Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.

Ioan 1.10,11

Istoria lui Iosif este, pe de o parte, o imagine a lepădării lui Hristos de către iudei, iar de cealaltă parte, o imagine a lepădării Lui de către națiuni. Aflat în mâinile fraților săi, Iosif este aruncat într-o groapă; apoi, aflat în mâinile națiunilor, este aruncat în închisoare. Avem nevoie de ambele imagini pentru a înțelege în mod complet adevărul care ne este prefigurat prin acestea, deoarece venirea Fiului lui Dumnezeu în lume nu poate fi limitată la iudei. Într-adevăr, El a fost trimis de către Tatăl la ai Săi, dar este la fel de adevărat că El a venit ca lumea să fie salvată prin El. Însă, din nefericire, El a fost lepădat atât de iudei, cât și de națiuni.

Chiar dacă atât iudeii, cât și națiunile s-au unit în lepădarea lui Hristos, totuși a existat o diferență între felurile în care L-au tratat; o diferență prefigurată de istoria lui Iosif. În ceea ce îi privește pe frați, motivele care i-au condus au fost invidia și ura. Chiar dacă în casa națiunilor vedem corupția și nedreptatea la lucru, iar în închisoarea lor găsim indiferență egoistă, totuși, din partea acestor națiuni nu a existat în niciun caz dușmănie reală față de Iosif. Iar aceste diferențe dintre iudei și națiuni sunt văzute în mod izbitor la cruce.

În timp ce reprezentanții națiunilor, Irod și Ponțiu Pilat, au fost caracterizați de nedreptate crasă și de indiferență crudă, pe iudei i-a caracterizat invidia și ura de moarte – o astfel de invidie, încât a fost sesizată chiar și de către națiuni; și o astfel de ură, care i-a orbit așa de mult, încât nu au reacționat în niciun fel față de niciun apel al rațiunii, față de nicio cerere a dreptății și față de niciun simțământ al rușinii.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a răspuns: „Fiul nu poate face nimic de la Sine Însuși, decât ceea ce-L vede pe Tatăl făcând; … Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi … nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“.

Ioan 5.19,30

„Nu pot face nimic de la Mine Însumi“

Domnul Isus are putere de a face minuni extraordinare: El este, la urma urmei, Dumnezeu Fiul. Însă cuvintele „Nu pot să fac nimic de la Mine Însumi“ par să indice că puterea Sa este cumva limitată. În cazul în care ceva din Biblie pare neobișnuit, este adesea foarte important, ca aici. Isus le vorbea liderilor religioși, care erau furioși că El vindecase din nou în Sabat (Ioan 5.1-18). Ei doreau ca legea pe care Dumnezeu i-o dăduse lui Moise să fie respectată cu orice preț, în felul în care ei o înțelegeau și o interpretau. Astfel, din moment ce legea interzicea munca în Sabat, vindecarea în Sabat era la fel de interzisă, așa credeau ei. Dar Domnul le-a explicat că a arăta milă nu era un act de neascultare.

Isus L-a numit aici pe Dumnezeu Tatăl Său, iar pe Sine Însuși, Fiul. Ascultătorii Săi au înțeles clar că El pretindea astfel că este egal cu Dumnezeu. Iar ei considerau aceasta o blasfemie. Domnul însă nu Și-a moderat afirmația, ci a accentuat-o și mai mult, confirmând ceea ce învață Biblia despre relațiile din divinitate. Ca Fiu, El era într-adevăr egal cu Tatăl (Filipeni 2.6). Pe pământ a acceptat în mod voluntar o poziție de dependență față de Dumnezeu Tatăl Său în viața și în relațiile Sale, deși poseda în același timp putere divină (Ioan 5.25-27). Este important ceea ce învățăm aici despre Persoana Domnului Isus și despre Dumnezeu: tot ceea ce a făcut Domnul corespunde pe deplin voinței Tatălui. Viața Sa a arătat clar cum trebuie să trăiască omul.

Citirea Bibliei: Geneza 27.30-46 · Psalmul 13.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 3:1-15

Dacă la noapte Domnul ne-ar invita, ca şi pe           So­lomon, „Cere ce vrei să-ţi dau“, ce I-am răspunde? Nu am siguranţa că fiecare dintre noi ar avea întâi de toate do­rin­ţa să primească … „o inimă care ascult㓠(v.9 notă: care aude). Şansă, succes, distracţii, călă­torii, aces­tea sunt dorinţele celor mai mulţi dintre ti­nerii acestei lumi. Dar dorinţele noastre, care sunt?

O inimă care ascultă (sau o inimă inteligentă; în v. 12: „o inimă înţeleaptă şi care înţelege“) – iată o cerere agreată de Dumnezeu şi pe care o poate întotdeauna împlini. „Iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciu­ne, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie … şi i se va da“ (Iacov 1.5). Aceasta nu este o rugăciune care să poată izvorî din inima cuiva deja înţelept în ochii proprii (Pro­verbe 3.7). Dar Solomon nu are o părere înaltă despre sine: „eu sunt un copil mic – spune el – nu ştiu nici să ies, nici să intru“ (v.7). Să remar­căm aici că inima – şi nu capul – este aceea care trebuie să asculte şi să înţeleagă. Iubirea pentru Domnul este cheia adevăratei inteligenţe.

Mai presus de toate, să-L luăm în considerare pe Modelul nostru desăvârşit, care declară prin vocea profetului: „Domnul Dumne­zeu … Îmi trezeşte urechea ca să ascult ca un ucenic“ (Isaia 50.4).

DUMNEZEU TE POATE CHEMA ȘI PE TINE!

„Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el.” (Faptele Apostolilor 9:10)

De ce l-a folosit Dumnezeu pe Anania pentru a-l conduce pe Saul din Tars la Hristos? Pentru că era omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit, cu mesajul potrivit și cu atitudinea potrivită. Biblia spune că: „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă… Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus… m-a trimis…” (Faptele Apostolilor 9:10-11,17).

Așadar, iată întrebarea: dacă Dumnezeu ar avea nevoie ca tu să faci ceva pentru El, ai fi pregătit? Ai fi dispus? Și orice-ați crede, Anania n-a primit o misiune ușoară, deoarece Saul era cunoscut pentru faptul că întemnița creștinii și îi omora. Dar când Dumnezeu i-a spus lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor…” (vers. 15), el s-a încrezut în Dumnezeu, și s-a dus.

Nu știu dac-ați reținut cuvintele: „a pus mâinile peste Saul, și a zis: „Frate Saule…” Anania avea tot dreptul să se teamă de Saul și chiar să aibă resentimente față de el. Cu toate acestea, el l-a numit „frate”. Anania a admis faptul că un vechi dușman teribil devenise parte a familiei răscumpăraților lui Dumnezeu.

Și tu trebuie să înveți să faci asta! Când Dumnezeu numește pe cineva „copilul” Său, trebuie să-l iubești, să-l accepți și să-l tratezi ca pe fratele sau sora ta în Hristos.

Așadar, să revenim la întrebare: dacă Dumnezeu ar avea nevoie de tine să faci ceva pentru El astăzi, ai fi pregătit? Poți fi! Și trebuie să fii!

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeul și Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat mângâiere eternă și bună speranță prin har, să vă încurajeze inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun.

2 Tesaloniceni 2.16,17

Noul Testament pe scurt (14) – 2 Tesaloniceni

A doua Epistolă către Tesaloniceni, la fel ca prima, are un caracter pastoral, însă tratează acele influențe subtile care prea curând începuseră să submineze atât dragostea proaspătă și fierbinte pentru Domnul a acelei adunări, cât și credința ei viguroasă și răbdarea în timpul persecuției. Cu multă credincioșie, apostolul le vorbește despre timpurile viitoare când Antihristul avea să vină, însă le spune că „taina fărădelegii“ lucra încă de pe atunci pentru a submina ceea ce era de la Dumnezeu (capitolul 2.7). Prin urmare, la încurajările din prima epistolă au fost adăugate aceste atenționări, acea sare necesară pentru a păstra mărturia lui Dumnezeu.

Niște epistole care se pretindeau a fi ale lui Pavel le spuseseră tesalonicenilor că ziua Domnului – nu „a lui Hristos“ – venise deja, aceasta fiind o înșelăciune a vrăjmașului, care astfel căuta să dărâme încrederea lor în venirea Domnului pentru a-i răpi pe ai Săi, înainte ca ziua judecății Sale să se abată asupra acestei lumi. Pavel corectează un astfel de gând, iar capitolul 2 este o mărturie profetică remarcabilă cu privire la ziua Domnului, care nu poate veni până când Adunarea nu va fi fost luată în cer.

În contrast cu lucrările și cu cuvintele rele ale Antihristului, care Se va așeza ca Dumnezeu în templul viitor (capitolul 2.4), cei credincioși sunt încurajați să se întărească în orice faptă și cuvânt bun. Această epistolă deci ne oferă discernământ spiritual și fermitate împotriva lucrurilor de natură să afecteze mărturia creștină. În această a doua epistolă, venirea Domnului este de asemenea accentuată în fiecare capitol.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mare putere are cererea fierbinte a celui drept.

Iacov 5.16

S-a rugat pentru nepotul lui

Avraam, „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2.23), trăia pe munte, în timp ce nepotul lui, Lot, care Îl cunoștea pe Dumnezeu, s-a stabilit în Sodoma. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că va aduce judecata asupra acelei cetăți depravate. Tulburat de gândul soartei teribile care îl aștepta pe nepotul său, Avraam s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu. L-a implorat să cruțe cetatea, dacă se vor găsi acolo măcar zece persoane neprihănite. Și Dumnezeu a promis că așa va face. În dimineața următoare, Sodoma era o masă de foc și de pucioasă. Dumnezeu nu găsise acolo zece suflete neprihănite. Deci ce s-a întâmplat cu Lot? Rugăciunile lui Avraam au fost inutile? Nicidecum! Dumnezeu aude rugăciunile. El a văzut teama lui Avraam pentru nepotul său. Plin de milă, Dumnezeu l-a făcut pe Lot să părăsească Sodoma împreună cu fiicele lui, chiar înainte de a distruge cetatea. Ei și-au găsit refugiul pe munte. Relatarea biblică nu ne spune că Avraam l-a mai revăzut vreodată pe Lot. Dar el nu s-a rugat în zadar. Dacă Dumnezeu l-a cruțat pe Lot, aceasta s-a întâmplat pentru că El „Și-a amintit de Avraam“ (Geneza 19.29). Datorită unchiului, Dumnezeu l-a cruțat pe nepot.

Dragi creștini, avem persoane apropiate, membri ai familiei noastre, care sunt în lume. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei, știind că în curând va veni judecata asupra acestei lumi corupte? Să nu cedăm! Dumnezeul credincios aude rugăciunile noastre. Poate că nu vom vedea răspunsul cerului. Dar să nu ezităm niciodată să implorăm compasiunea nemărginită a lui Dumnezeu pentru cei care ne sunt aproape și pe care îi iubim.

Citirea Bibliei: Geneza 27.1-29 · Psalmul 12.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 2:1-12

Ultimele cuvinte rostite de un tată sau de o mamă pentru copiii lor, la momentul morţii, au întotdeauna o mare importanţă. Cele ale lui David pentru Solomon pot fi rezumate astfel: „Pă­zeşte Cuvântul lui Dumnezeu“. Aceasta a fost şi dorinţa Domnului Isus la momentul când avea să-i lase pe ai Săi (Ioan 14.23, 24).

Apoi este necesar ca David să vorbească şi despre judeca­tă. Domnia dreptăţii şi a păcii nu poate fi stabili­tă fără ea. Crimele lui Ioab şi insultele lui Şimei, mult timp nepedepsite, trebuie acum re­a­mintite. Ceea ce şterge păcatul este mărturisirea, nu uitarea (anii lăsaţi în urmă). Însă ceea ce a făcut Barzilai pen­tru împărat şi pentru poporul lui, cu atât mai mult nu trebuie uitat.

Solomon, ca unul care ne vorbeşte despre Hristos ca împărat al drep­tăţii, va răsplăti fiecăruia după lucrările lui, aşa cum ne arată partea a doua a acestui capitol. Ziua în care Domnul Îşi va stabili împărăţia, în glo­rie, va fi şi ea o zi de răsplătire (Matei 25.31). Unora li se va acorda viaţă eternă, alţii vor fi su­puşi unor chinuri care nu vor fi mai puţin eterne. Da, există un judecător, un scaun de judecată, un iad (Ap. 20.12-15). Dar de asemenea există o „înviere a vieţii“ (Ioan 5.29). Aceasta este ceea ce aşteaptă David de acum încolo. El adoarme şi va fi adăugat la părinţii săi, „după ce – cum declară Fapte 13.36 – a slujit voii lui Dumnezeu în generaţia lui“.

FEREȘTE-TE DE PLANURILE LUI SATAN!

„Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

Biruința spirituală, pe calea credinței, necesită înțelegerea „planurilor” lui Satan. Iată câteva situații în care ești deosebit de vulnerabil: când te simți sus, când te simți căzut, când ești singur, când ești epuizat, ori când ai suferit o pierdere.

Nu există „fair-play” cu diavolul! Dacă îi dai un deget, el îți va lua toată mâna. Dacă îi dai un punct de intrare în viața ta, el îl va folosi împotriva ta.

Să analizăm două ocazii în care Satan nu s-a dat în lături să-L atace pe Domnul Isus. Mai întâi, la nașterea Sa – Irod a dat ordin să fie uciși toți băieții evrei sub vârsta de doi ani. De aceea, dacă ești nou în credință, trebuie să-ți impui câteva deprinderi zilnice: rugăciunea, citirea Bibliei, părtășia cu cei care te pot întări în umblarea ta cu Dumnezeu.

Apoi, a doua ocazie a fost la începutul slujirii Domnului. Timp de patruzeci de zile, Isus Hristos S-a luptat cu Satan în pustie. De ce a durat atât de mult lupta? Era vorba despre viitorul Său. „După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme. Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur.” (Luca 4:13-14).

Atacul este un semn de recunoaștere și de respect, înseamnă că Satan ți-a depistat potențialul. Iar nivelul atacului său este un indiciu al nivelului de binecuvântare de care-ți va face parte Dumnezeu, pe de altă parte…

Așadar, în loc să fii descurajat de luptă, privește-o ca pe un semn de la Dumnezeu că zilele tale cele mai bune sunt… înaintea ta!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au plecat din muntele Domnului cale de trei zile. Și chivotul legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.

Numeri 10.33

Ce har bogat și prețios! În loc să găsească ei un loc de odihnă pentru Domnul, găsește El un loc de odihnă pentru ei. Ce gând! Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul marginilor pământului, străbate pustia pentru a căuta un loc potrivit unde poporul să-și întindă tabăra, acel popor care, în orice moment, era gata să murmure și să se răzvrătească împotriva Lui!

Așa este Dumnezeul nostru, întotdeauna plin de răbdare, plin de har, atotputernic și sfânt, întotdeauna ridicându-Se, în harul Său măreț, deasupra întregii noastre necredințe și a întregului nostru faliment, dovedindu-Se superior, în dragostea Sa, tuturor barierelor pe care necredința noastră le-ar putea ridica. Cu siguranță, El le-a dovedit și lui Moise și poporului că era o călăuză cu mult mai bună decât zece mii de Hobabi. Nu ni se spune dacă Hobab a acceptat să meargă cu poporul sau nu. El în mod sigur a refuzat prima cerere și poate că și pe a doua. Ni se spune însă că Domnul a mers împreună cu poporul – „Norul Domnului era deasupra lor ziua, când plecau din tabără“ (Numeri 10.34). Binecuvântat adăpost și umbrar pentru pustie! Binecuvântată și infailibilă resursă, pentru orice situație! El a pornit înaintea poporului pentru a le căuta un loc de odihnă, iar atunci când l-a găsit, a rămas împreună cu ei și Și-a întins aripa ocrotitoare deasupra lor, pentru a-i păzi de orice vrăjmaș. „El l-a găsit într-o țară pustie și în pustia urletelor unei singurătăți, l-a înconjurat, l-a îngrijit, l-a păzit ca lumina ochiului Său. Cum își scutură vulturul cuibul, plutește peste puii săi, își întinde aripile, îi ia, îi poartă pe aripile lui tari: așa l-a condus Domnul singur și n-a fost niciun dumnezeu străin cu El“ (Deuteronom 32.10-12). „El a întins un nor drept acoperământ și un foc ca să lumineze noaptea“ (Psalmul 105.39).

Astfel, totul era pregătit, potrivit cu înțelepciunea, cu puterea și cu bunătatea lui Dumnezeu. Nimic nu lipsea, nici nu era posibil să lipsească, atâta vreme cât Dumnezeu Însuși Se afla acolo. „Și a fost așa: când pornea chivotul, Moise zicea: «Ridică-Te, Doamne, și să se risipească vrăjmașii Tăi; și să fugă dinaintea feței Tale cei care Te urăsc!». Și, când se odihnea, zicea: «Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel»“ (Numeri 10.35,36).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.

Ioan 3.3

Societate informată

Nu este deloc mic numărul oamenilor care speră că, mai devreme sau mai târziu, problemele omenirii vor putea fi rezolvate, dat fiind cunoștințele vaste ale „societății noastre informate“. Cu toate acestea, un expert din mass-media, privind chestiunea cu totul altfel, afirmă: „Problemele grave precum sărăcia, războiul și schimbarea climatică există nu din cauza faptului că ar fi lucruri pe care nu le cunoaștem. Informația nu ajută prea mult“.

De faptul că o informație este valoroasă ne lămurim nu numai când vedem că ea este acceptată și înțeleasă, ci și când generează răspuns corect și coerent.

Evanghelia, vestea bună a harului lui Dumnezeu în Isus Hristos, este în primă etapă un mesaj. De secole, ea face neobosit lucrarea, fiind dusă în întreaga lume, dar asta nu înseamnă că întreaga lume a fost creștinată. Mesajul lui Dumnezeu aduce beneficii numai celor care îl primesc prin credință. Doar cei care au fost „născuți din nou“, adică au devenit persoane complet noi, au parte în Împărăția lui Dumnezeu. „Informația“ Domnului Isus este benefică pentru oameni numai dacă ei o acceptă în inima lor. Doar atunci Cuvântul lui Dumnezeu devine o cale de mântuire pentru ei. Dumnezeu dorește să ne dăruiască o viață nouă, dar noi, la rândul nostru, trebuie să recunoaștem că I-am întors spatele Creatorului nostru și că suntem vinovați înaintea Lui. Noi trebuie să credem în Isus Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare de pe cruce.

Citirea Bibliei: Geneza 26.18-35 · Psalmul 11.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:38-53

O ceremonie cu totul diferită va fi celebrată acum, potrivit instrucţiunilor lui David. Încon­jurat de bucuria poporului rămas credincios, tânărul Solomon urcă pe scaunul de domnie al tatălui său. Ce contrast mare faţă de Adonia! Noul împărat nu acţionează pe cont propriu: el este determinat să urce pe catârul împăratului, este dus la Ghihon, unde este uns de Ţadoc în mij­locul bucuriei generale.

Între timp, la En-Roguel sărbătoarea se sfârşeşte. Un vuiet neobişnuit şi persistent vine din­spre cetate. Ioab, militar experimentat, aude trompeta şi se nelinişteşte. În momentul acesta apa­re Ionatan, aducând ştiri. În ce-l priveşte, acestea sunt ştiri bune, pentru că David a rămas domnul lui, împăratul. Dar ce dezastru pentru Adonia şi pentru oaspeţii lui! Întreaga conspiraţie se prăbuşeşte dintr-o dată şi cei im­pli­caţi se îm­prăştie descumpăniţi. Înspăimântat, Adonia u­zur­­­patorul se prinde de coarnele alta­ru­lui, im­plo­rând clemenţa împăratului. I se acor­dă pă­sui­re, deşi mândria şi răutatea inimii lui nu fuseseră judecate.

Ce prostie este să se opună cineva lui Dum­nezeu şi Unsului Său! Şi totuşi, aceasta este ceea ce Anticrist va face în curând; dar va fi distrus, pen­tru ca să dea locul Domnului Isus şi împărăţiei Sale.

CÂND ÎȚI ALEGI UN MENTOR (2)

„Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea.” (Proverbele 4:7)

Un pastor împărtășea următoarele: „Procesul de creștere cu ajutorul unui mentor urmează de obicei un model care începe prin conștientizare. Îți dai seama că ai nevoie de ajutor și că a te urma pe tine însuți nu este o opțiune viabilă pentru o creștere personală eficientă.

Atunci când o persoană ajunge la o astfel de conștientizare, se poate întâmpla unul din două lucruri.

Primul este că mândria persoanei se umflă și nu poate fi înduplecată să ceară sfatul altei persoane…

Cealaltă reacție la conștientizare este, dimpotrivă: să te smerești și să spui: „Am nevoie de ajutorul tău”. Această decizie nu numai că duce la o mai mare cunoaștere, dar adesea dezvoltă în tine și maturitate. De asemenea, certifică faptul că oamenii au nevoie unii de alții – nu doar când sunt tineri și la început de drum, ci întreaga lor viață… Mentorii de la care primești sfaturi te ajută să te modelezi.

Dacă-ți petreci timpul cu oameni care te subminează, care te minimalizează sau te subestimează, atunci fiecare pas înainte pe care încerci să-l faci va fi dificil. Dar dacă găsești lideri înțelepți, modele bune și prieteni pozitivi, vei descoperi că ei te propulsează în călătoria ta. Indiferent cine ești, ce ai realizat, cât de jos sau cât de sus te-a dus viața, poți beneficia de pe urma unui mentor.

Dacă nu ai avut niciodată unul, nu ai idee cât de mult îți poate îmbunătăți viața. Dacă ai avut mentori, atunci știi deja… și ar trebui să începi să „dai mai departe”, devenind tu însuți un mentor pentru alții. Pentru că știi că este greu să te dezvolți atunci când nu te ai decât pe tine însuți ca singura persoană de urmat!”

Așadar, încheiem cu… începutul – care este și Cuvântul zilei: „Dobândește înțelepciunea”, și împărtășește-o cu cei ce au nevoie de ea!

DOMNUL ESTE APROAPE

Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde să așezăm tabăra în pustie și tu vei fi ochi pentru noi.

Numeri 10.31

Ne-am mira poate de cuvintele lui Moise, dacă nu am cunoaște câte ceva despre propriile noastre inimi și despre tendința lor de a se sprijini pe om, în locul Dumnezeului celui viu. Ne-am putea întreba: de ce avea nevoie Moise de Hobab, ca ochi pentru ei? Nu era Iahve suficient? Nu cunoștea El pustia? Ar fi îngăduit El ca poporul să se rătăcească? Trâmbițele de argint nu erau mai bune decât ochii lui Hobab? De ce atunci căuta Moise ajutor omenesc? Din nefericire, cu toții cunoaștem motivul. Cu toții am cunoscut, spre pierderea noastră, tendința inimii de a se sprijini pe ceea ce ochii văd. Nu ne place să ocupăm un loc de absolută dependență de Dumnezeu, pentru orice pas al călătoriei, și ne vine greu să ne sprijinim pe un braț nevăzut. Un Hobab pe care să-l putem vedea ne inspiră mai multă încredere decât Dumnezeul viu, pe care nu-L putem vedea. Ne simțim confortabil și suntem satisfăcuți atunci când beneficiem de prezența și de ajutorul omului muritor, însă ezităm, șovăim și ne tragem înapoi atunci când trebuie să înaintăm prin credința simplă în Dumnezeu.

Aceste afirmații pot părea dure, însă întrebarea este: sunt ele adevărate? Există oare vreun creștin care să le citească și să nu le recunoască adevărul? Cu toții suntem înclinați să ne sprijinim pe un braț de carne, iar aceasta în ciuda miilor de exemple cu privire la nechibzuința unui astfel de mod de a proceda. Am fost martori, de nenumărate ori, la zădărnicia încrederii în oameni și totuși continuăm să ne punem încrederea în ei. De cealaltă parte, am fost martori de asemenea la realitatea sprijinirii pe Cuvânt și pe brațul Dumnezeului viu; am experimentat faptul că El niciodată nu ne lasă, că niciodată nu ne dezamăgește, ba, mai mult, că El a făcut întotdeauna cu mult mai mult decât I-am cerut sau chiar am gândit noi; și totuși suntem întotdeauna înclinați să nu ne încredem în El, ci să ne sprijinim pe orice trestie frântă și să ne săpăm fântâni crăpate, care nu țin apa.

Așa stau lucrurile cu noi, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – harul Său este îmbelșugat față de noi, așa cum a fost și față de Israel, în împrejurarea de care ne ocupăm acum. Dacă Moise a căutat călăuzire din partea lui Hobab, Iahve îl va învăța pe slujitorul Său că El Însuși este atotsuficient pentru a-Și călăuzi poporul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.16

Eu am părăsit biserica…

Un pastor a vizitat odată un cămin unde erau cazați tinerii mineri. Nici nu apucase bine să se prezinte, că unul dintre ei s-a și ridicat să plece, spunând: „Eu am părăsit biserica“.

Comentariul minerului relevă ceva obișnuit în zilele noastre, poate doar formulat într-un mod diferit: „Am terminat cu biserica și cu preoții“, „Nu voi mai avea nimic de-a face cu Dumnezeul care mi-a luat persoana pe care am iubit-o cel mai mult“.

Pastorul i-a răspuns: „Dar nu asta este ideea! Ce ai făcut tu nu contează pentru mine. Eu știu un lucru, că Isus Hristos a murit pentru tine“. Tânărul s-a întors și a ascultat. „Ideea este că există cineva care te iubește și care a murit pentru tine. Acesta este Isus Hristos! El Însuși a spus: «Eu am venit ca oile să aibă viață, și să o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi» (Ioan 10.10,11).“ O astfel de dragoste este de neimaginat, că Fiul lui Dumnezeu „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre“ (Galateni 1.4). „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5.8).

„Viața pe care o trăiesc acum … o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“ (Galateni 2.20).

Citirea Bibliei: Geneza 26.1-17 · Psalmul 10.12-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:22-37

La En-Roguel, celebrarea este în plină desfă­şurare. Invitaţii sunt strânşi în jurul lui Adonia. Şiretul Ioab se găseşte acolo, la fel şi Abiatar, cel care a uitat cuvântul de har al lui David („Rămâi cu mine…“ – 1 Samuel 22.23). Ceilalţi fii ai împăra­tului, din oportunism sau din slăbiciune de caracter, s-au alăturat cauzei fratelui lor. Excepţie face unul singur: Solo­mon, care nu fusese invitat. Şi nu fără motiv! Oare nu este el ales de Dumnezeu ca să-i suc­ceadă lui David? Ce-ar fi făcut Solomon la această sărbătoare? Dar întregul plan, abil urzit, va fi zădărnicit de câteva suflete credincioase care sunt în pas cu voia lui Dumnezeu. Îndată ce situaţia i se aduce la cunoştinţă, David acţio­nează: Solomon va urca acum pe tronul său. Şi toate poruncile date converg spre acest efect.

În zilele noastre, în toate domeniile, omul se pune pe sine în faţă, căutând propria glorie. Un singur gând nu-l preo­cupă niciodată: cunoaşterea voii lui Dum­nezeu. Şi, de fapt, această voie divină este să-i ofere lumii pe Împăratul care i-a fost destinat: pe Isus Hristos. Astăzi, Împăratul acesta este încă respins şi dispreţuit aici; El nu primeşte invitaţie la celebrările lumii care stârnesc bucuria ei. Şi nici aceia care se tem de Dumnezeu nu-şi găsesc vreun loc.

CÂND ÎȚI ALEGI UN MENTOR (1)

„Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept…” (Proverbele 9:9)

Cu cât avansezi mai mult în căutarea potențialului tău, cu atât mai mult teritoriu va trebui să străbați. Acesta este momentul în care poți beneficia de experiența altora – așa cum spune proverbul chinezesc: „Pentru a cunoaște drumul care te așteaptă, întreabă-i pe cei care s-au întors”. În alegerea unui mentor, caută două lucruri:

1) O persoană care posedă înțelepciune. Înțelegerea, experiența și înțelepciunea mentorilor ne ajută să rezolvăm probleme pe care singuri le-am rezolva cu greu, dacă… Oamenii înțelepți folosesc adesea doar câteva cuvinte pentru a ne ajuta să învățăm și să ne dezvoltăm. Ei ne deschid ochii către lumi pe care altfel nu le-am putea vedea. Ei ne ajută să navigăm în situații dificile. Ei ne permit să vedem oportunități pe care altfel le-am rata. Ei ne fac mai înțelepți decât anii și experiența noastră! Apoi, caută

2) O persoană care oferă prietenie și sprijin. Domnul le transmite celor care-L urmează: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5). Primul lucru pe care oamenii vor să îl afle de la un mentor este acesta: „Îți pasă de mine?” Motivul din spatele acestei întrebări este evident. Cine vrea să fie îndrumat de o persoană care nu este interesată de el? Oamenii egoiști te vor ajuta doar în măsura în care acest lucru le promovează propria agendă. Mentorii buni oferă prietenie și sprijin, lucrând dezinteresat pentru a te ajuta să-ți atingi potențialul.

Cunoștințele fără sprijin sunt sterile. Sfaturile fără prietenie sunt reci.

Candoarea fără grijă este dură. Dar atunci când ești ajutat de o persoană căreia îi pasă de tine, acest lucru te mulțumește din punct de vedere emoțional.

Dezvoltarea vine atât din minte, cât și din inimă. Și numai persoanele grijulii sunt bucuroase să-și împărtășească și mintea, și inima – cu tine!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și șarpele era mai șiret decât orice animal al câmpului pe care îl făcuse Domnul Dumnezeu. Și el a spus femeii: „Oare așa a spus Dumnezeu?“.

Geneza 3.1

Satan a făcut ca Eva să se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu și, în felul acesta, să se îndoiască de Dumnezeu Însuși, ceea ce a dus la căderea ei. S-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu și de bunătatea Lui. Satan a încercat aceeași strategie cu Domnul, atunci când a folosit Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L determina să Se abată de la calea ascultării și a dependenței (Matei 4.1-10).

Satan face același lucru astăzi, încercând să amăgească prin plăceri de o clipă, prin argumente ale dreptății sociale, ale toleranței sau ale drepturilor individuale. Oamenii sunt învățați să se îndoiască de toate lucrurile și să pună rațiunea omenească mai presus de orice. Învățătura evoluționistă este predată în continuare, deși se știe bine că prezintă mari probleme. Totul are ca scop eliminarea lui Dumnezeu, a suveranității și a autorității Sale și instituirea eului ca centru al tuturor lucrurilor. Dumnezeu însă este Creatorul și Răscumpărătorul. El cunoaște toate lucrurile, îl iubește pe om și dorește ceea ce este cel mai bine pentru el. Binecuvântarea este obținută doar în măsura în care omul I se predă Lui și ascultă de Cuvântul Său. Cunoașterea noastră limitată ne poate face să avem îndoieli, raționamentele omenești pot crea confuzie în inima noastră, iar unele lucruri pot părea a nu fi corecte, însă toate aceste gânduri vin de la vrăjmașul sufletelor noastre. Să nu uităm niciodată cum a procedat el cu Eva!

Există multe lucruri pe care nu le înțelegem, însă trebuie să ne amintim că Dumnezeu este infinit și că noi suntem finiți, așa că nu vom putea niciodată înțelege pe deplin Persoana și căile lui Dumnezeu. Deși există lucruri pe care nu le înțelegem, dacă ne îndoim de Cuvântul Său și încercăm să stabilim noi când trebuie să ascultăm, vom pierde totul. Mai degrabă să primim, să credem și să dăm ascultare Cuvântului Său desăvârșit!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] a atins sicriul și cei care-l duceau s-au oprit. Și El a spus: „Tinere, ție îți spun: ridică-te!“.

Luca 7.14

Cortegiul din cetatea Nain

În timp ce Isus Se apropia de poarta cetății Nain, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime, un cortegiu funerar tocmai ieșea din cetate. O văduvă își pierduse unicul fiu. O durere de nedescris! Odată cu fiul iubit, femeia își pierduse singurul sprijin pe care l-ar fi putut avea în viitor. Locuitorii din Nain și-au arătat compasiunea, dar lucrul acesta nu a fost de mare ajutor.

Când a văzut Isus aceasta, „I s-a făcut milă de ea“. Acest fapt înseamnă mai mult decât o emoție. Isus a empatizat cu acea femeie îndurerată așa cum nimeni altcineva nu ar fi putut-o face. El nu numai că i-a văzut disperarea și nu numai că i-a simțit măsura durerii și a îngrijorării cu privire la viitor, dar a și suferit alături de ea; inima Lui a fost profund mișcată. Domnul i-a spus femeii îndoliate: „Nu plânge!“. Astfel de cuvinte, bineînțeles, nu interzic plânsul pentru cei care sunt întristați.

Ceea ce spune aici Isus anticipă ce El avea de gând să facă. Înainte să ne ridice durerea, El dorește să Îi simțim compasiunea. El a făcut un pas înainte. Cităm adesea acest pasaj când oamenii bolnavi sau necăjiți vin la Isus pentru ajutorul Său. În fața Lui se afla acum o persoană îndoliată, a cărei situație era, din punct de vedere omenesc, fără speranță, iar El ia inițiativă.

Isus atinge sicriul, iar cei care-l duceau se opresc. Apoi Salvatorul îi vorbește persoanei decedate: „Tinere, ție îți spun: ridică-te!“. Și mortul a venit la viață! În ce mod impresionant dovedește Domnul Isus că are putere și asupra vieții și asupra morții! În același timp, ce milostiv este El, venindu-ne grabnic în ajutor, atunci când nu se vede nicio soluție!

Citirea Bibliei: Geneza 25.19-34 · Psalmul 10.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:1-21

David este acum înaintat în vârstă. Obosit de o viaţă de suferinţă şi de lupte, continuă să se încreadă în Dumnezeu, aşa cum exprimă rugăciu­nea lui din Ps. 71: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea … Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi“ (v.17, 18; vezi şi v. 9). Dom­nul îi va răspunde şi‑i va acorda ajutorul Său în ulti­ma încercare ce îl aşteaptă.

După Absalom, un altul dintre fiii săi, Adonia, apare pe scenă, conspirând să ia tronul. Sfârşitul trist al fratelui mai mare nu-l învăţase nimic. De altfel, educaţia acestui tânăr lăsa mult de dorit. Tatăl lui nu-l mustrase şi nu-l corectase niciodată. Din fragedă copilărie, Adonia făcuse întotdeauna numai ceea ce dorise. Iată un nou subiect de meditaţie pentru cititorii noştri mai tineri care-i găsesc câteodată pe părinţii lor prea exigenţi! Fie ca ei să ajungă să înţeleagă că a fi astfel „pedepsiţi“, copii fiind, sau tineri – sau tinere – îi poate scuti la anii de ma­tu­ri­tate de pedepse cu mult mai dureroase. Dumnezeu nu Se poar­tă diferit cu fiii Săi (Evrei 12.6). De câte ori în­ţe­lep­ciunea şi dragostea Lui nu ne-au îm­pie­di­cat să ne fa­cem propriul drum: aceasta spre bi­ne­le nostru imediat şi probabil etern!

TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Voi sunteţi lumina lumii…” (Matei 5:14).

Domnul Isus a spus: „Voi sunteți lumina lumii… Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14,16). Dacă ești un urmaș al lui Hristos, ar trebui să fii și tu lumină în mijlocul întunericului. Treaba ta este să-L lași pe Domnul Isus să strălucească în tine și prin tine, astfel încât și cei care trăiesc în întuneric să găsească lumina. De aceea, nu este suficient doar să strălucești. Lumina este utilă doar atunci când întâlnește întunericul. Locul în care trebuie să strălucești, să-ți arăți și să-ți împărtășești lumina nu este în biserică, ci în afara bisericii! Domnul Isus ne spune să facem ceea ce a făcut El: să găsim locuri întunecate și să începem să strălucim…

Nu trebuie să le ceri oamenilor să se uite la tine… când aprinzi o lumină într-o cameră întunecată, capetele lor se vor întoarce instinctiv. Dacă ești un sportiv și joci cu și pentru coechipierii tăi, tu ești o lumină în întuneric. Dacă locuiești într-un cartier plin de necredincioși și începi să faci tot felul de fapte mărunte de slujire pentru ceilalți în Numele Domnului Isus, tu ești o lumină în întuneric. Dacă ești un creștin vizibil în biroul tău, și afișezi virtute într-o atmosferă de egoism, tu ești o lumină în întuneric.

Domnul Isus ne-a chemat să găsim oameni în locurile întunecate și să ne îndreptăm spre cei care au nevoie de El. După cum se pare, a scăpa de întuneric este la fel de ușor ca a aprinde lumina. Îți mai amintești cântecelul de la Școala duminicală: „Vreau mica mea lumină, liberă să strălucești…”?! Asta este ce te-a chemat Dumnezeu să faci!