Mana Zilnica

28 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avram a străbătut țara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Și canaaniții erau atunci în țară.

Geneza 12.6

Ajungând în Canaan, Avraam i-a găsit acolo pe canaaniți, care locuiau în țară. Iată un lucru foarte semnificativ! Dumnezeu îi spusese lui Avraam: „Te voi binecuvânta“. Cu privire la Canaan, Dumnezeu spusese: „Blestemat să fie Canaan“ (Geneza 9.25). Dumnezeu l-a adus pe Avraam, omul binecuvântării, în țara promisiunii, unde acesta a descoperit imediat că diavolul îl adusese deja în acea țară pe omul blestemului. În felul acesta, diavolul încearcă să zădărnicească planul lui Dumnezeu și să-l împiedice pe omul credinței să între în stăpânirea țării.

La fel este și cu creștinul: el este chemat afară din această lume, este făcut părtaș chemării cerești și este binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești. Însă, răspunzând chemării și părăsind această lume, el descoperă că are ca împotrivitori „puterile spirituale ale răutății în cele cerești“ (Efeseni 6.12). Credinciosul care caută să pătrundă în mod practic în binecuvântările sale spirituale va descoperi că aceste puteri spirituale ale răutății luptă împotriva lui, pentru a-l împiedica să se situeze pe terenul ceresc, care este singura parte adevărată a Adunării.

Pentru Avraam, Ur din Caldeea era de domeniul trecutului, iar stăpânirea țării era încă viitoare. Între timp, el nu avea nici lumea pe care o părăsise, nici lumea mai bună către care se îndrepta. Aceasta este și poziția creștinului care răspunde chemării lui Dumnezeu. El a părăsit veacul acesta rău și încă nu a ajuns în lumea viitoare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei“.

Ioan 21.15

Misiunea lui Simon Petru

Domnul Isus îl iertase pe Petru într-o întâlnire personală, care avusese loc în ziua învierii. Dar, pentru că Petru Îl negase pe Domnul în public, și restaurarea lui trebuia să fie tot una publică, în fața celorlalți ucenici. Domnul a pregătit o masă pentru ucenicii Săi. El i-a invitat să mănânce și i-a servit El Însuși. Și acolo, în fața tuturor, a vorbit din nou cu Petru.

Petru se lepădase de El de trei ori. Acum Isus l-a întrebat de trei ori dacă Îl iubește. Petru a răspuns afirmativ de trei ori – de fiecare dată Isus i-a dat o misiune de îndeplinit. Cât de mult trebuie să fi atins acest lucru inima lui Petru!

Prima dată Domnul l-a întrebat dacă el Îl iubește mai mult decât o făceau ceilalți. Petru susținuse odată: „Chiar dacă toți, … eu nu“ (Marcu 14.29). Acum a răspuns umil: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Domnul l-a întrebat a doua și a treia oară. Dar Petru nu a mai putut spune decât: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru își pierduse încrederea în sine; acum a lăsat în seama Domnului să-Și exprime aprecierea față de el. Așa a aflat că nu mai trebuie sa fie doar un pescar de oameni, ci un păstor. Domnul i-a dat o triplă misiune: „Paște mielușeii Mei“; „Păstorește oile Mele“; „Paște oile Mele“! Cu încrederea în sine distrusă, Petru nu se mai socotea pe sine, ci se uita la Domnul lui. Această stare l-a făcut apt să-i ajute pe alții.

Citirea Bibliei: Geneza 17.1-27 · Iuda 1-4

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 17:1-14

Huşai a fost trimis de David înapoi la Ierusalim, ca să zădărnicească sfaturile date de Ahitofel lui Absalom. Dumnezeu, răspunzând rugăciunii împăratului (15.31), intervine pentru a da succes acestei strategii. Apare faptul că astăzi El nu Şi-ar mai da binecuvântarea asupra unei asemenea purtări, pentru că venirea Domnului Isus a deschis pentru noi o dimensiune cu totul nouă a adevărului şi a îndreptăţirii, în conformitate cu Dumnezeu.

Sfatul lui Huşai i-a permis lui David să fie informat la timp, pentru a se retrage dincolo de râu şi a-şi pregăti apărarea.

Încă nu am precizat că toate aceste evenimente au o semnificaţie profetică. Ele ne vorbesc despre un timp care va veni, când un anumit număr de oameni credincioşi din Israel, o rămăşiţă, vor fi persecutaţi şi forţaţi să fugă, urmăriţi de vrăjmaşii lui Hristos. Aceştia din urmă, împăratul şi profetul mincinos (sau Anticristul), prefiguraţi prin Absalom şi consilierul său, Ahitofel, vor face război sărmanei rămăşiţe, a cărei situaţie critică este prezentată în cartea Psalmilor. După o persecuţie de scurtă durată, cei doi complici vor ajunge la un sfârşit brusc şi îngrozitor: împăratul (Fiara) şi profetul mincinos vor fi primii oameni aruncaţi de viiîn iazul de foc, care este moartea a doua (Apocalipsa 19.20).

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre…” (1 Corinteni 10:13)

Ediția clasică a versiunii amplificate a Bibliei redă 1 Corinteni 10:12-13 astfel: „De aceea, oricine crede că stă în picioare (este convins că are o gândire sănătoasă și stă neclintit), să ia seama să nu cadă (în păcat). Căci nicio ispită (nicio încercare care te poate ispiti să păcătuiești), (indiferent cum vine sau încotro duce) nu v-a ajuns din urmă și nu a pus stăpânire pe voi astfel încât să fie de nesuportat pentru om (adică nicio ispită sau încercare nu a venit la voi care să fie dincolo de rezistența umană și care să nu fie ajustată și adaptată și să nu aparțină experienței umane, și pe care omul să n-o poată suporta).

Dumnezeu este credincios (față de Cuvântul Său și față de natura Sa plină de compasiune) și El (poate fi demn de încredere) că nu vă va lăsa să fiți ispitiți și încercați peste capacitatea, puterea de rezistență și puterea voastră de a îndura, ci, odată cu ispita, El vă va oferi (întotdeauna) și calea de ieșire (mijlocul de scăpare către un loc de adăpost), pentru ca voi să fiți capabili, tari și puternici să rezistați cu răbdare.”

Expresia „mijlocul de scăpare” nu vă promite scutirea de ispită. Satan, care este numit „ispititorul”, nu se lasă, și nu-și ia niciodată zi liberă. Dar scopul lui Dumnezeu este să te facă puternic acolo unde ai fost slab, așa că promisiunea Sa pentru tine este „să fii capabil, tare și puternic pentru a rezista cu răbdare”. Deci, perseverează!

Pe măsură ce devii mai puternic în Domnul, ispitele cu care te lupți vor deveni tot mai slabe, până când își vor pierde puterea asupra ta… și vei începe să umbli în victorie!

aprilie 28, 2025

27 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

Ioan 8.58

Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

Ioan 12.35,36

Lumina lumii

Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

„Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 16:5-19

În timp ce David urmează drumul său de durere şi de respingere, un beniamit numit Şimei profită cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de câini (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va îndrepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adresează Celui care cunoaşte adevărul (compară cu Psalmul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încercare ca venind din mâna lui Dumnezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Samuel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântuitorul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau? (Ioan 18.11).

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

aprilie 27, 2025

25 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a spus: „Paște oile Mele!“.

Ioan 21.17

Domnul, zdrobind încrederea în sine a lui Petru, i-a dat un semn al încrederii Sale în el. Domnul îl ia în slujba Sa pe cel care odinioară se încrezuse în sine, dar care acum se smerise și fusese restabilit. El îi încredințează lui Petru nu doar oile Sale, ci și mielușeii Săi. El primește misiunea de a „paște“ mielușeii și de a „păstori“ oile. Ba mai mult, cele două lucruri în privința cărora Petru falimentase atât de grav, în încercarea de a le împlini în propria sa putere, sunt cele pe care el va avea privilegiul să le împlinească în dependență de Domnul. El spusese: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și la închisoare și la moarte“ (Luca 22.33). Acum Domnul îi spune, cu alte cuvinte: «Tu vei avea acest înalt privilegiu. Ți-am îndepărtat acea încredere în sine, care te-a făcut să spui: „Eu voi […]“; acum voi răsplăti dragostea care știu că este în inima ta. Tu, într-adevăr, vei merge în temniță și la moarte; și „când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești“». Când, în cele din urmă, va ajunge în temniță și la moarte, acest lucru se va produce nu prin încredere în propria sa dragoste cu care el se lăudase, ci ca unul care Îl va urma, într-un mod smerit și dependent, pe Stăpânul său care cunoaște toate lucrurile. Prin urmare, după aceste cuvinte, Domnul i-a zis: „Urmează-Mă!“. Astfel că, acestui credincios restabilit, i s-a spus:

1. Să pască oile (versetul 17);

2. Să-L glorifice pe Dumnezeu (versetul 19);

3. Să-L urmeze pe Hristos (versetul 19).

Într-un mod foarte binecuvântat, în anii care au urmat, înainte ca Petru să părăsească această lume, el, la rândul său, a dat aceste trei îndemnuri la toți credincioșii, spunându-le: „Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcați pe urmele Lui“. Apoi, în privința vorbitului și a lucrării, el spune: „Ca în toate să fie glorificat Dumnezeu“. În cele din urmă, spune: „Păstoriți turma lui Dumnezeu“ (1 Petru 2.21; 4.11; 5.2).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Umblăm prin credință, nu prin vedere.

2 Corinteni 5.7

Radarul marin

Cu câțiva ani în urmă, ceața pe Canalul Mânecii a fost atât de groasă, încât nu puteam vedea apa din jur. Vasul pe care eram și-a menținut însă cursul, fiindcă radarul detecta ce era înainte. Puteam deci vedea pe ecran imaginea ambarcațiunii care mergea în fața noastră. Radarul putea răzbate prin ceață, făcând să fie vizibil vasul de dinaintea noastră.

Tot așa, credința este un fel de radar, oferind siguranță împotriva necunoscutului, atunci când suntem înconjurați de norii groși și întunecați ai încercării. Credința nu argumentează, ci crede, în mod simplu, ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă este vorba despre creația universului, de exemplu, credința va recunoaște faptul că tot ceea ce vedem nu poate fi rodul întâmplării, ci a fost creat prin cuvântul rostit de Dumnezeu. Aceasta oferă siguranță credinței. Prin contrast, nenumăratele ipoteze avansate pentru a înlătura posibilitatea existenței unui Dumnezeu Creator induc incertitudine, de vreme ce se contrazic unele pe altele. În spatele lor este intenția diavolului de a-i rătăci pe oameni, de a-i face să nu se încreadă în Dumnezeu și de a nu avea nicio relație cu El. Din grădina Eden încoace, cuvintele lui au fost întotdeauna: „Oare a zis Dumnezeu…?“ (Geneza 1.3).

Credința nu este nici formă de auto-sugestie, nici stare emoțională bazată pe sentimente spontane, ci este convingerea cu privire la existența lui Dumnezeu și la adevărul cuvintelor Lui! Dumnezeu a vorbit în trecut și vorbește și astăzi prin intermediul Bibliei, iar Cuvântul Său este adevărul (Ioan 17.17).

Citirea Bibliei: Geneza 14.13-24 · 2 Petru 2.17-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:13-29

Cât timp toate mergeau bine pentru împărat şi pentru toată curtea lui, era imposibil să se facă o distincţie între cei care-i erau cu adevărat loiali lui David şi cei care rămăseseră cu el numai pentru un câştig personal. Încercarea va arăta acum ce se afla în inimile lor şi-i va tria. Unii îl urmează pe Absalom (v. 13), alţii pe David (v. 18); starea de neutralitate nu mai este posibilă.

Ne-am gândit vreodată ce am face dacă mâine creştinii ar ajunge persecutaţi, sub pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea, la fel cum erau odinioară … şi cum sunt încă în unele ţări? Atunci am cunoaşte dacă‑L iubim pe Domnul Isus cu adevărat şi dacă-L urmăm nu doar când drumul este uşor, ci în egală măsură şi atunci când trebuie să părăsim totul şi să suferim toate pentru a locui cu El.

Itai era un străin care se alăturase împăratului nu cu mult timp în urmă. Am văzut adesea oameni întorşi de curând la Dumnezeu, veniţi de pe un teren cu doar puţină lumină, dar dând dovadă de o credinţă mare şi de o evlavie profundă. Prin contrast, alţi creştini, de la care am putea aştepta mult, datorită cunoştinţelor şi educaţiei lor, dau înapoi când vine timpul încercării. Fie ca toţi să ne asemănăm cu Itai din Gat!

CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA CALITĂȚILOR SOȚULUI TĂU (SOȚIEI TALE) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul.” (Proverbele 18:22)

Cele mai bune și solide căsnicii sunt formate din parteneri (soț și soție) care încearcă să țină minte calitățile care i-au atras inițial unul spre celălalt. Dacă dorești să construiești o căsnicie fericită sau să îmbunătățești una mai puțin fericită, fă următoarele lucruri:

1) Fă o listă a calităților soțului tău/soției tale. Scrie lucrurile pe care le iubești cel mai mult la el sau la ea, și străduiește-te să păstrezi acele lucruri în minte în orice moment. Atunci când apar stresul și tensiunile în relația voastră (pentru că asta se va întâmpla în mod inevitabil), parcurge din nou lista în gând (dacă este necesar, consultă lista scrisă pentru a-ți reaminti).

2) Concentrează-te asupra acestor calități. Gândește-te că ele îți îmbogățesc viața, și cât de mult ți-ar lipsi dacă el sau ea nu ți-ar mai fi prin preajmă. Când îți schimbi centrul de interes, îți schimbi sentimentele. Iar când îți schimbi sentimentele, îți schimbi perspectiva, abordarea și reacțiile!

3) Rostește-le/recunoaște-le cu voce tare. Ascultă îndemnul Scripturii: „Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude” (Proverbele 31:28). Cât de des îți complimentezi soția? În fiecare zi? Ar fi bine, pentru că pruncii tăi vor învăța cum să construiască o căsnicie minunată (sau una mizerabilă) privindu-te pe tine. Doar acest gând ar trebui să pună frână criticilor și să scoată la iveală complimentele!

4) Apoi, hrănește-le. Biblia spune: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7). Oamenii se ofilesc sub critici, dar prosperă și cresc prin laude și încurajări. Profită de orice moment care merită sărbătorit și amplifică-l! Așadar, ca o concluzie, apostolul Pavel ne spune că: „Dragostea… acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:7)

Deci, dacă vrei să ai o căsnicie bună, concentrează-te asupra celor mai bune calități ale soțului sau soției tale!

aprilie 25, 2025

24 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină, care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.

Coloseni 1.12,13

Noul Testament pe scurt (12) – Coloseni

Epistola către Coloseni are multe asemănări cu cea către Efeseni. Ea însă nu-i prezintă pe cei credincioși ca așezați în locurile cerești, ci îi privește ca umblând încă prin pustia lumii. Totuși, resursele pentru această călătorie sunt cerești, iar plinătatea lor binecuvântată se află în Hristos – „în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii“ (capitolul 2.9).

Cuvântul „toată“ este folosit constant cu privire la această plinătate, fiindcă era necesar ca cei credincioși din Colose să fie atenționați cu privire la pericolele filosofiei, pe de o parte, și la cele ale misticismului religios, de cealaltă parte. Primul dintre aceste pericole apelează în exclusivitate la intelect, în timp ce al doilea insultă intelectul. Totuși, aceste două extreme se găsesc uneori, în mod curios, laolaltă, formând o monstruozitate cu două capete aflate în contradicție. Răspunsul binecuvântat la aceasta este calitatea de Cap a lui Hristos.

Hristos este văzut ca și Cap al întregii creații și, de asemenea, ca și Cap al Trupului, al Adunării. El va împăca toate lucrurile de pe pământ și din cer, însă deja i-a împăcat pe cei credincioși. Slujirea cu privire la evanghelie și cea cu privire la Adunare i-au fost încredințate de El apostolului Pavel. Sunt astfel instituite două categorii de resurse: cea pentru lume și cea pentru sfinții Săi. Această epistolă conține hrană cerească, de natură să ne păzească de orice rău, chiar și în formele sale cele mai subtile.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat Tu.

Ioan 18.9

„N-am pierdut pe niciunul…“

Orice om care a primit, prin credință, lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos pentru el însuși a căpătat iertarea păcatelor și nu va veni la judecată.

Isus Hristos, Păstorul cel Bun, a spus:

„Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează. Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem“ (Ioan 10.27-30).

Cine ar putea să ne smulgă vreodată din mâna atotputernică a lui Isus? El l-a învins pe diavolul și i-a luat puterea. În timp ce Se ruga Tatălui Său înainte de suferința pe cruce, Isus a afirmat în mod repetat: „Cei pe care Mi i-ai dat Tu“ (Ioan 17). Ar putea cineva dintre aceia pe care Dumnezeu Tatăl I-a dat lui Hristos să fie luat de la El? Imposibil!

Aceasta nu înseamnă nicidecum că cineva care și-a pus încrederea în Hristos poate trăi în păcat, deoarece tot nu i se mai poate întâmpla nimic. Isus spune despre oile Sale că aud glasul Lui și că Îl urmează. Ele ascultă de El, pentru că sunt cu adevărat ale Lui. Hristos le păzește! În consecință, nimeni nu se poate atinge de ele sau de mântuirea lor eternă!

Citirea Bibliei: Geneza 14.1-12 · 2 Petru 2.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:1-12

Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fusese pregătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poarta cetăţii pentru a‑i întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi întindea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de cauza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţeles că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit actul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de judecarea pricinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reuşit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El fura inimile bărbaţilor lui Israel de la domnul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oameni (şi lucruri) în stare să fure inimile noastre de la adevăratul David? Să ne reamintim totdeauna că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hristos! El a plătit un preţ suficient de mare pentru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acoperindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

CUM SĂ REDUCI STRESUL FINANCIAR | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?” (Luca 16:11)

Știai că disponibilitatea lui Dumnezeu de a te binecuvânta cu mai mulți bani depinde de cât de bine gestionezi ceea ce ți-a dat deja? Când vine vorba de bani, iată câteva principii biblice după care trebuie să trăiești:

1) Dă-I mai întâi lui Dumnezeu partea Lui, astfel încât să nu-ți fie rușine că nu faci asta (vezi Maleahi 3:10).

2) Roagă-te înainte de a cumpăra ceva. Întreabă-te: „Am nevoie de asta sau doar o vreau?”.

3) Fii atent la valoarea cheltuielilor, în raport cu veniturile tale.

4) Fii de acord cu soțul tău sau cu soția ta cu privire la bugetul casei și la obiectivele voastre pe termen scurt, mediu și lung. Și nu ascunde sau nu interpreta greșit informațiile despre finanțele tale.

5) Angajează-te să atingi excelența la locul de muncă (dar fără a exagera cu orele suplimentare!)

6) Plătește-ți toate datoriile (cu excepția celor legate de proprietățile imobiliare). Păstrează un singur card de credit, pentru a putea să-ți construiești un rating de credit bun.

7) Economisește lunar (ai în vedere un minim de 10% din salariul brut, dacă nu ai datorii).

8) Nu semna ca garant al unui împrumut pentru nimeni, și nu împrumuta nimănui bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

9) Plătește pe loc pentru toate cheltuielile (mai cu seamă pentru „dorințele” tale) în loc să folosești un card de credit.

10) Alocă fonduri din bugetul tău pentru sărbători și evenimente familiale deosebite, și nu te împrumuta.

11) Când primești o mărire de salariu, nu-ți schimba stilul de viață pentru a consuma toți banii! Antrenează-te să nu trăiești pe măsura mijloacelor tale.

12) Pune-ți deoparte bani de rezervă pentru situații de urgență, care să acopere cheltuielile pentru cel puțin două luni (șase ar fi excepțional).

13) Fii mulțumit cu ceea ce ai și ia aminte la sfatul înțeleptului Solomon: „Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!” (Eclesiastul 5:10).

Iată dar câte cuvinte prețioase are Dumnezeu pentru tine, astăzi!

aprilie 24, 2025

23 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

1 Corinteni 3.22

În vechea creație, omul aparține morții. Prin urmare, s-a spus pe drept că, din momentul în care se naște, el începe să moară. Solemnă realitate! Omul nu poate fugi de moarte. Nu există nici cel mai mic lucru din ceea ce omul posedă în vechea creație, care să nu-i fie luat de mâna necruțătoare a morții. Moartea îi ia totul, îi preface trupul în țărână și îi trimite sufletul la judecată. Casele, pământurile, bogăția, distincțiile, faima și influența, toate dispar atunci când acest vrăjmaș din urmă, moartea, își face apariția. Bogăția întregului univers, dacă i-ar aparține unui singur om, nu i-ar putea procura acestuia nici măcar o secundă de viață în plus. Moartea îl despoaie pe om de tot ceea ce are și îl duce la judecată. Împăratul și cerșetorul, nobilul și țăranul, filosoful erudit și ignorantul – toți sunt la fel. Moartea are stăpânire peste toți în sfera vechii creații.

În noua creație însă, moartea îi aparține omului. Nu există nici măcar un singur lucru pe care creștinul să-l aibă și să nu-l datoreze morții. El are viață, iertare, îndreptățire, pace, acceptare, glorie – toate prin moarte, prin moartea lui Hristos. Întregul aspect cu privire la moarte este schimbat. Satan nu mai poate aduce moartea asupra sufletului celui credincios ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Satan, ca fiind cel care avea puterea morții, a fost nimicit. Domnul Isus l-a deposedat de putere, iar acum ține în mâna Sa atotputernică cheile morții și ale Locuinței morților. Moartea și-a pierdut țepușul; Locuința morții a fost înfrântă. Prin urmare, dacă moartea vine la cel credincios, ea vine nu ca un stăpân, ci ca un slujitor. Nu vine ca un polițist, pentru a-i târî sufletul în închisoarea eternă, ci ca o mână prietenoasă care deschide ușa coliviei, pentru ca sufletul să-și poată lua zborul către căminul lui din ceruri.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doi dintre ei mergeau în aceeași zi spre un sat, al cărui nume era Emaus, la șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră. Și a fost că, pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Luca 24.13-15

Emaus

Doi ucenici se întorc în satul lor natal, Emaus, aflat la circa 10 kilometri de Ierusalim. Sunt triști și dezorientați. Toate speranțele lor că Mesia îi va scăpa de stăpânirea romanilor fuseseră spulberate. La instigarea curții supreme de justiție evreiască, tocmai romanii, cei atât de mult detestați de evrei, L-au răstignit pe Mesia al lor, pe Isus, în afara porților Ierusalimului. Un Necunoscut Se apropie, merge cu ei, îi întreabă, vorbește inimilor lor. „Rămâi cu noi, căci este spre seară“ (Luca 24.29), Îi spun ei Străinului. În casă, la masă, în momentul rugăciunii, Străinul este în sfârșit recunoscut: este Isus. Dar dispare imediat, pentru că de atunci înainte vrea să-i conducă pe ai Săi numai prin credință.

Nu este oare pentru ei, ca și pentru noi, un loc în care se gustă binecuvântarea deplină? Era un lucru cât se poate de adevărat că Domnul Isus Își sacrificase de bunăvoie viața pe crucea de la Golgota, pentru ca noi să putem fi salvați prin credința în El. Dar El nu a rămas în mormânt. El înviase! Noul Testament relatează mai multe întâlniri ale Domnului înviat cu mulți dintre ucenicii Săi. Domnul Isus le-a explicat acestor doi ucenici Scripturile Vechiului Testament, care anunțaseră cu mult timp înainte suferințele, moartea și învierea Sa. El le vorbea și ziua a trecut.

Ei experimentaseră compania Lui. Dar nu au putut păstra această bucurie doar pentru ei înșiși, ci s-au întors imediat la Ierusalim, pentru a răspândi vestea bună. Răsplata lor este mare când Isus apare în mijlocul lor și le spune: „Pace vouă“.

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 14:25-33

Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la începutul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lumii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se manifestă în familia omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă că ce seamănă omul, aceea va şi secera (Galateni 6.7).

Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, ucigaşul fratelui său, se întoarce la Ierusalim. Dar nu vedem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mândrie, ambiţie, lipsă de evlavie şi de afecţiune naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmează îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma frumuseţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moştenim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

CONȘTIENTIZAREA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Atunci când simți prezența lui Dumnezeu și știi că El este cu tine, tu poți face față oricărei provocări pe care ți-o aduce viața. Încearcă să-ți imaginezi ce misiune a avut Moise: eliberarea a două milioane de oameni din ghearele sclaviei. El a trebuit să-i conducă prin pustie (unde au fost expuși dușmanilor, căldurii și frigului extrem), să se îngrijească de hrănirea lor, de rezolvarea disputelor lor și de menținerea lor în mișcare spre destinul care-i aștepta. Ce a făcut Moise? S-a rugat astfel: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Moise a preferat să nu meargă nicăieri, dar să fie cu Dumnezeu, decât să meargă undeva fără El. Când relația cu Batșeba a fost dată pe față, David nu s-a rugat: „Nu-mi lua coroana, împărăția sau armata…” Nu, el știa ce contează cel mai mult, așa că s-a rugat: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Psalmul 51:11) Pentru a crește spiritual, trebuie să conștientizezi din ce în ce mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta. Cum poți face asta? În loc să fii o stâncă, fii un burete. Când arunci o piatră în ocean, suprafața ei se udă, dar miezul ei rămâne tare și uscat. Dar atunci când pui un burete în ocean, apa modifică însăși esența ființei sale. Așadar, încetinește și simte prezența lui Dumnezeu. Începe prin a reciti versetul următor, apoi scrie-l, repetă-l la nesfârșit și deschide fiecare por al sufletului tău ca prezența lui Dumnezeu să te pătrundă: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17) Așadar, dezvoltă-ți capacitatea de a conștientiza prezența lui Dumnezeu!

aprilie 23, 2025

22 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

Rut 1.3-5

În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

Luca 24.34

Reabilitarea lui Simon Petru

Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:13-25

Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

aprilie 22, 2025

21 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare.

Geneza 12.2

După ce l-a separat de veacul acesta rău, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“. Oamenii din lumea aceasta caută să-și facă un nume mare și spun, cu alte cuvinte: „Să ne facem un nume pentru noi înșine“ (Geneza 11.4). Dumnezeu însă îi spune omului pus deoparte: „Te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“.

Tendința inimilor noastre naturale este întotdeauna de a căuta să ne facem un nume, iar carnea se va folosi de orice, chiar și de lucrurile lui Dumnezeu, pentru a se înălța. Această tendință s-a manifestat și în ucenicii Domnului, atunci când ei s-au certat cu privire la care dintre ei trebuia să fie socotit mai mare. Împrăștierea oamenilor la turnul Babel, diviziunile existente în creștinătate și certurile din mijlocul poporului lui Dumnezeu au această unică rădăcină: orgoliul și trufia cărnii, care caută să se înalțe pe sine.

Gândul smerit al Domnului Isus a fost acela de a Se goli pe Sine Însuși. „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume“ (Filipeni 2.9). Dumnezeu a făcut numele Său mare, iar celui care are gânduri smerite și Îl urmează afară din tabără, răspunzând chemării Sale, Dumnezeu îi spune: „Voi face numele tău mare“. Dumnezeu poate da un nume cu mult mai mare unui credincios, în lumea Sa, a gloriei, decât ni-l putem face noi înșine în acest veac rău.

Dacă există sinceritate, se poate vedea ușor că adevăratul motiv pentru care mulți rămân într-o poziție falsă, „în tabără“, este dorința tainică de a fi mare. În felul acesta, ei se dau înapoi de la calea lipsită de gloria lumii, care conduce afară din sistemele religioase prezente. Putem vedea în Scriptură, ca și în experiența noastră zilnică, faptul că cei care au fost mari, din punct de vedere spiritual, în mijlocul poporului lui Dumnezeu au fost întotdeauna cei care s-au separat de orice lucru sau sistem nepotrivit, răspunzând chemării lui Dumnezeu.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele acestea păreau un basm înaintea lor și nu le credeau.

Luca 24.11

Isus a înviat!

Isus a înviat dintre cei morți! Ce veste minunată! Dar care a fost reacția ucenicilor? Cuvintele acestea li se păreau „un basm“, adică ceva de necrezut! Mulți oameni reacționează și azi în același fel în care au reacționat atunci ucenicii.

Să ne punem în situația lor. Cu trei zile în urmă, Domnul lor, în Care își puseseră toate speranțele, fusese răstignit. Acum toate năzuințele lor erau spulberate. Ei crezuseră că Isus avea să înceapă să domnească peste popor, ca Mesia, însă acum se părea că vrăjmașii Lui biruiseră. Petrecuseră oare trei ani degeaba în prezența Lui? Se terminase oare totul?

Dar femeile vin cu un mesaj încredințat lor de cei doi îngeri de la mormânt. Apostolul Petru aleargă la mormânt, pe care îl găsește gol, așa cum spuseseră femeile. După aceea Îl întâlnește pe Domnul înviat, de Care se lepădase cu câteva zile înainte. Această întâlnire îi despovărează conștiința și îi dă pace inimii.

După câteva săptămâni nu mai exista nicio îndoială în sufletele lor, ci „apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus“ (Fapte 4.33).

Triumfător azi este Domnul! Este viu! Anviat!

Deschis ne este deacum drumul către cer, Domnui viu!

Citirea Bibliei: Geneza 11.27-12.8 · 2 Petru 1.8-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:1-12

„Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu ucizi” spunea legea (Exod 20. 17, 14, 13). David, cel care în Ps. 19.7 avea să declare: „Legea Domnului este perfectă”, a călcat succesiv trei dintre dispoziţiile ei. Cu toate acestea, conştiinţa încă nu i se trezeşte. Domnul trebuie să i-l trimită pe Natan. Şi parabola impresionantă a mieluşelei furate, atât de potrivită pentru a putea pătrunde în inima unuia care odinioară fusese păstor, este pe punctul de a-l ajuta să-şi evalueze grozăvia faptei sale.

Însă David nu se recunoaşte imediat. Se arată fără milă faţă de omul bogat. Nu suntem şi noi la fel? Paiul din ochiul fratelui nostru nu ne scapă, în timp ce nu observăm deloc bârna care se găseşte într-al nostru (Matei 7.3). Astfel degetul lui Dumnezeu îi arată cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta”. Apoi trista afacere, ascunsă atât de atent, este, fără nici un menajament, pusă în lumină: „Tu ai făcut aceasta, aceea…!”

În final, pentru a ruşina inima lui David, Dumnezeu îi reaminteşte tot ceea ce harul Său făcuse pentru el. Era puţin oare? În cap. 7.19, David spusese contrariul. Cu cât am primit mai mult, cu atât mai puţin scuzabile sunt poftele noastre. Dar noi am primit şi mai mult!

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (3) | Fundația S.E.E.R. România

„A înviat, după cum zisese…” (Matei 28:6)

Iată încă două dovezi ale Învierii lui Hristos:

1) Este destul de greu să găsești o ocazie, în istoria consemnată, în care cineva și-a dat de bună voie viața pentru ceva ce știa că este o minciună! Evanghelistul Paul E. Little a spus: „Oamenii vor muri pentru ceea ce ei cred că este adevărat, deși de fapt poate fi fals. Dar nu vor fi niciodată gata să moară pentru ceea ce știu că este o minciună!” Faptul că acei primi ucenici au fost dispuși să îndure asemenea suferințe face ca fundamentul creștinismului să fie de neclintit.

2) Dușmanii lui Hristos au făcut eforturi incredibile pentru a nega Învierea. Sfânta Scriptură spune: „Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat.” (Matei 28:12-15)

Gândește-te la următorul lucru: nu a existat niciodată în istorie un martor căruia să i se permită să depună mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în timp ce dormea! Iar pentru un soldat roman, să adoarmă la datorie însemna pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, dacă Domnul Isus ar fi fost încă în mormânt sau dacă i-ar fi luat trupul și l-ar fi pus în altă parte, de ce liderii evrei nu au spus asta? Nu, ei erau paralizați și neputincioși să facă ceva în această privință.

Singura lor opțiune – pe care au și ales-o – a fost să inițieze o mare persecuție împotriva ucenicilor Lui (vezi Ioan 20:19). Dar ei au eșuat atunci, și eșuează și acum – pentru că Domnul Isus este viu!

aprilie 21, 2025

David Wilkerson despre România 1999

aprilie 20, 2025

20 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Dumnezeu va institui noua creație nu fiindcă ea satisface o nevoie concretă a noastră, ci pentru că satisface nevoia naturii Sale sfinte – „noua creație“ reprezintă un lucru potrivit cu Sine Însuși.

Haosul survenit ca urmare a păcatului a fost de o asemenea gravitate, încât am avut nevoie de iertare, de îndreptățire, de împăcare, de răscumpărare, de mântuire și de sfințire; iar toate acestea ne sunt aduse prin evanghelie, ca rod al lucrării făcute pentru noi prin Domnul nostru Isus Hristos la cruce. În aceeași măsură am avut nevoie de nașterea din nou, de aducerea la viață și de darul Duhului Sfânt; primele două ne sunt oferite prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, în timp ce locuirea Duhului este urmarea acestora și este bazată pe lucrarea făcută pentru noi. Însă, cu toate acestea, cu greu am putea afirma că am fi simțit nevoia să devenim făpturi noi în Hristos Isus; acest eveniment a avut loc pentru a satisface inima lui Dumnezeu.

Și aici, ca și în alte cazuri, ne întoarcem la Vechiul Testament, unde găsim profeții care au prefigurat adevărul deplin, care însă poate fi descoperit doar în Noul Testament. De exemplu, citim: „Pentru că, iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou“ (Isaia 65.17); însă, când examinăm contextul, vedem imediat că ceea ce este spus în Apocalipsa 22.1-5 nu poate fi suprapus peste ceea ce se spune în pasajul din Isaia, deoarece profetul continuă și vorbește despre noua stare care va domina în Ierusalim în mileniu, când moartea încă mai poate avea loc; în timp ce, în scena ilustrată în Apocalipsa, moartea va dispărea pentru totdeauna.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.

Luca 24.5,6

Mormântul este gol

Să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat cu aproape două mii de ani în urmă. Câteva persoane ne-au lăsat scris ce a avut loc atunci: evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan, care au fost contemporani cu acele evenimente, dar și alții care au trăit mai târziu, precum Josephus, Iustinian, Irineu etc. În jurul anului 30 d.Hr., mormântul în care fusese pus trupul unui Om crucificat, mormânt păzit de soldați romani, a fost găsit gol duminică dimineața. Fuseseră luate toate măsurile pentru ca nimeni să nu se apropie de mormânt, însă trupul Domnului Isus nu se mai afla acolo, iar motivul era unul foarte întemeiat: El înviase. Sute de credincioși L-au văzut înviat după aceea.

Acest eveniment inexplicabil pare să fie însă dat uitării astăzi. Există anumite așa-zise sărbători creștine, însă oare câți cred cu adevărat în învierea lui Isus? Totuși, învierea este un lucru esențial pentru credință. Înțelegem noi semnificația ei? Prin faptul că L-a înviat pe Domnul Isus, Dumnezeu Și-a arătat deplina aprobare cu privire la Persoana și la lucrarea Lui. El îi asigură astfel pe toți oamenii că jertfa Fiului Său a împlinit în totul cerințele dreptății Sale și că, prin urmare, toți cei care cred că Isus a murit pentru păcatele lor primesc iertare și viață eternă.

Dumnezeu a vorbit – vom asculta noi glasul Lui? Să ne încredem în Dumnezeul „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră“ (Romani 4.24,25)!

Citirea Bibliei: Geneza 11.1-26 · 2 Petru 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 11:1-27

Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere; şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.

Să nu uităm niciodată că lipsa de activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă… Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1 Corinteni 15:12)

Astăzi privim la alte trei dovezi, care vor convinge – pe oricine cercetează cu mintea deschisă – de adevărul Învierii fizice a lui Hristos din morți:

1) Sacramentele creștine. Sacramentele creștine indică moartea și suferința lui Hristos și, de asemenea, Învierea și puterea Sa. Acestea pot fi urmărite în succesiune neîntreruptă până la momentul exact al morții Domnului Isus Hristos.

2) Arta creștină. În catacombele din Roma, din perioada persecuțiilor, descoperim gravate în pereți reprezentări ale Învierii lui Hristos ca element esențial al primelor credințe creștine.

3) Biserica creștină. Gândește-te la realitatea incontestabilă a Bisericii creștine. Numeroase persoane nu-și dau seama de legătura dintre Biserică și Înviere, dar mulți cercetători onești au remarcat asta… Biserica creștină este cea mai mare instituție care există sau a existat vreodată în istoria lumii. Este de cinci ori mai mare decât Imperiul Roman, în perioada lui de apogeu! De fapt, mai mult de două miliarde de oameni recunosc astăzi că se închină lui Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu viu și înviat din morți. Cum a apărut o astfel de instituție, și cum a rămas în existență?

Cineva a spus: „Marele Canion nu a fost format de o persoană care mânuia un băț”. Și nici o instituție de amploarea Bisericii creștine nu a fost creată de fanteziile unor visători leneși din epocile trecute. Istoricii recunosc că Biserica creștină poate fi considerată a fi început în orașul Ierusalim, în anul 30 d.Hr., momentul morții și Învierii lui Hristos.

De aceea putem spune astăzi plini de bucurie: „Hristos a înviat!”

aprilie 20, 2025

19 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Geneza 32.24

În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

„Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

Matei 27.54

„S-a sfârșit!“

Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

Așadar, Hristos e viu!

aprilie 19, 2025

Mana Zilnica

Calendar

Ultimele postări

Urmărește-ne

Abonează-te

Nu rata meditația de azi!