Mana Zilnica

Mana Zilnica

4 Mai 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Luca 4.16-30

    Vedem lucrarea Domnului debutând la Nazaret, locul unde fusese crescut. Mărturia noastră începe în căminul nostru, între cunoscuţii noştri. Probabil că vom avea mai mult curaj pentru a-i evangheliza pe păgâni decât avem pentru a lua o poziţie înaintea celor care ne cunosc.

    În sinagogă, învăţătorul divin citeşte pasajul din Isaia care Il recomandă ca Mesagerul harului. El proclamă captivilor deschiderea închisorilor (Isaia 61.1 şi 42.7). Dacă celor din închisori li s-ar vesti amnistierea şi punerea în libertate, cum ne-am putea oare imagina ca unii să mai prefere captivitatea; ca alţii să îndrăznească să se bizuie mai degrabă pe nevinovăţia lor, aşteptând cumva să fie eliberaţi pe cale legală; ca mulţi, din contră, să spună: «aceasta nu-i pentru mine, sunt prea vinovat» şi, în sfârşit, ca mulţi să refuze să creadă vestea graţierii? Sunt atitudini nebuneşti, foarte nesigure … şi totuşi frecvente la cei care refuză mântuirea. Dar unii dintre cei prinşi de Satan au primit cu bucurie oferta eliberării. Voi cu care dintre aceşti prizonieri vă asemănaţi? Tristul sfârşit al acestui episod ne prezintă în ce fel au răspuns acelor „veşti bune” locuitorii Nazaretului – exponenţi ai întregului popor.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu.
1 Ioan 3.1

Care este felul de dragoste pe care Tatăl ne-a dăruit-o? Este o dragoste care a fost trezită de nevoia noastră? Suntem prea înclinați să credem că dragostea Tatălui își derivă caracterul din faptul că noi – creaturi păcătoase și nevrednice de harul divin – putem acum sta înaintea Lui în relația de copii preaiubiți. Dacă aceasta este singura noastră concepție cu privire la dragostea Lui înseamnă că trebuie să știm câte ceva despre adâncimea ei, însă nu cunoaștem nici înălțimea, nici lungimea și nici lățimea ei.

Dragostea își are caracterul principal de la Cel care iubește, nu de la cei care sunt iubiți. Prin urmare, bucuria noastră cea mai înaltă nu este că noi suntem obiecte ale dragostei divine, măcar că nu trebuie să uităm niciodată dragostea care ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Ne bucurăm deci nu doar în dragostea care este de la Dumnezeu, ci în Dumnezeul care este dragoste. El ne iubește așa cum doar Dumnezeu, care este dragoste, poate iubi. Mai mult, Îl binecuvântăm pe Tatăl nu doar pentru că suntem iubiți de El, ci fiindcă Tatăl Însuși ne iubește și fiindcă El ne iubește așa cum doar Tatăl, care este Dumnezeu, poate iubi.

Ne putem deci întreba dacă înțelegem cu adevărat „ce fel de dragoste” este dragostea Tatălui. Vorbim unii cu alții despre dragostea Lui, cântăm despre această dragoste, ne bucurăm de ea, însă cunoaștem noi întinderea și felul ei? Măreția ei este cu siguranță deasupra oricărei înțelegeri a noastre, însă frumusețea și dulceața ei nu sunt deasupra contemplării și savurării noastre, deoarece contemplăm splendoarea numelui Tatălui descoperită în strălucirea minunată a Fiului. În Fiul învățăm ce înseamnă cu adevărat dragostea Tatălui.

W J Hocking

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadnețar: „Noi n-avem nevoie să-ți răspundem la cele de mai sus”.
Daniel 3.16

Fermitatea credinței

Plini de tact spiritual, dar și de fermitate, acei trei tineri iudei au dat împăratului un răspuns ferm care a dovedit credința lor în Dumnezeul cel viu și adevărat. N-a mai fost nevoie ca fanfara să mai cânte. Acei trei tineri au fost gata mai bine să plătească supremul preț, decât să se dovedească necredincioși față de Dumnezeu. Ei au fost ferm hotărâți să meargă contra curentului închinării false.

Scriptura ne avertizează despre leul care răcnește: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită”. Leul este considerat unul din animalele cele mai feroce (violent, sângeros), nu cel mai puternic. Leul este un simbol al împărăției. Pe cât este leul de feroce când este în activitate, pe atât de liniștit este când se culcă. Există vreun animal în stare să se apropie de leu în timp ce doarme și să-l atace? Nu! Leul răspândește mai multă teamă când se odihnește. Pe plan spiritual – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – credinciosul are un scut: credința în Acela care este mai presus de toate cele văzute și nevăzute. Credința celor trei tineri în fața primejdiei de moarte a fost energia divină, care le-a dat puterea să rămână neclintiți. Această energie nu venea din puterea lor proprie, ci era lucrarea lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ASCULTĂ GLASUL LUI DUMNEZEU

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” (Isaia 30:21)

     Unul dintre cei mai mari predicatori din Anglia s-a hotărât să nu mai meargă în America pentru a vorbi la o conferință importantă din cauza sănătății tot mai precare a soției sale. Deși biletul era deja cumpărat, vaporul a pornit fără el; astfel,  J. Stuart Holden a ratat o ocazie de aur în cariera sa înfloritoare de predicator. El era un soț iubitor și s-a dedicat îngrijirii soției sale, încercând să nu se gândească la ceea ce rata de partea cealaltă a Atlanticului.

Adevărul e că suntem ușor dezamăgiți atunci când planurile ni se năruiesc; ne descurajăm prea ușor când ratăm „mari oportunități în carieră” și văicăreala noastră dovedește că nu-L cunoaștem pe Dumnezeu așa cum spunem. Asemenea ratări, mici neîmpliniri sau regrete, care presupun amânări – sunt însă deseori folosite ocrotitor de Tatăl nostru ceresc. Cu siguranță că pentru Holden așa a fost, astfel că el n-a mai pus niciodată la îndoială momentul ales de Dumnezeu. De ce? Fiindcă acel bilet era rezervat pe un vas de lux ce nu se putea scufunda: Titanic!

Astăzi se vorbește atât de mult în biserică despre faptul că ne putem ajuta singuri, încât providența și călăuzirea sunt rareori pomenite. Dar concluzia este că noi nu stabilim planul lui Dumnezeu pentru viața noastră, ci îl descoperim. De cele mai multe ori nu înțelegem felul în care ne conduce, și numai retrospectiv vedem mâna Sa la lucru.

Pavel a scris: „Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” (vezi Romani 15:24). Dar nu a reușit niciodată să ajungă acolo; în schimb, a ajuns la închisoare. Acela a fost locul de unde și-a scris epistolele.

Așadar, iată o întrebare: dacă crezi cu adevărat că Dumnezeu îți călăuzește pașii – de ce pui întrebări, de ce ai îndoieli și de ce te plângi?


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: