Mana Zilnica

  • 14 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și tot pământul avea o singură limbă și o singură vorbire … Și au spus unul către altul: „Veniți să facem cărămizi și să le ardem bine!”. Și cărămida le-a fost drept piatră și smoala le-a fost drept tencuială. Și au spus: „Veniți să ne construim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri; și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ!”.
    Geneza 11.1,3,4

    Babel – Confuzie

    Potopul avusese loc de ceva timp. Noe și familia sa fuseseră salvați, în timp ce restul omenirii pierise. Însă această judecată, aspră așa cum fusese, nu a schimbat inima nelegiuită a omului. Romani 1.21-32 ne arată drumul descendent al omului și vedem cum el, nedorind să-I dea glorie lui Dumnezeu și să-I fie recunoscător, a ajuns să aibă gândurile și inima întunecate, după cum vedem că ne arată și pasajul de mai sus.

    Dumnezeu îi spusese lui Noe și fiilor lui să fie roditori, să se înmulțească și să umple pământul. Ei și descendenții lor aveau o singură limbă și astfel se puteau înțelege unii cu alții. Au pornit împreună către o câmpie din țara Șinear și s-au așezat acolo. În nebunia lor își imaginau că Îl puteau înfrunta pe Dumnezeu. Era porniți spre neascultare și doreau să zidească un turn înalt până la ceruri și să-și facă un nume pentru ei înșiși.

    Cum stau lucrurile cu omul astăzi? Ascultă el de Dumnezeu și glorifică Numele Lui? Nicidecum! De cele mai multe ori nici măcar nu se gândește la El! Omul continuă să-și vadă de planurile sale și să inventeze tot felul de religii, în încercarea sa deșartă de a ajunge în cer.

    Dumnezeu a văzut ceea ce încercau să facă oamenii la Babel și a pus capăt planurilor lor, încurcându-le limbile, astfel încât a fost imposibil ca ei să mai lucreze împreună. Astăzi, oamenii fac eforturi deosebite pentru a înlătura această problemă a comunicării. Pe măsură ce progresează în această încercare, ei progresează și în depravarea morală. Cât va mai dura până când judecata lui Dumnezeu va cădea din nou?

    E P Vedder, Jr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Doamne, auzi-mi glasul, dimineața!…” „Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău…”
    Psalmul 5.3; 119.133

    Timp pentru Dumnezeu

    Pentru ce?

    Dacă dorești să cunoști personal pe un om, ai nevoie de timp și liniște pentru discuțiile cu el. Tot așa ai nevoie ca creștin de perioade de timp deosebite zilnice, în care ești singur cu Dumnezeu, pentru a vorbi cu El și a-L cunoaște mai bine.

    Când?

    Mulți sunt de părere că timpul cel mai bun este dimineața. Şi despre Domnul Isus se spune că mergea dimineața pentru rugăciunea personală într-un loc singuratic (Marcu 1.35). Ziua începe bine când citești un capitol din Biblie și Îl rogi pe Dumnezeu să te binecuvânteze și să te păzească de păcate. Deci, în timpul liniștit, tu vorbești în rugăciune cu Domnul Isus și primești de la El răspunsuri pentru viața ta zilnică – prin rugăciune și citirea Bibliei. Programează-ți în fiecare zi un timp fix – cel mai bine dimineața.

    Cum?

    Citește cu rugăciune un capitol din Biblia ta. Roagă-L pe Dumnezeu, ca El să te ajute să înțelegi textul din Biblie și să înveți ceva din el. Gândește-te la ce ai citit despre Dumnezeu sau Domnul Isus. Este în text o poruncă, o promisiune sau o atenționare? Scrie versetul sau gândul care ți-a devenit important într-un carnețel. Acționează conform cu ceea ce ai învățat.

    Mulțumește-i Domnului Isus în rugăciune pentru mântuirea dăruită și vorbește cu El despre prietenii, grijile, problemele și planurile tale. Roagă-te pentru părinții și frații tăi, colegii de școală sau de muncă și prietenii tăi.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TRĂIEȘTE DUPĂ SCRIPTURĂ!

    „Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!”      (Evrei 10:35)

         Cât timp ar trebui să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da un răspuns? Până când îți va spune El să te oprești. Cu alte cuvinte, trăiește după Scriptură! „Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36). Multe promisiuni ale lui Dumnezeu au o dată limită și ai nevoie de o credință pe termen lung pentru a le primi. Cuvântul „îndurare” zugrăvește un alergător hotărât să ajungă la linia de sosire. Poate spui: „Dar nu știu exact care este voia lui Dumnezeu.” Voia Sa a fost descoperită în Cuvântul Său și tu trebuie să-l crezi și să-l rostești în situația în care te găsești. A spune altfel înseamnă a-L contrazice pe Dumnezeu.

    Avraam a crezut promisiunea lui Dumnezeu, că va fi tatăl multor neamuri, când nu exista nici o fărâmă de dovadă a acestui fapt. Timp de douăzeci de ani el s-a uitat la cer, crezând: „Doamne, tu ai spus că îmi vei da copii și vor fi la fel de numeroși precum stelele. Nu știu cum vei face asta, fiindcă eu am o sută de ani, iar soția mea Sara are nouăzeci. Dar cu toate acestea, eu cred.” Când te rogi astfel, îți asumi riscul de a părea ridicol în ochii celorlalți. Iar când experimentezi minuni, e la fel ca atunci când Domnul Isus le-a zis ucenicilor să umple vasele de vin cu apă, sau când a luat noroi și a frecat ochii unui orb. Dar nuntașii din Cana au băut cel mai bun vin, iar orbul s-a dus acasă cu vederea căpătată. De ce? Pentru că au ascultat cuvântul spus de Domnul Isus. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: trăiește după Scriptură!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin


    Psalmul 132

    Această frumoasă cântare evocă ziua când împăratul David a urcat chivotul la Ierusalim (2 Samuel 6:17). Mai târziu, cu prilejul consacrării Templului, Solomon avea săşi încheie rugăciunea cu versetele 8-10 (2 Cronici 6:41,42). Din punct de vedere profetic, acest psalm corespunde instaurării împărăţiei mileniale. Dumnezeu va intra în odihna Sa (v. 14); lumea întreagă va fi binecuvântată şi se va bucura (v. 15, 16); Hristos, adevăratul Fiu al lui David, va primi o coroană universală (v. 17, 18). Promisiunile necondiţionate ale lui Dumnezeu se vor împlini în El, prin El şi pentru El.

    Dar, să remarcăm cu atenţie, acestea sunt consecinţa tuturor necazurilor lui (v. 1; comp. cu 1 Cronici 22:14; David este o imagine a lui Hristos, Împărat respins, în timp ce Solomon Îl reprezintă pe Mesia în glorie). De aceea, pentru că Hristos a suferit, El va fi şi preamărit; şi, pentru că a cunoscut aici, jos, munca dureroasă a sufletului Său, pământul se va bucura de odihna lui Dumnezeu.

    Să apropiem, respectiv, versetul 2 de 11, versetul 5 de 13, versetul 8 de 14, versetul 9 de 16, versetul 10 de 17 şi 18. Constatăm că acel credincios care are pe inimă gloria lui Dumnezeu obţine punct cu punct împliniri care depăşesc toate speranţele lui. El are de-a face cu Acela care poate face infinit mai mult decât tot ce cerem sau gândim noi (Efeseni 3:20).


  • 13 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Dumnezeu este Duh și cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.
    Ioan 4.24

    Doresc să insist asupra legăturii dintre Duhul Sfânt și închinare, în felul în care Hristos o explică aici. „Părinții noștri”, spusese femeia, „s-au închinat pe acest munte” (samariteanca avea părerile ei, la care încă ținea cu fermitate), „iar voi spuneți că în Ierusalim este locul în care trebuie să se închine oamenii. Femeie, i-a zis Isus, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim”.

    Astfel, în prezența Fiului, dispar nu numai sistemele false, ci chiar sistemul care, ca revelație parțială, își avea existența de la Dumnezeu – nu doar muntele Samariei dispărea din scenă, ci și Ierusalimul, căci cum ar fi fost posibil ca Ierusalimul să-și păstreze locul în prezența Fiului lepădat al lui Dumnezeu? Cetatea marelui Împărat! Dacă marele Împărat ar fi fost primit, Și-ar fi luat locul pe scaunul Său de domnie în acea cetate, potrivit cu promisiunile făcute în vechime. Dar El a fost refuzat, iar acum întorsese spatele celor „înțelepți și pricepuți” din Ierusalim, așa cum El Însuși fusese disprețuit de către ei.

    Acest lucru însă nu face decât să prezinte mai clar plinătatea harului divin și, mai mult, să dovedească faptul că această plinătate a harului este legată direct și întotdeauna de plinătatea gloriei. Păcatul teribil al respingerii lui Hristos a adus atingere slavei lui Dumnezeu, însă a furnizat ocazia manifestării harului Său. Trebuie să fie clar că Dumnezeu nu este indiferent cu privire la păcat, ci El Se declară împotriva oricărui afront adus lui Hristos. Energia cu care Dumnezeu, în dragoste, răbda pe poporul Său vinovat este aceeași cu care El respingea orice dezonoare adusă Fiului Său. Astăzi, din dragoste pentru Adunare, El refuză să treacă cu indiferență peste cea mai mică pată a ei, așa cum refuză orice afront adus lui Hristos. În plus, omul religios a dovedit întotdeauna, și va dovedi în continuare, că ritualurile de orice fel sunt cu totul neputincioase pentru a satisface nevoile sale sau slava lui Dumnezeu.

    W Kelly

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „El (Isus) S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Şi curățească un popor care să fie al Lui…”
    Tit 2.14

    Am fost religios

    În căutarea răspunsurilor mele, mi-am adus aminte de Biblia care stătea undeva într-un dulap. Am scos-o de acolo și am citit-o la întâmplare. Am fost pus în încurcătură citind despre viețile împăraților lui Iuda și Israel, dar în același timp am fost impresionat de autoritatea divină care părea să-și pună amprenta pe fiecare pagină a Bibliei. Apoi am vizitat un cunoscut credincios. El m-a invitat la o evanghelizare. M-am dus; vorbitorul expunea adevărurile, de parcă ar fi avut toate răspunsurile la întrebările mele. Atunci am înțeles minunatul plan al mântuirii, pe care Dumnezeu l-a făcut în Fiul Său. Așa am cunoscut dragostea fără margini a lui Dumnezeu, dar și jertfa desăvârșită a Mântuitorului pentru mine, un sărman păcătos. Am aflat că sângele Mântuitorului ne curăță de orice păcat. Ajuns acasă m-am pus pe genunchi și am recunoscut în fața Mântuitorului că am fost un om religios, care ar fi mers în pierzarea veșnică. De atunci înainte am dorit să-i fiu credincios Mântuitorului și Cuvântului Său. Lumina divină a răsărit în sufletul meu și pacea de sus a inundat ființa mea. Curând am găsit o grupă de credincioși, care se strângeau periodic, și care erau preocupați să-L cunoască mai mult pe Domnul Isus și voia Sa. De atunci înainte, totul a început să se schimbe în viața mea: de la un om religios, fără nicio speranță, am devenit un om credincios cu o nădejde puternic ancorată în Mântuitorul meu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ÎȚI VA FACE DREPTATE

    „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele…” (Ioel 2:25)

         Kristine Steakley a scris: „Pierderea ne poate face să ne simțim părăsiți și realmente distruși. Pentru mulți, divorțul părinților a însemnat părăsirea casei în care au crescut, a vecinilor, a prietenilor, a școlii, chiar și a bisericii, pentru că le-a fost rușine și au auzit blamări de la cei ce ar fi trebuit să fie preocupați de sufletul lor. Pentru a folosi metafora lui Ioel, lăcustele ne-au mâncat familia; și mai multe lăcuste ne-au mâncat prieteniile și chiar mai multe ne-au mâncat biserica. Dar Dumnezeu a promis: „Poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară” (Ioel 2:26). N-aș putea spune cum va arăta restaurarea sau când se va întâmpla. Unii dintre noi vor vedea cum se repară relațiile cu părinții și cu frații, alții vor zidi căsnicii minunate și familii iubitoare, iar alții, poate, vor trebui să aștepte cerul, locul unde toate relele se vor îndrepta, unde toate rănile vor fi vindecate și unde toate lacrimile vor fi șterse.” Iar un învățător spunea: „Împotrivește-te ispitei de a cădea în disperare și dezamăgire. Este posibil să ai impresia că ratezi ani, oportunități, resurse financiare și un câștig în urma investiției în tine însuți. Ascultă, dar, promisiunea fantastică a răscumpărării: „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele”. Nimeni de pe pământ nu te poate răsplăti. Nimeni nu te poate plăti. Nimeni nu poate îndrepta lucrurile sau să le facă să fie corecte. Presiunea și manipularea nu vor aduce dreptatea. Așadar renunță și lasă-l pe Dumnezeu să-ți umple viața cu binecuvântări, pentru că dacă ești plin de resentimente și de mânie, El nu poate găsi loc pentru darurile Sale. Dumnezeu îți va face dreptate, dacă îți păstrezi o atitudine de credincioșie și dacă Îi mulțumești că promisiunile Sale îți aparțin și ție.”



  • 12 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit.
    2 Corinteni 5.14

    Izvorul și sursa oricărui devotament adevărat îl constituie dragostea divină care umple inimile noastre și lucrează în ele; așa cum Pavel spune: „Dragostea lui Hristos ne constrânge”. Forma și caracterul ei trebuie extrase din acțiunile lui Hristos.

    Prin urmare, mai întâi trebuie ca eu însumi să cunosc harul, căci astfel ajung să cunosc dragostea. În felul acesta este turnată dragostea în inimă. Cunoaștem dragostea divină văzând-o manifestată în răscumpărarea divină. Această răscumpărare ne așază de asemenea, remarcați, în dreptate divină înaintea lui Dumnezeu. Astfel, orice chestiune de merit, de dreptate proprie, este înlăturată, iar căutarea folosului personal în lucrarea noastră este dată la o parte. „Harul”, după cum știm, „domnește prin dreptate, dând viața veșnică prin Isus Hristos”.

    Dragostea perfectă și infinită a lui Dumnezeu față de noi a lucrat, și a lucrat pe când eram încă niște păcătoși; s-a gândit la nevoia noastră, ne-a dat viața veșnică în Hristos Isus atunci când eram morți în păcate, ne-a oferit iertarea și îndreptățirea divină când eram vinovați. Iar acum ne oferă putința de a ne bucura de dragostea divină, de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt care locuiește în noi, dându-ne de asemenea îndrăzneală în ziua judecății, fiindcă așa cum este Hristos, Judecătorul, așa suntem și noi în lumea aceasta. Este adevărat că dragostea de care vorbim n-ar fi putut fi divină fără dreptate. Aceasta din urmă este în mod glorios revendicată prin Hristos, iar inima este liberă să se bucure de dragostea fără stavilă a lui Dumnezeu: o dragoste arătată oamenilor în Om. Căci chiar îngerii învață despre „bogățiile harului Său, în bunătatea Lui față de noi, în Hristos Isus”. Acest lucru leagă inima de Hristos, aducând-o înaintea lui Dumnezeu manifestat în El, manifestat față de noi. Așa cum obișnuim să spunem, nimic nu ne poate despărți de această dragoste.

    J N Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …În toate privințele vă găsesc foarte religioși… ceea ce voi cinstiți, fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.”
    Fapte 17.22,23

    Am fost religios

    În casa noastră, Biblia nu exista. Familia noastră era foarte religioasă, dar nu și credincioasă adevărului biblic. La unele sărbători mari de peste an sau în diferite împrejurări, participam și noi la diferite slujbe, dar inimile noastre nu erau deschise pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Pe când aveam 14 ani, am primit cadou o Biblie de la un coleg de școală, dar nu am citit-o. Astfel am crescut în religia mea, dar nu L-am cunoscut pe Dumnezeu și nici nu am  avut  dorința  să-L cunosc. Trăiam  nepăsător  și  fără Dumnezeu în lume.

