Domnul Însuși, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer; și întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: și astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul.
1 Tesaloniceni 4.16,17
Cele două mari trăsături distinctive ale creștinismului (2)
Binecuvântările crucii nu se limitează la perioada prezentă. Orice credincios, din orice perioadă – trecută, prezentă sau viitoare – are crucea ca temelie a tuturor binecuvântărilor. Nici a doua venire a lui Hristos nu este limitată la sfinții din perioada prezentă. Acest mare eveniment, într-o formă sau alta, îi va afecta pe sfinții din orice dispensație.
Însă cele două mari trăsături intermediare îi oferă creștinismului caracterul său unic și distinge perioada creștină de orice altă perioadă, trecută sau viitoare. Niciodată înainte în istoria acestei lumi n-a fost valabil faptul că un Om Se află în glorie și că o Persoană divină Se află pe pământ, și niciodată nu va mai fi adevărat. Aceste două trăsături aparțin în mod exclusiv perioadei creștine, pe ele este întemeiată Adunarea și prin ele este menținută. Adunarea n-a putut fi formată până când Hristos n-a fost glorificat ca și Cap al ei și până când Duhul Sfânt nu a venit pe pământ pentru a-i boteza pe credincioși într-un singur Trup. În drumul ei prin această lume, Adunarea este susținută de Hristos aflat în glorie și de Duhul Sfânt aflat pe pământ. Chiar și atunci când va fi luată din această lume, totul va fi ca răspuns la glasul Omului aflat în glorie și la puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt aflat pe pământ (1 Tesaloniceni 4.16; Romani 8.11).
Dacă acestea sunt deci trăsăturile distinctive ale perioadei creștine, nu trebuie să ne mire că ele au devenit obiecte ale atacurilor necontenite ale vrăjmașului. Diavolul știe prea bine că, dacă ne va împiedica să trăim ca sfinți cerești, așa cum este scopul lui Dumnezeu pentru noi în timpul de acum, va reuși să ne jefuiască de orice gând adevărat cu privire la Hristos și la Adunare.
H. Smith
Nu te mândri cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi.
Proverbe 27.1
„Cred că atunci nu voi mai fi aici”
Pe paginile unei reviste era scrisă următoarea anecdotă: După ce medicul a încheiat controlul medical preventiv al unui domn în vârstă de 78 de ani, i-a recomandat pacientului său să revină după șase luni la un control. Bărbatul a dat gânditor din cap și a spus: „Doctore, cred că atunci nu voi mai fi aici”. — „Nu vorbiți așa!”, a răspuns medicul cu un zâmbet liniștitor. „Veți mai veni la noi mulți ani.” Pacientul iritat a spus: „Am vrut să vă spun că soția mea și cu mine petrecem acea perioadă în Spania”.
Poate zâmbim la această confuzie, dar cuvintele pacientului m-au pus pe gânduri când le-am citit. Vom mai fi noi mâine, sau săptămâna viitoare, sau luna viitoare sau anul următor?
Bineînțeles că trebuie să ne facem anumite planuri pentru viitor. Dar să nu ne facem iluzii cu privire la siguranța vieții. Chiar mâine s-ar putea să nu mai fim. Apostolul Iacov compară viața noastră cu un abur care se arată pentru puțin și apoi dispare (Iacov 4.14,15).
Dumnezeu ne oferă în Isus Hristos iertarea păcatelor noastre. Ziua de mâine nu ne aparține, de aceea Biblia ne îndeamnă să rezolvăm astăzi relația noastră cu Dumnezeu. Capitulând în fața crucii, un suflet mântuit, însuflețit de această trăire noua, exclama: „Așa cum sunt, netrebnic mare, nebuna luptă încetez; Să mă primești, să-mi dai iertare, Isus, eu azi la Tine vin”.
Citirea Bibliei: Isaia 59.1-21 · Marcu 1.21-34
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AMINTEȘTE-ȚI CUM ERAI MAI DEMULT? (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Priviţi… spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.” (Isaia 51:1)
Dacă vrei să câștigi oameni pentru Hristos, nu vei reuși afișând o atitudine de sfânt. Din nefericire, așa îi vede societatea pe mulți creștini; inimile lor sunt acolo unde trebuie, dar abilitatea lor de a relaționa corespunzător, cu afecțiune față de cei din afara cercului lor este minimă, și asta nu-L onorează pe Dumnezeu. Dacă vrei ca oamenii să răspundă la Evanghelie, ia exemplul apostolului Pavel: „M-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi… M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:19-22)
Acum, înainte de-a te neliniști din cauza faptului că Pavel a fost prea blând cu păcatul, el ne lămurește: „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” (1 Corinteni 9:22-23) Pavel a putut avea relații cu necredincioșii fără să le aprobe stilul de viață, pentru că și-a amintit cum a fost el însuși înainte ca Dumnezeu să-l transforme, pe drumul spre Damasc. Este vorba despre acea smerenie care vine numai când te uiți în urmă și îți aduci aminte de „groapa din care ai fost scos.” (Isaia 51:1)
Faptul că a fost recipientul harului lui Dumnezeu l-a ajutat pe Pavel să scrie (1 Timotei 1:15-16, parafrazez): „Iată un cuvânt pe care îl puteți pune la inimă… Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși. Eu sunt dovada – păcătosul public numărul 1! Nu aș fi reușit niciodată, dacă nu ar fi fost mila Lui!” Așadar, adu-ți aminte astăzi cum erai înainte de a-L întâlni pe Hristos!
de Jean Koechlin
Romani 8:22-30
Pe acest pământ, pângărit prin păcat, domnesc nedreptatea, suferinţa şi teama. Omul a supus întreaga creaţie, astăzi inclusiv cosmosul, în serviciul deşertăciunii (v. 20) şi al stricăciunii (v. 21). Suspinele tuturor celor asupriţi se înalţă către Marele Judecător (Plângeri 3.34‑36). Noi înşine de asemenea suspinăm în „trupul smereniei noastre” (Filipeni 3.21). Resimţim oboseala atât din cauza păcatului din jurul nostru, cât şi, în plus, din cauza păcatului pe care trebuie să–l judecăm necontenit în noi înşine (v. 13).
Slăbiciunea noastră este mare: nu ştim nici cum să ne rugăm, nici ce să cerem. Dar Duhul are şi această menire, de a mijloci pentru noi într–un limbaj pe care Dumnezeu îl înţelege (v. 27). Noi nu cunoaştem nicidecum mai bine ce este bun pentru noi. Însă versetul 28 ne spune că tot ceea ce vine a fost pregătit de Dumnezeu şi în final se înscrie în „hotărârea Sa”, căreia Hristos îi este centrul. Căci, pentru a–I da Fiului Său însoţitori în glorie, Dumnezeu a cunoscut mai dinainte, a predestinat, a chemat, a îndreptăţit şi a glorificat aceste fiinţe, odinioară mizerabile şi pierdute, pe care le acum pregăteşte pentru a răspunde chemării cereşti (v. 29). Ce minunat lanţ al gândurilor divine, care leagă veşnicia trecută de veşnicia viitoare şi dă sens clipei de faţă!
Mana Zilnica 