Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “aprilie, 2016”

11 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sfinţenia morală

Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:5

Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu îsus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului lui Îsus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea lui Dumnezeu, învierea lui Îsus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu îsus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Îsus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că „omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează. El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă dc păcat, deoarece găsesc toi timpul în mine viaţa lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

IEREMIA 2:2

„Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai cînd erai tînără……cînd Mă urmai în pustie, într-un pămînt nesemănat.”

Cît de potrivite sînt pentru urechile noastre astăzi cuvintele pe care proorocul le spunea acum circa două mii şase sute de ani „la urechile cetăţii Ierusalimului”, la urechile poporului infidel şi retrograd, care îşi renegase şi uitase trecutul glorios pe care l-a avut prin prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.Dar dacă noi îl uităm pe Domnul nostru, El nu ne uită. El nu uită condiţiile care au făcut posibilă binecuvîntarea întoarcerii noastre la El.”Mi-aduc aminte de dragostea ta……cînd Mă urmai în pustie…”. Acolo nu era nimic confortabil, ci tot ce trebuia să facă din noi nişte străini şi călători în lumea aceasta. Dumnezeu a îngăduit acest „pustiu” pentru ca să depindem de El şi să nădăjduim în El. „Aşa cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta.” (lloan 4:17). şi noi îl urmăm din toată inima noastră, făcînd voia Lui şi bucurîndu-ne de harul şi de darurile Sale suficiente pentru fiecare zi.

„Mi-aduc aminte de dragostea ta cînd erai tînără.” Era starea de trezire, era primăvara unei vieţi noi de înviere; toate lucrurile şi stările vechi şi triste erau înghiţite de prospeţimea şi binecuvîntarea vieţii îndestulate de har ale dragostei dintîi.Dar din lipsa de veghere şi de stăruinţă ne-am obosit de viaţa din deşert unde totuşi aveam bucuria părtăşiei cu Domnul Isus. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa noastră; dar noi ne-am sustras ca să urmăm propriul nostru drum. Ne mai privind ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşitorul credinţei noastre, am privit la dreapta şi la stînga şi am cedat, mai mult sau mai puţin, chemărilor lumii şi ale inimii noastre fireşti şi am părăsit pe Domnul, izvorul de apă vie, ca să ne săpăm puţuri crăpate. Poate că nu L-am părăsit de tot, dar dragostea noastră faţă de El nu mai este cea dintîi, cea de la început.

Viaţa noastră a devenit inutilizabilă pentru Domnul; El nu ne mai poate folosi şi cei din jurul nostru sînt lipsiţi de binecuvîntarea pe care Lui I-ar place să le-o dea prin noi. S-a dus bucuria, s-a dus aşteptarea Lui! Dar dragostea Lui pentru noi nu se schimbă niciodată, este constantă şi desăvîrşită.

Oh, să revenim la izvorul de apă vie! Să-I mărturisim că ne-am răcit faţă de El şi să nu dăm odihnă pleoapelor noastre pînă cînd Domnul nostru ni Se va descoperi din nou! Să ne întoacem la Acela care este plin de îndurare şi gata să ne ierte. Dar pentru părăsirea dragostei dintîi, Domnul cere pocăinţă ca să poată să ne dea sfeşnicul înapoi şi atunci viaţa noastră va străluci din nou pentru El.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului.” Ţefania 3:9

Versetul 9 începe cu cuvântul „atunci”. Înainte de acest „atunci” este o vreme când vor striga la Domnul. Cel care-şi vede starea de păcat şi strigă la Domnul, Dumnezeu i Se descoperă, intervine şi face ceea ce este scris: „Atunci voi da popoarelor buze curate.” Buzele curate sunt deci un dar de la Dumnezeu. Mulţi se străduiesc să nu rostească vreun cuvânt nefolositor, sau lipsit de dragoste, să fie curaţi în vorbirea lor. Dar fiecare va trebui să constate: „Am buzele necurate.” De ce? Pe la noi se spune: experienţa ne învaţă altfel. Mulţi constată că sunt nevoiţi să păcătuiască. Ei au experienţă că nu pot fi liberi, că sunt nevoiţi să fie legaţi. Au experienţa că omul cel vechi este în viaţă. Aceasta însă nu ne învaţă doar experienţa, ci chiar şi copiii sunt aşa. La noi copiii ştiu să spună întâi:”nu”, fără să-i înveţe nimeni. Acest cuvânt este născut în ei. Deci, aşa este: Dumnezeu ne dă buze curate. Şi dacă avem buzele curate, atunci şi inima, şi gândurile, totul este curat. Odată şi eu am crezut că acest lucru pot să-l înfăptuiască doar credincioşii adevăraţi, dacă au o viaţă lungă trăită în seriozitate. Dar astfel de oameni nu sunt de găsit. De aceea ştiu unii că nu există libertate. Cine sunt cei care spun acestea? Desigur, aceia care se luptă fără a birui. Dacă privim Cuvântul Lui Dumnezeu nu putem spune că nu este posibilă libertatea, altfel contrazicem pe Dumnezeu. Cel care caută buze curate nu poate sta contra Lui Dumnezeu. Cel care doreşte să obţină buze curate, nu are voie să se opună Lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Domnul dăruieşte ochi care văd şi urechi care aud. Tot aşa El dăruieşte şi buze curate tuturor celor care se păzesc de necredinţă, care iau în serios mântuirea oferită prin Isus Hristos.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PĂRTĂŞIE STRÂNSĂ

Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele său, zicând: „Cunoaşte, pe Domnul!”, căci toţi îl vor cunoaşte, de la mic la mare.

Ieremia 31.34

Noi putem să nu cunoaştem multe lucruri, dar îl cunoaştem pe Domnul şi aceasta e mare lucru. Cel mai neînsemnat credincios Îl cunoaşte pe Dumnezeu în Domnul Isus, poate ca nu atâta cât ar dori să-L cunoască, dar în sfârşit, îl cunoaşte în adevăr. Nu cunoaştem numai învăţăturile Lui, ci îl cunoaştem pe El. El este Tatăl şi Prietenul nostru şi suntem personal în legătură cu El; putem zice: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Având legătură strânsă cu El, am petrecut multe zile prea fericite în sfântă părtăşie cu El. Noi nu suntem străini pentru Dumnezeul nostru; şi inima Lui este de partea noastră.Aceasta întrece orice ar fi putut natura să ne înveţe. Nu carnea şi sângele ni L-au descoperit pe Dumnezeu. Isus Cristos L-a făcut cunoscut pe Tatăl inimilor noastre. Dacă apoi Domnul ne-a făcut să-L cunoaştem pe El însuşi, nu este acesta izvorul oricărei cunoştinţe? A-L cunoaşte pe Dumnezeu, aceasta este viaţa veşnică, îndată ce intrăm în legătură cu Dumnezeu, avem dovada că suntem născuţi din nou. Oh, sufletul meu, bucură-te în această cunoaştere şi dă slavă lui Dumnezeu în toate zilele vieţii tale!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte DUMNEZEU. Şi DUMNEZEU poate să vă umple cu orice har, pentru ca având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună. 2 Corinteni 9.7-8

În Elveţia, la o întâlnire a misionarilor care lucrau în afara ţării, un vorbitor amintea de un mare bogătaş, care an de an dona pentru misiune o sumă însemnată de bani. Vorbitorul a încheiat discursul cu următoarea frază: „Atâta timp cât mai există astfel de bogătaşi, misionarii nu o să ducă lipsă.”Apoi s-a ridicat administratorul unui orfelinat şi a spus că el are să spună o istorisire. „La fratele său a venit un om îmbrăcat într-un costum mai uzat care a spus că vrea să doneze pentru misiune o mică sumă de bani. Fratele l-a întrebat din ce grupare de credincioşi face parte. Dar omul a spus că suma nu e de la nici o grupare ci e de la el personal. „Dar cine sunteţi dumneavoastră?”, a întrebat casierul, voind să completeze actele necesare. „Eu sunt cioban a răspuns cel întrebat „şi suma pe care o dau este salariul anual pe care-l primesc de la stăpân. Stăpânul a hotărât să-mi dea de mâncare şi atunci am adus banii aici.”Vorbitorul a încheiat discursul cu cuvintele: „Atâta timp cât mai există astfel de păstori nu va fi lipsă nici în orfelinate şi nici în misiune.”Domnul Isus lucrează chiar şi prin cei care în aparenţă sunt fără mare valoare, dar care şi-au pus inima şi punga la dispoziţia Mântuitorului. Domnul ne-a pus doar ca administratori peste veniturile noastre. Suma nu-l interesează pe El, ci dragostea şi slobozenia cu care efectuăm această lucrare. Atât celor bogaţi cât şi celor săraci care doresc să dea pentru lucrare le este dată promisiunea: „Cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9.6). Să fim atenţi că se are în vedere ce are omul, nu ceea ce nu are.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Radiază prin mine, o, Doamne! Dă-mi zâmbetul Tău aprobator şi binecuvântarea ta şi ajută-mă să fiu întru totul mulţumit cu Tine.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu. „»

Matei 13,30

Nouă nu ni se cere să îl distrugem pe duşman; acest lucru nu intră în atribuţiile noastre. În mod aparent suntem pasivi şi nu facem nimic. Dar exact această «pasivitate» în Isus Cristos este, paradoxal, cea mai mare activitate a credinţei. Atacuri ale duşmanului? Da, dar dacă esti în Isus diavolul nu poate să-ţi facă absolut nimic. Respinge aceste atacuri prin puterea sângelui Lui! Începe o nouă viaţă de rugăciune! Caută să ai o legătură mai strânsă cu Sfânta Scriptură! Ai grijă ca faptele, acţiunile tale să fie lumină! Fă totul din dragoste pentru Isus! Împrăştie sămânţa Cuvântului! Depune mărturie! Aceste urme ale luminii nu pot fi şterse, ele rămân, ele te conduc spre eternitate. în ceruri va fi scris despre tine cu litere de aur: «căci faptele lor îi urmează!» (Apoc. 14,13) Umblă cu Domnul Isus şi atunci cu siguranţă vei lăsa în urma ta fapte care vor rămâne pe veci.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.

Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat

Doar Ţie, din toţi regii, datorat)

O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng

Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fol se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Seara

Uită-te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele.

Psalmi 25:18

Este bine să împletim rugăciunile de durere cu cele în care ne recunoaştem păcatele – fiindcă, atunci când ne aflăm în puterea lui Dumnezeu, nu suntem absorbiţi în totalitate de durere, şi ne amintim şi de ofensele pe care I le-am adus. Este bine, de asemenea, să aducem durerea şi păcatul în acelaşi loc. David ş-a adus durerea în faţa lui Dumnezeu, şi tot în faţa lui Dumnezeu şi-a mărturisit păcatul. Poţi să-I încredinţezi orice durere, cât de neînsemnată, lui Dumnezeu, fiindcă El îţi numără perii capului, şi poţi să-i spui Lui marile dureri, fiindcă El tine oceanul în palmă. Du-te la El, oricare ţi-ar fi necazul, şi îl vei găsi gata să te ajute. Dar trebuie să-I aducem Lui şi păcatele. Trebuie să le purtăm până la cruce, ca să fie spălate în sânge de vină şi curăţate de puterea lor pângăritoare. Lecţia spirituală a acestui text este

următoarea: cu un duh smerit, trebuie să ne înfăţişăm Domnului durerile şi păcatele. Observă că tot ce cerea David referitor la durere era „uită-te la ticăloşia şi truda mea”. Dar următoarea cerere este mai precisă, mai definită, mai hotărâtă, mai clară: „şi iartă-mi toate păcatele mele”. Mulţi suferinzi ar fi spus: „îndepărtează-mi ticăloşia şi truda, şi uită-te la păcatele mele”. Dar David nu a spus asta. El a strigat: „Doamne, în ceea ce priveşte ticăloşia şi truda mea, mă, încredinţez înţelepciunii tale. Priveşte-le, Doamne. Le las în seama ta. Aş fi bucuros să scap de ele, dar fă Tu cum doreşti. Dar cât despre păcatele mele, Doamne; ştiu ce aş vrea să se întâmple cu ele. Vreau să fie iertate; nu mai pot îndura să stau sub blestemul lor nici un moment”. Un creştin consideră că durerile sunt mai puţin grave decât păcatul; poate îndura tulburările, dar nu poate purta povara vinovăţiei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. (Matei 10:27)

 

Domnul nostru ne duce mereu la întuneric ca să ne spună ceva. Poate fi întunericul unui cămin unde o pierdere grea a lăsat storurile; întunericul unei vieţi singuratice şi pustii, în care o boală ne-a separat de lumina şi activităţile vieţii; sau întunericul unei mâhniri zdrobitoare şi a unei dezamăgiri.

Acolo ne spune El tainele Sale – mari şi minunate, eterne şi infinite. El ne deschide ochii, orbiţi de strălucirea lucrurilor pământeşti, ca să privească la constelaţiile cereşti. Şi urechile noastre detectează dintr-odată chiar şi şoapta glasului Său, care de multe ori a fost acoperită de tumultul strigătelor pământeşti.

Însă aceste revelaţii vin întotdeauna şi cu responsabilitatea corespunzătoare: „Ce vă spun Eu … să spuneţi la lumină … să propovăduiţi de pe acoperişul caselor”. Noi nu trebuie să zăbovim în întuneric sau să stăm în cămăruţă. Curând vom fi invitaţi să ne ocupăm locul în zarva şi furtunile vieţii. Şi când va veni momentul acela, noi trebuie să spunem şi să propovăduim ce am aflat.