    Crescând mai mare, am părăsit casa părintească și am devenit marinar. Disciplina și severitatea vieții de marinar m-au înălțat și mai mult în mândria mea. Însă Dumnezeu mi-a vorbit în mod răspicat. Într-o zi am călătorit cu o mașină și am avut un accident grav. Atunci i-am mulțumit lui Dumnezeu, pe care nu-L cunoșteam, că n-am murit. După câteva zile de la accident am primit vestea tristă că tatăl meu a murit. Pe când urmăream cu privirea cum era coborât sicriul în groapă, m-am întrebat ce va fi după moarte. Sufletul mi s-a umplut de dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu și, chiar dacă eram în întregime neștiutor în privința adevărurilor spirituale, am văzut deșertăciunea acestei lumi. După ce am revenit la locul meu de muncă, m-am hotărât să aflu un răspuns la întrebările mele cu privire la viața de aici și la ce va fi dincolo de mormânt.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LINGUȘIREA NU TE VA DUCE NICĂIERI

    „Nu voi linguşi pe nimeni” (Iov 32:21)

         Adolescent fiind, Steven Spielberg era firav, și a devenit repede ținta unui bătăuș. Sătul de hărțuirea constantă pe care mai târziu a descris-o drept „iadul pe pământ”, el s-a hotărât să-l lingușească pe acesta, spunându-i că seamănă cu John Wayne și că ar trebui să se gândească serios să interpreteze rolul eroului dintr-un film despre al Doilea Război Mondial pe care se gândea să-l facă. Odată ce Spielberg l-a costumat și l-a distribuit în rolul de comandant al unui detașament, bătăușul a devenit ca un lut în mâinile sale!

    Spre deosebire de bătăușul lui Spielberg, oamenii sănătoși din punct de vedere emoțional apreciază numai lauda sinceră pe care și-au câștigat-o, și pot detecta un compliment făcut dintr-un motiv ascuns sau pentru a le câștiga favoarea.

    Paradoxul este că majoritatea oamenilor au tendința de-a nu avea o părere bună despre cei care le fac complimente, fără vreun motiv vizibil. Elihu – prietenul patriarhului Iov – a spus: „Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni; căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipeală m-ar lua Ziditorul meu” (Iov 32:21-22). Psalmistul ne spune: „Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare” (Psalmul 12:3).

    Se ridică deci o întrebare: Merită să-i lingușești pe alții, știind că vei fi eliminat de la binecuvântarea lui Dumnezeu? Când lingușești sau devii susceptibil de lingușire, aceasta este o dovadă clară că îți lipsește credința în capacitatea lui Dumnezeu de a-ți da trecere înaintea oamenilor. Favorul este un beneficiu al faptului că ești îndreptățit înaintea lui Dumnezeu.

    La final, să rămânem cu asigurarea din Psalmul 5:12: „Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.”



  • 11 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Părinții noștri s-au încrezut în Tine; s-au încrezut și Tu i-ai scăpat … Dar eu sunt vierme, și nu om: ocara oamenilor și disprețuitul poporului.
    Psalmul 22.4,6

    În timp ce Se afla pe pământ, Domnul Isus Și-a pus întotdeauna încrederea în Dumnezeu (Psalmul 22.9,10). Versetele de mai sus descriu suferința Lui în timpul celor trei ore de întuneric de pe cruce. Isus Și-a pus întotdeauna încrederea în Dumnezeu, care Și-a găsit plăcerea în El. Acum însă era părăsit de Dumnezeu și nu mai primea răspuns de la El. Părinții și conducătorii poporului lui Dumnezeu se încrezuseră în El și fuseseră ajutați la vreme de nevoie. Ei strigaseră către El, își puseseră încrederea în El și primiseră ajutorul și eliberarea Lui. Totuși, Sfântul lui Dumnezeu, care întotdeauna Se încrezuse în Dumnezeu, era acum părăsit de El.

    Sub presiunea teribilă a suferințelor Sale de nepătruns, Domnul devenise ca un vierme, zdrobit sub judecata cumplită a lui Dumnezeu pentru păcat. El strigase la Dumnezeu, așa cum făcuseră părinții, dar acum nu venea niciun răspuns de la Dumnezeu. În plus, El era de batjocura oamenilor și Cel disprețuit de popor. În această groaznică situație, Dumnezeul Său era singurul care putea oferi soluția potrivită pentru El și pentru cei ai Săi. În timpul celor trei ore de întuneric, Isus a împlinit ceea ce era necesar pentru ca cei ai Săi să fie împăcați cu Dumnezeu. În timp ce poporul Îl batjocorea și râdea de El cu dispreț (versetul 7), Dumnezeu era onorat de El prin jertfa Sa.

    Expresia „Eu sunt vierme” ajunge astfel să reprezinte unul dintre titlurile mesianice ale marelui Suferitor, prin ceea ce El a făcut (versetul 31). Cel care a suferit este Cel care va domni. În timpul domniei Sale mileniale, Hristos va fi Cârmuitorul națiunilor – Dumnezeu Îl va face Suveranul poporului Său și al națiunilor de pe întreg pământul.

    A E Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
    Ioan 1.11,12

    Drumul Mântuitorului

    Fiul lui Dumnezeu a venit ca Om pe acest pământ la poporul care era numit „ai Săi”, dar aceștia nu L-au primit. Deși Isus Hristos este Creatorul tuturor lucrurilor, lumea nu L-a cunoscut. Ce trist este modul în care a fost tratat Fiul lui Dumnezeu! Motivul acestei stări triste a poporului nu era lipsa de mărturie a gloriei Domnului, ci mai degrabă păcatul și răzvrătirea din inimile oamenilor. Cât a trebuit să sufere în inima Sa Domnul venit din cer, ca să-Şi viziteze făptura! Cât de mult a apăsat asupra Lui această indiferență a oamenilor!

    Urmărind drumul Mântuitorului pe acest pământ, Îl putem vedea pe singurul Om care a umblat după voia lui Dumnezeu. Oamenii își urmăresc propria lor slavă; Domnul nu a căutat decât slava Tatălui Său. Oamenii fac voia proprie; pentru Domnul Isus, plăcerea Sa era să facă voia Tatălui  ceresc.  Gândiți-vă  la  acest  Om  desăvârșit  care timp de treizeci și trei de ani, cât a durat umblarea Sa pe pământ, nu a făcut un singur lucru, ca să-Şi slujească Lui Însuși!

    Isus Hristos a purtat ocara, ca să împlinească planul de mântuire și astfel toți care se încred în El să fie salvați pentru veșnicie. Şi cititorul este chemat la această viață veșnică.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MINUNEA HARULUI

    „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efeseni 2:8)

         Unii dintre noi își trăiesc viața ca și cum Dumnezeu are un standard al performanței cu numele nostru pe el, și la sfârșitul fiecărei zile El ne dă o notă pentru a stabili dacă ne iubește mai mult, mai puțin sau deloc. Poate spui: „Dacă aș fi Dumnezeu, în unele zile chiar nu m-aș iubi!” Atunci fii bucuros că nu ești Dumnezeu, iar noi suntem la fel de bucuroși, căci altfel cu toții am fi pierduți! Dumnezeu nu ne mântuiește prin har ca mai apoi să își cuantifice sentimentele în funcție de performanța noastră spirituală. Biblia spune: „Dumnezeu… pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos prin har sunteţi mântuiţi” (Efeseni 2:4-5). Minunea harului este aceea că ești ales, că ești dorit și că Dumnezeu vrea să te pună în familia Lui. Prin har ai devenit viu pentru Dumnezeu. Ai putere pentru a îndura, tărie pentru a sluji, motiv pentru a spera, iar moartea nu are câștig asupra ta. Dumnezeu a luat datoria și vina ta, și le-a țintuit pe cruce. El a șters datoria păcatului și te-a eliberat. Ți-a luat povara. Te-a curățat. Astăzi, poți trăi cu sufletul ușor ca o pană – indiferent ce ai făcut ieri. Nimeni nu va putea spune vreodată: „Priviți ce am făcut eu împreună cu Domnul Isus”. Nu, când Isus pe cruce a strigat „S-a isprăvit!” (vezi Ioan 19:30), prin acest lucru voia să spună: „Am plătit pe deplin!” în dreptul fiecărui păcat pe care îl vei comite – din leagăn până în mormânt. Aceasta este minunea harului!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmii 126 şi 127

    Ca unii care se trezesc dintrun groaznic coşmar, credincioşii vor fi incapabili la început să conştientizeze eliberarea lor neaşteptată. Curând însă vor răsuna cântece de bucurie, cărora popoarele le vor răspunde în ecou: Domnul a făcut lucruri mari pentru ei! (v. 2; Psalmul 14:7). Lacrimile lor, am putea spune, vor fi stropit brazdele unui bogat seceriş (v. 5). Aşa a fost pe pământ lucrarea Domnului Isus (v. 6). El a urmat drumul crucii plângând. Dar, dacă moare, spune Ioan 12:24 aduce multă roadă. El va apărea triumfător, purtând rodul muncii sufletului Său: răscumpăraţii Lui, snopii Săi preţioşi strânşi la piept.

    Psalmul 127 ne aduce aminte că orice lucru am întreprinde este sortit eşecului, dacă nu are de la început aprobarea Domnului. O activitate, deşi poate părea bună şi că ar merita mult timp şi eforturi, nu va duce la nimic, dacă nu a lucrat El acolo (comp. cu Ioan 15:5b). Activitatea paşnică şi plină de încredere a creştinului, urmată de un somn liniştit, contrastează cu agitaţia febrilă şi ambiţioasă a oamenilor acestei lumi (Eclesiastul 2:23).

    Versetul 1 le aminteşte îndeosebi tinerilor care se gândesc la căsătorie (să-şi zidească casa lor) de nevoia de a fi călăuziţi de Domnul, pentru a avea apoi binecuvântarea Sa.


  • 10 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte, fără mânie și fără îndoială.
    1 Timotei 2.8

    Există trei lucruri cu privire la mijlocirea lui Avraam pentru Lot și pentru Sodoma care ne pot ajuta să înțelegem versetul de mai sus. Să privim deci la acea scenă din Geneza.

    Unde se afla Avraam în Geneza 18.1? Unde se afla Lot în Geneza 19.1? Avraam era la stejarii lui Mamre. Mamre înseamnă „tărie” sau „grăsime” și este situat la aproximativ o mie de metri deasupra nivelului mării, în munții din Iudeea, la sud de Ierusalim, în timp ce Sodoma era în câmpia Mării Moarte, la două sute cincizeci de metri sub nivelul mării – cel mai de jos nivel de pe pământ. Locul lui Avraam era unul al puterii; era locul unde își avea cortul, după ce Lot alesese câmpiile bine udate ale Sodomei și Gomorei.

    Iacov 4.4 ne amintește că „prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu”, iar 1 Ioan 2.15 ne arată că această prietenie conduce la a iubi lucrurile lumii. Acest lucru nu se întâmplă însă dintr-odată. Lot nu s-a mutat direct în Sodoma, ci au existat etape pe drumul său descendent. Mai întâi, el și-a ridicat cortul lângă Sodoma. Pentru Lot, totul a început cu o prietenie cu această lume, apoi, curând, a devenit pătat de lume (Iacov 1.27), după care s-a conformat lumii (Romani 12.1,2), încercând, fără îndoială, să facă o diferență și să o îmbunătățească, luând loc la porțile ei.

    Dacă dorim să fim ca Avraam, trebuie să ne ridicăm cortul în locul puterii, la stejarii lui Mamre. Acești stejari ne amintesc de cruce și de efectul ei asupra noastră, cu privire la această lume. Dacă dorim să fim prieteni ai lui Dumnezeu, acela este locul de unde să ne tragem puterea. Lot nu a putut mijloci pentru Sodoma, fiindcă nu era potrivit din punct de vedere moral, însă Avraam a putut! Poți mijloci și tu pentru cineva astăzi? Începe s-o faci chiar acum!

    T Hadley, Sr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Toți prorocii mărturisesc despre El (Isus) că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
    Fapte 10.43

    Marele motiv al fericirii

    Un scriitor a povestit cândva despre întâlnirea sa cu un cunoscut de-al său, care era dezamăgit din cauza multiplelor probleme pe care le avea.

    Te înțeleg perfect și sunt alături de tine, zise scriitorul. Ce îți dorești pe mai departe?

    M-am săturat de atâtea probleme și vreau să fiu și eu liniștit, fără nicio problemă.

    Bine. Cunosc un loc unde oamenii sunt liniștiți și nu au nicio problemă. Vrei să mergem până acolo?

    Desigur, răspunse celălalt.

    Şi scriitorul l-a dus la cimitir… Oamenii de acolo nu mai aveau nicio problemă. Apoi, scriitorul a enumerat trei motive de fericire pe care, dacă le ai în vedere, îți vor face ziua mai frumoasă. Cele trei motive erau: faptul că te-ai trezit de dimineață – nu toți au această șansă; faptul că poți să te dai jos din pat – nu toți au acest motiv de fericire; faptul că poți să mănânci – nu toți se mai pot bucura de acest lucru. Scriitorul avea dreptate, dar a uitat cel mai mare motiv de fericire. Acest motiv este iertarea păcatelor prin credința în Mântuitorul Isus Hristos, căci oricine crede în Fiul lui Dumnezeu primește iertarea păcatelor și viața veșnică. Dar cei care au trecut din viața aceasta nemântuiți, nu mai au această șansă. Cititorule încă nemântuit, lasă-te atenționat și vino cu grăbire la Mântuitorul, chiar acum!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NECLINTIT ÎN ORICE ÎMPREJURARE

    „Cei ce se încred în Domnul… nu se clatină” (Psalmul 125:1)

         Până la vârsta de douăzeci și nouă de ani, scriitoarea Carson McCullers suferise deja trei infarcturi. Apoi, în timp ce era încă paralizată parțial, soțul ei s-a sinucis. În ciuda problemelor sale, s-a forțat să scrie în fiecare zi… și drept urmare, a devenit o romancieră celebră.

    Poetul englez John Milton a fost orb.

    Violonistul de renume mondial Itzhak Perlman a avut poliomielită.

    Fosta Miss America, Heather Whitestone este surdă.

    Stephen Hawking, fizician și profesor la Universitatea din Cambridge are scleroză laterală amiotrofică.

    Nu e nicio mirare deci că Thomas Edison a spus că dacă am face toate lucrurile de care suntem capabili, am rămâne uimiți! Așadar, care este secretul prin care putem suporta viața și ne putem bucura de ea? „Cei ce se încred în Domnul… nu se clatină.”

    Indiferent ce simți astăzi, problemele tale nu sunt de nerezolvat. Biblia spune: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18:27). Și mai mult decât atât, El „ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.” (Psalmul 102:17).

    Einstein a spus: „În mijlocul fiecărei dificultăți se află o oportunitate.” Același Dumnezeu care l-a condus pe Avraam atunci când nu știa unde merge și i-a dat Sarei un copil la bătrânețe, care a despărțit Marea Roșie și L-a înviat pe Domnul Isus dintre cei morți, este viu și lucrează în viața ta. Așadar, „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). Nu uita, carele Lui de biruință „se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii” (Psalmul 68:17). Astăzi, îmbărbătează-te! Cum scrie în Deuteronom 33:27 – „Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmii 124 şi 125

    Psalmii 120-123 ne-au descris poporul sub asuprire. Psalmii 124 şi 125 ne fac să asistăm la eliberarea lui. Credinciosul repetă cu plăcere că aceasta este numai prin intervenţia Domnului. Fără ea, ar fi fost înghiţiţi (Psalmul 124:3), înecaţi (v. 4, 5), devoraţi (v. 6). Dar, dacă Dumnezeu este pentru noi, ce pot face cei care sunt împotriva noastră? (v. 2; Romani 8:31). Domnul ştie să-i scape pe ai Săi din teribilul laţ al păsărarilor (v. 7). Păsărarii corespund, din punct de vedere profetic, Antihristului şi Asirianului, agenţi ai lui Satan împotriva rămăşiţei lui Israel. Pentru noi, ei îi evocă pe vrăjmaşii sufletelor noastre. Dacă ne punem încrederea în Hristos, El ne va face să scăpăm de plasa lor, adică de păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne (Evrei 12:1; Psalmul 91:3).

    Iar această încredere este exact prima notă a Psalmului 125 încrederea în Cel care are puterea să ne păzească, fără de care neam poticni (Iuda 24). Sprijinindu-ne pe Domnul, nu ne vom clătina (v. 1). Pentru a merge bine nu este însă suficient ca picioarele noastre să fie ferme, ci trebuie, de asemenea, ca drumul nostru să fie drept. Să nu-i imităm pe cei care se abat pe căile lor sucite (v. 5) şi, de asemeni, să ne amintim că, înainte de a se manifesta în umblare, dreptatea trebuie să-şi aibă locuinţa în inimă (v. 4).


  • 9 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Cărturarii și fariseii au adus la El o femeie prinsă în adulter.
    Ioan 8.3

    În orice om există o anumită cunoaștere a binelui și a răului. Însă probabil că nu există doi oameni care să aibă exact același standard al binelui sau al răului. De exemplu, bețivul crede că nu este un rău prea mare să bei, însă consideră că a fura este un mare păcat. Fiecare se felicită pe sine că nu a comis vreun rău considerat mare și se compară cu cel care a comis acel rău, pe care el crede că a avut puterea să-l evite.

    Toate acestea dovedesc faptul că oamenii nu se judecă pe ei înșiși după un standard anume al binelui și al răului, ci aleg doar ceea ce lor li se potrivește, iar pe alții îi condamnă. Există însă un standard prin care totul poate fi judecat, iar acesta nu este mai puțin decât dreptatea lui Dumnezeu.

    Cărturarii și fariseii menționați în capitolul 8 din Ioan erau foarte morali și religioși și, prin urmare, au fost șocați de păcatul comis de acea femeie. Este mângâietor și liniștitor pentru inima unui om să găsească pe cineva mai rău decât el.

    Dar aceasta nu este totul, fiindcă oamenii nu doar că se laudă și se bucură cu căderea și cu falimentul altuia, ci ei nu suportă gândul că Dumnezeu poate arăta har. Harul – care implică iertarea deplină și gratuită a oricărui păcat și a oricărui rău, fără ca Dumnezeu să ceară sau să aștepte ceva de la cel iertat – este un principiu atât de opus gândirii și căilor omului, încât el nu-l suportă deloc; inima lui îl numește, adesea în secret, nedreptate. Este foarte umilitor să recunoaștem că suntem în întregime dependenți de har pentru mântuire și că faptele noastre, trecute sau viitoare, nu ne pot face să merităm harul, ci că nenorocirea, păcatul și ruina noastră sunt singurele care ne fac potriviți pentru a primi har.

    J N Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.”
    Eclesiastul 3.1

    Stres

    Un om de circa patruzeci de ani privea fix la calendarul său plin cu programări. Erau notate multe lucruri pentru săptămâna următoare: ziua de naștere a bunicii, adunarea locatarilor, înmormântarea lui P.M., meciul de fotbal, nunta lui U. & P. ș.a.m.d. Pe lângă acestea avea o profesie și familia. Cum să facă față la toate? La ultimul consult la doctor a fost vorba de probleme psihosomatice. „Oare să existe o legătură cu stilul meu de viață?” se întrebă el și deodată înțelese: „Așa nu mai pot merge mai departe. Asta duce desigur la un infarct, și apoi? Dar cum pot să schimb lucrurile? Trebuie să refuz programările? Dacă da, care?”

    Cât de frumos ar fi, dacă acest om apăsat ar avea un prieten, care i-ar spune: „Nu programările acestea sunt problema principală, ci faptul că tu vrei să realizezi totul fără Dumnezeu. Puneviațataînrânduialăcu Elșiveigăsiodihnă.”

    Nu trebuie să anulăm toate programările, ci să ne îndreptăm viața noastră spre Dumnezeu, în mâinile Căruia stă timpul nostru. Atunci vom fi bine sfătuiți și viața noastră va primi un sens, pentru că Dumnezeu supraveghează asupra programărilor noastre.

    Cine planifică fără Dumnezeu și nu se bazează pe El, atunci la final a greșit complet. Nu numai pentru viața de pe pământ, ci și pentru veșnicie! De aceea astăzi este timpul cel mai bun să ne întoarcem la Dumnezeu:

    „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55.6).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCURAJEAZĂ!

    „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.” (Proverbe 12:25)

         Când Enrico s-a dus la prima lui lecție de canto, la vârsta de zece ani, profesoara i-a spus: „Nu ai voce deloc!” Dar mama lui Enrico a auzit ceva deosebit în vocea fiului său. Ea a crezut în talentul lui. Și chiar dacă erau foarte săraci, ea l-a îmbrățișat și i-a spus: „Fiule, voi face orice sacrificiu pentru a-ți plăti lecțiile de canto.” Încrederea și încurajarea ei constantă au fost răsplătite, pentru că fiul ei a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți și mai aplaudați cântăreți ai tuturor timpurilor. Numele său? Enrico Caruso. Când lumea încearcă să ne doboare, avem nevoie de oameni care să ne ridice, oameni care să recunoască talentul nostru și care să ne ajute să profităm la maxim de el.

    Gândește-te la următoarele porunci pentru părinți, scrise din punctul de vedere al unui copil:

    1) Mâinile mele sunt micuțe; te rog să nu te aștepți la perfecțiune când fac patul, când desenez sau când arunc mingea.

    2) Picioarele mele sunt scurte; mergi mai încet ca să pot ține pasul cu tine.

    3) Ochii mei nu au văzut lumea așa cum au văzut-o ai tăi; lasă-mă s-o explorez în siguranță și nu-mi pune restricții inutile.

    4) Treburile casnice nu pleacă nicăieri; eu sunt mic numai o scurtă perioadă de timp. Petrece timp cu mine pentru a-mi explica aceste lucruri minunate ale lumii, și fă-o cu bucurie!

    5) Sentimentele mele sunt fragile; nu mă cicăli toată ziua. Poartă-te cu mine așa cum ai vrea să se poarte alții cu tine.

    6) Eu sunt un dar deosebit din partea lui Dumnezeu; prețuiește-mă așa cum a intenționat Dumnezeu – făcându-mă responsabil pentru faptele mele, oferindu-mi instrucțiuni după care să trăiesc și disciplinându-mă în dragoste.

    Astăzi, fii o persoană care îi încurajează pe alții.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmii 122 şi 123

    Dragostea pe care israelitul o încearcă pentru Ierusalim este o imagine a dorinţelor şi a afecţiunilor creştinului pentru Adunare, care este atât de dragă inimii lui Hristos. Mergem noi cu bucurie (v. 1), încă de acum, în locul unde El a promis prezenţa Sa, pentru a glorifica acolo Numele Lui (comp. cu v. 4)? Să reţinem promisiunea din versetul 6: Cei ce Te iubesc vor prospera. Dragostea pentru Adunare este aşadar un izvor de prosperitate spirituală. Cum se manifestă această dragoste? Rugândute pentru pacea ei! Urmărind binele ei sub toate aspectele (v. 69)! Pacea să fie între zidurile tale, ne spune versetul 7, de aceea să nu uităm că liniştea este asigurată prin despărţirea de lume, reprezentată aici prin ziduri.

    Psalmul 123 ne învaţă dependenţa. Cel credincios îşi ridică ochii spre Dumnezeul său cu sentimentul că toate resursele sunt în El (comp. cu 2 Cronici 20:12). Aici nu posedă niciun drept; totul este har. Din partea oamenilor, la ce să se aştepte? Doar la a fi săturat peste măsură de dispreţul şi de batjocurile celor care se află în largul lor aici, pe pământ (v. 3, 4; 1 Corinteni 4:13). El însă este capabil să îndure aceste lucruri, dacă-şi îndreaptă privirile credinţei spre Mântuitorul lui din ceruri (v. 1; Psalmul 141:8). Curând, această credinţă îşi va schimba priveliştea. Astăzi săturată de dispreţ, mâine va fi săturată de chipul Său (Psalmul 17:15).


  • 8 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Mi-e milă de mulțime, pentru că stau deja de trei zile cu Mine și n-au ce să mănânce; și, dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, vor leșina pe drum; pentru că unii dintre ei au venit de departe.
    Marcu 8.2,3

    Îndurările Lui nu se sfârșesc

    Când Hristos i-a hrănit în mod miraculos pe cei patru mii, El a venit în întâmpinarea nevoii lor trupești. Însă, în multele comentarii asupra acestui pasaj, îndurarea Domnului este uneori nemenționată. Îndurarea Lui este arătată prin faptul că El a pătruns în detaliile stării dificile a mulțimii – „Pentru că unii dintre ei au venit de departe”. El știa că unii plecaseră devreme de acasă în acea zi și străbătuseră mulți kilometri pentru a fi cu El, iar acum trebuiau să se întoarcă acasă nemâncați și ar fi putut leșina pe drum. Hristos știa totul despre fiecare situație în parte. El nu numai că vede nevoia noastră, ci cunoaște și dificultățile de pe cale.

    Cine altul poate pătrunde în toate suferințele noastre ca Dumnezeu Însuși? Vedem același lucru în Exod, atunci când Domnul i S-a arătat lui Moise. El i-a descoperit lui Moise inima Sa plină de compasiune pentru cei pe care i-a numit „poporul Meu”. „Le cunosc durerile. Și am coborât ca să-i scap din mâna egiptenilor” (Exod 3.7,8). El nu S-a apucat să-Și elibereze poporul într-un fel detașat și mecanic, ci a spus: „Am coborât”. A intrat în toate dificultățile și suferințele pe care ei le experimentau. Profetul descrie acest lucru astfel: „În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat” (Isaia 63.9).

    În zilele lui Ieremia, când poporul lui Dumnezeu trecea prin mari încercări, profetul a declarat: „Îndurările Lui nu se sfârșesc. Ele sunt noi în fiecare dimineață” (Plângeri 3.22,23). Hristos, care este Dumnezeu arătat în trup și care a venit din cer (Ioan 6.33,50), a dat rezolvare problemelor noastre ca oameni păcătoși, însă El ne arată de asemenea îndurare ca sfinți. El ne oferă tot ce avem nevoie pentru a face față încercărilor de pe cale, dar face acest lucru nu într-un mod mecanic, ci simțind împreună cu noi. Să învățăm cu toții din felul cum El, cu o mare compasiune, a hrănit mulțimea flămândă, și să călcăm pe urmele Lui!

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
    2 Corinteni 5.10

    Tabloul

    Cu mulți ani în urmă, un om bogat a vizitat o galerie de artă. Atenția sa a fost atrasă de un tablou impresionant. Reprezenta o femeie săracă, înconjurată de copiii ei. Rugătoare  își  întindea  mâinile  spre  un  bărbat.  Dar  fața  bărbatului era aspră. Necazul ei nu atingea inima lui.

    Vizitatorul rămase ca înrădăcinat. O scenă din trecut îi veni în minte. Într-adevăr! În timp ce se uita cu atenție la tablou, a recunoscut pe fața bărbatului propriile sale trăsături. Lacrimile femeii sărace, pe care o alungase odinioară din locuința ei, îl acuzau din nou. Ea nu putuse achita chiria, iar el a alungat-o așa de dur cum era el împreună cu copiii ei pe stradă.

    Nu era nicio îndoială: tabloul purta numele fiului acelei femei, care devenise între timp un pictor talentat. Acum, bărbatul bogat se vedea pus în fața faptelor sale. Această imagine era pentru el de nesuportat. Cât de mult ar fi vrut să distrugă acel tablou!

    Va veni ziua când orice om va fi pus în fața imaginii faptelor sale. Astăzi încă se mai pot îndepărta petele întunecate din viața noastră prin recunoașterea păcatelor și prin credința în Isus Hristos. Cine Îl respinge totuși ca Mântuitor personal, va fi confruntat în fața tronului de judecată al lui Hristos cu întreaga sa vină.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TREBUIE SĂ TRECI PRIN FOC

    „Te-am pus în cuptor… din dragoste pentru Mine” (Isaia 48:10,11)

         „Șef sub acoperire” este un spectacol de televiziune foarte popular, în care proprietarii de firme se deghizează în angajați obișnuiți și lucrează cot la cot cu ei. Anumite nereguli pe care le observă proprietarii sunt adevărate revelații, determinând schimbări care fac firma mai eficientă, mai profitabilă și mai plăcută pentru toți angajații. Pentru a înțelege oamenii, trebuie să te pui în papucii lor. Ezechiel a spus: „Am ajuns la Tel-Abib… şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor… Cuvântul Domnului mi-a vorbit…” (Ezechiel 3:15-16). Pentru a vindeca durerea, trebuie să fii în stare să simți durerea. Biblia spune că Domnul Isus poate fi mișcat de „slăbiciunile noastre”, pentru că a umblat și a trăit ca noi (vezi Evrei 4:15). El a experimentat conflictul familial, respingerea, trădarea, singurătatea și foamea. El a mers pe drumul pe care te găsești tu acum și El știe ce simți; de aceea te poți întoarce la El când dai de necaz și poți primi ajutorul de care ai nevoie. „Prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18)

    Când oferi un sfat, oamenii vor să știe dacă vorbești din experiență sau numai din cărți. Așa că, Dumnezeu te va lăsa să treci prin experiențe de care nu te bucuri și pe care nu le înțelegi, pentru a te echipa și pentru a te face eficient în lucrarea față de alții. Iov a spus: „Dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.” (Iov 23:10). Dacă ești astăzi în cuptor, înseamnă că Dumnezeu are un plan de îndeplinit, pentru tine și prin tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmii 120 şi 121

    Constituiţi ca cincisprezece cântări ale treptelor, Psalmii 120-134 prezintă în mod ascendent eliberarea şi restabilirea rămăşiţei lui Israel.

    Psalmul 120 îi găseşte pe aceşti credincioşi în captivitate printre naţiuni şi ne ajută să le auzim suspinul. Ei suferă pentru că a trebuit să locuiască cu cei care urăsc pacea (v. 6). Creştini, să putem înţelege şi noi mai bine cât de mult se împotriveşte lumea lui Dumnezeu şi, în consecinţă, copiilor Săi! Ea nu cunoaşte pacea; cu atât mai mult, nu o poate oferi.

    Ce le spune însă Domnul alor Săi? Vă dau pacea Mea. Eu nu vă dau cum dă lumea (Ioan 14:27).

    Întorcându-şi privirile de la scena întristării, credinciosul din Psalmul 121 şi le ridică spre munţi (Sionul, obiect al speranţei sale: vezi Psalmul 87:1,2). Ajutorul lui însă vine şi mai de sus, de la Creatorul care a întemeiat aceşti munţi. Dumnezeu răspunde la această încredere prin emoţionante promisiuni personale (v. 3-8). Orice credincios Îl poate auzi pe Domnul adresându-i-le lui. El se află în lume, dar acolo va fi păzit (verb repetat de şase ori) pretutindeni şi întotdeauna ca răspuns la această rugăciune a Mântuitorului său: Nu cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de rău (comp. v. 7 cu Ioan 17:15).


  • 7 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri.
    Eclesiastul 3.1

    Eclesiastul și creștinul

    În primele 8 versete din capitolul 3, Solomon prezintă paisprezece perechi de lucruri opuse, apoi întreabă la sfârșit: „Ce folos are cel care lucrează din ceea ce se trudește?” (versetul 9). Vedem din nou că totul este deșertăciune. Dacă ceea ce este pozitiv este anulat de ceea ce este negativ, care mai este sensul oricărui lucru? Paisprezece minus paisprezece este egal cu zero. Dacă privim însă mai adânc, vom vedea că sunt multe lucruri pe care cel credincios le poate învăța din acest pasaj.

    Faptul că există un timp pentru orice lucru este un principiu biblic. Chiar și atunci când sunt avute în vedere lucrările lui Dumnezeu, Scriptura vorbește despre timpuri și perioade. „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4.4). „Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși” (Romani 5.6). „Smeriți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe, la timpul potrivit” (1 Petru 5.6).

    Însă acești termeni sunt folosiți și în legătură cu lucrările celui credincios. „Cine este atunci administratorul credincios și chibzuit, pe care stăpânul îl va pune peste servitorii săi, ca să dea măsura de grâu la timp?” (Luca 12.42). „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit” (Evrei 4.16). „Răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele” (Efeseni 5.16).

    Aceste versete sunt suficiente pentru a arăta că există anumite timpuri pentru anumite lucruri în viața celui credincios. Prin urmare, o privire atentă la Eclesiastul 3.1-8 poate fi de folos spiritual pentru toți credincioșii.

    M Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea…”
    Coloseni 1.13,14

    Scos din foc

    În noaptea de 7 februarie 1709, Susanna și Samuel și-au scos copiii afară din casa care a luat foc. Când au ajuns în stradă, și-au dat seama că unul lipsea. Tatăl a încercat să meargă după el, dar flăcările erau prea mari și căldura prea puternică. Copilul însă a apărut la o fereastră de sus. Un vecin împreună cu alți doi au format un fel de scară vie și astfel au putut ajunge la copil înainte de a cădea tavanul. Mai târziu, când tânărul John Wesley L-a primit în viața sa pe Isus Hristos ca Mântuitorul său,a mărturisit des că el a fost scos din foc. Dar nu numai din focul acela a fost scos John  Wesley,  ci  credința  în  Mântuitorul  Isus  Hristos  l-a scos și din alt foc: cel al păcatului. Un episcop al acelor vremuri mărturisea că „în locurile de sus era întuneric și întuneric era și în locurile de jos… întuneric la țară și la oraș, întuneric între cei bogați și întuneric între cei săraci, un întuneric gros, des, religios și moral, un întuneric care se putea pipăi.”

    O asemănare care se repetă în toate timpurile! Dintr-un astfel de întuneric, dintr-un astfel de foc ne poate scoate numai Mântuitorul. Dumnezeu „ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3.5). Să ne lăsăm călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea realitatea zilelor noastre, dar și pentru a ne refugia de partea Celui care este Lumina lumii!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII EFICIENT!

    „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara…?” (Iosua 18:3)

    Când vorbim despre zidirea unor relații sănătoase, trebuie să fii eficient. Asta înseamnă să știi cine ești și ce îți dorești de la relație. Ar părea nefiresc să te concentrezi doar asupra a ceea ce ești ca individ, nu și asupra a ceea ce sunteți împreună, în cuplu… iar relația este puternică dacă fiecare în parte este puternic! Marile relații se bazează pe adevărul despre ceea ce fiecare parte dorește, simte și prețuiește cu adevărat. În timp ce, în cuplu, trebuie să luați deciziile împreună, deciziile despre cine ești tu ca persoană și ceea ce îți dorești de la viață îți aparțin în totalitate! E o greșeală să lași pe altcineva să ia aceste hotărâri în locul tău. Când faci așa, și altul decide cine ești și ce dorești, renunți la puterea pe care ți-a dat-o Dumnezeu.

    Înțelege că:

    1) A nu face nimic nu înseamnă că iei o decizie.

    2) A te da la o parte și a pretinde că nu vezi situația așa cum este, nu este o decizie.

    3) Amânarea faptelor până când se întâmplă ceva, așa încât nu mai ai de ales, nu înseamnă o decizie. E pasivitate, iar la sfârșit nu va duce la nimic bun! Uneori trebuie să accepți circumstanțe care nu se pot schimba, dar întotdeauna poți alege ce vrei să se întâmple. Acest principiu este susținut în mod clar de ceea ce Dumnezeu a zis poporului Său înainte de a intra în Țara Promisă: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri?” Așadar, fii decis și eficient!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmul 119:161-176

    Credinciosul, persecutat fără motiv de cei mari, are frică, însă nu de aceştia, ci de Cuvânt, temându-se ca nu cumva să-i fie neascultător (v. 161). Şi totuşi, Cuvântul este bucuria lui (v. 162). Cuvântul Dumnezeului nostru să fie şi pentru inimile noastre o comoară! Bogăţii inepuizabile sunt ascunse în el, dar le descoperă numai acela care face din acest Cuvânt regula vieţii sale.

    Începând prin a primi, vom putea apoi să aducem: versetul 171 ne aminteşte că lauda este rodul unei inimi instruite de rânduielile divine. Bine hrăniţi de acestea, vom şti apoi să-I vorbim Domnului, să-L adorăm cu pricepere, dar şi să vorbim cu putere, în jurul nostru, despre tot ce va face subiectul meditaţiilor noastre (v. 172; comp. cu Efeseni 5:11).

    Cele din urmă versete ale psalmului sunt totodată şi cele care-i fac rezumatul, permiţându-ne acum să desprindem gândul său central. Israel va fi adus, prin necaz, la a-şi recunoaşte rătăcirea (v. 176). În întristare, el va fi învăţat să iubească legea Domnului (v. 163, 167, 174), să i se supună (v. 165-167), să urască răul (v. 163) şi, de asemeni, să nu aştepte mântuirea decât de la Dumnezeu (v. 166). Înainte să intervină eliberarea finală (v. 174), în el va fi fost deja produsă restabilirea lăuntrică, fapt ce Îi va permite lui Dumnezeu să acţioneze în favoarea alor Săi şi să-i introducă în binecuvântarea Împărăţiei.


  • 6 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.
    1 Corinteni 1.21

    Ce a făcut filosofia grecească pentru discipolii ei? I-a făcut închinători ignoranți ai unui „dumnezeu necunoscut” (Fapte 17.23). Acea inscripție de pe altarul lor era o declarație către întreg universul cu privire la ignoranța și la rușinea lor. A fost cumva filosofia mai profitabilă pentru creștinătate, decât pentru Grecia? A oferit ea cunoașterea adevăratului Dumnezeu? Nicidecum! Există milioane de oameni botezați în creștinătate, care nu cunosc despre adevăratul Dumnezeu mai mult decât cunoșteau filosofii întâlniți de Pavel în Atena.

    Adevărul este că oricine Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu are viața eternă. Așa declară Domnul nostru Isus Hristos în Ioan 17.3: „Aceasta este viața eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Iată ceva foarte prețios pentru orice suflet care, prin har, a dobândit această cunoaștere. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă să ai viața – viața eternă.

    Dar cum Îl pot cunoaște pe Dumnezeu? Unde Îl pot găsi? Pot știința și filosofia să-mi spună? Au putut ele vreodată să spună așa ceva cuiva? Au putut ele să-l călăuzească pe vreun sărman rătăcitor către calea vieții și a păcii? Niciodată! „Lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.” Școlile contradictorii ale filosofiei antice n-au putut face decât să-l cufunde pe om într-un întuneric adânc și într-o disperare cumplită, iar școlile filosofiei moderne nu sunt cu nimic mai bune. Speculația sterilă este tot ceea ce filosofia omenească, în orice veac, poate oferi celor care caută cu sinceritate adevărul. Cum Îl putem deci cunoaște pe Dumnezeu? Dacă a-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă viața eternă – și Domnul așa a spus – atunci cum Îl putem cunoaște? „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18).

    C H Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Apoi, în pustiu, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
    Deuteronom 1.31

    Cum ducem poverile?

    Henry Moorhouse a fost un predicator al Evangheliei în secolul al XIX-lea. El a trecut printr-un timp, în care problemele oamenilor, pe care el dorea să-i ajute, îl apăsau așa de greu, încât el însuși era foarte necăjit.

    În acel timp, Moorhouse veni acasă într-una din zile cu un pachețel pentru soția lui. Acasă o salută mai întâi pe fiica lui care era paralizată într-un fotoliu și după aceea dorea să meargă sus la soția lui.

    Atunci, Minnie îl opri spunând: „O, tată, aș duce eu pachețelul mamei!”– „Dar, draga mea, cum să poți duce tu, picioarele tale nu te pot duce nici măcar pe tine”, întrebă Moorhouse. Zâmbind, Minnie răspunse: „Dacă tu îmi dai mie pachețelul, îl voi duce – iar tu mă vei duce pe mine.”

    Minnie știa: Dacă brațele puternice ale tatălui meu mă duc, atunci greutatea cea mică nu va fi prea grea în brațele mele. Numaidecât, Moorhouse recunoscu paralela pentru situația lui. Aceasta îl învioră foarte mult, ca în lucrul lui obositor pentru Domnul să nu privească așa de mult la greutatea problemelor, ci la Dumnezeu, la brațele Lui puternice și la dragostea Lui neschimbată.

    ” …El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime.”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MÂNIA

    „…Nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

         Astăzi, un alt fragment din Max Lucado: „Totul începe cu o picătură. Cineva îți ocupă locul de parcare, sau îți sare în față pe autostradă, chelnerița se mișcă cu viteza melcului și tu te grăbești, iar pâinea prăjită e arsă… Dacă aduni toate aceste picături, aparent inofensive, de enervare, vei obține o găleată plină de furie. Nu avem încredere în nimeni, ne arătăm colții când cineva se apropie de noi, devenim un „butoi cu pulbere” care, în prezența cantității potrivite de tensiune și de teamă, ar putea exploda.

    Nu putem nega existența mâniei. Dar cum o ținem în frâu? Domnul Isus a zis despre cei care L-au trimis la moarte: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34). El i-a văzut pe acești oameni însetați după sânge și moarte nu ca pe niște ucigași, ci ca pe niște victime. El a văzut pe chipurile lor nu ură, ci confuzie. El nu i-a văzut ca pe-o mulțime militantă, ci ca pe niște „oi fără păstor” (Marcu 6:34). Ei nu știau ce fac și nu aveau nici cea mai mică idee. Erau o adunătură furibundă, înnebuniți de ceva ce nu puteau vedea, așa că s-au răzbunat, pe Dumnezeu. Ei nu știau ce fac… și în majoritatea cazurilor nici noi nu știm! Oricât am vrea să negăm acest fapt, noi suntem niște oi fără păstor, născuți în păcat și înspăimântător de aproape de veșnicie.

    Suntem incapabili să răspundem la propriile noastre întrebări despre dragoste și suferință, nu putem dezlega secretul îmbătrânirii, nu știm să ne vindecăm propriile noastre trupuri sau să ne înțelegem cu partenerii noștri.

    Ceea ce doresc să subliniez este următorul lucru: Mânia necontrolată nu va face lumea mai bună, însă înțelegerea plină de simpatie – da! Când vom începe să acționăm nu de pe poziția mâniei, ci a compasiunii, vom înțelege că luminile s-au stins și că mulți bâjbâie în întuneric. Așa că – fii lumină!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmul 119:137-160

    Dreptatea lui Dumnezeu, nota dominantă a versetelor 137-144, nu este nicidecum un subiect de spaimă pentru cel care se teme de Domnul, care umblă în lumina Sa şi care, de asemenea, cunoaşte bunătatea Sa (v. 149, 159). Într-o lume nedreaptă, credinciosul îşi găseşte plăcerea să celebreze această dreptate a lui Dumnezeu care, ca şi bunătatea Sa, rămâne pentru totdeauna (v. 142, 144).

    Cuvântul Tău este foarte încercat (v. 140). „Cu cât îl puneţi mai mult la probă”, a spus cineva (precum aurul în cuptor), „cu atât el îşi arată mai mult puritatea”.

    Versetul 145 şi cele care urmează exprimă totala dependenţă a celui credincios. Fă-mă să trăiesc, cere el aici în patru rânduri (v. 149, 154, 156, 159; vezi şi v. 25, 40, 88, 107). Dumnezeu este Acela care dă viaţa şi tot El este şi Cel care o păstrează şi o întreţine. Această rugăciune priveşte însă în primul rând sufletul celui răscumpărat. Fă-mă să trăiesc după Cuvântul Tău. Pentru că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4; Deuteronom 8:3).

    Să reţinem bine versetul 160: Tot Cuvântul Tău (sau Suma Cuvântului Tău) este adevăr! Biblia nu se constituie ca un ansamblu de adevăruri din care fiecare alege ce îi convine. Ea formează un tot inseparabil pe care îl primim sau îl respingem; este în întregime Adevărul (Ioan 17:17).


  • 5 Februarie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    El a fost asuprit și El a fost chinuit, dar nu Și-a deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, așa nu Și-a deschis gura.
    Isaia 53.7

    În speranță, bucurându-vă; în necaz, răbdând.
    Romani 12.12

    Cât de mare a fost răbdarea Domnului nostru Isus! Priviți cât de răbdător a fost El în ultimele ceasuri ale vieții Sale pe pământ! În acele momente cumplite ar fi putut să cheme douăsprezece legiuni de îngeri, însă, în loc de aceasta, S-a supus cu blândețe.

    Gândiți-vă cât de răbdător este El cu Adunarea și cu fiecare dintre cei ai Săi în parte! Cum an după an a suportat nerecunoștința noastră, împietrirea inimii noastre și lipsa noastră de răspuns la Cuvântul Său sfânt! Totuși, brațul Dumnezeului nostru iubitor și răbdător este încă întins (Isaia 5.25; 9.12,17,21; 10.4).

    Credincios iubit, treci cumva printr-o încercare amară? Fii răbdător! „Domnul este bun pentru cei care-L așteaptă” (Plângeri 3.25). Ești pe un pat de boală, în dureri care nu contenesc zi și noapte? Fii răbdător! Prin această suferință, Dumnezeu dezvoltă în tine harul care a strălucit atât de minunat în caracterul Domnului nostru. Pentru El, răbdarea a fost o scumpă obișnuință a sufletului Său.

    Suferi nedreptate și ești expus acuzațiilor? Fii răbdător! Ferește-te să răspunzi cu mânie și adu-ți aminte cât de amare au fost consecințele pentru Moise, atunci când a vorbit nechibzuit cu buzele lui (Psalmul 106.33)! Gândește-te cum Isus a stat înaintea judecății oamenilor, supus și liniștit, și lasă cauza ta în mâna lui Dumnezeu! Lasă ca răbdarea să devină o stare obișnuită, care să se manifeste mereu în mijlocul micilor încercări și greutăți zilnice! Hotărârea inimii tale să fie cea de a-L aștepta pe Dumnezeu să lucreze, după ce ai aruncat asupra Lui toate poverile tale!

    J R MacDuff

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”
    Iacov 5.16

    Rugăciune ascultată

    Doi credincioși călătoreau printr-o țară păgână, ca să vestească Evanghelia. În drumul lor au dat peste un râu care, din pricina unei ploi mari, ieșise din matcă și nu era posibil să fie trecut nici cu barca, nici prin vad. Ei însă trebuiau să ajungă cât mai curând acolo unde doreau să vestească Evanghelia. Ce să facă? Au început să se roage și, după ce și-au terminat rugăciunea, iată că un copac lung și gros a fost izbit atât de tare de valurile furioase ale apei, încât a început să se clatine și, în cele din urmă,a căzut peste râu și astfel au putut trece pe celălalt mal.

    Necredința vede în astfel de împrejurări destinul sau va spune că totul a fost o simplă întâmplare. Dar credința știe că Dumnezeu ascultă rugăciunile și că răspunde la ele potrivit cu voia Sa suverană. Rugăciunea este activitatea primordială în viața creștină; este legătura pe care o stabilim cu Dumnezeu pentru a-i prezenta nevoile noastre și pentru a-i mulțumi  când  ne  răspunde,  dar  chiar  și  când  nu  ne  răspunde.

    Să ai o audiență la Dumnezeul suveran și totodată plin de dragoste este cel mai înalt privilegiu la care poate aspira un om. Faptul că Dumnezeu nu răspunde imediat cererilor care le facem, nu constituie un răspuns negativ la rugăciunile noastre. Dumnezeu dorește să ne învețe să așteptăm cu credință răspunsul Său, care va veni la timpul potrivit. Lipsa de credință este nerăbdătoare și neliniștită, având tendința de a se ocupa ea de lucrurile care trebuie să stea în mâna lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AI PROBLEME CU INVIDIA?

    „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10)

         Iată ce nota un consilier: „Când ne urcăm pe balansoarul invidiei, ne ducem direct în jos, în timp ce nemulțumirea noastră se ridică mult deasupra noastră. În această competiție dezechilibrată, ne trezim că avem întotdeauna lipsuri. Invidia duce la auto-învinovățire și lipsă de mulțumire. Suntem atât de preocupați de nemulțumirea noastră că e imposibil să ne bucurăm de ceea ce avem și de ceea ce facem. Invidia duce la amărăciune, resentiment și ostilitate. Nu e surprinzător faptul că acest cuvânt vine de la latinescul invidere, care înseamnă a privi cu răutate.

    Tu ești o creatură unică, înzestrată cu daruri și capacități unice, cu propriul orar și destin, și nu are rost să te compari cu alții. O privire cinstită și mulțumitoare la calitățile puse în tine de Dumnezeu te va ajuta să devii mulțumit cu ceea ce ai și cu ceea ce ești.” Nu lăsa ca invidia să-ți mai fure vreo fărâmă de fericire. Când invidia te motivează să te compari cu alții, întotdeauna ai de pierdut. Te face să fii cinic. Nimic din ceea ce faci nu este satisfăcător. Invidia te face să fii suspicios față de motivele altora, chiar și atunci când le pasă într-adevăr de tine. Ți se pare greu să accepți că prietenia lor este adevărată, așa că te distanțezi de ei și ajungi să ai foarte puțini prieteni.

    Care este răspunsul? Acceptarea și mulțumirea sunt antidotul pentru veninul invidiei. Este vorba de acceptarea faptului că Dumnezeu este în control, și de a învăța să fii mulțumitor pentru „nespusele” binecuvântări care te înconjoară. Nu uita: „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Psalmul 119:113-136

    Cuvântul, care este lumină pe cărarea mea, îmi arată, de asemeni, şi cât de gros este întunericul din jurul meu. El mă face să-mi fie groază de răutate şi de ipocrizie. Cu siguranţă, fără această măsură divină aş putea să mă înşel şi astfel să numesc bine ceea ce este rău, iar adevăr ceea ce este minciună. În schimb, Cartea gândurilor lui Dumnezeu mă învaţă să privesc lumea şi tot ce este în ea exact aşa cum o priveşte El Însuşi.

    Dă-mi pricepere, repetă cel credincios (v. 34, 125, 144, 169). Priceperea este considerată de obicei ca fiind un dar natural. Această rugăciune însă ne arată că ea poate fi dobândită pentru că numai Cuvântul dă adevărata pricepere (v. 130)! Eu sunt slujitorul Tău, declară psalmistul, hotărât să cunoască voia lui Dumnezeu (v. 125). Şi această voie se exprimă sub diferite forme în Cuvântul Său: lege, porunci, rânduieli, învăţături, mărturii, hotărâri, judecăţi, cuvinte care nu sunt sinonime. Cât despre creştin, Cuvântul nu i se impune sub o formă legală. Ascultarea sa decurge din dragostea pe care o arată nu numai pentru mărturiile minunate ale Domnului (v. 113, 127), ci pentru Însuşi Numele Său (v. 132).


Calendar

iulie 2026
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne


Abonează-te

Nu rata meditația de azi!

Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!