Mana Zilnica

3 Aprilie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Când a văzut Atalia, mama lui Ahazia, că fiul ei a murit, s-a ridicat și a nimicit toată sămânța împărătească. Dar Ioșeba, fiica împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l-a furat din mijlocul fiilor împăratului care au fost omorâți.

2 Împărați 11.1,2

Vedem în această întâmplare două femei, ca personaje principale. Una este Atalia, fiica lui Ahab și a Izabelei, a celor mai nelegiuiți conducători ai împărăției lui Israel. Ca soție a lui Ioram, împărat al lui Iuda, ea a adus în această împărăție toată nelegiuirea părinților ei. Fiul ei, Ahazia, n-a fost cu nimic mai bun. La moartea acestuia, Atalia i-a ucis pe toți nepoții ei care ar fi avut dreptul la domnie și a luat tronul în stăpânire.

Unul dintre moștenitorii la tron a fost însă salvat. Ioșeba, o femeie care se distinge prin curajul și prin virtuțile ei la fel cum Atalia se distinge prin nelegiuirea ei, l-a ascuns pe micuțul Ioas de împărăteasa ucigașă. Să privim puțin la caracterul ei.

Ioșeba și Ahazia erau amândoi copii ai lui Ioram și erau probabil apropiați ca vârstă. Totuși Ioșeba a refuzat în mod clar căile rele ale tatălui și fratelui ei. De asemenea, soțul ei era Iehoiada, un preot evlavios, lucru care arată care erau prioritățile ei. De fapt, când Ioșeba avea în jur de douăzeci de ani, Iehoiada avea în jur de nouăzeci de ani (2 Cronici 24.1,15). Căsătoria ei deci nu a fost făcută pe principii pur omenești, ci a fost unirea a doi oameni care împărtășeau același interes adânc pentru mărturia lui Dumnezeu, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei.

Prin curajul și inițiativa acestei femei, Dumnezeu a păstrat linia împărătească a lui David, iar copilul pe care ea l-a salvat a fost legătura prin care promisiunile lui Dumnezeu cu privire la Mesia au supraviețuit. Când cei credincioși imită curajul, virtuțile și inițiativa pe care Ioșeba le-a avut, Dumnezeu realizează lucruri mărețe pentru poporul Său.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre.

Evrei 12.2

Isus Hristos este Modelul desăvârșit

Predicatorul Spurgeon i-a întrebat odată pe ascultătorii săi: „Ați observat că scrisul elevilor care abia învață să scrie este urât pe ultimele rânduri ale paginii? Pe primul rând, învățătorul scrie cu multă atenție cu mâna lui cuvintele. Elevii se uită la acest scris original când încep să scrie pe rândul al doilea. Pentru cel de-al treilea, de cele mai multe ori ei se uită la rândul al doilea, deci la rândul scris de ei, și la al patrulea se uită la al treilea și așa mai departe. În acest fel, scrisul devine tot mai urât până la finalul paginii”.

Tot așa s-a întâmplat în creștinism: apostolii L-au urmat pe Domnul Isus Hristos și L-au imitat. Primii „părinți ai Bisericii” i-au urmat pe apostoli, iar următorii părinți s-au orientat după acești strămoși. Astfel, copierea sau transmiterea a devenit în decursul timpului tot mai rea.

Versetul de astăzi ne spune că cea mai bună „imitare” este întotdeauna după original. De aceea suntem îndemnați să privim direct la Isus, „Căpetenia și Desăvârșitorul credinței”. Destinatarii Epistolei către Evrei aveau unde privi: înapoi, la acel „nor mare de martori”, la acel număr impresionant de oameni ai credinței. Au fost încurajați să învețe mult de la ei pentru viața de credință (Evrei 11) și totuși să nu se oprească la exemplele omenești, capabile să greșească, ci să privească la Hristos. Numai El este „originalul”, arhetipul. Umblarea Sa pe acest pământ a fost desăvârșită – spre onoarea și spre bucuria lui Dumnezeu, dar și spre binele oamenilor.

Citirea Bibliei: Ieremia 15.1-21 · Luca 22.66-71

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DOMNUL! – Fundația S.E.E.R. România

„Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmul 27:14)

Când devenim nerăbdători și reacționăm fără să ne gândim, putem să ne facem rău nouă, dar și altora. Uneori, când ne rugăm și ni se pare că Dumnezeu nu răspunde suficient de rapid, luăm problema în propriile noastre mâini – și drept rezultat, lucrurile se înrăutățesc.

Când Dumnezeu ne spune să nădăjduim, El vrea să zică: „Ai încredere în Mine în privința momentului, a căilor și a modalităților – și vei obține un rezultat mai bun!”

Împăratul David a scris: „O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!… Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmul 27:13-14).

Uneori e greu să nădăjduiești în Domnul. E mult mai simplu ca în toiul evenimentelor să-ți pierzi cumpătul! Oprește-te și privește înapoi. Ce rezultate au avut deciziile tale din trecut, luate în grabă și fără să te rogi pentru ele? Crezi că această situație este diferită? Câtuși de puțin! Ce-ți dorești? Ușurare temporară sau o soluție permanentă? Graba strică treaba! Când acționezi pripit, faci lucruri pe care ajungi să le regreți, și pentru care trebuie să-ți ceri iertare. Sau mai rău, pe care trebuie să le justifici! Caracterul impulsiv l-a dus pe regele Saul la necazuri serioase: în loc să aștepte până la sosirea profetului Samuel, sau până când preoții vor aduce jertfa de ispășire, pentru a obține victoria asupra filistenilor, Saul a devenit agitat, a uzurpat rolul preotului și a adus el însuși jertfa. Când Samuel l-a întrebat de ce, el a răspuns: „am îndrăznit ” (1 Samuel 13:12). Și rezultatul? Samuel i-a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun… domnia ta nu va dăinui” (1 Samuel 13:13-14).

Așadar, tu să nădăjduiește în Dumnezeu întotdeauna!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Eclesiastul 2:12-26

„Ce folos are omul din toată truda”? era prima întrebare pusă de Eclesiast (cap. 1.3). „Niciun folos” a răspuns versetul 11. În ce priveşte prezentul, se frământă, zilele lui sunt durere, iar îndeletnicirea lui, trudă; nici noaptea nu are odihnă (v. 22, 23). Iar cât despre viitor, realizează că nimic nu este stabil.

În faţa acestui tablou disperant (v. 20), ce va face copilul lui Dumnezeu? Lui nu-i este interzis să iubească viaţa şi să vadă zile fericite aici, pe pământ. Aceasta însă nu va fi străbătând lumea în căutarea unei fericiri iluzorii. Partea lui este să împlinească aceste cerinţe: „să-şi păzească limba de rău, să facă binele, să caute pacea” (1 Petru 3.10,11; când nu suntem fericiţi, îi acuzăm atât de liber pe alţii!).

Pe de altă parte, munca este necesară, dar ea trebuie făcută paşnic, împlinită pentru Domnul, nu pentru a ne servi propria ambiţie (2 Tesaloniceni 3.12; Coloseni 3.23‑25). Dragi prieteni, fie ca nimeni să nu se întrebe: Care este scopul muncii mele? Pentru că lucrurile nu au nicidecum aceeaşi înfăţişare atunci când sunt privite în lumina soarelui ca atunci când sunt privite în lumina eternităţii. Numai veşnicia va arăta ce este cu adevărat de folos.