Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Mai 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Luca 7.1-17

    Ce nobile sentimente întâlnim la centurionul din Capernaum: afecţiune puternică pentru un simplu rob; bunăvoinţă faţă de Israel; smerenie („nu sunt vrednic…”, declară el; comp. cu v. 4); simţul datoriei şi supunere faţă de autorităţi, căpătate în viaţa militară (v. 8)! Dar nu aceste calităţi morale au fost cele pe care le-a admirat Domnul, ci credinţa acestui străin. Isus i-o citează ca exemplu. Credinţa există numai prin obiectul pe care ea îl acceptă: aici, atotputernicia Domnului. Cu cât obiectul va fi recunoscut în grandoarea sa, cu atât mai măreaţă va fi credinţa. Fie ca Hristos să fie mare pentru inima noastră!

    Apropiindu-Se de Nain, Domnul şi mulţimea care-L însoţea întâlnesc un alt cortegiu; este unul de înmormântare, ca cele pe care le putem vedea pe străzi (Eclesiastul 12.5b: amintire tragică a faptului că moartea este plata păcatului). Acesta însă este unul deosebit de trist, pentru că era vorba de unicul fiu al unei văduve. Mişcat de milă, Isus mai întâi o mângâie pe sărmana mamă, apoi atinge sicriul (aşa cum îl atinsese pe lepros în cap. 5.13, făra a deveni necurat; comp. cu Numeri 19.11). Şi iată că mortul se scoală şi începe să vorbească!

    Să nu uităm că mărturia verbală este o dovadă necesară a vieţii care este în noi (Romani 10.9).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

El nu va stinge mucul care fumegă.
Isaia 42.3

Când fitilul arde până aproape de capăt, lumina încetează și mai iese doar un fir de fum. Un astfel de muc nu mai este bun de nimic și este aruncat. El îi reprezintă pe acei oameni a căror viață este consumată – din ea iese mai mult fum decât lumină. Mărturia lor a devenit nefolositoare. Cum se ajunge într-o astfel de stare? Motivele sunt multe: păcatul, neascultarea, conflictele, Satan și, în general, orice lucru care ne face să fim altceva decât ne-a menit Domnul să fim.

Poate ne simțim ca un muc care fumegă; poate lumina noastră doar licăre puțin. Locul mărturiei strălucitoare de altădată a fost luat de fum. Fumul nu este de folos pentru nimeni; el doar irită ochii. Vom mai avea prilejul să strălucim pentru Domnul nostru?

Falimentul nostru nu trebuie să fie niciodată final. Ioan Marcu a luminat cu putere la un moment dat, dar apoi a început să se stingă. I-a părăsit pe Pavel și pe Barnaba, în timpul primei călătorii misionare, și s-a întors la Ierusalim (Fapte 13.13). Mai târziu, Pavel a scris că Marcu îi era de folos pentru lucrare (2 Timotei 4.11). Cândva, între timp, Marcu începuse din nou să lumineze, poate prin intermediul slujirii lui Barnaba.

Domnul are milă de „mucul care fumegă”. El nu-l va stinge, ci îi va înteți mica scânteie, până ce o va transforma într-o flacără. Doar El poate face acest lucru și îl va face, spre gloria Lui!

T P Hadley

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cereți, și vi se va da … bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere, capătă … și celui ce bate, i se deschide.
Matei 7.7-8

Cum ne rugăm?

O creștină istorisea: „În fiecare săptămână, Valentin, fiul unei prietene, venea la mine și luam împreună micul dejun. Într-o zi mi-a spus de notele lui rele. Era destul de descumpănit. Atunci l-am îndemnat să-L roage pe Domnul Isus pentru ajutor. «Da, vreau să fac acest lucru», a spus el. Dar nu a sunat foarte convingător. Mai târziu, când l-am întrebat, Valentin a dat trist din cap. Notele lui nu deveniseră mai bune. Puțin mai târziu am aflat de la mama lui că el găsește tot timpul un motiv să nu-și facă temele și că nu ascultă ce-i spune ea. Este atunci de mirare că notele lui nu au devenit mai bune în ciuda rugăciunilor sale? Când Îl rugăm pe Domnul pentru ajutor, trebuie să facem ceea ce El așteaptă de la noi!”.

Nu ne rugăm și noi adesea cu puțină convingere? Stăm cu mâinile în sân și așteptăm. Dar nu se întâmplă nimic! Atunci ne mirăm că rugăciunea nu a folosit la nimic. Dar rugăciunea nu este un mijloc de a face minuni, pentru a-ți ușura viața. Nu este nici o rețetă de bucătărie, care o dată reușește și o dată nu, fără să știi, de ce. Noi trebuie să ne rugăm, fără să delăsăm responsabilitatea pe care o avem. Desigur, Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nostru pentru a face ceva minunat. Dar El așteaptă de la noi, ca dorința noastră și comportarea noastră să servească rezultatului pentru care Îl rugăm.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CINE ÎTI SPUNE ADEVĂRUL?

„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase” (Proverbe 27:6)

     Când vorbim despre părerea pe care o avem despre noi înșine, cu toții dăm dovadă de slăbiciune. Așa că, avem nevoie de alții care să ne spună adevărul, fără menajamente sau complimente gratuite. Când cineva te iubește cu adevărat, se va simți obligat să-ți dezvăluie defectele din viața ta, păcătoșenia și domeniile care au nevoie de îmbunătățire. Vei fi tentat, poate, să nu le iei în seamă, însă trebuie să treci peste înțepătura vorbelor și să asculți adevărul din mesajul lor.

Autorul Proverbelor ne spune: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase”. Uneori adevărul doare, dar trebuie să ai credința că cei ce te încurajează în viață nu-ți vor decât binele. Dacă e să trăiești vreodată sentimentul împlinirii în viață, atunci ai nevoie de cineva de încredere, de cineva care vede unde ești și spre ce duce calea pe care te găsești… Dacă vrei să te cunoști cu adevărat, inclusiv părerea pe care o au ceilalți despre tine, ai nevoie de o oglindă de încredere care să-ți redea adevărul, și nu ceea ce ți-ar plăcea ție să vezi!

Dacă respingi exact răspunsul de care ai nevoie, gândește-te la aceste maxime biblice: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile” (Proverbe 12:15). „Prin mândrie se ațâță numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile” (Proverbe 13:10). „Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici” (Proverbe 15:22).

Așadar, iată întrebarea: cine îți spune adevărul? Persoana aceea îți este adevăratul prieten!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: