Mana Zilnica

8 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Iuda 2

Ce este îndurarea? Acest cuvânt, deși are un înțeles asemănător cu termenul „har“, totuși nu înseamnă același lucru. Harul vorbește mai mult despre sursă, despre caracterul lui Dumnezeu. Îndurarea este în legătură cu nevoile acelora care sunt obiectul îndurării. Harul poate să-mi dea slava, însă îndurarea se poate manifesta prin ajutorul acordat în nevoile mele.

Ca urmare, vedem că în epistolele Noului Testament există urarea „har și pace“ în special când ea este adresată unei adunări sau unei grupări mai mari de persoane. În schimb, „îndurarea“ apare mai ales în epistolele personale (a se vedea epistolele către Timotei și a doua epistolă a lui Ioan). În epistola către Tit, anumite manuscrise importante nu conțin cuvântul „îndurare“, pe când altele îl au. În legătură cu regula de mai sus, consider că ultimele au dreptate în acest punct. Fiecare persoană în parte are nevoie de îndurare în slăbiciunile sale. De aceea, în Evrei 4.16 citim: „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit“. În slăbiciunile noastre, când suntem neîncetat încercați, avem nevoie de ajutor și de susținere. De aceea trebuie să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să obținem îndurare în marea nevoie de susținere; astfel, inima lui Dumnezeu este mișcată să ne acorde ajutor și să Se ocupe de noi în har. Acolo unde găsim în Scriptură amintite în aceeași frază îndurarea și harul, putem observa că îndurarea este amintită prima.

Este foarte interesant să observăm că, în epistola lui Iuda, care nu este adresată unei singure persoane, destinatarilor li se urează îndurarea. Epistola nu se adresează credincioșilor ca Adunare, ci ca persoane individuale. În ultimele scrieri ale Bibliei, Adunarea este văzută ca fiind judecată, aceasta însemnând că Adunarea este văzută ca o creștinătate, ca o mărturisitoare doar cu numele. Dumnezeu o judecă, pentru că stă în opoziție cu gândurile Sale. Dacă judecata lui Dumnezeu stă deasupra Adunării, nu pot să-mi îndrept ochii spre ea pentru a primi sfat, ajutor și ocrotire. Părerea ei nu mai înseamnă nimic pentru mine. De aceea în Apocalipsa, în capitolele 2 și 3, se spune de fiecare dată: „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor“. Nu părerea Adunării, ci glasul Duhului Sfânt este decisiv în timpul decăderii în care trăim.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vai de cei care … socotesc întunericul drept lumină și lumina drept întuneric.

Isaia 5.20

Întunericul lumină și lumina întuneric

O declarație ciudată, într-adevăr! Cum ar putea cineva să facă întunericul lumină și lumina întuneric? Aici se înțelege, desigur, în sens metaforic. În Biblie, lumina reprezintă ceea ce este bun, adică ceea ce Dumnezeu a comunicat despre Sine și despre voia Sa. Pe de altă parte, întunericul se referă la faptul că orice cunoștință despre Dumnezeu și despre standardele Sale a fost pierdută sau alterată. În zilele profetului Isaia, oamenii înșelători denaturau cuvintele lui Dumnezeu, blocând astfel calea celor dornici să-L caute. Previziunile profetului cu privire la judecată li se aplică unora ca aceștia.

În creștinătate de asemenea există oameni care transformă întunericul în lumină și lumina în întuneric, cu scopul de a împiedica accesul la Dumnezeu. Ei resping învățătura biblică esențială, umbrind lumina pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Și o înlocuiesc cu propriile doctrine sinistre, care se abat de la credința biblică. Haideți să-L urmăm și mai hotărât pe acest Isus, Persoana centrală a Bibliei, „Lumina lumii“! El ne-a spus: „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții“, și: „Eu sunt Calea … nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 8.12; 14.6). Predicarea corectă a adevărului biblic poate fi întotdeauna recunoscută prin faptul că Hristos este prin aceasta onorat. Oricine trăiește în Lumina divină Îl va mărturisi cu bucurie pe Hristos ca Domn și va da mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, Fiul lui Dumnezeu născut ca Om pe pământ, Fiul lui Dumnezeu Moștenitor a toate, prin învierea Sa (Evrei 1.2,8; Luca 1.35; Romani 1.4).

Citirea Bibliei: Geneza 23.1-20 · Psalmul 6.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:20-32

Eliberările pe care Domnul ni le dă (începând cu mântuirea noastră) nu depind de meritele noas­tre, ci numai de harul Său. Pe de altă parte, în ce-L priveşte pe Fiul Său, s-a găsit în El o aseme­nea desăvârşire, încât Dumnezeu nu putea să nu-L scape. Între toţi oamenii, Hristos este Acel Unul care, dacă se poate spune aşa, Şi-a meritat învie­rea. Celor care-L priveau pe Isus pe cruce li se părea că aban­donarea Lui acolo era un semn al de­za­probării din partea lui Dumnezeu. Batjocori­torii „dădeau din cap“: „să-L salveze, pentru că Îşi găseşte plăcerea în El!“ (Psalmul 22.8) sau „să-L salveze, … dacă-L vrea“ (Matei 27. 43). Dum­nezeu a îndepărtat această sfidare, înviindu-L pe Isus din morţi. Şi Fiul, care cunoaşte inima Tată­lui, răspunde de cealaltă parte a morţii: „El M-a salvat, pentru că Şi-a găsit plă­cerea în Mine“ (v. 20).

Urmează motivele minunate pe care Isus I le-a oferit lui Dum­ne­zeu ca să-Şi găsească plăcerea în El: justeţea şi pu­ri­tatea acţiunilor Sale (v.21,25), credincioşia Sa (v.22), ascultarea Sa (v. 23), sfinţenia Sa (v. 24), îndurarea Sa (v.26), dependenţa Sa (v. 29, 30), încre­de­rea Sa (v. 31); pe scurt, perfecţiunea Sa (v. 24). În adevăr, privirea Tată­lui se putea odihni cu o satisfacţie totală asupra „Omului perfect“ (v. 26).

INGREDIENTELE UNUI MIRACOL | Fundația S.E.E.R. România

„S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea…” (Ioan 2:1)

Dacă e să analizăm relatarea în care Domnul Isus a transformat apa în vin, această primă minune a Sa dezvăluie modul în care El acționează în viețile noastre:

1) Domnul Isus trebuie invitat, El nu vine neinvitat. Biblia spune că: „S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea… Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.” (Ioan 2:1-2). Iar când a apărut problema, această familie nu a trebuit să trimită după Domnul Isus, pentru că El era deja acolo. Nu numai că L-au cunoscut, dar L-au inclus în planurile lor… și astfel, L-au onorat! Dorința inimii apostolului Pavel era „să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10)… De ce? Pentru că atunci când Îl cunoști pe Domnul, poți apela la El cu încredere și poți fi sigur că va fi alături de tine, când ai nevoie de El! Acest cuplu a avut probabil mult timp la dispoziție pentru a se pregăti pentru acest eveniment, însă Domnul Isus nu i-a criticat pentru planificarea deficitară. El le-a venit în ajutor și le-a împlinit nevoile. Și El e gata să facă același lucru și pentru tine; tot ce trebuie să faci este să-L inviți!

2) Tu trebuie să faci ce-ți spune El, chiar și atunci când nu înțelegi. Credința nu are nevoie de explicații. Ea necesită ascultare simplă și încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Psalmistul David spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra!” (Psalmul 37:4-5) 3) Trebuie să înțelegi că Dumnezeu poate păstra ce este mai bun pentru final. În Evanghelia sa, Ioan scrie: „tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” (Ioan 2:10).

Ceea ce ți se pare că este o tragedie acum, poate deveni o mărturie a bunătății și credincioșiei lui Dumnezeu, în viitor!

Reține asta, azi!

7 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat roua care era și iată pe fața pustiei ceva mărunt, ca niște grăunțe, mărunt ca bruma, pe pământ. Și fiii lui Israel au văzut și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?“, pentru că nu știau ce era. Și Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană“.

Exod 16.14,15

Mana reprezenta o hrană ciudată, pe care un egiptean niciodată n-ar fi înțeles-o, n-ar fi apreciat-o și nici nu ar fi putut trăi pe baza ei. Însă cei care fuseseră „botezați în nor și în mare“ puteau, dacă umblau potrivit semnificației botezului lor simbolic, să se bucure și să se hrănească cu ea. Așa stau lucrurile și acum cu credinciosul adevărat. Oamenii lumești nu pot înțelege cum trăiește acesta – atât viața lui cât și ceea ce o susține sunt cu totul în afara celei mai ageri vederi naturale. Hristos este viața lui și datorită lui Hristos trăiește. El se hrănește, prin credință, cu atracția puternică a Celui care, deși este „Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci“, a luat totuși „chip de rob și a fost făcut la înfățișare ca un om“ (Filipeni 2.7). Credinciosul Îi contemplă parcursul din ceruri la cruce și de la cruce la tronul lui Dumnezeu și Îl descoperă a fi, în fiecare etapă a călătoriei Sale și în fiecare aspect al vieții Sale, cea mai scumpă hrană pentru firea sa cea nouă. Totul în jur, Egiptul de fapt, este o pustie morală deplină, care nu oferă nimic pentru sufletul înnoit. Și exact în proporția în care creștinul găsește ceva material cu care să se hrănească va fi împiedicat în progresul său spiritual. Singura provizie pe care Dumnezeu a pregătit-o este mana cerească și cu aceasta ar trebui credinciosul să se hrănească mereu.

Este cu adevărat deplorabil să-i vedem pe unii creștini umblând după lucrurile acestei lumi. Așa ceva dovedește, în mod limpede, că ei „s-au scârbit“ de mana cerească și o consideră o „hrană proastă“. Ei hrănesc și îngrijesc ceea ce ar trebui să dea morții. Activitățile vieții noi se vor arăta întotdeauna în contextul subjugării „omului vechi împreună cu faptele lui“; și, cu cât acest lucru este împlinit mai mult, cu atât vom dori mai fierbinte să ne hrănim cu pâinea care „întărește inima omului“. În sfera naturală, cu cât facem mai mult exercițiu fizic, cu atât vom avea un apetit mai mare; la fel și în cea a harului: cu cât facultățile noastre reînnoite sunt exersate, cu atât vom simți mai mult nevoia de a ne hrăni, în fiecare zi, cu Hristos. Una este să știm că avem viața în Hristos, împreună cu iertarea deplină și cu acceptarea perfectă înaintea lui Dumnezeu, și cu totul alta să fim în comuniune constantă cu El, hrănindu-ne cu El prin credință și făcând din El hrana exclusivă a sufletelor noastre.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.

Psalmul 121.2

În derivă

Mica ambarcațiune a unui băștinaș de pe o insulă din Marea Sudului a fost prinsă într-un curent puternic și dusă departe de țărm. Timp de 32 de zile, omul a plutit în derivă, în canoea sa, în largul mării, până când a fost salvat de echipajul unei bărci de pescuit japoneze.

Mai târziu, el avea să le mărturisească reporterilor că a supraviețuit în adevăratul sens al cuvintelor din Psalmul 121. A fost ferit de panică și de confuzie, pentru că a meditat constant la acest psalm, ținându-se strâns de promisiunea lui Dumnezeu. De fiecare dată când se ruga, îl cuprindea un sentiment de liniște. Ori de câte ori se gândea că i-a venit sfârșitul, Domnul îi dădea ceea ce avea nevoie. Pești „zburători“ își făceau salturile și apoi cădeau în canoe, de asemenea cu undița lui încerca câteodată să pescuiască. La un moment dat, o broască țestoasă s-a ciocnit de barca lui. A putut sa o tragă la el și s-a folosit de carapacea ei pentru a capta apa de ploaie. În ultima zi, când era peste măsură de epuizat, a văzut trecând o navă de transportat marfă. Prea slăbit să mai poată transmite vreun semnal, el s-a rugat: „Doamne, arată-i căpitanului barca mea“. Dar se pare că cei de pe vapor nu l-au observat. Pregătit să moară, el și-a încredințat soția și copiii în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, dintr-odată, o barcă de pescuit japoneză a apărut lângă el și viața i-a fost salvată în ultimul moment. Această întâmplare mărturisește despre credincioșia lui Dumnezeu și despre puterea Cuvântului Său, în care locuitorul insulei își pusese încrederea și își găsise mângâierea.

Citirea Bibliei: Geneza 22.13-24 · Psalmul 5.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:1-19

Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimi­ciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după vic­to­ria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciu­ne, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el Îi mulţumeşte Mântuitorului său  (v. 3). Oare ne ex­primăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?

Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmu­lui 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt vio­lenţa şi răuta­tea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare“? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dum­­ne­zeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii“ (v. 6). Dar, în Ghet­simani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evla­vioase“ (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dum­nezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încer­ca­rea cru­cii, nici „să facă să treacă de la El paharul“. Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăj­maşul cel puternic“, diavolul (v. 18), şi sco­ţându‑L (prin înviere) din acele „ape mari“ (v. 17), din teribilele „valuri ale morţii“ (v. 15).

BIRUINȚA ADUCE NĂDEJDE | Fundația S.E.E.R. România

„Răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:4)

Simți cumva că atacurile care vin împotriva ta sunt mai mult decât poți suporta? Dacă da, ia aminte la aceste versete: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Să remarcăm faptul că putem ajunge la un nivel de maturitate spirituală în care să răspundem automat la dificultăți cu pace, și chiar bucurie, știind că biruința aduce nădejdea. Este ușor să spui: „Nu te îngrijora!”, dar pentru a putea să nu ne îngrijorăm este necesar să experimentăm credincioșia lui Dumnezeu.

Atunci când ne încredem în Dumnezeu și apoi vedem credincioșia Sa în viața noastră, aceasta ne dă încrederea necesară pentru a trăi fără teamă și anxietate. De aceea este atât de important să continuăm să avem credință în Dumnezeu și să învățăm să ne încredem în El în mijlocul încercărilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem învinge tentația de a renunța atunci când situația devine dificilă. Dumnezeu folosește aceste momente grele, de încercare, pentru a construi în noi răbdarea, rezistența și caracterul care vor produce în cele din urmă „răbdarea care aduce biruință în încercare… iar biruința… aduce nădejdea.”

Amintește-ți întotdeauna că, atunci când ești într-o luptă, dobândești o experiență valoroasă care îți va fi de folos mai târziu. Te vei încrede mai ușor în Dumnezeu atunci când apar dificultăți, și vei putea să depui mărturie și în fața altora despre bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu. Dacă te afli într-o luptă chiar acum, poți lăsa ca ea să te învingă sau să te facă mai puternic! Ia decizia corectă și las-o să te ajute să ajungi la un nivel mai profund de maturitate spirituală!

6 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi suntem lucrarea Sa, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele.

Efeseni 2.10

Noi suntem creați „pentru fapte bune“, în care Dumnezeu a rânduit mai dinainte că trebuie să umblăm. Iacov, în capitolul doi al epistolei sale, nu vorbește despre fapte bune, ci despre fapte ale credinței; acestea sunt fapte izvorâte din credință și animate de ea; prin urmare, ele sunt fapte manifestate înaintea ochilor oamenilor. Aici avem fapte bune; acestea sunt fapte care exprimă bunătatea lui Dumnezeu. Fiind lucrarea lui Dumnezeu și fiind creați de El în Hristos Isus, avem capacitatea lăuntrică de a face fapte de un asemenea caracter măreț, iar nouă ne revine obligația de a le împlini. Aceste fapte bune au fost împlinite de Hristos în mod suprem și perfect, iar ca unii care suntem creați în El, suntem chemați să umblăm în ele – fapte de același ordin, deși, bineînțeles, nu în aceeași măsură în care a făcut-o El.

Ceea ce găsim în Efeseni 4.21-24 și în Coloseni 3.10 este în acord cu aceasta. Primul pasaj este în acord cu ultimul: „V-ați dezbrăcat […] fiind înnoiți […] și v-ați îmbrăcat“; în ambele pasaje, marea schimbare este privită ca fiind împlinită în orice credincios. Înainte am aparținut vechii rase de oameni și am purtat caracterul ei corupt; acum aparținem noii rase de oameni și purtăm caracterul ei marcat de sfințenie, de dreptate și de adevăr. Această schimbare nu este doar exterioară, deoarece chiar și duhul minții noastre este înnoit. Pasajul din Coloseni îl confirmă pe acesta, deși are anumite diferențe distinctive. Cel de aici vorbește, de asemenea, despre omul cel nou ca fiind creat.

Deoarece ne-am îmbrăcat cu acest caracter nou, trebuie să ne comportăm așa cum suntem îndemnați în aceste pasaje. Lucrurile care trebuie îndepărtate cu totul și lucrurile care trebuie cultivate sunt determinate în întregime de caracterul pe care îl purtăm prin actul noi creații a lui Dumnezeu.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste.

Și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoștința.

1 Ioan 4.16; Efeseni 3.19

Cine este Dumnezeu?

La această întrebare esențială nu putem răspunde singuri. Celor dintâi oameni, El li S-a revelat ca Dumnezeul suprem, atotputernic, aproape de om, dar totodată sfânt și de nepătruns pentru mintea umană. Lui Moise El i S-a revelat ca Cel etern. În Noul Testament, El S-a descoperit ca Tatăl celor care cred în Isus. Iar spre sfârșitul Noului Testament găsim aceste cuvinte, pe cât de mărețe, pe atât de emoționante: „Dumnezeu este dragoste“.

Despre o ființă umană se poate spune doar că manifestă sau că primește dragoste, dar niciodată nu se poate spune că este întruchiparea dragostei. Dragostea lui Dumnezeu este activă, este o iubire care se dăruiește, nu un concept abstract. În acest sens, creștinismul este unic: Dumnezeu ni S-a revelat în Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om pentru a ne salva.

    Har necuprins adus din cer: prin El am fost răscumpărați

    Și inimilempărtășesc din Dumnezeu iubirea Sa.

Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 21:12-22

Încă o dată David cinsteşte memoria lui Saul şi a descendenţilor lui. Se ocupă personal de în­mor­mân­tarea lor.

Apoi Dumnezeu ne descrie o altă pagină glo­rioasă. Patru vrăjmaşi formidabili, fii ai uriaşului, apar pe scenă. Ei sunt doborâţi unul după altul de însoţitorii lui David. Acesta le dăduse exemplul personal oamenilor săi, fiind cel dintâi care triumfase asupra autenticului Goliat, cel mai mare şi mai periculos dintre toţi adversarii. El le-a arătat ce poate încrederea în Dum­nezeu. Marea luptă de la cruce nu se va repeta nicio­dată. Satan este învins. Dar, dacă suntem ucenici ai lui Hristos, şi noi vom avea de trecut prin bătălii. Spre deosebire de David în acest epi­sod, Domnul nostru este mereu cu noi şi nu obo­seşte niciodată. El ne va da victoria, deoarece pentru numele şi pentru gloria Lui lup­tăm – ade­sea numai prin rugăciunea simplă şi perseverentă a credinţei. Iar acei vrăjmaşi, a căror înfăţişare este adesea atât de înfricoşătoare şi de monstruoasă, vor fugi ca o umbră dinaintea Numelui atotpu­ternic al lui Isus, cu care ne prezentăm. Cunoaştem noi din experienţă puterea invincibilă a Numelui Isus?

UNEORI ESTE ÎNȚELEPT SĂ SPUI NU | Fundația S.E.E.R. România

„Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.” (Numeri 11:14)

Moise a primit plângeri și a ascultat văicăreli pline de frustrare și indignare până când a ajuns în punctul în care I-a spus lui Dumnezeu: „Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.” Și Dumnezeu a fost de acord – așa că i-a spus lui Moise să aleagă șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, „ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur.” (Numeri 11:16-17). Drept rezultat, au ajuns în Țara promisă. La fel ca Moise, este bine să spui: „Mi-am atins limita!”

Da, Scriptura spune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13), dar asta se referă la momentele în care ne confruntăm cu diverse încercări și situații prin care Dumnezeu ne va ajuta să trecem. Nu înseamnă că ar trebui să ne asumăm atât de multe responsabilități încât să ne epuizăm. Uneori, totul este prea mult – și este bine să recunoaștem asta.

De asemenea, este bine să refuzi unele lucruri, pentru a te putea bucura de viață așa cum a vrut Dumnezeu. Nu trebuie să fii ca altcineva sau să încerci să ții pasul cu ei. Sarcina pe care ți-o dă Dumnezeu nu este niciodată mai mare decât harul pe care ți-l oferă. Așa cum chipurile noastre diferă, la fel diferă și darurile și capacitatea noastră de a face față lucrurilor. Trebuie să fim cine ne-a creat Dumnezeu să fim, și nu trebuie să ne cerem scuze pentru asta. Trebuie să acceptăm responsabilitatea pentru tot ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să fim, și să facem tot ceea ce El ne-a chemat să facem.

Nu suntem chemați să ne îmbolnăvim de stres și tensiune. Deci, dacă ți-ai atins limita, vorbește cu Dumnezeu. El te va ajuta să găsești un stil de viață mai sănătos, atât mental, cât și fizic.

4 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

1 Corinteni 11.26

Este bine să ne amintim întotdeauna care este semnificația Cinei Domnului. Frângem pâinea și bem din pahar, și ce înseamnă acest lucru? Înseamnă vestirea morții Domnului, care va continua până când El va veni. Moartea este un lucru cumplit, iar omului nu-i place să se gândească la ea. Moartea este împărăteasa spaimelor, plata păcatului și sfârșitul întregii mândrii a vieții și a cărnii căzute. Cine ar dori să o vestească? Însă această moarte este moartea Domnului, moartea Prințului vieții.

Da, odinioară El a fost aici, iar omul L-a dat la moarte. El va veni din nou și îi va judeca pe cei vii și pe cei morți. Gândurile noastre însă merg pe un alt făgaș. Ele Îl au la începutul lor pe Dumnezeu și Tatăl, care ne-a făcut capabili să ne hrănim cu moartea, să ne găsim hrana în ea și să o purtăm în noi continuu. Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre, nici căile Lui, căile noastre.

Omul s-a răzvrătit, iar Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în mijlocul acestei stări de ruină, pentru ca El să-L glorifice pe Dumnezeu și Tatăl. El a venit de la Tatăl, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a-Și da viața. Niciodată n-a strălucit mai minunat și mai prețios excelența Persoanei Sale, ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Omului. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a împlinit planurile Tatălui Său, în ciuda împotrivirii morții și a diavolului. Ca Fiu al Omului, El a fost sfânt, fără pată și separat de păcătoși, și Și-a putut manifesta integritatea și valoarea de a fi preț de răscumpărare – fiind ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Cât de măreață și de binecuvântată a fost moartea Lui!

G. V. Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.

Ioan 10.17,18

Și-a dat viața de bunăvoie

În aceste două versete Domnul Isus le spune de două ori iudeilor că El urma să-Și dea viața. El trebuia să moară pe de o parte pentru a împlini planul lui Dumnezeu de a-i strânge laolaltă pe copiii cei risipiți ai lui Dumnezeu: credincioșii dintre evrei și dintre națiunile păgâne urmau să formeze o singură turmă, având un singur păstor.

Domnul nu Se gândea însă doar la oi, ci, pe de altă parte, El Și-a sacrificat viața pentru a-L glorifica pe Dumnezeu (Efeseni 5.2). Numai Tatăl ceresc poate aprecia deplin valoarea sacrificiului Său. Singur Tatăl poate prețui iubirea, încrederea, lepădarea de Sine și perfecțiunea care sunt evidente în fiecare aspect al morții ispășitoare a lui Isus.

Dându-Și de bunăvoie viața, singurul Fiu I-a dat Tatălui încă un motiv pentru a-L iubi. Nimeni nu Îi putea lua viața Fiului lui Dumnezeu; El Și-a sacrificat-o prin propria Lui putere de a Se jertfi. În devotamentul Lui, El a coborât de bunăvoie în ținutul morții. Dar El avea și puterea de a reveni de acolo la viață, ceea ce a și făcut, pentru a continua să Se îngrijească de oile Lui. Moartea Lui nu a fost nici sfârșit al iubirii Lui, nici încheiere a slujirii Lui față de omenire. Pe pământ, Domnul a trecut prin cele mai mari suferințe; acum, fiind în cer, El mijlocește pentru cei credincioși (Evrei 7.25).

Citirea Bibliei: Geneza 21.1-21 · Psalmul 3.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 19:31-43

Barzi­lai era unul dintre acei oameni devotaţi pe care sfârşitul cap. 17 ni l-a prezentat punându-şi la dispoziţia poporului averea de care dispunea (1 Tim. 6.17, 18). David nu a uitat faptul acesta. Şi Marele Împărat, care va veni în glorie, Îşi va aduce aminte în acelaşi fel de „bine­cu­vân­taţii Tatălui Său“. El le va putea spune în ziua răsplătirilor: „am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc …“ (Matei 25.34, 35).

Plin de consideraţie, Barzilai nu vrea să devină o povară pentru împărat, dar i-l încre­din­ţează pe fiul său, Chimham. Aceasta este dorinţa cea mai plăcută a părinţilor credincioşi: să-şi vadă copiii ur­mându-L pe Domnul, pentru ca ei să se găsească în atenţia şi sub binecuvântarea Lui. David îi pro­mite lui Barzilai: „îţi voi face tot ce vei dori de la mine!“ (v. 38; de comparat cu Ioan 14.14, unde Domnul le spune alor Săi: „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face“).

Acum David traversează încă o dată Iordanul. Se va bucura din nou de Canaan, imagine a cerului, de care fusese privat un timp, din cauza păcatului său.

Pentru copilul lui Dumne­zeu este la fel. Păcatul îl privează de bucuria prezentă a cerului, fiindu-i necesar cu tot dinadinsul să-şi refacă etapele drumului: să trea­că din nou „Iordanul“ (moartea), să se oprească la Ghilgal (judecata de sine însuşi), pentru a putea să recâştige bucuria comuniunii cu Domnul.

INCLUDE-L PE DOMNUL ÎN TOT CE FACI! | Fundația S.E.E.R. România

„Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi…” (Luca 2:44)

Evanghelistul Luca scrie: „Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la Praznicul Paştelor. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim.

Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.

După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” (Luca 2:41-47).

Să ne uităm cu atenție la următorul paragraf din text: „băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie…” A trecut o zi întreagă de călătorie, până când și-au dat seama că nu era cu ei! Apoi le-a luat trei zile ca să-L găsească!

Există o lecție importantă aici. Este mai ușor să pierzi acel sentiment special al prezenței lui Dumnezeu, decât să-l recuperezi odată ce l-ai pierdut. Este ușor să cutreieri și să-ți vezi de planurile proprii, și să nu-ți dai seama că nu L-ai inclus pe Domnul în ziua ta sau că nu ți-ai făcut timp să-L consulți cu privire la planurile tale. Modalitatea de a menține sentimentul prezenței lui Dumnezeu este să-L implici în mod intențional în tot ceea ce faci.

Domnul Isus a promis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23). Așa că, azi – include-L pe Domnul Isus în tot ceea ce faci!

3 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință [Avraam] a locuit temporar în țara promisiunii.

Evrei 11.9

Marele principiu pe baza căruia a acționat Avraam a fost cel al credinței. În mod evident, fiindcă părăsise o lume și nu ajunsese încă în cealaltă, el nu deținea nimic vizibil pentru ochiul natural. Avraam însă privea prin credință, de aceea citim: „Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat, ca să iasă spre locul pe care urma să-l primească de moștenire“ (Evrei 11.8).

Răspunzând chemării lui Dumnezeu pe principiul credinței, Avraam, și cei asemenea lui, au devenit „străini și călători“. Duhul Sfânt a putut spune despre ei, în Noul Testament, că au fost „străini și călători pe pământ“ (Evrei 11.13). Vedem acest aspect ilustrat în mod remarcabil în istoria lui Avraam. Cu privire la Haran, unde el a zăbovit pentru un timp, ni se spune că el „a locuit acolo“; însă, odată ajuns în țară, citim că el „și-a întins cortul“, ca unul care nu avea un loc stabil pentru locuit (vedeți Geneza 11.31; 12.8). Mai mult, citim că el „a străbătut țara“. Ca străin, el nu avea decât un cort în această lume; ca și călător, el a străbătut această lume către o alta.

Vedem de asemenea felul în care Avraam a fost susținut pe drumul său de călător. Ni se spune că „Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: «Seminței tale voi da țara aceasta»“ (Geneza 12.7). Să reținem bine aceste două lucruri: în primul rând, afirmația făcută de două ori cu privire la faptul că Domnul i S-a arătat; în al doilea rând, faptul că țara i-a fost prezentată ca posesiune viitoare. El L-a văzut pe Împărat în frumusețea Lui, precum și țara foarte îndepărtată, după care și-a continuat călătoria ca străin și călător, în lumina gloriei Dumnezeului care îl chemase și a binecuvântării țării către care se îndrepta. Prin urmare, în Noul Testament citim că el „aștepta cetatea care are temelii“ (Evrei 11.10).

La fel stau lucrurile și cu noi. Doar în măsura în care Îl avem pe Hristos Însuși înaintea ochilor noștri, în gloria Lui, precum și binecuvântarea căminului ceresc către care ne îndreptăm, vom putea manifesta caracterul de străini și călători.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar El, ridicându-Se, a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a spus: „Unde vă este credința?“. Și ei s-au temut și s-au mirat, zicând unii către alții: „Deci cine este Acesta care poruncește chiar și vânturilor și apei, și ele Îl ascultă?“.

Luca 8.24,25

Pe când traversau Lacul Ghenezaret (3)

Strigând, de teamă, „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“, ucenicii L-au trezit pe Domnul. Dar cum era ca ei să piară avându-L în barcă pe Fiul lui Dumnezeu? Dacă El este în „barca“ vieții noastre, adică dacă noi avem o relație de viață cu El, atunci nu se poate să pierim. Prin Duhul Sfânt, El nu este astăzi mai departe de noi decât era atunci de ucenicii Săi. Domnul a poruncit cu autoritate vântului și valurilor, arătând nu numai că El este Stăpânul ucenicilor, ci și al întregii creații. Când El spune un cuvânt, se și împlinește. Amenințarea a dispărut și s-a făcut liniște.

„Unde vă este credința?“, i-a întrebat Domnul pe ucenicii Săi. Dacă ar fi privit la Stăpânul lor și la puterea și iubirea Lui, atunci credința lor s-ar fi întărit și orice temere le-ar fi fost alungată. Ei au avut credință să se îndrepte către El, dar erau disperați. După ce Domnul a făcut miracolul, ei au rămas înmărmuriți: era un lucru cu totul neașteptat pentru ei să se facă o asemenea liniște.

„Cine este Acesta?“ – era un strigăt de ușurare și de uimire, dar, în același timp, o recunoaștere a faptului că Îl cunoșteau puțin pe Fiul lui Dumnezeu.

Domnul Isus este mai mare decât orice ne poate înspăimânta sau deprima. Cel mai bun mod de a ne întări credința este acela de a-L cunoaște pe Hristos mai bine.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 19:16-30

Acum aflăm cum se poartă victoriosul David faţă de cei care nu l-au urmat. Şimei, acuzatorul, vine să implore iertare din partea împăratului. Acesta i-o acordă, cu toate că ar avea motive să se îndoiască de sinceritatea acestor regrete. Apoi vine rândul lui Mefiboşet. Ţiba îl acuzase de ostilitate faţă de David (16.3). Oare nu atribuim noi uneori intenţii rele altora, acuzându-i pe nedrept, ca să ne scoatem în evidenţă propria importanţă? Aceasta poartă numele de calomnie (v. 27).

Mefiboşet şi-a arătat ataşamentul faţă de adevăratul împărat, respectând public doliul în timpul absenţei acestuia (v. 24). Cum s-ar fi putut bucura atât timp cât domnul şi bine­făcătorul său era renegat şi respins? Aceasta ne aduce aminte de ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi pe când Se pregătea să plece: „Puţin timp, şi nu Mă mai vedeţi; … vă veţi întrista, dar întrista­rea voastră se va schimba în bucurie“ (Ioan 16.19, 20; vezi şi Marcu 2.20).

Bucuria lui Mefiboşet îl face acum în stare să se ridice deasupra tuturor acestor ne­drep­tăţi. El poate să-şi aban­doneze fără nici un regret toate bu­nurile. Prezenţa îm­păra­tului îi este de ajuns (v. 30). Ce altceva i-ar mai fi ne­ce­sar, de vreme ce mănâncă la însăşi masa împăratului?

DUMNEZEU TE VA ELIBERA! | Fundația S.E.E.R. România

„Din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.” (Psalmul 18:6)

Dacă te-ai confruntat cu o serie de înfrângeri și eșecuri, dacă ești descurajat pentru că atacurile au fost lungi și obositoare, ascultă aceste cuvinte ale lui David (din psalmul 18) și sprijină-te pe ele: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!… În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui… El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari… năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele… Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Căci cine este Dumnezeu afară de Domnul şi cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă…” (Psalmul 18:1, 6, 16, 18-20, 30-32).

Ceea ce vreau să-ți spun cu siguranță știi, pentru că ai mai auzit asta: petrece mai mult timp cu Dumnezeu în rugăciune și în citirea Scripturii. În loc să te străduiești prin puterea ta, conectează-te la Dumnezeu și începe să-ți trăiești viața în puterea Lui. Verifică și vezi cine este pe tronul vieții tale. Dacă este altcineva decât Domnul (chiar și tu însuți!), este un idol care trebuie detronat! Cât timp va dura această luptă? Dumnezeu știe, dar El nu va permite niciodată ca atacul cu care te confrunți să fie mai puternic decât marele har pe care ți-l oferă. Iar astăzi, El îți spune: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9).

Așadar, crede că Dumnezeu te va izbăvi!

2 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, nu vă mirați de focul care a venit peste voi, spre încercarea voastră, ca de ceva ciudat care vi se întâmplă, ci, după cum aveți parte de suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca și la descoperirea gloriei Sale să vă bucurați cu mare bucurie.

1 Petru 4.12,13

În această epistolă, Petru prezintă suferințele sub toate fațetele lor. Aici, ele sunt înfățișate sub forma focului arzător al încercării. Credincioșii evrei nu trebuia să le considere ca un lucru ciudat, deoarece ele reprezentau pentru ei o părtășie la suferințele lui Hristos. Prin urmare, în aceleași suferințe se puteau regăsi aceste două lucruri: încercarea și părtășia la suferințele lui Hristos. Așadar, acești creștini puteau să se bucure nespus pentru părtășia lor la suferințele lui Hristos; dar ce mari vor fi bucuria și extazul lor, la descoperirea gloriei Lui! Să remarcăm că ei nu ajunseseră la această descoperire mai mult decât ajunseseră la mântuire, care, în această epistolă, rămâne o mântuire a sufletelor, ca în capitolul 1. Dar aceasta nu ne face nicidecum să ne considerăm săraci și lipsiți; ea ne este suficientă, viitorul fiindu-ne asigurat pe deplin. Suferințele de acum ne dau siguranța unei nespuse bucurii la arătarea gloriei Sale. Dacă suntem batjocoriți pentru acest Nume măreț și scump, este ferice de noi! Vedem că fericirea nu este nicidecum tulburată de faptul că suntem încercați prin suferință. Suferința pentru Hristos este o sursă de fericire specială, deoarece ea este dovada că Duhul gloriei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste noi.

Mai există un fel de suferință – care este cu totul altceva – anume suferința ca pedeapsă pentru faptele noastre rele. În acest sens, apostolul citează patru exemple, dintre care ultimul – oarecum diferențiat față de primele trei – este descris prin acești termeni: „Unul care se amestecă în treburile altora“. Acesta este caracterul omului care pretinde că are drept de control asupra treburilor private ale altora, treburi care nu-l privesc în niciun fel. Un astfel de caracter este detestabil și denotă un fel carnal de apreciere a demnității creștine – lucru absolut străin smereniei și harului.

Apostolul pune astfel de pretenții în opoziție cu suferințele noastre ca și creștini. Nu mai există decât două alte pasaje în care cel credincios poartă acest titlu (Fapte 11.26; 26.28). Trebuie oare să se rușineze de acest nume? Dimpotrivă! Dumnezeu este Cel pe care suntem chemați să-L glorificăm purtând acest nume minunat!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului“. Și au pornit. Și, pe când vâsleau ei, El a adormit; și o furtună de vânt s-a lăsat pe lac, și luau apă, și erau în primejdie. Și, venind la El, L-au trezit, spunând: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“.

Luca 8.22-24

Pe când traversau Lacul Ghenezaret (2)

Isus nu le-a promis niciodată o cale ușoară acelora care se încred în El, dar le-a promis că vor ajunge la destinația lor cerească. Lacul Ghenezaret, aflat pe cursul superior al Iordanului, este la 211 metri sub nivelul mării, iar munții din jur se ridică până la 370 de metri deasupra lacului. Acea mare diferență de nivel face să se abată brusc vânturi puternice și furtuni, punându-i în pericol până și pe cei mai iscusiți marinari.

O asemenea furtună se stârnește asupra lacului și provoacă panică. Obosit după o zi lungă, în care nu numai că predicase, ci și vindecase mulți bolnavi, Isus adoarme în timpul traversării.

Ucenicii cunoșteau pericolele lacului, pentru că unii dintre ei erau pescari. Dar, când furtuna s-a întețit și corabia se umplea cu apă, ei au ajuns la limită. Cu toate acestea, ei știu către Cine să se îndrepte cu problema lor.

Aveau cu adevărat credință în Hristos? Ei L-au trezit și I-au spus necazul lor: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“. Chemarea lor însă arăta disperare și teamă. Ucenicii au fost șocați de intensitatea furtunii; cunoștința lor cu privire la măreția Stăpânului lor dispăruse; ei au venit la Isus îngroziți. Avea să facă El alt miracol?

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 19:1-15

Toţi cei care l-au urmat pe David nu au făcut-o prin credinţă. Ioab este un asemenea exemplu. Pentru acest om contează numai propriile interese. Nu are scrupule şi nu se dă înapoi de la crimă, dacă cineva îi împiedică planurile. Repro­şurile pe care i le adresează lui David sunt cu atât mai nepotrivite cu cât el însuşi este acela care, prin uciderea lui Absalom, se face răspunzător de durerea sărmanului împărat. Cu toate acestea, re­proşurile îl ajută pe împărat să se controleze, să gândească mai degrabă la interesele poporului său decât la propria amărăciune.

Acum nenorocirile lui David au dat roade. Încer­carea l-a adus în măsură să-L cunoas­că pe Dumnezeul său  într-un mod mai real, mai intim. A întâmpinat neca­zul, strâmtora­rea, pri­gonirea, … pericolul, sabia. Dar toate acestea nu au fost pentru el decât alte oportunităţi de a înţelege mai bine resursele inepuizabi­le ale dra­gostei divine (vezi Romani 8.35).

De partea poporului remarcăm acum dispute (v. 9); de partea lui Iuda, o lipsă deplorabi­lă de devotament. Însă David acţionează în spiri­tul harului. Şi inimile se întorc spre el, la fel cum, într-o zi viitoare, se vor supune Domnului Isus când El, după victoria finală asupra vrăjmaşilor Săi, va apărea pentru a domni în glorie.

NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE | Fundația S.E.E.R. România

„Mă rog… să pricepeți… care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale…” (Efeseni 1:17-19)

Să ne gândim cum putem pricepe sau experimenta această „nemărginire a puterii Sale”… Tatălui nostru ceresc Îi place când realizăm lucruri mărețe, sau ne angajăm în „misiuni imposibile”, prin puterea Sa și pentru gloria Sa. Când trăiești în totală dependență de puterea Sa, vei face lucruri pe care altfel nu le-ai putea face. Când te gândești la asta, exemplul cel mai concludent este că noi nu suntem în stare să-L iubim pe Dumnezeu. Noi nu putem fabrica dragostea pentru El. Putem doar să răspundem iubirii Lui pentru noi. Cunoașterea acestui lucru ne face liberi. Religia se concentrează pe a face lucruri pentru Dumnezeu. Dar adevăratul creștinism constă în a primi ceea ce Hristos a făcut pentru noi pe cruce. Ceea ce facem pentru Dumnezeu este o reflectare și un răspuns la ceea ce El a făcut pentru noi.

Tuturor ne plac minunile, dar nu ne plac situațiile în care avem nevoie de ele. Ori, aceasta este o precondiție: tu nu vei experimenta niciodată „nemărginita mărime a puterii” lui Dumnezeu până când nu te afli într-o situație care o cere! Dacă vrei să pricepi dimensiunea puterii Sale și lucrarea Duhului, trebuie să fii într-o împrejurare care necesită puterea Lui. Urmărește un vis rânduit de Dumnezeu, pe care nu-l poți realiza prin propriile forțe și prin propria ta înțelepciune. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel s-a rugat: „să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este… faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti…” (Efeseni 1:17-20).

Reține: Dumnezeu vrea să experimentezi „nemărginita mărime a puterii Sale” în viața ta, chiar azi!