TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Jertfirea vieţii naturale
Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă. Galateni 4:22
În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.
Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.
Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Astfel fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o deplină libertate să intrăm în Locul Preasfânt,… să ne apropiem… cu o deplină siguranţă a credinţei”. EVREI 10:19,22
Ce poziţie avem! Am scăpat de păcat, şi de apăsarea şi învinuirea unui cuget vinovat. Domnul Isus ne-a curăţit deplin şi definitiv. El nu ar fi putut să ne aducă prezenţa Tatălui cu un singur păcat asupra noastră. Domnul Isus a fost ascultător până la moarte, şi aceasta a rezolvat toate lucrurile cu privire la noi, şi dă posibilitate bietului păcătos să poată intra în Locul sfânt. Cu această sfântă libertate pot merge în prezenţa lui Dumnezeu, câtă vreme ştiu că Domnul Isus este acolo, stând la dreapta Tatălui meu, El, viaţa mea! Am o neprihănire desăvârşită în El, o dragoste desăvârşită în El şi un cuget desăvârşit în El şi în virtutea acestor adevăruri scumpe pot să apar înaintea lui Dumnezeu în Locul Preasfânt. Nu pot merge înaintea lui Dumnezeu cu un singur păcat asupra mea; ar fi o nebunie să gândesc că s-ar putea aşa ceva şi o şi mai mare nebunie să încerc să ajung acolo. Un singur păcat neiertat m-ar face cu totul nedemn pentru prezenţa Lui. Sângele lui Hristos m-a curăţit de orice păcat, astfel încât sufletul, în prezenţa lui Dumnezeu, se poate bucura de El. „…Ne bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea” (Rom. 5:11). Domnul Isus slăvit în cer, a trimis pe Mângâietorul ca să ne dea puterea să avem părtăşie cu El. Ce poziţie a luat El împreună cu răscumpăraţii Lui pe pământ! Nici odată, până la înviere, El nu i-a numit pe ucenicii Săi „fraţi”, nici nu le-a spus, până atunci, „Pace vouă!” Avem neprihănirea Lui; avem o arvună, aşteptăm moştenirea. Avem dragostea lui Dumnezeu, ce minunat şi odihnitor este gândul: El este Tatăl Meu! Dragostea cu care a iubit pe Fiul Său mi-a acordat-o şi mie. Locul nostru deci, poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu nu mai este în firea păcătoasă ci este în Domnul Hristos pentru că El a luat locul nostru pe cruce, a îndepărtat păcatele noastre şi a făcut astfel posibilă înfierea noastră de Dumnezeu care acum este Tatăl nostru. Având, prin urmare, o poziţie atât de slăvită în Domnul Isus, să nu uităm că apropierea noastră de El în Locul Preasfânt nu se poate face decât în condiţiile arătate în acelaşi capitol de care ne ocupăm: „cu o inimă curată (adevărată, cinstită şi sinceră) cu o deplină siguranţă a credinţei (adică bizuindu-ne în totul pe Dumnezeu cu o totală încredere în puterea, dragostea şi înţelepciunea Lui), cu inimile curăţite de un cuget rău (vinovat) şi cu trupul spălat cu o apă curată (adică spălarea şi sfinţirea noastră zilnică prin Cuvântul lui Dumnezeu). Duhul Sfânt este legătura vie dintre noi şi Prea iubitul din slavă şi prin această legătură sfinţitoare, suntem transformaţi în chipul Lui în mod progresiv „din slavă în slavă”, „până vom ajunge toţi la cunoştinţa deplină a Fiului lui Dumnezeu… la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Ef. 4:13).
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor care ascultă de El”. Faptele Apostolilor 5:32.
Dumnezeu ne dă Duhul Său prin har. Dar nu-L dă acelora care spun că nu pot sau nu vor să asculte de El. Dar cel care s-a hotărât să trăiască în mod plăcut lui Dumnezeu, acela primeşte Duhul lui Dumezeu. Unii spun: „Trebuie să aştept până când Dumnezeu vrea să-mi dea Duhul Său”, Dumnezeu doreşte încă astăzi. Nu este nimeni care n-ar putea să se împace cu Dumnezeu. Orice neascultare şi fărădelege a fiecărui om a fost plătită. Plătită cu desăvârşire. Dar sunt mulţi care încă nu au primit aceasta. Doresc mai întâi să devină mai buni. Susţin că trebuie curăţată mai întâi inima, pentrucă Mântuitorul nu intră într-o inimă necurată. Ascultaţi aici! Poporul lui Israel în Egipt a trebuit să consume mielul noaptea şi nu peste zi. Mântuitorul S-a născut noaptea într-o iesle. Nu i s-a pregătit o cameră împodobită. S-a născut în iesle lângă oi şi măgari. „Căci legea duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Isus trebuie să ne curăţească inima de păcate. Noi nu putem face aceasta. Suntem la fel de incapabili s-o facem, cum nu se poate spăla un morman de gunoi. Oricât ne-am strădui ar fi o privelişte groaznică. Şi eu m-am străduit mult timp să scap prin puteri proprii de mânie, ceartă şi neînţelegeri. Dar nu am reuşit, aşa cum nimeni nu poate scăpa de aceasta. Cel care are credinţă şi spune că este necesar să păcătuieşti până la moarte şi să mori ca şi păcătos, nu poate ajunge niciodată la naşterea din nou, ca să aibă parte de o viaţă din Dumnezeu. Dar dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice vină. Astfel suntem spălaţi şi avem mărturia prin Duhul că suntem copiii lui Dumnezeu.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
DUMNEZEU ESTE ALIATUL NOSTRU
Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. Exod 23.22
Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.
Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.
Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Și a luat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el și a lovit apele și a zis: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?”. Și a lovit și el apele și ele sau despărțit întro parte și întralta. Și Elisei a trecut. 2 Împărați 2.14
Aceasta fusese o zi lungă și plină de evenimente importante pentru Elisei. Îl urmase pe Ilie de la Ghilgal la Betel, apoi de la Betel la Ierihon, și de la Ierihon până pe partea cealaltă a râului Iordan. Îi slujise lui Ilie aproape zece ani, iar acum urma săi ia locul. După ce la privit pe Ilie înălțânduse la cer întrun vârtej de vânt, ia luat mantaua care căzuse pe pământ.
Apoi Elisei a spus ceva care pare ciudat ca venind din gura unui om al credinței: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?”. Aceasta însă nu a fost deloc o expresie a îndoielii. El nu se îndoia de prezența lui Dumnezeu, ci le demonstra fiilor profeților că duhul lui Ilie era peste el. Lovind apele cu mantaua lui Ilie și despicândule, arăta că Dumnezeul lui Ilie era în totul cu el.
Desprindem o lecție deosebit de instructivă atunci când punem în contrast afirmația lui Elisei cu cuvintele și cu căile fiilor profeților. După răpirea lui Ilie la cer, ei îl roagă pe Elisei săi lase să meargă săl caute pe Ilie pe munții și prin văile dimprejur. Cum era de așteptat, căutarea lor sa dovedit fără folos, lucru care la făcut pe Elisei să spună: „Nu vam spus să nu vă duceți?”. Adesea, atunci când un creștin proeminent pleacă la Domnul, sfinții sunt tulburați și se întreabă ce se va alege de lucrarea Domnului, după care caută cu frenezie un înlocuitor al lui. Fiii profeților erau preocupați cu Ilie, însă Elisei le îndreaptă privirile către Dumnezeul lui Ilie, nu către om. Noi pe cine urmăm: pe omul lui Dumnezeu, sau pe Dumnezeul omului? B. Reynolds
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, în dimineaţa asta în mintea mea se îngrămădesc o mulţime de lucruri mărunte şi actuale şi le aduc direct în prezenţa Ta. In înţelepciunea Ta, spune:, Linişte! Fără gură!” şi fie ca vieţile noastre ordonate să mărturisească despre frumuseţea liniştii Tale.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!»
PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3, 39
Există numai un singur pas între plângere şi cârtire. Este extraordinar de trist când, ca şi credincioşi, ne plângem când ni se întâmplă ceva şi apoi imediat cârtim. Prin plângerile noastre negăm nişte principii foarte clare din Sfânta Scriptură, cum ar fi de exemplu cel enunţat în Romani 8,28: «ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu» sau cel din 2 Corinteni 4,17: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă …». Când însă vei începe să vezi binecuvântarea din viaţa ta care s-a născut din aparentele «catastrofe», mulţumirea îţi va curge realmente de pe buze. Noi îl rugăm pe Domnul Isus să lase râuri de apă vie să curgă din viaţa noastră, dar în acelaşi timp nu suntem deloc dispuşi să acceptăm că albia prin care aceste izvoare curg trebuie să fie mai lată şi săpată mai adânc. Situaţia dificilă în care te afli se va transforma cu siguranţă în râuri de binecuvântare dacă vei începe să-I mulţumeşti Domnului din inimă. Dacă acum traversezi o perioadă grea, precis aceasta va fi urmată de o evoluţie, de o maturizare a persoanei tale duhovniceşti. Din acest motiv învaţă să trăieşti cuvântul Sfintei Scripturi: «Mulţumiţi tot-deauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos» (Efes. 5,20).
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4:17
Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii noştri Il văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si strălucită” (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu Îl mai vedem, fiindcă Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte printre crini.
Dacă primim azi binecuvântare
Şi pacea celui de păcat iertat
Ziua de mâine este însă schimbătoare
Şi poate aduce groaza celui vinovat.
O, cât de plăcut va fi timpul când nu Îl vom mai privi de la distanţă, ci faţă în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte, ci ca un prieten care ne primeşte pe vecie în inima gloriei Sale! Nu Îl vom vedea pentru un timp, ci
În veşnicii de veşnicii nemăsurate
Privi-vom frumuseţea slavei Sale
Ne vom iubi Mântuitorul pe dreptate
Uimiţi de-atâta bunătate şi răbdare,
În cer nu vor fi întreruperi cauzate de păcat. Ochii noştri nu vor mai plânge, şi nici o problemă pământească nu ne va împiedica gândurile fericite. Nu va exista nimic care să ne oprească din contemplarea Soarelui Neprihănirii. O, dacă este atât de bine să-L vedem câte puţin, cât de minunat va fi să privim faţa Sa binecuvântată în veac de veac, fără nici un nor care să ne întunece, fără nici un vaiet de oboseală sau durere! Binecuvântată zi, când vei răsări! Vino, Soare al Neprihănirii! Bucuriile lumii tangibile ne pot părăsi oricând, fiindcă au nevoie de îmbunătăţiri. Dacă a muri înseamnă a intra într-o neîntreruptă tovărăşie cu Isus, atunci moartea este un câştig, şi picătura ei moartă este înghiţită de marea victoriei.
Seara
Domnul i-a deschis inima. Fapte 16:14
Sunt multe puncte de interes în convertirea Lidiei. S-a întâmplat în împrejurări providenţiale. Ea era „vânzătoare de purpură” (Fapte 16:4) în oraşul Tiatira, totuşi, chiar la timp pentru a-l auzi pe Pavel, o găsim la Filipi. Providenţa, mâna dreaptă a harului, a condus-o la locul potrivit. In plus, harul i-a pregătit sufletul pentru binecuvântare – harul care pregătea un alt har. Ea nu Îl cunoştea pe Mântuitorul dar, ca femeie evreică, ea cunoştea multe adevăruri care au fost ca nişte trepte spre cunoaşterea Lui Isus. Convertirea ei a avut loc în momentul în care a folosit mijloacele harului. In Sabat, s-a rugat atunci când se ruga de obicei, şi rugăciunea ei a fost auzită. Nu neglijaţi niciodată mijloacele harului. Dumnezeu ne poate binecuvânta şi atunci când nu ne aflăm în casa Sa, dar avem mari motive să sperăm că ne binecuvântează şi mai mult atunci când suntem în părtăşie cu sfinţii Săi. Observă cuvintele „Domnul i-a deschis inima”. Ea nu şi-a deschis singură inima. Rugăciunile ei nu au putut să o facă; nici măcar Pavel nu a făcut-o. Ca să primim lucrurile care ne aduc pace cu Dumnezeu, însuşi Domnul trebuie să ne deschidă inimile. Numai El poate pune cheia în uşă, ca să o deschidă şi să-şi câştige intrarea. El este Stăpânul şi Făcătorul inimii. Prima dovadă a inimii deschise a fost ascultarea. Imediat ce a crezut în Isus, Lidia a fost botezată. Este un semn de umilinţă şi zdrobire a inimii să vezi un copil al Lui Dumnezeu gata să asculte o poruncă care nu este esenţiala” pentru mântuirea lui; să nu se simtă obligat de teama de condamnare, ci să facă o faptă de ascultare şi părtăşie cu Mântuitorul. Următoarea dovadă a fost iubirea, manifestată în fapte de bunătate faţă de apostoli. Dragostea faţă de sfinţi a fost întotdeauna un semn al adevăratei convertiri. Cei care nu fac nimic pentru Christos sau biserica Sa nu oferă dovada unei inimi „deschise”. Doamne, dă-mi o inimă întotdeauna deschisă.
IZVOARE IN DEŞERT
Dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.
(2 Corinteni 1:6-7)
Există oameni în cercul tău de prieteni la care mergi în mod natural când treci prin încercări şi necazuri – oameni care întotdeauna par să spună exact cuvintele potrivite şi care îţi dau tocmai sfatul pe care îl doreai atât de mult? Dacă da, poate nu realizezi ce preţ mare au plătit ca să devină atât de pricepuţi la legarea rănilor tale deschise şi la ştergerea lacrimilor tale. Şi totuşi dacă ar fi să cercetezi trecutul lor, ai afla că au suferit mai mult decât marea majoritate a oamenilor.Ei au urmărit firul de argint de care atârna lampa vieţii lor deşirându-se încet. Au văzut vasul de aur al bucuriei spart la picioarele lor, şi conţinutul lui risipit. Au experimentat valuri furioase, recolte veştejite, şi întuneric ziua în amiaza mare, dar toate acestea au fost necesare ca să-i transforme în infirmiere, medici şi slujitori ai altora.Cutiile cu mirodenii din Orient pot fi o povară pentru vapor şi vin încet, dar odată ce sosesc aerul se umple de mirosul lor plăcut. În acelaşi fel, suferinţa este chinuitoare şi greu de suportat, dar imediat dedesubtul ei se ascunde disciplina, cunoaşterea şi posibilităţi nelimitate. Fiecare din acestea nu doar ne întăresc şi ne maturizează, dar totodată ne echipează ca să-i ajutăm pe alţii. Aşa că nu te îngrijora şi nu strânge din dinţi, aşteptând pur şi simplu cu o hotărâre încăpăţânată să treacă suferinţa. Mai degrabă, fii hotărât să obţii tot ce poţi din ea, atât pentru tine cât şi pentru binele celor din jurul tău, după voia lui Dumnezeu.
Odată am auzit o cântare dulce,
Care umplea aerul dimineţii,
Răsunând în desăvârşirea ei binecuvântată,
Ca o rugăciune tandră şi stăruitoare;
Şi am căutat să găsesc cântăreţul,
De unde lua naştere minunata cântare;
Şi am găsit o pasăre, grav rănită,
Străpunsă de un spin crud.
Am văzut un suflet întristat,
În timp ce-şi strângea aripile cu durere,
Dăruind speranţă, şi bucurie şi fericire
Care să binecuvânteze o lume înlăcrimată
Şi am ştiut că o viaţă plină de bunătate,
S-a născut din durere şi necaz,
Şi că un suflet lovit cânta,
Cu inima străpunsă de un spin.
Ţi s-a spus de Cineva care te-a iubit,
De un Mântuitor răstignit,
Ţi s-a spus de cuiele care L-au pironit,
Şi de o suliţă care I-a străpuns coasta;
Ţi s-a spus de o biciuire crudă,
De un Mântuitor care a suferit batjocura,
Şi a murit pentru mântuirea ta,
Cu fruntea străpunsă de spini.
Tu „nu eşti mai presus de Învăţătorul tău”.
Vrei să cânţi un refren plăcut?
Şi harul Său va fi suficient,
Când inima ta va fi străpunsă de durere.
Vrei să trăieşti ca să-i binecuvântezi pe cei iubiţi de El,
Cu toate că viaţa ta este lovită şi sfâşiată,
Ca pasărea care cânta atât de dulce,
Cu inima străpunsă de un spin?
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Marcu. 8.22-38
La Betsaida, cetate despre care Domnul are de subliniat în special că era marcată de necredinţă (Matei 11.21), El împlineşte încă o minune, de data aceasta în favoarea unui orb. Pentru vindecarea lui este nevoie să intervină de două ori – în acelaşi fel, progresiv, în care venim şi noi, uneori, în lumina lui Dumnezeu (Psalmul 138.8; Filipeni 1.6).
Isus îi întreabă pe ucenici despre părerile care sunt în legătură cu El, după care le adresează lor întrebarea fundamentală: „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?” (v. 28). Oricare ar fi părerile altor oameni cu privire la Domnul Isus, eu trebuie să am despre El o părere personală, iar aceasta doar ca punct de plecare pe calea pe care El mă invită să-L urmez, calea lepădării de mine însumi şi a crucii unde eu sunt răstignit (mort) împreună cu El. Unele persoane aflate în încercare vorbesc despre crucea pe care trebuie s-o poarte sau despre «calvarul» pe care trebuie să-1 accepte cu resemnare, însă nu aceasta este ceea ce vrea Domnul să ne spună aici. El cere fiecărui credincios să ia de bunăvoie povara de dispreţ şi de suferinţă pe care lumea nu se reţine să i-o arunce cât timp el se arată că este credincios (Galateni 6.14). Domnul Isus accentuează cuvintele: pentru Mine”, deoarece ele conţin marele secret care-i permite creştinului să accepte să fie mort şi faţă de lume şi faţă de sine însuşi (v. 35; Romani 8.36).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Psalmul 66:1-12
MUZICĂ ATUNCI când BATE VÎNTUL
Am trecut prin foc și prin apă; dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug. Psalmul 66:12
Am citit despre un baron german care a întins în paralel mai multe fire de sârmă între cele două turnuri ale castelului. Făcând lucrul acesta, el a sperat să poată construi o uriașă harpă eoliană – un instrument muzical care scoate un sunet minunat atunci când aerul întretaie corzile ei.
La început nu a auzit nimic, fiindcă nu bătea vântul. Curând însă, a început să bată o briză ușoară și el a început să audă muzica stinsă a harpei. Dar sunetele cele mai armonioase nu s-au auzit până când puternicele și vijelioasele vânturi de iarnă nu au izbit în fire. Atunci o muzică glorioasă umplea spațiul dintre cele doua turnuri și valea de dedesubt. Cele mai frumoase sunete se nășteau pe timp de furtună.
Ceva similar se poate întâmpla și în viețile noastre. Deseori găsim că atunci când furtunile necazului și ale împotrivirii bat cel mai tare, noi beneficiem cel mai mult de harul și de îndurarea lui Dumnezeu. Dacă aceste dificultăți n-ar „lovi deloc în corzile” vieții noastre, Dumnezeu nu ar avea prilejul să ne arate biruința pe care numai El ne-o poate da.
Te-ai zbătut vreodată să înțelegi de ce ți se întâmpla lucruri rele? Te-ai săturat de furtunile vieții? Nu te mai zbate ci lasă-L pe Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri, să producă în viața ta calități asemănătoare cu cele pe care le-a avut Cristos. încercările și dificultățile te pot aduce la o stare de maturitate, iar vânturile de împotrivire creează muzică în viața ta prin care să-L slăvești pe Dumnezeu și care să fie o binecuvântare pentru alții. P.R.V.
De n-am fi cunoscut furtuna,
N-am fi știut nici pacea niciodată
Ce ne-o dă Isus întotdeauna
Și liniștea pe marea zbuciumată. Roberts
Cei care-L binecuvântează pe Dumnezeu în încercările lor vor fi binecuvântați de Dumnezeu prin ele.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, și le-a zis: Pace vouă! loan 20,19.
Ziua întâi a săptămânii, este ziua învierii Domnului, ziua în care s-a propovăduit lucrarea cea mare că moartea a fost biruită, căpetenia acestei lumi a fost judecată, fiecare credincios prin credință primește viața veșnică prin har. Era tot în această zi, cea dintâi a săptămânii, când Domnul S-a apropiat de cei doi ucenici care au mers spre Emaus și le-a deschis Scripturile. Pe când se înnoptase, la invitația lor El a intrat la ei și L-au recunoscut la frângerea pâini (Luca 24). În seara aceleiași zile pe când ucenicii erau adunați, Isus a stat în mijlocul lor și i-a salutat cu pacea pe care El a făcut-o pentru ei și le-a însuflat Duhul vieții. După o săptămână, în ziua întâi a săptămânii Îl găsim pe Isus iarăși în mijlocul ucenicilor. El îl convinge pe Toma de învierea Sa (loan 20). Era tot ziua întâi a săptămânii când ucenicii au fost laolaltă și Duhul Sfânt S-a coborât ca să locuiască și să fie în mijlocul lor totdeauna (Fapte 2). În prima zi a săptămânii primii creștini se adunau ca să frângă pâinea (Fapte 20).
In felul acesta prima zi a săptămânii este foarte importantă și sfântă, aceasta înseamnă că e pusă deoparte prin învierea glorioasă a Domnului, prin binecuvântata Sa prezență în mijlocul alor Săi, prin coborârea sfântă a Duhului Sfânt și prin strângerea laolaltă a apostolilor și a primilor creștini special pentru frângerea pâinii.Oare e greu de înțeles prin aceste câteva exemple ale Sfintei Scripturi cum și în ce fel trebuie să se preocupe creștinii duminica?”Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, când ați ieșit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo.”
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă. Ieremia 10.23
Cândva am stat de vorbă cu un bărbat, care era bine văzut în ochii semenilor săi, și l-am întrebat: „Ați avut o întâlnire personală cu Mântuitorul?”. La această întrebare, acel bărbat mi-a răspuns: „Eu am trăit o viață așa de rea, încât nu cred că Dumnezeu vrea să mai știe ceva de mine”. – „Domnule, Dumnezeu vă iubește în ciuda vieții dumneavoastră rele despre care vorbiți. Dumnezeu are un plan măreț pentru viața dumneavoastră.” – „Dacă ai ști ce viață am trăit eu, n-ai mai spune că Dumnezeu mă iubește. Am făcut o mulțime de rele.” – „Indiferent de trecut, Hristos a murit pe cruce pentru toți care se încred în El.” A urmat o pauză lungă, în care eu puteam doar să mă rog. Ce a lucrat Dumnezeu în inima acelui om mare în fața oamenilor, dar un păcătos în fața Creatorului, am văzut peste câteva minute. „Dacă Hristos mă primește așa cum sunt, atunci doresc să devin un creștin adevărat”, a spus acel bărbat.
Mulți oameni spun ca și acel bărbat că sunt prea păcătoși pentru a fi mântuiți. Este bine să știe toți că Hristos a murit pe cruce pentru marii păcătoși, dar și pentru drepții închipuiți. Dacă recunoști că te afli în una dintre aceste două categorii de oameni, vino la Mântuitorul așa cum ești!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„Creşteţi, înmulţiţi-vă…” (Geneza 1:28)
Dumnezeu i-a adresat lui Adam acest îndemn: „Creşteţi și înmulţiţi-vă”. Cu alte cuvinte: „Descoperă scopul pentru care te-am creat și dedică-te acestui scop în întregime!” Te-ai uitat vreodată la un mare jucător de golf, la nivelul său de concentrare, la grația cu care lovește mingea albă și o trimite pe deasupra terenului verde? Asta este menirea lui. El o știe și își găsește plăcere în acest lucru. Oamenii care își împlinesc chemarea radiază de bucurie și manifestă o legătură cu darul lor, legătură care întrece faima. Majoritatea dintre ei pur și simplu au găsit o modalitate de a fi plătiți pentru ceva ce le place să facă. Banii nu pot înlocui niciodată scopul. Când descoperi lucrul pe care l-ai face bucuros în mod gratuit – se prea poate să-ți fi găsit chemarea.
Tu ai fost creat după chipul lui Dumnezeu, având imboldul lăuntric de a crea. Asta nu înseamnă că trebuie să fii artist din fire pentru a-ți găsi scopul vieții. Dar toți aceia care sunt conștienți de chemarea lor sunt pe cale de a aduce la viață sau în realitate ceva deosebit. Poate pare firesc faptul că artiștii, compozitorii și poeții își împlinesc visele. Dar la fel este cu fiecare dintre noi care descoperă cine este și răspunde acelei chemări prin darurile sale unice.
Poate ești chemat să începi o afacere, să inventezi un dispozitiv tehnic care îi va sluji pe alții, să descoperi un tratament pentru o anumită boală sau să descoperi noi sisteme de eficiență la locul de muncă. Poate spui: „Dar dacă încerc și nu reușesc?” Adevăratul ratat este cel care nu încearcă niciodată să zboare cu aripile pe care i le-a dat Dumnezeu.
Așadar, curaj: lucrează ca să-ți împlinești chemarea!
Mana Zilnica 