Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “ianuarie, 2026”

11 ian. 2026

11 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, luați aminte la Apostolul și Marele‑Preot al mărturisirii noastre, la Isus, care este credincios Celui care L‑a rânduit, ca și Moise în toată casa Lui, […] ca servitor; […] dar Hristos este ca Fiu peste casa Lui; a cărui casă suntem noi, dacă, în adevăr, păstrăm cu tărie până la sfârșit îndrăzneala și lauda speranței.

Evrei 3.1,2,5,6

Adresându‑se cititorilor săi cu apelativul „frați sfinți“, scriitorul caută să le amintească faptul că fuseseră puși deoparte pentru scopurile divine. Ei nu mai erau un popor pământesc, ci fuseseră chemați cu o chemare cerească. Acest lucru este adevărat cu privire la toți cei credincioși de astăzi. Suntem conectați cu cerul prin Acela care S‑a întors la Tatăl: prezența Lui acolo a pregătit un loc pentru noi, în timp ce lucrarea Sa de la cruce ne‑a pregătit pe noi pentru acel loc.

Scriitorul ne îndeamnă să contemplăm această Persoană minunată, care este deopotrivă Apostolul și Marele‑Preot al mărturisirii noastre. Apostol înseamnă „trimis“; Domnul Isus Hristos, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, a fost trimis de la Tatăl. El L‑a revelat și ni L‑a făcut cunoscut pe Tatăl (Matei 11.27; Ioan 1.18). Și, devenind Om, El poate să empatizeze cu noi în orice sferă a vieții noastre (Evrei 4.14‑16).

Dar Domnul Isus este nu numai Apostolul și Marele‑Preot al mărturisirii noastre, ci și Fiu peste casa Lui. Dacă, în ce privește apropierea de Dumnezeu, noi ne apropiem prin Domnul Isus Hristos (Ioan 14.6), în ce privește închinarea, noi ne închinăm Tatălui prin Fiul. El este, de asemenea, „Mare‑Preot peste casa lui Dumnezeu“ (Evrei 10.21). Ca Fiu peste casa Lui, El Își manifestă autoritatea și drepturile Sale. Ca Mare‑Preot, El ne conduce în închinare.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

A venit deci la Simon Petru; și el I‑a zis: „Doamne, Tu să‑mi speli mie picioarele?“.

Ioan 13.6

Scena spălării picioarelor

De‑a lungul secolelor, mulți artiști au imortalizat scena spălării picioarelor. În Orient, acesta era un gest practicat la întâmpinarea oaspeților și era făcut de sclavi. Smerenia incomparabilă a lui Isus i‑a impresionat pe mulți pictori, însă, oricât de înaltă este o asemenea virtute, nu aceasta este lecția aici.

Domnul și Învățătorul Își pune ștergarul și spală picioarele ucenicilor Săi. Toți păstrează tăcerea, cu excepția lui Petru. El percepe, într‑o anumită măsură, smerirea Domnului său și nu poate fi de acord cu ea, astfel că ia de trei ori cuvântul. Tipic lui Petru, am putea spune! Obiecțiile lui arată însă lipsă de înțelegere. Răspunsurile date de Domnul clarifică lucrurile: 1. „Vei înțelege după aceea“; la momentul respectiv, Petru nu putea înțelege acest gest simbolic. 2. „Nu ai parte cu Mine“; deși cea mai mare dorință a lui Petru era să aibă comuniune cu Domnul, trebuia ca, prin apa Cuvântului lui Dumnezeu (Efeseni 5.26), el să fie spălat de tot ce‑l întina în umblare. 3. „Cel îmbăiat nu are nevoie să i se spele decât picioarele“. Dacă „îmbăierea“ nu mai trebuie repetată niciodată (Ioan 3.3; 15.3), „spălarea picioarelor“ trebuie repetată, însă doar în sens spiritual. Ea este pe de o parte un simbol al slujirii pe care Domnul o face acum din cer, căci, în trecerea lor prin lume, cei credincioși intră în contact cu lucruri rele și păcătuiesc, iar Domnul, dorind mult ca ai Lui să aibă parte de comuniunea lor neumbrită, le atrage atenția prin Cuvânt să vină să‑I mărturisească Lui; și, pe de altă parte, este o responsabilitate reciprocă de a ne ajuta să ne recuperăm bucuria în Domnul Isus!

Citirea Bibliei: Osea 11.1-12 · Iacov 5.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 9:22-35

În cap. 7.6, Iov comparase scurgerea zilelor sale cu suveica ţesătorului. Aici foloseşte imaginile unui alergător, a bărcilor purtate cu uşurinţă de un curent, precum şi a unui vultur care se repede asupra prăzii (vezi şi Iacov 4.14; Psalmul 39.5). Câtă vreme suntem tineri nu ne dăm seama de acest lucru, dar mărturia tuturor vârstnicilor este unanim㠖 că viaţa este în realitate o trecere grăbită. Şi nu avem decât una singură de trăit!

Nu, nu pot fi oprite aceste zile care se duc pentru totdeauna. În schimb, modul în care le folosim le poate da o valoare eternă. Cheltuit pentru lume, timpul se iroseşte în minciuni deşarte. Dar, dacă sunt folosite pentru Domnul, scurtele clipe petrecute pe pământ pot aduce roade care rămân (Ioan 15.16).

Adresăm un îndemn cu totul deosebit acelora dintre cititorii noştri care încă nu sunt ai Domnului: Această trecere grăbită a zilelor este o provocare pentru multe persoane de a se bucura de viaţă. ŤSă ne grăbim să ne bucurăm de ceasurile fugare. Omul n‑are niciun port, timpul n‑are niciun ţărm…ť sunt cuvintele unui poet. Minciună! Există un ţărm (Marcu 4.35: „cealaltă parte“), există un port (Psalmul 107.30). Pregătiţi‑vă să vă adăpostiţi acolo!

Platit in intregime | Fundația S.E.E.R. România

„Fiindca suntem socotiti neprihaniti prin credinta, avem pace du Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5:1)

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 ian. 2026

10 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu.

Psalmul 42.1,2

Însetează și sufletul nostru după prezența lui Dumnezeu? David, în psalmi, folosește deseori metafore și figuri de stil pentru a descrie felul în care sufletul său tânjea după prezența lui Dumnezeu. Această ariditate a sufletului psalmistului era mai presantă decât nevoia lui după hrană sau apă: „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu. Când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?“ (Psalmul 42.2). Din Psalmul 63.1 răzbate aceeași sete mistuitoare: „Sufletul meu însetează după Tine, carnea mea tânjește după Tine, într‑un pământ sec și uscat, fără apă“.

În timpul vieții sale, David a îndurat multe dificultăți și lipsuri în pustie, așa că a știut ce înseamnă să tânjești după apă și după hrană. Însă, oricât de adânci și de puternice au fost astfel de nevoi și de dorințe în mijlocul pustiei aride, David a tânjit încă și mai mult după Dumnezeu Însuși. Îl auzim strigând: „Pentru că bunătatea Ta este mai bună decât viața, buzele mele Te vor lăuda“ (Psalmul 63.3).

Simțim și noi o astfel de dorință aprinsă pentru părtășia cu Domnul nostru? Această sete a sufletului după prezența Domnului trebuie să‑i caracterizeze pe toți copiii lui Dumnezeu. Dar ce să facem dacă nu o avem? La fel ca David în vechime, trebuie să căutăm această hrană spirituală. În Psalmul 63.1, David spune: „Pe Tine Te caut în zori de zi“. Să ne gândim bine la acest lucru: Domnul Isus dorește să căutăm prezența Lui, sfatul Lui și comuniunea cu El dis‑de‑dimineață și în fiecare zi! De aceea să ne dorim și noi să petrecem cu Domnul Isus cât mai mult timp! El nu ne va forța la aceasta… Dar ce bucurie vom gusta de fiecare dată când, căutând prezența Lui, vom sta la picioarele Lui, sorbind Cuvântul Lui!

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci nimeni nu poate să pună altă temelie decât cea care a fost pusă, care este Isus Hristos.

1 Corinteni 3.11

Cel mai înclinat turn

Vreme îndelungată s‑a crezut că recordul de a fi cel mai înclinat turn din lume îi aparținea Turnului din Pisa. Această faimoasă structură medievală de 56 de metri înălțime, fondată în 1173, este punctul de reper al orașului italian Pisa. Solul mult prea argilos și nisipos a făcut însă ca turnul să se încline (cu 3,97 grade).

Ulterior, acest titlu l‑a luat Turnul bisericii din Suurhusen (un sat german din Frislanda de Est, administrat de municipalitatea Hinte). Această turlă din Evul mediu târziu, cu o înălțime de 27,37 de metri, are o proeminență de 2,47 metri pe coama acoperișului, care corespunde unei înclinări de 5,19 grade. Turnul a fost construit în 1450, pe o fundație din bușteni de stejar conservați în apă timp de secole. Când însă terenul din împrejurimi a fost drenat (în secolul al XIX‑lea), nivelul pânzei freatice a scăzut și buștenii au început să putrezească. Astfel, fundația a cedat, iar turnul s‑a înclinat.

Cât de importantă este deci fundația! Apostolul Pavel vorbește despre ea în mod figurativ în versetul de astăzi. Și el are ca subiect „construirea bisericii“ – nu a vreunei clădiri, ci a Adunării vii a lui Hristos. La fel ca în cazul vieții unei persoane, și în cazul Adunării există o singură temelie potrivită și rezistentă: Însuși Isus Hristos! Iată de ce este atât de important ca Domnul Isus să nu fie trecut pe plan secundar, la marginea vieții personale sau colective. Să răspândim evanghelia Lui și să ne ținem strâns alipiți de tot ce atestă Noul Testament despre Fiul lui Dumnezeu! „Adu‑ți aminte de Isus Hristos înviat dintre morți, din sămânța lui David, după evanghelia mea“ (2 Timotei 2.8).

Citirea Bibliei: Osea 10.1-15 · Iacov 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 9:1-21

Bildad scoate în evidenţă fermitatea dreptăţii lui Dumnezeu şi Iov nu poate face altceva decât să fie de acord cu el. Dar imediat se naşte şi întrebarea: „Cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?“ (v. 2). Este marea problemă care a frământat mulţimi de înţelepţi şi de gânditori încă de la începuturile lumii şi al cărei răspuns îl găsim nu în raţionamentele filosofilor sau ale moraliştilor, nici în lucrările de putere ale Creatorului (cu privire la care Iov dă aici câteva exemple), ci în Cuvântul lui Dumnezeu! După ce stabileşte c㠄nu este niciunul drept, niciunul măcar“, Cuvântul ne anunţă vestea bună: suntem „îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus…“ Şi, în acelaşi timp, aflăm c㠄omul este îndreptăţit prin credinţă…“ (Romani 3.10,24,28; vezi şi Tit 3.7; 1 Corinteni 6.11; Galateni 3.24).

Începând cu v. 15, Iov îşi exprimă totala sa neputinţă. Lupta dintre Dumnezeu şi el i se pare inegală. El se consideră zdrobit de un Judecător necruţător, care îi „înmulţeşte rănile fără motiv“ (v. 15,17). Ce tristă gândire pentru un credincios!

Prin Isus, noi avem un Tată plin de afecţiune. Fie ca nicio împrejurare, oricât de dureroasă ar fi ea, să nu ne facă să uităm acest lucru!

INCERTITUDINILE VIEȚII | Fundația S.E.E.R. România

„Căile voastre nu sunt căile Mele…” (Isaia 55:8)

Noi simțim că ceva nu este în ordine cu noi, din punct de vedere spiritual, atunci când experimentăm incertitudinea. Dar tocmai asta ne-a spus Domnul Isus că se întâmplă atunci când ne naștem din Duhul și începem să-L urmăm: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3:8)

Când vine vorba despre călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, răspunsul este „nu putem explica cum”… Chiar și atunci când ți-ai dat toată silința pentru a rezolva problema, Domnul zice: „gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele” (Isaia 55:8). Așadar, când Îl urmezi pe Dumnezeu, orice se poate întâmpla! Nu știi niciodată pe cine vei întâlni, unde vei merge sau ce vei face. Și cu cât te vei împăca mai repede cu această realitate spirituală, cu atât te vei bucura mai mult de călătorie! Să faci altfel înseamnă să ajungi la o spiritualitate egocentrică care te va face să te simți gol.

În loc să-L urmezi pe Duhul, inviți Duhul să te urmeze! În loc să servești scopurilor lui Dumnezeu, vrei ca El să servească scopurilor tale! Deși poate părea o distincție subtilă, produce rezultate net diferite! Iată alternativa care-ți stă la dispoziție:

1) Urmează calea certitudinii, care te menține în control, dar care te privează de experiența pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu, SAU

2) Acceptă incertitudinea lui „cum” și „când”, întrebări care apar când Îl urmezi pe Dumnezeu, și încrede-te în această constatare: „Mare este credincioșia Ta…” (Plângerile lui Ieremia 3:23)

Așadar, lasă-te călăuzit de Duhul prin incertitudinile vieții!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 ian. 2026

9 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint […] împreună cu toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn și al lor și al nostru.

1 Corinteni 1.2

Apostolul, prin Duhul lui Dumnezeu, scrie această epistolă pentru creștinii din Corint, în jurul anului 54 d.H. După ce le dăduse învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu timp de aproximativ optsprezece luni (Fapte 18.11), el rămăsese, în mod evident, în legătură cu ei și după aceea (1 Corinteni 5.9). În această epistolă, Domnul l‑a folosit pe Pavel pentru rezolvarea unor probleme importante din mijlocul corintenilor.

Epistola le‑a fost trimisă, desigur, sfinților din Corint, având în atenție problemele de acolo: mândrie, atitudine sectară, purtare imorală etc. În plus, pentru că cei din Corint îi adresaseră lui Pavel întrebări specifice, cu privire la căsătorie, mâncăruri sau daruri spirituale, el le trimite răspuns tot cu această ocazie.

Totuși, deși această epistolă plină de semnificație le‑a fost scrisă corintenilor, învățătura din ea nu era limitată la ei. Ea conține instrucțiuni divine pentru „toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos“. Alte locuri din Scriptură arată același lucru. Instrucțiunile cu privire la darurile materiale au fost aceleași pentru Corint și pentru Galatia (1 Corinteni 16.1). Epistola adresată colosenilor trebuia citită și de cei din Laodiceea (Coloseni 4.16). Vedem deci cu claritate că Biblia nu este limitată la o anumită sferă locală sau culturală. Învățăturile apostolilor erau aceleași peste tot. Creștinii din Roma sau din Efes puteau căpăta învățătură din orice parte a revelațiilor inspirate ale lui Dumnezeu.

Credincioșii de astăzi trăiesc într‑un timp diferit, însă și ei sunt incluși în rândul celor care cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos. Pentru noi, la fel ca pentru creștinii din orice perioadă, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne singura sursă sigură. Dumnezeu dorește să‑l citim, să învățăm principiile prezentate în el și să le aplicăm cu o asemenea putere spirituală, încât mărturia noastră personală și colectivă să‑L onoreze pe El.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi căuta pe cea pierdută și voi aduce înapoi pe cea alungată.

Ezechiel 34.16

Raymond Maufrais

Tânărul explorator francez Raymond Maufrais a pornit singur, pe jos, în anul 1949, dinspre Guyana înspre inima Braziliei, pentru a cerceta una dintre cele mai puțin cunoscute și aproape inaccesibile zone din țară. Pentru o vreme a trimis cu regularitate vești acasă – până când a dispărut fără urmă. Șase săptămâni mai târziu, un băștinaș i‑a găsit jurnalul pe care îl lăsase într‑o tabără părăsită.

Ferm convins că fiul său nu era mort, tatăl a decis să înceapă să‑l caute. Era în anul 1952. Timp de doisprezece ani, el a străbătut 12.000 km – în cadrul a douăzeci și două de expediții – neținând cont de greutăți și de pericole. Și‑a căutat fiul cu o perseverență de neclintit, în străfundul pădurilor virgine și pe înălțimile munților. I‑a gravat numele în trunchiurile copacilor și a lăsat mesaje în sticlă. Împins de dorința de a‑și găsi fiul, a ignorat orice urmă de foame și de sete și amenințările continue la adresa propriei vieți, atât din partea triburilor, cât și a prădătorilor și a șerpilor. În cele din urmă, complet istovit, a renunțat la investigație. Epuizat și simțind povara anilor, s‑a întors acasă. „Lăsați‑mă în pace“, le spunea el celor care‑i lăudau curajul, „eu sunt doar un biet om care și‑a pierdut fiul“.

Ce întâmplare impresionantă! Nu ne duce ea oare cu gândul la Acela care a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut? Fiul lui Dumnezeu a venit din cer pe pământ, unde a avut parte de cea mai mare împotrivire. În cele din urmă, a murit pe cruce – din dragoste pentru tine și pentru mine! Isus Hristos ne caută și astăzi. Bucuria Lui este de necuprins pentru fiecare suflet regăsit.

Citirea Bibliei: Osea 9.1-17 · Iacov 4.11-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 8:1-22

Să ascultăm acum ce are de spus Bildad. Neîndrăznind încă să afirme deschis că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul propriilor sale păcate, începe prin a vorbi despre fiii acestuia. Pentru el, problema era simplă: Ťmoartea copiilor lui Iov era consecinţa fărădelegilor lor (v. 4): au păcătuit şi Dumnezeu i‑a lovitť. Erau vorbe crude pentru acest om evlavios, căruia îi cunoaştem fericitul obicei: Iov se scula dis‑de‑dimineaţă ca să aducă arderi‑de‑tot pentru fiii săi (1.5). Era ca şi cum prietenul său i‑ar fi spus: ŤRugăciunile tale au fost inutile; Dumnezeu nu te‑a ascultat şi n‑a vrut să‑ţi salveze copiiiť.

Cei trei prieteni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar ca Judecătorul cel drept. Desigur că dreptatea Celui Atotputernic (v. 3) este un aspect al adevărului. Ea este atât de perfectă, încât, atunci când propriul Său Fiu S‑a încărcat cu păcatele noastre, Dumnezeu a fost nevoit să‑L lovească, în mânia Sa. Dar crucea, prin care s‑a făcut dovada supremă a dreptăţii Sale, ne aduce în acelaşi timp cea mai minunată dovadă a dragostei Sale. Dacă le vorbim oamenilor numai despre dreptate, nu şi despre dragoste, îi expunem atât descurajării, cât şi riscului de a se justifica singuri: acesta este dublul efect pe care îl vor produce raţionamentele prietenilor săi asupra lui Iov.

SCHIMBĂ-ȚI RUTINA! | Fundația S.E.E.R. România

„Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei…” (Isaia 42:16)

Așa cum o dovedește legea varietății, existența continuă a oricărui sistem necesită capacitatea de a cultiva varietatea în structurile sale interne.

În domeniul exercițiilor fizice, de exemplu, rutina devine în cele din urmă inutilă. Dacă te antrenezi în același mod de fiecare dată când faci exerciții, mușchii tăi încep să se adapteze și nu se mai dezvoltă. Trebuie să-ți schimbi obiceiul. Trebuie să îi derutezi.

Acest lucru este valabil și din punct de vedere spiritual. Un autor a scris: „Când sunt într-o cădere spirituală, de nouă ori din zece, ceva sacru a devenit rutină. Sunt sigur că diferă în funcție de personalitate, dar una dintre modalitățile prin care eu ies dintr-o criză spirituală este prin perturbarea rutinei și experimentarea disciplinelor spirituale. Uneori este nevoie doar de o mică schimbare în rutină. Fă voluntariat la un așezământ din vecinătate pentru persoane fără adăpost. Începe să ții un jurnal al recunoștinței. Integrează-te într-un grup de casă sau într-un studiu biblic. Ia-ți o zi liberă și retrage-te undeva singur. Sau pur și simplu trezește-te puțin mai devreme dimineața și petrece puțin timp în plus cu Dumnezeu. Una dintre micile schimbări ale rutinei care m-au ajutat să-mi împrospătez momentele de devoțiune a fost să citesc o altă versiune de traducere a Bibliei. Cuvintele noi m-au ajutat să am gânduri noi.”

Pentru a crește spiritual, ai nevoie de consecvență, structură și disciplină. Dar când treci printr-o perioadă de secetă spirituală, încearcă să-ți schimbi rutina spirituală. În loc să faci lucrurile așa cum le făceai de obicei, încearcă o altă abordare. Dumnezeu spune: „Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei”. Dumnezeu nu Se schimbă, dar El Se mișcă!

Pentru a ajunge acolo unde Dumnezeu vrea să te ducă, trebuie să fii dispus să te miști împreună cu El!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 ian. 2026

8 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați în vasele voastre din cele mai renumite roade ale țării și duceți‑i omului aceluia un dar: puțin balsam și puțină miere, mirodenii și smirnă, fistic și migdale. Și luați argint dublu în mâinile voastre; iar argintul care a fost pus înapoi în gura sacilor voștri duceți‑l înapoi; poate că a fost o greșeală. Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela. Și Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea îndurare înaintea omului aceluia, ca să vă dea înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin! Și eu, dacă este să fiu lipsit de copiii mei, lipsit voi fi!

Geneza 43.11‑14

Din această istorisire învățăm nu doar că planurile omului sunt complet inutile, ci și că preocuparea cu propriile planuri împiedică sufletul în a vedea harul lui Dumnezeu. Așa este și imaginea pe care Iacov o are cu privire la bunătatea lui Iosif, încât se gândește că trimiterea banilor înapoi ar fi fost „o greșeală“. Însă, după cum bine știm, nu este nicio greșeală la Dumnezeu. Greșeala este în întregime a omului. Orbit de planurile lui, el pierde din vedere ceea ce lucrează Dumnezeu (Geneza 43.11‑23).

După ce și‑a făcut toate planurile, în final Iacov îi încredințează pe fiii săi îndurării Dumnezeului Atotputernic. Își pune pe primul loc planurile pe care tocmai le‑a întocmit, iar pe Dumnezeul Atotputernic Îl pune pe al doilea loc. Dacă totuși ar exista vreo lacună în planurile lui, el își exprimă în mod pios speranța că îndurarea lui Dumnezeu va completa acea deficiență.

La fel Îl tratează omul pe Dumnezeu și în zilele noastre. Dumnezeu, în îndurarea Sa, L‑a trimis pe Fiul Său; Hristos a împlinit lucrarea măreață a binecuvântării, dar omul se agață cu toată forța întâi de propriile lui fapte, iar înspre îndurarea lui Dumnezeu și lucrarea lui Hristos privește doar ca spre un mijloc care poate completa micile imperfecțiuni ale strădaniilor sale omenești. Și, așa cum s‑a întâmplat în cazul lui Iacov, la fel se întâmplă în cazul fiecărui om. Planurile sale îl lasă într‑o incertitudine sumbră. Iacov este nevoit să mărturisească faptul că rezultatul planurilor sale este cu totul incert. „Dacă este să fiu lipsit, […] lipsit voi fi!“ Ce imagine tristă a modului în care omul încearcă să obțină binecuvântare de la Dumnezeu: «Fă ce poți mai bine, privește spre îndurarea lui Dumnezeu pentru a fi ajutat în ceea ce nu poți împlini, iar apoi speră în ceea ce este mai bun cu privire la viitor; și, dacă e să fii mântuit, vei fi mântuit, iar dacă nu, vei fi pierdut…»!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deoarece cuvântul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.18

Colegul de catedră

„Dumnezeu chiar există și Isus Hristos trăiește!“ – cu aceste cuvinte mi s‑a adresat odată un coleg care preda la aceeași universitate. Am rămas atât de nedumerit când l‑am auzit, încât nu i‑am răspuns nimic. În sinea mea mi‑am spus însă că el știe cu siguranță ce zice, pentru că îl cunoșteam ca fiind un credincios serios. Înăuntrul meu eram oarecum împărțit, pentru că, deși credeam că Dumnezeu există, îmi lipsea convingerea că Isus trăiește. Totuși, mă gândeam întruna la această simplă frază rostită de colegul meu.

Apoi am fost invitat la o evanghelizare în cadrul căreia am auzit că Isus a murit și pentru mine. Acesta era mesajul crucii, care se numește evanghelia lui Isus Hristos. Până atunci, nimeni nu‑mi arătase atât de clar, bazându‑se pe Biblie, că și eu, ca toți oamenii, eram un păcătos și că mă aflam sub dreapta judecată a lui Dumnezeu, dacă nu‑L primeam pe Hristos ca Mântuitor personal. La finalul predicii, vorbitorul i‑a rugat pe cei din public care fuseseră atinși de mesajul crucii să vină deoparte. Deși acest lucru mi se aplica și mie în totul, în acel moment n‑am îndrăznit să mă fac remarcat. Am rămas în mulțimea de ascultători, simțind cum Dumnezeu îmi vorbea, și L‑am primit în liniște pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Aceea a fost clipa când am fost „născut din nou“ (Ioan 3.3‑5). Astăzi știu că Isus trăiește și spun plin de convingere că El n‑a rămas în mormânt, ci a învins puterea morții.

Citirea Bibliei: Osea 8.1-14 · Iacov 4.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 7:1-21

O privire îndreptată spre strâmtorarea lui Iov – cel zdrobit în trup, chinuit în suflet, aflat faţă‑n faţă cu un Dumnezeu a Cărui tăcere îl umple de team㠖 le‑ar putea fi de folos acelora care trec prin descurajare, care nu înţeleg scopul încercării în viaţa lor. Iov ne mai învaţă, la sfârşitul cărţii sale, că sensul încercării nu poate fi cunoscut decât prin credinţă.

În finalul cuvântării, Iov nu i se mai adresează lui Elifaz, ci Domnului. El zugrăveşte pe scurt starea jalnică a omului pe pământ, folosind expresii care rezumă atât de bine experienţa umană: trudă, suspin, decepţie, sărăcie, frământare, amărăciune, strâmtorare, dezgust, deşertăciune… Dar cuvântul cheie încă nu fusese pronunţat, cel care, fie că‑l recunoaştem, fie că nu, exprimă cauza iniţială a nenorocirii omului. În cele din urmă, Iov strigă: „Am păcătuit“ (v. 20). Însă adaugă: „Ce Ţi‑am făcut?“, ca şi cum, pentru om, păcatul nu s‑ar rezuma decât la un singur lucru: sursă a mizeriei umane. De fapt, păcatul este mai întâi şi mai presus de toate o ofensă adusă lui Dumnezeu. Într‑o manieră generală, acesta este întreg mersul gândirii pe care Dumnezeu caută să o producă în cel pe care‑l încearcă: constatarea stării sale mizerabile, condamnarea păcatului şi mărturisirea în faţa lui Dumnezeu.

La întrebarea disperată din v. 17 şi 18, Psalmul 8 aduce un răspuns glorios, prezentându‑L pe Hristos, Fiul Omului, ultimul Adam (1 Corinteni 15.22,45).

FRICA ESTE DUȘMANUL CREȘTERII | Fundația S.E.E.R. România

„Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.” (Exodul 14:15)

Dacă vrei să crești, trebuie să treci peste teama pe care o poți avea de a nu face greșeli. După cum afirma autorul și profesorul Warren Bennis, „O greșeală este pur și simplu un alt mod de a face lucrurile”. Așadar, așteptă-te să faci greșeli pe parcurs și acceptă-le ca pe un semn că mergi în direcția cea bună.

Cu Marea Roșie în fața lor și cu carele lui faraon în spatele lor, copiii lui Israel au intrat în panică. „Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.” (Exodul 14:15)

Când au făcut așa, Marea Roșie a devenit o cale către victorie și un cimitir pentru dușmanii de care se temeau. Dacă trebuie să găsești „cea mai bună cale” sau „calea perfectă”, nu vei ajunge niciodată nicăieri! Este ca și cum ai conduce noaptea pe un drum necunoscut. În mod ideal, ți-ai dori să vezi întregul traseu înainte de a porni la drum. În schimb, îl vezi puțin câte puțin… Pe măsură ce continui să mergi, ți se dezvăluie încă puțin din drum.

Așadar, dacă vrei să vezi mai mult din drum, pornește! Ia-ți un angajament față de tine însuți să începi planul tău de creștere și să te ții de el timp de cel puțin douăsprezece luni. Dacă o faci, vei dezvolta o dragoste pentru tot acest proces, iar la sfârșitul anului vei putea vedea cât de departe ai ajuns.

Biblia spune (Isaia 54:2-3): „Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale! Nu te opri! Lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga…”

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
07 ian. 2026

7 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat între spini, acesta este cel care aude Cuvântul; și grija veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul, și el devine neroditor.

Matei 13.22

Exemplul tânărului bogat ne arată influența negativă a bogăției, de fapt iubirea pentru lumea aceasta. Acel tânăr auzise vorbindu‑se despre Isus, fapt care a avut o anumită influență asupra sa. Așa că a venit la Domnul, pentru a afla ce trebuie să facă pentru a primi viața eternă. Din fire, el avea un caracter plăcut, dar n‑a putut face față încercării la care fusese supus de Învățătorul, anume să vândă toată averea sa, să o dea săracilor, să părăsească totul și să‑L urmeze. Înșelăciunea bogăției a înăbușit Cuvântul. Nici dorința sa de a avea viață eternă și nici asigurarea Domnului cu privire la o comoară în cer nu au mișcat inima tânărului, încât să‑l determine să renunțe la bogăția pe care o avea. Astfel, tânărul a „plecat întristat, pentru că avea multe proprietăți“ (Matei 19.16‑22).

Când împăratul a făcut nuntă fiului său și a invitat oamenii la nuntă, asigurându‑i că totul este gata, cei invitați nu au venit (Matei 22; Luca 14). Ei au auzit invitația, dar nu i‑au dat curs. Ce i‑a împiedicat să vină? Lucrurile normale ale lumii! Desigur, nu este interzis să cumperi un ogor și să te duci să‑l vezi. Nu este nimic rău în a cumpăra boi și a‑i încerca. Este absolut onorant să te căsătorești, fiind de fapt voia lui Dumnezeu pentru om. Dar a le așeza pe toate acestea împotrivă – respingând invitația împăratului – face din ele spini. Pentru că aceste lucruri, legitime în sine, au ocupat primul loc în inimile lor, ele au devenit spini și au înăbușit Cuvântul harului. Inima lor este plină cu mii de lucruri din această lume și astfel refuză oferta harului lui Dumnezeu – iar aceasta spre pierzarea lor veșnică.

Dar toate acestea ne vorbesc și nouă, care suntem copiii lui Dumnezeu. Ne mirăm câteodată că bucuria noastră în Domnul și în binecuvântările cerești este atât de mică și că preocuparea cu Cuvântul lui Dumnezeu este atât de obositoare și fără rod. Motivul ar putea fi spinii pe care îi îngăduim în inimă. Cu cât acordăm mai mult spațiu în inimile noastre lucrurilor care nu sunt de la Tatăl, ci din lume, cu atât mai lipsită de rod va fi viața noastră pentru Dumnezeu. De aceea, să fim atenți să nu scuzăm principiile lumești care‑și găsesc tot mai mult loc în viața noastră!

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I‑a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu‑i pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

John Knox

Teologul scoțian John Knox (1514‑1572), considerat părintele Reformei protestante în Scoția, i‑a cerut soției sale, pe când el trăia ultimele zile pe pământ, să îi citească întâi rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17, apoi un capitol din Epistola către Efeseni, după care profeția despre moartea Domnului Isus din Isaia 53. În ultima zi a vieții i‑a cerut să‑i citească capitolul învierii și al mângâierii, 1 Corinteni 15. Patru ore mai târziu, în ultimul ceas al vieții, i‑a cerut să‑i citească din nou locul în care și‑a pus ancora la început, locul care le amintește tuturor creștinilor că Isus este Mare‑Preot. Este vorba de capitolul Ioan 17.

De la Ioan 13 până la Ioan 17 auzim cuvintele de rămas‑bun ale Domnului Isus. Fiul lui Dumnezeu urma să plece la Tatăl și să Își lase ucenicii în această lume – timpul dintre Cincizecime și Răpire.

Ioan 17 are o strălucire inegalabilă, atunci când Îl auzim pe Fiul lui Dumnezeu rugându‑Se Tatălui din cer pentru toți cei care sunt ai Săi. În doar câteva ore avea să fie sărbătorit Paștele. Urma răstignirea. Dar El nu Se gândea aici la „ceasul“ morții Lui, ci la vremea când avea să plece din lume, o schimbare drastică pentru ucenici. În această lume rea, ei au rămas în locul Lui, ca martori ai Săi. Poate că „ai Săi“ nu au mare importanță aici jos și poate că lumea îi respinge, dar ei sunt de preț în ochii Domnului. El îi iubește neîncetat. El nu îi neglijează niciodată, ci îi susține și Se îngrijește de ei până îi va lua la Sine. El va veni pentru a‑i lua în casa Tatălui pe toți cei credincioși.

Citirea Bibliei: Osea 7.1-16 · Iacov 3.13-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 6:1-30

Fiecare cuvântare a vreunuia dintre prietenii lui Iov face loc unui nou răspuns din partea acestuia. Patriarhul este conştient de faptul că durerea lui peste măsură a fost aceea care l‑a făcut să pronunţe „cuvinte pripite“ (v. 3). Să fim atenţi şi noi la ceea ce poate să ne scape într‑o izbucnire de iritare … sau de mânie (Proverbe 29.20).

„Care îmi este sfârşitul, ca să mai am răbdare?“, întreabă Iov în v. 11. „Răbdarea lui Iov“, despre care aduce mărturie epistola lui Iacov, nu a ţinut decât până la a şasea încercare. El dorea să‑şi poată cunoaşte „sfârşitul“ sau, mai degrabă, „sfârşitul dat lui de la Domnul“, dar mai înainte de aceasta era neapărată nevoie ca răbdarea să‑şi fi făcut „desăvârşit“ lucrarea în el. Iar cea care produce răbdarea este încercarea credinţei (Iacov 1.3,4; 5.11).

Ca şi Iov, suntem întotdeauna nerăbdători să ştim care va fi sfârşitul celor ce ni se întâmplă, dar Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, nu ne descoperă, în general, mai dinainte lucrul acesta, pentru a putea ajunge să învăţăm adevărata răbdare, cea care nu cere întâi să înţeleagă, pentru a ne putea apoi supune sau bizui pe El. Iov a învăţat o primă lecţie, că nu se poate ajuta singur şi că orice înţelepciune „a fost alungat㓠de la el (v. 13). Ar fi bine dacă am învăţa‑o şi noi. Şi nu trebuie nicidecum să trecem prin multe suferinţe pentru a ne‑o însuşi, ci doar să credem simplu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.

CONTINUĂ SĂ TE ÎNCREZI ÎN DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15)

Astăzi vom vorbi despre încrederea în Dumnezeu, în ciuda circumstanțelor, iar exemplul pe care-l vom folosi este Iov.

Istoria lui sună cam așa: capitolul 1, Iov este unul dintre cei mai bogați oameni din generația sa. Capitolul 2, el pierde totul, inclusiv sănătatea, averea și copiii. Iar în capitolul 42, el este din nou pe primul loc. Ai vrea să știi ce s-a întâmplat de la capitolul 3 până la 41? Dacă da, trebuie să citești cartea lui Iov și să afli cum a avut totul, a pierdut totul, a recuperat totul și a ajuns să aibă de două ori mai mult decât a pierdut!

A avut Iov întrebări fără răspuns? O mulțime. A trecut prin suferință? Da, la o intensitate greu de imaginat. Dar Iov nu și-a schimbat niciodată părerea despre Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Și-a schimbat niciodată părerea despre Iov!

Acest verset rezumă cel mai bine atitudinea lui Iov: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” Dacă acum ești blocat într-un loc pe care nu-l înțelegi, nu renunța – nici la Dumnezeu, nici la tine. Când nu-ți înțelegi circumstanțele și simți că sunt mai mult decât poți suporta, bazează-te pe această mare promisiune biblică: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” (Isaia 26:3-4)

A te încrede în Dumnezeu nu înseamnă că El îți va răspunde la toate întrebările, ci că El îți va da „pacea desăvârșită”, indiferent de circumstanțe. Încrederea în Dumnezeu nu înseamnă că nu te vei lupta, ci că El îți va da „tărie veșnică”.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este: continuă să te încrezi în Dumnezeu, iar El te va ajuta să treci peste orice!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
06 ian. 2026

6 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Au venit unii de la mai‑marele sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit; pentru ce‑L mai superi pe Învățătorul?“. Iar Isus, auzind cuvântul rostit, i‑a spus mai‑marelui sinagogii: „Nu te teme; crede numai“.

Marcu 5.35,36

Ne gândim ce trebuie să fi simțit Iair atunci când a auzit că fiica lui murise. Acest tată venise la Domnul, fiind convins că El o putea vindeca. Domnul pornise către casa lui, însă a întârziat puțin pe drum, fiindcă o altă persoană, o femeie bolnavă, avea nevoie de ajutor. Vreme de doisprezece ani, această femeie a căutat vindecare la doctori, însă niciunul nu o putuse ajute. Când Domnul a trecut pe acolo, ea a prins prilejul pentru a fi vindecată și s‑a atins de marginea hainei Lui. Imediat a fost tămăduită de boala ei. Ce putere există în Persoana Fiului lui Dumnezeu! Domnul a chemat‑o din mijlocul mulțimii și i‑a spus că prin credința ei fusese vindecată. Ce lucru minunat că puterea Lui a fost însoțită de astfel de cuvinte de har!

Poate că Iair a fost iritat de această întârziere și și‑a pierdut răbdarea. Nu știm sigur, însă cu siguranță vedem cum reacționează inimile noastre la întârzieri. Judecând după cuvintele adresate lui de către Domnul, pare că nădejdile lui Iair pieriseră atunci când a auzit despre moartea fiicei sale. El avea convingere că Domnul Isus poate să vindece, și tocmai văzuse lucrul acesta în cazul femeii care se atinsese de marginea hainei Lui, însă putea oare Domnul să și învie pe cineva?

„Nu te teme; crede numai“ au fost cuvintele Domnului către el. Cum? Mai exista oare speranță acum? Da, fiindcă Cel la care venise Iair nu era doar un vindecător, ci era Fiul lui Dumnezeu, era Cel care este învierea și viața (Ioan 11.25). Era Cel care îi spusese lui Ieremia: „Eu sunt Domnul; […] este ceva prea greu pentru Mine?“ (Ieremia 32.27).

Ești și tu într‑o situație care pare fără ieșire? Ești descurajat de anumite întârzieri? Adu‑ți aminte că Cel care a înviat‑o pe fiica lui Iair este Același astăzi (Evrei 13.8)!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și vă voi da o inimă nouă și voi pune un duh nou în voi; și voi lua inima de piatră din carnea voastră și vă voi da o inimă de carne.

Ezechiel 36.26

Mașina cârtiței

Într‑o carte pentru copii am găsit zugrăvită în imagini povestea unei cârtițe care încearcă să‑și construiască singură o mini‑mașină. Adună tot felul de piese auto, cum ar fi șuruburi, piulițe, bujii și un volan, pe care le asamblează. Dar rămâne surprinsă că mașina nu pornește, deși folosise numai componente originale. Face și o a doua încercare, sperând ca de data aceasta să aibă parte de succes. Găsește o mașină de jucărie stricată și, urmând sfatul unui șoricel, o trage și o împinge până ajunge cu ea în dreptul unui service auto. Acolo, ca prin minune, o macara ridică jucăria stricată și coboară, în locul ei, o mașină nou‑nouță cu cheie cu tot! Cârtița, entuziasmată, conduce de minune noul ei vehicul, urcă dealul pe drumul spre casă, îl parchează la gura vizuinii și apoi dispare bucuroasă în culcuș, luând cu sine cheia mașinii.

Ce poveste grăitoare! Oare nu ne străduim și noi de atâtea ori să ne croim singuri drumul spre fericire, în loc să mergem cu piesele distruse ale vieții noastre la Mântuitorul? El vrea să ne ajute să găsim o viață nouă, plină de sens și de speranță. Hristos a plătit pentru vina noastră prin moartea Lui pe cruce. Când venim cu viața noastră răscolită de păcat la Dumnezeu, El creează ceva nou: suntem născuți din nou și primim viața eternă. Iar această schimbare devine vizibilă: în noi se aprinde dorința să‑I fim plăcuți Lui și să‑L slujim. Vom avea pace și bucurie cum n‑am mai aflat niciodată:

Iar la sfârșit, când toate vor fi cum n‑am știut, / Te vom vedea, Isuse, cum nu Te‑am cunoscut!

Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 5:1-27

Principala temă pe care cei trei prieteni doresc s‑o dezvolte în discursurile lor este că Dumnezeu este drept. Deşi o vor aborda în moduri diferite, ei vor susţine aceeaşi idee, că Dumnezeul cel drept nu l‑ar fi lovit atât de crunt pe Iov dacă acesta n‑ar fi meritat‑o, cu alte cuvinte, că toate încercările care s‑au abătut asupra lui sunt o pedeapsă, o judecată. ŤSă‑şi mărturisească păcatele, şi va fi restabilit!ť Ştim însă, încă de la începutul cărţii, că Iov nu putea fi învinuit de nimic cert, pentru că Domnul Însuşi îi spusese lui Satan: „M‑ai întărâtat împotriva lui, ca să‑l înghit fără motiv“ (2.3). Este deci o greşeală să se considere suferinţele lui ca fiind o pedeapsă.

Cu excepţia cuvântului Ťpedeapsăť, v. 17 şi 18 sunt un admirabil rezumat al întregii istorii a lui Iov. Am putea asemăna aceste versete cu Proverbe 3.11‑12, citate în Evrei 12.5‑6: „Fiul meu, nu dispreţui îndrumarea Domnului şi nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe care‑l iubeşte“. În ce priveşte mustrarea, cu siguranţă că Domnul avea ce să mustre şi să corecteze la slujitorul Său: conştienţa propriei îndreptăţiri; iar în ce priveşte rana, El o făcuse şi tot El o va vindeca, spre binele lui Iov. Ce mângâiere cu totul deosebită găsim în cuvintele: ŤAcela pe care‑l iubeşte Domnul!ť Urgia dezlănţuită de Satan ajunge, în final, pentru cel credincios, o dovadă a dragostei divine.

FOLOSEȘTE-ȚI DARURILE ÎN SLUJIREA ALTORA!  | Fundația S.E.E.R. România

„Lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” (Romani 11:29)

Când Dumnezeu ne dă un dar spiritual, El nu-l ia înapoi și „nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută”. Iar dacă Dumnezeu nu regretă, nici nouă nu trebuie să ne pară rău!

Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur…” (Galateni 6:1-3)

Când un frate sau o soră în Hristos se rătăcește, Biblia ne spune ce-avem de făcut: să-i confruntăm cu dragoste, să-i mustrăm și să-i sfătuim cu blândețe, și să-i acoperim. Biblia spune: „dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8) Acum, cuvântul „a acoperi” nu înseamnă „a ascunde”; înseamnă a oferi un loc de adăpost și de restaurare, unde este posibilă refacerea. Este restaurarea cuiva un lucru neplăcut? Da, mai ales dacă respectiva persoană i-a rănit pe alții și a adus rușine familiei lui Dumnezeu. Dar aici este cheia: acea persoană este în continuare în familia noastră spirituală! Lumea se uită la noi să vadă cum gestionăm acest lucru. Dacă îi alungăm pe aceia dintre noi care se împiedică și cad, de ce ar apela lumea la noi pentru ajutor?

Domnul Isus a vindecat un orb punându-i noroi pe ochi și spunându-i să meargă să se spele în scăldătoarea Siloam. Cât de departe era scăldătoarea? Nu știm. Dar știm că el avea nevoie de cineva care să-l țină de mână și să-l ducă până la scăldătoare, și vederea i-a fost redată. Înțelegeți ideea?

Asta am fost chemați și noi să facem!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
05 ian. 2026

5 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu trece, Te rog, de la robul Tău.

A venit la ei, umblând pe mare, și voia să treacă pe lângă ei.

El S‑a făcut că merge mai departe.

Geneza 18.3; Marcu 6.48; Luca 24.28

Geneza 18 ne spune că Avraam și‑a ridicat ochii și a văzut trei oameni stând aproape de cortul său. Acest lucru n‑a fost întâmplător. Domnul n‑avea nevoie să treacă pe lângă cortul lui Avraam pentru a ajunge la Sodoma, însă a dorit ca mai înainte să‑l viziteze pe patriarh. Mai degrabă decât să vină direct la cortul lui, Domnul a stat la o oarecare depărtare și l‑a lăsat pe Avraam să‑și exprime dorința și să alerge în întâmpinarea Sa.

În cazul ucenicilor aflați în corabie, citim că Isus îi trimisese pe țărmul celălalt, după care a mers El Însuși pe apă către ei. Ar fi putut să meargă direct către corabie, însă a mers pe lângă ea, ca să fie văzut de ei. Ucenicii s‑au înspăimântat la început, însă cuvintele Sale le‑au risipit temerile. În relatarea din Ioan citim că „voiau să‑L ia în corabie“ (Ioan 6.21).

După înviere, Domnul Isus a mers alături de doi ucenici pe drumul către Emaus. Când au ajuns în sat, El a lăsat impresia că merge mai departe. Ucenicii, care nu‑L recunoscuseră încă, L‑au invitat în casă, iar acolo El le‑a deschis ochii și li S‑a făcut cunoscut, după care S‑a făcut nevăzut. După aceasta, cei doi ucenici s‑au întors imediat la Ierusalim, pentru a le duce această veste bună și celorlalți ucenici.

Îl invităm și noi pe Domnul în mijlocul împrejurărilor noastre? La fel ca în cazul lui Avraam, El îngăduie să‑L slujim și, lucru minunat, noi suntem cei înviorați când facem acest lucru. Să‑L invităm de asemenea în mijlocul necazurilor noastre și să‑L includem în conversațiile noastre, așa cum au făcut ucenicii. „Apropiați‑vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi“ (Iacov 4.8). Să‑L invităm, iar El va umple de bucurie inimile noastre!

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar și acum știu că, orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da.

Ioan 11.22

Credința Martei

Tabloul învierii lui Lazăr din Ioan 11 este unul fără seamăn. Cele două surori ale lui au trimis vorbă la Domnul Isus, zicând: „Acela pe care‑l iubești este bolnav“. Ele sperau că Domnul va veni imediat și că îl va vindeca pe fratele lor. Dar, înainte ca El să ajungă în Betania, Lazăr a murit.

Marta I‑a ieșit în întâmpinare exprimându‑și dezamăgirea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n‑ar fi murit“. Însă imediat ea a rostit cuvinte care i‑au scos la iveală credința: „Dar și acum știu“. Deși evenimentele nu au decurs așa cum își imaginase, Marta a continuat să se încreadă în Domnul.

Cât de frumos este atunci când credința nu dă greș într‑o situație dificilă din viață! Ce bine este când, în mijlocul furtunii, flacăra credinței continuă să ardă, chiar dacă uneori seamănă doar cu o mică lumânare care abia mai pâlpâie! În ceasul întunecat, Domnul este Cel care ne susține credința. El ne înnoiește curajul, ca să putem spune plini de încredere: „Dar și acum știu“.

Domnul Isus a susținut credința Martei cu o promisiune care părea greu de crezut: „Eu sunt Învierea și Viața; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine nicidecum nu va muri vreodată“.

Această speranță hrănește și astăzi încrederea în Fiul lui Dumnezeu. Când nu primim răspuns prompt în încercările noastre, să știm că este un motiv tainic legat de gloria lui Dumnezeu și de binele nostru final.

Citirea Bibliei: Osea 5.1-15 · Iacov 2.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 4:1-21

Este rândul prietenilor lui Iov să ia cuvântul. Ce pot spune aceşti Ťmângâietoriť despre mângâiere? Cu ce înţelepciune vor aceşti Ťînţelepţiť să‑şi instruiască prietenul nefericit şi să‑i potolească disperarea? Aveau ei, precum mai târziu Divinul lor Învăţător, acea limbă iscusită care să ştie „să ajute cu un cuvânt pe cel obosit“ (Isaia 50.4)? Dimpotrivă, unul după altul, discursurile lor nu vor face decât să‑l exaspereze pe sărmanul Iov! Acest lucru se întâmplă nu pentru că argumentele lor ar fi fost mereu false – din contră, găsim în ele mari adevăruri, care fac parte din Cuvântul inspirat, unele versete fiind chiar citate în Noul Testament (de exemplu, Iov 5.13 este citat în 1 Corinteni 3.19) – ci pentru că Elifaz, Bildad şi Ţofar aplică greşit aceste adevăruri în cazul lui Iov. Asemeni acestor trei oameni, şi noi putem cunoaşte multe adevăruri, dar pe care să le cităm într‑un mod nepotrivit. „Ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit!“ – găsim scris în cartea Proverbe (15.23).

În v. 3 şi 4, Elifaz depune o mărturie bună despre Iov, amintindu‑i acestuia că, înainte să fi fost sub disciplină, el însuşi întărise mâinile slăbite şi genunchii care se îndoiau (Evrei 12.12). În următoarele versete, schimbând oarecum tonul adresării, îi spune destul de brusc prietenului său: ŤEi bine, întrucât este rândul tău să fii în necaz, pune deci în practică ceea ce tu i‑ai învăţat pe alţii!ť (vezi Romani 2.21).

AȘTEAPTĂ-TE SĂ „LUPȚI”!  | Fundația S.E.E.R. România

„Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…” (Efeseni 6:12)

Nașterea din nou aduce o nouă luptă între duhul tău reînnoit și trupul tău nenăscut din nou, care încă tânjește după vechile dorințe și se agață de vechile porniri.

Apostolul Pavel ilustrează acest conflict astfel: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:12-13)

Câștigătorul unei lupte este cel care rămâne în picioare până la final. Așadar, imaginează-ți o astfel de luptă, și vei avea idee cu ce ai de-a face în fiecare zi! Doi luptători își încep confruntarea, până când unul câștigă și celălalt pierde. Pentru a se pregăti, se antrenează ore întregi.

Fiecare știe că are nevoie de două lucruri pentru a câștiga: forță și strategie. Dar mai au nevoie de ceva: determinare și rezistență. Și fiecare mai știe încă un lucru foarte important: să nu-și subestimeze niciodată adversarul!

La fel este și pe tărâm spiritual; Biblia spune: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” (1 Petru 5:8-9).

Iată două adevăruri biblice pe care trebuie să le trăiești pentru a birui: în primul rând, nu încerca să-l învingi pe Satan cu propriile forțe – vei pierde! În al doilea rând, nu lăsa garda jos nici măcar pentru o clipă, altfel vei pierde.

Pavel scrie: „Să nu lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

Așadar, așteaptă-te să lupți, și fii sigur că ai să câștigi, cu Domnul de partea ta!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
04 ian. 2026

4 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii datorită morții pe care a suferit‑o, încununat cu glorie și onoare, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare.

Evrei 2.9

Epistola către Evrei ne prezintă în capitolul 1 gloriile Domnului Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, „El fiind strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale“ (Evrei 1.3). Capitolul 2 ne prezintă gloriile Lui ca Fiu al Omului; aici ne amintește că Adam a falimentat, dar că Domnul Isus a triumfat pe deplin.

Primul capitol ne arată, de asemenea, că Domnul Isus are un Nume mult mai minunat decât al îngerilor. Însă din capitolul 2 aflăm că El a fost făcut puțin mai prejos decât îngerii, din pricina morții pe care a suferit‑o, pentru ca El să guste moartea pentru noi.

Cum Îl vedem noi acum? El este încununat cu glorie și cu onoare! El este acum Omul în glorie, Omul așezat la dreapta lui Dumnezeu, Omul cu privire la care Dumnezeu spune că Își găsește plăcerea să‑L onoreze! Vedem această Persoană binecuvântată ca fiind Fiu al Omului (Evrei 2.6); acesta este un titlu care ne amintește de gloria Lui viitoare. Îl vedem de asemenea ca fiind Isus, căci El este Mântuitorul (Evrei 2.9). Îl vedem ca fiind Sfințitorul, care ne pune deoparte pentru gloria lui Dumnezeu; de asemenea, ca fiind Căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2.10,11). Îl vedem ca fiind Apostolul și Marele‑Preot al mărturisirii noastre (Evrei 3.1). El este Cel care îi aduce pe mulți fii la glorie, Cel care nu Se rușinează să ne numească frați ai Săi și Cel care ne conduce în prezența Tatălui Său (Evrei 2.12,13). Și, datorită umanității Sale, El este „un Mare‑Preot milos și credincios în cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispășire pentru păcatele poporului“ (Evrei 2.17).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci au strigat către Domnul în strâmtorarea lor; El i‑a scăpat din necazurile lor. I‑a scos din întuneric și din umbra morții și le‑a rupt lanțurile. O, de L‑ar lăuda pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru lucrările Lui minunate față de fiii oamenilor!

Psalmul 107.13‑15

Program creștin difuzat în închisoare

Condamnat la închisoare pe viață, într‑o țară străină, întemnițatul ne povestește: Timp de zece ani am făcut planuri cum să evadez din acest loc întunecos. Zece ani încărcați de gânduri de răzbunare și de ură față de societate și față de oameni! Zilnic visam la o viață în afara zidurilor de oțel. Dar într‑o zi, când am pornit radioul, am auzit difuzat un program creștin. Un cuvânt din Biblie m‑a atins până în străfundul ființei: „Oricine practică păcatul este rob al păcatului. Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8.34,36). În acel moment a trebuit să mă gândesc din nou la ceea ce mă învățase mama în copilărie. Dumnezeu îmi spunea: „Tu ești prizonier, dar adevărata ta închisoare nu este celula aceasta. De fapt, sufletul tău este cel închis, iar tu ești rob al celui rău“. Astăzi mă bucur din plin de iubirea pe care mi‑a arătat‑o Mântuitorul meu și Îi cânt fericit: sunt mântuit!

Prin firea și viața mea de păcat,
cât de departe eram de Dumnezeu…
 

Însă acum, în har, El m‑a apropiat prin credința
în sângele lui Isus, Domnul meu.
 

Și sunt atât de iubit de cerescul meu Tată,
cum nici n‑aș putea să fiu mai iubit,
 

Căci dragostea cu care‑L iubește pe Fiul Său este
aceeași cu dragostea Lui pentru mine!
 

Citirea Bibliei: Osea 4.1-19 · Iacov 2.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 3:1-26

Asemenea valurilor care se rostogolesc şi se sparg cu zgomot unul după altul, asupra lui Iov se năpustesc şapte încercări succesive. Vrăjmaşul (a cărui mânie este întotdeauna aprinsă când vede dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi), l‑a lovit pe patriarh în cinci rânduri: de trei ori asupra bunurilor sale, a patra oară asupra copiilor săi, apoi asupra sănătăţii sale. A şasea lovitură, mult mai mârşavă, a venit din partea soţiei sale, însă omul lui Dumnezeu a rămas neclintit. Apoi vine cea din urmă din aceste şapte necazuri (5.19), dintr‑o direcţie din care nu se aşteptase deloc: Trei prieteni se înţeleseseră să‑i facă lui Iov o vizită de compătimire. Şi ceea ce n‑au reuşit să producă atacurile furibunde ale lui Satan va împlini intervenţia acestor consolatori. Remarcăm cât de dificil este de făcut o vizită utilă cuiva care trece prin încercări şi cât de importantă este pregătirea ei în rugăciune. Aceşti oameni stau acolo, tăcuţi, privindu‑l în dezolarea sa pe cel pe care‑l cunoscuseră şi‑l respectaseră în prosperitatea sa. Dar prezentarea în faţa celorlalţi a nimicniciei sale, faptul de a fi compătimit, erau lucruri pe care Iov nu le putea suporta. Amărăciunea înăbuşită atâta vreme se revarsă în sfârşit. Cu cuvinte sfâşietoare, Iov îşi „blestemă ziua“; ar fi vrut să nu se fi născut. Îşi doreşte moartea. Dar, în înţelepciunea şi în dragostea Sa, Dumnezeu nu‑i permisese lui Satan să meargă până într‑acolo.

TU EȘTI CHEMAT SĂ FII SARE ȘI LUMINĂ  | Fundația S.E.E.R. România

„Voi sunteți sarea pământului… Voi sunteți lumina lumii…” (Matei 5:13-14)

Domnul Isus ne-a lăsat două metafore cotidiene prin care să înțelegem clar cum vrea El să-L slujim și să-L reprezentăm în fiecare zi. Să ne uităm la fiecare dintre ele:

1) Sarea. Singurul lucru care poate amenința sarea este să stea într-o solniță până se umezește, își pierde puterea și nu mai poate fi presărată. Domnul Isus a spus: „Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5:13) Așa că, nu este suficient să te bucuri de o predică bună și de idei bogate din citirea Bibliei; ci ești chemat să le împărtășești și să le presari și-n viața altora.

2) Lumina. În loc să te izolezi de lume, trebuie să luminezi lumea. Întunericul nu este o amenințare la adresa luminii; este locul în care lumina funcționează cel mai bine. Domnul Isus a spus: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14-16)

.Cuvântul „evanghelie” înseamnă „vestea cea bună”; într-o lume a disperării crescânde, ești chemat să aduci lumina Evangheliei celor care trăiesc în întuneric spiritual.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este imperativ: fii sare și lumină!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
03 ian. 2026

3 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ați și fost circumciși cu o circumcizie nefăcută de mână, în dezbrăcarea trupului cărnii.

Coloseni 2.11

Circumcizia făcută de mână, în carne, era semnul stabilit de Dumnezeu în ce privește legământul Lui cu Israel, poporul Său pământesc; pentru a face parte din acest popor, trebuia deci să fii circumcis. În același timp, această ceremonie avea o semnificație spirituală, ea fiind simbolul dezbrăcării cărnii. Învățătorii iudaizanți, nerecunoscând această semnificație, acordau o mare importanță semnului exterior al circumciziei (vedeți Fapte 15.1; Galateni 6.12,13) și voiau să‑i oblige pe credincioșii dintre națiuni să primească circumcizia. Aici, apostolul răstoarnă pretențiile acestora, arătând că, în Hristos, credincioșii au realitatea al cărei semn era circumcizia. Prin credință, ei sunt părtași ai eficacității morții lui Hristos; ei sunt morți împreună cu El și, în această moarte, ei au găsit adevărata dezbrăcare de trupul cărnii – nu de trupul muritor, ci de ansamblul păcatului, văzut aici ca un organism complet, ca un trup. Posedând în același timp puterea de viață care este în Hristos, ei se consideră ca morți față de păcat. Aceasta este ceea ce apostolul numește circumcizia lui Hristos.

Găsim această învățătură în Romani 6.6,7: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El […] Socotiți‑vă pe voi înșivă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus“. Acesta este marele privilegiu al creștinului; iată ce găsește el în moartea lui Hristos, cu care este unit: el află nu numai faptul că Hristos a murit pentru a îndepărta păcatele sale și pentru a anula condamnarea care plana asupra lui, ci și că el a murit cu Hristos, fiind unit cu El în această moarte – pentru ca trupul păcatului din el să fie desființat; astfel, el a dezbrăcat complet acest trup al păcatului.

Să remarcăm că acest lucru nu se poate realiza prin eforturi treptate; este un fapt împlinit: „Voi ați fost circumciși“, „omul nostru cel vechi a fost răstignit“. Iar în virtutea relației sale cu Hristos și a acestei poziții în Hristos, creștinul este înarmat împotriva păcatului – față de care a murit – și este eliberat din robia acestuia. Moartea cu Hristos și viața în El – acestea constituie punctul de plecare. Socotindu‑se mort față de păcat și având viața în Hristos, el Îl poate sluji pe Dumnezeu. Ce har minunat!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate.

2 Timotei 3.16

Biblia în geamantan

„Am împachetat aproape totul“ – îi spunea un tânăr credincios prietenului său când își făceau bagajele pentru călătorie – „și acum mai am de pus doar un ghid turistic, o oglindă, un binoclu, o lampă, un volum de poezii, un pachet de scrisori, o carte de cântări, un ciocan și o mulțime de cărți“. „Doar nu vrei să le îndeși pe toate acestea…“ „Ba da“, a spus el bucuros punându‑și Biblia în geamantan și trăgând fermoarul. „Ah, ce comoară minunată este Cuvântul scris al lui Dumnezeu!“

Originea divină a Bibliei este de necontestat. Să privim doar trei indicii. Primele capitole din Geneza descriu evenimente care sunt cu totul în afara oricărei cunoștințe omenești. Felul în care au fost create cerurile și pământul prin lucrarea măreață a lui Dumnezeu presupune o măsură de cunoaștere pe care scriitorul Genezei o putea primi numai de la Dumnezeu, prin revelație. Cărțile istorice din Vechiul Testament au un caracter aparte, care nu se regăsește niciunde în istoria umanității. Marii oameni ai credinței prezentați aici nu sunt nicidecum zugrăviți ca eroi. Avraam a sperat dincolo de orice speranță și a fost numit prietenul lui Dumnezeu, iar David, mărețul rege, poartă titlul de om după inima lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, Biblia consemnează și eșecurile lor. În Cărțile profetice observăm cât de direct Se adresează Dumnezeu oamenilor. Nu există nicio urmă de ezitare sau de reținere; „așa zice Domnul“ este o expresie care apare de aproximativ 350 de ori. Prin profeții Săi, cu putere și cu autoritate, Dumnezeu pune Cuvântul Său în conștiința oamenilor.

Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 2:1-13

Cu permisiunea Domnului, Satan lansează un nou asalt împotriva lui Iov: de astă dată este un atac la propria sa persoană. Pentru soţia lui Iov este prea mult. „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“, strigă ea, provocându‑şi soţul (v. 9). Este o nouă încercare pentru patriarhul nostru, ca însăşi soţia lui să fie instrumentul din mâna vrăjmaşului pentru a‑l instiga să‑L „blesteme pe Dumnezeu în faţ㓠(cum prezisese Satan: 1.11; 2.5). Totuşi Iov rămâne ferm, primind „din partea lui Dumnezeu“ atât răul, cât şi binele (v. 10; Plângeri 3.38).

Noi, care ne irităm adesea din cauza unor lucruri atât de mărunte, am face bine să luăm aminte şi să imităm exemplul acestui om al lui Dumnezeu. În timp ce tendinţa noastră este de a pune întotdeauna dificultăţile pe seama unor cauze (vizibile), Iov nu‑i face responsabili de nenorocirile sale nici pe sabeeni, nici pe caldeeni şi nici chiar pe Satan. El recunoaşte mâna lui Dumnezeu în spatele acestor agenţi umani (deşi nu conştientizează încă faptul că este o mână iubitoare). Noi însă avem un Model nespus mai minunat: pe Cel care a luat totul din mâna Tatălui Său, inclusiv paharul mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului (Ioan 18.11).

Capitolul se încheie cu o scenă mişcătoare: Iov şi cei trei prieteni ai săi stau cufundaţi în muţenie timp de şapte zile, în faţa unei dureri fără seamăn şi a unei taine prea adânci.

„ARUNCĂ-L LA PĂMÂNT!”  | Fundația S.E.E.R. România

„Ce ai în mână?” (Exodul 4:2)

Biblia ne spune că Domnul l-a întrebat pe Moise: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.” (Exodul 4:2-4)

Apoi Dumnezeu l-a instruit pe Moise să se întoarcă în Egipt și să-i spună lui faraon să-i elibereze pe copiii lui Israel. „Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.” (vers. 17). Toiagul acesta reprezenta siguranța lui: îi oferea siguranță fizică împotriva animalelor sălbatice; îi oferea stabilitate financiară – oile sale erau activul său financiar. Toiagul îl identifica, de asemenea, pe Moise ca păstor. Această experiență a marcat sfârșitul unui anotimp din viața lui și începutul altuia. Toiagul pe care Moise l-a aruncat fusese folosit pentru a păzi oile, dar cel pe care l-a luat urma să fie folosit pentru a despărți apele Mării Roșii și pentru a conduce poporul lui Dumnezeu în Țara promisă.

S-ar putea ca Dumnezeu să-ți ceară anul acesta să arunci ceea ce reprezintă siguranța și identitatea ta… Nu-ți fie teamă, fă-o! Ceea ce vei primi va fi mai important decât orice ți s-a cerut să renunți. Singurul mod în care îți găsești noua identitate este să renunți la cea veche. Singurul mod în care îți vei găsi siguranța în Hristos este să abandonezi valorile umane de care te agăți.

Aruncă deci orice se interpune între tine și Dumnezeu!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
02 ian. 2026

2 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când urechea mă auzea, atunci mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, mărturisea pentru mine.

Iov 29.11

Acest verset ne arată că Iov avea o părere bună despre sine și că era mulțumit cu acțiunile sale. El credea că părerea sa despre sine însuși va fi confirmată de cei care au auzit despre el („urechea“) și de cei care l‑au văzut („ochiul“). Acest bărbat avusese o familie mare, trei prieteni apropiați și mulți angajați. Față de toți aceștia a fost drept și integru. A avut relații bune cu toți. Dar Domnul a privit în inima lui și iată ce a descoperit acolo:

• Siguranță de sine – Iov era convins că nu făcuse nicio nedreptate, nici prin cuvinte, nici prin fapte (Iov 6.29,30).

• Încredere în sine – Iov gândea că acționase în viața sa într‑un mod desăvârșit (Iov 9.21).

• Încăpățânare – Iov credea că judecase totul drept (Iov 12.3).

Aceasta a fost deci problema lui Iov. Iar această atitudine greșită trebuia corectată. De aceea încercarea a continuat.

Lui Dumnezeu nu‑I place o gândire semeață și sigură de sine, pentru că ea îl înalță pe om și Îl dezonorează pe Dumnezeu. În multe locuri din Cuvântul Său putem vedea aceasta, cum El osândește mândria și trufia omului: „El a lucrat putere cu brațul Său; i‑a risipit pe cei mândri în gândul inimii lor“ (Luca 1.51). „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți“ (1 Petru 5.5).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.

Matei 13.43

Aurora boreală

La finalul mesei, prietenul nostru ne‑a arătat câteva cadre impresionante filmate în timpul vacanței petrecute în Norvegia. Cu ajutorul unei drone, el surprinsese peisajul pitoresc al rezervației naturale din Lofoten, fiordurile, satele pescărești, precum și inedita auroră boreală.

Luminile nordice sunt particule ale vântului solar încărcate electric, atrase de polii Pământului. Acestea se ciocnesc de atomii de oxigen și de nitrogen din straturile superioare ale atmosferei și îi transformă în ioni încărcați cu sarcină electrică. La scurt timp, particulele revin la starea inițială, printr‑un proces numit recombinare, și astfel se eliberează radiație electromagnetică și se emite lumină.

Când am văzut pe ecran acest joc fascinant de culori, m‑am gândit la versetul de astăzi. Cei „drepți“ despre care vorbește aici Domnul Isus nu sunt nicidecum oameni mai buni, prin natura lor, decât alții, nici oameni canonizați de către liderii religioși și, cu siguranță, nici dintre aceia care se apreciază singuri ca fiind mai sus decât alții. Nu, ci acești drepți care „vor străluci ca soarele“ sunt aceia care, înțelegând că nu se pot înfățișa înaintea lui Dumnezeu cu păcatele asupra lor, au venit la Isus. Ei L‑au cunoscut ca Mântuitor personal și ca Domn. Viețile lor strălucesc, pentru că ei trăiesc aproape de El. La final, aceștia vor avea parte de bucurie deplină: împărăția Tatălui lor din ceruri. Însuși Dumnezeu Se va bucura atunci de strălucirea copiilor Lui, pentru că în ei se reflectă propria Lui glorie.

Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 1:13-22

Până în momentul acesta, Domnul îl înconjurase pe robul Său Iov cu un adevărat gard protector (v. 10): este acea barieră (nevăzută) care îi protejează pe cei credincioşi atât faţă de atacurile din afară, cât şi faţă de propriile tendinţe de a se depărta de locul binecuvântării. De exemplu, copiii care au părinţi creştini sunt păziţi prin învăţătura primită în casă şi în adunare. Fie ca ei să nu distrugă niciodată în mod voit acest gard protector (Eclesiastul 10.8)!

Satan obţine permisiunea de a acţiona (comp. cu Luca 22.31) şi, alegând ziua prielnică, îl izbeşte pe nefericitul Iov cu patru lovituri succesive, cu o râvnă care îi scoate în evidenţă ura. Într‑o clipă, fără să‑şi fi putut trage răsuflarea (cap. 9.18), patriarhul nostru se trezeşte jefuit de toată bogăţia sa şi lipsit de toţi cei zece copii. Neclătinat în mijlocul dezastrului, el rămâne în picioare, arătând că încrederea lui nu se odihnea pe bunurile primite, ci pe Acela care i le dăruise.

„Oare pentru nimic se teme Iov de Dumnezeu?“ insinuase diavolul (v. 9). Prin har, Iov îi dă lui Satan votul de neîncredere şi, chiar când nu mai are absolut nimic, el continuă să se teamă de Dumnezeu. Satan afirmase: „să vezi dacă nu Te va blestema“ (v. 11), însă Iov, chiar când totul îi este luat, strigă încrezător: „Binecuvântat fie Numele Domnului!“, punând în practică îndemnul atât de dificil de împlinit, „mulţumiţi pentru toate“ (1 Tesaloniceni 5.18).

DĂ MAI DEPARTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2)

Care este scopul tău în viață? Supraviețuirea, succesul, succesiunea?

Unii dintre noi suferă de „sindromul raței”: la suprafață părem calmi, dar pe dedesubt vâslim sau pedalăm cu furie. Ne gândim: „Mă bucur că oamenii din jurul meu nu știu cât de multe lucruri nu știu!”, și îi ținem la distanță, sperând să nu afle niciodată. Nu așa vrea Dumnezeu să trăiești. El este sursa forței și înțelepciunii tale. Psalmistul David a scris: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27:1)

Pe de altă parte, unii dintre noi luptăm pentru o formă egocentrică de succes care începe și se termină cu noi înșine. Filozofia noastră este „Ocupă-te de numărul unu sau de locul întâi!” Atunci când acesta este scopul tău, Dumnezeu nu-ți poate încredința succesul, deoarece motivele tale încalcă fiecare principiu din Cuvântul Său. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare…” (Geneza 12:2)

Atunci când intenția inimii tale este de a-i binecuvânta pe alții, Dumnezeu îți va binecuvânta eforturile. Domnul Isus a spus: „Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână.” (Ioan 15:16)

O parte din planul lui Dumnezeu pentru viața ta este să transmiți către alții din ce ți-a încredințat El. Nu există succes de durată fără un succesor. De aceea, apostolul Pavel l-a învățat pe Timotei: „Ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.”

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este: anul acesta dă mai departe (vezi Psalmul 78:3) „ce ai auzit, ce știi, ce ți-au povestit părinții tăi” despre Domnul!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →