Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “depresie”

14 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Tu ești mai frumos decât fiii oamenilor; harul este turnat pe buzele Tale: de aceea Dumnezeu Te-a binecuvântat pentru totdeauna.

Psalmul 45.2

Psalmul 45 (1) – Harul lui Hristos

Dreptul lui Hristos asupra dragostei noastre are o triplă temelie: faptul că El împlinește orice nevoie a noastră prin har, faptul că El este glorios și faptul că El ne iubește infinit de mult, cu o dragoste care L-a condus să sufere moartea pentru noi. Psalmul 45 declară toate aceste trei temelii și, deși acest psalm vorbește despre mireasa pământească în Mileniu, totuși credem că el poate fi folosit pentru scopul nostru prezent, fiindcă el vorbește despre Hristos. Vedem cum o frumoasă fecioară dintr-o țară îndepărtată este atrasă de marele Împărat, pentru bucuria și gloria Lui, și de aceea cuvintele cu care El este descris nu se pot aplica nimănui altcuiva, decât lui Hristos.

Harul este turnat pe buzele Tale. El vorbește cu delicatețe inimii, așa cum vedem în multe împrejurări în care El a fost aici pe pământ, atunci când a rostit cuvinte potrivite celor în nevoie: de exemplu, către femeia din Samaria, către femeia din casa lui Simon, către văduva din Nain, către omul paralizat, către Zacheu, către copii și către mulți alții – toți aceștia L-au recunoscut a fi mai frumos decât fiii oamenilor, datorită harului care era turnat pe buzele Lui.

Experiența noastră nu a fost mai puțin binecuvântată decât a celor enumerați mai sus. Și noi am auzit glasul Lui rostind cuvinte de iertare și de pace către inimile noastre tulburate și împovărate. Harul a fost turnat pe buzele Lui și pentru noi. Da, cunoaștem din experiență cât de mare este harul Său și am auzit glasul Lui, care a liniștit și a mângâiat inimile noastre pentru totdeauna!

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Filip l-a găsit pe Natanael și i-a spus: „Noi L-am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege și profeții: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret“. Și Natanael i-a spus: „Poate fi ceva bun din Nazaret?“. Filip i-a spus: „Vino și vezi“.

Ioan 1.45,46

William (2)

William a continuat:

Ce bucurie pentru mine când am înțeles că Isus era un Rabin care spunea adevărul! El vorbea în așa fel, încât orice evreu Îl putea pricepe, și încă într-un fel care mă uimea. Aceasta am descoperit în evanghelii. După câteva săptămâni mi-am declarat convingerea că Isus este Mesia. Nu mai aveam nevoie de vreo revelație specială: doar credința în El și Cuvântul Lui îmi erau suficiente. Am ajuns să fiu sigur că eram al lui Hristos, Cel care a murit și a înviat pentru ca eu să pot primi viața eternă. Când m-am întors în Franța, părinții mei și-au arătat indignarea față de noile mele convingeri: toate speranțele lor în legătură cu mine se năruiseră. Apoi am mers în Canada. În 1976 m-am căsătorit cu Judy. Iubirea ne-a unit. Mi-a părut tare rău că părinții mei nu au putut fi prezenți la căsătoria noastră. De când mi-am mărturisit credința în Isus Hristos, ei nu au mai vorbit cu mine. Unsprezece ani au refuzat să aibă vreo legătură cu mine. A avut loc o schimbare numai când s-au născut copiii noștri. Sunt mulțumitor pentru aceasta. Niciodată nu am regretat că m-am încrezut în Domnul Isus și că mi-am încredințat viața în mâinile Lui. În El am găsit răspuns la întrebările mele. Pentru aceasta Îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru eternitate.

Citirea Bibliei: Neemia 8.13-9.3 · Proverbe 14.26-35

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 3:1-21

Din fragedă copilărie, Samuel a aparţinut Domnului şi I-a slujit. Dar îi lipsea cunoaşterea personală a Domnului şi mesajul Cuvântului Său (v. 7). Este posibil ca cineva să fie mântuit, să se bucure de aceasta şi totuşi să nu-L cunoască în mod personal pe Mântuitorul. Aşa a fost cazul cu Iov, cel care a trebuit să mărturisească: „Auzisem de Tine cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede” (Iov 42.5). Este probabil cazul multor tineri creştini. Ei trebuie să-I ceară Domnului Isus să li Se facă cunoscut tot mai mult.

Dumnezeu vorbeşte! Nu prin viziuni, ca în trecut, ci prin Sfânta Scriptură, care se adresează fiecăruia. Trebuie să o citim ca şi cum ar fi fost scrisă numai pentru noi. Atitudinea lui Samuel este cea pe care trebuie s-o adoptăm de fiecare dată când ne deschidem Bibliile „Vorbeşte, Doamne, pentru că robul Tău ascultă” (v.9). De asemenea, trebuie să fim gata să facem orice ne va spune Domnul. Da, acest frumos răspuns al lui Samuel ne invită să ne punem pe noi înşine complet la dispoziţia Domnului, întrebându-L, asemeni lui Saul imediat după convertirea sa, „Ce să fac, Doamne?” (Fapte 22.10).

Eli aude toate cuvintele solemne pe care i le rosteşte cu grijă tânărul slujitor. Se supune şi el îndată: „Este Domnul: să facă ce este bine în ochii Săi!” (v. 18).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANTRENEAZĂ-ȚI CREIERUL! | Fundația S.E.E.R. România

„…Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:10)

Ori de câte ori înlocuiești credința în Dumnezeu și ascultarea de Cuvântul Său cu gândirea pozitivă, ești pe un teren periculos! Cred că vă sună cunoscut atenționarea: „Nu arunca și copilul odată cu apa în care l-ai spălat!”, adică nu respinge, nu arunca toată informația, ci reține ideile bune care sunt în acord cu Scriptura! În calitate de credincios, ar trebui să-ți antrenezi creierul să aibă încredere în Dumnezeu și să ai gânduri pozitive care se bazează pe Cuvântul Său.

Un studiu efectuat în Olanda a constatat că persoanele optimiste au o inimă mai sănătoasă decât cele ursuze. Cei care se autointitulau optimiști au murit de boli cardiovasculare într-o rată mai mică decât cei pesimiști. Dr. Becca Levy, de la Universitatea Yale, a realizat un studiu și a constatat că atitudinea pozitivă față de îmbătrânire a avut efect asupra măsurătorilor fiziologice, cum ar fi tensiunea arterială și colesterolul; iar fiecare dintre acestea ar putea adăuga câte patru ani la viața unei persoane. Același studiu a descoperit că oamenii optimiști trăiesc mai mult decât cei care își fac mereu griji, și că o atitudine pozitivă poate adăuga mai mulți ani la viață decât exercițiile fizice sau abținerea de la fumat. În plus, susținând legătura dintre minte și corp, un articol din 2005 al Associated Press relata: „Noi cercetări sugerează că, odată ce boala Alzheimer îi răpește cuiva capacitatea de a crede că un analgezic dovedit ca eficient îl va ajuta, acesta nu mai funcționează nici pe departe la fel de bine”. Nu-i așa că este remarcabil? Când oamenii sunt capabili să creadă că analgezicele funcționează, medicamentele par să ajute. Mințile noastre sunt uimitoare!

Biblia spune că „bucuria Domnului va fi tăria noastră” și nu este vorba doar de tărie spirituală, ci și de putere fizică, mentală și emoțională.

Dacă vrei să ai o viață sănătoasă, trebuie să ai o minte sănătoasă, iar asta începe cu o gândire pozitivă, nu cu una negativă. Așadar, antrenează-ți creierul!

5 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, trecând pe lângă Misia, au coborât la Troa. Și noaptea i s-a arătat lui Pavel o viziune […] Și, când a văzut viziunea, îndată am căutat să plecăm în Macedonia, înțelegând că Domnul ne-a chemat să le vestim evanghelia.

Fapte 16.8-10

Slujirea lui Luca (1)

În cea de-a doua călătorie misionară a lui Pavel, el, Sila și Timotei s-au oprit la Troa. Când Pavel a văzut într-o viziune un om din Macedonia cerându-i ajutor, a înțeles acest lucru ca pe o călăuzire din partea Domnului să meargă acolo. Acum însă apare un lucru interesant în cartea Fapte. În timp ce în versetul 8 se spune că ei au ajuns la Troa, versetul 10 ne spune că noi ne-am decis să mergem în Macedonia. Concluzia este că Luca, scriitorul cărții Fapte, trăia în Troa și că acum i se alăturase lui Pavel. Poate că el fusese convertit prin predicile lui Pavel și ale lui Sila, în timpul șederii lor în acea cetate. Sau poate că evanghelia ajunsese mai înainte în Troa prin vreunul dintre cei convertiți de la început în Ierusalim, în ziua Cincizecimii, fiindcă citim că fuseseră acolo unii din Asia Mică (Fapte 2.9).

Ce lucru minunat că Luca a devenit asociatul lui Pavel! Părăsindu-și cetatea, Luca a călătorit la Filipi împreună cu Pavel și cu Sila, a mers la locul de rugăciune de pe malul râului, a văzut convertirea Lidiei și a umblat zilnic pe străzile cetății împreună cu Pavel și cu ceilalți (Fapte 16.11-17).

