Mana Zilnica

24 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se înjunghie arderea-de-tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Este izbitor cât de mult se pune accentul pe sfințenie în această lege a jertfei pentru păcat. În cazul arderii-de-tot și a jertfei de mâncare, am înțelege-o mai repede. În arderea-de-tot este prezentată desăvârșirea lucrării de pe cruce prin care Domnul L-a slăvit pe Dumnezeu, iar în jertfa de mâncare este prezentată desăvârșirea vieții Sale minunat de curate și de sfinte pe pământ. Însă, ca jertfă pentru păcat, Domnul Isus S-a făcut una cu păcatele noastre și a fost făcut păcat (2 Corinteni 5.21). Tocmai de aceea, Dumnezeu dorește totuși să fim influențați de faptul că Domnul Isus personal a fost întru totul despărțit de păcat. În timp ce purta păcatele noastre și era făcut păcat, iar judecata necruțătoare a lui Dumnezeu Îl lovea, El era totuși pe deplin despărțit de păcat, pentru Dumnezeu. Tocmai această desăvârșită sfințenie personală, care a urât păcatul și l-a detestat, a făcut lucrarea de pe cruce așa de îngrozitoare pentru El. „Mă afund în noroi adânc și nu mă pot ține“ (Psalmul 69.2). Pe de altă parte, tocmai în judecata lui Dumnezeu față de Domnul Isus a ieșit la iveală cât de mare era sfințenia lui Dumnezeu. El, Cel despre care Tatăl a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați“, a trebuit să strige pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“. De aceea citim, în versetele 25 și 29, cuvintele: „Este un lucru preasfânt“. Și de trei ori se vorbește despre un loc sfânt sau despre Locul Preasfânt. Și tot ce venea în atingere cu carnea jertfei pentru păcat devenea sfânt.

Prima indicație cu privire la jertfa pentru păcat spune că trebuia înjunghiată în locul unde se înjunghia arderea-de-tot, adică înaintea Domnului. Ce realitate minunată! Am văzut ce este arderea-de-tot. Este partea lucrării Domnului Isus care rezultă din cerințele drepte ale lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre și la starea noastră păcătoasă. Este a cincea parte pe care Domnul Isus a plătit-o pe deasupra a ceea ce noi am luat pe nedrept. Pe această bază noi am fost primiți în Cel Preaiubit și am fost așezați în Împărăția Fiului dragostei Sale, da, am fost binecuvântați cu orice binecuvântare duhovnicească, am fost făcuți copii ai lui Dumnezeu și am primit un loc în casa Tatălui, unde vom fi veșnic.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să mergem deci până la Betleem și să vedem lucrul … pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.

Luca 2.15

Betleem (2)

Îngerii îi anunță pe păstorii din Betleem de nașterea Mântuitorului. Betleemul se află la 6 mile (9,6 km) sud de Ierusalim, în munții din Iudeea. Fecioara Maria a născut un copil, așa cum o anunțase îngerul Gabriel: „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Cel Sfânt care Se va naște Se va chema Fiu al lui Dumnezeu“ (Luca 1.35). Locul nașterii fusese deja profețit de Mica cu șapte secole înainte (Luca 5.2). Identitatea Pruncului este descoperită prin aceste nume, atât de prețioase inimilor noastre. Isus înseamnă: Mântuitorul. Poporul evreu Îl aștepta pe Unsul (ebr. Mesia; gr. Hristos) de multă vreme. Acum El era acolo. Iar planul de mântuire al lui Dumnezeu depășește cu mult granițele Israelului. În Isus Hristos, Dumnezeu oferă tuturor mântuirea și iertarea. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, în Betleem, ca să poată muri pentru păcatele noastre pe crucea de la Golgota. Emanuel înseamnă: Dumnezeu cu noi. Dumnezeu a venit la noi prin Isus Hristos. El intră în sfera și în împrejurările vieții noastre. El nu este un Dumnezeu distant față de noi, ci este „cu noi“. Fiu al Celui Preaînalt și Fiu al lui Dumnezeu. În cadrul Dumnezeirii, El este Fiu din veșnicie. Dar și pe pământ, din Betleem, El este Fiu al lui Dumnezeu. El L-a revelat pe Dumnezeu omenirii. Pentru Isus nu este loc la hanul din Betleem. Regele gloriei este așezat într-o iesle (acolo unde călătorii dau de mâncare vitelor, în timp ce ei sunt în han). Îngerii Îl laudă pe Dumnezeu, pentru că Îl pot contempla sub această formă smerită: un Copilaș. Să ne aducem aminte de leagănul în care a fost pus Mântuitorul ori de câte ori apare în noi vreun gând de superioritate.

Citirea Bibliei: Zaharia 11.1-17 · Marcu 14.43-54

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 4:1-17

În timp ce împăratul şi Haman „stăteau la băut“, nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai pro­fundă jale.

Profetic, ne aflăm în acea perioadă vii­toare numit㠄necazul cel mare“, care va urma imediat răpirii Biseri­cii. Două figuri principale vor domina atunci scena: Împă­ratul, cunoscut drept „Fiara“, conducătorul imperiu­lui roman, şi „Anti­hristul“, personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va spri­jini pe pute­rea civilă a primului. Este mo­mentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adre­seze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăj­maşii Tăi se agită … urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc îm­potriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: ŤVeniţi şi să-i nimicim … şi să nu mai fie amintit numele lui Israelť“ (Ps. 83. 2, 3, 4).

Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel (mai mult decât oricând în peri­oada de care vorbim)? Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără pre­cedent ale lui Satan pentru a se deba­rasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spa­tele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăj­maş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remar­ca­bilă a Domnului Isus Hristos.

LECȚII DIN VIAȚA LUI IOSIF TÂMPLARUL (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului.” (Matei 1:24)

Poți căuta în toate Evangheliile și nu vei găsi niciun cuvânt rostit de Iosif, tatăl pământesc al lui Isus.

Dar el este de neînlocuit în istoria Nașterii lui Isus… și iată de ce: Dumnezeu l-a folosit pe Iosif pentru a proteja și a păstra viața Mântuitorului. Așadar, astăzi, acum ne vom uita la prima lecție pe care o putem învăța din viața lui Iosif, tâmplarul: Tu ești responsabil să protejezi planurile și promisiunile nenăscute ale lui Dumnezeu în viața ta. Chiar acum, există o parte a voinței lui Dumnezeu care este încă necunoscută și care urmează să fie experimentată în viața ta: o promisiune care încă nu a fost împlinită, un cuvânt care încă nu a fost rostit, o lucrare care așteaptă să înceapă… Un membru al familiei care încă n-a fost mântuit…

Există planuri divine care în acest moment sunt nevăzute, nenăscute… și trebuie supravegheate și protejate, pentru a se putea împlini! Așa cum Irod a ordonat moartea fiecărui băiețel evreu sub doi ani pentru a-L elimina pe Isus, Satan va face tot ce-i stă în putință pentru a împiedica împlinirea planului și scopului Domnului în viața ta și a celor dragi ție!

Acest lucru te va ajuta să înțelegi că bătălia nu se dă asupra trecutului sau prezentului tău, ci asupra viitorului tău.

Ce ar trebui să faci?

În primul rând, fii în gardă! „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită…” (1 Petru 5:8).

În al doilea rând, așază o protecție de rugăciune peste viața ta și a celor dragi: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară…” (Ezechiel 22:30).

Așadar, Dumnezeu te poate folosi și pe tine în această perioadă sărbătorească pentru a-L prezenta pe Hristos!

23 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Iosif și-a adus aminte de visele pe care le visase despre ei.

Geneza 42.9

Dragostea recunoaște, deoarece dragostea își „reamintește“. Visele din trecut, mânia și disprețul cu care aceste vise fuseseră întâmpinate de frații lui, tratamentul pe care i-l aplicaseră, totul este reamintit, dar reamintit de cineva care îi iubește, căci, după ce le-a vorbit, „a plecat de la ei“. Va veni vremea când toate afecțiunile lui Iosif se vor revărsa fără limite și el va plânge înaintea lor, dar, înainte ca acest moment să vină, el are de împlinit altă lucrare. Dragostea se va preocupa să lucreze pentru a le câștiga inimile și a le pune în liniște perfectă în prezența aceluia împotriva căruia păcătuiseră atât de mult.

Pentru a-și atinge acest scop, dragostea va găsi un mod prin care, în dreptate, să fie ștearsă orice pată din trecut, în așa fel încât, după ce orice problemă este complet rezolvată, să nu mai existe nimic care să poată împiedica revărsarea simțămintelor dintre Iosif și frații lui. Totuși, există doar un singur fel prin care inima poate fi așezată în liniște perfectă în prezența unuia față de care a greșit. Totul trebuie pus în lumină și trebuie mărturisit în mod deplin. Conștiința adormită trebuie să fie trezită, păcatele trebuie să fie rememorate, iar apoi mărturisite. Doar prin intermediul conștiinței poate fi atinsă inima, ca mai apoi să își poată căpăta liniștea. Mișcat de dragoste, Iosif se va angaja să le atingă conștiințele. El „a făcut pe străinul înaintea lor și le-a vorbit aspru“.

Hristos a acționat în același fel, comportându-Se ca un străin, atunci când o femeie dintre națiuni a fost condusă de nevoia ei în prezența Lui și a fost întâmpinată cu tăcere, pentru că citim: „El nu i-a răspuns niciun cuvânt“ (Matei 15.23). Iar când totuși El vorbește, oare nu este, pentru moment, un cuvânt prea tare ca ea să-l poată asculta (Ioan 6.60)? Însă noi știm că aceasta a fost calea perfectă a dragostei, singura care a condus la binecuvântare. În același fel, în căile viitoare față de iudei, Hristos va apărea înaintea lor ca străin, atunci când, potrivit cuvintelor profetului, El va spune: „De aceea, iată, îți voi îngrădi calea cu spini. Și o voi împrejmui cu un zid, ca să nu-și poată găsi cărările“; și: „Îmi voi lua înapoi grâul la timpul lui“. Domnul va aduce foametea peste iudei, pentru ca prin aceasta să-i conducă în pustie, unde nu au nicio altă resursă în afară de Dumnezeu. Iar cu privire la felul în care Domnul va lucra față de ei în acel loc pustiu, El spune: „Îi voi vorbi inimii“ (Osea 2.6,9,14).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și îngerul le-a spus: „Nu vă temeți; pentru că, iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul; pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul“.

Luca 2.10,11

Betleem (1)

Isus Hristos este viu, dar nu mai trăiește printre noi, pe pământ; deci El nu este vizibil. Nicio pictură sau sculptură nu-L pot prezenta în mod vizibil – orice creație artistică a Persoanei Sale reprezintă o fantezie, fără nicio sursă istorică. Și totuși, cum a schimbat acel Om lumea! Bine-cunoscuta poveste de Crăciun relatează despre nașterea Lui. Să lăsăm deoparte toate adăugirile făcute de-a lungul timpului și să trecem la subiectul central. În fața porților unui oraș nesemnificativ, numit Betleem, niște păstorași vigilenți își împlinesc datoria, de a străjui turma, noaptea. Dintr-odată apare un înger, un mesager de la Dumnezeu. Păstorii nu au mai experimentat niciodată așa ceva. Este de înțeles că le era teamă. Totuși, mesajul pe care îl aduce îngerul este unul de mare bucurie. Hristos, Domnul, S-a născut. Timpul stabilit de Dumnezeu pentru împlinirea promisiunii Sale a sosit. Mari schimbări vor avea loc. De atunci, Betleemul a devenit celebru în întreaga lume. Aproape oricine cunoaște numele acelui loc, care fusese neînsemnat până atunci. Dar cel mai măreț lucru care s-a întâmplat a fost că S-a născut Mântuitorul. O perspectivă pe care nimeni altcineva nu o putea oferi nici atunci, nici în zilele noastre – „în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți“ (Fapte 4.12). Gândiți-vă la Omul din Betleem, păstrați un loc pentru El în inima voastră, dați-I glorie Lui, meditați la Cel născut, la Fiul care ni S-a dat!

Citirea Bibliei: Zaharia 10.1-12 · Marcu 14.27-42

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 3:1-15

Un nou personaj apare pe scenă: Ha­man agaghitul. Influenţa acestui om seducător asupra slabului Assuerus (Ahaşveroş) îl ridică în curând într-o poziţie de putere. Numai că Haman îşi scoate ­masca! Este vorba de un membru al fa­mi­liei împărăteşti a lui Amalec (Agag, probabil titlul împăraţilor amaleciţi; comp. Numeri 24.7;     1 Sam. 15.8). În faţa unui astfel de om, Mar­doheu n-ar şti să se plece. Nu declaraseDumnezeuso­lemn,încă delaînce­putuldru­mului prin pustie: „Dom­nul va purta război cu Amalec din ge­neraţie în ge­neraţie“ (Exod 17.16), şi mai târziu: „Adu-ţi amin­te de ce ţi-a făcut Ama­lec pe drum … să nu uiţi!“ (Deut. 25.17-19)? Faptul acesta este de ajuns să-l îm­piedice pe credin­ciosul is­raelit să arate cel mai mic respect unui vrăjmaş al Domnului. Seco­le­le care au tre­cut de când au fost făcute aceste afirmaţii divine n-au scăzut nimic din puterea lor. În ce ne pri­veşte, să nu fim mai toleranţi faţă de lume şi faţă de prinţul ei decât au fost primii creştini!

Din punct de vedere omenesc, atitudinea lui Mardo­heu pare fără sens, iar consecinţele, nu numai pentru el, ci şi pentru între­gul popor, sunt îngro­zi­toa­re, fără nici o proporţie cu vina reproşată. Totuşi, Mardo­heu a împlinit Cuvântul fără să se preocupe de conse­cinţe, şi aceasta este ceea ce şi noi trebuie să facem întotdeauna.

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (5) | Fundația S.E.E.R. România

„Cât priveşte strângerea de ajutoare… să faceți și voi…” (1 Corinteni 16:1)

Când Ierusalimul a fost lovit de o recesiune, apostolul Pavel le-a cerut credincioșilor din Corint să-și aducă fiecare darurile de bunăvoie pentru a face față acestei nevoi. El le-a scris: „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.” (1 Corinteni 16:1-3)

O biserică sănătoasă va avea întotdeauna în vedere două obiective: dărnicia și evanghelizarea. Ea se va strădui să răspundă atât nevoilor spirituale, cât și celor materiale ale oamenilor. În Vechiul Testament, Dumnezeu a spus poporului Său: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi… să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.” (Deuteronomul 15:7). Dacă te-ai întâlnit cu adevărat cu Hristos, vei avea inimă pentru oamenii lipsiți.

Iată ce a făcut vameșul Zacheu după ce s-a întâlnit cu Domnul: „Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta…” (Luca 19:8-9)

Când vine vorba despre dărnicia față de Dumnezeu, Biblia ne încurajează să împărțim ce avem și să dăruim cu generozitate. Trebuie să ne lăsăm purtați de dragostea pentru Dumnezeu și: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7).

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

21 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și aceasta este legea darului de mâncare: […] Toată partea bărbătească dintre fiii lui Aaron să mănânce din ea. Este o rânduială pentru totdeauna, în generațiile voastre, partea lor din jertfele prin foc ale Domnului. Orice se va atinge de ele să fie sfânt.

Levitic 6.14,18

Găsim aici un gând prețios. Tot ce atingea jertfa de mâncare devenea sfințit. Aceasta este pentru noi foarte important. Tot ce este în dependență de viața Domnului Isus este sfânt în ochii lui Dumnezeu. Înțelegem că nici nu poate fi altfel. Într-adevăr, făina este o imagine a ființei umane, însă jertfa de mâncare prezintă natura omenească a Domnului Isus.

Floarea făinii este o parte componentă a pâinii, pe care o mănâncă orice om. Pâinea pe care o frângem duminica dimineața este pâinea pe care o poate mânca orice om de pe pământ; și totuși nu este aceeași. Într-adevăr, ea nu se schimbă, rămâne exact aceeași pâine, însă pentru noi reprezintă ceva și în aceasta constă marea diferență. De aceea se spune aici în mod categoric: tot ce se atingea de jertfă era sfânt. Dacă privim natura omenească a Domnului Isus și vedem aceleași lucruri ca și la noi, nu trebuie să uităm Cine este El. Ca și noi, Domnul a obosit, însă nu trebuie să uităm niciodată că El era Domnul.

Cineva a spus odată: „Omul nu trăiește numai cu pâine“, însă el a utilizat cuvintele în sens de glumă și a uitat că este vorba despre ceva sfânt. Nu trebuie să folosim cuvintele Domnului pentru altceva. Tot ce este cu privire la El este sfânt, căci se află în legătură cu umanitatea Sa sfântă. Cine a văzut slava Sa și L-a cunoscut în prezența lui Dumnezeu, cine Îl cunoaște ca pe Acela care „este de la început“ nu face astfel de glume, căci știe că este împotriva voii lui Dumnezeu. Unul ca acesta a văzut prea mult din slava Domnului Isus, ca să poată suporta ca această slavă să fie atacată în vreun fel.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile … și ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine.

Ioan 5.39

Profeții despre Hristos

Încă din antichitate, oamenii credeau că marile evenimente trebuie să fie prefigurate. Acest lucru se aplică în egală măsură la venirea Domnului Isus. Indicațiile profetice despre Hristos din Vechiul Testament sunt numeroase și impresionante. Ele prefigurează o Persoană glorioasă.

În Isaia 7.14 citim despre nașterea Sa: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată și va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel“. Matei 1.23 nu lasă nicio urmă de îndoială că această profeție se referă la Domnul Isus. Numele Emanuel înseamnă „Dumnezeu cu noi“. Apoi, în Isaia 9.6, descoperim că Fiul fecioarei este Darul lui Dumnezeu pentru omenire: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui. Și Îi vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii“. Acest nume al Eliberatorului care avea să vină cuprinde aici cinci glorii:

„Minunat“: Ca Persoană, El este unic, depășind orice înțelegere omenească.

„Sfetnic“: Hristos Se distinge de toți ceilalți prin înțelepciunea, puterea și autoritatea Sa.

„Dumnezeu puternic“: Acest titlu dezvăluie faptul că Fiul fecioarei este Dumnezeu în Persoană.

„Părinte al eternității“: Totul își are originea în El, chiar și veșnicia însăși.

„Domn al Păcii“: Numai El este în măsură să aducă pacea pe o temelie a dreptății.

Citirea Bibliei: Zaharia 8.1-23 · Marcu 14.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 2:1-11

Capitolul 2 ne conduce în afara palatului lui Assuerus (Ahaşveroş); aici aflăm de existenţa, în Susa şi în restul imperiului, a unui popor călcat în picioare, în suferinţă, a cărui umilinţă contrastează cu fastul de la curte. Ima­gi­nea aceasta este asemănătoare cu cea a lui Lazăr sublini­a­tă la masa bogatului (Luca 16.19-21). Aceşti oameni sunt iu­deii exilului. Ei se află acolo, departe de patria lor, fără templu, fără jertfe, fără îm­părat, fără unitate naţională. Ei nu avuseseră pe inimă întoarcerea în ţara părinţilor (Ezra 1.3). Prin urmare, ei par să fi fost ui­taţi com­plet de Dom­nul, al Cărui nume, re­mar­ca­bil de­taliu, nu este menţionat nici măcar o dată în toată această carte.

Pot exista perioade în viaţa noastră când, din cauza propriilor erori, ne pierdem bucuria în Hris­tos şi încetăm să recunoaştem valoarea sacri­ficiu­lui Său. Nu El, ci lu­mea domneşte atunci în inimile noastre. Ce stare dure­roa­să! Totuşi, ne-a uitat Domnul din această cauză? Cartea Estera, prin analogie, ne va arăta că nu se întâmplă aşa niciodată.

La poarta palatului îşi avea locul Mar­doheu, un israelit din seminţia lui Beniamin. El a adăpostit-o pe tână­ra lui verişoară, Estera, care era orfană, şi a vegheat asupra ei cu devotament, chiar şi după ce a fost aleasă printre candidatele la succesiunea Vastiei (v. 11).

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului.” (Iov 1:21)

Iată concluzia lui Iov după ce a fost lipsit de toate bunurile și valorile sale: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului.”

Omul acesta a înțeles că intrăm în viață cu mâinile goale și ieșim din viață cu mâinile goale – toți! Singurul lucru pe care îl putem lua cu noi atunci când plecăm este… ce am trimis înainte. Domnul Isus ne-a avertizat despre acest lucru: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19-21).

Când Domnul Isus a pronunțat „comoară”, oamenii au înțeles că Se referea la îmbrăcăminte, mâncare sau bani. De ce? Deoarece oamenii bogați purtau cele mai bune haine, dar moliile puteau face găuri în ele. Oamenii bogați mâncau cea mai bună mâncare, dar șobolanii și viermii o puteau consuma. Oamenii bogați dețineau argint și aur, dar cum nu existau bănci, își depozitau banii în casele lor. Dar pentru că acestea erau făcute din lut, hoții puteau să treacă ușor prin perete și să le jefuiască.

Ceea ce spunea Isus atunci ne spune și nouă astăzi: „Nu vă plasați averea acolo unde poate fi deteriorată sau furată, ci trimiteți-o la loc sigur: în cer!” Un pastor scria: „Isus nu-ți vrea banii. Sunt deja ai Lui! Isus îți vrea inima. Dar cum inima ta merge întotdeauna după bani, El vrea ca tu să-I predai Lui banii, bogăția, și lucrurile tale!” Când faci asta, tu investești în veșnicie, și nu în viața aceasta trecătoare! Ce gând valoros!

19 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Amalec a venit și s-a luptat cu Israel la Refidim.

Exod 17.8

Amalec (1)

Amalec îl prefigurează pe Satan, care folosește împotriva poporului lui Dumnezeu prezentul „veac rău“. Pe de altă parte, el este un simbol al cărnii. El era un nepot al lui Esau, cel care a preferat o simplă ciorbă în schimbul dreptului de întâi-născut (vedeți Geneza 36.12). El a fost cel dintâi care s-a opus lui Israel după botezul lor „în nor și în mare“. Aceste fapte ne descoperă caracterul lui cu mare claritate; pe deasupra, știm că înlăturarea lui Saul de la conducerea împărăției lui Israel a fost o consecință a faptului că l-a cruțat pe Amalec, în loc de a-l distruge în întregime (1 Samuel 15). Mai mult, vedem că Haman este ultimul amalecit despre care relatează Scriptura. El a fost spânzurat ca urmare a planului său rău pe care l-a făcut împotriva lui Israel (vedeți cartea Estera).

Toate aceste împrejurări ne furnizează o imagine clară despre faptul că Amalec este un simbol al cărnii. Legătura dintre conflictul său cu Israel și apa care a izvorât din stâncă este remarcabilă și instructivă și, de asemenea, este în conformitate cu conflictul celui credincios cu natura cea veche. Acest conflict este, așa cum știm, consecința faptului că cel credincios are o natură nouă și că Duhul Sfânt locuiește în el. Conflictul lui Israel a început când ei au stat în puterea deplină a răscumpărării și au „mâncat aceeași hrană spirituală; și toți au băut aceeași băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală“ (1 Corinteni 10.3,4). Până să-l întâlnească pe Amalec nu au avut niciun conflict. Nu a fost nevoie ca ei să îi facă față lui Faraon. Nu au zdrobit puterea Egiptului și nici nu au rupt lanțurile robiei în care erau ținuți. Nu au despărțit marea și nici nu au înecat oștirile lui Faraon sub valurile ei. Nu au adus pâine din cer și nici nu au scos apă din stâncă. Ei nu au făcut și nici nu puteau face vreunul dintre aceste lucruri; însă acum sunt chemați să lupte cu Amalec. Toate conflictele precedente fuseseră între Iahve și vrăjmașii lor. Nu a fost nevoie decât ca ei să „stea liniștiți“, să contemple triumful minunat al brațului ridicat al lui Iahve și să savureze roadele biruinței. Domnul luptase pentru ei, dar acum El lupta în ei sau prin ei.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranță cu privire la lucrurile sperate, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd … Prin credință pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Evrei 11.1-3

Lecția despre credință

Un mic grup de copii se întâlnesc să studieze din Biblie. Învățătorul lor intenționează să le vorbească despre credință. El citește începutul capitolului 11 al Epistolei către Evrei, apoi scoate din buzunar cheia de la mașină și le arată copiilor pumnul lui strâns. El îi întreabă: „Ce am în mână?“. Copiii s-au uitat derutați și nu au răspuns nimic. Apoi le-a spus: „Am o cheie în mână“. Și i-a întrebat din nou: „Cine știe ce am în mână?“. S-a lăsat o clipă de tăcere, apoi cel mai tânăr băiat a ridicat mâna și a spus: „Eu știu, este o cheie“. — „Adevărat“, a răspuns învățătorul, „știi asta, pentru că ai crezut ce am spus“. Învățătorul și-a deschis mâna și le-a arătat cheia. Această istorisire adevărată ilustrează câteva aspecte ale credinței. Dumnezeu cunoaște cu exactitate ceea ce noi nu știm. Prin intermediul Cuvântului Său, Biblia, Dumnezeu ne dezvăluie ceea ce dorește ca noi să cunoaștem. Oricine își pune încrederea în Dumnezeu (aceasta înseamnă credința) crede ceea ce El spune și acceptă lucrurile pe care El le-a făcut cunoscut. Într-o zi, credința se va transforma într-o cunoaștere deplină a lucrurilor nevăzute, dar în prezent cunoaștem prin credință. Refuzul de a crede ceea ce Dumnezeu afirmă în Biblie echivalează cu a-L numi mincinos și a-L ofensa. „Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut“ (Evrei 11.6). Așadar, să credem ceea ce Dumnezeu a declarat cu privire la Fiul Său Isus Hristos: „Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său“ (1 Ioan 5.11). „Cine crede în Fiul are viață eternă“ (Ioan 3.36).

Citirea Bibliei: Zaharia 6.1-15 · Marcu 13.14-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 1:1-9

Istoria Esterei constituie o naraţiune cu totul distinctă, care poate fi plasată cronologic între capitolele 6 şi 7 ale cărţii Ezra. Pe de o parte, ea îi prezintă pe acei iudei care au rămas în imperiul per­san după întoarcerea unora în Ierusalim (prima întoarcere); pe de altă parte, îl prezintă pe suvera­nul acestui imperiu, puternicul Assuerus (Ahaş­veroş), împre­ună cu cei de la curtea lui. Acest îm­pă­rat este cunoscut istoricilor ca Xerxes, fiul lui Darius. El a rămas celebru prin campania împotriva grecilor, mar­­cată de răsunătoarea înfrângere a flotei lor la Salamina. Daniel 11.2 face aluzie la acest monarh şi la bogăţiile lui.

Petrecerea fabuloasă pe care el o dă în cap. 1 a avut loc înaintea războiului cu Grecia, probabil cu scopul de a‑l pregăti. Totul în acest capitol este marcat de gloria omului, a cărui mândrie nu cunoaşte margini. Deşi un ase­­menea lux nu mai poate fi întâlnit, astăzi totuşi nu lip­sesc manifestările grandioase şi sărbătorile prin care unii oa­meni (sau naţiuni) caută să se preamărească pe ei înşişi şi să-şi eclipseze vecinii. Copilul credincios al lui Dum­nezeu n-are nici o parte în aceste lu­cruri. De ce? Tocmai pentru că puterea, inteligen­ţa, plăcerea şi toleran­ţa (amabi­litatea – v. 8) omului se exaltează aici în mândrie.

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8)

Când vine vorba despre bani, trebuie să nu uităm că Dumnezeu deține totul. Dacă te îndoiești de acest lucru, ia aminte la următoarele versete: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8); „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1); „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl…” (Iacov 1:17); „De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.” (1 Cronici 29:12).

Ce învățăm din aceste cuvinte? Că banii din bancă, portofoliul de acțiuni sau titlurile de proprietate pot fi pe numele tău, dar Dumnezeu este proprietarul tuturor. S-ar putea să te întrebi: „Atunci ce sunt eu?” Tu ești doar administratorul averii lui Dumnezeu și executorul voinței Sale.

Poate un administrator să facă ce dorește cu averea cuiva? Nu, el este obligat s-o administreze în locul altcuiva. Executorul poate face ce dorește cu testamentul cuiva? Nu, este obligat să urmeze instrucțiunile din testamentul respectiv.

Iar dacă dorești să cunoști termenii voinței lui Dumnezeu pentru viața ta, aceștia se găsesc în Cuvântul Său. Și cu cât Dumnezeu îți încredințează mai mult, cu atât El îți cere mai mult. Domnul Isus a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48).

Așadar, nu uita azi că Dumnezeu deține totul!

17 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Totuși Tu ești Cel Sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel.

Psalmul 22.3

Biblia ne relatează despre câțiva oameni credincioși care au fost și ei descurajați în viață. Exemplul lor ne este mângâietor, atunci când nici noi nu mai știm încotro să o apucăm. Moise (Numeri 11.11-15), Ilie (1 Împărați 19.4) și Ieremia (Ieremia 20.14,15) sunt exemple în această privință. Cu toții, în urma suferințelor, au ajuns la capătul puterilor. În contrast cu ei Se află Domnul Isus, care S-a încrezut întotdeauna în Dumnezeu, chiar și în cel mai cumplit necaz.

Psalmul 22 ne vorbește despre Isus Hristos în cele trei ore de întuneric. Se deschide cu strigătul Domnului: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?“, cuvinte care ilustrează suferințele de nespus pe care Domnul Isus le-a suportat sub judecata lui Dumnezeu. Apoi citim în versetele 9 și 10: „Dar Tu ești Cel care M-ai scos din pântece […] din pântecele mamei Mele, Tu ești Dumnezeul Meu“. Aici vedem perfecțiunea Mântuitorului nostru în cel mai mare necaz! El nu a blestemat ziua nașterii Sale. Chiar și în cele trei ore de întuneric nu a renunțat nicio secundă la încrederea Sa în Dumnezeu.

Matei ne relatează că „Isus a strigat cu glas tare“ (Matei 27.46). În inima Sa a fost un necaz de nedescris, când El a fost făcut păcat și a purtat păcatele noastre. A suferit nespus de mult sub loviturile judecății divine. Dumnezeu a condamnat păcatul în El și S-a îndepărtat de El. Noi nu vom putea pătrunde niciodată această durere din inima Lui. Nu vom putea înțelege niciodată cât de mult și cât de groaznic a suferit Mântuitorul nostru la cruce. Isus a întrebat: „Pentru ce?“, dar tot El a spus și: „Dumnezeul Meu!“. Încrederea Sa a fost desăvârșită, puternică și de nezguduit – și în ultimul moment al acestor trei ore de întuneric. Ce Mântuitor minunat!

Noi nu ne putem compara cu Iov, cu Moise, cu Ilie sau cu Ieremia, acești bărbați dedicați pe deplin lui Dumnezeu. La noi nu se găsește un astfel de devotament, o astfel de credință ca la ei. Și totuși, în ciuda temerii lor de Dumnezeu și a dăruirii lor, au existat și în viața lor momente în care au fost la pământ și în care s-au îndoit în credință. Nu tot așa a fost cu Domnul nostru, Mântuitorul minunat! În necazul cel mai mare, El S-a încrezut pe deplin în Dumnezeul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus.

1 Timotei 2.5

Inscripția latină

„Sunt ceea ce eram. Nu eram ceea ce sunt. Sunt numit Dumnezeu și Om în același timp“ (o inscripție latină din primul secol).

„Sunt ceea ce eram.“ Această primă afirmație poate fi emisă numai de Dumnezeul care este neschimbat. În prima parte a Bibliei, El Se prezintă într-un mod și mai frapant: „Eu sunt Cel ce sunt“ (Exod 3.14). El este Cel etern, care există pentru totdeauna. El nu Se schimbă niciodată. El rămâne sfânt pentru eternitate, nefăcând niciun fel de compromis cu răul. Dar El este și iubire, iar aceasta pentru eternitate. Iubirea Lui se extinde la fiecare dintre noi. Dumnezeu iubește omenirea, cu toate că ea s-a răzvrătit împotriva Lui.

„Nu eram ceea ce sunt.“ Isus, care este Dumnezeu etern, a devenit ceea ce nu era: om. De ce? Din cauza răului comis de oameni, pentru că Dumnezeu a pronunțat sentința de condamnare la moarte asupra lor. Omul a păcătuit și, ca urmare, a fost condamnat. Această situație tragică L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să devină „Omul Isus Hristos“, pentru a suferi judecata pe care noi o meritam.

„Sunt numit Dumnezeu și Om în același timp.“ Isus Hristos este cu adevărat și Dumnezeu și Om. Cu toate că este întotdeauna Dumnezeu, El a devenit Om de când S-a născut în Betleem. Și El este în continuare Om după ce a fost înălțat la Tatăl. Cerul L-a primit pe Omul perfect, ceea ce dovedește că El îi va primi pe toți aceia pe care El i-a făcut desăvârșiți prin jertfa Lui pe cruce.

Citirea Bibliei: Zaharia 4.1-14 · Marcu 12.35-44

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 13:1-14

Neemia fusese obligat să se întoarcă la îm­părat. Pro­fi­tând de această absenţă, Tobia, vrăj­maşul bine­cu­nos­cut, a reuşit să aibă acces la una dintre încăperile adiacente casei lui Dum­ne­zeu, cu ajutorul unuia dintre preoţi. Acest preot nu era altul decât Eliaşib, cel care se dovedise atât de neglijent la vremea când se ridicase zidul. Dar nici uşierii, oamenii care în capitolul prece­dent fuse­ser㠄rân­duiţi … peste cămările vistieriilor“, nu păzi­seră ceea ce Dumne­­zeul lor le dăduse în grijă (12.45).

Cuprins de indignare, Neemia însuşi, la reîn­toarcerea sa, aruncă din cămară toate lu­crurile lui Tobia, curăţă cămările şi pune iarăşi în ele uneltele şi darurile (con­frun­tă cu Matei 21.12-13). Inimile noastre sunt une­ori ase­menea acestor încăperi, în care, în loc să punem ceea ce-I aparţine lui Dumnezeu şi‑I serveşte ca dar, lumea şi-a depo­zitat pro­pri­ile lucruri.

Acel întâi act de neglijenţă antrenase altele, astfel că Neemia trebuie acum să se ocupe în continuare de părţile cuvenite leviţilor, ca şi de supravegherea şi de repar­tizarea zeciuielilor aduse de popor.

ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13)

Dumnezeu ne îndeamnă să-L căutăm, dar asta nu înseamnă că El Se ascunde de noi. Când Îl căutăm pe Dumnezeu, luăm o decizie care este necesară pentru a ajunge în tărâmul spiritual. Unele niveluri de binecuvântare nu sunt niciodată primite dacă nu sunt căutate cu ardoare. Căutarea ta după Dumnezeu este cea care Îl determină să răspundă.

Autorul epistolei către Evrei scrie: „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Nu există manuale care să ne învețe pas cu pas cu privire la modul corect de a-L căuta pe Domnul. Unii oameni Îl caută în liniște, cu lacrimi duioase care cad ușor pe o față obosită. Alții Îl caută în timp ce se plimbă pe plajele nisipoase ale unui golfuleț, privind curenții mareei de seară. Unii își ridică mâinile și Îl laudă cu expresii de adorație iubitoare.

Nu există reguli, doar caută-L din toată inima! Ce înseamnă să-L cauți pe Dumnezeu „cu toată inima” ta? Înseamnă să-I acorzi toată atenția ta și să dai deoparte orice distragere, astfel încât să te poți concentra asupra Lui.

Imaginează-ți că scapi o lentilă de contact pe podea sau o piatră prețioasă dintr-un inel… vei spune: „Nicio problemă, am s-o caut mai târziu!”?! Nicidecum, valoarea pe care o acorzi unui lucru determină intensitatea cu care îl cauți.

Când te rogi: „Doamne, am nevoie de Tine; nu voi reuși fără Tine!”, te rogi „din toată inima”. Iar Dumnezeu răspunde unei astfel de rugăciuni. De unde știm? Din Biblie: „Mă voi lăsa să fiu găsit…” (Ieremia 29:14).

Așadar, caută-L pe Dumnezeu în fiecare zi a vieții tale, El este comoara cea mai prețioasă!