Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “octombrie, 2024”

31 oct. 2024

31 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Barnaba, luând cu sine pe Marcu, a plecat cu corabia spre Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, încredințat de frați harului lui Dumnezeu. Și străbătea Siria și Cilicia, întărind adunările.

Fapte 15.39-41 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Cearta care s-a iscat între Pavel și Barnaba cu privire la Ioan Marcu a avut, din punct de vedere omenesc, un sfârșit trist. Suntem surprinși, chiar șocați, că așa ceva a putut avea loc. A fost numai o discuție aprinsă între acești doi oameni ai lui Dumnezeu, însă ea s-a sfârșit prin despărțirea lor în lucrare. Pavel a plecat în Cilicia cu Sila, iar Barnaba l-a luat pe Marcu și a plecat cu corabia în Cipru.

Auzim adesea întrebarea cu privire la cine a fost vinovat în acest conflict. Doar Dumnezeu, care cunoaște inimile tuturor oamenilor, poate răspunde la această întrebare. Totuși, vedem că Pavel, responsabil cu privire la înaintarea evangheliei printre națiuni, nu-și putea permite să aibă în jur oameni pe care să nu se poată baza. După toată această întâmplare, el a fost „încredințat de frați harului lui Dumnezeu“ pentru noua sa călătorie misionară, așa încât înțelegem că frații au avut siguranța că Pavel era pe linia gândului lui Dumnezeu.

Hotărârea lui Barnaba de a-l lua pe Ioan Marcu a fost probabil o greșeală. Poate că, exersându-și darul de încurajare pe care-l avea, el a mers dincolo de gândul lui Dumnezeu în această împrejurare. După acest eveniment, Barnaba dispare din relatările din Fapte, iar acest lucru spune și el ceva. Oricum, succesul nu este ceva final, nici falimentul nu este ceva fatal; ceea ce contează este curajul de a continua. Pavel a avut dreptate că nu era gândul lui Dumnezeu să-l ia pe Marcu din nou în lucrare, însă aceasta nu este totul. Barnaba, un slujitor onorat al lui Dumnezeu, nu s-a înșelat cu privire la persoana lui Ioan Marcu – căci s-a dovedit mai târziu că el a devenit folositor pentru lucrare.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!

Geneza 28.17

O poartă spre cer

Un tâmplar s-a dus într-o zi în orașul Fuentesauco din Spania, tocmai când era zi de târg. Acolo era la vânzare o carte foarte ieftină. A cumpărat-o imediat, fără să știe ce fel de carte era. Important era că avea de citit multe pagini pe bani puțini.

Seara, când a ajuns acasă, tâmplarul a luat cartea și s-a așezat să o citească. Ceea ce a citit l-a interesat foarte mult. Sora lui, care a stat lângă el și l-a ascultat citind cu voce tare, a fost și ea profund impresionată. Conținutul acestei cărți le era complet necunoscut.

Despre ce carte era vorba? – Bărbatul cumpărase o Biblie. De atunci încolo, ea și-a exercitat influența binecuvântată asupra celor doi. Și nu numai ei L-au găsit pe Mântuitorul prin ea, ci și vecinii lor au venit la ei seară de seară, și astfel căsuța lor a devenit o poartă spre cer! Unul după altul, oamenii din sat s-au întors cu sinceritate la Isus Hristos și astfel în întunericul de pe acea peninsulă spaniolă s-a aprins făclia unei comunități de copii ai lui Dumnezeu.

Cât valorează pentru tine Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu? Poți spune și tu ca psalmistul: „Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale, decât mii de bucăți de aur și de argint“ (Psalmul 119.72)?

Poate că ai această comoară prețioasă, Biblia, în casă, dar nu-i cunoști adevărata valoare. Începe, precum acest tâmplar, să o citești în fiecare zi, iar viața ta se va schimba!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.19-22.7 · Psalmul 107.1-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 20:10-20

Copiilor lui Israel le era îngăduit să încheie pace cu cetăţile îndepărtate. Dar nu trebuia să arate nici un strop de îndurare pentru cetăţile vecine, care ar fi împiedicat poporul să intre în stăpânirea ţării. În ce ne priveşte, noi, creştinii, trebuie să putem distinge între lucrurile de pe pământ pe acelea pe care le putem folosi în mod legitim de cele pe care trebuie să le respingem în mod ferm pentru că ne-ar putea lipsi de bucuria moştenirii noastre cereşti. Nouă ne revine să facem distincţia aceasta.

Israeliţii trebuia să respecte pomii fructiferi şi să nu-i folosească pentru război. Avertisment care poate avea o semnificaţie spirituală! Unii creştini arată un fanatism orb şi sectar, agitând ca pe o armă de luptă ceva ce Dumnezeu a dat, poate, pentru a-i înviora şi a-i hrăni pe ai Săi.

Versetele 19 şi 20 avertizează, în acelaşi timp, împotriva risipei. Să ne gândim la exemplul pe care ni l-a dat Domnul Isus Însuşi. El, Creatorul, care putea înmulţi la infinit pâinile – aşa cum a şi arătat – a avut grijă ca să strângă în coşuri rămăşiţele, „ca să nu se piardă ceva“ (Ioan 6.12).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂSTREAZĂ-ȚI VIE SPERANȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!” (Psalmul 131:3)

Când te uiți la ce se întâmplă în familii, în biserici, în societate și în lume, ce te face să mai ai încă un licăr de speranță?

David a spus: „Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!” Dar când decizi că lucrurile sunt fără speranță pentru tine, tu Îi trântești ușa în față lui Dumnezeu. S-ar putea să spui: „Dar câtă vreme am o sănătate rezonabil de bună, și mizez pe niște bani care-mi vin regulat, ce nevoie mai am de speranță? La ce să mai sper?”

Iată la ce:

În primul rând, întreabă-te care este cea mai puternică dorință a ta. Imaginează-ți că ai 80 de ani și că privești înapoi. Ești mulțumit? Dacă nu, acceptă provocarea de a găsi un răspuns. Speranța trebuie să fie personală, să nu fie întemeiată pe lucruri firești și trecătoare, ci să-și aibă obârșia în Dumnezeu, și să fie suficient de arzătoare pentru a guverna tot ceea ce faci.

În al doilea rând, dă-i un simbol, ceva în jurul căruia să-ți poți aduna gândurile. Ieremia a dat poporului lui Dumnezeu o lecție exemplară despre speranță, cumpărând un teren la Anatot (vezi Ieremia 32:9). Deși știa că vor fi duși în robie, totuși el a cumpărat un teren în țară… și, în timpul anilor lungi de captivitate, amintirea acelui câmp îndepărtat din Iuda a fost licărul de speranță care a acționat ca un simbol al restaurării viitoare.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Leo Algimas și familia sa au fost înghesuiți în lagărele de concentrare, au păstrat un simbol al speranței, o bucată mică de hârtie dintr-o cutie de ciocolată cu un steag american în partea de jos. O treceau din mână în mână, o priveau, o țineau în mână și vorbeau în șoaptă despre armata care avea să le aducă eliberarea!

Simbolurile ne ajută să ne fixăm mintea asupra a ceea ce este posibil să se întâmple. De fapt, cel mai mare Simbol pe care lumea L-a cunoscut vreodată a fost cel mai greu de crezut. Un Copil, într-o iesle, a anunțat venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, și a schimbat destinul omenirii! El îți poate schimba și ție destinul. Definește-ți speranța, cere în Numele Lui și, indiferent cât de imposibil pare, așteaptă să se împlinească. Așadar, păstrează-ți vie speranța!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
30 oct. 2024

30 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și va fi așa: când Domnul va face domnului meu după tot binele pe care l-a vorbit despre tine și te va pune conducător peste Israel, atunci aceasta nu va fi un prilej de cădere pentru tine, nici mustrare de inimă pentru domnul meu, că ai vărsat sânge fără motiv și că domnul meu s-a răzbunat singur.

1 Samuel 25.30,31 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Abigail strălucește cu una dintre cele mai puternice lumini din Vechiul Testament. Ea a rostit cuvintele de mai sus înaintea lui David, în timpul când el era hăituit de împăratul Saul. David și cei împreună cu el protejaseră turmele și păstorii lui Nabal, soțul bogat al Abigailei. Totuși, când David i-a cerut lui Nabal o favoare, acesta a răspuns cu insulte și cu dispreț. Plin de mânie și cu intenția de a se răzbuna în mod sângeros, David a pornit cu patru sute dintre oamenii săi către locul unde se afla Nabal.

Când Abigail a auzit despre intențiile lui David, s-a grăbit să ia un dar de mâncare și de băutură, iar când l-a întâlnit, cuvintele ei au scos la iveală înțelepciunea din inima ei (1 Samuel 25.27-31). Ea a declarat că Dumnezeu avea să întărească în mod sigur tronul lui David și că avea să-i clădească o casă care să dureze. „Pentru că domnul meu poartă războaiele Domnului“, i-a spus ea, „și nu s-a găsit rău în tine în toate zilele tale“ (versetul 28). În felul acesta, ea a declarat nu doar biruințele lui David, ci și integritatea lui. În mod evident, Abigail fusese atentă la orice menționare a gloriilor lui David, în ciuda lepădării sale de către Saul. Și noi vom fi foarte binecuvântați dacă păstrăm în minte și în inimă orice lucru binecuvântat afirmat despre Domnul nostru.

În această împrejurare însă, David era în pericol să-și păteze reputația. Abigail a menționat cu înțelepciune faptul că răzbunarea pe care el o căuta avea să-l facă să verse „sânge fără motiv“. Aici este o lecție și pentru noi. David fusese batjocorit și avea orgoliul rănit, însă răzbunarea însemna vărsarea unui sânge nevinovat, lucru pe care Dumnezeu îl urăște (Proverbe 6.17). Cu o înțelepciune sfântă, Abigail l-a calmat pe David și l-a oprit de la a-și strica mărturia într-un mod iremediabil. Și noi trebuie să căutăm întotdeauna înțelepciunea sfântă și evlavioasă, astfel încât un moment de rătăcire să nu ne conducă la vreo faptă a cărei amintire dureroasă să nu poată fi ștearsă.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți frații lui și l-au urât.

Geneza 37.4

Iosif – urât de frații săi

Îl vom privi din nou pe Iosif, pentru a vedea și alte trăsături ale sale care Îl prefigurează pe Isus.

Iubit mai mult. Iacov l-a iubit pe Iosif „mai mult decât pe toți frații lui“. Oare pe nedrept l-a favorizat tatăl pe acest fiu al său? Nu! În aceasta vedem nu o referire metaforică la Hristos, ci cum se trăiește concret o relație intimă și strânsă între tată și fiu: Iosif era o inimă și un suflet cu Iacov.

Urât mai mult. Dragostea lui Iacov i-a adus însă lui Iosif ură, invidie și dușmănie din partea fraților săi. Domnul Isus este „singurul Fiu“ al lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că El este Fiul unic; acest Fiu unic L-a făcut cunoscut pe Tatăl într-o lume care nu voia să știe nimic despre Dumnezeu, iar oamenii L-au urât pentru aceasta (1 Ioan 4.9; Ioan 1.18).

Frații îl „urau“ pe Iosif și „din cauza viselor sale“, prin care Dumnezeu îi revelase deja poziția sa viitoare (Geneza 37.5). Cât de amară, de întunecată și de respingătoare este această ură a fraților! Despre ura îndreptată împotriva lui Isus, chiar El ne spune: „M-au urât fără temei“ (Ioan 15.25).

Erau multe de criticat cu privire la purtarea fraților săi, iar Iosif a vorbit deschis despre toate acestea cu tatăl său. Tot astfel, Isus Hristos ne spune: „Lumea Mă urăște, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele“ (Ioan 7.7). El este „Lumina lumii“; și „oricine face răul urăște lumina“ (Ioan 8.12; 3.20). Acest lucru nu s-a schimbat până în prezent.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.1-18 · 3 Ioan 9-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 19:15-21; 20:1-9

Preoţii şi judecătorii trebuia să demaşte şi să pedepsească martorii mincinoşi (v. 18; Proverbe 19.5-9). Plini de nedreptate, pe când Isus era adus înaintea Sinedriului lor, ei au căutat martori mincinoşi împotriva Lui, pentru ca să-L condamne la moarte (Matei 26.59)! Ştefan, de asemenea în faţa sinedriului, a fost acuzat de către martori falşi (Fapte 6.13).

Capitolul 20 tratează războiul. Cine era răspunzător de pregătirea lui şi de înrolarea ostaşilor? Ne-am fi aşteptat să fie ofiţerii. Nicidecum; de data aceasta erau preoţii şi judecătorii. Aceştia aveau sarcina să pregătească războiul. De fapt, nu trebuia evaluată forţa armelor sau a soldaţilor, ci credincioşia şi dăruirea lor pentru Domnul.

Versetul 5 şi următoarele prezintă motivele pentru care cineva trebuia amânat sau lăsat la vatră. Acestea ne-ar putea face să ne gândim la cei din pilda nunţii, care aduceau scuze nepotrivite: „am cumpărat un ogor … m-am căsătorit …“ (Luca 14.18-20). Dar să ascultăm ce spune cineva cu experienţă, care a „luptat lupta cea bună“: „Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă în treburile vieţii, ca să placă celui care l-a înrolat“. Aceasta este condiţia pentru ca oricare dintre noi să fie „un bun ostaş al lui Hristos“ (2 Timotei 2.3-4; 4.7).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CONFRUNTAREA CU „GOLIATUL” TĂU | Fundația S.E.E.R. România

„Cu o praştie şi cu o piatră, David… l-a omorât…” (1 Samuel 17:50)

Chuck Swindoll scria: „În fiecare zi, Goliat defila pe panta Văii Terebinților, lansând amenințări. Singurul răspuns al trupelor israeliene era pocnetul genunchilor care se ciocneau unii de alții, și clănțănitul dinților! Strategia fricii și intimidării adoptată de uriaș a funcționat… până când David l-a dat pe mâna Domnului oștirilor… astfel încât „cu o praștie și cu o piatră… l-a omorât și i-a tăiat capul.” (1 Samuel 17:50)”

Două adevăruri atemporale au rămas până în ziua de azi:

  1. În primul rând, trebuie să știi că nu vei câștiga bătălia folosind tehnica inamicului. Când lupți cu armele lumii, devii ca lumea. Biblia spune că David „l-a omorât fără să aibă sabie în mână.” Cea mai puternică armă a lui David, care l-a făcut unic și care i-a adus victoria, a fost scutul credinței. Acesta l-a ținut departe de frică, i-a limpezit vederea și i-a dat calm în mijlocul haosului.
  2. În al doilea rând, tu trebuie să știi că, pentru a ucide giganți, este nevoie de îndemânare și disciplină. A mânui praștia și piatra Duhului este un lucru mai subtil decât a mânui ciomagul cărnii. De ce? Apostolul Pavel ne explică (Efeseni 6:12): „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti…”

Așadar, luptele nu sunt un sport de echipă, ci sunt individuale. Goliat spusese: „Alegeţi un om care să se coboare împotriva mea!” (1 Samuel 17:8). Pe durata luptei, tu ești singura țintă a diavolului. Deci, dacă trebuie să te confrunți cu „Goliatul” tău personal, procedează ca David: dă-l pe mâna lui Dumnezeu! Încarcă-ți praștia… și lasă-L pe Dumnezeu să câștige victoria pentru tine.

Acesta este astăzi Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 oct. 2024

27 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.

Evrei 10.12 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Crucea a fost manifestarea bunătății în mijlocul răutății lumii, o manifestare pe care n-o mai găsim nicăieri în altă parte. În timpul vieții lui Hristos, cerurile s-au deschis deasupra Lui și au mărturisit despre perfecțiunea Sa și despre plăcerea pe care Tatăl Și-o găsea în El. În felul acesta învăț despre răul cumplit din inima răului, care s-a împotrivit unei asemenea bunătăți. Când vin la cruce, îmi dau seama ce făptură ticăloasă sunt – L-am urât pe Cel binecuvântat și, mai mult, păcatele mele L-au adus acolo.

Însă El nu mai este acum pe cruce. Vin la cruce, dar Hristos nu mai este pe ea. Unde este El? Este așezat la dreapta lui Dumnezeu. Păcatele mele însă au fost cele care L-au adus la cruce; ele au fost asupra Lui acolo. S-a dus El la dreapta lui Dumnezeu, în glorie, cu ele asupra Lui? Nu! Ce s-a întâmplat cu ele? Văd că, la cruce, Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor mele, atunci când le-a așezat asupra lui Hristos. După ce a făcut prin Sine Însuși curățirea păcatelor noastre, El S-a așezat la dreapta Măririi în ceruri (Evrei 1.3). Preoții iudei stăteau în picioare toată ziua, aducând mereu aceleași jertfe, însă Acesta, după ce a adus o singură jertfă, S-a așezat pentru totdeauna.

El a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. El a fost făcut păcat pentru noi la cruce; a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, și de aceea a trebuit să bea cupa înfiorătoare a mâniei lui Dumnezeu. Dar totul s-a încheiat, iar acum, văzându-L așezat la dreapta lui Dumnezeu, închinătorul nu poate face altceva decât să creadă în eficacitatea acestei lucrări făcute o dată pentru totdeauna. Prin urmare, el nu poate veni la Dumnezeu, pe de o parte, fără să descopere că Hristos, care a purtat păcatele lui, este acolo și, pe de altă parte, fără să aibă parte de binecuvântarea omului ale cărui fărădelegi sunt iertate. Prin moartea lui Hristos, Dumnezeu a fost perfect glorificat în tot ceea ce este El și, în același timp, nevoia omului a fost împlinită.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată Robul Meu pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu!

Isaia 42.1

Iată Robul Meu

Dumnezeu Fiul a luat chip de Rob și S-a făcut Om. Când a venit pe pământ, El a spus: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“. Astfel a început călătoria Sa ca Rob al lui Dumnezeu (Filipeni 2.7; Evrei 10.5,7).

Întreaga Sa viață a fost una de slujire, ascultarea de Dumnezeu fiind principiul Lui călăuzitor. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând, toate erau marcate de ascultarea de bunăvoie. Despre faptul că S-a dat pe Sine Însuși la moarte, El a spus: „Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu“ (Ioan 10.18).

În versetul de astăzi, Dumnezeu ni-L prezintă pe acest Rob unic. Simțim noi bucuria cu care El ne spune: „Iată Robul Meu“?

Fiecare zi din viața Lui I-a făcut plăcere lui Dumnezeu. Încă de dimineață, acest Rob divin avea urechea trează și Îl asculta pe Dumnezeul Său (Isaia 50.4). Așa Își începea fiecare zi de slujire. Cât de mult a bucurat inima Lui acest Rob: „Iată … Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu“!

Dumnezeu a privit în inima Robului Său și a găsit numai perfecțiune. Cu siguranță, ceea ce a văzut El acolo este mult peste puterea noastră limitată de înțelegere. Dar în ceea ce El Și-a găsit plăcerea și încântarea ne-a împărtășit și nouă în Cuvântul Său. De aceea ne invită să-L contemplăm pe Domnul Isus, „pentru ca toți să-L cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl“ (Ioan 5.23).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.25-37 · 1 Ioan 5.13-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 17:8-20

Hotărârea pronunţată de preot sau de judecător era învestită cu autoritate şi trebuia împlinită. Pavel afirmă că „nu este autoritate decât de la Dumnezeu … De aceea, cine se opune autorităţii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu“ (Romani 13.1, 2; 1 Petru 2.13-17). Dar cel care deţine puterea este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru modul în care o exercită.

Împăraţilor li s-au făcut mai multe recomandări importante: să nu aibă mulţi cai (mândrie), nici multe soţii (poftele cărnii), „nici să nu-şi strângă mult argint şi aur (pofta ochilor), ci să ia drept îndrumar numai Legea divină, în sfârşit, să nu se înalţe mai presus de fraţii lor (aceştia fiindu-le fraţi, nu supuşi). Solomon, cel mai măreţ dintre toţi împăraţii lui Israel, a călcat toate aceste porunci (1 Regi 10.22-28; 11.1, 4; 12.4). La polul opus, Iosia, unul dintre ultimii săi urmaşi, s-a distins prin cinstea pe care a acordat-o Cărţii lui Dumnezeu atunci când a fost găsită şi prin efectele practice ale Cuvântului în viaţa lui (2 Cro­nici 34.14 …). Având un exemplar al Cărţii Sfinte, purtându-l cu noi, citindu-l în toate zilele vieţii, vom învăţa să ne temem de Domnul, să cunoaştem cuvintele Sale «pentru a le împlini» (v. 19).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINEA CORECTĂ | Fundația S.E.E.R. România

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet!” (Proverbele 23:7)

Ce îi deosebește pe cei mai buni de restul? Te-ai gândit vreodată la acest lucru? Ce îl deosebește pe un medaliat cu aur de un medaliat cu argint la Jocurile Olimpice? Ce îl deosebește pe un antreprenor de succes de cineva care nu reușește? Cum este posibil ca o persoană să învețe și să se dezvolte după ce face o greșeală, în timp ce altcineva pur și simplu renunță?

Răspunsul la toate acestea este atitudinea! Biblia spune: „el este ca unul care îşi face socotelile în suflet!” Atitudinea ta poate fi cel mai mare avantaj sau cel mai mare dezavantaj al tău. Ea te creează sau te distruge. Te înalță sau te trage în jos. S-ar putea ca atitudinea corectă să nu te lase să faci totul, dar te va ajuta să faci orice mai bine decât ai face-o atunci când atitudinea ta este greșită.

Cei mai fericiți oameni de pe pământ nu au, fără îndoială, tot ce este mai bun din toate; pur și simplu, ei încearcă să facă tot ce este mai bun din toate. Ei sunt ca acel om care locuia într-un sat izolat pe munte și trebuia să meargă zilnic la izvor după apă, dar alesese să spună: „De fiecare dată când vin la acest izvor, mă întorc cu găleata plină”, în loc să se plângă: „Nu-mi vine să cred că trebuie să mă tot întorc la acest izvor, în fiecare zi, pentru a-mi umple găleata!”

Atitudinea ta are o influență profundă asupra modului în care abordezi viața. Întreabă un medic dacă atitudinea unui pacient poate afecta timpul de recuperare, sau convalescența după o boală. Întreabă un profesor dacă atitudinea elevului are vreun impact înaintea unui test.

Isus a spus: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). Asemenea unui magnet, credința atrage puterea pe care o oferă Dumnezeu. Așadar, asigură-te că ai o atitudine corectă, întotdeauna!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
26 oct. 2024

26 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și împăratul Egiptului l-a dat jos, la Ierusalim, și a pus asupra țării un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur. Și împăratul Egiptului a făcut pe Eliachim, fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim și i-a schimbat numele în Ioiachim. Și Neco a luat pe Ioahaz, fratele său, și l-a dus în Egipt.

2 Cronici 36.3,4 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Lecții din viața lui Ioahaz (2) – Când lumea dictează

Ioahaz și poporul sunt acum în mod direct afectați de consecințele amestecării lui Iosia în treburile acestei lumi, atunci când a vrut să i se împotrivească împăratului Egiptului. Când Neco a auzit că Ioahaz fusese făcut împărat de către popor, l-a destituit și l-a dus în Egipt. În locul său, l-a făcut împărat pe Eliachim, căruia i-a schimbat numele în Ioiachim.

Să remarcăm faptul că împăratul Egiptului a fost cel care hotărâse cine trebuia să fie împărat în Iuda. Mai mult, el i-a schimbat numele celui pe care l-a pus împărat, pentru a demonstra cât de mare era autoritatea sa asupra împăratului și asupra poporului. Prin urmare, prima consecință a faptului că poporul lui Dumnezeu s-a amestecat în treburile acestei lumi a fost că lumea s-a amestecat, la rândul ei, în lucrurile care țineau de poporul lui Dumnezeu. Lecția este una simplă: amestecul cu lumea face ca lumea să se amestece în lucrurile lui Dumnezeu.

Dacă nu dorim să ne găsim într-o poziție falsă, în care lumea să dicteze poporului lui Dumnezeu ce trebuie să facă, să nu ne amestecăm deloc cu lumea, nici să nu ne așezăm de bunăvoie sub jugul ei pentru a obține beneficii de la ea! Dimpotrivă, să mergem mereu la Domnul, cu credință și cu rugăciune, pentru toate nevoile noastre!

Noi suntem un popor sfințit, pus deoparte pentru Dumnezeu. Ce avem noi a face cu lucrurile lumii acesteia? „Știm“, scrie apostolul, „că suntem din Dumnezeu, și că lumea întreagă zace în cel rău“ (1 Ioan 5.19). Să dăm deci lumea la o parte și să mergem la Capul nostru, Hristos, care este suficient pentru toate lucrurile!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos.

1 Ioan 3.23

Nu-mi vine să cred!

John, un om credincios, era soldat în rezervă. Într-o zi l-a vizitat pe Tony, un fost combatant. A deschis Biblia și a citit: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El …“. Aici a făcut o pauză, s-a uitat la Tony și i-a spus: „De tine este vorba!“. Apoi a continuat să citească: „Să nu piară, ci să aibă viața veșnică“. Și din nou a adăugat: „De tine este vorba!“.

Cuvintele l-au mișcat pe Tony, dar tot nu-i venea să creadă că vestea bună era și pentru el; nu-i venea să creadă că Dumnezeu iubea pe cineva ca el și că Își dăduse chiar și propriul Fiu pentru el. Lovind cu pumnul în masă, a spus: „Nu-mi vine să cred!“. John i-a recitit versetul. Din nou masa s-a scuturat sub pumnul lui Tony, iar el iarăși a spus: „Nu-mi vine să cred!“.

John a rămas tăcut. Dintr-odată a întrebat: „Cât timp ai fost în armată, Tony?“. Acesta a răspuns imediat: „Douăzeci și unu de ani“. Dar John a clătinat din cap cu neîncredere: „Nu-mi vine să cred!“. Tony a răbufnit: „Crezi că mint? Aici sunt certificatele mele, citește-le singur“. John s-a uitat la el, apoi l-a întrebat: „Tu chiar crezi ceea ce scrie în aceste documente?“. Tony a spus cu un aer sfidător: „Nu pot citi ce scrie, dar alții mi-au citit și eu cred ce mi-au spus!“. A fost liniște timp de câteva minute. Apoi John a spus: „Deci te aștepți ca eu să cred aceasta, așa-i, Tony, în timp ce tu refuzi să crezi ceea ce a spus Însuși Dumnezeu!“.

Atunci Tony în sfârșit a înțeles și a exclamat: „Cred, Doamne!“.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.14-24 · 1 Ioan 5.6-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 16:18-22, 17:1-7

Până la sfârşitul cap. 18 ne sunt prezentate grupuri diferite de persoane responsabile: judecătorii, împăraţii, preoţii, leviţii şi profeţii în Israel.

Judecătorii şi supraveghetorii (sau „cărturarii“) sunt numiţi primii. Ei trebuia „să judece poporul cu judecată dreaptă“, fără să primească mită (v. 18, 19, vezi şi nota b; Proverbe 18.5; 24.23; 17.23). Iacov, în epistola sa, pune accent în mod deosebit pe relaţiile faţă de aproa­pele şi pe relaţiile cu cei bogaţi şi cu cei săraci. El nu „caută la faţa omului“ (Iacov 2.1), nu admite egoismul, împietrirea inimii (Iacov 2.15, 16), lăcomia şi asuprirea (Iacov 5.1…). Şi, ca să nu uităm niciodată până unde poate să ne coboare nedreptatea, el ne aminteşte: „L-aţi condamnat, l-aţi ucis pe cel drept“ (Iacov 5.6).

Nu numai că Israel nu a urmărit „dreptatea şi numai dreptatea“ (v. 20), ci L-a respins şi L-a răstignit pe „cel drept“ (Iov 12.4). Faptul că erau necesari doi sau trei martori pentru ca o acuzaţie să fie întemeiată ne arată cât suntem de falimentari şi cât de departe suntem de Domnul Hristos, singurul „Martor credincios şi adevărat“ (Apoca­lipsa 3.14; Ioan 8.14).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRECEREA DE LA EȘEC LA IZBÂNDĂ (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Gura ne era plină de strigăte de bucurie şi limba, de cântări de veselie…” (Psalmul 126:2)

Pentru a trece de la eșec la izbândă, trebuie să faci următoarele lucruri:

1) Învață să râzi de tine însuți. Indiferent ce faci sau cât de des pierzi, nu-ți pierde niciodată simțul umorului. Atunci când îți iei greșelile prea în serios, totul devine o problemă de viață și de moarte. Psalmistul a scris: „Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam. Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie şi limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!” Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi şi de aceea suntem plini de bucurie. Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război ca pe nişte râuri în partea de miazăzi! Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.” (Psalmul 126:1-5).

Poate că nu vei putea să râzi de greșelile tale, dar poți învăța să zâmbești în ele! Să observăm expresia „când a adus Domnul înapoi…” Dumnezeu te poate aduce înapoi! Tim Masters spunea: „Eșecul este partea productivă a succesului; îți descoperă drumul pe care nu trebuie să-l parcurgi încă o dată, muntele pe care nu trebuie să-l urci din nou, valea pe care nu trebuie s-o traversezi iar…” Atunci când facem greșeli, s-ar putea ca acestea să nu semene, neapărat, cu „sărutul lui Isus”, expresie folosită de Maica Tereza pentru eșecurile care ne conduc spre Dumnezeu. Dar, dacă ne păstrăm atitudinea corectă, ele ne pot conduce să facem ceea ce ar trebui să facem.

2) Învață din greșeli. Celebrul proprietar de restaurante, Wolfgang Puck, spunea: „Am învățat mai mult din singurul restaurant care nu a funcționat decât din toate celelalte care au avut succes.” Dar nu așa se întâmplă de obicei? Cu alte cuvinte, tu nu pierzi, ci înveți! Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 oct. 2024

23 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Deoarece toate câte au fost scrise mai înainte, au fost scrise spre învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin încurajarea Scripturilor, să avem speranță.

Romani 15.4 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Cu câtă bunătate a avut Dumnezeu grijă de noi să nu obosim pe drum sau să ne pierdem curajul! Izvoarele celor mai bogate binecuvântări ne sunt deschise în scrierile Vechiului Testament. Desfășurarea căilor lui Dumnezeu cu cei ai Săi în vremuri demult apuse, gândurile despre cuvintele și faptele Sale față de ei în sfințenie și dreptate, dar și în îndurare și har, slujesc pentru încurajarea noastră, dar trezesc și răbdare și perseverență. Ah, și atât de mulți copii ai lui Dumnezeu sunt atât de puțin obișnuiți cu Vechiul Testament! Cu excepția câtorva pasaje, îl citesc foarte puțin; cu atât mai puțin caută să-l cerceteze, pentru a prinde „învățătura“ pentru zilele noastre pe care el o conține și pentru a o aplica la ei înșiși, pentru însuflețirea „speranței“! O, dacă ar ști cât pierd prin aceasta!

Când Pavel îi scrie lui Timotei că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate“, el se gândește în primul rând la scrierile sfinte ale Vechiului Testament, care, după cum spune el, „pot să te facă înțelept spre mântuire“ (2 Timotei 3.15-17). Fără aceste Scripturi, ce am ști noi, ca să amintesc doar un punct, despre căile minunate ale lui Dumnezeu cu omul falimentar fără lege și sub lege, a căror încununare este venirea Fiului Său cel Întâi-născut, despre a Cărui Persoană și lucrare vorbesc mereu profetic și în imagini? Într-adevăr, este necesar să citim Vechiul Testament, fiind întotdeauna atenți la contrastele de netăgăduit dintre har și lege. Israel stătea sub lege, noi suntem sub har; Israel era poporul pământesc al lui Dumnezeu, iar noi suntem cel ceresc. Dacă nu se ține cont de aceste deosebiri de bază, atunci cercetarea scripturilor Vechiului Testament va aduce mai degrabă rătăcire decât binecuvântare.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi … și i-a făcut o haină pestriță.

Geneza 37.3

Iosif – iubit de tatăl său

Iosif, fiul patriarhului Iacov, a trebuit să sufere nevinovat o lungă perioadă de timp într-o țară străină. Dar apoi a domnit glorios – așa cum vestise Dumnezeu – în chiar țara în care fusese captiv. Pentru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, calea de asemenea a dus de la suferință la glorie. În relatările despre viața lui Iosif putem vedea paralele remarcabile cu viața lui Isus. Să ne oprim puțin la două dintre aceste referiri profetice: iubit de tatăl și având dreptul de întâi-născut.

Despre Iosif, după o scurtă mențiune despre nașterea sa, aflăm că era iubit de tatăl său: „Israel îl iubea pe Iosif“. Despre Domnul Isus, după ce evangheliștii consemnează nașterea Sa, imediat, la începutul slujbei Sale, Îl auzim pe Dumnezeu spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit“. Așadar, Îl vedem pe Iosif că a fost iubit de tatăl său, o prefigurare a lui Isus, „Fiul dragostei“ lui Dumnezeu Tatăl (Matei 3.17; Coloseni 1.13).

În ce privește dreptul de întâi-născut, Ruben era, în ordinea nașterii, cel dintâi născut, dar el s-a descalificat prin comportamentul său imoral. Și astfel, „dreptul lui de întâi-născut a fost dat fiilor lui Iosif“ (1 Cronici 5.1,2). Iosif ne vorbește și prin aceasta despre Isus, „întâiul-născut peste toată creația“ (Coloseni 1.15). Întâiul-născut nu înseamnă aici o ordine temporală, ci faptul de a fi primul în rang și în demnitate.

Oamenii au păcătuit și au pierdut locul înaintea lui Dumnezeu. Dar când Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, când Creatorul a pășit pe terenul creației, El a luat în mod natural poziția „întâiului-născut“.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 18.1-25 · 1 Ioan 4.7-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 14:22-29, 15:1-6

„Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu“, de care ne vorbeşte Iacov (Iacov 1.27), are două aspecte: „a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în neca­zul lor, a se păstra neîntinat de lume“.

Ieri am abordat aspectul personal: a rămâne curat. Astăzi avem înainte celălalt aspect: slujirea dragostei pentru cei necăjiţi şi lipsiţi: orfanul, văduva (v. 29), precum şi levitul, străinul, săracul. „Daţi milostenie“, a spus Domnul Isus, „faceţi-vă pungi care nu se învechesc…“ (Luca 12.33). Fără îndoială că Dumnezeu nu duce lipsă de nimic; El îi poate „sătura cu pâine pe săracii Săi“ (Psalmul 132.15) fără ajutorul nostru. Dacă ne cere să împărţim ceea ce avem nu este pentru că El are nevoie, ci ca să ne înveţe să dăm. El ştie că inimile noastre sunt, prin firea lor, egoiste, preocupate de nevoile proprii şi deloc sensibile la nevoile altora. Iar Lui Îi face plăcere să vadă în ai Săi primele roade ale vieţii divine: iubirea în manifestările ei multiple. Da, inima Lui de Tată se bucură să vadă la copiii Lui o oarecare asemănare cu Fiul Său preaiubit, care din dragoste a făcut totul pentru ei (2 Corinteni 8.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRECEREA DE LA EȘEC LA IZBÂNDĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Prin credință… au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.” (Evrei 11:33-34)

Autorul cărții Evrei afirma: „Nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.” (Evrei 11:32-34) Unele dintre cele mai puternice mărturii din Sfânta Scriptură sunt despre oameni care s-au luptat cu defecte și slăbiciuni de caracter. Ei erau împotmoliți în probleme și circumstanțe covârșitoare – dar, prin harul lui Dumnezeu, au depășit obstacolele și situațiile care le erau potrivnice. Tema dominantă a Bibliei este învierea, revenirea la viață! Dar atunci se ridică întrebarea: dacă nu poți evita eșecul și nu trebuie să cedezi în fața lui sau să îl lași să îți contamineze gândirea, cum îl gestionezi? În primul rând, schimbându-ți atitudinea. Personajul de desene animate Homer Simpson a sintetizat atitudinea multora dintre noi, când a spus: „Copii, ați încercat tot ce ați putut și ați eșuat lamentabil. Lecția este să nu încercați niciodată!” Noi am putea spune că acest personaj este o persoană subperformantă! Într-un alt episod, el glumește: „Încercarea este primul pas spre eșec!” Concluzia este că Homer nu încearcă niciodată, așa că, la fel ca mulți oameni reali, el rămâne blocat. Oamenii care reușesc în viață au credință și tenacitate. Ei refuză să renunțe; ei au decis să nu se lase învinși de eșec. O altă traducere a versetului de referință sună așa: „A căror slăbiciune s-a transformat în putere și care au ajuns puternici în luptă.” Tu poți avea un început slab, dar, prin harul lui Dumnezeu, poți deveni puternic. Poți să te ridici din cenușa eșecului, să-ți atingi obiectivele și să trăiești viața pe care o dorește Dumnezeu. De unde știm asta? Din Cuvântul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 oct. 2024

22 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, când o țară va păcătui împotriva Mea, lucrând cu necredincioșie, și-Mi voi întinde mâna asupra ei și-i voi sfărâma toiagul pâinii și voi trimite asupra ei foametea și voi nimici din ea pe om și pe animal, chiar dacă ar fi în mijlocul ei acești trei bărbați, Noe, Daniel și Iov, ei și-ar scăpa numai propriile lor suflete prin dreptatea lor.

Ezechiel 14.12-14 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Profetul Ezechiel L-a slujit pe Domnul în timp ce era în Babilon împreună cu alți captivi. Daniel era și el în Babilon, în slujba împăratului. Împărăția lui Iuda încă exista, însă nedreptatea domnea în ea. După doar cinci ani de la data când Ezechiel a primit mesajul de mai sus, Nebucadnețar a asediat Ierusalimul pentru ultima oară, l-a cucerit, pe unii dintre iudei i-a omorât, iar pe alții i-a luat captivi și a distrus templul. În ciuda acestor împrejurări, Domnul încă prețuia mărturia individuală evlavioasă, menționându-i pe Noe, pe Daniel și pe Iov ca pe niște exemple ale unora care înfruntaseră vrăjmași spirituali și trăiseră ca învingători.

Noe a trăit într-o lume plină de violență și de stricăciune, însă Domnul l-a numit „drept înaintea Mea în generația aceasta“ (Geneza 7.1). Prin ascultarea sa, Noe a devenit moștenitor al dreptății care vine prin credință (Evrei 11.7); într-adevăr, credința noastră este cea care biruie lumea (1 Ioan 5.4,5).

Daniel poate fi privit ca unul care l-a biruit pe diavolul. În ciuda atacurilor, a acuzațiilor și chiar a activității demonice, hotărârea inimii lui Daniel a rămas aceeași față de Dumnezeu.

Iov este cel care a biruit carnea. Integritatea lui personală a fost afirmată de către Dumnezeu Însuși (Iov 2.3), iar relatarea cu privire la dreptatea lui practică (Iov 31) este un exemplu remarcabil de autodisciplinare.

Acești trei oameni n-au fost lipsiți de păcat, bineînțeles, însă Dumnezeu îi menționează aici într-un mod specific. Trebuie să mai remarcăm faptul că biruința implică uneori o viață singuratică. Dacă acești oameni ar fi trăit în Iuda, în timpul lui Ezechiel, n-ar fi avut tovarăși mai deloc. Ei sunt însă modele ajutătoare pentru noi, în eforturile noastre de a fi și noi biruitori în timpul pe care îl trăim.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată“.

Ioan 11.25,26

„Voi pleca de aici, ca să trăiesc!“

O femeie credincioasă primea îngrijiri paliative la domiciliu. Era grav bolnavă de mult timp, iar medicul o vizitase de multe ori la patul ei. Astăzi starea ei s-a schimbat atât de mult, încât iar a fost chemat doctorul. Când a venit, el s-a uitat o clipă la pacienta sa, apoi s-a întors spre prietena ei, care se afla și ea în cameră, și i-a spus încet: „Este pe moarte“. El credea că femeia muribundă nu auzea. Dar pacienta l-a înțeles, deși el a făcut un efort să vorbească încet. Femeia și-a întors privirea spre doctor și a spus cu ochi strălucitori: „Nu, domnule doctor, nu sunt pe moarte! Voi pleca de aici, ca să trăiesc! Aceasta nu înseamnă să mori – aceasta înseamnă să trăiești! Mă duc acasă la Isus, Domnul meu, și voi trăi cu El!“. Apoi i-a mulțumit încă o dată medicului pentru toate eforturile sale și a încheiat spunând: „Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule doctor! Da, El să vă binecuvânteze întreaga familie!“. – Aceste cuvinte erau mai mult decât putea suporta medicul. Profund emoționat, el a părăsit camera. După numai câteva ore, cuvintele pacientei s-au adeverit.

„Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“: Aceasta este siguranță, pentru că Domnul nostru Însuși a spus-o! Este o perspectivă luminoasă pentru cel care stă în fața morții! Și este mângâiere și încurajare pentru cei care trebuie să se despartă de cel care se întoarce acasă. „Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim; și, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului“ (Romani 14.8).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 17.19-41 · 1 Ioan 4.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 14:1-21

Aceşti „fii ai Domnului“ (v. 1) erau „un popor sfânt pentru Domnul … deosebit între toate popoarele“ (v. 2). Din aceasta trebuia să decurgă o comportare sfântă şi versetele care urmează ne arată cum să păstrăm această poziţie. Biblia este piatra de încercare care ne ajută să facem distincţie între ceea ce este curat şi ceea ce nu este. Animalele curate erau acelea care satisfăceau ambele condiţii enunţate. Cele care, asemenea cămilei, rumegă, dar nu au copita despicată (multă cunoştinţă, dar o umblare nepotrivită), trebuia să fie respinse şi tot aşa cele care, asemeni porcului, lăsau urme ireproşabile cu picioarele, dar nu se hrăneau corespunzător.

Fariseii ilustrau foarte bine această categorie. În exterior despărţiţi de rău, nu erau conduşi în interior de Cuvântul lui Dumnezeu.

Ieremia este un exemplu de om care a reunit cele două caractere: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat …“, declară el. Aceasta este „rumegarea“. Iar în versetul următor: „N-am stat în adunarea celor batjocoritori …“ (Ieremia 15.16, 17). Aceasta este umblarea în despărţire.

Reptilele zburătoare erau necurate (v. 19). Dumnezeu nu aprobă amestecul celor cereşti (cu aripi) cu cele pământeşti (reptilele).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CINE SUNT PRIETENII TĂI ADEVĂRAȚI? | Fundația S.E.E.R. România

„Este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbele 18:24)

Cicero spunea: „Prietenia îmbunătățește fericirea și atenuează suferința, prin dublarea bucuriei și împărtășirea durerii.” Dar adevărul este că e imposibil să ai mulți prieteni apropiați, deoarece prietenia adevărată necesită timp, atenție și angajament. Înțeleptul Solomon a scris: „Cine îşi face mulţi prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbele 18:24)

Printre semnele distinctive ale unei prietenii adevărate se numără următoarele:

1) Încrederea. Ralph Waldo Emerson a spus: „Gloria prieteniei nu stă în mâna întinsă, nici în zâmbetul amabil, nici în bucuria de a fi în compania cuiva; este inspirația spirituală care vine atunci când descoperi că cineva crede în tine și este dispus să aibă încredere în tine.”

2) Dăruirea și primirea. Uneori, o persoană este cea care dăruiește prima, iar alteori cealaltă. Dar adevăratele prietenii sunt întotdeauna cu dublu sens!

3) Împărtășirea propriei vieți. Helen Keller (autoare americană, susținătoare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, activist politic și conferențiar universitar) spunea: „Prietenii mei au scris povestea vieții mele. Prin mii de feluri, ei au transformat limitările mele în privilegii frumoase și mi-au permis să pășesc senină și fericită în umbra creată de propriile mele lipsuri.”

4) Plăcerea reciprocă. Într-o prietenie adevărată, oamenii petrec timp împreună doar de plăcere. Ceea ce fac nu are neapărat importanță. Din păcate, faptul că viețile noastre sunt atât de ocupate ne face să uităm ce bucurie poate fi un lucru ca acesta.

5) Respectul reciproc. Cum se construiește respectul? Nepermițând ca obstacolele sau circumstanțele să devină mai importante decât relația. Atunci când presiunea este mare, continuă să te porți cu celălalt cu răbdare și bunătate. Iar atunci când relația are probleme, amândoi vă străduiți s-o păstrați.

Așadar, dacă ai un astfel de prieten/ă, prețuiește-l/o și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el/ea!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 oct. 2024

21 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

După ce v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, spre dragoste frățească neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din inimă curată, fiind născuți din nou nu dintr-o sămânță care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu.

1 Petru 1.22,23 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Atunci când nu eram născuți din nou, ne găseam departe de Dumnezeu, ducând aceeași viață deșartă ca și generațiile decăzute care ne-au precedat. Am fost răscumpărați din această stare, iar valoarea pe care o avem noi pentru Dumnezeu, ca și oroarea pe care El o are pentru această stare decăzută au fost puse în evidență prin prețul imens al răscumpărării noastre. Nu am fost răscumpărați cu lucruri pieritoare, ca argintul sau aurul, ci „cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată“. Mielul a fost cunoscut de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru credincioși, pentru ca prin El să putem fi aduși la Dumnezeu și să umblăm înaintea Lui în credință și în speranță, știind că Dumnezeu L-a înviat pe Hristos dintre morți și I-a dat glorie. Credința noastră este în Dumnezeul care poate învia morții; speranța noastră este într-un Dumnezeu care poate da glorie. Ca răscumpărați, trebuie să fim caracterizați de credința și de speranța în Dumnezeu.

În relația cu Tatăl, suntem copii; în relația cu lucrarea lui Hristos, suntem răscumpărați; în relația noastră unii cu alții, suntem frați. Ca frați, suntem îndemnați să ne iubim „cu căldură unii pe alții, din inimă curată“. Inima este „curată“ când sufletul, prin ascultarea de adevăr, este curățit de orice rău și de toate motivele egoiste care ar împiedica revărsarea dragostei.

Relația noastră de frați nu își are temeiul în nașterea noastră naturală, ca în cazul israeliților, ci într-o naștere spirituală, pentru că am fost născuți din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu. Prin această naștere din nou am primit o natură nouă, a cărei esență este chiar dragostea, astfel încât, în ciuda numeroaselor diferențe, de condiție socială sau de caracter, suntem capabili să ne iubim unii pe alții.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Noi înșine L-am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

Ioan 4.42

Hristos, Mântuitorul lumii

Stanislav Petrov (1939-2017) a fost locotenent-colonel în Forțele Sovietice de Apărare Aeriană. La data de 26 septembrie 1983, el și-a început activitatea la centrul de monitorizare nucleară. La scurt timp după miezul nopții, computerele au raportat că se apropie o rachetă nucleară lansată din Statele Unite ale Americii! Totuși, pe imaginile din satelit nu se vedea nimic.

Colonelul Petrov a trebuit să decidă cum să reacționeze în fața unor informații contradictorii. A clasificat semnalul ca fiind fals și a așteptat. Chiar și atunci când computerele au semnalat alte rachete, nu s-a lăsat dezorientat. După numai șaptesprezece minute s-a adeverit că avusese dreptate și că avertizarea fusese una falsă, cauzată de o defecțiune.

În acea noapte, Petrov a devenit un mare salvator, prevenind prin hotărârea pe care a luat-o declanșarea unui război. De aceea, filmul său biografic poartă titlul de Omul care a salvat lumea.

Marele nostru Salvator, Mântuitorul lumii, este Isus Hristos. El a murit la cruce pentru cei vinovați și a înviat din morți, pentru ca oricine crede în El să fie salvat de la judecata lui Dumnezeu.

Poate nu vă este greu să afirmați că Hristos este Mântuitorul. Dar ce important ar fi să înțelegeți semnificația acestui nume, „Hristos, Mântuitorul lumii“, și să puteți mărturisi curajos: El este Mântuitorul meu! „Duhul mi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu, … pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine“ (Luca 1.47,49).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 17.1-18 · 1 Ioan 3.16-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 13:1-18

Un profet mincinos este periculos mai ales atunci când se ridică din mijlocul poporului lui Dumnezeu. Toţi apostolii dau un semnal de alarmă cu privire la aceşti învăţători falşi care, „prin cuvinte dulci şi vorbiri frumoase, amăgesc inimile celor fără răutate“ (Romani 16.18; 2 Petru 2.18; 1 Ioan 2.19; Iuda 4). „Să nu asculţi“, îndeamnă v. 3 − ci, dim­po­trivă, „voi să umblaţi după DOMNUL, să ascultaţi de glasul Lui“ (v. 4). Siguranţa pentru oile Bunului Păstor constă într-o bună cunoaştere a glasului Său (Ioan 10.4, 5). Atunci nu le este deloc greu să deosebească − pentru a fugi − glasul unui străin.

Un al doilea pericol, tot atât de greu sesizabil, îl constituie influenţele rele, cu atât mai de temut când vin de la cineva apropiat. „Nu vă amăgiţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune!“ (1 Corinteni 15.33). Să avem curajul să rupem o relaţie care tinde să ne îndepărteze de Domnul (Luca 14.26).

În sfârşit, răul se poate manifesta şi colectiv, încât să contamineze un oraş întreg. Creştinul credincios este chemat să se retragă din mijlocul tuturor religiilor în care, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, va descoperi nedreptate (2 Timotei 2.19).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCETA SĂ ÎNVEȚI ȘI SĂ TE DEZVOLȚI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.” (Proverbele 8:11)

Pentru a continua să înveți și să te dezvolți, trebuie să recunoști că:

1) Oamenii de succes privesc învățarea în mod diferit față de cei care nu au succes. Iosua a învățat de la Moise. Timotei a învățat de la Pavel. Tu, de la cine ai ales să înveți? Autorul american Sydney J. Harris a scris: „Un învingător știe cât de mult mai are de învățat, chiar și atunci când este considerat expert. Un ratat vrea să fie considerat expert de către ceilalți înainte de a fi învățat suficient pentru a ști cât de puțin știe!” Este o chestiune ce ține de atitudine. Ceea ce este cu adevărat remarcabil este faptul de a-ți da seama cât de mult trebuie să înveți pentru a afla cât de puțin știi!

2) Nimic nu este interesant dacă nu ești interesat. În cartea sa Quality Is Free (Calitatea este gratuită), Philip B. Crosby a scris: „Există o teorie a comportamentului uman care spune că oamenii își întârzie în mod subconștient propria creștere intelectuală. Ajung să se bazeze pe clișee și obiceiuri. Odată ce ajung la vârsta confortului personal în raport cu lumea, încetează să mai învețe, iar mintea lor merge în gol pentru tot restul zilelor. Ei pot progresa din punct de vedere organizatoric, pot fi ambițioși și dornici și pot chiar să lucreze zi și noapte. Dar nu mai învață nimic!”

Biblia spune: „Isus creştea în înţelepciune și în statură…” (Luca 2:52) El nu a crescut doar fizic, ci și spiritual, mental și emoțional. Este o tragedie atunci când te lași târât într-o rutină și nu mai ieși niciodată din ea; atunci pierzi tot ce are Dumnezeu mai bun de oferit.

În schimb, oamenii care pot fi învățați sunt complet implicați în viață. Sunt entuziasmați de lucruri. Sunt interesați să descopere, să discute, să aplice și să se dezvolte. Așadar, nu înceta niciodată să înveți și să crești!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 oct. 2024

20 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Să ia toată grăsimea vițelului adus ca jertfă pentru păcat; grăsimea care acoperă măruntaiele, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei, de pe coapse și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi … cum se iau de la vițelul adus ca jertfă de pace; și preotul să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot. … Toată grăsimea lui s-o ia și s-o ardă pe altar.

Levitic 4.8,10,19 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Acestea ne vorbesc despre o realitate minunată. Când ne ocupăm cu păcatele noastre și le recunoaștem înaintea lui Dumnezeu și privim la cruce, unde Domnul Isus a trebuit să sufere pentru ele, Dumnezeu ne îndreaptă privirea spre slava lăuntrică a acestei Jertfe. Grăsimea, în Scriptură, este o imagine a energiei, a voinței. Dumnezeu ne face să vedem că întreaga energie a Domnului Isus era îndreptată spre satisfacerea lui Dumnezeu, că El a mers cu putere dumnezeiască pe drumul Său înspre cruce, pentru ca acolo să poarte păcatele noastre și să îndure judecata lui Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut cu o înțelepciune desăvârșită. Rinichii, potrivit cu Iov 38.36, sunt locuința înțelepciunii și, aici, ei sunt aduși împreună cu toată grăsimea pe altarul arderii-de-tot. În Levitic 3.11,16 vedem că Dumnezeu numește aceasta mâncarea Sa, pâinea Sa.

Deci lucrarea Domnului Isus nu numai că este suficientă pentru păcatele pe care noi le-am făcut, ci, în același timp, ea L-a slăvit pe Dumnezeu și este baza pe care noi putem avea iarăși părtășie cu Dumnezeu, ca astfel să putem mânca iarăși din jertfa de pace și să ne putem apropia de cortul întâlnirii, iar adunarea să aibă iarăși voie să aducă jertfe care sunt arse pe altarul arderii-de-tot. Cuvântul ebraic care este folosit aici pentru arderea grăsimii înseamnă de fapt „a tămâia“. Vedem, în aceasta, cât de prețioasă este grăsimea pentru Dumnezeu – energia prin care Domnul Isus a săvârșit lucrarea de pe cruce pentru păcatele noastre, lucrare prin care Dumnezeu a fost satisfăcut pe deplin. Dumnezeu a trebuit să-L lovească pe Domnul Isus atunci când El a purtat păcatele noastre în trupul Său și a fost făcut păcat pentru noi. Aici Dumnezeu ne arată că și atunci Domnul era desăvârșit de curat și de plăcut pentru El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.

Matei 27.45

Cele trei ore de întuneric de pe cruce

Relatările despre ultimele ore ale Domnului Isus înainte de moartea Sa pe cruce ating profund inima și simțămintele fiecărui credincios. În comparație cu cele petrecute în cei aproximativ trei ani de dinainte, ultimele ore din viața Domnului nostru pe pământ sunt descrise cu mai multe detalii – cu excepția ultimelor trei ore de pe cruce, când Dumnezeu a adus întunericul peste întreaga țară.

Niciun evanghelist nu descrie în mai mult de două versete aceste ultime trei ore, în care toate acțiunile și toată vorbirea omului încetează. Printr-o eclipsă totală, Dumnezeu L-a protejat pe Fiul Său de orice privire omenească. Acolo s-a întâmplat ceva ce noi, oamenii, nu putem pătrunde. Domnul Isus, care nu a cunoscut niciun păcat, care nu a făcut niciun păcat și în care nu a existat păcat, a fost făcut păcat și judecat de Dumnezeu în acele ore. Pentru acest eveniment, care este punctul central în planul de mântuire al lui Dumnezeu, nu există o descriere pe care omul să o poată examina și diseca. În fața acestui tablou stăm tăcuți și ne închinăm Lui.

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21).

„A fost voia Domnului să-L zdrobească; L-a supus suferinței“ (Isaia 53.10).

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Strig ziua, Dumnezeul Meu, și nu-Mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă“ (Psalmul 22.1,2).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 16.1-20 · 1 Ioan 3.7-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 12:20-32

Prin gura lui Moise, Domnul vine să le aducă aminte că, cel dintâi, El are dreptul de a fi slujit de către poporul Său. Însă El nu le rămâne niciodată dator. De îndată ce a primit de la ei ceea ce I se cuvine, Se revelează ca un Dumnezeu plin de bunătate, care Se îngrijeşte de hrana lor şi care pătrunde cu tandreţe în circumstanţele vieţii lor de zi cu zi. Aceasta nu le dă credincioşilor dreptul să se poarte după bunul lor plac!

Deci, „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, să faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 10.31). Noul Testament îi confirmă copilului lui Dumnezeu că trebuie să se abţină de la a mânca sânge şi „să se ferească de întinările idolilor“ (Fapte 15.20). Această ultimă interdicţie arată grija lui Dumnezeu pentru ai Săi. Să fim siguri că, dacă Domnul ne interzice un lucru, nu o face în mod arbitrar, numai pentru a ne crea greutăţi, ci pentru ca să nu fim „prinşi în cursă“ (v. 30). Tot acest verset ne învaţă că adesea primul pas pe calea idolatriei este curiozitatea. „Cum au slujit naţiunile acestea dumnezeilor lor?“

Interesul faţă de rău este un semn că nu am fost profund mişcaţi în conştiinţă şi ne conduce neînarmaţi pe teritoriul lui Satan.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCETA SĂ ÎNVEȚI ȘI SĂ TE DEZVOLȚI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul.” (Eclesiastul 2:13)

Cea mai importantă abilitate pe care o poți dobândi este să continui să înveți. Persoanele dotate se pot purta uneori ca și cum le știu pe toate, ceea ce face ca dezvoltarea lor continuă să fie dificilă. Capacitatea de învățare nu ține atât de mult de competență și de capacitatea mentală, cât de atitudine; este o foame înnăscută de a crește, este o dorință de a învăța, de a te dezvolta și de a învăța din nou.

Celebrul antrenor de fotbal John Wooden a spus: „Ce contează cu adevărat este ce înveți după ce le știi pe toate!” Numai dacă îți păstrezi abilitatea de a învăța vei continua să crești și vei continua să ai un impact asupra lumii din jurul tău.

Învățarea pe tot parcursul vieții este o căutare continuă de fiecare zi! Savantul roman Cato cel Bătrân a început să studieze greaca la optzeci de ani. Când a fost întrebat de ce se apucă de o sarcină atât de dificilă la vârsta sa, el a răspuns: „Este cea mai fragedă vârstă care mi-a mai rămas!”

Spre deosebire de Cato, mulți dintre noi privesc învățarea ca pe un eveniment, în loc s-o considere ca pe un proces care durează toată viața. Se estimează că doar o treime dintre adulți citesc o carte întreagă după ce părăsesc școala. De ce? Pentru că ei privesc educația ca pe o perioadă a vieții, nu ca pe un mod de viață. Știința confirmă faptul că, în timp ce corpul fizic se poate atrofia, mintea își păstrează o mare parte din capacitatea sa de creștere continuă.

Fiecare etapă a vieții vine cu lecții care trebuie învățate. Poți alege să fii o persoană care învață și care continuă să învețe, sau poți să-ți închizi mintea și să nu mai crești. Încearcă acest experiment simplu timp de o săptămână: cere-le sfaturi celorlalți, refuză în mod deliberat să dai sfaturile pe care le-ai da în mod normal… și la sfârșitul fiecărei zile, scrie ce ai învățat când ai fost atent. Vei fi uimit!

Așadar, nu înceta niciodată să înveți și să te dezvolți!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 oct. 2024

19 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem acum și să-i vizităm pe frații din fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului și să vedem cum se află“.

Fapte 15.36 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Dumnezeu i-a unit pe Pavel și pe Barnaba cu o legătură specială și i-a folosit cu putere în lucrarea Lui. La început, Barnaba fusese folosit de Dumnezeu pentru a-i convinge pe sfinții temători și suspicioși din Ierusalim că Saul din Tars (Pavel) era cu adevărat convertit (Fapte 9.26,27). Barnaba a sesizat lucrarea adevărată făcută în inima lui Saul, atunci când alții erau încă sceptici cu privire la aceasta. Intervenția lui în favoarea lui Pavel a fost în acord cu numele său – Barnaba înseamnă „fiul mângâierii [încurajării]“ (Fapte 4.36). Aceasta arată că darul său de a încuraja făcea o impresie puternică asupra fraților săi. El avea darul de a vedea potențialul unora – pe care alții nu-l puteau vedea – și de a-i încuraja pe drumul credinței.

Barnaba era cu adevărat în elementul său atunci când îi ajuta pe noii convertiți (Fapte 11.23,24). Aceasta era linia lucrării lui. Comentariul pe care Scriptura îl face cu privire la caracterul său este foarte sugestiv: „El era un om bun, plin de Duhul Sfânt și de credință“.

Pavel a fost din belșug înzestrat cu daruri de către Dumnezeu; el era un om cu o râvnă extraordinară și cu o energie inepuizabilă în slujirea pentru Domnul Isus. Caracterul plin de har al lui Barnaba se armoniza bine cu râvna hotărâtă și clarvăzătoare a lui Pavel. Darurile lor unice se puneau în valoare reciproc.

Prima lor călătorie misionară a adus multă roadă, după care au dorit din nou să meargă în acele părți, pentru a-i întări pe noii convertiți. O problemă s-a ivit însă, un dezacord, un conflict. Dumnezeu ni l-a lăsat pe paginile Scripturii ca să învățăm câteva lecții prețioase. Câtă nevoie avem de harul lui Dumnezeu în lucrarea pe care o facem împreună pentru Hristos!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină; și celor ce zăceau în ținutul și în umbra morții le-a răsărit lumina.

Matei 4.16

Pivnița întunecată

Când eram copil, locuiam într-o casă țărănească. Această casă veche este încă în picioare și astăzi și are mai bine de 100 de ani. În pivniță păstram cartofi, cărbuni, fructe și legume conservate. Mama mă trimitea deseori acolo, la prânz, să aduc câte un castron cu cartofi sau vreun borcan cu compot pentru desert. Întotdeauna mă simțeam foarte inconfortabil când coboram în încăperea aceea veche și întunecată. Pentru a-mi face curaj și pentru a-i speria pe eventualii intruși, obișnuiam să cânt tare și să fac zgomot cât puteam de mult. În pivniță ducea o scară veche de lemn, cu treptele scârțâind sub picioarele mele. Mai întâi trebuia să trec prin spălătorie, pentru a ajunge la ușa pivniței, care era închisă cu un lacăt mare. După ce deblocam lacătul, trebuia să traversez și fostul grajd, până la pivniță. Cartofii erau într-o parte a pivniței foarte slab luminată și aici îmi era cel mai teamă. Îi adunam repede prin întuneric și mă întorceam imediat la lumina zilei.

Întunericul îi face pe cei mai mulți dintre noi să se simtă incomod, pentru că nu putem vedea încotro mergem și nici cu cine ne întâlnim. Odinioară, când nu am cunoscut Lumina lumii, care este Isus Hristos, eram întuneric, după cum citim în Efeseni 5.8. Dar, după ce L-am cunoscut pe Domnul Isus, El ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2.9) și acum suntem lumină în El (Efeseni 5.8). Fiind în această poziție, putem fi o lumină pentru cei din jurul nostru, care încă mai stau în întuneric și se tem. „Să faci în așa fel, încât predica cea mai importantă a vieții tale să fie exemplificată de conduita ta“ (C. H. Spurgeon).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.23-38 · 1 Ioan 3.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 12:1-19

Până la cap. 4, poporul a fost invitat să scoată învăţătură din trecut. De la cap. 4 până la cap. 11, Moise le-a pus pe inimă marea datorie a ascultării de DOMNUL. Aici vom ajunge la cea de-a treia parte a cărţii, în care Israel va primi instrucţiuni pentru vremea când va locui în ţară. Şi cea mai importantă dintre acestea este cu privire la stabilirea unui loc pentru a aduce închinare Dumnezeului său. Israeliţii trebuiau întâi să cureţe ţara de urâciunile canaaniţilor, apoi să caute − dar nu să aleagă − locul (v.5) unde va fi celebrată închinarea. Nu este de competenţa creştinului să hotărască unde sau cum Îi va aduce laudă lui Dumnezeu. Datoria lui este să se informeze cu grijă, după Scriptură, cu privire la locul unde Domnul a promis că va fi prezent. Când este nesigur, să urmeze exemplul celor doi ucenici pe care Domnul i-a trimis să pregătească Paştele şi care L-au în­trebat: „Unde vrei să pregătim?“ (Luca 22.9).

Numai în acest loc ales de Domnul (v.14) îşi va putea aduce israelitul feluritele sale jertfe, va putea mânca din ele, în sfârşit, se va putea bucura cu toată casa lui (v. 7, 12). Ce imagine a ceea ce avem să facem şi să primim în prezenţa Domnului Isus când suntem strânşi în jurul Lui! (Matei 18.20).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CHIBZUIT! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea…” (Proverbele 5:1)

Înțeleptul Solomon i-a spus fiului său: „Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea… ca să fii cu chibzuință… căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri… Depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta şi unui om fără milă anii tăi, ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta şi tu să te trudeşti pentru casa altuia, ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea și trupul ți se vor istovi și să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea… Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!” (Proverbele 5:1, 3-4, 8-10, 12, 14).

Întotdeauna e mai ușor să dai sfaturi bune, decât să le urmezi. Viața lui Solomon o dovedește. El ne-a spus în repetate rânduri și cu mare convingere că numai nebunii cad în păcatul adulterului. Cu toate acestea, el nu a ținut cont de propriul său sfat și nici de avertismentul explicit al lui Dumnezeu să nu-și ia prea multe „neveste, ca să nu i se abată inima” (Deuteronomul 17:17). Solomon a avut „șapte sute de crăiese împărătești și trei sute de țiitoare”.  Și care a fost rezultatul? „Nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său.” (1 Împărați 11:4)

Aici se ridică o întrebare interesantă: oare motivul pentru care Solomon a avut atât de multe de spus, despre acest subiect, a fost că acesta reprezenta un domeniu de luptă și vulnerabilitate din propria sa viață? Uneori, liderii fac acest lucru: ei au ceva de spus împotriva zonelor de slăbiciune pe care le văd în propria viață. Dar de un lucru putem fi siguri: dacă Solomon ar fi urmat sfaturile pe care i le-a dat fiului său, povestea vieții sale ar fi fost diferită.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: urmează sfaturile bune pe care le dai altora, și fii chibzuit!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 oct. 2024

18 Octombrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor fără putere și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui său spre bine, pentru zidire. Pentru că și Hristos nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci după cum este scris: „Insultele celor care Te insultă pe Tine au căzut asupra Mea“.

Romani 15.1-3 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Aici apostolul prezintă învățătura despre purtarea celui tare față de cel slab. Identificându-se cu cel tare, el spune: „Iar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor fără putere și să nu ne plăcem nouă înșine“ (versetul 1). A spus deja care este poziția sa în această problemă, dar în loc să impună convingerile sale și altuia, ceea ce nu duce niciodată la un sfârșit bun, el tratează slăbiciunile fratelui său cu îngăduință plină de dragoste și, potrivit cuvintelor apostolului către corinteni, „necăutând folosul său, ci pe al altuia“ (1 Corinteni 10.24).

Dragostea ne va păzi de a „ne plăcea nouă înșine“. Fiind determinați de ea să „plăcem aproapelui spre bine, spre zidire“, nu doar că nu vom pune nicio povară pe fratele nostru, ci, cu atât mai mult, vom fi gata să-i purtăm povara și astfel să împlinim legea lui Hristos (Galateni 6.2). El, Slujitorul desăvârșit, S-a făcut aici jos una în toate cu Dumnezeul Său, a lăsat să vină asupra Lui tot ceea ce aducea cu sine împlinirea voii Tatălui Său, fără a căuta vreodată recunoaștere pentru Sine sau propria slavă. Ca imagine a Dumnezeului cel nevăzut (Coloseni 1.15), El a îndurat de bunăvoie insultele celor care Îl insultau pe Dumnezeu.

Citatul din Psalmul 69 îi dă apostolului posibilitatea să amintească de adevărul atât de important că toate cele scrise mai înainte au fost lăsate pentru învățătura noastră. Da, ceea ce spune Vechiul Testament despre Hristos se poate aplica astăzi la noi, creștinii. Ce loc minunat ne-a dăruit harul! Ca și copii iubiți, una cu Hristos, părtași ai vieții Sale, suntem și noi chemați pe de o parte să umblăm în dragoste, după cum a umblat El, și, pe de altă parte, la fel ca El, să lăsăm să vină asupra noastră insultele oamenilor care ne dușmănesc. Pentru că noi am fost așezați în poziția Lui, partea Sa a devenit și partea noastră. Cu bucurie putem să stăruim acum în ceea ce El a împlinit în mod desăvârșit și astfel, în măsura noastră limitată, să-L prezentăm pe Dumnezeul care, după cum spune o cântare, a fost văzut odinioară în El „fără văl“.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vei ști despre cortul tău că este în siguranță, îți vei cerceta locuința și nu te vei teme de vreo lipsă.

Iov 5.24

„Dormitorul lui Vincent din Arles“

O familie intactă și un cămin frumos! Ce ar putea însemna aceasta? Poate o locuință din care nu lipsește nimic din cele necesare traiului, în care părinții și copiii se înțeleg între ei, în care nu sunt greutăți, nici probleme și certuri.

Probabil că astfel și-a imaginat și olandezul Vincent van Gogh (1853-1890) un cămin ideal, atunci când a pictat ceea ce el însuși a considerat a fi unul dintre cele mai bune tablouri ale sale, „Dormitorul lui Vincent din Arles“ (1888). Pe acea pânză este imortalizată o cameră, cu un pat, o noptieră și un scaun, toate pictate în culori calde și radiante. Podeaua, pereții și mobilierul modest, toate din lemn, emană liniște și simplitate. Pictorul Van Gogh sperase și el la o viață de familie armonioasă, dar visul său nu s-a împlinit niciodată.

Poate că și noi avem un vis care de asemenea nu s-a împlinit niciodată. Nu locuim în zona centrală sau în cartierul râvnit, nu avem o casă luxoasă, nici măcar un apartament aranjat. Nu avem banii necesari pentru trai și nu știm ce înseamnă dragoste și armonie în familie. Poate suntem bolnavi sau ne temem să nu ne îmbolnăvim. Ne îngrijorează faptul că îmbătrânim. Și, cum niciodată nu este totul perfect, aproape întotdeauna suntem nemulțumiți. – Domnul Isus ne vorbește despre locuințe care sunt în casa Tatălui Său. Ele nu sunt un vis, ci o realitate. El ne-a promis că Se va duce să le pregătească, apoi că va veni din nou și ne va lua la Sine, ca, acolo unde este El, să fim și noi (Ioan 14.3). O astfel de locuință la El și cu El va fi, cu siguranță, inimaginabil de frumoasă!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.1-22 · 1 Ioan 2.20-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 11:16-32

„Să vă puneţi deci aceste cuvinte ale Mele în inimă şi în suflet“ (v. 18). „Dacă … cuvintele Mele rămân în voi…“ este cuvântul de ordine pe care ni l-a lăsat Domnul Isus la plecare. Dacă lucrul acesta este împlinit, atunci vom şti cum să ne rugăm (Ioan 15.7),  cum să-I vorbim (Psalmul 45.1; Matei 12.34), cum să ne ferim de rău (Psalmul 119.11). În fiecare moment al zilei vom fi preocupaţi de aceste cuvinte şi cu Cel care le-a rostit. Conversaţiile noastre, faptele noastre, umblarea noastră le vor purta amprenta. Se va putea citi până şi pe faţa noastră fericirea pe care ele ne-o asigură. În căminul nostru, la locul nostru de muncă, în alergăturile noastre, „în toate“ vom împodobi „învăţătura care este a Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.10 şi nota c).

Apoi vine concluzia tuturor acestor îndemnuri la ascultare: „Iată, vă pun înainte astăzi binecuvântarea şi blestemul“ (v. 26).

     În faţa fiecăruia dintre noi se deschid aceste două căi. Una este poteca îngustă a ascultării de Domnul; cealaltă, drumul larg al propriei noastre voinţe. Însă la această răscruce, Dumnezeu a aşezat stâlpi indicatori. Calea ascultării duce la bine­cuvântare; cealaltă, a voinţei proprii, la bles­tem. Pe care o vom alege şi urma?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREȚUIEȘTE-ȚI COPIII! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” (Psalmul 127:3)

Un psiholog creștin scria: „Cu ceva timp în urmă, un bărbat mi-a descris una dintre cele mai dureroase experiențe din viața lui. Când avea șaptesprezece ani, era una dintre vedetele echipei de fotbal din liceul său. Dar tatăl lui, un afacerist de succes din oraș, era întotdeauna prea ocupat pentru a veni să-l vadă jucând. În scurt timp a venit și ultimul meci al sezonului, din campionatul național al liceelor. Băiatul era disperat să-și vadă tatăl acolo. În seara marelui meci, el se afla pe teren, încălzindu-se, când s-a uitat în tribună exact la timp pentru a-și vedea tatăl sosind împreună cu alți doi bărbați, fiecare purtând costum de afaceri. Au stat de vorbă un moment sau două, apoi au plecat. Bărbatul care mi-a povestit această întâmplare are acum cincizeci și opt de ani, și totuși îi curgeau lacrimi pe obraji în timp ce retrăia acel moment de demult! Au trecut peste patruzeci de ani de la acel eveniment, și totuși respingerea și durerea erau la fel de vii ca oricând. Am fost impresionat de influența puternică pe care o are un tată în viața copiilor săi. Când nu este implicat, când nu își arată dragostea sau grija pentru ei, se creează un vid care reverberează timp de zeci de ani. Tatăl acelui bărbat a murit nu cu mult timp în urmă. În timp ce stătea lângă trupul tatălui său la morgă, el a spus: „Tată, nu te-am cunoscut niciodată cu adevărat. Am fi putut împărtăși atât de multă iubire… dar tu n-ai avut niciodată timp pentru mine!” Trist, nu-i așa? Deci, dacă ești părinte sau bunic, nu uita: copiii sunt o „moștenire” de la Dumnezeu! Prețuiește-i și bucură-te de ei, în fiecare zi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries