Categorie: Scripturile In Fiecare Zi

  • 14 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    El I-a spus: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și la închisoare și la moarte”.
    Luca 22.33

    Simon Petru – Căderea sa

    Domnul îi avertizase pe ucenici că aveau să fie cernuți de Satan (Luca 22.31). Petru fusese menționat în mod special de Hristos, căci el era ca un lider al ucenicilor, iar Dumnezeu avea lucruri mari de făcut prin el. Însă, din cauza încrederii în sine, el a eșuat în a lua seama la atenționarea Domnului Isus. Cele două cuvinte ale lui Simon Petru, „sunt gata”, reprezintă cheia pentru înțelegerea căderii care a urmat. Aceste cuvinte au venit imediat după ce Domnul îl atenționase că Satan dorea să-l cearnă și au condus la căderea sa.

    Simon Petru Îl iubea cu adevărat pe Domnul Isus și cuvintele lui au fost sincere, însă nu avea nicio idee despre slăbiciunea cărnii sale. Trebuia să învețe că în el, adică în carnea lui, nu locuiește nimic bun. Dacă ne lăudăm cu puterea noastră, chiar și cu cea spirituală, și dacă ne încredem în dragostea noastră sau în credincioșia noastră față de Domnul, vom cădea cu siguranță. Apostolul Pavel le-a scris corintenilor, care erau mândri din punct de vedere spiritual și plini de încredere în ei înșiși: „Cel care gândește că stă în picioare să fie atent să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). Puterea care se gândește că este puternică este în realitate slăbiciune, iar slăbiciunea care se știe slabă este putere. Dacă cheia căderii lui Petru au fost cuvintele „sunt gata”, cheia pentru păzirea noastră sunt cuvintele Domnului: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită; duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere” (Matei 26.41).

    Fără puterea divină nu putem birui puterea lui Satan și nici păcatul. Dacă ne încredem în carne, vom fi cernuți. Petru a trebuit să învețe că nu putea fi susținut de carne în fața morții; însă, cu toate că a căzut, credința lui nu a slăbit – rugăciunea lui Hristos pentru el a primit răspuns (versetul 32). Să ne încredințăm în brațele Celui care poate să ne păzească de orice cădere (Iuda 24)!

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    … Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
    Iacov 5.16

    Rugăciunea pentru lucruri mici

    În timpul iernii anului 1940, soțul Josephinei Knutz, un zugrav și lucrător de produse textile, a rămas temporar fără lucru. Era un timp deosebit de greu pentru familie, literalmente ei rămânând fără niciun ban. Fiica lor, Rahel, era în convalescență după ce avusese pneumonie. Pentru că era foarte slăbită, doctorul i-a prescris ca în fiecare zi să mănânce un ou fiert. Pentru această familie fără niciun venit, și acest lucru, neînsemnat pentru unii, era imposibil. „De ce nu te rogi pentru un ou pe zi?”, i-a sugerat cineva. Ei mergeau cu regularitate la biserică, dar ideea de a se ruga pentru nevoile lor actuale era ceva ce nu luaseră încă în considerare. Josephine n-a mai pierdut timpul. Plecându-se pe genunchi a cerut, ca Dumnezeu să-i pregătească un ou în fiecare zi pentru fiica ei. Mai târziu în dimineața aceea, Josephine a auzit o cotcodăceală venind din spatele grădinii. De sub niște crengi a apărut o găină. Când s-a uitat sub crengi a găsit un ou. Și lucrurile s-au repetat până când fiica s-a însănătoșit. Dumnezeu a răspuns la rugăciune.

    Rugăciunea nu este un fel de hocus-pocus. Rugăciunea este o vorbire sinceră a credinței cu Dumnezeu. Și întotdeauna, rugăciunea credinței primește un rezultat după voia lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREAVORBEI (2)

    „Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte” (Psalmul 49:3)

         Biblia spune că trebuie să fii înțelept în ceea ce spui. Asta înseamnă că scopul tău în conversație trebuie să fie întotdeauna acela de a aduce la lumină tot ce e mai bun în oameni, nu să-i denigrezi sau să-i reduci la tăcere. O comunicare bună duce la relații de prietenie, așa că, trebuie să fii concis atunci când te referi la limitările tale personale, la convingerile, valorile și dorințele tale. Este posibil ca mai multe probleme să fie uitate decât rezolvate, însă relațiile sănătoase necesită uneori o confruntare sănătoasă. Și există un moment potrivit și o cale potrivită de-a o face.

    Când ai de-a face cu o situație dificilă, roagă-te și crede acest verset: „Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte …”

    Cuvintele tale sunt un vehicul prin care sunt redate gândurile tale, iar limba ta este șoferul. Dacă nu vrei să ajungi pe un drum greșit sau să eșuezi, roagă-te: „Doamne, dă-mi cuvinte înțelepte. Ajută-mă să spun ceea ce trebuie, așa cum trebuie și la momentul care trebuie.”

    Duhul Sfânt este un instructor foarte bun! El te va călăuzi, te va instrui și va lucra în viața ta până când ajungi pe drumul bun. El te va ajuta să crești în har până ajungi la maturitatea de a putea spune: „Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa” (Proverbe 8:8-9).

    Când poți spune lucrul acesta, știi că ai făcut progrese.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 11:1-18

    Să nu judecăm niciodată după aparenţe, nici după împrejurările pe care nu le cunoaştem decât parţial!

    Un creştin care ne-a surprins prin comportamentul său se poate totuşi să fi acţionat în ascultare de Domnul. Aşa era cu Petru atunci când intrase la Corneliu şi mâncase cu el. Aceste detalii erau tot ce voiseră să reţină cei din circumcizie (v. 2), deşi în casă se petrecuseră evenimente extraordinare, pe care apostolul le va relata acum.

    Mântuirea naţiunilor fusese vestită încă din Vechiul Testament (de exemplu, Isaia 49:6; 65:1). Petru însuşi făcuse referire la aceasta în prima lui cuvântare (cap. 2:21,39). Cu toate acestea, pentru a înlătura prejudecăţile fraţilor de la Ierusalim, trebuiau dovezi categorice. Ele le sunt aduse prin această istorisire a lui Petru, confirmată de alţi şase martori care l-au însoţit. Aflând cum a fost luminat apostolul şi condus la Corneliu şi mai ales cum Duhul Sfânt a coborât peste cei dintre naţiuni, toţi recunosc voia lui Dumnezeu şi Îi dau glorie. Să ne bucurăm de această favoare care s-a extins până la noi şi, dacă nu am făcut-o până acum, să ne grăbim să primim şi noi pocăinţa spre viaţă (v. 18).

  • 13 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei, nici de toată mulțimea care este cu el; pentru că mai mulți sunt cu noi decât cu el! Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să lupte luptele noastre.
    2 Cronici 32.7,8

    Acesta era un timp de mare încercare pentru poporul lui Dumnezeu. Sanherib, cu oastea lui numeroasă, începuse să asedieze Ierusalimul. Apărătorii cetății, omenește vorbind, nu puteau face față armatei superioare a asirienilor, însă Ezechia i-a îmbărbătat, în spiritul cuvintelor din Psalmul 46.1,2: „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar răsturna pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor”. Aceste cuvinte au fost adevărate pentru ei și sunt la fel de adevărate și pentru noi, creștinii.

    Cum stau lucrurile cu noi? Poate că umblăm pe un drum plin de dificultăți, care parcă nu se mai termină, iar paharul nostru pare extrem de amar. Să fim încurajați de faptul că același Dumnezeu care a spulberat armata imensă a asirienilor, în zilele lui Ezechia, Își are ochii îndreptați asupra noastră. El ne va izbăvi cu siguranță, chiar dacă nu într-un mod la fel de miraculos cum a făcut-o atunci (2 Cronici 32.21).

    Nu suntem întotdeauna scutiți de luptă și poate simțim că nu mai putem rezista mult, însă promisiunile lui Dumnezeu rămân sigure! Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci același Dumnezeu care i-a iubit și care i-a izbăvit pe iudei în acea zi de încercare Își are ochii asupra noastră și ne spune: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46.10). Încercarea poate fi grea, însă putem fi liniștiți chiar și în cele mai dificile timpuri, știind că „Domnul Oștirilor este cu noi” (Psalmul 46.11). Cel care domnește peste tot pământul este Acela care ne însoțește în orice necaz al nostru.

    S J Faulkner

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană.
    Proverbe 20.11

    Trei mame – trei copii

    Într-un sat, trei femei au venit la o fântână după apă. În apropiere era și un bătrân care auzea cum cele trei femei își lăudau copiii. „Fiul meu este așa de inteligent, încât îi lasă în urmă pe toți ceilalți”, zise prima femeie. „Fiul meu”, zise a doua femeie, „cântă așa de frumos, ca o privighetoare”. — „Dar tu nu-ți lauzi copilul?”, o întrebă una dintre cele două femei. „Fiul meu nu are nimic deosebit în el; nu l-aș putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obișnuit ca toți ceilalți.”

    Femeile își umplură gălețile și plecară spre casă. Bătrânul merse încet după ele. Gălețile fiind grele, femeile făceau din loc în loc câte o pauză. Deodată apărură copiii în întâmpinarea mamelor. Primul făcu o săritură și merse pe mâini câțiva pași. Mama a zis: „Ce băiat deștept!”. Al doilea începu să cânte ca o privighetoare și femeile îl ascultară cu entuziasm. Al treilea copil veni repede la mama sa, îi luă găleata din mână și plecă spre casă. Atunci, femeile îl întrebară pe bătrân: „Ce spui despre fiii noștri?”. — „Unde sunt fiii voștri?”, zise bătrânul. „Eu văd numai un singur fiu.”

    Învățătura acestei întâmplări este simplă; să luăm seama la ea cu luare aminte!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREAVORBEI (1)

    „Să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)

         Un poet anonim a scris: „Un cuvânt pripit poate aprinde o ceartă; o vorbă tăioasă poate distruge o viață. O vorbă amară poate insufla ură; un cuvânt brutal poate nimici și ucide. O vorbă bună poate netezi cărarea; un cuvânt plin de bucurie poate lumina ziua. Un cuvânt spus la timp poate micșora stresul; un cuvânt plin de dragoste poate vindeca și poate aduce binecuvântare.”

    Biblia spune: „Limba nici un om n-o poate îmblânzi” (Iacov 3:8). „Dacă nu se poate îmblânzi”, spui tu „cum pot eu s-o îmblânzesc?” Făcând o pauză înainte de a vorbi, cultivându-ți sensibilitatea față de călăuzirea Duhului Sfânt din tine și primind din puterea Sa. Aducându-ți aminte că odată ce o vorbă ți-a ieșit de pe buze, ea nu mai poate fi luată înapoi și că toate părerile de rău din lume nu pot schimba lucrul acesta.

    Psalmistul, care în mod evident a făcut greșeala de a vorbi înainte de a asculta, a scris: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii.” În Biblie, abținerea de la mâncare o perioadă de timp se numește „post”.

    Postul are un efect spiritual de curățire. Prin post, ne apropiem de Dumnezeu, ne întărim și devenim mai iscusiți. Iată, deci, o idee pentru tine: Cum ar fi să ții post de la vorbire în următoarele treizeci de zile? Cel puțin parțial. Isaia a spus: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4).

    Așa că, nu-i da voie limbii să te conducă și cere întotdeauna călăuzirea Duhului Sfânt peste vorbele tale.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 10:25-48

    Dumnezeu foloseşte mijloace diferite pentru a aduce sufletele la a-L cunoaşte pe El; convertirea etiopianului (cap. 8), a lui Saul (cap. 9) şi a lui Corneliu (cap. 10) nu se aseamănă deloc între ele. În aceşti trei oameni îi putem recunoaşte pe descendenţii celor trei fii ai lui Noe: din Ham, popoarele africane şi asiatice; din Sem, Israel şi unele popoare orientale, iar din Iafet, naţiunile Nordului şi ale Occidentului. Oricine crede în Isus Hristos primeşte iertarea păcatelor: acesta este de acum înainte mesajul universal, adresat către orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune (v. 43; Apocalipsa 5:9). În persoana lui Corneliu, cei de departe (Efeseni 2:17) aud deci, la rândul lor, Evanghelia păcii prin Isus Hristos (v. 36; cap. 2:39; Efeseni 2:17).

    Ce glorioase vizite, într-adevăr, pentru această casă până atunci păgână! Un înger (v. 3); Petru şi fraţii care-l însoţesc, aducând mesajul evangheliei; de asemenea, şi mai presus de toate, Duhul Sfânt care tocmai îşi va pune pecetea pe aceşti noi convertiţi, mărturisind credinţa şi calitatea lor de copii ai lui Dumnezeu! Cum să nu fie recunoscută prin acest semn public voia harului lui Dumnezeu?

    Petru nu poate decât să o confirme prin semnul botezului creştin (v. 48).

  • 12 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Preaiubiților, vă îndemn, ca străini și călători, să vă feriți de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului.
    1 Petru 2.11

    Remarcați că Petru nu spune „vă poruncesc”, ci „vă îndemn”, căutând astfel un răspuns de bunăvoie din inimile noastre. Apoi, el se adresează celor credincioși, numindu-i „străini și călători”. După ce au fost mântuiți și au primit o moștenire în cer, ei sunt numiți „străini” fiindcă nu mai aparțin acestei lumi. Dumnezeu le-a dat o nădejde cerească și un cămin ceresc, așa că aici ei sunt doar „călători”.

    Lumea nu este casa noastră – este foarte important să înțelegem bine acest lucru. Omul nemântuit se simte acasă în această lume, iar dacă ar fi dus în cer, ar vrea să plece de acolo numaidecât.

    Pentru creștini, lucrurile stau exact invers. Ei sunt străini aici; casa lor este în cer și ei abia așteaptă să ajungă acolo. Șederea lor aici este doar temporară.

    Petru ne îndeamnă să ne ferim de poftele carnale. De ce? Fiindcă ele se războiesc cu sufletul. Este important să facem diferența dintre nevoile trupești și poftele carnale. Trupul are nevoie de hrană și de băutură, însă îmbuibarea și beția înseamnă împlinirea poftelor carnale. Căsătoria este o legătură onorabilă, însă curvia și adulterul sunt pofte carnale în care oamenii se complac (Evrei 13.4). Viețile unor credincioși au fost distruse din cauză că aceștia s-au jucat cu poftele carnale. Viața Domnului Isus a fost fără pată, și acesta este standardul după care trebuie să trăiască toți cei credincioși. Felul nostru de viețuire ar trebui să fie de așa fel încât să nu existe nimic de care să fim acuzați pe drept.

    S Labelle

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    … niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu … care ne învață mai mult decât pe dobitoacele pământului și ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”.
    Iov 35.10-11

    Avertizare

    În întâmplarea de ieri l-am văzut pe proprietarul hotelului refuzând să plece din fața pericolului. A fost necredință sau încăpățânare? Credem că amândouă.

    Tot așa stau lucrurile și în domeniul spiritual. Dumnezeu avertizează pe orice suflet prin Cuvântul Său de pericolul pierzării veșnice. Câți iau seama? Ce prăbușire va fi pentru sufletul care s-a încăpățânat să asculte chemarea Domnului! Din cauza necredinței, acel suflet se va scufunda sub valurile judecății, cu toate că a avut, probabil, o formă de religie construită pe nisipul propriilor gânduri. Nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu! El vrea realitatea credinței în viața noastră. Nu putem să fim și „da”, și „nu”! Dumnezeu vrea să ne avertizeze chiar acum, prin aceste rânduri, că este un mare pericol să auzim și să nu împlinim Cuvântul Său.

    Să nu disprețuim avertizările lui Dumnezeu! În curând, acest timp de har se va termina. Cataclismele, nenorocirile nu sunt nimic în comparație cu groaznicele judecăți, care se vor abate asupra celor care au refuzat dragostea adevărului mântuirii prin credința în Hristos. Astăzi, mântuirea se mai poate primi.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    APROPIE-TE DE DUMNEZEU SI RĂMÂI APROAPE DE EL

    „Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12)

         Scriind despre greșelile pe care unii oameni ai lui Dumnezeu le-au săvârșit în trecut, apostolul Pavel a așternut pe hârtie următoarele cuvinte: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (v. 11-13).

    Aici Pavel se adresează celor două categorii de oameni care sunt în special expuși riscului:

    1) Cei ce au impresia că nu pot cădea. „Tu nu ești scutit. Ai putea fi trântit la pământ la fel de ușor ca oricine altcineva. Uită de încrederea în sine; e zadarnică. Cultivă încrederea în Dumnezeu.”

    2) Cei ce cred că nu se vor mai putea ridica niciodată. „Dumnezeu nu te va abandona niciodată; El nu te va lăsa niciodată să fii împins dincolo de limitele tale; El va fi întotdeauna gata să te ajute s-o scoți la capăt.” Nu-i așa că e o veste nemaipomenită?

    Dumnezeu nu numai că-ți înțelege zbaterea, dar El îți promite și o strategie de scăpare: o cale prin care să depășești situația. Așadar, iată cuvântul pentru tine astăzi: Apropie-te de Dumnezeu și rămâi acolo!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 10:1-24

    Acest capitol are o importanţă deosebită pentru noi, care aparţinem naţiunilor. Întradevăr, vedem aici cum Petru le deschide naţiunilor porţile Împărăţiei cerurilor (Matei 16.19). Trebuie remarcat cu câtă grijă şi cu cât har ia pregătit Dumnezeu pe de o parte pe slujitorul Lui, iar pe de altă parte pe Corneliu, pentru întâlnirea care avea să aibă consecinţe atât de binecuvântate pentru Corneliu, ca şi pentru noi. Revelaţia de la Dumnezeu îi găseşte şi pe unul şi pe celălalt în aceeaşi fericită ocupaţie: rugăciunea. Reţinerile lui Petru de a mânca însă din conţinutul acelei mari pânze coborâte din cer ne ajută să înţelegem câte prejudecăţi iudaice erau înrădăcinate chiar şi în ucenici şi cât de superior se credea un israelit faţă de un păgân. Prin această viziune, Dumnezeu voia săi spună slujitorului Său să nu mai facă discriminare între un popor „curat“ şi naţiuni necurate. Toţi, iudei şi naţiuni, sunt păcătoşi întinaţi „închişi în necredinţă (sau în neascultare)“ pentru a deveni obiecte ale aceleiaşi îndurări (Romani 10.12; 11.3032). Să ne păzească Dumnezeu de a fi părtinitori (v. 34), considerândui pe unii ca fiind mai puţin vrednici decât alţii să primească evanghelia! Noi nu avem de ales, ci de ascultat.

  • 11 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și preotul Ezra s-a ridicat și le-a zis: „Ați lucrat cu necredincioșie și ați luat soții străine, ca să măriți vina lui Israel. Și acum faceți o mărturisire Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți plăcerea Lui și despărțiți-vă de popoarele țării și de soțiile străine”. Și toată adunarea a răspuns și a zis cu glas tare: „Cum ai zis, așa trebuie să facem”.
    Ezra 10.10-12

    După captivitatea babiloniană – Căsătorii interzise

    Cei care erau cercetați cu privire la faptul că se căsătoriseră cu femei străine l-au îndemnat pe Ezra să acționeze. Acesta, după ce a plâns și a postit, a cerut ca poporul să se adune la Ierusalim. Poporul s-a adunat și stătea tremurând din pricina unei ploi torențiale. Ezra i-a îndemnat pe toți să-și mărturisească păcatul înaintea Domnului și să se despartă de femeile străine. Ei au fost de acord să facă așa, însă au cerut ca acest lucru să se facă în rânduială, căci erau mulți care se făcuseră vinovați de acest păcat.

    După aproape trei luni, această lucrare s-a încheiat. Preoții care fuseseră vinovați au adus un berbec ca jertfă pentru vină. Cei aflați într-o poziție de responsabilitate spirituală astăzi sunt și ei răspunzători într-un fel special de a duce o viață exemplară de sfințenie. Însă oameni din orice categorie se făcuseră vinovați de astfel de asocieri păcătoase. Numele lor au fost lăsate scrise pentru noi în Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre ei aveau copii rezultați din astfel de căsătorii. Ce despărțiri triste!

    Dumnezeu urăște divorțul, după cum citim în Maleahi 2.16. Divorțul fusese permis în lege din pricina împietririi inimii israeliților, însă ceea ce a înjugat Dumnezeu omul nu trebuia să despartă (Matei 19.3-9). Creștinii nu trebuie să se căsătorească cu necredincioși, iar unde există deja un jug nepotrivit, credincioșii nu trebuie să-și părăsească partenerii necredincioși, dacă aceștia doresc să trăiască în continuare cu ei.

    E P Vedder, Jr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
    Psalmul 32.9

    Avertizare

    De mai mult de o sută de ani, muntele vulcanic Saint Helens din SUA se înălța maiestuos la peste 2.500 de metri. La poalele lui, viața decurgea normal. Vilele splendide din mijlocul imenselor proprietăți rivalizau în lux și confort. În martie 1980, vulcanul adormit manifestă o activitate alarmantă. Câteva mici explozii creară o mulțime de cratere. Sosiți în mare grabă la fața locului, specialiștii găsiră semnele unei puternice erupții de lavă, preludiu al unei foarte importante explozii. A fost dat semnalul de evacuare a populației pe o distanță de 30 de kilometri. Dar proprietarul unui hotel de pe malul lacului refuză să plece, ignorând iminentul pericol. La 18 mai, o puternică explozie dislocă o culme a muntelui, provocând o gigantică avalanșă de stânci, gheață și apă, care devastă panta cu o viteză de 250 km/oră. Lacul a fost traversat de la un capăt la altul, iar din splendidul hotel nu s-a mai găsit nimic.

    Amintirea acestei întâmplări ne face să ne gândim cât de împotrivitoare este inima omenească la multele avertizări care se fac mereu. Adesea, oamenii se comportă ca un cal sau ca un catâr. Este o realitate tristă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CERUL (3)

    „El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11)

         De ce mor de foame mii de copii în fiecare zi, în timp ce în fiecare seară cele mai bogate națiuni ale lumii aruncă la gunoi mâncarea care ar fi suficientă pentru a-i hrăni pe acești copii? În cei 3.500 de ani de civilizație, numai 268 s-au scurs fără să izbucnească vreun război undeva pe glob. Cu toate acestea, în aceeași perioadă s-au semnat 8.000 de tratate de pace. De ce este atât de mică distanța dintre datele calendaristice de pe o piatră funerară? Ceva ne spune că nu e bine, nu e corect, nu e drept. Aici nu suntem acasă. Cine a pus aceste gânduri în mintea noastră? Biblia spune: „El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei.” În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, viața ta de pe pământ e numai începutul. E prima literă din prima propoziție, din primul capitol, din marea povestire, pe care o scrie Dumnezeu. Noi suntem ca porumbeii călători: Avem un detector înnăscut al căminului nostru. Suntem legați de cer și tânjim să ajungem acolo. Asta nu înseamnă că te concentrezi atât de tare asupra cerului încât nu mai ești de nici un folos aici pe pământ. Dacă vrei să auzi „bine, rob bun și credincios” (Matei 25:21) trebuie să fii un  slujitor bun și credincios al lui Dumnezeu, în fiecare zi, aici pe pământ. Dar mandatul tău este acesta: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33). În planul Său, totul se reduce la Împărat și Împărăția Sa. El a scris versetul: „ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:10). Biblia se încheie cu aceste cuvinte: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20). Cum poți ajunge în cer? Punându-ți încrederea în Domnul Isus Hristos.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 9:23-43

    Odată convertit, Saul şi începe să predice Numele pe careL combătuse atât de mult până atunci (v. 20). Cu toate acestea, îi vor fi necesari încă mulţi ani de pregătire în vederea lucrării care va fi a lui, potrivit versetului 15. Tineri credincioşi, nu aşteptaţi să aveţi multe cunoştinţe, pentru a le vorbi altora despre Domnul Isus! În acelaşi timp însă, nu vă gândiţi că este de ajuns doar să fiţi mântuiţi, pentru a putea întreprinde imediat o lucrare, nu contează care! Pavel a avut nevoie de un timp de retragere în Arabia (Galateni 1.17), apoi de o nouă perioadă de anonimat la Tars (Fapte 9.30; 11.25), înainte de a fi chemat să ducă evanghelia la naţiuni împreună cu Barnaba. Abia după paisprezece ani de la convertirea lui, ceilalţi apostoli îi dau „mâna dreaptă a comuniunii“ (Galateni 2.9) pentru lucrarea printre naţiuni.

    Patru frumoase trăsături îşi pun amprenta peste adunări în acest timp de început: pacea, zidirea, o teamă sfântă, precum şi creşterea făcută prin acţiunea divinului Mângâietor (v. 31). Duhul Sfânt este întotdeauna cu noi pentru a ne face să purtăm şi noi marca acestor caractere.

    Capitolul se încheie cu vindecarea lui Enea şi cu învierea Dorcăi: două minuni, făcute prin Petru, care sunt mijlocul de a aduce suflete la Domnul şi de ai face pe ucenici să se bucure de mângâierea Duhului Sfânt.

  • 10 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Centurionul, care stătea în fața Lui, când a văzut că Și-a dat duhul strigând astfel, a spus: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”.
    Marcu 15.39

    Centurionul roman nu era dintre cei care Îl urmau pe Domnul Isus și nu-L cunoscuse mai înainte, însă, de îndată ce Domnul a scos acel strigăt biruitor și Și-a dat duhul, lumina a pătruns în sufletul acelui păgân, iar el și-a plecat inima înaintea Celui răstignit, exclamând: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”. Rațiunea omenească ar fi putut spune: «Acești conducători ai iudeilor știu ei mai bine de ce L-au condamnat. Iar dacă ar fi cu adevărat cine susține că este, ar coborî de pe cruce».

    Dacă centurionul ar fi judecat așa, s-ar fi întors acasă tot păgân, însă credința a fost cea care i-a călăuzit gândurile, nu raționamentele omenești. Satan credea că a orbit ochii tuturor față de gloria Domnului și că a închis orice gură care ar fi putut da mărturie pentru El, însă omul care a condus execuția a văzut cine era Domnul și a vorbit. Moartea Domnului, care, pentru preoți și pentru farisei era o dovadă că El nu era ceea ce pretindea că este, a fost pentru centurion revelația adevărului.

    Acesta este punctul în care își are începutul adevărata credință. Trebuie să începem cu Hristos crucificat, altfel nu poate exista o credință adevărată. Rațiunea oarbă nu acceptă crucea, însă credința mărturisește că Isus, care a murit acolo, este Fiul lui Dumnezeu și că lucrarea de la cruce este revelația dragostei lui Dumnezeu față de oameni și singura cale prin care ei pot fi aduși la Dumnezeu. Centurionul a plecat de la cruce cu o lumină pe care nimeni nu o putea stinge, fiindcă era bazată pe o credință reală în Fiul lui Dumnezeu.

    J T Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui …
    Isaia 53.4

    Purtătorul suferințelor noastre

    Pe acest pământ, Domnul Isus a purtat durerile noastre: a tămăduit pe cei cu inima zdrobită, a eliberat pe oameni de sub robia păcatului și de sub jugul greu al ticăloșiei diavolului, a vindecat orbirea spirituală și trupească. Mulțimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Domnul Isus a fost marele și unicul Purtător al suferințelor oamenilor. Un sutaș s-a apropiat de Isus pentru a-L ruga cu privire la robul său, care zăcea slăbănog și se chinuia cumplit. Sutașul acela s-a văzut așa de nevrednic, încât nu a putut să accepte venirea Domnului în casa sa, dar a avut credință că un singur cuvânt al Său va rezolva toată nenorocirea. Și așa a fost.

    În altă împrejurare, Mântuitorul a văzut un orb din naștere. Ca să arate lucrarea lui Dumnezeu și faptul că Isus Hristos este Lumina lumii, El S-a oprit și l-a scăpat pe acel orb de suferința lui. Fariseii au spus: „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”. Ei aveau dreptate cu această afirmație, căci numai în vremea aceea venise pe pământ marele Purtător al suferințelor. Să ne bucurăm de astfel de lucrări ale Domnului, care arată atotputernicia Sa, dar și bunăvoința Lui pentru fiii oamenilor, iar prin credință să fim beneficiarii acestor binecuvântări!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CERUL (2)

    „Să umblaţi după lucrurile de sus” (Coloseni 3:1)

         Acum cinci sute de ani, marinarii se temeau de orizont, crezând că dacă navighezi prea departe, cazi de pe marginea pământului. Iar ei erau foarte serioși; într-atât încât au ridicat un monument la Strâmtoarea Gibraltar pentru a comemora această idee. În punctul ei cel mai îngust, spaniolii au ridicat un reper din piatră cu următoarea inscripție în limba latină: „Ne plus ultra” care înseamnă „mai departe nu se poate”. Apoi, în 1492, a venit Cristofor Columb și le-a răsturnat teoria. Descoperirea unor noi lumi și a unor noi orizonturi a schimbat gândirea tuturor. Spania a recunoscut lucrul acesta pe moneda sa națională, care a ajuns să poarte inscripția:   „Plus ultra – Mai departe”.

    Ți-ai pus cumva limite în gândirea ta? Regreți că ți-ai pierdut perioade din viață cu noțiuni și alergări nebunești? Ai impresia că cei mai buni ani din viața ta s-au dus? Nu e așa! Ai la dispoziție veșnicia pentru a trăi într-un trup ceresc de slavă care nu cunoaște limitări. Cele mai bune momente ale tale îți stau înainte, de partea cealaltă a mormântului. Așadar: „să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus” (v. 1-2). Apostolul Ioan a fost prizonier, înconjurat de mare pe mica insulă Patmos. Oriunde mergea, marea era acolo. Marea îl îngrădea. Îl mărginea și îl separa de cei dragi ai săi. Apoi Dumnezeu i-a descoperit slava cerului și el a scris: „marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1). Gata cu limitările – în cer vei fi în sfârșit liber.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 9:1-22

    Capitolul 8.3 menţiona un tânăr numit Saul ca fiind duşman deosebit de înverşunat al creştinilor. Potrivit propriilor cuvinte, el era „un hulitor şi un persecutor şi un batjocoritor“, pe scurt, cel dintâi dintre păcătoşi (1 Timotei 1.13,15). Puterea lui Dumnezeu însă îi va smulge lui Satan unul dintre cele mai bune instrumente şil va înrola în propriul Său serviciu. Nemulţuminduse cu ai chinui doar pe creştinii din Ierusalim, Saul, în furia şi în fanatismul său, împinge persecuţia până în cetăţile unde se întinsese lucrarea (comp. cu cap. 26.11). Iatăl că se îndreaptă spre Damasc, având în mână o împuternicire de la marele preot şi în inimă, o ură neîmblânzită împotriva ucenicilor lui Hristos. Dar, pe drum, în plină amiază, deodată este orbit de o lumină orbitoare, aruncat la pământ şi înţelege, ne imaginăm cu ce înfricoşare, că Cel carei vorbeşte de sus, din glorie, era acest Isus pe careL înfrunta în ucenicii Lui. Pentru că Domnul Se identifică cu iubiţii Lui răscumpăraţi; ei fac parte din El Însuşi!

    Saul este condus la Damasc, în timp ce în inima lui se împlineşte o lucrare profundă. Domnul îi dă lui Anania misiunea săl viziteze pe noul convertit, săi deschidă ochii şi săl boteze.

  • 9 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Eu L-am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu.
    Iosua 14.8

    Ce principiu plin de putere reprezintă credința! Ea curățește inima, lucrează prin dragoste și biruie lumea. Pe scurt, credința leagă inima, cu o putere vie, de Dumnezeu Însuși, iar acesta este secretul adevăratei măreții, al bunătății sfinte și al purității divine. Nu este de mirare deci că Petru o numește „o credință prețioasă”, fiindcă ea este, într-adevăr, mai scumpă decât ne putem imagina.

    Priviți cum a lucrat acest principiu plin de putere în viața lui Caleb! Ce rod binecuvântat a adus el! Caleb a putut realiza adevărul cuvintelor rostite sute de ani mai târziu: „Facă-ți-se după credința ta”. El a crezut că Dumnezeu putea să-i aducă în țară și că toate dificultățile și piedicile erau nimic înaintea credinței. Iar Dumnezeu, așa cum face El întotdeauna, a dat răspuns credinței lui. „Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.12).

    Cât de minunate sunt afirmațiile credinței! Cât de ziditoare și de încurajatoare! Cât de mult contrastează ele cu necredința întunecată, deprimantă și dezonorantă la adresa lui Dumnezeu! Caleb a fost tare în credință și I-a dat glorie lui Dumnezeu. Putem spune, cu toată siguranța, că, întrucât credința Îl onorează întotdeauna pe Dumnezeu, El Își găsește întotdeauna plăcerea în a o onora; și, de asemenea, suntem încredințați că, dacă cei ai Domnului s-ar încrede mai mult în Dumnezeu, dacă s-ar baza mai mult pe resursele Lui infinite, am fi martori ai unei stări cu totul diferite de cea pe care o vedem în jur. Domnul să facă să ne încredem mai mult în El, în credincioșia, în bunătatea și în puterea Lui! Atunci am putea să așteptăm rezultate mai glorioase pe câmpul evangheliei, mai mult zel, mai multă energie, mai mult devotament în Adunarea lui Dumnezeu și mai multe roade înmiresmate ale dreptății în viața celor credincioși.

    C H Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința sfinților este priceperea.
    Proverbe 9.10

    Cugetări

    Veghează asupra gândurilor tale, ele devin cuvinte; veghează asupra cuvintelor tale, ele devin fapte. Veghează asupra faptelor tale, ele devin obiceiuri; veghează asupra obiceiurilor, ele devin caracter. Veghează asupra caracterului, el devine destin.

    Bogăția pune așa mare stăpânire pe om, încât nu omul posedă bogăția, ci bogăția îl posedă pe om.

    Avarul este întotdeauna în lipsă.

    Nu tăceți când trebuie să mustrați și nu mustrați când trebuie să tăceți!

    Cuvintele rele aduc numai întristare. Caută deci ca vorbele tale să fie pentru cel ce le aude un balsam, o binecuvântare! Rostește cuvinte, pe care și îngerii să le poată asculta!

    Arătați-mi un om, care a trăit numai pentru el și care a fost mulțumit și fericit pe pământ!

    Dacă arunci cu pietre într-un pom fructifer, îți va răspunde cu fructele sale. Fiți și voi un plăcut pom fructifer, care, oricând este provocat, oferă ce are mai bun!

    Remediul nedreptăților suferite este uitarea.

    Cine invidiază pe alții pentru bogăția, frumusețea, puterea, noblețea, bucuria, fericirea și onorurile lor, acela suferă de o boală fără sfârșit.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CERUL (1)

    „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2)

         În această meditație dorim să accentuăm însemnătatea pe care o are fiecare zi: să te bucuri acolo unde ești, în drumul tău spre destinație. E un sfat bun de urmat. Însă, la urma urmelor, în calitatea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, dorința ta cea mai arzătoare nu trebuie să fie după cele ce sunt trecătoare, ci după cele ce sunt veșnice – patria ta cerească. Domnul Isus s descris-o în felul următor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

    Max Lucado scrie: „Călătoria către casă e plăcută, însă nu călătoria e scopul. O parte din acest mesaj l-am pregătit pe avion. Când m-am uitat în jurul meu la ceilalți pasageri, am văzut oameni satisfăcuți. Mulțumită cărților, pernelor, rebusurilor, ei își petreceau timpul într-un mod plăcut. Să presupunem că se aude următorul anunț: „Doamnelor și domnilor, aceasta este ultima voastră destinație. Nu veți ateriza niciodată; casa voastră este acest avion, deci bucurați-vă de călătorie.” Am năvăli cu toții spre cabina pilotului, căutând o pistă de aterizare. Nu ne-am mulțumi cu această idee. Călătoria nu este destinația. Avionul nu este scopul. Cei ce se mulțumesc cu nimic mai mult decât cu bucuria călătoriei se mulțumesc cu prea puțin. Inima noastră ne spune că în viață există mai mult decât această viață.

    Noi, la fel ca E.T. (personaj extra-terestru din filmul cu același nume apărut în 1982 – n.tr.) ridicăm degete îndoite spre cer. Poate nu știm înspre ce să le îndreptăm, dar știm că nu putem numi avionul casa noastră.” Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc.” Pe pământ nu există nici un loc asemănător! Așa că, trăiește având cerul în gând.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 8:26-40

    Filip urma să devină instrumentul unei mari lucrări în Samaria. Ce mare trebuie să fi fost astfel mirarea lui când a primit ordin săşi părăsească câmpul de lucru, pentru a merge pe un drum pustiu! Ce loc neobişnuit, întradevăr, pentru a vesti acolo evanghelia! Cu toate acestea, el ascultă fără să discute. Şi iată că pe acolo trece carul unui înalt ministru african, care făcuse o lungă călătorie pentru a se închina la Ierusalim. Cum însă ar fi putut el să-L găsească pe Dumnezeu în această cetate în care Fiul Său fusese respins? Acest om aduce totuşi o comoară, infinit mai mare decât cea a reginei lui (v. 27): o porţiune din Sfintele Scripturi. Şi Dumnezeu l-a condus în lectura sa până în inima cărţii Isaia: la capitolul 53. Astfel, totul a fost pregătit înaintea slujitorului Domnului. Etiopianul învaţă prin el să-L cunoască pe Isus. El poate fi botezat şi-şi poate continua drumul bucurându-se (v. 39), pentru a deveni, ne place să ne gândim, un mesager al harului în ţara sa îndepărtată.

    Nu sunt evanghelişti doar aceia care se adresează mulţimilor. Să începem prin a fi ascultători în special în deplasările noastre. Domnul va permite atunci ca şi noi să întâlnim pe drum, chiar la momentul potrivit, pe cineva căruia vom avea ocazia să i-L vestim pe Isus.


  • 8 Septembrie 2017


     

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.
    Evrei 11.7

    Prin purtarea sa evlavioasă, Noe se distingea de restul oamenilor din jurul său. Petru scrie că purtarea dreaptă este cu totul străină celor necredincioși (1 Petru 4.4), așa că cei din jurul lui Noe cu siguranță credeau că acesta era un ciudat. Noe însă nu dorea să fie altfel decât ceilalți, ci ducea o viață a credinței, care îl făcea foarte diferit față de toți.

    Această credință a lui a fost pusă la test atunci când Dumnezeu i-a spus să construiască o corabie. Totuși, credința este o dovadă a lucrurilor care nu se văd, de aceea, chiar dacă judecata lui Dumnezeu nu era deocamdată vizibilă, Noe a început să construiască. Fără îndoială că toți l-au batjocorit încă și mai mult, însă credința se bazează pe Dumnezeu, nu pe popularitate. Urechile lui Noe erau deschise la instrucțiunile lui Dumnezeu, fiindcă el „a fost divin înștiințat”. Credința noastră, de asemenea, își va găsi sprijinul în Cuvântul lui Dumnezeu.

    Noe a fost de asemenea „cuprins de teamă”. El a avut nu doar urechi deschise, ci și o inimă sensibilă. De asemenea, a avut mâini gata de a lucra. Adevărata ascultare este întotdeauna caracterizată de dedicare și de sârguință. Dacă dorim să moștenim binecuvântările rezervate dreptății credinței, trebuie să cerem Domnului urechi deschise, inimi motivate și mâini sârguincioase pentru a împlini voia Sa.

    S J Campbell

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    … Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios …
    Daniel 6.4

    Credincioșia lui Daniel

    Nu mult timp după ce a fost așezat în funcția de răspundere, Daniel a devenit ținta atacurilor dregătorilor. În dorința de a-l găsi vinovat cu ceva, dușmanii s-au lovit de credincioșia lui Daniel. Vrăjmașul cel vechi, diavolul, nu are odihnă nicio clipă și a schimbat tactica. Vrăjmașii lui Daniel au atacat viața religioasă a lui Daniel, care ajunsese cunoscută. Ei se gândeau să-l pună pe Daniel în încurcătură, să-i creeze o situație în care viața lui spirituală de om credincios lui Dumnezeu să vină în conflict cu obligațiile lui în împărăție. Ei știau că Daniel avea ca primă prioritate a vieții sale pe Dumnezeu și în al doilea rând treburile împărăției. În felul acesta, vrăjmașii lui Daniel sperau să adune asupra capului lui norii negri ai începutului încercării. Satan latră, dar nu-l poate mușca pe omul care și-a pus încrederea în atotputernicia lui Dumnezeu.

    Cu greu găsim un om care să aibă o încredere la fel de fermă ca și Daniel. În viața sa, chiar și în cele mai nefavorabile condiții, nu exista nimic de obiectat. Daniel L-a căutat pe Dumnezeu. Daniel se găsea acolo la curtea împăratului, căruia i s-a supus, dar a rămas atașat lui Dumnezeu. Daniel și-a exercitat slujba ireproșabil. Atitudinea lui Daniel ne aduce aminte de Domnul Isus care, ca Om pe acest pământ al răzvrătirii, a întrecut pe toți în credincioșia Sa.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

     

    ></ifram
    DIN VALE PE CULME

    „În temniţă Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:20-21)

         Când soția lui Potifar a pretins că a fost abuzată de către Iosif, soțul ei a crezut-o și a ordonat ca Iosif să fie aruncat în închisoare. Unii dintre noi ar spune: „Putea să-și păstreze locul de muncă, să se distreze, sau poate chiar să obțină o promovare.” Nu și Iosif! În acel moment din viața sa, nu a existat un loc mai potrivit în care s-ar fi putut afla, pentru că era exact acolo unde dorea Dumnezeu. În închisoare l-a întâlnit pe paharnicul împăratului, care l-a prezentat lui Faraon, iar în cele din urmă l-a pus pe tron.

    Uneori Dumnezeu ne duce în vale pentru a ne ridica apoi pe culme.

    Noi trebuie să știm însă că atunci când ajungem jos, călătoria nu este terminată. Biblia spune despre Iosif: „Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:19). Faraon urma să aibă un vis pe care nimeni din împărăția lui nu-l putea tălmăci în afară de Iosif. Prin urmare, Iosif era pe cale să ajungă de la zăbrelele închisorii la al doilea ca importanță după Faraon.

    Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate face o astfel de minune. Dacă ne-am afla în închisoare, aproape toți ne-am mulțumi cu o grațiere, cu un rând de haine și cu câțiva bănuți ca să ajungem acasă. Dumnezeu însă a pregătit ceva mai bun pentru Iosif. La fel a pregătit și pentru tine! El știe unde te duce. El știe ce lecții trebuie să înveți pe parcurs așa încât, când vei ajunge la destinație, vei putea împlini planul Său.

    Așadar, caută să vezi mâna lui Dumnezeu în situația în care te găsești astăzi.

    https://www.youtube-nocookie.com/embed/PlLeAae92nI e>

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

     

    Fapte 8:1-25

    Domnul le poruncise ucenicilor: Veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului (cap 1:8). Până aici ei împliniseră doar prima parte a acestui ordin. Pentru a-i face să urce la etapa următoare, Domnul recurge, în înţelepciunea Sa, la un mijloc dureros: persecuţie (căreia moartea lui Ştefan i-a tras semnalul). Ea are ca rezultat risipirea celor credincioşi şi, în consecinţă, purtarea evangheliei în locuri îndepărtate. Astfel, un vânt neplăcut are adesea efectul fericit de a semăna departe seminţele bune.

    Evanghelistul Filip (ales sau numit în cap. 6:5) coboară în Samaria pentru a-L predica pe Hristosul: nu o doctrină, ci o Persoană (v. 5; comp. cu v. 35). Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă, în loc de a prezenta numai adevăruri, am vorbi celor din preajma noastră de Acela de care ne este (sau ar trebui să ne fie) plină inima!

    Astfel, aceşti samariteni, dispreţuiţi şi respinşi de către iudei, de acum iau parte împreună cu ei la botezul şi la darul Duhului Sfânt. Nici naşterea, nici meritele, nici banii cum credea Simon vrăjitorul nu pot să asigure cuiva acest privilegiu.

    Totul decurge din harul integral al lui Dumnezeu.

  • 7 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
    Fapte 2.42

    Primele capitole din Fapte prezintă începutul mărturiei creștine în această lume în care Hristos fusese lepădat. Dumnezeu însă Îl înălțase la dreapta Sa în glorie și Îl dăduse Cap Adunării, peste toate lucrurile (Efeseni 1.20-23).

    După ce Hristos a fost glorificat, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis din cer, așa cum citim în Fapte 2.1-4. Ucenicii, umpluți cu Duhul, au dat imediat mărturie despre puterea lui Dumnezeu. Ei erau acum uniți ca mădulare unii cu alții și uniți cu Hristos, Capul lor din cer.

    Cele patru lucruri menționate în versetul de la început formează baza acestei unități. Primul este învățătura apostolilor. Noul Testament nu fusese încă scris, așa că exista doar învățătura orală a apostolilor, care fuseseră martori ai morții, învierii și înălțării Domnului Isus, și care puseseră temelia pe care Adunarea era zidită (Efeseni 2.19,20). Stăruința în învățătura apostolilor era strâns legată de comuniune. Hristos este cheia care deschide marea taină a lui Hristos și a Adunării și care leagă împreună inimile sfinților.

    La frângerea pâinii, așa cum este ea descoperită în 1 Corinteni 10 și 11, noi dăm expresie practică unității dintre mădularele Trupului și Domnul Isus, Capul glorificat din cer. Prin credință înțelegem privilegiul nostru sfânt și dorința fierbinte a Domnului ca cei ai Săi să fie strânși laolaltă în prima zi a săptămânii, pentru a-și aminti de El.

    Cel de-al patrulea lucru menționat este rugăciunea. Pentru a menține o mărturie echilibrată, așa cum a fost cea de la începutul istoriei Adunării, este esențială dependența noastră completă de Domnul. Toate aceste resurse sunt încă la dispoziția noastră, până când El va veni să ne ia la Sine.

    J Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”.
    Matei 21.37

    Aprecierea fiului

    Nemaifiind altcineva la licitație care să solicite tabloul fiului, avocatul a anunțat că doica va primi tabloul și licitația se încheie. Toți cei prezenți așteptau ca licitația să continue pentru alte lucruri de valoare din casa bogatului. Avocatul a luat cuvântul și a spus: „Acest om bogat a lăsat prin testament, ca toată avuția să fie dată de moștenire aceluia care va prețui pe fiul său și va dovedi interes pentru tabloul său, cumpărându-l”.

    Dumnezeu a binevoit să trimită în lumea noastră murdară de păcat pe Fiul Său, ca să mântuiască ce era pierdut. Era normal ca Fiul lui Dumnezeu să fie primit cu mare cinste. Dar ce au făcut oamenii? Nu L-au primit pe Salvatorul lor. Oamenii au iubit mai mult întunericul, nedreptatea, păcatul. Oamenii L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că El aducea mesajul Tatălui ceresc, lumina asupra stării nenorocite a omului. Omul se crede bun, deși Dumnezeu spune că este rău. Dumnezeu cheamă pe om la acceptarea Fiului Său ca Mântuitor, dar omul se împotrivește. Înfiorătoare împotrivire cu rezultate nefericite pentru veșnicie! Femeia din istorioară a fost recompensată pentru aprecierea fiului acelui om bogat. Cu mult mai mult vor fi recompensați cei care Îl primesc pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor al lor!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SLOBOZENIAÎNHRISTOS

    „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36)

         Noi trăim și creștem copiii într-o lume a presiunii anturajului. Alții stabilesc standardul, iar noi ni-l însușim, îl dăm mai departe sau chiar îl punem în aplicare. În unele cazuri e bine, însă nu și când vorbim de direcția vieții noastre. Domnul Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” Asta înseamnă că ești liber de presiunea pe care alții încearcă s-o pună asupra ta; liber să fii persoana pe care Dumnezeu te-a chemat să fii; liber să apelezi la El pentru răspunsuri în loc să te uiți și să cauți soluții la oameni. Biblia spune: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” (Ioan 3:27).

    Când treci dincolo de aparențe, descoperi că mulți dintre noi se luptă cu nesiguranța. Noi suntem ființe competitive, care ne comparăm mereu unii cu alții. Suntem invidioși pe posesiunile celorlalți, pe abilitățile și pe realizările lor. Ne trezim că încercăm să ținem pasul cu anumite persoane sau să fim exact ca ele. Și drept consecință, devenim frustrați, deoarece acționăm în afara a ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim. Cu alte cuvinte, nu suntem noi înșine!

    Înțelege un lucru: Viața de creștin este o cursă și trebuie să alergi pe traseul corect. Niciodată nu te vei bucura de plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu până nu-ți iei angajamentul să fii persoana creată de Dumnezeu să fii. Așadar, uită-te în oglindă astăzi și spune cu voce tare: „Sunt ceea ce sunt. Nu pot fi nimic altceva decât ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fiu. Așa că, mă voi concentra să fiu cel mai bun – și să sărbătoresc fiecare clipă.”

    /MaOROZCoZQQ” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>me>

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 7:44-60

    Ştefan îşi încheie mărturia. Deşi înfăţişat ca acuzat înaintea sinedriului, din contră, el face, din partea lui Dumnezeu, o aspră judecată asupra acestui popor cu gâtul înţepenit (vezi deja Exod 32:9; 33::3).

    Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt, le spune el, cel plin de Duh.

    Ce contrast între pacea ucenicului, absorbit de viziunea glorioasă a lui Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, şi turbarea vrăjmaşilor lui! Această turbare se extinde, fără nici măcar o înscenare de judecată, la crima care va antrena, pentru multe secole, respingerea iudeilor ca naţiune şi risipirea lor pe tot pământul. Comparând ultimele cuvinte ale acestui om al lui Dumnezeu (v. 59,60) cu cele ale Domnului pe cruce (Luca 23:46 şi 34), remarcăm încă o dată cât de mult se aseamănă ucenicul cu Stăpânul spre care îşi fixase ochii.

    Această crimă este concluzia tragică a istoriei poporului răzvrătit, relatată de Ştefan. El o semnează cu propriul sânge, devenind, după lunga listă a profeţilor persecutaţi (v. 52), primul martir al Bisericii (citiţi 1 Tesaloniceni 2:15,16). Şi exact această scenă introduce, în chip magistral, dispensaţia Bisericii caracterizată de prezenţa Duhului Sfânt pe pământ (Ştefan era plin de Duh Sfânt) şi de prezenţa lui Hristos glorificat la dreapta lui Dumnezeu, după cum Îl descrie martorul credincios.

  • 6 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său. Pe el deci sper să-l trimit îndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
    Filipeni 2.21-23

    Adresându-se filipenilor, Pavel se prezintă pe sine și de asemenea pe Timotei ca fiind „robi ai lui Hristos Isus”. De ce? Fiindcă, în această epistolă, Pavel Îl prezintă pe Hristos ca marele Rob. Era deci foarte potrivit ca Pavel și Timotei să urmeze exemplul adevăratului Slujitor. La fel trebuie să facem și noi astăzi.

    După ce Îl prezintă pe Hristos ca Rob (Filipeni 2.5-11), Pavel îi încurajează pe filipeni să fie și ei adevărați robi. Pentru încurajarea lor, el folosește propriul său exemplu, urmat de cel al lui Timotei și al lui Epafrodit. Acesta este motivul pentru care dorea să-l trimită pe Timotei, având încrederea că el însuși avea să vină mai târziu. Misiunea lui Timotei era dublă: mai întâi, de a-i informa pe filipeni cu privire la situația lui Pavel, misiune pe care au avut-o și alții, cu anumite ocazii (Efeseni 6.21,22; Coloseni 4.8,9); apoi, de a purta de grijă nevoilor filipenilor. După vizita sa, Timotei urma să se întoarcă la Pavel, pentru ca și acesta să capete încurajare, aflând detalii despre starea lor. Nu există niciun motiv să ne îndoim că Timotei și-a împlinit misiunea.

    Trăsăturile care îl recomandau pe Timotei sunt minunate; ele oferă un standard pentru orice credincios. Grija lui Timotei pentru sfinți este ceea ce cu toții trebuie să avem, o grijă a mădularelor unele pentru celelalte. Caracterul încercat al lui Timotei implică faptul că el fusese pus la probă și trecuse cu bine orice test, iar acest lucru era cunoscut de credincioșii din Filipi. Timotei slujise ca rob împreună cu Pavel. Cum stau lucrurile cu noi? Suntem ca Timotei, sau căutăm foloasele noastre?

    A E Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare … Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face …
    Eclesiastul 1.8-9

    Aprecierea fiului

    Un om bogat și-a pierdut soția pe când copilul lor avea doar câțiva ani. Pentru îngrijirea copilului a angajat o doică. Când copilul a ajuns la adolescență, s-a îmbolnăvit și a murit. Cu inima zdrobită de durere în urma acestei noi pierderi, la scurt timp a murit și tatăl. Se împlineau și în acest caz cuvintele înțeleptului care spune:

    „Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca păsările prinse în laț; ca și ei sunt prinși și fiii oamenilor …” (Eclesiastul 9.12). Pentru că nu se cunoștea nicio rudenie apropiată care să moștenească avuția acelui om bogat, avocatul a organizat o licitație pentru toate lucrurile din casă. La licitație s-au prezentat mulți oameni bogați. Dar acolo a venit și doica, care a slujit în casă. Ea avea puțini bani, dar spera să cumpere unele lucruri de care și-a legat amintirile. Licitația a început cu un tablou al fiului acelui om bogat. Când a fost anunțat tabloul, nimeni nu s-a oferit să-l cumpere. Pentru acest motiv, licitația a scăzut la câțiva dolari. Doica a fost singura care s-a ridicat și a oferit prețul pentru tablou. „El este pentru mine amintirea cea mai de preț, deoarece îl reprezintă pe fiul acestui stăpân pe care l-am slujit aproape 15 ani”, a declarat doica.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU CÂND NU EXISTĂ RĂSPUNSURI

    „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)

         Pierderile suferite în viață ne lasă cu dureri profunde și cu întrebări. Mame sau tați tineri sunt răpuși de cancer. Ruina financiară dă peste cap planurile de pensie. Copiii merg la închisoare, sunt uciși sau își iau viața. Asemenea vremuri ridică întrebări la care este dificil, dacă nu cumva chiar imposibil să răspundem. Analizăm circumstanțele la nesfârșit. Facem speculații referitoare la detalii, căutând indicii care ne-ar putea face să înțelegem mai bine sau să suportăm mai ușor. Întoarcem lumina reflectorului spre noi, spre alții și chiar spre Dumnezeu, întrebându-ne ce am fi putut sau ar fi trebuit să facem diferit pentru a împiedica cele întâmplate. Ne întoarcem spre prieteni, frați credincioși și pastori numai pentru a auzi ceea ce par a fi platitudini religioase și încercări eșuate de a ne micșora durerea. Când răspunsurile par să întârzie și când cerul tace, ce trebuie să facem?

    Iată două versete care îți pot fi de ajutor în astfel de vremuri:

    1) „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronom 29:29). Când vorbim de înțelegerea celor întâmplate, noi avem teritoriul nostru, iar Dumnezeu îl are pe al Său. Al nostru se limitează la ceea ce decide El să ne descopere. În acel moment, trebuie „să te încrezi în Domnul din toată inima ta, şi să nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).

    2) „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Poate Dumnezeu îți va da explicații, poate nu. Dar El este „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22:13), ceea ce înseamnă că El are un plan și că lucrează spre binele nostru și spre slava Sa. Așadar, încrede-te în El!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 7:20-43

    Ştefan fusese acuzat că rostise cuvinte de hulă
    î
    mpotriva lui Moise (cap. 6:11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care la îndemnat săi cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut săi elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins.

    De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându-i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3:22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor!

    Poporul însă s-a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat. Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne-am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta.

    Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.

  • 5 Septembrie 2017


    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.
    Ioan 15.15

    Aceste cuvinte au fost rostite pentru bucuria și mângâierea celor care sunt ucenici ai Lui. Să le păstrăm cu scumpătate în inimile noastre și să experimentăm binecuvântarea deplină de a fi făcuți părtași gândurilor Domnului – „Pentru că «cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?». Noi însă avem gândul lui Hristos”.

    De vreme ce aceasta este poziția noastră, trebuie să fim cu băgare de seamă asupra inimilor noastre, ca să nu înșelăm încrederea Domnului, căci, dacă păcătuim și nu prețuim privilegiile noastre înalte, Domnul nu poate avea nicio încredere în noi. Dacă ne găsim plăcerea în lucrurile care ne înconjoară, oricare ar fi ele, dacă mințile noastre sunt deschise către lume, conducându-ne astfel către iubirea față de ea, toate acestea înseamnă uzurparea locului pe care Hristos trebuie să-l aibă în inimile noastre. Gândurile lui Hristos nu sunt îndreptate către lume, ci către cei ai Săi. El le face cunoscut partea pe care o au în El, binecuvântarea moștenirii lor și le trezește astfel interesul către întreaga familie a lui Dumnezeu.

    Dacă aceasta este starea noastră (și așa trebuie să fie, dacă am crezut în Domnul Isus Hristos), trebuie să avem grijă ca nu cumva să admitem în sufletele noastre ceva care să tulbure această armonie, împiedicându-ne astfel să primim comunicările divine cu bucuria și cu plăcerea de copii preaiubiți. Despre toate acestea, lumea nu cunoaște nimic, însă ele sunt privilegiul celor sfinți, pe care nici Satan și nici lumea nu-l poate lua de la ei.

    J N Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii … au văzut lucrările Domnului …
    Psalmul 107.23-24

    Strigăt după ajutor

    Imaginea pe care o avem aici înaintea noastră la citirea acestui psalm, vorbește despre mărimea lui Dumnezeu și nimicnicia omului. Ce este omul în comparație cu elementele dezlănțuite ale naturii? „Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, și zadarnică le era toată iscusința.” Omul poate să se ridice în semeția lui îndrăzneață și să fie convins în gândurile lui de puterea și iscusința lui, că va ajunge la țintă.

    Dar Dumnezeu „a zis și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării”. Cine poate vorbi ca Dumnezeu? Iov, care de altfel totdeauna avea ceva de comentat, a fost adus la tăcere de puterea și mărimea lui Dumnezeu în lucrările creației. În acest psalm, acei oameni au recunoscut neputința lor și au strigat la Dumnezeu. Ce fericire însă! Dumnezeu a răspuns și i-a scos din necazurile lor. Omul, care nu-L cunoaște pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul său personal, este în realitate încătușat în apăsare și neliniște. Ca un sclav sărman, el nu cunoaște libertatea. Acum a venit clipa când sufletul său nu mai vede nicio cale de ieșire, decât să strige după ajutor. Dumnezeu așteaptă acest strigăt, și niciunul care vine la El cu necazul păcatelor sale, nu va fi dat de rușine.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROADESPIRITUALE

    „N-a găsit decât frunze” (Matei 21:19)

         Biblia spune: „pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat” (v. 18-19). Poate te gândești că a fost o faptă destul de urâtă. La urma urmelor, nu a fost vina smochinului că nu avea pe el nici o smochină.

    Atunci de ce l-a blestemat Domnul Isus?

    Vom găsi răspunsul în următoarele cuvinte: „În smochin, fructele apar odată cu frunzele.” Când Domnul Isus a văzut frunzele în copac, avea dreptul să se aștepte să găsească și fructe. Și pentru că nu a găsit, l-a blestemat pentru că l-a amăgit și a lăsat impresia că are rod. Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte la următoarea învățătură.

    Ai grijă să nu expui o coroană impresionantă de frunze fără să ai vreun rod! E nevoie de mai mult decât de un abțibild cu un pește, lipit pe mașină, de o insignă cu numele Isus la rever și de o Biblie mare sub braț pentru a-i influența pe alții și pentru a-i câștiga pentru Hristos.

    Biblia spune: ” Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23).

    Acestea sunt roadele pe care oamenii le văd, le ating, le gustă și de care se bucură. Și acestea le dorește Dumnezeu să se manifeste și în viața ta astăzi.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Fapte 7:1-19

    Ştefan nu profită de posibilitatea pe care i-o dă marele preot de a se justifica pe sine faţă de acuzaţiile false care i se aduc. Duhul Sfânt de care este umplut îi dictează chiar în acel ceas ce trebuie să răspundă (Luca 12:11-12). El se va folosi de istoria lui Israel pentru a le prezenta căile lui Dumnezeu şi credincioşia Sa în acelaşi timp cu infidelitatea poporului. Într-adevăr, această istorisire, care ocupă un spaţiu important în Cuvântul lui Dumnezeu, prezintă, sub formă de pilde (sau imagini, tipuri), învăţături destinate să servească drept avertismente (1 Corinteni 10:11).

    Avraam fusese chemat de Dumnezeul gloriei şi ascultase (Evrei 11:8). El luase prin credinţă promisiunile pe care Dumnezeu i le făcuse înainte de naşterea lui Isaac. Descendenţii lui trebuia să stea un timp în Egipt, să sufere robia, apoi să iasă de acolo şi să slujească Domnului în ţara promisiunii. Îmi vor sluji (v. 7) ce cuvinte menite să atingă conştiinţa acestui popor nesupus şi răzvrătit!

    Istoria lui Iosif, respins de fraţii lui, apoi înălţat de Faraon, ilustrează întrun mod remarcabil atât ura iudeilor împotriva lui Hristos, cât şi poziţia glorioasă pe care Dumnezeu I-a dat-o după ce îl eliberase din toate necazurile lui (v. 10).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne