Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “cultura”

24 sept. 2025

24 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu am încheiat un legământ cu părinții voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa robilor […] Dar părinții voștri nu M-au ascultat, nici nu și-au plecat urechea.

Ieremia 34.13,14


Lecții din viața lui Zedechia (1) – Ascultarea Îl glorifică pe Dumnezeu

Asedierea finală a Ierusalimului de către Nebucadnețar a început în al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea (Ezechiel 24.1,2). Probabil că Zedechia, căutând disperat o soluție, a mers la templu, înaintea Domnului (Ieremia 34.15), și „a făcut un legământ cu tot poporul care era în Ierusalim, ca să le anunțe eliberarea, ca fiecare să lase liber pe robul său și fiecare pe roaba sa“ (versetele 8 și 9). După aceasta, Faraon a ieșit împotriva babilonienilor, care au întrerupt pentru un timp asedierea Ierusalimului. Crezând că babilonienii au plecat de tot (capitolul 37.9) și că de acum totul va fi bine, cei din popor i-au luat înapoi în robie pe cei pe care-i eliberaseră. Prin urmare, Domnul a rostit o aspră judecată asupra lor. După ce făcuseră ceea ce era bine în ochii Lui, ei au profanat numele Său, rupând legământul făcut (capitolul 34.16).

Avem aici o atenționare pentru noi, cei care purtăm numele lui Hristos. În 2 Corinteni 3.3, apostolul Pavel spune: „Voi sunteți o epistolă a lui Hristos“. Noi deci putem fi singura epistolă sau „Biblie“ pe care oamenii din această lume o vor citi vreodată. Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, acțiunile noastre trebuie să vorbească tuturor celor din jurul nostru despre Persoana Lui glorioasă și perfectă. Și nu numai atât, ci să ne aducem aminte că Domnul Isus Însuși a spus: „Dacă cineva Mă iubește, va păzi cuvântul Meu“ (Ioan 14.23). Este limpede că Zedechia n-a avut nici teamă, nici dragoste față de Domnul. Noi însă trebuie să arătăm că-L iubim pe Domnul prin faptul că păzim Cuvântul Său și umblăm potrivit cu acest Cuvânt, până când El va veni. Ascultarea celor credincioși glorifică numele Său.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hoțul nu vine decât să fure și să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca ele să aibă viață … Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi, dar cel plătit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le împrăștie.

Ioan 10.10-12

„Hoțul“, „cel plătit“ și „lupul“

Ce binecuvântare că Isus Hristos a venit în lume! El Se ocupă de bunăstarea oilor Sale, asigurându-le nu numai mântuirea și libertatea, ci și viață din belșug. Aceasta este ceva ce depășește cu mult viața naturală și înseamnă a fi pe deplin fericit în dragostea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Păstorul cel bun a trebuit să guste moartea – o dovadă a iubirii supreme. Dar mai sunt și alții care acționează: hoțul, cel plătit care nu este păstor și lupul.

Hoțul îi reprezintă pe acei oameni, respectiv acele sisteme religioase, care fură din turmă adevărurile și binecuvântările biblice. Și câte nu se fac în numele creștinismului în zilele noastre, care, în loc să întărească credința, duc la sărăcire spirituală!

Cel plătit și care nu e păstor este exponentul celui care caută câștig de pe urma turmei, principala motivație pentru a sluji fiind nu oile, ci propria persoană. Dacă situația devine periculoasă, el se gândește numai la siguranța lui și la ceea ce îi este lui mai comod, așa că fuge, lăsând oile singure tocmai când au cea mai mare nevoie de îngrijire.

Lupul îi reprezintă pe profeții falși care iau turma în stăpânire pentru propriile lor scopuri și astfel împrăștie oile.

Citirea Bibliei: Isaia 22.1-25 · Fapte 27.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 2:11-18

Am înţeles, atunci când meditam asupra cărţilor Împăraţilor, că Huram-Abi (sau Hiram), lucrătorul cel mai priceput dintre toţi, era o imagine a Duhului Sfânt. Tocmai sub călăuzirea luminată a acestui om, muncitorii pregătiţi de David îşi vor duce îndatorirea la bun sfârşit. În mod similar, cre­dinciosul va fi apt să servească numai lăsându-se călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Să vedem în cartea Fapte cum Duhul comunică apostolilor poruncile Dom­nului: Fapte 1.2; 8.29; 13.2, 4; şi să luăm seama la vocea Lui. El ne va spune adesea, cum le-a spus şi lui Pavel şi însoţitorilor lui, ŤNu face aceasta; nu merge acolo!ť (Fapte 16.6-7).

O sută cincizeci şi trei de mii şase sute de bărbaţi au fost număraţi ca să facă această lucrare. Unii erau hamali, alţii tăiau piatra, în sfârşit, alţii erau supraveghetori. Aici sunt sugerate trei forme de activitate creştină:

1) Să porţi poverile în rugă­ciune.

2) Să scoţi pietrele vii din cariera lumii şi să le dai acolo formă: este lucrarea evanghe­lis­tului şi a altor slujbe.

3) Să veghezi asupra lucrării şi asupra lucrătorilor.

Avem un detaliu remarcabil: forţa de muncă era compusă din acei canaaniţi, străini, odată vrăjmaşi şi în robie faţă de Israel. Sub domnia împăratului păcii, ei devin slujitori folositori.

TU, FACI CEEA CE TREBUIE? | Fundația S.E.E.R. România

„Am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)

În cartea sa „Cum cresc oamenii de succes”, John Maxwell identifică trei tipuri de oameni:

1) Oameni care nu știu ce le-ar plăcea să facă. Le lipsește un simț puternic al scopului. Ei zăbovesc. Sunt în derivă. Nu au nicio idee despre ținta lor. Cred că principalul motiv este acela că nu se cunosc pe ei înșiși atât de bine pe cât ar trebui și astfel rămân nefocalizați în creșterea lor.

2) Oameni care știu ce le-ar plăcea să facă, dar nu o fac. Uneori nu fac ceea ce-și doresc pentru că se tem că acel lucru îi va determina să neglijeze alte responsabilități, cum ar fi să-și întrețină familia. Uneori nu sunt dispuși să plătească prețul pentru a învăța, a crește și a se apropia de locul în care își doresc să ajungă. Alteori, teama îi împiedică să schimbe direcția pentru a-și urma pasiunea. Indiferent de motiv, și ei își ratează potențialul.

3) Oameni care știu ce ar vrea să facă și o fac. Acești oameni împlinesc versetul: „Am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Acest al treilea tip de oameni se cunosc pe ei înșiși, posedă un puternic simț al pasiunii și datoriei, sunt concentrați pe scop, se dezvoltă în domenii care îi ajută să se apropie de scopul lor, și fac ceea ce au fost creați să facă.

Cel mai bun cuvânt care îi descrie este „împlinit”. A te găsi pe tine însuți și a te dezvolta pe măsura potențialului tău pot fi dileme fără soluție. Tu trebuie să știi cine ești, pentru a-ți dezvolta potențialul… dar trebuie să crești, pentru a ști cine ești! Tu din ce categorie faci parte? Indiferent unde te afli, petrece timp cu Dumnezeu – și lăsă-L să te călăuzească!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
07 sept. 2025

7 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu am primit de la Domnul ce v-am și dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceți aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

1 Corinteni 11.23,25,26

Aceste cuvinte primite de apostolul Pavel prin revelație conțin cerința Domnului, Cel odinioară răstignit, însă acum înviat și glorificat. Această revelație i-a fost dată apostolului de către Domnul aflat în glorie, care mai înainte S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2.5-8). Cel care a creat toate lucrurile prin cuvântul Său și care le susține prin puterea Sa este Cel care a trăit aici, pe pământ, în dependență, în ascultare și în smerenie. Acum El este în cer, glorificat, însă poartă în continuare semnele suferințelor Lui și ne descoperă dorința adâncă a inimii Sale: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“. El dorește mult un răspuns al dragostei din partea celor pe care i-a răscumpărat cu sângele Său prețios.

