Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Mai 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Luca 11.21-36

    Numai puterea Domnului Isus, a Celui care l-a învins pe „omul cel tare”, ne poate izbăvi de răul care se află în noi; altfel, o patimă izgonită va fi inevitabil înlocuită de o alta.     Inima noastră se aseamănă cu casa din versetul 25. Este inutil să fie măturată şi împodobită, dacă în ea nu locuieşte şi nu stăpâneşte o nouă gazdă, Isus.

    Binecuvântarea – repetă Domnul – nu depinde nici de relaţiile de familie (v. 27,28, comp. cu capitolul 8.21), nici de privilegiile unei generaţii. Ea este făgăduită celor care ascultă şi păzesc Cuvântul lui Dumnezeu.

    In versetul 33 este reluată învăţătura din capitolul 8.16. Baniţa, ca măsură de capacitate, este un simbol al comerţului şi al afacerilor, iar patul este un simbol al somnului şi al lenei. Deşi sunt opuse una alteia, ambele (şi afacerile şi lenea) pot sufoca flacăra palidă a mărturiei noastre. In Matei 5.15, lumina trebuia să lumineze „tuturor celor din casă, pe când aici ea este aprinsă „pentru ca cei care intră – vizitatorii – să vadă lumina”.

    Ochiul rău (v. 34) este cel prin care pătrund în noi întunecimile păcatului. Atenţie la direcţia pe care o iau uneori privirile noastre (Iov 31.1), când se îndreaptă spre o literatură care ne poate întina inimile şi care ne poate tulbura gândurile (2Corinteni7.1)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ucenicii au fost numiți creștini pentru întâia dată în Antiohia.
Fapte 11.26

Termenul „creștin” este folosit doar de trei ori în Noul Testament. Prima dată este folosit cu privire la credincioșii din Antiohia. Credința creștea și se răspândea dincolo de Iudeea și de Samaria, către teritoriul națiunilor. Tot mai mulți dintre națiuni veneau la Hristos, așa cum s-a întâmplat și în Antiohia (Fapte 11.19,20). Cei nemântuiți din Antiohia i-au numit pentru prima dată „creștini” pe cei care crezuseră în Hristos. În grecește, acest termen înseamnă „ai lui Hristos”, desemnându-i pe cei care Îl urmau pe Domnul.

A doua oară, acest termen este folosit de un împărat. Apostolul Pavel stătea înaintea lui Agripa și tocmai îi relatase episodul convertirii sale (Fapte 26). El nu fusese neascultător viziunii cerești, ci, din persecutor, devenise urmaș al lui Hristos. Răspunsul lui Agripa a fost: „Mă vei convinge în curând să devin creștin!” (versetul 28).

A treia apariție a acestui termen este mai solemnă: „Dacă cineva suferă ca și creștin, să nu se rușineze, ci să-L glorifice pe Dumnezeu în numele acesta” (1 Petru 4.16). Credincioșii sufereau o cruntă persecuție din partea împăratului Nero, doar din pricină că erau creștini. Petru îi îndeamnă să îndure și să-L glorifice pe Dumnezeu. Domnul Însuși a spus: „Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta … din cauza Mea” (Matei 5.11).

Cei dintâi credincioși nu s-au denumit ei înșiși creștini, ci oameni „ai Căii” (Fapte 9.2; 19.9,23; 22.4; 24.14,22). Ei Îl urmau pe Isus Hristos, care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14.6). În lume sunt acum peste două miliarde de oameni care își spun creștini. Totuși, din această mare mulțime, doar foarte puțini sunt adevărați urmași „ai Căii”. Cum stau lucrurile cu tine? L-ai primit tu pe Hristos ca Domn și Mântuitor al tău?

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!
Luca 18.13

Cum a devenit Sam un altul

Ziua următoare, Sam veni cu brațul plin de lucruri, cărora misionarul le simțise de mult timp lipsa. După ce acesta se uită la toate acestea și văzu că nu lipsește nimic din lucruri, îi spuse lui Sam:

— Ești un băiat destoinic. Toate ce mi-au fost furate, le-ai găsit. Dar ai aflat și cine le-a furat?

Sam a ezitat un moment. Apoi spuse:

— Asta este ce am vrut să-ți spun, Bwana. Eu sunt cel care a furat totul! Am vrut să vând totul. Dar acum îmi pare foarte rău, Bwana. Te rog iartă-mă. Și acum doresc să-L accept pe Mântuitorul și Salvatorul, despre care ne-ai spus.

— Atunci să ne rugăm împreună, Sam, spuse misionarul cu inima mulțumitoare. Împreună au îngenuncheat, iar Sam a recunoscut înaintea lui Dumnezeu, că îi pare rău de răul pe care l-a făcut. El L-a rugat pe Domnul Isus să-i ierte toate păcatele.

Astfel, Sam a devenit un altul, un om nou în Hristos. Fiecare putea să vadă schimbarea lui. Cântând și-a continuat munca. El citea cu sârguință din Biblie, iar în continuare a arătat mare interes pentru lucrul Domnului. Niciodată nu a mai furat. Mai târziu a simțit că Dumnezeu l-a chemat ca misionar pentru poporul lui, și astfel le-a vestit pe Hristos oamenilor din țara lui. Mulți au venit la credință prin mărturia lui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNVATĂ SĂ TE ROGI

„Duhul mijloceşte pentru noi” (Romani 8:26)

     Rugăciunea nu este ceva firesc pentru noi. Tendința noastră naturală este să depindem cât mai puțin de altcineva decât de noi înșine. Unii nici nu au învățat încă să se roage! Alții nu se roagă suficient de mult pentru că nu se simt în largul lor. Iar alții nu înțeleg suficient din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se ruga biblic și a vedea rezultatele. Oricare ar fi cazul, nu avem scuze că nu ne rugăm!

Duhul Sfânt care locuiește în noi ne poate clarifica, corecta și schimba rugăciunea, pentru ca atunci când ajunge la Dumnezeu să poată fi primită. Biblia spune: „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:26-28) Pentru binele cui „lucrează toate lucrurile împreună?” Pentru binele fiecăruia care crede? Nu, „pentru binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Și, mult mai important, pentru binele celor ce au învățat să-L lase pe Duhul Sfânt din ei să Se roage, pentru că ceea ce cere El va fi întotdeauna după voia lui Dumnezeu.

A învăța să te rogi e ca și cum ai învăța o limbă străină: cea mai bună metodă este să trăiești într-un mediu în care se vorbește această limbă.

Așadar, dacă dorești să înveți cum să te rogi, trebuie: a

) să petreci timp rugându-te;

b) să petreci timp cu cei ce obișnuiesc să se roage;

c) să lași Duhul Sfânt să te conducă și să te călăuzească!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: