Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Sfinţire imediată şi constantă

„Şi Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin.” 1 Tesaloniceni 5:23

Când Îl rugăm pe Dumnezeu să ne sfinţească, suntem noi pregătiţi să facem faţă la ceea ce înseamnă cu adevărat acest lucru? Noi tratăm mult prea uşor termenul sfinţire. Suntem gata să plătim preţul sfinţirii? Ne va costa o îngustare puternică a tuturor intereselor noastre de pe pământ şi o extindere tot mai mare a interesului pentru lucrurile lui Dumnezeu. Sfinţirea înseamnă a acorda toată atenţia punctului de vedere al lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă ca toată puterea trupului, a sufletului şi a duhului să fie ţinută şi păstrată numai pentru scopurile lui Dumnezeu. Suntem într-adevăr gata ca Dumnezeu să facă în noi lucrurile pentru care El ne-a pus deoparte? Şi apoi, după ce Şi-a terminat lucrarea în noi, suntem gata să ne punem pe noi înşine deoparte pentru Dumnezeu, exact aşa cum a făcut Isus? „Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei.” Motivul pentru care unii dintre noi n-am intrat în procesul sfinţirii este că n-am înţeles ce înseamnă sfinţirea din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Sfinţirea înseamnă să fim făcuţi una cu Isus. astfel ca atitudinea care L-a călăuzit pe El să ne călăuzească şi pe noi. Suntem pregătiţi pentru ce ne va costa aceasta? Ne va costa tot ce nu este din Dumnezeu în noi.Suntem pregătiţi să fim prinşi în amploarea rugăciunii apostolului Pavel din acest verset? Suntem pregătiţi să spunem: ..Doamne, fă-mă atât de sfânt cât îl poţi Tu face sfânt pe un păcătos salvat prin har”? Isus S-a rugat ca noi să fim una cu El, aşa cum El este una cu Tatăl. Caracteristica prezenţei Duhului Sfânt într-un om este puternica asemănare a acelui om cu Isus Cristos şi eliberarea de tot ce nu este ca El. Suntem gata să ne punem deoparte pentru slujirea Duhului Sfânt în noi?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„şi la aceasta aţi fost chemaţi fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.”1PETRU 2:21

Suntem chemaţi să slujim şi să aducem roadă; dar este o condiţie pentru aceasta: să urmăm pe Domnul nostru Isus Hristos pe urmele suferinţelor Lui; cât de adeseori însă încercăm să le evităm! şi totuşi singura slujire pe care El o acceptă vine numai de la cruce. Singura roadă permanentă este a acelei vieţi care seamănă cu a Lui prin asemănare cu moartea Lui, fiind „…una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” (Rom 6:5). Urmele Domnului Hristos pleacă de la leagăn unde El a părut ca un simplu Om. Aceste urme au dus în mijlocul lipsei de înţelegere chiar a ucenicilor şi a prietenilor care te uită şi te rănesc. Ele urmează deasemenea brazda adâncă a suferinţelor de tot felul şi a lepădării. Domnul Isus ne-a lăsat această pildă de uitare de Sine, în tăcere, în sacrificiu, „…ca un miel pe care îl duci la măcelărie, n-a deschis gura deloc.” În Isaia 53:7, este un exemplu al dăruirii de Sine. Îl urmăm în afara mulţimii, a aranjamentelor şi intrigilor oamenilor? Urmele Lui nu duc spre majoritate ci în singurătate. Ele ne vor duce în situaţii în care, El, Domnul nostru voia să rămână ascuns, şi totuşi acolo El nu Se odihnea trupeşte, dar Se odihnea sufleteşte în părtăşia cea mai intimă cu Tatăl Său de unde primea puterea să facă lucrările minunate pentru oameni şi să fie întărit pe drumul Lui spre Golgota. Drumul Domnului nostru nu era plăcut mulţimilor; El nu era popular, nu ţinea seama de ce izbeşte privirile; dar mergând pe urmele părtăşiei cu suferinţele Lui vom gusta în slujba şi viaţa noastră o pace şi o mângâiere dumnezeiască şi care îşi vor face lucrarea în lumea care ne înconjoară. Iată posibilitatea şi cinstea care ni s-au dat. „Căci la aceasta aţi fost chemaţi”. Suferinţele Domnului Isus au dus la câştigarea unei mulţimi de suflete nenumărate, şi la o slavă desăvârşită şi veşnică. Şi la această slavă suntem chemaţi şi noi. „Dacă suferim în adevăr împreună cu El vom fi şi proslăviţi împreună cu El.” (Rom 8:17). „Dacă răbdăm (suferinţele pentru El) vom şi împăraţi împreună cu El”, dar să luăm bine seama că „…dacă ne lepădăm de El-si El Se va lepăda de noi.”(2 Tim.2:12).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că EL este şi răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6

Trebuie să procedăm ca Iacov, deşi unii spun că el a furat dreptul de întâi născut, nu este adevărat; el s-a făcut părtaş promisiunii Lui Dumnezeu pe care a făcut-o mamei sale. Dumnezeu a confirmat aceasta prin binecuvântări de-a lungul vieţii(Geneza 28:15). Este o pildă minunată ca să avem curajul să luptăm pentru credinţă. Dacă acum nu primim adevărurile Biblice şi nu ne înrădăcinăm în ele, atunci rămânem sub lege şi sub blestem, şi deşi ne suim spre cer, totuşi ne rătăcim de la ţintă, căci mântuirea este numai în Hristos. Viaţa Lui este viaţa noastră, dreptatea Lui este dreptatea noastră. „EL ne-a fost dat ca dar şi jertfă.” Astfel Dumnezeu ne-a dăruit toate în EL. Ce avem noi în acest Fiu de Dumnezeu? EL a venit în lumea aceasta asemenea nouă,ca om. A fost ca un vierme, nu om(Ps.22:6). „Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi cine este surd, ca robul Meu?” EL a trăit şi a suferit până când a ajuns la statură divină. Toate le-a luat asupra Lui, numai pentru noi. Iar acum ne spune: „Tot ce este al Meu, este al tău, şi tot ce-i al tău este al Meu. „Este oare o jertfă dacă aducem tot ce avem Mântuitorului? Mulţi creştini se plâng de jertfa ce-o aduc. Eu la rândul meu am dat foarte mult: toate păcatele şi nenorocirile mele, altceva nu aveam. Şi EL le-a primit, dăruindu-mi în schimb viaţa şi dreptatea SA; aşa, da, un schimb! Eu eram întotdeauna pe principiul unor afaceri bune, şi totuşi nu a durat mult până ce am acceptat această ofertă plină de dragoste a Tatălui ceresc.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SIGURANŢA PLINĂ DE BUCURIE

Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Isaia 41.10

Teama de a cădea este mântuitoare, în timp ce groaza nu e un semn de înţelepciune. Sunt momente în viaţă, în care ne dăm seama că fără un ajutor special, ne putem prăbuşi. Ei bine, iată acel ajutor: mâna lui Dumnezeu este un solid şi sigur punct de sprijin. Nu-i numai ajutorul mâinii care ţine cerul şi pământul, ci acela al mâinii sale drepte, întrunind puterea şi îndemânarea, care ne este garantată aici. Şi nu numai mâna Sa dreaptă ne sprijineşte, ci dreapta Sa neprihănită, aceea care apără sfinţenia şi aduce la îndeplinire hotărârile Sale dumnezeieşti. Această mână o va întinde El pentru a apăra pe credincioşii Săi. Pericolul nostru poate fi îngrozitor, dar asigurarea noastră este plină de bucurie, pentru că vrăjmaşul nu poate răsturna pe acel pe care Dumnezeu îl sprijineşte în acest fel.Dacă piciorul nostru se clatină, va fi întărit prin dreapta Sa. Calea noastră este oare prea pietroasă? Mâna Sa puternică ne sprijineşte. Să înaintăm deci cu curaj şi încredere, pentru că nu vom cădea. Să ne sprijinim neîncetat pe braţul care susţine toate lucrurile. Dumnezeu nu ni-l va retrage, căci El e drept şi va fi credincios făgăduinţei Sale, credincios Fiului Său. N-avem oare pricină să ne bucurăm?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. Ioan 3.30

Te mai iubeşti încă atât de mult încât eşti în stare să păstrezi supărarea faţă de cineva care nu te-a băgat în seamă în loc să-l întâmpini cu dragoste prietenească? Te mai iubeşti încă atât de mult încât faţa şi inima ta se schimbă ca un barometru atunci când cineva te întâmpină cu mai puţină căldură? Te mai iubeşti atât de mult încât te simţi bine numai în societatea celor care te stimează şi te îndepărtezi de cei care îţi spun adevărul? Eşti încă atât de mare în ochii tăi încât inima îţi este profund supărată când nu ţi se recunoaşte dreptatea pe care socoteşti că o ai? Te mai iubeşti atât de mult încât nu poţi fi liniştit până ce nu-ţi atingi ţelul propus, chiar cu preţul unor sacrificii? Tu te numeşti copil al lui Dumnezeu şi te mai iubeşti atât de mult că nu poţi fi deosebit de unul din lume? Când vei deveni aşa de mic în ochii tăi, încât să-ţi fie indiferent dacă oamenii te onorează sau nu? Cine poartă în inima lui o singură dorinţă arzătoare, aceea de a-L cunoaşte pe Domnul Isus zi de zi mai bine şi de a-L proslăvi, acela va pierde dragostea pentru persoana sa şi va deveni asemenea învăţătorului său. Iubirea de sine este roadă firii pământeşti şi o trăsătură a oamenilor din zilele de pe urmă (2 Tim. 3.2). Vrei să te asemeni lor?Învaţă de la David, omul după inima lui Dumnezeu. Dispreţuirii venite din partea fiicei lui Saul a răspuns: „Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data aceasta, şi să mă înjosesc în ochii mei…” (2 Sam. 6.22). Mândria înseamnă îndumnezeirea EULUI tău. Cel mândru are o părere prea înaltă despre sine. El îşi atribuie dreptul la cinstea care îi aparţine lui Dumnezeu şi numai Lui. Valetul celui din urmă împărat al Germaniei spunea despre stăpânul său: „Nu pot tăgădui că era încrezut. Dorea să ocupe locul din centru în orice problemă. Cu ocazia unui botez, ar fi vrut să fie în locul copilaşului; cu ocazia unei căsătorii în locul miresei; iar cu prilejul unei înmormântări pe cel al defunctului…!” Acesta a fost şi păcatul lui Nebucadneţar, păcat care l-a coborât în rândul dobitoacelor.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Cât de mult tânjesc să fiu într-atâta de plin de Tine, arzând şi strălucind şi reflectandu-Te pe Tine, încât să nu mai fie loc pentru nimic altceva decât pentru lumina Tă minunată har

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.» Eclesiastul 5,2

Ai spus «niciodată» înaintea Domnului în rugăciune şi uite, doar după puţină vreme repeţi aceeaşi greşeală. «Niciodată, Doamne, nu vreau să mai săvârşesc acest păcat!» dar, în realitate exact de acest păcat nu te-ai lepădat şi încă mai eşti legat de el. De ce Îi promitem Domnului atât de multe si întârziem să ne ţinem de cuvânt? Pentru că hotărîrile noastre sunt luate doar în plan sentimental, emoţional, nu şi spiritual. Nimic nu este mai schimbător şi mai nestatornic ca emoţiile noastre, care repede ne fac să uităm de Domnul şi de promisiunile făcute. «Dar», spui tu, «nu sunt eu de vină că sunt aşa». Îmi pare rău, aceasta nu este o scuză! Poate eşti slab, dar nu trebuie să rămâi aşa. Domnul ţi-a dat o armă puternică şi minunată pentru a te elibera de slăbiciunea sufletească: sabia Cuvântului Său care desparte chiar şi sufletul de duh. Să ne fie clar tuturor: simpla acceptare pur teoretică a acestui adevăr nu va genera despărţirea sufletului de duh. Odată ce această despărţire are loc cu adevărat, rugăciunea ta va avea greutate înaintea lui Dumnezeu.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îi vei pune Numele Isus. Matei 1:21

Când iubim o persoană, iubim tot ce îi aparţine. De aceea, atât de preţioasă este persoana Domnului Isus în mintea oricărui credincios, încât ei consideră că tot ce îi aparţine are o valoare inestimabilă. „Smirna, aloia si casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8), spune David, de parcă orice veşmânt al Mântuitorului ar fi fost atât de binecuvântat de prezenţa Sa încât nu se poate să nu-L iubeşti. Cu siguranţă, orice loc în care au călcat binecuvântatele Lui picioare, orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui, şi orice gând al Lui descoperit nouă este inestimabil. Şi acest lucru se aplică şi la numele lui Christos; orice nume al Său este foarte preţios pentru credincioşi. Fie că este numit Mirele bisericii, Prinţ sau Prieten, „Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8), Regele, Profetul sau Preotul, învăţător, Silo, Emanuel, Minunat, Sfetnic – orice nume este ca un fagure de miere, şi picăturile care cad din el sunt delicioase. Dar dacă există un nume mai dulce decât oricare altul, acesta este Isus. Isus! Numele Lui este cântat de harpele Cerului. Dacă există un nume mai încântător şi mai preţios, este Numele Isus; izvorul tuturor bucuriilor. Este temelia oricărei Cântări a noastre. Multe imnuri încep cu el, şi puţine sunt cele care sfârşesc fără el. El este suma totală a tuturor bucuriilor. Este muzica pe care sună clopoţeii cerului, un cântec într-un Cuvânt, un ocean de înţelesuri într-o picătură de rostire, un oratoriu solemn din două silabe, o infinitate de osanale veşnice în patru litere.

    O, Isus, Nume scump nouă
    Cât ne faci de fericiţi

SEARA

El va mântui pe poporul lui de păcatele sale. Matei 1:21

Orice persoană, întrebată ce înseamnă mântuit, va răspunde „să fii salvat din iad şi luat în cer”. Acesta este unul din rezultatele mântuirii, dar nu este decât a zecea parte din totalitatea binecuvântărilor pe care le însumează. Este adevărat că Domnul Isus Christos îşi răscumpără poporul de la moarte. El îi scapă de îngrozitoarele consecinţe ale păcatului, dar victoria Sa înseamnă mult mai mult. El îşi salvează poporul „de păcatele sale”. O, să fii eliberat de cel mai mare duşman! Când îşi îndeplineşte lucrarea de salvare, Christos îl aruncă pe Satana de pe tron şi nu îl lasă să mai stăpânească niciodată. Nici un om nu poate fi un adevărat creştin dacă păcatul domneşte în trupul său. Păcatul va fi întotdeauna în noi, fiindcă el nu poate fi nimicit până la sfârşit, dar nu va mai domni. Va fi o luptă pentru stăpânire — o luptă împotriva noii legi şi a noului duh pe care Dumnezeu l-a implantat — dar păcatul nu va mai avea niciodată stăpânire absolută asupra noastră. Christos va fi Stăpânul inimi, şi păcatul va fi înăbuşit. Leul din seminţia lui Iuda va învinge, şi balaurul va fi umilit. Credinciosule, cine domneşte în viaţa ta? Dacă viaţa ta nu este sfântă şi dacă inima ta nu este schimbată, nu eşti o persoană mântuită. Dacă Mântuitorul nu te-a sfinţit, nu te-a reînnoit şi nu a sădit în inima ta ura faţă de păcat şi dragostea pentru sfinţenie, nu ai făcut nici un pas spre mântuire. Harul care nu te face mai bun decât înainte este o contrafacere ieftină. Christos îşi salvează poporul nu în păcatele lor, ci de ele. Fără „sfinţire… nici un om nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14). „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de nelegiuire” (2 Timotei 2:19). Dacă nu suntem curăţaţi de păcat, cum putem spera că vom fi număraţi în poporul Lui? Doamne, scapă-mă acum de orice rău şi ajută-mă să-mi onorez Mântuitorul.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Eu sunt cu voi în toate zilele. (Matei 28:20)

Niciodată să nu priveşti înainte la schimbările şi la provocările acestei vieţi cu teamă. În schimb, cum vezi că apar, priveşte-le cu deplina încredere că Dumnezeu, căruia Îi aparţii, te va scăpa de ele. Nu te-a ţinut El în siguranţă până acum? Deci ţine strâns mâna Sa iubitoare şi El te va conduce în siguranţă prin toate. Şi când n-ai să mai poţi, El te va purta în braţe.Nu privi înainte la ce s-ar putea întâmpla mâine. Acelaşi Tată veşnic care Se îngrijeşte de tine astăzi va avea grijă de tine şi mâine şi în fiecare zi. Fie te va feri de suferinţă, fie îţi va da tăria Lui de neclintit ca tu să o poţi răbda. Fii pe pace, deci, şi pune deoparte toate temerile şi îngrijorările tale. Francis de Sales

 

Domnul este Păstorul meu. Psalmul 23:1

 

Nu a fost, nu poate fi, nici nu va fi. „Domnul este Păstorul meu”. El este Păstorul meu duminică, luni şi în fiecare zi a săptămânii. El este Păstorul meu în ianuarie, în decembrie şi în fiecare lună a anului. El este Păstorul meu când sunt acasă sau când sunt în China. El este Păstorul meu în timp de pace sau de război, şi în vremuri de belşug sau de sărăcie. J. Hudson Taylor

 

EL va face planuri în tăcere pentru tine,

Obiectul grijii Lui atotştiutoare;

Dumnezeu Însuşi Se angajează să fie

Pilotul tău prin fiecare capcană subtilă.

 

El VA FACE planuri în tăcere pentru tine,

Deci, cu siguranţă, El nu poate rata!

Odihneşte-te pe credincioşia lui Dumnezeu,

În El cu siguranţă vei birui.

 

El va face planuri ÎN TĂCERE pentru tine,

Surprize minunate de dragoste.

Nici ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit,

Dar este păstrat pentru tine sus.

 

El va face PLANURI în tăcere pentru tine,

Scopurile Sale vor fi dezvăluite;

Viaţa ta încâlcită va străluci în cele din urmă,

capodoperă de nespusă măiestrie.

 

El va face planuri în tăcere PENTRU TINE,

Fericit copil al grijii unui Tată,

Ca şi cum nimeni altcineva nu a cerut dragostea Lui,

Ci numai tu I-ai fost drag.

E. Mary Grimes

 

Orice spune credinţa noastră că este Dumnezeu, El va fi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

 

Iov 38.1-18

„Să-mi răspundă Cel Atotputernic!”, strigase Iov (31.35; comp. cu ceea ce îi spusese Elifaz în cap. 5.1). Ei bine, Dumnezeul pe care Iov Îl credea surd şi inaccesibil îi împlineşte dorinţa, însă nu aşa cum gândea el, ci, în loc să-i răspundă la întrebări, Domnul, la rândul Său, îi pune alte întrebări. Putem remarca deseori la Domnul Isus acelaşi fel de a proceda cu cei care I se adresau (Luca 10.25,26; 20.2-4; 20.21-24). Iov avea despre sine o părere înaltă şi, din acest motiv, avea nevoie să fie smerit (31.37). Aceasta urmează să realizeze Dumnezeu prin întrebările Sale: să-l ajute pe Iov să-şi dea seama de micimea lui şi de adânca lui ignoranţă. Cunoştinţa cercetării (dacă este obiectivă) conduce tocmai la acest rezultat – iată unul dintre motivele pentru care cei mai mari savanţi sunt adesea cei mai modeşti oameni. Când omul ascultă, Dumnezeu vorbeşte! În răbdarea Sa, Dumnezeu le-a acordat, atât lui Iov, cât şi prietenilor săi, timp suficient să-şi exprime falsele idei; apoi l-a împuternicit pe Elihu să le respingă opiniile într-un mod argumentat. Acum, în sfârşit, se face linişte. Dumnezeu poate vorbi şi va avea, bineînţeles, ultimul cuvânt. Ar fi bine dacă am şti şi noi să ţinem sub tăcere duhul nostru agitat, imposibil de liniştit, pentru ca Dumnezeu să ne poată face să-I auzim vocea.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut…Matei 14:30

PRIVIŢI MEREU ÎN SUS!

 

Text: Matei 14:22-33

Mai demult, când oamenii traversau America călare pe cai, o ceată de exploratori a noului continent ajunsese la râul Susquehanna. Era primăvară şi apele râului erau învolburate şi adânci. Analizând situaţia, au decis să treacă de partea cealaltă în ciuda inundaţiei. In timp ce caii treceau vadul spre inima râului, unul din călăreţi a fost aproape copleşit de ameţeală. Privind la apele învolburate ce-l înconjurau din toate părţile, a început să se clatine în şa. Colegul său care a băgat de seamă pericolul, temându-se că va cădea de pe cal – a strigat: „Uită-te sus, omule! Priveşte în sus!” Călăreţul îngrozit, a executat comanda, regăsindu-şi echilibrul.Ceea ce l-a scăpat pe Petru de la înec a fost privitul în sus. Pentru că-şi luase privirea de la Domnul, uitându-se la sine şi la valurile furioase ale mării, a început să se scufunde. Cât de mult semănăm cu el! În loc să ne găsim odihna în Cuvântul Domnului şi în promisiunile Sale, începem să ne uităm la talazurile furioase ale vieţii, la vânturile perfide ale adversităţilor, la neputinţa noastră de-a ne rezolva problemele. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De îndată ce privim la cu totul altceva decât la Domnul şi Cuvântul Lui, şi încercăm să umblăm după simţuri, suntem condamnaţi să ne înecăm în valurile împrejurărilor. Lucrul esenţial este să privim în sus – să ne aţintim privirile la Domnul Isus. Creştine, autodisciplinează-te să nu mai priveşti jos la apele tulburi ale împrejurărilor. Îţi pui în pericol echilibrul spiritual.

Priveşte mereu în sus!  H.G.B.

Privind la Isus, mi-e sufletu-n lumină, 
Deşi întreaga lume se zbate-n neagră tină. 
Chiar marea de mugeşte cumplit în jurul meu 
Eu am o pace sfântă privind la Chipul Său   Anonim

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Este inevitabil să nu fi rănit în viaţă; însă e alegerea ta să rămâi rănit. Poţi alege să fii victimă, gândindu-te mereu la cum ar fi trebuit să fie lucrurile sau poţi folosi experienţa pentru a deveni mai puternic şi mai înţelept. La scăldătoarea Betesda, Domnul Isus s-a întâlnit cu un om care stătea de treizeci şi opt de ani paralizat pe un pat. Când a aflat de cât timp stătea acolo, El l-a întrebat: „vrei să te faci sănătos?” După treizeci şi opt de ani, este posibil ca acest om să-şi fi văzut handicapul ca parte a identităţii sale. El avusese această deficienţă de aşa multă vreme că avea gândirea unei victime: „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare” (Ioan 5:7). Cu alte cuvinte: „Nu-i pasă nimănui”. Însă lui Isus i-a păsat şi i-a poruncit să se ridice şi să umble. A fost nevoie de credinţă pentru ca acest om să-şi învingă acele sentimente, demult inoculate, de deznădejde şi de auto-compătimire, însă când L-a ascultat pe Domnul Isus, a fost vindecat pe loc. Dumnezeu nu te vindecă niciodată cu forţa, chiar dacă suferi. Trebuie să-ţi doreşti să te faci bine şi să iei decizia conştientă că prin harul lui Dumnezeu se poate. S-o recunoaştem, biserica este compusă din oameni imperfecţi care vorbesc uneori fără să se gândească şi îi rănesc pe alţii. Dar acesta nu e un motiv să părăseşti biserica! „Aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup” (Coloseni 3:15). În afara trupului, nu ai nici o misiune, nici o rezervă de hrană şi nici o împlinire, aşa că începi să mori spiritual. În realitate, e nevoie de aceeaşi energie pentru a alege vindecarea ca şi pentru a alege deznădejdea – rezultatele, însă, sunt foarte diferite. Una te lasă paralizat în faţa evenimentelor, cealaltă îţi dă speranţă pentru viitor. Pe care o alegi?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Mi sa deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei.

1 Samuel 2.1

Rugăciunea Anei (2)

Care sunt vrăjmaşii noştri? Satan este unul dintre ei! Este gura noastră larg deschisă împotriva lui? Are tot dreptul să fie! Satan, deşi nu este încă un vrăjmaş înlăturat, este un vrăjmaş învins.Cum rămân lucrurile cu păcatul? Acesta este un alt vrăjmaş al nostru, care a fost însă înlăturat, astfel încât nu mai avem „conştiință de păcate”. Binecuvântată realitate! Hristos, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El. Iată cum un alt vrăjmaş a fost biruit şi cum binecuvântarea nea fost astfel adusă!

În ce priveşte moartea, Domnul a anulat moartea şi a adus la lumină viața şi neputrezirea prin evanghelie.Cât despre judecată, Judecătorul Însuşi spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care Ma trimis are viață eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Nu este acesta un lucru minunat? Gurile noastre se pot deschide larg împotriva vrăjmaşilor noştri.În ce priveşte mânia, citim în primul capitol din 1 Tesaloniceni că El „nea eliberat de mânia viitoare”. Nu există niciun motiv pentru care să nu fim bucuroşi şi să navem o cântare în gurile noastre întreaga zi. A fost un timp când gurile noastre au fost închise, potrivit cu Romani 3.19: „Pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu”.Vedem deci că Satan, păcatul, moartea, judecata şi mânia au fost biruiți. Să ne aducem aminte de ceea ce Domnul Isus a spus în dimineața învierii, atunci când a intrat în camera ale cărei uşi erau încuiate de frica iudeilor: „Pace vouă!”. Pacea lea fost dăruită în mod divin ucenicilor şi ei aveau un drept divin la ea. Cel care făcuse pace leo dăruia acum. El a făcut pace prin sângele crucii Lui şi lea transmiso prin cuvintele Lui. Avem dreptul de a fi bucuroşi? Avem – un drept real şi divin. F. C. Blount

 

Sămânţa Bună

 

… Luați seama, dar, în mintea voastră și niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețea lui!

Maleahi 2.15

Revino acasă, tăticule!

Dragă tăticule, este deja târziu, iar eu stau pe patul meu și îți scriu. Cât de mult mi-am dorit în ultimele săptămâni să vorbesc cu tine! Dar n-am găsit nicio ocazie să fim singuri.Încă nu-mi vine să cred că ești acum cu altcineva și că tu și mama probabil nu vă veți mai întâlni. Îmi este foarte greu să accept acest lucru, mai ales când mă gândesc că este posibil să nu te mai întorci niciodată acasă și să nu mai fii tăticul meu și al fratelui meu, așa cum ai fost întotdeauna. Dar vreau ca măcar să înțelegi cum decurge viața noastră. Să nu crezi că mama m-a pus să-ți scriu! Nu a făcut-o. Nici măcar nu știe acest lucru. Cu toate acestea, vreau doar să-ți împărtășesc gândurile mele.Tăticule, îmi închipui că familia noastră ar fi o mașină frumoasă cu care am călătorit mult timp împreună. Din exterior arăta foarte bine, nicio zgârietură, fără rugină, iar înăuntru se găseau multe lucruri frumoase. Cu timpul însă au apărut și problemele. Motorul a început să scoată fum, roțile să scârțâie, husele să se rupă; mașina este greu de condus și este dificil de mers cu ea.Dar știi ceva, tăticule? Încă este o mașină foarte bună – sau cel puțin ar putea fi. Cu puțină cheltuială, ar mai putea merge încă mulți, mulți ani.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Disciplina descurajării

„Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…”Luca 24:21

Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfăcut-o. Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea lui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„..Aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” COLOSENI 1:10

În experienţa fiecărui credincios consacrat şi doritor să slăvească pe Dumnezeu şi să-I slujească, este o strânsă legătură dintre cele două idei care se desprind din textul nostru şi care sunt legate şi depind una de alta. A aduce roadă depinde de creşterea în cunoştinţa lui Dumnezeu. În lumea vegetală, legea universală este înmulţirea prin sămânţă; în lumea spirituală, legea divină este la fel. Câţi credincioşi au înţeles aceasta cu adevărat? Viaţa lor a fost salvată şi consacrată ca să slujească; mântuirea lor are în vedere roada pe care trebuie s-o aducă pentru Dumnezeu printre oameni; şi aceasta în mod constant şi natural. Câţi copaci n-au decât frunze! Câte ramuri fără fructe!”… Aducând roade în tot felul de fapte bune.” Iată chemarea noasră: să aducem roade. Şi cum se poate realiza aceasta? „Crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” Lipsa de rod se datoreşte încetării părtăşiei noastre cu Dumnezeu şi a lipsurilor noastre în cunoaşterea Lui şi a Cuvântului Său. Cum? Este posibil să întrerupem părtăşia noastră cu Tatăl nostru? Din nefericire, da, căci ori de câteori ne abatem de la voia Lui, este de la sine înţeles că părtăşia este întreruptă. Este adevărat că Domnul Isus mijloceşte îndată pentru noi şi Duhul Sfânt ne aşează îndată pe genunchi ca să cerem iertare şi astfel părtăşia noastră cu Dumnezeu este restaurată. Cum este atunci când unii crdincioşi nu se mai aşează îndată pe genunchi ci trec zile şi luni şi vai, poate ani chiar şi trăiesc astfel numai într-o închipuită părtăşie cu Dumnezeu când în realitate nu sunt decât nişte creştini de adunări. Cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu este Viaţă, Lumină; este un Izvor inepuizabil al întregii vieţi duhovniceşti şi care negreşit ne face să aducem roadă, nu prin eforturi febrile ci prin simpla supunere la legea divină, legea Duhului de viaţă în Isus Hristos Domnul nostru. Fie ca lucrarea noastră de fiecare zi, mărturia noastră permanentă, viaţa şi rugăciunea noastră să rodească din ce în ce mai mult, crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu. A cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă numai a citi despre El în Cuvântul Lui, ci a-L cunoaşte în adevăr, în toate atributele Lui: drept, sfânt, iubitor, iertător, ca Dumnezeu atotputernic şi care retribuie pe fiecare după binele sau răul pe care-l va fi făcut când era în trup.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ţinta poruncii este dragostea,care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” 1 Timotei 1:5

Puteţi crede ce vreţi. Dacă aveţi o altă credinţă, şi sunteţi fericiţi, fie; dar există o singură credinţă care ajută omul şi această credinţă este aceea care se bazează pe mântuirea care este în Hristos şi a împăcării. Când Cuvântul Lui Dumnezeu nu mai este valabil, ce bază ar avea credinţa noastră? Deci este vorba de Cuvântul Lui Dumnezeu. Este scris:”Credinţa ta te-a însănătoşit” şi „El a curăţit inimile lor prin credinţă”. Mulţi sunt tentaţi să spună: „Credinţa a făcut-o, dar credinţa nu este altceva decât „lingura” cu care ne putem însuşi promisiunile Lui.” Credinţa trebuie să se bazeze pe Cuvântul Lui Dumnezeu. Dacă mâncăm, prea puţin ne gândim la lingură, o ţinem în mână şi ne folosim de ea, dar rolul ei este ca să luăm mâncarea cu ajutorul ei. Numai cu lingura ajung bunătăţile în gură. Tot aşa este şi cu credinţa prin care primim promisiunile. Dacă Dumnezeu ne spune că ne iubeşte şi ne-a spălat de păcat, pot primi aceasta prin credinţă, deoarece cred că EL ne-a spălat de păcate. Aceasta este diferenţa. Dacă cineva se află într-un bazin cu apă menajeră şi se spală acolo, frecându-şi trupul cu toată forţa. Iar pe urmă ar face afirmaţia:”acum m-am spălat!”, iar noi nu l-am crede, ci i-am spune: „tu eşti încă foarte murdar!” Aşa sunt unii, vorbesc despre mântuire şi împăcare, adăugând, însă un „dar”. Aceasta nu este credinţă adevărată. Acest „dar” mi se pare o manevră a Diavolului care îndrumă vagoanele cu alimente pe linii moarte. Căci este scrs: Isus a purtat păcatele noastre şi El a murit pentru noi, dar greşim mereu şi astfel avem mereu păcate. Acesta este un”dar” împotriva căruia trebuie să luptăm, ca şi pentru credinţa Evangheliei.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNTOARCE-TE DE PE CALEA ALUNECOASĂ

„Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, daca te vei întoarce la Cel Atotputernic.” Iov 22.23

Spunând aceste cuvinte, Elifaz exprima un mare adevăr. Suflete, ai fost tu doborât de păcat, aşa încât să nu mai fii decât o epavă? Mâna lui Dumnezeu te apasă atât de tare, încât să fi ajuns sărac şi mintea ta să fi ajuns o ruină? Nebunia ta te-a adus în această stare? În acest caz, primul lucru ce trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu; fă aceasta cu o pocăinţă sinceră şi o credinţă adevărată. Aceasta este datoria ta, pentru că ai întors spatele Aceluia căruia zici că-I
slujeşti; aşa îţi arăţi priceperea, deoarece nu poţi lupta cu Dumnezeu şi să propăşeşti. Fă acest pas, imediat, căci atât cât te-a costat răzvrătirea, împotrivirea, nu e nimic faţă de ce vei avea de suferit, deoarece El este Cel Atotputernic care pedepseşte orice nesupunere. Priveşte bine ce făgăduinţă te aşteaptă: „Vei fi aşezat iarăşi ta locul tău”. Nimeni altul, ci doar Dumnezeu e în stare să ridice iar stâlpii răsturnaţi ale fiinţei tale morale, şi să repare zidurile care se clatină. El e gata s-o facă, dacă te-ntorci la El. Nu întârzia! Mintea ta deja zdruncinată, ar putea să se rătăcească de tot, dacă stărui în împotrivire; în timp ce o mărturisire sinceră, te va uşura şi o credinţă smerită te va mângâia.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Ioan 1.18

Există numai o singură Cale pe care se poate ajunge în cer astfel încât să fii pe veci posesorul binecuvântărilor cereşti. Domnul Isus spune ucenicilor Lui: „Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA. Nimeni nu vine Ia Tatăl decât prin Mine.” Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu…” (Ioan 14.6-7). Înainte de venirea Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu nu era descoperit ca TATĂ nici prin creaţie, nici prin lege şi nici prin prooroci. Această descoperire o putea face numai Domnul Isus „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui.” Ca să împărtăşească acest adevăr aici pe pământ, trebuia ca Domnul Isus să isprăvească lucrarea care i-a dat-o Tatăl. Starea omenirii era aşa de dezastruoasă încât fără moartea Domnului Isus nu putea nimeni să fie aşezat în binecuvântatele locuri cereşti. „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” Domnul Isus este CALEA pe care îl putem cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată şi cerul, Casa Tatălui. Dar El este şi ADEVĂRUL, deci Acela prin care toate lucrurile ies la lumină în felul cum le vede Dumnezeu. Dacă noi vrem să ştim un adevăr într-o anumită privinţă, atunci NUMAI Domnul Isus ne poate da învăţătura necesară. Prin El ştim cine este Dumnezeu, ce este lumea, păcatul, dreptatea, adevărul, şi sfinţenia, dar şi ce este harul şi dragostea. Domnul Isus este VIAŢA de care avem nevoie, dacă vrem ca Dumnezeu să fie revelat ca Tatăl nostru, şi din care decurg toate binecuvântările acestei părtaşii. El Însuşi a spus către ai Săi: „Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Mulţi dintre noi trebuie să se ruşineze când se gândesc câtă vreme le trebuie să înveţe ce le spune Dumnezeu. Noi credem deseori că am învăţat o lecţie bine şi încercăm să trecem la alta, însă înţeleptul nostru învăţător ştie mai bine şi vede că este nevoie de o arătură mai adâncă.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, ce lucru măreţ binefăcător este să fiu deschis către Tine.

Sunt gata, dispus cu înflăcărare ca voia Ta să se facă şi mă simt profund bucuros în faţa acestei perspective, căci nimic nu poate fi atât de glorios ca voia Ta

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte si caută pe cine să înghită.» 1Petru 5:8

In această vreme din urmă în care activitatea satanică (conform textului din Efeseni 6,12) creşte nemăsurat de mult, noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, putem să scăpăm nevătămaţi din această cursă numai dacă veghem şi ne rugăm cu perseverenţă. Nimic nu este mai periculos, de-a drepţii mortal pentru membrii Trupului lui Isus ca somnul spiritual. Duşmanul atacă şi tu eşti imediat prins în capcană. Domnul Isus ne avertizează: «Ce vă zic vouă, zic tuturor: «Vegheaţi» (Marcu 13,37). In noaptea în care a fost trădat, El i-a spus lui Simon Petru: «Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul» (Luca 22,31). Când însuşi Domnul ne avertizează cu privire la un pericol, de ce nu Îl luăm oare în serios? Trezeste-te, tu care
dormi! Echipează-te cu toată armura Duhului Sfânt! Experimentează zilnic biruinţa lui Isus în viata ta! Nu trebuie să ne fie teamă de înfrângere când suntem atacaţi! In nici un fel! Cel care este cu noi este mai mare si infinit mai puternic decât cel care este împotriva noastră. Ştim că în mâna lui Isus călătorim nestingheriţi spre o ţară mai bună. Nimeni, absolut nimeni nu ne va smulge din mâinile Sale!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sculaţi-vă, şi plecaţi. Mica 2:10

Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie”. Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-l trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă? Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Aceasta va fi ultima mutare, şi vom locui pentru totdeauna cu Cel pe care Il iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

    Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,
    Pentru împărăţia care ne aşteaptă;
    Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,
    Şi gându-n veci spre Tine ni-l îndreaptă.

 

Seara

Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiţi-vă aici”. Apocalipsa 11:12

Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer” spunându-le „suiţi-vă aici”. Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-l aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie:

    Inima mea e lângă El, la tronul sfânt,
    Şi răul nu o va putea atinge;
    Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând
    „Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge”.

Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer. Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vă aici”. Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine. O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi”, fie că ne spune „staţi”, să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Pentru ce te mâhneşti, suflete? (Psalmul 43:5)

Există vreun motiv să ne mâhnim? De fapt, există două motive, numai două. Dacă am fi încă necredincioşi, am avea un motiv să ne mâhnim; sau dacă ne-am fi convertit, dar am continua să trăim în păcat, atunci am fi mâhniţi în consecinţă.În afara acestor două condiţii, nu există nici un motiv să ne mâhnim, pentru că orice altceva poate fi adus la Dumnezeu „prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filip. 4:6). Şi prin toate momentele noastre de nevoi, dificultăţi şi încercări, noi ne putem exercita credinţa în puterea şi dragostea lui Dumnezeu.„Nădăjduieşte în Dumnezeu” (Psalmul 43:5). Aminteşte-ţi, te rog, că nu există nici un moment în care să nu putem nădăjdui în Dumnezeu, oricare ar fi nevoia noastră sau oricât de mare ar fi dificultatea noastră. Chiar şi când situaţia noastră pare imposibilă, lucrarea noastră este să nădăjduim în Dumnezeu”. Nădejdea noastră nu va fi zadarnică, şi ajutorul va veni la momentul hotărât de Domnul.O, de sute, şi chiar de mii de ori am văzut că lucrul acesta este adevărat în ultimii 70 de ani şi 4 luni din viaţa mea! Când părea imposibil să mai vină ajutorul, venea, pentru că Dumnezeu are propriile Sale resurse nelimitate. În zece mii de feluri diferite, şi în zece mii de momente diferite, ajutorul lui Dumnezeu poate veni la noi.Lucrarea noastră este să aducem cererile noastre înaintea Domnului şi, cu simplitatea unui copil, să ne vărsăm inimile înaintea Lui, spunând: „Eu nu merit să mă asculţi şi să răspunzi cererilor mele, dar de dragul scumpului meu Domn Isus, de dragul Lui, răspunde rugăciunii mele. Şi dă-mi harul de a aştepta liniştit până când vei binevoi să-mi dai ceea ce Îţi cer. Pentru că eu cred că Tu o vei face la timpul Tău şi în felul Tău”.

„Căci iarăşi Îl voi lăuda” (Psalmul 43:5). Mai multă rugăciune, mai multă exersare a credinţei noastre şi mai multă răbdare aşteptând îndrumări spre binecuvântări – binecuvântări din belşug. Am văzut de multe sute de ori că este adevărat şi, prin urmare, continui să-mi spun mie însumi: „Nădăjduieşte în Dumnezeu”. George Mueller

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 37.5-24

Pentru a zugrăvi starea de suflet a patriarhului şi căile lui Dumnezeu cu privire la el, Elihu ia ca exemplu cerul într-o zi de furtună (pe care l-am văzut deja în cap. 36.27,28,29,32,33; cap. 37.2…). Norii întunecoşi reprezintă doliul şi încercările care, pentru moment, ascund lumina feţei lui Dumnezeu. Inimii fireşti îi este greu să înţeleagă tainica lor plutire (v. 16). Iov trebuie să înveţe o lecţie: că aceşti nori sunt umpluţi de Dumnezeu cu apa binecuvântării (pentru el): v. 11; cap. 26.8.Ploaia poate cădea pe pământ fie ca beneficiu (Psalmul 65.10), fie ca pedeapsă, precum o nuia (v. 13; cf. Psalmul 148.7,8). Ea poate veni fie sub formă de revărsări fertilizante, în abundente picături benefice, care fac pământul să rodească (36.27,28; 37.6), fie, din contră, ca nişte torente (ploaia puterii Lui), devastând solul fără să intre în el. În ultimul caz este ca judecată, fără nici-un efect asupra sufletului. Dar nu acesta era gândul lui Dumnezeu cu privire la slujitorul Său Iov. El dorea să-l binecuvânteze, de aceea îl corectează „cu măsură” (Ieremia 10.24), până îl va face să spună, în acordurile cântării:

Ce dulce-i să descopăr,

Mai sus de zarea-nghiţită de nor,

Cum Tu, în limpezime, Prieten divin,

Străluceşti scăldat în splendori. (comp. cu v. 21)

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

 

„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” 1 Cor. 9:22

Text: 1 Corinteni 9:16-23 

SALVAREA CELOR PIERDUŢI

Evanghelistul D.L. Moody obişnuia să povestească despre un tablou care l-a impresionat deosebit de mult. Era portretul unei femei care apuca o cruce cu amândouă mâinile în timpul salvării ei dintr-o mare furtunoasă. Moody a continuat sa relateze că această imagine şi-a pierdut pentru el din profunzimea impresiei, atunci când a văzut o altă pictură mai târziu. A doua avea acelaşi subiect, salvarea unei femei din valurile dezlănţuite. Dar în timp ce femeia se agăţa cu o mână de cruce, cu cealaltă ajuta la salvarea altei persoane din valuri. Acea pictură exprimă dramatic ceea ce trebuie să facem noi, cei salvaţi de plata păcatelor noastre. Recunoscând că cei din jurul nostru sunt pierduţi şi pier, nu trebuie să fim egoişti, ocupaţi doar de mântuirea noastră şi uitând de ei. Apostolul Pavel, el însuşi mântuit de vinovăţia păcatelor sale, a fost vital interesat de salvarea altora. De fapt, a îndurat mari suferinţe în efortul său de-a conduce pe cei păcătoşi la Cristos. El a declarat: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” In 2 Corinteni 5:20, el scrie: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Da, recunoştinţa pentru mântuirea noastră trebuie să ne motiveze să împărtăşim şi altora vestea bună. Cei salvaţi trebuie să salveze. R.W.D.

    Îngrijiţi muribunzi, salvaţi pe pierduţi, 
    Pe cei ce-n groapă-i aşteaptă pieirea. 
    Ştergeţi lacrimi, ridicaţi pe căzuţi, 
    Spuneţi că Isus le dă mântuirea.    Crosby

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!” (Psalmul 86:17)

Ai fost rănit de un creştin care a ales să te condamne în loc să-ţi arate compasiune şi să te ajute? Sau de cineva care te-a neglijat când ar fi trebuit să te caute, să te ajute să te refaci spiritual şi să te repună în locul tău de drept în familia lui Dumnezeu? Majoritatea celor ce au fost răniţi de alţi creştini ar putea convinge cu uşurinţă un juriu că nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Aşa şi este, nu ar fi trebuit. Dar s-a întâmplat – şi nu se va schimba nimic încercând să retrăieşti experienţa. Tu, însă, vei fi schimbat – dar nu spre bine. Opreşte-te şi gândeşte-te: dacă ai fi bătut şi dus la spital, nu ţi-ai petrece tot timpul gândindu-te obsesiv la persoana care te-a snopit în bătaie. Nu, principalul tău obiectiv ar fi să te refaci cât mai repede posibil şi să mergi mai departe. În mod ironic, atunci când avem răni fizice căutăm ajutor numaidecât, dar cu răni emoţionale, suntem tentaţi să ne concentrăm asupra problemei şi nu asupra soluţiei. Aşadar, ce vom face noi? lată ce variante ai:

1) Să o repeţi. Când vorbeşti mereu cu alţii despre ce s-a întâmplat, îi dai durerii tale putere şi o ţii în viaţă.

2) Să o reprimi. Aşa a făcut David: „Câtă vreme am tăcut… mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Psalmul 32:3-4).

3) Să o procesezi. Asta înseamnă să fii dispus să scoţi la lumină domeniile în care ai fost rănit şi să-ţi deschizi inima pentru a primi harul lui Dumnezeu. Atunci vei descoperi că El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile” (Psalmul 147:3).

4) Să o împărtăşeşti cuiva. Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Dacă eşti înţelept, vei alege variantele trei şi patru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Fiind deci seară, în ziua aceea, cea dintâi a săptămânii, şi uşile fiind închise acolo unde erau ucenicii, de frica iudeilor, Isus a venit şi a stat în mijloc, şi lea spus: „Pace vouă!”. Şi, spunând aceasta, lea arătat mâinile şi coasta Sa.Ucenicii deci sau bucurat, văzânduL pe Domnul.  Ioan 20.19,20

Mâinile Domnului Isus (6) – Mâini străpunse

În ce priveşte scena învierii, cele patru Evanghelii o prezintă cu detaliile specifice temei fiecăreia dintre ele. În Ioan 20 ni se prezintă detaliile cu privire la rănile Domnului Isus şi la necredința lui Toma.Toma fusese absent atunci când Domnul Se arătase pentru prima dată ucenicilor (versetul 24). Toma este astfel o imagine remarcabilă a poporului iudeu, în starea lui prezentă de necredință. Citim însă că, după opt zile, Domnul a venit din nou în mijlocul ucenicilor; de data aceasta, Toma se afla acolo (Ioan 20.2628). El vede rănile Domnului, apoi crede că Domnul Isus înviase dintre cei morți şi Îl mărturiseşte ca fiind Domnul şi Dumnezeul lui. Toma recunoaşte că Isus este Domnul şi Dumnezeul său, că El este Iahve, ceea ce se potriveşte perfect cu profeția lui Zaharia cu privire la rămăşița iudaică din viitor. Iahve va spune: „Acesta este poporul Meu! Şi ei vor zice: «Domnul este Dumnezeul meu!»” (Zaharia 13.9). Această mărturisire este cu totul remarcabilă atunci când o comparăm cu cea din Evanghelia după Ioan.Da, Domnul Isus avea mâinile străpunse (şi încă le are). Dacă nar fi fost necredința lui Toma, nam fi ştiut că au fost folosite cuie pentru răstignirea Domnului nostru, căci Toma a spus că, dacă nu avea să vadă „semnul cuielor”, nu va crede (cuiele nu sunt menționate în celelalte Evanghelii, însă se face aluzie la ele în Coloseni 2.14). Se spune că o femeie bătrână era pe patul de moarte întrun spital. Un preot a intrat în camera ei pentru ai da „iertarea păcatelor”. Femeia ia spus: «Aratămi mâinile mai întâi!». După ce preotul i lea arătat, femeia a spus: «Acum poți să pleci. Nu am nevoie de tine. Preotul meu are mâinile străpunse». B. Reynolds

 

Sămânţa Bună

 

„… S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Filipeni 2.7

El a devenit asemenea oamenilor

Odinioară, satan a spus omului că va fi ca Dumnezeu, dacă va mânca din fructul pomului interzis. Omul a crezut această minciună și a căzut în păcat (Geneza 3.5,6).Dar versetul de astăzi vorbește despre Acela care „avea chipul lui Dumnezeu”. Pentru Fiul lui Dumnezeu nu a fost un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, pentru că El Însuși este Dumnezeu. Dar El „S-a dezbrăcat de Sine”, în timp ce a devenit de bunăvoie Om.Cuvântul lui Dumnezeu ne numește diferite motive, de ce s-a întâmplat așa:Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (dar El Însuși a fost fără păcat), pentru „a osândi păcatul în firea pământească” (Romani 8.3).El a fost deopotrivă părtaș la sânge și carne ca noi, pentru a-l nimici pe diavolul și pentru a ne elibera din robie (Evrei 2.14,15).El a devenit în toate „asemenea fraților”, pentru a ispăși păcatele lor pe cruce (Evrei 2.17).Și pe de altă parte pentru a-i ajuta acum plin de milă pe cei ce sunt în încercări. Căci El a fost ca Om pe pământ „ispitit în toate lucrurile, dar fără păcat” (Evrei 2.18; 4.15).

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

Eşti gata să fii turnat ca jertfă?

„Eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură…” 2 Timotei 4:6,

„Eu sunt gata acum să fiu turnat ca o jertfă”. Acesta este un act al voinţei, nu al sentimentelor. Spune-l
lui Dumnezeu că eşti gata să fii jertfit; apoi acceptă consecinţele, indiferent care ar fi ele, fără nici o urmă de plângere, orice ar alege Dumnezeu. El te trece printr-o criză lăuntrică prin care nimeni nu te poate ajuta să treci. Din afară, viaţa ta poate părea aceeaşi; schimbarea se face în voinţa ta. O dată ce treci prin această criză la nivelul voinţei, atunci când ea se va manifesta în exterior, nu te vei mai gândi la preţ. Dacă nu-L laşi pe Dumnezeu să lucreze mai întâi la nivelul voinţei tale, rezultatul va fi doar stârnirea compasiunii faţă de tine însuţi.”Să legi jertfa cu funii de coamele altarului.” Altarul înseamnă foc – ardere, purificare şi izolare cu un singur scop: distrugerea oricărei afinităţi care nu este de la Dumnezeu şi a oricărei legături care nu este îndreptată spre Dumnezeu. Nu tu eşti cel care distruge aceste lucruri, ci Dumnezeu; tu leagă jertfa de coamele altarului şi ai grijă să nu laşi loc autocompătimirii atunci când începe focul. După ce ai trecut prin foc. nimic nu te mai poate apăsa sau tulbura. Atunci când apare o altă criză, îţi dai seama că lucrurile nu te mai pot atinge ca înainte. Care este focul care-ţi stă în faţă acum? Spune-I lui Dumnezeu că eşti gata să fii „turnat” ca jertfă şi Dumnezeu Se va dovedi a fi tot ceea ce ai visat vreodată că va fi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar David s-a întărit în Domnul Dumnezeul lui.” 1 SAMUEL 3O:6

La începutul acestui verset ne spune că David era „în mare strâmtorare căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre.” Totul era împotriva lui; el pierduse totul. Prezentul era numai vrăjmăşie împotriva lui şi viitorul nu-i oferea nici o nădejde; dar pentru că David s-a întărit în Domnul, El a intervenit şi astfel credinciosul David a recuperat totul.Voi care sunteţi într-o mare îngrijorare, în luptă, hărţuiţi de vrăjmaş din toate părţile, ispitiţi să părăsiţi lupta, uitându-vă în dreapta şi-n stânga după o soluţie, întăriţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru! Nu încercaţi să găsiţi un remediu al situaţiei în care vă aflaţi înainte de a primi de la El tot ajutorul pe care l-a pregătit pentru acest moment deosebit din viaţa voastră. Nu vă lăsaţi cuprinşi mai mult de gânduri negre, nu vă mai lăsaţi zdrobiţi închizându-vă în voi înşivă şi împinşi în disperare şi deznădejde. Aşteptaţi cu răbdare şi întăriţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru! Aceasta însemnează: întoarceţi-vă la Sursă, la punctul de plecare, adică la cruce, unde Mântuitorul nostru a câştigat o biruinţă totală şi definitivă şi biruinţa Lui este şi a noastră. Aduceţi-vă aminte de făgăduinţele lui Dumnezeu pe care se bazează viaţa şi chemarea voastră şi care au zămislit în noi o nădejde vie. El nu Se poate tăgădui pe Sine Însuşi chiar dacă noi suntem necredincioşi. El este credincios când spune: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” (Evr. 13 :5) Câte cuvinte de îmbărbătare şi câte făgăduinţe scumpe sunt în Cuvântul lui Dumnezeu şi care, toate sunt „Amin!” în Domnul Isus, fiind garantate, nu de eventuala noastră credincioşie ci de dragostea pe care o are Tatăl pentru Fiul Său. De dragul Domnului Isus, Dumnezeu îşi împlineşte toate făgăduinţele Lui căci: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Cor. 1:9). Când avem nevoie de a citi o făgăduinţă sau o mângâiere şi o îmbărbătare în Biblie, să nu deschidem Cuvântul la întâmplare;. nu este potrivit şi afară de aceasta, dacă atunci când deschidem şi găsim un cuvânt de mustrare sau de avertizare sau ameninţare, cu siguranţă că n-o să-l considerăm ca din partea lui Dumnezeu. Să citim Scriptura cu sobrietate şi să învăţăm să căutăm făgăduinţele şi să le memorăm căci ne vor ajuta la vreme de nevoie şi vom fi astfel „întăriţi în Domnul Dumnezeul nostru.”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

Căci cei ce dorm, dorm noaptea şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea”. 1 Tesaloniceni 5 : 7

Dacă adormim înlăuntrul nostru, nu mai vedem dragostea şi bunătatea Lui Dumnezeu. În acest caz nu ne mai bucurăm de orele de Adunare. Repede se iveşte gândul: mai bine rămânem acasă azi, dar ce părere şi-ar face fraţii dacă aş lipsi? Dacă acesta este motivul venirii noastre, înseamnă ca diavolul ne-a prins deja. Astfel de gânduri pot să apară, dar important este ce facem cu aceste gânduri? Venim cu pocăinţă căutând locul în care am pierdut puterea? Revenim la izvor pentru a bea apa vieţii? Nu degeaba spune Cuvântul: „Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te!” Dacă nu dorim pocăinţa nu putem ieşi din viaţa lenevită de păcat şi până la urmă nu ne mai interesează dacă omul vechi mai trăieşte, sau nu. Unii sunt prea obosiţi, sau leneşi pentru a lupta lupta cea bună. Se gândesc în sinea lor:”cel vechi este mort”, şi cu toate că se mişcă, eu îl consider, totuşi mort. Astfel vorbesc oamenii. Îl consideră mort? Nu, şi totuşi doresc să aparţină de cei ce cred în mântuire. Mulţi sunt înşelaţi spunând: cel vechi apare din nou. Eu, însă consider aşa: omul meu cel vechi este crucificat împreună cu Hristos, este mort cu Hristos, îngropat cu Hristos. Astfel citesc şi mă socotesc, pentru că aşa şi este scris. Umblu în Duh şi dau viaţa mea în moarte, nu fac ceea ce este pe placul trupului, ci pe placul Domnului. Astfel ramân mereu treaz.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BINECUVÂNTAT ÎN CETATE

Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, vei fi binecuvântat în cetate. Deuteronom 28.2-3

La oraş, fiecare este plin de griji şi ocupaţii multiple, şi acela care e nevoit să trăiască acolo zi de zi, găseşte că este un loc istovitor. Oraşul este plin de frământări neîntrerupte, de zgomot, de agitaţie. Numeroase sunt ispitele vieţii din oraş, precum şi nevoile de tot felul. Dar pentru cine stă sub adăpostul Celui Prea înalt, aceste greutăţi îşi pierd tăria; cu această binecuvântare, credinciosul găseşte plăcere în datoriile sale şi o putere în cererile lui. Binecuvântarea Domnului îl păzeşte de rău, păstrându-l în cinste. Atât pentru muncitori, funcţionari, cât şi pentru orice altă ocupaţie, viaţa de oraş constituie un prilej de a fi folositori, putând să lucreze cu folos pentru Domnul, printre aceste mulţimi grăbite. Putem prefera liniştea de la ţară, dar dacă nevoia ne cheamă la oraş, să n-o dăm la o parte, pentru că acolo este un loc nimerit desfăşurării activităţii creştine.Sprijinindu-ne pe această făgăduinţă, să ne aşteptăm la lucruri bune din partea Lui, având urechea deschisă pentru a auzi vocea Domnului şi mâna gata pentru a lucra după poruncile Sale. Ascultarea aduce binecuvântare şi există o mare răsplătire în păzirea poruncilor Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Romani 4.25

Domnul Isus este Cel care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre. El Sântul, Mielul fără cusur, Fiul lui Dumnezeu care din veci era la sânul Tatălui fiind desfătarea Lui. El a devenit Om străbătând pământul acesta în sărăcie şi amărăciune, fiind batjocorit de lume, lepădat şi apoi răstignit pe cruce. El a venit şi a gustat moartea iar acum şade la dreapta lui Dumnezeu încununat cu slavă şi cu cinste. Dumnezeu Însuşi a pus păcatele noastre asupra Mielului fără cusur. Tot ce trebuia, nu numai ce priveşte poziţia noastră, ci şi pentru satisfacerea cerinţelor Lui de a păstra neştirbită măreţia şi slăvirea Sfântului Său Nume, se poate găsi în moartea pentru ispăşirea păcatelor noastre. Mielul fără cusur a fost făcut păcat în locul nostru. Dumnezeu şi-a ascuns faţa de El, şi-a închis urechea şi L-a părăsit în ceasul cel greu. Din ce pricină? Din pricina nelegiuirilor noastre. Dumnezeu L-a părăsit ca să ne poată primi pe noi. Dumnezeu L-a pedepsit pe El aşa cum trebuia să fim pedepsiţi noi şi cum cerea starea noastră de oameni decăzuţi. Domnul nostru milostiv a luat locul nostru în moarte şi judecată ca noi să putem ocupa locul Său în adevăr şi în slava veşnică. Ce ne rămâne de făcut nouă care ne bucurăm din plin de această mare lucrare? De-am putea cânta şi mai mult din adâncul inimii: „Slavă, slavă şi adorare Celui care a fost făcut păcat pentru noi!” Câtă odihnă, câtă mângâiere şi câtă bucurie avem, când ne gândim la Făcătorul lumii, Acela care o ţine, care ne iubeşte veşnic sufletele, ne iubeşte în totul. Ochiul Lui veghează necurmat asupra noastră, inima Lui e îndreptată spre noi, El a luat asupra Sa grija pentru nevoile noastre trupeşti şi duhovniceşti! Să nu-i rănim dar inima Lui iubitoare şi să nu-i necinstim slăvitul Nume întorcându-ne faţa de la El!

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

Doamne, Cuvântul Tău vine atât de liniştit şi de pătrunzător: „Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze și ” Dacă Imi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti” (loan 12:26). Ia-mă ca slujitor al Tău în acest sens.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

«Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina.» Efeseni 5,14

Mă tem, deşi Biblia îmi spune de multe ori: «Nu te teme». Totuşi, mi-e frică de ceva concret, şi anume de semnele înspăimântătoare ale vremii de pe urmă, vreme de care a vorbit Domnul Isus când a spus că «… dragostea celor măi mulţi se va răci» (Matei 24,12). Se vorbeşte mult astăzi despre dragostea de frate, de aproapele nostru. Dar eu mă gândesc la minunata şi arzătoarea dragoste dintâi pentru Domnul Isus. Te-ai pocăit astăzi cu lacrimi amare, ai depus mărturie cu pasiune pentru El, te-ai gândit să câştigi suflete pentru Miel, ţi-ai aplecat genunchii cu alţi copii ai lui Dumnezeu în rugăciune? Oare nu au pălit toate aceste lucruri, oare dragostea ta nu s-a răcit? Pavel spune: «Căci dragostea lui Cristos ne strânge …» (2 Cor. 5,14). Eu mă tem de acest lucru şi caut mereu prezenţa Domnului pentru a-L lăsa să mă cerceteze, să mă lumineze şi pentru a întreba: «Doamne, simt eu încă această primă dragoste?» Sau simt îngheţul mortal de la sfârşitul vremii care ameninţă să treacă peste noi? Atenţie: «dragostea celor mai mulţi se va răci» (Matei 24,12). Te rog din adâncul inimii: nu lăsa ca acest lucru să se întâmple în viaţa ta!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Rugaţi-vă întotdeauna. Efeseni 6:18

Câte rugăciuni am spus din momentul în care am învăţat să ne rugăm! Prima noastră rugăciune a fost o rugăciune pentru noi înşine; L-am rugat pe Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne ierte păcatele. El ne-a auzit. Dar după ce ne-a îndepărtat păcatele ca pe un nor, nu ne-am oprit. A trebuit să ne rugăm pentru harul sfinţitor, constrângător şi restrângător. Am continuat să cerem o reînnoire a credinţei, împlinirea făgăduinţelor, izbăvire din ispite, putere în nevoie şi ajutor în ziua încercării. Am fost siliţi să mergem la Dumnezeu ca nişte cerşetori. Mărturiseşte, copil al lui Dumnezeu: nu ai fost în stare să obţii nimic pentru suflet în altă parte. Toată hrana sufletului tău a venit din cer, şi toată apa pe care ai băut-o a izvorât din Stânca Vie — Isus Christos Domnul. Sufletul tău nu s-a îmbogăţit niciodată prin el însuşi; a depins în fiecare zi de bunătatea lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunile tale s-au înălţat mereu spre Harul infinit. Nevoile tale au fost nenumărate; de ceea, cererile au fost multe. Pe cât de variate au fost rugăciunile tale, pe atât de nenumărate au fost binecuvântările. Nu ai motive să spui „iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele” (Psalmi 116:1)? Fiindcă pe cât au fost de multe rugăciunile tale, pe atât de multe răspunsuri ai primit. Dumnezeu te-a ascultat în ziua necazului, te-a întărit şi te-a ajutat, chiar şi atunci când L-ai dezonorat îndoindu-te şi tremurând în faţa scaunului milei. Aminteşte-ţi asta, şi umple-ţi inima cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care ţi-a ascultat cu atâta bunăvoinţă sărmanele rugăciuni. „Binecuvântează suflete pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui” (Psalmi 103:2).

Seara

Rugaţi-vă unul pentru altul. Iacov 5:16

Ca o încurajare pentru rugăciunile de mijlocire din toată inima, amintiţi-vă că aceste rugăciuni sunt cele mai plăcute lui Dumnezeu, fiindcă rugăciunile lui Christos au acelaşi caracter. In toată tămâia pe care Marele Preot o aşează pe altarul tămâierii, nu este nici un grăunte pentru El Însuşi. Mijlocirea Sa este cea mai primită — şi cu cât mai asemănătoare este rugăciunea noastră, cu atât este mai plăcută. In vreme ce cererile pentru noi sunt acceptate, mijlocirile în favoarea altora au mai mult din roadele Duhului Sfânt — mai multă dragoste, mai multă credinţă, mai multă bunătate frăţească — sunt grăsimea jertfei noastre, cel mai bun dar oferit lui Dumnezeu prin meritele lui Isus Christos. Aminteşte-ţi, de asemenea, că rugăciunea de mijlocire este foarte răspândită. Câte minuni a produs! Cuvântul lui Dumnezeu o dovedeşte din plin. Credinciosule, ai o armă puternică în mâini; foloseşte-o bine, şi foloseşte-o constant. Foloseşte-o cu credinţă, şi vei fi un binefăcător pentru fraţii tăi. Când eşti ascultat de Rege, vorbeşte-I despre mădularele suferinde ale trupului Său. Când eşti în faţa tronului Său, şi Regele îţi spune „orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23), nu cere numai pentru tine, ci pentru toţi cei care au nevoie de ajutor. Dacă ai har şi nu mijloceşti, harul tău este ca un grăunte de muştar. Ai har doar cât să-ţi scoţi sufletul din puţ, dar nu poţi ajunge la adâncime. Altfel, ai purta în barca ta toate nevoile celorlalţi, şi te-ai întoarce de la Domnul încărcat de binecuvântări pe care ei nu le pot obţine.

    Să-mi uite braţele puterea
Şi limba pentru veci să amuţească,
Să se oprească inima şi vrerea
De voi uita-ndurarea Ta cerească!

IZVOARE IN DEŞERT

El a prefăcut marea în pământ uscat, şi râul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El. (Psalmul 66:6)

Este o afirmaţie profundă aceea că au trecut râul cu piciorul. Chiar în locul în care noi ne-am fi aşteptat să vedem numai tremur, teroare, chin şi nelinişte, copiii lui Israel s-au oprit să se bucure în El!Câţi dintre noi pot relata această experienţă? Cine dintre noi, chiar în mijlocul vremurilor noastre de tristeţe şi nefericire, ar fi în stare să triumfe şi să se bucure, aşa cum au făcut israeliţii?Cât de aproape este Dumnezeu de noi prin promisiunile Sale, şi ce minunat strălucesc aceste promisiuni! Totuşi, în vremuri de prosperitate, pierdem din vedere strălucirea lor. Aşa cum soarele la amiază ascunde stelele de ochii noştri, tot aşa promisiunile Lui devin imperceptibile. Dar când se lasă noaptea – adânca, neagra noapte de necaz, o oştire de stele începe să strălucească, dând naştere constelaţiilor binecuvântate de speranţă ale lui Dumnezeu, şi promisiunilor pline de mângâiere din Cuvântul Său.Aşa cum a experimentat Iacov la Iaboc, numai după ce apune soarele vine Îngerul Domnului, Se luptă cu noi, şi noi putem învinge. Era noapte, în amurg (Exod 30:8), când Aaron a aprins candelele din Locul Sfânt. Şi de multe ori tocmai în timpul nopţilor de necaz sunt aprinse cele mai luminoase candele ale credincioşilor.

A fost în timpul unor vremuri întunecate de singurătate şi exil când Ioan a avut viziunea glorioasă a Răscumpărătorului său. Mulţi dintre noi avem astăzi „insulele noastre Patmos”, care nasc cele mai luminoase amintiri ale prezenţei îndurătoare a lui Dumnezeu, înălţând harul şi dragostea, în ciuda solitudinii şi tristeţii.

Câţi călători ai zilelor noastre, care trec încă prin Marea lor Roşie şi prin Iordanul lor de suferinţă pământească, vor fi în stare să privească înapoi din eternitate, plini de amintirea marii bunătăţi a lui Dumnezeu, şi să spună: „Noi am «trecut [apa] cu piciorul». Ba mai mult, chiar în aceste momente întunecate, cu valurile agitându-se în jurul nostru, noi ne-am oprit şi am spus: „Hai să ne bucurăm în El!” J. R. Macduff

Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo, va cânta. Osea 2:15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 36.22-33 şi 37.1-4

„Cine învaţă (pe alţii) ca El?”, întreabă Elihu (v. 22). Dumnezeu are şcoala Lui. Spre deosebire de cele ale oamenilor, ea durează întreaga viaţă. Dacă acceptăm să urmăm cursurile acestei şcoli, ea ne va da mai multă înţelepciune şi educaţie decât o pot face toate universităţile lumii (Psalmul 94.10,12; Isaia 48.17). După ce au auzit predica de pe munte, mulţimile au recunoscut că Isus îi învăţa „ca având autoritate, şi nu precum cărturarii lor” (Matei 7.29). Autoritate încununată de înţelepciune, de îndelungă-răbdare, de blândeţe, dovedită în special faţă de cei critici, acestea sunt câteva din minunatele caracteristici ale învăţătorului venit de la Dumnezeu pentru a-i învăţa pe oameni (Ioan 3.2). El nu mai este pe pământ, dar ne-a lăsat Cuvântul Său, sursa tuturor învăţăturilor de care are nevoie sufletul nostru. Elihu glorifică puterea lui Dumnezeu (v. 22), lucrarea Lui (v. 24), măreţia Lui (v. 26), dreptatea Lui şi bunătatea Lui (v. 31). Ce bucurie să putem exclama împreună cu el: „lată, Dumnezeu este puternic!” „Iată, Dumnezeu este înălţat!” „Iată, Dumnezeu este mare!” (36.5,22,26). «Să-L facă cunoscut pe Tatăl şi să glorifice Numele Său mare», acestea au fost pentru Isus, în timp ce Se afla pe pământ, scopul întregii Sale slujbe. Şi acesta este minunatul rezumat al învăţăturii Sale (Ioan 17.4,6,26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi… Efeseni 4:30

Text: Efeseni 4:17-32

SCURT CIRCUIT SPIRITUAL

O mare parte a Statului Kentucky este alimentat cu energie electrică generată de turbinele de pe râul Kentucky. Într-o noapte a avut loc o pană de curent şi întreaga regiune a fost cuprinsă de întuneric. Inginerii au inspectat prima dată turbinele, dar n-au găsit nimic. După câteva ore de căutări zadarnice, inginerii au trimis un om să verifice conductorii care transmiteau curentul de la generatoare. Acolo au găsit cauza. Un şarpe se târâse până la aceste sârme şi a încercat să le traverseze. A atins două în acelaşi timp, şi a fost electrocutat instantaneu. Corpul lui a scurtcircuitat liniile de curent, producând pana de energie electrică. După ce şarpele a fost îndepărtat, lumina elecrică a revenit imediat.Ceva similar are loc în viaţa creştină. Din anumite motive, puterea spirituală care ar trebui produsă în vieţile noastre de către Duhul Sfânt, încetează să mai curgă. Când acest lucru se întâmplă, trebuie să facem investigaţii să vedem ce a întrerupt această putere. Apostolul Pavel ne spune unde să ne uităm. El spune că minciuna, mânia, furtul, cuvintele stricate, amărăciunea, ura, luptele, răzbunarea, vorbirea de rău, lipsa de amabilitate şi o atitudine neiertătoare pot bloca intrarea puterii Duhului Sfânt în vieţile noastre.Trebuie să fim permanent în alertă ca nici unul dintre aceste păcate să nu se încolăcească în vieţile noastre, cauzând scurt-circuite spirituale. Dacă onorăm pe Duhul Sfânt – şi nu-L întristăm – El şi puterea Lui vor curge prin vieţile noastre.

În felul acesta vom avea numai energia spirituală necesară pentru a trăi pentru Dumnezeu. P.R.V.

    Sunt slab, strivit de neputinţe,
    La picioarele-Ţi, supus, mă-nchin;
    Etern, binecuvântat, Spirit divin,
    Plin de putere, umple-mă deplin.  Stokes

Un mic păcat va aduna necazuri la necazul tău, şi va scădea energia şi îţi va înmulţi dificultăţile.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

„Am fost zidiţi… pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”

(Efeseni 2:10)

Dumnezeu te-a creat şi El ştie care îţi este menirea. El ţi-a pregătit „fapte bune”, care nu sunt neapărat lucrurile puse pe lista sarcinilor de îndeplinit de către partenerii noştri sau de angajaţii noştri. Ele sunt indicatoare ale adevăratului tău eu. Viaţa ta spirituală nu se limitează la anumite activităţi devoţionale. Ea se referă la puterea pe care ţi-o dă Dumnezeu ca să devii ceea ce a avut El în gând când te-a creat. Însă, aşa cum nimeni nu devine fericit numai pentru că scopul său este să fie fericit, a deveni persoana intenţionată de Dumnezeu nu se va întâmpla dacă te concentrezi mereu asupra propriei tale persoane. Propăşirea are legătură cu o viziune mai nobilă; nu se va realiza „căutând să fii numărul unu”. Cei ce propăşesc le aduc celorlalţi binecuvântare şi ei fac lucrul acesta în împrejurările cele mai neaşteptate şi mai smerite. Din când în când zărim persoana care am fost creaţi să fim. Poate spui ceva ce inspiră. Poate îţi exprimi compasiunea. Poate ierţi pe cineva care te-a rănit în trecut. Poate dăruieşti, în felul acesta sacrificându-te. Poate te abţii să spui ceva ce în mod normal ai spune. Şi în tot acest timp, întrezăreşti o clipă motivul pentru care te-a făcut Dumnezeu. Numai El cunoaşte întregul tău potenţial şi te conduce mereu spre cea mai bună versiune a propriei tale persoane. El foloseşte nenumărate instrumente, nu se grăbeşte niciodată – lucru ce poate fi frustrant. Dar până şi în frustrarea ta, El lucrează în tine răbdarea. El nu se descurajează niciodată din cauză că durează prea mult şi se bucură de fiecare dată când creşti. Numai Dumnezeu poate vedea „cea mai bună versiune a ta” şi este mai preocupat decât tine să ţi-o atingi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

” Prin El deci săI aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”  Evrei 13.15

Să privim la natura jertfei pe care, ca preoți sfinți, avem privilegiul să o aducem. Noi trebuie să aducem „jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2.5). Iată adevărata natură a jertfei pe care trebuie să o aducem; este o jertfă neîncetată de laudă. Binecuvântată, sfântă şi cerească preocupare! Ea nu trebuie să fie ceva ocazional, care să aibă loc doar atunci când totul ne merge bine sau doar când suntem adunați pentru închinare. Nu, ci ni se spune „săI aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu”. Nu trebuie să existe loc pentru murmure, nici pentru nemulțumire. Trebuie să înlăturăm lipsa de răbdare şi iritarea, precum şi tendința constantă de a ne plânge de împrejurări şi de cei din jurul nostru, de la adunare, de la locul de muncă sau din familie. Preoții sfinți sunt aduşi în prezența lui Dumnezeu, întro sfântă libertate, în pace şi în binecuvântare. Ei respiră atmosfera prezenței divine şi umblă în lumina ei, unde nu există lucruri care să hrănească nemulțumirea de inimă. Este un principiu faptul că, atunci când un om se tot plânge de împrejurările sale, el nu înțelege locul preoției sfinte şi, în consecință, nu manifestă roadele ei practice. Un preot sfânt este întotdeauna fericit şi Îl laudă mereu pe Dumnezeu. Este adevărat că poate fi încercat în mii de feluri, însă el vine cu încercările sale la Dumnezeu, nu la semenii săi, plângânduse. Lauda către Dumnezeu este ceea ce ar trebui să se audă de pe buzele tuturor celor credincioşi. C. H. Mackintosh

Sămânţa Bună

… Iată, Eu fac toate lucrurile noi …Apocalipsa 21.5

Dincolo de aparențe

Cu toate că Giovanni Papini a fost unul dintre cei mai mari oameni de litere ai Italiei, publicarea cărții sale despre viața lui Hristos, în anul 1921, a fost o mare surpriză pentru mulți dintre prietenii și admiratorii lui. De ce? Papini fusese ateu, un dușman declarat al Bisericii. Ce anume a cauzat convertirea lui bruscă? Ca mulți necredincioși, era și el, dincolo de aparențe, un suflet chinuit, dezgustat de o lume ce putuse accepta Primul Război Mondial.În timpul războiului și-a luat familia și a plecat să locuiască într-un sat de munte. Acolo, trăind printre țărani și observându-le rugăciunile, ceva a început să se întâmple cu el. Uneori, seara, ei îl rugau să le citească cu voce tare din Noul Testament. Această citire a Cuvântului lui Dumnezeu pe fundalul propriilor sale semne de întrebare a devenit o descoperire pentru el, și curând s-a hotărât să scrie o descriere a vieții lui Hristos. Nu după multă vreme, s-a convins că singura forță, ce putea schimba inimile oamenilor, era învățătura Mântuitorului. Această convingere străbate cartea sa.Da, cititorule, Isus Hristos face totul nou, dacă Îl accepți ca Salvatorul vieții tale. Tu ai nevoie de această schimbare; altfel vei merge în pierzarea veșnică! Dincolo de orice frumoase aparențe, sufletul tău tânjește după pacea pe care numai Dumnezeu o poate da prin credința în Fiul Său. Accept-o chiar acum!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Eşti gata să fii turnat ca jertfă?

Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur.

Şi mă bucur cu voi toţi. Filipeni 2:17

Eşti gata să fii oferit ca jertfă pentru lucrarea celor credincioşi – să-ţi verşi sângele vieţii tale ca o jertfă de băutură peste jertfa credinţei altora? Sau spui: „Nu mă voi oferi ca jertfa încă, nu vreau ca Dumnezeu să-mi aleagă lucrarea. Eu vreau să aleg decorul jertfei mele; vreau să fiu privit de anumiţi oameni care să spună: «Bravo, bună treabă!»”.Este un lucru să mergi pe calea singuratică cu un eroism demn, dar e cu totul altceva dacă drumul trasat pentru tine de către Dumnezeu îţi cere să fii „un preş la uşă”, pe care alţii să-şi şteargă picioarele. Poate că Dumnezeu vrea să te înveţe să spui: „Ştiu să fiu smerit” – eşti gata să fii jertfit în felul acesta? Eşti gata să nu fii nici măcar cât o picătură de apă într-o găleată, să fii atât de nesemnificativ, încât nimeni să nu-şi amintească de slujirea ta? Eşti gata „să cheltuieşti şi să te cheltuieşti”, să nu cauţi să fii slujit, ci tu să slujeşti? Unii sfinţi nu pot să facă muncă de slujitor şi să rămână sfinţi, pentru că simt că această slujire este sub nivelul demnităţii lor.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dar cel ce M-ascultă va locui în siguranţă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.” PROVERBE 1:33

In viaţa noastră agitată, ne luăm atât de puţin timp ca să ascultăm pe Dumnezeu! şi totuşi, nu este El Tatăl nostru? Nu suntem noi copiii Lui? Nu este El Domnul nostru şi nu suntem noi robii Lui? Nu este El Căpetenia noastră, Căpetenia desăvârşirea credinţei noastre? Neglijând să-L ascultăm, El nu ne mai asigură binecuvântările unei vieţi fericite şi pline de pace. Pentru a-L asculta, trebuie mai întâi să facem linişte înaintea Lui. Intr-o lume gălăgioasă cu o mie şi unul de glasuri, în care domneşte agitaţia, în care mulţimile se frământă ca zgomotul unor ape mari ale căror valuri furioase mătură totul înaintea lor… ce taină dumnezeiască este de a avea sufletul liniştit si în părtăşie cu Dumnezeu! Agitaţia şi zarva legiunii de glasuri care parcă ar vrea să ne acopere, ne face să simţim nevoia de a ne retrage lângă Dumnezeu, în liniştea prezenţei Sale, căutând cel mai potrivit timp pentru a înţelege glasul Lui dulce şi delicat care ne descopere voia Sa. Pentru copilul lui Dumnezeu, acesta este cel dintâi lucru de dimineaţă; a-l neglija, este un semn clar al slăbirii spirituale. Apoi, în mijlocul zilei, de ce să nu punem deoparte măcar cinci, zece minute? Iar seara, El să fie Acela care are ultimul cuvânt, cu El să terminăm ziua, revizuind înaintea Lui felul cum am trăit, mulţumindu-I pentru binecuvântările şi harul pe care ni l-a dat şi cerându-I iertare pentru neglijenţele şi greşelile făcute, fie ştiute, fie neştiute. Ce liniştiţi şi în pace mergem atunci să ne odihnim!”. Cel ce M-ascultă…” Dumnezeul nostru ştie tot, înţelepciunea Sa nemărginită şi dragostea Lui de nepătruns fac parte din moştenirea noastră în Domnul Hristos. El vrea să-L ascultăm când ne vorbeşte prin Cuvântul Lui şi să aplicăm în viaţă ce ne spune. Nu este nici o situaţie din viaţa noastră pentru care să nu avem un îndemn, o mustrare, o poruncă sau mângâiere în sfântul Lui Cuvânt. Ascultarea noastră este slava Lui iar pentra noi această ascultare este garanţia unei vieţi şi puteri nezdruncinabile. Trecem acum prin împrejurări care ne tulbură şi par să ne acopere de deznădejde? Să facem linişte înăuntrul sufletului nostru, să ne retragem în singurătate cu Dumnezeu şi acolo să-I spunem Lui tot, dar absolut tot şi apoi să tăcem şi să-L lăsăm pe El să ne vorbească cu glasul Lui duios şi plin de înţelegere faţă de noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

Deşteaptă-te tu care dormi!” Efeseni 5:14

Am meditat asupra acestui cuvânt. Cum începe în viaţa duhovnicească somnul? Cum poate veni aceasta la un copil al Lui Dumnezeu, care a devenit fericit şi viu? Gândindu-mă la aceasta, mi-am adus aminte de starea mea când am venit acasă de la serviciu obosit; dacă urma ora de rugăciune, sau de studiu, mă gândeam: în starea mea este cu neputinţă să particip. Şi dacă totuşi mă hotăram să merg, îmi dădeam seama că nicăieri nu pot să mă odihnesc mai bine ca la Adunare. Pe drumul către casă mă simţeam ca şi când atunci m-aş fi trezit. Cel care neglijează orele de rugăciune, sau de studiu, rămânând acasă, poate observa că în curând îl ia somnul, iar pe urmă moartea. Pentru orele de rugăciune, oamenii sunt mai puţin entuziasmaţi, ca pentru orele de studiu, spunând: şi acasă pot să mă rog! Da, Dumnezeu doreşte să mă rog acasă, dar vrea să ne rugăm şi împreună. Cel care nu are timp să participe la ora de rugăciune, nu merită numele de creştin. Unii sunt grăbiţi să se scuze. Este imposibil să particip, am de îndeplinit datorii încredinţate mie de Dumnezeu acasă. Dacă un asemenea om ajunge la viaţă, nu mai lipseşte de la nicio oră de rugăciune, sau studiu. Înainte tot timpul găsea scuze. Scuzele sunt ca nişte somnifere, te ameţesc şi vin de la cel rău. Sunt unii care caută deseori să se scuze, şi pentru aceasta inventează tot felul de scuze. Un asemenea individ mi-a spus: dacă ora de studiu n-ar fi în casa aceea, am veni şi noi. Nu, cel care nu vine oriunde nu e dispus să meargă nicăieri.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DREPTATEA SATISFĂCUTĂ

Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi. Exodul 12.13

Pentru noi, a vedea preţiosul sânge al Domnului Cristos este o mângâiere; pentru siguranţa noastră, trebuie ca Dumnezeu să-L vadă. Chiar când eu nu sunt în stare să-L privesc, El îl vede şi nu mă osândeşte, din cauza sângelui. Şi, dacă în acest sânge eu nu găsesc toată siguranţa pe care aş putea-o avea şi pe care ar trebui s-o am, sunt totuşi în completă siguranţă, căci ochiul Domnului vede clar. Şi acest ochi este neîncetat fixat asupra însângeratei jertfe. Ce pricină de bucurie pentru noi! Dumnezeu cunoaşte plinătatea nesfârşită şi înţelesul adânc ascunse în această moarte. Privind creaţiunea în dezvoltarea sa, El a recunoscut că „era foarte bună”. Ce va fi spus El atunci în faţa răscumpărării, la îndeplinirea desăvârşită a acestei ascultări depline chiar până ia moarte, a Fiului Său prea iubit? Cum am putea descrie cu câtă bunătate îl priveşte El pe Domnul Isus, prezentându-se El însuşi ca jertfa fără pată, ca o mireasmă plăcută? Pentru aceasta noi rămânem într-o linişte senină, căci jertfa şi Cuvântul Dumnezeului nostru ne dau o perfectă siguranţă. El va trece pe lângă noi fără a ne osândi, pentru că nu L-a scutit pe Slăvitul nostru înlocuitor. Dreptatea şi dragostea îşi împreună mâinile pentru a da o mântuire veşnică tuturor acelora care se află sub sângele stropit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în DUMNEZEU, prin Domnul nostru ISUS CRISTOS, prin care am căpătat împăcarea. Romani 5.11

Înaintea împăcării trebuie să fi fost o duşmănie. Noi eram duşmanii Lui Dumnezeu, de aceea peste faptele noastre rele, peste păcatele noastre se aşternea blestemul. Unica şi inevitabila lor urmare era moartea. În vederea unei împăcări, ţinând seama de dreptatea lui Dumnezeu, trebuia achitată mai întâi plata păcatului. De aceea când Noul Testament vorbeşte de împăcare, vorbeşte totdeauna de moartea Domnului în trupul Său. Acest adevăr este arătat în Romani 5.10: „când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin MOARTEA Fiului Său.” În Efeseni 2.16 ne este spus că Domnul a împăcat cu Dumnezeu „pe cei doi (evrei şi neamuri) într-un singur Trup.” Iar la Coloseni 1.21: „El ne-a împăcat acum prin trupul lui de carne, prin moartea Sa.” În 2 Corinteni 5 ne este arătat că Dumnezeu era în Cristos ca să împace lumea cu Sine Însuşi. „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2.24). Dar mai mult: Ca om în trup a fost făcut PĂCAT. Datorită vrăjmăşiei faţă de Dumnezeu El a fost pus deoparte, ca prin judecată, noi care odinioară am fost duşmani, să primim împăcarea. Aceasta-i în ÎNTREGIME lucrarea lui Dumnezeu în Cristos Isus; noi n-am putut face nimic şi nici nu puteam să ne împăcăm cu Dumnezeu prin noi înşine. Ce har minunat că Dumnezeu nu are nimic să ne reproşeze pentru starea noastră veche, ba mai mult ne-a dat Duhul Său. „Duhul care vine de la Dumnezeu ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu” (1 Cor. 2.12). Da, către noi El spune ca odinioară către Avraam: „Scoală-te străbate ţara în lung şi în lat căci ţie ţi-o voi da.” Sfinţenia vieţii unită cu o supunere adâncă a sufletului trebuie să izvorască din adevărata părtăşie cu suferinţele lui Cristos; căci nu se poate ca răul moral şi suferinţele sufleteşti să poată sta în faţa acestor suferinţe.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, către Tine mă mtorc, către Tine. Nu sunt decât un pribeag fără casă până când Tu nu mă atingi cu siguranţa păcii Tale, cu simţământul dulce al iubirii Tale.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.»   Galateni 2,20

A fost viaţa ta de credinţă fără putere până acum? Nu ai experimentat biruinţa? Dacă răspunsul este afirmativ, motivul unei astfel de trăiri este tirania eului. Răstigneşte eul tău mândru, ipocrit şi egocentric împreună cu Isus pe cruce! Trebuie să ai curajul să te laşi crucificat împreună cu El. Lucrul acesta trebuie să devină pentru tine o realitate sigură, aşa cum a fost şi faptul istoric al morţii lui Isus pe cruce. O astfel de credinţă îţi cere Domnul. Oamenii din jurul tău te vor provoca, te vor ispiti, vor apela la mândria şi ambiţia ta, te vor înşela, vor fi nerecunoscători, te vor dispreţui, te vor defăima — zi de zi. Toţi sunt însă doar instrumente în mâna lui Dumnezeu pentru a te testa dacă ai fost crucificat împreună cu Isus. Şi dacă această crucificare spirituală a ta este reală, vei descoperi că vei reacţiona ca Isus care, atunci când a fost provocat să coboare de pe cruce a rămas acolo suferind în tăcere. Acesta este secretul! Doar atunci familia ta, întreg anturajul tău se vor schimba pentru că tu vei fi schimbat, iar viaţa ta de credinţă nu va mai fi slabă şi fară putere, pentru că din teorie seacă se transformă în realitate vie. Curăţirea de propriul tău eu înseamnă acceptarea lui Isus. Adevărata viaţă o vei găsi atunci când o vei urî pe a ta şi vei fi gata să o jertfeşti. 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. 1 Ioan 4:14

Este liniştitor gândul că Isus Christos nu a venit fără permisiunea, autoritatea, consimţământul şi ajutorul Tatălui. El a fost trimis de Tatăl ca să fie Mântuitorul omenirii. Noi suntem în stare să uităm că, dacă sunt deosebiri între persoanele Trinităţii, nu sunt în nici un caz deosebiri de onoare. Atribuim de multe ori onoarea mântuirii noastre, sau cel puţin a înfăptuirii ei, mai mult lui Isus Christos decât Tatălui. Aceasta este o mare greşeală. Şi ce dacă Isus a venit? Nu a fost trimis de Tatăl? Dacă a vorbit minunat, nu a fost din cauză că Tatăl a turnat har pe buzele Sale ca să poată fi solul noului legământ? Cel care cunoaşte relaţia dintre Tatăl, Fiu şi Duhul Sfânt, nu îi aşează niciodată pe unul înaintea altuia. Îi vede la Betleem, la Ghetsemani şi la Calvar, angajaţi în mod egal în lucrarea de mântuire. Creştine, ţi-ai pus încrederea în Omul Isus Christos? Ţi-ai încredinţat viitorul în mâinile Lui? Te-ai unit cu El în părtăşie? Dacă da, află că te-ai unit cu Dumnezeul cerurilor. De vreme ce tu şi Omul Isus Christos sunteţi fraţi, şi aveţi o tovărăşie strânsă, eşti unit prin aceasta cu Dumnezeul Cel Veşnic, şi „cel îmbătrânit de tile” (Daniel 7:9, 13, 22) este Tatăl şi Prietenul tău. Te-ai gândit vreodată la adâncimea iubirii lui Iehova, când Dumnezeu Tatăl şi-a echipat Fiul pentru marea lucrare a harului? Dacă nu, gândeşte-te astăzi. Tatăl L-a trimis! Meditează la acest subiect. Gândeşte-te cum a împlinit Isus voia Tatălui. În rănile Mântuitorului muribund, priveşte dragostea marelui Eu Sunt. Lasă orice gând privitor la Isus să fie legat Dumnezeul Veşnic, fiindcă „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă” (Isaia 53:10).

 

Seara

In vremea aceea Isus a luat cuvântul. Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul”. Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată” (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine Îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era întro continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El. Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt. Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nu plecaţi în fugă. (Isaia 52:12)

Eu nu cred că am început măcar să înţelegem puterea minunată care stă în a fi liniştit. Noi suntem aşa de grăbiţi, făcând mereu câte ceva, că suntem în pericolul de a nu-I lăsa lui Dumnezeu oportunitatea de a lucra. Poţi fi sigur că Dumnezeu nu ne va spune niciodată: „Opreşte-te!”, „Stai liniştit!” sau „Fii liniştit!”, dacă nu are de gând să facă ceva. Aceasta e problema noastră în ce priveşte viaţa creştină; noi vrem să facem noi ceva ca să fim creştini, în loc să-L lăsăm pe El să lucreze în noi.Gândeşte-te cât de nemişcat stai când ţi se face o poză, în timp ce fotograful prinde imaginea ta pe film. Dumnezeu are un scop etern pentru noi: ca să fim „asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29). Dar ca să se întâmple aceasta, noi trebuie să stăm liniştiţi. Auzim atât de multe astăzi despre a fi activi, dar poate că avem nevoie să învăţăm ce înseamnă să fim tăcuţi. din Crumbs

 

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!

Nu consideraţi aceste zile – aceste zile de aşteptare – ca fiind rele!

Cel ce te iubeşte cel mai mult, Cel ce-ţi plănuieşte drumul,

N-a uitat de marea ta nevoie de astăzi!

Şi, dacă El aşteaptă, e sigur că El aşteaptă să-ţi arate

Ţie, copil al Lui preaiubit, dragostea profundă a inimii Lui.

 

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!

Voi doriţi mult să cunoaşteţi voia Domnului vostru drag!

În timp ce gânduri pline de nelinişte vor să se furişeze înăuntru,

Căutând să distrugă, pentru că El întârzie –

Convinge-te pe tine însuţi, în simpla credinţă, să te odihneşti

Pe faptul că El, care ştie totul şi te iubeşte, va face

ce e cel mai bine.

 

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!

Să nu faceţi nici un pas, nici măcar unul,

Până nu se deschide calea Lui. Atunci, ah, atunci, ce bine e!

Ce bucurie în inima ta, şi ce iuţi sunt paşii tăi atunci,

Ce puternic eşti înăuntrul tău atunci, ah, atunci!

Şi zilele de aşteptare nu mai par atât de lungi atunci.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 36.1-21

Continuând cuvântarea, Elihu îl îndreptăţeşte pe Dumnezeu (v. 3), combătând cele două idei false cu privire la El.Întâi întăreşte faptul că, în ciuda atotputerniciei Sale, Creatorul Se interesează de făptura Sa şi nu o dispreţuieşte deloc (v. 5). Cel drept (credinciosul) se bucură de grija Sa deosebită. Ochii Săi veghează fară încetare şi asupra celui pe care îl înalţă (v. 7) şi asupra celui peste care trimite încercări (v. 8).Apoi spune cu hotărâre că Dumnezeu nu acţionează niciodată într-un fel capricios, cum lăsase Iov să se înţeleagă. Permiţând încercarea, El urmăreşte un scop bine definit: să le arate alor Săi ce au făcut, să le deschidă urechile spre disciplină şi să-i motiveze să se întoarcă, dacă au înfăptuit nedreptate. Disciplina formează discipolii (ucenicii); supunerea modelează supuşii. Evrei 12.7 ne aminteşte că disciplina este rezervată pentru ,fiii lui Dumnezeu”, aşa cum şi părinţii îşi disciplinează propriii copii, nu pe ai altora. Disciplinarea este o dovadă a relaţiei noastre cu Tatăl. Dar, conform aceluiaşi pasaj (Evrei 12.5,6), sufletul care este sub disciplină poate ori să o nesocotească, neascultând de ea sau neacordându-i nicio importanţă (v. 12; comp. cu 5.17), ori, dimpotrivă, să-şi piardă curajul, uitând că cea care a pregătit disciplina este credincioşia dragostei Domnului (Psalmul 119.75). Există şi o a treia atitudine, iar aceasta este cea bună: de a ne lăsa exersaţi prin disciplină, altfel spus, de a ne întreba cu ce scop a trimis-o Dumnezeu în calea noastră (Evrei 12.11).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Duhul a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!” Filip a alergat… Faptele 8:29, 30.

O IMAGINE A ASCULTĂRII Text:Faptele 8:26-40

Poate că nici un animal nu dă dovadă de atâta ascultare ca şi câinele ciobănesc australian. Când vine vremea ca turma să fie mutată dintr-o păşune în alta, câinii aceştia dresaţi, lucrează în perfectă armonie cu ciobanii, pentru a le face pe aceste animale şovăielnice să se ducă la locul dorit. Ciobanul umblă călare, iar câinii aleargă voioşi alături de el. Apoi el da o comandă şi câinii încep să pună în mişcare turma de oi. Comenzile pentru câini se dau prin fluieratul ferm din fluier şi prin porunci scurte, la care câinii răspund cu o perfectă ascultare. Ciobanul, supraveghind întreaga turmă, vede oile care rămân în urmă sau care o iau razna. Comenzile sale scurte, clare, transmit voia sa câinilor şi ei le aduc înapoi în turmă cu o ascultare fără întârziere. Cristos, stăpânul nostru, Cel care ne conduce, este cel ce dă comenzile. Si nu trebuie să ne întrebăm ce doreşte El să facem. Dumnezeu Şi-a revelat voia Sa prin Biblie. Din moment ce învăţăm principiile şi poruncile ei specifice, pe care ni le face de cunoscut Duhul Sfânt, nu avem decât să le ascultăm, întocmai şi fără comentarii. Şi când facem astfel, lucrarea Sa în mijlocul poporului Său este dusă la îndeplinire. Reacţia lui Filip la porunca Duhului Sfânt a fost imediată. El n-a aşteptat o nouă poruncă sau un avertisment.A fugit după carul famenului etiopian şi l-a găsit citind Scripturile. Dacă Filip ar fi ezitat, poate că ar fi pierdut ocazia să-l conducă la Cristos. Să fim gata întotdeauna să-L ascultăm pe Dumnezeu!   D.C.E.

    Ce-nseamnă să fiu al Tău, mă-nvaţă.
    Iubire, credincioşie, lepădare de sine,
    Slujire sfântă, predare pe viaţă,
    Ascultare fără rezerve de Tine

Cel mai potrivit răspuns la binecuvântarea nemeritată este ascultarea necondiţionată

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul” (Psalmul 19:7)

Succesul lumesc te poate secătui, dar există ceva ce nu te va face să te simţi aşa: „Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul”. Ţi s-au năruit toate planurile? Ţi-ai distrus viaţa? Ai nevoie de călăuzire? Citeşte următoarele: „mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor” (v. 7). Oare lucrurile despre care credeai că-ţi vor aduce fericirea au ajuns să-ţi aducă nefericirea? Citeşte următoarele: „Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima” (v. 8). Ţi-ai pierdut direcţia şi te întrebi încotro s-o apuci şi ce să faci cu viaţa ta? Citeşte următoarele: „poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii” (v. 8). Răspunsurile pe care le cauţi se găsesc în Biblie. David a fost un soldat de elită, un rege îndrăgit şi un om care avea acces la toate bogăţiile pe care şi le-ar fi dorit. El a descoperit însă că aceste lucruri nu aduc bucurie de durată. În schimb, a descoperit că „frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare” (v. 9-11). Care a fost problema lui David? „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari” (v. 12-13). Care a fost soluţia pentru David? Citirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu, hrănirea sufletului Său cu el şi viaţa trăită conform acestui standard.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Şi oamenii cetății iau zis lui Ioas: „Scoate afară pe fiul tău, ca să moară, pentru că a dărâmat altarul lui Baal şi pentru că a tăiat aşera care era lângă el”. Şi Ioas a zis tuturor celor care stăteau lângă el: „Vreți voi săl apărați pe Baal? Sau vreți voi săl salvați? Cinel va apăra să moară până dimineață. Dacă el este dumnezeu, să se apere singur, pentru că iau dărâmat altarul”.  Judecători 6.30,31

Judecătorii lui Israel – Ghedeon (4) – Dărâmarea altarului lui Baal

După întâlnirea sa cu Îngerul Domnului, Ghedeon a zidit un altar Domnului, pe care la numit Iahve Şalom (Domnul păcii). Acum însă, înainte ca Dumnezeu săl poată folosi în mod public, Ghedeon trebuie să fie credincios în casa lui. Cum putea el săi înfrunte pe vrăjmaşii Domnului, când altarul lui Baal se afla în casa tatălui său, fiind obiectul închinării oamenilor din cetate? Altarul Domnului nu poate sta niciodată alături de altarul unui idol.Ascultând de Domnul, Ghedeon a urmat instrucțiunile Lui. A folosit taurul tatălui său pentru a dărâma altarul lui Baal din casa acestuia, a tăiat aşera de lângă el, a zidit un altar Domnului pe vârful întăriturii, a folosit lemnul aşerei pentru foc şi a jertfit taurul pentru Domnul.Însă, pentru că ia fost frică să facă aceste lucruri ziua, lea făcut noaptea. Slăbiciunea şi teama îl caracterizau pe Ghedeon, însă, prin îndurarea lui Dumnezeu, el a ascultat, folosind zece dintre slujitorii săi pentru al ajuta. Dumnezeu prețuieşte ascultarea noastră şi este îngăduitor cu slăbiciunile şi cu temerile noastre. El apreciază onestitatea.Adevărul iese întotdeauna la iveală. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Poziția pe care o luăm pentru Domnul şi împotriva lumii va deveni cunoscută. Remarcați faptul că Ghedeon na avut nevoie să se apere pe sine! Dumnezeu a făcut ca altcineva săi ia apărarea. Tatăl său a fost, ca să zicem aşa, primul său convertit. Acum Duhul lui Dumnezeu vine peste Ghedeon, iar familia sa, a abiezeriților, seminția sa, a lui Manase, şi alte trei seminții se adună la el.E. P. Vedder, J

 

Sămânţa Bună

 

… oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea … 1 Ioan 5.4

Floarea albă

Un grup de turiști a vizitat o mină de cărbuni. La intrarea în mină creștea o plantă cu flori albe, strălucitoare. Vizitatorii s-au mirat de faptul că această floare albă, înconjurată de praf negru de cărbune, rămăsese așa de curată și de albă. Un miner aruncă o mână de praf de cărbune peste floarea albă, dar niciun firicel de praf nu se prinse de floare. Petalele ei păreau acoperite cu o „glazură” care respingea particulele de murdărie. Dumnezeu, Creatorul, a creat astfel această floare, ca să rămână albă ca zăpada în mijlocul norilor negri de praf de cărbune.Fiecare om, care se întoarce la Domnul Isus, primește prin nașterea din nou o „natură nouă”, adică viață nouă, dumnezeiască. Această „natură nouă” a unui credincios se aseamănă acestei flori albe: ea nu poate fi „murdărită” de păcatul din jurul nostru, pentru că răul nu poate găsi niciun punct de contact în ea.Natura veche este încă în noi și ea ne conduce mereu la păcat. De aceea este necesar să stăm aproape de Domnul Isus pentru a rămâne păziți. Din propria noastră putere nu reușim acest lucru, dar viața nouă din noi posedă capacitatea de a învinge răul.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Măreţia dominatoare a puterii Sale

Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.

2 Corinteni 5:14

Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa. Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui. Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod. Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Rugaţi-vă neîncetat.” 1TESALONICENI 5:17

Rugăciunea nu este numai pentru credincioşii cu experienţă sau cu o oarecare vechime în credinţă. Tesalonicenii erau întorşi la Dumnezeu numai de câteva luni când Pavel le scria prima epistolă. Totuşi el le spune: „rugaţi-vă neîncetat.” Ba chiar mai mult! El, marele apostol prin a cărui vestire a Evangheliei ei s-au convertit, a pus mare preţ pe rugăciunile lor de mijlocire. „Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi” (1 Tes. 5:25)! Din aceasta putem vedea ce valoare mare are rugăciunea şi cât de mult o apreciază Dumnezeu. Deşi în dragostea Lui, El nu ne dă totdeauna ce-i cerem, totuşi, El ne dă pacea Lui. „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Ce vrea să spună Duhul Sfânt aici? Chiar dacă nu primim orice cerem, primim însă pacea Lui adâncă şi atunci inimile şi gândurile noastre nu vor umbla răzleţe şi nedisciplinate cerând orice ne trece prin minte, nici nu ne vom răzvrăti că nu am primit ce am cerut, ci vom rămâne în pace, aşteptând ca Dumnezeu să lucreze cum crede El de cuviinţă. Rugăciunea este expresia unei vieţi noi care vine de la Dumnezeu, şi care realizează dependenţa de Sursa care o inspiră. Când Pavel s-a întors la Dumnezeu, Domnul i-a spus lui Anania: „Iată că el se roagă” (Fapte 9:11). Aceasta era dovada că a fost schimbat, semnul că el a primit o viaţă nouă, o viaţă care era în atârnare de Dumnezeu. Viaţa cea nouă simte această dependenţă exact ca un copil nou născut care depinde de părinţii lui si care nu poate spune altceva decât să plângă, dar există o mamă care înţelege totul, ştie de ce plânge copilul şi se ocupă de el. Cuvântul lui Dumnezeu consacră nenumărate locuri cu privire la rugăciune şi multe exemple de rugăciuni ascultate. „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat… trei ani şi jumătate.” (Iacov 5:17). Rugăciunea este respiraţia spirituală a sufletului nostru şi dovada că suntem vii. Cine neglijează rugăciunea, nu numai că se lipseşte singur de binecuvântările lui Dumnezeu materiale şi spirituale, dar nu poate fi de folos nici pentru sine, nici pentru lucrarea lui Dumnezeu, „…roagă-te în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti.” (Mat.6:6)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi, cu suspine negrăite.”

Romani 8:26

Dacă Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine, înseamnă că suntem în necaz. Este ceva ce trebuie schimbat, dacă Duhul suspină, atunci suspină şi Fiul Lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Ei sunt una. Este o nevoie comună care îşi are efectul asupra Tatălui, Fiului şi a Sfântului Duh, precum şi asupra copiilor Săi în care locuieşte. Este foarte important ca să venim cu nevoile noastre Înaintea Lui Dumnezeu. Nu pricepem aceasta cu mintea, dar Domnul aceasta doreşte de la noi, important este ce facem noi.S untem atenţionaţi de multe ori să ne rugăm şi să credem. Duşmanul trebuie învins, atât în locurile de sus, cât şi pe pământ. De aceea este important ce face Biserica pe pământ.

Pentru mulţi problema pâinii, a existenţei a devenit primordială. Aceasta se poate vedea în rugăciunile lor tot mereu: „Binecuvântează-mi lucrarea! Dă-mi Tu, Doamne, succese!” Dar noi avem alte lupte de dat în lumea aceasta. Copiii Lui Dumnezeu, care au legătură cu EL, au de a face cu multe alte lucruri. Mulţi creştini se roagă ca lumea să se pocăiască, sau casa lor să ajungă la credinţă. Aceasta este bine, este şi dorinţa Domnului ca fiecare om să fie ajutat. Dar priviţi la Pavel, care cu mult mai mult se roagă pentru credincioşi, decât pentru lume. Duhul Lui Dumnezeu a fost cu el şi l-a condus. El avea lumină, şi astfel a văzut mai mult ca alţii. A văzut cum copiii Lui Dumnezeu sunt jefuiţi, cum pot fi îndepărtaţi de la har prin faptele Legii, pierzându-L astfel pe Hristos. De aceea se roagă atât de mult ca cei credincioşi să nu fie înşelaţi de vorbe amăgitoare, filosofii şi învăţături omeneşti.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL SE VA ÎNTOARCE

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” Ioan 14.18

Domnul a plecat, dar nu ne-a lăsat orfani. El, Mângâierea noastră, a plecat, dar nu suntem fără mângâiere, căci Se va întoarce. Domnul Isus este pe drum. El a spus: „Voi reveni”, nu poate împiedica venirea Sa, nici s-o întârzie cu nici un minut. Venirea Sa este numai pentru ai Săi, prin aceasta sunt ei mângâiaţi. Când se întâmplă să pierdem sentimentul că El este de faţă, ne mâhnim, dar nu ca şi cum n-am avea nădejde. Poate că Domnul nostru ne-a ascuns (şi-a întors) faţa pentru un timp, în mânia Sa; dar va reveni cu tot harul Său, dacă ne smerim iar, pentru a nu-L mai supăra. O Doamne! vino mai curând! Noi suspinăm aici, în lipsa Ta, după reîntoarcerea Ta şi blândul Tău surâs! Când vei veni la noi? Suntem siguri că Tu trebuie să te reîntorci; dar vino repede, ca o căprioară sau ca puiul de cerb. Nu întârzia. Dumnezeul nostru!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.” 2 Corinteni 5.2-3

Câte oftări nu ne smulg necazurile şi greutăţile ce intervin în trupul acesta chiar şi pentru noi credincioşii. Unii au primit pe drumul vieţii lor o durere care din când în când parcă îi frânează şi le fură toată bucuria vieţii. Ce mângâiere că aceste dureri şi greutăţi ne sunt trimise de Dumnezeu şi Tatăl nostru. Dacă le luăm din mâna Lui atunci ele devin adevărate binecuvântări. Căci „noi ştim că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce sunt iubiţi de Dumnezeu.” În lumina acestei făgăduinţe găsim mângâiere în toate durerile noastre. Dar ceea ce este dureros la copiii lui Dumnezeu, este prezenţa firii pământeşti care caută să micşoreze şi să distrugă savurarea de către credincioşi a bucuriei în Domnul Cristos. Şi Pavel oftează în acest trup, dar exprimă totodată şi o înştiinţare. Cineva poate fi îmbrăcat şi totuşi să fie găsit dezbrăcat. Este un lucru foarte serios – înseamnă că cineva poate să aibă o mărturie bună şi totuşi să nu aibă viaţă din Dumnezeu. Ce grav este acest lucru! O de s-ar cerceta fiecare, ca să ştie care este situaţia lui, personală. Numai prin naşterea din nou se poate deveni copil al lui Dumnezeu. Ce mângâiere este în această nădejde: „să fim îmbrăcaţi peste acest locaş.” Aceasta se va întâmpla când Domnul Isus va veni la Mireasa Sa pentru a o lua în slavă. Toţi mântuiţii vor primi trupul slavei în care nu va mai exista nici o slăbiciune, nici o durere sau greutate. În această stare vom fi pentru totdeauna cu Domnul în fericire. Care e starea ta? Eşti mântuit? Dacă nu, atunci nu mai amâna! Veniţi la Isus Cristos. El a adus în Persoana Sa aceste bunuri veşnice care se numesc: iertarea păcatelor, pacea inimii, împăcarea cu Dumnezeu, bucuria adevărată, viaţa veşnică. Aceste bunuri vrea să ţi le dea chiar acum. Primeşte-le din toată inima!

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, Te slăvesc pentru cuvântul Tău -„Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19) – şi Te laud pentru harul Tău care aşteaptă în timp ce eu dobândesc cu trudă sufletul pe care Tu vrei să-1 dobândesc.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.» Evrei 10,35-36

Să faci voia lui Dumnezeu în permanenţă, să fii ascultător în mod constant iată cheile cunoaşterii şi încrederii că El îşi împlineşte întotdeauna promisiunile. Cheia trăirii a mii de adevăruri este numai Isus Cristos. Fiecare promisiune are în schimb o cheie specială. Să luăm de exemplu pasajul foarte cunoscut din Psalmul 37,4-5: «Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Incredintează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra». In aceste două versete avem două promisiuni şi trei chei ale cunoaşterii. Voinţa lui Dumnezeu, cheia promisiunii din versetul 4 este ca «Domnul să-ţi fie desfătarea». Prioritatea cea mai mare o are El, Domnul, abia apoi urmăm noi. Dorinţa noastră sinceră de a-L căuta pe El este răsplătită prin împlinirea tuturor dorinţelor sfinte – lucru pe care Dumnezeu îl face cu bucurie: «… El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima». Să ne uităm acum la versetul şi la promisiunea că «El va lucra». Care sunt cele două chei de care avem nevoie pentru ca El să «aibă grijă» de noi? Prima: «Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului» şi a doua: «Încrede-te în El». 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cum iubeşte Domnul. Osea 3:1

Credinciosule, priveşte în urmă şi gândeşte-te la calea pe care te-a condus Domnul prin pustie — cum te-a hrănit şi îmbrăcat în fiecare zi, cum ţi-a răbdat neascultarea şi cârtelile şi dorul după oalele cu carne ale Egiptului; cum a despicat stânca ca să te adape, şi cum te-a hrănit cu mană din cer. Gândeşte-te că harul Său ţi-a fost îndestulător în toate necazurile – sângele Său a fost iertare pentru păcat, toiagul şi nuiaua Sa te-au mângâiat. După ce ai privit dragostea Domnului în trecut, asigură-te că o s-o „priveşti şi ‘în viitor, fiindcă legământul lui Christos şi sângele Său nu pot rămâne niciodată îngropate în trecut. Cel care te-a iubit şi te-a iertat nu va înceta niciodată să te iubească şi să te ierte. El este Alfa, şi tot El va fi şi Omega. El este începutul, şi tot El va fi sfârşitul. De aceea, aminteşte-ţi că atunci când treci prin „valea umbrei morţii” nu trebuie să te temi de nici un rău, fiindcă El este cu tine. Când traversezi apele învolburate ale Iordanului, nu te înspăimânta, fiindcă moartea nu te poate despărţi de dragostea Lui. Când intri în misterul veşniciei, nu tremura „căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39). Suflete, nu te-ai înviorat în dragoste acum? Nu te-a făcut Scriptura să-L iubeşti pe Isus? Nu ţi s-a aprins inima zburând deasupra nesfârşitelor câmpii ale dragostei cereşti, şi nu ai găsit plăcere în Domnul Dumnezeul tău? Cu siguranţă că atunci când ne gândim „cum iubeşte Domnul” ni se aprind inimile şi dorim să-L Iubim tot mai mult.

Seara

Un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.

Iosua 20:34

Se spune că în ţara Canaanului cetăţile de scăpare erau aşezate în aşa fel încât orice om să poată ajunge la adăpost în cel mult jumătate de zi. In mod asemănător, cuvântul salvării este astăzi aproape de noi. Isus este Adăpostul de astăzi, şi distanţa până la El este scurtă. Trebuie doar să renunţăm la meritele noastre şi să-L înălţăm pe Isus să fie totul în toate. In ceea ce priveşte drumurile spre cetăţile de scăpare, se spune că erau întreţinute cu grijă. Se construiau punţi peste râuri şi se îndepărta orice obstacol, pentru ca omul care fugea să poată înainta cu uşurinţă. Odată pe an, bătrânii cetăţii mergeau de-a lungul drumului şi îl controlau, veghind ca nimic să nu împiedice sau să întârzie fuga celui care pentru care orice minut în plus însemna moartea. Cât de grijuliu îndepărtează făgăduinţele Evangheliei pietrele din drumul nostru! Oricând ajungem la răscruce sau la o fundătură, vedem în faţa noastră indicatorul pe care scrie „Spre cetatea de scăpare!” Aceasta este o imagine a drumului spre Isus Christos. Nu este drumul întortocheat al legii. Nu îţi cere să asculţi de reguli nesfârşite; este un drum pe care scrie „crede şi vei trăi” (vezi Ioan 20:31). Este un drum atât de greu, încât nici un om care se îndreptăţeşte pe sine însuşi nu poate ajunge la capăt, dar atât de uşor, încât orice păcătos care îşi recunoaşte păcatul ajunge în ceruri. In trecut, ucigaşul era în siguranţă când ajungea în împrejurimile cetăţii. Nu era necesar să treacă zidul, fiindcă suburbiile ofereau suficientă protecţie. învaţă din asta că e de ajuns să te atingi de veşmântul lui Christos şi vei scăpa nevătămat; dacă te vei prinde de El cu o „credinţă cât un grăunte de muştar” (Matei 17:20) vei fi în siguranţă.O picătură de har este de-ajuns să nimicească tot ce e păcat. Nu pierde timpul. Nu zăbovi pe drum, fiindcă „răzbunătorul sângelui” este iute de picior; se poate să fie pe urmele tale chiar acum, în pacea înserării.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Eu te voi sui pe înălţimile ţării. (Isaia 58:14)

Una din primele legi ale aerodinamicii este că zborul împotriva vântului produce o creştere rapidă a altitudinii. Aripile avionului îl fac să se ridice mai mult când zboară împotriva vântului. Cum a fost învăţată această lecţie? A fost învăţată privind cum zboară păsările. Dacă o pasăre zboară pur şi simplu de plăcere, ea zboară în direcţia vântului. Dar dacă simte un pericol, se întoarce împotriva vântului ca să ia altitudine, şi zboară spre soare. Suferinţele vieţii sunt vânturile lui Dumnezeu. Câteodată ele bat împotriva noastră şi sunt foarte puternice. Sunt uraganele Lui, ducând vieţile noastre spre nivele mai înalte, spre cerurile Lui. Îţi aminteşti o zi de vară când căldura şi umiditatea erau atât de asupritoare încât cu greu mai puteai respira? Dar a apărut un nor negru la orizont şi a crescut din ce în ce mai mare, până când, deodată, a adus o binecuvântare bogată lumii tale. Furtuna s-a dezlănţuit, fulgerele au strălucit şi tunetele au bubuit. Furtuna a acoperit cerul tău, atmosfera era curăţată, o nouă viaţă era în aer, şi lumea ta s-a schimbat. Viaţa umană funcţionează exact pe acelaşi principiu. Când apar furtunile vieţii, atmosfera este schimbată, purificată şi umplută cu noua viaţă, şi o părticică de cer este adusă jos pe pământ.

Înfruntarea obstacolelor ar trebui să ne facă să cântăm. Vântul îşi găseşte glasul nu când suflă în rafale peste o mare deschisă, ci când este oprit de ramurile întinse ale unui pin sau când se loveşte de corzile unei harpe eoliene. Numai atunci harpa are cântece pline de putere şi de frumuseţe. Trimite-ţi sufletul, care a fost eliberat, să măture obstacolele vieţii. Trimite-l prin pădurile neînduplecate de durere şi chiar împotriva celor mai mici dificultăţi şi griji ale vieţii, şi va găsi şi el un glas cu care să cânte.

 

Fii ca o pasăre care, oprindu-se din zborul ei,

Se odihneşte pe o crenguţă prea subţire.

Şi simţind că aceasta cedează sub ea, cântă,

Ştiind că ea are aripi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 35.1-16

Din necazurile sale, Iov trăsese trista concluzie că nu merită să încerci să fii drept, pentru că, în cele din urmă, nu eşti cu nimic mai câştigat decât cel care a păcătuit (9.22; 34.9; 35.3). Vai, cum îşi descoperea el acolo adâncul inimii! Părea să dea dreptate insinuării lui Satan: „Oare în zadar (sau: pentru nimic) se teme Iov de Dumnezeu?” (1.9). Era aproape aceeaşi logică a „oamenilor stricaţi la minte” cărora le vorbea apostolul şi care considerau că „evlavia este sursă de câştig” (1 Timotei 6.5; citiţi şi Maleahi 3.14).Patriarhul nostru nu îşi amintea să fi avut până atunci astfel de sentimente în inimă. îşi cunoştea faptele bune, dar nu şi motivele lor tainice. Şi acestea erau departe de a fi întotdeauna bune. Să-I dăm voie Duhului să ne cerceteze prin Cuvânt, pentru a distinge şi a da la iveală intenţiile inimii (Evrei 4.12). Este serviciul pe care Elihu i l-a făcut lui Iov, spunându-i adevărul. Unele lucruri nu sunt plăcute de auzit, dar „rănile făcute de un prieten sunt credincioşie” (Proverbe 27.6; vezi şi Coloseni 4.6). Iar când aceste lecţii importante vor fi fost învăţate, lacrimile, strigătele din necazuri, chemarea în ajutor (19.21) vor face loc „cântărilor în noapte” (v. 9,10).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. 1 Cor. 2:3

Text:1 Corinteni 2:1-5

CARE ESTE SECRETUL CURAJULUI?

Editorul revistei „Parade „, Walter Anderson, a scris o carte intitulată: „Curajul este un cuvânt cu două litere”. Mesajul cărţii este clar şi simplu. Curajul real înseamnă să spui „da” vieţii în loc să te dai înapoi atunci când întâmpini greutăţi. El spune că a avea curaj înseamnă a acţiona cu frică şi nu fără frică. Mai mult ca atât, la un interviu recent luat la „Grand Rapids Press”, el a spus: „Despre toţi oamenii de succes despre care am scris în cartea mea, pot să spun că ei nu numai că au învăţat cum să facă faţă îngrijorărilor sau să trăiască în ele, ei au învăţat să trăiască mai bine chiar din pricina îngrijorărilor.” Apoi descrie o personalitate a vieţii publice care, crede el, a arătat mare curaj şi caracter puternic, tocmai pentru că a spus „da” vieţii după ce a fost umilit şi terfelit înaintea întregii ţări.După descrierea lui Anderson, apostolul Pavel a fost un om de un real curaj. În 1 Corinteni 2, el singur admite că a trăit cu frică, şi nu fără ea (v. 3). El a spus că a fost „plin de cutremur” în timp ce ducea mesajul lui Cristos la oamenii împotrivitori. Cu toate acestea, Pavel ne spune că a învăţat să trăiască mai bine din pricina acestei frici. În timp ce recunoaşte propriile neputinţe şi neajunsuri, ele i-au dat motivele şi ocazia de-a depinde de puterea Duhului lui Dumnezeu (v. 4). Doamne, Tu doreşti un astfel de curaj pentru copiii Tăi. Ajută-ne să-Ţi spunem „da”, în ciuda temerilor noastre şi a cutremurului ce ne cuprinde. Ajută-ne ca în slăbiciunile noastre să experimentăm puterea Ta. M.R.D.II  

    Când plin de frică şi cutremur 
    Şi sufletul îţi e îngrijorat, 
    Adu-ţi aminte căci curajul vine

    Când frica-n rugi ai transformat.      – D.J.D.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Dacă grăuntele de grâu … moare, aduce multă roadă” (Ioan 12:24)

Iată încă două domenii în care Dumnezeu te-a creat pentru a propăşi:

1) Relaţiile. Din perspectiva relaţiilor, sinele nostru ofilit ne face probleme. Suntem nepăsători când comunicăm cu cineva şi uneori recurgem la sarcasm, la bârfă şi la măgulire. Ne izolăm. Dominăm. Atacăm. Ne retragem. Pe de altă parte, sinele nostru înfloritor caută să-i binecuvânteze pe ceilalţi. Relaţiile sănătoase înviorează. Vom putea să ne facem cunoscute gândurile şi sentimentele în aşa fel încât ceilalţi sunt invitaţi să se deschidă. Suntem grabnici să ne recunoaştem propriile greşeli şi să-i iertăm pe ceilalţi de bunăvoie.

2)Experienţele tale. Dumnezeu te creşte pentru că doreşte să te folosească în planurile Sale de răscumpărare a întregii lumi: de aceea vei vedea că El îţi schimbă experienţele. Eul tău aflat în dezvoltare simte dorinţa de a-şi aduce şi el aportul. Trăieşti cu sentimentul chemării. Fireşte, dorinţa ta lăuntrică de a deveni ceea ce ai fost menit să fii e un ecou al dorinţei lui Dumnezeu de a crea noua făptură. Rabinii se refereau la aceasta prin denumirea tikkun olam – a repara lumea. Concentrat asupra propriei persoane, viaţa ta e cât un grăunte de grâu. Dar dacă i-o dăruieşti lui Dumnezeu, e ca şi cum acel grăunte e aruncat într-un pământ bogat, crescând şi devenind parte a unui proiect mai mare. Domnul Isus a spus: „dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (v. 24-25).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 În credință au murit toţi aceştia, neprimind promisiunile, ci văzândule de departe şi salutândule şi mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.  Evrei 11.13

Care ar fi efectul asupra umblării noastre, dacă am îmbrăţişa cu toată inima măreţul adevăr că suntem părtaşi chemării cereşti? Vedem umblarea practică ce decurge din credinţă în istoria lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov, aşa cum ne arată Evrei 11.1316. În Avraam îl vedem pe cel care a fost chemat să plece spre un loc pe care avea săl primească în stăpânire după aceea. El avea promisiunea unei ţări mai bune, adică a uneia cereşti. Avraam, Isaac şi Iacov au văzut, prin credinţă, acea ţară cerească şi şiau alipit inimile de ea.Rezultatul a fost, în primul rând, că ei au devenit străini şi călători pe pământ. Ei Lau văzut pe Împărat în frumusețea Lui şi au salutat acea țară îndepărtată, iar atracția față de cetatea cerească a tăiat legăturile lor cu pământul. În al doilea rând, fiind străini şi călători, ei au devenit adevărați martori pentru Dumnezeu în această lume, după cum citim: „Cei care spun unele ca acestea arată clar …”. Nu numai că ei au spus aceste lucruri cu gurile lor, însă leau şi manifestat clar prin viețile lor către cei din jur. În al treilea rând, arătând clar prin viețile lor aceste lucruri, ca nişte martori adevărați, ei au scăpat de capcanele vrăjmaşului, care căuta săi atragă din nou în lume, oferindule prilejuri pentru a se întoarce în ea. Ei însă au arătat clar că erau în căutarea unei patrii şi au refuzat orice prilej de a se întoarce în lume.

Ce exemple minunate avem deci în aceşti sfinți ai Vechiului Testament! Noi beneficiem de o chemare cerească întrun fel cu mult mai direct decât ei, fiindcă Hristos Însuşi a venit să ne descopere lucrurile cereşti. Hristos a murit pentru a ne duce în cer şi pentru a ne face potriviți pentru cer. Suntem chemați către cer şi suntem făcuți părtaşi chemării cereşti. Însă ne putem cerceta fiecare inima, întrebândune: Am îmbrățişat această chemare cerească? H. Smith

 

Sămânţa Bună

 

 

Moduri de vedere

Temelia cuvântului Tău este adevărul …Psalmul 119.160

Mulți sunt de părere că omenirea se împarte în pesimiști, optimiști și realiști. Datorită problemelor mari din economie, societate și mediul înconjurător, mulți oameni se îndreaptă mai degrabă spre un model de vedere sceptic. Cine să rezolve toate problemele? Au poate totuși dreptate prorocii despre sfârșitul lumii? Așa se plâng pesimiștii. „Prostii” – așa spun optimiștii. În orice criză se află o șansă! Din toate greutățile, omenirea va ieși întărită. Recunoaște numai potențialul pozitiv în problemă! Există chiar un club al optimiștilor, care nu vor să lase să se apropie nimic negativ de ei. Apoi sunt și realiștii. Ei se străduiesc să aibă o vedere obiectivă asupra lucrurilor, iar în cazul problemelor nici nu le exagerează, nici nu vorbesc frumos despre ele. Dar reușesc așa ceva? Modul cum vede fiecare o problemă este întotdeauna diferit. Educația, mediul, starea de spirit și caracterul influențează judecata. Astfel, tot ce gândește realistul rămâne incomplet. Din fericire, există însă o sursă în care putem găsi un mod de vedere, care corespunde deplin realității. În Biblie, Dumnezeu ne-a explicat cum trebuie să vedem lucrurile. Sentința lui Dumnezeu este pe deplin dreaptă, El nu trece cu vederea nimic. Cine vrea să știe cum se vor desfășura mai departe lucrurile în această lume, cum este într-adevăr omul și cum a rezolvat Dumnezeu problema păcatului, să citească această carte: Biblia

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Evanghelia mai presus de orice alte legaturi

„Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia.” 1 Corinteni 4:9-13

Aceste cuvinte nu sunt o exagerare. Singurul motiv pentru care ele nu sunt adevărate cu privire la noi, cei care ne numim slujitori ai Evangheliei, nu este faptul că Pavel a uitat sau n-a înţeles exact adevărul lor când le-a folosit, ci faptul că avem prea multe afinităţi ascunse, pentru a lăsa să fim făcuţi „gunoi”. „A împlini ce lipseşte suferinţelor lui Cristos’” nu este o dovadă de sfinţire, ci a faptului de a fi „pus deoparte pentru Evanghelie”.”Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru”, spune Petru. Dacă ne mirăm de lucrurile cu care ne confruntăm, aceasta este din cauză că avem o inimă fricoasă. Avem afinităţi ascunse şi nu ne lăsăm să fim trataţi ca nişte gunoaie – „Nu mă voi înjosi; nu mă voi pleca”. Nu e nevoie să faci asta, poţi fi mântuit ca prin foc. dacă vrei. Poţi refuza să-L laşi pe Dumnezeu să te numere printre cei puşi deoparte pentru Evanghelie. Sau poţi spune: „Nu-mi pasă dacă sunt tratat ca un gunoi, atâta timp cât Evanghelia este vestită”. Un adevărat slujitor al lui Isus Cristos este un om gata să-şi dea viaţa pentru realitatea Evangheliei lui Dumnezeu. Când o persoană morală vine în contact cu josnicia, imoralitatea şi perfidia, ea simte o repulsie atât de puternică, încât, în disperare, îşi închide inima faţă de cel care o ofensează. Minunea realităţii răscumpărătoare a lui Dumnezeu este aceea că şi cel mai rău şi mai ticălos om poate fi cuprins în dragostea Lui. Pavel nu a spus că Dumnezeu l-a pus deoparte ca să arate ce om minunat poate face din el, ci ca „să descopere în mine pe Fiul Său”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Am ieşit noaptea……şi am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate……şi am zis poporului…

„…Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului!” Neemia 2:17

Al treilea principiu al construirii zidului este confruntarea cu realitatea. Când Neemia s-a întors la Ierusalim, a privit cu curaj şi cu simţământul responsabilităţii problema aceasta. Mai întâi el a cercetat zidul însuşi; l-a cercetat peste tot ca să realizeze cât era de ruinat, pentru ca să întocmească un plan potrivit pentru reconstruirea lui. Apoi el a cercetaţi poporul provocându-l la reconstruirea zidurilor. În sfârşit, Neemia s-a confruntat cu opoziţia (vs. 19, 20) afirmând cu îndrăzneală că va avea izbândă pentru că ştia şi credea că Dumnezeu va da puterea necesară şi cele trebuincioase pentru a duce la bun sfârşit planul lui de reconstruire! Dumnezeu este totdeauna iniţiatorul construirii unui zid spiritual. Principiul confruntării trebuie să fie practicat şi de credincioşii de azi. Dacă zidurile noastre duhovniceşti sunt în ruine sau au nevoie de reparare, trebuie mai întâi să privim problema în faţă, deschis si apoi să venim cu un plan de reconstruire spirituală. Avem, de pildă, o problemă cu „pofta cărnii” sau mai precis, cu ispite sexuale din pricina lucrurilor cu care
ne-am hrănit mintea? Să ne cercetăm dacă nu cumva singuri am alimentat această poftă, neascultând de Cuvânt care ne spune: „Nu purtaţi grija cărnii ca să-i treziţi poftele.” (Rom. 13:14). Sau este pierderea de timp cu lucrurile neroditoare ale întunericului (TV. etc.) sau lenevia care fac din viaţa noasta o ruină spirituală în locul unui zid duhovnicesc solid? Confruntarea implică negreşit plănuirea şi întreţinerea unui tot mai disciplinat şi consolidat stil de viaţă ca să poată începe reconstruirea. (Am putea însă spune, în sensul adevărat spiritual, că ruinele „spirituale” n-au fost niciodată un zid spiritual şi de aceea trebuiesc dărâmate complet, curăţit terenul de ele şi apoi să construiască un zid cu adevărat duhovnicesc. Construirea pe ruine duce la ruină (o stare spirituală) şi mai rea. N.Tr.). Să ne amintim însă că planul sau dorinţa noastră de a construi un zid sănătos şi duhovnicesc implică şi confruntarea cu tacticile lui Satan, care totdeauna are scopul să oprescă pe creştin să construiască. Dar când este în noi o dorinţă sinceră de a construi, Dumnezeu ne arată calea de a învinge opoziţia şi calea aceasta ne este arătată în amănunt în Cuvântul Lui.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

Binecuvântarea Evangheliei

Apostolul Pavel spune : „Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! „În Coloseni 1 putem vedea atât de minunat cum ne învaţă apostolul despre noua noastră stare în Hristos Isus, versetele 12-14: „Mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. EL ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”, iar în versetele 19-22 : „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în EL, şi să împace totul cu Sine, făcând pace prin sangele crucii Lui.    Şi pe voi, care odinioară eraţi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, EL v-a împăcat acum, prin Trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină. „Cine citeşte acest verset 22, poate observa că, prin Hristos, el este sfânt, fără prihană şi fără vină înaintea Tatălui. „Pe EL Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine”, citim în versetele 28-29. În acest capitol putem vedea rezumatul învăţăturii apostolului. Este foarte important ca să nu ne abatem de la această învăţătură, pentru a nu fi blestemaţi. (Galateni 1:18).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL DĂ DE BUNĂVOIE

„El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? ” Romani 8.32

Aici avem mai mult decât o făgăduinţă, chiar o îngrămădire de făgăduinţe: o grămadă de rubine, de smaralde, de diamante, într-o bijuterie de aur. Răspunsul şi întrebarea textului nostru, vor fi totdeauna în stare să ne încurajeze. Ce ar putea să refuze Dumnezeu, după ce a dat pe Domnul Isus, prea iubitul Său? Dacă avem nevoie de tot ce este în cer şi pe pământ,
El ne va da; căci dacă ar fi fost o limită în darurile dragostei Sale, El l-ar fi păstrat pe Fiul Său. De ce avem nevoie astăzi? Nu avem decât să-I cerem. Putem să facem aceasta cu stăruinţă, dar fără să facem presiuni pentru a căpăta din mâna Lui un dar împotriva voii Sale. El ne-a dat pe Fiul Său, cu toată libera Sa voinţă. Cine ar fi avut atâta îndrăzneală ca să-I ceară chiar pe Fiul Său? Ar fi fost din partea noastră o îndrăzneală prea mare. Dar El L-a dat pe singurul Său Fiu, şi pentru că a făcut această jertfă, nu poţi tu, o, sufletul meu, sa ai încredere în Tatăl tău ceresc şi să crezi că El îţi va da toate lucrurile împreună cu El? Slaba ta rugăciune n-ar fi avut nici o putere, dacă dragostea Sa nu s-ar fi revărsat din inima Sa pentru a te inunda, – precum un izvor supraîmbelşugat, care se revarsă peste maluri -, peste toate nevoile tale.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.” Neemia 3.6

Din faptele legate de zidul cetăţii Ierusalimului putem scoate învăţături preţioase. Zidul ne spune despre separarea cerută de Dumnezeu. Nu totul însă a fost făcut cum trebuia la aceste lucrări de refacere. Eliaşib însuşi ca mare preot nu a dat un exemplu bun deoarece pentru pricini de rudenie nu a pus încuietorile şi zăvoarele la poarta oilor (vezi cap. 13.4-7). Dar iată că oamenii care lucrau la restaurarea porţii celei vechi au pus iarăşi încuietorile şi zăvoarele. Ce pildă serioasă ne stă înainte dacă privim cum aceşti oameni, plini de abnegaţie, se osteneau să restaureze totul după chipul vechiului Ierusalim! Poate ei îşi dădeau seama ce importanţă are Ierusalimul în ochii lui Dumnezeu. Ierusalimul era locul unde Dumnezeu vroia ca Numele lui să locuiască. Poarta din Nord-Est a Ierusalimului era în chip deosebit atacată de duşmani. Nu numai acest lucru a stat însă în faţa ochilor reziditorilor, ci şi însemnătatea lucrării pe care o făceau pentru generaţiile viitoare.Dumnezeu are şi în zilele noastre astfel de oameni al căror nume nu este cunoscut, dar care lucrează cu râvnă şi cu tragere de inimă la poarta veche. Astfel de oameni plini de energie lucrează cu entuziasm pentru a învăţa şi aplica în viaţă gândurile lui Dumnezeu în privinţa Adunării Sale. Vor întâmpina împotriviri chiar de la cei apropiaţi ai lor, deoarece ceea ce este „vechi”, ceea ce seamănă cu „poarta veche” nu mai este astăzi actual. Stă scris însă: „Nu muta hotarul cel vechi pe care l-au aşezat părinţii tăi” (Prov. 22.28). Să lucrăm şi noi stăruind în lucrurile şi în adevărurile pe care n-i le-a transmis Dumnezeu prin Sfânta Sa carte! Venirea Domnului Cristos este foarte aproape. Te va găsi oare acolo unde lucrurilor cereşti li s-a dat o formă distractivă, lumească, acolo unde în loc să fie lăsat Duhul Sfânt să lucreze, lucrează omul? Hotărăşte-te chiar acum pentru a asculta NUMAI de El!

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, suflă peste mine până cand dispoziţia mea sufleteasca va ti strâns unită cu gândul Tău. Ridică-mă ca să văd faţa Ta şi să mă încred în atotputernicia Ta fără teamă sau necredinţă vicleană.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.» Psalm 107,20

De cele mai multe ori subestimăm puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a face minuni. El are însă o putere veşnică de vindecare şi de reînnoire «fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne în veac» (1 Petru 1,23). Dacă acest Cuvânt poate sădi viaţa veşnică, nu este el oare capabil să ne înveselească, să ne vindece si să înnoiască viata noastră tulbure şi trecătoare? Iată ce I-a spus sutaşul Domnului Isus: «… ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit» (Mat. 8,8). În problemele noastre de sănătate de regulă noi inversăm ordinea: căutăm vindecarea trupului, fară a vindeca mai întâi sufletul prin Cuvânt. Dacă sufletul tău nu e vindecat şi nu te străduieşti să rezolvi problema de la rădăcină, tortura va reîncepe. Atunci cauţi să învingi efectele, nu cauza. Iacov a strigat când soarele răsărea la Peniel: «… am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi ţotuşi am scăpat cu viaţă» (Gen. 32,30). Este sufletul tău săturat zilnic de Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti vindecat în inima ta? Caută — înainte de vindecarea trupului — să găseşti prin Cuvânt vindecarea sufletului tău şi atunci vei experimenta minuni şi în trupul tău. 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic. Romani 8:12

Ca fiinţe create de Dumnezeu, Îi suntem datori cu toţii să-L ascultăm cu tot sufletul, inima şi puterea, încălcând poruncile Sale, aşa cum am făcut toţi, suntem datori dreptăţii Sale, şi avem o datorie atât de mare încât n-am putea-o plăti niciodată. Dar, fiindcă Christos a plătit datoria poporului Său, se poate spune că noi, creştinii, nu mai datorăm nimic dreptăţii lui Dumnezeu. Din acest motiv, credinciosul datorează şi mai mult iubirii. Eu sunt dator harului şi milei lui Dumnezeu, dar nu sunt dator dreptăţii Sale, fiindcă El nu mă va acuza niciodată pentru o datorie care a fost deja plătită. Christos a Spus „s-a sfârşit” (Ioan 19:30), şi prin asta a vrut să spună că tot ce datora poporul Său a fost şters din cartea de aducere aminte. Hristos a mulţumit pe deplin dreptatea divină. Nota de plată a fost achitată. Semnătura a fost bătută în cuie la cruce. Chitanţa a fost eliberată, şi noi nu mai suntem datori dreptăţii lui Dumnezeu. Dar, dacă nu mai suntem datori Domnului în sensul acesta, îi suntem de zece ori mai datori în alt sens. Creştine, opreşte-te şi judecă un moment. Cât eşti de dator bunătăţii divine! Cât de mult datorezi dragostei prin care şi-a jertfit unicul Fiu pentru tine. Gândeşte-te cât eşti de dator harului Său fiindcă, după o mie de păcate, El te iubeşte la fel de mult ca înainte. Gândeşte-te ce datorezi puterii Sale: cum te-a ridicat din moarte şi păcat, cum ţi-a păstrat viaţa spirituală, cum te-a ţinut să nu cazi şi cum, deşi o mie de duşmani ţi-au ieşit în cale, te-a făcut în stare să-ţi continui drumul. Gândeşte-te cât datorezi Statorniciei Sale: deşi tu te-ai schimbat de o mie de ori, El nu s-a schimbat niciodată. Eşti la fel de dator oricărui atribut al lui Dumnezeu. Eşti dator tu însuţi şi tot ce ai. Predă-te ca „o jertfă vie”; este „o slujbă duhovnicească”.

Seara

Spune-mi… unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază?

Cântarea Cântărilor 1:7

Aceste cuvinte exprimă dorinţa credinciosului de a-L urma pe Christos şi dorul său de părtăşie cu EL. Unde-şi paşti oile? In casa Ta? Merg şi eu, dacă te găsesc acolo. In rugăciune personală? Mă voi ruga neîncetat. In Cuvântul Tău? Le voi păzi cu scumpătate. Spune-mi unde le hrăneşti, fiindcă oriunde merge Păstorul, oile Îl urmează; nimeni altcineva nu le poate împlini nevoile. Eu nu pot fi mulţumit cu nimic altceva. Sufletul meu flămânzeşte şi însetează după prezenţa Ta înviorătoare. „Unde te odihneşti la amiază?” Fie că este dimineaţă sau amiază, singurul loc de odihnă este alături de Tine şi iubita Ta turmă. Odihna sufletului meu trebuie să fie o odihnă binecuvântată, şi numai la Tine o pot afla. Unde se află umbra stâncii? De ce să nu mă odihnesc acolo? „Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?” (Cânt. 1:7). Tu ai tovarăşi — de ce să nu fiu şi eu unul dintre ei? Satana îmi spune că sunt nevrednic, dar întotdeauna am fost aşa. Totuşi, Tu mă iubeşti de mult; de aceea, nu cred că nevrednicia mea poate fi o barieră în calea tovărăşiei noastre. E adevărat că sunt slab în credinţă şi gata să cad, dar chiar slăbiciunea mea mă îndeamnă să fiu întotdeauna acolo unde îţi hrăneşti turma, ca să fiu întărit şi păzit lângă izvoarele de apă. De ce să plec de lângă Tine? Nu am nici un motiv să plec, am mii de motive să rămân, fiindcă Isus mă cheamă să vin. Dacă mă lasă o clipă, este numai ca să mă facă să-I doresc prezenţa. Când mă va vedea că sufăr fiindcă sunt singur, mă va duce din nou la staul, acolo unde mieii turmei Sale sunt feriţi de arşiţa soarelui.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie.

(Marcu 1:12)

Aceasta părea a fi o cale stranie pentru Dumnezeu de a-Şi dovedi harul Său. „Îndată” – după ce? După ce s-a deschis cerul şi a coborât Duhul „ca un porumbel” (v. 10) şi Tatăl a rostit binecuvântarea Sa: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (v. 11). Totuşi nu este o experienţă anormală.Şi tu, suflete al meu, ai experimentat aceasta. Nu-i aşa că momentele tale de cea mai adâncă depresie urmează imediat după atingerea celor mai măreţe înălţimi ale tale? Numai ieri te înălţai sus spre ceruri şi cântai în strălucirea dimineţii. Astăzi, însă, aripile tale sunt strânse şi cântecul tău nu spune nimic. La amiază te încălzeai la căldura zâmbetului Tatălui, dar seara spuneai din pustiu: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului” (Isaia 40:27).Nu, suflete al Meu, felul efectiv neaşteptat al schimbării este dovada că nu este anormal. Ai luat în consideraţie mângâierea cuvântului „îndată”, şi de ce vine schimbarea atât de curând după binecuvântare? Pur şi simplu ca să arate că este urmarea binecuvântării. Dumnezeu face să strălucească lumina Lui peste tine ca să te pregătească pentru pustiurile vieţii, pentru Ghetsimani-urile şi Calvar-urile tale. El te înalţă spre noi înălţimi, ca să te întărească, astfel încât să poţi coborî tot mai mult. El te luminează, ca să te poată trimite în noapte, să fii un ajutor pentru cei neajutoraţi.Nu eşti întotdeauna vrednic de pustiu – eşti vrednic de pustiu numai după minunata experienţă a râului Iordan. Nimic altceva decât viziunea Fiului te poate echipa să porţi povara Duhului, şi numai gloria botezului poate ţine piept foamei pustiului. George Matheson

După binecuvântări vine bătălia.

Timpul încercării care caracterizează şi îmbogăţeşte mult viaţa spirituală a unui om nu este un timp obişnuit, ci un timp când pare că s-a dezlănţuit tot iadul. Este un timp când realizăm că sufletul nostru este prins într-o plasă, şi ştim că Dumnezeu îngăduie să fim ţinuţi strâns de mâna diavolului. Şi totuşi este o perioadă care se sfârşeşte întotdeauna cu un anumit triumf pentru cei care şi-au încredinţat sufletele lui Dumnezeu. Şi încercarea „mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11) şi pavează drumul de la un rod de treizeci la unul de o sută, aşa cum ni s-a promis că va urma (vezi Matei 13:23).

Aphra White

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 34.16-37

Prin propriile sale raţionamente, omului îi este imposibil să-L înţeleagă pe Dumnezeu, deoarece nu-i are ca termeni de comparaţie decât pe semenii săi. Pentru ca făptura Lui să-L poată cunoaşte, a fost nevoie ca Dumnezeu însuşi să Se reveleze pe Sine. Nici chiar inteligenţa noastră nu poate înţelege această descoperire divină. Numai credinţa este în stare. Dumnezeu Se manifestă acum prin Duhul Său. „Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu… afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2.11). EI îi îndrumă pe credincioşi în tot adevărul (Ioan 16.13).Instruindu-l pe Iov, Elihu este o astfel de imagine. El îi arată patriarhului că încercarea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în lumina propriei experienţe şi a propriilor gânduri (v. 33) l-a rătăcit complet. N-a ajuns el să-L condamne „pe Cel întrutotuldrept” (v. 17)?!Ce ar fi trebuit să facă Iov, în loc să cultive şi să dezvăluie aceste gânduri nepotrivite despre Dumnezeu? Să-I ceară cu umilinţă: „Ce nu văd, învaţă-mă (arată-mi)” (v. 32). Aceasta este scurta rugăciune pe care fiecare dintre noi ar trebui să I-o adresăm Domnului în fiecare moment al zilei.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

AI NEVOIE DE O DATĂ PRECISĂ?

…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6:37

Text:Ioan 6:34-40

Mulţi creştini născuţi din nou nu-şi pot aduce aminte cu precizie data când au primit mântuirea. Poate că au crescut într-un cămin de credincioşi şi n-au avut o convertire dramatică. Cu toate acestea, ei Il iubesc pe Isus şi se încred în El. Unii sunt deosebit de sensibili şi Satan încearcă să-i facă să se îndoiască de mântuirea lor, sugerându-le că din moment ce nu-şi amintesc data naşterii lor spirituale, s-ar putea să nu fi avut aşa ceva.
G. Campbell Morgan a spus cum trebuie să reacţionăm în această situaţie. El a spus: „Diavoul este bucuros să se agaţe de orice prin care poate dezechilibra pe cineva. Dacă el îţi va zice: „Nu ai o zi de naştere!”, fă ceea ce am făcut şi eu şi spune-i: „Dacă n-am avut una, atunci am să-mi fixez acum una”. Dacă Satan este foarte specific asupra unei date, ia chiar data de azi şi spune-I lui Dumnezeu: „Iată, mă dăruiesc cu totul Tie,/ Suflet, trup şi gândul meu întruna,/ Timp, prieteni, a lumii bogăţie,/ Ale Tale sunt pe totdeauna.” Isus a spus: „…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Si avem garanţia că o face în orice dată. Mântuirea noastră nu depinde de faptul că ştim cu precizie timpul când a avut loc, ci mai degrabă de faptul că Isus a murit pentru păcatele noastre şi că noi ne încredem în El. Crezând că Isus este Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 5:1), ascultându-L (Ioan 14:23), iubindu-i pe fraţii noştri (1 Ioan 3:14), sunt numai câteva din mărturiile clare ale naşterii noastre din nou. Dar dacă îndoielile se mai ivesc, fă ceea ce sugerează Morgan. Afirmă-ţi credinţa în Cristos, dăruindu-te Lui încă o dată azi. Apoi îi poţi spune lui Satan: „Acum am o dată precisă”. D.J.D.

    Credinţa mea-i în Salvatorul,
    Ce harul Lui mi-a dat;
    Mă-ncred în Cuvântul Său.
    Că El e-al meu cu-adevărat.  Anonim

Dacă, creştinii n-ar fi copiii lui Dumnezeu,
Satan n-ar încerca să-i facă să se îndoiască de faptul că sunt.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Înverzesc în curţile Dumnezeului nostru” (Psalmul 92:13)

În lăuntrul tău se dă o luptă între sinele tău care trebuie să propăşească – persoana care ai fost creată să fii – şi sinele care se ofileşte. „Care e acesta?” întrebi tu. Sinele tău care se ofileşte se simte neliniştit şi nemulţumit. El te atrage spre vicii, cum ar fi uitatul necugetat la televizor, consumul de prea alcool, concepţia greşită despre relaţiile intime, cheltuirea fără măsură a banilor – lucruri menite să anestezieze temporar durerea. Gândurile tale alunecă automat înspre teamă şi mânie. Învăţatul nu pare că merită. Te gândeşti la propria persoană aproape tot timpul. Pe de altă parte, propăşirea (dezvoltarea, înflorirea şi prosperitatea) are loc:

1) În duhul tău. Simţi că începi să primeşti idei şi energie dintr-o sursă externă. Aşa şi este. Primeşti putere de la Duhul lui Dumnezeu. Noi vorbim despre a fi inspirat, ceea ce literal înseamnă că „Dumnezeu suflă peste tine”. Dumnezeu te însuflă; te întorci la viaţă şi simţi că ai un scop pentru care să trăieşti.

2) În mintea ta. Gândurile tale sunt marcate de bucurie şi de pace. Ai dorinţa de a iubi şi de a învăţa. Eşti transformat efectiv „prin înnoirea minţii” (Romani 12:2).

3) În timpul tău. În fiecare zi te trezeşti cu un sentiment al entuziasmului şi îţi dai seama că nu eşti prea tânăr ca să propăşeşti. Mozart compunea o muzică extraordinară la vârsta de cinci ani. Pavel i-a spus lui Timotei „nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea” (1 Timotei 4:12). Îţi dai seama şi că nu eşti niciodată prea bătrân ca să propăşeşti. Bunica Moses avea şaizeci şi nouă de ani când s-a apucat de pictură, iar artistul Marc Chagall a realizat câteva dintre cele mai bune lucrări ale sale la nouăzeci de ani. Te smereşti atunci când recunoşti că nu poţi fi tot ceea ce-ţi doreşti. Însă odată ce accepţi asta şi cauţi să maximizezi ceea de Dumnezeu doreşte să fii, începi să propăşeşti.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Şi vouă, care vă temeți de Numele Meu, vă va răsări Soarele dreptății cu vindecarea în aripile Lui.

Maleahi 4.2

Eu sunt Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață. Apocalipsa 22.16

Prima expresie se găseşte la sfârşitul Vechiului Testament, iar cea dea doua, la sfârşitul Noului Testament. Bineînțeles, „Soarele dreptății” este Isus, aşa cum El este şi „Steaua strălucitoare de dimineață”. În fiecare caz, venirea Lui este cea descrisă. Poporul pământesc ales al lui Dumnezeu, Israel, este cel avut în vedere în Vechiul Testament. Ei Îl vor aştepta pe Domnul Isus să vină cu mare putere şi cu măreție, aşa cum soarele răsare în splendoarea sa, aducând „vindecarea în aripile Lui”. Frumusețea luminii şi căldurii Sale vor umple întregul pământ de bucurie.Adunarea ştie că Domnul Isus va veni ca Steaua strălucitoare de dimineață. Această stea (Luceafărul) răsare pe când este încă întuneric, înainte ca soarele să strălucească. Astfel, în timp ce lumea este cufundată în somn, binecuvântatul Domn al gloriei va veni deodată şi îi va răpi pe toți cei care se încred în El ca Mântuitor (fie că au murit, fie că sunt încă în viață), pentru a fi împreună cu El pentru totdeauna. Minunată speranță!Cum poate fi acest lucru posibil? Datorită faptului că El este „Rădăcina şi Vlăstarul lui David”. Adică, deşi El este, după naştere, din David, totuşi David este din El! Fiind Vlăstarul lui David, El este Om în adevăratul sens al cuvântului – un Om capabil să simpatizeze cu toate nevoile celor credincioşi. Însă, fiind Rădăcina lui David, El este „Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci”, Obiect al închinării tuturor celor răscumpărați prin sângele Său scump.Fiecare credincios are deci toate motivele să tânjească după venirea unui astfel de Domn, pentru a fi cu El şi ca El pentru totdeauna. L. M. Grant

 

Sămânţa Bună

 

Bucuria mântuirii

 

Toți prorocii mărturisesc despre El [Isus] că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor. Faptele Apostolilor 10.43

Cu mulți ani în urmă, în orașul Cezareea locuia un ofițer roman pe nume Corneliu. El era cucernic și temător de Dumnezeu. În vremea aceea se găseau printre păgâni multe suflete dezgustate de slujirea la idoli și pe care Dumnezeu le pregătea pentru lucruri mai bune. Evlavia lui Corneliu se vedea în viața sa. Întreaga lui casă se temea de Dumnezeu ca și el; ba chiar în ceata de ostași avea soldați cucernici: dovada influenței pe care o avea asupra celor din jur. El făcea multe milostenii poporului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Corneliu era deci un om cu inima îndreptată spre Dumnezeu; dar nu în aceasta stă mântuirea. Corneliu nu era mântuit prin evlavia, milosteniile și rugăciunile sale. Unicul Mântuitor era și este Domnul Isus. Pentru auzirea Evangheliei, Dumnezeu s-a folosit de apostolul Petru, pe care l-a trimis la Corneliu. Aceasta a fost o întâlnire binecuvântată, căci Duhul Sfânt a lucrat cu putere prin cuvântarea apostolului. Petru a vestit Evanghelia, vestea bună cu privire la Domnul Isus. Le-a spus cum Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Acest mesaj primit în inimă cu sinceritate de către Corneliu și cei din casa lui a adus acolo bucuria mântuirii prin credința în Mântuitorul. Și același lucru se poate petrece și cu cititorul nostru.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Constrângerea chemării

Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! 1 Corinteni 9:16

Ai grijă să nu-ţi astupi urechile la chemarea lui Dumnezeu. Orice om mântuit este chemat să mărturisească despre mântuirea lui; dar aceasta nu înseamnă chemarea la predicare, ci este doar o ilustrare care poate fi folosită în predicare. Pavel vorbea despre durerea lăuntrică pe care o producea în el constrângerea de a predica Evanghelia. Nu încerca niciodată să aplici aceste vorbe ale lui Pavel la sufletele care vin la Dumnezeu pentru a fi mântuite. Nu e nimic mai uşor decât să fii mântuit, deoarece aceasta este numai lucrarea suverană a lui Dumnezeu: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi mântui”. Domnul nostru niciodată nu desemnează condiţiile uceniciei ca fiind condiţiile mântuirii. Noi suntem chemaţi la mântuire prin crucea lui Isus Cristos. Ucenicia, însă, implică o opţiune: „Dacă vrea cineva…”Cuvintele lui Pavel vorbesc despre faptul de a fi făcut rob al lui Isus Cristos şi în acest caz nu ni se mai cere permisiunea cu privire la ce să facem sau unde să mergem. Dumnezeu face din noi pâine frântă şi vin turnat, pentru plăcerea Lui. Să fii „pus deoparte pentru Evanghelie” înseamnă să auzi chemarea lui Dumnezeu; când un om începe să audă această chemare, atunci începe o agonie care îşi merită acest nume. Orice ambiţie este înăbuşită în faşă, orice dorinţă a vieţii este stinsă, orice perspectivă este cu totul ştearsă şi uitată, în afară de un singur lucru: „pus deoparte pentru Evanghelie”. Vai de omul care încearcă să-şi îndrepte paşii în orice altă direcţie, o dată ce a auzit această chemare. Acest Colegiu există pentru a se vedea dacă Dumnezeu are aici vreun om care să fie preocupat de proclamarea Evangheliei Sale; pentru a se vedea dacă Dumnezeu te constrânge. Fereşte-te de alte chemări ce ar putea interveni atunci când Dumnezeu într-adevăr te constrânge.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Când am auzit (…că zidurile Ierusalimului erau dărâmate…), am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat……mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcate făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.” NEEMIA 1:4-6

Vedem aici două principii vitale care trebuiesc puse în practică dacă vrem să ne construim ziduri spirituale solide în vieţile noastre: principiul grijei şi principiul mărturisirii, respectiv al recunoaşterii. Când Neemia a auzit de zidurile dărâmate, el n-a fost numai „interesat” de ce spunea raportul, ci a fost îngrijorat până acolo că a plâns şi a postit. Plângem noi când realizăm că zidurile spirituale ale vieţii noastre de creştini şi ale adunării lui Dumnezeu sunt dărâmate? Mai întâi să ne gândim la noi înşine. Zidul de sfinţenie, de sobrietate, de seriozitate în tot ce facem cu cuvântul şi cu fapta, zidul de apărare al omului dinăuntru, este ruinat? Atunci cum să nu pătrundă în vieţile noastre atâtea lucruri vinovate cu care necinstim pe Mântuitorul nostru şi întristăm pe Duhul Sfânt! Am stat noi jos, plângând şi recunoscând ruina? Şi-apoi cu privire la adunarea lui Dumnezeu ale cărei ziduri deasemenea sunt ruinate. Zidul unei învăţături sănătoase a Cuvântului, a unei integrităţi morale, a unei unităţi indisolubile şi în dragoste şi a unei discipline aplicate, este ruinat? Am stat noi jos şi am plâns înaintea lui Dumnezeu pentru aceste ruine? Sau mai degrabă am dat vina unul pe altul, ne-am criticat, n-am cercetat Cuvântul cu rugăciune ca să nu venim în adunare cu învăţături abătute de la adevăr şi n-am exercitat nici n-am acceptat disciplina care ne-ar fi putut ridica! Neemia şi-a arătat îngrijorarea în aceeaşi rugăciune cu mărturisirea. De ce mărturisire? El a ştiut că zidurile Ierusalimului au fost dărâmate din pricina lui Israel care a păcătuit părăsind pe Domnul. Dar de remarcat este faptul că deşi el nu era personal vinovat, se leagă pe el însuşi de păcatele poporului. Am făcut şi noi ca el identificându-ne cu păcatele celor din adunare sau ne-am ridicat mai presus de ei şi i-am dispreţuit cu un aşa zis „dispreţ sfânt”? Şi apoi, nu cumva am contribuit şi noi înşine la ruină? Reconstruirea zidurilor spirituale din vieţile şi adunarea noastră nu se poate începe înainte de mărturisire sinceră şi pocăinţă.Domnul să ne dea harul acesta!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstrează-o, căci ea este viaţa ta”. Proverbe 4:13

Dragostea lui Dumnezeu învaţă prin Duhul Său pe oameni, atenţionând:”Aceasta nu este la locul ei.”Omul caută scuză.De exemplu, dacă vine înştiinţarea pentru plata impozitului, câte nu se vorbesc în asemenea situaţii şi uită că este scris:””Cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda”(Romani 13:2).Câţi nu sunt aceia care caută ocolişuri pentru a se sustrage de la impozite.Oamneii aceştia sunt închinători la idoli, batjocoritori care urăsc învăţătura.”Întoarceţi-vă la mustrările Mele”!Dacă Dumnezeu ne pedepseşte, să luăm aminte că este spre binele nostru.Păcatul trebuie recunoscut.Dar nu în felul cum dorea o femeie, să trimit pe numele meu restanţele ei pentru impozit, căutând să nu-i fie amintit numele.Omul trebuie să se arate, spre a-l recunoaşte cine este.Nu este posibil ca în secret să obţii rezolvare pentru păcatele tale, ca să scapi de ruşine.Scriptura spune:”Cel ce urăşte dreptatea se fereşte de lumină pentru ca faptele sale să nu fie cunoscute.Cine va căuta să scape viaţa lui, şi-o va pierde, şi cine o va pierde, o va câştiga”(Luca 17:33.Cel care se fereşte nu va putea primi pacea.Cel care umblă în adevăr, vine la lumină, pentru ca faptele lui să fie vizibile, căci sunt făcute prin Dumnezeu.Dacă cineva dă înapoi zălogul şi plăteşte ceea ce a furat, acela s-a întors la învăţătura Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ CREŞTI

„Veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd.” Maleahi 4.2b

Când străluceşte soarele, bolnavii ies din camerele lor pentru a se plimba şi respira aerul curat. Când soarele aduce primăvara şi vara, turmele părăsesc staulele pentru a se duce sa pască pe munţii înalţi. Noi de asemenea când suntem în legătură cu Dumnezeul nostru, părăsim locuinţa disperării pentru a umbla liberi pe întinderile unei sfinte încrederi; urcăm munţii binecuvântării şi găsim în păşunile lor îmbelşugate, care se întind aproape de cer o hrana binefăcătoare necunoscută oamenilor din această lume. „Voi veţi ieşi şi veţi zburda”. Aici avem o dublă făgăduinţă. O, suflete al meu, doreşte-le pe amândouă cu căldură! Pentru ce să rămâi în închisoarea ta? Ridică-te şi aleargă în slobozenie. Domnul Isus zice: „Oile Mele vor intra şi vor ieşi, şi vor găsi păşune”. Ieşi deci şi du-te să te hrăneşti în bogatele câmpii ale dragostei Sale. De ce să rămâi un prunc în har? Viţeii cresc, repede, când sunt bine hrăniţi; şi tu la fel, căci ai duioasele îngrijiri ale Răscumpărătorului tău. Crede numai în harul şi cunoştinţa Domnului Isus, Mântuitorul tău. Să nu rămâi pipernicit şi nici slab. Soarele neprihănirii S-a ridicat asupra ta. Deschide-ţi inima razelor Sale binefăcătoare, precum bobocul trandafirului se deschide la acelea ale soarelui, pentru ca El să te facă să creşti în toate privinţele.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.” 1 Petru 5.5

Adevărata smerenie se găseşte acolo unde în lumina lui Dumnezeu se recunoaşte propria neputinţă şi unde Domnul Isus este urmat pe calea lepădării de sine. Atâta timp cât ne aflăm în această lume rea, trebuie să învăţăm multe în şcoala smereniei, dar, spre ruşinea noastră vor apărea din loc în loc semnele aroganţei fireşti. Dar cine vrea în adevăr să se smerească nu trebuie să se clatine. Domnul Isus vrea să ne ajute pe calea smereniei. Mândria este un păcat pe care îl avem în chip firesc; smerenia trebuie să o învăţăm însă de la Domnul căci numai El este smerit cu inima. Devenind părtaşi ai firii noi, prin har avem capacitatea să învăţăm de la El această lecţie. Cel smerit nu caută nimic pentru folosul său. El socoteşte pe cel mai slab frate cu mult superior lui şi aceasta din cauză că el îşi cunoaşte propriile slăbiciuni. El îl caută şi îl vede în fiecare mădular al lui Cristos pe Domnul însuşi şi acolo unde se găseşte îl recunoaşte ca atare. Vai ce repede ne smulge câte un vânt mantaua smereniei şi iese la iveală trufia, aroganţa noastră firească. Petru vorbeşte din propria lui experienţă şi ne îndeamnă să ne împodobim, să ne îmbrăcăm în smerenie pentru a fi biruitori şi pentru a fi o binecuvântare pentru alţii. Pe bună dreptate s-a spus că smerenia creşte numai pe mormântul mândriei. De ce este o plantă aşa de rară? Pentru că trufia, aroganţa, stau înrădăcinate în firea veche şi sunt alimentate de creşterea personalităţii şi cea a avuţiei personale. Firea (natura) cea nouă doreşte să fie cât mai asemănătoare cu Cristos care a fost blând şi smerit cu inima. Celor smeriţi Domnul Dumnezeu le dă har, dar celor mândri le stă împotrivă. Cum reacţionăm când suntem supuşi criticii? Căutăm imediat să ne îndreptăţim? Critica ridică în noi amărăciune şi împotrivire? Devenim imediat combativi? Astfel de reacţii dovedesc că suntem stăpâniţi de mândrie. Un duh smerit va accepta să fie judecat de oricine şi va scoate din aceasta un profit duhovnicesc.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, cât de puţin îmi dau seama ce înseamnă a veghea împreună cu Tine, a rămâne necontenit cu Tine în încercările Tale. Trage-mă mai aproape în dimineaţa asta şi înfăşoară-mă cu marea Ta putere, până voi vorbi şi voi trăi numai pentru Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Cristos în felul lumii, totuşi, acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.” 2 corinteni 5,16

Afirm următorul lucru cu toată seriozitatea: pe cât este de adevărat faptul că singurul Fiu al lui Dumnezeu a trebuit să accepte moartea, la fel şi noi, cei ce formăm Biserica lui Isus, trebuie să acceptăm sacrificiul Său suprem, căci este scris: «dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.» (2 Cor, 5,14). Dacă suntem parte integrantă a trupului lui Isus, atunci fiecare în parte, fară nici o excepţie, am trecut prin moartea Sa. Acesta a fost secretul puterii şi impactului extraordinar pe care l-a avut Biserica Primară: toate conflictele şi tensiunile şi-au găsit rezolvarea în identificarea cu moartea lui Isus. De aceea — fizic vorbind – nu mai cunoaştem pe nimeni, căci toţi am murit împreună cu Cristos. Carnea (eul nostru) a fost crucificată. Mielul lui Dumnezeu a murit pe cruce pentru ca tu şi eu – fiinţa, firea noastră veche – să moară împreună cu El. Dacă ne limităm numai la a spune: «Isus a murit pentru păcatele mele», atunci minimalizăm victoria cerească a lui Isus. Motivul principal al morţii lui Isus a fost ca: «Noi, deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui» (Rom. 6,4-5). 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Fără vărsare de sânge nu este iertare.