De asemenea, în cuvintele citate la început ni se amintește că această Cină a fost dăruită celor ai Săi în noaptea în care El a fost vândut. Într-o lume în care Hristos este disprețuit și lepădat există turma mică a celor credincioși, curățiți prin sângele Lui și adunați în jurul mesei Sale, pentru a-și aduce aminte de El. Această prețioasă aducere-aminte face ca inimile noastre să ofere jertfe de laudă și de închinare Celui care este vrednic – Domnului nostru Isus Hristos. Avem acest privilegiu sfânt câtă vreme El este absent, până va veni să ne ia. El Însuși așteaptă, și noi de asemenea, acea zi când va veni și ne va lua în casa Tatălui. Până atunci, să proclamăm cu mulțumire biruința pe care Domnul a câștigat-o prin moartea Sa pe cruce!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce este mai ușor, a spune paraliticului: „Iertate îți sunt păcatele“, sau a spune: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă“?

Marcu 2.9

„Ridică-te, ia-ți patul și umblă“

Domnul Isus Hristos i-a spus paraliticului: „Păcatele tale sunt iertate“. Această afirmație a fost primită cu împotrivire din partea unor cărturari. Ei gândeau: „Cine poate să ierte păcatele, decât Unul singur, Dumnezeu?“. Isus le-a răspuns cu întrebarea din versetul de mai sus, întrebare ce poate fi privită din două perspective. Din punctul de vedere al omului, pare mult mai ușor să spui „Păcatele tale sunt iertate“, decât să poruncești unui paralizat să se ridice. Noi nu putem să verificăm dacă păcatele sunt într-adevăr iertate, dar putem să confirmăm dacă un olog ar începe dintr-odată să meargă. Nimeni nu ar putea să își aroge puterea de a vindeca ologii; ar fi imediat demascat ca fiind mincinos. Isus, Fiul lui Dumnezeu, Și-a demonstrat acolo autoritatea de a ierta păcatele.

Când Isus Hristos a fost aici, pe pământ, El a folosit puterea Sa divină pentru a-i vindeca pe cei bolnavi. El a făcut lucrul acesta cu o inimă plină de compasiune. În mod constant, Lui „I s-a făcut milă“. Pentru ca păcatele noastre să fie iertate, a fost nevoie însă de mult mai mult decât de o poruncă divină. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să sufere judecata lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere a fost mai greu pentru Isus să spună: „Iertate sunt păcatele tale“, decât să spună: „Ia-ți patul și umblă“. Însă El a luat asupra Lui această lucrare dificilă, din dragostea Sa de necuprins pentru noi. Oricine își pune încrederea în El poate fi de acum sigur de acest lucru: „Păcatele tale sunt iertate“.

Citirea Bibliei: Isaia 2.1-22 · Fapte 21.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:1-15

Acest capitol reproduce aproape cu­vânt cu cuvânt      2 Sa­­muel 7, dar este plăcut să recitim această Ťconver­saţieť minunată dintre Dum­nezeu şi un om care a devenit su­biect al harului Său. Dumnezeu îi vorbeşte, prin Natan, preaiubitului împărat; apoi acesta din urmă Îi răspunde direct. Am experimentat noi astfel de conversaţii cu Dumne­zeu (şi cu Domnul Isus)? El comunică cu noi în mod esenţial prin Cuvântul Său,iar noi avem deplina libertate de a-I răspunde prin rugăciune.

Mereu în concordanţă cu caracterul cărţii Cronici (harul), unele cuvinte referitoare la fiul lui David au fost omi­se. Expresia: „Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra…“ (2 Samuel 7.14), nu se găseşte în capitolul nostru, ca o dovadă că aici Cuvântul Îl are în vedere pe Unul mai mare decât Solomon.

„Eu îi voi fi Tată − declară Domnul − şi el Îmi va fi fiu“ (v.13). Citarea aces­tui verset în Evrei 1.5 confirmă şi faptul că acest fiu este, în adevăr, Isus, în care ni s-a des­coperit harul. Ast­fel, subiectul de preţ al conver­sa­ţi­i­lor pe care le avem cu Dumnezeu este Isus, Fiul Său prea­­iu­bit. „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl …“, cu alte cuvinte, putem avea acelaşi gând cu El, iar acest gând se referă la Fiul Său, Isus Hristos  (1 Ioan 1.3).

ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (1) | Fundația S.E.E.R. România

„David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.” (2 Samuel 6:14)

Citim în 2 Samuel, capitolul 5, că David tocmai fusese încoronat rege peste tot Israelul – i-a învins pe iebusiți și pe filisteni și a cucerit Sionul. Iar în capitolul 6, David aduce înapoi la Ierusalim chivotul legământului, simbolul suprem al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. După ani de zile în care a trăit fără chivot, vederea lui l-a copleșit pe David de entuziasm, făcându-l să se dezbrace de veșmintele regale și să sară din răsputeri de bucurie în fața chivotului, purtând doar un șorț.

Ce putem învăța de-aici? Că atunci când te entuziasmezi pentru Dumnezeu, să nu crezi că toată lumea se va entuziasma odată cu tine, că-ți va înțelege sau aproba entuziasmul. Soția lui David, Mical, a fost o astfel de persoană. Biblia ne spune două lucruri despre ea:

1) „Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei” (vers. 16);

2) „Şi Mical… n-a avut copii până în ziua morţii ei.” (vers. 23)

Aparent, închinarea pare o nebunie pentru unii, nu-i așa? Să cânți pentru Cineva pe care nu-L poți vedea. Să ridici mâinile în fața Cuiva pe care nu-L poți atinge. Sau, în cazul lui David, dezamăgirea pe care a lăsat-o în inima unora prin faptul că nu s-a comportat conform protocolului regal.

Un vechi proverb spune: „Cei care nu aud muzica cred că dansatorul este nebun.” Asta se întâmplă în această istorisire. David aude muzica și se închină lui Dumnezeu din răsputeri. Mical nu aude muzica și pierde ceea ce își dorește cel mai mult.

Dar să nu ratăm ideea esențială a întâmplării, și anume: Atunci când nu ții cont de părerea persoanelor critice și negativiste și decizi să te închini lui Dumnezeu din toată inima, începi să prosperi spiritual, iar când n-o faci, sfârșești prin a fi steril spiritual!

Așadar, închină-te lui Dumnezeu „din răsputeri”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
26 iul. 2025

26 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța.

Luca 8.5

Fie în timpul slujbei Sale (Marcu 2.2), fie în mijlocul încercărilor Sale (Matei 4.1-10), fie ca Cel înviat dintre cei morți (Luca 24.27), întotdeauna Domnul a atribuit cea mai mare valoare Cuvântului. Ceea ce oamenii trebuie să audă în orice timp și în orice împrejurare este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar oamenii încearcă să introducă mereu alte lucruri. Inima omenească tânjește după ceva nou, după ceva care să stimuleze simțurile, după ceva spectaculos. Un exemplu în acest sens este omul bogat din Hades care avea o rugăminte cu privire la frații săi de pe pământ: învierea senzațională a lui Lazăr îi va determina să se pocăiască. Dar cât de remarcabil este răspunsul lui Avraam! „Au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei“ (Luca 16.27-31).

Care este astăzi situația noastră? Ce le vorbim noi oamenilor, indiferent că sunt necredincioși sau credincioși? Spunem și noi doar ceea ce este scris? Să ne gândim că sămânța nașterii din nou este Cuvântul lui Dumnezeu, numai acest Cuvânt (Iacov 1.18; 1 Petru 1.23). Să folosim această sămânță, să vorbim „toate cuvintele Vieții acesteia“ (Fapte 5.20) și să nu ne bizuim pe înțelepciunea omenească și pe oratorie sau pe orice altă lucrare omenească!

Pavel nu a pierdut niciodată din vedere scopul vestirii evangheliei și a căii lui Dumnezeu și niciodată nu a „făcut zadarnică crucea lui Hristos“ prin ingrediente omenești. Și ce a poruncit el, la sfârșitul vieții sale, copilului său credincios, Timotei, având înaintea ochilor „ultimele zile“ și „timpurile grele“? I-a recomandat oare să cugete la metode noi și eficiente pentru răspândirea evangheliei, pentru că oamenii își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor abate spre basme? De mii de ori, nu! L-a îndemnat cu seriozitate „înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus, care îi va judeca pe cei vii și pe cei morți“, să vestească Cuvântul (2 Timotei 4.1-4).

Drept urmare, dragi prieteni, să ne întoarcem la început, atât în ce privește conținutul predicii, cât și modul de vestire! Să ținem în fața ochilor noștri exemplul pe care ni l-a dat Domnul: El a semănat sămânța bună a Cuvântului lui Dumnezeu!

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe ale Mele și sunt cunoscut de ale Mele, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și Eu Îl cunosc pe Tatăl; și Îmi dau viața pentru oi. Și am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu; și va fi o singură turmă, un singur păstor.

Ioan 10.13-16

O singură turmă, un singur păstor

Păstorul cel bun nu este decât Unul: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El are „oile“ pe inimă, spre deosebire de oricine lucrează pentru a fi plătit, care nu se preocupă de oi.

Nu este oare o ușurare și totodată o mângâiere faptul că Păstorul ne cunoaște foarte bine toate nevoile, slăbiciunile și chiar înclinațiile de a ne rătăci? Marea Lui iubire pentru noi L-a făcut să-Și dea viața. Și „oile“, la rândul lor, Îl cunosc pe Păstor, cunosc perfecțiunea Lui, înțelepciunea, puterea și iubirea Lui.

Să remarcăm comparația: Păstorul și ai Săi se cunosc unul pe altul așa cum Se cunosc Persoanele Dumnezeirii, Tatăl și Fiul. Cine și-ar fi putut imagina așa ceva? Aceasta arată că între credincioși și Domnul lor există o relație intimă.

În afară de turma evreiască, mai sunt și alte oi: cei dintre națiuni, care au auzit și ei vocea Păstorului și care au crezut evanghelia. În ochii păstorului, ei nu țin de alt staul. Oi care sunt ținute laolaltă prin limitări exterioare vedem în Vechiul Testament, dar oile care sunt ținute laolaltă prin farmecul și atracția Păstorului sunt adevărata creștinătate.

Citirea Bibliei: Iov 4.1-21 · Fapte 6.1-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 12:17-21; 13:1-9

Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ieru­sa­li­mului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţi­onează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Aban­­donând toate obiectele sfinte consacrate de înain­taşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imi­tat exem­plul acestui sărman împărat! La începu­tul vieţii lor creşti­ne au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au con­sa­­crat sau au pus deo­par­te una şi alta, pentru serviciul Dom­nului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!

Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii sluji­tori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un sal­va­tor (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mân­tu­itorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!

IUBEȘTE-L PE DUMNEZEU CU TOATĂ PUTEREA TA!

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău… cu toată puterea ta.” (Marcu 12:30)

Ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu cu toată puterea ta? Un pastor a oferit următorul răspuns: „Înseamnă să cheltuiești cantități uriașe de energie pentru cauzele Împărăției. Înseamnă sânge, sudoare și lacrimi. Înseamnă slujire și sacrificiu. Înseamnă străduință. Energia poate fi cea mai puțin apreciată dimensiune a iubirii, pentru că este cea mai puțin sentimentală, iar modul în care ne investim energia ne dezvăluie adevăratele priorități. Ea dezvăluie cât de mult iubim pe cineva; în acest caz, pe Dumnezeu!

Creștinismul nu a fost niciodată menit să fie un substantiv. Iar atunci când îl transformăm într-un substantiv, devine un obstacol! Creștinismul a fost întotdeauna menit să fie un verb. Trebuie să ne supunem îndemnurilor Duhului Sfânt. Trebuie să profităm de orice ocazie de a sluji. La sfârșitul zilei, Dumnezeu nu va spune: „Bine zis, rob bun și credincios!”, ci „Bine făcut/lucrat, rob bun și credincios!” (vezi Matei 25:14-30) Nimic nu este mai satisfăcător decât să arzi calorii pentru o cauză regală. Orice alt lucru care nu ne solicită toată puterea, pentru planul lui Dumnezeu, este în cel mai bun caz plictisitor, și în cel mai rău caz dovadă de fățărnicie.

Atât de mulți creștini sunt atât de plictisiți, și așa de frustrați de diferența dintre teologia lor și realitate. Modalitatea de a reduce acest decalaj și de a experimenta din nou acea senzație sfântă de adrenalină este să transpiri slujindu-i pe alții! Poate fi un lucru simplu: să stai cu un copil al mamei văduve care are nevoie de o ieșire în oraș, să slujești într-o lucrare din biserica locală sau să faci voluntariat într-un azil sau într-un penitenciar!

Nu contează dacă e un lucru mare sau mic, fiecare calorie arsă pentru o cauză regală, generează o dobândă mai mare pentru eternitate. Și va umple golul din sufletul tău cu bucurie sfântă!” Dacă vrei ca de azi acestea să devină realitate și-n viața ta, iubește-L pe Dumnezeu cu toată puterea ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
07 iul. 2025

7 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Nu poate exista o sfințire reală și corectă până când cel credincios nu este pe deplin clarificat cu privire la rezolvarea problemei păcatelor lui. Până nu îmi cunosc acceptarea perfectă în Hristos, până nu sunt complet sigur de mântuirea mea, prin faptul că păcatele mele au fost în întregime înlăturate, voi continua să amestec starea mea cu poziția mea. Natura sfântă se află acolo, însă nu poate exista o sfințire adevărată până nu văd că Hristos a purtat toate păcatele mele și până nu înțeleg că sunt perfect acceptat în El.

Există trei lucruri: pacea cu privire la păcate; harul prezent; și gloria viitoare (Romani 5.1,2). Nu numai că nu mai este nicio condamnare pentru cel ce este în Hristos Isus – tot păcatul fiind înlăturat – ci avem o poziție nouă, un loc nou în Hristos Însuși. Tot ce-l privește pe primul Adam a fost rezolvat la cruce, iar eu am un loc nou în Hristos. Sunt chemat să umblu așa cum Hristos a umblat, însă urmează să fiu asemenea Fiului lui Dumnezeu în glorie. Trebuie să umblu așa cum a umblat Hristos, nu să fiu așa cum a fost Hristos. El nu a avut păcat în El Însuși, dar noi avem; totuși, nu trebuie să îngăduim niciodată ca păcatul să se manifeste în umblarea noastră.

Nu numai că păcatele mele au fost înlăturate, dar văd un Om în glorie; iar acum nu numai că nu vreau să păcătuiesc, ci vreau să fiu ca Hristos în glorie – alerg către țintă (2 Corinteni 3.18). Acum Îl văd prin credință pe Hristos în glorie; știu că voi fi ca El și doresc să fiu de pe acum cât mai mult asemănător cu El. Este ca atunci când văd o lumină la capătul unui tunel – cu cât mă apropii, cu atât ea strălucește mai tare. Văd că firea mea păcătoasă nu se va schimba niciodată, ci se va dovedi încontinuu tot mai rea; însă, dacă ochii mei sunt fixați asupra lui Hristos și dacă mintea mea este preocupată doar cu El, voi deveni la fel ca El pas cu pas, fiind schimbat „în același chip, din glorie în glorie“.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îndată … L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte; și nimeni nu putea să-l lege, nici chiar cu lanțuri.

Marcu 5.2,3

Demonizatul (1)

Domnul Isus traversa Lacul Ghenezaret (numit și Lacul Tiberiada, Marea Tiberiadei sau Marea Galileii) într-o corabie. Când a debarcat pe țărm, un om cu aspect sumbru, posedat de demoni, s-a apropiat de El. Acesta trăia printre morminte și umbla gol. Toată lumea se temea de el. De multe ori fusese legat cu lanțuri, dar întotdeauna reușise să se elibereze. Nimeni nu-l putea îmblânzi; de aceea toată lumea îl evita. Firea sa neliniștită îl împingea mereu în munți și în morminte. Obișnuia să țipe și să se mutileze cu pietre ascuțite. Era o priveliște de nedescris! Când acest om L-a văzut pe Isus, a alergat la El și s-a închinat în fața Lui, strigând: „Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului Celui Preaînalt?“. Demonul care vorbea prin acest om știa că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar numai această cunoaștere era insuficientă pentru a-l schimba și salva pe bietul nenorocit.

Isus a poruncit demonului să iasă din om. Înainte de a face acest lucru, duhul necurat L-a rugat să îl lase să intre în turma de porci din apropiere, iar Domnul i-a permis. Demonul a ieșit din om și a intrat în animalele care, din cauza șocului, s-au repezit pe malul abrupt al lacului și s-au înecat. Toată nenorocirea s-a desfășurat sub ochii păstorilor care, nemaiputând face nimic pentru a o împiedica, s-au grăbit în cetate pentru a vesti cele întâmplate. Acel om nefericit a fost eliberat de sub puterea lui Satan. Însă, deși acest lucru ar fi trebuit să fie un prilej de bucurie, efectul s-a dovedit a fi contrariul.

Citirea Bibliei: Daniel 5.1-12 · Psalmul 41.9-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 3:1-15a

Ioram, fratele lui Ahazia, devine împărat peste Israel. Cu toate că şi el face ce este rău îna­intea Domnului, se remarcă o ameliorare faţă de purtarea tatălui şi a mamei sale. El renunţă ofi­cial la închinarea faţă de Baal.

Primul verset din această carte menţionase deja răzvră­tirea Moabului. Ea îi oferă lui Ioram ocazia să organizeze o ofensivă împotriva acestui popor, spriji­nindu-se pe aliaţii cei mai apropiaţi: pe împăratul lui Iuda şi pe cel al Edomului. Din nefericire, Iosafat nu a învăţat din lecţia serioasă avută cu Ramotul Galaadului. El dă sugestiei lui Ioram acelaşi răs­puns pe care-l dăduse mai înainte lui Ahab (v. 7; 1 Împăraţi 22.4).

Expediţia se află pe punctul de a sfârşi rău. Io­ram Îl acuză pe Domnul, cu toate că el însuşi este răspunzător de întreaga acţiune. Multe persoane sunt la fel. Îl acuză pe Dumnezeu de neno­rociri­le lor, în loc să se pocăiască. Proverbe 19.3 confirmă c㠄nebunia omului îi suceşte calea şi inima lui se întărâtă împotriva Domnului“. Cât despre Iosafat, în sfârşit se interesează de Cuvântul Domnului! În faţa celor trei împăraţi, atât de trist şi de nepotrivit asociaţi, Elisei stă stingherit. Nu ne aminteşte aceasta de jugul nepotrivit cu cei necredincioşi, faţă de care creştinii sunt atât de serios avertizaţi? (2 Co­r. 6.14).

GĂSEȘTE-ȚI O CĂLĂUZĂ SPIRITUALĂ (1)

„El le-a zis: „Veniţi după Mine…” (Matei 4:19)

Majoritatea persoanelor care doresc să crească și să se maturizeze spiritual își găsesc modelele de urmat (sau sfetnicii) pe paginile Scripturii. Să recunoaștem, este un loc minunat (cel mai bun!) pentru a începe. Și este de asemenea mijlocul ideal pentru a continua. Iar înțelepciunea care se găsește în Sfânta Scriptură face din Biblie cel mai bun manual de mentorare scris vreodată! Dacă nu o citești zilnic, te privezi de cea mai mare sursă de inspirație și iluminare. Dar la un moment dat, dacă ești înțelept, vei căuta și un model din zilele noastre care să te îndrume. Indiferent cât de talentat și de experimentat ești, ajutat de un mentor potrivit vei ajunge mai departe decât o poți face de unul singur.

Domnul Isus, cel mai mare mentor, a avut ca ucenici un grup de bărbați care au schimbat lumea pentru totdeauna! Biblia spune: „Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” Îndată, ei au lăsat mrejele şi au mers după El. De acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat. Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El.” (Matei 4:18-22) Să reținem cuvintele „Veniți după Mine și vă voi face…”

Așa după cum mentorul potrivit te poate ajuta să progresezi, tot la fel mentorul nepotrivit îți poate dăuna! Așa că trebuie să te rogi în acest sens… și dacă este cazul, chiar să-ți găsești o (altă) călăuză spirituală… Oricum, îți trebuie una – pentru că, dacă te urmezi doar pe tine, s-ar putea să te învârți în cerc, și să nu ajungi prea departe!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
29 iun. 2025

29 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și carnea jertfei lui de pace de mulțumire să se mănânce în ziua în care va fi adusă; să nu lase nimic din ea până dimineața.

Levitic 7.15

Aceasta este o imagine a faptului că părtășia închinătorului nu trebuie să fie niciodată separată de jertfa pe care această părtășie își are temelia. Atât timp cât o persoană are energie spirituală pentru a menține această legătură, închinarea și părtășia sunt, de asemenea, menținute proaspete și sunt primite de Dumnezeu; dar nu mai mult de atât.

Trebuie să ne menținem aproape de jertfă, în duhul minții noastre, în afecțiunile inimii și în experiența sufletului. Această poziție va transmite putere și continuitate închinării noastre. Putem începe bine exprimând închinarea inimilor noastre, fiind preocupați în mod direct cu Hristos, dar putem încheia rău, devenind preocupați de ceea ce facem sau spunem, sau de persoanele care ne ascultă, căzând astfel în cursa numită: „Vinovați cu privire la lucrurile sfinte“. Acest pericol este deosebit de serios și trebuie să ne facă să fim foarte veghetori. Putem începe să ne închinăm prin Duhul și să sfârșim prin carne. Trebuie să veghem pentru a nu trece nicio clipă dincolo de energia Duhului, pentru că doar Duhul ne poate ține preocupați în mod direct cu Hristos.

Dacă Duhul Sfânt produce „cinci cuvinte“ de închinare sau mulțumire, să le exprimăm pe cele cinci și să încheiem. Dacă vom trece dincolo de acestea, „vom mânca din carnea jertfei noastre dincolo de timpul potrivit“; iar aceasta nu va fi nicidecum „primită“, ci va fi o „urâciune“. Se ne amintim de acest lucru și să fim veghetori. Nu trebuie ca aceste lucruri să producă panică. Dumnezeu vrea să fim conduși de Duhul și astfel să fim plini cu Hristos în toată închinarea pe care o aducem. El poate accepta doar ceea ce este divin și, de aceea, El vrea ca noi să prezentăm doar ceea ce este divin.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu avem un mare-preot care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, cu excepția păcatului.

Evrei 4.15

Mărețul nostru Mare-Preot

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om cu adevărat – asemenea nouă (Evrei 2.17). Bunătatea și mila Lui sunt dovada grăitoare a acestui lucru. Sunt însă oameni care se folosesc de acest adevăr pentru a răspândi falsa învățătură că El a luat asupra Lui natura noastră păcătoasă și că ar fi putut să păcătuiască. Prin urmare, este extrem de important să ne ținem de învățătura clară a Scripturii în această privință.

Apostolii Petru, Pavel și Ioan au comentat despre acest subiect în același fel, punând însă accentul într-un mod distinct, potrivit cu personalitatea lor, că Omul Isus Hristos, în esența Lui, era fără păcat.

Apostolul Petru, om obișnuit să acționeze, Îl prezintă pe Hristos ca fiind Exemplul pentru umblarea celui credincios și Îl descrie ca fiind Cel „care n-a făcut păcat“ (1 Petru 2.22). Domnul Isus nu a păcătuit niciodată. Pentru un credincios adevărat, acest lucru este de necontestat. Niciunul dintre acuzatorii Lui nu L-a putut condamna de păcat (Ioan 8.46). Iar Pilat I-a confirmat nevinovăția de trei ori (Luca 23.4,15,22). Apostolul Pavel, un cunoscător erudit al Sfintelor Scripturi, vorbește despre Hristos ca despre „Cel care n-a cunoscut păcat“ (2 Corinteni 5.21). Concluzia lui merge și mai departe decât cea a apostolului Petru, pentru că arată faptul că până și gândurile și intențiile lui Hristos erau lipsite de păcat, fără excepție. Apostolul Ioan, care dintre cei doisprezece Îl cunoștea cel mai bine pe Domnul Isus, a putut scrie: „În El nu este păcat“ (1 Ioan 3.5). Hristos, în esența Lui, este fără păcat.

Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 21:15-29

Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-l interesa mai mult era via vecinului său. Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.

Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în po­se­sia obiectului dorinţei sale. Iată-l că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc! Ci­neva, pe care nu-l cunoaş­te chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-l anunţe pe îm­pă­rat cu privire la pedeapsa de­zas­truoasă care-l aşteaptă.

Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesori­lor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare pur­tarea lui de acum semnific㠄o pocăinţă spre mân­tuire“ (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare isto­ria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă. Cu toate acestea, Dum­nezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i tem­porar pedeapsa (Ezechiel 33.11).

CUM SĂ-ȚI REFACI CĂSNICIA (1)

„Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7)

În câteva zile consecutive, vom vorbi despre căsnicie – deoarece este instituția cea mai atacată de Satan și foarte vulnerabilă în aceste vremuri tulburi, pe care le trăim. Un pastor ne sfătuia: „Pentru a recâștiga adevărata intimitate, fizică și emoțională, pentru a restabili apropierea pe care ați împărtășit-o cândva, trebuie să fii dispus să lași ca inima și sufletul tău să se redeschidă.

Dacă ai fost rănit, acest lucru nu este ușor. Dar trebuie să fii dispus să riști și să te expui la necunoscut, pentru a vă reconecta unul cu celălalt. Să aduci înapoi o căsnicie din pragul divorțului, s-o revitalizezi – nu este ușor; în fiecare uniune, există considerente unice care trebuie rezolvate. Fie că problemele din căsnicia ta provin din circumstanțe externe (precum pierderea unui loc de muncă sau executarea silită a unei case), ori din probleme de relație (cum ar fi o aventură sau probleme de dependență), tu îți poți reconstrui relația doar revitalizând ceea ce ați avut odată și reconectându-vă unul cu celălalt.

Primul pas în reconectarea cu soțul sau soția ta este să practici arta de a-l cunoaște pe celălalt. Biblia spune: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” Iar înțelegerea nevoilor soțului sau soției tale necesită timp, atenție și efort. Ceea ce se întâmplă de obicei atunci când încercăm, pentru prima dată, să înțelegem o persoană este că o punem într-o cutie în funcție de cine și ce credem noi că este. Apoi lipim pe cutie o etichetă care sperăm că o va însoți tot restul vieții. Să cunoști cu adevărat pe cineva nu înseamnă să decizi cine ar trebui să fie, și apoi să vrei să rămână așa pentru totdeauna. Taina cunoașterii cuiva necesită angajamentul de a învăța pe tot parcursul vieții”.

Scriitorul francez Andre Maurois a afirmat: „O căsnicie de succes este un edificiu care trebuie reclădit în fiecare zi.” Așadar, dacă vrei cu adevărat să-ți reclădești sau să-ți refaci căsnicia, fă din înțelegerea celuilalt cea mai mare prioritate a ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 iun. 2025

9 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, după trei luni, am plecat cu o corabie alexandrină, cu semnul Dioscurilor, care iernase în insulă.

Fapte 28.11

Capitolul 27 din Fapte ne prezintă naufragiul prin care Pavel, împreună cu alte două sute șaptezeci și cinci de persoane, au ajuns pe insula Malta. Acolo au stat trei luni, așteptând vreme favorabilă pentru a pleca; aici, în capitolul 28, călătoria către Roma a continuat pe o altă corabie.

Așa cum se obișnuia pe atunci, această corabie avea un semn, o imagine sculptată, care servea ca ornament și ca expresie a devotamentului religios. „Dioscurii“, sau „Gemenii“, erau Castor și Polux, zeități grecești socotite responsabile cu privire la vântul prielnic, la mări liniștite și la condiții bune de navigare. De vreme ce portul de baștină era Alexandria, în Egipt, un sediu al culturii grecești întemeiat de Alexandru cel Mare, un astfel de simbol nu era neobișnuit acolo.

Dar cum trebuia să procedeze Pavel? Toți se îmbarcau deci pe această corabie, care, în mod vizibil, vestea credința în acei dumnezei falși. Trebuia Pavel să refuze să se îmbarce? Trebuia să respingă acea corabie, cu totul potrivită pentru scopul ei, ea fiind construită pentru un om idolatru? Pare că astfel de întrebări nu l-au preocupat pe Pavel. Pentru el, corabia nu era decât un mijloc de transport, iar prezența lui la bordul ei nu avea nimic de-a face cu ceea ce era la originea construirii ei.

Există multe astfel de împrejurări în care cel credincios se poate afla, în această lume necredincioasă. Avem cu siguranță nevoie de discernământ (potrivit cu 1 Corinteni 10.27-30), însă nu trebuie ca astfel de lucruri să ne preocupe. Putem munci pentru un om vulgar? Putem cumpăra hrană de la o femeie păcătoasă? Putem călători într-un autobuz condus de un șofer ateu? Putem! Chiar zilele săptămânii și lunile au fost numite după diferiți dumnezei falși. Însă niciunul dintre aceste lucruri nu întinează prin el însuși. Treaba noastră este să navigăm prin această lume necredincioasă, manifestând lumina lui Hristos în întunericul care ne înconjoară.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.

Efeseni 4.30

Duhul lui Dumnezeu în cel credincios

Din primul moment în care am crezut în Domnul Isus și în lucrarea lui de răscumpărare, Duhul Sfânt locuiește în noi. Apostolul Pavel ne pune o întrebare importantă în legătură cu acest fapt: „Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi?“ (1 Corinteni 6.19). Fiindcă trupul nostru este locuința Duhului lui Dumnezeu, nu putem să ne comportăm și să acționăm după bunul nostru plac. Comportamentul nostru în viață trebuie să fie în conformitate cu Dumnezeu și Cuvântul Său.

Prin voința proprie și prin păcatul nostru, Îl întristăm pe Duhul Sfânt, astfel încât lucrarea Lui devine limitată. Acest lucru are apoi consecințe grave pentru viața noastră de credință.

Duhul Sfânt nu poate umple inimile noastre cu pace și cu bucurie, pentru că ne împotrivim voii lui Dumnezeu, iar părtășia noastră cu Tatăl este întreruptă. Dacă insistăm să mergem pe calea noastră sau să ne punem în aplicare propriile idei, nu putem experimenta călăuzirea Duhului Sfânt în viața noastră de zi cu zi. În loc să pună în valoare Persoana Domnului Isus pentru noi, Duhul trebuie să ne conștientizeze de starea noastră deplorabilă, pentru a ne conduce la restabilire.

Să facem, așadar, tot ce ne stă în putință să nu întristăm Duhul Sfânt. Chiar dacă El nu ne va abandona niciodată (Ioan 14.16), vom suferi pierderi considerabile din punct de vedere spiritual, dacă Îl împiedicăm în lucrarea Sa pentru binecuvântarea noastră.

Citirea Bibliei: Geneza 41.53-42.8 · Psalmul 27.7-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 12:1-15

Roboam îi succedă tatălui său. Acesta din urmă îşi pusese cândva întrebarea: „Omul care va fi după mine va fi el înţelept, sau nebun?“ (Ecle­si­as­tul 2.18, 19). Trei zile îi sunt necesare sărma­nu­lui Ro­boam pentru a da răspunsul. Fiului celui mai înţe­lept dintre oameni îi lipseşte înţe­lep­ciu­nea. Nu-l vedem cerând Domnului o inimă înţe­leaptă, cum făcuse tatăl său. În tinereţe, la vâr­sta când cine­va trebuia în mod normal să înveţe, el n-a tras nici un folos din în­văţătura înţe­leaptă conţinută în cartea Proverbe, al cărei autor este So­lomon.

Totuşi, această carte începe astfel: „Ascultă, fiul meu, îndrumarea tatălui tău …“ (Prover­be 1.8; citiţi şi Prov. 19.13 şi 20). Re­zultatul este că la vârsta de patruzeci de ani, în momentul de asu­mare a res­ponsa­bi­li­tă­ţii, lui îi lipseau complet experienţa, bunul simţ şi, în pri­mul rând, smerenia. El dis­preţuieşte îndru­marea bătrânilor, preferând să urmeze sfatul im­prudent al tinerilor. Mulţi tineri sunt mai dispuşi să as­cul­te de cei de aceeaşi vârstă cu ei, decât de părinţii lor sau de persoane mai vârstnice. Este o ten­dinţă foarte periculoasă!

Consecinţele le vedem aici. Însă Dumnezeu Se foloseşte de lipsa de înţe­lep­ciune a lui Roboam, precum şi de lip­surile poporului, pen­tru a îm­plini ceea ce hotărâse îm­potriva casei lui David.

ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (1)

„Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu… mi s-a arătat… şi mi-a zis: „Nu te teme…” (Faptele apostolilor 27:23-24).

În timp ce toți ceilalți de la bordul corabiei lui Pavel erau în panică, el a rămas liniștit. De ce? Datorită câtorva mari adevăruri care pot servi drept ancore pentru sufletele noastre, adevăruri pe care îți poți construi viața și care te vor susține în furtună. Ne vom uita pe rând la fiecare dintre ele.

În primul rând, trebuie să știi că ești ancorat în Dumnezeu. În mijlocul furtunii, apostolul Pavel a anunțat: „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele!”

Furtunile vieții nu ne pot ascunde niciodată de Dumnezeu. Chiar și atunci când noi nu-L vedem, El ne vede. Putem avea impresia că este la un milion de kilometri distanță, dar El este cu noi și are grijă de noi. Dumnezeu a trimis un emisar personal, un înger, pentru a-i spune lui Pavel: „Eu sunt cu tine. Te văd în furtuna de pe Marea Mediterană în acea corabie mică”.

Adevărul este că Dumnezeu este cu tine în furtuna prin care treci, iar dacă ai nevoie de siguranța prezenței Sale, meditează la aceste versete biblice și bazează-te pe ele: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina”, zice Domnul, care are milă de tine.” (Isaia 54:10); „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge… nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28:15); „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5).

Așadar, ancorează-te în Dumnezeu și în Cuvântul Lui, și nu lăsa nimic să te clatine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 apr. 2025

28 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avram a străbătut țara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Și canaaniții erau atunci în țară.

Geneza 12.6

Ajungând în Canaan, Avraam i-a găsit acolo pe canaaniți, care locuiau în țară. Iată un lucru foarte semnificativ! Dumnezeu îi spusese lui Avraam: „Te voi binecuvânta“. Cu privire la Canaan, Dumnezeu spusese: „Blestemat să fie Canaan“ (Geneza 9.25). Dumnezeu l-a adus pe Avraam, omul binecuvântării, în țara promisiunii, unde acesta a descoperit imediat că diavolul îl adusese deja în acea țară pe omul blestemului. În felul acesta, diavolul încearcă să zădărnicească planul lui Dumnezeu și să-l împiedice pe omul credinței să între în stăpânirea țării.

La fel este și cu creștinul: el este chemat afară din această lume, este făcut părtaș chemării cerești și este binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești. Însă, răspunzând chemării și părăsind această lume, el descoperă că are ca împotrivitori „puterile spirituale ale răutății în cele cerești“ (Efeseni 6.12). Credinciosul care caută să pătrundă în mod practic în binecuvântările sale spirituale va descoperi că aceste puteri spirituale ale răutății luptă împotriva lui, pentru a-l împiedica să se situeze pe terenul ceresc, care este singura parte adevărată a Adunării.

Pentru Avraam, Ur din Caldeea era de domeniul trecutului, iar stăpânirea țării era încă viitoare. Între timp, el nu avea nici lumea pe care o părăsise, nici lumea mai bună către care se îndrepta. Aceasta este și poziția creștinului care răspunde chemării lui Dumnezeu. El a părăsit veacul acesta rău și încă nu a ajuns în lumea viitoare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei“.

Ioan 21.15

Misiunea lui Simon Petru

Domnul Isus îl iertase pe Petru într-o întâlnire personală, care avusese loc în ziua învierii. Dar, pentru că Petru Îl negase pe Domnul în public, și restaurarea lui trebuia să fie tot una publică, în fața celorlalți ucenici. Domnul a pregătit o masă pentru ucenicii Săi. El i-a invitat să mănânce și i-a servit El Însuși. Și acolo, în fața tuturor, a vorbit din nou cu Petru.

Petru se lepădase de El de trei ori. Acum Isus l-a întrebat de trei ori dacă Îl iubește. Petru a răspuns afirmativ de trei ori – de fiecare dată Isus i-a dat o misiune de îndeplinit. Cât de mult trebuie să fi atins acest lucru inima lui Petru!

Prima dată Domnul l-a întrebat dacă el Îl iubește mai mult decât o făceau ceilalți. Petru susținuse odată: „Chiar dacă toți, … eu nu“ (Marcu 14.29). Acum a răspuns umil: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Domnul l-a întrebat a doua și a treia oară. Dar Petru nu a mai putut spune decât: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru își pierduse încrederea în sine; acum a lăsat în seama Domnului să-Și exprime aprecierea față de el. Așa a aflat că nu mai trebuie sa fie doar un pescar de oameni, ci un păstor. Domnul i-a dat o triplă misiune: „Paște mielușeii Mei“; „Păstorește oile Mele“; „Paște oile Mele“! Cu încrederea în sine distrusă, Petru nu se mai socotea pe sine, ci se uita la Domnul lui. Această stare l-a făcut apt să-i ajute pe alții.

Citirea Bibliei: Geneza 17.1-27 · Iuda 1-4

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 17:1-14

Huşai a fost trimis de David înapoi la Ierusa­lim, ca să zădărnicească sfaturile date de Ahitofel lui Absalom. Dumnezeu, răspunzând rugăciu­nii împăratului (15.31), intervine pentru a da suc­ces a­ces­­tei strategii. Apare faptul că astăzi El nu Şi-ar mai da binecuvântarea asupra unei ase­me­nea purtări, pentru că venirea Domnului Isus a des­chis pen­tru noi o dimensiune cu totul nouă a ade­vărului şi a îndreptăţirii, în conformitate cu Dum­nezeu.

Sfatul lui Huşai i-a permis lui David să fie in­for­mat la timp, pentru a se retrage dincolo de râu şi a-şi pregăti apărarea.

Încă nu am precizat că toate aceste evenimente au o semnificaţie profeti­că. Ele ne vorbesc despre un timp care va veni, când un anumit număr de oameni credincioşi din Israel, o „rămăşiţă“, vor fi persecutaţi şi forţaţi să fugă, urmăriţi de vrăjmaşii lui Hristos. Aceştia din urmă, împăratul şi profetul mincinos (sau Anti­cristul), prefiguraţi prin Absalom şi consilierul său, Ahitofel, vor face război sărmanei rămăşiţe, a cărei situaţie critică este prezentată în cartea Psalmilor. După o persecuţie de scurtă durată, cei doi complici vor ajunge la un sfârşit brusc şi îngrozitor: împăratul (Fiara) şi profetul min­cinos vor fi primii oameni aruncaţi de viiîn iazul de foc, care este moartea a doua (Apocalipsa 19.20).

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre…” (1 Corinteni 10:13)

Ediția clasică a versiunii amplificate a Bibliei redă 1 Corinteni 10:12-13 astfel: „De aceea, oricine crede că stă în picioare (este convins că are o gândire sănătoasă și stă neclintit), să ia seama să nu cadă (în păcat). Căci nicio ispită (nicio încercare care te poate ispiti să păcătuiești), (indiferent cum vine sau încotro duce) nu v-a ajuns din urmă și nu a pus stăpânire pe voi astfel încât să fie de nesuportat pentru om (adică nicio ispită sau încercare nu a venit la voi care să fie dincolo de rezistența umană și care să nu fie ajustată și adaptată și să nu aparțină experienței umane, și pe care omul să n-o poată suporta).

Dumnezeu este credincios (față de Cuvântul Său și față de natura Sa plină de compasiune) și El (poate fi demn de încredere) că nu vă va lăsa să fiți ispitiți și încercați peste capacitatea, puterea de rezistență și puterea voastră de a îndura, ci, odată cu ispita, El vă va oferi (întotdeauna) și calea de ieșire (mijlocul de scăpare către un loc de adăpost), pentru ca voi să fiți capabili, tari și puternici să rezistați cu răbdare.”

Expresia „mijlocul de scăpare” nu vă promite scutirea de ispită. Satan, care este numit „ispititorul”, nu se lasă, și nu-și ia niciodată zi liberă. Dar scopul lui Dumnezeu este să te facă puternic acolo unde ai fost slab, așa că promisiunea Sa pentru tine este „să fii capabil, tare și puternic pentru a rezista cu răbdare”. Deci, perseverează!

Pe măsură ce devii mai puternic în Domnul, ispitele cu care te lupți vor deveni tot mai slabe, până când își vor pierde puterea asupra ta… și vei începe să umbli în victorie!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 apr. 2025

19 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Geneza 32.24

În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

„Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

Matei 27.54

„S-a sfârșit!“

Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

    Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

    Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

    Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

Așadar, Hristos e viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 apr. 2025

11 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.

Filipeni 3.8

Noul Testament pe scurt (11) – Filipeni

Epistola către Filipeni este o epistolă pastorală, plină de încurajare și de înviorare. Ea a fost scrisă unei adunări lipsite de resurse materiale, dar care cultivase o dragoste devotată pentru Pavel, de vreme ce acesta fusese instrumentul convertirii celor credincioși de acolo, cu aproximativ unsprezece ani înainte. Epistola prezintă adevărata experiență creștină, arătată ca fiind o cursă de alergare către gloria lui Dumnezeu. Pavel este exemplul cu privire la această experiență. Deși aflat în închisoare, bucuria lui plină de pace caracterizează întreaga epistolă. Secretul pentru aceasta este că Hristos era totul pentru el:

• în capitolul 1, Hristos este motivația vieții lui;

• în capitolul 2, Hristos este Exemplul lui;

• în capitolul 3, Hristos este Obiectul lui;

• în capitolul 4, Hristos este puterea lui.

Capitolul 2 conține o minunată declarație cu privire la măreția smeririi de bunăvoie a Domnului Isus, care a coborât din locul celei mai înălțate glorii până în cel mai adânc loc de suferință, mergând până la moarte de cruce. Această smerire a fost urmată de răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu, care L-a înălțat ca Om în locul cel mai înalt (verstele 5-11). O astfel de Persoană anima inima și stârnea admirația apostolului Pavel. Prin urmare, el nu numai că suferea cu răbdare orice împotrivire, ci se și bucura văzând în toate acestea ocazii pentru o mai mare binecuvântare pentru sine și pentru o mai mare glorie pentru Domnul Isus. Acest măreț triumf al credinței face ca această carte să aibă o nespusă valoare pentru încurajarea credinței noastre, ca să călcăm pe urmele apostolului.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iuda Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor?“. Dar a spus aceasta … pentru că era hoț și avea punga și lua cele puse în ea. Isus deci a spus: „Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveți cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna“.

Ioan 12.4-8

Iuda

Când parfumul mirului s-a răspândit în toată casa, Iuda a înțeles că Maria unsese picioarele lui Isus cu ulei de ungere foarte scump. Șiretenia trădătorului vrea să se amestece cu această aromă minunată. Iuda pretinde că este foarte milos. El acționează ca și cum Domnul nu ar fi avut pe inimă ajutorul material al săracilor. Ucenicii se vor fi mirat de modul în care Iuda a interpretat iubirea față de aproapele. În opinia lui Iuda, Maria tocmai irosise un produs valoros, de 300 de dinari, ce constituiau plata unui lucrător pe un an întreg. Iuda era un mincinos și un hoț. El nu avea niciun strop de afecțiune pentru Stăpânul pe care Îl urmase prin țară atâta vreme. El se gândea doar la bani, fiind motivat de lăcomie. Având acest context, nu este dificil pentru noi să înțelegem că întrebarea lui a fost complet deplasată.

Domnul pătrunde în străfundul inimilor noastre. El știa ce o determinase pe Maria să păstreze acel mir de nard curat pentru El. Ea a simțit că Domnul ei era în umbra morții. De aceea, încă o dată, ea și-a arătat prețuirea față de El. Lecția noastră este aceasta: închinarea către Fiul lui Dumnezeu nu este un efort irosit!

Citirea Bibliei: Geneza 5.1-20 · 1 Petru 2.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 3:1-5 ; 5:1-9

În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul Însuşi să-l stabilească împărat peste tot Israelul.

Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală. Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scaunului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepătruns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care a dat o cină mare (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentândune pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 mart. 2025

27 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

Ioan 21.15

Restabilirea lui Petru (3)

Al cincilea pas a fost mesajul Domnului (Marcu 16.7). Ce grijă tandră manifestă Domnul față de oile Sale rătăcite! Privirea Domnului zdrobise inima lui Petru; cuvântul Domnului atinsese conștiința lui; acum mesajul Domnului întărește credința lui. Astfel că, în dimineața învierii, El îl nominalizează pe Petru, atunci când Își transmite mesajul către ucenici. Cuvântul îngerului către femei este: „Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus“. Dacă îngerul ar fi spus doar: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi“, Petru s-ar fi putut gândi: «Acest lucru nu mă include pe mine, eu nu mai pot fi socotit niciodată în numărul apostolilor». Însă numele lui Petru este menționat în mod special, pentru a-i asigura inima temătoare că, deși Îl urmase pe Domnul de departe și Îl tăgăduise, totuși Domnul va lua din nou conducerea, iar Petru Îl va urma și Îl va vedea, așa cum spusese Domnul. Petru falimentase, însă voia Domnului nu falimentează niciodată; totul se va împlini întocmai cum a spus El.

Al șaselea pas a fost discuția privată pe care Domnul a purtat-o cu Petru (Luca 24.34; 1 Corinteni 15.5). Mesajul învierii a constituit pregătirea pentru întâlnirea învierii. Cât de minunat este acest har! Noi am fi gândit că El trebuia să Se arate ucenicului pe care îl iubea Isus sau femeii devotate care Îi unsese picioarele. Însă harul ia o cale mai minunată și Domnul Se arată întâi ucenicului care Îl tăgăduise. Astfel că apostolul spune: „S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15.5).

Bietul Petru, acela care căzuse, a fost obiectul special al dragostei și al grijii Lui! Ioan și ceilalți ucenici pot aștepta, dar Petru nu poate fi lăsat să aștepte. Domnul alină mai întâi inima frântă a lui Petru și după aceea face bucurie inimii celor doisprezece. La această discuție tainică nu trebuie să fie prezent niciun străin. Domnul vrea ca tot falimentul să fie mărturisit și adus la lumină, dar acest lucru se va petrece doar între Petru și Domnul; nimeni nu va ști vreodată ce s-a petrecut între Stăpân și slujitor în acel moment solemn.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

A luat parte la ele, ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe toți aceia care, prin frica de moarte, erau supuși robiei toată viața lor.

Evrei 2.14,15

Dezrobire

Ce minunată eliberare a adus Isus: eliberarea de sub robia diavolului!

Sigur că ați auzit de David și de Goliat. Tânărul păstor, David, l-a doborât pe marele războinic Goliat –care se înfățișase blindat cu armură grea – cu o singură piatră din praștie, după care l-a ucis pe uriaș cu propria lui sabie. Poporul s-a bucurat că a fost eliberat de sub robia filistenilor.

Frica de moarte este peste întreaga rasă umană. Ea este sursa multor altor temeri și îngrijorări, astfel încât oamenii caută să-și îndepărteze gândurile legate de moarte. Versetul de astăzi ne arată că diavolul, adversarul lui Dumnezeu, se folosește de frica de moarte pentru a-i înrobi pe oameni. Oricine neagă acest fapt nu poate primi ajutor, dar cine crede ceea ce a spus Dumnezeu poate fi eliberat de frica de moarte, prin Isus Hristos, care l-a învins pe diavol prin moarte, l-a înfrânt cu propria lui armă, la crucea de la Golgota, așa cum David l-a învins pe Goliat.

Satan este un inamic învins. De aceea sunt atât de mulți care Îi sunt devotați lui Isus Hristos, Domnului și Mântuitorului lor. Ei au viață eternă, iar pentru ei moartea înseamnă doar plecarea acasă, unde vor fi pentru totdeauna cu Hristos, Domnul lor. Ei au crezut cuvântul lui Dumnezeu, care spune că „Plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

Citirea Bibliei: Mica 4.1-13 · Proverbe 28.20-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:18-31

„Îmi întorc rău pentru bine”, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi‑ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău” (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23).

În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

EȘTI STRESAT? (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Tu îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu… și atunci… vei fi tare și fără frică.” (Iov 11:13, 15)

Atunci când ignori semnalele de avertizare, stresul cronic îți poate afecta organismul. Deci, care sunt o parte din aceste semnale? Ei bine, pentru început, stomacul tău se agită la orice formă de dezacord. Atunci când nu poți găsi o cale de ieșire pentru frustrarea acumulată, este posibil să recurgi la supraalimentare, fumat, băutură, calmante și, în general, abuzezi de corpul tău. Te izolezi, ceea ce îi afectează și pe cei dragi…

Debora M. Coty scrie despre ceea ce ea numește „Cele 3 simptome: agitație exterioară, furie interioară și oboseală cronică”. Ea spunea, mai în glumă, mai în serios: „Am știut că este timpul să mă ocup de problemele mele legate de stres atunci când mârâitul meu a devenit mai puternic decât al câinelui, iar familia mea mi-a sugerat cu tact să mă vaccinez împotriva turbării!”

În astfel de cazuri, semnele pe care nu le vedem sunt cele care pot face daunele cele mai mari. Cortizolul, un hormon pe care corpul nostru îl eliberează în pragul stresului, contribuie la sentimentele de neputință și disperare, scăpate de sub control. Iar studiile dovedesc faptul că, în timp, stresul crește tensiunea arterială, contribuie la migrene și dureri de cap cauzate de tensiune și duce la apariția colesterolului care provoacă boli de inimă. S-a observat că stresul cronic crește riscul cardiovascular cu aproape 50%! Ca să nu mai vorbim de legătura dovedită cu alcoolismul, atacurile de panică, astmul, cancerul, răcelile, depresia, gripa, insomnia, obezitatea, accidentele vasculare cerebrale și ulcerele.

Iar acele crize de plâns necontrolat pe care le experimentezi când ești epuizat nu sunt o coincidență. Stresul scade nivelul de estrogen, care poate activa izbucnirile emoționale.

Dacă te regăsești în așa ceva, te rog ia măsuri urgent! Reorganizează-ți prioritățile, apelează la Dumnezeu, încetinește ritmul… și caută ajutorul unui medic, dacă este necesar.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta (din Iov 11): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El… Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică…”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →