Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 24 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Faceți toate fără murmure și fără îndoieli, ca să fiți fără cusur și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume, ținând sus Cuvântul vieții.

    Filipeni 2.14-16


    Murmurul și cârtirea sunt lucruri străine de adevăratul caracter al unui slujitor. El trebuie să accepte cu o ascultare necondiționată voia stăpânului său, fiindcă stăpânul, și nu slujitorul, este cel care stabilește ceea ce trebuie făcut. Noi, copiii lui Dumnezeu, trăim în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, însă trebuie să strălucim ca niște luminători în această lume. Efectul vieților noastre asupra altora este de o mare importanță și nimic nu strică mai mult mărturia noastră ca un duh de plângere și de murmur. În pasajul citat mai sus, murmurele și îndoielile sunt puse în contrast cu a fi fără cusur și curați.

    Toți cei credincioși sunt fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus, însă aici suntem îndemnați să acționăm potrivit cu acest lucru, adică să le arătăm celor din jurul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu fără vină. Trebuie să prezentăm așa cum trebuie caracterul Aceluia ai Cărui fii suntem. Acest lucru devine și mai important atunci când privim la caracterul strâmb și pervers al generației în mijlocul căreia trăim. Acesta este exact locul în care trebuie să strălucim ca niște luminători în lume. Așa cum știm, lumina este într-un contrast total cu întunericul care o înconjoară.

    În afară de a lumina, cel credincios trebuie să fie pregătit de conflict cu vrăjmașul. A ține strâns cuvântul vieții este un privilegiu nobil, în total acord cu demnitatea de a fi copii ai lui Dumnezeu. Nu este vorba doar de a ne împotrivi răului, ci de a-l birui prin bine, prin prezentarea cuvântului pur al vieții. Doar acesta va produce rezultate pentru Dumnezeu. Să fim pe deplin umpluți cu acest Cuvânt viu și prețios al lui Dumnezeu, fiindcă doar așa Îl vom putea reprezenta cu credincioșie pe Domnul nostru într-o lume cu totul contrară Lui!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În zilele acelea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: Așa vorbește Domnul: „Pune-ți casa în rânduială, căci vei muri și nu vei mai trăi”.

    2 Împărați 20.1


    Ce se va întâmpla atunci?

    Un bărbat tânăr, bolnav, era internat de mult timp într-un spital. Deoarece nu avea dureri mari, spera că se va însănătoși în curând și nu voia să audă nimic despre moarte. Acest lucru era dureros pentru asistenta medicală, care știa ce o să urmeze și Îi ceruse în rugăciune Mântuitorului să-i îndrepte gândurile bărbatului spre veșnicie. Într-o zi l-a vizitat fiica lui cea mică. Bolnavul a vorbit cu fetița lui despre diferite lucruri și despre ce vor face când va veni acasă. Au discutat totul în amănunțime, de exemplu ce prăjituri să facă mama și dacă Azorel, câinele, va avea voie să vină când va ieși din spital, ca să-l însoțească.

    Deodată fetița a întrebat: „Tată, dar dacă nu mai vii acasă, ce se va întâmpla atunci?”. Tatăl n-a știut ce să răspundă la o astfel de întrebare și a tăcut ascunzându-și durerea. Dar întrebarea fetiței nu l-a lăsat în pace și, după câteva zile, asistenta medicală l-a auzit repetând cuvintele: „Ce se va întâmpla atunci?”. Mântuitorul crucificat și înviat a fost răspunsul la întrebarea serioasă: „Ce se va întâmpla atunci?”. Peste trei săptămâni, bolnavul a murit. Înainte de aceasta, a răspuns cu hotărâre la întrebarea înfricoșătoare: „Astăzi voi fi la Domnul și Mântuitorul meu în Paradis”. A fost un răspuns corect, un răspuns al încrederii, al credinței în Mântuitorul Isus Hristos.

    Citirea Bibliei: Isaia 50.1-11 · Evrei 11.17-31

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII BLÂND! (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Blândețea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii…” (Filipeni 4:5)


    Cuvântul grecesc folosit pentru blândețe înseamnă „putere stăpânită”, și este ilustrat printr-un armăsar sălbatic îmblânzit. Nu înseamnă să fii slab sau bleg. Singurii oameni din Biblie care au fost numiți blânzi – Moise și Isus – au fost amândoi puternici. Blândețea înseamnă „stăpânirea reacțiilor”, înseamnă să alegi modul în care reacționezi față de oameni, și nu să reacționezi pur și simplu…

    În următoarele câteva zile, vom învăța ce înseamnă să fii blând. În primul rând, când cineva te slujește, fii grijuliu, nu exigent. Apostolul Pavel scrie: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4) Cum îi tratezi pe cei care te servesc la restaurant, pe funcționarii administrativi, pe angajați, pe funcționarii bancari, pe polițiști și pe alții care te slujesc? Ești nepoliticos și dificil? Ești rece și impersonal, ca și cum ei n-ar fi decât „rotițe din sistem”? Te-ai gândit că poate și ei au o zi dificilă, sau te gândești numai la tine? Primul mod prin care îți dezvolți blândețea este să încerci să-i înțelegi pe oamenii care te slujesc.

    Primul loc în care trebuie să fii blând este acasă. Biblia le spune soțiilor (1 Petru 3:4) să se împodobească cu „un duh blând”. Apostolul Petru vrea să spună că blândețea poate fi mai atrăgătoare decât orice piesă de îmbrăcăminte sau bijuterie, pe care ai alege s-o porți. Iar soților, același Petru le transmite: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7) Dacă ești insensibil și arogant, va trebui să depui efort suplimentar. Sfânta Scriptură spune că trebuie să fii înțelegător, și să nu ai pretenții față de cei ce te slujesc și față de cei cu care locuiești. Deci, fii blând!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 4:1-12


    Când o scară este prea scurtă pentru a ajunge la un obiect aflat la înălţime, un om suit pe ultima treaptă nu mai poate pune mâna cu uşurinţă pe cele care sunt dedesubtul lui. „Nu este deosebire”, am citit în capitolul 3.22; nici iudeul, nici grecul (iudeul cu nimic în plus faţă de grec) nu ajung la gloria lui Dumnezeu. Nimeni nu poate ajunge acolo pe scara propriei dreptăţi; ea se va dovedi întotdeauna prea scurtă. O dovadă în acest sens este că nici Avraam (v. 3) şi nici David (v. 6), cei care într-un mod incontestabil au fost cel mai sus pe scara faptelor, nu s-au folosit de ea pentru a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă ei nu au făcut–o, cine ar putea pretinde asta? Pentru a demonstra mai bine că mântuirea prin har nu are nimic comun cu pretenţiile fireşti şi cu lăudăroşia poporului iudeu (cap. 3.27), versetele 9 şi 10 ne amintesc că patriarhul Avraam a primit îndreptăţirea prin credinţă înainte de a primi semnul circumciziei (Geneza 15.6; 17.24). În momentul când Dumnezeu l–a socotit drept, el încă mai era ca păgânii.

    Pentru a fi mântuit, trebuie mai întâi să recunoşti că eşti vinovat, cu alte cuvinte, să te declari de acord cu sentinţa divină din capitolul precedent. Cel neevlavios (sau nelegiuit), şi numai el, este îndreptăţit de Dumnezeu (v. 5; comp. cu Matei 9.12).

  • 23 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos.

    Efeseni 2.13


    Sângele lui Hristos (9) – Am fost aduși aproape

    Vedem în Efeseni 1 că sângele lui Hristos ne-a oferit răscumpărare și iertare. În capitolul 2 vedem o altă binecuvântare pe care am primit-o prin sângele lui Hristos – am fost aduși aproape de Dumnezeu.

    În primele zece versete ale capitolului 2, apostolul arată că iudeii și cei dintre națiuni erau morți în greșeli și în păcate. Apoi el arată cum am fost aduși la viață împreună cu Hristos, cum am fost ridicați împreună și așezați împreună în locurile cerești, în El.

    De la versetul 11 ni se prezintă locul diferit ocupat de națiunile nemântuite, față de cel al iudeilor nemântuiți. Națiunile erau fără Hristos, fără speranță și fără Dumnezeu (versetul 12). Acum însă a avut loc o mare schimbare. Cei dintre națiuni, care erau odinioară departe – la fel ca fiul risipitor în țara îndepărtată – au fost aduși aproape. Cum a fost posibil acest lucru?

    Versetul 13 ne oferă două temeiuri pentru aceasta. Mai întâi, sângele lui Hristos. Toate păcatele și fărădelegile noastre, care ne țineau departe de prezența sfântă a lui Dumnezeu, au fost îndepărtate. Sângele lui Hristos este dovada că lucrarea Sa a fost încheiată și că El a murit pentru noi toți.

    În al doilea rând, avem expresia minunată: „în Hristos Isus”. Aceasta ni-L prezintă pe binecuvântatul nostru Mântuitor, așa cum este El acum, glorificat ca Om în cer, precum și noul nostru loc în El, înaintea lui Dumnezeu. El este Omul care Se bucură de favoare în prezența lui Dumnezeu, așa cum putem vedea în capitolul 1, iar noi ne bucurăm de aceeași favoare, fiind așezați în El. În Hristos Isus nu mai este nicio diferență între iudei, care s-au bucurat de o apropiere relativă și exterioară în timpul Vechiului Testament, și cei dintre națiuni, care au fost departe. Cu toții au fost aduși aproape și tuturor li s-a dat același loc: în Hristos Isus. Uimitor har!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu un vrăjmaș mă batjocorește, căci aș îndura; nu acela care mă urăște se ridică împotriva mea … Ci tu, un om deopotrivă cu mine, tu, cel mai de aproape al meu și prietenul meu!

    Psalmul 55.12,13


    Trădarea rușinoasă a lui Iuda

    În acest psalm, Domnul Isus vorbește profetic despre Iuda Iscarioteanul. Acest ucenic era unul dintre cei doisprezece apostoli, pe care Domnul îi alesese să fie cu El și să-i trimită să le slujească oamenilor. În plus, Domnul îi încredințase casieria colectivă. Iuda Iscarioteanul a trăit trei ani în apropierea Învățătorului său și a văzut cum Mântuitorul Se îngrijea cu dragoste de oameni și le făcea bine. El a fost de asemenea de față când Domnul Isus i-a certat pe oamenii religioși pentru lipsa lor de sfințenie autentică și pentru nedreptatea lor. Dar inima lui a rămas nemișcată în fața harului divin și în fața adevărului pe care Isus Hristos i l-a descoperit.

    Iuda Iscarioteanul a fost acest „prieten” și „aproape al Lui” care a fost de fapt un trădător. Când s-a ivit ocazia, L-a trădat dușmanilor pe Învățătorul lui pentru treizeci de arginți. Despre modul înjositor în care a procedat citim în Matei 26.48,49: „Vânzătorul le dăduse semnul acesta: «Pe care-l voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El». Îndată Iuda s-a apropiat de Isus și I-a zis: «Te salut, Învățătorule». Și L-a sărutat”.

    Cu toate că a știut totul dinainte, Mântuitorul a fost foarte îndurerat de faptul că Iuda Iscarioteanul a călcat în picioare dragostea Lui desăvârșită.

    Citirea Bibliei: Isaia 49.14-26 · Evrei 11.8-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII UN OM CHIBZUIT! – Fundația S.E.E.R. România

    „…Cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit.” (Proverbele 10:19)


    Se spune că un bunic bogat s-a dus la doctor ca să-i pună un aparat auditiv. Aparatul nu doar că îl ajuta să audă perfect, dar era așa de bine ascuns, încât nimeni nu-l putea vedea. Când a revenit la control, doctorul l-a întrebat: „Cred că familia ta este foarte fericită că poți să auzi acum, nu-i așa?”. Bunicul a răspuns: „Ei bine, nu le-am spus de aparatul meu auditiv. Pur și simplu stau și le ascult conversațiile – și mi-am schimbat deja testamentul de vreo trei ori!”

    Biblia ne spune: „cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit.” Nu este doar o lege a comunicării, ci și o lege a științei. Șansele de a pune mâncare în gură cresc exponențial cu cât o deschizi mai des. Cu alte cuvinte, potențialul de a spune lucruri greșite crește proporțional cu numărul de cuvinte pe care le rostești. Ai observat că o persoană care își dă cu părerea în mod frecvent, spune mai mereu câte ceva ce nu valorează doi bani?

    Autorul Proverbelor a scris: „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Într-o zi, cineva a intrat într-un magazin pentru animale de companie și a văzut un papagal cocoțat pe o stinghie. Omul s-a uitat la pasăre și a întrebat-o pe un ton sarcastic: „Hei, prostuțule, știi să vorbești?” Spre uimirea sa, papagalul i-a răspuns: „Da, prostuțule, dar tu știi să zbori?”

    Oare de ce Dumnezeu ne spune așa de multe lucruri despre ofensele aduse prin vorbire? Pentru că, atunci când păcătuiești cu limba, Îl ofensezi pe El, îi afectezi pe ceilalți și te rănești pe tine însuți. Așa că, fii un om chibzuit și în vorbire!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 3:19-31


    În faţa tribunalului lui Dumnezeu, orice gură este acum închisă. Cei acuzaţi, fără excepţie, sunt recunoscuţi vinovaţi, condamnaţi de lege pentru pedeapsa cu moartea (v. 19). „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria (sau: nu ajung la gloria) lui Dumnezeu” (v. 23). Din acest motiv, sentinţa teribilă „vei muri negreşit”, anunţată deja de Dumnezeu înainte de căderea omului (Geneza 2.17), va fi confirmată: „plata păcatului este moartea” (cap. 6.23). Pentru cel necredincios, fie el dintre naţiuni sau iudeu, această sentinţă este definitivă, iar tribunalul înaintea căruia toţi vom fi citaţi într–o zi este o realitate înspăimântătoare (Apocalipsa 20.11). Iată–L însă pe Avocatul care intervine în favoarea acelora care, fie iudei, fie dintre naţiuni, L-au ales prin credinţă. El nu caută să minimalizeze faptele comise, cum fac avocaţii înaintea instanţelor omeneşti. El pledează, din contră, spunând: Sentinţa este dreaptă, dar ea a fost deja executată; datoria este plătită; o moarte, a Mea, a achitat plata înspăimântătoare a păcatelor lor.

    Da, dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, pentru că o crimă care a fost ispăşită nu poate deveni din nou cap de acuzare. Şi, după cum Dumnezeu este drept condamnând păcatul, El este la fel de drept îndreptăţindu-l pe păcătosul „care este din credinţa în Isus” (v. 26).

  • 22 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Perii albi sunt o cunună de glorie; ea se găsește pe calea dreptății.

    Proverbe 16.31


    Întâlnim în Scriptură mai mulți oameni bătrâni care și-au încheiat viața fiind în diferite stări de credincioșie. Moise „era de o sută douăzeci de ani când a murit; ochiul său nu se întunecase, nici puterea lui nu-l părăsise” (Deuteronom 34.7).

    Caleb, datorită credincioșiei sale în mărturia despre Canaan, a rămas în viață în timpul întregii călătorii prin pustie. Apoi, după șapte ani, când cea mai mare parte a țării a fost cucerită, el și-a cerut partea pe care Dumnezeu i-o promisese: „Acum, iată, astăzi sunt de optzeci și cinci de ani. Sunt încă tot așa de tare astăzi ca și în ziua în care m-a trimis Moise: cum era puterea mea atunci, așa este puterea mea acum, pentru război, și pentru a ieși și pentru a intra. Și acum, dă-mi muntele acesta, despre care a vorbit Domnul în ziua aceea; pentru că ai auzit în ziua aceea că acolo sunt anachimii și cetăți mari și întărite. Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.10-12).

    Iacov, când era aproape de sfârșitul vieții, a avut acuitatea spirituală de a-l binecuvânta pe fiul mai mic al lui Iosif, nu pe cel întâi-născut, deși ochii îi erau întunecați, iar Iosif îl așezase la dreapta sa pe fiul său mai în vârstă (Geneza 48). În contrast, Isaac, când s-a hotărât să-l binecuvânteze pe Esau, întâiul său născut, a dorit ca mai întâi să se bucure de plăcerile lumii – de o mâncare făcută de mâna acestuia. Ochii săi era întunecați, nu putea vedea bine și a fost înșelat de Iacov (Geneza 27).

    Eli – bătrân, gras și de asemenea cu privirea întunecată – a fost părtaș la nelegiuirea fiilor săi, fiindcă avea profit din acțiunile lor ticăloase (1 Samuel 2.29; 4.18).

    Solomon, împăratul cel înțelept, când a îmbătrânit, a fost dus în rătăcire de soțiile sale străine, iar inima sa n-a fost dreaptă înaintea lui Dumnezeu (1 Împărați 11.4).

    Putem învăța multe lucruri din aceste exemple oferite în Scriptură, ca și din exemplul oamenilor evlavioși pe care Dumnezeu i-a așezat în viețile noastre. Cât de important este să avem astfel de bătrâni evlavioși, care să rămână credincioși până la capăt! Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru unii ca aceștia! Ce provocare este aceasta pentru noi toți! Viața creștină nu este un sprint de o sută de metri, ci un maraton!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ilie s-a suit pe vârful Carmelului și, plecându-se la pământ, și-a așezat fața între genunchi.

    1 Împărați 18.42


    Să urmăm exemplul lui Ilie!

    Ilie a dorit să fie singur cu Dumnezeu și de aceea s-a urcat pe vârful muntelui. – Rugăciunile noastre sunt puternice când ne retragem în cămăruța noastră și ne rugăm în liniște (Matei 6.6).

    Ilie s-a plecat înaintea Domnului. – Înaintea lui Dumnezeu suntem creaturi neajutorate. Avraam s-a rugat conștient fiind de faptul că era praf și cenușă (Geneza 18.27).

    Ilie s-a rugat în deplină armonie cu voia lui Dumnezeu să vină ploaia peste țară. Dumnezeu îi spusese lui Solomon că va da iarăși ploaie, dacă israeliții se vor întoarce de la păcatele lor și se vor îndrepta în rugăciune spre Dumnezeu (1 Împărați 8.35,36; 9.3). – Și noi ne putem baza pe promisiunile Bibliei atunci când ne rugăm.

    Ilie a spus că se aude vuietul unei ploi (1 Împărați 18.41), deși nu o vedea încă. – Să credem ce ne spune Dumnezeu prin Biblie, chiar dacă încă nu vedem nimic din ceea ce ne spune El.

    „Suie-te și uită-te înspre mare”, i-a spus Ilie slujitorului său (1 Împărați 18.43). – După rugăciune putem să privim cu încredere spre răspunsul lui Dumnezeu.

    Ilie l-a trimis de șapte ori pe slujitorul său, până când acela a descoperit un mic nor. – Pavel ne cere: „Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri” (Coloseni 4.2).

    Citirea Bibliei: Isaia 49.1-13 · Evrei 11.1-7

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNTOARCE-TE ȘI ÎNDREAPTĂ LUCRURILE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Nu vom ascunde… ci vom vesti neamului de oameni care va veni… minunile pe care le-a făcut.” (Psalmul 78:4)


    Moștenirea, bună sau rea, este ceea ce se transmite de la o persoană la alta. Cred că Dumnezeu a fost cu tine de-a lungul vieții, ți-a vindecat rănile și ai putut merge mai departe… dar, ce lași în urma ta? Vorbele dure pe care le-ai rostit poate că au avut la bază ceea ce se întâmpla în viața ta, în acel moment, dar acum vezi lucrurile mai clar. Este extraordinar când treci de la resentimentul față de ceilalți la iertarea lor – dar nu cumva ai lăsat în urma ta și răni nevindecate?

    Apostolul Iacov scrie: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20) Vorbele tale pot provoca răni de durată, și lucrul acesta ar trebui să te îngrijoreze…

    Autorul epistolei către Evrei a scris: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15)

    Ai plantat cumva semințe care au dat naștere unui lăstar de amărăciune, în inima cuiva? Dacă așa stau lucrurile, trebuie „să-i despăgubești” pe acei oameni, cerându-ți iertare, căutând împăcare, încercând să repari lucrurile cu aceia pe care i-ai lăsat frământându-se pentru o situație față de care tu ești acum indiferent. E umilitor, dar trebuie s-o faci, căci nu vei fi liniștit înaintea lui Dumnezeu până când nu te împaci cu aceia pe care El îi iubește. Domnul Isus a zis: „dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta… du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24)

    Dr. Dale Turner scrie: „Cea mai înaltă formă a respectului de sine este atunci când îți recunoști erorile și greșelile, și faci ceva în privința lor. Greșeala este numai o eroare de judecată, dar a adera la ea atunci când este descoperită dovedește slăbiciune de caracter.” Așadar, întoarce-te și îndreaptă lucrurile!

    Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 22.10.2022

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 3:1-18


    Cine are dreptate? Dumnezeu, care condamnă? Sau acuzatul, care se apără?

    „Dumnezeu să fie adevărat şi orice om, mincinos” strigă apostolul (v. 4). Cuvântul lui Dumnezeu nu este desfiinţat pe motiv că nu a fost crezut de iudei, depozitarii lui (v. 3; Evrei 4.2). Cu cea mai mare inconsecvenţă, iudeii se mândreau că posedă legea (cap. 2.17), deşi ea dă mărturie împotriva lor. Este ca un criminal care, în timp ce-şi susţine nevinovăţia, aduce el însuşi poliţiei documentul convingător stabilind vinovăţia lui. Astfel Duhul lui Dumnezeu, asemeni unui procuror într-un tribunal, dă citire înaintea acuzatului iudeu unei serii întregi de versete de necombătut scoase din propriile sale Scripturi (v. 10‑18).

    Un alt argument ar putea fi însă adus de către acuzat: Nu neg nedreptatea mea, însă ea scoate în relief dreptatea lui Dumnezeu (v. 5) ~ cu alte cuvinte, nedreptatea mea Îl slujeşte pe El. Ce înspăimântătoare rea–credinţă! Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar trebui să renunţe la a mai judeca lumea (v. 6) şi ar trebui să–i fie recunoscător lumii pentru răutatea ei care, prin contrast, accentuează sfinţenia Sa. El însă ar înceta atunci să mai fie drept şi S–ar tăgădui pe Sine Însuşi (2 Timotei 2.13). Înainte de verdictul final, Dumnezeu îndepărtează şi ultimele raţionamente în dosul cărora creatura Sa caută întotdeauna să se ascundă.

  • 21 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii datorită morții pe care a suferit-o, încununat cu glorie și onoare, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare.

    Evrei 2.9


    Fiul a venit să Se facă părtaș cărnii și sângelui. Așa prevăzuseră căile și harul planului veșnic; așa cereau nevoile noastre. A fost găsit la înfățișare ca un om. A fost exersat într-o viață de totală dependență de Dumnezeu și S-a supus unei morți care (printre alte virtuți) a fost suferită în deplină supunere față de El. Aceasta a fost poziția Lui în ce privește legământul veșnic și într-o astfel de poziție a acționat și a suferit în chip desăvârșit; de aici au izvorât lucrările, necazurile, strigătele și lacrimile, ostenelile și durerile Fiului Omului pe pământ.

    Mai mult încă, chiar acum când Se află în cer, El continuă, într-un sens important, aceeași viață. O făgăduință Îl aștepta acolo și către împlinirea ei privește El acum. „Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale”, I s-a spus după înălțare; și în credința și nădejdea acestui cuvânt, El Și-a luat locul în cer „așteptând până când vrăjmașii Lui vor fi puși ca așternut al picioarelor Lui” (Evrei 1.13; 10.13). Avem aici nădejdea ca răspuns la făgăduință, și aceasta o găsim în inima lui Isus după ce S-a înălțat și S-a așezat în cer, tot așa cum fusese Cel credincios, Cel plin de nădejde, Cel ascultător și Cel care a slujit, atunci când S-a aflat pe acest pământ.

    Iar dacă mergem și mai departe: în căile Lui viitoare de slavă, nu va continua El să fie supus? Orice limbă Îl va mărturisi ca Domn, dar nu va fi aceasta „spre slava lui Dumnezeu și Tatăl”? Iar când împărăția se va sfârși, nu este scris: „Atunci și Fiul Însuși va fi supus Celui care I-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți”? Și așa cum Se va supune Celui care I-a pus toate lucrurile sub picioare, tot așa, în aceleași timpuri de slavă viitoare, va fi plăcerea Lui plină de har de a-i sluji pe sfinții Săi; așa cum citim: „Se va încinge și îi va pune să stea la masă și, apropiindu-se, le va sluji”. Apoi din nou: „Acela care șade pe tron Își va întinde cortul peste ei. Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu-i va dogori soarele, nici vreo arșiță; pentru că Mielul, care este în mijlocul tronului, îi va păstori și-i va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (1 Corinteni 15; Luca 12; Apocalipsa 7).

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, … ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui. El va fi ca un pom sădit lângă niște pâraie de apă, care își dă rodul la timpul său și a cărui frunză nu se veștejește; tot ce începe duce la bun sfârșit.

    Psalmul 1.1-3


    Copacul și-a recăpătat „puterea”

    Un sequoia gigantic din California, considerat unul dintre cei mai vechi copaci din lume, începuse să se veștejească. Prin urmare, autoritățile forestiere au dispus să se facă tot ce era posibil din punct de vedere uman pentru a salva copacul, dar nu s-au putut pune de acord asupra unui mijloc eficient.

    Rădăcinile superioare ale copacului erau expuse de ani buni, iar turiștii le călcaseră în picioare. Un pădurar a venit cu ideea de a aduce tone de pământ și de a-l împrăștia peste rădăcinile expuse. Experiența îl învățase că aceste conifere erau foarte sensibile la „atacurile umane”. Rezultatele au depășit toate așteptările. Gigantul și-a recăpătat vechea „putere”!

    Dumnezeu, Creatorul nostru, a înzestrat sufletul și duhul nostru cu o mare sensibilitate. Dacă nu suntem atenți, Satan le permite ajutoarelor sale să le „calce” în picioare. Există oameni în această lume care nu se tem de Dumnezeu și nu se feresc de nimeni. Relația cu ei este foarte dăunătoare, deoarece „prieteniile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15.33).

    Când sursele sănătății noastre morale și ale vieții spirituale sunt în pericol, atunci trebuie să ne adâncim rădăcinile în Cuvântul lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Isaia 48.9-22 · Evrei 10.31-39

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOAMNE, ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ MĂ ROG! (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „El le întocmeşte inima la toţi…” (Psalmul 33:15)


    Stilul tău de rugăciune trebuie să fie în concordanță cu modul în care te-a creat Dumnezeu. Da, poți învăța de la persoane mai experimentate în rugăciune decât tine, dar trebuie să ai grijă să nu faci din ele standardul tău sau să devii o „clonă” a lor. E greșit să te forțezi să faci ce fac alții, dacă nu te simți confortabil în duhul tău. Nu încerca să ții pasul cu altcineva, ori să copiezi felul în care se roagă. Și nu te simți obligat să pui în aplicare fiecare principiu de rugăciune pe care l-ai învățat, de fiecare dată când te rogi. Celor mai mulți dintre noi ne este teamă că nu vom fi ca toți ceilalți. Ne simțim mai confortabil când urmăm anumite reguli specifice, decât atunci când îndrăznim să ascultăm de călăuzirea Duhului lui Dumnezeu.

    Când urmăm reguli concepute de om, poate că le suntem pe plac oamenilor; dar când umblăm prin credință și urmăm Duhul lui Dumnezeu, Îi suntem pe plac lui Dumnezeu. Nu trebuie să te simți presat să te rogi într-un anume fel sau moment, sau pentru o anumită perioadă de timp, ori să te concentrezi pe anumite lucruri – pentru că așa fac alții. „Dezleagă barca” (dacă pot să spun așa) și lasă fluxul Duhului lui Dumnezeu să te ducă acolo unde dorește El.

    Când tu deții controlul, știi ce se întâmplă la următorul pas. Însă când lași Duhul lui Dumnezeu să preia conducerea, să te ții ce de surprize vor colora viața ta, care de care mai minunate! Trebuie să fii hotărât să fii tu însuți și să refuzi să-ți petreci viața simțindu-te vinovat că nu ești ca ceilalți. Biblia precizează că „El (Domnul) le întocmeşte inima la toţi…” Deci, pentru că vorbim de rugăciune, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este astăzi: „Fii tu însuți!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 2:17-29


    Aceste capitole ne poartă cu gândul la o şedinţă a unui tribunal. Unul după altul, cei acuzaţi se înfăţişează înaintea Judecătorului suprem. După condamnarea barbarului, a omului necivilizat (cap. 1), apoi a omului moral şi civilizat (începutul cap. 2), este rândul iudeului să fie chemat la bară. El se prezintă cu capul sus. Numele său de iudeu, legea pe care se odihneşte, Dumnezeul adevărat pe care pretinde că–L cunoaşte şi–L slujeşte (v. 17), toate acestea, cu siguranţă, îi vor stabili superioritatea faţă de ceilalţi acuzaţi şi–l vor achita. Ce–i răspunde însă Demnitarul suprem?

    „Nu te voi judeca nici după titlurile tale (v. 17), nici după cunoştinţa ta (v. 18), nici după cuvintele tale (v. 21), ci după faptele tale.” ~Tu deci, care înveţi pe alţii ~ tu, care predici ~ tu, care zici , ceea ce Mă interesează pe Mine este ceea ce faci şi, de asemenea, ceea ce nu faci (Matei 23.3). Departe de a te scuza, privilegiile tale îţi agravează vina.

    Păcatul păgânilor este numit fărădelege (sau nelegiuire): o umblare fără lege şi fără frâu, după capriciile proprii (cap. 1.18; 1 Ioan 3.4). Păcatul iudeilor se numeşte călcare de lege (v. 23), altfel spus, neascultare faţă de poruncile divine cunoscute. Şi cu cât mai responsabili sunt astăzi creştinii, câtă vreme ei au tot Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 20 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să nu fiți părtinitori în judecată.

    Deuteronom 1.17


    A judeca drept (2)

    În formarea unei opinii, nu trebuie să fim călăuziți doar de părerea unei singure persoane, fie ea și neimplicată. Oricine este predispus, chiar și cu cele mai bune intenții, să dea o notă proprie în astfel de situații. Nu că el ar vrea, în mod intenționat, să dea o mărturie falsă sau să spună o minciună, în mod deliberat; însă, din cauza uitării sau din altă cauză, este posibil să nu prezinte cazul în mod corect. Unele fapte pot fi omise, și chiar acelea pot fi cele determinante într-o asemenea măsură, încât pot schimba lucrurile în mod radical. «Audi alteram partem!» («ascultă și cealaltă parte!»), trebuie să fie motoul în astfel de situații. Și nu doar să asculți cealaltă parte, ci să asculți toate faptele prezentate de ambele părți, pentru ca în acest fel să-ți poți forma o părere corectă și sănătoasă. Putem să stabilim ca regulă faptul că o judecată formată fără o cercetare atentă a tuturor acțiunilor este cu totul nevrednică.

    Și cât de important este avertismentul din versetul 17: „Să nu fiți părtinitori în judecată; să ascultați atât pe cel mic, cât și pe cel mare. Să nu vă temeți de fața omului”! Cât de mult descoperă aceste cuvinte biata inimă omenească! Cât de predispuși suntem să privim la fața omului; să fim influențați de personalitatea cuiva; să dăm importanță poziției și bunăstării; să ne temem de fața omului!

    Care este antidotul divin pentru toate aceste rele? Teama de Domnul! Dacă Îl punem pe Domnul înaintea noastră, în orice timp, acest lucru ne va elibera de o astfel de influență părtinitoare, de discriminare și de frica de om. Aceasta ne va face să-L așteptăm smeriți pe Domnul, pentru a ne călăuzi și a ne sfătui în toate lucrurile cu care avem de-a face; astfel vom fi păziți de a ne forma păreri în grabă și de a trage concluzii părtinitoare despre oameni și lucruri – ceea ce a constituit o sursă abundentă de necazuri în mijlocul poporului lui Dumnezeu în toate veacurile.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.

    Iacov 1.21,22


    Aprinde un foc și arde-le!

    În urmă cu mulți ani, un evanghelist umbla cu un sac în spate prin Sicilia. Într-o pădure a fost oprit de un om înarmat: „Ce duci în sac?”. — „Biblii”, a răspuns evanghelistul. „Aprinde un foc și arde-le!”, i-a poruncit tâlharul. În timp ce evanghelistul, cu inima grea, a aprins un foc, i-a spus tâlharului: „Vă rog să-mi permiteți să vă citesc un scurt pasaj din fiecare carte, înainte să o arunc în foc”. Din primul exemplar a citit Psalmul 23, din al doilea, parabola despre fiul risipitor, din al treilea, câteva versete din cuvântarea de pe munte, din al patrulea, capitolul despre dragoste din Epistola către Corinteni.

    De fiecare dată, tâlharul îl întrerupea: „Stai! Aceasta este o carte bună. Dă-mi-o!”. La final, tâlharul a plecat cu un sac plin cu Biblii, în timp ce evanghelistul a rămas nevătămat.

    După câțiva ani, evanghelistul l-a întâlnit pe hoț și, spre bucuria lui, acesta era acum un creștin credincios. I-a povestit fericit despre minunea întoarcerii sale la Dumnezeu: „Citirea cărților tale m-a schimbat”.

    Biblia este o carte deosebită, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Ea trezește în conștiința noastră dorința după iertarea divină. Ea îi arată inimii noastre cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. În această carte Îl întâlnim pe Isus Hristos care dorește să ne dăruiască viața veșnică. Cine a avut parte de această schimbare găsește în Biblie o sursă sigură de încurajare și de bucurie pe calea credinței.

    Citirea Bibliei: Isaia 48.1-8 · Evrei 10.23-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOAMNE, ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ MĂ ROG! (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Seara, dimineaţa şi la amiază… El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17)


    Dumnezeu este mult prea creativ pentru a pretinde ca fiecare om să interacționeze cu El exact în același fel. El ne-a conceput pe fiecare dintre noi diferiți. Există unele principii ale rugăciunii care ni se aplică tuturor, însă Dumnezeu ne călăuzește pe fiecare în parte ca indivizi. Fiecare dintre noi ne situăm în locuri diferite în umblarea noastră cu El și suntem la niveluri diferite de maturitate spirituală, având tipuri diferite de experiențe în rugăciune.

    Da, trebuie să învățăm bazele rugăciunii. Dar apoi trebuie să trecem dincolo de cunoștințele intelectuale despre rugăciune și să aducem aceste principii înaintea Domnului, rugându-L: „Învață-mă să aplic lucrul acesta în viața mea, în situația mea și în inima mea!”

    Când spui: „Doamne, învață-mă să mă rog!”, tu Îi ceri lui Dumnezeu să te învețe să te rogi într-un mod personal și distinct, pentru ca rugăciunile tale să fie expresii simple și naturale ale felului tău de-a fi. Trebuie să mergi înaintea lui Dumnezeu așa cum ești, și să Îi faci plăcerea să Se bucure de compania „persoanei originale” pe care a creat-o! Apropie-te de El cu propriile tale calități și defecte, cu unicitatea ta și cu toate celelalte lucruri care te diferențiază într-un mod atât de minunat de toți ceilalți. Lui Dumnezeu Îi place să te întâlnească în locul în care ești, să dezvolte o relație personală cu tine și să te ajute să crești, ca să devii tot ceea ce dorește El să fii!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 2:1-16


    Indiferent cât de jos ar fi căzut un om, el întotdeauna va găsi pe unul mai mizerabil decât el, faţă de care, comparându–se, ar ieşi în avantaj! Cel împătimit de jocuri de noroc îl dispreţuieşte pe bietul beţiv şi acesta, la rândul lui, se consideră superior unui răufăcător. În realitate, toate viciile se află în stadiu iniţial (în germene) în propria noastră inimă. Atunci când noi îi judecăm pe alţii (v. 1), facem dovada că ştim foarte bine să recunoaştem răul; arătăm deci că avem o conştiinţă. Şi această conştiinţă ne condamnă pe noi înşine atunci când, la rândul nostru, comitem fapte asemănătoare. Toţi oamenii au o conştiinţă (Geneza 3.22). În bunătatea Sa, Dumnezeu Se foloseşte de ea ca să–i împingă spre pocăinţă (v. 4), fără însă a autoriza pe cineva să–şi judece aproapele.

    Numai Unul singur are dreptul să judece: Isus Hristos (v. 16; Ioan 5.22; Fapte 10.42). El va pune într–o zi în lumină „lucrurile ascunse ale oamenilor”, toate faptele lor şi intenţiile de nemărturisit, ascunse cu atâta grijă (Matei 10.26).

    Mărturisiţi–I Lui fără întârziere secretele voastre cele mai ruşinoase! Conştiinţa voastră nu este o voce duşmănoasă, ci un prieten care vine să vă spună: vorbeşte despre aceasta Domnului Isus; El va şti să Se ocupe de ea.

  • 19 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ascultați neînțelegerile dintre frații voștri și judecați cu dreptate.

    Deuteronom 1.16


    A judeca drept (1)

    Ce înțelepciune cerească este aici! Ce împărțire corectă a dreptății! În fiecare caz în care apăreau diferențe, toate faptele, așa cum erau ele relatate de ambele părți, erau ascultate cu grijă și cântărite cu răbdare. Gândirea nu trebuia să fie pervertită de măsura prejudiciului, de predilecția celui care judeca situația sau de vreun alt fel de simțământ personal. Judecata trebuia să fie formată nu prin impresii, ci prin fapte, stabilite în mod clar – fapte de netăgăduit. Influența personală nu trebuia să aibă niciun fel de greutate. Poziția și circumstanțele fiecărei părți nu trebuiau avute în vedere. Cazul trebuia decis în întregime pe baza propriilor merite. „Să ascultați atât pe cel mic, cât și pe cel mare.” Omul sărac trebuia să aibă parte de aceeași judecată imparțială ca și cel bogat; străinul, ca și cel născut în țară. Nu era permisă nicio diferență.

    Ce învățături valoroase avem aici! Într-adevăr, nu toți suntem chemați să fim judecători, bătrâni sau conducători, dar marile principii morale care reies din citatul de mai sus sunt de cea mai mare valoare pentru oricare dintre noi, întrucât apar întotdeauna astfel de cazuri care necesită aplicarea directă a acestor principii. Oriunde ne-am afla și oriunde ne-am desfășura activitatea, vom întâlni, în mijlocul fraților noștri, astfel de cazuri complicate, care pot fi înțelese greșit; cazuri în care apar incorectitudini, reale sau imaginare; și, prin urmare, este de cea mai mare nevoie să fim învățați, în mod divin, cum trebuie să ne comportăm în astfel de situații.

    În toate cazurile de acest fel trebuie să tragem concluzii doar după ce am făcut o analiză temeinică a faptelor – a tuturor faptelor și ascultând ambele părți implicate în acea situație. Nu trebuie să ne lăsăm călăuziți de propriile impresii, pentru că știm cu toții că ele sunt cel mai puțin vrednice de crezare. Uneori ele pot fi corecte, însă alteori pot fi complet false. Nimic nu este mai ușor de primit și de transmis decât o impresie falsă, iar din acest motiv, o judecată bazată doar pe impresii este nevrednică de luat în seamă. Trebuie să existe o dovadă solidă a unor fapte clare – fapte confirmate de doi sau trei martori, așa cum Scriptura arată foarte limpede (Deuteronom 17.6; Matei 18.16; 2 Corinteni 13.1; 1 Timotei 5.19).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?

    Matei 6.25


    Numai un înveliș

    Cu siguranță, cu toții știm foarte bine cum să ne îngrijim, cum să ne răsfățăm și cum să ne întreținem corpul, nu numai printr-o alimentație sănătoasă, ci și printr-o bună igienă personală și prin exerciții fizice. Corpul ne-a fost dat de Dumnezeu și, fără îndoială, ar trebui să avem grijă de el. Dar oare nu exagerăm uneori în această privință? De multe ori acordăm o prioritate mai mare eforturilor pentru figura ideală și pentru a rămâne tineri și frumoși chiar și la bătrânețe, decât îngrijirii omului nostru interior.

    Acest om interior este viața nouă, pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Fiecare ar trebui să se întrebe dacă trăiește în conformitate cu prioritățile lui Dumnezeu: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6.33). Aceasta este ordinea corectă, divină, de care ar trebui să ținem seama.

    Să ne amintim că acest corp este doar pentru viața pe pământ, este doar un înveliș temporar, însă ceea ce facem pentru viața nouă și prin puterea acesteia are valoare veșnică. „Și oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece … adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata” (Matei 10.42).

    Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOAMNE, ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ MĂ ROG! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Isus… a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” (Luca 6:12)


    Unul dintre pericolele implicării în lucrarea lui Dumnezeu este că pot să treacă săptămâni sau chiar luni fără să te rogi. Într-un sondaj efectuat pe o mie de pastori, jumătate dintre ei au recunoscut că au avut lungi perioade de timp în care nu s-au rugat! Ei nu aveau o viață personală de rugăciune în afara slujirii pe care o făceau în biserică. În mod uimitor, ei au avut predici întregi despre acest subiect, și cu toate acestea ei nu o practicau. Îți sună cunoscut?

    Domnul Isus Se trezea înainte de zorii zilei și petrecea ore întregi în rugăciune. El S-a rugat chiar și toată noaptea. Și lucrul acesta s-a văzut! Succesul Său incredibil a decurs din relația profundă pe care o avea cu Tatăl Său. Dacă-mi permiteți un jargon contabil, în fiecare dimineață El făcea depozite, pentru ca pe parcursul zilei să poată face retrageri. Un învățător biblic scria: „Am trecut de la munca și lupta de a mă ruga cinci minute odată la câteva zile, la plăcerea – și de fapt, nevoia și dorința – de a-mi începe ziua cu rugăciune, apoi la rugăciunea pe parcursul zilei, pe măsură ce inima mea se deschidea… și în final, încheindu-mi ziua comunicând cu Domnul în timp ce adormeam. Am trecut de la o viață de rugăciune sporadică, neregulată, la momente pline și regulate de rugăciune, disciplinat fără a fi legalist. Dacă odinioară credeam că-mi împlinesc o obligație față de Dumnezeu rugându-mă, acum îmi dau seama că nu pot supraviețui nici măcar o zi (și să fiu mulțumit), dacă nu mă rog. Îmi dau seama că rugăciunea este un mare privilegiu, nu o datorie. Nu mă mai apropii de Dumnezeu cu teamă, întrebându-mă dacă mă aude și dacă îmi va trimite un răspuns la rugăciune. Acum, mă apropii de El cu îndrăzneală, așa cum mă învață Cuvântul Său – și cu mari speranțe!”

    Așadar, petrece timp cu Dumnezeu în rugăciune!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 1:18-32


    Înainte de a explica modul în care Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătos, fiecare trebuie să fie convins că este păcătos. De aceea, ca să spunem aşa, Dumnezeu va deschide aici proces omenirii în întregime. Am fi înclinaţi să gândim că păgânii sunt scuzaţi; ei nu au Cuvântul scris. Totuşi, ei au înaintea ochilor o altă carte mereu deschisă: cea a Creaţiei (Psalmul 19.1). Ei însă n–au vrut să–L recunoască şi să–L onoreze pe Autorul ei şi au neglijat să–I aducă mulţumiri (ceea ce este o datorie universală). Orice fiinţă omenească a primit o inteligenţă care–i permite să discearnă faptele evidente şi să tragă concluzia că există un Dumnezeu. Oamenii însă au folosit această facultate pentru a născoci idoli şi, făcându–se robi forţelor răului, s-au dedat la cele mai rele pofte.

    Este de o urâţenie de nesuportat portretul pe care–l face aici Dumnezeu omului natural. Dumnezeu îi declară vinovaţi nu numai pe aceia care se dedau ei înşişi la asemenea vicii, ci şi pe toţi cei care îşi „găsesc plăcerea în cei care le fac” (v. 32). A citi un roman care istoriseşte aceste lucruri imorale, a te complace în descrieri tulburi (murdare) şi nesănătoase înseamnă a te plasa sub aceeaşi „judecată dreaptă” (v. 32; Psalmul 50.18).

  • 18 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și tot Iuda s-a bucurat de jurământ: pentru că juraseră cu toată inima lor și L-au căutat cu toată dorința lor; și El a fost găsit de ei. Și Domnul le-a dat odihnă de jur-împrejur.

    2 Cronici 15.15


    Lecții din viața lui Asa (4) – Poate fi menținut devotamentul cu ajutorul regulilor?

    A fost o mare bucurie și încurajare după biruința împotriva lui Zerah, etiopianul, și după ce Asa și tot poporul au auzit cuvintele Domnului transmise prin Azaria. Asa a înlăturat idolii din toată țara, a reparat altarul Domnului, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă pe mama lui, Maaca, din cauza idolatriei ei, și a adus în casa lui Dumnezeu lucrurile pe care el și tatăl său le dedicaseră. În urma acestor fapte, Dumnezeu l-a binecuvântat și mulți din Israel au trecut la el, atunci „când au văzut că Domnul Dumnezeul său era cu el” (2 Cronici 15.9).

    Asa și tot poporul au făcut de asemenea un jurământ ca să-L caute pe Domnul cu toată inima și cu tot sufletul lor, și să dea la moarte pe oricine n-avea să facă la fel. De aici au început să se complice lucrurile. Aveau o mare bucurie și un mare zel, însă era necesar ca ei să facă un astfel de jurământ? Nu ar fi fost mai bine ca ei să persevereze în ceea ce era bine înaintea Domnului și să continue să-L caute? Manifestăm și noi o tendință asemănătoare: când ne bucurăm de o mare eliberare sau când experimentăm perioade de binecuvântare și de încurajare pentru sufletele noastre, căutăm să identificăm cauza acestor binecuvântări și să instituim reguli în jurul acelei cauze, cu dorința de a face ca lucrările de har ale lui Dumnezeu să continue. Intenția este bună, însă este imposibil să menținem părtășia cu Dumnezeu prin împlinirea unui set de reguli. Aceasta este ceea ce Asa și poporul au făcut, dar ce s-a întâmplat atunci când Baașa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda? L-a căutat Asa pe Domnul, așa cum jurase? Nu, ci a cerut ajutorul împăratului Siriei! Jurământul său nu i-a oferit nicio putere spirituală, ci doar o aparență a ei.

    Experimentarea binecuvântării și a ajutorului din partea lui Dumnezeu aduce întotdeauna bucurie, recunoștință și râvnă față de El. Însă menținerea prospețimii acestor lucruri în inimă nu poate fi făcută prin reguli, nici prin jurăminte. Lucrul de care avem nevoie este să rămânem alipiți de Domnul, cu hotărâre de inimă (Fapte 11.23), și să așteptăm numai de la El ajutor și binecuvântare.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Semințele] de pe stâncă sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la un timp, iar când vine ispita, se leapădă.

    Luca 8.13


    Credința adevărată

    Pe când aveam zece ani, un văr de-al meu, de paisprezece ani, a dorit să mergem împreună să vizităm o peșteră. Echipați cu lanterne, am pornit la drum. Dar, după scurt timp, mi-a fost teamă să merg mai departe prin întunericul acela dens și auzind zgomotele acelea înfundate! M-am întors, lăsându-l pe vărul meu singur.

    Mulți oameni fac la fel cu Domnul Isus. La început sunt gata să trăiască împreună cu El ca și creștini. Dar, când trebuie să se lepede de sine și să renunțe la propriile dorințe, atunci spun: „E prea mult! Mă întorc!”. Acești oameni sunt asemenea terenului pietros care are puțin pământ. Sămânța Cuvântului a căzut pe acest teren, dar n-a putut face rădăcini și, ca urmare, nu a adus roadă. Acești oameni primesc cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu se pocăiesc, în viața lor nu are loc o adevărată întoarcere la Dumnezeu. Mărturisesc faptul că aparțin lui Hristos, dar numai dintr-un entuziasm trecător. Când vine încercarea, ei renunță și se întorc la viața lor veche. Atunci se vede că n-au avut o relație adevărată de credință cu Domnul Isus.

    Cine vine la Dumnezeu și își mărturisește sincer păcatele și crede în Salvatorul, care a murit pentru el pe cruce, are parte de nașterea din nou și are o relație eternă cu Isus Hristos.

    Citirea Bibliei: Isaia 46.1-13 · Evrei 10.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOAMNE, ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ MĂ ROG! (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1)


    În cartea sa „Cu Hristos în școala rugăciunii”, Andrew Murray a scris: „Nimeni nu ne poate învăța ca Isus, de aceea strigăm către El: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!” Elevul are nevoie de un dascăl care își cunoaște meseria, care are darul predării și care, cu răbdare și dragoste, se va coborî la nevoile lui. Hristos însumează toate acestea și nu doar atât. Lui Isus Îi face plăcere să ne învețe să ne rugăm. Binecuvântat să fie Dumnezeu!” Dacă nu ești sigur că Dumnezeu ascultă cu adevărat când vorbești cu El și nu înțelegi de ce unele rugăciuni par să rămână fără răspuns, atunci ai nevoie de un dascăl.

    S-ar putea să te întrebi: „Oare mă rog cum trebuie?”, și te simți frustrat, ori ești nerăbdător să afli ce să faci ca să te simți mai conectat cu Dumnezeu și să capeți încredere că rugăciunile pot cu adevărat să schimbe ceva… În acest caz, spune-I: „Doamne, învață-mă să mă rog!” Deși anumite principii ale rugăciunii se aplică tuturor, Dumnezeu ne va călăuzi pe fiecare în parte. El vrea să te ia exact așa cum ești și să te ajute să-ți descoperi propriul ritm al rugăciunii; să dezvolți un mod de a te ruga care îți îmbogățește relația cu El.

    Dumnezeu dorește ca rugăciunea să fie un mod de a comunica simplu, natural și dătător de viață, și așa va fi – dacă îți deschizi inima înaintea Lui, și-L lași și pe El să-Și deschidă inima față de tine. Rugăciunea este un lucru atât de ușor; nu este altceva decât o conversație cu Dumnezeu, stând și ascultând ce are să-ți spună. El are un plan personalizat pentru tine, o modalitate de a comunica cel mai eficient cu El. Și totul începe prin a-I spune: „Doamne, învață-mă să mă rog!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Romani 1:1-17


    Epistolele sunt scrisori adresate de apostoli unor adunări sau unor credincioşi şi în ele găsim prezentate adevărurile creştine. Epistola către Romani, deşi a fost scrisă după altele, a fost pe drept aşezată prima, pentru că subiectul ei este Evanghelia. Şi, înainte de a primi o învăţătură creştină, trebuie să începem prin a deveni creştini. Prieten cititor, ţi se oferă acest prilej, dacă până acum le–ai scăpat pe celelalte! Cere–I Domnului să atingă inima şi conştiinţa ta prin puterea singurului Cuvânt şi prin autoritatea Evangheliei, „puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede” (v. 16).

    Această scrisoare a fost scrisă cu mult înaintea călătoriei dramatice relatate la sfârşitul cărţii Faptele Apostolilor. Pavel nu–i văzuse deci până acum niciodată pe romani. Dar ~ ceea ce este obligatoriu pentru o lucrare utilă ~ el este plin de dragoste pentru ei şi, mai presus de toate, pentru Acela despre care le va vorbi: Isus Hristos. Numele Său umple cele dintâi versete. Nu este El, într–adevăr, conţinutul (substanţa) Evangheliei, fundamentul tuturor relaţiilor dintre Dumnezeu şi om? Pe de altă parte, faptul că Pavel era gata să vestească Evanghelia unora pe care deja îi numea preaiubiţi şi sfinţi (v. 15,7) ne confirmă că această veste bună nu se limitează numai la o simplă iertare de păcate. Ea cuprinde tot adevărul în Hristos.

  • 17 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă, într-adevăr, rămâneți în credință, întemeiați și tari și fără să vă lăsați abătuți de la speranța evangheliei pe care ați auzit-o.

    Coloseni 1.23


    Este cu totul adevărat că, în clipa în care privesc la un credincios în Hristos, pentru el nu există niciun „dacă” cu privire la siguranța lui. El este acceptat în Cel Preaiubit și aici nu poate fi niciun „dacă”. El este așezat în locurile cerești în Hristos și întreaga lui poziție este definitiv stabilită. Dar acest fapt nu este tot ceea ce Dumnezeu a hotărât să facă pentru el. El a hotărât să-l treacă prin pustie după ce l-a răscumpărat pentru Sine și, în acest cadru, cuvântul „dacă” apare de foarte multe ori, de exemplu „dacă țineți cu tărie”, în Evrei; „dacă rămâneți”, în Coloseni și așa mai departe. În toate aceste pasaje este subliniată dependența noastră absolută de Dumnezeu. Să presupunem că aș fi cu copilul meu pe vârful unui munte și el ar vrea să alerge încoace și încolo. Atunci îi spun: «Dacă ai să cazi, te vei face fărâmițe». Dar n-am nici cel mai mic gând să nu-l țin strâns de mână sau să-l las să cadă. Tot așa și noi suntem ținuți de puterea lui Dumnezeu prin credință, pentru mântuire. Aceasta arată că avem nevoie să fim ținuți și că vom fi ținuți de Cel care are putere peste toate lucrurile. Dar partea noastră este dependența de puterea care ne ține.

    Avertismentele din Cuvântul lui Dumnezeu mă fac să mă gândesc la dragostea și la credincioșia desăvârșită a lui Dumnezeu, care mă ține. Ele mă determină să-mi păstrez mereu locul de dependență. Confuzia dintre acest lucru și acceptarea mea în Hristos este sursa tuturor tulburărilor. Când mă aflu în localitatea B nu pot niciodată spune: «Dacă aș fi în localitatea B», fiindcă sunt deja acolo. Tot așa, poziția mea înaintea lui Dumnezeu este perfectă: sunt în Hristos. Cuvintele „El vă va întări până la sfârșit” dovedesc însă că am nevoie de întărire.

    Dumnezeu mă așază într-un loc unde mana nu-mi va lipsi în nicio dimineață și astfel eu trăiesc prin orice cuvânt al Lui. Aceasta îmi produce simțământul binecuvântat al dependenței continue. Răscumpărarea mă conduce în pustie; și acolo, ce găsesc? Că Dumnezeu Se îngrijește de haina mea în tot timpul călătoriei, că îngrijește să nu mi se umfle picioarele de mers, că mă smerește și că mă încearcă, astfel încât eu să cunosc tot ce este în inima mea.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Puneți-vă dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. … Să învățați pe fiii voștri în ele, vorbindu-le despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.

    Deuteronom 11.18,19


    Cum tratăm Biblia?

    V-ați întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă:

    am trata Biblia așa cum ne tratăm telefonul mobil?

    am lua-o cu noi oriunde am merge, în bagajele noastre, în poșetă sau în buzunar?

    am citi din ea de câteva ori pe zi?

    ne-am întoarce după ea atunci când uităm să o luăm cu noi?

    am trata-o ca și cum nu am putea trăi fără ea? – Și, într-adevăr, nu putem trăi fără ea!

    am face-o cadou copiilor noștri?

    am citi-o în timp ce călătorim?

    Ce bine ar fi dacă am face o prioritate din Biblie în fiecare zi! Atunci am fi binecuvântați cu adevărat! Deviza noastră să fie: „Biblia îmi este cel mai bun prieten”!

    Să deschidem zilnic Biblia și să citim Cuvântul lui Dumnezeu!

    Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care citesc aceste rânduri și iau atitudine în viața lor!

    Citirea Bibliei: Isaia 45.14-25 · Evrei 9.19-28

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DRAGOSTEA ESTE O DECIZIE – Fundația S.E.E.R. România

    „…Să iubeşti…” (Matei 22:37)


    Când un învățător al Legii L-a întrebat pe Isus care este cea mai mare poruncă, Mântuitorul i-a răspuns prompt: să-L iubească pe Dumnezeu, pe aproapele și pe sine însuși (vezi Matei 22:37-39). Să remarcăm faptul că Domnul Isus a folosit imperativul: „Să iubești”! Asta ne spune multe despre adevărata natură și adevăratul comportament al dragostei. Dacă a iubi este o poruncă, atunci dragostea nu poate fi doar ceva emoțional sau o chestiune de sentimente.

    Dragostea autentică este mult mai mult decât un sentiment, este o chestiune de voință. De aceea Domnul Isus ne-a poruncit s-o exprimăm. Dragostea este o poruncă urmată de un angajament. Deși sentimentele sunt importante, adevărata dragoste funcționează indiferent ce simțim. În cartea sa „Factorul Fred”, Mark Sanborn scrie: „Cu mult timp în urmă, am învățat că a-ți plăcea de cineva și a iubi pe cineva sunt două lucruri diferite. A-ți plăcea de cineva este o reacție emoțională. Spre deosebirea de dragoste, „a plăcea” este un sentiment. Partea dificilă este că noi nu ne putem controla emoțiile. Putem controla felul în care alegem să exprimăm acele emoții, dar nu ne putem controla sentimentele. Un om poate să fie mânios, dar poate alege să aibă un comportament iubitor. Sentimentul este o reacție. Este posibil ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care Domnul Isus nu a spus „Să-ți placă dușmanul.” El a știut că a-ți plăcea sau a nu-ți plăcea de cineva nu este întotdeauna ceva ce putem controla. Am învățat că dragostea este, printre altele, o acțiune. Pot iubi pe cineva de care nu-mi place neapărat. Pot face ceva sau pot avea un anume comportament față de o persoană, pentru că știu că este ceea ce trebuie să fac, chiar dacă nu mă simt confortabil sau entuziasmat s-o fac!” Și încă un gând: când ai un comportament iubitor față de cineva, emoțiile tale se aliniază cu faptele tale.

    Încearcă asta azi, și-ai să vezi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Faptele Ap. 28:17-31


    Abia ajuns la Roma, Pavel îi şi convoacă pe cei mai de seamă iudei, cărora le explică condiţiile întemniţării sale. Şi, departe de a purta ranchiună pe cei din poporul lui, pentru tot răul pe care l–a suferit din partea lor, el le dă din nou şi întotdeauna cel dintâi loc în predicarea evangheliei. Neobosit, de dimineaţa până seara, le prezintă adevărul, până în momentul în care ei pleacă (v. 25,29; citiţi Evrei 10.38,39).

    Pavel stă doi ani prizonier la Roma. Va putea însă constata că împrejurările prin care trecuse „s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei” (Filipeni 1.12). Oare nu în perioada acestei captivităţi a scris el mai multe epistole, printre care cea către Efeseni, cea către Filipeni, cea către Coloseni? Noi nu le–am fi avut, dacă el ar fi fost liber să viziteze aceste adunări.

    De altfel, tocmai epistolele ne îngăduie să continuăm încă puţin călătoria prin istoria marelui apostol. Pentru că aici relatarea se întrerupe şi cartea Faptele Apostolilor nu are încheiere ~ ca pentru a ne arăta că lucrarea Duhului Sfânt aici, pe pământ, nu s–a încheiat! Ea continuă, cât timp Biserica este pe pământ, în viaţa fiecărui credincios.

  • 16 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit; în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său.

    Efeseni 1.6,7


    Sângele lui Hristos (8) – Răscumpărare și iertare

    Epistola către Efeseni ne prezintă planurile harului lui Dumnezeu, care ne-a binecuvântat în Hristos. În Epistola către Romani, de exemplu, Duhul Sfânt începe cu starea de dinainte a inimilor noastre. În Efeseni, El începe cu ceea ce este în inima lui Dumnezeu Însuși.

    Versetele de mai sus ne prezintă trei binecuvântări distincte. Prima este că suntem primiți în Cel preaiubit. Am fost făcuți plăcuți în El. Dumnezeu Tatăl ne privește cu aceeași favoare cu care-L privește pe preaiubitul Său Fiu.

    A doua binecuvântare este că avem răscumpărarea prin sângele Său. Eram în robia păcatului și a lui Satan, însă a fost plătit prețul deplin pentru ca noi să fim răscumpărați și aduși la Dumnezeu. Israeliții au fost răscumpărați din Egipt prin sângele mielului de Paște. Noi am fost răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos. Cât de mare a fost prețul plătit de Dumnezeu pentru a ne răscumpăra!

    A treia binecuvântare este că am fost iertați. Ce lucru minunat să știm că suntem iertați! Această binecuvântare se datorează și ea sângelui lui Hristos. El a suferit și a murit pentru a înlătura păcatele noastre dinaintea Dumnezeului sfânt. Să ne aducem aminte că toate păcatele noastre erau încă viitoare atunci când Domnul Isus a murit, așa că El a murit pentru toate păcatele noastre, ale celor care credem în el. Suntem achitați din punct de vedere juridic.

    Să remarcăm de asemenea că aceste binecuvântări sunt potrivit cu bogățiile harului Său. Ce bogăție de har a arătat Dumnezeu pentru a ne binecuvânta! Fiul Însuși a venit din cer pentru ca noi să avem parte de asemenea binecuvântări. Fie în veci adorat!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Isaac a spus: „Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?”. „Fiul meu”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot”. Și au mers amândoi împreună înainte.

    Geneza 22.7,8


    Arderea-de-tot

    Pe ultima porțiune de drum spre locul pe care i-l indicase Dumnezeu lui Avraam, au mers numai tatăl și fiul. Deodată, glasul lui Isaac a întrerupt liniștea apăsătoare: „Dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?”. Avraam a răspuns: „Fiul meu, Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot”.

    Avraam a numit acel loc: „La muntele unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22.14). El a avut credință și „l-a adus jertfă pe singurul său fiu … socotind că Dumnezeu poate să-l învieze chiar și dintre cei morți” (Evrei 11.17-19). Din Noul Testament știm că răspunsul la întrebarea lui Isaac fusese stabilit de mult timp: „Hristos, Mielul fără cusur și fără pată, a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în timpurile din urmă” (1 Petru 1.19,20).

    Cât de frumoasă este această armonie interioară dintre Tatăl și Fiul exprimată în cuvintele: „Și au mers amândoi împreună înainte”! Domnul nostru a putut spune: „Nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine” (Ioan 16.32), cu toate că știa „tot ce avea să vină asupra Lui” (Ioan 18.4).

    Simțim și noi ceva din mireasma arderii-de-tot (Efeseni 5.2)?

    Citirea Bibliei: Isaia 45.1-13 · Evrei 9.11-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ NE CÂNTĂRIM ATENT VORBELE! – Fundația S.E.E.R. România

    „…Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” (Iacov 3:2)


    Astăzi vom vorbi despre trei reguli referitoare la vorbire:

    1) Nu te grăbi să vorbești! „Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” (Iacov 3:2) Pentru că nu poți cunoaște pe deplin toate sensibilitățile celeilalte persoane, trebuie să te încrezi în Duhul Sfânt care te va călăuzi în vorbirea ta, în așa fel încât să nu pui degetul pe rană sau să nu reamintești cuiva de experiențele negative. Fiecare are un nivel diferit de sensibilitate, în funcție de experiențele din trecut. Și tu te incluzi aici. Așadar, încearcă să nu te simți repede ofensat și oferă clemență celor care spun lucruri care ar putea fi interpretate ca jignitoare.

    2) Nu te grăbi să răspunzi! „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea.” (Proverbele 18:13) Înainte să vorbești, ascultă cu atenție și asigură-te că înțelegi ce se spune. Și dacă nu înțelegi, spune-o. Nevoia ta „de a da bine” te poate face să pierzi respectul persoanei pe care încerci s-o impresionezi.

    3) Nu te grăbi să-ți iei angajamente! Tot înțeleptul Solomon ne atenționează: „Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu…” (Eclesiastul 5:2) Apoi el continuă și ne spune că nu trebuie să renunțăm la o promisiune făcută, pe motiv că te-ai pripit! Cuvântul tău te leagă și, când îți încalci o promisiune, îl rănești pe celălalt și îi înșeli încrederea. Deci, oprește-te înainte de a vorbi și dacă este nevoie, stai și roagă-te. Nici timpul tău și nici cuvintele tale nu le poți lua înapoi, așadar cântărește-ți atent vorbele!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Faptele Ap. 28:1-16


    Dumnezeu a pus sentimente de omenie în inimile păgânilor din insula Malta (cum pusese în capitolul precedent în cea a centurionului Iulius: v. 2; cap. 27.3). Ei îi primesc şi îi ajută pe naufragiaţi. În mijlocul acestora, Domnul găseşte plăcere să–l facă cunoscut pe slujitorul Său prin intermediul unei minuni. Apostolul, care n–a socotit înjositor pentru demnitatea sa să strângă lemne pentru foc, este muşcat de o viperă şi nu suferă niciun rău. Acesta era unul dintre semnele care trebuia să–i „însoţească” pe ucenici. Un altul era vindecarea bolnavilor prin punerea mâinilor (Marcu 16.17,18). Bunăvoinţa „barbarilor” din Malta îşi găseşte repede răsplata. Toţi bolnavii din insulă, începând cu tatăl lui Publius, sunt vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu. Şi ne–ar plăcea să credem că mulţi dintre acei oameni au găsit şi vindecarea sufletului. Astfel, împotrivirea vrăjmaşului nu va avea alt efect decât semănarea seminţei Evangheliei pe un pământ nou.

    Călătoria lui Pavel se încheie. Înainte de a duce câte ceva fraţilor săi de la Roma, el însuşi este încurajat în comuniunea cu ei. Chiar şi cel mai tânăr credincios poate fi un prilej de bucurie şi de încurajare pentru un slujitor al lui Dumnezeu.

  • 15 Octombrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe voi înșivă cercetați-vă dacă sunteți în credință.

    2 Corinteni 13.5


    Acest verset este adesea greșit înțeles și chiar folosit pentru a promova ideea că cei credincioși ar trebui să se analizeze pentru a găsi dovezi ale mântuirii lor. Bineînțeles că fiecare dintre cei credincioși trebuie să se cerceteze ca nu cumva să fie în ei vreo „cale a întristării” (Psalmul 139.24) și să se judece în prezența lui Dumnezeu. Totuși, judecata de sine este un lucru foarte diferit de a te examina pentru a fi sigur de mântuire. Din cauza interpretării greșite a acestui verset, mulți creștini se cercetează întotdeauna pentru a vedea dacă sunt „în credință”.

    Corintenii plecaseră urechea la glasul învățătorilor falși, care puneau la îndoială apostolatul lui Pavel. Răspunsul lui Pavel la aceste defăimări este: „Pentru că voi căutați o dovadă că în mine vorbește Hristos, … pe voi înșivă cercetați-vă” (2 Corinteni 13.3,5). Pavel arată astfel cât de nechibzuită era punerea la îndoială de către corinteni a apostolatului său, căci cum deveniseră corintenii creștini? Oare nu Pavel fusese acela care-i condusese la Mântuitorul? Dacă doreau să vadă o dovadă a apostolatului său, trebuia doar să privească la ei înșiși. Pavel nu le spune să privească la ei înșiși pentru a găsi dovezi ale mântuirii lor, ci să privească la faptul că mântuirea lor era o dovadă a apostolatului său.

    Siguranța noastră nu vine din privirea la noi înșine, nici din simțămintele noastre, ci din credința în ceea ce Dumnezeu a spus (1 Ioan 5.10-13).

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Isus a zis:] „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”.

    Matei 11.28


    Isus Hristos mi-a schimbat viața (2)

    „Mi-am cumpărat o Biblie și în fiecare dimineață ascultam evanghelia la radio. Într-o zi, în liniștea dimineții, L-am rugat pe Domnul Isus să mă primească și El mi-a răspuns numaidecât. Am simțit în inima mea atât de limpede apropierea Lui, încât am început să plâng. Domnul este atât de măreț, de minunat și de plin de iubire! Toată povara apăsătoare din viața mea dispăruse.

    Aceasta a fost ziua întoarcerii mele la Dumnezeu. Când m-am ridicat de pe genunchi, m-am simțit atât de ușurată și de fericită. Din clipa aceea, viața mea a fost transformată și am avut în inimă o fericire adâncă, pe care înainte nu o cunoscusem. Această schimbare a vieții mele a avut loc în urmă cu treizeci de ani, dar nu regret nicio clipă că am făcut acest pas.

    Desigur, și după aceea au fost unele greutăți în viața mea, dar Dumnezeu m-a ajutat, m-a ridicat și m-a consolat. Îi mulțumesc Domnului pentru ceea ce a făcut pentru mine și familia mea, pentru ceea ce face astăzi și va face în continuare.”

    La Domnul Isus putem veni cu toată povara care ne apasă și să-I spunem totul cu sinceritate. El ne va ierta, ne va lua de mână și ne va purta prin toate greutățile vieții până vom ajunge la ținta cerească.

    „Eu v-am făcut și Eu vă voi duce; da, vă voi purta și vă voi scăpa” (Isaia 46.4).

    Citirea Bibliei: Isaia 44.14-28 · Evrei 9.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ FII RODITOR (5) – Fundația S.E.E.R. România

    „…Pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă.” (Ioan 15:2)


    Pentru a fi roditor, trebuie să te supui procesului de curățare: „Pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă.” Curățarea presupune tăierea ramurilor uscate și curățarea ramurilor vii. Ambele operațiuni sunt necesare pentru a modela copacul și pentru a stimula creșterea. Pomicultorii profesioniști îți vor spune că majoritatea oamenilor ezită prea mult când vine vorba de curățarea copacilor. Dar Dumnezeu nu este așa. El nu numai că taie ce este păcătos și superficial, El taie și ce are viață și succes; o afacere care merge bine, o relație care te mulțumește sau un plan care pare să meargă bine. Dumnezeu nu taie numai „răul”, ci și „binele” pentru a-ți oferi „binele suprem”!

    Nu este plăcut, însă este absolut esențial pentru creșterea ta spirituală. Ce dorește Dumnezeu în viața ta? „Multă roadă” (Ioan 15:8). Iar asta înseamnă că va trebui să treci prin procesul de curățare! Poate că ești supus acestui proces chiar acum, și ți se pare că nu sunt tăiate doar ramurile uscate. Dumnezeu taie lucruri pe care doar noi le vedem productive, pentru ca în viețile noastre să se producă și mai multă roadă. Poate e un lucru de neînțeles. Credem că suntem credincioși, așa că suntem uimiți, chiar frustrați de curățarea pe care o face El.

    „De ce faci asta, Doamne? Ți-am dăruit afacerea mea, dar ea nu-mi aduce profit. Mi-am încredințat sănătatea în mâinile Tale, și acum sunt în spital. Ți-am dat zeciuială cu credincioșie, și urmează să dau faliment!” Ce se întâmplă? Curățarea „aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

    Așadar, dacă treci prin acest proces chiar astăzi, nu uita că ești curățat ca să aduci „și mai multă roadă”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Faptele Ap. 27:18-44


    Pavel este la fel de liniştit în mijlocul furtunii, ca şi înaintea guvernatorilor şi a împăraţilor. Uraganul nu-l împiedică să audă vocea Dumnezeului Căruia Îi aparţine şi pe Care Îl slujeşte (v. 23). Deşi, când se află în încercare, oamenii manifestă adesea cel mai crunt egoism, el, apostolul mărinimos, se gândeşte la salvarea tovarăşilor săi de călătorie. Îi încurajează prin Cuvântul Dumnezeului său, după care îi îndeamnă să ia din mâncare, nu înainte de a aduce mulţumiri lui Dumnezeu înaintea tuturor (1 Timotei 4.4,5).

    După multe peripeţii şi pierderea navei, ei au ajuns toţi teferi şi nevătămaţi în portul dorit (citiţi Psalmul 107.25–30). Putem vedea în această corabie, jucărie la cheremul stihiilor, o imagine a Bisericii pe pământ. Plecată pe un timp favorabil, ea n–a întârziat să întâmpine vântul încercărilor şi al persecuţiilor pe care Satan l–a stârnit împotriva ei. Lipsa de hrană, o perioadă de profund întuneric moral, recurgerea la tot felul de precauţii, toate acestea au survenit pentru că vocea apostolilor ~ prin Cuvânt ~ nu a fost ascultată. Se apropie ziua; odată cu ea, naufragiul final al creştinătăţii de nume (prefigurată de navă)! Domnul însă îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui din această Biserică care poartă Numele Său. Şi niciunul dintre cei pe care I i–a dat Tatăl nu va fi pierdut (2 Timotei 2.19; Ioan 17.12).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne