Mana Zilnica

7 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar noi Îl predicăm pe Hristos răstignit: pentru iudei, poticnire; și pentru națiuni, nebunie; dar pentru cei chemați, și iudei și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.23,24

Noul Testament pe scurt (7) – 1 Corinteni

Prima Epistolă către Corinteni a fost scrisă de apostolul Pavel pentru corectarea problemelor din adunarea din Corint. Această epistolă prezintă principii practice solide cu privire la cârmuirea și rânduiala din adunarea locală, foarte necesare pentru toți cei credincioși de pe întreg pământul. Caracterul universal al autorității ei este subliniat în capitolele 1.2; 4.17; 11.16 și 14.33,37.

Corintul era un centru al filosofiei grecești, însă cu totul corupt din punct de vedere moral. Prin urmare, înțelepciunea lumii este condamnată în capitolul 1, iar în capitolul 2, ea este înlocuită cu revelația lui Dumnezeu făcută prin Duhul Său, fiindcă „omul natural nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu“ (versetul 14). Înțelepciunea omenească nu poate reglementa calea Adunării lui Dumnezeu, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu, aplicat, prin Duhul, inimilor și conștiințelor, este suficient pentru a menține rânduiala divină potrivită gândului lui Dumnezeu. În capitolele 1 și 2 este condamnată mândria intelectuală; în capitolele 3–7 este judecată corupția carnală; iar capitolele 8–10 ne pun în gardă cu privire la comuniunea cu influența demonică, prin intermediul idolatriei.

Capitolele 11–14 ne oferă detalii de bază cu privire la practica adunării și la adevărul cu privire la ea. Unitatea Trupului lui Hristos, în separare de orice asociere nepotrivită, este accentuată peste tot în această epistolă. Totuși, unitatea este privită într-o minunată diversitate a darurilor, care necesită exercitarea lor cu evlavie și dragoste. Importanța învățăturii sănătoase este și ea accentuată, iar capitolul 15 subliniază adevărul cu privire la învierea lui Hristos și a sfinților Săi, la venirea Lui, ca fiind un adevăr de temelie pentru mărturia Adunării lui Dumnezeu. Prima Epistolă către Corinteni este deci o carte prețioasă, care ne încurajează să apreciem și să ne îngrijim de orice mădular al Trupului lui Hristos și să întărim astfel mărturia colectivă, potrivit cu gândul lui Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cine are urechi să audă.

Matei 13.8,9

Pământul bun și pământul sterp (5)

Ultimul tip de sol este pământul cel bun. Acesta este suficient de adânc și nu are spini sau locuri stâncoase. Sămânța cade, găsește condițiile ideale, prinde rădăcini, crește și aduce rod – procesul perfect! Domnul Isus explică imaginea cu pământul cel bun astfel: „Dar cel semănat pe pământul cel bun, acesta este cel care aude Cuvântul și-l înțelege; care, în adevăr, rodește …“ (versetul 23). Înțelegem ce înseamnă aceasta: să aud și să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu, adică să fiu gata să îl primesc, să meditez la El, să îl las să lucreze în inima și în conștiința mea și astfel să îmi schimbe viața. Apoi va veni și rodul. Acest rod este dovada că avem o credință adevărată, că am fost născuți din nou „prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). Nu toți copiii lui Dumnezeu aduc același rod pentru El: unii treizeci, alții șaizeci și alții o sută. Însă toți „rodesc în răbdare“ (Luca 8.15).

Recapitulând: care este locul meu în această parabolă?

    Mi-am împietrit inima atât de mult, încât aceasta respinge imediat Cuvântul lui Dumnezeu?

    Accept Cuvântul Său doar la nivel intelectual și emoțional, dar nu-l las să-mi influențeze viața?

    Lucrurile pământești și temporare înăbușă sămânța Cuvântului lui Dumnezeu?

    Sau ascult de Cuvântul Său, astfel încât el are efect permanent asupra mea și aduc rod pentru El?

Citirea Bibliei: Estera 9.23-10.3 · Proverbe 22.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 15.17-35

Samuel tocmai a trecut printr-o noapte de nelinişte care trebuie să-l fi făcut să-şi amintească de o alta (3.11): noaptea în care i-a fost anunţată judecata asupra casei lui Eli.

Saul nu a desăvârşit nimicirea lui Amalec şi, în consecinţă, trebuie respins ca împărat. Un împărat neascultător nu poate să-şi conducă poporul decât la neascultare; de aceea trebuie îndepărtat de la putere.

„Ascultarea este mai bună decât jertfa” (v. 22). Cea mai strălucită faptă din viaţa noastră nu are valoare dacă nu este făcută în ascultare de Dumnezeu. Versetul acesta se poate aplica la toate lucrările prin care creştinătatea caută în zadar să-L satisfacă pe Dumnezeu, în loc să-L asculte şi, cu simplitate, să-I primească Cuvântul.

Aici ascultarea face mai mult decât sacrificiul. Şi acelaşi lucru se spune şi despre bunătate şi despre cunoaşterea de Dumnezeu (Osea 6.6), despre dreptate şi judecată (Proverbe 21.3), despre un duh zdrobit (Psalmul 51.16, 17), despre milă (Matei 9.13), despre dragoste (Marcu 12.33).

La Saul vedem ce produce carnea pe lângă neascultare: lauda de sine (v. 20), minciuna, aruncarea blamului asupra altora (v. 15, 21), încăpăţânarea, o falsă pocăinţă şi, împreună cu toate acestea, căutarea unui prestigiu deşert (v. 30). Foarte trist tablou, într-adevăr!

MĂRTURISEȘTE-ȚI PĂCATELE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

În Scriptură, cuvântul „mărturisire” provine din grecescul homologeo, care înseamnă „să spui, să zici același lucru ca altcineva, să fii de acord cu…” Prin urmare, a-ți mărturisi păcatul înaintea lui Dumnezeu înseamnă că spui același lucru despre păcat ca El. Înseamnă să spui lucrurilor pe nume.

Biblia nu se referă la păcatele noastre ca fiind „mici scăpări”, ci afirmă clar că păcatul este nelegiuire și călcarea voii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ne spune la fel de clar că Dumnezeu ne iartă păcatele: „Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25)

Să reținem câteva lucruri despre mărturisire:

1) Mărturisirea nu înseamnă a-ți cere scuze. A spune că îți pare rău poate fi potrivit și necesar uneori. Dar scuzele și părerile tale de rău nu vor fi suficiente pentru a merita sau a câștiga iertarea lui Dumnezeu. Mărturisirea înseamnă să fii de acord cu Dumnezeu cu privire la natura, amploarea și caracterul ofensator al fărădelegilor tale.

2) Mărturisirea nu are legătură cu sentimentele. Unii dintre noi plonjează în remușcări, vinovăție și depresie din cauza păcatelor. Și atunci când astfel de sentimente duc la mărturisire este un lucru bun. Dar chiar și atunci când nu simțim aceste emoții, mărturisirea noastră poate fi și trebuie să fie la fel de autentică și eficientă.

3) Mărturisirea nu înseamnă să te plângi. A face o listă cu păcatele tale și a-I spune lui Dumnezeu cât de groaznic te simți seamănă mai mult cu o văicăreală decât cu o mărturisire.

Dar iată ce vrea Dumnezeu de la tine: să te confesezi în fața Lui și să fii de acord cu evaluarea Sa cu privire la păcatul tău. Atunci poți spune și tu, la fel ca psalmistul David: „Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Așadar, mărturisește-ți păcatele lui Dumnezeu… și-apoi începe să te comporți ca o persoană care a fost iertată!

5 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

A ieșit deci cuvântul acesta între frați: „Ucenicul acela nu va muri“. Dar Isus nu i-a spus: „Nu va muri“, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție?“. Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea; și știm că mărturia lui este adevărată. Și sunt și multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că nici chiar lumea însăși n-ar cuprinde cărțile scrise. Amin.

Ioan 21.23-25

Domnul i-a spus lui Petru: „Vino după Mine!“. Petru l-a văzut pe Ioan mergând în urma lor și a întrebat: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?“, iar Domnul i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!“. Din nefericire, răspunsul Domnului la întrebarea lui Petru a fost greșit interpretat nu numai de către ucenici, ci și de către ceilalți „frați“, care au auzit de la ei aceste speculații.

Așa ceva se întâmplă și astăzi. Auzim un lucru, nu-l înțelegem, totuși îl transmitem mai departe ca pe un adevăr, provocând astfel multă pagubă și durere. Cât este de important să ne păzim limba, să evităm bârfa și să verificăm atent orice lucru pe care-l spunem, astfel încât să vorbim adevărul către aproapele nostru (Efeseni 4.25).

La sfârșitul Evangheliei sale, Ioan amintește despre multe lucruri pe care Domnul Isus le-a făcut. Ioan a mărturisit despre ceea ce auzise și văzuse. A scris fiind inspirat de Duhul Sfânt. El spune că „lumea întreagă n-ar putea cuprinde cărțile care ar putea fi scrise“ cu privire la lucrurile pe care Domnul le-a făcut. Să remarcăm însă că el precedă această afirmație cu expresia: „socotesc că“. Duhul Sfânt l-a condus să nu scrie presupunerea sa ca pe un fapt real. Măreția Domnului nostru Isus Hristos depășește cele mai îndrăznețe gânduri și cea mai bogată imaginație a noastră.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și altele au căzut pe locurile stâncoase, unde nu aveau mult pământ; și îndată au răsărit, pentru că nu aveau pământ adânc; dar, când a răsărit soarele, au fost arse și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat.

Matei 13.5,6

Pământul bun și pământul sterp (3)

Al doilea tip de sol era stâncos. Un mic strat de pământ acoperea locul pietros, iar sămânța, căzând aici, răsare de îndată, însă nu poate prinde rădăcini adânci, iar când soarele începe să strălucească, ea este arsă și se usucă. Încă o dată vedem cum a fost semănată sămânță bună. Aceasta a adus însă bucurie de scurtă durată, după care totul a redevenit gol și sterp.

În cazul acesta, persoana este atinsă de Cuvântul lui Dumnezeu. Ea poate fi de acord cu faptul că este păcătoasă și se poate bucura de faptul că Dumnezeu vrea să ierte și să binecuvânteze. De asemenea, comuniunea cu ceilalți credincioși îi poate aduce bucurie. Ea „îndată primește cu bucurie“ (versetul 20). Totuși, sămânța nu prinde rădăcini. Nu a avut loc o schimbare adevărată. Persoana nu s-a întors la Dumnezeu, nu este născută din nou și nu are o relație cu Hristos. Iar în exterior se poate ca aceste lucruri nici să nu fie evidente. Însă vor ieși de îndată la lumină atunci când vin necazurile.

Adevărații credincioși se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire și ajutor. Dar, acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu nu a prins rădăcini, totul e aruncat de îndată „peste bord“ (versetele 20 și 21). Chiar și în ziua de azi, oamenii pot reacționa cu entuziasm atunci când aud Cuvântul. Însă nu oare tristețea și durerea ar trebui să fie prima reacție stârnită de Cuvântul lui Dumnezeu care ne descoperă vina? Numai atunci când acea persoană vine la Hristos recunoscându-și sincer vina și primind iertare, ea va avea parte de bucurie îndelungată.

Citirea Bibliei: Estera 8.15-9.10 · Proverbe 21.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 14.35-52

Trebuie să veghem asupra cuvintelor noastre şi, în mod special, asupra promisiunilor pe care le putem face. Am văzut ieri consecinţele nefaste ale jurământului necugetat pe care îl pronunţase Saul. În mod inutil el şi-a slăbit armata, a împiedicat-o să finalizeze urmărirea (pentru nimicirea) duşmanului, a determinat poporul să încalce legea cu privire la sânge.

O ultimă consecinţă, care însă nu deschide ochii sărmanului împărat mai mult decât celelalte, este condamnarea singurului om al credinţei ~ viteazul Ionatan. Acesta se află acum în primejdie de moarte, nu din cauza sabiei filistene, ci din cauza poruncii tatălui său! În spatele acestei situaţii putem vedea lucrarea lui Satan însuşi. El încearcă să scape în felul acesta de omul lui Dumnezeu, dar Domnul nu-i permi­te şi, pentru a-l scăpa pe Ionatan, Se foloseşte de popor.

Scena aceasta seamănă cu cea care a urmat înfrângerii suferite înaintea cetăţii Ai (Iosua 7). Dar aici toată vina se află de partea lui Saul, ale cărui nechibzuinţă şi mândrie oarbă sunt la vederea tuturor.

Departe de a conta de acum înainte pe Domnul, care-i dăduse victoria, împăratul continuă să se sprijine pe carne, recrutând oameni puternici şi viteji pentru garda personală, o recrutare mult diferită de cea pe care o va face David mai târziu (22.2).

CUM POȚI SĂ AI PACE (5) | Fundația S.E.E.R. România

„Încrede-te în Domnul…” (Proverbele 3:5)

Sfânta Scriptură spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta; recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările.” (Proverbele 3:5-6). Dumnezeu vrea ca tu să te încrezi în El. Atâta timp cât te lupți să rezolvi lucrurile de unul singur, înseamnă că nu te încrezi în Dumnezeu, și deci nu vei avea pace. Tu trebuie să ai încredere în El cu privire la sănătatea ta, la banii tăi, la relațiile tale și la viitorul tău – adică, în toate lucrurile! Dumnezeu nu greșește niciodată!

Tot ceea ce se întâmplă în viața ta se încadrează în planul Său pentru tine – chiar și problemele, nefericirea și necazurile pe care ți le produci singur. El potrivește totul perfect în planul Său pentru tine (vezi Romani 8:28). Și tot ce așteaptă Dumnezeu de la tine este să ai încredere în El, în loc să încerci să rezolvi tu totul, și să recunoști că El deține controlul! Când faci acest lucru, El promite că „îți va netezi cărările” (Proverbele 3:6).

Atunci când ne propunem să ne conducem propriile vieți, noi urmăm căi arbitrare pline de indecizie: „Ar trebui să fac asta sau cealaltă? Ar trebui să merg aici sau acolo?” Și asta produce stres! Dar de îndată ce te încrezi în Domnul, El îți va netezi cărările și le va face accesibile, nu stresante. Biblia spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7)

Să observăm împreună și să reținem care este ordinea corectă a lucrurilor: mai întâi rugăciunea, apoi pacea. Deci, dacă nu te rogi, probabil că îți faci tot felul de griji. Iar îngrijorarea este o emoție fără valoare – o risipă! Așa că atunci când presiunea începe să se acumuleze, în loc să intri în panică, roagă-te! Rugăciunea este poate cel mai remarcabil factor de dispersare a stresului! Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!

2 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Să-l aducă la fiii lui Aaron, preoții. Și el să ia din el un pumn al său plin din floarea făinii lui, și din untdelemnul lui, cu toată tămâia lui.

Levitic 2.2

Toată tămâia (1)

Despre tămâie se spune că toată trebuia arsă pe altar. De ce? Fiindcă tămâia simbolizează mireasma umanității lui Hristos, care a fost savurată în exclusivitate de către Dumnezeu Însuși. În Hristos, ca Om pe acest pământ, a existat ceva ce doar Dumnezeu a putut aprecia așa cum se cuvine. Orice gând, orice privire, orice cuvânt, orice pas, orice faptă a „Omului Hristos Isus“, toate acestea au înălțat o mireasmă care s-a înălțat direct către Dumnezeu și care a încântat pe deplin inima Lui. Absolut nimic din perfecțiunea și din valoarea lui Hristos nu s-a pierdut vreodată. Da, pentru inima rece a lumii și chiar pentru cea a ucenicilor Săi lipsiți de spiritualitate, mult a fost pierdut, însă nu și pentru Dumnezeu. Întreaga perfecțiune a Domnului s-a înălțat către Dumnezeu, potrivit cu adevărata ei valoare.

Acest lucru constituie un motiv de bucurie și de mângâiere pentru inima spirituală. Când ne gândim la cât de puțin a fost apreciat Domnul Isus în această lume, la cât de puțin L-au înțeles și prețuit ucenicii Lui, la cât de puțin au fost percepute trăsăturile umanității Lui perfecte, ce mângâiere este să ne gândim că El a fost în mod perfect înțeles și apreciat de Dumnezeul și Tatăl Său! Norul de tămâie s-a ridicat încontinuu către cer din Persoana singurului om perfect care a umblat vreodată pe fața acestui pământ.

Nicio fărâmă de tămâie nu se pierdea, fiindcă nicio fărâmă din ea nu era încredințată în mâinile preoților. Toată se înălța către Dumnezeu. Lumea a disprețuit și a urât, iar ucenicii n-au înțeles și n-au apreciat așa cum se cuvine. Înseamnă aceasta că vreo rază din gloria morală a lui Hristos a fost pierdută? Nicidecum, ci toată perfecțiunea Lui a fost pe deplin apreciată de Acela care singur o putea prețui la adevărata ei valoare!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Pentru că a spus: „Sunt Fiu al lui Dumnezeu“.

Matei 27.43

Insulta cea mai grea

Ultima insultă adusă Mântuitorului pe cruce trebuie să-L fi rănit cu siguranță „cel mai crunt“. Preoții de seamă, împreună cu cărturarii și cu bătrânii, puneau la îndoială faptul că El a venit de la Dumnezeu, Tatăl Său, pentru a împlini lucrarea care I-a adus suferințele prin care trecea atunci și care fuseseră anticipate în profețiile din Vechiul Testament. Conducătorii poporului ar fi trebuit să știe mai mult. Lucrarea de la cruce avea legătură cu nevoia noastră, cu rezolvarea problemei păcatelor noastre, nu cu vreo greșeală a lui Hristos, de care trebuia să Se ocupe Dumnezeu. Nu se punea problema ca Dumnezeu să-L scape pe Fiul Său (ceea ce ar fi putut face), ci să elibereze omenirea de sub puterea și robia lui Satan.

Nu a fost vorba nici de afecțiunea sau de relația divină dintre Tatăl și Fiul. Acestea au fost adeverite atunci când Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Eu Îmi găsesc plăcerea“ (2 Petru 1.17). Hristos a „îndurat crucea“ pentru a ispăși greșelile noastre. Această ispășire necesita moartea unei victime nevinovate. Dacă El ar fi fost scăpat de cruce, nu ar fi existat mântuire pentru omenire. Evreii care L-au respins pe Mesia au refuzat mântuirea pe care Dumnezeu le-a oferit-o în dragostea și în harul Său.

Drag cititor, nu te număra printre cei care au renunțat la această șansă unică!

Citirea Bibliei: Estera 6.1-14 · Proverbe 20.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 14.1-10

În capitolul 13 am văzut ce poate carnea să facă sau, mai degrabă, ceea ce nu poate să facă: să aştepte momentul dorit de Dumnezeu. Prin contrast, capitolul de astăzi ne arată ceea ce este în stare credinţa să realizeze. Resursele umane sunt toate de partea lui Saul. Oficial, puterea în Israel se află acolo, sub rodiul din Ghibea. Dar credinţa, o credinţă personală, se găseşte la Ionatan şi la însoţitorul lui. Pentru ei, ajutorul este în Dumnezeu, pe care-L cunosc ca Salvator (v. 6).

Această situaţie constituie o dublă imagine care ne duce cu gândul la creştinătatea de astăzi. Marile ierarhii, care se numesc pe ele însele creştine, pretind că singure deţin autoritatea spirituală şi se consideră mediatori esenţiali între Dumnezeu şi sufletele oamenilor.

Însă Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui şi le dă totodată ajutorul Lui, cunoaşterea voii Lui şi bucuria prezenţei Lui: toate acestea fără a fi necesare acele organizaţii controlate de oameni. Din punct de vedere omenesc, expediţia lui Ionatan era o îndrăzneală prostească. Filistenii ocupau în forţă locurile strategice. Ionatan contează pe Dumnezeu, aşteptând ca El să-i ofere un semn pentru a porni.

Ce contrast apare între el şi tatăl său! Ce exemplu frumos este pentru noi Ionatan!

CUM POȚI SĂ AI PACE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea…” (Ioan 14:27)

Domnul Isus a spus că pacea Sa este un dar. Asta înseamnă că nu trebuie să muncești pentru ea și că nu o poți câștiga. Nu te poți pregăti pentru ea și nu te poți „strădui foarte mult” s-o obții. Nu, este un dar pe care trebuie să-l accepți prin credință.

Domnul Isus a mai spus că pacea Sa este unică față de orice oferă lumea. În ultimii 3 500 de ani, lumea a fost lipsită de război doar 286 de ani – adică cca 8 %. Deci, pacea acestei lumi nu durează. Dar Domnul Isus le-a promis ucenicilor săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (vers. 27). El a rostit aceste cuvinte chiar înainte de a merge la cruce.

Așadar, pacea lui Dumnezeu nu este condiționată de circumstanțe, ci este „interioară”. Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „Trebuie să evadez din cotidian”? Acest lucru este cunoscut uneori sub numele de „cură geografică”: crezi că dacă pleci din locul în care te afli și te duci în altă parte, te vei liniști, vei găsi pace… Dar nu funcționează, pentru că oriunde te duci, ești și tu cu tine!

Ai fost vreodată atât de obosit încât corpul tău s-a prăbușit în pat, dar mintea ta nu s-a oprit? Dar să știți că e posibil să găsiți pacea! Cum? Domnul Isus ne dă soluția: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33 )

Deci, unde poți găsi pacea? Ați auzit: Domnul Isus a spus: „În mine!” Așa că, vino la El, stai în prezența Lui – El îți promite pacea!

1 Martie 2025