Acesta este glasul adevărului. Fără vărsare de sânge, nici un păcat nu putea fi îndepărtat în ceremoniile iudeilor. Fără răscumpărare, păcatul nu putea fi îndepărtat în nici un caz, prin nici un alt mijloc. Este clar deci că nu există speranţă pentru mine fără Christos, fiindcă nu există alt sânge care să se poată vărsa ca răscumpărare pentru păcat. Cred eu deci în El? Este sângele jertfei Sale răscumpărare pentru sufletul meu? Toţi oamenii sunt egali în nevoia de El. Chiar dacă suntem generoşi, amabili sau patrioţi, nu se face excepţie de la regulă pentru noi. Păcatul nu acceptă nimic în afară de sângele Celui pe care Dumnezeu L-a desemnat ca jertfă de ispăşire. Ce binecuvântare că există o cale de iertare! De ce să căutăm alta? Persoanele care au O religie formală nu pot înţelege de ce ne bucurăm că păcatele ne sunt iertate de dragul lui Christos. Faptele, rugăciunile şi ceremoniile lor nu le oferă decât puţină mângâiere. E bine că se simt aşa, fiindcă ei neglijează marea mântuire şi vor să fie salvaţi fără sânge. Suflete, ia-ţi timp şi gândeşte-te că dreptatea lui Dumnezeu este obligată să pedepsească păcatul. Priveşte pedeapsa executată asupra Domnului Isus şi prosternează-te în umilă bucurie. Sărută picioarele Celui care ţi-a ispăşit păcatele cu sânge. Este zadarnic să-ţi chinuieşti conştiinţa ca să ai mângâiere; am lăsat asta în Egiptul sclaviei noastre legale. Singura alinare pentru o conştiinţă încărcată este vederea lui Isus suferind pe cruce. „Sângele este viaţă” (Deuteronom 12:23) pune legea levitică; să ne mângâiem cu gândul că este o viaţă de credinţă şi bucurie şi har divin.

    Ce dulce e să poţi vedea cum curge
    Izvorul dragostei de sus;
    Să ştii că pentru noi se frânge
    Spre pace, trupul Scumpului Isus.

Seara

Aceste lucruri sunt vechi. 1 Cronici 4:22

Aceste lucruri nu sunt atât de vechi ca cele care ne încântă sufletul. Să le rechemăm un moment, numărându-le aşa cum îşi numără un sărac bănuţii. Hotărârea suverană a lui Dumnezeu, prin care ne-a ales pentru viaţă veşnică, înainte „de a fi pământul” (Proverbe 8:23), este o chestiune foarte veche, dintr-un timp pe care oamenii nu îl pot concepe. Am fost aleşi „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Dragostea veşnică a făcut alegerea, care nu a fost doar un act al voinţei divine, ci şi unul al afecţiunii divine. Tatăl ne-a iubit din şi de la început. Aceasta este o temă de meditaţie zilnică. Scopul veşnic de a ne răscumpăra de la ruină, de a ne curăţa şi sfinţi, şi de a ne slăvi la sfârşit datează dintr-un timp imemorial; merge mână în mână cu dragostea neclintită şi cu suveranitatea absolută. Legământul este descris întotdeauna ca veşnic şi Isus, a doua parte din el, a fost implicat în mod activ încă de la început. El şi-a întins mâinile cu sfântă siguranţă cu mult înainte ca prima stea să strălucească, şi prin El cei aleşi au fost hirotonisiţi spre viaţă veşnică. Prin îndurarea divină, un legământ mult mai binecuvântat a fost stabilit între Fiul lui Dumnezeu şi poporul Său ales, un legământ care va rămâne în picioare până la încheierea timpului. Nu-i aşa că este bine să vorbeşti despre lucrurile vechi? Nu este o ruşine că sunt neglijate şi chiar respinse de majoritatea credincioşilor? Dacă ar şti mai mult despre păcatul lor, nu ar fi mai pregătiţi să-i slăvească harul uimitor? Să-L lăudăm şi să-L slăvim în seara aceasta, cântând:

    Un legământ de har
    Un păcătos adus lângă altar!
    Şuvoaiele iubirii izvorând
    Din Dumnezeul nostru sfânt;
    In harul Său eu văd mereu
    Iubire pentru ceea ce sunt eu.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„M-a acoperit cu umbra mâinii Lui şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi.” Isaia 49:2

„În umbră” – fiecare dintre noi trebuie să meargă acolo câteodată. Lumina orbitoare a soarelui este prea luminoasă, şi ochii noştri sunt vătămaţi. Curând ei devin incapabili să distingă umbrele subtile de culoare sau să deosebească nuanţele neutre, cum ar fi camera umbrită a bolnavului, casa umbrită de jale, sau viaţa umbrită din care lumina soarelui s-a îndepărtat.Dar nu te teme! Este umbra mâinii lui Dumnezeu. El te conduce, şi sunt lecţii care nu pot fi învăţate decât acolo unde te conduce El. Fotografia feţei Lui nu poate fi developată decât în camera obscură. Dar să nu crezi că El te-a dat la o parte. Tu eşti încă „în tolba Lui cu săgeţi”. El nu te-a aruncat cât colo ca pe ceva fără valoare.El doar te ţine pe aproape până vine momentul când te poate trimite repede şi cu toată încrederea într-o misiune care Îi va aduce glorie. O, tu, cel ţinut în umbră, izolat, aminteşte-ţi cât de strâns este legată tolba cu săgeţi de luptător. Este întotdeauna la îndemâna lui şi este protejată cu gelozie.

din Hristos în Isaia, de F.B. Meyer

În unele domenii ale naturii, umbrele sau întunericul sunt locurile în care plantele cresc cel mai mult. Frumosul grâu indian niciodată nu creşte mai rapid decât în întunericul unei nopţi calde de vară. Soarele usucă şi răsuceşte frunzele în lumina arzătoare a amiezii, dar odată ce un nor ascunde soarele, ele repede se desfac. Umbrele fac o slujbă pe care lumina soarelui nu o poate face. Frumuseţea cerului înstelat nu poate fi văzută în toată plinătatea ei până când umbrele nopţii nu alunecă pe cer. Ţinuturile cu ceaţă, nori şi umbră sunt pline de verdeaţă. Şi există flori frumoase care înfloresc numai la umbră, şi nu în soare.

Cultivatorii de flori au primula lor de seară precum şi gloria lor de dimineaţă. Primula de seară nu se va deschide în soarele amiezii, ci îşi descoperă frumuseţea numai când umbrele serii încep să se lungească.

 

Dacă toată viaţa ar fi soare,

Faţa noastră ar tânji să primească

Şi să simtă pe ea o dată-n plus

Picătura răcoroasă a ploii.

Henry Jackson Van Dyke

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 33.23-33 si 34.1-15

Versetele 23 şi 24 din cap. 33 ne îndreaptă gândurile spre Mesagerul dragostei divine, spre Isus, Mijlocitorul nostru.(Viaţa Lui:) El a venit pentru a-i arăta omului păcătos calea dreptăţii, pentru a-l ajuta să-şi recunoască starea şi să se judece în lumina divină. Felul Său de a trăi viaţa aici, pe pământ, pune cu atât mai mult în evidenţă adevărata stare a omului. Dar, pentru ca Dumnezeu să poată manifesta îndurare, a fost necesară ispăşirea. Şi soluţia a fost găsită:(Moartea Lui:) Prin jertfa Domnului Isus, noi suntem eliberaţi de groapa pieirii! Şi aceasta nu este totul! Versetele 25 şi 26 vorbesc despre viaţa cea nouă, despre comuniune, despre bucurie, despre îndreptăţire, toate ca fiind partea noastră. Dumnezeu ne-a primit prin har, ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit (Efeseni 1.6 notă).(Învierea Lui:) Astăzi noi ne bucurăm de prezenţa unui Mântuitor viu în glorie. El este acolo ca Mijlocitor al nostru. Câte consecinţe binecuvântate decurg din aceasta!Versetele 27 şi 28 vorbesc despre mărturia pe care suntem chemaţi s-o dăm „înaintea oamenilor” cu privire la ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Să nu pierdem niciodată din vedere această slujbă, care este partea noastră!În cap. 34, Elihu este obligat să vorbească cu asprime. Căutând să se îndreptăţească, Iov îl acuzase pe Dumnezeu de nedreptate (32.2). Era mult prea grav. Iov se asocia astfel cu cei răi şi de aceea mustrarea trebuia să-i fie făcută răspicat (Romani 9.14).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

„…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” 1 Ioan 3:18

O PROBĂ A DRAGOSTEI

Text:Matei 5:38-48

Diferenţa dintre a arăta dragostea şi numai a vorbi despre ea, este foarte sugestiv arătată de o povestire din viaţa unui profesor de psihologie. Omul nu avea copii, şi ori de câte ori vedea vreun vecin pedepsindu-şi copilul pentru relele săvârşite, intervenea şi spunea: „trebuie să-ţi iubeşti copilul şi nu să-l pedepseşti”.

Intr-o vară călduroasă, profesorul îşi repara drumul de beton spre garaj. Obosit după câteva ore de muncă, a pus jos mistria, şi-a şters transpiraţia de pe frunte şi se îndrepta spre casă. Chiar în momentul acela a văzut cu coada ochiului cum un băieţel neastâmpărat tocmai călca în betonul proaspăt turnat. A alergat după el, l-a înşfăcat şi când era gata să-l pocnească, a auzit cum fereastra unui vecin s-a deschis şi o voce i-a strigat: „Hei, profesore! Ai uitat? Trebuie să iubeşti copilul!” La aceasta profesorul a replicat: „Il iubesc în abstract, dar nu la concret!” (în limba engleză, cuvântul pentru concret este identic cu cel pentru beton, n.tr.) Cât de uşor este să vorbeşti sentimental despre dragoste ca despre ceva intangibil! Dar este mult mai dificil să o pui în practică, în situaţiile vieţii reale. Isus a spus aceasta deosebit de clar în predica de pe munte, dându-ne o modalitate de-a ne pune dragostea la încercare. Fără să minimalizeze importanţa pedepsirii răufăcătorului, El ne-a poruncit să ne arătăm amabilitatea şi bunătatea, ba chiar să ne rugăm pentru cei ce ne tratează rău sau îşi arată răutatea faţă de noi.Atingem noi acest standard? Ai făcut vreodată o faptă bună unuia dintre duşmanii tăi? încearcă. Este o probă a dragostei adevărate. H.G.B.

    Nu căuta o cale de-a scuza
    Tumultul urii-nrobitoare.

    Iubirea trece peste moartea sa

    S-aducă dulcea vindecare.    – D.J.D.

A întoarce bine pentru bine, este omeneşte; a întoarce bine pentru rău e dumnezeieşte.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„El ne-a făcut, ai Lui suntem” (Psalmul 100:3)

Astăzi ai nevoie de motivare? Să ne uităm la palmieri. 1) Îi poţi tăia. Însă nu-i poţi ucide! Mineralele şi substanţele nutritive de care au nevoie majoritatea copacilor se găsesc la suprafaţă, chiar sub scoarţă, deci când îi tai, ei mor. Dar nu şi palmierii. Viaţa lor vine din interior, aşa că ei se dezvoltă chiar şi când sunt atacaţi. Să citim: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7). Ce minunat; chiar dacă învelişul pământesc din afară poate fi tăiat şi rănit, comoara din interior se află la loc sigur, ferit de duşmani! 2) Se pot îndoi, dar nu se rup. Vânturile tropicale pot smulge din rădăcină majoritatea copacilor, dar nu şi palmierii. Cu cât este mai puternic vântul, cu atât se apleacă mai tare, uneori până la pământ. Cu toate acestea, când încetează furtuna, ei se îndreaptă la loc şi devin mai puternici în locul în care s-au îndoit. Ce imagine! Noi am fost creaţi ca să ne plecăm, dar nu sâ ne frângem, pentru că Dumnezeu ne dăruieşte „toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1:11). 3) Adâncimea rădăcinilor este întotdeauna mai mare decât înălţimea copacului! Dacă rădăcinile plantelor obişnuite merg numai câţiva metri sub pământ, rădăcinile palmierilor pot ajunge la câţiva zeci de metri adâncime în căutarea apei. David a spus: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu” (Psalmul 42:1). Sapă adânc, lucrează la relaţia ta cu Dumnezeu şi nu vei fi niciodată dezrădăcinat sau neroditor şi nu vei fi niciodată nimicit de furtună!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 „Dar Iona sa ridicat ca să fugă la Tarsis, departe de fața Domnului; şi a coborât la Iafo şi a găsit o corabie care mergea la Tarsis; şi a plătit costul călătoriei şi a coborât în ea ca să meargă cu ei la Tarsis, departe de fața Domnului.” Iona 1.3

În 2 Împărați 14.25 citim despre granița lui Israel că a fost restabilită potrivit cuvântului Domnului, „pe carel spusese prin robul Său, Iona, profetul”. Cât de solemn este faptul că cel care era gura lui Dumnezeu sa dovedit neascultător atunci când cuvântul Lui a venit la el (Iona 1.1,2)! Dacă Tarsisul era în sudvestul Spaniei, aşa cum susțin unii, înseamnă că acest loc era în direcția opusă drumului către Ninive. Iona încerca să fugă din prezența Domnului, în ciuda cuvintelor lui David: „Unde să mă duc de la Duhul Tău şi unde să fug de la fața Ta?” (Psalmul 139.7). La început, călătoria părea să meargă aşa cum plănuise Iona: a găsit o corabie, a putut plăti biletul, a găsit un loc unde să doarmă. Împrejurările însă pot fi înşelătoare. Să remarcăm cuvântul „jos”, folosit de două ori pentru a descrie drumul pe care el îl luase. Era un drum în jos, atât geografic, cât şi spiritual, căci lea spus celor din echipaj – în mod evident, păgâni (Iona 1.5) – că fugea de fața Domnului (Iona 1.10). Ce ocară adusă Dumnezeului lui Israel!

Totuşi, atributele divine pe care Iona avea să le tăgăduiască pentru niniviteni, anume harul, îndurarea, răbdarea şi bunătatea (Iona 4.2), aveau săi fie alături în adâncul mării şi în pântecele peştelui. Insensibil la pericolul la care el şi echipajul erau expuşi, Iona se trezeşte la realitate şi înțelege că nu poate să I se împotrivească lui Dumnezeu şi că trebuie să se plece înaintea dorinței Lui de a binecuvânta (Iona 2.9). Apostolul Pavel rosteşte şi el, întro altă formă, cuvintele căpitanului corăbiei: „Trezeştete tu, care dormi, şi ridicăte dintre cei morți şi Hristos va străluci peste tine”. Fie ca şi noi să umblăm „nu ca neînțelepți, ci ca înțelepți, răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele … înțelegând care este voia Domnului” (Efeseni 5.1417). S. Attwood

 

Sămânţa Bună

„Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.” Proverbe 23.26

Plăcere în căile Mântuitorului

Viața fiecărui om este plină de planuri, de hotărâri și neliniște; și uneori chiar cu urmări foarte grele. Astfel de situații duc sufletul în încercări, în suferințe, în nopți nedormite. Dar cât de fericit devine un om, când vede că hotărârea luată a avut un sfârșit bun! Însă cea mai importantă hotărâre este aceea de a-L urma pe Mântuitorul. De aceea El spune: „Fiule, dă-mi inima ta”. Inima noastră este locașul sentimentelor umane. Dacă predăm inima noastră în mâinile atotputernice ale Mântuitorului, vom fi în siguranță, fericiți atât aici pe pământ, cât și în veșnicie. Adeseori, omul dă un ban pentru săraci, pentru biserică, pentru o faptă bună – toate acestea sunt frumoase, dar mai întâi trebuie să-i dăm inima noastră Domnului. Acesta este cel mai important lucru.Mântuitorul Și-a dat viața la crucea de pe Golgota pentru toți care își predau inima lor Lui. El vrea să ne facă fericiți, vrea să ne călăuzească pe calea vieții, vrea să ne ocrotească de orice rău. Dar pentru aceasta trebuie să aparținem de El, să ne încredințăm gândurile, planurile, hotărârile noastre în mâinile Sale străpunse la cruce pentru noi. Astăzi putem ieși din întunericul necredinței și să ne hotărâm pentru Hristos. Așa vom găsi plăcere în căile Mântuitorului.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

Chemarea lui Dumnezeu

„Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia.” 1 Corinteni 1:17

Pavel spune aici că Dumnezeu ne cheamă să predicăm Evanghelia. Dar aduceţi-vă aminte ce înţelege Pavel prin „Evanghelie”: realitatea Răscumpărării prin Domnul nostru Isus Hristos. Noi suntem înclinaţi să facem din sfinţire scopul final al predicării noastre. Pavel foloseşte experienţa personală doar ca o ilustrare, nicidecum ca un scop în sine. Nicăieri nu ni se porunceşte să predicăm mântuirea sau sfinţirea; ni se porunceşte să-L înălţăm pe Isus Hristos (Ioan 12:32). Este o denaturare să spunem că Isus Hristos a suferit în actul Răscumpărării pentru a mă face pe mine sfânt. Domnul Isus Hristos a suferit pentru a răscumpăra întreaga lume şi pentru a o aşeza întreagă şi reabilitată înaintea tronului lui Dumnezeu. Faptul că noi putem experimenta Răscumpărarea este o ilustrare a puterii realităţii Răscumpărării, dar nu acesta este scopul ei final. Dacă Dumnezeu ar fi om, cât L-ar durea inima şi cât de obosit ar fi din cauza cererilor constante pe care le facem pentru mântuirea şi sfinţirea noastră. Îl solicităm de dimineaţa până noaptea cerând lucruri pentru noi înşine – ceva din care noi să fim scăpaţi! Când vom ajunge la fundamentul realităţii Evangheliei lui Dumnezeu, nu-L vom mai deranja pe Dumnezeu cu micile noastre plângeri personale.Singura pasiune a vieţii lui Pavel a fost să predice Evanghelia lui Dumnezeu. El a acceptat cu bucurie dureri, deziluzii şi suferinţe, dintr-un singur motiv: deoarece aceste lucruri i-au păstrat neclintit devotamentul faţă de Evanghelia lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ei n-au crezut în Cuvântul Domnului, ci au murmurat în corturile lor şi n-au ascultat de glasul Lui.”

PSALM 106:24, 25

Au murmurat sau au cârtit sau au şoptit în corturile lor, adică în secret. Şi acesta nu este încă marele păcat al răzvrătirii, al apostaziei pe faţa ci este vorba la început de nişte „simple” şoapte înăbuşite, ascunse poate auzite însă numai de Dumnezeu, murmure care nu sunt încă exteriorizate şi care se aud numai în corturi. Totuşi ele au fost puncte de plecare ale situaţiilor fatale în istoria poporului Israel. În adunare se aud cântări de laudă lui Dumnezeu, se dă mărturie pentru Domnul, se abordează o faţă jovială, se înalţă rugăciuni pioase dar „în corturi” sunt murmure. Murmure! Împotriva împrejurărilor vieţii sau a situaţiei în care ne găsim. De ce? Pentru că nu credem în făgăduinţele Sale, nu ascultăm de glasul Lui. Totuşi situaţia care ne tulbură nu este mai mare decât Dumnezeu, El nu este indiferent. Să ascultăm numai ce ne spune Cuvântul Său şi să-l trăim… fără murmure, fără cârtiri. Numai să băgăm de seamă dacă nu cumva situaţia grea în care ne găsim este cauzată de necredincioşia şi de neascultarea noastră. Dacă acesta este cazul atunci trebuie să ne pocăim. Dacă murmurăm în corturile noastre Dumnezeu aude şi Duhul Său este întristat. Atunci Cuvântul Său ne aminteşte că „…toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Rom.8:28). Iată remediul împotriva murmurelor, iată ce ne ridică şi ne inspiră; dacă nu cântăm cântări de laudă, măcar să aducem cuvinte pioase de mulţumire.! „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”. Murmure împotriva unora sau altora „în cortul nostru”. De ce? De ce să rănim pe altul cu gânduri care nu îndrăznim să le spunem deschis? De ce să dăm loc în inima noastră de răscumpăraţi, la gelozie, la ranchiună, la ură, la resentimente inspirate de „acela care este mincinos de la început.”? Să lăsăm pe acela sau pe aceea care este obiectul resentimentelor noastre, în mâinile lui Dumnezeu şi dacă ne-au făcut vreun rău, să-I spunem lui Dumnezeu, dar să nu murmurăm!Sângele Domnului Hristos să ne curăţească de toate murmurele şi Duhul Sfânt să ne reînsufleţească inimile stabilind în noi un izvor nesecat de laude cum ne îndeamnă acest psalm la vers. 1 şi 48.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

„Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările Mele! Iată, voi turna Duhul Meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele Mele”. Proverbe 1:23

Celui care se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu I se destăinuie prin Cuvântul Său spre folosul lui şi aceasta îl umple de bucurie, căci astfel poate fi în slujba Domnului, trăind pentru Isus. Dacă omul începe, într-adevăr primeşte curaj. Citind Cuvântul lui Dumnezeu ne este descoperit ceea ce trebuie să facem. Sunt unii care spun: „şi eu aş vrea să fac ceva pentru Dumnezeu dacă aş şti ce anume.” Citeşte Scriptura şi urmează-i sfatul; Astfel ve avea multe lucruri de făcut. Dar aceşti oameni nu sunt dispuşi să facă ceea ce le cere Domnul. Sunt alţii care sunt gata să ajute oamenii din averea altora, dar dacă este vorba de banii lor, se dau înapoi. Sunt comunităţi care tot timpul au datorii, astfel încât tot timpul sunt nevoiţi să cerşească. Dumnezeu nu ne-a chemat să cerşim. El a spus: „Nu vreau să fie printre voi niciun cerşetor.” Nu suntem nevoiţi să cerşim în lume. Putem spune toate nevoile noastre Tatălui nostru ceresc. Sunt unii oameni care, bazându-se pe faptul că Dumnezeu este Atotştiutor, spun că nu mai are sens să-i facă cunoscut nevoile lor. Este adevărat, Dumnezeu este Atotştiutor, dar totuşi doreşte să Îi spunem ceea ce ne lipseşte. În viaţă ne întâlnim cu diferite situaţii. Sunt vizitatori primiţi bucuroşi, iar alţi neprimiţi. Pentru unii avem timp, iar pentru alţii, nu. Oare nu te gândeşti că prin aceasta Îl refuzi pe Isus? Cât de puţini sunt acei care nu uită: „Fiţi iubitori de oaspeţi, astfel unii au găzduit îngeri fără ştirea lor”. Iar alţii L-au trimis de la poarta lor pe Isus.” Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neîsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NICIODATĂ DISPERAT

„Dar pentru voi, care vă temeţi de numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui;”

Maleahi 4.2a

Această prorocire, împlinită cu prima venire a slăvitului nostru Mântuitor, va avea o împlinire mai strălucită la reîntoarcerea Sa; ea este în acelaşi timp o făgăduinţă pentru viaţa noastră zilnică. Este drumul tău mai întunecos azi şi întunericul nopţii îţi pare mai adânc? Nu deznădăjdui, căci ziua se apropie. Ora cea mai rece şi întunecoasă este aceea dinaintea aurorii. Soarele care va răsări pentru tine este Soarele neprihănirii cu toate razele de sfinţenie. El vine să te bucure cu acea lumină în care strălucesc dreptatea şi mila Sa. La lumina Sa dătătoare de viaţă, vei afla scăparea. Domnul Isus este arătarea sfinţeniei şi a dragostei Iui Dumnezeu. Izbăvirea noastră va fi sigură, căci este dreaptă.Singurul lucru de care avem nevoie va fi să ştim dacă ne temem de Numele Domnului. Dacă este aşa, pentru noi noaptea nu va ţine a mult; şi când va apărea dimineaţa, orice boală şi orice mâhnire a sufletului nostru vor dispare pentru totdeauna. Lumină, căldură, bucurie, vedere limpede vor fi partea noastră, însoţite de îndepărtarea oricărei infirmităţi şi a oricărui necaz. Vi s-a descoperit Domnul Isus? Să ne bucurăm de acest soare. Şi-a ascuns El faţa? Să aşteptam răsăritul Său. Tot atât de sigur cum străluceşte astrul zilei, El va străluci pentru noi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

„Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.”

Neemia 3.12

O parte din poporul Israel venise din prizonierat cu mulţi ani în urmă şi a clădit altarul şi templul din nou, desigur cu multe întreruperi. La venirea celorlalţi, sub Neemia s-a început restaurarea zidului pentru ca astfel poporul să fie păzit de duşmanii din afară. Prin aceasta Israelul a fost despărţit de restul popoarelor, iar înăuntru s-a închegat unitatea poporului. Administraţia şi viaţa cetăţenească ca şi toată slujba adusă lui Dumnezeu au devenit unitare cum a fost la începutul celor douăsprezece seminţii. Ce minunat vorbeşte acest verset inimilor noastre, prezentându-ne un om cu fiicele sale la o lucrare aşa de însemnată. Nu se spune dacă Şalum avea şi fii, dar fără să vrem ne ducem cu gândul la fiicele lui Ţelofhad (Numeri 27). Ce bucurie să existe şi azi fiice care lucrează la lucrarea de despărţire! Cât se bucură Domnul, când găseşte surori tinere care ascultă conştiincioase îndemnurile Tatălui. În chip deosebit este vorba aici de zidirea zidului, o lucrare care pare grea şi neîndemânatică pentru femei. O, de-ar pricepe fiicele noastre în ce constă astăzi această lucrare! Crăpăturile şi găurile în zidul despărţitor sunt foarte periculoase deoarece dă posibilitatea duşmanului de a intra. Poate eşti fiica unui părinte credincios. N-ai vrea să ajuţi şi tu la zidirea zidului despărţitor faţă de lume? Atunci, NU te îmbrăca şi nu te purta ca lumea, îmbracă-te şi poartă-te cu cumpătare, arătând poziţia ta despărţită de o lume care L-a răstignit pe Mântuitorul tău. Prin aceasta vei fi o pilda pentru alţii şi totodată o lucrătoare demnă pentru zidirea zidului de azi. Iată care este lucrarea ta! Omului firesc i-ar plăcea mai bine să lucreze în public decât să înveţe în taină; i-ar plăcea mai mult să fie plin de slava oamenilor, decât să fie supus, sub mâna lui Dumnezeu. Suntem în cea mai mare primejdie să ieşim din sfinţenia şi liniştea stării de faţă a lui Dumnezeu în plină râvnă a slujbei, ori în frământările ce apar ca urmare a legăturilor cu oamenii.

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Tu eşti sfânt; dar, mult mai minunat decât poate spune lauda. Tu ai hotărât să mă faci pe mine sfânt prin harul Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

« Taci înaintea Domnului si nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.» Psalm 37,7

Cine e labil psihic din cauză că nu îşi lasă toate problemele în mâna Atotputernicului Dumnezeu, nu Îl poate aştepta cu adevărat pe Domnul său. Lasă acum toate îngrijorările ce îţi frământă inima; nu le mai asculta! În măsura în care suntem mai puţin spirituali şi mai mult emotivi ne lăsăm influenţaţi si deviaţi de la ţelul nostru unic de a-L sluji şi aştepta pe Domnul. Dacă ai renunţat cu adevărat la idolii tăi pentru a-L sluji cu toată fiinţa ta pe Domnul, atunci nu poţi face altceva decât să Îl aştepţi. Nu este Oare deja timpul să laşi deoparte toate lucrurile care îţi distrag atenţia de la aşteptarea venirii lui Isus? Nu mai avem decât puţină vreme; Domnul va veni în curând. Toate semnele venirii Sale sunt vizibile. In jurul nostru totul se destramă. Domnul ne avertizează cu toată seriozitatea în acest sens prin textul din 2 Petru 3,11: «Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă?» Apostolul Ioan ne atrage atenţia asupra aceluiaşi lucru, dar prin alte cuvinte: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El»
(1 Ioan 2,28).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Ei vor lăuda căile Domnului.” Psalmul 138:5

Creştinii încep să „laude căile Domnului” când îşi lasă povara la cruce. Nici-o cântare a îngerilor nu poate fi mai dulce decât primul cântec de bucurie care ţâşneşte din adâncul sufletului păcătosului iertat de Dumnezeu. Ştiţi cum îl descrie John Bunyan. El spune că, atunci când sărmanul Pelerin îşi lasă povara la cruce, face trei salturi mari şi îşi continuă drumul cântând:

Slăvită cruce, binecuvântat mormânt
Slăvit să fie Omul care v-a sfinţit murind!

Credinciosule, îţi aminteşti de ziua în care ai scăpat de lanţuri? Iţi aminteşti locul în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „te iubesc cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3)? „Eu îţi îndepărtez fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Păcatele tale au fost şterse pentru totdeauna. O, ce fericită a fost ziua în care Isus m-a eliberat de durerea păcatului! Când Domnul mi-a iertat pentru prima oară păcatele, am fost atât de fericit încât îmi venea să sar în sus. In drum spre casă, mă gândeam că ar trebui să le spun pietrelor povestea eliberării mele. Sufletul îmi era atât de plin de bucurie încât eram gata să spun fiecărui fulg de zăpadă despre minunata dragoste a lui Isus, care a şters păcatele celui mai mare răzvrătit. Dar simţămintele acestea nu trebuie să existe doar la începutul vieţii de creştin; există motive de a lauda căile Domnului în fiecare clipă, şi experienţa bunătăţii Sale ne face să spunem mereu: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea” (Psalmi 34:1).

Cât timp vom trece prin pustia de păcat
Vom lăuda pe Domnul care-n braţe ne-a purtat.

Seara

„Dragostea ta pentru mine era minunată.” 2 Samuel 1:26

Vino, cititorule, şi haidem să vorbim despre dragostea minunată, nu a lui Ionatan, ci a lui Isus. Nu vom spune ceva ce nu s-a mai spus, ci lucruri pe care le-am simţit şi gustat. Dragostea Ta pentru mine, Isuse, a fost minunată atunci când rătăceam departe, purtat de dorinţele trupului şi minţii. Dragostea Ta m-a ajutat atunci să nu comit „păcatul de moarte” (Romani 6:16) şi să mă opresc înainte de a mă distruge cu totul. Dragostea Ta a oprit securea Dreptăţii care spunea: „Taie-l! de ce să mai facă umbră pământului degeaba?” Dragostea Ta m-a călăuzit în pustie, m-a dezbrăcat şi m-a făcut să simt vinovăţia păcatului şi povara remuşcărilor. Dragostea Ta mi-a vorbit blând când am căzut de oboseală — ” Veniţi la Mine… si vă voi da odihnă” (Matei 11:28). O, cât de nepătată a fost dragostea Ta, să-mi poată spăla sufletul murdar, pătat de sângele naşterii şi înnegrit de cenuşa păcatului, şi să-l facă alb ca zăpada şi pur ca lâna mieilor. Ţi-ai arătat dragostea când mi-ai şoptit: „Sunt al tău şi tu eşti al Meu”. Cuvintele Tale au fost atât de blânde când mi-ai spus: „Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte” (Ioan 16:27). Şi cât de dulci au fost momentele când mi-ai declarat „dragostea Duhului” (Romani 15:30). Sufletul meu nu va uita niciodată vremurile în care mi te-ai arătat A avut Moise adăpostul lui în stâncă în momentul în care a văzut spatele Dumnezeului Său? Am avut şi noi adăposturile noastre atunci când am văzut slava lui Dumnezeu în persoana lui Isus. Şi-a amintit David de urmele caprei sălbatice, de ţinutul Iordanului şi de înălţimile Hermonului? Putem să ne amintim şi noi locurile dragi, la fel de binecuvântate ca acestea. Doamne Isuse, dăruieşte-ne o dovadă nouă a dragostei Tale, ca să începem luna cu bine. Amin.

IZVOARE IN DEŞERT

„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta.” 1 Împăraţi 12:24

Dezamăgirile vieţii sunt pur şi simplu întâlniri ascunse ale dragostei.

C. A. Fox

Copilul Meu, astăzi am un mesaj pentru tine. Lasă-mă să ţi-l şoptesc la ureche, ca orice nor de furtună care s-ar putea ridica să strălucească cu glorie, şi locurile denivelate pe care trebuie să le parcurgi să fie netezite. Sunt doar şapte cuvinte, dar lasă-le să pătrundă în fiinţa ta interioară şi foloseşte-le ca pe o pernă pe care să-ţi odihneşti capul obosit. „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta„. Ai realizat vreodată că tot ce te afectează pe tine, Mă afectează şi pe Mine? „Căci cel ce se atinge de [tine] se atinge de lumina ochilor [Mei]” (Zaharia 2:8). „Pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc” (Isaia 43:4), de aceea este plăcerea Mea deosebită să te învăţ.Vreau să ştii, când ispitele te atacă şi vrăjmaşul năvăleşte „ca un râu” (Isaia 59:19), că „de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta” şi că slăbiciunea ta are nevoie de puterea Mea, şi siguranţa ta stă în a Mă lăsa pe Mine să lupt pentru tine.Eşti în situaţii dificile, înconjurat de oameni care nu te înţeleg, nu-ţi cer niciodată părerea şi întotdeauna te dau la o parte? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta„. Eu sunt Dumnezeul situaţiilor. Tu nu ai ajuns în locul acesta din întâmplare – eşti exact unde am intenţionat Eu să fii.Nu M-ai rugat tu să te fac smerit? Vezi deci că te-am pus în şcoala perfectă, unde tocmai lecţia aceasta este predată. Situaţiile prin care treci şi oamenii din jurul tău sunt doar folosiţi pentru împlinirea voii Mele.Ai probleme cu banii, nu poţi s-o scoţi la capăt? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta„, pentru că Eu sunt Cel care-ţi ţin finanţele şi vreau să înveţi să depinzi de Mine. Resursele Mele sunt nelimitate şi Eu voi îngriji de toate trebuinţele tale. Vreau să încerci promisiunile Mele ca nimeni să nu poată spune: „Voi n-aţi avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru” (Deut. 1:32).Treci printr-un necaz? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta„. Eu sunt un „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3). Am îngăduit ca mângâietorii tăi pământeşti să te părăsească, pentru ca întorcându-te la Mine să primeşti „o mângâiere veşnică şi o bună nădejde” (2 Tesaloniceni 2:16). Ţi-ai dorit mult să faci o lucrare mare pentru Mine, şi în loc de aceasta ai fost pus deoparte pe un pat de suferinţă şi durere? „De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”. Erai atât de ocupat că nu ţi-am putut capta atenţia şi vroiam să te învăţ câteva din cele mai adânci adevăruri ale Mele. „Şi cei care doar stau şi aşteaptă slujesc”. De fapt, unii dintre cei mai mari lucrători ai Mei sunt cei care nu pot să slujească fizic, dar care au învăţat să mânuiască arma puternică a rugăciunii.Astăzi pun un potir cu untdelemn sfânt în mâinile tale. Foloseşte-l cu toată libertatea, copilul Meu. Unge cu el fiecare situaţie nouă, fiecare cuvânt care te răneşte, fiecare întrerupere care te face să devii neliniştit şi fiecare slăbiciune pe care o ai. Durerea te va părăsi pe măsură ce înveţi să Mă vezi în toate lucrurile.

Laura A. Barter Snow

„Aceasta e de la Mine”, a spus Salvatorul,

Şi aplecându-Se mi-a sărutat sprânceana,

„Pentru că Cel ce te iubeşte aşa a comandat.

Odihneşte-te dar în Mine, fii răbdător acum,

Tatăl tău ştie că aveai nevoie de asta,

Deşi, poate nu poţi să înţelegi de ce –

Nu te întrista pentru lucruri care par să-ţi lipsească.

Lucrul pe care ţi-l trimit este cel mai bun pentru tine”.

Atunci, privind printre lacrimi, am cerut,

„Domnul meu drag, iartă-mă, n-am ştiut,

Nu va fi greu dacă păşeşti Tu,

Pe fiecare cărare, înaintea mea aici jos”.

Şi acest lucru trebuie să fie pentru binele meu,

Harul Lui este de ajuns pentru fiecare test.

Deci eu voi continua să cânt: „Orice s-ar întâmpla,

Calea lui Dumnezeu pentru mine este întotdeauna cea mai bună”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 33.1-22

In două rânduri, Iov ceruse intervenţia unui mediator (9.33; 16.21), iar acum dorinţa îi este îndeplinită: Elihu urmează să fie pentru el interpretul gândurilor lui Dumnezeu. Iov mai înţelesese că această misiune nu putea fi îndeplinită decât de un om asemenea lui (9.32), iar acum poate auzi din gura lui Elihu tocmai această trăsătură: „Iată, înaintea lui Dumnezeu eu sunt ca tine: şi eu sunt frământat din lut” (v. 6).Scriptura ne învaţă că este „un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos…” (1 Timotei 2.5). Este marea taină a Domnului Isus – umanitatea Sa – fără de care El nu S-ar fi putut face purtătorul de cuvânt al omului înaintea lui Dumnezeu!”Dumnezeu vorbeşte o dată, şi de două ori…” (v. 14). După ce a vorbit prin profeţi, Dumnezeu a vorbit în Fiul. Câtă atenţie ar fi trebuit să acorde lumea acestui limbaj! (Evrei 1.1,2; 2.1). Şi totuşi în Iov 33.14 trebuie să se facă această tristă remarcă: „(omul) nu ia seama”. Ce mari sunt indiferenţa şi împietrirea inimii omului! Din acest motiv, aceeaşi epistolă avertizează solemn: „Luaţi seama să nu Îl respingeţi pe Cel care… vorbeşte din ceruri” (Evrei 12.25).Printr-un verdict concis, Elihu pune deoparte toate raţionamentele: „Dumnezeu este mai mare decât omul” (v. 12) şi nu este obligat să „dea socoteală” oamenilor (v. 13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

„O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii…” Psalmul 27:13

Text:Psalmul 27

PĂMÂNTUL CELOR VII

Un frate mai în vârstă mi-a spus clipind din ochi: „Psalmistul vrea să vadă bunătatea Domnului pe pământul celor vii. Poate crezi că David s-a referit la aici şi la acum, dar eu nu cred aşa. Aici este pământul celor morţi. Cerul este pământul celor vii.” La momentul acela am fost de acord cu ceea ce spunea el despre cer, dar am simţit că greşea în interpretarea Psalmului 27:13. Acum, totuşi, cred că el a avut întru totul dreptate. Savanţii au găsit noi mărturii că expresia ebraică: „pământul celor vii” se referă la „ţara vieţii eterne”. Psalmistul avea, aşadar, ochii aţintiţi spre ceruri. Această expresie o înţelegem cu atât mai bine astfel, cu cât psalmistul era înconjurat de duşmani care îl acuzau pe nedrept şi îi căutau distrugerea. Cu toate acestea, a rămas plin de încredere. Era sigur că, odată, poate în timpul acestei vieţi, dar cu siguranţă în cealaltă, va fi reabilitat şi va vedea bunătatea Domnului. O, câtă nevoie avem de o asemenea siguranţă! Deşi Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre şi ne binecuvântează cărarea, mai devreme sau mai târziu vom avea necazuri. Unul din cei dragi va fi luat prin moarte. Sănătatea va începe să se şubrezească. Oameni răi ne vor ameninţa fără motive. In asemenea momente trebuie să privim în sus. Ca şi psalmistul, avem nevoie de încredere, ca să putem exclama: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului în „ţara vieţii eterne”!      H.V.L

Ce glorios e să priveşti în sus

Spre răsplătirile ce or să vie!

Nemuritori, alături de Isus

Trăi-vom în eterna bucurie.

Pământul este ţara morţii, cerul este ţara vieţii.

                                Branon.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor” Matei 5:16

Un reporter i-a spus odată faimosului jucător de baseball Joe DiMaggio: „Laşi impresia că joci mereu cu aceeaşi intensitate. Îi păcăleşti pe toţi prinzătorii şi alergi după toate mingile, chiar şi atunci când Yankeii au un mare avantaj în competiţie şi nu mai există nici o şansă. Cum aşa?” DiMaggio a răspuns: „Îmi reamintesc mereu că poate se găseşte cineva în tribună care nu m-a văzut niciodată jucând”. O asemenea gândire trebuie să-ţi cultivi pentru a-i influenţa pe ceilalţi să se apropie de Dumnezeu şi să trăiască pentru El. E nevoie de energie şi de dorinţă, fie că lucrezi cu o persoană, fie cu un grup, însă beneficiile se simt. Nicodim, un lider evreu, a fost atras la Hristos deoarece i-a ascultat învăţăturile şi i-a observat lucrarea de departe. E adevărat că a venit la Domnul Isus noaptea pentru a evita batjocura, dar în realitate, el a venit pentru că nu mai putea sta deoparte! (Ioan 3:1-21). Biblia spune că „voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii” (2 Corinteni 3:2). Astăzi, cineva se uită la tine ca să vadă cum faci faţă problemelor; cum te porţi cu familia ta şi cu angajaţii tăi; cum te comporţi când nu te vede şeful; cum reacţionezi la critici sau la ispite. Nu-i dezamăgi! Domnul Isus a spus: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:14-16).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 Şi Ana sa rugat şi a spus: „Mi se veseleşte inima în Domnul”. 1 Samuel 2.1

Rugăciunea Anei (1)

Duhul lui Dumnezeu spune că aceasta este rugăciunea Anei Şi a înscriso pe paginile Cuvântului binecuvântat al lui Dumnezeu. Avem înainte un pasaj remarcabil al Scripturii. Ana spune: „Mi se veseleşte inima în Domnul”. Este minunat să fii adus întro astfel de stare de biruință. Fusese un timp când ea plânsese. Fusese un timp când sufletul şi inima îi erau grele, însă Domnul intervenise şi îi dăduse eliberare, iar acum, în loc să se preocupe doar cu această eliberare, ea se preocupă cu Eliberatorul ei. Învățătura din creştinătatea de astăzi este de natură să ne îndrepte atenția către noi înşine şi către lucrarea Duhului în noi, nu către Hristos şi către lucrarea Lui pentru noi.Ceea ce o caracterizează pe Ana este faptul că ea nu priveşte înăuntrul ei; nu se preocupă cu ea însăşi, ci cu Domnul. Dacă Îl cunoaştem pe Domnul Isus ca Mântuitor al nostru, ar trebui să scoatem motive de laudă pentru El din toate împrejurările noastre, chiar şi din cele mai dureroase. Chiar şi la acel moment, inima Anei era încă nespus de încercată, însă ea se bucura în Domnul, se lăuda în El şi inima i se veselea în El. Aceasta este o lecție pentru noi toți.Unul dintre motivele pentru care suntem atât de inerți şi de şovăitori este că nu ne bucurăm în Domnul. Mă gândesc uneori că, prin starea noastră, facem o reclamă atât de nepotrivită lucrurilor pe care le mărturisim. Cei mai fericiți şi mai bucuroşi oameni din această lume ar trebui să fie cei care Îl cunosc pe Hristos ca Mântuitor şi care Îl recunosc ca Domn. Aceasta nu înseamnă că ei nu vor avea necazuri şi dureri; vor avea, însă, aşa cum spune apostolul, chiar dacă trecem prin împrejurări grele, ne bucurăm întotdeauna, aşa încât, chiar dacă experimentăm necazuri în inima noastră, putem manifesta bucurie în afara noastră.

F. C. Blount

Sămânţa Bună

„Până la bătrânețea voastră Eu voi fi același, până la căruntețea voastră vă voi sprijini. V-am purtat, și tot vreau să vă mai port, să vă sprijin și să vă mântuiesc.” Isaia 46:4

Singurătatea bătrânei

La un azil de bătrâni, o familie împărțea daruri bătrânilor. În una din camere au întâlnit o femeie bătrână, cufundată în propria-i bătrânețe. Cei doi soți au intrat politicos în cameră, au pus darul pe masă, apoi s-au îndepărtat pentru a duce daruri în alte camere. După un timp, cei doi s-au reîntors în camera bătrânei. Pe masă, mâncarea era neatinsă. Mirați, binefăcătorii au întrebat de ce nu a mâncat. Ridicându-și privirea scăldată în lacrimi, femeia răspunse: „Mâncare primim și aici. Mi-ați fi făcut o mare bucurie, dacă ați fi stat de vorbă cu mine cinci minute …”.Singurătatea acestei femei nu este un caz singular. Însă singurătatea poate fi înlocuită cu ceva mai bun. Cine cugetă la lucrările lui Dumnezeu, la Cuvântul Său, nu mai este singur. Mântuitorul a spus că nicio vrabie nu este uitată de Dumnezeu. Dacă ne gândim la numărul uriaș de vrăbii din orașele și satele noastre și la faptul că niciuna nu cade la pământ fără voia Creatorului, atunci recunoaștem cât de mult le poartă Dumnezeu de grijă celor care se încred în El. Încrederea în Dumnezeu este o cale, prin care singurătatea dispare. Lui Dumnezeu putem să-i spunem tot ce apasă pe sufletele noastre, iar El ne ascultă.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Îţi cunoşti chemarea?

Pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Romani 1:1

Chemarea noastră nu este în primul rând de a fi oameni sfinţi, ci de a fi vestitori ai Evangheliei lui Dumnezeu. Singurul lucru care este cu totul important este ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie trăită ca realitate permanentă. Realitatea nu este bunătatea umană sau sfinţenia sau cerul sau iadul, ci Răscumpărarea. Nevoia de a înţelege aceasta este nevoia vitală a lucrătorului creştin din zilele noastre. Ca lucrători, trebuie să ne obişnuim cu revelaţia că Răscumpărarea este singura Realitate. Sfinţenia personală este doar un efect, nu o cauză. Dacă ne bazăm credinţa pe bunătatea umană, pe efectul Răscumpărării, vom cădea atunci când va veni încercarea.

Pavel n-a spus că el s-a pus deoparte ci: „Când Dumnezeu… care m-a pus deoparte… a găsit cu cale…”. El n-a manifestat un interes hipersensibil cu privire la propriul său caracter. Cât timp ochii noştri sunt fixaţi asupra propriei noastre curaţii, nu ne vom apropia niciodată de realitatea Răscumpărării. Lucrătorii creştini ajung să cadă deoarece dorinţa lor este după propria lor curăţie, nu după Dumnezeu. ..Nu-mi cere să vin în contact cu realitatea aspră a Răscumpărării în numele murdăriei vieţii umane care mă înconjoară astăzi; tot ceea ce vreau este ca Dumnezeu să lucreze în mine pentru a mă face mai plăcut în proprii mei ochi.” A vorbi în felul acesta este un semn că realitatea Evangheliei lui Dumnezeu nu m-a atins încă; nu m-am predat total lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mă poate elibera cât timp nu mă interesează decât propriul meu caracter Pavel nu mai este preocupai de sine. ci este predat total lui Dumnezeu; el este pus deoparte de Dumnezeu pentru un singur lucru: să vestească Evanghelia lui Dumnezeu (cf. Romani 9:3).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” LUCA 5:10

Domnul Isus a binevoit să se urce în corabia lui Simon. Pentru ca să se poată răspândi Cuvântul Lui, El are nevoie de acela care va deveni robul Său. Munca noastră de toate zilele, ni se pare plictisitoare? Este pentru că am uitat că Domnul Isus poate să urce în corabia noastră şi să Se alăture nouă la munca noastră. Nu numai că El poate, dar El vrea înadevăr. El ar vrea să fie lângă noi ca să lumineze cu slava prezenţei Sale ceea ce a devenit pentru noi o rutină obositoare. Să-L lăsăm să urce în corabia noastră şi vom vedea de îndată diferenţa: că prezenţa Lui se va face simţită! O! prezenţa Lui scumpă! Ce schimbare ar aduce în vieţile noastre dacă, atunci când am vrea să facem ceva, fie cu gândul, fie cu vorba, fie cu fapta, am realiza că El este prezent, ne vede, ne aude şi cunoaşte chiar şi întocmirea gândurilor noastre. Cât de cu grijă am fi de a nu-L jena sau supăra cu atitudinea noastră! De câte greşeli şi păcate am fi scutiţi şi cât rău am putea evita! Adeseori uităm, nu numai de prezenţa Lui, dar chiar şi faptul că noi suntem în El şi că El este în noi (loan 14:20). Dar, orice am face, având simţământul prezenţei Lui, va primi pecetea binecuvântării Lui. Domnul îl pune pe Petru la încercare şi-l face să mărturisească lipsa lui de izbândă. „Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic”. Să-I mărturisim şi noi lipsa noastră de succes în viaţa spirituală, învăţând să aruncăm mrejile la cuvântul Lui. Aici este secretul puterii şi al succesului, în loc de a ne mai încrede în puterile noastre şi în eforturile pe care le-am făcut până acum, vom fi inspiraţi prin autoritatea Cuvântului Său şi atunci, până şi gândurile noastre vor fi făcute roabe „…ascultării de Hristos”. Când Domnul Isus şi Cuvântul Lui iau comanda vieţii şi a slujbei noastre pentru El, urmează o schimbare fundamentală. Ce a fost mort este reînsufleţit, ce a fost neroditor devine plin de roade, descurajarea face loc unei depline nădejdi; ce părea imposibil devine posibil. Barca vieţii noastre devine o platfomă de unde dumnezeiescul nostru Stăpân îşi va putea proclama lucrarea minunată a iubirii Lui arătată la cruce. Când nu va mai fi în noi nici o căutare a slavei personale şi când toată încrederea în firea noastră va fi înlăturată, vom fi în situaţia în care Domnul să poată să ne spună şi nouă: „De acum încolo…” El ne aşteaptă pe malul lacului Ghenezaret ca să intre cu adevărat în corabia vieţii noastre, cu El la cârmă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.” Ps. 50:15

Sunt multe necazuri pe pământ şi mulţi oameni procedează conform sfatului din versetul de mai sus. În ziua necazului aceştia caută cauza necazului la cei din jurul lor, şi nicidecum la ei înşişi, şi nu cheamă în ajutor Numele Lui Dumnzeu. Cât de bine ar fi în multe familii, dacă părinţii ar duce necazurile înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând ajutorul de la El, în loc să înjure, sau să învinuiască pe şeful lor. Nu suntem feriţi de necazuri, dar ferice de cei de cei ce procedează cum ne arată versetul de mai sus! Ei pot experimenta că Domnul îi scapă din orice necaz. El vine în ajutorul tuturor acelora care doresc acest lucru. „Cheamă-Mă în ziua necazului” este îndemnul Domnului către noi. Sunt oameni care în boală, sau în greutăţile lor cheamă în ajutor pe Dumnezeu, dar odată ajutorul venit, ei uită sa-L slăvească pe Domnul, continuând viaţa lor veche. Câtă deosebire între aceştia şi cei care pot aduce toate problemele lor mari şi mici înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând în toate împrejurările ajutorul de la El şi slăvindu-L prin acordul lor în privinţa rezolvării. Tatăl nostru iubitor nu îngăduie nimic întâmplător în viaţa noastră, toate sunt cu un scop anume. Dacă avem ocazia să experimentăm ajutorul Său în necazul nostru, aceasta ne dă mereu mai mult curaj pentu a ne încrede în El copilăreşte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU TE ASCULTĂ TOTDEAUNA

Dumnezeul meu mă va asculta. Mica 7.7

Prietenii ne pot fi necredincioşi, dar Domnul nu va părăsi niciodată sufletul sincer; din contra, El îi va asculta dorinţele. Prorocul ne spune: „Nu crede niciodată pe prietenul tău cel mai intim şi păzeşte-te de a deschide gura înaintea aceluia care se odihneşte la sânul tău”. Vrăjmaşii omului sunt aceia din casa lui. Este un lucru trist; dar chiar dacă am fi în
această situaţie, Prietenul nostru ceresc rămâne credincios şi îi putem spune toate greutăţile noastre. Înţelepciunea noastră este să ne îndreptăm spre Domnul, şi nu să ne luăm la certa cu oamenii. Dacă cei aproape dintre ai noştri nu iau seama la chemările noastre, să ne aşteptăm la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne va asculta. El ne va asculta cu atât mai mult cu cât vom întâlni mai multă rea voinţă, şi în curând vom putea striga: „Nu te bucura, duşmana mea, de mine”. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, El poate să ne asculte; pentru că este Dumnezeul dragostei, El vrea să ne asculte; pentru că este Dumnezeul legământului, El se obligă să ne asculte. Dacă fiecare dintre noi îl putem numi „Dumnezeul meu”, putem cu o siguranţă deplină să adăugam: „Dumnezeul meu mă va asculta”. Deci, vino tu a cărui inimă sângerează astăzi, spune suferinţa ta Dumnezeului cel Veşnic, încredinţat că El te ascultă. Sa mergem să îngenunchem cu toţii înaintea Lui, repetând în adâncul inimii noastre: „Dumnezeul meu mă va asculta”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept! Psalmul 5.3

„Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”, spune un proverb popular. Cât de preţioase sunt orele de dimineaţă pentru cel credincios, care simte nevoia să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Chiar David a recunoscut şi a experimentat valoarea acestor ore de dimineaţă. Clipele de linişte ale orelor de dimineaţă înaintea Domnului, înainte de a începe zarva zilei, sunt un nesecat izvor de putere şi binecuvântare, de călăuză sigură pentru drumul nostru din ziua întreagă. Dacă ne înălţăm dimineaţa inima către Dumnezeu, căutând în rugăciune faţa Lui, punând înaintea Lui toate nevoile noastre, citind Cuvântul Lui şi cugetând în rugăciune asupra celor citite, atunci începem şi noi lucrările zilei noastre într-o stare bună şi nedespărţiţi de Domnul. Dacă ne-am pus în zorii zilei nădejdea în El pentru toate lucrurile, atunci putem în odihnă şi deplină linişte să ne bizuim pe El şi pe sprijinul Lui. Dacă îl privim, dacă nădăjduim în El, negreşit îşi va coborî privirea cu îndurare spre noi şi ne va călăuzi în dragoste şi în har în toate căile noastre. În legătură cu Domnul, povara zilei va deveni mai uşoară. Aducând prin credinţă toate îngrijorările la El, vom primi în acelaşi timp asigurarea, că Domnul Isus ne va purta de grijă.Zorii zilei este timpul cel mai potrivit să ai legătură cu Dumnezeu, deoarece inima noastră nu este încă plină de greutăţi, iar liniştea casei te învăluie. Ar fi bine ca noi toţi să cunoaştem şi să preţuim aceste fericite ore de dimineaţă în legătură cu Domnul! „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută în zori mă vor găsi”, spune sfântul Cuvânt a lui Dumnezeu. Rugăciunea să fie CHEIA zilei şi LACĂTUL nopţii! „Lasă-mă să aud în zori bunătatea Ta căci mă încred în Tine!”

Veghează-n zori, când ziua iar zâmbeşte

Când totul este iar înviorat.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, căile Tale sunt ca Tine – desăvârşite; căile mele sunt ca mine -nedesăvârşite. Atinge-mă şi fă-mă să mă identific în mod real cu gândul Tău şi cu căile Tale pentru această zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Romani 8:37

Cu ani în urmă statul Israel a emis un timbru în memoria celor care au murit în război. Timbrul ilustrează un soldat israelian cu cască şi Tallit (şal de rugăciune). Poate oare puterea rugăciunii fi mai clar simbolizată? Probabil că nu. Cel ce se roagă, se luptă şi cel ce se luptă, se roagă. Fără rugăciune, lupta credinţei noastre se năruie ca un castel de nisip. Dacă rugăciunile tale nu ţin pasul cu lupta pe care trebuie să o duci, cu siguranţă vei fi strivit. Doare când vestim Cuvântul lui Dumnezeu fară a ne pune pe genunchi. Toţi copiii lui Dumnezeu sunt împăraţi şi preoţi, dar, din păcate, cei care ar trebui să dovedească regalitatea şi preoţia în slujba şi în viaţa lor sunt deseori lipsiţi de influenţă spirituală. Îmi este teamă că, în lucrul nostru pentru Domnul, de multe ori există pornirea josnică şi exclusiv profitoare a unui manager. În rugăciune oricine are ceva de spus în împărăţia lui Dumnezeu şi îl slujeşte în primul rând pe Cristos, apoi pe fraţii de credinţă. De aceea, roagă-te! Roagă-te chiar în momentul în care te simţi copleşit de situaţia ta mizerabilă, de eşecurile tale, căci este scris: «In ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138:3).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul, neprihănirea noastră. Ieremia 23:6.

Un creştin va avea întotdeauna linişte, pace, fericire şi bucurie gândindu-se la neprihănirea perfectă a lui Christos. Cât de des sunt însă sfinţii lui Dumnezeu trişti şi dezamăgiţi! Nu cred că ar trebui să fie aşa. Nu cred că ar fi aşa dacă şi-ar vedea perfecţiunea în Christos. Unii vorbesc întotdeauna despre corupţie, răutatea inimii şi pornirea înnăscută către păcat. Aceste lucruri sunt adevărate, dar de ce să nu mergi un pas mai departe şi să-ţi aminteşti că eşti „desăvârşit în Christos” (Coloseni 1:28)? Nu-i de mirare că cei care trăiesc în păcat sunt nefericiţi, dar noi, pentru care „Isus Christos a fost făcut neprihănire” trebuie să fim veseli Chiar dacă nenorocirile mă asaltează şi Satan mă atacă, chiar dacă mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le experimentez înainte de a ajunge în ceruri, lucrurile acestea sunt fâcute. pentru mine în legământul divin al harului. Nimic nu lipseşte în Domnul meu! Christos a făcut totul! Pe cruce, El a Spus „s-a sfârşit” (Ioan 19:30), şi dacă s-a sfârşit sunt desăvârşit în El şi pot să mă bucur „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). „Nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Christos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă” (Filipeni 3:9). Nu vei găsi în partea aceasta a cerului un popor mai sfânt decât aceia care au primit în inimile lor doctrina neprihănirii lui Christos. Când credinciosul spune „trăiesc numai prin Christos. Mă încred în El ca să fiu mântuit şi cred că, deşi nevrednic, sunt salvat în Isus”, gândurile următoare se ridică ca un motiv de recunoştinţă: „să nu trăiesc eu pentru Christos? Să nu-L iubesc şi să nu-L slujesc, văzând că sunt salvat prin meritele Sale? „Dragostea lui Isus ne constrânge… pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Isus Christos, care a murit şi a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14-15). Dacă suntem salvaţi prin neprihănire atribuită, vom împărţi neprihănire.

Seara

„Abimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi.” 2 Samuel 18:23

Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte” (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit. Sunt pe cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă” pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji. Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă”. Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus” (Filipeni 3:14).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dacă dă El pace …” Iov 34:29

El dă pace în mijlocul furtunii. În timp ce navigăm pe lac cu El, departe de uscat, pe îndepărtate adâncimi, deodată, sub cerul nopţii, se stârneşte o furtună puternică. Pământul şi iadul parcă s-au mobilizat împotriva noastră, şi fiecare val ameninţă să scufunde barca noastră. Atunci El Se trezeşte din somn şi mustră vântul şi valurile. El face semn cu mâna, anunţând încetarea furtunii furioase şi începutul liniştii odihnitoare. Glasul Lui se aude peste urletul vântului, printre odgoane, vele şi catarge, şi peste vuietul valurilor. „Taci! Fără gură!” (Marcu 4:39). Nu o poţi auzi? Şi dintr-odată s-a făcut o linişte mare. El dă pace – pace chiar atunci când ne pierdem puterea interioară şi orice ajutor omenesc. De multe ori El le înlătură pentru că ne bazăm prea mult pe ele. Suntem tentaţi să privim la bucuriile, plăcerile, pasiunile sau visurile noastre cu prea multă satisfacţie. Atunci, prin dragostea Lui îndurătoare, El le îndepărtează, lăsându-ne să distingem între ele şi El. El Se apropie şi şopteşte, asigurându-ne de prezenţa Lui şi aducând o pace infinită pentru a ne păzi inimile şi gândurile. El dă pace.

 

El dă pace. O, Frate mai mare,

Ale cărui picioare fără casă au trasat calea noastră de dureri,

Ale cărui mâini au născut povara necazurilor noastre,

Ca în pierderile noastre să putem găsi câştigul nostru.

 

Din toate darurile şi mângâierile Tale infinite,

Nu-Ţi cer decât atât: în toate momentele grele

Să aud glasul Tău prin tot tumultul care mă fură,

Şi să mă odihnesc în pace sub puterea lui liniştitoare.

 

Grijile nu mă pot tulbura dacă sufletul meu locuieşte

În atmosfera liniştită a credinţei, ale cărei zile sunt însorite;

Întristarea nu mă poate clătina dacă umblu alături de Tine,

Cu mâna mea în a Ta, pe calea întunecată.

 

Sunt mulţumit să ştiu că va veni o dimineaţă luminoasă

Când voi fi scăpat de toate umbrele;

Aştept senin răpirea din zorii acelei dimineţi –

Cine mă poate tulbura când Tu-mi trimiţi pacea Ta?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 32.1-22

Elifaz, Bildad şi Ţofar şi-au epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu însuşi”. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).

Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov s-a manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământească” s-a dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus” urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.14-17). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.

Elihu are simţul bunei-cuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.

Totuşi, aceste considerente nu-l împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nu-i poate trata cu blândeţe. El nici nu-i va flata, nici nu-i va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

 

SLUJIND DIN TOATĂ INIMA

„Cînd mîinile sint leneşe, se lasă grinda şi cînd se lenevesc mîinile plouă în casă.” Eclesiastul 10:18

Text: Proverbele 24:30-34

Unele din cele mai mari realizări ale umanităţii ne-au parvenit de la oameni care au considerat că nici un sacrificiu nu e prea mare şi nici un efort prea greu pentru atingerea ţelului propus. Edward Gibbon a cheltuit 26 de ani din viaţă pentru a scrie „Istoria declinului şi căderii Imperiului Roman.” Noah Webster a lucrat cu migală 36 de ani pînă a dus la faza de tipărire prima ediţie a dicţionarului său. Se spune despre oratorul roman Cicero, că a făcut exerciţii de oratorie în faţa prietenilor săi zilnic timp de 30 de ani, înainte de-a vorbi în public. Ce tenacitate! Ce perseverenţă! Acum să ne gîndim cîtă energie investim noi în lucrarea Dom-
nului. Comparaţia va fi destul de jenantă. Ar trebui să ne determine cel puţin, să ne cercetăm inima, punîndu-ne cîteva întrebări. „De ce lucrarea noastră pentru Cristos este făcută uneori cu o jumătate de inimă? De ce unii oameni care urmăresc numai scopuri pămînteşti ne fac de ruşine prin răbdarea şi perseverenţa lor? Să ne gîndim numai ce se întîmplă atunci cînd luăm slujirea noastră foarte uşor. Un diacon îşi neglijează responsabilităţile, şi interesul altora este în declin. Dascălul de la şcoala duminicală nu se pregăteşte îndeajuns, şi Biserica nu va mai răspunde la această activitate. Un membru credincios al Bisericii nu continuă cu credin-
cioşie viaţa de rugăciune, şi nu e de mirare că nu mai sînt răspunsuri la rugăciuni”.

Apostolul Pavel ne dă o definiţie clară a datoriei noastre, atunci cînd spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Slujirea lui Cristos trebuie să fie marcată de efortul perseverent, şi susţinută de rugăciune. Aceasta înseamnă să slujeşti din toată inima! -P.R.V.

Credincios mereu să-I fiu lui Isus.

Credinţa ce-o declar s-o reînnoiesc,

Şi-n orice zi să-ntreb supus:

Ce-ai vrea, Doamne, să înfăptuiesc?    – Pangborn

Unii creştini nu fac nimic, dar nu există nici un creştin care să n-aibă nimic de făcut,

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„BUNICUŢA BRAND” (2)

„Căci vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)

Iată continuarea istoriei lui Evelyn. La vârsta de şaptezeci de ani, a primit înştiinţare de la sediul misiunii că nu-i vor mai da încă un mandat de cinci ani. Ea însă a avut atitudinea lui Caleb „căci vom fi biruitori!” Au făcut o masă pentru a sărbători timpul ei petrecut în India şi toţi cei prezenţi au aplaudat-o. „Călătorie plăcută spre casă!” au spus cu toţii. „Vă voi spune un mic secret”, a anunţat ea. „Nu mă întorc acasă. Rămân în India”. Evelyn avea o cocioabă construită din materiale pe care şi le-a procurat de pe unde-a putut. Apoi, a cumpărat un ponei pentru a cutreiera munţii şi această septuagenară călătorea dintr-un sat în altul călare pentru a le spune oamenilor despre Isus. A făcut lucrul acesta timp de cinci ani pe cont propriu. Într-o zi, la şaptezeci şi cinci de ani, a căzut şi şi-a rupt şoldul. Fiul ei, Paul Brand, eminentul doctor i-a spus: „Mamă, ai parcurs un drum onorabil. Dumnezeu te-a folosit. A sosit vremea să renunţi. Te poţi întoarce acasă”. Ea a răspuns: „Nu mă întorc acasă”. A petrecut alţi optsprezece ani călătorind dintr-un sat în altul călare pe cal. Căderile, contuziile, bolile şi vârsta nu au putut-o opri. În cele din urmă, când a atins nouăzeci şi trei de ani, nu a mai putut călări. Aşa că, oamenii din aceste sate – întrucât o iubeau foarte mult pe bunicuţa Brand – au pus-o pe o targă şi au purtat-o dintr-un sat în altul. A mai trăit încă doi ani pe care i-a dăruit, dusă pe targă, pentru a-i ajuta pe cei mai săraci dintre săraci. A murit, dar nu s-a pensionat. Doar şi-a sfârşit alergarea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 

 „Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins.” Ioan 13:3,4

Mâinile Domnului Isus – Mâini competente

În meditația precedentă am privit la mâinile puternice ale Domnului Isus, în care oile Sale sunt în siguranță. Niciuna dintre ele nu va pieri. Astăzi ne vom ocupa de un subiect oarecum asemănător: Dumnezeu va așeza toate lucrurile în mâinile competente ale lui Hristos. Este scris că Tatăl a dat toate lucrurile în mâinile Fiului (Ioan 3.35; 13.3). Toată autoritatea în cer și pe pământ Îi este dată, „fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri” (1 Petru 3.22). La împlinirea timpurilor, toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi puse sub autoritatea Sa, ca și Cap (Efeseni 1.10). Mâinile Sale sunt competente pentru a administra veacul viitor.

Toate acestea sunt în acord cu profeția lui Isaia cu privire la Mesia, care spune că „plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui” (Isaia 53.10). Voia și planul lui Dumnezeu vor fi împlinite prin mâinile lui Hristos. Cât de prețios este faptul că, deși mâinile Lui țin toate lucrurile mărețe revelate în profeție, guvernarea lumii viitoare, lucrurile din sfera cerească și cele de pe pământ, ele se ocupă și de cele mai mici detalii legate de viețile noastre.

Privindu-L în camera de sus, în noaptea când a fost vândut, cum spală picioarele ucenicilor, învățăm că toate căile noastre sunt în mâinile Sale. Această scenă este o imagine a lucrării Lui actuale, pe care o face pentru a ne restabili și a ne curăți de întinarea provocată de mersul nostru prin această lume rea. Toate căile și mișcările noastre în această lume sunt în mâinile Sale pline de har, pentru curățire și pentru restabilire. Dacă pierdem comuniunea cu Dumnezeu din cauza păcatului, Hristos ne spală picioarele și ne restabilește prin Cuvântul Său. Fiecare pas pe calea noastră este în mâinile Sale competente, până când vom ajunge acasă, în cer.

B Reynolds

 
 

Sămânţa Bună

 

„Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Evrei 10:7

În Hristos

În Epistola către Evrei ne este arătat faptul că nenumăratele jertfe din timpul Vechiului Testament nu-l puteau împuternici pe niciun om să pășească înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință curată: „Se aduc daruri și jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui”. Aceste jertfe, care se aduceau neîncetat în fiecare an, aminteau de păcate, dar nu puteau niciodată să-l facă desăvârșit pe cel ce se apropia de Dumnezeu. Era deci necesară o altă jertfă. Astfel a venit Domnul Isus pe acest pământ. El a devenit Om adevărat, dar fără păcat. Prin viața Lui de ascultare L-a glorificat pe Dumnezeu. Hristos a dorit să fa-că numai voia lui Dumnezeu. Când Și-a jertfit viața pe cruce, a corespuns în totul cerințelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a exprimat satisfacția deplină cu privire la jertfa Fiului Său prin faptul că L-a înviat a treia zi.

Cel care se bazează în credință pe această jertfă, este îndreptățit să se apropie de Dumnezeu cu o conștiință curată. Dumnezeu ne-a grațiat și ne-a făcut plăcuți în Hristos. Pe baza acestei lucrări minunate a Domnului, credinciosul poate păși înaintea lui Dumnezeu cu laudele sale. Iar cel care încă nu L-a primit pe Isus ca Mântuitor, o poate face chiar acum, și astfel va fi și el îndreptățit prin Hristos.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Dilema ascultării

„Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.” 1 Samuel 3:15

Rareori ne vorbeşte Dumnezeu într-un mod care ne uimeşte; de obicei, El ne vorbeşte în aşa fel, încât putem cu uşurinţă să înţelegem greşit, şi atunci spunem: „Mă întreb dacă este acesta glasul lui Dumnezeu?” Isaia a spus că Dumnezeu i-a vorbii „cu mână tare”. adică prin presiunea împrejurărilor. Dumnezeu vorbeşte prin tot ceea ce atinge vieţile noastre. Vedem noi mâna Lui sau punem totul pe scama întâmplării?

Obişnuieşte-te să spui: „Vorbeşte. Doamne!” şi viaţa ta va deveni o adevărată aventură. De fiecare dată când împrejurările te presează, spune: „Vorbeşte, Doamne!” şi fă-ţi timp să asculţi. Pedeapsa este mai mult decât un mijloc de disciplinare, ea este menită să te ducă în situaţia de-a spune: „Vorbeşte, Doamne!” Aminteşte-ţi când ţi-a vorbit Dumnezeu. Ai uitat ce ţi-a spus? Era din Luca 11:13 sau era I Tesaloniceni 5:23? Pe măsură ce ascultăm, urechile noastre devin sensibile şi, întocmai ca Isus, Îl vom auzi pe Dumnezeu tot timpul.

Trebuie să-i spun acelui „Eli” al meu ce mi-a arătat Dumnezeu? Aici apare dilema ascultării. Suntem neascultători faţă de Dumnezeu dacă devenim „o providenţă amatoare” – „trebuie să-l apăr pe «Eli»”, pe cei mai buni oameni pe care-i cunoaştem. Dumnezeu nu i-a spus lui Samuel să-i spună lui Eli; el trebuia să decidă singur lucrul acesta. Chemarea pe care ţi-a adresat-o Dumnezeu îl poate răni pe „Eli” al tău; dar, dacă încerci să previi suferinţa din viaţa celuilalt, aceasta se va dovedi un obstacol între sufletul tău şi Dumnezeu. Dacă previi ..tăierea mâinii drepte” sau „scoaterea ochiului”, o faci pe riscul tău.

Nu cere niciodată sfatul altuia cu privire la un lucru pe care trebuie să-l hotărăşti tu singur înaintea lui Dumnezeu. Dacă ceri sfaturi, aproape întotdeauna vei lua partea lui Satan. „îndată n-am stat de vorbă cu carnea şi sângele” (Galateni 1:17. KJV).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Aplecându-Se spre ea, a certat febra şi febra a lăsat-o.” LUCA 4:39

Orice febră este o dovadă de boală; dar aici, febra are un înţeles spiritual. Vrăjmaşului îi place să introducă în lucrul credinciosului febra care face ca activitatea sa să fie agitată şi penibilă pentru alţii şi obositoare şi epuizantă pentru el însuşi. în câte cămine creştine este „febră” nu numai din pricina unei soacre! Oarecare membru din familie care se agită şi se nelinişteşte ca Mana, este deajuns. O! Aceste nelinişti care ne încreţesc fruntea şi ne ascund faţa Domnului, agitaţia aceasta care aduce un duh de dezbinare şi de suferinţă, cât de penibile sunt!

Domnul Isus cunoaşte dorinţa noastră de a-I sluji şi de a împlini bine lucrul pentru EI; şi totuş dacă avem o râvnă înfierbântată, firească, legalistă El nu va putea să fie de acord cu slujba noastră. Vrăjmaşul o ştie şi fără-ndoială pentru aceasta ne împinge la agitaţie. Cum îşi face „febra” aceasta jocul în viaţa slujitorilor Lui tineri sau în vârstă! Poate că el este pe cale de a înteţi în noi dorinţa de a juca un rol, sau poate ne-a împins să ne comparăm cu alţii, voind să-i depăşim… sau poate suntem concentraţi asupra noastră şi iată că începe o „febră” de temeri, plângeri şi critici.

Dar Domnul este prezent. El doreşte să Se plece spre noi. El ia mâna care-I slujeşte, vede că este caldă şi fierbinte, mâna aceasta care ar vrea atât de mult să facă ceva pentru El, şi astfel El trece de la unul la altul certând „febra” şi făcându-ne apţi de a-I sluji cum vrea El. El ne vindecă de această fierbinţeală care nu vine de la Duhul Sfânt; dar numai dacă ne dăm seama de starea noastră El poate interveni. Atunci, când ne-am oprit şi-L putem asculta, Domnul Se pleacă asupra noastră şi porunceşte duhului de „febră” să ne părăsească.”Îndată, ea s-a ridicat şi I-a slujit”. Izbăviţi de orice agitaţie şi orice zel firesc, vom putea să-I slujim într-un nou fel de viaţă înoită de El. Numai din dragoste pentru El va putea decurge o slujire roditioare care să-I aducă cinste, uitându-ne definitiv pe noi înşine. Să nu ne aşteptăm la aprecieri şi laude de la oameni, căci atunci nu suntem într-o stare bună, ci, când suntem neînţeleşi, dispreţuiţi şi părăsiţi, ni’ s-a făcut harul să semănăm cu Domnul nostru Iubit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Matei 5:8

Acestea sunt cuvintele Mântuitorului din cuvântarea de pe munte. Vedem că este scris în repetate rânduri : „Ferice de cei…” Deci numai cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu, aceşti oameni sunt fericiţi deja pe pământ. Mulţi creştini nu pot să creadă aceasta, spunând:” Păcătuieşti mereu în gândire, vorbe şi fapte, deci nu poţi avea o inimă curată aici pe pământ.” Cu astfel de vorbe Îl fac pe Dumnezeu mincinos, fără să-şi facă gândurile roabe ascultării de Hristos. Sunt oameni care slujesc credincioşi diavolului, înfometând pe cei flămânzi, şi împiedică pe cei însetaţi să bea. Săracii oameni! Ei vor trebui să secere odată, ceea ce au semănat. În Vechiul Tesatament putem vedea de cât sânge a fost nevoie şi câte mii de animale au fost jertfite pentru ca poporul Israel să fie împăcat cu Dumnezeu . Dar de când Mântuitorul Şi-a jertfit viaţa Lui şi Şi-a dat propriul trup pentru a fi osândit în locul nostru, toţi cei care acceptă mântuirea prin credinţă, pot avea o inimă curată. Dacă Mântuitorul locuieşte în inima unui om, atunci este sigur că păcatul nu mai locuieşte în omul acela. Păcatul şi nelegiuirea separă pe om de Dumnezeu. Dacă ne pocăim(ne întoarcem la Dumnezeu) şi rupem astfel legăturile cu păcatul, primind Duhul Sfânt, ne putem bucura de această realitate. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, căci El a curăţit inimile lor prin credinţă.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O GARDĂ CEREASCĂ

„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Geneza 28.15

Avem să plecăm la drum şi avem nevoie pentru aceasta de un har special? Iată unul foarte preţios: starea de faţă şi păzirea lui Dumnezeu. În tot locul avem nevoie şi de una şi de alta,
şi le vom avea dacă suntem conduşi de datorie, şi nu doar de propria noastră fantezie. Pentru ce să privim plecarea noastră într-altă parte ca o tristă obligaţie, când voia lui Dumnezeu, este cea care ne cheamă acolo? În toate ţările, credinciosul este străin şi călător, şi în toate ţinuturile Domnul va fi adăpostul Sau, aşa cum El a fost pentru toţi sfinţii în toate timpurile. Putem fi lipsiţi de sprijinul conducătorilor noştri pământeşti, dar când Dumnezeu zice: „te voi păzi”, n-avem de ce să ne temem de vreun pericol. Aceasta este cea mai sigură însoţire pentru un călător.

Până atunci Iacov nu părăsise casa părintească. Neavând spiritul aventuros al fratelui său, el rămăsese copilul mamei, răsfăţat. Când a trebuit să plece în străinătate, Dumnezeu l-a însoţit. El avea puţin bagaj şi nici un însoţitor; dar nici un prinţ n-a avut vreodată o aşa nobilă gardă. Chiar când dormea pe câmp, îngerii vegheau asupra lui şi Domnul Dumnezeu îi vorbea. Dacă Domnul ne spune să plecăm, să zicem cu Domnul Isus: „Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!”

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„A fost dat din pricina fărădelegilor noastre.” Romani 4:25

Când Domnul nostru Isus atârna pe crucea Golgotei trupul Său era împovărat cu toate păcatele celor ce au crezut în El şi ale celor care vor crede în continuare în El, până la venirea Lui, fără nici o deosebire. Dumnezeu L-a împovărat cu aceste păcate fără să fi lăsat deoparte vreunul din ele. Hristos a luat asupra Sa păcatele şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, de aceea Dumnezeu nu-şi mai revarsă mânia Lui niciodată asupra celor iertaţi aşa cum ne asigură Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-şi mai aminteşte niciodată de ele. Domnul Isus care a purtat şi a înlăturat deplin păcatele noastre a înviat din morţi pentru neprihănirea noastră. Cine L-a înviat? Acela care ni L-a dat. Şi de ce L-a înviat El? Pentru că lucrarea pentru care a fost dat, a fost îndeplinită. Hristos a proslăvit pe Dumnezeu, când suferea pentru păcatele noastre. Şi Dumnezeu L-a proslăvit pe Hristos, prin aceea ca L-a înviat din morţi, L-a aşezat la dreapta lui şi L-a încununat cu slavă şi cu cinste.Ce lucrare minunată!Hristos a fost părăsit pe cruce când a purtat păcatele noastre, dar acum este încununat la dreapta Tatălui pentru că a făcut ispăşirea păcatelor noastre. Cel răscumpărat poate acum să se bucure de pacea cu Dumnezeu întrucât cum spune Petru: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.” Poate vei întreba: „Cum găsesc eu această pace?” Răspunsul este simplu. Are păcătosul ceva de făcut? Poate fi el altceva decât, o biată făptură păcătoasă şi pierdută? NU! Să vină simplu la Isus ca păcătos, să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, să primească vestea bună în inima sa, să se odihnească în Domnul Hristos fiind mulţumit cu ceea ce este mulţumit Dumnezeu. Iar Dumnezeu este mulţumit cu ceea ce a făcut Hristos pe cruce. Crede deci în El.

„Credinţa este o ÎNCREDERE neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică ÎNCREDINŢARE despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11.1) „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6).

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, astăzi să abunde lauda Ta, bucuria şi veselia să răsune peste tot. Cât de mult tânjesc după bucurie – o bucurie mare, exuberantă, eliberatoare: bucurie în Dumnezeu, bucurie în Duhul Sfânt, bucurie în viaţă şi bucurie în dragoste. Fă ca aceasta să fie o casă veselă azi, ziua întreagă.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

Odată, după o serie de lucrări întreprinse în America, zburam peste Oceanul Atlantic spre casă. Am observat cu claritate că, venind din America spre Europa, zburam în direcţia luminii – între cele două continente există o diferenţă de fus orar între 7 şi 10 ore. În timpul zborului m-am uitat la un moment dat pe fereastră şi am văzut cum lăsam în urmă întunericul ca de smoală şi zburam spre lumină. Ce important este pentru un copil al lui Dumnezeu să umble spre lumină şi nu în direcţia opusă! Cât de important este ca în viaţa noastră de credinţă să ieşim de pe calea întunericului: «Urmăriţi pacea cu toţii si sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.» (Evrei 12:14) Fugi de întuneric! Dumnezeu a spus despre slujitorul Său Iov că: «… se abate de la rău» (Iov 1:8). Secretul victoriei este să ocoleşti răul, să fugi de el şi să te scalzi în lumina atotpătrunzătoare a Domnului Isus. Grăbeşte-te în calea luminii! Ocoleşte întunericul, căci Isus vine în curând!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti.” 2 Samuel 5:24

Membrii bisericii lui Christos trebuie să fie grabnici la rugăciune, căutând întotdeauna să-L cheme pe Cel Sfânt în inimile lor, ca să poată veni mai curând împărăţia lui Christos, şi să fie „precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Dar există vremuri în care Dumnezeu pare să favorizeze Sionul în mod special; aceste vremuri trebuie să fie pentru ei ca „un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”. Atunci trebuie să ne rugăm îndoit, să cerem îndoit şi să stăm în faţa tronului mai mult decât de obicei. Faptele noastre trebuie să fie prompte şi hotărâte. Şuvoiul curge; să ne grăbim să ajungem la ţărm. O, izbucnirea Cincizecimii şi lucrarea ei! Creştine, există în viaţa ta momente când auzi un vuiet în vârfurile duzilor. Ai o mare putere în rugăciune; Duhul lui Dumnezeu îţi dă bucurie şi fericire; Scriptura se deschide în faţa ta, făgăduinţele se împlinesc, mergi în lumina lui Dumnezeu, ai o minunată libertate în consacrare şi o părtăşie cu Christos mai strânsă decât de obicei. In asemenea perioade, când „auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”, e timpul să te trezeşti. E timpul să te scuturi şi să scapi de orice obicei rău, fiindcă Dumnezeu îţi ajută. Întinde pânzele, dar aminteşte-ţi că ai cântat „eu pot să întind pânzele sus; dar vântul e-n puterea lui Isus!” Oricum, asigură-te că pânzele sunt sus. Nu pierde vântul prielnic. Cere ajutorul lui Dumnezeu ca să poţi fi mai puternic în credinţă la datorie; ca să fii mai constant în rugăciune la picioarele tronului; ca să fii mai sfânt în părtăşia cu Christos.

Seara

„In El am fost făcuţi şi moştenitori.” Efeseni 1:11

Când şi-a dat viaţa pentru noi, Isus a renunţat la toate drepturile şi privilegiile Sale. Deşi, ca Dumnezeu etern, are drepturi esenţiale pe care nici un muritor nu le poate reclama, ca Isus, Mijlocitor, Căpetenia legământului harului, El nu are nici o moştenire în afară de noi. Urmarea faptului că a fost ascultător până la moarte este că toţi cei pentru care a împlinit voinţa divină sunt ai Săi. El intră în slavă, dar nu pentru el, fiindcă este scris „Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător” (Evrei 6:20, sublinierea autorului). Stă în prezenţa lui Dumnezeu? El apare „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evrei 9:24, sublinierea autorului). Gândeşte-te la aceasta, credinciosule: nu ai nici un drept asupra cerului prin tine însuţi; drepturile tale se află în Christos. Dacă eşti iertat, este prin sângele Său. Dacă eşti îndreptăţit, este prin dreptatea Sa. Dacă eşti sfinţit, este fiindcă eşti în Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut sfinţire pentru voi” (1 Corinteni 1:30). Dacă nu cazi, este fiindcă eşti păzit în Christos Isus; şi dacă eşti făcut desăvârşit în cele din urmă, este fiindcă „ai totul deplin în El” (Coloseni 2:10). De aceea este slăvit Isus, fiindcă totul este în El şi prin El. Moştenirea noastră este sigură, fiindcă este obţinută în El, şi fiecare binecuvântare este mai dulce — chiar şi cerul este mai strălucitor — fiindcă am obţinut totul prin Isus Domnul nostru. Cine poate cântări moştenirea noastră divină? Numără bogăţiile lui Christos şi tezaurul Său, apoi încearcă să numeri bogăţiile care aparţin sfinţilor. Atinge fundul mării de bucurie a lui Christos, apoi încearcă să înţelegi fericirea „pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Îngrădeşte hotarele bunurilor lui Christos, apoi încearcă să zăgăzuieşti moştenirea celor aleşi. „Toate lucrurile sunt ale voastre… şi voi sunteţi ai lui Christos iar Christos al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Voi fi ca roua pentru Israel.” Osea 14:5

Roua este o sursă de prospeţime. Este provizia naturii pentru înnoirea feţei pământului. Ea cade noaptea, şi fără ea vegetaţia ar muri. Această mare valoare înnoitoare pe care o are roua este foarte des recunoscută în Scripturi şi folosită ca un simbol al înviorării spirituale. Aşa cum natura este scăldată în rouă, tot aşa Domnul Îşi înnoieşte poporul. În Tit 3:5, acelaşi gând al înviorării spirituale este legat de lucrarea Duhului Sfânt şi e numit „înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

Sunt mulţi lucrători creştini care nu recunosc cât de importantă este roua cerească pentru viaţa lor, şi, ca urmare, nu au prospeţime şi energie. Duhul lor este uscat şi plecat din lipsă de rouă.

Iubitul meu tovarăş de slujire, recunoşti tu prostia unui muncitor care încearcă să lucreze toată ziua fără să mănânce? Dar recunoşti tu prostia unui slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să lucreze fără a se hrăni cu mana cerească? Totuşi, nu este suficient să ai o alimentaţie spirituală ocazională. În fiecare zi trebuie să primeşti „înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Cunoşti foarte bine diferenţa dintre a pulsa cu toată fiinţa ta de energia şi prospeţimea vieţii divine a lui Dumnezeu şi simţământul de epuizare şi oboseală. Tăcerea şi liniştea aduc roua. Noaptea, când frunzele şi iarba sunt liniştite, plantele îşi deschid porii pentru a primi proaspăta şi revigoranta baie. Şi roua spirituală vine când stai în tăcere în prezenţa Stăpânului. Stai liniştit înaintea Lui, pentru că graba te împiedică să primeşti roua. Aşteaptă înaintea lui Dumnezeu până când te simţi saturat, umplut de prezenţa Lui. Apoi mergi mai departe cu îndeplinirea următoarei tale slujbe, conştient fiind de prospeţimea şi energia lui Hristos. Dr. Pardington

Roua nu cade niciodată acolo unde este arşiţă sau vânt. Temperatura trebuie să scadă, vântul să înceteze, iar aerul să ajungă la un punct de răcoare şi linişte -linişte absolută – înainte ca particulele invizibile de umezeală să devină roua care îmbăiază orice plantă sau floare. Şi harul lui Dumnezeu nu vine să aducă odihnă şi înnoire sufletului nostru, până nu ajungem la un moment de linişte deplină înaintea Lui.

Picură liniştitele Tale picături de rouă a tăcerii,

Până când toate străduinţele noastre încetează:

Eliberează-ne sufletul de încordare şi stres;

Şi lasă vieţile noastre să mărturisească

Frumuseţea păcii Tale, aşa cum ai rânduit.

 

Respiră prin pulsuri pline de dorinţă

Răcoarea Ta şi balsamul Tău;

Fă ca raţiunea să stea tăcută, bătăile ei să-nceteze:

Vorbeşte prin cutremur, vânt şi foc,

O, susur blând şi liniştit!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 31.1-12 şi v.29-40

În cap. 29, Iov desfăşurase pe larg binele pe care-l făcea; aici expune în amănunt răul pe care nu-l făcea: s-a ferit şi de imoralitate (v. 1-12), şi de nedreptate (v. 13-15), şi de egoism (v. 15-23) şi de idolatrie (v. 24-28). Într-un fel sau în altul, el se laudă, uitând că numai Dumnezeu ne dă putere să facem binele şi tot El ne păzeşte şi să nu facem răul.

Bineînţeles că, dacă ar exista vreun om care să aibă dreptul să se sprijine pe lucrările lui, acela ar fi, mai mult ca sigur, Iov. Pavel a scris aceleaşi lucruri despre sine în Filipeni 3.4. Dar a adăugat: „cele care îmi erau câştig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos…” (Filipeni 3.7). Avantajele sale naturale de bun israelit, dreptatea sa anterioară de fariseu conştiincios, pe toate acestea el le consideră de atunci gunoaie. De altfel, Dumnezeu nu a mai fost nevoit să i le îndepărteze, precum lui Iov; prin har, Pavel pusese deja deoparte tot ce nu era Hristos.

Să remarcăm numeroasele provocări din text, rămase fără răspuns; ele par să implice toate gândurile bune pe care le avea Iov despre sine şi despre lucrările lui din trecut.

La încheierea acestei expuneri a tuturor meritelor sale, Iov îşi pune solemn semnătura şi îl provoacă sfidător pe Dumnezeu să-i răspundă (v. 35).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

TĂCEREA ÎNŢELEGĂTOARE

„…fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cit de mare îi era durerea.” Iov 2:13

Text: Iov 2:7-13

Un pastor povestea despre vizita pe care a făcut-o unei familii dintr-un mediu rural. Sosind acasă la ei, a fost întîmpinat de gospodina, care a spus: „Am ştiut c-o să treceţi azi pe la noi. Am mare nevoie de ajutor. Nu ştiu ce să fac.” Apoi i-a spus ce probleme avea, lucruri care l-au făcut pe pastor să lăcrimeze, pentru că erau dincolo de orice capacitate de-a sa să le rezolve. Nu ştia ce să spună, aşa că a continuat să asculte cu răbdare pînă cînd femeia, zîmbind, printre lacrimi, a exclamat: „Vă mulţumesc mult că aţi venit! Este exact de ce aveam nevoie!” Pastorul a comentat: „Am ştiut atuncea că avea nevoie de înţelegere şi nu de sfatul meu înţelept”.

Comentând scena din Iov 2:13, pastorul englez W.E. Adeney, a scris: „Compasiunea poate fi arătată prin tăcere. Acele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere sînt un spectacol sublim. Mîngîietorii Iui Iov au început bine. Ar fi fost bine pentru reputaţia lor ca la sfîrşitul acelei săptămîni să fi plecat acasă. Ar fi fost cunoscuţi ca modele de oameni ce încurajează şi mîngîie pe alţii şi nu ar fi devenit personificarea torţionarilor morali. Adeseori facem greşeli crezînd că „trebuie să spunem ceva”. Adeney încheie: „In necaz nu este nevoie de sfaturi ci de simpatie, de înţelegere şi aceasta se poate arăta cel mai bine printr-o lacrimă, printr-o strîngere
de mînă şi o privire cu dragoste”.

Cînd cineva ne împărtăşeşte o povară, este natural să vrem să-l ajutăm la rezolvarea problemei sale. Dar oamenii, adesea, doresc doar să găsească pe cineva care să-i asculte cu compasiune. De aceea ne putem exprima simpatia cel mai bine prin tăcere.    – R.W.D.

Durerea ta– C. Ioan.M

Cînd fraţii mei au răni ce dor,
Să-mi fie braţul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, ci Cristos.

Compasiunea înseamnă să simt în inima mea.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„BUNICUŢA BRAND” (1)

„Fă cu toată puterea ta” Ecleziastul 9:10

Evelyn Brand a simţit chemarea lui Dumnezeu de a merge în India. Ca femeie necăsătorită, în anul 1909, o astfel de chemare necesita o credinţă cît un munte. S-a căsătorit cu un tânăr pe nume Jesse şi împreună au început o lucrare în rândurile locuitorilor zonei rurale din india, ducând cu ei educaţia, resurse medicale şi construind şosele pentru a reduce izolarea săracilor. Timp de şapte ani, ei au continuat fără să aducă nici măcar un singur convertit la creştinism. Apoi, însă, un preot dintr-o regiune de triburi locale a contactat o febră şi s-a îmbolnăvit. Nimeni nu dorea să se apropie de el, însă Evelyn şi Jesse l-au îngrijit când era pe moarte. El a spus: „Acest Dumnezeu, Isus, trebuie că e adevăratul Dumnezeu, căci numai Jesse şi Evelyn vor să aibă grijă de mine acum că sunt pe moarte”. Preotul şi-a încredinţat copiii în grija lor după ce el avea să moară – iar aceasta a reprezentat un punct de cotitură spirituală în acel colţ al lumii. Oamenii au început să cerceteze viaţa şi învăţătura lui Isus şi au început să-L urmeze pe Isus într-un număr tot mai mare. Evelyn şi Jesse aveau treisprezece ani de slujire productivă când Jesse a murit. Evelyn avea cincizeci de ani şi toată lumea se aştepta să se întoarcă la casa ei din Anglia. Dar ea nu a vrut. A fost îndrăgită pe o rază de mai mulţi kilometri, fiind cunoscută drept „bunicuţa Brand” şi a mai rămas încă douăzeci de ani în bordul misiunii pe care a slujit-o cu atâta credincioşie. Fiul ei, Paul, a venit s-o vadă când ea avea şaptezeci de ani şi iată ce a spus el despre mama sa: „Aşa se îmbătrâneşte. Lasă ca tot restul să piară, până când cei din jurul tău vor vedea doar dragostea”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Și a venit la El un lepros, rugându-L și îngenunchind înaintea Lui și spunându-I: „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Iar Isus, făcându-I-se milă, întinzând mâna, l-a atins și i-a spus: „Vreau, fii curățit!”.
Marcu 1:40,41

Întotdeauna am fost uimit de acest lepros. El părea să n-aibă nicio îndoială cu privire la puterea Domnului de a-l curăți, însă nu era sigur dacă Domnul voia acest lucru. Oare de ce? Nu vindecase El pe mulți alții și nu alungase mulți demoni? Nu-Și demonstrase El astfel dragostea și mila față de cei în nevoie, de dimineața și până târziu în noapte? Poate că acest lepros gândea așa cum gândim și noi câteodată: «Problema mea este unică. Domnul i-a vindecat pe mulți alții, însă lepra este o boală specială. Cine ar dori cu adevărat să-l ajute pe un lepros?». Scumpul nostru Domn, fiind cuprins de milă, i-a răspuns leprosului în două feluri.

În primul rând, El l-a atins. Ce mult trebuie să fi trecut de când acest sărman om simțise pentru ultima oară atingerea unei ființe omenești! Oamenii se fereau de leproși, pentru a nu fi și ei contaminați. Însă Mântuitorul nostru binecuvântat l-a putut atinge fără nici cel mai mic pericol de a fi întinat.

În al doilea rând, El i-a vorbit. Cât de simplu și de liniștitor a fost cuvântul Lui: „Vreau”! Era exact ceea ce leprosul avea nevoie să știe. Iar Domnul a continuat: „Fii curățit!”. Aceasta era ceea ce leprosul avea nevoie să experimenteze.

Domnul vorbește și astăzi prin cuvinte pline de putere și dătătoare de siguranță, iar cei bolnavi de lepră spirituală găsesc curățire și siguranță la picioarele Lui. Mișcați de îndurarea Lui și transformați de puterea Lui, ei încep să-I cânte cu bucurie, precum psalmistul în vechime: „M-a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei, și mi-a pus picioarele pe stâncă, mi-a întărit pașii. Și mi-a pus în gură o cântare nouă, lauda Dumnezeului nostru” (Psalmul 40.2,3).

G W Steidl

 

Sămânţa Bună

 

„Dumnezeu este dragoste …” 1 Ioan 4.16

Tu ești iubit

Te iubesc! Nu sunt acestea cele mai frumoase cuvinte de pe lume? Poate cunoști sentimentul acela când știi că aceste cuvinte sunt spuse cu seriozitate. Nu doar spuse așa ca să fie spuse, iar apoi să-ți expui propriile dorințe. Nu o încântare de suprafață, de scurtă durată, pentru câteva zile, săptămâni sau luni. Nu, ci dragoste care vine din inimă, care rămâne constantă, care nu doar cere, ci dă mai întâi. O astfel de dragoste este rară, dar totuși există.

Tu ești iubit cu o iubire, care este neschimbată, fidelă, pe care te poți baza și care nu caută interesele sale; cu o iubire care este mult mai intimă și mai mare decât cea dintre bărbat și femeie.

Ești singur și neînțeles, ești fără pace și bucurie? Este Unul care te iubește! El vrea să aducă bucurie și fericire în viața ta. El a îngrijit de tine înainte. El a plătit pentru vina păcatelor tale și a pregătit o mare moștenire pentru tine. El vrea să stea de partea ta când ai probleme. Tu nu mai ești singur, ci ai în toate situațiile pe cineva care te ajută.

Cine este Acesta? Însuși Creatorul – Însuși Dumnezeu! – Dumnezeu te iubește! El este dragoste. Dovada dragostei Sale nu poate fi trecută cu vederea: El L-a dat pe singurul Lui Fiu. Isus Hristos a murit la cruce pentru vina ta, pentru ca tu să poți fi curățit.