Și, când era în Betania, în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie având un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; și, spărgând vasul de alabastru, a turnat mirul pe capul Lui. Și erau unii supărați în ei înșiși.
Marcu 14.3,4
Pe când Domnul stătea la masă, în casa lui Simon Leprosul, o femeie, despre care știm din alte relatări că era Maria, sora Martei, a adus un vas de alabastru cu un mir de nard curat, foarte scump, și l-a turnat pe capul Domnului. Maria și-a exprimat astfel aprecierea față de Hristos, afecțiunea față de El și inteligența spirituală. Această inteligență spirituală a ei a depășit-o pe cea a celorlalți ucenici. Atrasă de harul și de dragostea Domnului, ea șezuse mai înainte la picioarele Sale, pentru a asculta cuvintele Lui. Cineva a spus: «Harul și dragostea lui Isus produseseră în ea dragoste pentru El, iar cuvintele Sale produseseră inteligență spirituală».
Dragostea ei pentru Hristos a făcut-o sensibilă la ura crescândă a iudeilor față de El. Fapta ei a fost o dovadă a aprecierii lui Hristos în chiar momentul când oamenii care complotau își exprimau ura față de El. Din nefericire însă, acest act de închinare al Mariei scoate la iveală avariția unora dintre cei prezenți acolo. Știm, din relatarea acestei întâmplări în Evanghelia după Ioan, că Iuda a fost instigatorul celor care s-au supărat pe Maria. Ceea ce era câștig pentru Hristos era pierdere pentru Iuda. Oamenii pot aprecia faptele bune făcute față de alți oameni, însă nu văd nicio valoare într-o faptă de închinare care Îl are doar pe Hristos ca obiect. Acest pericol ne pândește și pe noi, cei credincioși, anume de a fi activi, în mod corect, în predicare evangheliei și în grija față de sfinți, însă arătând puțină apreciere față de închinare, în care Hristos este totul. Să nu uităm că cei care murmură la devotamentul Mariei în realitate aruncă un dispreț asupra lui Hristos. Dacă fapta Mariei ar fi doar o risipă, atunci Hristos n-ar fi vrednic de închinarea celor ai Săi.
” …Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic fărădelegea! El dă omului după faptele lui, răsplătește fiecăruia după căile lui.”
Iov 34.10,11
La înmormântarea misionarului David Livingstone în catedrala Westminster, unde de obicei se înmormântează regii Angliei, a avut loc una din cele mai mari procesiuni pe care a văzut-o Londra. Deodată, un bețiv îmbrăcat în zdrențe a căutat să-și facă loc pentru a ajunge la sicriul misionarului. Mulțimea nu era dispusă să-i facă loc, dar el a zis: „Eu am cel mai mare drept, căci am copilărit cu el și am fost împreună la școala duminicală. El a ales să-i slujească lui Isus Hristos; eu am ales să fiu împotriva lui Hristos.”
Diferența dintre cei doi era vizibilă asemenea diferenței dintre cer și pământ. Marea diferență dintre cei doi provenea din alegerea pe care a făcut-o fiecare în parte. Unul a ales să-i slujească lui Dumnezeu și, prin credința în Fiul Său, a primit viața și binecuvântarea. La rândul său, el însuși a devenit o binecuvântare pentru alții. Prin lucrarea misionarului, mulți africani au ajuns la mântuirea dăruită de Hristos Domnul tuturor celor care Îl primesc. Al doilea a ales neascultarea față de Dumnezeu și Cuvântul Său. Vrăjmașul sufletelor – diavolul – l-a dus pe acel om în mizerie și zdrențe. Iată răsplata celui rău!
Ce alegem, aceea vom fi. De aceea fiecare este chemat la Mântuitorul, care va răsplăti cu viața veșnică alegerea făcută de fiecare om în parte. Nimeni nu poate alege pentru altul.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎN LOC SĂ TE ÎNGRIJOREZI, ROAGĂ-TE
„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulțumiri” (Filipeni 4:6)
Un învățător scrie: „Greutățile din zilele noastre ne-au prins pe mulți dintre noi în plasa unui păcat dintre cele mai acceptabile și care ne epuizează cel mai tare familiile noastre creștine: îngrijorarea. Este posibil să te trezești dimineața, să cobori din pat și înainte să-ți începi activitatea, să fii legat de bagajul învechit al anxietății. Ți-ai început ziua nu cu o rugăciune în minte, ci încărcat de îngrijorare. Ce obicei îngrozitor!
Domnul Isus i-a provocat pe urmașii Săi cu întrebarea: „cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27). Îngrijorarea nu rezolvă nimic. Ea dă naștere la oboseală și la neliniște și dacă scapă de sub control, ea poate crea valuri de anxietate într-o furtună perfectă de emoții. Adăugând imaginație și creativitate peste, vor ieși la iveală cele mai mari frici, în culori terifiante. Stresul cauzat de îngrijorare ne seacă de energie și ne tulbură mintea, furându-ne pacea. Nouă ne este teamă de lucruri mari și de lucruri mărunte. Unii dintre noi avem o listă de îngrijorări care alimentează dependența noastră de îngrijorare. Este o dependență foarte respingătoare și cu toate acestea, reușim să facem din ea o glumă.
Am auzit persoane spunând cu zâmbetul pe buze: „Dacă nu am motive de îngrijorare, mă îngrijorez că nu am de ce să mă îngrijorez.” Îngrijorarea a devenit o activitate preferată de a ne petrece timpul liber și cu toate acestea o detestăm. Mai rău de atât, o transmitem mai departe copiilor noștri. Când văd îngrijorarea de pe chipurile noastre și când o aud din gura noastră, le suntem mentori în arta anxietății.” Așadar, care este răspunsul? „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulțumiri.”
Volumul V de Jean Koechlin
Apocalipsa 10.1-11; 11.1-13
Capitolele 10 şi 11.1-13 se intercalează între a şasea şi a şaptea trâmbiţă, aşa cum capitolul 7 forma o paranteză între a şasea şi a şaptea pecete. Din nou Hristos apare sub înfăţişarea unui „alt înger”, aici de asemenea însoţit de semne de har. Norul în care este învăluit şi stâlpii de foc pe care stă amintesc de grija pe care i-a purtat-o Dumnezeu lui Israel în pustie (Exod 13.21,22). Curcubeul (comp. cu cap. 4.3) vorbeşte despre legământul lui Dumnezeu cu pământul (Geneza 9.13).
Promisiunile Sale sunt în felul acesta amintite indirect. Dar Hristos posedă şi atributele autorităţii: faţa Lui este asemănătoare cu soarele şi El Îşi revendică drepturile de a stăpâni lumea. Într-o mână El are „o carte mică deschisă” (v. 2), reprezentând o scurtă profeţie descoperită deja în Vechiul Testament. Este vorba despre cea de-a doua „jumătate a săptămânii” necazului celui mare (Daniel 9.27), în timpul căreia Dumnezeu mai recunoaşte încă templul, altarul şi pe „cei care se închină acolo”.
Un detaliu remarcabil, aceşti trei ani şi jumătate sunt evaluaţi în luni (42), pentru a vorbi despre asuprire (cap. 11.2), dar de asemenea în zile (1260), pentru a măsura mărturia rămăşiţei credincioase. Dumnezeu a socotit fiecare din aceste zile şi ştie ce reprezintă, ce curaj şi ce suferinţe implică (Psalmul 56.8).
Mana Zilnica 