Mana Zilnica

Să ia toată grăsimea vițelului adus ca jertfă pentru păcat; grăsimea care acoperă măruntaiele, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei, de pe coapse și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi … cum se iau de la vițelul adus ca jertfă de pace; și preotul să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot. … Toată grăsimea lui s-o ia și s-o ardă pe altar.

Levitic 4.8,10,19

Acestea ne vorbesc despre o realitate minunată. Când ne ocupăm cu păcatele noastre și le recunoaștem înaintea lui Dumnezeu și privim la cruce, unde Domnul Isus a trebuit să sufere pentru ele, Dumnezeu ne îndreaptă privirea spre slava lăuntrică a acestei Jertfe. Grăsimea, în Scriptură, este o imagine a energiei, a voinței. Dumnezeu ne face să vedem că întreaga energie a Domnului Isus era îndreptată spre satisfacerea lui Dumnezeu, că El a mers cu putere dumnezeiască pe drumul Său înspre cruce, pentru ca acolo să poarte păcatele noastre și să îndure judecata lui Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut cu o înțelepciune desăvârșită. Rinichii, potrivit cu Iov 38.36, sunt locuința înțelepciunii și, aici, ei sunt aduși împreună cu toată grăsimea pe altarul arderii-de-tot. În Levitic 3.11,16 vedem că Dumnezeu numește aceasta mâncarea Sa, pâinea Sa.

Deci lucrarea Domnului Isus nu numai că este suficientă pentru păcatele pe care noi le-am făcut, ci, în același timp, ea L-a slăvit pe Dumnezeu și este baza pe care noi putem avea iarăși părtășie cu Dumnezeu, ca astfel să putem mânca iarăși din jertfa de pace și să ne putem apropia de cortul întâlnirii, iar adunarea să aibă iarăși voie să aducă jertfe care sunt arse pe altarul arderii-de-tot. Cuvântul ebraic care este folosit aici pentru arderea grăsimii înseamnă de fapt „a tămâia“. Vedem, în aceasta, cât de prețioasă este grăsimea pentru Dumnezeu – energia prin care Domnul Isus a săvârșit lucrarea de pe cruce pentru păcatele noastre, lucrare prin care Dumnezeu a fost satisfăcut pe deplin. Dumnezeu a trebuit să-L lovească pe Domnul Isus atunci când El a purtat păcatele noastre în trupul Său și a fost făcut păcat pentru noi. Aici Dumnezeu ne arată că și atunci Domnul era desăvârșit de curat și de plăcut pentru El.

H. L. Heijkoop

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.

Matei 27.45

Cele trei ore de întuneric de pe cruce

Relatările despre ultimele ore ale Domnului Isus înainte de moartea Sa pe cruce ating profund inima și simțămintele fiecărui credincios. În comparație cu cele petrecute în cei aproximativ trei ani de dinainte, ultimele ore din viața Domnului nostru pe pământ sunt descrise cu mai multe detalii – cu excepția ultimelor trei ore de pe cruce, când Dumnezeu a adus întunericul peste întreaga țară.

Niciun evanghelist nu descrie în mai mult de două versete aceste ultime trei ore, în care toate acțiunile și toată vorbirea omului încetează. Printr-o eclipsă totală, Dumnezeu L-a protejat pe Fiul Său de orice privire omenească. Acolo s-a întâmplat ceva ce noi, oamenii, nu putem pătrunde. Domnul Isus, care nu a cunoscut niciun păcat, care nu a făcut niciun păcat și în care nu a existat păcat, a fost făcut păcat și judecat de Dumnezeu în acele ore. Pentru acest eveniment, care este punctul central în planul de mântuire al lui Dumnezeu, nu există o descriere pe care omul să o poată examina și diseca. În fața acestui tablou stăm tăcuți și ne închinăm Lui.

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21).

„A fost voia Domnului să-L zdrobească; L-a supus suferinței“ (Isaia 53.10).

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Strig ziua, Dumnezeul Meu, și nu-Mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă“ (Psalmul 22.1,2).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 16.1-20 · 1 Ioan 3.7-15

de Jean Koechlin

Deuteronom 12:20-32

Prin gura lui Moise, Domnul vine să le aducă aminte că, cel dintâi, El are dreptul de a fi slujit de către poporul Său. Însă El nu le rămâne niciodată dator. De îndată ce a primit de la ei ceea ce I se cuvine, Se revelează ca un Dumnezeu plin de bunătate, care Se îngrijeşte de hrana lor şi care pătrunde cu tandreţe în circumstanţele vieţii lor de zi cu zi. Aceasta nu le dă credincioşilor dreptul să se poarte după bunul lor plac!

Deci, „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, să faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 10.31). Noul Testament îi confirmă copilului lui Dumnezeu că trebuie să se abţină de la a mânca sânge şi „să se ferească de întinările idolilor“ (Fapte 15.20). Această ultimă interdicţie arată grija lui Dumnezeu pentru ai Săi. Să fim siguri că, dacă Domnul ne interzice un lucru, nu o face în mod arbitrar, numai pentru a ne crea greutăţi, ci pentru ca să nu fim „prinşi în cursă“ (v. 30). Tot acest verset ne învaţă că adesea primul pas pe calea idolatriei este curiozitatea. „Cum au slujit naţiunile acestea dumnezeilor lor?“

Interesul faţă de rău este un semn că nu am fost profund mişcaţi în conştiinţă şi ne conduce neînarmaţi pe teritoriul lui Satan.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCETA SĂ ÎNVEȚI ȘI SĂ TE DEZVOLȚI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul.” (Eclesiastul 2:13)

Cea mai importantă abilitate pe care o poți dobândi este să continui să înveți. Persoanele dotate se pot purta uneori ca și cum le știu pe toate, ceea ce face ca dezvoltarea lor continuă să fie dificilă. Capacitatea de învățare nu ține atât de mult de competență și de capacitatea mentală, cât de atitudine; este o foame înnăscută de a crește, este o dorință de a învăța, de a te dezvolta și de a învăța din nou.

Celebrul antrenor de fotbal John Wooden a spus: „Ce contează cu adevărat este ce înveți după ce le știi pe toate!” Numai dacă îți păstrezi abilitatea de a învăța vei continua să crești și vei continua să ai un impact asupra lumii din jurul tău.

Învățarea pe tot parcursul vieții este o căutare continuă de fiecare zi! Savantul roman Cato cel Bătrân a început să studieze greaca la optzeci de ani. Când a fost întrebat de ce se apucă de o sarcină atât de dificilă la vârsta sa, el a răspuns: „Este cea mai fragedă vârstă care mi-a mai rămas!”

Spre deosebire de Cato, mulți dintre noi privesc învățarea ca pe un eveniment, în loc s-o considere ca pe un proces care durează toată viața. Se estimează că doar o treime dintre adulți citesc o carte întreagă după ce părăsesc școala. De ce? Pentru că ei privesc educația ca pe o perioadă a vieții, nu ca pe un mod de viață. Știința confirmă faptul că, în timp ce corpul fizic se poate atrofia, mintea își păstrează o mare parte din capacitatea sa de creștere continuă.

Fiecare etapă a vieții vine cu lecții care trebuie învățate. Poți alege să fii o persoană care învață și care continuă să învețe, sau poți să-ți închizi mintea și să nu mai crești. Încearcă acest experiment simplu timp de o săptămână: cere-le sfaturi celorlalți, refuză în mod deliberat să dai sfaturile pe care le-ai da în mod normal… și la sfârșitul fiecărei zile, scrie ce ai învățat când ai fost atent. Vei fi uimit!

Așadar, nu înceta niciodată să înveți și să te dezvolți!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, Biblia, fara-categorie, rugaciune, rugaciuni | Lasă un comentariu

12 oct. 2024

12 Octombrie 2024

Dar, în adunare, doresc să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să-i învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o limbă.

1 Corinteni 14.19

Dacă citim contextul acestui verset, înțelegem că Pavel se referă la folosirea darului vorbirii în limbi în adunare și, prin urmare, la nevoia ca ceea ce se spune să fie făcut înțeles pentru ceilalți.

Există credincioși care niciodată nu-și deschid gura în strângerile laolaltă, nici pentru laudă, nici pentru rugăciune, nici pentru a citi un pasaj din Scriptură și nici pentru a rosti un cuvânt de încurajare, de îndemn sau de învățătură. Unii se tem sau sunt prea timizi, gândindu-se că nu sunt suficient de elocvenți, în comparație cu alții. Să privim la câteva exemple încurajatoare din Scriptură, pentru a căpăta imboldul și puterea de a face ceea ce Domnul dorește.

Moise, atunci când Dumnezeu i-a poruncit să-i vorbească lui faraon, a spus că el nu este elocvent și că are o vorbire greoaie. Dumnezeu i-a reamintit că El era Cel care făcuse gura omului și că El avea să fie cu gura lui Moise (Exod 4.10-12). Când omul care fusese eliberat de legiunea de demoni a dorit să-L urmeze pe Domnul, El nu i-a îngăduit, ci i-a spus să se întoarcă acasă, la ai săi, și să le spună ceea ce Domnul făcuse pentru el. Câtă cunoștință a Bibliei credeți că avea acest om? Ce știa el? El putea rosti acele „cinci cuvinte“, care însemnau ceea ce Domnul făcuse pentru el (Marcu 5.18,19). Lui Iona i s-a poruncit să predice în Ninive: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi răsturnată“ (Iona 3.4) – o frază care, în limba ebraică, are doar cinci cuvinte. Care a fost rezultatul? Întreaga cetate a fost scăpată! Amos, de asemenea, a avut un mesaj scurt, dar solemn: „Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău!“ (Amos 4.12).

Când ne adunăm laolaltă, să dăm fiecare cu credincioșie ceea ce Domnul ne-a dat să dăm. Oricât de limitați ne-am simți, trebuie să știm că Domnul nu cere de la noi mai mult decât putem.

A. Blok

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

La Dumnezeu toate sunt cu putință.

Matei 19.26

Pescarul de pe insula Terranova

Oamenii dintr-un sat de pe insula Terranova erau foarte deznădăjduiți. Ei trăiau în principal din pescuit, iar în acel an nu prinseseră aproape nimic. Trecuse deja o mare parte din sezonul de pescuit, așa că iarna se anunța cu foamete și cu lipsuri. Pastorul micii comunități i-a chemat atunci pe oameni la rugăciune. Biserica a fost plină. Au citit câteva pasaje din Biblie, apoi câțiva dintre cei prezenți s-au rugat lui Dumnezeu spunându-I despre situația dificilă a întregului sat.

După întâlnirea de rugăciune, starea de spirit părea să fie destul de încrezătoare. Dar până dimineața următoare, deznădejdea paralizantă a pus din nou stăpânire pe toți. Un singur pescar a ieșit să prindă pește; era un om cunoscut în tot satul pentru necredința sa. Fusese și el la întâlnirea de rugăciune, însă doar pentru a spune cu voce tare că este o nebunie să te rogi pentru pește. Și tocmai de aceea a ieșit la pescuit, ca să demonstreze că nu era nimic de prins. – Dar ce s-a întâmplat? De îndată ce și-a aruncat plasele, a prins pește din belșug! După două ore s-a întors în port cu barca încărcată. Vestea despre captura bogată s-a răspândit imediat și, în curând, portul a fost plin de vase de toate felurile. Fiecare s-a întors încărcat în acea zi și așa a fost până la sfârșitul sezonului.

Minunata captură de pește l-a impresionat mult pe acel pescar necredincios. Nu după mult timp, el a cedat în fața lui Dumnezeu și a devenit un om nou, care L-a urmat pe Domnul Isus cu toată inima. Biblia nu ne învață o evanghelie a prosperității, dar Dumnezeu poate folosi o astfel de minune și astăzi pentru a-i converti pe oameni.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 11.4-21 · Ioan 21.7-14

de Jean Koechlin

Deuteronom 8:1-20

„Îţi vei aduce aminte … aduţi aminte!“ − iată firul călăuzitor al acestei cărţi, şi aceasta pentru că inima lui Israel, ca şi a noastră, este promptă în a uita de Dumnezeu, de eliberările Sale, de promisiunile Sale, de poruncile Sale(compară cu Marcu 8.17 …). Domnul Îşi purtase poporul „cum poartă un om pe fiul său“ (1.31). Aici îl pedepseşte „cum ceartă (sau „educă“, sau „disciplinează“) un om pe fiul său“ (v. 5). «Purtat» şi «pedepsit» sunt două privilegii ale copilului lui Dumnezeu (Evrei 12.5 …). Cel de-al doilea ne pare mai greu de acceptat decât primul. Dar ce urmărea Dumnezeu când permitea experienţele din pustiu? Scopul este repetat de trei ori: „ca să te smerească“ (v. 2, 3, 16). Un om care are nevoi este mai dispus să se întoarcă spre Creatorul lui şi acesta este tocmai punctul pe care îl aşteaptă Dumnezeu, pentru că încercarea nu este niciodată un scop în sine, ci un mijloc „ca să-ţi facă bine la sfârşit“ (v. 16). Ce contrast între pustiul pe care Israel tocmai îl traversase, un pământ plin de „uscăciune, unde nu era apă“ (v. 15) şi „ţara cea bună“, plină de pâraie, de izvoare şi de ape adânci, în care avea să intre! Ce contrast de asemenea între hrana din Egipt (Numeri 11.5) şi îmbelşugatele roade din ţara Canaanului, dătătoare de putere, de bucurie, de sănătate, de savoare şi care evocă roada Duhului prezentată pe larg în Galateni 5.22!

coordonatori Bob & Debby Gass

NESIGURANȚA ÎN MATERIE DE LEADERSHIP | Fundația S.E.E.R. România

„Au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.” (Ioan 12:43)

Biblia spune (Ioan 12:42-43): „Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.” Dacă ești un lider sau faci parte dintr-o echipă de conducere, răspunde sincer la aceste întrebări: Cât de sigur te simți ca lider? Când altcineva are o idee grozavă, o susții sau o reprimi? Aplauzi succesele altora sau te simți amenințat de ele? Dacă răspunsurile tale sunt „reprim” și „mă simt amenințat”, ai o problemă de nesiguranță, și trebuie să te ocupi de ea pentru a reuși pe deplin în ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci. Să reținem următoarele lucruri: 1) Liderii nesiguri creează nesiguranță în ceilalți. Vechea zicală spune: „Nu poți da decât ce ai.” Dacă tu nu ai siguranță, nu-i poți face pe ceilalți să se simtă în siguranță. Iar pentru a fi un lider eficient, genul pe care ceilalți vor să îl urmeze, tu trebuie să-i faci pe cei care te urmează să se simtă bine în pielea lor. 2) Liderii nesiguri mai mult iau, de la oameni, decât dau. Ei sunt într-o căutare constantă după recunoaștere, validare și iubire. Din acest motiv, atenția lor se concentrează pe aflarea siguranței, și nu pe transmiterea ei către ceilalți. Ei sunt în mare parte cei care iau, nu cei care dau – iar cei care tot iau nu sunt lideri eficienți! 3) Liderii nesiguri îi limitează în mod constant pe cei mai buni oameni ai lor. Ei acaparează puterea. De fapt, cu cât cei din jurul lor sunt mai buni, cu atât liderii se simt mai amenințați – și cu atât mai mult se străduie să limiteze succesul și recunoașterea celor ce-i înconjură. Dacă aceste lucruri te descriu și pe tine, citește și ia aminte la următorul verset din Scriptură (Romani 12:10): „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, Biblia, fara-categorie, religie, romania | Lasă un comentariu

09 iul. 2024

9 Iulie 2024

Părinții noștri au păcătuit și au făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului nostru și L-au părăsit … Acum eu am pe inimă să fac un legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca să se întoarcă de la noi aprinderea mâniei Sale. Fiii mei, nu fiți nepăsători; pentru că pe voi v-a ales Domnul să stați înaintea Lui, să-I slujiți și să fiți slujitorii Lui și să ardeți tămâie.

2 Cronici 29.6,10,11

Lecții din viața lui Ezechia (1) – Sârguință în lucrarea Domnului

Primul lucru pe care Ezechia l-a făcut după moartea tatălui său a fost să deschidă ușile casei Domnului, să le repare și să-i cheme pe preoți și pe leviți să se sfințească pe ei înșiși și să sfințească de asemenea casa Domnului. Ezechia a mărturisit că părinții lor fuseseră necredincioși și făcuseră ceea ce era rău în ochii Domnului. Acum el dorea să facă un legământ cu Dumnezeu, astfel încât mânia Lui să se întoarcă de la popor. I-a încurajat de asemenea pe preoți și pe leviți să nu fie neglijenți, fiindcă Domnul îi alesese în mod special pentru a sta înaintea Lui și pentru a-I sluji.

Vedem un exemplu minunat în felul prompt în care Ezechia a acționat și a vorbit în acel timp. Avem noi pe inimă lucrurile lui Dumnezeu așa cum Ezechia le-a avut? Toți cei care sunt în Hristos au fost făcuți împărați și preoți, de aceea și noi suntem chemați să fim sârguincioși.

Starea creștinătății este ruinată, însă nu trebuie să acuzăm generațiile trecute pentru acest lucru, căci și noi suntem la fel. Mai bine să ne judecăm pe noi înșine și să învățăm lecțiile trecutului, pentru a face ceea ce este bine și plăcut înaintea Domnului! Ceea ce Ezechia a făcut este un exemplu și pentru noi. Mai întâi trebuie să îndepărtăm toată necurăția din viețile noastre, tot ceea ce nu se potrivește cu templul lui Dumnezeu, căci noi suntem templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3.16). Apoi să nu fim neglijenți, ci să stăruim în slujirea pentru Domnul, dând mărturie despre El și slujindu-I ca mădulare ale trupului Său; și, prin Hristos, „să aducem o jertfă plăcută lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc numele Său“ (Evrei 13.15).

A. Leclerc

El, care nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate?

Romani 8.32

Biblia furată

La un târg dintr-un oraș din Franța era un stand cu Biblii. O tânără s-a apropiat cu o oarecare ezitare și a spus că dorește să plătească pentru Biblia pe care fiul ei de nouă ani o furase de acolo cu o zi înainte. Oamenii de la stand au fost la început surprinși, însă ulterior profund emoționați, când au auzit relatarea tinerei femei: Soțul meu este la pat de doi ani, acum în comă, iar fiul nostru suferă foarte mult din pricina aceasta. El s-a gândit că Biblia ar putea aduce o rezolvare. Întâi am vrut să vă returnez cartea furată, dar apoi am început să o citesc și acum vreau să o cumpăr.

Sperăm că, prin citirea Bibliei, femeia L-a găsit pe Cel care îi poate oferi nu numai un ajutor temporar, ci și pace cu Dumnezeu, har în fiecare zi pentru a nu dispera chiar și în situațiile cele mai dificile din viață și putere pentru a rămâne în liniște. Cât de inepuizabilă și de necuprins este oferta harului lui Dumnezeu, pe care El o pune la dispoziție, prin Domnul Isus, fiecărui om!

Dumnezeu îl iubește pe om, chiar dacă acesta este un păcătos și a încălcat poruncile Sale. Și tocmai de aceea L-a trimis pe Isus Hristos pe pământ, ca să moară pe cruce pentru păcatele celor care cred în El. Domnul Isus a plătit datoria noastră în fața lui Dumnezeu, astfel încât El poate ierta pe oricine își mărturisește păcatele și crede în Mântuitorul. „Căci sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață … nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8.38,39).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 11.1-27 · 1 Tesaloniceni 4.13-18

de Jean Koechlin

Levitic 17:1-16

Dumnezeu Îşi rezervă dreptul asupra sângelui (am văzut deja în cap. 7.26, 27). Sub privirile Sale, în Locul Preasfânt se găsea de acum înainte, înnoit an de an, sângele jertfelor oferite (cap. 16). Şi acest sânge, de nelipsit pentru menţinerea relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său, vorbeşte constant inimii lui Dumnezeu despre lucrarea Fiului Său preaiubit.

Numeroase pasaje din Scriptură definesc virtuţile sângelui lui Hristos: El „face ispăşire pentru suflet“ (v. 11). „Curăţeşte de orice păcat (sau: de tot păcatul)“ (1 Ioan 1.7 vezi şi nota g). Chiar cea mai mică greşeală pe care am comis-o trebuie să fie ştearsă cu acest sânge şi nu poate fi curăţită altfel. Prin el am fost cumpăraţi „din orice naţiune“ (Apocalipsa 5.9 vezi şi nota k), „răscumpăraţi din felul … deşert de vieţuire“ (1 Petru 1.18-19), spălaţi (Apocalipsa 1.5), îndreptăţiţi (Rom. 5.9), împăcaţi (Coloseni 1.20), sfinţiţi (Evrei 13.12), apropiaţi (Efeseni 2.13); prin el o cale nouă este deschisă până în Locul Preasfânt (Evrei 10.19, 20). Şi tot prin el victoria noastră este câştigată (Ap. 12.11).

Preţios sânge al lui Isus! Virtuţile Sale, eficacitatea Sa sunt o piatră de poticnire pentru cei care nu şi le însuşesc prin credinţă curată, dar pentru cei răscumpăraţi sunt un subiect etern de laudă şi de adorare. „Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său: …a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin“ (Ap.1.5).

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ TRATĂM MOARTEA ÎN MOD CORECT | Fundația S.E.E.R. România

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23:4)

Astăzi vom vorbi despre cum să tratăm în mod corect moartea, reținând câteva lucruri din versetul 4 al Psalmului 23: 1) Moartea este un lucru sigur. Se povestește că un ipohondru și-a scris aceste cuvinte pe piatra de mormânt: „Acum poate veți crede că am fost bolnav, și de aceea am murit!” Serios vorbind, dacă ești înțelept, nu vei fi obsedat de moarte, dar te vei pregăti pentru ea. 2) Moartea este o trecere. Cuvântul „umblu” din acest verset vrea să ne spună că fiecare pas pe care îl facem aduce data plecării cu o zi mai aproape, iar cuvântul „prin” ne spune că este doar o trecere temporară și nu destinația finală. Este ca o „metamorfoză” ce transformă o biată omidă într-un fluture frumos care se poate înălța. Biblia descrie noul tău trup în aceste cuvinte: a) „trup îmbrăcat în neputrezire”, ceea ce înseamnă că nu te vei mai lupta niciodată cu durerea sau cu boala (vezi 1 Corinteni 15:53). b) „trup nemuritor”, ceea ce înseamnă că nu vei mai avea vârstă și nu mai mori (vezi v. 53). c) „trup asemenea lui Hristos” (1 Corinteni 15:45-49). Adică, trupul pe care-l vei avea după înviere nu va mai fi din carne și sânge, pentru că acest trup nu poate moșteni Împărăția lui Dumnezeu, ci va fi complet schimbat. Nu ți se pare interesant faptul că mulți dintre oamenii care au murit și s-au întors la viață, povestesc despre ieșirea dintr-un tunel într-o lumină strălucitoare, cerească? Așadar, chiar trebuie să ne temem de moarte? Nu! Sau să ne temem de rău? Nu! De ce? Pentru că Domnul este cu noi, iar El a biruit moartea, mormântul și iadul! Domnul Isus a spus: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Apocalipsa 1:18) Așa că, bucură-te: cheia destinului tău veșnic nu se află în mâinile tale sau ale altcuiva ca tine, ci în mâinile Celui care te iubește!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, Biblia, fara-categorie, paste, rugaciuni | Lasă un comentariu

02 iul. 2024

2 Iulie 2024

Ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecați voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Dați-l afară dintre voi pe cel rău!

1 Corinteni 5.12,13

Disciplina în adunare (2)

În Iacov 5.20 ni se arată calea pe care trebuie să mergem, cale al cărei final este acesta: „Și va acoperi o mulțime de păcate“. Nu trebuie nicidecum să tratăm vreun păcat cu ușurătate, însă, după judecarea lui în adunare, trebuie să încetăm să discutăm despre el. De la Geneza până la Apocalipsa nu găsim niciun verset care să-i permită vreunui frate sau vreunei surori să răspândească zvonuri. Totul trebuie să fie făcut cu temere de Domnul și evitându-se răspândirea chiar și a unor fapte dovedite ca fiind rele. Dacă am sta mai întâi de vorbă cu Domnul, nu s-ar mai auzi lucruri care nu trebuie răspândite. Adunarea nu poate îngădui ca cineva să frângă pâinea doar pe propria lui răspundere. Ea are responsabilitatea ca în mijlocul ei să nu fie niciun rău, iar când el apare, să-l înlăture. Căile de cârmuire ale lui Dumnezeu nu se schimbă, deoarece nici Dumnezeu nu Se schimbă!

Există cazul celor ce s-au retras de la Masa Domnului pentru că un frate sau o soră au făcut ceva rău. Această situație arată că noi am luat în propriile mâini judecarea cazului, fără să-i permitem adunării să facă acest lucru. Nu judecați singuri, ci aduceți înaintea fraților și lăsați timp adunării pentru cercetare; nu lucra în puterea ta proprie! (vedeți și Matei 18.15-17).

Dacă au loc adunări periodice de frați sau dacă se ține o adunare deosebită a fraților, ei sunt împuterniciți să trateze un caz de disciplină după ce au stat înaintea Domnului, iar în cazuri deosebite, să-l prezinte și adunării. Un frate care nu participă, cu toate că ar putea s-o facă, dovedește că nu poartă pe inimă onoarea Domnului și bunul mers al adunării. El nu are starea duhovnicească necesară ca să poată purta pe inimă problemele adunării. Un astfel de frate este însă dator să accepte hotărârea luată de adunare. Un frate care nu are pe inimă bunul mers al adunării și nu ia parte la adunarea de rugăciune nu este destul de duhovnicesc pentru a lua o anumită poziție la adunarea de frați.

C. Briem

Isus … i-a zis: „Zacheu, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“. Și Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. … Și Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta“.

Luca 19.5,6,9

Timpul – un car ce ne poartă spre veșnicie

Timpul este ca un car în care ne așezăm și care ne poartă cu sine. Carul timpului nu se oprește niciodată și își transportă încărcătura nemuritoare spre eternitate. Bogăția nu îl poate opri, iar vanitatea, mândria sau trufia nu-i pot încetini viteza. Încercările disperate de a rămâne tineri sau de a reprima procesul de îmbătrânire nu frânează în niciun fel carul acesta.

Vremea bună sau rea, fericirea sau nenorocirea, prosperitatea sau privațiunile, acestea nu sunt decât umbre pe roțile sale ce se rostogolesc fără încetare. Dumnezeul Atotputernic, Creatorul nostru, are în mâna Lui cursul acestui car, astfel că El face ca acesta să ne ducă pe toți la destinația noastră eternă. Care destinație? Sunt doar două: gloria, cu Dumnezeu, și chinul veșnic, departe de Dumnezeu, „unde viermele nu moare și focul nu se stinge“ (Marcu 9.44). Decizia pentru unul dintre aceste locuri se ia în clipele trecătoare ale timpului.

Câtă responsabilitate este legată de acest cuvânt, timpul! Acum decidem unde ne vom petrece veșnicia. Indiferența sau indecizia este tot un fel de decizie. Dumnezeu le „poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit“ (Fapte 17.30,31). Ce fericiți sunt toți aceia care au ales cerul! Așteptarea unei bucurii este ea însăși o bucurie. Iar dacă așteptarea Domnului Isus este o bucurie, ce va fi împlinirea ei!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 5.1-25 · 1 Tesaloniceni 1.6-10

de Jean Koechlin

Levitic 13:45-59

Groaznică era situaţia leproşilor în Israel: scoşi afară din tabără, fără speranţă de întoarcere, despărţiţi de ai lor, obligaţi să-şi vestească de departe starea nenorocită: „Necurat, necurat!“ Este o imagine a ceea ce eram: excluşi din adunare, oameni dintre naţiuni „înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, … neavând speranţă“. „Dar acum … v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos“ (Efeseni 2.12, 13). Aceasta ne conduce la lucrarea de curăţire descrisă în cap. 14. Evanghelia ne prezintă mai mulţi astfel de leproşi implorând mila Domnului. Şi El, plin de compasiune, Şi-a pus mâinile peste ei pentru a-i curăţi, fără ca El Însuşi să Se contamineze. Nu numai că putea, ci, în dragostea Lui, chiar dorea să-i facă perfect curaţi (Matei 8.1-3; vezi şi Luca 17.11 …). În acelaşi fel, Mântuitorul drag poate şi doreşte şi astăzi să curăţească de toate păcatele pe oricine se recunoaşte necurat.

Lepra pe o haină (v. 47-59) reprezintă răul care poate să afecteze obiceiurile şi mărturia noastră. Fie ca Domnul să ne dea atenţie pentru a-l distinge, curaj pentru a-l „arde“, altfel spus, pentru a-l judeca de îndată ce apare!

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU: SURSA ÎNCREDERII TALE | Fundația S.E.E.R. România

„Cei ce se încred în Domnul… nu se clatină…” (Psalmul 125:1)

Oamenii sunt atrași în mod natural de persoanele care dau dovadă de echilibru și siguranță de sine; ei nu vor urma pe cineva care nu are încredere în sine. O ilustrare excelentă a acestui lucru este un incident care a avut loc în Rusia în timpul unei tentative de lovitură de stat. Tancurile armatei au înconjurat clădirea guvernului în care se aflau președintele Boris Elțîn și susținătorii săi pro-democrație. În timp ce armata era pe poziții, Elțîn a ieșit din clădire, s-a urcat pe un tanc, l-a privit pe comandant în ochi și i-a mulțumit că a trecut de partea democrației. Mai târziu, comandantul a recunoscut că, deși nu a intenționat să treacă de partea lui Elțîn, liderul rus a părut atât de încrezător, încât soldații au decis să i se alăture. Marii oameni de succes dau dovadă de încredere indiferent de circumstanțe. Dar adevărata încredere nu vine din faptul că ai aprobarea oamenilor din jurul tău. „Dar de unde vine?” – întrebi tu. Biblia spune: „Domnul va fi încrederea ta” (Proverbele 3:26); vorbim aici despre a ști că El te-a chemat și te-a echipat în vederea slujbei pe care o ai de făcut. Apostolul Pavel a scris: „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu… Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:4-5). Chiar dacă alții nu cred în tine, faptul că știi că Dumnezeu te cheamă și te folosește îți permite să crezi în tine însuți. Însuși împăratul David a experimentat acest lucru, și a putut spune: „Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!” (Psalmul 3:2-3). Un conducător încrezător le spune celor care-l urmează: „Am încredere în Dumnezeul care m-a chemat. Am încredere în voi. Cred că împreună putem realiza ceea ce Dumnezeu vrea să facem!” Așadar, fă din Dumnezeu sursa încrederii tale!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, Biblia, devotional, dumnezeu, fara-categorie | Lasă un comentariu

20 iun. 2024

20 Iunie 2024

Domnul i-a zis lui Isaia: „Ieși acum în întâmpinarea lui Ahaz, tu și Șear-Iașub, fiul tău, la marginea apeductului iazului de sus, pe calea ogorului albitorului; și să-i zici: Ia seama și fii liniștit … Așa zice Domnul Dumnezeu: … Dacă nu credeți, cu adevărat nu veți sta în picioare“.

Isaia 7.3,4,7,9

Lecții din viața lui Ahaz (1) – A adăuga credință la cuvintele lui Dumnezeu

La începutul domniei lui Ahaz, îl vedem pe Isaia luându-și fiul, la porunca Domnului, și mergând înaintea împăratului. Inimile celor din popor tremurau de teamă din cauza împăratului Siriei și a împăratului lui Israel, care se uniseră pentru a se sui împotriva Ierusalimului. Isaia a rostit cuvinte de mângâiere din partea Domnului, cuvinte potrivite pentru a-l face pe Ahaz să se încreadă în Dumnezeu. I s-a spus că avea să fie păzit și i s-a arătat ceea ce urma să se întâmple cu vrăjmașii lui. Toate aceste cuvinte au fost însă însoțite de o atenționare solemnă: „Dacă nu credeți, cu adevărat nu veți sta în picioare“.

Din nefericire, Ahaz nu a crezut. Isaia i-a spus chiar să ceară un semn, ca dovadă că toate aceste lucruri aveau să se întâmple. El însă a răspuns: „Nu voi cere și nu-L voi ispiti pe Domnul“ (Isaia 7.12). O astfel de atitudine părea evlavioasă, însă, în realitate, Ahaz nu dădea dovadă deloc de credință, nici de interes. El avea deja un plan propriu și era hotărât să-l pună în aplicare. În consecință, lucrurile n-au mers bine pentru ei, exact așa cum Domnul spusese: „Nu veți sta în picioare“. Ahaz nu avea deloc credință și nu s-a încrezut în cuvintele Domnului adresate lui.

Avem aici o lecție foarte importantă. Când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie, de asemenea, să-l îmbinăm cu credință; trebuie să credem Cuvântul. Aceasta este singura cale prin care vom putea progresa spiritual. Nu este chestiune doar de cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu, ci de a crede ceea ce Dumnezeu ne spune. O astfel de atitudine va aduce o schimbare în gândurile și în căile noastre.

A. Leclerc

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, atât încheieturile, cât și măduva, și judecă gândurile și intențiile inimii.

Evrei 4.12

Biblia – un mesaj de la Dumnezeu

Biblia este cea mai răspândită carte. Ea a devenit baza unei bogății culturale și morale fără egal. Dar motivul esențial pentru care trebuie să o citim este că Însuși marele Dumnezeu ne vorbește în ea.

Când șeful meu îmi spune ceva, nu-l ascult? Dacă o personalitate celebră îmi scrie, nu voi citi acea scrisoare cu tot interesul? Iar când Însuși Creatorul meu îmi vorbește, să nu ascult eu ceea ce vrea să-mi spună?

Dumnezeu Se prezintă în Cuvântul Său ca fiind Creatorul nostru, Căruia Îi datorăm viața. Iar Dumnezeu are un scop pentru această viață: ea trebuie să ducă la gloria cerului, alături de El. Dar, dacă facem doar ceea ce ne dorim noi și nu-L întrebăm pe Dumnezeu ce vrea El de la noi, nu vom ajunge la țintă.

De aceea, trebuie să ascultăm ce ne spune Biblia și ce crede Dumnezeu despre noi. Cei care fac aceasta vor ajunge să cunoască planul de mântuire al lui Dumnezeu, al cărui centru este chiar Fiul Său. Hristos este „Calea și Adevărul și Viața“; numai prin El putem ajunge la Dumnezeu.

Dumnezeu are multe planuri pentru noi. El îi dă credinciosului viață veșnică; ea umple existența noastră cu un nou sens și, în cele din urmă, ne conduce spre gloria cerului. Oricine are viață veșnică este el însuși dovada vie a adevărului divin al acestei cărți.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 28.1-14 · Coloseni 1.1-11

de Jean Koechlin

Levitic 6:8-30

Probabil că am observat o paralelă între cele patru jertfe principale şi aspectele lucrării lui Hristos prezentate de cei patru evanghelişti. În Ioan, Isus este jertfa sfântă a arderii-de-tot, Cel pe care Tatăl L-a iubit pentru că Şi-a dat viaţa El Însuşi (Ioan 10.17-18). Luca ne face să ne minunăm de viaţa Omului desăvârşit, despre care vorbeşte darul de mâncare. Marcu Îl pune înaintea noastră pe Robul lui Dumnezeu, reprezentat prin jertfa de consacrare sau de pace. Matei, mai mult decât ceilalţi, proclamă că „El va mântui pe poporul Său de păcatele sale“ (Mat.1.21).

Capitolele 6 şi 7 tratează aceste patru tipuri de jertfe pentru a stabili legea lor, cu alte cuvinte, cum anume trebuia să le ofere preotul. Arderea-de-tot trebuia să fie necurmată (v.13), iar darul de mâncare „era o rânduială pentru totdeauna“ (v.18). Ieri am văzut temerile israelitului care niciodată nu era sigur că era făcut desăvârşit prin aceleaşi jertfe aduse neîntrerupt. Dar cap. 10 din Evrei îl prezintă pe preot stând „în picioare în fiecare zi, slujind şi aducând deseori aceleaşi jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele“. Acelaşi capitol Îl prezintă apoi pe Isus care, „după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“ (Evrei 10.1,11,12; vezi şi notele de la v. 12; „s-a aşezat“: expresie a încheierii pe deplin a lucrării Domnului Isus, în contrast cu preoţii care stăteau în picioare, slujind zi de zi).

coordonatori Bob & Debby Gass

ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA PENTRU VIAȚA TA! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. (Galateni 6:5)

A fi responsabil pentru tine însuți, pentru gândurile și faptele tale, este o sarcină foarte importantă pentru a fi un mădular sănătos într-o comunitate sau într-o relație.

Dar, uneori ducem lucrurile prea departe, asumându-ne o responsabilitate nesănătoasă pentru ceilalți, pe care o folosim apoi ca scuză pentru a nu fi responsabili pentru noi înșine și pentru propriile noastre circumstanțe. De exemplu, unele femei dau vina pe o sarcină neplanificată, pentru că nu au reușit să meargă la universitate. Sau dăm vina pentru nefericirea noastră pe faptul că am rămas căsătoriți de dragul copiilor. Ne concentrăm atât de mult pe ceilalți și pe asumarea responsabilității pentru viețile lor, încât nu ne facem niciodată timp să căutăm soluții pentru a ne ridica deasupra propriei noastre situații.

Și, în cele din urmă, toate necazurile și momentele grele devin identitatea noastră. Nu doar că ne văicărim, ci devenim plângăcioși cronici. Să recunoaștem: uneori poveștile noastre despre necazuri sunt pur și simplu scuze, versiuni inventate ale adevărului, pentru a ascunde tendința noastră de a da vina pe ceilalți pentru circumstanțele noastre… și astfel, nu mai trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre.

Adevărul este că toți facem alegeri în viață: să plecăm sau să rămânem, să ne confruntăm sau să ignorăm, să ne plângem sau să căutăm o soluție. Fie că este vorba despre soțul/soția ta, despre copiii sau despre părinții tăi, nu este niciodată o idee bună să îți asumi responsabilitatea pentru alții, dacă o faci pentru a evita să decizi ce trebuie să faci pentru tine.

Biblia spune: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5).

Așadar, asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged Biblia, devotional, dumnezeu, slujire, viata | Lasă un comentariu

15 iun. 2024

15 Iunie 2024

Această imagine, botezul, vă salvează și pe voi acum, care nu este o lepădare a necurăției cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conștiințe bune, prin învierea lui Isus Hristos, care, ajuns în cer, este la dreapta lui Dumnezeu, fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri.

1 Petru 3.21,22

„Salvați-vă din generația aceasta perversă“, le spune tot Petru, în prima sa predică din Fapte (2.41). Iar în următorul versete citim: „Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezați“. Am putea defini botezul ca fiind o disociere, o rânduială exterioară, cu o însemnătate specifică. Botezul este bazat pe moartea și pe învierea lui Hristos, pentru că „suntem botezați în moartea Lui“ (Romani 6.3) și astfel suntem „îngropați împreună cu El“ (Coloseni 2.12). Nimic nu ne poate disocia efectiv de ordinea de lucruri prezentă, tăind legăturile noastre cu lumea, decât moartea și îngroparea!

Lucrul special pe care Petru îl accentuează, atât în predica sa, cât și în epistola sa, este că botezul taie legătura dintre iudeii care s-au pocăit și au crezut în Domnul Isus și restul poporului nepocăit și necredincios. Acest lucru este spus clar în Fapte 2 și este subînțeles în 1 Petru 3.21, fiindcă epistola lui a fost adresată iudeilor credincioși. El spune că botezul este o „imagine“ cu privire la apele potopului, care în vechime au tăiat legătura dintre credinciosul Noe, împreună cu casa lui, și lumea necredincioasă. Noe și casa lui au fost mântuiți „prin“ apă din ruina și moartea care au venit asupra pământului nelegiuit. Aceia cărora Petru le-a scris fuseseră mântuiți prin botez de masa nelegiuită a națiunii lor. Ei suferiseră mult din partea celor care nu au crezut, însă fuseseră mântuiți de soarta lor, atât în această viață, la distrugerea Ierusalimului, cât și cu privire la veșnicie.

Când o navă mare se scufundă, nu este suficient să lași bărcile mici cu ajutorul frânghiilor și apoi să intri în ele. Dacă nu sunt tăiate funiile, nu va fi mântuire. Botezul taie frânghiile, și acesta este sensul în care el mântuiește.

F. B. Hole

Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

Fapte 17.30

Decide-te acum!

În anul 168 î.Hr., regele sirian Antioh al IV-lea Epifanul a ocupat Egiptul Superior cu trupele sale. Dar romanii nu doreau să vadă un rival dezvoltându-se în estul Mediteranei, așa că au trimis un emisar în Egipt.

Întâlnirea a avut loc la Eleusis. Trimisul roman l-a întâmpinat pe regele sirian fără a-l saluta și i-a cerut cu asprime să părăsească imediat Egiptul. Cu toiagul său a desenat în nisip un cerc în jurul regelui: „Decide-te acum! Nu vei părăsi acest cerc până nu ne vei da un răspuns!“. Astfel, Antioh nu a avut de ales decât să se retragă imediat sau să riște un conflict deschis cu Roma.

Maniera romanului a fost nepoliticoasă și umilitoare, dar foarte eficientă. Cu toate acestea, nici măcar nu a avut un temei juridic pentru cererea sa ultimativă.

Atunci când Dumnezeu „ne cheamă să ne retragem“ și ne poruncește să ne pocăim și să ne întoarcem la El, cineva ar putea găsi aceasta ca fiind o afirmație nepoliticoasă, dură și umilitoare. Dar, înainte de toate, să ne amintim că Dumnezeu are dreptul să ne ceară acest lucru, pentru că El este Creatorul nostru. Să înțelegem că nu este vorba de „poziții de putere“. Cererea lui Dumnezeu este un apel din dragoste. El nu vrea ca noi să pierim, ci dorește să ne dea viață veșnică. De aceea, El ne cheamă atât de urgent la pocăință, dar nu ne obligă să facem acest lucru.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.18-31 · Filipeni 3.8-16

de Jean Koechlin

Levitic 4:1-12

Jertfa pentru păcat încheie lista jertfelor sfinte. Pe primul loc a fost pusă arderea-de-tot, partea ce revenea lui Dumnezeu din lucrarea lui Hristos, jertfa pentru nevoile păcătosului fiind prezentată ultima. Dar, se înţelege, noi trebuie să urmăm calea în sens invers. Înainte de a cunoaşte pacea şi bucuria jertfei de mulţumire şi de a înţelege ce a fost Isus în viaţa Lui pentru Dumnezeu, începem intrând în relaţie cu Cel care a suferit şi a murit pe cruce pentru a ispăşi păcatele noastre. Sângele era adus în cort pentru a-I aduce lui Dumnezeu dovada lucrării încheiate şi ca pentru a-i da păcătosului garanţia că este acceptat. Grăsimea fumegândă pe altar semnifică satisfacţia pe care o găseşte Dumnezeu în supunerea victimei.

Pe scurt, în timp ce carnea arderii-de-tot trebuia arsă pe altar, iar cea a jertfei de pace (mulţumire) trebuia mâncată de cel care o aducea, trupurile animalelor jertfite pentru păcat trebuia arse afară din tabără. Din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui, Isus a suferit „afară din tabără“ (Evrei 13.12), departe de prezenţa Dumnezeului Celui sfânt. Verbul „a arde“, diferit de „a face să fumege“, întrebuinţat pentru grăsimi şi mirosuri, arată intensitatea judecăţii care a consumat Jertfa noastră desăvârşită (Evrei 13.11).

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDIREA ÎN AFARA „PRECEPTELOR RELIGIOASE” (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

Autoarea Nicole Unice spunea: „Printre suspiciunile oamenilor în legătură cu creștinii se numără și acestea: „Mă judecă. Se cred mai buni decât mine. Nu mă aprobă. N-am cum să mă încadrez în religia lor. Sunt prea serioși, deloc amuzanți.” etc.

Dar să nu uităm că Isus a fost alături de păcătoși, iar fariseii L-au acuzat că este un bețiv și S-a împrietenit cu femei interzise. Isus a interacționat cu oamenii pentru a-i putea prezenta Tatălui Său. El a depășit stereotipurile și le-a vorbit despre Dumnezeu, așa cum este El: accesibil, milostiv și plin de har. Iar cei mai supărați au fost tocmai oamenii care preferau regulile religiei.

Conceptul unei vieți libere și pline de bucurie alături de Isus poate părea unul fundamental pentru tine. Dar oare asta cred și vecinii tăi? Ne simțim confortabil să stăm cu oameni care cred și simt ca noi, ca atunci când purtăm o îmbrăcăminte lejeră. Părtășia între credincioși este un dar minunat. Dar dacă vrem cu adevărat să urmăm exemplul Domnului Isus, trebuie să căutăm mereu ocazii de a-i implica și pe cei din jurul nostru!” Domnul Isus a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi”. Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13)

Cum poți împărtăși Evanghelia, dacă toți prietenii tăi sunt creștini? Unii dintre noi am devenit atât de izolați și deconectați, încât nu mai avem niciun fel de interacțiune semnificativă cu necredincioșii. Și cu cât trece mai mult timp, cu atât mai izolați și mai confortabili devenim, până când, în cele din urmă, pierdem contactul exact cu oamenii pe care Isus a venit să-i salveze. Apostolul Pavel spune: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22) – iar asta este o gândire în afara „preceptelor religioase”, gândire pe care ar trebui s-o avem și noi!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, Biblia, crestinism, devotional, fara-categorie | Lasă un comentariu

10 iun. 2024

10 Iunie 2024

Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat și ne învață ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul de acum, așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

Tit 2.11-13

Mesajul dominant al Scripturii (1) – Harul s-a arătat

Există multe pasaje dificile în Cuvântul lui Dumnezeu și sunt multe elemente de doctrină câteodată greu de înțeles. Apostolul Petru a certificat acest lucru atunci când a vorbit despre scrierile lui Pavel, spunând că ele sunt „greu de înțeles“ (2 Petru 3.15,16). Prin urmare, trebuie să studiem cu răbdare Biblia, să medităm asupra conținutului ei și, „rând pe rând“, să învățăm doctrinele harului.

Există însă și excepții remarcabile de la regula de mai sus, una dintre ele fiind afirmația lui Pavel din Tit 2.11-13. Acest pasaj ne oferă un rezumat magnific al creștinismului, descoperind mesajul dominant al Scripturii și fiind un exemplu clar cu privire la simplitatea și claritatea ei. Pavel rezumă mesajul creștin prin trei gânduri succinte, care includ trecutul, prezentul și viitorul.

Trecutul: „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat“. Aceasta este o referire la prima venire a lui Hristos și la scopul ei (conform cu Evrei 9.26). Harul lui Dumnezeu a fost pe deplin revelat la venirea Domnului Isus în lume. Lucrarea Lui de la cruce descoperă că Dumnezeu nu mai caută dreptate de la om – aceasta este ceea ce Legea a solicitat – ci El Însuși a pregătit o dreptate pentru om. Minunat har – „darul dreptății“! (Romani 5.17; Filipeni 3.9). Mântuirea a fost arătată „tuturor oamenilor“. Ea nu este limitată la poporul Israel, ci este pentru „toate popoarele“ (Luca 2.10). Facă Domnul să creștem zilnic în aprecierea unui astfel de har!

B. Reynolds

Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2.8,9

Muzeul din Bavaria

Micul și idilicul oraș Dachau din Bavaria nu-și arată trecutul teribil. Muzeul de pe locul fostului lagăr de concentrare îi atrage pe mulți dintre cei interesați de cel de-al Doilea Război Mondial. Când intri în incintă, cuvintele de pe poarta din fier forjat îți atrag imediat atenția: „Munca te face liber!“. Ce minciună crudă și ce speranță falsă pentru oamenii care au fost nevoiți să intre în acel loc al morții! Aproape nimeni, oricât de sârguincios ar fi lucrat, nu a putut părăsi acel lagăr în viață.

Mulți oameni din ziua de astăzi se amăgesc singuri prin speranțe false. Ei cred că își pot câștiga un loc în cer prin muncă asiduă, printr-un mod de viață decent sau prin fapte bune. Ce greșeală teribilă!

Dumnezeu cere de la om o viață fără păcat. Dar nimeni nu este capabil să aibă o asemenea viață. De aceea, Dumnezeu Însuși a oferit soluția și L-a judecat pe singurul Său Fiu pentru păcatele noastre pe crucea de la Golgota. Credința în El și în sângele Său vărsat ne face liberi de orice vină și, în felul acesta, potriviți pentru prezența lui Dumnezeu. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5.21).

Nu-l lăsați pe Satan să vă amăgească cu o speranță falsă! Noi, oamenii, nu putem face nimic pentru mântuirea noastră. Numai acceptând harul devenim liberi. Nu suntem mântuiți prin propriile noastre fapte bune, ci doar prin lucrarea lui Dumnezeu în Isus Hristos.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.11-23 · Filipeni 1.21-30

de Jean Koechlin

Exod 40:1-19

În ziua întâi a lunii întâi, Moise este invitat să ridice cortul cu mobilierul lui, imagine a noilor relaţii ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Toate lucrurile au fost făcute noi şi Domnul Însuşi S-a îngrijit de toate. Rămânea să fie puşi în slujbă preoţii: „Să apropii pe Aaron şi pe fiii lui“ (v.12). Ne gândim la omul care a pregătit o cină mare şi l-a trimis pe robul său să spună invitaţilor: „Veniţi, pentru că acum toate sunt gata!“ (Luca 14.17).

Sanctuarul fusese pregătit pentru închinător; era nevoie ca şi închinătorul să fie pregătit pentru sanctuar: „să-i speli … să-i îmbraci … să-i ungi“. «Spălaţi, îndreptăţiţi, desăvârşiţi, intrăm în Locul Sfânt …» – spune o cântare. Şi pentru preot începeau îndatoririle sfinte, în ordinea potrivită: altarul de bronz, ligheanul, intrarea în Locul Sfânt, arderea tămâiei pe altarul de aur. Să mai zăbovim noi, când Dumnezeu Însuşi spune: „Să apropii“, când Marele nostru Preot, adevăratul Aaron, introducându-Şi fiii în sanctuarul ceresc, spune: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu“ (Evrei 2.13)?

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ PRISOSIM ÎN FAPTE BUNE! | Fundația S.E.E.R. România

„Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului…” (1 Corinteni 15:58)

În Sfânta Scriptură, cuvântul „prisos” înseamnă „surplus, din plin”, „a da peste”… Astăzi ne vom uita la trei texte din Scriptură care abordează acest subiect și vom vedea ce putem învăța din ele: 1) Păcatul și nelegiuirea s-au înmulțit… cu efecte grave! Biblia spune că: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12). Cuvântul „nelegiuire” înseamnă „fărădelege.” Îți amintești cum era viața ta înainte de a-L întâlni pe Hristos? Nu aveai limite. Erai condus de pornirile tale. Mergeai oriunde, spuneai și făceai orice voiai. Nu vrem să aducem în discuție trecutul tău ca să te simți prost, ci pentru a te face recunoscător și pentru a-ți aminti de unde te-a scos Dumnezeu. Și care a fost soluția lui Dumnezeu la problema păcătoșeniei tale? Harul! 2) Harul abundent al lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune că: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” (Romani 5:20) Harul lui Dumnezeu nu poate fi câștigat sau meritat. Și acesta este un lucru bun, pentru că toți am fost falimentari din punct de vedere spiritual. Dar, cum spunea Martin Luther: „Recunoașterea păcatului este începutul mântuirii”. Faptul că te simți prost în legătură cu păcatul tău te face să te simți bine în legătură cu harul lui Dumnezeu! Îți amintești ziua în care Isus te-a găsit, te-a salvat, te-a adus în familia Sa și te-a copleșit cu binecuvântările Sale? Care ar trebui să fie răspunsul tău la un astfel de har? 3) Sporul în lucrarea Domnului. Biblia ne învață să sporim „totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58) Am fost mântuiți pentru a sluji! Când nu o facem, vom fi ca peștele pe uscat. Așa că, azi – roagă-te: „Doamne, mă dăruiesc acum pe deplin Ție, ca să mă folosești în slujba Ta, unde-când-cum crezi Tu că este potrivit… și ajută-mă să prisosesc în orice faptă bună. Amin!”

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, Biblia, crestinism, devotional, fara-categorie | Lasă un comentariu

28 mai 2024

28 Mai 2024

Și a fost așa: după ce a murit Ghedeon, fiii lui Israel s-au întors din nou și au curvit după baali și și-au făcut dumnezeu pe Baal-Berit.

Judecători 8.33

Din nefericire, ultima parte a vieții lui Ghedeon n-a fost una pozitivă. La început, când fiii lui Israel îl rugaseră să domnească peste ei, după victoria asupra madianiților, el a rostit cuvintele corecte: „Nu eu voi stăpâni peste voi, nici fiul meu nu va stăpâni peste voi: Domnul va stăpâni peste voi“ (Judecători 8.23). Însă, în timp ce aceste cuvinte ale sale au fost smerite, acțiunile sale ulterioare n-au fost așa. După ce a respins oferta poporului, Ghedeon a trăit ca un împărat. Și-a luat multe soții și a avut șaptezeci de fii. De fapt, pe unul dintre ei, născut din țiitoarea sa, l-a numit „Abimelec“, care înseamnă „tatăl meu este împărat“. De asemenea, el a făcut un efod din aur și l-a pus în cetatea sa, acesta devenind în curând un obiect de închinare pentru tot Israelul.

Ghedeon a început ca un slujitor, însă a trăit apoi ca o celebritate. S-a descurcat mult mai bine atunci când nu era nimic, decât atunci când a devenit cineva. În momentele extreme de război a acționat cu credință și curaj, însă, în viața obișnuită, nu L-a onorat pe Domnul. În loc să folosească biruința măreață asupra lui Madian pentru gloria lui Dumnezeu, el a folosit-o pentru folosul său. Într-un anumit sens, Israel a continuat să trăiască după modelul oferit de Ghedeon și după ce acesta a murit. Întorcându-se la închinarea către Baal, israeliții au arătat că banii și succesul contau cel mai mult pentru ei, atitudine pe care o putem vedea în ultimii ani ai vieții lui Ghedeon.

Solomon a scris că mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui (Eclesiastul 7.8). Însă, ca și Ghedeon, Solomon a lăsat în urmă o moștenire amestecată, după ce a căzut în mândrie și în idolatrie, în ultimii ani ai vieții sale. Este atât de important să sfârșim bine! Cum sfârșim este mai important decât cum începem. Pavel i-a întrebat pe galateni: „Voi alergați bine; cine v-a oprit, ca să nu fiți supuși adevărului?“ (Galateni 5.7). El însuși a rămas credincios până la sfârșit, întotdeauna alergând și întinzându-se către cele de dinaintea lui (Filipeni 3.12-14). Cu puțin înainte de moartea sa, Pavel a scris: „M-am luptat lupta cea bună; mi-am sfârșit alergarea; am păzit credința“ (2 Timotei 4.7).

T. Bouter

Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la El.

Luca 24.27

Cum citim Scripturile?

Un tată a adus dintr-o călătorie o hartă a lumii sub formă de puzzle pentru cele două fiice ale sale. El le-a înmânat-o spunându-le: „Dacă reușiți să puneți toate acestea cap la cap, veți învăța mai multe despre geografie decât din cărți“. Fetele s-au așezat pe podea și au început cu nerăbdare să facă puzzle-ul. Dar, după o vreme, una dintre ele a renunțat, frustrată. Dintr-o singură privire, tatăl și-a dat seama ce încurcătură au făcut fetele: o parte din America de Nord a migrat în America de Sud și erau multe alte greșeli.

Dintr-o dată, fata mai mare, care nu renunțase încă, a descoperit o mână pe spatele unei piese de puzzle. Curioasă, a întors și o altă piesă și a recunoscut o față. A întors rapid toate piesele de puzzle și astfel, în cel mai scurt timp, puzzle-ul a fost terminat și fiecare râu, lac, munte și câmpie era la locul potrivit.

Tatăl credincios a recunoscut în aceasta o frumoasă ilustrare a modului de a citi și studia cu folos Biblia. Este o Persoană care străbate ca un fir roșu întregul Cuvânt al lui Dumnezeu: de la Vechiul Testament la Noul Testament, de la relatarea creației din prima carte a lui Moise până la perspectiva viitorului pământului din cartea Apocalipsa. Această Persoană este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Să-L căutăm în fiecare zi cu rugăciune în Biblie și să facem din El centrul vieții noastre; astfel vom înțelege tot mai bine Cuvântul Lui.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.14-23 · Psalmul 102.19-28

de Jean Koechlin

Exod 34:1-11

Cerându-I Domnului să-i arate gloria Lui, Moise se aştepta fără îndoială la o viziune izbitoare, ca cea descrisă în cap. 24.20. Dar Dumnezeu avea să-i reveleze ceva foarte preţios într-un cu totul alt fel: „gloria harului Său“ (Efeseni 1.6). El i Se descoperă slujitorului Său ca un Dumnezeu „binevoitor şi milos, încet la mânie şi bogat în îndurare şi adevăr“ (v.6). Să remarcăm două condiţii care ne permit să ne bucurăm de aceasta: (1) „Fii gata … dimineaţă“, îl îndeamnă Domnul pe Moise. Fie ca Domnul să ne dea în fiecare dimineaţă această inimă pregătită pentru a gusta harul Său! (citiţi Psalmul 63.1-3). (2) Omul lui Dumnezeu trebuia să rămână în crăpătura stâncii, imagine a lui Hristos lovit, care acum le spune alor Săi: „Rămâneţi în Mine …“ (Ioan 15.4). Dar harul lui Dumnezeu nu trebuie să ne facă să uităm cârmuirea Lui. Din v. 7 înţelegem că El iartă „nelegiuirea şi răzvrătirea şi păcatul“, însă în acelaşi timp „nu socoteşte nicidecum nevinovat pe cel vinovat“.

În cap. 33.3, Domnul declarase: „Eu nu Mă sui în mijlocul tău, pentru că eşti un popor cu grumazul înţepenit“. Şi tocmai acesta este motivul pentru care Moise cere prezenţa Lui (v.9). După revelarea a ceea ce este Dumnezeu, îndurător şi acordând favoare, este ca şi cum Moise ar fi răspuns: tocmai de un Dumnezeu ca acesta are nevoie poporul.