Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “craciun”

07 sept. 2025

7 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu am primit de la Domnul ce v-am și dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceți aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

1 Corinteni 11.23,25,26

Aceste cuvinte primite de apostolul Pavel prin revelație conțin cerința Domnului, Cel odinioară răstignit, însă acum înviat și glorificat. Această revelație i-a fost dată apostolului de către Domnul aflat în glorie, care mai înainte S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2.5-8). Cel care a creat toate lucrurile prin cuvântul Său și care le susține prin puterea Sa este Cel care a trăit aici, pe pământ, în dependență, în ascultare și în smerenie. Acum El este în cer, glorificat, însă poartă în continuare semnele suferințelor Lui și ne descoperă dorința adâncă a inimii Sale: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“. El dorește mult un răspuns al dragostei din partea celor pe care i-a răscumpărat cu sângele Său prețios.

De asemenea, în cuvintele citate la început ni se amintește că această Cină a fost dăruită celor ai Săi în noaptea în care El a fost vândut. Într-o lume în care Hristos este disprețuit și lepădat există turma mică a celor credincioși, curățiți prin sângele Lui și adunați în jurul mesei Sale, pentru a-și aduce aminte de El. Această prețioasă aducere-aminte face ca inimile noastre să ofere jertfe de laudă și de închinare Celui care este vrednic – Domnului nostru Isus Hristos. Avem acest privilegiu sfânt câtă vreme El este absent, până va veni să ne ia. El Însuși așteaptă, și noi de asemenea, acea zi când va veni și ne va lua în casa Tatălui. Până atunci, să proclamăm cu mulțumire biruința pe care Domnul a câștigat-o prin moartea Sa pe cruce!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce este mai ușor, a spune paraliticului: „Iertate îți sunt păcatele“, sau a spune: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă“?

Marcu 2.9

„Ridică-te, ia-ți patul și umblă“

Domnul Isus Hristos i-a spus paraliticului: „Păcatele tale sunt iertate“. Această afirmație a fost primită cu împotrivire din partea unor cărturari. Ei gândeau: „Cine poate să ierte păcatele, decât Unul singur, Dumnezeu?“. Isus le-a răspuns cu întrebarea din versetul de mai sus, întrebare ce poate fi privită din două perspective. Din punctul de vedere al omului, pare mult mai ușor să spui „Păcatele tale sunt iertate“, decât să poruncești unui paralizat să se ridice. Noi nu putem să verificăm dacă păcatele sunt într-adevăr iertate, dar putem să confirmăm dacă un olog ar începe dintr-odată să meargă. Nimeni nu ar putea să își aroge puterea de a vindeca ologii; ar fi imediat demascat ca fiind mincinos. Isus, Fiul lui Dumnezeu, Și-a demonstrat acolo autoritatea de a ierta păcatele.

Când Isus Hristos a fost aici, pe pământ, El a folosit puterea Sa divină pentru a-i vindeca pe cei bolnavi. El a făcut lucrul acesta cu o inimă plină de compasiune. În mod constant, Lui „I s-a făcut milă“. Pentru ca păcatele noastre să fie iertate, a fost nevoie însă de mult mai mult decât de o poruncă divină. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să sufere judecata lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere a fost mai greu pentru Isus să spună: „Iertate sunt păcatele tale“, decât să spună: „Ia-ți patul și umblă“. Însă El a luat asupra Lui această lucrare dificilă, din dragostea Sa de necuprins pentru noi. Oricine își pune încrederea în El poate fi de acum sigur de acest lucru: „Păcatele tale sunt iertate“.

Citirea Bibliei: Isaia 2.1-22 · Fapte 21.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:1-15

Acest capitol reproduce aproape cu­vânt cu cuvânt      2 Sa­­muel 7, dar este plăcut să recitim această Ťconver­saţieť minunată dintre Dum­nezeu şi un om care a devenit su­biect al harului Său. Dumnezeu îi vorbeşte, prin Natan, preaiubitului împărat; apoi acesta din urmă Îi răspunde direct. Am experimentat noi astfel de conversaţii cu Dumne­zeu (şi cu Domnul Isus)? El comunică cu noi în mod esenţial prin Cuvântul Său,iar noi avem deplina libertate de a-I răspunde prin rugăciune.

