Mana Zilnica

3 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotiți ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin felurite ispite [încercări], știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Iacov 1.2,3

Iacov se ocupă în epistola sa cu încercările din afară cu care se confruntă cei credincioși. Sunt încercări pe care Dumnezeu ni le trimite pentru a aduce în viața noastră un rezultat binecuvântat, spre gloria Lui.

Expresia „felurite ispite“ indică faptul că încercările pot fi foarte diferite. Poate fi vorba, de exemplu, despre o boală, o problemă la serviciu, un necaz în familie, o greutate în adunarea locală sau în lucrarea pentru Domnul. Toate aceste încercări vin din afară.

„Trecem“ prin ele. Pe de o parte, aceasta ne arată clar că nu sunt bagatele, ci sunt încercări grele care ne pot schimba radical viața. Pe de altă parte, această „trecere“ ne arată și că, în ciuda inteligenței și a puterii noastre omenești, nu le putem împiedica. Nu le putem evita. Dimpotrivă! Cădem implacabil în ele.

Și totuși, trebuie să ne bucurăm. Cum putem înțelege aceasta? Trebuie să ne bucurăm în privința greutăților? Nu, nu este vorba despre aceasta. Dumnezeu știe că încercările pe care El ni le-a trimis ne aduc necaz. Ar fi anormal dacă ar trebui să ne bucurăm de ele. Dar El dorește să ne bucurăm de rezultatul pe care Domnul îl scoate din încercare, spre gloria Sa. Acest lucru ni-l spune clar versetul 3 care, odată cu gândul rezultatului, ne oferă și motivul pentru bucurie.

Aprobarea credinței noastre devine vizibilă în vremuri grele și în situații dificile. Atunci vom înțelege clar în viața noastră care sunt caracteristicile omenești pozitive și ce anume a fost lucrat de Dumnezeu prin Duhul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

A doua zi, El a vrut să meargă în Galileea; și Isus l-a găsit pe Filip și i-a spus: „Urmează-Mă“.

Ioan 1.43

„Urmează-Mă“

Aceste două cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Filip au avut inițial forma unei porunci, iar Filip s-a supus fără să stea pe gânduri. Scriptura nu ne spune dacă la acest moment el Îl cunoștea pe Domnul. Chemarea însă și-a produs efectul. Mai târziu, Filip a devenit unul dintre cei doisprezece apostoli.

În zorii creației, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. Dumnezeu a chemat lumina, iar răspunsul a venit imediat. Mai târziu, apostolul Pavel a explicat: „Dumnezeu … cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi“ (Romani 4.17). Și, deși acest lucru depășește înțelegerea noastră, lucrurile așa stau. Dumnezeu cheamă. Iar cuvântul Său atotputernic are un răspuns imediat. Numai Dumnezeu poate face aceasta, în virtutea autorității Sale.

Dumnezeu îi cheamă și astăzi pe oameni. Cum răspund ei? Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a decide, spre deosebire de restul creației. Mulți își iau libertatea de a spune nu. Acesta este un afront pentru Dumnezeul nostru Creator. El nu obligă pe nimeni să ia decizia corectă. Însă un nu din partea omului cu voință proprie duce la chinuri veșnice. Decizia lui Filip a fost alta. L-a urmat pe Fiul lui Dumnezeu. Istoria bisericii consemnează că a murit ca martir. Este clar că nu a regretat niciodată că a făcut pasul de a-L urma pe Isus.

„Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?“ (Isaia 50.2).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 1:1-10

De la începutul acestei cărţi îl vedem pe mizerabilul Ahazia făcând încă un pas mai departe în idolatrie. Îmbolnăvindu-se, trimite soli la Baal-Zebub (domnul muştelor sau al murdăriei), ca să-l întrebe. Fapt cu atât mai sinistru cu cât, în spatele acestui idol, se află Satan care se face adorat – el, pe care iudeii îl vor numi Beelzebul, căpetenia demonilor (Matei 12.24)!

Atunci, din partea Domnului, sfârşitul lui Ahazia este hotărât şi Ilie are misiunea să i-l anunţe, precum altădată tatălui acestuia. Dar, în timp ce Ahab manifestase o oarecare smerenie, Ahazia, din contră, nu se preocupă decât să-l prindă pe profet, chiar prin violenţă, dacă este nevoie. Ne ducem astfel cu gândul la faptele criminale ale unui alt împărat, răutăciosul Irod, împotriva lui Ioan Botezătorul (pe care Cuvântul îl aseamănă frecvent cu Ilie – comparaţi hainele lor în v. 8 şi Marcu 1.6). Această revoltă deschisă împotriva Domnului aduce imediat o pedeapsă solemnă.

Astfel Ahazia îl întrece pe tatăl său în răutate. El avusese înainte doar exemplul trist al părinţilor săi, Ahab şi Izabela. Dar ce să spunem atunci despre tinerii şi tinerele crescuţi de părinţi evlavioşi şi care, în pofida unui asemenea privilegiu, s-au dus după idolii lumii?

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată…” (Ioan 6:35)

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa a fost devastată, iar în urma luptelor au rămas între altele și o mulțime de copii flămânzi, orfani și fără adăpost… care au fost adunați în tabere mari, unde primeau hrană și îngrijire. Cu toate acestea, ei nu dormeau bine noaptea; erau nervoși, temători și agitați. Îngrijitorii erau nedumeriți… până când un psiholog i-a învățat să ofere fiecărui copil o bucată de pâine în fiecare seară – nu pentru a o mânca, ci pentru a se culca ținând-o în mână… Rezultatul a fost uimitor. Copiii au ajuns să doarmă mai bine, toată noaptea – pentru că nu se mai temeau că vor suferi de foame a doua zi! Faptul de a strânge pâinea în mâinile lor micuțe le dădea un sentiment de protecție (erau în siguranță), de importanță (cuiva îi păsa de ei) și de speranță și fericire (mâine va fi mai multă pâine)!

De acestea aveau atunci nevoie acei copii – și tot de ele ai nevoie și tu. Protecția, importanța și speranța pot fi găsite în relația cu Domnul Isus! Când a afirmat: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată”, a vrut să-ți transmită că EL este, pentru sufletul tău, ceea ce hrana este pentru trupul tău. Pâinea este un lucru pe care majoritatea omenirii îl are în comun. Ea nu aparține doar unei anumite regiuni sau națiuni. Este disponibilă în toate formele și dimensiunile. Poate fi vorba despre scones (pâinici dulci sau sărate) în Regatul Unit; despre tortillas (lipie sau clătită) în America de Sud; bagels (covrigei americani) în New York; sau injera (pâine nedospită subțire) – în Etiopia…

Printr-o simplă afirmație, Isus ne reamintește tuturor că El este hrana noastră – pretutindeni și oricând!… Așadar, asigură-te că citești Biblia în fiecare zi; ea este pâinea ta cea de toate zilele!