Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Filistenii l-au apucat și i-au scos ochii; și l-au coborât la Gaza și l-au legat cu lanțuri de aramă; și el învârtea râșnița în casa închisorii.

Judecători 16.21

Iată unde l-au adus pe Samson neascultarea și depărtarea de Dumnezeu! Cel al cărui nume înseamnă „Ca soarele” și-a pierdut nazireatul și învârtea acum râșnița în temnița întunecată a vrăjmașilor săi.

Mai este menționată o închisoare în Scriptură înaintea acesteia. Iosif a fost aruncat și el într-o închisoare, însă fiindcă rămăsese credincios Dumnezeului său și refuzase cu hotărâre să nu păcătuiască împotriva Lui. Devotamentul acesta l-a costat mult, însă a însemnat calea către biruință. La Samson însă vedem exact contrariul. Închisoarea lui Iosif a însemnat biruință; a lui Samson a însemnat înfrângere totală. Ceea ce oștile filistenilor, cu toată puterea lor, nu au putut reuși, a reușit pofta lui neînfrânată. Nazireul lui Dumnezeu a devenit robul diavolului. Cel care dusese în spate porțile cetății Gaza este adus înapoi prin ele ca prizonier; și cel care îi făcea pe vrăjmașii săi să tremure și să fugă este acum pus să danseze înaintea lor. Găsim încurajare în biruințele lui Samson și învățăm din ele ce putem realiza atunci când suntem dependenți de Dumnezeu, însă din căderile lui învățăm cât de periculoasă este încrederea în noi înșine. Puterea noastră stă în dependența de Dumnezeu și în judecata de sine. Nu puterea filistenilor l-a biruit pe Samson, ci uneltirile lor l-au scos de pe drumul devotamentului față de Dumnezeu. A fost înșelat de zâmbetele Dalilei. Dorința diavolului este să-i înșele pe toți cei care au inimă pentru Domnul și să-i distragă de pe calea ascultării prin puterea lucrurilor care nu sunt de la Dumnezeu. Acest pericol este mai mare decât oricând în zilele în care noi trăim.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă! Bucurați-vă și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră este mare.

Matei 5.7,12

Unde punem virgula?

Când țarul Alexandru al III-lea a venit la tron în anul 1881, multe lucruri s-au schimbat în viața Rusiei. Toleranța a fost înlocuită cu intoleranța și cu naționalismul acerb. Limba rusă a fost impusă tuturor naționalităților conlocuitoare. Faptul acesta a stârnit reacții îndreptățite din partea oamenilor.

Pe masa de lucru a țarului a ajuns cererea unei femei poloneze pentru grațierea soțului ei, învățător, condamnat pentru că ținea cu tot dinadinsul să predea limba lor maternă copiilor. Pe cererea femeii, țarul scrisese cuvintele: „Grațiere cu niciun chip, deportare în Siberia!”. În lipsa țarului, soția acestuia, Maria, a citit cererea. Inima ei s-a înduioșat. Contând pe respectul pe care Alexandru i-l purta, Maria a șters cu un vârf de cuțit virgula de la locul ei, apoi a luat pana și a așezat virgula mai la început. Acum hotărârea suna astfel: „Grațiere, cu niciun chip deportare în Siberia!”.

Vezi cât de mult contează o virgulă? Să ne lăsăm folosiți de Dumnezeu în ocaziile ce ni se oferă în viață și astfel să practicăm binele sub călăuzirea divină! Ce număr însemnat de astfel de ocazii se pierd din cauza nepăsării, a neglijenței, a cuvintelor, a atitudinilor, a locului unde punem virgula…! Să ne lăsăm luminați de Scriptură pentru a cunoaște binele suprem, dumnezeiesc, și, cu ajutorul Domnului, să-l punem în practică!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE AMESTECA ÎN TREBURILE ALTORA! – Fundația SEER

„Auzim însă că unii dintre voi… nu lucrează nimic” (2 Tesaloniceni 3:11)

Într-o zi, Petru s-a uitat la Ioan și i-a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!” (vezi Ioan 21:21-22). Deci, dacă apostolul Petru a fost apostrofat pentru că s-a amestecat, oricare dintre noi poate fi.

Nu vorbim aici despre a da ajutor altora, ci vorbim despre faptul de a ști când să stai deoparte și să-ți vezi de treburile proprii. Uneori dăm buzna și încercăm să rezolvăm probleme fără să ni se ceară acest lucru. Și nu numai că strădaniile noastre rămân fără rod, dar ele sunt și respinse. Când devii matur spiritual și depășești nevoia de a „repara” pe oricine, viața devine mai simplă. Când „nu-ți mai bagi nasul unde nu-ți fierbe oala”, devii mai disponibil să-i ajuți pe aceia care au cu adevărat nevoie. Cu toate acestea, a nu te amesteca înseamnă mai mult decât evitarea tentației de a-i supraveghea, de a-i lumina sau de a-i salva pe ceilalți. Înseamnă să nu tragi cu urechea, să nu bârfești, să nu-i vorbești pe alții pe la spate și să nu vrei să înțelegi pe toată lumea.

Identifici vreuna dintre aceste trăsături în tine însuți? Dacă da, confruntă problema înainte de-a te costa și de a-ți pierde respectul celorlalți. Știi de ce ne concentrăm atât de mult asupra slăbiciunilor altora? Ai ghicit: pentru a nu ne uita cu atenție la noi înșine. Singurul lucru pe care îl poți schimba în ce-i privește pe ceilalți este… atitudinea ta față de ei.

Apostolul Pavel scrie: „unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște” (2 Tesaloniceni 3:11-12).

Un consilier spune: „Faptul că suntem oameni împăciuitori nu înseamnă să ne amestecăm în treburile altora. Noi suntem purtători ai păcii prin faptul că noi înșine rămânem liniștiți, nu creăm tulburare și nici haos suplimentar atunci când ajungem în mijlocul treburilor și relațiilor celorlalți.”

Deci, nu te amesteca în treburile altora!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 16:18-22, 17:1-7

Până la sfârşitul cap. 18 ne sunt prezentate grupuri diferite de persoane responsabile: judecătorii, împăraţii, preoţii, leviţii şi profeţii în Israel.

Judecătorii şi supraveghetorii (sau „cărturarii”) sunt numiţi primii. Ei trebuia „să judece poporul cu judecată dreaptă”, fără să primească mită (v. 18, 19, vezi şi nota b; Proverbe 18.5; 24.23; 17.23). Iacov, în epistola sa, pune accent în mod deosebit pe relaţiile faţă de aproapele şi pe relaţiile cu cei bogaţi şi cu cei săraci. El nu „caută la faţa omului” (Iacov 2.1), nu admite egoismul, împietrirea inimii (Iacov 2.15, 16), lăcomia şi asuprirea (Iacov 5.1…). Şi, ca să nu uităm niciodată până unde poate să ne coboare nedreptatea, el ne aminteşte: „L-aţi condamnat, l-aţi ucis pe cel drept” (Iacov 5.6).

Nu numai că Israel nu a urmărit „dreptatea şi numai dreptatea” (v. 20), ci L-a respins şi L-a răstignit pe „cel drept” (Iov 12.4). Faptul că erau necesari doi sau trei martori pentru ca o acuzaţie să fie întemeiată ne arată cât suntem de falimentari şi cât de departe suntem de Domnul Hristos, singurul „Martor credincios şi adevărat” (Apocalipsa 3.14; Ioan 8.14).

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulți au crezut în Numele Lui, privind semnele pe care le făcea El. Dar Isus Însuși nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți.

Ioan 3.23,24

Un om serios, auzind mărturia lui Dumnezeu, chiar dacă nu o primește, cel puțin se îndoiește sau examinează și cântărește lucrurile. În ce privește atitudinea față de mărturia lui Dumnezeu, mai rea decât împotrivirea îndârjită este primirea ei cu indiferență. O astfel de primire dovedește că n-a avut loc nicio lucrare reală în conștiință. Motivul pentru care lucrurile stau așa este simplu: dacă Cuvântul pătrunde cu adevărat în inimă, atunci ea manifestă un interes profund pentru el, devenind activă. Se poate ca inima să considere că acest cuvânt este prea bun pentru starea ei, iar acest lucru o atinge profund; dar chiar această neliniște o poate conduce către o examinare mai amplă. În același timp, inima va avea dorința ca acest Cuvânt să fie adevărat – iată forma pe care o ia evanghelia. Există însă cazul când mărturia lui Dumnezeu nu produce niciun efect. Este foarte ușor ca o astfel de persoană să disprețuiască mărturia lui Dumnezeu sau să facă doar o mărturisire cu buzele.

Rezultatul indiferenței va fi deci mărturisirea de formă a adevărului sau opoziția deschisă față de el. Deși par total diferite, aceste două atitudini ale omului sunt de fapt manifestări ale aceleiași necredințe. Pe de altă parte, de fiecare dată când un suflet realizează importanța adevărului și crede în el, atunci adevărul, în mod necesar, îi mișcă inima – și aceasta fiindcă este imposibil ca în prezența mărturiei crezute a Domnului să poată exista o mărturisire lipsită de realitate. Dacă înțeleg că sunt vinovat și simt că nu merit altceva decât condamnarea veșnică și dacă, în același timp, cred că harul lui Dumnezeu în Hristos m-a scăpat de ea și mi-a oferit un loc în cer cu Isus, atunci este cu neputință să tratez cu răceală un astfel de adevăr. Iată de ce, când întâlnim acest tip de credință tradițională, inertă, ieftină și lipsită de viață, care primește lucrurile cu rapiditate extremă, fără ca ele să producă vreun efect real asupra conștiinței și inimii, trebuie să știm că așa ceva nu corespunde vreunei lucrări a lui Dumnezeu – este pur și simplu o convingere omenească, o chestiune de sentimente și, prin urmare, un lucru fără valoare.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci Petru era păzit în temniță, iar adunarea nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

Fapte 12.5

Eliberarea lui Petru

Când Irod a pus să-l aresteze pe Petru, era sărbătoarea Azimelor. În loc să-l execute imediat, Irod l-a întemnițat, pentru a-l da în mâna iudeilor după sărbătoare. Dumnezeu S-a slujit de timpul care s-a scurs atât pentru a-i antrena pe frații din Ierusalim la rugăciune, cât și pentru a face evidentă puterea Sa, izbăvindu-l pe Petru, dincolo de toate precauțiile luate de Irod pentru a-i asigura paza. Ce poate omul împotriva lui Dumnezeu, a Cărui putere este gata să intervină când El găsește cu cale? Noi nu știm pentru ce Dumnezeu a permis ca Iacov să fie omorât; însă acest aparent succes al lui Irod I-a dat lui Dumnezeu ocazia de a-i arăta omului neputința lui. Biserica știa că Dumnezeu putea să-l izbăvească pe slujitorul Său. Prin mijloace omenești, Petru nu putea să scape.

Era și încă există o putere care nu ține seama de lanțuri, de gărzi și de ușile de fier. Este puterea lui Dumnezeu, căreia nimic nu-i poate sta în cale. Și cine face să lucreze această putere? Rugăciunea! Domnul Isus, care a zis: „Toate sunt cu putință la Dumnezeu”, a mai spus: „Orice veți cere în Numele Meu, voi face” (Marcu 10.27; Ioan 14.13). Creștinii din Ierusalim știau aceasta și adunarea nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru Petru. Rugăciunea pune în evidență puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu poate lucra și fără rugăciunea creștinilor, dar El ne vrea gândurile și credința active înaintea Lui și acționând în acord cu El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DISTRUGĂTORII DE VISE (5) – Fundația SEER

„El… avea ochii pironiți spre răsplătire” (Evrei 11:26)

Moise a descoperit că atunci când nu îndeplinești visul pe care ți l-a dat Dumnezeu, sau când visul tău nu corespunde cu cel pe care-L are El pentru tine, nici măcar un palat regesc nu te va face fericit.

„Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu… pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire… a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:24-27).

Când Dumnezeu îți încredințează un vis, vei putea vedea lucruri „nevăzute” de alții. Și așa ajungem înaintea celui de-al cincilea distrugător de vise: lipsa imaginației. Umoristul Robert Orben a spus: „Nu uitați că există numai două tipuri de oameni în această lume – realiștii și visătorii. Realiștii știu unde merg. Visătorii au fost deja acolo.”

Dumnezeu ți-a dat darul memoriei pentru a-ți reaminti trecutul, și darul imaginației pentru a trăi dinainte viitorul. Moise „a văzut” Țara Promisă cu mult timp înainte de a ajunge acolo. A fost ceea ce l-a susținut în cei patruzeci de ani lungi prin pustie. Dumnezeu nu a făcut vreo greșeală când ți-a dat imaginație. Datorită ei poți rămâne neclintit cu privire la visul tău și îl poți vizualiza înainte de a se împlini, chiar și când ceilalți au îndoieli. Așadar, dacă ești un visător care și-a văzut deja visul prin imaginație, încrede-te în Dumnezeu și pune-ți visul la încercare.

Dacă vii dintr-un mediu descurajator sau dacă nu crezi că ai prea multă imaginație, nu-ți pierde speranța. Încă mai poți să-ți descoperi și să-ți dezvolți visul. Dumnezeu a pus în tine această capacitate.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 16:1-17

Dintre cele şapte sărbători menţionate în Levitic 23, acest capitol ne aminteşte numai despre primele trei în funcţie de importanţa lor: Paştele, mult mai detaliat aici, sărbătoarea săptămânilor sau Cincizecimea, în sfârşit, sărbătoarea Corturilor. Cu aceste trei mari ocazii, fiecare israelit trebuia să se suie la locul pe care Domnul Şi l-a ales ca locuinţă. Luca 2.41 … îi prezintă pe Iosif şi pe Maria mergând pentru Paşte la Ierusalim cu copilul Isus. Iar Luca 22.14 … relatează ultimul Paşte pregătit pentru Domnul. Era o mare nevoie a inimii Lui: „Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de a pătimi”(v. 15), le-a spus El ucenicilor.

Acele zile solemne erau anuale, cu toate că Domnul dorea ca fiecare din poporul Său să-şi amintească în fiecare zi de ieşirea lor din Egipt (v. 3), unde fuseseră robi. Nu se cuvine ca numai o dată pe an sau o dată pe săptămână şi anume duminica, răscumpăratul Domnului să-şi amintească de unde a fost scos prin har. El trebuie să fie recunoscător în fiecare zi. Această amintire îl va scuti de o purtare uşuratică. Fără a înceta să fie serios, creştinul este chemat să guste mai dinainte bucuriile cerului.

„Să ai bucurie deplină!” (v. 15). „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul”, scrie apostolul (Filipeni 4.4; 1 Tesaloniceni 6.16).

DOMNUL ESTE APROAPE

Tot astfel, voi, cei mai tineri, fiți supuși față de bătrâni și toți încingeți-vă cu smerenie unii față de alții, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”. Smeriți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu.

1 Petru 5.5,6

Versetul de astăzi accentuează nevoia de smerenie – de a fi încinși cu smerenia. Aceste cuvinte ne cercetează mult, în ce privește relațiile noastre cu ceilalți credincioși. A te încinge cu smerenia este o dovadă a supunerii adevărate, a grijii și a respectului față de ceilalți. Exemplul perfect, ca întotdeauna, îl avem în scumpul nostru Domn, care a slujit aici pe pământ cu o dragoste perfectă și neschimbătoare. Minunatul capitol 13 din Ioan ne aduce înainte gloria Celui care, în umanitatea Sa sfântă, S-a încins cu ștergarul și a slujit în dragoste. Împlinirea practică a ceea ce ne spune Filipeni 2.3 duce la întărirea unității dintre copiii lui Dumnezeu – „nimic să nu fie din duh de partidă sau din glorie deșartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuși”. Un standard înalt și binecuvântat!

Apostolul Petru continuă: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri”. Dragostea lui Dumnezeu pentru cei ai Săi nu se schimbă niciodată, însă, dacă dorim să ne bucurăm cu adevărat de apropierea de El și de binecuvântarea grijii Sale, această trăsătură a smereniei trebuie să ia locul mândriei din inima noastră naturală. „Domnul este foarte înălțat, dar îi privește pe cei înjosiți și îi cunoaște de departe pe cei mândri” (Psalmul 138.6).

Apostolul ne îndeamnă apoi să ne smerim „sub mâna puternică a lui Dumnezeu”. Scriptura vorbește des despre mâna puternică a lui Dumnezeu, iar următoarele cuvinte din Isaia 40 ne arată câte ceva despre măreția și puterea mâinii Sale: „Cine a măsurat apele în pumnul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într-o măsură țărâna pământului și a cântărit munții într-o balanță, și dealurile cu cântarul?”. Însă mâna Sa puternică este de asemenea mâna Sa plină de dragoste, care ne ține aproape de inima Lui și ne conduce cu blândețe către finalul călătoriei noastre.

F. A. Hughes

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile. Domnul a făcut toate pentru un scop.

Proverbe 16.3,4

Hărnicia unui slujitor (2)

În anul 1823, Felix Neff s-a dus la Chazelet, o localitate aflată în vârful Alpilor din partea franceză, între acei oameni uitați de lume, ca să le predice evanghelia. Își dădea seama de greutățile mari în convertirea acestor oameni, dar avea o voință dârză și era gata să renunțe la orice pretenții, numai să-i poată trezi la o viață pentru Dumnezeu. Îi era milă de ei. Nimic nu era prea mult, nicio jertfă prea mare, nicio muncă prea grea, numai să-i poată aduce pe calea Domnului. În serile din cursul săptămânii, Neff începuse o școală într-un grajd, ca să încapă cât mai mulți, iar la lumina unui opaiț, el aduna copiii, ca să-i învețe carte. Cu mijloace improvizate, se străduia să le deschidă mintea, ca să poată citi Cuvântul lui Dumnezeu. Ziua vizita familiile, intervenea unde erau neînțelegeri, îi ajuta pe cei bolnavi, căuta să facă față tuturor nevoilor. Dar, mai presus de toate, căuta ca el să fie mereu în bună legătură cu Dumnezeu. El a scris: „Bogățiile și cultura își au pericolul lor pentru biserică. Evanghelia e o plantă de deșert și de munte. Ea degenerează cu prea multă cultură și cu prea multe îngrășăminte; ajunge să facă doar frunze bogate, arătoase, însă puțină roadă”. În mijlocul acelor munteni, el a avut nevoie de multă rugăciune și de multă răbdare. Dar rezultatele n-au întârziat să se arate. Tot mai puțini puteau fi găsiți la jocul de cărți și la băutură.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DISTRUGĂTORII DE VISE (3) – Fundația SEER

„Dumnezeu… cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi.” (Romani 4:17)

Când îndrăznești să visezi, Dumnezeu lucrează prin tine și „cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi.” Dar există un al treilea distrugător de vise pe care trebuie să-l înfrângi: mediocritatea. Visul dat de Dumnezeu te va solicita la maxim și nu-l poți duce la îndeplinire rămânând în siguranța mediocrității. Când te mulțumești cu mediocritatea, ești tentat să dai vina pe alții, pe împrejurările în care te găsești sau pe sistem. Dar în realitate, mediocritatea este întotdeauna o alegere personală.

Când nu ai niciun vis măreț, ești în pericol ca viața să ți se scurgă printre degete. Autorul Kenneth Hildebrand o spune astfel: „Cel mai sărac om din lume nu este cel care nu are niciun ban în buzunar, ci cel care nu are niciun vis! El este ca un vapor mare, construit pentru marele ocean, dar care încearcă să navigheze într-un heleșteu. Nu are în vedere niciun port la care să ajungă, niciun orizont îndepărtat, nicio încărcătură valoroasă de transportat. Orele sale sunt absorbite de rutină și de fapte mărunte sau neînsemnate. Nu e de mirare că devine nemulțumit, arțăgos și „sătul.” Una dintre cele mai mari tragedii ale vieții este o persoană cu o capacitate de excepție și cu un suflet de două parale.”

Dacă simți că viața ta e mai aproape de mediocritate decât ți-ai dori, atunci trebuie să visezi mai mult. Nimic nu te poate scoate din rutina ta, decât un vis inspirat de Dumnezeu. Și dacă nu ai deja un astfel de vis, roagă-L pe El să ți-l dea… Poate nu ți-l va da pe loc, poate va dura ceva timp – dar ți-l va da cu siguranță!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 14:22-29, 15:1-6

„Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu”, de care ne vorbeşte Iacov (Iacov 1.27), are două aspecte: „a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume”.

Ieri am abordat aspectul personal: a rămâne curat. Astăzi avem înainte celălalt aspect: slujirea dragostei pentru cei necăjiţi şi lipsiţi: orfanul, văduva (v. 29), precum şi levitul, străinul, săracul. „Daţi milostenie”, a spus Domnul Isus, „faceţi-vă pungi care nu se învechesc…” (Luca 12.33). Fără îndoială că Dumnezeu nu duce lipsă de nimic; El îi poate „sătura cu pâine pe săracii Săi” (Psalmul 132.15) fără ajutorul nostru. Dacă ne cere să împărţim ceea ce avem nu este pentru că El are nevoie, ci ca să ne înveţe să dăm. El ştie că inimile noastre sunt, prin firea lor, egoiste, preocupate de nevoile proprii şi deloc sensibile la nevoile altora. Iar Lui Îi face plăcere să vadă în ai Săi primele roade ale vieţii divine: iubirea în manifestările ei multiple. Da, inima Lui de Tată se bucură să vadă la copiii Lui o oarecare asemănare cu Fiul Său preaiubit, care din dragoste a făcut totul pentru ei (2 Corinteni 8.9).

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu fierbi un ied în laptele mamei sale.

Deuteronom 14.21

Există o lecție spirituală foarte instructivă pentru noi în această poruncă dată israeliților, care la prima vedere pare să fie foarte greu de înțeles. Nu era nimic greșit ca un ied să fie mâncat, însă nu trebuia fiert în laptele mamei sale. Iedul vorbește despre ceea ce este tânăr. Însă un ied fiert în laptele mamei sale ne vorbește despre imaturitatea acelui animal. El încă se hrănea cu laptele mamei sale și nu era deci înțărcat.

Ca aplicație morală, noi știm că hrana noastră spirituală trebuie să fie completă și matură. Trebuie să ne hrănim cu ceea ce ne transmite „întreg planul lui Dumnezeu” (Fapte 20.27). Trebuie să fie o hrană rezultată din împărțirea dreaptă a adevărului (2 Timotei 2.15).

Problema cu învățătura imatură sau incompletă nu este că adevărurile prezentate sunt eronate, ci că sunt lipsite de echilibru sau incomplete. Ne aducem aminte de timpul când noi înșine am fost tineri din punct de vedere spiritual. Cele câteva adevăruri pe care le știam erau lipsite de echilibru și ne conduceau la o umblare la fel de dezechilibrată. Eram imaturi, însă, continuând să ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns să creștem spiritual.

Este adevărat că, așa cum citim în 1 Corinteni 13.9, „cunoaștem în parte și profețim în parte”, însă Cuvântul lui Dumnezeu este complet. Lucrurile cu care ne hrănim trebuie să fie întotdeauna potrivite cu Scriptura.

Hrana spirituală bună este matură, completă și ne va face să creștem în cunoașterea întregului plan al lui Dumnezeu și în cunoașterea deplină a lui Hristos.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind îndeaproape … urmați-le credința.

Evrei 13.7

Hărnicia unui slujitor (3)

Prin Felix Neff, Duhul Domnului trezea mereu suflete, care se pocăiau de păcatele lor și începeau o nouă viață. Cu cât întunericul este mai mare, cu atât lumina se vede mai bine; tot așa a fost aici cu cei întorși la Dumnezeu. Schimbarea vieții lor a fost izbitoare. Ca și Mântuitorul său, Neff nu punea preț pe lucrurile exterioare care izbesc ochii, ci pe viața lăuntrică. În timpul scurtei perioade de vară care se așterne în Alpi, Neff i-a învățat să facă irigații, pentru a avea recolte mai bune. De asemenea, i-a învățat să cultive cartofi și i-a ajutat să construiască o școală. Astfel, convertirea multora a dus la schimbarea totală chiar a localității lor. Banii pe care nu i-au mai risipit pe băutură i-au putut folosi acum ca să-și îmbunătățească locuințele. Ca oameni mântuiți, viața lor de familie a devenit alta.

Deși a trăit o viață scurtă, Neff a folosit-o pentru binele veșnic al semenilor lui, lăsând în urmă un exemplu de urmat. În ultimele săptămâni de viață a cerut unui credincios să-i scrie cuvintele Mântuitorului cu litere mari, de-o șchioapă, pe o hârtie mare, pe care apoi a lipit-o deasupra patului, ca s-o poată vedea mereu: „Cine crede în Mine are viața veșnică”. El spunea că acest text este pașaportul său de intrare în Împărăția veșnică. Neputând vorbi, arăta doar cu degetul spre acea foaie tuturor celor care veneau să-l viziteze. Înainte de a pleca în veșnicie, a șoptit celor ce erau lângă el: „Evanghelia e adevărată! E adevărată! Spuneți la revedere tuturor fraților. Eu mă înalț la Tatăl în deplină pace. Victorie! Victorie! Victorie în Isus Hristos!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DISTRUGĂTORII DE VISE (4) – Fundația SEER

„Caleb a fost însuflețit de un alt duh” (Numeri 14:24)

Caleb a fost realmente un om remarcabil. El nu-și bătea capul cu vreun plan de pensie sau cu vreo metodă de relaxare! La optzeci și cinci de ani, el a visat să aibă propriul său munte în Țara Promisă. Și chiar dacă acolo existau uriași, el nu s-a lăsat descurajat câtuși de puțin. Când oamenii din jurul său au văzut uriașii și au dorit să se retragă, Caleb l-a introdus pe Dumnezeu în ecuație și a zis: „îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!” (v. 9). Să remarcăm cuvintele: „îi vom mânca”… Pe măsură ce crești în credință, vei începe să te întărești cu ceea ce vrăjmașul aruncă spre tine și în consecință, vei deveni mai puternic.

Concluzie: Tu poți alege – să te incluzi sau să te excluzi!

Dumnezeu a zis: „pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus și urmașii lui o vor stăpâni.” Putem observa că acest om, Caleb, era însuflețit de „un alt duh”, ceea ce ne indică faptul că suntem în fața celui de-al patrulea distrugător de vise: lipsa încrederii, deznădejdea. Visele sunt fragile, iar ele sunt expuse celui mai mare risc atunci când sunt ceva nou pentru tine, când cei pe care îi iubești și îi respecți nu sunt de acord cu tine și când nu ai în istoria ta niciun exemplu pe care să te bazezi și care să-ți dea încredere. Într-un astfel de moment, trebuie să-L cunoști pe Dumnezeu în mod personal și să stabilești o relație cu El.

„Aceia din popor care vor cunoaște pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor face mari isprăvi” (Daniel 11:32). Cuvântul „isprăvi” indică faptul că Dumnezeu îți poate arăta cum să exploatezi, cum să folosești, cum să profiți și cum să găsești ocazii favorabile chiar și în cele mai rele circumstanțe!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 15:7-23

A dărui este o bucurie nu numai pentru cel care primeşte, ci şi pentru cel care dă (Fapte 20.35). Însuşi Dumnezeu, „Tatăl luminilor” (Iacov 1.17), care ne dă orice dar desăvârşit, Se bucură mai mult decât oricine să facă daruri. Şi, cu scopul ca ai Săi să împartă această bucurie, El aşază în calea lor prilejuri de a dărui. Ce contradicţie dacă inima lor este tristă făcând aceasta(v. 10)! Să nu uităm că „Dumnezeu îl iubeşte pe acela care dă bucuros” (2 Corinteni 9.7).

„Săracii nu vor lipsi din ţară” (v. 11). „Pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi” a spus Domnul Isus (Ioan 12.8). Pentru a gusta bucuria de a da, chiar dacă nu mai mult decât un cuvânt de simpatie sinceră, găsim întotdeauna o ocazie. Poate că o astfel de ocazie este „aruncată la poarta” noastră (Luca 16.20, vezi nota k), precum Lazăr în faţa celui bogat, dar ne lipsesc ochii inimii pentru a o vedea, credincioşia pentru a ajuta! „Cine are ochi binevoitor va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui” (Proverbe 22.9). Şi exemplul slujitorului evreu − imagine a Domnului Hristos − care urmează aceste învăţături ne aminteşte că tot ce facem din dragoste pentru cineva mai sărac sau mai mic decât noi, pentru Domnul o facem.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.

Ioan 17.14

Este foarte semnificativ faptul că, în timp ce Noul Testament oferă ample instrucțiuni cu privire la purtarea soțului față de soție și a soției față de soț, a copiilor față de părinți și a părinților față de copii, a robului față de stăpân și a stăpânului față de rob și, de asemenea, cu privire la felul de purtare al supușilor față de autorități, totuși el nu oferă nicio indicație despre modul cum ar trebui exercitată puterea politică.

Creștinul aflat sub autoritate are instrucțiuni ample despre felul cum trebuie să acționeze. Creștinul care deține puteri politice nu are niciun fel de indicații. De ce această omisiune? Cu adevărat, creștinii din vremea la care Noul Testament a fost scris nu erau în situația de a exercita puterea politică; iar dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ei să fie așezați în această poziție de răspundere, ar fi oferit negreșit instrucțiuni cu privire la felul în care ei trebuiau să se achite de această responsabilitate. A fost El așa de neprevăzător, încât să omită a da cele necesare pentru o stare de lucruri pe care ar fi aprobat-o? Sau mai degrabă a omis acest lucru dinadins, din pricină că poziția era una care nu putea primi aprobarea Lui?

Caracterul celor credincioși care nu fac parte din această lume, asocierea lor cu Hristos la „răbdarea” și la moștenirea Sa, faptul că Dumnezeu încă nu L-a pus în posesia moștenirii, toate acestea explică pe deplin omisiunea și nimic altceva n-ar putea-o explica. Ar fi ciudat într-adevăr ca El să-i fi autorizat și instruit pe cei împreună-moștenitori cu Hristos pentru a lua parte la aducerea stării de lucruri într-un stadiu pe care tot ei, împreună cu Hristos, îl vor răsturna și judeca.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

Amintirea celui drept este binecuvântată, dar numele celor răi putrezește. Cine are o inimă înțeleaptă primește poruncile.

Proverbe 10.7,8

Hărnicia unui slujitor (1)

Dumnezeu l-a folosit pe evanghelistul, profesorul și inginerul agronom Felix Neff (1797-1829) pentru a schimba situația morală, socială și economică a locuitorilor din văile și munții Alpi. Atât tatăl, cât și mama lui Felix Neff au fost necredincioși; dar viața fiului lor s-a schimbat radical prin credință. După pocăință, el a trăit o viață dăruită lui Dumnezeu în slujba altora, cu mare lepădare de sine și muncă asiduă pentru trezirea păcătoșilor din starea lor și întoarcerea lor la Dumnezeu. În tinerețe, Felix fusese ofițer în armata elvețiană și, deși avea perspectiva înălțării în rang, el nu era satisfăcut, fiindcă nu avea pacea sufletului.

Într-o zi a găsit o scriere pe care a citit-o și a recitit-o. Prin acea scriere scurtă, Dumnezeu l-a trezit pe Felix. Mai târziu, el a scris: „Când, după mii de hotărâri fără folos și după mii de eforturi zadarnice, am învățat în sfârșit că nimic bun nu locuiește în mine, am fost bucuros să citesc tot conținutul care zugrăvea cu deplin adevăr starea mizerabilă a inimii mele și îmi arăta în același timp singurul remediu eficient. Cu toată bucuria am primit vestea bună că noi trebuie să mergem de-a dreptul la Mântuitorul cu toată vina noastră, cu toată necredința și chiar cu toată lipsa noastră de pocăință”. Felix Neff voia să-și dedice în întregime viața vestirii evangheliei, ajutându-i pe cei care nu o cunosc să o poată cunoaște și să o primească. S-a dedicat Mântuitorului, punându-și viața la dispoziția Aceluia care a murit pe cruce pentru păcatele sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DISTRUGĂTORII DE VISE (2) – Fundația SEER

„Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri” (Romani 4:18)

  Al doilea distrugător de vise este dezamăgirea. Dezamăgirea este prăpastia care se formează între așteptare și realitate, și fără îndoială că te-ai confruntat și tu cu ea. Ai fost nevoit să trăiești cu vise neîmplinite sau cu speranțe spulberate iar lucrul acesta te-a afectat.

Mark Twain a spus: „Trebuie să avem grijă ca din experiențe să extragem numai înțelepciunea ce se găsește în ele – și să ne oprim acolo, ca să nu fim și noi ca pisica ce s-a așezat pe plita încinsă a unei sobe. Ea nu se va mai așeza niciodată pe o asemenea plită – și e un lucru bun; dar nu va mai sta nici pe una rece vreodată.” Când ceva nu merge bine, noi spunem: „Nu voi mai face așa ceva niciodată!” Ce greșeală, mai ales când e vorba despre visele tale!

Experiența eșecului este prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a dobândi succesul.

Uneori trebuie să te confrunți cu el și să-l înfrângi în mod repetat, pentru a putea merge înainte și pentru a-ți putea împlini visul. Avraam a fost chemat să dea naștere unei națiuni. Dar înainte de a fi tatăl lui Isaac, s-a dovedit nerăbdător și l-a născut pe Ismael, generând astfel o situație negativă cu care a trebuit să trăiască toată viața sa. Dar el nu a încetat niciodată să creadă în visul său venit de la Dumnezeu. Biblia spune: „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească” (Romani 4:20-21). Să remarcăm cuvintele „întărit în credința lui”; trebuie să te întărești în credință în fiecare zi prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu și prin rugăciune, aducându-ți aminte de bunătatea lui Dumnezeu și de faptul că nimic nu este prea greu pentru Domnul (vezi Ieremia 32:17).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 14:1-21

Aceşti „fii ai Domnului” (v. 1) erau „un popor sfânt pentru Domnul … deosebit între toate popoarele” (v. 2). Din aceasta trebuia să decurgă o comportare sfântă şi versetele care urmează ne arată cum să păstrăm această poziţie.

Biblia este piatra de încercare care ne ajută să facem distincţie între ceea ce este curat şi ceea ce nu este. Animalele curate erau acelea care satisfăceau ambele condiţii enunţate. Cele care, asemenea cămilei, rumegă, dar nu au copita despicată (multă cunoştinţă, dar o umblare nepotrivită), trebuia să fie respinse şi tot aşa cele care, asemeni porcului, lăsau urme ireproşabile cu picioarele, dar nu se hrăneau corespunzător. Fariseii ilustrau foarte bine această categorie. În exterior despărţiţi de rău, nu erau conduşi în interior de Cuvântul lui Dumnezeu.

Ieremia este un exemplu de om care a reunit cele două caractere: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat …”, declară el. Aceasta este „rumegarea”. Iar în versetul următor: „N-am stat în adunarea celor batjocoritori …” (Ieremia 15.16, 17). Aceasta este umblarea în despărţire.

Reptilele zburătoare erau necurate (v. 19). Dumnezeu nu aprobă amestecul celor cereşti (cu aripi) cu cele pământeşti (reptilele).

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif a zis lui faraon: … Dumnezeu a arătat lui faraon ce va face.

Geneza 41.25

Magii egipteni își aveau fără îndoială teoriile lor cu privire la viitorul Egiptului și își croiau acțiunile și planurile potrivit acestor teorii, la fel cum conducătorii lumii de astăzi, fie politici sau religioși, își au propriile teorii cu privire la viitorul guvernării acestei lumi. Mai există însă un lucru pe care ei îl au în comun: toate teoriile lor fac abstracție de Dumnezeu. Oamenii nu vor să-L recunoască pe Dumnezeu ca fiind „Dumnezeul cerului și al pământului„. Dumnezeu este acceptat ca fiind Dumnezeul cerului, cer despre care omul nu cunoaște nimic și despre care îi pasă încă și mai puțin, însă, în ce privește pământul, centrul tuturor afecțiunilor omului, el trebuie guvernat potrivit idealurilor omului, care face ca voința lui să fie supremă, excluzându-L total pe Dumnezeu.

Totuși Dumnezeu Își are planurile Sale pentru guvernarea viitoare a lumii și nu ne-a lăsat în neștiință cu privire la ele. În zilele lui faraon, El i-a arătat acestuia ceea ce avea să facă. În zilele noastre, El ne-a arătat încă și mai clar, prin revelație directă, ce urmează să facă. Dumnezeu avea să guverneze Egiptul printr-un om care fusese vândut de frații lui, care fusese lepădat și uitat de această lume. Iar nouă Dumnezeu ne-a descoperit că, potrivit bunei Sale plăceri, Și-a alcătuit în Sine scopul de a pune toate lucrurile sub autoritatea lui Hristos, atât pe cele din ceruri, cât și pe cele de pe pământ (Efeseni 1.10).

Cel pentru care, atunci când a venit în această lume, nu s-a găsit loc în casa de poposire, care a străbătut această lume ca un străin, neavând un loc unde să-Și plece capul și care, atunci când a părăsit lumea, a fost țintuit pe o cruce, între doi tâlhari, este Cel cu privire la care Dumnezeu a decretat: „Domnia va fi pe umărul Lui” (Isaia 9.6).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele și sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu.

Ioan 10.14,27

Ce voce dorim să auzim?

Thomas Edison tocmai terminase de lucrat la ultima sa invenție, fonograful, când renumitul reporter Henry Stanley i-a făcut o vizită în laborator. Stanley a fost surprins să audă o voce umană ieșind dintr-o cutie mică. El a fost uluit de posibilitățile pe care le deschidea fonograful și l-a întrebat:

— Domnule Edison, dacă ați putea auzi vocea unei personalități a istoriei lumii, pe a cui ați prefera să o auziți?

— Pe a lui Napoleon, a răspuns Edison.

Dar Stanley se gândea la altcineva și i-a spus:

— Mie mi-ar plăcea să aud vocea Mântuitorului nostru.

Cu siguranță, Domnul și Mântuitorul nostru nu ne vorbește prin intermediul fonografului lui Thomas Edison. Dar cum ne vorbește El? Una dintre căile principale prin care Mântuitorul ne comunică voia Sa este Cuvântul Său. Când citim Scriptura, Domnul stă de vorbă cu noi și ne arată voia Sa. Domnul ne dă îndemnuri prin învățăturile Bibliei. El Se descoperă pe Sine și arată întreaga Sa lucrare, dar și ce este omul în neascultarea sa față de Dumnezeu, precum și harul care îl caută pe acest om pierdut. Dacă nu citim Cuvântul Său sau dacă îl citim doar ocazional, pierdem prilejul minunat de a asculta glasul Domnului și Mântuitorului nostru.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DISTRUGĂTORII DE VISE (1) – Fundația SEER

„Iosif a mai visat un alt vis…” (Geneza 37:9)

 În următoarele câteva zile, vom analiza împreună câțiva distrugători de vise.

Primul este descurajarea. Se povestește că doi tineri, cărora le plăceau foarte mult ciupercile, au cumpărat mai multe kilograme de la un vânzător de pe marginea drumului. Și-au făcut omletă cu ciuperci, salată de ciuperci, supă de ciuperci și au inventat chiar și un desert cu ciuperci. Până și pisica lor s-a ospătat cu câteva resturi de ciuperci. Mai târziu, femeia a intrat în bucătărie și a găsit pisica întinsă pe podea, gâfâind. A pus mâna pe telefon și a vorbit cu veterinarul care i-a spus că probabil ciupercile au fost otrăvitoare și a sfătuit-o să meargă de urgență la spital. Când s-au întors de la spital, se așteptau să vadă pisica zăcând fără viață pe podea. În schimb, ea stătea într-un colț, înconjurată de o mână de pisicuțe care tocmai văzuseră lumina zilei. Ceea ce ei au crezut că este agonia morții erau de fapt durerile nașterii!

Când ți se pare că visul tău își trage ultima suflare, continuă să crezi în Dumnezeu; poate că ești mai aproape ca niciodată de a da naștere la ceva! Nu lăsa ca descurajarea să-ți ucidă visul.

Iosif a avut un al doilea vis, unul chiar mai măreț! „Soarele, luna și unsprezece stele se aruncau cu fața la pământ înaintea mea.” (Geneza 37:9). Dacă ți-ai abandonat visul din cauza descurajării, ridică-te și adu-l înapoi. Dacă ți-ai împlinit deja visul, cere-i lui Dumnezeu unul și mai mare. Tu spui: „Dar provocarea pare prea mare pentru mine!” Pentru Dumnezeu nu e prea mare, nu vei avea niciodată vise prea mari pentru El!

Cuvântul Său ne întreabă: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14). Tu ai putea să mori cu visul tău în faza de plan, sau de construcție, sau să-l lași să fie împlinit de altcineva… dar atâta timp cât ești în viață, trebuie să-L cauți pe Dumnezeu și să visezi din nou!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 13:1-8

Un profet mincinos este periculos mai ales atunci când se ridică din mijlocul poporului lui Dumnezeu. Toţi apostolii dau un semnal de alarmă cu privire la aceşti învăţători falşi care, „prin cuvinte dulci şi vorbiri frumoase, amăgesc inimile celor fără răutate” (Romani 16.18; 2 Petru 2.18; 1 Ioan 2.19; Iuda 4). „Să nu asculţi”, îndeamnă v. 3 − ci, dimpotrivă, „voi să umblaţi după DOMNUL, să ascultaţi de glasul Lui„(v. 4).

Siguranţa pentru oile Bunului Păstor constă într-o bună cunoaştere a glasului Său (Ioan 10.4, 5). Atunci nu le este deloc greu să deosebească − pentru a fugi − glasul unui străin.

Un al doilea pericol, tot atât de greu sesizabil, îl constituie influenţele rele, cu atât mai de temut când vin de la cineva apropiat. „Nu vă amăgiţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15.33). Să avem curajul să rupem o relaţie care tinde să ne îndepărteze de Domnul (Luca 14.26).

În sfârşit, răul se poate manifesta şi colectiv, încât să contamineze un oraş întreg. Creştinul credincios este chemat să se retragă din mijlocul tuturor religiilor în care, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, va descoperi nedreptate (2 Timotei 2.19).

DOMNUL ESTE APROAPE

Acest pahar este noul legământ în sângele Meu, care se varsă pentru voi.

Luca 22.20

Vechiul legământ fusese inaugurat cu sânge (Evrei 9.18-21). Noul legământ trebuia și el inaugurat cu sânge, iar sângele necesar pentru acest nou legământ era sângele lui Hristos Însuși. Când Domnul Isus Și-a vărsat sângele la cruce, El a îndepărtat păcatele noastre, însă a făcut cu mult mai mult decât atât. Sângele care a șters păcatele noastre este de asemenea sângele pe care va fi încheiat noul legământ cu Israel, într-o zi viitoare.

Relația noastră cu Dumnezeu nu este bazată pe un legământ, însă noi beneficiem deja de unele dintre binecuvântările noului legământ. Una dintre ele este aceasta: „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor” (Evrei 10.17). Jertfa perfectă a Domnului Isus este temelia binecuvântării viitoare a lui Israel, însă ea este de asemenea chezășia binecuvântării noastre eterne, încă de pe acum. Păcatele și fărădelegile noastre nu vor mai fi niciodată amintite. Toate păcatele noastre au fost iertate: cele trecute, prezente și viitoare. De fapt, toate au fost viitoare atunci când Domnul nostru le-a purtat pe cruce. Profetul Mica spune: „Vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării” (Mica 7.19).

Mântuirea noastră se bazează nu pe ceea ce am făcut noi, ci pe ceea ce Hristos a făcut. El este Jertfa pentru păcat desăvârșită; sângele Său a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu, iar acceptarea de care El Se bucură acum este cea de care ne bucurăm și noi. „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor” – aceasta este afirmația lui Dumnezeu pentru toți cei care L-au primit, prin credință, pe Domnul Isus Hristos ca Jertfă pentru păcat.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Având deci un Mare Preot … pe Isus, Fiul lui Dumnezeu … Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat.

Evrei 4.14,15

Scena ispitirii

Ispitirea Domnului Isus a avut loc nu pentru că El ar fi putut cădea, ci pentru a demonstra că El nu putea cădea. Ispitele venite din partea lui Satan au pus în lumină sfințenia și puterea Celui de-al Doilea Om – Isus Hristos – în contrast cu slăbiciunea și cu falimentul celui dintâi. Când a fost creat primul om, Dumnezeu a declarat că totul era foarte bun, dar Satan a venit fără întârziere să-l ispitească pe om și aceasta a fost cauza ruinei lui. Cel de-al Doilea Om a apărut, vocea Tatălui s-a făcut auzită pentru a declara excelența Fiului Său. De aceea, Satan s-a grăbit din nou să vină în acel loc, dar de această dată L-a întâlnit pe Omul plin de Duhul Sfânt, pe care vicleniile diavolului nu L-au putut atinge. Când primul om a căzut, nu a cunoscut chinurile foamei, pentru că locuia în grădina roditoare, sădită de Creatorul său. Omul al Doilea este victorios, deși grădina a fost transformată în deșert și El Însuși a cunoscut foamea.

Privind la scena ispitirii, este important să ne aducem aminte că Domnul nostru n-a încetat să fie Dumnezeu atunci când a devenit Om. El este Dumnezeu și Om într-o singură Persoană glorioasă. Scopul ispitirii a fost de a pune în evidență acest adevăr. El a putut spune întotdeauna: „Vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). Nimic nesfânt sau șubred n-a fost găsit în Mântuitorul, așa cum există din belșug în noi. Mântuitorul a fost întotdeauna Cel fără păcat – Satan însuși dovedind acest lucru atunci când s-a retras din scenă înfrânt.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-ȚI REAPRINDĂ DORINȚA – Fundația SEER

„Ferice de cei… care umblă întotdeauna după Legea Domnului!” (Psalmul 119:2)

 Biblia spune: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta” (Deuteronomul 6:5). „Încrede-te în Domnul din toată inima ta…” (Proverbele 3:5). „Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13).

Îl iubești tu pe Dumnezeu cu toată inima ta? Te încrezi în El cu toată inima ta? Îl cauți tu cu toată inima ta? Numai scopul arzător al unei viziuni clare te va împiedica să te pierzi de pe cale sau să fii înghițit de lucrurile pieritoare și care nu valorează nimic prin comparație cu veșnicia. Să ne gândim la masa de nașteri; este concepută în așa fel încât să țină mama pe poziție indiferent de durere și de disconfort.

Întrebarea este: tu îți poți păstra poziția credinței chiar și atunci când asta înseamnă să fii expus durerii și presiunii? Asta este ceea ce fac rugăciunea constantă și cititul Bibliei: te țin pe poziție când altfel ai fi tentat să ieși din voia lui Dumnezeu. Poate crezi că dacă nu te expui riscului nu ai cum să mai suferi din nou… Dar asta înseamnă și că nu vei mai aduce rod!

Dumnezeu i-a zis Evei: „cu durere vei naște copii, și dorințele tale se vor ține după bărbatul tău” (Geneza 3:16). Putem observa faptul că, la sfârșitul travaliului și al durerii, Dumnezeu a spus că va reînnoi relația dintre femeie și bărbat, restaurând dorința femeii. Ideea este următoarea: nu există niciun leac pentru durerea din trecut, decât dorința din prezent.

Deci, fie că ești epuizat de victoriile tale sau descurajat de înfrângerile tale, lasă-L pe Dumnezeu să te cheme din nou la El. Lasă-L să-ți reaprindă dorința de a fi tot ceea ce dorește El să fii!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 12:20-32

Prin gura lui Moise, Domnul vine să le aducă aminte că, cel dintâi, El are dreptul de a fi slujit de către poporul Său. Însă El nu le rămâne niciodată dator. De îndată ce a primit de la ei ceea ce I se cuvine, Se revelează ca un Dumnezeu plin de bunătate, care Se îngrijeşte de hrana lor şi care pătrunde cu tandreţe în circumstanţele vieţii lor de zi cu zi. Aceasta nu le dă credincioşilor dreptul să se poarte după bunul lor plac! Deci, „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, să faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10.31). Noul Testament îi confirmă copilului lui Dumnezeu că trebuie să se abţină de la a mânca sânge şi „să se ferească de întinările idolilor” (Fapte 15.20).

Această ultimă interdicţie arată grija lui Dumnezeu pentru ai Săi. Să fim siguri că, dacă Domnul ne interzice un lucru, nu o face în mod arbitrar, numai pentru a ne crea greutăţi, ci pentru ca să nu fim „prinşi în cursă” (v. 30). Tot acest verset ne învaţă că adesea primul pas pe calea idolatriei este curiozitatea. „Cum au slujit naţiunile acestea dumnezeilor lor?” Interesul faţă de rău este un semn că nu am fost profund mişcaţi în conştiinţă şi ne conduce neînarmaţi pe teritoriul lui Satan.

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că așa zice Cel măreț și Cel înălțat, Cel care locuiește în eternitate și al cărui Nume este Sfânt: „Eu locuiesc în loc înalt și sfânt și cu cel cu duhul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhul celor smeriți și să înviorez inima celor zdrobiți”.

Isaia 57.15

Nu este decât Unul despre care se poate spune că este Cel măreț și Cel înălțat, Cel care locuiește în eternitate. Acest lucru trebuie să aibă ca efect supunerea oricărei făpturi înaintea Dumnezeului veșnic. El locuiește în eternitate. Noi suntem doar pentru un timp foarte scurt și avem o capacitate atât de limitată, încât este imposibil să înțelegem ce înseamnă demnitatea infinită de a locui în eternitate.

El locuiește de asemenea în loc înalt și sfânt, deasupra a tot ceea ce omul poate concepe. Și acest lucru trebuie să aibă un efect profund asupra gândirii noastre, fiindcă știm că nu suntem vrednici să intrăm în prezența unui Dumnezeu atât de sfânt.

Dar este uimitor că El nu Se oprește aici, ci ne spune că locuiește împreună cu cel cu duhul zdrobit și mâhnit. Cu siguranță că acest lucru ne face să dorim să fim și noi din această categorie, pentru a beneficia de privilegiul minunat de a-L avea pe Dumnezeul gloriei locuind împreună cu noi. Această stare își are începutul în faptul că ne dăm seama că nu merităm altceva decât judecata. Dacă știm că locul lui Dumnezeu este în înălțimea infinită, știm de asemenea că locul nostru este jos de tot, chiar dacă această poziție este cu totul contrară mândriei omului.

Cel care a învățat să aibă un duh zdrobit și smerit va căpăta mângâiere știind că Dumnezeu locuiește împreună cu el. Așa cum ne spune versetul, El locuiește cu noi ca să învioreze duhul celor smeriți și să învioreze inima celor zdrobiți. Minunată mângâiere! Minunat har!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântat să fie Domnul, căci El a ascultat glasul rugăciunilor mele … De aceea îmi este plină de veselie inima.

Psalmul 28.6,7

Să mulțumim

Înaintea unei misiuni dificile, un soldat a îngenuncheat în camera lui și a început să se roage cu insistență cerând ajutorul lui Dumnezeu. În timpul rugăciunii a auzit însă o bătaie puternică în ușă. Când a mers să deschidă ușa, l-a văzut pe comandantul său care a venit să-i vorbească. Când acesta a înțeles că soldatul întârziase să-i deschidă pentru că era în rugăciune, i-a mărturisit că și el a făcut același lucru cu mulți ani în urmă, când I-a cerut cu insistență lui Dumnezeu să-l păstreze cu viață prin toate misiunile pe care urma să le împlinească. După aceea însă a încetat să se mai roage, pentru că nu mai avea nimic ce să-I mai ceară lui Dumnezeu. Când i-a auzit răspunsul, soldatul i-a zis comandantului: „Domnule comandant, ar trebui să reîncepeți rugăciunea chiar din aceste momente și să vă rugați cu stăruință în fiecare zi, pentru că, deși nu mai aveți nimic de cerut, ați rămas totuși atât de mult în urmă cu mulțumirile”.

Acelui comandant, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, i-a păstrat viața și, în timp de război, l-a ocrotit încă mulți ani. Dar el a încetat să se mai roage, pentru că, deși nu mai avea nimic de cerut, a uitat să mulțumească! Este și situația noastră asemănătoare cu a comandantului? Dacă nu mai avem nimic de cerut lui Dumnezeu, să începem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru atâtea binecuvântări pe care ni le-a dăruit în viața noastră, cu toate că nu le merităm.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCOATE TOTUL LA LUMINĂ! – Fundația SEER

„Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău” (Judecători 6:25)

 Când îngerul Domnului l-a chemat pe Ghedeon, el bătea grâu în teasc, încercând să-l ascundă de madianiți. (vezi v. 11). E un fapt interesant, întrucât Dumnezeu avea să-l folosească pe Ghedeon la distrugerea armatei madianite și la eliberarea Israelului. Dar înainte de-a putea face asta, existau câteva lucruri familiale pe care trebuia să le rezolve – începând cu altarul pe care tatăl său îl zidise pentru un zeu numit Baal. Altarul exista în familie de ani de zile. Așa că Dumnezeu i-a zis: „Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău… Să zidești apoi… un altar Domnului Dumnezeului tău.” (Jud. 6:25-26). Să lămurim următorul aspect: lucruri precum mânia, dependența, abuzul și relațiile extraconjugale pot face parte din istoricul familiei tale, dar ele nu trebuie să facă parte și din viitorul tău. Nu numai că Dumnezeu îți poate vindeca inima și suferințele, dar El te va folosi pentru a vindeca inimile și suferințele copiilor tăi. Mizeria care s-a transmis din generație în generație poate fi oprită aici și acum. Nu trebuie să transmiți copiilor tăi ceea ce ți-au transmis ție strămoșii tăi. Scoate totul la lumină și adu înaintea Domnului. Descoperirea duce la vindecare. Și dacă ți-ar fi de ajutor să ai un consilier creștin matur, caută-l! „Să vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12:2). Lucrul acesta nu se va întâmpla peste noapte. Răul care ți s-a făcut în anii tăi de formare are nevoie de timp de vindecare și Dumnezeu va lucra cu tine zi de zi până când te va face întreg. Dar trebuie să lași ca vindecarea să înceapă. Ridică-te prin credință, ia-ți viața în mâini și declară: „În ce mă privește, toate astea se termină aici și acum!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 12:1-19

Până la cap. 4, poporul a fost invitat să scoată învăţătură din trecut. De la cap. 4 până la cap. 11, Moise le-a pus pe inimă marea datorie a ascultării de DOMNUL. Aici vom ajunge la cea de-a treia parte a cărţii, în care Israel va primi instrucţiuni pentru vremea când va locui în ţară. Şi cea mai importantă dintre acestea este cu privire la stabilirea unui loc pentru a aduce închinare Dumnezeului său. Israeliţii trebuia întâi să cureţe ţara de urâciunile canaaniţilor, apoi să caute − dar nu să aleagă − locul (v.5) unde va fi celebrată închinarea. Nu este de competenţa creştinului să hotărască unde sau cum Îi va aduce laudă lui Dumnezeu. Datoria lui este să se informeze cu grijă, după Scriptură, cu privire la locul unde Domnul a promis că va fi prezent. Când este nesigur, să urmeze exemplul celor doi ucenici pe care Domnul i-a trimis să pregătească Paştele şi care L-au întrebat: „Unde vrei să pregătim?” (Luca 22.9).

Numai în acest loc ales de Domnul (v.14) îşi va putea aduce israelitul feluritele sale jertfe, va putea mânca din ele, în sfârşit, se va putea bucura cu toată casa lui (v. 7, 12). Ce imagine a ceea ce avem să facem şi să primim în prezenţa Domnului Isus când suntem strânşi în jurul Lui! (Matei 18.20).

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”.

Ioan 21.15

În ziua învierii Sale, Domnul Isus Se întâlnise cu Petru (Luca 23.34). Cu siguranță că sufletul lui Petru a fost restabilit cu această ocazie, după trista sa cădere. Era nevoie însă ca Petru să fie restabilit în lucrare, în prezența celorlalți ucenici. Prin urmare, Domnul l-a întrebat: „Mă iubești Tu mai mult decât aceștia?”, adică mai mult decât ceilalți ucenici, care se aflau acolo. Petru se lăudase că nu-L va părăsi pe Domnul chiar dacă toți ceilalți ar fi făcut acest lucru, iar acum trebuia ca încrederea lui în sine, manifestată public, să fie judecată.

Petru a răspuns: „Doamne, știi că Te iubesc” (sau „Doamne, știi că țin la Tine”), folosind pentru „a iubi” un cuvânt cu o mai mică putere decât cel folosit de Domnul, fiindcă era acum de acord că nu putea pretinde o dragoste pentru Hristos mai mare decât a celorlalți. Domnul însă l-a întrebat din nou: „Mă iubești”, fără să mai facă referire la ceilalți. Petru a răspuns din nou cu formula: „Doamne, știi că țin la Tine”, căci era din ce în ce mai nesigur cu privire la adâncimea dragostei Sale pentru Domnul.

În cele din urmă, Domnul îl întreabă: „Ții tu la Mine?”. El folosește chiar cuvântul folosit de Petru pentru „a iubi”, spunând, cu alte cuvinte: „Ești sigur chiar și de faptul acesta?”. Petru s-a întristat văzând că până și această întrebare a trebuit să fie pusă și a exclamat: „Doamne, Tu toate le știi; știi că țin la Tine”. Petru nu se mai putea încrede în el însuși, însă se putea acum încrede în Domnul, care îi cunoștea inima. „Dacă ne condamnă inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate” (1 Ioan 3.20).

Fiindcă Petru se lăudase în public, a fost necesar ca Domnul să-l corecteze tot în public, însă a făcut acest lucru în modul cel mai delicat cu putință. De asemenea, cu această ocazie El i-a încredințat grija turmei Sale scumpe. În cartea Fapte vedem un Petru plin de îndrăzneală și de râvnă, însă vindecat de încrederea în sine. El învățase adevărul binecuvântat că este mai ferice să te încrezi în Hristos, decât în tine însuți.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

După ce l-a prins și l-a pus în închisoare, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru soldați, cu gând ca, după Paști, să-l scoată.

Fapte 12.4

Întemnițarea lui Petru

Vrăjmașul cel vechi, Satan, nu doarme niciodată. El mai stârnise prigoniri împotriva sfinților. Petru și Ioan fuseseră duși la închisoare și bătuți, iar Ștefan fusese omorât cu pietre. Din nou, Satan, văzând înaintarea evangheliei, a căutat să se împotrivească, îndreptându-și furia mai ales împotriva lui Petru. Împăratul Irod voia să facă pe placul iudeilor. El știa că nimic nu le plăcea mai mult iudeilor decât să-i vadă pe creștini prigoniți. Ce plăcere satanică! Cât de decăzută este ființa umană fără Dumnezeu! Starea aceasta arată cât de departe erau acei oameni de Dumnezeu. Probabil, spuneau „Doamne, Doamne”, dar inima lor era atrasă de ura satanică.

Ca să nu scape din închisoare, patru cete de câte patru ostași îl păzeau pe pașnicul Petru. Chiar și când dormea era legat cu lanțuri între doi soldați. Mai mult, niște păzitori erau așezați la ușă, iar aceasta era de altfel bine ferecată. Ce măsuri strașnice! Un om crud ca acest împărat se făcea cu ușurință plăcut iudeilor dacă îi omora pe cei pe care iudeii îi urau. Cu toate că Irod nu-i agrea pe iudei și invers, în ura lor comună ei se puneau totuși de acord, asemenea precedentului împărat Irod cu Ponțiu Pilat. Dacă unii oameni se unesc din ură împotriva Domnului Isus Hristos, harul lui Dumnezeu lucrează ca cei credincioși să se unească din iubire pentru Hristos, pentru rugăciune, pentru vestirea evangheliei și a virtuților minunate ale Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU CÂT VALOREZI? – Fundația SEER

„Omul de bine lasă moștenitori pe copiii copiilor săi” (Proverbele 13:22)

 Cuvântul „moștenire” este folosit de 203 ori în Sfânta Scriptură, deci cu siguranță Dumnezeu consideră chestiunea importantă. Solomon scrie: „Omul de bine lasă moștenitori pe copiii copiilor săi.” În sfera umană, „valoarea ta” este reprezentată de suma totală a posesiunilor tale. Dar în economia lui Dumnezeu, valoarea ta este egală cu suma totală a dărniciilor tale. Ceea ce nu dăruiești este pierdut pentru totdeauna, dar ceea ce pui în mâna lui Dumnezeu devine o amintire eternă.

Moses Montefiore a fost primul evreu care a ocupat o poziție importantă în Londra. A fost ridicat la rang de cavaler de către regina Victoria în 1837, și tot în același an a fost ales și prefect al Londrei. În ultimii ani ai vieții sale, el a devenit celebru pentru actele sale caritabile. A efectuat șapte călătorii în Țara Sfântă, ultima la vârsta de nouăzeci și unu de ani. Dragostea sa pentru Țara Sfântă s-a evidențiat prin finanțarea unei fabrici de textile, a unei prese de tipar, a unei mori de vânt și a câtorva colonii agricole din Palestina. La aniversarea a o sută de ani, ziarul London Times a publicat mai multe editoriale cu laude la adresa lui. A strâns o avere colosală din afacerile sale și din achizițiile imobiliare, însă când a fost întrebat de un reporter care este valoarea sa, el a invocat o cifră mult mai mică: „Averea dumneavoastră trebuie să fie mult mai mult de-atât!” a spus reporterul. Sir Moses Montefiore a replicat: „Nu m-ați întrebat câți bani am, ci cât valorez. Așa că am calculat cât am dăruit prin acte caritabile. Noi valorăm numai atât cât suntem dispuși să împărțim cu alții!”

Tu, cât valorezi? În ochii lui Dumnezeu, este suma totală a ceea ce dăruiești.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 11:16-32

„Să vă puneţi deci aceste cuvinte ale Mele în inimă şi în suflet” (v. 18). „Dacă … cuvintele Mele rămân în voi…” este cuvântul de ordine pe care ni l-a lăsat Domnul Isus la plecare. Dacă lucrul acesta este împlinit, atunci vom şti cum să ne rugăm (Ioan 15.7),  cum să-I vorbim (Psalmul 45.1; Matei 12.34), cum să ne ferim de rău (Psalmul 119.11). În fiecare moment al zilei vom fi preocupaţi de aceste cuvinte şi cu Cel care le-a rostit. Conversaţiile noastre, faptele noastre, umblarea noastră le vor purta amprenta. Se va putea citi până şi pe faţa noastră fericirea pe care ele ne-o asigură. În căminul nostru, la locul nostru de muncă, în alergăturile noastre, „în toate” vom împodobi „învăţătura care este a Dumnezeului nostru Mântuitor” (Tit 2.10 şi nota c).

Apoi vine concluzia tuturor acestor îndemnuri la ascultare: „Iată, vă pun înainte astăzi binecuvântarea şi blestemul” (v. 26).

În faţa fiecăruia dintre noi se deschid aceste două căi. Una este poteca îngustă a ascultării de Domnul; cealaltă, drumul larg al propriei noastre voinţe. Însă la această răscruce, Dumnezeu a aşezat stâlpi indicatori. Calea ascultării duce la binecuvântare; cealaltă, a voinţei proprii, la blestem. Pe care o vom alege şi urma?

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind deci înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voi vedeți și auziți.

Fapte 2.33

Dumnezeu a adus un Om în glorie și L-a așezat pe tronul Său. Credința – acea credință întemeiată pe mărturia Scripturilor – ne spune că un Om Se află acum în cer și că poziția Lui este poziția nouă a oricărui om răscumpărat. Dacă privesc la El ca Înainte-Mergător, știu că a intrat acolo pentru mine. În ce privește legătura mea cu Domnul, care Se află în acea poziție nouă, știu că sunt unit cu El prin Duhul Sfânt. Am fost viu în păcate; El Și-a vărsat sângele și le-a îndepărtat. Am fost, de asemenea, mort în păcate; El a murit pentru păcatele mele. Apoi a înviat dintre morți, iar Dumnezeu ne-a înviat împreună cu El și ne-a așezat împreună, pe toți cei credincioși, în locurile cerești în Hristos Isus (Efeseni 2).

Niciun om n-a fost vreodată unit cu Hristos în cer înainte ca Duhul Sfânt să vină pe pământ pentru a locui în trupurile noastre. Niciodată n-a locuit Duhul Sfânt în vreun om a cărui conștiință să nu fie curățită, iar acest lucru n-a fost posibil până să fie împlinită lucrarea care curățește conștiința. Prin urmare, niciun credincios, înainte de cruce, n-a știut că păcatele sale sunt înlăturate și n-a avut, în consecință, o conștiință curățită. Sfinții Vechiului Testament au știut că anumite păcate le-au fost iertate. De exemplu, Natan a fost trimis la David ca să-i trezească conștiința cu privire la păcatul oribil pe care-l comisese și totodată să-i spună că acest păcat i-a fost iertat. Însă nimeni nu L-a cunoscut pe Dumnezeu în lumina prezenței Sale până când perdeaua dinăuntru nu a fost sfâșiată; iar această lovitură care a sfâșiat perdeaua l-a așezat pe credincios în prezența lui Dumnezeu, spălat de orice păcat. În consecință, Duhul Sfânt n-a fost dat până când Hristos nu a fost glorificat (vedeți Ioan 7.36-39).

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă … învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit.

Matei 11.28,29

De la Mecca la Hristos (3)

„M-am mirat și i-am spus prietenului meu: «Oare cine poate fi proprietarul acestei prăvălii? Nimeni nu trebuie să folosească asemenea cuvinte și nu trebuie să facă o asemenea invitație, decât numai Allah».

Prietenul meu a răspuns: «Nu știi că suntem în țara faraonilor? Cu siguranță că omul trebuie să fie foarte fudul, datorită averii și a mărimii lui și de aceea vorbește așa lăudăros». Am mers mai departe, dar acele cuvinte minunate au rămas întipărite în inima mea; nu mai puteam să scap de ele și am zis: «Trebuie să-l întreb pe omul acela dacă dă odihnă celor trudiți».

După-amiaza m-am întors la acea prăvălie, dar afișul dispăruse. Acum tovarășul meu încerca să mă abată de la intenția mea de a cerceta temeinic problema cu afișul și cuvintele de pe el, dar eu i-am răspuns că nu voi pleca din Suez înainte de a obține o informație despre acel om care promite odihnă celor trudiți. Căci, vai! Aveam atâta nevoie de odihna inimii!

Așa că într-o zi mi-am luat inima în dinți, am intrat în prăvălie și i-am întrebat pe cei doi domni prezenți ce au de vânzare. Atunci mi-au arătat un Nou Testament și mi-au dat de înțeles că ar avea un depozit cu Sfintele Scripturi, adică Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu. Curând m-am trezit angajat într-o conversație profundă cu cei doi bărbați. Prietenul meu încerca să mă împiedice să cercetez Cuvântul lui Dumnezeu, dar trei zile eu am citit din prețioasa Carte aproape fără să mănânc și fără să dorm.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROPĂȘIREA VINE DE LA DOMNUL – Fundația SEER

„În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propășească.” (2 Cronici 26:5)

Cineva a spus: „Înainte de-a te urca pe scara succesului, asigură-te că ea se sprijină pe zidul care trebuie!” Să explicăm. Când intenția ta este aceea de a face voia lui Dumnezeu și de a-L slăvi pe El, El îți promite că vei propăși. Este o greșeală să asociezi belșugul cu plăcerile materiale și să-l etichetezi drept „lumesc!” În fiecare generație au existat creștini prosperi și dedicați, care au fost activi în răspândirea evangheliei în lume și au contribuit la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Citește aceste două promisiuni. Prima este dedicată bărbaților: „El are în casă bogăție și belșug și neprihănirea lui dăinuiește în veci.” (Psalmul 112:3). Cea de-a doua este dedicată femeilor: „În dreapta ei este o viață lungă; în stânga ei, bogăție și slavă.” (Proverbele 3:16).

Unii dintre noi au o concepție greșită despre succes. Se spune că trei bărbați discutau despre ce înseamnă pentru ei succesul. Unul a spus: „Succesul înseamnă să fii invitat la Casa Albă la o întâlnire cu președintele.” Cel de-al doilea a zis: „Pentru mine succes ar înseamna să mă întâlnesc cu președintele în Biroul Oval, să văd că în timpul discuției noastre are un apel telefonic de maximă importanță și că îl ignoră.” Cel de-al treilea bărbat a zis: „Pentru mine succesul înseamnă să mă întâlnesc cu președintele în Biroul Oval, să sune telefonul de maximă importanță, președintele să răspundă și să spună: „Este pentru tine.”

Dacă intri pe site-ul Amazon.com, descoperi douăzeci și cinci de mii de cărți despre cum să ai succes. Dar tu ai nevoie de o singură carte: Cuvântul lui Dumnezeu. Iată ce scrie în el: „În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propășească.”

Vrei să propășești? Consultă-L pe Domnul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 10:12-22

Versetele 12 şi 13 aşează înaintea copiilor lui Israel un plan minunat. Prieten creştin, Domnul nu doreşte nici „de la tine” altceva, decât teamă, credincioşie, dragoste, lepădare de sine, ascultare. Mica 6.8 pune aceeaşi întrebare şi, ca răspuns, invită la dreptate, la bunătate, la smerenie. Toate acestea ni se cer în interesul nostru: „spre binele tău” (v. 13) şi nu sunt decât un răspuns corect la iubirea divină. Fericite legături reciproce: „Domnul S-a alipit de părinţii tăi, ca să-i iubească …” (v.15) … „tu să te alipeşti de El” (v. 20)!

Este cerută circumcizia inimii. Un semn exterior nu este suficient pentru a face proba că cineva are o religie (Romani 2.29). Trebuie să existe în inimă dovada că pretenţiile cărnii au fost judecate şi că cineva aparţine lui Dumnezeu.

Domnul este Susţinătorul celor care sunt singuri în viaţă. Orfanul, văduva, străinul − sunt în mod cu totul deosebit subiectele îngrijirii Sale. „Dumnezeul cel mare, cel tare şi cel înfricoşător” (v. 17), care a făcut „aceste lucruri mari şi înfricoşătoare” (v. 21), este în plus un Dumnezeu plin de mângâiere, un Tată pentru orfani, un Apărător făcând dreptate văduvelor (Psalmul 68.5).

„El este lauda ta” (v. 21). Nu numai ceea ce a făcut, ci Însăşi Persoana Sa este, pentru inimile şi buzele celor răscumpăraţi, un subiect continuu de bucurie şi de adorare.