temelie pentru ele și pentru adevărul iertării păcatelor. Iertarea păcatelor și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu sunt legate împreună în evanghelia prețioasă a lui Hristos. Dacă te îndoiești de iertarea păcatelor, atunci arunci aceeași umbră de îndoială și asupra adevărului cuvintelor rostite de Hristos: „S-a sfârșit!“, cuvinte rostite în cea mai solemnă împrejurare.

Totuși, știm cât de greu este ca inima să se sprijine pe simplitatea minunată a adevărului lui Dumnezeu cu privire la iertarea perfectă de păcate prin sângele lui Hristos. Gândurile noastre sunt prea superficiale și prea limitate pentru a cuprinde întreaga strălucire a harului divin. Suntem prea plini de legalism, prea plini de noi înșine. Avem gânduri deșarte cu privire la faptul că ar trebui să adăugăm ceva la ceea ce Hristos a făcut, ceva fapte, simțăminte sau experiențe. O astfel de gândire trebuie înlăturată. Doar Hristos este temelia măreață, stânca eternă, cetățuia mântuirii. „Pentru că toți cei care sunt din faptele legii sunt sub blestem“ (Galateni 3.10).

Să ne alipim de Hristos cu un simțământ tot mai adânc al stricăciunii noastre și tot mai înalt al perfecțiunii Lui, în umblarea noastră prin această lume rece și nelegiuită!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ne lăudăm și în necazuri, căci știm că necazul lucrează răbdare, răbdarea aduce experiență, iar experiența aduce nădejde.

Romani 5.3,4

Perseverența melcului

Când eram copil, mă uitam la melcii care se târau prin straturile de flori din grădina noastră. Eram fascinat de aceste creaturi mici, cu casele lor mari, cu burțile lor lipicioase și cu ochii lor care se întorceau ca niște periscoape, pentru a vedea totul în jur. Dar și acum îmi place să râd de viteza cu care se târăsc.

Cât de lent este un melc? Un studiu a arătat că se deplasează înainte cu aproximativ 12 metri pe oră. Nu este de mirare că vorbim despre „viteza melcului“ atunci când spunem că ceva este lent.

Deși un melc se mișcă greu, are o mare calitate: perseverența! El se străduiește cu toată puterea să își atingă scopul.

Și noi avem un țel, gloria cerească. Pe calea credinței trebuie să mergem înainte cu perseverență: „Aveți nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteți primi făgăduința“ (Evrei 10.36).

Ne confruntăm mereu cu adversități sau chiar cu eșecuri care ne permit să avansăm doar în „ritm de melc“. Acest lucru ne poate descuraja. Dar Domnul vrea ca noi să perseverăm pe cale. Chiar dacă Domnul nu ne arată imediat o soluție când ne aflăm într-o dificultate, să fim răbdători și să așteptăm ajutorul Său.

Apropo: O mare realizare necesită o mare perseverență.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 19.1-17 · Psalmul 105.23-45

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 36:35-38, 37:1-16

Minunata perdea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt era susţinută pe patru stâlpi. Firea omenească a lui Hristos, aşa cum ne-o dezvăluie evangheliştii, este un subiect inepuizabil pentru adorare şi închinare. El este Mesia al lui Israel (Matei), Robul credincios (Marcu), Fiul Omului (Luca), Cel care a venit din cer (Ioan). Fiecare fir: albastru, purpuriu, stacojiu sau in subţire răsucit, fiecare aspect al firii Sale, desăvârşit în sine, se întreţese cu celelalte în chip minunat, alcătuind întregul, care este viaţa Domnului nostru Isus Hristos. Dar această viaţă, aşa frumoasă, cum era, nu ne putea aduce la Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ea accentua adânca noastră mizerie morală. Era nevoie de moartea Lui. Şi, ca semn, chiar în momentul când Mântuitorul Îşi dădea viaţa pe cruce, Dumnezeu a rupt perdeaua, deschizând pentru închinători „calea nouă şi vie“ către El (Evrei 10.20).

Apoi au fost făcute chivotul şi masa. Drugii cu care erau transportate acestea prin pustiu ne fac să ne gândim la umblarea Domnului aici, jos. Poleirea cu aur ne aminteşte de versetul din Isaia: „Ce frumoase sunt … picioarele celui ce aduce veşti bune“ (52.7).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

HARUL ȘI ÎNCREDEREA | Fundația S.E.E.R. România

„Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului…” (Evrei 4:16)

Dacă te simți nevrednic să te apropii de Dumnezeu în rugăciune, oprește-te și cugetă la aceste cuvinte: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16) Cuvântul „har” înseamnă „bunătate nemeritată, îndurare, favoare și ajutor atunci când ai nevoie de el”. Ia aminte la următoarele trei lucruri importante despre har: 1) Când ai nevoie de har, te poți apropia de Dumnezeu cu toată încrederea. De ce? Pentru că te apropii de un tron al harului și al milei, nu de unul al judecății. Toate păcatele tale – trecute, prezente și viitoare – au fost plătite în momentul în care Isus a spus: „S-a isprăvit!” Satan, pe care Biblia îl numește „pârâșul”, vrea ca tu să te simți condamnat, vinovat și nedemn să te apropii de Dumnezeu. Dar în momentul în care ți-ai pus încrederea în Hristos, Dumnezeu te-a îmbrăcat în neprihănirea Lui. Prin urmare, poți veni întotdeauna la El cu încredere! 2) Când ai nevoie de mai mult har, roagă-te mai mult. Dumnezeu are tot harul necesar pentru a te ajuta, dar trebuie să mergi înaintea tronului Său și să îl ceri. Un creștin fără rugăciune este un creștin fără har. Biblia ne spune să creștem în har (vezi 2 Petru 3:18), iar dacă nu te rogi în fiecare zi, nu crești în viața ta spirituală. Așadar, care este răspunsul? Petrece mai mult timp în preajma tronului de unde curge harul! 3) Harul lui Dumnezeu este dat în funcție de nevoia ta din acel moment. El nu-ți va da decât mâine harul pentru mâine, așa că nu-i nevoie să-l ceri astăzi! Și nu te îngrijora: rezerva de har pe care o ai în Hristos nu se va epuiza niciodată! Așa că, îndrăznește și apropie-te de Dumnezeu zilnic, deci și azi – pentru că El nu te va respinge niciodată, oricât de des ai merge la tronul harului!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
02 iun. 2024

2 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație; pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități: toate au fost create prin El și pentru El. Și El este mai înainte de toate și toate se mențin prin El.

Coloseni 1.15-17

Domnul nostru Isus Hristos este Fiul dragostei Tatălui (Coloseni 1.13). În același timp, El este cu adevărat Dumnezeu, în timp ce de asemenea Îl reprezintă pe Dumnezeu în acest univers. Hristos este Chipul Dumnezeului adevărat, care este invizibil și pe care nicio făptură nu-L poate vedea (1 Timotei 6.16). Ca și Imagine a lui Dumnezeu, Hristos Îl reflectă pe Dumnezeu, deoarece El Însuși este Dumnezeu. Totuși, El a devenit Om, iar acum, ca Om, Îl revelează pe Dumnezeu omului, deși El este și rămâne Dumnezeu. El n-a renunțat niciodată la ceea ce era dintotdeauna atunci când a devenit ceea ce nu mai fusese niciodată.

Această taină de nepătruns – anume că Hristos este Dumnezeu și Om într-o singură Persoană, Cuvântul devenit trup – este acceptată prin credință, nu prin rațiunea omenească. Deși niciodată n-o vom înțelege pe deplin, ea constituie totuși un adevăr binecuvântat, care ne face să ne închinăm Lui, acum și pentru totdeauna.

Măreția lui Hristos este rezumată în trei puncte distincte în Coloseni 1.15-17. În primul rând, ea este văzută în relația Lui cu alții, El fiind Cel Întâi-născut din toată creația, în timp ce, ca Fiu, ca Singurul-născut, El este într-o relație unică cu Tatăl. În al doilea rând, Hristos este Creatorul tuturor lucrurilor (versetul 16); diferitele prepoziții folosite aici – în, prin și pentru – arată că El este Arhitectul, Executantul și Obiectul creației. Alte pasaje ne învață că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Duhul Sfânt au fost de asemenea implicați în actul creației. Ca și Creator, Hristos este mai înainte de orice lucru, fiindcă nimic nu a fost făcut fără El (Ioan 1.3). În al treilea rând, El este Acela prin care toate lucrurile stau în ființă și sunt susținute.

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată Mielul lui Dumnezeu!

Ioan 1.36

„Eu sunt“

Oprindu-ne în fața evangheliei după Ioan, vom auzi glasul Domnului, care ni Se prezintă sub câteva din titlurile Sale. Toate sunt ca niște raze de lumină care proiectează câte ceva din nespusa Lui glorie:

    Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer (6.51).

    Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (8.12).

    Eu sunt de sus … Eu nu sunt din lumea aceasta (8.23).

    Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit (10.9).

    Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi (10.11).

    Eu sunt Fiul lui Dumnezeu (10.36).

    Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi (11.25).

    Eu, Domnul și Învățătorul (13.14).

    Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (14.6).

    Eu sunt Vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic (15.5).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.55-18.9 · Psalmul 104.27-35

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 36:1-13

Într-o scurtă parabolă a evangheliei după Marcu, Domnul Se prezintă ca un stăpân care a plecat de acasă după ce a dat de lucru robilor Săi. El a lăsat „fiecăruia lucrarea lui“ (Marcu 13.34). Cu excepţia portarului, natura acestor lucrări nu este precizată. În absenţa Lui, Domnul a pregătit o îndatorire pentru fiecare dintre ai Săi, în raport cu vârsta sa şi cu capacităţile sale. Într-o altă parabolă, cea a talanţilor, vedem că stăpânul, la întoarcerea sa, cere socoteală lucrătorilor săi. Unii dintre ei primesc o recompensă, alţii sunt daţi de ruşine (Matei 25.14-30). Am făcut noi, fiecare în parte, ceea ce aştepta Domnul de la noi?

Lectura noastră de astăzi ne învaţă că multe daruri sunt aduse prea târziu. Momentul pentru a îndeplini o slujbă sau pentru a aduce un dar trecuse. Probabil că mulţi au muncit din greu, dar nu de îndată. Şi ceea ce nu aducem imediat poate să nu mai fie necesar în momentul când în sfârşit ne decidem: este prea târziu, ocazia este pierdută. Ce lecţie importantă pentru noi!

„Cortul era una“, concluzionează v.13. „Este un singur trup“, declară Efeseni 4.4. În ciuda divizării creştinătăţii în numeroase denominaţii, Dumnezeu vede Adunarea Sa ca fiind un întreg.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE SPUNE LUMEA DESPRE TINE? | Fundația S.E.E.R. România

„Se răspândeşte zvonul… că tu…” (Neemia 6:6)

Pentru a-l împiedica pe Neemia să reconstruiască zidurile Ierusalimului, dușmanii săi au răspândit zvonuri despre el. „Se răspândeşte zvonul printre popoare… că tu şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul… și că tu vei ajunge împăratul lor…” (Neemia 6:6). Nu vei putea controla ce gândesc oamenii și nu-i vei putea împiedica să vorbească, dar poți decide cum să răspunzi.

Neemia a raspuns astfel: „Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă cobor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.” (Neemia 6:3-4).

Din această istorie putem reține trei învățături importante:

1) Să refuzăm să acordăm unui critic mai multă atenție decât i-am acorda unui prieten. Pentru Neemia, oamenii care au contat au fost aceia care au stat de partea lui, și nu cei care erau împotriva lui. Așa că, în loc să încerce să schimbe păreri, el a schimbat vitezele și… a mers înainte!

2) Să acceptăm că odată cu oportunitatea vine și adversitatea. Pavel scria că i „s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9) Cu alte cuvinte critica este un semn de respect; dacă nu ai avea valoare, oamenii nici măcar nu te-ar observa!

3) Să nu uităm că bătăliile grele sunt cele care produc marile victorii. Satan nu ne va trimite o felicitare pentru că am decis să facem voia lui Dumnezeu, ci se va lupta cu noi la fiecare pas. Să nu uităm niciun moment că „Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)

Așadar, adu-ți aminte în fiecare moment că Dumnezeu este de partea ta – iar cu El alături, victoria este asigurată!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
01 iun. 2024

1 Junie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dragostea să fie neprefăcută; fie-vă groază de rău, alipiți-vă de bine; în dragoste frățească, iubindu-vă cu căldură unii pe alții.

Romani 12.9,10

În primul rând, apostolul ne îndeamnă: „Dragostea să fie neprefăcută“. Dragostea este din Dumnezeu, de aceea trebuie întotdeauna să fie sinceră și neprefăcută. Cine este născut din Dumnezeu are natura divină și de aceea este îndemnat să fie un „imitator al lui Dumnezeu“. Dragostea este lucrarea naturii divine și trebuie revelată în cei născuți din Dumnezeu, care sunt în această lume. Fără dragoste, cele mai frumoase daruri au puțină valoare. Dar ce greutate așază aceasta asupra noastră! Ah, cât de ușor este să dovedim dragoste doar în aparență! Cât de necesară este sinceritatea, împreună cu o judecată de sine permanentă!

Cel de-al doilea îndemn urmează în mod natural: „Fie-vă groază de rău, alipiți-vă de bine“. Dumnezeu este dragoste, însă prima veste pe care El ne-o aduce este: „Dumnezeu este lumină și în El nu este nicidecum întuneric“ (1 Ioan 1.5). Aceste cuvinte ne vorbesc deosebit de serios, mai ales în zilele îngăduinței de sine generale, ale indiferenței și ale satisfacției de sine care caracterizează această perioadă laodiceeană! Într-adevăr, acolo unde o inimă bate cu dragoste reală pentru Dumnezeu, se va găsi și această despărțire hotărâtă de tot ceea ce este necurat – această „groază de rău“. Un astfel de suflet umblă în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină. Nu poate fi mulțumit cu mai puțin.

Afecțiunea frățească nu este același lucru cu dragostea (vedeți 2 Petru 1.7). Se poate spune că ea își are izvorul în dragoste, însă cercul sau domeniul exercitării ei este mai îngust – este familia lui Dumnezeu, sau Adunarea. Nimic nu poate fi mai plăcut decât afecțiunea frățească intimă; dar ea poate să se răcească, poate să-și piardă din căldură, nu doar pentru că noi suntem slabi, ci și pentru că în frații sau surorile noastre există un lucru sau altul care ne poate pune dragostea la încercări obositoare. De aceea suntem îndemnați stăruitor: „În dragoste frățească, iubiți-vă cu căldură unii pe alții!“. Petru vorbește despre o afecțiune frățească neprefăcută (1 Petru 1.22).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul Omului Se dă în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî și a treia zi, după ce-L vor omorî, va învia.

Marcu 9.31

Un copil prezintă evanghelia

Un băiat stă în fața unei librării creștine și privește cu atenție la o imagine a răstignirii. Un bărbat îl observă și îl întreabă: „Știi cine este Acela?“.

Spontan, băiatul răspunde: „Da, Acela este Isus, Mântuitorul meu! A murit pe cruce pentru mine, pentru a mă salva. Oamenii din jurul Lui sunt soldații care L-au omorât. Iar această femeie care plânge este mama Lui“.

Domnul mai în vârstă îl bate pe băiat pe umăr și pleacă mai departe. Dar câțiva pași mai târziu este tras ușor de mânecă. Băiețelul a fugit după el și i-a vorbit: „Scuzați-mă, am uitat ceva. Domnul Isus nu mai este pe cruce. El este viu, pentru că a înviat. El locuiește acum în cer“.

Acest băiețel a cunoscut evanghelia și a rezumat-o în cuvinte simple: Isus Hristos a murit și a înviat!

Punctul culminant al evangheliei este învierea. Apostolii au subliniat în fiecare prezentare a veștii bune că Domnul este viu. Și astăzi, orice propovăduire a evangheliei trebuie să aibă acest conținut: Pentru a-i salva pe păcătoși, Isus Hristos a murit. Dar El a înviat și este viu, pentru că a fost victorios pe cruce. Un om mort nu poate salva pe nimeni. Dar Cel care a murit pentru noi și acum trăiește ne poate oferi o perspectivă dincolo de moarte.

Vestea bună nu este că Isus a trăit și a murit, ci că Isus a murit și trăiește!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.41-54 · Psalmul 104.13-26

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 35:20-35

Israeliţii puteau aduce numai ceea ce nu dăduseră înainte pentru viţelul de aur (32.3). Vom putea închina în slujba Domnului numai ceea ce nu am folosit deja pentru lume. Să nu ne risipim deci tinereţea.

Cine au fost cei care au dat? „Fiecare om pe care îl mişca inima lui şi fiecare om pe care îl îndemna duhul“ (v.21). Aceasta este esenţialul! Să-L iubim pe Domnul, Adunarea, pe aproapele nostru, iată condiţiile fundamentale atât pentru a face o lucrare bună, cât şi pentru a aduce un dar. Pe lângă toate acestea, ceea ce nu izvorăşte din dragoste de regulă nu este bine înfăptuit.

Unele lucruri puteau fi făcute în casă, în familie, de exemplu cusutul. Nu trebuie să ne imaginăm că a lucra pentru Domnul înseamnă în mod necesar a fi evanghelist sau misionar într-o ţară îndepărtată.

Să luăm notă de serviciul femeilor. Dacă nu toate erau „iscusite“ sau înţelepte (v.26), toate puteau avea, la fel de bine ca şi bărbaţii, tragere de inimă să facă sau să dea ceva pentru sanctuar (Tit 2.5).

Unora, Dumnezeu le-a pus pe inimă să dea învăţătură (v.34). Fie ca El să pună pe inima altora să asculte! Aşa vor putea toţi să facă o slujbă înţeleaptă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIN EXPERIENȚĂ ÎN EXPERIENȚĂ, CU DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Moabul… nu era turnat dintr-un vas în altul…” (Ieremia 48:11)

Dumnezeu a spus: „Moabul era netulburat din tinereţea lui şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul… De aceea, i s-a păstrat gustul şi nu i s-a schimbat mirosul.” Acest verset ne zugrăvește două tablouri; unul este natural și celălalt este spiritual. În tabloul natural, vedem cum se face vinul, fiind turnat dintr-un vas în altul. În imaginea spirituală, vedem cum Dumnezeu ne transformă trecându-ne dintr-o experiență în alta. Și, la fel cum – în procesul prin care se face vinul – atunci când vinul este turnat dintr-un vas în altul, lasă în urmă drojdia (care trebuie îndepărtată pentru a rezulta un produs de calitate), la fel Dumnezeu va permite să treci prin (și să lupți cu) situații care să-ți dezvăluie slăbiciunile, astfel încât să poți lucra asupra lor. Indiferent cât de stânjenitor ar fi, și oricât de mult ți-ai dori să scapi, Dumnezeu nu te va lăsa până când problemele tale nu vor fi rezolvate cu succes. Cum vei ști când se va întâmpla lucrul acesta? Pe măsură ce vei experimenta schimbarea în asemănare cu Hristos, „drojdia” adică păcatul îl vei lăsa în urma ta. În procesul devenirii sale, vinul nu este ținut la fel de mult timp în fiecare recipient; asta pentru că fiecare recipient are un scop diferit. Numai producătorul cunoaște scopul fiecărui vas și, prin urmare, determină cât timp este necesar să stea în el. La fel și-n plan spiritual, doar Dumnezeu știe prin ce trebuie să treci sau cât timp trebuie să rămâi în fiecare stadiu al acestui proces de transformare. Dacă și tu treci printr-o experiență sau alta astăzi, te încurajăm cu acest verset (Filipeni 1:6): „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
31 mai 2024

31 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

Ioan 15.9

Domnul spune: „Rămâneți în dragostea Mea“. Savurarea binecuvântărilor noastre și puterea noastră în mărturie depind de rămânerea în simțământul dragostei lui Hristos. Acele cuvinte solemne ale Domnului, „ți-ai părăsit dragostea dintâi“, arată primul pas pe drumul care duce la ruina și la divizarea mărturiei creștine pe pământ (Apocalipsa 2.4,5). Când creștinii au savurat cu adevărat dragostea divină, nimic n-a putut sta împotriva mărturiei lor unite. Când însă și-au pierdut dragostea dintâi pentru Hristos, prin pierderea simțământului dragostei Lui pentru ei, au încetat să mai prezinte o mărturie unită înaintea lumii.

Cât de des s-a repetat istoria Bisericii, la scară mică, în adunările celor credincioși! Dacă însă dăm ascultare cuvintelor Domnului și rămânem în dragostea Lui, trebuie să luăm seama la îndrumările Lui, fiindcă El ne arată calea. Putem rămâne în dragostea Lui doar dacă umblăm pe o cale a ascultării: „Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea“. Copilul care își urmează propria voință, în neascultare de părinți, are o foarte mică apreciere cu privire la dragostea lor. La fel este și cu creștinul: doar dacă umblă în ascultare de gândul Domnului va putea rămâne în savurarea dragostei Lui.

S-a spus pe drept că noi rămânem în dragostea lui Hristos așa cum cineva rămâne în căldura razelor soarelui stând în locul unde bate soarele. Dragostea lui Hristos este gustată pe calea ascultării și strălucește pe calea poruncilor Lui. Păzirea poruncilor Sale nu produce dragoste, la fel cum a sta în locul însorit nu creează lumina soarelui. Prin urmare, îndemnul nu este de a căuta, nici de a merita, nici de a obține dragostea, ci de a rămâne în ea.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.

Geneza 2.7

Sufletul viu

Când Dumnezeu a creat plantele, El a spus: „Pământul să producă vegetație, plante cu sămânță, pomi roditori care să facă rod după specia lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ“. Când a creat animalele acvatice și păsările, El a spus: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului, pe întinderea cerului“. Iar cu privire la animalele terestre, El a spus: „Să dea pământul viețuitoare după specia lor, vite, reptile și animale sălbatice ale pământului, după specia lor“.

Când însă a venit vorba de om, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ“ (Geneza 1.9-31).

Așadar, dincolo de toate dezbaterile, studiile și discuțiile științifice, să reținem că Sfânta Scriptură ne asigură că omul a fost creat ca o ființă specială: „Omul a devenit un suflet viu“. Acest suflet viu se deosebește de sufletul animalelor (Geneza 1.30). Materia extrasă din pământ, care este comună omului și celorlalte viețuitoare, primește aici un suflu divin, special. Acesta îi conferă omului capacități care îl diferențiază de animale, ca o reflectare a anumitor caracteristici divine. Iar când trupul se întoarce în pământ, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat“ (Eclesiastul 12.7). Această relație dintre om și Creatorul său dă naștere unei responsabilități. Și chiar dacă omul păcătos neagă sau ignoră această răspundere, nicidecum nu o poate anula, pentru că ea există.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.31-40 · Psalmul 104.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 35:1-19

Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alata este a face. În acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindune sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pen­tru a-l răspândi pe picioarele Învăţătorului.

Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). În această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie“ (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui. Şi sunt plăcute Domnului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PERSOANE POTRIVITE ȘI MEDIU POTRIVIT | Fundația S.E.E.R. România

„El… i-a scos pe toţi afară…” (Luca 8:54)

Biblia spune că, în timp ce vorbea Isus, a venit „unul din casa fruntaşului sinagogii şi i-a spus: „Fiica ta a murit”… Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai şi va fi tămăduită.” Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi pe mama fetei. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât.” (Luca 8:49-55). Învățătura pe care o primim din această întâmplare este una foarte importantă. Pentru a experimenta puterea lui Hristos care poate învia morții, ai nevoie de persoanele potrivite și de mediul potrivit. Așa cum uleiul și apa nu se amestecă, nici credința și îndoiala nu pot sta împreună. Să reținem faptul că Domnul Isus i-a luat pe apostolul Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și pe mama fetei cu El în casă și i-a scos pe ceilalți afară. Oare s-au simțit ofensați unii dintre ei și l-au criticat pentru asta? Cu siguranță, dar când te afli într-o criză, trebuie să te înconjuri cu oameni care se încred în Cuvântul lui Dumnezeu cel puțin la fel ca tine, și care cred că El are răspunsul. Când Iair a auzit că fiica sa a murit, cu siguranță că s-a gândit: „Până aici mi-a fost; nu se mai poate face nimic!” Dar nu așa a gândit și Domnul Isus! În textul original din limba greacă, Domnul Isus a zis: „Nu te teme, crede numai și continuă să crezi, și ea se va face bine.” Așadar, când ai de înfruntat probleme mari sau încercări puternice, tu ai nevoie de oameni ai credinței lângă tine. Ei vor continua să creadă, împreună cu tine, că Dumnezeu are soluția! Așadar, azi – asigură-te că ești într-un mediu potrivit, lângă persoanele potrivite!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
30 mai 2024

30 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu știam, fraților, că este mare preot; pentru că este scris: „Nu vorbi de rău pe mai-marele poporului tău“.

Fapte 23.5

Nu cred că Pavel ar fi putut dormi liniștit în acea noapte, cu o conștiință care să nu-l acuze, dacă nu și-ar fi retras cuvintele. Trebuie să existe mărturisire atunci când facem sau spunem ceva greșit; iar dacă nu există mărturisire, comuniunea noastră va fi cu siguranță întreruptă. Să ai comuniune în timp ce pe conștiința ta stă un lucru nemărturisit este un lucru imposibil. Putem spune că avem totuși comuniune, însă nu facem decât să ne înșelăm pe noi înșine. Trebuie să păstrăm o conștiință curată, dacă vrem să umblăm împreună cu Dumnezeu. Trebuie să ne temem de insensibilitate morală, de o conștiință pătată, de un simțământ moral tocit, care îngăduie ca tot felul de lucruri să treacă nejudecate, care poate comite păcatul și care poate totuși merge înainte, spunând: «Ce rău am făcut?».

Să veghem cu toții, cu o vigilență sfântă, împotriva unei astfel de stări! Să căutăm să cultivăm o conștiință delicată! Acest lucru va solicita de la noi ceea ce a solicitat și de la Pavel: „deprinderea“. Este însă o deprindere binecuvântată, care va aduce roade cu totul prețioase. Să nu presupunem că o astfel de deprindere înseamnă legalism! Nu, ci ea este o deprindere care ține în totul de creștinism!

Din nefericire, suntem obișnuiți să dăm doar puțină atenție cerințelor lui Dumnezeu și cerințelor semenilor noștri. Cât de puțin corespund conștiințele noastre standardului divin! Nesocotim cerințele și suntem insensibili la ele! Nu există zdrobire și căință înaintea Domnului. Este clar că o astfel de stare nu face decât să ne împiedice în mod serios creșterea spirituală. Ea Îl întristează pe Duhul Sfânt și Îi împiedică lucrarea de a-L prezenta pe Hristos inimilor noastre, singura lucrare prin care putem crește. Prin urmare, să ne deprindem să avem întotdeauna o conștiință curată și care să nu ne condamne, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la semenii noștri!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă nu zidește Domnul casa, degeaba lucrează cei care o zidesc; dacă nu păzește Domnul cetatea, degeaba veghează cel ce o păzește.

Psalmul 127.1

Etaj în flăcări!

Într-un mic oraș englezesc, sirenele dădeau alarma. Izbucnise undeva un incendiu. Tom a auzit alerta în măcelăria sa și, pentru că era membru al brigăzii de pompieri voluntari, s-a mobilizat îndată. A alergat la stația de pompieri, și-a îmbrăcat uniforma, și-a pus casca și a sărit în primul vehicul care se îndrepta spre locul incendiului. – Cât de surprins a fost când mașina de pompieri s-a oprit în fața propriei sale case, pe care tocmai o părăsise! Primul etaj era în flăcări.

În plan spiritual, această întâmplare ilustrează comportamentul multor oameni. Foarte activi în mediul lor social sau în comunitatea lor, ei sunt întotdeauna gata să vină în ajutorul altora atunci când sunt chemați și acest lucru este lăudabil în vremurile noastre egoiste.

Dar suntem oare siguri că „propria noastră casă“ este pusă la adăpost? Nu cumva este și ea în pericol? La urma urmei, și noi înșine și viețile noastre sunt afectate de păcat. Avem noi certitudinea că păcatele noastre sunt iertate? În ciuda angajamentului lor social, cei care nu sunt încă împăcați cu Dumnezeu trebuie să se aștepte la judecata și la pedeapsa Lui. Căci Dumnezeu este sfânt și drept și nu poate accepta păcatul!

Acum, când citim aceste rânduri, sună „alarma“ evangheliei. Degeaba ne gândim că doar ceilalți au nevoie de ajutor! Noi înșine trebuie să ne lăsăm mântuiți de Isus Hristos, Domnul (Romani 1.16-18)!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.17-30 · Psalmul 103.13-22

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 34:27-35

Este imposibil să ai legătură cu Dumnezeu şi să te bucuri de revelaţiile harului Său fără a o arăta şi în afară. Faţa lui Moise strălucea, deşi el nu ştia. Printr-o faţă fericită, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să arate în mod natural celor din jur fericirea lui. Fie ca lumea să vadă în noi reflectându-se ceva din iubirea lui Isus! Pavel le explică corintenilor de ce Moise îşi punea un văl pe faţa sa. Înainte de venirea Domnului pe pământ, chiar reflectarea gloriei divine nu putea fi suportată de omul păcătos, ci trebuia ascunsă. Dar „vălul este desfiinţat în Hristos“ (2 Corinteni 3.14). În adevăr, când a venit Domnul Isus, Dumnezeu a putut fi văzut în El în toată gloria harului Său. Ca urmare, acum, prin credinţă, Îl privim pe Domnul Isus „cu faţa descoperită“ şi suntem, sub aspect moral, „transformaţi“ în acelaşi chip, din glorie spre glorie“  (2 Corinteni 3.18).

Un alt privilegiu al lui Moise era acela de „a vorbi cu El“. Expresia se repetă de trei ori în aceste versete. Ce onoare pentru un om al lui Dumnezeu şi ce dovadă de intimitate! Nu este oare o legătură între comuniunea neîntreruptă cu Domnul şi o faţă radioasă? Fie ca Domnul să ne ajute să le experimentăm şi pe una şi pe cealaltă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AUZI ACEL „SUSUR BLÂND”? | Fundația S.E.E.R. România

„A venit un susur blând şi subţire… când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:12-13)

Când Izabela, soția regelui Ahab a lui Israel, a amenințat viața profetului Ilie, el s-a refugiat într-o peșteră. Și acolo Dumnezeu i-a vorbit: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:11-13). Dumnezeu îți poate vorbi în orice loc, în orice vreme, prin oricine, în orice situație. Dar El îți va oferi cele mai importante gânduri atunci când ești singur cu El! Pentru a auzi „susurul blând și liniștit” al lui Dumnezeu, trebuie să se întâmple două lucruri: 1) Trebuie să ai liniște și să fii singur. Asta înseamnă să blochezi orice contact cu lumea din afară și să te concentrezi doar asupra lui Dumnezeu. Nu toată lumea va înțelege sau va aprecia ceea ce faci, dar trebuie, dacă vrei să-L auzi pe Dumnezeu. 2) Trebuie să te apropii de El. În medie, o persoană primește între 50 și 100 de texte și e-mailuri în fiecare zi. Gândește-te: dacă ești dispus să-ți faci timp să te oprești și să-i asculți pe ceilalți, dar nu pe Dumnezeu, problemele tale nu se vor rezolva și situația ta nu se va schimba. Everett W. Sugg a scris și următoarea strofă a uneia dintre compozițiile sale: „Intră cu Domnul în cămăruța ta; Și acolo prin Duhul privește fața Sa. Acolo primești putere în cursă să alergi, După părtășia cu El mereu tu să tânjești!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
29 mai 2024

29 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.

2 Corinteni 4.6

Ce este unitatea Duhului? Este ea doar o chestiune locală, sau are în vedere întreaga Adunare? Există o unitate a Trupului și există o unitate a Duhului, iar acestea nu sunt același lucru. Noi nu putem strica unitatea Trupului, iar pe cea a Duhului trebuie să o păstrăm. Fiecare trebuie să fie pus sub disciplina Duhului, așa cum Trupul este sub conducerea Capului. Duhul conduce și lucrează. Dacă suntem supuși Duhului, ne vom pleca înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Unitatea Duhului nu este o chestiune locală; ea trece dincolo de limitele adunării locale și trebuie respectată ca și unitatea Trupului. Unitatea Duhului conduce la pace atât în adunările locale, cât și între adunări.

Dacă râvnim să păstrăm unitatea Duhului, dacă vrem cu tot dinadinsul ca inimile noastre să fie supuse Cuvântului lui Dumnezeu, nu vom fi doar noi mulțumiți, ci ne vom îngriji să mulțumim și conștiința fraților de pretutindeni. Noi nu suntem chemați să păstrăm unitatea Trupului, ci unitatea Duhului. Pentru a putea păstra unitatea Duhului în legătura păcii, trebuie să împlinim ce este scris în Efeseni 4.1,2: „Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii“.

Dacă, în ce mă privește pe mine personal, am o convingere dreaptă, dacă gândesc modest despre mine și renunț la voința proprie, abia atunci sunt capabil să ascult de voia lui Dumnezeu, așa cum arată Cuvântul lui Dumnezeu. Numai atunci voi avea cu adevărat o inimă smerită. Acest adevăr este foarte important.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?“.

Ioan 3.4

Născut din nou (6)

Fariseul Nicodim nu s-a îndoit de cuvintele lui Isus, care i-a spus că este necesar un nou început pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Mulți și-au exprimat dorința de a lua viața de la capăt! Dar întrebările lui Nicodim arată că el nu-și putea imagina felul în care ar putea avea loc un nou început atât de radical.

O nouă naștere naturală nu era posibilă și nici nu ar fi rezolvat problema. Natura păcătoasă a omului nu poate fi schimbată sau îmbunătățită. De aceea, Domnul Isus, când a vorbit despre nașterea din nou, S-a referit la un proces interior, spiritual.

Pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, omul trebuie să aibă o natură care să corespundă sfințeniei lui Dumnezeu. Această natură nu ne poate fi transmisă prin discuții teologice sau învățături biblice, nici chiar de către cel mai bun învățător. Nu ar fi suficientă nicio „îmbunătățire“ a naturii umane, ci este necesară o natură nouă, printr-o naștere din nou spirituală. Această natură nouă, divină, este dată credinciosului de către Dumnezeu (2 Petru 1.4).

Întrebările lui Nicodim arată că el nu experimentase încă nașterea din nou și că îi lipsea natura nouă. Prin urmare, el nu putea să înțeleagă natura Împărăției lui Dumnezeu. Isus i-a răspuns la întrebare și i-a explicat în detaliu cum poate avea acces la Împărăția lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.1-16 · Psalmul 103.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 34:12-26

Pentru a doua oară, Moise este cu Dumnezeu pe munte timp de patruzeci de zile. Ca urmare a celor petrecute, Dumnezeu Se face cunoscut ca un „Dumnezeu gelos“ (v.14), care doreşte să fie singurul la care să  se închine poporul Său. Nu că idolii I-ar fi făcut o cât de mică nedreptate; pentru că ce rivalitate putea exista între Creatorul lumilor şi dumnezeii de aur, de piatră sau de lemn, lucraţi de mâinile oamenilor? El este „gelos“ atât pentru că ştie că fericirea alor Săi constă în a-L iubi numai pe El şi că idolii îi vor dezamăgi mereu, dar şi pentru că iubirea lor, atât de slabă, are totuşi o mare însemnătate în inima Lui. Întâia epistolă a lui Ioan, care vorbeşte cel mai mult despre iubirea divină, se încheie cu îndemnul: „Copilaşilor, păziţivă de idoli!“

„Fereştete să faci legământ cu locuitorii ţării în care vei intra, ca să nu fie o cursă în mijlocul tău“, avertizează Domnul, Cel care cunoaşte şi cursa şi cât de înclinaţi suntem să cădem în ea. El adaugă: „nu cumva … să fii invitat şi să mănânci din jertfa lor“ (v.15). Anumite invitaţii sunt în adevăr curse. Să avem curajul să le refuzăm! Sau, mai bine, să ne purtăm astfel încât nici unul să nu dorească sau nici măcar să nu gândească să ne invite (1 Regi 1.9, 10).

Cu privire la ceea ce I se cuvine, Domnul repetă aici unele instrucţiuni date în capitolele 21-23.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE ROGI PENTRU COPIII TĂI? | Fundația S.E.E.R. România

„Pentru copilul acesta mă rugam și Domnul a ascultat rugăciunea…” (1 Samuel 1:27)

În a doua carte a Împăraților, capitolul 20 de la versetul 16 citim: „Atunci, Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului: Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, zice Domnul. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.” Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Ezechia a aflat că lucrurile pe care le-a moștenit de la înaintașii săi se vor pierde și copiii săi vor fi duși în robie de dușmanii lor. Dar în loc să fie îngrijorat și să se roage ca Dumnezeu să intervină pentru copiii lui, el a spus ceva de genul: „Asta e, bine măcar că va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Cu alte cuvinte: „După mine, potopul!” Oare de ce a spus lucrul acesta? Era împietrit și indiferent? Era egoist, gândindu-se numai la el, și nu la binele copiilor săi? Era o persoană fatalistă, care se gândea: „Dumnezeu a vorbit prin proroc, iar eu n-am cum să schimba toate astea!”?! Dar tot în acest capitol, când Ezechia era bolnav pe moarte, iar prorocul Isaia i-a spus: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi”, Ezechia strigase către Dumnezeu să-i cruțe viața, și Dumnezeu i-a mai dat încă cincisprezece ani de trăit (vezi 2 Împărați 20:1-6)! Ce lecție putem învăța de aici? Se pare că Ezechia a fost mai preocupat de propriul său viitor decât de viitorul copiilor săi. Dar tu? Te rogi și mijlocești la Tatăl pentru copiii tăi?

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 mai 2024

28 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: după ce a murit Ghedeon, fiii lui Israel s-au întors din nou și au curvit după baali și și-au făcut dumnezeu pe Baal-Berit.

Judecători 8.33

Din nefericire, ultima parte a vieții lui Ghedeon n-a fost una pozitivă. La început, când fiii lui Israel îl rugaseră să domnească peste ei, după victoria asupra madianiților, el a rostit cuvintele corecte: „Nu eu voi stăpâni peste voi, nici fiul meu nu va stăpâni peste voi: Domnul va stăpâni peste voi“ (Judecători 8.23). Însă, în timp ce aceste cuvinte ale sale au fost smerite, acțiunile sale ulterioare n-au fost așa. După ce a respins oferta poporului, Ghedeon a trăit ca un împărat. Și-a luat multe soții și a avut șaptezeci de fii. De fapt, pe unul dintre ei, născut din țiitoarea sa, l-a numit „Abimelec“, care înseamnă „tatăl meu este împărat“. De asemenea, el a făcut un efod din aur și l-a pus în cetatea sa, acesta devenind în curând un obiect de închinare pentru tot Israelul.

Ghedeon a început ca un slujitor, însă a trăit apoi ca o celebritate. S-a descurcat mult mai bine atunci când nu era nimic, decât atunci când a devenit cineva. În momentele extreme de război a acționat cu credință și curaj, însă, în viața obișnuită, nu L-a onorat pe Domnul. În loc să folosească biruința măreață asupra lui Madian pentru gloria lui Dumnezeu, el a folosit-o pentru folosul său. Într-un anumit sens, Israel a continuat să trăiască după modelul oferit de Ghedeon și după ce acesta a murit. Întorcându-se la închinarea către Baal, israeliții au arătat că banii și succesul contau cel mai mult pentru ei, atitudine pe care o putem vedea în ultimii ani ai vieții lui Ghedeon.

Solomon a scris că mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui (Eclesiastul 7.8). Însă, ca și Ghedeon, Solomon a lăsat în urmă o moștenire amestecată, după ce a căzut în mândrie și în idolatrie, în ultimii ani ai vieții sale. Este atât de important să sfârșim bine! Cum sfârșim este mai important decât cum începem. Pavel i-a întrebat pe galateni: „Voi alergați bine; cine v-a oprit, ca să nu fiți supuși adevărului?“ (Galateni 5.7). El însuși a rămas credincios până la sfârșit, întotdeauna alergând și întinzându-se către cele de dinaintea lui (Filipeni 3.12-14). Cu puțin înainte de moartea sa, Pavel a scris: „M-am luptat lupta cea bună; mi-am sfârșit alergarea; am păzit credința“ (2 Timotei 4.7).

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la El.

Luca 24.27

Cum citim Scripturile?

Un tată a adus dintr-o călătorie o hartă a lumii sub formă de puzzle pentru cele două fiice ale sale. El le-a înmânat-o spunându-le: „Dacă reușiți să puneți toate acestea cap la cap, veți învăța mai multe despre geografie decât din cărți“. Fetele s-au așezat pe podea și au început cu nerăbdare să facă puzzle-ul. Dar, după o vreme, una dintre ele a renunțat, frustrată. Dintr-o singură privire, tatăl și-a dat seama ce încurcătură au făcut fetele: o parte din America de Nord a migrat în America de Sud și erau multe alte greșeli.

Dintr-o dată, fata mai mare, care nu renunțase încă, a descoperit o mână pe spatele unei piese de puzzle. Curioasă, a întors și o altă piesă și a recunoscut o față. A întors rapid toate piesele de puzzle și astfel, în cel mai scurt timp, puzzle-ul a fost terminat și fiecare râu, lac, munte și câmpie era la locul potrivit.

Tatăl credincios a recunoscut în aceasta o frumoasă ilustrare a modului de a citi și studia cu folos Biblia. Este o Persoană care străbate ca un fir roșu întregul Cuvânt al lui Dumnezeu: de la Vechiul Testament la Noul Testament, de la relatarea creației din prima carte a lui Moise până la perspectiva viitorului pământului din cartea Apocalipsa. Această Persoană este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Să-L căutăm în fiecare zi cu rugăciune în Biblie și să facem din El centrul vieții noastre; astfel vom înțelege tot mai bine Cuvântul Lui.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.14-23 · Psalmul 102.19-28

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 34:1-11

Cerându-I Domnului să-i arate gloria Lui, Moise se aştepta fără îndoială la o viziune izbitoare, ca cea descrisă în cap. 24.20. Dar Dumnezeu avea să-i reveleze ceva foarte preţios într-un cu totul alt fel: „gloria harului Său“ (Efeseni 1.6). El i Se descoperă slujitorului Său ca un Dumnezeu „binevoitor şi milos, încet la mânie şi bogat în îndurare şi adevăr“ (v.6). Să remarcăm două condiţii care ne permit să ne bucurăm de aceasta: (1) „Fii gata … dimineaţă“, îl îndeamnă Domnul pe Moise. Fie ca Domnul să ne dea în fiecare dimineaţă această inimă pregătită pentru a gusta harul Său! (citiţi Psalmul 63.1-3). (2) Omul lui Dumnezeu trebuia să rămână în crăpătura stâncii, imagine a lui Hristos lovit, care acum le spune alor Săi: „Rămâneţi în Mine …“ (Ioan 15.4). Dar harul lui Dumnezeu nu trebuie să ne facă să uităm cârmuirea Lui. Din v. 7 înţelegem că El iartă „nelegiuirea şi răzvrătirea şi păcatul“, însă în acelaşi timp „nu socoteşte nicidecum nevinovat pe cel vinovat“.

În cap. 33.3, Domnul declarase: „Eu nu Mă sui în mijlocul tău, pentru că eşti un popor cu grumazul înţepenit“. Şi tocmai acesta este motivul pentru care Moise cere prezenţa Lui (v.9). După revelarea a ceea ce este Dumnezeu, îndurător şi acordând favoare, este ca şi cum Moise ar fi răspuns: tocmai de un Dumnezeu ca acesta are nevoie poporul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Preaiubiților… siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace.” (2 Petru 3:14)

De fiecare dată când ne aducem trupurile ca o „jerfă vie” lui Dumnezeu, firea noastră încăpățânată se va revolta. Dar cu Hristos la cârmă, noi putem scăpa de strânsoarea ei. Pavel ne atenționează: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2) Avem două variante, dar o singură alegere: să ne conformăm sau să ne pre-facem, adică să ne transformăm în același chip cu al lui Hristos! Hotărârea „eu nu mă voi conforma lumii” duce la transformarea stilului tău de viață. Firea pământească tinde să se conformeze, făcându-te rob influențelor lumești. O altă traducere a acestui verset (Romani 12:2) sună așa: „Nu lăsați ca lumea, sau lucrurile din lume să vă înghesuie în tiparele lor proprii.” Conformarea față de valorile lumii, cum ar fi senzualitatea, mândria, controlul etc., va afecta puterea eliberatoare a lui Hristos care locuiește în tine, și vei cădea în vârtejul vinovăției, al eșecului și al descurajării. Hotărârea de a nu te conforma normelor stabilite de oamenii din lume îți va deschide ușa spre transformarea ta. Spre deosebire de conformare, care este pornită din exterior, umblarea ta cu Dumnezeu va deveni o expresie exterioară a unei schimbări interioare. Viața unui mormoloc se transformă în viața unei broaște, iar omida se transformă în fluture. Ești transformat din interior spre exterior. Cum se întâmplă lucrul acesta? Apostolul Ioan spune: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4). La decizia ta de a nu te conforma, adaugă angajamentul tău de „înnoire a minții”, care în textul din limba greacă înseamnă „să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale”; iar atunci vei vedea că transformarea începe să aibă loc în viața ta zilnică, prin puterea Duhului Său cel Sfânt. Așadar, fugi de conformarea cu lumea, de luxul ei, de păcătoșenia ei… și conformează-te cu Domnul tău – în gândire, în vorbire, în trăire, în ținută și în dragoste. Amin?

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 mai 2024

27 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, după ce veți suferi puțin timp, El Însuși vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. A Lui să fie gloria și puterea, în vecii vecilor! Amin.

1 Petru 5.10,11

Chemarea lui Dumnezeu (11) – Suferință acum, glorie eternă în viitor

Dumnezeul oricărui har ne-a chemat – ce cuvinte minunate! Dumnezeul gloriei l-a chemat pe Avraam din Mesopotamia, ca să meargă în țara Canaan. Dumnezeul oricărui har ne-a chemat pe noi din „veacul acesta rău“ (Galateni 1.4). Am fi fost mulțumiți doar să fim chemați afară din această lume, însă, ca și pentru Avraam, Dumnezeu ne-a chemat având o destinație în gândul Său. Pe noi astăzi, El nu ne cheamă către țara Canaanului, ci destinația noastră este gloria Sa eternă. În această lume, gloria omului se veștejește în foarte scurt timp. Prin contrast, noi am fost chemați la gloria Lui eternă. Această glorie nu se va veșteji și nu va trece niciodată, ci este la fel de eternă ca Dumnezeul care ne-a chemat la ea.

Între timp, suntem trecuți prin suferințe. Acest lucru a fost adevărat chiar și pentru binecuvântatul nostru Mântuitor, care a spus: „Nu trebuia Hristosul să sufere aceste lucruri și să intre în gloria Sa?“ (Luca 24.26). El a suferit mai întâi, iar acum este glorificat în cer și, în curând, gloria Sa va umple pământul precum apele acoperă fundul mării (Habacuc 2.14).

Pentru noi, de asemenea, acum este timpul suferinței. Niciunuia dintre noi nu-i place să sufere, însă, dacă-L urmăm pe Domnul Isus, suferința va fi partea noastră, într-un fel sau altul. Unii au probleme de sănătate, alții au probleme financiare, alții alt fel de probleme. Totuși, Tatăl nostru folosește toate acestea spre binele fiecăruia dintre noi. În harul Său felurit (1 Petru 4.10), El folosește aceste încercări pentru a ne desăvârși, pentru a ne întemeia și pentru a întări credința noastră în El, făcând ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru. Să ne încredem în El tot mai mult! El ne va susține în suferințele noastre și în curând ne va duce în gloria Sa eternă.

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Dragostea lui Dumnezeu

Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și Se interesează de fiecare în parte. Lui nu-I este indiferent destinul etern al omului. Dragostea Lui pentru noi este atât de mare, încât L-a trimis pe singurul Său Fiu pe pământ, pentru a ne salva. El a fost dispus să-L dea pe Fiul Său iubit să moară pentru noi.

De ce? Pentru că situația noastră este fără speranță. Prin păcatele noastre am distrus relația cu El și, în multe cazuri, am transformat conviețuirea cu semenii noștri într-o traumă. Cu toate acestea, râdem și glumim pentru a ne înăbuși suferința. Petrecerile se succed una după alta, astfel încât nu mai avem timp să ne gândim la situația noastră sumbră.

Judecata vine asupra vieților noastre desfrânate! Cuvântul lui Dumnezeu ne spune aceasta în mod explicit. Păcatele noastre ne condamnă și, inevitabil, pas cu pas, ne îndreptăm spre pedeapsa veșnică. Înțelegem acum de ce Dumnezeu L-a jertfit pe Fiul Său pentru noi? A făcut-o pentru a ne scuti de pedeapsă. Nu este aceasta o dragoste nemăsurat de mare?

Oricine calcă în picioare dragostea lui Dumnezeu, crezând că nu are nevoie de această jertfă a Fiului Său Isus Hristos, va fi pierdut pentru totdeauna. Dar oricine se apleacă înaintea lui Dumnezeu și acceptă cu recunoștință dragostea Sa mântuitoare va fi eliberat de judecată, deoarece crede în lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus. Dumnezeu nu numai că îi dăruiește iertarea deplină a păcatelor sale, ci și viața veșnică.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.1-13 · Psalmul 102.12-18

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 33:12-23

În afara taberei, Moise putea vorbi cu Dumnezeu faţă către faţă (v.11). Care este subiectul acestor conversaţii? Iarăşi şi iarăşi poporul şi starea lui tristă. Moise este simbolul Unuia mai mare: al Fiului care vorbeşte cu Tatăl despre cei din lume care I-au fost daţi (Ioan 17.6). „Aratămi dar căile Tale, ca să Te cunosc“ (v.13), a cerut omul lui Dumnezeu şi apoi a mai cerut ca Domnul să fie cu ei. Comparaţi aceste cereri cu dubla rugăciune a psalmistului: „Aratămi calea pe care să umblu … Duhul Tău cel bun să mă conducă într-o ţară a dreptăţii“ (Psalmul 143.8, 10). „Dacă nu merge faţa Ta cu noi, nu ne sui de aici“ (v.15), se roagă mijlocitorul credincios. Şi Dumnezeu cedează. S-a spus că El nu găseşte niciodată credinţa prea îndrăzneaţă şi inima I se bucură când Îi cerem lucruri grele.

În final, Moise I-a făcut o a treia cerere Domnului, încă şi mai îndrăzneaţă: să vadă gloria Lui (v.18). El nu avea s-o vadă decât din spate (adică în urmele lăsate de dragostea Lui). Ne gândim la cererea pe care I-a făcut-o Domnul Isus Tatălui, ca, acolo unde este El, să fie şi ai Săi împreună cu El, ca să privească gloria Lui          (Ioan 17.24). Aceasta este dorinţa Lui cea mai preţioasă. Este oare şi dorinţa noastră?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Vă sfătuiesc… să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o.” (Efeseni 4:1)

Ce înseamnă „să te dăruiești în întregime” lui Dumnezeu? În primul rând, este un act de închinare din partea ta, după cum spune Scriptura: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1). Închinare nu înseamnă doar să participi la serviciile bisericii, să cânți cântări de laudă și să rostești rugăciuni. E posibil să faci toate acestea, dar inima ta să nu fie acolo, după cum spune Biblia: „Poporul acesta Mă cinsteşte… cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Isaia 29:13) Trebuie să-ți predai inima lui Dumnezeu douăzeci și patru de ore pe zi, fie că ești singur sau în mulțime, la locul de muncă sau în vacanță, cu familia sau la școală, la o întâlnire în oraș sau doar la o plimbare. Dacă inima ta nu te mișcă, purtarea ta va fi doar un act de conformare fără tragere de inimă, și nu o dedicare totală plină de bucurie. Ascultarea de Dumnezeu nu este o activitate part-time făcută în folosul tău, ci este o închinare permanentă spre folosul lui Dumnezeu. În al doilea rând, a te preda lui Dumnezeu în întregime este un răspuns la generozitatea Lui, după cum spune Pavel: „Pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă…” (Romani 12:1). Dar Dumnezeu nu spune: „Dacă nu te predai, te voi pedepsi!” El nu-ți forțează mâna. Așa că nu te supune scrâșnind din dinți, pentru că te temi; nu, ci mai degrabă răspunde cum se cuvine unui angajament: tot ce-ți cere Dumnezeu este inițiat de dăruirea Lui. Pocăința ta este un răspuns la dragostea Sa. Dărnicia ta este un răspuns la binecuvântarea Sa. Ascultarea ta este un răspuns la promisiunile Sale. Harul lui Dumnezeu nu este niciodată „o afacere”, este „un dar nemeritat” al dragostei Sale pentru cei care nu-l merită (vezi Romani 5:18). De aceea, ca un răspuns conștient și entuziast la îndurarea Sa, „să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie.” Aceasta să fie, de azi, „slujba ta duhovnicească”, care va fi „plăcută lui Dumnezeu”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
26 mai 2024

26 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțumesc Celui care m-a întărit, lui Hristos Isus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios, punându-mă în slujbă … Iar harul Domnului nostru a prisosit peste măsură, cu credință și cu dragoste, care sunt în Hristos Isus. Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.

1 Timotei 1.12,14,15

Apostolul Pavel accentuează cu putere adevărul și valoarea mesajului care îi fusese încredințat. Este un mesaj de temelie, simplu, însă nespus de minunat. „Vrednic de încredere și demn de toată primirea“ este o expresie care înseamnă că adevărul respectiv este recomandat din toată inima întregii omeniri, fără rezerve.

Cine poate măsura binecuvântarea unui astfel de mesaj? Cum ar putea valoarea lui să fie vreodată înțeleasă pe deplin? Avem aici un har suprem și etern! Creatorul a binevoit să vină în lumea oamenilor nu doar pentru a-Și arăta compasiunea, ci pentru a suferi de bunăvoie judecata cumplită a lui Dumnezeu, ca astfel cei păcătoși să poată fi mântuiți. Aceasta reprezintă o bunătate fără seamăn față de cei care nu meritau nimic, fiindcă noi eram vrăjmași ai lui Dumnezeu, pierduți, ruinați, vinovați și vrednici doar de judecată.

La aceste cuvinte, Pavel adaugă: „Dintre care cel dintâi sunt eu“, considerându-se cel mai vinovat dintre toți. El fusese religios, plin de o dreptate proprie și de mândrie, însă învățase că toate acestea nu erau decât păcate în ochii lui Dumnezeu. Cu siguranță că oricine, atunci când își dă seama de vinovăția sa înaintea lui Dumnezeu, are simțământul păcătoșeniei sale teribile în prezența sfințeniei divine. Apoi însă îi sunt prezentate perfecțiunea și frumusețea harului lui Dumnezeu în Hristos Isus, după care urmează pacea și cunoașterea iertării divine, bazate în întregime pe Persoana și pe lucrarea Domnului Isus. „Fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“.

Luca 23.34

Isus S-a rugat pentru cei care L-au persecutat

Este ceva neobișnuit ca un condamnat să se roage pentru călăii săi. Și tocmai aceasta s-a întâmplat pe cruce, când Isus a rostit aceste cuvinte. În plus, acest Om condamnat nu avea nicio vină! De mai multe ori, Pilat, judecătorul roman, a stabilit nevinovăția lui Isus. Dar, în cele din urmă, el a cedat la presiunea liderilor iudei și a mulțimii și L-a condamnat la moarte pe Omul nevinovat.

„Tată, iartă-i!“ – Câtă iubire reiese din această rugăciune! Sub privirile unei mulțimi însetate de senzațional, care ceruse răstignirea Sa, Mântuitorul suferind a dat un exemplu impresionant al chemării Sale: „Iubiți pe vrăjmașii voștri … și rugați-vă pentru cei care vă insultă și vă prigonesc“ (Matei 5.44). Domnul Isus ar fi putut pune în acțiune douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26.53). Dar, din dragoste, a renunțat la ele. El a vrut să îndure totul, pentru ca oamenii să fie salvați.

„Nu știu ce fac!“ – Cu aceste cuvinte, Isus exprimă faptul că persecutorii Săi L-au pus pe cruce din ignoranță. Astfel, în fața legii evreiești, ei nu sunt considerați criminali, ci „doar“ ucigași de oameni. O diferență importantă: criminalii trebuie pedepsiți cu moartea, dar ucigașii de oameni pot fi grațiați. Mai târziu, în Faptele Apostolilor, se spune că, în mila Sa, Dumnezeu a făcut apel la conștiința oamenilor. Și mii de oameni și-au recunoscut vina, au acceptat harul iertător al lui Dumnezeu și au crezut în Domnul Isus. Până astăzi, această dragoste și acest har sunt la dispoziția tuturor celor care se întorc la Dumnezeu.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.17-35 · Psalmul 102.1-11

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 33:1-11

Cuprins de o mânie sfântă, Moise a distrus vițelul de aur şi a ordonat pedeapsa, apoi a informat poporul că Domnul nu va merge cu ei, după care a făcut ceva neaşteptat: şi-a ridicat un cort în afara taberei, departe de ea. A încetat el să-şi iubească poporul? Dimpotrivă, a dat cea mai puternică şi mai înduioşătoare dovadă de dragoste, cerând ca, în locul lor, el să fie şters din cartea Domnului. Altul era motivul ieşirii lui din tabără. Din cauza păcatului comis, norul nu mai putea rămâne deasupra taberei, aşa că, pentru a recăpăta preţiosul stâlp de nor, era necesar ca Moise să iasă din tabăra lui Israel.

Evrei 13.13, reoferindu-se la acest pasaj, ne ajută să înţelegem această chemare: „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui“. Pentru a asculta acest îndemn, mulţi răscumpărați s-au despărţit de religii formale şi de biserici creştine organizate, pentru a căuta în simplitate numai prezenţa Domnului Isus (Matei 18.20). Priviţi-l pe Iosua! Deşi tânăr, a înţeles că fericirea lui consta în a nu se depărta din prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este o imagine a comuniunii neîntrerupte şi a bucuriilor care ne aşteaptă în locul unde Domnul ne-a promis că va fi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu v-am ales din mijlocul lumii…” (Ioan 15:19)

Când ți-ai predat viața Domnului Isus și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt vine în viața ta pentru a ți-o transforma, și ca să te ajute să semeni tot mai mult cu Hristos. Transformarea: 1) Necesită sacrificiu personal. Nu este un lucru ușor, natural sau automat. E nevoie ca să devii o „jertfă vie”. Acum, problema cu jertfa „vie” este tendința ei de a fugi de pe altar, ceea ce presupune că trebuie să fie readusă în mod repetat pentru a fi jertfită, din nou și din nou… Întoarcerea la Dumnezeu este o experiență instantanee, dar nu poate exista „jertfă vie” instantanee, și odată pentru totdeauna. Sfințirea necesită o rededicare zilnică, clipă de clipă, ceea ce înseamnă că trebuie să readucem firea noastră încăpățânată pe altar, predând-o lui Dumnezeu de câte ori este nevoie. Nu aștepta ca firea ta păcătoasă să se îmbunătățească, sau să fie de acord să moară – ca să ajungi la concluzia că jertfa ta este cu adevărat una autentică. Și n-o lăsa să te descurajeze în lupta ta pentru victorie; firea ta păcătoasă și duhul tău născut din nou sunt dușmani reciproci. Iar Biblia adeverește acest lucru în Galateni 5:17: „sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Datoria ta nu este să ascunzi pornirile trupului, ci să le răstignești de fiecare dată când vor să preia controlul, refuzând să le lași să-ți restrângă sau să-ți slăbească dedicarea în creșterea ta spirituală. 2) Transformarea este o chestiune cu două laturi. Biblia spune: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” (Romani 12:1). Lucrul acesta implică o decizie asumată a minții și a voinței, pentru că trupurile noastre nu se predau singure și nu se așază pe altar de bună voie. Până nu alegi în mod deliberat să-ți „aduci trupul ca o jertfă… lui Dumnezeu”, el va acționa fără nicio restricție. Sfânta Scriptură spune că: „Odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii… tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!” (Romani 6:19). Când te lași pradă pornirilor tale trupești culegi păcat, dar când te predai lui Dumnezeu culegi binecuvântarea Sa!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 mai 2024

24 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și toată adunarea fiilor lui Israel s-a adunat la Șilo și au așezat acolo cortul întâlnirii.

Iosua 18.1

Odată cu trecerea anilor, israeliții au devenit din ce în ce mai mulțumiți de ei înșiși și au început să ia prezența Domnului ca pe un lucru de apucat. Măsura în care apreciau realitatea locuirii lui Dumnezeu în mijlocul lor a început să scadă și gândirea lor a devenit tot mai asemenea celei a națiunilor din jurul lor. Chivotul legământului a început să fie considerat o relicvă religioasă, fiind privit ca o amuletă care aducea noroc. De aceea, ei au socotit să ia acest chivot de la Șilo și să-l ducă la luptă împotriva filistenilor (1 Samuel 4.3).

Aceste atitudini au avut consecințe, fiindcă Dumnezeu nu lasă ca gloria Lui să fie tratată în felul acesta. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu este ca un plan de rezervă, la care să apelăm după ce am procedat așa cum am vrut noi și, în consecință, am falimentat. Locuirea lui Dumnezeu în mijlocul lor era menită să aibă un efect asupra lor și să-i facă să fie o lumină pentru națiuni. Domnul a îngăduit să le fie luat chivotul legământului de către filisteni, după care le-a arătat atât filistenilor, cât și israeliților, că nu trebuiau să compare gloria Lui cu nimic altceva.

Cât de des avem și noi astfel de atitudini! Lăsăm să pălească valoarea relației noastre cu Dumnezeu, a apropierii de El, a privilegiilor și a bucuriei; umblăm pe căi lumești și religioase, lucru care-L dezonorează pe Dumnezeu. Suntem însă chemați să fim lumini în lume (Filipeni 2.15), iar acest lucru este posibil doar când ne ținem privirile ațintite asupra lui Hristos.

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Luați seama deci cu amănunțime cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.

Efeseni 5.15

Oferă timp!

Eram destul de grăbit când am intrat în oficiul poștal. Spre indignarea mea, am constatat că era o coadă lungă, până la ușă. „Ah, și mă grăbesc“, mi-am zis uitându-mă la ceas.

Eram cu mâna pe mânerul ușii când un bărbat în vârstă s-a apropiat de mine. „Nu știu cum funcționează copiatorul“, a spus el, arătând spre aparatul din spatele nostru. „Mi-a înghițit banii și acum nu știu ce să fac.“ Spre deosebire de el, eu știam bine ce trebuia să fac în acel moment.

Am ieșit din rând și l-am ajutat să rezolve problema și să-și facă respectivele copii. Bărbatul mi-a mulțumit cum a putut el mai bine și a plecat. Când m-am întors la rând, coada dispăruse și m-am trezit în fața ghișeului.

Această experiență m-a făcut să conștientizez încă o dată că timpul meu este în mâinile lui Dumnezeu. El îmi poate arăta cum să-l folosesc pentru gloria Sa în situațiile de zi cu zi. El îmi oferă ocazii în care pot arăta ceva despre Domnul Isus prin purtarea mea.

Mai mult, această experiență mi-a amintit de cuvintele Domnului meu: „Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura“ (Luca 6.38). Dumnezeu nu lasă nerăsplătit un gest altruist. Când eu ofer cuiva timp, primesc din partea Lui un dar bogat.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.36-52 · Psalmul 100.1-5

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 32:11-20

Domnul îi spusese lui Moise: „Poporul tău pe care tu l-ai scos din ţara Egiptului s-a stricat“ (v.7). Moise însă Îi răspunde: Nu, ci acest popor este al Tău, pe care Tu l-ai scos … (v.11). În consecinţă, nu se poate ca Tu să-i nimiceşti. În Ioan 17, Domnul Isus, rugându-Se pentru ai Săi, Îi spune Tatălui: „Sunt ai Tăi“ (v.9). Aici Moise este un apărător talentat. Înainte protestase că nu era înzestrat cu talentul de a vorbi frumos, că nu era om cu „vorbire uşoară“ (4.10), dar acum inima îi bate pentru Israel şi, din belşugul inimii sale, cât de bine ştie să plede­ze prin Duhul în favoarea poporului lui Dumnezeu! Totuşi, înflăcărarea lui Moise nu L-ar fi pu­tut opri pe Domnul să-l nimicească pe Israel, dacă Legea care-i condamna ar fi fost aplicată imediat cu stricteţe. Unul dintre aceste două lucru­ri tre­bu­ia înlăturate: Legea sau poporul vinovat. În harul Său, Dumnezeu pune deoparte Legea, astfel încât Moise,   întrun gând cu Dumnezeu, sfărâmă cele două table de piatră de piciorul muntelui.

Când Domnul Isus a venit într-o lume vinova­tă, nu a venit pentru a aboli Legea, ci, dimpotrivă, El a împlinit-o în chip desăvârşit, înainte de a-i îndura blestemul pe cruce (Matei 5.17-18; Galateni 3.13).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE | Fundația S.E.E.R. România

„Să puteţi pricepe… și să cunoaşteţi dragostea lui Hristos…” (Efeseni 3:18-19)

Apostolul Pavel înalță una dintre cele mai emoționante și puternice rugăciuni pentru cei care vor să cunoască dragostea lui Dumnezeu. El spune: „Îl rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:16-19). În ciuda celor mai bune intenții ale noastre, noi încă mai păcătuim. Drept urmare, ne simțim rău. Și Satan se folosește de sentimentele noastre de vinovăție și condamnare pentru a ne face să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă Dumnezeu te-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Lui ca să moară în locul tău, pe când erai un păcătos, poți să fii sigur că nu Se va răzgândi cu privire la tine acum, când ești un copil răscumpărat, care se luptă încă cu păcatul. Faptul că simți o durere lăuntrică și o întristare plină de lacrimi când păcătuiești este de fapt dovada că ești cu adevărat copilul lui Dumnezeu.

Când ai fost născut din nou, ai devenit un duh renăscut care trăiește într-un trup păcătos. Deci, când îi permiți păcatului să intre în viața ta, duhul tău renăscut se ridică și spune: „Ignoră-l, nu-i deschide ușa, nu-l pofti înăuntru, dă-l afară, n-are ce căuta aici, nu e binevenit și nici potrivit!” Dumnezeu este întristat când păcătuiești, dar continuă să te iubească. Păcatul este ca un musafir nepoftit. El te face să te simți „cu musca pe căciulă” și îți fură încrederea în Dumnezeu.

Deci dacă ai păcătuit, pocăiește-te, primește iertarea lui Dumnezeu și mergi mai departe, cu o putere și o înțelepciune tot mai mari!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →