Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, iată, s-a stârnit o furtună puternică pe mare, încât corabia era acoperită de valuri; iar El dormea.

Matei 8.24

Obosit după osteneala zilei, Mântuitorul dormea – o dovadă mișcătoare a umanității Sale. Deodată s-a stârnit o furtună puternică, iar ucenicii s-au înspăimântat, neînțelegând cine era cu adevărat Cel care călătorea împreună cu ei. Acesta era Cel care, cu veacuri înainte, „a închis marea cu uși … Până aici să vii și nu mai departe; și aici să se oprească valurile tale mândre” (Iov 38.8,11).

Marcu, potrivit obiceiului său de a prezenta anumite detalii, ne spune că ucenicii L-au trezit pe Domnul, spunând: „Nu-Ți pasă că pierim?”. Cât de mult trebuie să fi rănit acele cuvinte inima Mântuitorului! Dacă nu I-ar fi păsat, ar fi rămas în gloria cerească, iar ieslea Betleemului, corabia galileeană și crucea Golgotei n-ar fi fost niciodată partea Lui. Totuși atât de plin de har este El, încât niciun cuvânt de mustrare nu iese de pe buzele Lui pentru aceste cuvinte dure ale lor. El doar îi întreabă: „De ce sunteți fricoși, puțin-credincioșilor?”.

Glasul Lui a fost de ajuns pentru ca furtuna să se potolească. Cu mult timp înainte, psalmistul a scris despre El: „Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești” (Psalmul 89.9). El n-a renunțat la niciun atribut al Dumnezeirii devenind Om. Atotputernicia și atotcunoașterea au strălucit în El ori de câte ori s-a ivit ocazia pentru manifestarea lor. Demonii, bolile, moartea, vântul și valurile, toate s-au făcut nevăzute dinaintea cuvântului Său. Nicio minte omenească, oricât de pătrunzătoare și de învățată de către Dumnezeu, nu poate înțelege taina unității firii divine și omenești în Persoana Domnului.

Ucenicii s-au mirat și se întrebau: „Ce fel de Om este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?”. Răspunsul este simplu: El era Dumnezeu arătat în trup, care mergea să-Și dea viața pentru binecuvântarea eternă a tuturor celor care cred. Atunci și acum, El are putere să înlăture orice pericol care îi pândește pe cei ai Săi. Trebuie doar să ne încredem în El!

W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

Un nume bun este mai de dorit decât mari bogății și a fi iubit prețuiește mai mult decât argintul și aurul. Spini și curse sunt pe calea celui rău.

Proverbe 22.1,5

Povestea lui Henry (2)

— Henry, a spus doctorul, ai înțeles tot ce ai auzit la adunare în seara aceasta?

— Desigur, domnule doctor, a răspuns Henry, fără să se gândească prea mult.

— Atunci, a spus stăpânul său mai departe, tocmai m-am gândit că, dacă vine Domnul Isus, nu voi mai avea nevoie de casa aceasta; de aceea o poți avea tu.

Ochii lui Henry au strălucit. Auzea bine cu urechile lui? Ce minunat să fie cândva posesorul unei asemenea case!

— Și apoi, Henry, mai este și mașina; uite, șoferul și ceilalți oameni ai mei sunt toți credincioși și gata să fie răpiți, în întâmpinarea Domnului Isus în văzduh, când vine El pentru a-i lua pe ai Săi! Tu vei fi deci singurul care va rămâne, și astfel poți avea și mașina.

Henry a rămas fără cuvinte și a putut doar să spună următoarele cuvinte:

— Vă mulțumesc tare mult, domnule doctor! Noapte bună! Și a alergat în dormitorul lui.

În timp ce Henry se pregătea să meargă la culcare, se gândea la norocul surprinzător. „Ce viitor minunat mă așteaptă!”, se bucura el. „Voi fi un om realizat!” Dacă ar fi cunoscut Biblia, ar fi aflat că tot ce se face sub soare „este deșertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 1.14).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN ÎNTREGIME AL SĂU – Fundația SEER

„Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.” (Marcu 5:17)

Biblia spune că atunci când „cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii… au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.” (Marcu 5:16-17). Acei oameni fuseseră martorii unui miracol uluitor, și cu toate acestea nu s-au sfiit „să roage pe Isus să plece din ținutul lor.”

Poate le-a fost teamă că Se va amesteca în viața lor, așa cum s-a întâmplat în cazul proprietarului de porci. Sau se gândeau că este atât de puternic și imprevizibil, încât nu doreau să Se amestece în viețile lor! Oricum, e clar că ei nu doreau să beneficieze de ceea ce avea de oferit Domnul Isus.

Poate nu ai folosit neapărat cuvintele: „Lasă-mă în pace, Doamne!”, dar nu există oare domenii în viața ta în care ai prefera ca El să nu Se amestece? Pastorul Mark Roberts spune: „Dacă am pune în cuvinte gândurile noastre ascunse, s-ar putea să sune cam așa: ‚Sunt al Tău când vine vorba de viața de familie, dar lasă-mă în pace la serviciu.’ Sau ‚Ești liber să-mi influențezi acțiunile publice, dar nu te amesteca în visele mele.’ Ori ‚Sunt gata să-ți dau zeciuială din venitul meu, dar nu te atinge de restul de bani.’ Sau ‚Sunt fericit că Te am în viața mea, Doamne, dar nu-mi cere să-mi iert părinții.’ Ori ‚Vreau să fii Dumnezeul meu, dar vreau să păstrez anumite comportamente… să pot să mai greșesc în anumite moduri și să nu Te ascult când e vorba de anumite relații…’

Dar nu merge așa! Dumnezeu te vrea în întregime, nu doar o parte din tine! El dorește să fie Domn în fiecare domeniu al vieții tale – inclusiv acelea pe care ai vrea să le gestionezi după bunul tău plac.” Deci, fii în întregime al Domnului!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 24:7-22

Dumnezeu este lumină; Dumnezeu este dragoste (vezi 1 Ioan 1.5; 4.8). El Se revelează sub acest dublu aspect în poruncile aparent cele mai mici. Lumină: condamnă hoţul, supraveghează apariţia leprei (simbol al păcatului), cere dreptate din partea celui care dă cu împrumut şi a celui care angajează lucrători, apreciază măsura de responsabilitate a fiecărui păcătos. Dragoste: are ochii îndreptaţi spre toţi cei oprimaţi: datornici, săraci, străini, văduve, orfani, slujitori, iar strigătele lor ajung la urechile Lui. Este ceea ce declară Iacov cu privire la acei bogaţi care opriseră plata  lucrătorilor care le seceraseră ogoarele (Iacov 5.4).

Lumea îi admiră pe cei puternici şi bogaţi. Cei slabi şi mici, dimpotrivă, îi interesează în mică măsură. Dragi copii ai lui Dumnezeu, să veghem să nu ne lăsăm atraşi de o astfel de atitudine. Stăpânul nostru a traversat această lume ca un rob, ca un străin, ca un sărac. Isus din Nazaret n-a fost subiect al consideraţiei. A fost „dispreţuit şi părăsit de oameni … şi noi nu L-am preţuit” (Isaia 53.3). „Voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac” remarcă Iacov în cap. 2.6. În acelaşi timp, Psalmul 41 se deschide astfel: „Ferice de cel care-l înţelege pe sărac!”

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

Psalmul 23.1

S-a spus că Psalmul 23 este cea mai iubită porțiune a Scripturii și totodată cea mai puțin crezută. Există cu siguranță o doză de adevăr în această afirmație. Acest psalm ne arată că a avea un asemenea Păstor nu trebuie să fie o simplă chestiune teologică, nici doar o mărturisire a buzelor, ci o experiență de trăire zilnică. Păstorul aici este Iahve, Dumnezeul veșnic, Cel care Își ține legământul și care a intrat în relație cu poporul său. Cu alte cuvinte, El nu este un Dumnezeu distant și indiferent față de noi, ci este interesat de orice detaliu al vieții celor care și-au pus încrederea în El.

Domnul este un Păstor care poartă de grijă oilor Sale – ele nu vor duce lipsă de nimic, fiindcă orice nevoie a lor este cunoscută și împlinită de El. Un nume al Lui este Iahve-Iire, „Domnul va purta de grijă” (Geneza 22.14). Așa cum pasajul din Geneza sugerează, El poartă de grijă nu doar de nevoile noastre pământești – El face acest lucru chiar și pentru „păsările cerului” (Matei 6.26) – ci și de nevoile noastre spirituale. El a purtat de grijă de Mielul pentru arderea-de-tot (Geneza 22.8; Ioan 1.29).

Păstorul acesta a împlinit toate nevoile noastre, pentru timp și pentru eternitate. Nu vom duce lipsă de nimic bun, fie pentru calea noastră de pe pământ, fie în ce privește moștenirea noastră cerească (Filipeni 4.19; Coloseni 1.12). Este izbitor faptul că psalmul precedent ne prezintă moartea lui Hristos, iar psalmul care urmează ne prezintă domnia Sa ca Împărat în Mileniu. În felul acesta avem o minunată trilogie: Psalmul 22 – Păstorul cel bun care Își dă viața pentru oi (Ioan 10.11); Psalmul 23 – Marele Păstor, care a fost înviat dintre cei morți și trăiește pentru oile Sale (Evrei 13.20); Psalmul 24 – Păstorul glorios, care vine să domnească cu o glorie care nu va păli niciodată (1 Petru 5.4). Acest Păstor este suficient pentru toate lucrurile – ce ne-ar putea lipsi, dacă Îl avem pe El?

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Povestea lui Henry (1)

Tânărul Henry se afla în slujba unui medic renumit, care avea în Londra o casă grandioasă, asemenea unui palat. Acest doctor era creștin și adesea era vizitat de câțiva prieteni care veneau la el pentru a citi și a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu. La aceste strângeri, care se desfășurau în livingul spațios al doctorului, luau parte și toți slujbașii – deci și Henry. Într-o zi a venit un prieten de-al medicului pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu și, din nou, servitorii și-au ocupat locurile. Henry, cel mai tânăr dintre ei, ședea la margine. Prietenul doctorului a vorbit despre Domnul Isus și despre venirea Sa pentru a-i lua la Sine pe toți cei credincioși de pe acest pământ, ca să fie veșnic la El. Henry a ascultat toate acestea, dar cuvintele nu prezentau interes pentru el, căci nu Îl cunoștea încă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. Așa cum se întâmplă în astfel de ocazii, vrăjmașul sufletelor veghează ca nu cumva să-și piardă slujitorii, și le inspiră indiferența. Când strângerea s-a terminat, ascultătorii s-au împrăștiat, iar stăpânul casei a mers în camera lui de lucru. Puțin mai târziu, Henry a bătut la ușa acestuia, ca de obicei, întrebându-l dacă mai are nevoie de ceva.

— Nu, a răspuns doctorul, noapte bună!

Totuși, în clipa în care tânărul a dorit să închidă ușa după el, a fost strigat înapoi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„ACASĂ” ÎN DOMNUL – Fundația SEER

 

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam” (Psalmul 90:1)

David a scris: „Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate și nu găseau nicio cetate unde să poată locui. Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor; i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.” (Psalmul 107:4-7). Sufletele noastre au nevoie de un loc în care să se odihnească; un loc unde să ne putem lăsa îngrijorările, oboseala și frustrările. „Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmul 84:2).

Cunoscând faptul că sufletul nostru are nevoie de un loc pe care să-l numească acasă, Domnul Isus a zis: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi.” (Ioan 15:4). Putem observa că El nu ne invită ca pe niște vizitatori, ci ca pe niște membri ai familiei care se bucură de toate foloasele care decurg de aici. „Cum pot eu să intru în acest loc pentru a locui acolo?” întrebi tu. Dacă cineva ți-ar da o casă frumoasă, cum ai intra în posesia ei? Te-ai asigura că cel care ți-o dăruiește este serios, ai inspecta actele, după care te-ai muta și te-ai bucura de ea. Vorbește serios Domnul Isus când ne spune: „Rămâneți în Mine…”? Da! Este numele tău pe „actele” biblice necesare? Da. Atunci, printr-un act de credință, fă-ți bagajele și mută-te astăzi.

Poetul Samuel Coleridge a scris: „Credința este o afirmație și un act care face ca adevărul etern să fie un fapt actual și real.” Transformă-ți credința într-un fapt real și declară: „Domnul este acum locul meu permanent și sigur în care voi locui!” Repetă lucrul acesta cât de des este nevoie și invocă promisiunea: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam”, peste tine și casa ta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 23:15-25, 24:1-6

Să-L privim pe Isus învăţând ucenicii şi mulţimile. Parcurgând poruncile lui Moise, pe care fariseii le respectau întocmai, El dorea să-i facă să pătrundă gândul lui Dumnezeu, înţelepciunea Sa, dragostea Sa. Astfel de exemplu avem când ucenicii Săi striveau spice trecând prin lanurile de grâu în zi de Sabat sau când întrebau cu vicleşug despre divorţ (Matei 12.1 …; 19.3 …). Să încercăm şi noi, citind aceste capitole, să descoperim aceeaşi înţelepciune divină şi aceeaşi dragoste. Alături de o dreptate absolută străluceşte o bunătate desăvârşită. Sunt apărate drepturile proprietarilor, fără ca acest lucru să se facă în dauna îndatoririlor frăţeşti cu privire la milă.

Numai Dumnezeu poate stabili un astfel de echilibru şi este important să-l observăm în lumea noastră întotdeauna gata să treacă de o parte sau de alta. Copilul lui Dumnezeu nu are de ales între diferite sisteme politice, economice sau sociale. Pentru el, aceste probleme sunt rezolvate dinainte. El nu are altă doctrină decât aceea de a se supune voii Tatălui său şi această voie nu se află nici în ziare, nici în cărţile oamenilor care o pot descoperi, ci în „Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu” (1 Petru 1.23).

DOMNUL ESTE APROAPE

Inima își cunoaște propria amărăciune și un străin nu se amestecă în bucuria ei.

Proverbe 14.10

„Inima își cunoaște propria amărăciune.” Există o inimă căreia îi corespund aceste cuvine. Este acea inimă care a fost frântă de dispreț, care a fost topită în cuptorul celei mai adânci suferințe și care a experimentat amărăciunea cumplită a crucii.

Tatăl cunoaște și înțelege ce a însemnat pentru Fiul Său să sufere judecata pentru păcat, iar Duhul Sfânt poate pătrunde tot adâncul infinit de suferință îndurată de Cel Drept pentru cei nedrepți. Nimeni altcineva însă nu poate pricepe ce au însemnat pentru El acele ore cumplite de întuneric, nici ce a însemnat paharul pe care El l-a băut atunci și nici mărimea prețului răscumpărării împlinite de El. Suferința s-a sfârșit acum, iar judecata este epuizată pentru totdeauna, căci El a fost înviat dintre cei morți, iar dragostea Sa rămâne în toată puterea ei, putând fi măsurată doar prin mărimea suferințelor Sale.

„Și un străin nu se amestecă în bucuria ei.” El a intrat într-o bucurie care trece dincolo de orice posibilitate de a fi comunicată. Această bucurie strălucește într-o glorie incomparabilă, dincolo de întunericul suferinței și al morții, iar pentru a ajunge la ea, El a suferit crucea și a disprețuit rușinea. Acum El a intrat în ea și acolo îi are pe tovarășii Săi, fiindcă este uns cu un untdelemn de bucurie mai presus de însoțitorii Săi (Evrei 1.9). Niciun străin nu se poate amesteca în această bucurie, nici nu o poate înțelege. Ea există într-o sferă în care niciodată nu va fi profanată de străini, însă noi – lucru minunat! – care odinioară eram străini, acum nu mai suntem așa (Efeseni 2.19). El ne numește prieteni ai Săi (Ioan 15.15). Suntem însoțitorii Lui, prin harul Său infinit, și putem cunoaște și împărtăși taina bucuriei Lui.

J. T. Mawson

Când eram cu voi zi de zi în templu, n-ați pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.

Luca 22.53

Ceasul omului

Începând de la căderea în păcat și până la ceasul acesta, omul a fost ținut în frâu prin mâna lui Dumnezeu. Înainte de ceasul acesta, omul a fost păzit în har, ca să nu împlinească pe deplin gândurile inimii sale. Omul a stricat pământul și l-a umplut cu violență, a vărsat sânge nevinovat, a încălcat Legea, a onorat demonii, i-a omorât pe robii lui Dumnezeu și L-a urât pe Hristos, care a venit în lume în har și în dragoste. Dar Dumnezeu a pus frâu dușmăniei omului, dușmănie care l-a împiedicat pe om să facă ceea ce, la urma urmei, el ar fi vrut cu plăcere să facă. Mânat de ura neîntemeiată a inimii sale nemiloase, păcătoase, a vrut să-L omoare pe Isus cu pietre, dar, într-un fel sau altul, a fost împiedicat mereu să împlinească intențiile sale criminale.

Acum însă sosise ceasul omului. Barierele care fuseseră puse înaintea furiei sale au fost îndepărtate, căpăstrul și hățul ca obstacole în împlinirea deplină a intențiilor omului au fost date la o parte. Pentru prima dată de la căderea în păcat, el simțea ce era libertatea, în măsura în care poate fi vorba de libertatea de sub stăpânirea lui Dumnezeu. Omul era acum liber de controlul dumnezeiesc și nestingherit în această privință. El arăta universului cum se folosea el de această libertate. Sărman om! Libertatea lui a devenit – ca întotdeauna – ruinarea lui. Ca și turma de porci a gadarenilor, omul s-a prăvălit fără oprire pe panta abruptă, cu capul în jos, spre pierzare; era aceeași putere care i-a dus pe amândoi la cădere.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTĂRILE SÂNGELUI DOMNULUI ISUS – Fundația SEER

„Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” (1 Ioan 1:17)

Sângele este singurul element care ajunge la fiecare și-n toate zonele corpului. Cantitatea prețioasă de oxigen și substanțe nutritive aduce viață, energie, hrană și vindecare. Celulele albe funcționează ca niște paramedici, curățând rănile și vindecând boala. Ele au rolul unor gardieni care se luptă cu potențialii atacatori. Noi putem învăța o lecție spirituală de aici! Toți avem nevoie de sângele dătător de viață al lui Isus, să ne curețe, să ne protejeze și să ne susțină. Și avem nevoie de El în fiecare zi! Biblia ne spune: „dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină… sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.” Asta înseamnă că pe măsură ce îți continui umblarea cu Isus, sângele Său continuă să te curețe de toate păcatele tale.

Întreabă pe orice doctor: sângele determină cine este adevăratul tată al oricărui copil. Și sângele lui Isus Hristos dovedește că ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu; altfel, ești un pseudo-moștenitor care încearcă să primească posesiuni rezervate membrilor familiei. Fiecare binecuvântare a Tatălui nostru Ceresc curge spre copiii Săi prin sângele Fiului Său. Este ceea ce ne dă dreptul să stăm în fața Lui, fără prihană și demni să primim binecuvântarea Sa. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o face Duhul Sfânt. Dar până nu înțelegem că Dumnezeu ne acceptă datorită faptului că El ne vede prin sângele lui Hristos, vom avea putere, însă vom fi nesiguri… ne vom folosi darurile spirituale, dar vom trăi sub condamnare inutilă.

Consilierilor, spuneți-le pacienților voștri (care suferă) că prin puterea Domnului Isus ei pot surpa orice întăritură din familiile lor și pot rupe orice lanț care îi ține legați de trecut. Oprește-te o clipă astăzi și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru binecuvântările sângelui Domnului Isus!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 22:1-12

Domnul nu condamnă numai  răul evident şi grosolan (cap. 21). El dezaprobă orice formă de egoism. Pierderea unui bou sau a unui măgar este semnul lipsei unei supravegheri susţinute (1 Samuel 9.3). Totuşi Dumnezeu doreşte prin aceasta să mă înveţe că nu am dreptul să fiu indiferent cu privire la ceea ce i se întâmplă aproapelui meu. El îmi aminteşte că acesta este fratele meu şi mă invită să mă ocup de ce îi aparţine lui cu tot atâta grijă ca şi cum ar fi ale mele. Fără berbecul său pentru jertfă, fără boul său pentru a ara, fără măgarul său pentru a-i purta poverile, cum ar fi putut un israelit să-I slujească DOMNULUI şi să supravieţuiască? Să nu fim ca acei credincioşi pe care îi deplângea Pavel pentru că le lipsea duhul de slujire: „Toţi caută cele ale
lor …” (Filipeni 2.21; citiţi şi 1 Corinteni 10.24).

Versetul 5 este aplicabil mai ales în zilele noastre, când femeia caută să fie egală cu bărbatul. Aceasta este o răsturnare a ordinii lui Dumnezeu în creaţie. În orice fel, chiar dacă puterea de înţelegere a acestor învăţături ne scapă, să ne păzim de „ceartă” (1 Corinteni 11.16).
Versetele 9-11 ne amintesc faptul că Dumnezeu nu doreşte în viaţa şi în mărturia copiilor Săi nici conflicte, nici amestecul adevărurilor divine cu principiile acestei lumi.

DOMNUL ESTE APROAPE

Vorbiți întregii adunări a lui Israel, zicând: „În a zecea zi a lunii acesteia să-și ia fiecare un miel, după casa părintească, un miel pentru o casă”.

Exod 12.3

Mielul lui Dumnezeu (2)

Toate planurile lui Dumnezeu, din veșnicie, sunt cu referire la Hristos și niciun efort al vrăjmașului nu le poate împiedica împlinirea; ba, mai mult, eforturile lui nu fac altceva decât să pună în lumină înțelepciunea de nepătruns cu care aceste planuri au fost întocmite, precum și stabilitatea lor de neclintit. Dacă „Mielul fără defect și fără pată” a fost „cunoscut mai înainte de întemeierea lumii”, atunci cu siguranță că răscumpărarea trebuie să fi fost și ea în gândurile lui Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Cel Binecuvântat n-a avut nevoie să Se oprească pentru a Se gândi la un plan de remediere a răului teribil pe care vrăjmașul îl introdusese în creația dintâi. Nu, ci El a trebuit doar să scoată, din comoara nepătrunsă a planurilor Sale scumpe, adevărul cu privire la Mielul fără pată, care a fost cunoscut mai dinainte, din veșnicii, și care a fost arătat în aceste timpuri din urmă pentru noi.

N-a fost nevoie de sângele Mielului la momentul primei creații, întrucât ea a ieșit din mâna lui Dumnezeu „foarte bună”, purtând în fiecare detaliu dovada „puterii Sale veșnice și a divinității Lui” (Romani 1). Dar când, „printr-un singur om”, păcatul a fost introdus în lume, atunci și-a făcut apariția gândul înalt, bogat și adânc despre răscumpărarea prin sângele Mielului. Acest adevăr glorios a strălucit pentru prima dată printre norii groși și întunecați care îi înconjurau pe cei dintâi părinți ai noștri, atunci când părăseau grădina Eden; după aceea, alte câteva raze ale lui au strălucit în simbolurile și în umbrele dispensației mozaice; după care a strălucit cu toată puterea atunci când „Răsăritul din înălțime” a apărut în Persoana lui „Dumnezeu manifestat în trup” (1 Timotei 3.16); iar rezultatele lui bogate și prețioase vor fi pe deplin realizate atunci când mulțimea îmbrăcată în haine albe se va strânge în jurul tronului lui Dumnezeu și al Mielului, iar întreaga creație se va odihni sub sceptrul pașnic al Fiului lui David.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te voi căuta.

Psalmul 63.1

Începutul zilei

Cum începem ziua? Rămânem în pat până când este atât de târziu, încât doar mai putem să alergăm spre muncă? Sau ne gândim deja de dimineață devreme doar la activitățile și la greutățile care vor veni asupra noastră?

David, autorul Psalmului 63, făcea altfel. El începea ziua cu Dumnezeu. În orele de dimineață devreme căuta părtășia cu El. Nu este el un exemplu bun pentru noi?

Să citim dimineața un capitol din Biblie! Aceasta ne conduce privirile credinței spre Isus Hristos și ne preocupă cu ceea ce este important pentru El. Poate El ne dă din Cuvântul lui Dumnezeu o promisiune sau o atenționare pentru acea zi.

Să ne luăm un moment timp și pentru rugăciune! Să-I mulțumim Mântuitorului nostru pentru mântuirea pe care o avem prin credința în El. Putem atunci să-I încredințăm îngrijorările și problemele zilei.

Dacă începem ziua cu Domnul Isus, ni se pare mai ușor să trăim cu El și pentru El. Atunci suntem de la începutul zilei îndreptați spre El.

În decursul zilei nu avem deseori posibilitatea să ne gândim la Isus Hristos, pentru că munca ne solicită întreaga noastră atenție. Cu atât mai important este în acest caz ca seara să căutăm din nou părtășia cu Domnul. Atunci privim înapoi la ziua care a trecut și Îi mulțumim din inimă pentru ajutorul Său și pentru ocrotirea Sa.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNDRĂZNEȘTE SĂ VISEZI! – Fundația SEER

„Fac un singur lucru” (Filipeni 3:13)

Pentru a merge înainte cu încredere, în călătoria vieții, ai nevoie de o hartă a drumului pe care să te poți baza. În Biblie, lucrul acesta se numește vis sau viziune. Pentru Moise, a fost scoaterea poporului lui Dumnezeu din robie și călăuzirea lui spre Țara Promisă. Pentru Florence Nightingale a însemnat să aducă vindecare și speranță soldaților răniți și aflați pe moarte din Crimeea. Pentru Thomas Edison, a însemnat iluminarea lumii cu lumina incandescentă.

De fapt, orice om care a adus o schimbare în viață a început cu un vis, care în cele din urmă a devenit pasiunea vieții sale.

Pentru cei care vă oferă acest devoțional, viziunea este aceea de a pune Cuvântul lui Dumnezeu în inimile cât mai multor oameni de pe pământ! Când știi că viziunea ta vine de la Dumnezeu? Atunci când, prin ea, tu primești binecuvântare, iar ceilalți au de câștigat.

Acum, dacă visul tău e să trăiești într-o vilă și să strângi avere doar pentru tine, nu conta pe faptul că Dumnezeu va subscrie. În plus, visul tău are valoare numai când ești dispus să plătești pentru el. Inspirație fără transpirație e doar un vis cu ochii deschiși. 40% dintre cei cu care te întâlnești au idei mărețe, dar tot ceea ce fac ei este să vorbească despre ele. Ceilalți 40% muncesc și ar fi dispuși să dea tot ce au pentru un vis măreț… dar nu-l au! Numai restul de 20% au un vis și credința că îl pot împlini. Și chiar dacă faci parte din acest ultim grup, nu există o garanție că vei reuși. Dar ai șanse mari – mai mari decât cele 80% dintre persoanele din jurul tău.

Așadar, mergi înainte și îndrăznește să visezi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 21:10-23

Mari erau privilegiile întâiului-născut în Israel (v. 17). Dar ce sunt acestea în comparaţie cu avantajele pe care le avem dacă suntem copii ai unor părinţi credincioşi, crescuţi după învăţăturile Cuvântului? Nu este trist să constatăm că, în ciuda privilegiilor atât de mari, mulţi au apucat pe calea fiilor nesupuşi şi răzvrătiţi? O asemenea cale pentru tânărul israelit sfârşea cu moartea fără milă. Trebuia ucis cu pietre în temeiul mărturiei propriilor lui părinţi. Ori această istorie a fiului nebun, beţiv şi desfrânat o regăsim în Luca 15, dar având un cu totul alt final. Fiul risipitor nu era cu nimic mai bun decât fiul răzvrătit din acest capitol. Dar harul l-a găsit şi a lucrat în inima lui, împingându-l la pocăinţă. Astfel, în loc de acuzaţia tatălui, el găseşte braţele sale deschise; în loc de o sentinţă necomutabilă, o iertare deplină; în locul morţii, casa tatălui, ospăţul, bucuria.

O altă moarte teribilă este amintită în v. 22 şi 23. Şi aceea este o imagine a Fiului preaiubit, a Fiului ascultător care a murit în locul nostru! „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn” reaminteşte Galateni 3.13. De nepătruns este taina crucii! Hristos a fost făcut blestem, pentru ca binecuvântarea promisă prin credinţă să ajungă până la noi.

DOMNUL ESTE APROAPE

Vorbiți întregii adunări a lui Israel, zicând: „În a zecea zi a lunii acesteia să-și ia fiecare un miel, după casa părintească, un miel pentru o casă”.

Exod 12.3

Mielul lui Dumnezeu (1)

Aici avem prezentată răscumpărarea poporului, întemeiată pe sângele mielului, conform planurilor lui Dumnezeu. Ea conferă o stabilitate divină tuturor lucrurilor. Răscumpărarea nu este o măsură provizorie a lui Dumnezeu, luată după intrarea păcatului în lume. Mai înainte de a fi lumea, sau Satan, sau păcatul, mai înainte ca glasul lui Dumnezeu să întrerupă liniștea eternității și să cheme lumile la existență, El Și-a întocmit planurile Sale adânci de dragoste. Aceste planuri însă nu și-ar fi putut niciodată găsi o bază solidă în prima creație. Toate binecuvântările, privilegiile și demnitățile creației au fost întemeiate pe ascultarea creaturii, iar în momentul când aceasta a eșuat, totul a fost pierdut. Încercarea lui Satan însă de a ruina prima creație n-a făcut altceva decât să deschidă calea pentru manifestarea scopurilor mult mai adânci ale lui Dumnezeu, cu privire la răscumpărare.

Acest frumos adevăr ne este prezentat simbolic în faptul că mielul trebuia păstrat din a zecea până în a paisprezecea zi. Că acest miel constituie o imagine a lui Hristos este un fapt indiscutabil. 1 Corinteni 5.7 stabilește clar semnificația mielului de Paști: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi”. În prima Epistolă a lui Petru avem o aluzie la această păstrare a mielului timp de patru zile: „Știind că nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți, ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi” (1 Petru 1.18-20).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

În noaptea zilei când Irod urma să-l aducă înainte, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri.

Fapte 12.6

Lanțuri rupte

Ușile erau închise, gărzile își făceau datoria; Petru dormea, iar adunarea se ruga. Dumnezeu era la lucru; l-a trimis pe îngerul Său. Închisoarea era cufundată în întunecimea nopții, dar lumina lui Dumnezeu a strălucit în ea. Petru dormea, dar îngerul l-a deșteptat. Petru era legat, dar lanțurile i-au căzut de pe mâini. Dar ostașii? Dumnezeu i-a ținut adormiți. Dar gărzile? Dumnezeu le-a lovit cu orbire. Dar porțile? Porțile de fier s-au deschis singure în fața puterii dumnezeiești. Cine putea să se împotrivească?

Îngerul l-a condus pe Petru până la capătul unei străzi și apoi a plecat. Își îndeplinise slujba față de unul dintre cei ce moștenesc mântuirea. Este interesant să privim grija cu care acest puternic sol ceresc s-a achitat de misiunea sa. Pentru el nu existau nici obstacole, nici ziduri, nici paznici, nici porți. Ființă spirituală, nesupusă materiei, îngerul s-a aflat în temniță cum se găsea în locurile cerești. În temniță, el a adus o lumină strălucitoare, nu pentru sine, ci pentru Petru. Îngerul l-a găsit pe Petru adormit, deloc agitat de planurile lui Irod, încrezător în Dumnezeu, singurul în care nădăjduia. Petru ilustra ceva din pacea care umplea inima Învățătorului său, când dormea pe barcă în furtună (Marcu 4.35-41). David, într-una din împrejurările cele mai îngrijorătoare, a zis: „Mă culc, adorm și mă deștept, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii ale poporului care mă împresoară din toate părțile” (Psalmul 3.5,6). Plini de încredere în Dumnezeu, fără voință proprie, și noi putem să avem această odihnă în greutăți.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU NU TE VA LĂSA SĂ SCAPI – Fundația SEER

„Credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni… cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți…” (1 Tesaloniceni 1:8-9)

Jack Eckerd, fondatorul lanțului de farmacii Eckerd (la un moment dat, cel de-al doilea mare lanț de farmacii din SUA), s-a împrietenit cu Chuck Colson, fondatorul misiunii Prison Fellowship. Eckerd l-a prezentat pe Colson mai multor grupuri influente din Florida, în încercarea de-a aduce o schimbare în sistemul penitenciar al statului. În timpul călătoriilor lor împreună, Chuck a avut posibilitatea de a împărtăși cu Jack credința lui în Isus Hristos. I-a dat câteva cărți creștine, inclusiv cea scrisă de el, și în cele din urmă s-a rugat pentru ca el să devină creștin.

La scurt timp după aceea, Jack se plimba pe culoarul unuia dintre magazinele sale când a observat două reviste pornografice pe raft. Prezența unor astfel de reviste nu-l deranjase până atunci, dar în acel moment l-a tulburat foarte tare! Jack l-a sunat pe președintele companiei sale și i-a zis: „Ia toate aceste reviste din magazinele mele.” Președintele a ripostat: „Dar facem un profit de trei milioane de dolari pe an cu aceste reviste.” Jack a insistat: „Scoate-le afară!” Și așa s-a întâmplat. Acele reviste au fost scoase din toate cele o mie șapte sute de magazine pe care le avea, într-o singură zi. Când Chuck Colson i-a pus întrebări lui Jack despre decizia lui, el i-a răspuns: „Ce alt motiv aș fi avut să renunț la trei milioane de dolari? Domnul nu m-ar fi lăsat să scap.”

Când ești hotărât să-L urmezi pe Hristos, și să trăiești după principiile Sfintei Scripturi, nici pe tine nu te va lăsa Dumnezeu să te fofilezi. Așadar, fă să se spună despre tine ceea ce a spus apostolul Pavel despre credincioșii din Tesalonic: „vestea despre credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni… cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului viu și adevărat…”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 21:1-9

Iată-i din nou pe judecători în faţa unui caz stânjenitor! Să ni-l imaginăm pe Israel intrat în ţara sa, locuind în cetăţi. Într-o zi, este găsit pe câmp un cadavru. Cine este vinovat de această crimă? Nimeni nu ştie. Nu se pune problema răzbunării sângelui, nici de cetatea de scăpare! Cu toate acestea, este nevoie de un responsabil, pentru că orice sânge vărsat trebuie să fie răzbunat (Geneza 9.6). Atunci bătrânii şi judecătorii, prin măsurători, determină care este cetatea cea mai apropiată. Asupra ei va fi pusă din nou vina. Va trebui cetatea să fie distrusă? Nu! Harul lui Dumnezeu prevedea o jertfă în virtutea căreia El poate ierta respectând dreptatea.

Avem în aceasta o imagine a lui Hristos, a jertfei Sale, a morţii Sale. Ierusalimul este oraşul vinovat, cetatea „care omoară pe profeţi şi ucide cu pietre pe cei trimişi la ea” (Matei 23.37). Crima ei cea mai mare a fost răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Ce minune a harului! Tocmai acea moarte a devenit calea dreaptă prin care Dumnezeu să poată ierta! În adevăr, şi prin jertfa viţelei, Domnul Isus este aşezat înaintea noastră. Cel care niciodată n-a cunoscut jugul păcatului (v. 3) a coborât în valea morţii, făcând ca, de atunci, să curgă pentru noi râul de nesecat: harul etern al Dumnezeului salvator (v. 4).

DOMNUL ESTE APROAPE

Idolii lor sunt argint și aur, lucrarea mâinilor omului. Au gură și nu vorbesc, au ochi și nu văd, au urechi și nu aud, au nas și nu miros, au mâini și nu ating, au picioare și nu umblă, nu scot niciun sunet din gâtul lor. Da, cei care i-au făcut, toți cei care se încred în ei, sunt ca ei.

Psalmul 115.4-8

Există mai multe pasaje asemănătoare în Biblie, în care este dată pe față nebunia celor care se încred în idoli. Cum poate un chip cioplit să ajute pe cineva care se închină la el? Un meșter i-a făcut ochi și urechi, însă statuia nu le poate folosi. Gura, mâinile și picioarele nu au nicio putere de a da instrucțiuni sau de a face ceva pentru cel care strigă după ajutor la un astfel de idol. Cine se încrede în așa ceva are o credință zadarnică.

Dumnezeul Bibliei, prin contrast, nu este deloc așa. El Se pleacă pentru a asculta strigătele noastre; brațul Lui nu este prea scurt pentru a mântui și El Se grăbește în a ne oferi îndurare și compasiune. Domnul Isus a venit în această lume pentru a căuta și a-i mântui pe cei care erau pierduți (Luca 19.10). Cei care se încred în El nu vor fi dați niciodată de rușine (1 Petru 2.6).

Lucrul acesta ne încălzește inima, însă ne și cercetează totodată. Noi, cei care Îl urmăm pe Hristos, suntem asemănători Lui, sau suntem asemănători idolilor? Noi, care avem ochi care văd, observăm nevoile celor din jurul nostru? Avem urechi care aud, însă îi auzim noi pe cei care strigă după ajutor? Avem mâini și picioare, dar poate refuzăm să-i ajutăm pe cei în nevoie și rămânem tăcuți atunci când ar trebui să prezentăm evanghelia celor care au nevoie de Hristos. Când Domnul era pe pământ, „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine”, însă acum Dumnezeu ne-a încredințat nouă cuvântul împăcării (2 Corinteni 5.19,20). Suntem aici ca ambasadori ai lui Hristos, trimiși într-o lume care încă are nevoie să se întoarcă la Dumnezeu de la idoli.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Perii albi sunt o cunună de slavă, dacă se găsesc pe calea dreptății.

Proverbe 16.31

Anii frumoși

Schimbarea anotimpurilor este întotdeauna ceva impresionant. Ce minunate sunt culorile luminoase toamna, când pădurile viu colorate împodobesc peisajul! Din cauza verdelui din frunze, aceste culori nu se văd nici primăvara, nici vara. Dar când se face mai frig, verdele devine palid și culorile ascunse încep să se vadă.

Adesea ne gândim că tinerețea, care seamănă cu primăvara, este cel mai frumos timp al vieții. Corpul este puternic, mintea este ageră și bucuria de a năzui înainte este de nestăvilit. Dar bătrânețea, care este comparată cu toamna, are și ea părțile ei frumoase pentru toți cei care merg pe cale cu Dumnezeu. Viața devine mai liniștită și ai mai mult timp să savurezi binele pe care ți-l dăruiește Creatorul. Și, mai mult, te bucuri de un viitor în cer. Acolo nu vor mai fi dureri și lacrimi.

O doamnă în vârstă radia de fericire și dădea impresia de mulțumire în jurul ei. O tânără i-a spus: „Aveți o strălucire de nedescris și, pentru vârsta dumneavoastră, sunteți foarte frumoasă. Mi se pare că ați ajuns în ordine cu Dumnezeu”. Cea în vârstă a spus: „Draga mea, chiar trebuia să fac aceasta, pentru că am 74 de ani!”.

Nu există ceva mai frumos decât o inimă mulțumitoare, care se oglindește pe fața marcată de experiență.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND CINEVA TE ATACĂ – Fundația SEER

„Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos.” (2 Timotei 2:3)

Există două feluri de critici: critica constructivă și critica distructivă. Prima te zidește, iar a doua te zdrobește. Fii chibzuit atunci când reacționezi la critica și bârfa nefondată. Când cel care te critică dorește să rămână anonim, acea persoană nu este demnă de răspunsul tău.

Se spune că un pastor a primit o scrisoare care conținea un singur cuvânt: PROSTULE! În următoarea duminică, a luat-o cu el la biserică și a spus adunării: „Săptămâna aceasta am primit cea mai ciudată scrisoare.” A citit apoi acel singur cuvânt și a adăugat: „Cineva a scris-o, dar a uitat să se semneze!”

Poate că tu spui: „Dar încearcă să-mi strice reputația!” Dwight L. Moody a zis: „Dacă am grijă de caracterul meu, Dumnezeu va avea grijă de reputația mea!” (vezi Isaia 54:17). Ori de câte ori ești implicat într-o cauză nobilă, oamenii vor încerca nu numai să te doboare, ci să te și mențină la pământ!

În pregătirea lui Timotei pentru lucrare, apostolul Pavel i-a spus: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos.” Oamenii dificili ne sunt scoși în cale nu ca să ne înfrângă, ci ca să ne desăvârșească. Liderii știu lucrul acesta, așa că stau și își termină munca indiferent de cost. La fel cum căpitanul se scufundă împreună cu corabia, adevăratul lider rămâne până când munca este terminată.

Tu întrebi: „Și atunci, cum ar trebui să reacționez?” Roagă-te pentru acea persoană! Domnul Isus a zis: „binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi… și veți fi fiii Celui Preaînalt” (Luca 6:28, 35).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 20:10-20

Copiilor lui Israel le era îngăduit să încheie pace cu cetăţile îndepărtate. Dar nu trebuia să arate nici un strop de îndurare pentru cetăţile vecine, care ar fi împiedicat poporul să intre în stăpânirea ţării. În ce ne priveşte, noi, creştinii, trebuie să putem distinge între lucrurile de pe pământ pe acelea pe care le putem folosi în mod legitim de cele pe care trebuie să le respingem în mod ferm pentru că ne-ar putea lipsi de bucuria moştenirii noastre cereşti. Nouă ne revine să facem distincţia aceasta.

Israeliţii trebuia să respecte pomii fructiferi şi să nu-i folosească pentru război. Avertisment care poate avea o semnificaţie spirituală! Unii creştini arată un fanatism orb şi sectar, agitând ca pe o armă de luptă ceva ce Dumnezeu a dat, poate, pentru a-i înviora şi a-i hrăni pe ai Săi.
Versetele 19 şi 20 avertizează, în acelaşi timp, împotriva risipei. Să ne gândim la exemplul pe care ni l-a dat Domnul Isus Însuşi. El, Creatorul, care putea înmulţi la infinit pâinile – aşa cum a şi arătat – a avut grijă ca să strângă în coşuri rămăşiţele, „ca să nu se piardă ceva” (Ioan 6.12).

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridică-te dar, coboară și mergi împreună cu ei, neîndoindu-te de nimic, pentru că Eu i-am trimis.

Fapte 10.20

Ridică-te și mergi (3)

În Fapte 10 avem o altă împrejurare în care Domnul folosește aceste cuvinte. Acum ele sunt adresate lui Petru, în vederea misiunii speciale de a duce evanghelia în casa unuia dintre națiuni. A fost nevoie ca Petru să fie pregătit de Domnul mai dinainte, fiindcă, așa cum el însuși spune mai târziu: „Voi știți că nu este permis unui iudeu să se unească sau să vină la unul de neam străin” (versetul 28). Domnul i-a dat deci lui Petru o viziune. „Și i s-a făcut foame și voia să mănânce. Dar, pe când pregăteau ei, l-a cuprins un extaz. Și a văzut cerul deschis și un vas coborând ca o pânză mare, legată în patru colțuri și care se lăsa pe pământ, în care erau toate patrupedele și reptilele pământului și păsările cerului. Și a venit un glas către el: «Ridică-te, Petru, înjunghie și mănâncă!»” (versetele 10-13).

Petru a refuzat să facă acest lucru, pentru că niciodată nu mâncase nimic necurat. Domnul însă i-a spus să nu numească necurat ceea ce El a curățit. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori, iar pe când Petru se gândea ce să fi însemnat viziunea aceasta, niște oameni au stat la poartă întrebând de el. Atunci Domnul i-a încredințat misiunea Sa, spunându-i: „Ridică-te dar, coboară și mergi împreună cu ei, neîndoindu-te de nimic, pentru că Eu i-am trimis”. Petru a învățat lecția și citim că, „a doua zi, ridicându-se, el a plecat împreună cu ei și unii dintre frații din Iope au venit cu el” (versetul 23). Că Petru însuși a considerat toate aceste lucruri ca fiind o lecție pe care Domnul voia ca el să o învețe devine clar din cuvintele lui către Corneliu: „Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om întinat sau necurat” (versetul 28). Putem întâlni și noi situații în care Domnul ne pregătește pentru anumite lucrări pe care vrea să le facem pentru El. La început suntem probabil nedumeriți cu privire la ceea ce vrea El să ne spună, dar ce minunat să putem spune după aceea: „Dumnezeu mi-a arătat”, după care să „ne ridicăm și să mergem”!

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă numai în viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni!

1 Corinteni 15.19

Viața de dincolo

Exploratorii spanioli, care au ajuns primii pe continentul sud-american, au rămas uimiți. Ei nu-și puteau imagina că mai există ceva dincolo de țara lor. Fericiți, ei au transmis știrea în Spania: „Am ajuns la capătul lumii!”. Guvernul spaniol a fost atât de entuziasmat, încât a emis monede noi, pe care erau gravate cuvintele: „Plus ultra”. Înainte, monedele conțineau inscripția: „Non plus ultra”, ceea ce înseamnă: „Dincolo nu mai este nimic”. La 25 septembrie 1513, exploratorul spaniol Vasco Nunez de Balboa stătea pe vârful unui munte și privea peste vasta întindere a Oceanului Pacific. Dincolo mai era încă mult pământ!

Mulți oameni sunt ca acei exploratori spanioli. Ei cred că viața aceasta este tot ceea ce le aparține și în care pot să agonisească, să construiască, să studieze, să exploreze, să experimenteze, să călătorească și să facă tot ce voiesc. După părerea lor, cerul este un loc necunoscut, unde spiritele plutesc în jurul norilor. Nu este de mirare că ei nu sunt nerăbdători să meargă acolo. Există multe lucruri bune de care poți să te bucuri în această lume, dar sunt incomparabil mai multe dincolo, în ceruri, unde Mântuitorul a spus alor Săi că merge să le pregătească un loc. Mântuitorul Isus Hristos a murit nu numai pentru ca tu să te poți bucura de viață acum, dar și ca să te poți bucura pentru veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND CINEVA TE NECĂJEȘTE – Fundația SEER

„Orice iuțime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31)

Unii dintre noi excelează în carieră, dar în materie de relații se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri. Apoi caută justificări și spun: „Nu am vrut să rănesc” sau „Așa sunt eu”! Îmi pare rău, dar Dumnezeu nu ne lasă să scăpăm așa ușor.

Când cineva te necăjește, Dumnezeu îți cere să faci două lucruri:

1) Să fii primul care întinde mâna! Poate ai dreptate, dar dacă ești plin de resentimente, la ce folos? În loc să porți pică sau să aștepți ca cealaltă persoană să-și ceară iertare, fii primul care întinde mâna. Răspunsul celuilalt nici nu validează, nici nu invalidează decizia ta de a ierta.

Gândește-te puțin: dacă ai mai avea doar un an de trăit, ai mai acorda acestor lucruri vreo secundă din timpul tău? Nu! Biblia spune: „iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi” (Efeseni 4:32). Dumnezeu a făcut primul pas înspre iertare, ca să știm și noi cum să procedăm la rândul nostru cu ceilalți!

2) Să fii înțelegător! Când cineva contrazice punctul nostru de vedere, îl intimidăm așa cum știm noi mai bine. Cei ce sunt conduși de scop, conștienți de importanța timpului și orientați spre țintă se pot face vinovați de lucrul acesta. Biblia ne spune: „fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Este posibil ca oamenii care încearcă să ți se vâre pe sub piele să nu încerce să-ți complice viața; ei se străduiesc să facă față propriilor lor vieți. Odată ce înțelegi că nu există nicio rea intenție în această privință, începi să ai compasiune pentru ei.

Așa este și Dumnezeu! „Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge” (Isaia 42:3). Astăzi, roagă-L să te ajute să arăți dragostea Sa față de cei care te necăjesc.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 19:15-21, 20:1-9

Preoţii şi judecătorii trebuia să demaşte şi să pedepsească martorii mincinoşi (v. 18; Proverbe 19.5-9). Plini de nedreptate, pe când Isus era adus înaintea Sinedriului lor, ei au căutat martori mincinoşi împotriva Lui, pentru ca să-L condamne la moarte (Matei 26.59)! Ştefan, de asemenea în faţa sinedriului, a fost acuzat de către martori falşi (Fapte 6.13).

Capitolul 20 tratează războiul. Cine era răspunzător de pregătirea lui şi de înrolarea ostaşilor? Ne-am fi aşteptat să fie ofiţerii. Nicidecum; de data aceasta erau preoţii şi judecătorii. Aceştia aveau sarcina să pregătească războiul. De fapt, nu trebuia evaluată forţa armelor sau a soldaţilor, ci credincioşia şi dăruirea lor pentru Domnul.

Versetul 5 şi următoarele prezintă motivele pentru care cineva trebuia amânat sau lăsat la vatră. Acestea ne-ar putea face să ne gândim la cei din pilda nunţii, care aduceau scuze nepotrivite: „am cumpărat un ogor … m-am căsătorit …” (Luca 14.18-20). Dar să ascultăm ce spune cineva cu experienţă, care a „luptat lupta cea bună”: „Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă în treburile vieţii, ca să placă celui care l-a înrolat”. Aceasta este condiţia pentru ca oricare dintre noi să fie „un bun ostaş al lui Hristos” (2 Timotei 2.3-4; 4.7).

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridică-te și mergi pe strada care se cheamă „Dreaptă” și caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul, din Tars. Pentru că, iată, el se roagă.

Fapte 9.11

Ridică-te și mergi (2)

Fapte 9 este capitolul care ne redă evenimentul dramatic al convertirii lui Saul. Pe drumul Damascului, când L-a întâlnit pe Domnul, Saul a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” – o întrebare care avea să caracterizeze viața apostolului Pavel de atunci încolo. A primit ca răspuns aceleași cuvinte pe care am văzut că Filip le-a urmat cu ascultare: „Ridică-te și mergi în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”.

Domnul a vorbit apoi unui alt slujitor al Lui, care trăia în Damasc, unui ucenic numit Anania. Găsim din nou aici cuvintele: „Ridică-te și mergi”. Și care a fost reacția lui Anania? Una foarte diferită de cea a lui Filip. El a avut anumite obiecțiuni – „Doamne, am auzit de la mulți despre omul acesta, câte rele a făcut sfinților Tăi în Ierusalim; și aici are autoritate de la preoții de seamă ca să-i lege pe toți care cheamă Numele Tău” (Fapte 9.13,14). Domnul, în harul Său, a dat răspuns acestor chestiuni ridicate de slujitorul Său – „Du-te, pentru că acesta Îmi este un vas ales, ca să poarte Numele Meu înaintea națiunilor și a împăraților și a fiilor lui Israel; pentru că Eu îi voi arăta câte trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9.15,16). După aceste cuvinte, „Anania a mers și a intrat în casă”. Cât de frumos este felul în care el îl salută pe Pavel: „Frate Saul, Domnul m-a trimis, Isus”.

Putem avea deplină încredere în Domnul și, când există anumite îngrijorări cu privire la misiunile pe care El ni le încredințează, I le putem aduce Lui la cunoștință cu toată libertatea. Însă, ori de câte ori El dorește să mergem într-o direcție, să-I dăm ascultare! El ne va da tot ceea ce avem nevoie pentru a împlini lucrarea Lui.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și cel drept va trăi prin credință.

Evrei 10.38

Încrederea în Dumnezeu

În anul 1944, atacurile aeriene ale aliaților au devenit tot mai dese în orașele germane, iar noi, copiii, stăteam în fiecare noapte câteva ore în pivnița vecinilor, care părea mai sigură. Când se termina alarma, mergeam clătinându-ne, morți de oboseală, spre locuința noastră, mulțumitori că Domnul cel bun ne-a păzit de rău și în acea noapte. Dar adesea foamea creștea după o noapte de veghe. Alimentele erau raționalizate prin cartele. O pâine trebuia să ajungă pentru o familie de patru persoane o săptămână întreagă. Mama făcea lunea cu cuțitul șapte crestături în pâinea cea lungă. Mai mult decât o bucată nu puteai mânca într-o zi.

Fratelui meu de treisprezece ani i-a fost odată foarte foame și a rugat-o pe mama să-i dea o bucată de pâine după ce ne-am întors din pivnița incomodă. Mama a spus: „Nu, băiatul meu, nu pot să-ți dau pâine, ai mâncat rația pentru astăzi”. Dar tata a spus: „Dă-i o bucată de pâine prin credință!”. Și mama a făcut ce i-a spus tata. Credința ei nu a pus-o într-o situație penibilă, nu a făcut-o de rușine. Dimineața, când a intrat în magazinul de alimente, proprietarul a întâmpinat-o spunând: „Astăzi a fost livrată pentru dumneavoastră o pâine de 2,5 kg!”. Era o pâine de casă, făcută de o țărancă cunoscută din satul vecin. Așa a răspuns Dumnezeu la încrederea mare a părinților mei, iar noi am putut doar să ne minunăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LASĂ TOTUL ÎN SEAMA LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini.” (Psalmul 55:22)

Uneori, cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut este să lași problema ta în mâna lui Dumnezeu. „Da, dar ce zici de toți aceia care se trezesc odată cu soarele, sar peste micul dejun și bat recorduri, în timp ce eu „îmi încredințez problema lui Dumnezeu”?” întrebi tu.

Bună întrebare.

Uită-te la Domnul Isus; El nu a început nimic până la vârsta de treizeci de ani. Cum rămâne cu acei ani pierduți? Și cum a reacționat El față de aceia care i-au auzit mesajul, au dat din cap și apoi au plecat? A încredințat aceste lucruri în mâna lui Dumnezeu. Dar ce spui despre acei farisei chițibușari care L-au supărat atât de tare? Și pe ei i-a încredințat lui Dumnezeu.

În cartea sa „The Finishing Touch” (n.tr. Ultimul retuș), Charles Swindoll descrie o perioadă din lucrarea sa în care s-a simțit condus și secătuit de sarcini interminabile. El scrie: „Dacă oamenii nu se schimbau, mă simțeam responsabil. Dacă cineva aluneca, într-un fel eu eram de vină. Dacă nu exista o creștere continuă, mă comportam ca și cum eu trebuia s-o fac să se întâmple. Dacă o predică nu era suficient de clară și de puternică, mă zbăteam toată ziua de luni și jumătate din ziua de marți. Și ce să mai spun despre energia pierdută! Timpul mi-a venit în ajutor, la fel și vârsta… Toate lucrurile care mi-au furat cândva energia și care îmi atacau motivația – le-am încredințat lui Dumnezeu.

Nu-mi mai păsa? Cum să nu-mi mai pese?! Dar aceste preocupări sunt acum așezate în mâna lui Dumnezeu care le poate gestiona. Ceea ce odată mă deranja, am învățat să-i dau Lui, Cel care nu se supără să fie deranjat. Acolo unde critica mă paraliza zile în șir, mă străduiesc să cern, să schimb și să merg mai departe. Învăț ce pot, iar restul Îl încredințez lui Dumnezeu!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 19:1-14

„Nu este alt Dumnezeu în afară de Mine: un Dumnezeu drept şi un Salvator; nu este altul în afară de Mine”, declară Domnul (Isaia 45.21). Fiind drept, îl condamnă pe criminal (v. 12-13). Ca Mântuitor, El oferă adăpost celui care a ucis din greşeală. Au fost rânduite trei cetăţi ca locuri de refugiu, acestea fiind un simbol al adăpostului pe care îl avem în Hristos faţă de dreapta mânie a lui Dumnezeu. Ce ni se cere pentru a ne bucura de acest adăpost? Nimic altceva decât credinţa în unicul mijloc pus la dispoziţie de Dumnezeu pentru mântuirea păcătosului vinovat şi a întregii rase umane, vinovate de vărsarea sângelui Fiului Preaiubit al lui Dumnezeu (v. 10-13).

S-ar părea că la această cetate de scăpare se gândea Pavel când spunea că doreşte să alerge pentru a-L câştiga pe Hristos şi pentru a fi „găsit în El„, nu cu neprihănirea lui proprie, ci cu cea primită prin credinţa în Hristos (Filipeni 3.8-9; Evrei 6.18 sf.). Nu numai prin violenţă îi poţi face rău aproapelui, ci poţi să-i „muţi hotarele” (v. 14), adică să-l dai deoparte şi să-ţi asiguri, în dauna lui, o poziţie mai înaltă în lume. Creştinului i se spune să fie mulţumit cu ceea ce are acum (Evrei 13.5), să fie treaz (1 Petru 5.8) şi în acelaşi timp să nu insiste asupra drepturilor sale. „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii” (Filipeni 4.5; Luca 6.29-31).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip, spunând: „Ridică-te și mergi spre sud, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza, care este pustiu”. Și s-a ridicat și a plecat. Și, iată, un etiopian, un famen, unul cu putere la împărăteasa Candace a etiopienilor, care era peste toată vistieria ei, care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea și ședea în carul lui și citea din profetul Isaia … Filip, deschizând gura … i-a vestit evanghelia lui Isus.

Fapte 8.26-28,35

Ridică-te și mergi (1)

În cartea Fapte găsim trei capitole, 8, 9 și 10, în care Domnul spune către trei slujitori ai Săi: „Ridică-te și mergi!”. Domnul ne cheamă pe toți să părăsim zona noastră de confort și să mergem să împlinim lucrările la care El ne-a chemat. Aceste lucrări sunt diferite, iar reacțiile slujitorilor Săi sunt diferite și ele.

Primul care a auzit această chemare a fost Filip evanghelistul. El lucrase în Samaria, iar Dumnezeu Își dăduse binecuvântarea Sa acolo (vedeți Fapte 8.5-8). În această împrejurare vine chemarea Domnului către Filip. Nu ne-am fi mirat dacă Filip ar fi răspuns: «Dar, Doamne, Tu Ți-ai binecuvântat lucrarea aici! Este nevoie de mine în acest loc și este încă mult de lucrat. Și, apoi, care este rostul să merg într-un loc pustiu?». Nu auzim însă nimic de felul acesta. Scriptura ne prezintă răspunsul minunat al acestui slujitor al Domnului: „Și s-a ridicat și a plecat”. Ce ascultare frumoasă și simplă față de voia și de călăuzirea Domnului!

Putem învăța cu toții două lecții importante din această întâmplare:

1. Domnul nu ne spune întotdeauna mai dinainte de ce ne încredințează o anumită misiune, nici ce se va întâmpla dacă urmăm călăuzirea Lui;

2. În ochii Domnului un singur suflet este la fel de prețios ca mulțimile de oameni din Samaria și El Își trimite slujitorii chiar și la un singur suflet care are nevoie de ajutor sau de încurajare.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci El zice: „La timpul potrivit te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat”. Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii.

2 Corinteni 6.2

Marinarii și chemarea lor

Într-o adunare de vestire a evangheliei, printre mulți ascultători s-au aflat și cinci marinari dintr-un echipaj al unui submarin. La sfârșitul evanghelizării au fost întrebați dacă au înțeles mesajul Mântuitorului adresat și lor. Ei au spus: „Da, am înțeles totul, acesta este adevărul”. Dar nu erau hotărâți cu toată inima să-L primească pe Mântuitorul în viețile lor. Cu o astfel de stare de inimă, marinarii au plecat în port. Dar unul s-a întors, și-a venit în fire și a recunoscut că este un păcătos pierdut care are nevoie de mântuire. Astfel, sufletul său s-a umplut de pace. În următoarea zi, submarinul pe care lucrau cei cinci marinari a făcut un exercițiu în apele mării și s-a lovit de un alt submarin, și astfel s-a scufundat cu repeziciune. Acel marinar, care și-a recunoscut păcatele înaintea Domnului Isus Hristos, a fost salvat pentru veșnicie. Ceilalți patru au neglijat dragostea dumnezeiască prin amânarea pentru altă dată a salvării sufletului lor. Ce importantă a fost chemarea lor la pocăință și cât de ușor au amânat-o! Iată de ce Biblia insistă atât de mult pe acest cel mai bun timp de întoarcere la Dumnezeu: acum!

Tuturor celor care citesc acum aceste rânduri vrem să le punem întrebarea din Evrei 2.3: „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o?”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DARUL LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Dacă va zice cineva… și dacă nu se va îndoi în inima lui… va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23)

Pentru a primi ceea ce a promis Dumnezeu în Cuvântul Său, trebuie să faci trei lucruri:

1. Fii hotărât! Pune stăpânire pe promisiunea Sa și nu renunța la ea. Fii tenace! Dumnezeu răspunde unei credințe care perseverează și unei minți hotărâte: „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Matei 19:26). Fostul star de baschet Sam Ewing a spus: „Nimic nu te rușinează mai mult decât să vezi pe cineva că face ceva ce tu ai spus că nu se poate face!”

2. Vizualizează-ți victoria. Înainte de a începe construcția, arhitectul are deja în minte rezultatul final. Prin credință, Avraam și-a „văzut” copiii; îi număra de fiecare dată când se uita la stele (vezi Geneza 15:5). Folosește-ți memoria pentru a-ți aminti de victoriile trecute și imaginația pentru a le prefigura pe cele viitoare. Asta a făcut David când l-a ucis pe Goliat. Privește-ți uriașul drept în față și declară: „Vei fi doborât în Numele Domnului.”

Al 3-lea lucru: invocă puterea Cuvântului Său! Domnul Isus a zis: „dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te și aruncă-te în mare” și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” Să observăm că Domnul Isus a folosit cuvântul „crede” o dată, dar s-a referit la ceea ce „spui” de două ori. Explicația ar putea consta în faptul că noi știm atât de multe despre credință, dar trebuie să învățăm și cum să vorbim despre ea, în situația în care ne aflăm! Nu te limita la a vorbi despre muntele tău, vorbește cu el! Aliniază ceea ce spui la Cuvântul lui Dumnezeu. Fă din Cuvântul Său cuvântul tău, și muntele va asculta ce-i poruncești! Trebuie să fie așa, pentru că Domnul Isus a spus-o!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 18:1-22

Capitolul 18 pune înaintea noastră persoane cu poziţii religioase importante. Profeţii, în mod deosebit sunt oameni cu răspunderea de a vorbi în Numele Domnului. Ce grozavă înşelătorie când aceştia nu sunt credincioşi! Atunci este pericolul ca o minciună să fie considerată cuvânt de la Dumnezeu (vezi 1 Regi 22.22).

Versetele 9-12 îl pun în gardă pe poporul lui Dumnezeu împotriva activităţii astrologilor, a înţelepţilor, a vizionarilor, a spiritiştilor, a ghicitorilor …, a tuturor formelor de ocultism. Astăzi mai mult decât oricând, mulţimile aleargă după asemenea lucruri dezgustătoare. Să ne ajute Dumnezeu să privim aceste lucruri cu scârbă, aşa cum le priveşte şi El!

În ţară, Israel a cunoscut succesiv perioada judecătorilor, apoi a regilor şi a profeţilor. Şi unii şi alţii au fost cel mai adesea păstori necredincioşi. De aceea DOMNUL a trimis, pentru a-Şi hrăni poporul, pe Cel care, printre alte titluri de glorie, este Judecătorul cel drept, Împăratul Împăraţilor, Profetul menţionat în v. 15 şi pe care Îl aşteaptă Israel. Petru, predicând iudeilor Evanghelia, se va putea baza pe aceste versete pentru a li-L vesti pe Isus. El este Însuşi Cuvântul. Să-L ascultăm în tot ce ne spune (v. 15; Fapte 3.22 şi 7.37).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în noaptea aceea să mănânce carnea friptă la foc și cu azime; cu ierburi amare s-o mănânce.

Exod 12.8

Dumnezeu le-a poruncit israeliților, prin Moise, ca în noaptea de Paști, în Egipt, mielul fript la foc să fie mâncat cu ierburi amare. Atunci când ne aducem aminte de Domnul, la frângerea pâinii, trebuie să mâncăm și noi aceste ierburi amare, din punct de vedere spiritual.

A mânca ierburi amare înseamnă ca suferințele Lui să aibă un ecou în inimile noastre, atunci când ne gândim la ce a îndurat El pe cruce din cauza păcatelor noastre, făcând astfel ca durerea Lui să fie durerea noastră. Profetul Amos i-a mustrat pe cei din timpul său fiindcă se dedau plăcerilor și nu se întristau de „prăpădul lui Iosif” (Amos 6.6). Nu este dificil să vedem ce simbolizează acest lucru pentru zilele noastre. Acest „prăpăd al lui Iosif” era o imagine a suferințelor de pe cruce ale binecuvântatului nostru Domn.

Să luăm bine seama la acest privilegiu sacru de a mânca „ierburile amare” în timpul frângerii pâinii! Este într-adevăr un privilegiu măreț să ne preocupăm cu suferințele Lui. Pe măsură ce înțelegem și prețuim durerile îndurate de Domnul pe cruce, în inima noastră se vor naște afecțiuni tot mai puternice pentru El.

Fără îndoială că închinarea și mulțumirea trebuie să caracterizeze aducerea-aminte de El, însă trebuie să prețuim faptul că putem medita la suferințele pe care noi înșine, prin păcatele noastre, I le-am produs Aceluia care ne-a iubit și care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu și asupra omului care Îmi este însoțitor!

Zaharia 13.7

Hristos în judecata dumnezeiască

Aceste cuvinte ale profetului Zaharia s-au împlinit când Isus Hristos a fost atârnat pe cruce. În acea zi s-a făcut deodată la amiază întuneric. În acel timp, sabia lui Dumnezeu s-a îndreptat împotriva Domnului Isus, pentru că El era împovărat cu păcatele noastre. Dumnezeul cel sfânt L-a pedepsit pe El în locul nostru, al celor care au acceptat mântuirea, pentru tot răul pe care l-am făcut.

Pentru ca Dumnezeu să poată menține sfințenia Sa și să ne scape de judecată, El a trebuit să-L pedepsească pe Mântuitorul pentru păcatele noastre. Pentru că Domnul Însuși nu a păcătuit niciodată și este fără păcat, El a fost în stare să devină Mijlocitorul nostru. Astfel El a luat în cele trei ore de întuneric locul nostru în judecata dumnezeiască. Ce îngrozitor a fost pentru El!

Isus Hristos a avut neîntrerupt în timpul întregii Sale vieți acceptul și recunoașterea lui Dumnezeu. Dar apoi a simțit cum sfântul Dumnezeu S-a pus împotriva Lui și L-a pedepsit pentru vina altora.

De la naștere, Isus a fost curat și sfânt. Cu toate că a trăit într-o lume rea și a fost înconjurat de păcătoși, păcatul nu L-a putut atinge. Și la cruce? Acolo El a purtat păcatele noastre în trupul Său (1 Petru 2.24)!

Domnul Isus a trăit tot timpul în părtășie netulburată cu Dumnezeu. Dar la sfârșitul celor trei ore de întuneric a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI RĂBDARE! – Fundația SEER

„Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.” (Iacov 1:2-3)

Tu ești mai aproape decât crezi de a fi acea persoană care Dumnezeu vrea să fii. Prin harul Său plin de putere, vei trece peste orice încercare și vei deveni mai puternic și mai înțelept. Apostolul Pavel spune: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31).

Dumnezeu este pentru tine! Asta înseamnă că poți face ceea ce ți-a fost teamă că nu poți. Zăbrelele neputinței de care te lovești sunt în mintea ta. Și pentru că tu ai ridicat baricada în jurul tău, cu ajutorul lui Dumnezeu o vei dărâma. Dumnezeu dorește să te elibereze de atitudinile tale pline de teamă care te-au ținut pe loc; El dorește să te elibereze pentru a putea trăi la potențialul tău maxim. Atitudinea corectă poate doborî orice barieră.

De exemplu, Biblia spune: „Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:8). De ce? Pentru că dragostea nu depinde de emoții sau de circumstanțe, ci este un slujitor al voinței tale. Dragostea este o decizie! Domnul Isus a spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12). Și dacă Domnul Isus poruncește, El te va ajuta și să poți duce la îndeplinire! Începutul este de obicei partea cea mai dificilă. Călătoria de o sută de kilometri începe cu primul pas; după aceea totul devine mai ușor. Dar, ai grijă: vechile atitudini vor încerca să iasă la suprafață din nou, și vor fi mai puternice ca niciodată! Nu le lăsa!

Jurnalistul radio Paul Harvey spunea: „Întotdeauna îți dai seama când te afli pe calea spre izbândă; tot drumul este la deal!” Așa că ai răbdare; îți va lua timp să ajungi acolo. Dar orice lucru demn merită toate eforturile tale, nu-i așa?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 17:8-20

Hotărârea pronunţată de preot sau de judecător era învestită cu autoritate şi trebuia împlinită. Pavel afirmă că „nu este autoritate decât de la Dumnezeu … De aceea, cine se opune autorităţii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu” (Romani 13.1, 2; 1 Petru 2.13-17). Dar cel care deţine puterea este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru modul în care o exercită.

Împăraţilor li s-au făcut mai multe recomandări importante: să nu aibă mulţi cai (mândrie), nici multe soţii (poftele cărnii), „nici să nu-şi strângă mult argint şi aur (pofta ochilor), ci să ia drept îndrumar numai Legea divină, în sfârşit, să nu se înalţe mai presus de fraţii lor (aceştia fiindu-le fraţi, nu supuşi). Solomon, cel mai măreţ dintre toţi împăraţii lui Israel, a călcat toate aceste porunci (1 Regi 10.22-28; 11.1, 4; 12.4). La polul opus, Iosia, unul dintre ultimii săi urmaşi, s-a distins prin cinstea pe care a acordat-o Cărţii lui Dumnezeu atunci când a fost găsită şi prin efectele practice ale Cuvântului în viaţa lui (2 Cronici 34.14 …). Având un exemplar al Cărţii Sfinte, purtându-l cu noi, citindu-l în toate zilele
vieţii, vom învăţa să ne temem de Domnul, să cunoaştem cuvintele Sale «pentru a le împlini» (v. 19).