Mereu în concordanţă cu caracterul cărţii Cronici (harul), unele cuvinte referitoare la fiul lui David au fost omi­se. Expresia: „Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra…“ (2 Samuel 7.14), nu se găseşte în capitolul nostru, ca o dovadă că aici Cuvântul Îl are în vedere pe Unul mai mare decât Solomon.

„Eu îi voi fi Tată − declară Domnul − şi el Îmi va fi fiu“ (v.13). Citarea aces­tui verset în Evrei 1.5 confirmă şi faptul că acest fiu este, în adevăr, Isus, în care ni s-a des­coperit harul. Ast­fel, subiectul de preţ al conver­sa­ţi­i­lor pe care le avem cu Dumnezeu este Isus, Fiul Său prea­­iu­bit. „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl …“, cu alte cuvinte, putem avea acelaşi gând cu El, iar acest gând se referă la Fiul Său, Isus Hristos  (1 Ioan 1.3).

ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (1) | Fundația S.E.E.R. România

„David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.” (2 Samuel 6:14)

Citim în 2 Samuel, capitolul 5, că David tocmai fusese încoronat rege peste tot Israelul – i-a învins pe iebusiți și pe filisteni și a cucerit Sionul. Iar în capitolul 6, David aduce înapoi la Ierusalim chivotul legământului, simbolul suprem al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. După ani de zile în care a trăit fără chivot, vederea lui l-a copleșit pe David de entuziasm, făcându-l să se dezbrace de veșmintele regale și să sară din răsputeri de bucurie în fața chivotului, purtând doar un șorț.

Ce putem învăța de-aici? Că atunci când te entuziasmezi pentru Dumnezeu, să nu crezi că toată lumea se va entuziasma odată cu tine, că-ți va înțelege sau aproba entuziasmul. Soția lui David, Mical, a fost o astfel de persoană. Biblia ne spune două lucruri despre ea:

1) „Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei” (vers. 16);

2) „Şi Mical… n-a avut copii până în ziua morţii ei.” (vers. 23)

Aparent, închinarea pare o nebunie pentru unii, nu-i așa? Să cânți pentru Cineva pe care nu-L poți vedea. Să ridici mâinile în fața Cuiva pe care nu-L poți atinge. Sau, în cazul lui David, dezamăgirea pe care a lăsat-o în inima unora prin faptul că nu s-a comportat conform protocolului regal.

Un vechi proverb spune: „Cei care nu aud muzica cred că dansatorul este nebun.” Asta se întâmplă în această istorisire. David aude muzica și se închină lui Dumnezeu din răsputeri. Mical nu aude muzica și pierde ceea ce își dorește cel mai mult.

Dar să nu ratăm ideea esențială a întâmplării, și anume: Atunci când nu ții cont de părerea persoanelor critice și negativiste și decizi să te închini lui Dumnezeu din toată inima, începi să prosperi spiritual, iar când n-o faci, sfârșești prin a fi steril spiritual!

Așadar, închină-te lui Dumnezeu „din răsputeri”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 aug. 2025

11 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere, ca să Îl cunoaștem pe Cel adevărat; și noi suntem în Cel adevărat, în Fiul Său, Isus Hristos. El este adevăratul Dumnezeu și viață eternă.

1 Ioan 5.20

Noul Testament pe scurt (23) – 1 Ioan

Prima Epistolă a lui Ioan insistă asupra adevărului măreț cu privire la faptul că cel credincios are viața eternă, o viață care este însăși natura lui Dumnezeu și care a fost manifestată în mod perfect în Persoana binecuvântată a Fiului Său. Dacă dorim să învățăm așa cum trebuie caracteristicile ei, trebuie să o privim așa cum ea a strălucit în Domnul Isus pe pământ.

Două expresii importante ne oferă sumarul acestei naturi divine binecuvântate: „Dumnezeu este lumină“ (capitolul 1.5) și „Dumnezeu este dragoste“ (capitolul 4.8). Astfel, cele trei taine adânci ale naturii – viața, lumina și dragostea – devin simboluri ale unor taine spirituale infinit mai mari, dar care sunt cunoscute și savurate de credință în Persoana Fiului lui Dumnezeu.

Cuvântul „cunoaștere“ și derivatele lui apar frecvent în această carte, făcând ca adevărul prezentat în ea să fie o realitate absolută pentru inimile celor credincioși. Nu mai este nicio îndoială că Fiul lui Dumnezeu a venit și că le-a dat celor credincioși pricepere, nu numai în ce privește rânduielile și învățăturile, ci și în ce privește gloria personală a Celui care este adevărat. Citim de asemenea că suntem văzuți de Dumnezeu ca fiind „în El“ și vedem unitatea perfectă a Tatălui și a Fiului în această lucrare infinit de binecuvântată.

Cât de prețioasă este deci această carte, care ne oferă o siguranță perfectă cu privire la realitatea relației vitale în care se află copiii lui Dumnezeu! Ea de asemenea încurajează devotamentul și dragostea față de Dumnezeu, Tatăl nostru.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este unul care împrăștie și totuși crește; și este unul care oprește mai mult decât este drept, dar numai spre lipsă. Sufletul care binecuvântează va fi săturat și cel care udă pe alții va fi udat și el.

Proverbe 11.24,25

Moneda iubirii

Cine nu preferă doi lei în loc de unul? Oamenii, spunând că „banii nu aduc fericire, dar contribuie la fericire“, se lasă înlănțuiți de agonisirile lor, părăsesc îndatoririle elementare, pierd din vedere valorile morale și înăbușă strigătul cugetului. Credincioșii nu sunt nici ei feriți de o astfel de primejdie. De aceea Cuvântul ne pune în gardă în mod solemn cu privire la iubirea de bani. Bogățiile sunt nesigure (1 Timotei 6.17), răcesc afecțiunea (Luca 12.34) și împiedică rodirea (Marcu 4).

Sigismund, împăratul Austriei, a adus din Ungaria 24.000 de galbeni pe care îi ținea în dormitorul său. Noaptea nu a putut dormi. Dimineața l-a chemat pe generalul său și l-a rugat să ia banii și să-i împartă între ostași. Când a auzit strigătele de bucurie ale lor, s-a putut liniști în sfârșit și el. Ce binecuvântare de a avea un ochi binevoitor! A-i privi pe cei din jur cu un ochi altruist ne va împiedica să ne afundăm în dorința egoistă de a poseda. Suntem bogați atunci când iubim și suntem iubiți. A da dovadă de generozitate este un act de iubire față de Dumnezeu și față de ceilalți. Banii nu mai sunt o monedă de schimb, ci un mijloc de exprimare a iubirii. Bunurile noastre sunt proprietatea Domnului, nu a noastră. Să folosim bunurile pentru a înviora vieți. – Doamne, există o singură monedă care are valoare: iubirea! Nu mă lăsa să pun siguranța financiară înaintea iubirii! Ajută-mă să-mi folosesc banii iubindu-i pe cei săraci, pe cei care nu Te cunosc și pe credincioșii care sunt în nevoie!

Citirea Bibliei: Iov 19.21-20.29 · Fapte 12.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 21:1-18

Ezechia fusese cel mai credincios dintre împăraţii de după David. Fiul său Manase va fi cel mai detestabil. „A făcut rău peste măsură în ochii Domnului“ (v. 6). Şi, la toate crimele lui, se adaugă responsabilitatea de a fi chiar fiul evlaviosului Ezechia, al celui care spusese mai îna­inte: „Tatăl va face cunoscut copiilor ade­vărul Tău“ (Isaia 38.19). Dacă la a­cest subiect nu ni s-ar fi dat decât acest singur capitol, am spune că un astfel de om este cu siguranţă pier­dut pentru totdeauna. Dar cartea 2 Cronici (33.12-13), care descrie sfârşitul istoriei lui Manase, ne învaţă că harul lui Dumnezeu a avut cel din urmă cuvânt.

Cine ar fi crezut vreodată că un astfel de om s-ar fi putut pocăi, ruga şi să fie iertat? Cu adevărat, gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. Mântuirea noastră nu depinde de felul cum ne-am purtat, mai mult sau mai puţin respectabil. Ea este rezultatul harului neasemuit al Dumne­zeu­lui dragostei. Dar ceea ce am făcut înainte de con­vertire, sub orice formă am privi, trebuie să ve­dem ca dezgustător înaintea lui Dumnezeu. Apos­tolul Pavel s-a numit pe sine cel dintâi dintre păcătoşi, pentru că perse­cutase Adunarea. „Dar pentru aceasta mi s-a arătat îndu­rare“, adaugă el, „ca Isus Hristos să arate în mine, cel dintâi, toată înde­lunga Lui răbdare …“ (1 Timotei 1.16).

DEPĂȘEȘTE FRICA DE A-ȚI ÎMPĂRTĂȘI CREDINȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 10:32)

Pentru a-ți împărtăși credința în mod eficient, trebuie să ai în vedere și aceste aspecte (ce pot deveni obstacole pe care trebuie să le depășești):

1) Trebuie să fii sigur de propria ta mântuire. Apostolul Ioan scria: „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el…” Adică, cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși… Și mărturia este aceasta: „Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, iar această viață este în Fiul Său… V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:10-11,13).

2) Trebuie să-ți depășești teama de respingere. Asta înseamnă să ajungi la rădăcina fricii tale, care este eul. Doar atunci când autoconservarea și interesul personal sunt răstignite, Îl poți face cunoscut pe Hristos fără teamă. Domnul Isus a spus: „Cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 13:20). Treci peste tine! Dacă cineva te respinge, s-ar putea să-ți știrbești prestigiul. Dar dacă-L respinge pe Isus, își va pierde sufletul – pe veci!

3) Trebuie să-ți folosești înțelepciunea în împărtășirea Evangheliei. Biblia spune: „Cel înţelept câştigă suflete.” (Proverbele 11:30). Dumnezeu poate lucra la ambele capete ale comunicării. El poate pregăti inima ascultătorului tău astfel încât acesta să fie deschis la ce ai de spus, și tot El îți va da cu siguranță cuvintele potrivite și abordarea potrivită pentru a-i vorbi. Domnul Isus a spus: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:26).

Așadar, de azi – împărtășește-ți credința fără frică!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 iul. 2025

23 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, Acela va mărturisi despre Mine.

Ioan 15.26

Într-o lume care îi persecută pe ucenicii lui Hristos și îi urăște cu o ură oarbă, cum poate fi menținută mărturia pentru El? Sfera creștină este mică, iar cei care o compun sunt slabi. Domnul Însuși îi aseamănă cu niște miei aflați în mijlocul lupilor. Prin ce putere vor fi ei făcuți capabili să reziste urii lumii și să dea mărturie pentru Hristos? Ei pot rezista, și vor rezista, de bună seamă, prin puterea Duhului Sfânt, Persoana divină care a venit de la Tatăl.

Cât de bine cunoștea Domnul caracterul cumplit al lumii și ura ei neîmpăcată, fiindcă vrăjmășia ei s-a revărsat pe deplin asupra Lui! El cunoștea bine, de asemenea, slăbiciunea celor care Îl iubeau și care Îl urmaseră, fiindcă știa prea bine că Petru urma să se lepede de El și că ceilalți aveau să-L părăsească. Cât de bine știa El că ei, prin propria lor putere, nu aveau să fie niciodată capabili să mențină o mărturie pentru El, după ce avea să plece din mijlocul lor! Cunoscând nelegiuirea lumii și slăbiciunea ucenicilor săi, El le spune că avea să le trimită un „Mângâietor“, despre care spune: „El va mărturisi despre Mine“.

Oricât de slabi erau ucenicii și oricât de puternică era lumea, Duhul Sfânt avea să mărturisească despre Domnul. Oricât de mult aveau ei să falimenteze și oricât de mult avea lumea să-i persecute, Duhul Sfânt avea să mărturisească pe pământ despre gloria Fiului din cer. Lumea urma să-L răstignească și să-I dea locul cel mai de jos pe pământ, însă cerul avea să-L încununeze în cel mai înalt loc din glorie, iar Duhul Sfânt urma să dea mărturie despre gloria Lui. Fiul venise de la Tatăl ca să dea mărturie despre Tatăl; Duhul Sfânt venea de la Tatăl ca să dea mărturie despre Fiul.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

Matei 26.53

Fără apărare pe drumul crucii

Domnul Isus Se rugase în grădina Ghetsimani. Când El părăsea grădina, o mulțime a venit la El, înarmată cu săbii și ciomege, ca să Îl aresteze. Era condusă de Iuda, care Îl trădase pe Domnul pentru 30 de arginți. Când s-a apropiat mulțimea, Petru și-a scos sabia și a tăiat urechea unui om. În timp ce Domnul Se rugase, Petru dormise; acțiunea lui agresivă de acum era total greșită. Domnul i-a spus să își pună sabia în teacă și a adăugat: „Gândești că nu pot să-L rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână …?“. Bineînțeles că putea, dar Domnul Se rugase să se facă voia Tatălui Său. Apărarea umană era complet deplasată aici. O legiune romană era alcătuită din 6.000 de soldați, așa că Domnul ar fi putut avea 72.000 de soldați care să Îl apere. În Vechiul Testament, un singur înger a ucis într-o noapte 185.000 de soldați aflați sub un general fără Dumnezeu (2 Împărați 19.35). Mulțimea care Îl căuta pe Domnul aici era cu mult mai mică, însă El nu dorea niciun ajutor. El avea de făcut o lucrare la Calvar, de o importanță crucială, pe care trebuia să o împlinească singur.

Când copiii lui Dumnezeu Îi cer Tatălui Ceresc să Își folosească puterea pentru ei, El uneori refuză, deoarece are altceva în plan. El știe deznodământul mai dinainte, însă noi nu îl știm. Dar putem fi siguri că rezultatul va fi pentru binecuvântarea noastră, chiar dacă implică răbdare sau poate suferință temporară. Ce binecuvântare pentru omenire a rezultat din moartea lui Hristos pe cruce!

Citirea Bibliei: Iov 1.13-22 · Fapte 5.12-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 10:28-37; 11:1-3

Considerându-l pe Iehu executor al răzbunării Dom­nu­lui, ne gândim la Împăratul, la Omul vi­teaz (Hristos) că­ruia I se adresează Ps. 45: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus de­cât pe tovarăşii Tăi …“ (Ps. 45.7; compară cu 2 Împ. 9.6). „Şi, victorios în măreţia Ta, înaintează …“ (Ps. 45. 4 – comp. cu 2 Împ. 9.16). „Dreapta Ta îţi va arăta fapte în­fri­coşă­toa­re. Săgeţile Tale sunt ascuţite … îninima vrăj­ma­şilor Îm­pă­ratului“ (Ps. 45.4,5 – comp. cu 2 Împ.9.24). În conse­cinţă, tronul Îi este conferit nu pentru un timp (ca lui Iehu pentru patru generaţii – v. 30), ci în vecii vecilor (Ps. 45.6).

Însă v. 31 subliniază contrastul şi ne învaţă o lecţie serioasă: este posibil să mani­fes­tăm un mare zel pentru Dumnezeu, să facem lu­cruri spectaculoase, care toate pot avea aparenţa cre­dinţei, şi, cu toate acestea, să ne căutăm propri­ile interese.

Capitolul 11 ne readuce în împărăţia lui Iuda, unde o vedem pe dezgustătoarea Atalia, fiica ade­vă­rată a lui Ahab şi a Izabelei, care, pentru a ajunge la coroană, ucide toţi descendenţii de parte bărbătească.

DRUMUL CREDINȚEI | Fundația S.E.E.R. România

„Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

Antilopa tsipi (sau săritoare) este una dintre cele mai sprintene animale din Africa. Ea poate sări vreo 15 m în lungime și peste 3,5 înălțime… Cu toate acestea, ea poate fi ținută închisă într-un țarc înconjurat cu un gard care nu are mai mult de 1 m. înălțime. De ce? Pentru că ea nu va sări decât dacă poate vedea unde îi vor ateriza picioarele!

Într-un fel, această gazelă umblă prin vedere, nu prin credință! Ce înseamnă să „umbli”? Să pui un picior în fața celuilalt și să continui să mergi înainte, pas cu pas. Ce înseamnă să ai „credință”? Să te încrezi în Dumnezeu și să asculți de Cuvântul Său, indiferent cum arată problemele sau cum ți se pare situația. Acum, credința nu elimină gândirea inteligentă și rațiunea. Dar există o diferență.

Atunci când gândirea inteligentă și rațiunea nu te duc mai departe, credința continuă să meargă. De ce? Pentru că gândirea inteligentă și rațiunea țin de mână o persoană și merg doar până unde poate merge ea, în timp ce credința Îl ține de mână pe Dumnezeu… pe Dumnezeul care face o cale acolo unde pare că nu există niciuna!

Iar istoria lui Avraam confirmă acest lucru: „Prin credință (impulsionat de ea), Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.” (Evrei 11:8)

Ești neliniștit cu privire la viitor? Nu fi! Fă doar următorul pas al credinței și vei fi cu un pas mai aproape de binecuvântările și recompensele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
03 iul. 2025

3 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotiți ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin felurite ispite [încercări], știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Iacov 1.2,3

Iacov se ocupă în epistola sa cu încercările din afară cu care se confruntă cei credincioși. Sunt încercări pe care Dumnezeu ni le trimite pentru a aduce în viața noastră un rezultat binecuvântat, spre gloria Lui.

Expresia „felurite ispite“ indică faptul că încercările pot fi foarte diferite. Poate fi vorba, de exemplu, despre o boală, o problemă la serviciu, un necaz în familie, o greutate în adunarea locală sau în lucrarea pentru Domnul. Toate aceste încercări vin din afară.

„Trecem“ prin ele. Pe de o parte, aceasta ne arată clar că nu sunt bagatele, ci sunt încercări grele care ne pot schimba radical viața. Pe de altă parte, această „trecere“ ne arată și că, în ciuda inteligenței și a puterii noastre omenești, nu le putem împiedica. Nu le putem evita. Dimpotrivă! Cădem implacabil în ele.

Și totuși, trebuie să ne bucurăm. Cum putem înțelege aceasta? Trebuie să ne bucurăm în privința greutăților? Nu, nu este vorba despre aceasta. Dumnezeu știe că încercările pe care El ni le-a trimis ne aduc necaz. Ar fi anormal dacă ar trebui să ne bucurăm de ele. Dar El dorește să ne bucurăm de rezultatul pe care Domnul îl scoate din încercare, spre gloria Sa. Acest lucru ni-l spune clar versetul 3 care, odată cu gândul rezultatului, ne oferă și motivul pentru bucurie.

Aprobarea credinței noastre devine vizibilă în vremuri grele și în situații dificile. Atunci vom înțelege clar în viața noastră care sunt caracteristicile omenești pozitive și ce anume a fost lucrat de Dumnezeu prin Duhul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

A doua zi, El a vrut să meargă în Galileea; și Isus l-a găsit pe Filip și i-a spus: „Urmează-Mă“.

Ioan 1.43

„Urmează-Mă“

Aceste două cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Filip au avut inițial forma unei porunci, iar Filip s-a supus fără să stea pe gânduri. Scriptura nu ne spune dacă la acest moment el Îl cunoștea pe Domnul. Chemarea însă și-a produs efectul. Mai târziu, Filip a devenit unul dintre cei doisprezece apostoli.

În zorii creației, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. Dumnezeu a chemat lumina, iar răspunsul a venit imediat. Mai târziu, apostolul Pavel a explicat: „Dumnezeu … cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi“ (Romani 4.17). Și, deși acest lucru depășește înțelegerea noastră, lucrurile așa stau. Dumnezeu cheamă. Iar cuvântul Său atotputernic are un răspuns imediat. Numai Dumnezeu poate face aceasta, în virtutea autorității Sale.

Dumnezeu îi cheamă și astăzi pe oameni. Cum răspund ei? Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a decide, spre deosebire de restul creației. Mulți își iau libertatea de a spune nu. Acesta este un afront pentru Dumnezeul nostru Creator. El nu obligă pe nimeni să ia decizia corectă. Însă un nu din partea omului cu voință proprie duce la chinuri veșnice. Decizia lui Filip a fost alta. L-a urmat pe Fiul lui Dumnezeu. Istoria bisericii consemnează că a murit ca martir. Este clar că nu a regretat niciodată că a făcut pasul de a-L urma pe Isus.

„Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?“ (Isaia 50.2).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 1:1-10

De la începutul acestei cărţi îl vedem pe mizerabilul Ahazia făcând încă un pas mai departe în idolatrie. Îmbolnăvindu-se, trimite soli la Baal-Zebub (domnul muştelor sau al murdăriei), ca să-l întrebe. Fapt cu atât mai sinistru cu cât, în spatele acestui idol, se află Satan care se face adorat – el, pe care iudeii îl vor numi Beelzebul, căpetenia demonilor (Matei 12.24)!

Atunci, din partea Domnului, sfârşitul lui Ahazia este hotărât şi Ilie are misiunea să i-l anunţe, precum altădată tatălui acestuia. Dar, în timp ce Ahab manifestase o oarecare smerenie, Ahazia, din contră, nu se preocupă decât să-l prindă pe profet, chiar prin violenţă, dacă este nevoie. Ne ducem astfel cu gândul la faptele criminale ale unui alt împărat, răutăciosul Irod, împotriva lui Ioan Botezătorul (pe care Cuvântul îl aseamănă frecvent cu Ilie – comparaţi hainele lor în v. 8 şi Marcu 1.6). Această revoltă deschisă împotriva Domnului aduce imediat o pedeapsă solemnă.

Astfel Ahazia îl întrece pe tatăl său în răutate. El avusese înainte doar exemplul trist al părinţilor săi, Ahab şi Izabela. Dar ce să spunem atunci despre tinerii şi tinerele crescuţi de părinţi evlavioşi şi care, în pofida unui asemenea privilegiu, s-au dus după idolii lumii?

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată…” (Ioan 6:35)

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa a fost devastată, iar în urma luptelor au rămas între altele și o mulțime de copii flămânzi, orfani și fără adăpost… care au fost adunați în tabere mari, unde primeau hrană și îngrijire. Cu toate acestea, ei nu dormeau bine noaptea; erau nervoși, temători și agitați. Îngrijitorii erau nedumeriți… până când un psiholog i-a învățat să ofere fiecărui copil o bucată de pâine în fiecare seară – nu pentru a o mânca, ci pentru a se culca ținând-o în mână… Rezultatul a fost uimitor. Copiii au ajuns să doarmă mai bine, toată noaptea – pentru că nu se mai temeau că vor suferi de foame a doua zi! Faptul de a strânge pâinea în mâinile lor micuțe le dădea un sentiment de protecție (erau în siguranță), de importanță (cuiva îi păsa de ei) și de speranță și fericire (mâine va fi mai multă pâine)!

De acestea aveau atunci nevoie acei copii – și tot de ele ai nevoie și tu. Protecția, importanța și speranța pot fi găsite în relația cu Domnul Isus! Când a afirmat: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată”, a vrut să-ți transmită că EL este, pentru sufletul tău, ceea ce hrana este pentru trupul tău. Pâinea este un lucru pe care majoritatea omenirii îl are în comun. Ea nu aparține doar unei anumite regiuni sau națiuni. Este disponibilă în toate formele și dimensiunile. Poate fi vorba despre scones (pâinici dulci sau sărate) în Regatul Unit; despre tortillas (lipie sau clătită) în America de Sud; bagels (covrigei americani) în New York; sau injera (pâine nedospită subțire) – în Etiopia…

Printr-o simplă afirmație, Isus ne reamintește tuturor că El este hrana noastră – pretutindeni și oricând!… Așadar, asigură-te că citești Biblia în fiecare zi; ea este pâinea ta cea de toate zilele!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

Newer Entries →