4 Februarie 2022
Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși.
Ioan 10.17,18
Iudeii au fost mereu și mereu acuzați că L-au omorât (Fapte 2.36; 3.15; 7.52). Acuzația a fost dreaptă, cu siguranță. Cu toții suntem vinovați de așa ceva. Vina sângelui vărsat stă culcată la ușile noastre. În sensul juridic deplin, ei au fost „trădătorii și ucigașii” Lui. Dar, oricât de ciudat ar părea pentru rațiune, ceea ce citim în legătură cu aceasta este cu totul limpede în ochii credinței: „Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10.18). El a fost liber, și totuși a acționat la poruncă. Pare ciudat, sunt de acord, pentru rațiune și necredință, însă pentru credință totul este limpede și perfect.
Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce, unde mâinile nelegiuite ale omului L-au țintuit, dar unde scopul etern și harul lui Dumnezeu prevăzuseră să ajungă. Acolo a murit, și a murit fiindcă a fost acolo. Mielul a fost înjunghiat. Cine s-ar încumeta să contrazică acest lucru? Mâini nelegiuite L-au ucis, iar Dumnezeu L-a oferit ca pe propriul Său Miel pentru altar. Cine ar îndrăzni să se atingă, fie și numai pentru un moment, de o taină atât de indispensabilă și de prețioasă? Și totuși Mielul Și-a dat viața de bunăvoie. Nu epuizarea din pricina suferinței și nici violența crucii – nu acestea I-au provocat moartea, ci El Și-a dat viața de la Sine Însuși. Ca dovadă că era deplin stăpân pe viața pe care urma să Și-o dea, „a strigat cu glas tare”, iar apoi „Și-a dat duhul”. Felul cum s-au desfășurat lucrurile în acele momente nu lasă loc niciunui alt gând și, aș adăuga, nici afecțiunile sfinților în închinare nu trebuie să facă altfel. Pilat s-a mirat că Domnul murise deja; nu putea să creadă una ca asta; a trebuit să se convingă de acest lucru. Pentru că nu trecuse suficient timp ca o viață să se sfârșească pe cruce, fluierele picioarelor celorlalți au trebuit să fie zdrobite. Însă El era deja mort, iar Pilat trebuie să facă cercetări și să se convingă printr-un martor înainte de a putea crede.
J. G. Bellett
Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.
Romani 6.23
Chiar eram convins că știam ce am de făcut…
Doream să devin prin propriile mele strădanii un om mântuit și chiar eram convins că știam ce am de făcut. Mai întâi ar fi trebuit să nu mai fac răul. Existau o mulțime de lucruri greșite în viața mea. Apoi, desigur, ar fi trebuit să fac binele: să citesc mult în Biblie, să mă rog și să regret lucrurile rele.
Am început așa într-o duminică și totul a decurs bine. Luni și marți au trecut cu succes în mare parte. Dar miercuri și joi am avut unele alunecări și eram deznădăjduit. Vineri și sâmbătă am renunțat la a fi un om credincios. Duminica următoare am luat-o de la capăt. Credeam că știu de ce eșuasem săptămâna trecută: trebuia să fiu mai atent. Deci am început să citesc Biblia mai conștiincios, să mă rog mai intens și mai îndelung (de câteva ori am adormit pe genunchi la marginea patului) și să regret mai mult ce făcusem rău. Dar nici așa nu am reușit să trăiesc ca un om credincios.
Apoi am auzit o predică din care am reținut o singură frază: „Tot ce trebuie să faci pentru a fi mântuit este să accepți cadoul pe care Dumnezeu ți-l dă – și să-I mulțumești!”. Atunci am știut ce am făcut greșit: credeam că eu trebuie să-I aduc lui Dumnezeu un dar pentru a deveni un om mântuit. De aceea mă străduisem ca eu să trăiesc cum Îi plăcea Lui. Dar era tocmai invers! Darul salvării, darul vieții veșnice îl poate da numai Dumnezeu, iar El mi l-a și dat, de aceea eu trebuia doar să-l primesc. În seara aceea m-am întors la Dumnezeu și am primit darul Lui, cadoul Lui. Și astăzi Îi mulțumesc pentru acesta.
Citirea Bibliei: Neemia 2.9-20 · Proverbe 11.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PERSPECTIVA VEȘNICIEI – Fundația S.E.E.R. România
„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos…” (2 Corinteni 5:10).
Apostolul Pavel le scria corintenilor: „De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:9-10). Dacă ești înțelept, vei trăi în fiecare zi având adevăr predominant în mintea ta. Vei avea o perspectivă a pregătirii pentru veșnicie.
Gândește-te la acest lucru în felul următor: tu nu te-ai trezit într-o dimineață spunând că te-ai hotărât să devii avocat, doctor sau contabil etc.; nu, tu ai luat această hotărâre cu mulți ani înainte, și apoi ai muncit în această direcție. Să ne înțelegem: în calitate de creștin, tu nu lucrezi ca să-ți câștigi mântuirea, ci pentru a-ți câștiga o răsplată în ceruri. Mântuirea este temelia pe care construiești, și Biblia ne spune că: „nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:11). După care apostolul Pavel continuă și ne atenționează: „Dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (1 Corinteni 3:12-15).
Când vei sta înaintea lui Hristos, vei avea parte fie de răsplată, fie de regrete! Așadar, pregătește-te pentru veșnicie, lucrând pentru răsplătirea care trece testul focului!
de Jean Koechlin
Psalmul 71:1-16
„Tu eşti încrederea mea din tinereţea mea„, spune psalmistul în versetul 5, apoi în versetul 17 adaugă: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea; şi până acum am vestit lucrările Tale minunate„. Ferice de credinciosul care intră foarte devreme în şcoala lui Dumnezeu şi care învaţă acolo să se încreadă în El! „Pe Tine m-am sprijinit”, ne mai spune psalmistul (v. 6). Domnul era adăpostul lui tare (v. 7), stânca lui de locuit, cetăţuia lui (v. 3) expresii pe care le întâlnim deseori în psalmi (de exemplu, în Psalmul 31.2,3).
În ce ne priveşte, în general, în ţara noastră, nu suntem expuşi persecuţiilor, dar să nu ne amăgim, să nu vorbim prea aprins despre aceasta, pentru că duşmanii care „pândesc” sufletele noastre nu sunt mai puţin de temut decât cei din versetul 10 şi din versetul 13! Petru ne pune în gardă cu privire la poftele firii pământeşti, care „se războiesc împotriva sufletului” (1 Petru 2.11). Atunci când ţâşnesc aceste pofte, să ne grăbim să ne găsim adăpostul în Dumnezeu, unde sigur vom găsi o eliberare deplină.
Totuşi, Domnul este mai mult decât un loc tare pentru cel răscumpărat. „Pe Tine Te voi lăuda întotdeauna ~ Gura mea este plină de lauda Ta, de gloria Ta, toată ziua” (v. 6,8,14,22,23). Deşi numai Isus putea spune aceste cuvinte (comp. v. 6,11 şi 12 respectiv cu Psalmul 22.9,11 şi 8), totuşi este şi partea noastră, dragi prieteni credincioşi, să trăim ceva din aceasta!
Mana Zilnica 