Mana Zilnica

4 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, și veți fi martorii Mei.

Fapte 1.8

Păcatul a dus omul în starea de neputință totală. Nu doar că am ajuns în robia păcatului, ci suntem cu totul fără putere pentru a-I plăcea sau pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Un lucru este cert: făptura trebuie să-I slujească în mod perfect Creatorului.

Avem nevoie de putere atât pentru a ne elibera din starea de paralizie interioară, pe care păcatul a produs-o, cât și pentru a fi capabili să umblăm în mod corect în împrejurările exterioare, ca unii care slujim voii lui Dumnezeu. Ne este oferită putere, iar lucrul minunat constă în faptul că aceasta se produce prin locuirea Duhului lui Dumnezeu în noi. Din punctul nostru de vedere poate că ar fi fost suficient și mai puțin, dar aceasta nu ar fi fost potrivit măreției lui Dumnezeu. Hristosul înviat, când era pe punctul de a Se înălța la cer, le-a spus ucenicilor: „Veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, și veți fi martorii Mei“ (Fapte 1.8). Această promisiune a fost împlinită zece zile mai târziu, la Cincizecime, așa cum ni se spune în Fapte 2.

Nașterea din nou este produsă de Duhul Sfânt, iar ca rezultat avem, așa cum arată Ioan 3.6, o natură nouă, care este „duh“ în caracterul ei esențial. Ceea ce este produs prin acțiunea Duhului împărtășește propria Lui natură. Această lucrare trebuie distinsă de locuirea Duhului în omul deja născut din nou, care a avut loc la Cincizecime; și este foarte important să observăm că puterea se află nu în natura cea nouă produsă de Duhul, ci în Duhul Sfânt ca Persoană, care locuiește în trupul celui credincios.

Capitolul 8 din Romani ne descoperă puterea care ne eliberează din paralizia interioară (prezentată în Romani 7) pe care a produs-o păcatul, iar aceasta, desigur, este o condiție prealabilă pentru a putea fi marcați de putere în mărturia pentru Domnul nostru înviat. Faptul că, în noi înșine, chiar ca oameni credincioși, nu suntem învestiți cu niciun fel de putere, ar trebui să fie un gând foarte serios pentru noi toți. Toată puterea care ne stă la dispoziție este învestită în Duhul lui Dumnezeu, care ne-a fost dat.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Romani 8.16

Cine este copil al lui Dumnezeu?

Mulți cred că orice om este copil al lui Dumnezeu, dar Biblia spune că toți sunt creați de Dumnezeu, însă nu toți sunt copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat omenirea, dar, în urma căderii, omul a ajuns să fie despărțit de Dumnezeu și robit de diavol. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toți cei care nu s-au întors la El sunt, de fapt, „morți în păcate și fărădelegi“ (Efeseni 2.1).

Cu toate acestea, Dumnezeu dorește să-i salveze. De aceea, El L-a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, Isus Hristos. Oricine crede în El capătă iertarea păcatelor, pace cu Dumnezeu și viață eternă. Dumnezeu creează în ei ceva cu totul nou, ei devenind „născuți din nou“, potrivit limbajului Bibliei. Aceasta este nașterea din nou despre care vorbește Isus Hristos în Ioan 3.

În plus, oricine primește mesajul lui Isus Hristos și lucrarea Lui de ispășire primește Duhul Sfânt. Această Persoană a divinității locuiește în orice credincios ca o pecete și ca o garanție că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini (vedeți Efeseni 1.13,14).

Duhul Sfânt Însuși confirmă că cel credincios este un copil al lui Dumnezeu, astfel încât nu este îngâmfare când cineva născut din nou afirmă că este copil al lui Dumnezeu.

„Tuturor celor care L-au primit, celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).

Citirea Bibliei: Neemia 2.9-20 · Proverbe 11.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Rut 1:15-22; 2:1-3

Orpa n-a ezitat prea mult. Pe de o parte avea văduvia, sărăcia în compania unei femei întristate şi bătrâne, un popor şi un Dumnezeu pe care nu-i cunoştea, iar pe de altă parte avea propriul popor, afecţiunea rudelor ei, idolii familiari. Cele câteva lacrimi ale ei, uscate repede, ne amintesc de acel tânăr care, iubindu-şi bogăţiile, a plecat foarte întristat, în loc să-L urmeze pe Domnul.

„Te voi urma oriunde vei merge”, Îi declară un altul lui Isus. Dar Isus îl previne: „Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul” (Matei 19.22; 8.19-20).

În cazul lui Rut, toate au fost cântărite cu atenţie: a calculat costul. Decizia este irevocabilă; reprezintă o alegere făcută prin credinţă. Rut se ataşează de Naomi, precum şi de poporul ei, de Dumnezeul ei. Fără să privească înapoi, fără să se lase împiedicată de temeri cu privire la viitor, ea se pune la drum împreună cu soacra ei şi ajunge la Betleem. Denumirea aceasta înseamnă „casa pâinii”, un adăpost prin excelenţă împotriva foametei spirituale. Odată ajunse acolo, cu permisiunea Naomei, Rut pleacă să caute hrană. Şi Dumnezeu o conduce „din întâmplare” (dar cu mână sigură) spre câmpurile lui Boaz, omul pregătit de El ca să-i ofere odihnă şi mângâiere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (5) | Fundația S.E.E.R. România

„Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” (Coloseni 3:21)

Copiii întărâtați – despre care vorbeam ieri – devin în cele din urmă descurajați. Iar un copil descurajat este lipsit de speranță, fără entuziasm, lipsit de determinare, și ușor de dus pe căi greșite. Distrugând speranța unui copil, îi subminezi temperamentul dat de Dumnezeu. Copiii se nasc cu optimism, inspirație, anticipare și posibilități. Fără speranță, nu există nimic care să-i inspire! Lipsa de speranță aduce depresie și întuneric în inimă și în suflet. Atunci când îi amărăști pe copiii pe care îi ai în grijă, le subminezi speranța. Când îi demoralizezi, le distrugi încrederea, făcându-i să ajungă speriați, nesiguri și incapabili să facă față vieții. Încrederea în sine este necesară pentru o imagine de sine sănătoasă, pentru a relaționa cu ceilalți, pentru a reuși în educație și în carieră. Un copil descurajat își pierde siguranța și va avea un duh zdrobit.

Duhul este centrul ființei. Un duh frânt produce o persoană zdrobită. Solomon spunea: „Un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22), și-l va face pe copilul tău să aibă un „sine” invalid. Străzile noastre sunt pline de copii zdrobiți! Copiilor cu duhul zdrobit le lipsește hotărârea de a se realiza în viață, de a-și stabili obiective și de a le atinge. Viziunea este cea care îi oferă copilului tău puterea interioară de a duce ceva la îndeplinire, în ciuda obstacolelor întâlnite.

Este nevoie de un copil intact și rezistent pentru a depăși obstacolele vieții. Cum îl poți ajuta? Iată ce învață Scriptura: „Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4) Tu trebuie să-i prețuiești, să-i înveți Cuvântul lui Dumnezeu chiar și atunci când par neatenți sau indiferenți, să pui în practică ceea ce spui, să fii consecvent cu regulile tale, să te vadă citind Cuvântul lui Dumnezeu și rugându-te regulat.

Încurajează-i mereu… și niciodată (dar niciodată!) nu-i ignora!

30 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

Filipeni 3.20

Toți spun că un creștin trebuie să aibă interes cu privire la guvernarea țării căreia îi aparține și că trebuie să voteze, pentru a ajuta astfel ca oamenii buni să ajungă la putere. Dumnezeu însă spune altceva; în multe locuri din Scriptură și în multe feluri, El îmi spune că, fiind copil al Lui, nu sunt cetățean al niciunei țări, nici membru al vreunei societăți, ci că cetățenia mea este în cer și că, prin urmare, trebuie să am de-a face cu lucrurile cerești. Crucea lui Hristos m-a răstignit față de lume și a răstignit lumea față de mine. Dacă îmi preocup mintea și inima cu aceste lucruri pământești, voi fi vrăjmaș al crucii lui Hristos.

Care este deci relația noastră cu guvernele? Ei bine, trebuie să ne supunem lor, de vreme ce Dumnezeu le-a rânduit; iar când impun taxe, să le plătim; și să facem cereri către Dumnezeu pentru împărați și pentru toți cei așezați în autoritate. Toată legătura pe care un creștin o are cu politica este să fie supus autorităților care sunt deasupra lui. Este adevărat că, în Hristos, el este moștenitor al tuturor lucrurilor, inclusiv al pământului în care lumea, ca sistem, operează acum, însă (ca și Avraam în Canaan) Dumnezeu nu-i dă în timpul de față nici măcar un loc în care să-și pună piciorul.

Deci, dacă un copil adevărat al lui Dumnezeu refuză să voteze, aceasta nu este fiindcă el crede că votarea este ceva rău în sine, ci fiindcă el și-a dat deja votul Omului din cer, pe care Dumnezeu L-a înălțat ca Împărat al împăraților și ca Domn al domnilor. El nu mai este interesat de lucrurile de pe pământ, fiindcă a găsit lucruri care sunt cu mult mai atractive. El vede că lumea, în esența ei, este nelegiuită și că reformele și îmbunătățirile cu care ea se laudă sunt toate de natură să-L excludă pe Dumnezeu din inima omului. El dorește să fie un martor pentru adevăr și pentru Dumnezeu, ca și cu privire la judecata viitoare, pe care Hristos o va executa asupra oamenilor atunci când ei se vor măguli că, în sfârșit, e pace și liniște. Creștinul dorește ca semenii săi să scape de cursa în care Satan dorește să-i ducă pe toți oamenii.

J. N. Darby

Ați observat că, în evanghelii, toți erau uimiți de Isus? Cei cu educație înaltă erau uimiți de inteligența Lui când, la vârsta de doisprezece ani, El îi asculta și le punea întrebări. Mulțimile au fost surprinse de miracolele și de cuvintele Lui. Chiar și ucenicii Lui au fost surprinși și s-au temut când marea și vântul L-au ascultat (Luca 8.25). Adversarii Lui au fost uimiți și încurcați când au auzit răspunsul Lui la cursa pe care ei I-o întinseseră, „Dați Cezarului cele ale Cezarului, și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ (Marcu 12.17). Cei care Îl auzeau erau uimiți și se întrebau cine este Isus.

Unii credeau în El, ca femeia samariteancă (Ioan 4), alții preferau să nu creadă și să se țină departe de El. Așa se întâmplă și astăzi. Nu suntem noi uimiți când citim Biblia? Este un Dumnezeu care dorește să fie cel mai bun Prieten al nostru; un Dumnezeu care a devenit Om și care a murit pe cruce pentru a ne elibera de rău și de moarte; un Dumnezeu care ne dă capacitatea de a învinge necredința noastră. Nu este aceasta foarte surprinzător?

Ne face oare această uimire doar să ridicăm din umeri, spunând: „Așa ceva este imposibil“? Sau această uimire ne umple inimile de recunoștință că Isus ne-a iubit atât de mult, încât Și-a dat viața pentru mine și pentru tine? Uimirea asociată cu credința ne revelează mai mult din ființa lui Isus și ne leagă inimile de El.

Citirea Bibliei: Ezra 8.31-9.4 · Proverbe 8.22-36

Sărmanul Samson! Ne apropiem de sfârşitul istoriei sale solemne: Orb, prizonier, devine un subiect de râs pentru vrăjmaşii lui Dumnezeu şi ai poporului său. Şi, ceea ce este mai grav, ruşinea lui se reflectă asupra lui Dumnezeu Însuşi, pentru că idolul apare mai puternic decât luptătorul Domnului. Dumnezeu pune însă o limită unei asemenea prezumţii din partea adversarului. O ultimă victorie îi va fi acordată lui Samson care moare în acelaşi timp cu trei mii de filisteni.

Astfel Samson şi-a pierdut, una după alta, puterea, libertatea, vederea, iar în final viaţa. Noi toţi care am fost înălţaţi în cunoaşterea Domnului Isus trebuie să medităm asupra acestui rezultat trist. Am primit mult şi ne găsim într-o poziţie privilegiată. Este adevărat că suntem legaţi cu un nazireat la despărţirea de lume şi de multe dintre plăcerile ei. Dar ce compensaţie avem! O forţă supranaturală, de origine divină, aceea a Duhului Sfânt, se află la dispoziţia noastră. Pe calea voii lui Dumne­zeu, nimic nu poate rezista acestei puteri! Să ne aflăm şi să rămânem între cei cărora apostolul Ioan le adresează cuvintele acestea, „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe cel rău” (1 Ioan 2.14).

În această împrejurare (din cartea a doua a Împăraților, capitolul 6) este vorba despre un fiu al prorocilor, care tăia copaci lângă un râu, iar capul toporului său a căzut în apă. Așa că i-a spus repede prorocului Elisei: „Ah, domnul meu, era împrumutat!” (vers. 5).

Pentru că folosește timpul trecut, din punctul său de vedere, acel cap de topor dispăruse pentru totdeauna; nu mai avea nicio așteptare să-l recupereze. Dar i-a arătat lui Elisei locul unde l-a pierdut. Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în apă și s-a întâmplat ceva ce, mai mult ca sigur, nu s-a mai întâmplat niciodată înainte sau după aceea: „Fierul de la secure a plutit pe apă”!

Să observăm că în această istorisire nu este vorba despre o situație de viață și de moarte. Da, era un topor împrumutat. Da, dispăruse. Dar dacă ăsta este cel mai rău lucru prin care ai trecut, înseamnă că ai dus o viață destul de sigură! Am putea pune această situație în aceeași categorie cu cea în care Domnul Isus transformă apa în vin, la nunta din Cana…

De ce să-ți irosești primul miracol ajutând o mireasă și un mire să evite rușinea de a nu avea suficient vin la petrecerea lor de nuntă?!

Astfel de situații ne dezvăluie ceva despre Dumnezeu. El Se preocupă chiar și de lucrurile mărunte, cum ar fi impedimentele care apar, sau lucrurile împrumutate. Nimic nu este prea mare pentru Marele nostru Dumnezeu, și nici prea mic pentru El!

De aceea Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7) Să reținem cuvintele „toate îngrijorările voastre” – deci ce contează pentru tine, contează și pentru Tatăl tău ceresc care te iubește! Așa că: „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:6) Dumnezeu îți spune azi că vrea ca tu să-I împărtășești fiecare detaliu al vieții tale!

29 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație; pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități: toate au fost create prin El și pentru El.

Coloseni 1.15,16

El este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut“. Este prima trăsătură a gloriei Sale personale. Peste tot în Scriptură găsim această declarație: Dumnezeu este nevăzut. Aceasta nu înseamnă că El este nevăzut din punct de vedere fizic, ci că El nu poate fi cunoscut, contemplat în Sine Însuși, în esența și în perfecțiunile Sale, de nicio făptură. Este ceea ce Domnul (Iahve) îi spune lui Moise (Exod 33.20).

În Evanghelia după Ioan, Duhul Sfânt declară: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu“ (Ioan 1.18). Apostolul Pavel, vorbind despre Dumnezeu, îi scrie lui Timotei: „El, care singur are nemurirea, locuind într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea“ (1 Timotei 6.16).

Dar Hristos este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut: El reprezintă, în natura Sa, în ființa Sa, ceea ce este Dumnezeu, gloria Sa, atributele Sale, perfecțiunile Sale morale, caracterul Său. Aceasta înseamnă ceea ce El este, nu ceea ce era, nici ceea ce a devenit. Dar, astfel fiind, după ce a devenit Om, El a manifestat în creație ceea ce este Dumnezeu. Pe pământ, El a fost „Dumnezeu arătat în carne“ (1 Timotei 3.16). Dacă nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut“ (Ioan 1.18). În Persoana Sa, Hristos a descoperit pe deplin ființa și trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu, atât înaintea ochilor oamenilor, deoarece El Îl văzuse pe Tatăl (Ioan 14.9), cât și înaintea ochilor îngerilor, deoarece, în postura Sa de „Dumnezeu arătat în carne“, El „a fost văzut de îngeri“ (1 Timotei 3.16). Prin urmare, Dumnezeu a fost pe deplin descoperit în El, Fiul dragostei Sale, chipul Dumnezeului nevăzut. Eu nu Îl pot vedea și nu Îl pot cunoaște pe Dumnezeu, decât prin Hristos și în Hristos. Când Îl cunosc pe Hristos, Îl cunosc pe Dumnezeu în glorie, în putere, în sfințenie, în dreptate, în dragoste. Hristos a manifestat aceste trăsături pe pământ și le manifestă și în cer (2 Corinteni 4.6). El L-a arătat și Îl arată pe Dumnezeu, pentru că El este în Sine Însuși chipul lui Dumnezeu, „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale“ (Evrei 1.3).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2.8,9

Ce te face creștin?

Un dicționar îl definește pe creștin ca fiind acel om care „are credință în Isus Hristos și a fost botezat“.

Prima dată au fost numiți „creștini“ ucenicii lui Isus de la Antiohia (vedeți Fapte 11.26). Purtarea și cuvintele lor arătau atașamentul față de Isus. La origine, „creștin“ însemna discipol al lui Hristos.

În zilele noastre, termenul este deseori folosit pentru a desemna pe cineva care a primit botezul creștin, dar care nu este neapărat un ucenic al lui Hristos, ba poate nici nu crede în El. Cineva poate merge la biserică și poate face fapte caritabile, fără să aibă credință în Isus Hristos. O asemenea persoană nu este un creștin în sensul biblic al cuvântului.

Același dicționar definește „credința“ punând semnul egal între ea și „a susține deplin și irevocabil un ideal, de exemplu credința religioasă, sau a avea încredere absolută în ceva“. Fiecare ar trebui să se oprească și să mediteze: am eu cu adevărat credință, încredere absolută în Isus Hristos? Cred eu că El este Fiul lui Dumnezeu care a venit din cer pentru a suferi judecata pe care o merit eu? Cred eu că El a înviat cu adevărat dintre morți și că va veni curând pentru a-i lua pe ai Săi în casa Tatălui? Aceasta este credința care mă poate face creștin adevărat. Fără această credință este imposibil să Îi fim plăcuți lui Dumnezeu (vedeți Evrei 11.16).

Citirea Bibliei: Ezra 8.1-30 · Proverbe 8.10-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 16:13-22

Existau secrete în viaţa lui Samson: ghicitoarea sa din cap. 14, iar aici nazireatul său. El n-a putut să le păstreze nici pe unul, nici pe celălalt.

Răscumpăratul are propriile secrete cu Salvatorul său: experienţele trăite cu El despre care, probabil, nu poate vorbi cu nimeni. Convertirea noastră este un fapt care trebuie făcut cunoscut. Pe de altă parte, nu se cuvine întotdeauna să explicăm altora de ce facem sau nu facem anumite lucruri (Daniel 3.16). Motivul este punerea noastră deoparte pentru Dumnezeu, „legământul nazireatului nostru”, de care depinde forţa noastră spirituală. „Pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic” a spus Domnul Isus (Ioan 15.5). Când lumea va descoperi în ce constă separarea noastră, va fi gata să ne facă s-o pierdem.

Seducătoare, Dalila îl hărţuieşte zi de zi pe sărmanul Samson, iar el, necăjit, „mâhnit până la moarte” (v. 16), sfârşeşte prin a-i ceda. Ea „l-a adormit”, se relatează în continuare (v. 19). Fatal somnul acesta! (citiţi şi 1 Tes. 5.6). Victorios asupra unui leu, omul puternic n-a ştiut cum să-şi înfrâneze limba (14.17 şi 16.17). „Orice specie de fiare… este… şi a fost îmblânzită de om − declară Iacov − dar limba, nici unul din oameni n-o poate îmblânzi” (Iacov 3.7, 8). Ca să ne controlăm limba avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pe care El îl va da numai acelora care Îl ascultă (1 Ioan 3.22).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINEA CORECTĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

Demostene, considerat cel mai mare orator al Greciei antice, avea un grav defect de vorbire. Și legenda spune că și l-a depășit recitând versuri cu pietricele în gură și vorbind mai tare decât vuietul valurilor de la malul mării.

Martin Luther – deși era prizonier în castelul Wartburg, a folosit timpul traducând Noul Testament în limba germană.

Beethoven a scris cele mai mari capodopere simfonice ale sale după ce și-a pierdut auzul.

John Bunyan a scris „Călătoria pelerinului” pe când se afla în închisoare.

Daniel Defoe a scris, de asemenea, în închisoare, „Robinson Crusoe”.

Abraham Lincoln este considerat de mulți drept cel mai bun dintre președinții Statelor Unite, dar probabil că nu ar fi devenit cunoscut ca un mare lider dacă nu ar fi condus țara în Războiul Civil.

Ce putem învăța din toate astea? Că adesea, situațiile dificile par să producă marii lideri și gânditori! Dar acest lucru se întâmplă doar atunci când atitudinea lor este corectă. Atunci când o problemă intră în contact cu cineva care are atitudinea potrivită, rezultatul este adesea minunat. Din marile frământări ies mari diplomați, oameni de afaceri, oameni de știință, educatori, pastori și alții. Fiecare provocare este o ocazie, și fiecare ocazie conține o provocare. Dar atitudinea cu care abordezi problema este cea care determină în mare măsură rezultatul. Când un om al cărui fiu nu auzea și nu vorbea i-a cerut lui Isus să-l vindece, Isus i-a răspuns: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23). Omul a răspuns: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24) Și Isus l-a vindecat pe fiul acelui om.

Așadar, dacă ai nevoie de ajutor în ceea ce privește atitudinea ta, vorbește cu Domnul astăzi.