17 Martie 2022
Și, când a ajuns la locul acela, le-a spus: „Rugați-vă ca să nu cădeți în ispită”.
Luca 22.40
Care este cauza celor mai multe căderi? După părerea mea, neglijarea rugăciunii personale. Bineînțeles, întregul motiv al căderii nu va fi cunoscut pe deplin decât atunci când vom fi în cer, însă îmi pot da aici o părere, ca slujitor al lui Hristos și ca atent cercetător al inimii. Cred deci că, în general, căderea începe odată cu neglijarea rugăciunii personale.
Cuvântul lui Dumnezeu citit fără rugăciune, predicile ascultate fără rugăciune, logodnele făcute fără rugăciune, călătoriile plănuite fără rugăciune, locuințele alese fără rugăciune, prieteniile formate fără rugăciune – iată exemple de pași descendenți, prin care mulți creștini ajung într-o stare de paralizie spirituală sau într-un punct în care Dumnezeu îngăduie să aibă o cădere dureroasă. Acesta este procesul prin care este format un Lot șovăielnic, sau un Samson instabil, sau un Solomon robit de soții, sau un Asa inconsecvent, sau un Iosafat indulgent, sau o Marta copleșită de griji. Adesea istoria unor astfel de cazuri este aceasta: ei au devenit neglijenți cu privire la rugăciunea personală.
Putem fi cu totul siguri că oamenii vor cădea în ascuns înainte de a cădea în mod public. La fel ca Petru, ei vor neglija atenționările Domnului cu privire la veghere și la rugăciune, iar apoi, precum sărmanul ucenic, atunci când puterea naturală dispare, în ceasul ispitirii, se leapădă de Domnul lor. Doresc ca niciunul dintre cei care citesc aceste rânduri să nu cadă vreodată, însă trebuie să luăm cu toții seama la acest lucru: să luăm în serios viața de rugăciune!
J. C. Ryle
Iacov a părăsit Beer-Șeba; și fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilașii și soțiile lor, în carele pe care faraon le trimisese ca să-l transporte.
Geneza 46.5
Iacov se muta la batranete
Poate și dumneavoastră sunteți în vârstă și trebuie să vă hotărâți dacă veți mai rămâne în locuința actuală sau dacă vă veți muta într-o rezidență pentru vârstnici.
Și Iacov a trebuit să ia o decizie importantă la o vârstă înaintată. El a aflat că fiul său, pe care îl crezuse mort, mai trăia, iar Iosif l-a rugat să vină în Egipt, ca să locuiască la el. Iacov însă nu a fost sigur dacă va proceda corect plecând în Egipt, deoarece știa că în viața lui nu luase întotdeauna decizii corecte. De aceea s-a rugat lui Dumnezeu înainte de a face acest pas și a primit răspunsul să se mute la fiul său. Și dumneavoastră puteți să aduceți în rugăciune înaintea lui Dumnezeu o astfel de decizie. El vă va arăta care este calea corectă.
Iacov nu a ezitat când a avut un răspuns clar de la Dumnezeu, ci a mers hotărât pe calea arătată. Tot așa, și dumneavoastră puteți face pași siguri la bătrânețe, dacă Dumnezeu v-a arătat calea.
Fiii lui Iacov l-au însoțit. Cât de bine este când la bătrânețe copiii sau aparținătorii le acordă sprijin persoanelor vârstnice atunci când acestea fac un schimb de locuințe!
Iacov a trebuit să părăsească țara Canaan, dar s-a bucurat mult de revederea cu Iosif. Gândul că mergem în întâmpinarea Domnului Isus, adevăratul nostru Iosif, ne revigorează și nouă simțirile.
Citirea Bibliei: Amos 9.1-15 · Proverbe 25.11-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DEPENDENȚA DE APROBAREA ALTORA – Fundația S.E.E.R. România
„Frica de oameni este o cursă…” (Proverbele 29:25).
Există o mulțime de lucruri care pot da dependență, cum ar fi: alcoolul, drogurile, relațiile intime, jocurile de noroc și chiar mâncarea. Însă știai că poți fi dependent și de aprobarea celorlalți?
Când Moise a ales judecători ca să-l ajute la guvernarea poporului Israel, el le-a spus: „Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni.” (Deuteronomul 1:17) E un sfat pe care ar fi trebuit să-l urmeze și apostolul Petru; citim în Galateni 2:12: „Înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.” „Dacă lui Petru i s-a întâmplat asta, de ce nu mi s-ar putea întâmpla și mie?” – întrebi tu. Când identitatea ta este împachetată în acceptarea de către alții, te pregătești pentru dependența de aprobarea lor, pentru că sentimentul valorii proprii este mereu la loc de frunte.
Un renumit autor francez a spus: „Ne-am obișnuit atât de mult să purtăm măști în societate, încât până la urmă nu mai suntem în stare să ne recunoaștem.” Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești! Aprobarea sau dezaprobarea cuiva nu te poate afecta – decât dacă-i dai credit. Domnul Isus a vorbit fără a simți nevoia de a crea o impresie; de aceea El a fost liber să rostească adevărul în dragoste. Cineva a subliniat, cu înțelepciune, că atunci când suntem tineri ne preocupă ceea ce cred ceilalți și încercăm să le fim pe plac; când ajungem la vârsta de mijloc, obosim să tot încercăm să fim pe placul tuturor; și pe măsură ce îmbătrânim și devenim mai înțelepți, ne dăm seama că, de cele mai multe ori, ceilalți nici măcar nu se gândeau la noi! Dar vor fi și momente când a fi pe placul lui Dumnezeu înseamnă a fi la dispoziția oamenilor – și atunci tu trebuie să accepți lucrul acesta!
de Jean Koechlin
Ezechiel 17:1-21
Parabola celor doi vulturi impunători şi a viţei, explicată în versetele 11–21, relatează sub o formă imaginară evenimentele care se desfăşurau atunci. Împăratul Babilonului „cel dintâi mare vultur” îl deportează pe Ioiachin, lăstarul slab al cedrului regal, şi ia sub tutelă viţa lui Iuda. Îl pune în fruntea sa pe Zedechia, făcând legământ cu el şi punându-l „să jure pe Dumnezeu” (2 Cronici 36.13). Împăratul lui Iuda însă nu ezită să încalce acest jurământ. Astfel, împăratul Babilonului, instrument în mâna Domnului, îl pedepseşte pe domnitorul neloial şi-l duce în captivitate.
Crima lui Zedechia fusese deosebit de gravă, în special pentru că fapta sa dezonorase Numele Domnului înaintea naţiunilor. El arătase prin aceasta cât de puţin respectau acest nume tocmai aceia peste care fusese aşezat (Exod 23.21). Ca răscumpăraţi ai Domnului Isus, suntem responsabili de a cinsti în faţa lumii „numele frumos care a fost chemat peste noi” (Iacov 2.7). Cei care sunt în jurul nostru ne observă cu mult mai multă atenţie decât ne imaginăm noi; ei accentuează fără milă inconsecvenţele noastre, pentru că le folosesc pentru a se scuza pe ei. Şi cum am putea să-i conducem la un Salvator faţă de Care vom fi arătat atât de puţin ataşament?
Mana Zilnica 