Dar, după ce Dumnezeu i-a eliberat pe Pavel și pe Sila din închisoare, citim că ei i-au încurajat pe frați și au plecat din Filipi (Fapte 16.40). Pronumele noi revine în text doar în capitolul 20.6, când Pavel a vizitat din nou cetatea Filipi. Înțelegem astfel că Luca trebuie să fi decis să rămână acolo, loc unde a stat vreme de cel puțin cinci ani, ajutând la consolidarea adunării locale. Ce dragoste și grijă a avut el pentru cei ai Domnului!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei ce cunosc Numele Tău se vor încrede în Tine, căci Tu nu-i părăsești pe cei ce Te caută, Doamne.

Psalmul 9.10

Sașa

Sașa s-a născut și a crescut într-o țară totalitară, în anii ‘80. Mama lui era creștină. Din acest motiv, când Sașa avea zece ani, miliția a venit să-l ia și să-l despartă de mama lui, urmând să-l interneze la o școală de corecție. Sașa s-a prins cu mâinile de ea, strigând: „Mamă, nu vreau să rămân fără tine!“. Ținându-l la rândul ei în brațe, mama plângea. Vecinii, alertați, erau și ei de față. Unul dintre milițieni a inventat atunci o frază liniștitoare: „Nu vrem deloc să-i despărțim, mama poate veni cu băiatul“. Mama și copilul au fost urcați în mașină. Vehiculul a pornit, dar undeva, în mijlocul unei păduri, au oprit, au obligat-o pe mamă să coboare și au demarat în viteză, părăsind-o lipsiți de orice sentiment.

Timpul a trecut de când fuseseră despărțiți. Mama, fără să înceteze să se roage pentru copilul ei, s-a interesat neobosit la toate internatele, dar de fiecare dată i s-a spus: „Nu avem cum să te ajutăm“. În cele din urmă, Domnul a ajutat-o să găsească școala unde era internat Sașa.

La primul contact, profesoara i-a spus: „Aveți un fiu foarte special! Înainte de a merge la culcare, el se așază mereu în genunchi și se roagă. Ceilalți copii aruncă în el cu perne. Iar în dimineața următoare se roagă din nou; mulțumește și la masă. Și este întotdeauna liniștit și blând!“. Singuri în camera de vizită, băiatul și mama pot în sfârșit să vorbească și să plângă împreună.

Mama îl întreabă discret: „De ce nu mi-ai scris?“. El i-a răspuns înăbușit de durere: „Nu am voie, sunt mereu supravegheat…“. Timpul de vizită expirase. Profesoara se întoarce și îi găsește în genunchi. Nu după multe zile, învățătoarea și fiica ei au descoperit puterea crucii și iubirea de necuprins a Domnului Isus Hristos.

Citirea Bibliei: Neemia 3.1-15 · Proverbe 11.10-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Rut 2:4-16

Rut nu avusese încă de-a face decât cu servitorii lui Boaz. Acum îl întâlneşte personal pe acest prieten puternic şi bogat (v. 1), imagine deosebit de frumoasă a Domnului Isus. Boaz ne aminteşte de Prietenul suprem, blajin şi compătimitor, Celui căruia Dumnezeu Îi poate spune în Psalmul 89.19: „Am dat ajutor unui om puternic”.

Iată-l în acest oraş, Betleem (unde avea să Se nască Mântuitorul), binecuvântându-şi servitorii şi spunându‑le ce să facă, veghind la toate, remarcând-o pe secerătoarea săracă, în sfârşit, purtându-se cu ea cu o favoare încărcată de atâta delicateţe, încât îi aduce linişte tinerei femei înfricoşate. El o invită să se apropie, îi vorbeşte inimii ei şi o consolează.

Fiecare dintre noi trebuie să treacă prin aceeaşi experienţă pe care a avut-o Rut. Nu este suficient doar să‑i cunoaştem pe slujitorii Domnului, păstori, învăţători sau evanghelişti, şi să învăţăm de la ei, din când în când, lecţii din Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aibă de-a face personal cu Domnul Isus. Atunci El Însuşi va vorbi inimilor noastre. Ne va face să înţelegem prin ce a trecut El pentru noi când a venit aici jos ca să sufere şi să moară (aceste grăunţe prăjite din v. 14). Şi ne va sătura cu bogăţiile dragostei Sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„IZBĂVEȘTE-NE DE CEL RĂU!” | Fundația S.E.E.R. România

„Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov 31:1)

Există anumite uși în viață care, odată deschise, sunt greu de închis – iar pornografia este una dintre ele! Și, ca orice dependent, odată ce ești prins în mreajă, ai nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a te mulțumi… până când, în cele din urmă, ajungi să fii șocat și rușinat de adâncimile întunecate în care ai ajuns!

Statistic vorbind, problema este similară în biserică și în societate. Domnul Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Izbăvește-ne de cel rău” – pentru că o parte din acest rău a ajuns deja în casele noastre prin intermediul televiziunii și al Internetului. Părinți, protejați-vă copiii de lucruri care le pot întuneca mintea și le pot afecta șansele de a construi relații sănătoase! Iar dacă tu ești dependent de pornografie, vino înaintea lui Dumnezeu cu vorbele lui David (Psalmul 51:2): „Doamne, spală-mă de nelegiuirea mea și curăţă-mă de păcatul meu!” Ajută-mă să nu mă mai expun la lucruri care duc la rușine și la eșec (vezi Romani 13:14). Mă pocăiesc și Îți cer acum izbăvirea. Ajută-mă să-mi birui nevoile emoționale pe care încerc să le satisfac, și dă-mi curajul, puterea și înțelepciunea să le tratez într-un mod care să Te onoreze. Vreau să mă ajuți să urmez exemplul lui Iov, care a făcut un legământ cu ochii lui să nu privească, să nu dorească și să nu poftească lucruri păcătoase! N-o pot face cu propriile mele forțe, așa că ajută-mă Tu, Doamne, Te rog! Trimite-mi pe cineva în care să pot avea încredere și care să fie sincer cu mine… cineva care să împărtășească această povară cu mine în rugăciune, și care mă va susține în procesul eliberării! Și Te rog să-mi dai un dor după Tine care să depășească și să distrugă orice altă dorință sau poftă! În Numele lui Isus mă rog. Amin!”

Iar noi nu putem spune decât: „Amin! Doamne, ajută-i pe toți aceia care au o asemenea problemă, și eliberează-i Tu!”

2 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har și de adevăr.

Ioan 1.14

Noul Testament pe scurt (4) – Ioan

Ioan, care înseamnă „Iahve dăruiește har“, a scris o Evanghelie unică în măreția ei glorioasă. În ea, Domnul Isus este prezentat ca fiind Creatorul Însuși, Cel etern, Singurul de la Tatăl, unicul Fiul al lui Dumnezeu, trimis de Tatăl pentru a revela pe deplin gloria Sa. Aceasta înseamnă cu mult mai mult decât autoritate, slujire sau har – înseamnă lumina și dragostea Dumnezeului etern. El, o Persoană divină, este prezentat aici ca fiind Obiectul adorării noastre.

Prin urmare, această Evanghelie nu este sinoptică (adică nu prezintă o vedere generală asupra vieții și lucrării Domnului pe pământ), așa cum sunt celelalte trei, ci atrage în mod special atenția asupra Persoanei și cuvintelor Sale, cu privire la care au dat mărturie chiar și vrăjmașii Săi: „Niciun om nu a vorbit ca Omul acesta“ (Ioan 7.46). Minunile și parabolele conținute de ea prezintă cea mai clară mărturie cu privire la gloria Lui divină personală. În această Evanghelie găsim cuvintele rostite chiar de El Însuși: „Înainte să fi fost Avraam, Eu sunt“ (Ioan 8.58). Cele șapte afirmații „Eu sunt“ din Evanghelia după Ioan sunt și ele bine cunoscute. Ele vorbesc despre divinitatea Lui (Exod 3.14).

Relatarea calmă și plină de demnitate nobilă a răstignirii Sale atrage și ea atenția, fiindcă aici este văzut caracterul de ardere-de-tot al jertfei Sale (Levitic 1), arderea vorbind despre ceea ce se înalță către Dumnezeu ca mireasmă plăcută pentru El. Arderea-de-tot era o jertfă în mod predominant pentru gloria lui Dumnezeu. Simplitatea minunată a Evangheliei după Ioan face ca ea să exercite multă putere asupra celor mai puțin capabili, în timp ce adâncimea ei stârnește admirația celor mai erudiți cărturari.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri și în multe feluri părinților prin profeți, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul.

Evrei 1.1,2

Mesajul creștinismului este ISUS

Care este diferența dintre creștinism și alte religii? Religiile pun accent pe a urma învățături, pe a adopta o anumită filosofie și pe a face fapte bune, pe când creștinismul ne îndrumă spre o Persoană. Nu se pune problema să faci ceva, ci să crezi în Isus Hristos. Întemeietorii religiilor nu ne eliberează de rău; mesajele lor nu au puterea de a ne transforma viața de la rădăcina ei. Credința creștină ne conduce însă la Hristos, Cel care are puterea de a ne salva deplin și de a ne garanta viața eternă. Isus nu este Unul care doar ne aduce un mesaj de la Dumnezeu, ci El Însuși este Mesajul lui Dumnezeu. Nu este Unul care doar proclamă adevărul, ci El Însuși spune: „Eu sunt Adevărul“. Nu este Unul care doar ne arată o cale, ci El Însuși spune: „Eu sunt Calea“. El nu este Unul care doar ne deschide perspective noi, ci El Însuși spune: „Eu sunt Ușa“.

A fi creștin nu înseamnă a urma o învățătură, a practica anumite ritualuri sau a face fapte bune, ci înseamnă a-L accepta pe Hristos ca fiind Salvatorul trimis de Dumnezeu. A-L primi pe Isus înseamnă a te încrede în El și a-I deschide ușa vieții și a inimii. Înseamnă a primi cuvintele Lui consemnate în evanghelii. Nimeni nu poate pretinde că primește o persoană, dacă refuză să asculte ceea ce vrea să-i spună. De aceea, este important să citim evangheliile cu credință și cu rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să Se îngrijească pentru ca ceea ce am citit să ne ajute să venim la Isus și să credem în El.

Citirea Bibliei: Neemia 1.1-11 · Proverbe 10.11-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 18:17-31; 21:25

Luarea cetăţii Lais nu are nimic comun cu cuceririle credinţei din zilele lui Iosua. Ce putem vedea la Dan? Lăcomie după tot ce este pe pământ („un loc în care nu lipseşte nimic din ce este pe pământ” 18.10), încredere în propriile forţe în acelaşi timp cu laşitate, ingratitudine, furt, credinţă rea şi, ca o încununare a tuturor, stabilirea unui cult idolatru. Ce privelişte! Şi trecem peste capitolele următoare (care descriu în detaliu acest tablou chiar mai sumbru), pentru a ajunge la cel din urmă verset al cărţii, care este o repetare a celui din cap. 17, v. 6: „fiecare făcea ce era drept în ochii săi”. Propoziţia aceasta rezumă starea în care se afla poporul Israel în perioada judecătorilor. Şi, în mod trist, ea rezumă şi starea creştinătăţii din zilele noastre. Dacă Iosua este cartea care a fost asemănată cu Efeseni, cartea Judecători ne aminteşte cel mai mult de 2 Timotei (în special cap. 3). Dar aceste succesiuni de perioade de ascensiune şi de decădere, de faliment şi de restaurare, nu au loc prea adesea şi în vieţile noastre? Să ne ferim de a face ceea ce este bun numai în ochii noştri, în care nu ne putem pune încrederea şi, mai degrabă, să ne străduim să facem ce-I este plăcut Domnului (Efeseni 5.10; Evrei 13.21). Fapt deosebit de solemn: Ionatan, nepotul lui Moise (18.30), a confirmat deci ceea ce profeţise bunicul său în Deuteronom 4.25!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Nu cruţa copilul de mustrare…” (Proverbele 23:13)

Astăzi, privim spre alte domenii în care părinții sunt adesea confuzi: disciplină versus pedeapsă. Înțeleptul Solomon a scris: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” (Proverbele 22:15)

Ai sesizat cuvintele folosite aici pentru disciplină? „Nuiaua pedepsei”? Nu, ci „nuiaua certării”! Disciplina și corecția au ca scop învățarea și deprinderea; pedeapsa are ca scop să-l facă pe copil să sufere pentru comportamentul său.

Copiii au nevoie de disciplină, nu de pedeapsă, care este adesea administrată de un părinte frustrat și furios. Nu cruţa copilul de mustrare! Refuzarea disciplinei îl pregătește pentru o viață de eșec și suferință. Disciplina se concentrează pe îmbunătățirea comportamentului său. Ea îl învață pe copil ce este corect și ce este greșit, cu efecte care au legătură directă cu alegerile copilului. Aceasta poate lua forma pedepsei sau a suspendării privilegiilor, dar ar trebui să fie întotdeauna în beneficiul copilului, și niciodată menită să-i provoace durere!

Mai departe, dragoste versus indulgență! Lumea noastră materialistă confundă dragostea cu îngăduința. Dar părinții iubitori dăruiesc fără să răsfețe, pentru binele copilului, și îl motivează prin recompensarea comportamentului bun. Părinții indulgenți le dau copiilor tot ce vor, indiferent de comportament, nereușind astfel să-i motiveze să fie responsabili. Copiii răsfățați dezvoltă un sentiment de îndreptățire și percepția că ceilalți există pentru a-i mulțumi pe ei! Părinții indulgenți se simt adesea vinovați și se tem că pruncii lor nu-i vor plăcea sau nu-i vor iubi. Ei confundă indulgența cu dragostea, și cresc copii care cer, care manipulează și care nu sunt niciodată satisfăcuți!

Iubirea presupune să vorbești, să asculți, să înțelegi, să râzi, să împărtășești momentele dificile, să-ți respecți și să-ți încurajezi copiii cu acceptare necondiționată. O astfel de iubire nu costă nimic, dar merită totul!

24 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmașilor mei; mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra.

Psalmul 23.5

David, cel care a scris acest psalm, a avut multe experiențe minunate în timp ce păștea oile tatălui său, experiențe pe care Duhul lui Dumnezeu le-a folosit pentru a ilustra lecții spirituale. Motivul pentru care David a cules atâtea lecții bogate și practice din experiențele sale a fost că el a trecut prin aceste experiențe împreună cu Domnul. El a fost conștient de prezența Domnului alături de el în timpul când era singur în pășunile din Iuda, păzind oile tatălui său. Acolo a înfruntat și a omorât ursul și leul, ca să-și salveze oile. Încrederea lui era în Dumnezeu.

David a cunoscut nu doar puterea și protecția Domnului, ci și resursele Lui pentru el. Avem o imagine a lor în masa întinsă în prezența vrăjmașilor săi. Domnul Însuși le pregătește celor ai Săi o astfel de masă, manifestându-Și astfel dragostea, iar cei ai Săi se pot ospăta cu această dragoste. În Geneza 14.18 vedem cum Melhisedec a adus pâine și vin și l-a binecuvântat pe Avraam, care se întorcea de la luptă, având cu sine trofeele biruinței sale.

Capul uns cu untdelemn ne vorbește despre Duhul Sfânt trimis de Marele Biruitor, de Capul nostru înviat din ceruri. De acolo toarnă El acum toate binecuvântările spirituale asupra celor ai Săi. Savurarea acestor binecuvântări la masa Lui umple inima de bucurie și de laudă. „Paharul meu este plin de dă pe deasupra.“ Când o inimă este plină de Hristos, ea dă pe afară, fiindcă din plinătatea inimii vorbește gura – „În fiecare zi Te voi binecuvânta și voi lăuda Numele Tău în vecii vecilor. Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă și măreția Sa este nepătrunsă. Generație către generație va lăuda lucrările Tale și va istorisi faptele Tale puternice. Voi vorbi de glorioasa splendoare a măreției Tale și de faptele Tale minunate“ (Psalmul 145.2-5).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți diferitelor pofte și plăceri, trăind în răutate și în invidie, vrednici de a fi urâți și urându-ne unii pe alții. Dar, când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit … potrivit îndurării Lui.

Tit 3.3-5

Robert Moffat

Misionarul scoțian Robert Moffat (1795-1883), socrul lui David Livingstone, a lucrat timp de 50 de ani în Africa de Sud, începând din anul 1816, în mijlocul triburilor Basotho, de-a lungul fluviului Orange. Populațiile locale îl respectau pe Moffat datorită dibăciei lui într-ale grădinăritului, ale tâmplăriei și ale fierăriei. Principala sa preocupare însă a fost aceea de a le aduce mesajul lui Isus Hristos. În acest scop, el a tradus în dialectul lor Biblia și Călătoria Creștinului (o carte ilustrând viața de credință, scrisă de John Bunyan, concepută sub forma unei alegorii; este considerată a doua cea mai citită carte după Sfânta Scriptură, descriind călătoria pelerinului spre Cetatea Sfântă).

Într-o zi, un membru al tribului a venit la Moffat și l-a întrebat: „Învățătorule, nu-i așa că oamenii care au scris Noul Testament cunosc tribul nostru? Am discutat despre aceasta între noi, în satele noastre, și mulți oameni cred același lucru“. — „Ce vă face să credeți asta?“, a întrebat Moffat. — „Ei bine, noi suntem siguri că ei ne cunosc, pentru că tot răul din inimile noastre este pus în această carte“. În acel timp, mulți localnici au fost convinși nu numai prin prezentarea clară și adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la starea lor personală, ci și prin mesajul plin de iubire al Dumnezeului Salvator găsit de ei prin citirea Cuvântului. Prin credința în Hristos, viața lor a fost transformată.

Citirea Bibliei: Ezra 5.6-17 · Proverbe 6.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 13:11-25

Nu celor puternici din Israel Îşi face Domnul cunoscut gândurile cu privire la eliberarea poporului Său, ci la doi sărmani israeliţi din Dan, cea mai slabă dintre seminţii (1.34).

Cui îi descoperă Dumnezeu astăzi planul Său de salvare şi pe Salvatorul pe care L-a oferit? Copilaşilor şi celor care le seamănă acestora în simplitatea credinţei (Matei 11.25).

În momentul acestei a doua vizite a Îngerului remarcăm arderea-de-tot, darul de mâncare, stânca, deopotrivă imagini ale lui Hristos, care nouă ne sunt familiare. Dar ce este cu Îngerul, cine este El, care-I este numele? Manoah, cel care dorise cu înfocare să-L cunoască personal, nu doar prin intermedierea soţiei, obţine acest singur răspuns: „Numele Meu? … El este minunat” (v. 18).

Pentru ca noi să-L recunoaştem, nu-I este necesar să ne spună mai mult. Să ne deschidem Bibliile la Isaia 9.6: <Îl vor numi: „Minunat”>. Şi, pentru că este minunat, El nu poate lucra decât „un lucru minunat”, prin care noi Îl şi recunoaştem. Îngerul care Se suie aici „în flacăra altarului” şi Isus care, având lucrarea încheiată, „după ce le-a vorbit, a fost înălţat la cer” (Marcu 16.19), sunt una şi aceeaşi Persoană.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDE CĂ DUMNEZEU VA FACE LUCRURI MAI MARI! | Fundația S.E.E.R. România

„Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi…” (Filipeni 1:6)

Mulți dintre noi au vise îndrăznețe, dar le este atât de frică de eșec, încât nici măcar nu încearcă să le concretizeze. Nu-și pot imagina cum s-ar putea întâmpla, așa că nu fac nimic în acest sens!

Dar iată o provocare: nu-ți mai face griji cu privire la rezultat! Nu este responsabilitatea ta, ci a lui Dumnezeu. Biblia spune că: „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.

Trebuie pur și simplu să acționezi în consecință. Nu trebuie să fie neaparat ceva mare, probabil că va fi ceva mic, dar tot ce este mare a fost la început mic! Dacă faci însă lucrurile mici ca și cum ar fi lucruri mari, Dumnezeu le va binecuvânta și le va folosi.

A.W. Tozer a spus: „O viziune măruntă despre Dumnezeu este cauza a o sută de lucruri rele mai mici. O viziune înaltă despre Dumnezeu este soluția la zece mii de probleme temporare!” Să ne uităm la modul în care s-a rugat apostolul Pavel pentru credincioșii din Efes: „să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui!” (Efeseni 1:18-19)

Așa-i că noi nu ne putem imagina ce poate să facă Dumnezeu? Iar asta înseamnă că nu ne putem imagina nici de ce-am fi noi în stare să facem dacă I-am da lui Dumnezeu controlul asupra vieții noastre. Puterea Lui inițiază o reacție în lanț. Și cu puterea Sa care lucrează în noi, putem realiza tot ceea ce ne-a chemat El să facem!

23 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos potrivit credinței aleșilor lui Dumnezeu și cunoștinței adevărului care este potrivit evlaviei, în speranța vieții eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o mai înainte de timpurile veacurilor.

Tit 1.1,2

Potrivit versetelor de mai sus, speranța celui credincios se bazează pe viața eternă promisă de Dumnezeu. Privind mai în detaliu, această speranță este întemeiată mai întâi pe Dumnezeu Însuși, pe Persoana Lui. Noi avem o speranță bazată pe promisiunile unui Dumnezeu veșnic. El este un Dumnezeu perfect, ale Cărui cunoștință și înțelepciune sunt infinite (Romani 11.33,34). De asemenea, El este un Dumnezeu drept și sfânt, care nu poate face decât ceea ce este drept (Daniel 9.14; 1 Ioan 1.5).

Vedem apoi că speranța noastră se bazează pe El nu doar datorită Persoanei Sale, ci și datorită puterii Lui. El deține controlul complet asupra lui Satan și asupra îngerilor acestuia (Iov 1.12; 2.6), asupra oricărei stăpâniri și autorități (2 Cronici 20.6; Romani 13.1) și asupra întregii naturi (Psalmul 107.29). El este Dumnezeul suveran, de aceea nu există nimic în întregul univers care să nu fie sub controlul Său.

Oricare ar fi împrejurările prin care trecem, ne putem baza pe promisiunile lui Dumnezeu, care ne spune: «Voi sunteți ai Mei! Vă iubesc și v-am răscumpărat! V-am dat viața eternă datorită lucrării împlinite de Fiul Meu!». Ce pace și încredere avem, datorită speranței noastre într-un Dumnezeu neclintit, al Cărui caracter drept și a Cărui putere infinită dau greutate oricărei promisiuni pe care El ne-a făcut-o în Cuvântul Său!

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ?

Geneza 18.25

Nu îl va socoti nevinovat pe cel vinovat

„Sper că binele va fi răsplătit, iar răul va fi pedepsit“ îi spunea odată un filosof unui jurnalist care îi lua un interviu cu privire la viața de dincolo. Nenumărate persoane gândesc la fel, pentru că lumea este plină de nedreptate. Ei ar vrea să se facă dreptate măcar după moarte.

Și se va face dreptate. Biblia ne spune: „Pentru că Dumnezeul răsplătirilor, Domnul, va răsplăti negreșit“. În ziua hotărâtă, toate vor fi puse în lumină și fiecare va primi ceea ce merită. „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, orice lucru ascuns, fie bun, fie rău“ (Eclesiastul 12.14). Viața noastră, faptele noastre, intențiile noastre, toate vor fi aduse ca probe. Cum putem evita condamnarea de către un Dumnezeu care nu îl va socoti nevinovat pe cel vinovat și care a spus: „Nu este niciunul drept, nici unul măcar“ (Romani 3.10)? Va executa Dumnezeu judecata dreaptă asupra tuturor? Nu! „Pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5.8). Toți cei care cred că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost condamnat în locul lor nu vor fi judecați, ci sunt declarați drepți înaintea lui Dumnezeu. A nu crede în Isus Hristos înseamnă a respinge harul lui Dumnezeu și binecuvântările sacrificiului lui Hristos și, drept consecință, a fi obligat să te prezinți înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecat după fapte și apoi a fi în chinuri veșnice (Matei 25.46). Fă astăzi alegerea cea bună! „Nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus“ (Romani 8.1).

Citirea Bibliei: Ezra 4.17-5.5 · Proverbe 5.15-23

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 13:1-10

Încă o dată Israel se lasă pradă răutăţii, încă o dată Domnul îl disciplinează prin mâna filistenilor. Încă o dată… încercarea a adus ea vreun rod? Din nefericire, nu! Se scurg patruzeci de ani. În zadar aşteaptă Dumnezeu… urechi pregătite… Nici un strigăt nu se ridică de data aceasta spre El! Poporul s-a obişnuit cu starea mizerabilă de robie. Cu toate acestea, ici şi colo există câţiva martori credincioşi care se tem de Domnul. Între ei, Dumnezeu ni‑i arată pe Manoah şi pe soţia lui, un cuplu evlavios, din seminţia lui Dan, fără copii. Şi iată că,  într-o zi, un Vizitator ceresc Se arată femeii. El are pentru ea un mesaj îmbucurător: ea va fi mama celui care va începe să-l elibereze pe Israel din mâna filistenilor. Această scenă ne duce cu gândul la începutul evangheliei după Luca, unde îngerul Gabriel îi anunţă Mariei venirea glorioasă a Mântuitorului pe pământ.

Numai că există unele condiţii pe care atât mama cât şi copilul trebuie să le îndeplinească. Un nazireu, conform textului de la Numeri 6, trebuie să fie pus deoparte pentru Dumnezeu şi să se abţină de la plăcerile şi bucuriile pe care alţi oameni le împărtăşesc (reprezentate de fructul viţei). Pentru o familie nu este întotdeauna nici uşor, nici plăcut de realizat aceasta, dar… tocmai acest caracter doreşte Dumnezeu să-l vadă în casele alor Săi (vezi Ieremia 35.6 …).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE ADEVĂRUL! | Fundația S.E.E.R. România

„…Cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.” (Proverbele 12:22)

Te afli cumva într-o situație în care minciuna pare a fi singura soluție viabilă? Dacă nu vrei să creezi o problemă între tine și Dumnezeu, nu o spune! De ce? Pentru că: „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.” Când minți, Îl rănești pe Dumnezeu, pe alții și pe tine însuți.

Biblia spune că: „vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.” (Proverbele 11:3) Minciuna are întotdeauna consecințe drastice, pentru că:

1) Dumnezeu te aude. Iar când te rogi, ultimul lucru pe care vei dori să-L discuți cu Dumnezeu este primul lucru pe care El va dori să-l discute cu tine – și anume, necinstea ta!

2) Îți răpește încrederea în Dumnezeu. Biblia spune: „Dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:21-22) 3) Riști să fii expus.

Nu uita: „Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.” (Proverbele 12:19) Când oamenii descoperă că ai mințit, își pierd respectul față de tine, nivelul lor de încredere scade, iar reputația pe care ți-a luat ani de zile s-o construiești suferă o lovitură din care s-ar putea să nu-ți mai revii.

Apostolul Pavel scria (Efeseni 4:21-25): „Dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”

Așadar, spune întotdeauna adevărul!

11 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Așa și este scris: „Cel dintâi om, Adam, a devenit un suflet viu“; cel din urmă Adam, un duh dătător de viață.

1 Corinteni 15.45

În acest verset, Domnul este prezentat în contrast cu primul Adam; nu doar ca fiind „duh“, în contrast cu „suflet“, ci, de asemenea, prin faptul că este nu doar „viu“, ci „Dătător de viață“. Versetul 36 din acest capitol ne reamintește că aducerea la viață se aplică doar la ceea ce este mort. Noi am fost morți spiritual, iar în ce privește aducerea la viață, de tip spiritual, ea ne-a fost deja dăruită de către Ultimul Adam. În calitatea de Cap al unei noi rase, El ne-a transmis deja viața – viața Lui proprie – nouă, celor care suntem din rasa Lui.

Însă acest capitol merge mai departe și analizează cazul trupurilor noastre, care sunt încă muritoare. Noi trebuie să purtăm imaginea lui Adam, Cel ceresc, chiar și în ce privește trupurile noastre, iar această mare schimbare se va întâmpla la venirea Domnului. Atunci acest trup „muritor“ va fi „îmbrăcat în nemurire“, iar aceasta va însemna aducerea la viață a trupurilor noastre muritoare, despre care vorbește Romani 8.11.

Când acest lucru se va împlini, iar „moartea va fi înghițită de biruință“ (versetul 54), lucrarea aducătoare de viață cu privire la noi înșine se va împlini în mod desăvârșit. Atunci versetul care spune că „vom domni în viață printr-Unul singur, Isus Hristos“ (Romani 5.17), se va împlini. Nu doar că vom fi în viață, ci vom domni în ea, iar acest lucru pentru totdeauna.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Avraam s-a sculat dis-de-dimineață și a venit la locul unde stătuse înaintea Domnului.

Geneza 19.27

Mijlocirea lui Avraam pentru Lot

Avraam a avut privilegiul extraordinar de a fi numit „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2.23), deoarece era un om al credinței, care întreținea o relație personală cu Dumnezeu și credea promisiunile Lui, chiar dacă împlinirea lor părea imposibilă (vedeți Romani 4.18). Sursa acestei credințe și încrederi era legătura strânsă pe care o avea în mod obișnuit cu Dumnezeu. „El stătea înaintea lui Dumnezeu“- este expresia care arată modul lui de viață. Avraam I-a spus lui Dumnezeu îngrijorările lui, îndoielile și întrebările lui, precum și nevoile rudelor lui.

El era preocupat de soarta nepotului său, Lot. Și noi se poate să fim preocupați de aceia pe care îi iubim, și care se află în situații dificile, sau de aceia care s-au depărtat de Dumnezeu. Cuvântul „a sta“ ne arată că Avraam s-a rugat mult pentru Lot, iarăși și iarăși, fără a obosi. Îl vedem întorcându-se în locul în care se rugase anterior pentru același lucru. Putea să se întrebe de ce Dumnezeu a rămas tăcut față de cererile lui. Dar nu a făcut așa. Iar la momentul hotărât, Dumnezeu Și-a amintit de rugăciunile lui Avraam și a răspuns la credința lui, salvându-l pe nepotul lui de judecata care urma să se abată asupra cetății.

Ce exemplu este el pentru noi, cei care ne descurajăm așa de repede și nu stăm înaintea lui Dumnezeu pentru a-I spune îngrijorările noastre! Prea adesea, noi ne întoarcem, de teamă să nu fim prea insistenți, uitând că răspunsul vine la timpul hotărât de El.

Citirea Bibliei: Osea 11.1-12 · Iacov 5.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 6:14-27

Privind la sine însuşi, Ghedeon nu găseşte deloc această putere despre care i-a vorbit îngerul. Ba, din contră! Este cel mai mic din cea mai săracă familie (v.15: din cea mai săracă mie). Dar, precum apostolul Pavel mai târziu, asemenea ţie şi mie atât de des în vieţile noastre, Ghedeon trebuie să înveţe lecţia: „Când sunt slab, atunci sunt puternic” (2 Cor. 12.10), precum şi: „Am putere pentru toate, în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4.13).

Puterea lui Ghedeon (v. 14) era cea a lui Dumnezeu Însuşi: „puterea pe care o dă Dumnezeu” (1 Petru 4.11) şi care pentru un rob „se desăvârşeşte în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9).

Ce preţioasă întâlnire cu Îngerul Domnului este aceasta, prefigurare a celei pe care, în mod necesar, trebuie s-o avem cu Domnul o dată în viaţă, fundamentaţi pe sacrificiul de la cruce! Consecinţa acestei întâlniri nu este moartea ~ departe de aşa ceva ~ ci este pacea (v. 23). Şi Ghedeon ridică un altar în onoarea acestui Dumnezeu al păcii care El Însuşi i Se descoperise. Apoi, imediat după aceea, trebuie să înveţe că există lucruri care trebuie răsturnate, dărâmate şi tăiate. Oare nu există şi la noi lucruri care trebuie distruse, dacă dorim să fim puternici? Cum este posibil ca un idol să locuiască în inima noastră în acelaşi timp cu Duhul Sfânt căruia trupul nostru i-a devenit templu?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM IDENTIFICI „CĂLĂUZELE OARBE”? | Fundația S.E.E.R. România

„Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe…” (Matei 15:14)

Există o mulțime de „călăuze” spirituale bune; să nu-ți fie teamă să le urmezi! Dar să vedem cum stau lucrurile cu „călăuzele oarbe” despre care vorbește Domnul Isus… Iată câteva semne care te vor ajuta să le identifici și să le eviți:

1) Inflexibilitatea. Adevăratele călăuze spirituale au predispoziție spre învățare și o inimă de slujitor. Ele se bucură de creșterea ta și nu se simt amenințate de dezvoltarea ta. Ele nu vor încerca să te „țină în cuib” atunci când este clar că ești pregătit să zbori.

2) Elitismul. Atenție la atitudinea „numai noi avem dreptate”! Când cineva nu poate recunoaște și nu poate avea părtășie cu alți membri ai familiei răscumpărate a lui Dumnezeu, ceva nu este în regulă. „Exclusivist” este adesea un sinonim pentru „paranoic”, așa că ai grijă!

3) Lăcomia. Iată care este standardul lui Dumnezeu pentru o „călăuză” spirituală: „Păstoriți turma lui Dumnezeu… nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine…” (1 Petru 5:2). De asemenea, Biblia spune că aceste „călăuze” spirituale sunt vrednice „de îndoită cinste” (1 Timotei 5:17), adică de două ori mai mult. Dar ferește-te de cei care te învață că trebuie să-ți semeni sămânța doar în câmpul lor, și nicăieri altundeva!

4) Responsabilitatea. Ferește-te de cei ce sunt de neatins, de tipul „eu sunt alesul lui Dumnezeu”! Indiferent cât de înzestrați suntem, cu toții avem puncte slabe și trebuie să fim confruntați și consiliați din când în când. Solomon a spus: „Vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:10).

Vă reamintesc ce a spus Domnul Isus despre liderii religioși din vremea Sa: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15:13-14).

Așadar, când alegi o „călăuză” spirituală, pentru sufletul tău, ai grijă să nu fie una oarbă! Tu ai nevoie de o „călăuză” bună, cu spirit de slujire.

6 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul este Păstorul meu.

Psalmul 23.1

De aceste cuvinte din versetul 1 depind toate binecuvântările din Psalmul 23, iar ele sunt multe la număr. Remarcați însă că nu se spune: „Domnul este Păstorul“, ci: „Domnul este Păstorul meu“ – este o chestiune individuală, de relație profund personală. Un tânăr mi-a zis odată: «Nu-mi place felul personal în care prezinți lucrurile». «Iar acesta este motivul pentru care tu nu ești mântuit», i-am răspuns eu. Dacă nu poți spune: „Domnul este Păstorul meu“, nu ești mântuit. Nu-L cunoști și nu ești un ucenic al Lui.

O fetiță era grav bolnavă și adânc tulburată cu privire la starea sufletului ei. Cineva i-a trimis o carte poștală cu un verset pe ea, care spunea așa: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viață eternă și nicidecum nu vor pieri; și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.27,28). Ea a citit aceste cuvinte minunate, apoi și-a zis: «Dacă aș fi sigură că sunt o oiță a Lui, aș fi atât de fericită…». Dar, cum nu era sigură, a lăsat cartea poștală din mână cu un oftat. Dar cartea poștală a căzut pe pat pe partea cealaltă a ei, iar fetița a văzut, printre lacrimi, că erau scrise și acolo niște cuvinte: „Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu“ (1 Timotei 1.15). A citit aceste cuvinte, lumina a răsărit în sufletul ei și a exclamat: «Chiar dacă nu sunt o oiță, sunt totuși un păcătos, iar Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși; deci El a venit ca să mă mântuiască și pe mine!». Apoi a înțeles că păcătoșii pe care Domnul Isus îi mântuiește devin oile Sale, care nu vor pieri niciodată.

Cât de „în siguranță“ sunt oile și mielușeii turmei Sale! El a murit pentru mântuirea lor și trăiește pentru păzirea lor. Mâna care a zdrobit puterea morții îi ține pe toți cei ai Săi într-o siguranță veșnică. Dragostea eternă și atotputernicia se împletesc în Persoana Bunului Păstor, care Și-a dat viața pentru oile Sale. Ele sunt astfel în siguranță pentru totdeauna.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Faceți deci rod vrednic de pocăință; și nu vă gândiți să ziceți în voi înșivă: „Avem pe Avraam ca tată!“; pentru că vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să ridice copii lui Avraam.

Matei 3.8,9

„Faceți deci rod vrednic de pocăință“

Se apropia momentul când Isus urma să-Și înceapă lucrarea în public. Pentru a pregăti poporul pentru mesajul Lui, Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Botezătorul. El le-a vorbit despre dreptate și pocăință și a rostit cuvinte care sunau cumva ciudat și ironic. Mari mulțimi au fost botezate de Ioan în Iordan. Au venit chiar destul de mulți din elita religioasă, atât cei de orientare conservatoare, cât și liberală. Dar, în loc să-i primească cu entuziasm, Ioan i-a numit „pui de năpârci“ și le-a împuns conștiința.

Sensul cuvintelor lui era acesta: „Cine v-a spus că ați putea scăpa de mânia lui Dumnezeu? Să nu veniți aici numai pentru a căpăta trecere înaintea poporului! Schimbați-vă modul de a trăi și arătați pocăință! Să nu credeți că aveți o descendență spirituală. Avraam este strămoșul vostru, dar Dumnezeu poate face copii pentru El chiar din aceste pietre. Moștenirea și reputația voastră înaintea oamenilor nu Îl impresionează pe Dumnezeu“.

Dumnezeu dorește realitate, nu ipocrizie! Nu avem dreptul să-I spunem care este motivul pentru care El trebuie să ne primească. În noi înșine, El nu găsește niciun motiv pentru a ne primi. Dacă vrea, El poate face din piatră copii care să Îl slujească mai drept decât L-au slujit vreodată oamenii. Să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să ne primească datorită tradiției, nici datorită ritualurilor religioase, nici datorită descendenței, nici datorită evlaviei sau a dărniciei noastre. Dacă gândim astfel, ne supraestimăm pe noi înșine și subestimăm standardul lui Dumnezeu. Când cineva vine la Dumnezeu cu pocăință adevărată, va fi primit!

Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 3:12-31

Nuiaua pe care Dumnezeu o foloseşte acum pentru a‑Şi disciplina poporul este Moabul, acelaşi popor pe care odinioară Dumnezeu îl împiedicase, prin gura lui Balaam, să i se opună lui Israel. Optsprezece ani trec până când poporul se reîntoarce la Domnul; mai înainte, opt ani fuseseră de ajuns (v. 8). În îndurarea Sa, Domnul le ridică un salvator, pe Ehud beniamitul.

Ehud are „un cuvânt de la Dumnezeu” (v. 20) pentru Eglon, împăratul Moabului. Acest mesaj solemn nu este altul decât sabia cu două tăişuri, care înseamnă moartea pentru acest om rău. Epistola către Evrei compară Cuvântul lui Dumnezeu, ascuțit şi plin de putere, cu o sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12). Astăzi binefăcătoare pentru cei care se lasă cercetaţi prin mijlocirea ei, mâine ea va condamna şi va aduce pieirea tuturor acelora care nu vor fi crezut (Apocalipsa 19.13-15). Arma lui Şamgar reprezintă şi ea Cuvântul lui Dumnezeu, însă de data aceasta aşa cum îl vede lumea: aparent un instrument fără nici o valoare. Totuşi arma aceasta are mare putere şi este îndeajuns de tare pentru a-l elibera pe Israel încă o dată.

Slăbiciunea omului (Ehud era stângaci) şi slăbiciunea instrumentului (ţepuşa pentru boi a lui Şamgar) scot în evidenţă, şi una şi alta, puterea lui Dumnezeu care îi scapă pe aceia care strigă către El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROFITĂ DE OPORTUNITĂȚILE PE CARE LE AI! | Fundația S.E.E.R. România

„…Fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)

Să citim împreună ce le-a spus Dumnezeu părinților care au intrat în Țara promisă: „Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9).

Să observăm progresia acțiunilor din acest verset: mai întâi, „ia seama asupra ta”; apoi, „fă-le cunoscute copiilor tăi”. Capacitatea ta de a-i influența și modela pe copiii pe care-i iubești se bazează pe credibilitatea pe care o ai înaintea lor. Când principiile după care trăiești produc bucurie, pace, putere, bunătate, disciplină, succes, copiii tăi care te admiră vor începe să te ia în serios. Ține cont: „fereastra de oportunitate” pe care o ai la dispoziție este limitată.

Există abilități care trebuie deprinse în timpul copilăriei timpurii, și care devin mult mai dificil de învățat mai târziu. Te-ai întrebat vreodată de ce este atât de simplu să-i înveți pe preșcolari orice limbă străină? Și o pot învăța perfect, fără urmă de accent! Peste cincisprezece ani (sau mai mult), le va fi mult mai greu să încerce să obțină aceleași rezultate. Acest lucru se explică printr-un proces numit „contracția fonemelor”. Adică, laringele unui copil mic ia forma necesară pentru a produce orice sunet pe care învață să-l folosească. Apoi se fixează în acele poziții, făcând imposibilă (sau foarte dificilă) emiterea altor sunete în anii următori.

Atitudinea unui copil față de călăuzirea părinților și față de îndrumarea celor care îi îngrijesc este similară. De aceea, este esențial să „modelezi voința” în perioada preșcolară și în primii ani de viață, echilibrând dragostea necondiționată cu învățătura consecventă și fermitatea de acasă. Dacă ratezi investiția din această perioadă, anii adolescenței vor fi mai aspri decât ar trebui să fie.

Așadar, profită de „fereastra oportunității” pe care o ai astăzi, și „fă-le cunoscute copiilor tăi” toate „lucrurile pe care ți le-au văzut ochii” în umblarea ta cu Dumnezeu!

5 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.

Matei 18.20

Cei care au o inimă întreagă pentru Hristos doresc să fie în compania Lui și caută în mod instinctiv să fie acolo unde El Se află. Este posibil lucrul acesta? Da – „unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu“. Niciun credincios care este cu adevărat conștient de măreția și de valoarea Persoanei Domnului, ca și de binecuvântarea comuniunii cu El, nu dorește să fie absent din locul în care El Se află.

Neglijarea Cinei Domnului și a strângerilor de rugăciune arată clar o stare de inimă laodiceeană. La început, cei credincioși „stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni“ (Fapte 2.42). Este trist când vedem astăzi lipsa acestei stăruințe.

Domnul spune către Tatăl: „În mijlocul adunării voi cânta laudele Tale“ (Evrei 2.12). Credem noi că El nu va observa prezența sau absența noastră din locul în care se înalță laudele pe care El le conduce? Într-o zi viitoare, la scaunul de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10), vom vedea deslușit cum complacerea, confortul, o vreme puțin nefavorabilă sau o mică neînțelegere cu un frate sau cu o soră în Hristos ne-au determinat uneori să nu dăm curs dorinței dragostei Sale: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“ (Luca 22.19).

Este pe deplin smeritor gândul că cineva care a gustat dragostea Domnului își poate permite să doarmă mai mult duminică dimineața, ori să întreprindă sau să primească vizite, în loc să fie acolo unde Domnul este în mijlocul celor ai Săi! Se pierd astfel prilejuri prețioase de a mulțumi inima Domnului și de a exprima atașamentul față de El, aici, unde Domnul a fost lepădat. Nu este altceva decât batjocură să spui mereu: „Vino, Doamne Isuse!“, în timp ce îți demaști indiferența față de prezența Lui aici pe pământ.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus spunea: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac“.

Luca 23.34

„Tată, iartă-i“

Mulți cititori cunosc foarte bine aceste cuvinte ale Domnului Isus. Dar înțelegem noi în ce împrejurări au fost ele spuse? El era atârnat pe cruce, cu răni la mâini și la picioare, suferind de chinuri mari și de sete. În jurul locului de execuție stăteau soldații care tocmai Îi bătuseră cuiele în mâini și în picioare. Probabil că făcuseră aceasta cu insensibilitatea caracteristică meseriei lor, în mijlocul batjocurilor camarazilor lor grosolani. Biblia consemnează despre disprețul batjocoritor al conducătorilor evreilor. Spectatorii care aveau un strop de simpatie poate ar fi gândit: „Nu se poate ca ei să fie atât de duri și să-I ia viața“; dar chiar aceasta era intenția lor. Unii poate gândeau că o persoană atât de neajutorată ar avea nevoie de un sprijin. Alții ar fi vrut să împiedice aceasta, crezând că numai criminalii de rând nu merită nici măcar un pic de compasiune.

Cu puțin timp înainte, Pilat întrebase: „Dar ce rău a făcut Acesta?“. De două mii de ani, nimeni nu a dat vreun răspuns la această întrebare. Nu exista niciun motiv pentru condamnarea și executarea Acelui nevinovat! Aceasta era situația în care Domnul S-a rugat pentru vrăjmașii Săi. Isus, chiar și în suferința Lui, S-a gândit la iertarea vrăjmașilor Săi, la iertarea de care avem nevoie noi toți. Ați remarcat momentul când El a rostit acestea?

Abia după ce mulțimea se dezlănțuise și Îl scuipase și călăii acționaseră și își epuizaseră toată răutatea, nu înainte, ca s-o mai stăvilească cumva. Aceasta este iubirea care biruie totul! Rugăciunea Lui suverană îl pune pe păcătos la adăpost. Privind la acest tablou, suntem noi mișcați de sentimente de afecțiune pentru un Mântuitor așa de minunat?

Citirea Bibliei: Osea 5.1-15 · Iacov 2.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 3:1-11

În această carte a Judecătorilor vom vedea constant reproducându-se acelaşi ciclu.

Poporul începe prin a-L abandona pe Domnul. Atunci El îi foloseşte pe vrăjmaşii lor pentru a le trezi conştiinţa.

În cele din urmă, Israel strigă către Dumnezeu care, plin de îndurare, îl scapă dându-i un judecător (vezi şi Psalmul 107.6, 13, 19, 28).

Ciclul acesta, vai, se repetă prea adesea în viaţa fiecăruia dintre noi. Când, uitându-L pe Domnul, intrăm sub influenţa lumii, El Se folosește uneori de ostilitatea acesteia pentru a ne trezi.

Versetul 2 ne aminteşte de felul în care Dumnezeu ne păstrează într-o stare de alertă şi ne exersează pentru luptă. El permite existenţa vrăjmaşilor tocmai cu scopul acesta. Pregătirea militară include în mod necesar exerciţii şi manevre fără de care un soldat n-ar fi capabil să lupte când s-ar ivi situația.

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei” este un îndemn permanent pentru credincios (1 Timotei 6.12). Şi aceasta, deoarece credinţa are o dublă certitudine: cea dintâi, că lumea este un vrăjmaş; cea de-a doua: că lumea este un vrăjmaș învins.

„Eu am învins lumea”, sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus Hristos adresate alor Săi înainte de cruce. Pe acestea trebuie să le luăm în stăpânire prin credinţă, pentru ca să câştigăm victoria asupra lumii (Ioan 16.33;  1 Ioan 5.4, 5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OFERĂ-LE COPIILOR TĂI PRINCIPII SĂNĂTOASE! | Fundația S.E.E.R. România

„Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi…” (Deuteronomul 6:6-7)

Dacă ești părinte, încerci să-i ții pe copiii tăi sub cheie pentru a-i feri de probleme? Sau dacă ești profesor sau învățător de școală duminicală, încerci să le impui reguli stricte? Nu va funcționa! Nu-i ții departe de necazuri, ci pur și simplu le amâni. Lucruri precum: ora stingerii, codurile vestimentare, limitarea utilizării Internetului și verificarea prietenilor, fac parte dintr-o bună educație parentală și o bună învățătură. Dar când sau dacă nu ești lângă ei pentru a-i îndruma, atunci au nevoie de principii solide după care să trăiască. Iar aceste principii pot fi găsite în Cuvântul lui Dumnezeu!

Biblia spune: „Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” (Deuteronomul 6:6-9).

Nu-i așa că-i interesant faptul că fiecare generație o consideră pe cea precedentă ca fiind demodată și depășită? Dar asta nu este în totalitate greșit. Fiecare generație crede că există un mod mai bun de a face lucrurile, iar acesta este fundamentul creșterii și al dezvoltării. Și acesta este și motivul pentru care zborul din Liverpool la New York durează doar șapte ore cu avionul, în loc de trei săptămâni cu vaporul.

Cuvântul lui Dumnezeu poate rezista testului de examinare. Așa că, în loc să le închizi gura, invită-i pe copii să pună întrebări și să conteste presupunerile, apoi ajută-i să capete convingeri biblice solide după care să trăiască. Dacă ești părinte sau o persoană care are grijă de copii, să știi că nu există un dar mai mare pe care li-l poți face!

Așadar, oferă-le copiilor tăi principii sănătoase după care să trăiască!

28 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Toma a răspuns și I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“. Isus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut și au crezut“.

Ioan 20.28,29

În această scenă, care are loc după opt zile de la prima arătare a Domnului, Toma are un loc proeminent. El nu fusese cu ei „când a venit Isus“. Ceea ce dăduse valoare și prețuire acelei prime strângeri fusese faptul că „a venit Isus“; iar Toma a ratat acest moment – a ratat prima strângere în jurul Persoanei lui Isus. În scena celei de-a doua arătări a Domnului în mijlocul celor ai Săi, suntem purtați, simbolic, dincolo de perioada Adunării, la zilele în care se va găsi din nou o rămășiță credincioasă în mijlocul iudeilor, grup care în scena noastră este reprezentat de Toma. La fel ca iudeii, Toma a considerat că este greu să creadă fără să vadă și să atingă. Despre iudeii din acele zile îndepărtate citim: „Vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“ (Zaharia 12.10); și vor spune: „Binecuvântat fie cel care vine în Numele Domnului! … Domnul este Dumnezeu … Tu ești Dumnezeul meu“ (Psalmul 118.26-28; Matei 23.39). În același fel Toma, privind spre Domnul, spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“.

Domnul, într-adevăr, recunoaște credința lui Toma; dar adaugă: „Ferice de cei care n-au văzut și au crezut“. Aceasta este partea binecuvântată a celor care formează Adunarea lui Hristos în timpul absenței Lui, așa cum spune apostolul Petru: „Pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; și, crezând în El, deși acum nu-L vedeți, vă bucurați mult, cu bucurie de nespus și glorioasă“ (1 Petru 1.8).

Ultimele două versete din capitol ne vorbesc despre faptul că au mai existat și alte semne pe care Isus le-a făcut, dar se spune că ne-a fost redat suficient pentru a putea fi împlinit marele scop al acestei Evanghelii, anume acela de a-L prezenta pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să avem viața în Numele Lui.

H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul mântuirii și Domnul Stăpânul ne scapă de la moarte.

    Psalmul 68.20

    Podul Firth of Tay

    28 decembrie 1879, Scoția. Încă de la amiază se dezlănțuise o furtună puternică, ce urla la gura râului Tay. Vântul bătea cu putere în catargele navelor și în stâlpii de fier ai mărețului pod de cale ferată, care avea o lungime de peste 3 kilometri și se sprijinea pe 86 de stâlpi de oțel. Paznicul podului privea tremurând la elementele dezlănțuite. Chiar atunci trecea trenul de la Edinburgh la Dundee. El se uita pe fereastră, când deodată a auzit un zgomot asurzitor. Luminile din spate ale trenului de pe pod nu s-au mai văzut. Fulgerele brăzdau văzduhul. Paznicul și-a luat repede haina și a dat fuga afară. A înaintat cu precauție pe pod și – dintr-o dată – a stat în fața unui gol imens. Podul se prăbușise, luând cu el în adâncuri trenul cu 75 de persoane. Nu au existat supraviețuitori. Ancheta ulterioară a arătat că podul Firth of Tay nu a putut rezista la acea sarcină dublă. Uraganul cu forțele sale imense și greutatea trenului au fost prea mari.

    Și noi avem parte de situații asemănătoare în viața noastră. Un elev primește o temă grea pentru acasă tocmai în mijlocul stresului pe care îl are de a-și termina examenele finale. O persoană bolnavă constată că are o nouă afecțiune. Familia este amenințată de șomaj sau de divorț. Toate acestea sunt greutăți care adesea devin atât de grele, încât nu mai pot fi suportate și ne prăbușim sub ele. Nu există nicio cale de ieșire? Ba da, există! Domnul Isus știe cum ne simțim. La El putem merge cu durerea și mai ales cu povara vinei noastre. Isus ia de pe inima noastră povara vinovăției și ne ajută să ne purtăm greutățile vieții. El este cu noi, ne mângâie și ne dă putere.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 46.1-24 · Psalmul 147.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 23:1-11

    La rândul său, Iosua îşi sfârşeşte cariera. „Fiţi deci curajoşi, ca să păziţi şi să faceţi tot ce este scris …“, le spune el căpeteniilor poporului (v. 6). Era cuvântul pe care DOMNUL i-l spusese la început (1.7), ceea ce Moise repetase de multe ori. Şi astăzi avem nevoie de această învăţătură. Mulţi găsesc Evanghelia veche, demodată; doresc „să-şi gâdile urechile“ cu noutăţi(2 Timotei 4.3). Să mulţumim Domnului că ne-a dat slujitori care nu obosesc repetând aceleaşi adevăruri şi aceleaşi îndemnuri. „Să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este greu − le spune Pavel filipenilor − iar vouă vă este de folos“ (Filipeni 3.1). Cât despre noi, să nu obosim să le ascultăm!

    Pomenind numele dumnezeilor naţiunilor, se face un prim pas spre a jura pe ei, apoi spre a le sluji, în sfârşit pentru a se prosterna înaintea lor (v. 7). Iată pentru ce epistola către Efeseni ne îndeamnă nici să nu fie pomenite aceste lucruri necurate, nebune şi necuviincioase ale lumii, „cum se cuvine unor sfinţi“ (Ef. 5.3, 4).

    Poate că nu suntem întotdeauna destul de atenţi la limba noastră. Fie ca ea să ne facă să fim recunoscuţi de alţii ca fiind ucenici ai lui Isus! (Matei 26.73 în contrast cu v. 74).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug…” (Proverbele 21:5)

    Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie:

    1) Să te străduiești să fii cât mai indispensabili posibil. „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” (Proverbele 21:5-6) Străduiește-te să ai integritate și să dai dovadă de excelență în munca ta, învățând în același timp cât mai multe despre procedurile și procesele care depășesc domeniul tău de responsabilitate. Fii dispus să-i ajuți pe ceilalți – dar nu în detrimentul propriei eficacități!

    2) Dacă teama de a nu-ți pierde locul de muncă provine din conflicte de personalitate cu șeful tău, adoptă principiul biblic al autorității și al supunerii. Responsabilitatea se oprește la persoana responsabilă. Prin urmare, ia hotărârea de a te supune sarcinilor rezonabile care ți se cer, desigur dacă acestea nu sunt ilegale sau imorale. Atunci când este posibil, confirmă instrucțiunile primite de la șeful tău printr-un e-mail, incluzând feedback-ul tău cu privire la potențialul rezultat. Vorbește întotdeauna cu respect. Fii dispus să faci un efort suplimentar. Nu găsi scuze și nu încerca să acoperi un lucru prost făcut. Cooperarea cu șeful tău este crucială, așa că fă din acest lucru proiectul tău special. Sfânta Scriptură spune: „Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba…” (Tit 2:9).

    3) Să-ți cunoști potențialul. Te afli cumva într-un domeniu în care există o cerere puternică pentru competențele tale, sau trebuie să te educi pentru a le actualiza? Dacă îți dorești o mărire de salariu sau o promovare la locul de muncă, trebuie să fii dispus să investești timp și efort pentru a face orice este necesar pentru a le câștiga. Biblia ne asigură (Proverbele 10:4): „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

    23 Decembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus deci le-a vorbit din nou, spunând: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“.

    Ioan 8.12https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Nu ne imaginăm noi, adesea, că ne sprijinim pe Dumnezeu și că așteptăm totul de la El, pe când, în realitate, dacă analizăm cu sinceritatea rădăcina lucrurilor și ne judecăm în prezența lui Dumnezeu, vom găsi o măsură înspăimântătoare din aluatul încrederii în făptură? Cât de adesea vorbim de trăire prin credință și de încredere doar în Dumnezeu și totuși, în același timp, dacă ne vom cerceta în profunzimea inimilor, vom găsi o mare măsură de dependență față de împrejurări, ne vom surprinde că facem tot felul de calcule bazate pe cauze secundare!

    Cititorule creștin, să cântărim cu grijă acest lucru! Să veghem ca ochiul nostru să fie ațintit doar asupra Dumnezeului cel viu, și nu asupra omului „a cărui suflare este în nările lui“ (Isaia 2.22)! Să nădăjduim în El, să nădăjduim cu răbdare, să nădăjduim în mod constant! Dacă ne lipsește ceva, să ne raportăm în mod direct și simplu la El. Avem cumva nevoie de cunoaștere cu privire la drumul pe care trebuie să mergem și cu privire la direcția în care trebuie să ne îndreptăm privirile? Să ne amintim că El a spus: „Eu sunt Calea“; să-L urmăm pe El! El va face ca totul să fie clar, strălucitor și sigur. Dacă Îl urmăm pe El, nu vom fi nici în întuneric, nici în confuzie, nici în incertitudine, pentru că El a spus, iar noi avem datoria să credem: „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric“ (Ioan 8.12). Prin urmare, dacă suntem în întuneric, este clar că nu Îl urmăm pe El. Niciun întuneric nu se poate așeza de-a lungul acelei cărări binecuvântate pe care Dumnezeu îi conduce pe aceia care, cu un ochi simplu, caută să-L urmeze pe Isus.

    Confuzia și incertitudinea sunt prea adesea rodul lucrării propriei voințe, a faptului că suntem înclinați să facem un lucru pe care Dumnezeu nu-l dorește nicidecum sau să mergem într-o direcție pe care Dumnezeu nu o aprobă. Poate ne rugăm cu privire la acest lucru și nu primim răspuns. Ne rugăm din nou și tot nu primim răspuns. Cum se explică acest lucru? Dumnezeu vrea să stăm liniștiți, să rămânem în locul în care suntem! De aceea, în loc de a ne chinui mintea și de a ne tulbura sufletele cu privire la ceea ce trebuie să facem, mai bine nu facem nimic, ci Îl așteptăm în mod simplu pe Dumnezeu

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La Tine este izvorul vieții; în lumina Ta vom vedea lumina.

    Psalmul 36.9

    Florida

    Spaniolul Juan Ponce de Leon, care traversase Atlanticul împreună cu Columb, a fondat prima așezare europeană în Puerto Rico, în anul 1508. A fost numit guvernator al insulei și acolo ar fi putut duce o viață confortabilă, dacă rănile de război nu l-ar fi făcut să sufere mult.

    Se spune că Ponce de Leon a aflat de existența unui izvor misterios pe o insulă învecinată. Oricine ar fi băut din el ar fi devenit din nou tânăr și puternic. Astfel, Ponce de Leon a pornit în căutarea acelui izvor al tinereții. Cu trei corăbii a ajuns pe un tărâm plin cu flori în toată splendoarea lor și i-a dat numele de „Florida“. Acolo a căutat peste tot și a băut din fiecare izvor, dar a rămas tot bătrân și tot cu răni dureroase. O săgeată otrăvită avea să-i pună capăt vieții în anul 1521.

    Câți oameni astăzi dau crezare unor asemenea afirmații și își caută mântuirea în locul greșit! Dar nici ritualurile meditative, nici apartenența la o religie, nici o viață decentă, nimic din toate acestea nu poate duce la mântuire. Salvarea și viața veșnică se găsesc numai în Domnul Isus, care a murit pentru noi pe cruce.

    „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5). Nu vreți să primiți prin credință acest adevăr? Numai la Domnul Isus este izvorul vieții: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea“ (Ioan 7.37).

        Vin’ din căile pustii la Izvorul Apei Vii.

        Acest scump Izvor gustos e Hristos, e Hristos, e Hristos.                                                                                    

                                                                                 T. Dorz

    Citirea Bibliei: Ezechiel 43.1-12 · Psalmul 144.1-15

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 18:1-11, 19:49-51https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Şapte seminţii nu şi-au primit încă moștenirea. Iosua trece atunci la măsurarea terenului ţării, împărţindu-l prin tragere la sorţi. Cu siguranţă, Dumnezeu rânduiește sorţii după voia Lui. Hazardul nu exis­tă şi un creştin nu trebuie niciodată să cheme norocul sau nenorocul.

    În Psalmul 16 auzim pe cineva (anticipându-L pe Însuşi Domnul Hristos) care declară: „Frânghiile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute, da, am o moştenire frumoasă“ (v. 6). Să ne străduim să descoperim frumuseţea şi valoarea a tot ce ne-a dat Dumnezeu în Domnul Hristos. Şi să fim mulţumitori (Coloseni 3.15)! Iosua, care aparține seminției lui Efraim, este un exemplu pentru frații săi, alegându-şi moștenirea pe muntele pe care ei îl disprețuiseră (17.16). Şi această regiune poartă un nume semnificativ: Timnat-Serah, adică „parte abundentă“.

    Lunga listă a cetăților ne amintește că noi, „creştini dintre naţiuni“, eram „fără drept de cetățenie în Israel“ (literal: fără drepturi la cetăți). Dar acum, „apropiaţi prin sângele lui Hristos“, am devenit „împreună-cetățeni cu sfinții“ (Efeseni 2.12, 13, 19). „Cetățenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3.20). În curând vom locui în cetatea cerească.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O ABORDARE COMPLET NOUĂ | Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvântul s-a făcut trup…” (Ioan 1:14)

    Când îngerul Gavril a vizitat-o pe Maria, el a spus: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 1:30). Cu toate acestea, când vine vorba despre apropierea nemijlocită de Dumnezeu, multe religii sunt guvernate de frică. Philip Yancey a scris: „Cu siguranță, evreii asociau teama cu închinarea… Când o persoană era „binecuvântată” cu o întâlnire directă cu Dumnezeu, ei se așteptau să iasă fie devastată, fie strălucitoare, fie poate lovită (ca Iacov)…

    Printre oamenii care au zidit un sanctuar separat pentru Dumnezeu și se fereau să-I pronunțe sau să-I silabisească Numele, Dumnezeu Și-a făcut apariția-surpriză, sub forma unui copil într-o iesle. În Isus, Dumnezeu a găsit un mod care nu implică frica de a relaționa cu ființele umane… Un nou legământ… care nu avea să scoată în evidență, ci să acopere prăpastia dintre Dumnezeu și umanitate!

    Am învățat despre întrupare atunci când am avut un acvariu… Ai crede, ținând cont de tot ce-am cheltuit pentru ei, că peștii mei aveau să fie cel puțin recunoscători. Nu a fost așa! De fiecare dată când umbra mea se profila deasupra acvariului, ei se scufundau pentru a se adăposti… pentru [ei] eram ca o zeitate… prea mare pentru ei, acțiunile mele prea de neînțeles. Actele mele de milă erau considerate de ei cruzime; încercările mele de vindecare – distrugere. Pentru a le schimba percepția, ar fi trebuit să devin un pește și să le „vorbesc” într-o limbă pe care s-o poată înțelege. Dar o ființă umană care devine pește nu este nimic în comparație cu Dumnezeul care devine copil!

    Dar chiar asta s-a întâmplat la Betleem! Dumnezeul care a creat materia a luat formă de materie, așa cum artistul poate deveni un punct pe un tablou, sau dramaturgul un personaj în propria piesă. Dumnezeu a scris o poveste, doar că a folosit personaje reale, pe paginile istoriei reale. Cuvântul s-a făcut trup!”

    Navigare în articole