Aceasta dă o nouă semnificaţie suferinţei, a cărei cea mai tristă parte este deseori sentimentul aparent al inutilităţii pe care aceasta îl provoacă. Suntem tentaţi să gândim: „Cât de nefolositor sunt! Ce fac, de sunt diferenţiat de ceilalţi? De ce este irosit «parfumul scump» (Ioan 12:3) al sufletului meu?” Acestea sunt vaietele disperate ale celui ce suferă, dar Dumnezeu are un scop în toate. El Îşi aduce copiii pe culmi tot mai înalte ale părtăşiei, ca să-L poată auzi vorbind „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui” (Exod 33:11), şi apoi să transmită mesajul celor de la poalele muntelui. Au fost cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte irosite? Dar timpul petrecut de Ilie la Muntele Horeb sau anii petrecuţi de Pavel în Arabia?

Nu există nici o scurtătură spre o viaţă de credinţă, care este o absolută necesitate pentru o viaţă sfântă şi victorioasă. Trebuie să avem perioade de meditaţie şi părtăşie personală cu Dumnezeu. Sufletele noastre trebuie să aibă momente de părtăşie cu El pe munte şi să treacă prin văile odihnei liniştite la umbra unei stânci mari. Trebuie să petrecem unele nopţi sub stele, când întunericul a acoperit lucrurile pământeşti, a redus la tăcere zgomotul vieţii omeneşti şi ne-a lărgit orizontul, descoperindu-ne infinitul şi eternul. Toate acestea sunt absolut esenţiale aşa cum este hrana pentru trupurile noastre.

Numai în felul acesta simţirea prezenţei lui Dumnezeu poate deveni avuţia sigură a sufletelor noastre, permiţându-ne să spunem tot timpul, cum scria şi psalmistul odată: „Tu eşti aproape, DOAMNE” (Psalmul 119:151). F.B. Meyer

 

Unele inimi, precum primulele de seară, se deschid mult mai frumos în umbrele vieţii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 8.1-21

Acum înţelepciunea se întoarce spre cei pierduţi şi îşi face auzită lămurit chemarea ei de har (la fel ca în cap. 1). De astă dată se aşază pe înălţimi, în mijlocul drumurilor, la porţile oraşelor, pretutindeni pe unde trece lumea. Răspântia (v. 2) este locul de drum unde avem ocazia să schimbăm direcţia şi acolo vedem că sunt trimişi şi slujitorii împăratului din parabolă, ca să caute şi să poftească pe câţi vor găsi (Matei 22.9). Proverbe 9 ne va arăta că şi înţelepciunea îşi are ospăţul pregătit (la fel ca Matei 22) şi că trimite invitaţii prin slujitori.

Voi, care încă mergeţi pe calea cea largă, răspundeţi acum vocii insistente care vă cheamă la răspântie! Este vocea lui Isus. El vă vrea fericiţi. El vă spune lucruri minunate, cuvinte drepte, limpezi şi adevărate, tuturor celor care-L ascultaţi (v. 6,9). El are puse deoparte comori care nu se pot compara cu aurul sau cu argintul acestei lumi şi dă moştenire „avuţii trainice” (v. 18), „adevărate”, „bunuri viitoare” (Evrei 10.1), „o avere mai bună şi statornică” (Evrei 10.34). Cât de glorios este „ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc” (1 Corinteni 2.9; comp. cu v. 17-21)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: loan 21:15-25

Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? …Paşte oile Mele.

Ioan 21:17

TE-AI LEPĂDAT DE CRISTOS?

Iuda n-a fost singurul ucenic care I-a întors spatele lui Isus în noaptea arestării şi a judecării Sale. Şi Petru a făcut-o, negând vehement de trei ori, că ar fi fost vreo legătură între el şi Omul din Galileea (loan 18:15-18, 25-27). Dar după înviere, aşa cum spune textul ales pentru astăzi, Domnul Isus Şi-a condus cu tandreţe şi gingăşie ucenicul năvalnic la locul reabilitării şi trimiterii lui în lucrare. Experienţa lui Petru nu este unică. Cu toţii ne-am lepădat de Cristos, într-un fel sau altul – şi la fel ca Petru, tânjim să fim reabilitaţi. Când eram student la Institutul Biblic Moody, am lucrat în timpul verii la o fabrică, ducând materia primă la cei din schimbul doi de la liniile de asamblare. Era un grup de bărbaţi şi femei foarte duri. Limbajul lor era numai blesteme şi blasfemii, iar atitudinea aceea a unor rebeli şi vulgari. Faptul că nu înjuram ca ei a fost repede băgat în seamă. Într-o zi, când eram în pauza de cafea, unul dintre cei mai duri bărbaţi din grup, m-a întrebat dacă nu eram „unul dintre pocăiţii aceia buni.” Am îngânat un răspuns cât mai încâlcit şi vag cu putinţă. În inima mea însă, am ştiut că mă lepădasem de Domnul. Următoarele zile au fost o agonie spirituală. Apoi mi-am mărturisit căderea Domnului şi El m-a iertat. Peste câteva zile am avut ocazia să-mi expun credinţa colegilor mei de lucru – şi pentru aceasta şi azi mă bucur din partea multora de respect.
Te-ai lepădat şi tu de Domnul într-un fel? Mărturiseşte-I lui Isus. Spune-I cât de rău îţi pare. Ca şi Petru, vei fi reabilitat şi chemat din nou în lucrarea Lui. D.C.E.

Păcătos şi fără ajutor

Cerusem mila Lui cea mare.

O, sfânt Cuvânt izbăvitor

l-am auzit, primind iertare Simon

Când Dumnezeu iartă, este vremea ca si noi să uităm.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Fiind vrăjmaşi, am fost împăcați cu Dumnezeu

prin moartea Fiului Său. Romani 5.10

Mulți oameni afirmă că toate punctele de vedere religioase sunt în fond aceleaşi, mai ales când toate vorbesc despre dragoste şi despre bunătate. Însă aceasta este ca şi cum ai spune că un fastfood şi un restaurant de lux sunt acelaşi lucru, fiindcă ambele servesc mâncare. Nimeni nar afirma aşa ceva, însă oamenii nu folosesc acelaşi standard şi în domeniul spiritual.

Care sunt trăsăturile distinctive ale creştinismului? Există câteva, de o mare importanță! Putem trece pe scurt în revistă câteva dintre ele, privind la subiecte ca Dumnezeu, cerul, iadul, păcatul şi mântuirea. Creştinismul declară că există un singur Dumnezeu, revelat nouă ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care Se află în cer. Iazul cu foc a fost făcut pentru diavolul şi pentru îngerii săi căzuți, însă oamenii care Îl resping pe Dumnezeu vor suferi şi ei acolo pentru totdeauna. Păcatul a corupt inima omenească, de aceea ea se află la cea mai mare distanță față de Dumnezeu, în ciuda tuturor eforturilor eticii, ale educației şi ale moralității.

Creştinismul învață că mântuirea este gratuită, prin credința în jertfa Domnului Isus, care, deşi este Dumnezeu adevărat, a devenit Om adevărat. Oferta harului lui Dumnezeu arată că orice încercare de a câştiga favoarea Sa prin meritele sau prin eforturile noastre este nu numai inutilă, ci şi o ofensă la adresa Lui.

Totuşi Dumnezeu continuă să ofere mântuirea şi „oricine cheamă numele Domnului va fi mântuit” (Fapte 2.21). Biblia este de ajuns pentru a ne arăta căile lui Dumnezeu şi pentru a ne atrage inimile către El. S. J. Campbell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, și urechea nu obosește auzind. Eclesiastul 1.8

Noutăți despre Titanic

În istoria navigației nu a existat un eveniment care a stârnit o așa mare groază și o așa mare atenție ca scufundarea Titanicului. În călătoria lui inaugurală de la Southampton la New-York, vaporul de lux, cel mai mare din lume și care părea de nescufundat, s-a lovit de un ghețar și s-a scufundat în două ore și patruzeci de minute. Aceasta s-a întâmplat în noaptea de 15 aprilie 1912. Din cei 2.208 pasageri și membrii ai echipajului s-au înecat 1.504 oameni în valurile reci ca gheața ale Oceanului Atlantic, printre care căpitanul Edward John Smith, care de bunăvoie s-a scufundat cu vaporul. Dintre morții scoși din Atlantic, dintre care unii nu au fost identificați niciodată, au fost înmormântați 121 victime în Fairview Cemetry în Halifax, în provincia Scoția Nouă din Canada.Interesul cu privire la soarta Titanicului este până astăzi neîntrerupt. Aceasta o arată de exemplu filmul american „Titanic”, care a rulat în 1997 și a depășit toate recordurile. Cu un total de 11 premii Oscar și cu un rezultat de înregistrare mondial de peste 1,8 miliarde dolari, este considerat până astăzi cel mai de succes film al tuturor timpurilor. Doar în Germania l-au văzut 18 milioane spectatori.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POŢI SPARGE TIPARUL (3)

„Eu una știu: că eram orb, și acum văd” (loan 9:25)

După ce Domnul Isus i-a redat vederea, fariseii au încercat să-l atragă pe acel om într-o dezbatere teologică despre cine era Isus și de unde-i venea puterea, dar el a refuzat să se certe cu ei. El a spus simplu: „eu una știu: că eram orb, și acum văd” și același argument continuă și astăzi. Unii oameni spun: „perioada minunilor a trecut”. Adevărul e că nu există o perioadă a minunilor; ci numai un Dumnezeu al minunilor care spune: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Biblia spune: „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!” (Evrei 13:8). Asta înseamnă că El este același. Ce a făcut, El mai face încă. Ce a spus, El mai spune încă. Oricare ar fi problema ta, ai două opțiuni: să trăiești cu ea și să încerci să te obișnuiești sau să crezi că Dumnezeu te poate elibera de ea. Anumite lucruri, cum ar fi alcoolismul, dependența și abuzul pot exista în familia ta, însă prin harul lui Dumnezeu poți întrerupe ciclul! Te rog să asculți următoarele: puterea lui Dumnezeu este mai mare decât obiceiul tău! Nu numai că El te poate elibera de lucrul care te ține prizonier, dar El te poate elibera de efectele lui persistente. Cuvântul Său pentru tine este acesta: „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte, și nu vă mai uitați la cele vechi! lată, voi face ceva nou, și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum” (Isaia 43:18-19). Așadar, întoarce-te la Dumnezeu astăzi. Dă-i o șansă. Ai încercat alte lucruri, acum încearcă-L pe El. Nu te va dezamăgi!

 

 

 


 

10 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Decizia morală cu privire la păcat

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

Romani 6:6

Răstignirea împreună cu El. Ai luat această decizie cu privire la păcat – că trebuie răstignit imediat în tine? E nevoie de mult timp ca să ajungi la o decizie morală cu privire la păcat, dar cel mai mare moment din viaţa ta este atunci când decizi că, aşa cum Isus Cristos a murit pentru păcatul lumii, la fel păcatul trebuie să moară în tine – nu să fie înfrânat, suprimat sau împiedicat, ci răstignit. Nimeni nu poate determina pe cineva să ia această decizie. Noi putem fi sincer convinşi – putem să avem o convingere religioasă -, dar ceea ce trebuie să facem e să luăm decizia pe care Pavel ne îndeamnă s-o luăm.

Reculege-te, petrece un timp singur cu Dumnezeu, ia decizia morală şi spune-I: „Doamne, fa-mă una cu moartea Ta până când voi şti că păcatul este mort în mine”. Ia această decizie morală că păcatul din tine trebuie să fie dat morţii.

În cazul Iui Pavel, aceasta nu a fost o aşteptare divină legată de viitor, ci o experienţă radicală şi definitivă din viaţa lui. Sunt eu gata să-L las pe Duhul lui Dumnezeu să mă cerceteze până când voi şti care este natura păcatului din viaţa mea – lucrul care pofteşte împotriva Duhului lui Dumnezeu în mine? Dacă da, voi fi de acord cu verdictul lui Dumnezeu împotriva naturii păcatului: că trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus? Nu mă pot socoti „mort faţă de păcat” dacă n-am trecut prin această chestiune radicală a voinţei înaintea lui Dumnezeu.

Mi-am însuşit eu marele privilegiu de a fi răstignit împreună cu Crisios până când nu mai rămâne în carnea şi în sângele meu decât viaţa lui Cristos? „Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

GENEZA 17:1

„Cînd a fost Avraam în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic.”

Cînd i S-a arătat Dumnezeu, Avraam era într-o incapacitate completă, el ajunsese la capătul lui însuşi. Dar chiar în starea aceasta el a avut o întîlnire cu Dumnezeu care S-a descoperit ca Cel Atotputernic.Ce decoperire! Ce sursă a tot ce are omul nevoie! Dar pentru mulţi credincioşi, Dumnezeu nu este încă izvorul oricărui bine. Cîţi creştini suspină cu o dorinţă fierbinte ca Domnul însuşi să fie totul pentru ei, să aibă tot locul în inima lor! Cîte vieţi, sincere şi loiale, dar plăpînde şi fără putere, suspină după ceva mai mult. Totuşi, noi nu avem nevoie de ceva, ci de Cineva; nu de o binecuvîntare, oricît de imediat necesară ar fi ea, ci de Acela care binecuvintează; nu de putere în ajutorul neputinţei noastre, ci de Dumnezeu însuşi, izvorul de putere. Să-I mărturisim Lui nevoile noastre, starea noastră; să-I deschidem inima larg, căci El doreşte fierbinte să fie totul pentru noi. Să umblăm înaintea Lui, cu El, oricît de împotrivitor ar fi curentul care a cuprins majoritatea. El ne-a chemat la această umblare. Viaţa şi umbletul acesta sînt posibile însă cînd am terminat cu noi înşine şi cu căutarea lucrărilor şi intereselor noastre chiar atunci cînd se pare că ele sînt legitime şi chiar evlavioase. Dacă umblarea noastră înaintea lui Dumnezeu nu îndeplineşte condiţia: „…fii fără prihană…”, oricît ne-am strădui în umblarea şi lucrările noastre, ele n-au nici un preţ înaintea Lui.Resursele noastre proprii trebuiesc puse deoparte; Domnul Isus trebuie să aibă tot locul în inima noastră. Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt. Cunoaştem noi atitudinea aceasta? ştiu genunchii noştri să se îndoaie mereu în adorare? Să ne recunoaştem neputinţa dar şi cauza care ne-a adus în această stare. Cultivăm noi părtăşia cu Domnul nostru cu toată seriozitatea şi cu dorinţa fierbinte ca El să ne umple cu El însuşi? Dacă este aşa, El va veni la noi cu toată plinătatea Sa, schimbîndu-ne viaţa aşa cum a schimbat-o pe a lui Avraam care a devenit „tatăl credincioşilor”.”A venit Domnul Isus aici pe pămînt ca să pretindă ceva de la mine? Ca şi smochinul fără rod, şi eu sînt lipsit de roade, sînt uscat. Dar Domnul, binecuvîntat să fie El, a venit în lumea aceasta pentru că eu sînt în adevăr aşa. Răul care este în mine, în loc de a depărta pe Dumnezeu, L-a adus la mine în persoana lui Hristos. Tot răul din mine, fiinţă mizerabilă, a adus în lume pe Isus Hristos.” (J.N.D.) O, de am realiza că El este tot şi noi nimic!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Matei 14:27

Acestea sunt cuvintele pe care le-a adresat Domnul Isus ucenicilor Săi care erau pe mare, în timpul unei furtuni mari. Mântuitorul nu era cu ei în corabie. În ziua anterioară a hrănit cinci mii de oameni, în afară de femei şi copii, prin înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi peşti. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte ca să Se roage singur la o parte. Pe când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare s-au înspăimântat şi au zis:” Este o nălucă”, şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Câtă mângâiere cuprindeau aceste cuvinte pentru ucenici! Şi noi ne găsim în situaţii când teama pune stăpânire peste noi şi ne întrebăm: „Cum va fi dacă se continuă în felul acesta?” În astfel de situaţii este important să ne uităm la locul potrivit. Dar, unde? În Cuvântul Lui Dumnezeu. Căci în Cuvânt putem afla că nu ne cade nicun fir de păr fără ştirea Lui, şi că toate sunt spre folosul nostru. Astfel putem să recunoaştem în toate conducerea înţeleaptă a Lui Dumnezeu. Dacă privim la greutăţi, începem să să ne plângem, dar dacă avem în faţa ochlor promisiunile Lui Dumnezeu suntem încurajaţi şi nu trebuie să ne temem. „Îndrăzniţi, Eu sunt” spune Mântuitorul şi astăzi tuturor acelora care se încred în El. Dacă ne încredem în El nu mai trebuie să ne necăjim de una, sau de alta, căci El ne dă posibilitatea de a ne odihni în voia Sa. După ce Petru a ieşit din corabie pe apă pentru a merge la Isus, văzând vântul puternic şi simţind că se cufundă, a strigat: „Doamne, ajută-mă!” El a privit la vânt şi la valuri şi de aceea a început să se scufunde, dar când a privit la Domnul şi a cerut ajutorul Lui, a fost salvat. Acesta este un exemplu şi pentru noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PRIVEŞTE ŞI VEI TRĂI

Şi Domnul spuse lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi pune-l într-o prăjină; şi se va întâmpla, că oricine va fi muşcat şi-l va privi, va fi vindecat.

Numeri 21.8

Aceasta este o imagine admirabilă a Evangheliei. Domnul Isus, socotit în rândul răufăcătorilor, este atârnat pe cruce în faţa noastră. O privire spre El ne va vindeca îndată de muşcătura arzătoare a păcatului: „Oricine îl va privi, va fi vindecat”. Acela, care-şi plânge cu amar păcatul, să ia seama la aceste cuvinte şi le va găsi adevărate. Eu am trăit această experienţă: privind la Domnul Isus răstignit, am fost vindecat îndată. Şi tu, suflete, dacă priveşti prin credinţă la El, vei trăi. Poate că-ţi dai seama şi tu de influenţa păcatului cu veninul lui şi nu mai ai nădejde; dar, să ştii bine că nu este decât o singură nădejde. Şi acest leac este sigur: „Oricine va privi la El, va fi vindecat”.

Şarpele de aramă nu era înălţat ca să fie privit cu curiozitate de cei sănătoşi; ci era hotărât pentru cei ce fuseseră muşcaţi. Domnul Isus, adevăratul Mântuitor, a fost atârnat pe lemn pentru adevăraţii vinovaţi. Dacă muşcătura şarpelui veninos a făcut din tine un beţiv, un hoţ, un desfrânat sau un mincinos, o privire încrezătoare la acest Mântuitor, te va vindeca de aceste vicii, şi te va ajuta să trăieşti în sfinţenie şi părtăşie cu Dumnezeu. Priveşte numai şi vei trăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Ioan 15.12

Cei mântuiţi de Domnul Isus trebuie să se iubească unii pe alţii cu o iubire „fierbinte, dintr-o inimă curată.” Este o poruncă a Domnului de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Dacă ne preocupă această dragoste a lui Cristos, ale cărei raze pornesc de la crucea Golgotei spre noi atunci aceasta va lucra în noi dragostea sfântă. Când dragostea lui Cristos este motorul inimilor noastre nu se poate să nu-i iubim pe fraţii noştri. Domnul Isus ne iubeşte pe toţi, indiferent de slăbiciunile, lipsurile şi păcatele noastre. Dragostea Sa faţă de noi L-a trimis la moarte. Nici apele văii morţii nu au putut îndepărta sau opri iubirea Lui. El însuşi S-a dat pentru noi.

Domnul Isus este pentru noi modelul desăvârşit de urmat. Să nu ne iubim atunci unii pe alţii cum ne-a iubit El? „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3.16). „Prea iubiţilor să ne iubim unii pe alţi, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Ioan 4.7). Adevărata dragoste este izvorul naturii dumnezeieşti, care se revarsă şi care îi umple pe cei mântuiţi. Ea se descopere în diferite feluri. Poate uneori trebuie să şi mustre, să arate greşelile sau chiar trebuie să sancţioneze. Şi Domnul Isus la fel procedează cu cei care îi îmbracă cu iubirea Sa veşnică. Oamenii zilelor din urmă se caracterizează după 2 Tim. 3.2 ca fiind iubitori de sine. Dacă mai este în fiecare mântuit această tendinţă păcătoasă, avem nevoie de har deosebit ca să pricepem dragostea Sa.

Dacă umblăm pe urmele Domnului Isus şi dacă ne lăsăm pătrunşi de Duhul Său cel bun, vom primi har să arătăm în mijlocul unei lumi moartă în păcate, ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu. Orice acţiune a dragostei este dirijată de sus, de la Dumnezeul şi Tatăl nostru.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, Te slăvesc pentru rugăciunile sfinţilor, care m-au înconjurat ca o atmosferă a cerului, şi pentru harul de nespus care vine la mine prin răscumpărarea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan).»

2 Corinteni 2,11

Fii atent la micile urme lăsate de duşman în viaţa ta! Vulpile mici distrug viile roditoare. Prinde-le! Ignorarea acestor mici cicatrici lăsate de diavol în inima ta poate avea repercusiuni serioase asupra vieţii tale de credinţă. Din acest motiv nu evita confruntarea biruitoare cu duşmanul. Isus este învingător! Ce ne spune Domnul despre buruienile care cresc împreună cu grâul? El răspunde astfel la întrebarea slujitorilor nedumeriţi: «… Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta»
(Matei 13,28). Brusc, observi că în biserica ta, poate chiar în familia ta, buruienile au crescut împreună cu grâul. Aceasta este lucrarea duşmanului, acestea sunt urmele lui. El caută să strice tot ce poate, se străduieşte din răsputeri să nimicească lucrarea Domnului. Tu însă rămâi în Isus! Suntem în lume, dar nu mai facem parte din ea. Suntem
înconjuraţi din toate părţile de puteri demonice, dar ele
nu mai au nici o putere asupra noastră atât timp cât Domnul rămâne în noi şi noi în El. Atunci Cuvântul Său lucrează în şi prin tine; prin acest lucru reuşeşti nu numai să-ţi recunoşti duşmanul, dar şi să i te împotriveşti cu succes, iar el va fi învins şi fără putere în viaţa ta.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Locul numit „Căpăţâna”. Luca 23:33

Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

Cea mai întunecată vreme

Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos

Atinge inima cu degete solemne

Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?

Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă

Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă. Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

Seara

Un înger al Dumnezeului, al cărui sunt eu şi căruia îi slujesc eu, mi s-a arătat azi-noapte. Faptele Apostolilor 27:23

Furtunile şi întunericul, împreună cu pericolul iminent al naufragiului, aduseseră echipajul într-o situaţie tristă. Un singur om a rămas calm şi, prin cuvintele sale, i-a îmbărbătat pe toţi ceilalţi. Pavel a fost singurul om care a avut destul curaj ca să spună „oamenilor, liniştiţi-vă” (Fapte 27:25). La bord se aflau soldaţi romani veterani şi marinari încercaţi, dar sărmanul prizonier evreu avea mai mult duh decât toţi la un loc. El avea un Prieten tainic care îl încuraja. Domnul Isus trimitea un mesager ceresc care îi şoptea cuvinte de mângâiere slujitorului său credincios; de aceea, Pavel era încrezător şi vorbea ca un om liniştit. Dacă ne temem de Domnul, putem să ne aşteptăm la intervenţii neaşteptate atunci când împrejurările ne ameninţă. Îngerii nu sunt reţinuţi de furtuni sau ascunşi de întuneric. Ei nu consideră o umilire să-i viziteze pe cei mai săraci membri ai familiei cereşti. Dacă vizitele îngerilor sunt puţine şi rare în timpuri obişnuite, în nopţile cu furtună sunt mai dese. Prietenii ne pot abandona când suntem sub presiune, dar întâlnirile cu locuitorii lumilor îngereşti vor fi mai frecvente. Prin puterea cuvintelor lor încurajatoare, care ajung la noi de la tron pe scara lui Iacov, vom fi întăriţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu. Dragă cititorule, treci printr-un timp de încercare? Cere ajutor special. Isus este îngerul legământului, şi dacă este căutat din toată inima, se lasă găsit. Cei care, asemenea lui Pavel, sunt păziţi de îngerul lui

Dumnezeu în noaptea furtunii, când ancora nu mai prinde şi stâncile sunt la un pas, să-şi amintească că prezenţa îngerilor le aduce curaj şi tărie.

O, înger al lui Dumnezeu, vino aproape

Alungă-mi teama şi împrăştie furtuna

Călăuzeşte-mă prin foc şi ape

Căci mâna Ta mângâie totdeauna.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine! (Iov 10:2)

 

O, suflet încercat, poate că Domnul te trece prin această încercare ca să-ţi dezvolţi darurile spirituale. Ai o serie de daruri pe care nu le-ai fi descoperit niciodată dacă n-ar fi fost încercările. Nu ştii că credinţa ta nu se arată niciodată atât de mare în timpul verii călduroase, cât se arată în timpul unei ierni geroase? Dragostea ta este mai tot timpul ca un licurici, care străluceşte foarte puţin când nu este înconjurat de întuneric. Iar speranţa este ca stelele – nevăzute în strălucirea soarelui prosperităţii şi descoperite doar în timpul unei nopţi de împotrivire. Necazurile sunt deseori montura neagră pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a monta pietrele preţioase ale darurilor copiilor Săi, făcându-le să strălucească şi mai tare.

Nu te-ai rugat tu pe genunchi cu puţin timp înainte, zicând: „Doamne, cred că n-am deloc credinţă. Te rog, arată-mi că am”? Nu era rugăciunea ta, chiar dacă n-ai realizat poate pe moment, o rugăciune care de fapt cerea încercări? Căci cum ai putea să ştii dacă ai credinţă, până nu-ţi este încercată credinţa? Poţi să te bazezi pe faptul că Dumnezeu trimite deseori încercări pentru ca darurile noastre să fie descoperite şi pentru ca noi să fim siguri de existenţa lor. Şi este mai mult decât doar descoperirea darurilor noastre – noi experimentăm adevărata creştere
în har ca un alt rezultat al încercărilor noastre care au fost sfinţite de El.

Dumnezeu nu-Şi antrenează soldaţii în corturi confortabile şi în lux, ci punându-i să îndure marşuri lungi şi servicii grele. Îi face să treacă prin şuvoaie de apă, să înoate prin râuri, să urce pe munţi, şi să meargă multe mile obositoare cu bagaje grele.

Dragă creştine, n-ar putea aceasta să explice necazurile prin care treci acum? N-ar putea fi acesta motivul pentru care El Se ocupă de tine?


Charles H. Spurgeon

A fi lăsat în pace de Satan nu este o dovadă că eşti binecuvântat.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 7.1-27

Capitolul 7 prezintă cu solemnitate pericolul la care femeia străină îl expune pe tânărul fiu al înţelepciunii. Asistăm la o adevărată vânătoare a sufletului (comp cu 6.26): Ea stă la pândă; această femeie destrăbălată, gălăgioasă şi fără astâmpăr (v. 11), care-şi ascunde intenţiile perverse sub înveliş religios (v. 14), umblă de colo-colo, pândindu-şi prada la adăpostul nopţii. Armele ei sunt cuvintele dulci şi clipitul seducător al pleoapelor (cap. 2.16; 5.3; 6.25). Victima ei este un tânăr uşuratic, fără ocupaţie, învins mai dinainte, pentru că nu are voinţă şi pentru că este dominat de simţuri.

Scena este repede jucată: inconştient, fără minte, el „a mers deodată după ea”. Laţul „păsărarului” – adică al lui Satan – este închis deodată (v. 23; Psalmul 91.3). Prea târziu…! Plăceri de o clipă, dar cu ce preţ plătite! „îşi pierde viaţa…” şi nu ştie.

Tineri creştini, voi sunteţi şi mai responsabili, pentru că aţi fost preveniţi de toate acestea. în plus, ştiţi şi unde poate fi găsită resursa: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Păzindu-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119.9). Gândiţi-vă la exemplul lui Iosif şi la răspunsul lui categoric, prezentat în Geneza 39.9, iar în ceasul pericolului, strigaţi la Cel care oricând „poate să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 4:1-6

„…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii” Efeseni 4:3

PĂSTREZI PACEA?

Cât de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o mânăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amândoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă până la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică până ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adânc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”. În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urât unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul. Fie ca toţi care Il cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică! 
H.G.B.

Binecuvântează, Doamne, adunarea,

Te rugăm cu lacrime curate

Să trăim mereu cu dragoste-mpreună

Şi în sfântă dulce unitate.
Fennema

Nu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordiei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi a fost că, pe când erau ei acolo, sau împlinit zilele ca ea să nască; şi La născut pe Fiul ei cel întâinăscut şi La înfăşat în scutece şi La culcat în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în han.  Luca 2.6,7

Hainele lui Hristos (1) – Sărăcia Sa

Putem medita fără încetare la faptul că Domnul gloriei a venit în această lume în împrejurări atât de umile. El na ales ca loc al naşterii Sale Roma, centrul politic şi militar al lumii de atunci, nici Atena sau Alexandria, centre ale filosofiei şi ale intelectului, ci un oraş mic, întro provincie romană neînsemnată. El na ales nici măcar Ierusalimul ca să Se nască acolo, ci mica cetate Betleem. Şi chiar în această mică cetate, El Sa născut nu în han, ci întrun staul.

Potrivit obiceiului din acele zile, El a fost înfăşat în scutece. Aceste prime „haine” ale Mântuitorului nostru vorbesc despre cât de smerit a acceptat El să devină, prin har. Pe măsură ce timpul a trecut, El a purtat hainele umile ale oamenilor obişnuiți din Galileea. Nu Sa ruşinat să poarte hainele de tâmplar (Marcu 6.3).

El a fost bogat înainte de a veni în lume. Cât de bogat? Psalmistul ne oferă o idee atunci când scrie despre hainele Domnului de dinainte de a Se întrupa: „Cel care Se înveleşte cu lumina ca şi cu o manta” (Psalmul 104.2). Apostolul Pavel ne spune: „Cunoaşteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, Sa făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9). Totuşi, făcând aceasta, El nu a renunțat nicio clipă la atributele dumnezeirii Sale.

Cineva a spus foarte bine că, «atunci când a devenit ceea ce nu a fost înainte, El na încetat niciodată să fie ceea ce dintotdeauna fusese». B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Ei au strigat din nou: Răstignește-L! Marcu 15.13

Crucea lui Hristos

Pentru Mântuitorul nostru, crucea a însemnat înjosire adâncă și dureri mari pentru trup și suflet. El Însuși a luat locul nedemn la cruce care i se cuvenea creaturii. Sărăcia și respingerea Lui, viața Sa de renunțare și dăruire pentru alții, singurătatea Sa și durerile Sale – toate acestea și-au găsit punctul culminant la cruce.

Tocmai aici, El a aflat ura fără margini și adâncă a inimii omenești, și tocmai această cruce a fost locul pe care i l-a oferit omul, în orbirea și aroganța sa, lui Dumnezeu, Dumnezeu în Persoana Fiului Său iubit, Omul Isus Hristos. Omul a cerut explicit crucea pentru Fiul lui Dumnezeu. Omul a avut pentru Fiul lui Dumnezeu numai crucea și un mormânt, nimic altceva. Cu voia sa declarată, omul amăgit de satan L-a pus pe Isus pe cruce. Dar faptul că Cel răstignit acolo vrea să fie Răscumpărătorul omului, este ca o jignire pentru omul mândru. În zilele de demult, societatea omenească se debarasa de cei mai nevrednici la cruce. Ce impertinență să-i vestești acum omului pe Mântuitorul răstignit! Cu toate că Hristos a fost deplin nevinovat, cuvântul crucii este disprețuit de cei mai mulți și astăzi la fel ca mai demult!

Conform înțelepciunii lui Dumnezeu, crucea a fost pentru Mântuitorul nostru locul unde s-a descărcat asupra Lui mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Acolo, El a purtat pedeapsa noastră, acolo a fost punctul de intersecție dintre mânie și dragoste, întâlnirea dreptății și a păcii. Dar pentru omul păcătos, în neînțelegerea lui, crucea este o pricină de poticnire.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POȚI SPARGE TIPARUL (2)

„A scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta” (loan 9:6)

Dr. Samuel Rodriguez, președintele Conferinței Naționale Spaniole Creștine pe tema Lidershipului subliniază faptul că ADN-ul se află în salivă și că atunci când Domnul Isus a scuipat, orbul a primit un transfer de ADN divin. El spune că Domnul Isus nu a pus saliva pe ochii bărbatului, ci pe pământ – materialul din care a fost făcut omul. Cu alte cuvinte, Domnul Isus s-a întors la rădăcina problemei! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu nu-ți tratează pur și simplu simptomele; El se întoarce la sursa problemei tale pentru a te elibera de ea. Pentru a schimba rodul, El schimbă rădăcina. Acest om nu a avut niciodată abilitatea de a vedea; s-a născut orb și a avut nevoie de o minune creatoare. Aceasta necesită un transfer de ADN divin, care să-l facă ceea ce nu a fost niciodată si care să-i dea ceea ce nu a avut niciodată. Dumnezeul nostru este măreț, nu-i așa? Știi de ce a venit Domnul Isus? „Să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:1-3). Nu contează dacă părinții tăi au contribuit la problema ta sau pur și simplu ai făcut alegeri greșite în viață, Domnul Isus te poate elibera, te poate reface și-ți poate dărui o viață nouă. Domnul Isus nu a dat vina pe acest om sau pe părinții lui, deoarece El nu se ocupă cu condamnarea; Isus se ocupă cu transformarea.

 

 

 


 

9 Aprilie 2016

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 L-am văzut eu pe El?

După aceea, S-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei. Marcu 16:12

 

A fi mântuit şi a-L vedea pe Isus nu este acelaşi lucru. Mulţi sunt părtaşi ai harului lui Dumnezeu, dar nu L-au văzut niciodată pe Isus. O dată ce L-ai văzut pe Isus, nu mai poţi fi niciodată acelaşi, lucrurile nu te mai atrag aşa cum te atrăgeau înainte.

Trebuie să faci întotdeauna distincţie între ceea ce vezi tu că este Isus şi ceea ce a făcut El pentru tine. Dacă ştii doar ce a făcut El pentru tine, nu ai un Dumnezeu destul de mare; dar dacă L-ai văzut pe Isus aşa cum este El, experienţele pot veni şi trece, dar tu vei rămâne neclintit, întrucât L-ai văzut „pe Cel care este nevăzut”. Orbul din naştere n-a ştiut cine era Isus până când n-a apărut El şi i S-a arătat. Isus Se arată celor pentru care EI a făcut ceva, dar noi nu-I putem dicta când să vină. El poate veni deodată, în orice moment..„Acum îl văd!”

Isus trebuie să se arate personal atât prietenilor tăi, cât şi ţie; nimeni nu-L poate vedea pe Isus prin ochii tăi. Când unul L-a văzut pe Isus şi celălalt nu, se produce o despărţire. Tu nu-1 poţi aduce pe prietenul tău la Isus dacă Dumnezeu nu-1 atrage la El. L-ai văzut pe Isus? Atunci vei vrea ca şi alţii să-L vadă. .Atunci s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.” Trebuie să le spui şi altora, chiar dacă nu te vor crede.

 

„O, dac-aş putea să-ţi spun, cu siguranţă ai crede!

O, dac-aş putea doar să-ţi spun ce am văzut!

Cum să-ţi spun şi cum ai putea să primeşti,

Cum. până când El nu te aduce acolo unde sunt eu?”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 PSALM 62:1

„Du-mă pe stînca pe care n-o pot ajunge.”

Exclamaţia aceasta a psalmistului nu este o cerere banală, ci un strigăt cum spune versetul 1. Strigătul acesta iese adeseori din inima credinciosului. Poziţia noastră în Hristos este realizată şi desăvîrşită, dar vai, starea noastră înaintea oamenilor nu este în totul spre slava Mîntuitorului, ba uneori este chiar în contradicţie cu tot ce cuprinde mîntuirea şi făgăduinţele Sale. Harul Său a făcut din noi împăraţi şi preoţi, dar experienţa noastră zilnică este atît de departe de această viaţă normală pentru un om în Hristos. Suferim noi cînd sîntem departe de El, departe de această stare de har şi de putere spirituală? Este o „stîncă” mai presus de noi, de starea noastră? Avem noi dorinţa de a o ajunge? şi atunci, strigăm către El ca să ne conducă pe înălţimile ei? Sau ne mulţumim că sîntm mîntuiti, cu o viaţă religioasă de adunare, cu o formă de evlavie şi fără să dorim nimic mai mult. El ne poate izbăvi de această stare dacă dorim şi strigăm să ne ridice la înălţimea staturii plinătăţii Domnului Isus. El cunoaşte luptele noastre cu lumea, cu duhul ei ademenitor, cu firea noastră, cu dorinţele şi ispitele ei; cu diavolul şi lucrările lui. Dar „Stînca” aceasta noi n-o putem ajunge prin noi înşine ci numai prin El care ne conduce acolo şi de aceea să nu încercăm să ajungem la ea prin propriile noastre puteri. Chemarea noastră însă are un ţel incomparabil mai înalt decît o religiozitate de adunare. Da „Stînca” aceasta este Domnul Hristos şi Dumnezeu şi-a propus din veşnicie să ne facă „…asemenea chipului Fiului Său…” şi nu să rămînem mereu nişte nereuşite asemănări care în orice caz nu-L preamăresc pe Dumnezeu. Apoi „Stînca” aceasta este şi plinătatea de Duh la care deasemenea sîntem chemaţi: „Fiţi plini de Duhul” (Ef. 5:18). Domnul Isus ne-a promis această plinătate. „Cine crede în Mine, din inma lui vor curge rîuri de apă vie… Spunea lucrurile acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.” (Ioan 7:38-39)

Să ne pocăim recunoseîndu-ne totala lipsă de plinătate a Duhului şi să ne întrebăm cu sinceritate şi seriozitate: „Doamne, am eu o cît de mică asemănare cu Tine?” Este adevărat că Dumnezeu ne vede deja în Domnul Hristos, asemenea Lui, dar ne văd şi cei din jurul nostru? Reflectăm noi chipul Domnului Isus sau îl reflectăm pe al nostru? „Doamne, du-mă pe STÎNCA pe care n-o pot ajunge.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Matei 10:28

Citim de multe ori cuvântul: ”Nu te teme”, în Scriptură. Mântuitorul a adresat cuvintele de mai sus ucenicilor Săi înainte de a-i trimite. El i-a încurajat să nu se teamă de suferinţă, sau de moarte. Cea mai mare împotrivire au găsit-o la farisei şi la învăţători. Aceştia nu au putut suporta ca oameni neînvăţaţi să apară şi să predice Evanghelia făcând semne şi minuni. Nu le-a fost pe plac faptul că poporul îi asculta, de aceea pizma şi ura împotriva ucenicilor Domnului era tot mai mare. Lupta este aceeaşi şi astăzi. Dacă un om se naşte din nou prin puterea Lui Dumnezeu şi începe să slăvească lucrarea făcută de Dumnezeu prin Isus Hristos, recunoscând că are siguranţa iertării păcatelor sale, că nu mai este nimic vrednic de condmnat în viaţa acelora care sunt găsiţi în Hristos Isus, lumea creştină i se împotriveşte. Atunci se spune despre omul acesta: ”Şi-a pierdut minţile, nu mai este scăpare pentru el”, iar ura şi prigonirea din partea lumii creştine se manifestă sub formele cele mai diferite. Dar cel care are mântuirea în Hristos nu se teme de o împotrivire în acest fel, căci este convins că acolo unde este împotrivire, acolo este şi Dumnezeu. Iar acolo unde dăm de formalităţi creştine şi întuneric, acolo se dezlănţuie prigonirea. Cât de important este să ne ţinem tare de cuvintele Mântuitorului spuse ucenicilor Săi: ”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul.” Trăim vremurile de pe urmă şi diavolul foloseşte toate mijloacele împotriva celor născuţi din Dumnezeu. De aceea să fim neclintiţi în dorinţa noastră de a mărturisi despre dragostea şi puterea Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LOCUL SUPREM AL BIBLIEI

Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire.

Psalmul 119.165

Da, o adevărată dragoste pentru Cartea sfântă ne aduce multă pace, al cărei izvor este în Dumnezeu. Legea Sa să ajungă tovarăşa obişnuită a vieţii noastre; ea va aduce în inimile noastre o adâncă mângâiere pe care nimic altceva nu ne-ar putea-o da. Duhul Sfânt lucrează prin acest cuvânt, ca un Mângâietor a cărui binefăcătoare influenţă vine să alunge frământările inimilor noastre.Nimic nu poate fi o piatră de poticnire pentru acela în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Crucea lui de fiecare zi, ajunge pentru el o plăcere; el este pregătit pentru cuptorul încercării, şi zbuciumat nu se miră de el, nici nu este abătut. El nu este enervat ca acela care e în bogăţie, nici zdrobit prin împotrivire; căci este deasupra împrejurărilor schimbătoare ale vieţii din afară. Dacă Domnul îi trimite o mare încercare a credinţei, care face pe altul să spună: „Aceasta e prea tare, cine o poate îndura?”, credinciosul o primeşte fără a murmura, pentru că greutăţile care se pot naşte în mintea sa sunt stăpânite de teama pe care o are el faţă de legea Dumnezeului său, care pentru el este autoritatea supremă, înaintea căreia se pleacă bucuros. Doamne, lucrează azi în noi această dragoste, această pace, această odihnă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 Ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Evrei 1.4

Care este minunăţia sau superioritatea Numelui acesta de „Fiu” care-I revine Domnului Isus? În gândul de creaţie al lui Dumnezeu şi îngerii au fost numiţi „fiii lui Dumnezeu” (Iov. 2.1). Puternici în întemeierea lor, ca şi în inteligenţa lor ei, sunt „duhuri slujitoare”. În Ps. 103.20 sunt numiţi „tari în putere” Dar Domnul Isus este FIU şi aceasta înseamnă o înălţare pe care îngerii nu o au. „Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Tu eşti FIUL Meu, astăzi te-am născut?” (Evr. 1.5). Rugăm cititorul să observe deosebirea dintre „Fiu” cum este numit Domnul Isus şi „fii” cum au fost numiţi îngerii în Iov 2.1. Iată o mărturie pe care este bine să o reţinem. Dumnezeu vorbeşte despre Fiul Său cu toată preţuirea pe care a avut-o din veşnicie. Niciodată nu a vorbit de o fiinţă creată, astfel de lucruri cum a vorbit de Fiul. Fiul nu se deosebeşte numai în rang de îngeri, aşa cum se deosebesc arhanghelii de mulţimea îngerilor; deosebirea nemărginită constă în faptul că El este Cel veşnic, Fiul necreat. Situaţia Sa veşnică rămâne neschimbată, chiar dacă pentru un timp foarte scurt a fost aşezat mai prejos decât îngerii din pricina morţii Lui. De aceea merită să-I aducem toată adorarea, lauda şi mărirea acum şi în vecii vecilor.

Formele pot să-şi facă loc şi în adunările creştinilor, în rugăciunile mereu aceleaşi, în legăturile cu fraţii pe care îi salutaţi prin luarea în deşert a Numelui cel scump, în obişnuinţa de a veni la o adunare, nu pentru ţinta arătată în Scriptură, ci pentru a se face mai răi, prin secte sau grupări care nu sunt altceva decât „taberi” în care s-au statornicit formele. Dacă vrem să mergem cu un Cristos lepădat, trebuie să fim lepădaţi de lume. Dacă Stăpânul nostru a „suferit dincolo de poartă” nu putem să ne aşteptăm să domnim dincoace de poartă. El este: „afară din tabără.” Oh, să ieşim la El, iubiţi creştini.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, bunătatea Ta este proaspătă pentru sufletul meu, dar ce înceată este creşterea mea în harul Tău atotputernic! Inviorează-mă, deschide-mi fiinţa spre orizonturi mai măreţe astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.»

1 Corinteni  3,11

Ziua răsplătirii, ziua judecăţii, ziua în care vom sta ca Biserică a lui Isus în faţa tronului de judecată al lui Dum­nezeu este foarte, foarte aproape. De aceea, drămuieşte-ţi timpul! Ai grijă ca pe temelia sfinţeniei tale – Isus Cristos – să clădeşti aur, argint şi pietre preţioase. Ţelul vieţii ta­le să fie slăvirea Numelui Domnului. Lasă prima ta dra­goste pentru Isus să fie vlăstarul vieţii şi al acţiunilor tale, căci doar aşa tot ce ai făcut va avea valoare veşnică, iar re­colta vieţii tale va fi un adevărat triumf la tronul de judeca­tă a lui Isus. O asemenea viaţă va fi fără îndoială ţinta ata-curilor celui rău, dar Scriptura spune: «Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie» (Psalm 126,5). Pla-nifică-ţi cu mare băgare de seamă timpul, căci în curând nu-1 vei mai avea! «… strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură» (Matei 6,20). Poate te întrebi: cum pot să încep în mod practic să-mi investesc viaţa şi resursele pentru eter­nitate? Răspunsul – roagă-te mai mult! Citeşte Cuvântul mai mult! Stai în părtăşie cu Dumnezeu mai mult! Acesta este începutul.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.

Luca 23:27

În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii. Când îl văd pe Isus ducându-şi prucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea

persecutată, iubirea rănită, Blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-a sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi. Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.

Cu sufletul plin de iubire şi chin

Îi scald picioarele în lacrimi —

Şi plâng mereu în suflet Mirele divin

Căci m-a salvat prin grele patimi.

Seara

Indurarea Ta mă face mare.

Psalmi 18:35

Cuvintele acestea pot fi traduse prin „bunătatea Ta mă face mare”. David a recunoscut bucuros că măreţia Sa nu se datora meritelor lui, ci bunătăţii lui Dumnezeu. „Providenţa” este o alta variantă, şi providenţa nu este nimic altceva decât bunătatea în acţiune. Bunătatea este mugurele, iar providenţa este floarea; bunătatea este sămânţa, şi providenţa este recolta. „Ajutorul Tău” este un alt cuvânt pentru providenţă. Providenţa este aliatul tuturor sfinţilor, care îi ajută în slujba Domnului. Alte două variante sunt „umilinţa” şi „protecţia Ta”. Cuvântul protecţie combină toate ideile menţionate până acum, inclusiv pe cea a umilinţei. Versetul spune că Dumnezeu s-a umilit pe Sine însuşi pentru ca noi să fim mari. Suntem atât de mici încât, dacă Dumnezeu îşi manifestă măreţia, suntem călcaţi în picioare. Dar Dumnezeu, care trebuie să se aplece ca să privească cerurile şi îngerii, îşi apleacă privirile mult mai jos ca să se uite la noi şi ne face mari. Mai sunt câteva versiuni. De exemplu, versiunea Septuaginta spune „pedeapsa Ta m-a făcut mare”, referindu-se la corecţia unui tată. Versiunea caldeeană menţionează că „prin cuvântul Tău am fost îmbogăţit”. Ideea rămâne aceeaşi. David îşi subscrie măreţia bunătăţii Tatălui ceresc. Fie ca acest sentiment să fie oglindit şi în inimile noastre, şi în această seară să ne aruncăm coroanele la picioarele lui Isus strigând „îndurarea Ta mă face mare”. Cât de miraculos am experimentat bunătatea lui Dumnezeu! Cât de blânde au fost pedepsele Lui! Cât de mare răbdarea Lui! Cât de folositoare învăţăturile Lui! Cât de stăruitoare rugăminţile! Meditează la această temă, credinciosule. Trezeşte-ţi recunoştinţa, adânceşte-ţi umilinţa şi reînnoieşte-ţi iubirea înainte să adormi în seara aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 Toate acestea pe mine mă lovesc! (Geneza 42:36)

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. (Romani 8:28)

 

Mulţi oameni sunt în lipsă când este vorba de putere. Dar cum se produce puterea?

Acum câteva zile, eu şi prietenul meu treceam pe lângă o centrală electrică ce producea electricitate pentru tramvaie. Am auzit zbârnâitul şi vuietul nenumăratelor roţi ale turbinelor, şi l-am întrebat pe prietenul meu: „Cum se produce puterea?“ El a răspuns: „E generată pur şi simplu de rotirea acestor roţi şi de frecarea pe care ele o creează. Frecarea produce curentul electric“.

Într-un mod similar, când Dumnezeu doreşte să producă mai multă putere în viaţa ta, El creează mai multă frecare. El foloseşte această presiune pentru a genera putere spirituală. Unii oameni nu se pot folosi de ea, şi fug de presiune în loc să primească puterea şi s-o folosească pentru a se ridica deasupra experienţei dureroase care a produs-o. Opoziţia este esenţială pentru menţinerea echilibrului real dintre forţe. Forţa centripetă şi forţa centrifugă acţionează în opoziţie una faţă de cealaltă ca să menţină planeta noastră pe orbită. Acţiunea de propulsare cuplată cu reacţiunea de repulsie menţin Pământul pe orbită în jurul soarelui în loc să-l lanseze în spaţiu şi pe o cale de distrugere sigură.

Dumnezeu ne călăuzeşte vieţile în acelaşi fel. Nu este suficient să avem doar o forţă de propulsare. Avem nevoie şi de o forţă egală de repulsie, aşa că El ne reţine şi ne trece prin încercările vieţii ca să ne testeze. Presiunile ispitelor şi ale încercărilor şi toate lucrurile care par a fi împotriva noastră ne ajută să progresăm şi ne întăresc temelia.

Haideţi să-I mulţumim Lui atât pentru greutăţi cât şi pentru aripile pe care El le produce. Şi realizând că suntem divin propulsaţi, haideţi să alergăm înainte cu credinţă şi răbdare pentru chemarea noastră înaltă şi cerească.   A.B.Simpson

 

Într-o fabrică sunt roţi şi angrenaje,

Sunt manivele, scripeţi, curele de transmisie întinse sau lejere –

Unele se învârtesc repede, altele se rotesc încet,

Unele împing înainte, altele trag înapoi;

Unele sunt line şi silenţioase, altele sunt agitate şi zgomotoase,

Bat, huruie, zăngăne, se mişcă cu zmucituri;

 

Într-o confuzie sălbatică, într-un haos aparent,

Ridică, împing, transmit – dar îşi fac treaba.

De la cel mai puternic levier la cel mai mic zimţ sau angrenaj,

Toate se mişcă împreună pentru scopul plănuit;

Şi în spatele lucrării este o minte care controlează,

Şi o forţă care direcţionează, şi o mână care conduce.

 

Aşa că toate lucrurile lucrează pentru preaiubiţii Domnului;

Unele pot fi rele dacă le luăm singure;

Unele pot părea că ne împiedică; altele pot să ne tragă înapoi;

Dar ele lucrează împreună, şi lucrează spre bine,

Toate dorinţele zădărnicite, toate refuzurile neînduplecate,

Toate contradicţiile, greu de înţeles.

Şi forţa care le ţine, le grăbeşte şi le întârzie,

Le opreşte şi le porneşte şi le ghidează – este mâna Tatălui nostru.

Annie Johnson Flint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 Proverbe 6.20-35

Încă de la începutul cărţii, tânărului creştin i-a fost amintit (tot ca o îndatorire de frunte, imediat după tea­ma de Domnul) să asculte de părinţi şi să li se supună lor (cap. 1.8,9). Versetele 20-22 fac o revenire asupra acestui subiect important, pentru a da învăţăturii oferite de tată şi de mamă acelaşi loc pe care Deuteronom 11.18,19 îl atribuie cuvintelor lui Dumnezeu (vezi şi Proverbe 23.22). A asculta de părinţi înseamnă, în lumina acestor versete, a asculta de Dumnezeu: lucru nu numai „drept (Efeseni 6.1), ci şi plă­cut în Domnul” (Coloseni 3.20). Fie ca această ascultare să se vadă în căminele creştine cu atât mai mult cu cât ea dis­pare atât de repede în lumea zilelor noastre! (2 Timotei 3.2). Influenţei căminului i se opune încă o dată cea a femeii stră­ine, care personifică păcatul (cap. 2.16; 5.3,20, apoi 7.5). Să nu fim surprinşi de aceste avertismente repetate. Ştim din experienţă că ispitele îşi înnoiesc atacul; şi vor fi cu atât mai puternice, cu cât vor întâlni în gândurile sau în obiceiurile noastre necurăţii nejudecate.

La rândul ei, lenea deschide larg porţile pentru poftele cărnii, aşa cum putem învăţa şi din istoria lui David şi a în­grozitorului său păcat (2 Samuel 11).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 Text: Luca 20:45-21:4

A văzut şi pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi. Luca 21:2

EXEMPLELE ANONIME

Deşi unele „nume mari” din lucrarea creştină trăiesc deplin învăţăturile lui Cristos Isus, vasta majoritate a creştinilor care-L onorează pe Dumnezeu sunt necunoscuţi şi numele lor nu se trâmbiţează nicăieri. Să ne gândim la pastorii credincioşi ce se zbat în orăşele mici, cu potenţial mic pentru ca bisericile lor să crească. Să ne gândim la misionarii care rareori sunt cunoscuţi în afara cercului îngust al celor ce-i sprijină în lucrare. Gânditi-vă la perechile creştine care îşi iau responsabilitatea să fie părinţi adoptivi, ca astfel să-i ajute pe copii ce au o viaţă grea de dus. Cunosc un om care munceşte ca învăţător într-o şcoală, dar care petrece multe ore în fiecare săptămână pentru a forma noi biserici într-o arie unde nu există mărturia lui Cristos. Nu ajunge niciodată să vorbească într-o biserică mare. Nu a fost citat niciodată şi nu i s-a acordat nici o onoare. Dar nu-i pasă. El ştie că Dumnezeu cunoaşte, şi aceasta contează cu adevărat. În textul de astăzi, văduva care a dat mai mult decât oamenii bogaţi din vremea ei, nu este menţionată cu numele în textul biblic, în mod similar, scriitorul Epistolei către evrei, după ce citează pe câţiva dintre marii eroi ai credinţei, se referă la o mulţime de anonimi, bărbaţi şi femei, care i-au fost credincioşi lui Dumnezeu prin persecuţii de necrezut şi prin suferinţe (Evrei 11:35-40). Poate că vei primi puţină cinste aici pe pământ, dar continuă să faci ceea ce Dumnezeu vrea ca să faci. Lucrarea ta are o valoare eternă şi într-o zi Dumnezeu însuşi te va lăuda pentru că ai fost un exemplu anonim.  H.V.L.

Las altora slava şi faima Şi fără părere de rău. Eu caut doar slava lui Isus                                Şi gloria Numelui Său                      Horton

Dacă slujeşti numai pentru aplauzele oamenilor, vei sacrifica aprobarea lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Să ascund Eu de Avraam ce fac? Pentru că Avraam va fi, într‑adevăr, o națiune mare şi puternică şi toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el.   Geneza 18.17,18

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v‑am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le‑am făcut cunoscut. Ioan 15.15

Părerea obişnuită despre profeție este că ea nu foloseşte oamenilor decât în măsura în care are referire directă la timpul şi la circumstanțele în care ei se află. Nu poate exista o părere mai greşită. Avraam a avut un mult mai mare folos din profeția cu privire la Sodoma şi la Gomora decât a avut Lot; totuşi, acest lucru nu s‑a întâmplat fiindcă Avraam s‑a aflat acolo, căci nu el locuia în Sodoma, ci Lot.

Sunt cu totul de acord că, atunci când va avea loc împlinirea unei profeții în toate detaliile ei, vor fi acolo persoane care vor beneficia cel mai mult de împlinirea ei. Sunt însă convins că cea mai mare valoare a profeției este pentru cei care sunt preocupați cu Hristos şi care vor fi în cer împreună cu El, la fel cum Avraam era alături de Domnul, în loc să fie, ca Lot, în mijlocul cetăților nelegiuite. Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că Apocalipsa ar trebui să ne ofere cea mai mare binecuvântare nouă, care suntem asociați prin har cu Hristos, fiind mădulare ale Trupului Său. Noi însă vom fi în cer atunci când ceasul încercării va veni peste cei care locuiesc pe pământ.

Este clar că Apocalipsa va constitui o mângâiere minunată şi un mare ajutor pentru sfinții care vor trăi în acea vreme, însă acesta nu este un motiv ca ea să nu fie astăzi de o şi mai mare binecuvântare pentru cei care vor fi răpiți de Hristos înainte de acea vreme. Viziunile profetice vor avea mare preț pentru cei aflați în evenimentele respective, însă cel mai mare preț este întotdeauna ataşat credinței, înainte ca evenimentele să confirme adevărul Cuvântului. Acesta este un principiu invariabil cu privire la profeție şi la adevărul divin, în general.       W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui. Psalmul 37.2

Cum să întâmpini împotrivirea

După ce a devenit creștină, o femeie hindusă a văzut că toate rudele ei necredincioase căutau să-i facă viața amară. Într-o zi, un misionar a întrebat-o: „Când soțul dumitale se enervează și te persecută, ce faci?“. Ea a răspuns: „Pregătesc mai bine mâncarea și curăț mai bine prin casă. Când îmi vorbește cu răutate, caut să-i răspund cu atenție și să-i arăt în orice fel că, dacă am devenit creștină, am devenit și o soție bună“. Soțul acelei femei s-a împotrivit predicilor misionarului; dar credeți că a putut să se împotrivească și „predicilor“ soției sale? Duhul Sfânt a folosit mărturia ei bună și s-a întors și el la Mântuitorul. Când suntem nedreptățiți, să trăim resentimente? Să căutăm să ne răzbunăm sau să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne răzbune? Dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să lupte pentru noi, nu vom pierde lupta. Puterea dragostei poate schimba pe orice om. Când apar neînțelegeri, cel credincios cu adevărat poate să ierte din toată inima gândind că și pe el l-a iertat Dumnezeu de atâtea ori. Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treacă el însuși. Să întâmpinăm împotrivirea cu dragoste și vom vedea roadele ei în viața de familie, dar și în colectivitate!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

POȚI SPARGE TIPARUL (1)

„Cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui?” (loan 9:2)

„Ucenicii Lui L-au întrebat: „învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Când un om este prins în capcana unui obicei distrugător, obișnuim să spunem: „moștenire de familie”. Psihiatrii ne spun că 90% dintre cei ce abuzează de alții au fost ei înșiși abuzați; pur și simplu ei „exprimă prin gesturi” ceea ce li s-a făcut și lor. Ei spun că dacă alcoolismul și dependența există în familia ta, ai și tu gena dependenței, ceea ce înseamnă că te afli într-un risc mai mare de-a te apuca de băutură sau de droguri. însă trebuie să remarcăm că Domnul Isus nu s-a lansat în dezbaterea pe tema „moștenire sau fire”. în esență, El a spus: „Este doar o ocazie ca Dumnezeu să-Și arate dragostea și harul prin eliberarea acestui om.” Așadar, dacă problema este prea mare pentru tine, ea nu este prea mare pentru Dumnezeu. De fapt este o platformă unde El poate să-și demonstreze harul în viața ta. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Dumnezeu nu-ți consultă trecutul pentru a-ți determina viitorul. înainte de a te întâlni cu Hristos, erai mort spiritual. De aceea El a spus: „trebuie să te naști din nou” (loan 3:3). Din acel moment, trecutul nu mai are nici o putere asupra ta (exceptând puterea pe care i-o dai tu). Așa că, poți scăpa de „moștenirea de familie” prin puterea și harul Domnului.

8 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Menirea învierii Lui

„Nu trebuia să pătimească Cristosul acestea și să intre in gloria Sa?”

Luca 24:26

Crucea Domnului nostru este poarta dc intrare în viaţa Lui. Învierea Lui înseamnă că El are acum putere să-mi dea viaţa Sa. Când sunt născut din nou, de sus, primesc de la Domnul cel înviat însăşi viaţa Sa.

Menirea învierii Domnului nostru este aceea de a-i duce pe ..mulţi fii la slavă”. Împlinirea menirii Lui Îi dă dreptul să ne facă fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem niciodată într-o relaţie cu Dumnezeu ca aceea în care este Fiul lui Dumnezeu, dar suntem aduşi de către Fiul în relaţia de fii. Atunci când Domnul nostru a înviat din morţi, a înviat la o viaţă absolut nouă, la o viaţă pe care El n-a mai trăil-o înainte de întrupare. A înviat la o viaţă care n-a existat înainte. Iar pentru noi învierea Lui înseamnă că am înviat la viaţa Lui de înviere, nu la viaţa noastră veche. Intr-o zi vom avea un trup de slavă ca al Lui, dar putem să cunoaştem de pe acum eficacitatea învierii Lui şi să umblăm în înnoirea vieţii. „Să-L cunosc pe El în puterea învierii Lui”.

„…după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu”. ..Duhul Sfânt” este numele practic pentru Viaţa veşnică ce lucrează aici şi acum in fiinţele umane. Duhul Sfânt este divinitatea ca putere activă, care aplică Ispăşirea la experienţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru adevărul glorios și măreţ că Duhul Sfânt poate lucra în noi însăşi natura lui Isus dacă ne supunem Lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

ROMANI 12:1

„Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu.”

Dacă ne gîndim la îndurările nespus de mari ale lui Dumnezeu

faţă de noi, am mai putea oare noi să ne mai reţinem în a ne aduce trupurile ca o jertfă pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi şi care îi este scumpă? Să ne gîndim puţin la unele din îndurările Lui, ca să ne dăm scama ce mult ne-a dat El şi ce puţin ne cere. El nu ne cere trupurile noastre ca o jertfă pînă nu S-a dat El mai întîi nouă, prin jertfa Fiului Său pe cruce.Îndurarea că ne-a şi hotărît mai înainte de veşnicii să fim ca Domnul Isus. Îndurarea că ne-a şi chemat; Dumnezeu a pus în aplicare hotărîrea Lui. Îndurarea că ne-a şi socotit neprihăniţi, de îndată ce ne-a chemat. El nu a aşteptat să vadă dacă noi vom face fapte neprihănite, ci ne-a şi socotit neprihăniţi ca efect al îndurării chemării Lui. Ce minunat! Îndurarea că ne-a şi proslăvit. Fantastic! Noi care sîntem dispreţuiţi în lumea aceasta sîntem proslăviţi înaintea cerului şi va veni vremea cînd El ne va proslăvi şi înaintea întregii lumi cînd vom veni să împărăţim împreună cu Domnul Isus.

Îndurarea că nimeni si nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos (Rom. 8:35-39). Ce siguranţă nezdruncinabilă!Îndurarea că avem în Domnul Isus un apărător în permanenţă şi cu toate învinuirile pîrîşului nostru, sîngele Domnului nostru este garanţia sigură a iertării şi restaurării noastre cînd am greşit.Dar ca să înşirăm toate îndurările lui Dumnezeu aici ar însemna să copiem Biblia. Mai bine să o citim cu umilinţă ca să-L vedem pe El în toate îndurările pe care ni le-a dat în Prea Iubitul Său.Noi nu îl răsplătim pe Dumnezeu dacă în schimbul dragostei Lui ne aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfîntă şi plăcută. Aceasta vine de la sine ca un efect al îndurărilor Lui.- O jertfă vie, aceasta înseamnă să fie continuă şi nu sporadică.- O jertfă sfîntă care să aibă în toate privinţele caracterul sfinţeniei lui Dumnezeu.- O jertfă plăcută pentru că ea slăveşte pe Dumnezeu. Harul ne-a dat toate îndurările lui Dumnezeu şi ţot harul ne va ajuta să-I aducem trupurile noastre ca o jertfă de recunoştinţă.

Noi nu putem avea idei juste despre har înainte de a fi ferm întemeiaţi pe marea temelie a harului: darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu în Domnul Isus” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

” Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup,înarmaţi-vă şi voi cu acest fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul.” 1 Petru 4:1

Este bine ca să fim atenţi la noi înşine. Dacă nu am fost trataţi după cum ne-am fi aştepatat, după concepţiile proprii, şi acest lucru ne roade, trebuie să fim atenţi cu noi înşine. Dacă împărtăşim astfel de gânduri, nu putem conta pe binecuvântare. Dacă gândeşti astfel:” Nu sunt suferit, sunt urmărit în continuu”, atunci ai grijă unde cauţi rezolvare pentru cazul tău.

Despre Domnul citim: „Dispreţuit şi părăsit de oameni era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El.” Mulţi cred că cineva vrea să-i pună la o parte, dar dacă Dumnezeu vrea să folosească pe cineva, nu pot ridica oamenii obstacole în calea Lui. Să ne gândim doar la viaţa lui David. Dacă ocolim drumurile educaţiei din partea Lui Dumnezeu, nu ne poate folosi. Domnul ar putea să Se folosească de mulţi, dacă nu ar fi aşa de sensibili, dacă nu ar fi supăraţi datorită faptului că nu sunt stimaţi suficient. Dacă nu suntem veghetori, dacă devenim nefericiţi în cazul în care se întâmplă ceva contrar voinţei noastre, acesta este un semn că vrem să fim în prim plan, căutăm să fim stimaţi, vrem să fim ceva în ochii lumii.

Dacă nu suntem veghetori şi dorinţa noastră este ca, în loc de ucenic, să fim maistru, sau în loc de slujitoare, stăpână, foarte repede devnim nefericţi. Dacă gândim: „Ar trebui să fiu tratat în altfel, sau toţi ceilalţi ar trebui să privească la mine întrun fel, sau altul”, atunci suntem pe o cale greşită. Când constatăm că ceva nu este în ordine în viaţa noastră, să căutăm vindecarea în Scriptură şi astfel putem fi eliberaţi de ceea ce s-a lipit de noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PĂSTRAŢI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUCRĂRII

În noaptea următoare, Domnul i S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; că după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma.

Faptele Apostolilor 23.11

Eşti un martor al Domnului şi te găseşti în primejdie acum? În acest caz, adu-ţi aminte că nu vei muri până nu-ţi vei termina lucrarea. Dacă Domnul îţi mai cere să fii mărturie pentru El, vei trăi pentru a mărturisi. Cine poate sfărâma vasul pe care El vrea să-l mai folosească?Şi dacă nu mai are să-ţi încredinţeze vreun lucru, de ce să te temi la gândul că te cheamă la El, punându-te astfel la adăpost de vrăjmaşi? Treaba ta trebuie să fie de a sluji ca martor al Domnului Isus, şi nimeni şi nimic nu te poate opri până nu e terminată. Eşti părăsit de prieteni şi trădat de aceia în care aveai încredere? Planul lui Dumnezeu nu va fi împiedicat să se împlinească. Domnul ţi se va arăta în noaptea ta de tristeţe: „Trebuie să-mi mai fi martor”, îţi va spune El. Ai curaj şi bucură-te în Domnul.

Dacă această făgăduinţă nu este pentru acum, ar putea fi pentru vremea ce vine; însuşeşte-ţi-o! Aminteşte-ţi să te rogi pentru misionari şi aceia care sunt prigoniţi, pentru ca Domnul să-i păzească până la terminarea lucrării lor pe pământ.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Ioan 14.27

Sunt două feluri de pace, care ne sunt prezentate în textul nostru de bază. După ce Domnul Isus a împlinit lucrarea cea mare de mântuire, a venit în mijlocul ucenicilor Săi ca cel înviat cu salutul: „Pace vouă.” „Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul” (Ioan 20). El a venit să propovăduiască pacea pe care El a făcut-o: „făcând pace prin sângele crucii Lui” (Col. 1.20). Semnele cuielor în mâini şi coasta Sa străpunsă erau semnele de netăgăduit, că El a fost în mormânt şi acum este pacea între Dumnezeu şi păcătos, care în credinţă se închină în faţa Sa. Sângele Său este TEMELIA păcii.

Prin credinţa în acest sânge am primit „pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” (Rom. 5.1). Aceasta e pacea de care vorbeşte Domnul Isus: „Vă las pacea”. El însuşi a făcut această pace la crucea de pe Golgota. După aceea auzim de o altă pace, pe care Domnul o numeşte: „pacea Mea”. E pacea pe care o savura Domnul nostru când umbla pe acest pământ în deplină dependenţă şi intimă comuniune cu Dumnezeu şi Tatăl Său. Această pace, care depăşeşte orice înţelepciune, care este nepreţuit de valoroasă, Domnul vrea să ne-o dăruiască tot timpul pribegiei pe acest pământ. Pacea cu Dumnezeu o primim prin credinţă în sângele vărsat pentru noi de Domnul Cristos, pe când pacea Lui o gustăm prin comuniunea (părtăşia) cu El şi cu Dumnezeu Tatăl nostru.

Ce valoros şi binecuvântat este să fi preocupat de Acela care e pacea noastră! (Efes. 2.14) Domnul să ne binecuvânteze ca privirea noastră să fie tot timpul ţintită spre El, ca să savurăm tot mai mult dragostea Sa şi să umblăm tot mai mult în pacea Lui.Tertulian, mare scriitor creştin, a scris despre pacea şi statornicia martirilor: „Arşi pe rug, legaţi la jumătatea unui stâlp, aceasta este înfăţişarea biruinţei noastre; aceasta este haina împodobită a izbânzii noastre; pe un astfel de podium ne sărbătorim noi biruinţa.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fa intelectul meu să scânteieze cu învăţătura Duhului Tău cel Sfânt.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.»

Romani 6,10-11

Al şaselea efect al morţii Domnului Isus pe cruce se reflectă asupra naturii noastre păcătoase. Suspinăm apăsaţi de natura noastră păcătoasă pentru că, în lumina neprihănirii şi sfinţeniei lui Dumnezeu, observăm că suntem stricaţi, pervertiţi, porniţi în a face rău încă de la naştere. Umblăm aplecaţi sub această povară până când înţelegem efectul biruinţei lui Isus asupra firii noastre, a eului nostru. Acest aspect este descris în mod clar în versetul de mai sus.

Dacă încă te simţi păcătos şi ai porniri şi atitudini rele, atunci cu siguranţă trebuie să păşeşti prin credinţă înaintea crucii lui Isus. El a murit pentru mine, deci şi eu am murit cu El faţă de păcat, chiar dacă nu simt acest lucru. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci, conform textului din Romani 6,7 ești «izbăvit de păcat», deoarece omul care a murit a fost eliberat de păcatul care este în el, de firea sa veche. Dumnezeu nu mai vede această natură păcătoasă, căci ea a fost răstignită pe cruce odată cu Isus Cristos.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineța

Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?

Luca 23:31

Printre alte interpretări acordate acestei întrebări sugestive, următoarea este plină de învăţăminte: „dacă Christos, înlocuitorul nevinovat al păcătoşilor, a suferit atât de mult, ce se va întâmpla când păcătosul însuşi — copacul uscat — va cădea în mâinile unui Dumnezeu mânios?” Când L-a văzut pe Isus în locul păcătoşilor, Dumnezeu nu L-a cruţat, iar când îi vede pe păcătoşi fără Christos, nu îi poate cruţa. Păcătosule, Isus a fost târât la cruce de vrăjmaşii Săi; în acelaşi fel, tu vei fi târât de diavol la locul pregătit Isus a fost părăsit de Dumnezeu; şi dacă EL care a fost considerat păcătos din cauză că purta păcatele noastre, a fost părăsit, la ce te poţi aştepta tu? „Eli, Eli, Lama sabactani” (Marcu 15:34) — ce strigăt îngrozitor! Dar cum va fi strigătul tău, când vei întreba „Doamne! Doamne! De ce m-ai lepădat?” şi ţi se va răspunde „fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, si nu vă plac mustrările mile, de aceea si eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza” (Proverbe 1:25-26)? Dacă Dumnezeu n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său”

(Romani 8:32), crezi că te va cruţa pe tine? Te vei zbate ca pe cărbuni aprinşi când va începe să te chinuiască conştiinţa! O, păcătoşilor bogaţi, veseli şi virtuoşi, cine va voi să fie în locul vostru când va spune Dumnezeu „trezeşte-te, sabie, împotriva omului care m-a respins; loveste-l, şi fă-l să simtă durerea pe care am simţit-o Eu”? Isus a fost scuipat; păcătosule, tu vei fi Cufundat în ocară! Nu putem exprima în cuvinte toate durerile care s-au adunat asupra capului lui Isus, care a murit pentru noi; de aceea, ne este imposibil să ştim ce oceane de durere se vor aduna deasupra capului tău, dacă vei muri aşa cum eşti acum. Poţi să mori aşa; s-ar putea să mori chiar acum. In numele chinurilor lui Isus, în numele rănilor şi sângelui Său, nu atrage asupra ta mânia viitoare! Increde-te în Fiul lui Dumnezeu, şi nu vei muri niciodată.

Seara

Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

Psalmi 23:4

Cât de îndependent poate deveni creştinul prin Duhul Sfânt! Ce lumină strălucitoare ne poate lumina când totul este întuneric! Cât de neclintiţi, cât de fericiţi, cât de calmi, cât de împăcaţi putem fi, când lumea se clatină şi temeliile pământului se zguduie! Nici chiar moartea, cu toată teribila ei influenţă, nu are putere să oprească muzica din inima creştinului. Ba chiar face ca această muzică să devină mai clară, mai cerească şi mai dulce, până când ultimul ei act face ca vocea noastră pământească să se amestece cu corurile cereşti, şi bucuria noastră pământească să se transforme în eternă binecuvântare! Să ne încredem, deci în puterea binecuvântată a Duhului, care ne poate mângâia. Dragă cititorule, eşti sărac? Nu te teme; Duhul Sfânt îţi poate da, în sărăcia ta, mai mult belşug decât au bogaţii. Nici nu-ţi imaginezi câtă bucurie poate fi pregătită pentru tine în căsuţa pe care Duhul o înconjoară cu trandafirii mulţumirii. Simţi că puterile îţi scad? Te aştepţi să suferi nopţi de chin şi zile de durere? O, nu fi trist! Patul poate deveni un tron pentru tine. Deşi acum nu crezi, fiecare durere poate deveni un foc care să-ţi topească zgura din suflet — o flacără de slavă care îţi va purifica toate ungherele sufletului. Ţi se întunecă ochii? Isus va fi lumina ta. Iţi slăbeşte auzul? Numele lui Isus va fi cea mai bună muzică, şi persoana Sa va deveni desfătarea ta. Socrate spunea „filosofii nu pot fi fericiţi fără muzică”. Creştinii pot fi mai fericiţi decât filosofii, chiar dacă toate motivele exterioare de bucurie le sunt luate. In Tine, Doamne, va triumfa inima mea, orice s-ar întâmpla! Prin puterea Ta, Duh prea Sfânt, mă voi bucura neîncetat, chiar dacă totul în jur se va întuneca.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi,
în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos;
căci când sunt slab, atunci sunt tare.
(2 Corinteni 12:10)

 

Traducerea literală a acestui verset adaugă un accent uluitor, permiţându-i astfel să vorbească pentru sine cu o putere pe care n-am fi realizat-o probabil niciodată. Este aşa cum urmează: „De aceea îmi găsesc plăcerea în a fi fără putere, în a fi insultat, în a trece prin situaţii critice, şi în a fi vânat şi forţat într-un colţ pentru Hristos; căci când sunt fără putere, sunt dinamită„.

Secretul cunoaşterii atotsuficienţei lui Dumnezeu stă în a ajunge la capătul a tot ce ţine de noi şi de circumstanţele noastre. Odată ce am ajuns în acest punct, vom înceta să căutăm compătimire pentru situaţia noastră dificilă sau pentru că am fost trataţi rău, deoarece vom recunoaşte că aceste lucruri sunt condiţiile necesare pentru binecuvântări. Atunci ne vom întoarce de la circumstanţele noastre la Dumnezeu, realizând că ele sunt dovada lucrării Lui în viaţa noastră. A.B.Simpson

George Matheson, bine-cunoscutul predicator orb al Scoţiei, a spus odată: „Dumnezeul meu iubit, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru spinii mei. Ţi-am mulţumit de o mie de ori pentru trandafirii mei, dar nici măcar o dată pentru spinii mei. Întotdeauna am privit înainte spre locul unde voi fi răsplătit pentru crucea mea, dar nu m-am gândit niciodată la crucea mea ca la o glorie prezentă.

Învaţă-mă, o, Doamne, să Te glorific prin crucea mea. Învaţă-mă valoarea spinilor mei. Arată-mi cum m-am înălţat la Tine pe calea durerii. Arată-mi că printre lacrimile mele am văzut curcubeele mele”.

 

Vai de cel care nu vede niciodată

Stelele care strălucesc printre chiparoşi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 6.1-19

„A te pune chezaş” pentru cineva înseamnă a întări mărturia despre acea persoană că ea prezintă garanţie în dreptul angajamentelor pe care şi le-a luat. Deşi porneşte de la un sentiment aparent bun, Dumnezeu urăşte acest gen de chezăşie: în primul rând, pentru că exprimă încrederea în om, iar în al doilea rând, pentru că se angajează în mod nechibzuit viitorul, care nu-I aparţine decât Lui (Ieremia 17.5; Iacov4.13,14).

Versetele 6-8 îi îndeamnă pe cei leneşi să facă o vizită la furnicar. Ce lecţii utile putem învăţa de la acest mic popor muncitor: hărnicie, perseverenţă, prudenţă, ordine, întrajutorare, disciplină de bunăvoie! Niciuna nu stă degeaba, iar dacă povara uneia este prea grea, o tovarăşă îi vine repede în ajutor. Să învăţăm şi noi să luăm seama la exemplele vii pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie ici şi colo în creaţia Lui!

După ce am înţeles din cap. 4 şi 5 că mădularele celui credincios trebuie păzite şi sfinţite în totalitate pentru Dumnezeu (4.21-27; 5.1,2), în cap. 6 (v. 12-19) vedem cum mădularele omului firesc sunt puse în slujba răului. La fel a fost şi starea noastră pe când eram robi ai păcatului, dar am fost eliberaţi! Şi tot Romani 6.18 şi 19, care ne aminteşte acest mare adevăr, ne îndeamnă cu tărie să ne punem de acum mădularele în slujba dreptăţii, dându-le, ca roabe, pentru sfinţire.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 6:1-14

…socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:11

FORMULA SUCCESULUI

Când ne punem încrederea în Isus, suntem aduşi din moartea spirituală într-o relaţie schimbătoare a vieţii cu Dumnezeu. Pavel a spus că acest adevăr trebuie făcut o parte vitală a vieţii noastre de zi cu zi. Trebuie să ne socotim morţi faţă de tot ceea ce nu-I place lui Dumnezeu şi vii pentru lucrurile care-I aduc onoare şi glorie lui Cristos. Keith Brooks, un învăţător biblic de la începutul secolului nostru, ne spune cum acest adevăr s-a formulat în cele ce s-au petrecut cu una din persoanele de conducere dintr-o fabrică de ceramică, pe nume John Foster. Proprietarul fabricii îşi scrisese formulele după care prepara argila pentru vasele sale, într-un carneţel pe care-l păstra la loc sigur, în biroul său, şi îl păzea cu gelozie. Intr-o zi, Foster a fost confruntat cu o ispită aproape irezistibilă. Fără să ştie că proprietarul plecase din birou, John Foster a intrat la el şi a văzut cartea cu formule stând deschisă pe birou. L-a lovit imediat gândul că dacă ar putea copia câteva formule, le-ar putea folosi pentru a-şi putea deschide el fabrica lui de ceramică. Vedea deja bogăţiile de care urma să fie înconjurat. O bătălie uriaşă interioară se dezlănţuise, dar a încetat repede. Socotindu-se mort faţă de păcat, a închis cartea, a ridicat-o spre cer şi a spus: „Aleluia! Victorie pentru Cristos!” Deşi a rămas pentru mulţi ani în aceeaşi funcţie, cu acelaşi salar, o mare bucurie însă i-a cuprins inima, deoarece a pus în aplicare adevărul din Romani 6:11. Citiţi Romani, capitolul 6. Apoi începeţi să vă socotiţi morţi faţă de păcat „dar vii pentru Dumnezeu”. Păcatul îşi va pierde puterea de atracţie. Veţi avea o formulă pentru succes.
P.R.V.

Nu alege alunecoasa cale spre păcat,
Când culmi divine-ţi stau în cale;
Tu ai puterea Domnului să-nvingi
Şi laurii coroanei răsplătirii Sale.  
D.J.D.

Gândiţi-vă mai puţin la puterea
păcatului asupra voastră
si mai mult la puterea lui Cristos în voi

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Copacii sau dus odată să ungă un împărat peste ei. Şi au zis măslinului: „Împărățeşte peste noi!”. Şi măslinul lea zis: „Sămi las eu grăsimea mea cu care, prin mine, Dumnezeu şi omul sunt onorați şi să mă duc să mă clatin peste copaci?” … Şi tufa de spini a zis copacilor: „Dacă întradevăr mă ungeți împărat peste voi, veniți, punețivă încrederea în umbra mea; iar de nu, să iasă foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului”.  Judecători 9.8,9,15

Judecătorii lui Israel – Abimelec (1) – Pilda lui Iotam

Abimelec, al cărui nume înseamnă „tatăl meu a fost împărat”, fiul lui Ghedeon, ia convins pe oamenii din Sihem săi dea bani, cu care a tocmit nişte oameni nelegiuiți pentru ai omorî pe cei şaptezeci de frați ai săi. Cel mai tânăr dintre ei, Iotam, a scăpat. De pe vârful muntelui Garizim, el a strigat către oamenii din Sihem şi lea spus pilda despre copacii care şiau ales un împărat să domnească peste ei.

Toți copacii prețuiți pentru roadele lor au refuzat propunerea. Măslinul a preferat să producă untdelemn, pentru jertfele aduse lui Dumnezeu şi de folos pentru oameni, decât să se frământe pentru copaci. Smochinul a dorit să continue să producă dulceața roadelor sale. Chiar şi vița cea smerită a refuzat propunerea, nevrând să schimbe vinul care înveseleşte inima lui Dumnezeu şi a oamenilor cu gloria deşartă de a domni peste copaci.

Însă tufa de spini deabia aştepta să i se propună un astfel de lucru. Ea nici nu putea fi considerată un copac şi nu producea nimic folositor, însă avea o mândrie şi o ambiție imensă. Cum ar fi putut să găsească adăpost copacii la umbra ei? Însă tufa de spini ia amenințat cu un foc care avea săi mistuie chiar şi pe cei mai mari dintre ei, dacă nu făceau acest lucru.

Să ne asemănăm toți cu Domnul Isus, care Şia găsit plăcerea în ai sluji pe oameni şi să fim astfel o adevărată mângâiere şi binecuvântare pentru cei din jurul nostru! Să nu dorim puterea prin care săi facem pe ceilalți să stea la picioarele noastre, nici să nui rănim cu fapte sau cu cuvinte spinoase!    E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul …

Ieremia 29.13,14

Dumnezeu doreşte realitatea

M-am născut într-o familie de creștini temători de Dumnezeu. Căutând de mic să fac ce este bine și ascultând de părinți, de învățători și apoi de profesori, credeam că este suficient pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. Cu prilejul sărbătorilor mari de Paște, Rusalii, Crăciun și în anumite ocazii mai mergeam la biserică. Mai târziu însă, am căutat împlinirea, fericirea în spectacole, chefuri și diferite anturaje. Faptul că foloseam băutura și tutunul și că înjuram, nu credeam că sunt cele mai mari păcate. Mereu mă comparam cu alți colegi și cu oameni de o moralitate mai joasă decât a mea. Ceea ce se petrecea în sufletul meu și nu înțelegeam era faptul că, deși căutam și doream fericirea, simțeam lăuntric un gol mare. Am început să merg mai des la biserică, dar nu puteam să mă desprind de anturajele în care eram prins. Dar când am citit în Biblie că Dumnezeu spune: „Dacă Mă veți căuta cu toată inima, Mă voi lăsa găsit de voi”, lucrurile s-au schimbat. Am înțeles că Dumnezeu dorește realitatea, nu forma de evlavie. Eu eram un păcătos care avea nevoie de iertarea divină. Acest lucru a fost posibil prin credința sinceră în Mântuitorul, care prin jertfa Sa de la cruce a adus iertarea în dar. De atunci, totul s-a schimbat în viața mea.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PENTRU A FI LIDER, INVAȚA NECONTENIT!    

„Dați-vă … toate silințele ca să uniți cu credința”

(2 Petru 1:5)

Ca lider, ar trebui să te bazezi pe următoarele versete: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia… El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești… De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori” (v. 3-8).

Să remarcăm verbul „a uni”. Fie că ești lider acasă, la locul de muncă sau la biserică, trebuie să înveți și să crești mereu. Când investești continuu în tine însuți, în timp, rezultatul inevitabil este creșterea. Chiar dacă este adevărat că unii se nasc cu mai multe daruri naturale decât alții, abilitatea de a fi lider e o colecție de competențe, dintre care aproape toate pot fi deprinse și îmbunătățite. Dar procesul nu are loc peste noapte. E complicat să fii lider. Există mai multe fațete, cum ar fi: respectul, experiența, tăria emoțională, competențele omenești, disciplina, viziunea, avântul și sincronizarea – și lista poate continua. De aceea liderii au nevoie de așa de multă pregătire pentru a fi eficienți. Pentru a continua să fii un lider, trebuie să continui să înveți, iar procesul de învățare este pe termen lung, ducând la auto-disciplină și perseverență. Scopul tău trebuie să fie să devii mai bun cu fiecare zi, să clădești ceva pe succesul de ieri și să înveți din greșelile lui. Solomon a spus-o astfel: „să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința” (Proverbe 1:5).

 

 

 


 

7 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

De ce nu ni se spune desluşit?

Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul Omului dintre cei morţi.

Marcu 9:9

Nu spune nimic până când Fiul Omului nu a înviat în tine – până când viaţa lui Crisios cel Înviat nu te domină, astfel încât să înţelegi ce i-a învăţat Crisios pe oameni când a trăit pe pământ. Când ajungi la o stare lăuntrică bună, cuvintele pe care le-a rostit Isus îţi sunt atât de clare, încât eşti uimit că nu le-ai înţeles mai înainte. Nu le-ai fi putut înţelege înainte pentru că nu erai matur din punct dc vedere spiritual ca să le poţi purta.

Domnul nostru nu ascunde de noi aceste lucruri; ele nu pot fi purtate până când nu ajungem într-o stare corespunzătoare în viaţa spirituală. ..Mai am să vă spun multe alte lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” Trebuie să avem comuniune cu viaţa Lui înviată înainte de a putea purta anumite cuvinte. Ştim noi ce înseamnă primirea vieţii înviate a lui Isus? Dovada că ştim este faptul că putem înţelege Cuvântul Lui. Dumnezeu nu ne poate revela nimic dacă nu avem Duhul Lui. O atitudine îndărătnică îl va împiedica efectiv pe Dumnezeu să ne reveleze ceva. Dacă ne-am format o părere fixă despre o doctrină, lumina lui Dumnezeu nu va mai veni la noi in acea direcţie, căci nu o putem primi. Acest mod îngust de a gândi se va sfârşi imediat ce viaţa Lui de înviere va putea pătrunde în noi.

„Nu spuneţi nimănui…” – dar atât de mulţi spun ce au văzut pe Muntele Transfigurării. Ei au primit viziunea şi mărturisesc despre ea, dar viaţa lor nu se potriveşte cu ea, pentru că Fiul Omului n-a înviat încă in ei. Mă întreb când va lua El chip în tine şi în mine?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

MATEI 11:12

„împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mîna pe ea.”

Domnul păcii a venit în lumea aceasta ca să aducă fericirea oamenilor şi pace pe pămînt; dar atunci ca şi astăzi, oamenii au refuzat să intre în împărăţia Sa. Ei sînt de acord cu o anumită formă de evlavie, dar de îndată ce Dumnezeu vrea să domnească în viaţa lor şi să le impună voia Sa descoperită prin Cuvîntul Său, este război şi dezbinare. Ştiind că el va fi învins în acest război, Satan a propus creştinătăţii o pace dezonorantă pe care ea a acceptat-o. Dar peste tot unde Dumnezeu are credincioşii Săi, războiul n-a încetat niciodată, ci dimpotrivă devine mereu tot mai îndîrjit.Creştinătatea a încheiat un pact cu lumea şi lumea a pus mîna pe ea. Satan este foarte mulţumit, dar creştinătatea merge din ruină în ruină pînă va sfîrşi într-o apostazie totală.

Textul nostru vorbeşte de o luptă care de asemenea va continua pînă la sfîrşit şi va culmina cu biruinţa definitivă a celor credincioşi. O altă traducere spune că „împărăţia cerurilor este forţată şi cei violenţi pun mîna pe ea.” Ce chemare! Sîntem noi dintre cei „violenţi”? care, prin puterea şi dragostea lui Dumnezeu, asediază fortăreaţa lui Satan şi iau sufletele cu asalt? Sîntem noi dintre luptătorii aceia care invadează împărăţia întunericului şi se împotrivesc vrăjmaşului, luptînd pentru eliberarea sufletelor? Sau sîntem dintre aceia care se mulţumesc că sînt mîntuiţi şi nu le mai pasă de alţii? Domnul Isus nu ne-a spus: „de acum şedeţi liniştiţi că aţi scăpat de Satan”! Nu, nu. El ne-a spus „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile…” şi „duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Matei 28:19 şi Marcu 16:15). Dar pentru aceasta trebuie o rîvnă din partea noastră, egală cu năvala sau cu violenţa, cum spun unele traduceri. Dacă, prin natura noastră avem puţină putere, El ne dă puterea Sa pentru a domina situaţiile create de Satan care ţine sufletele legate. El ne dă înţelepciune să folosim orice prilej pentru a mărturisi pe Acela care ne-a scăpat pe noi şi vrea să scape şi pe alţii. O, de-am realiza ce răspundere mare avem de a mărturisi din toată inima pe Domnul Isus care ne-a iubit aşa de mult. Să ne gîndim că dacă alţii nu ne-ar fi adus vestea bună a mîntuirii, noi am fi murit în păcatele noastre. „A nu face nimic pentru Hristos, înseamnă a-l servi pe Satan.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Luaţi jugul Meu asupra voastră.” Matei 11:29

Odată cu ieşirea poporului Israel din Egipt, ei au trebuit să mănânce tot mielul, şi anume cu verdeţuri şi ierburi amare. Cel ce ocoleşte verdeţurile amare, acestuia Mielul nu-i este de ajutor spre a ieşi din Egipt. Dacă cei necredincioşi vorbesc despre noi lucruri neadevărate, pentru noi trebuie să fie un motiv de bucurie, gândindu-ne la cuvintele Lui Isus: „Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Dar cum ne comportăm dacă cineva din rudele noastre, sau aşa zişii creştini vorbesc împotriva noastră? Mâncăm noi verdeţurile amare? Dacă vrem să fim binecuvântaţi, atunci nu avem voie să ne plângem de suferinţă, cât de greu ne este, cât trebuie să îndurăm. Acestea nu subt semne bune. Dacă vrem ca umblarea nostră să fie binecuvântată şi să avem folos de pe urma ei, atunci umblarea noastră trebuie să fie asemănătoare cu cea a Domnului. El fiind ocărât, nu a ocărât, nu a ameniţat când a suferit, ci Şi-a încredinţat soarta în mâna Celui ce judecă drept. Câţi sunt dintre aceia, care sunt foarte sensibili! Dacă nu sunt lăudaţi pentru lucrarea lor, consideră că nu au muncit suficient, cu toate că nimeni nu gândeşte aşa ceva despre ei. Dacă îi întreabă cineva dacă au făcut un lucru, sau altul sunt supăraţi. Sunt multe lucruri mărunte pe care oamenii le acceptă din partea lumii, dar dacă sunt făcute de credincioşi, ei se împotrivesc. Se spune în continuu: „Nu este dragoste de fraţi în lumea aceasta, tot mereu aceleaşi lipsuri.” Acestea nu înseamnă suferinţele Domnului Hristos! Suferim datorită gândurilor proprii. Trebuie să ne cercetăm starea noastră în lumina dumnezeiască. Fraţii şi surorile care trăiesc pentru Domnul nu se plâng în nicio împrejurare. Dumnezeu Însuşi grijeşte de ajutor pentru noi; partea noastră este să-I predăm toate Lui şi să ne încredem în El.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

FĂRĂ TEAMĂ DE OAMENI

Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.

Deuteronom 28.10

Deci, de ce să ne temem de ele? Am da dovadă de neîncredere mai mult decât de credinţă. Dumnezeu ne poate face atât de asemănători cu El, încât oamenii să fie siliţi să recunoască lucrarea Lui în noi, că-I purtăm Numele pe drept şi că suntem într-adevăr ai Lui. Dacă am putea să căpătăm acest har pe care Domnul doreşte să-l răspândească peste noi!

Fiţi siguri că oamenii fără evlavie se tem de adevăraţii sfinţi. La drept vorbind le este silă de ei, dar le este şi teamă de ei. Haman tremura în faţa lui Mardoheu chiar când îi punea la cale moartea (Estera 6). Şi, de fapt, ura lor este rezultatul temerii pe care o au de ei, dar sunt prea mândri pentru a o mărturisi. Să urmăm drumul adevărului şi al dreptăţii, fără să ne cutremurăm de fel. Frica nu este partea oamenilor hotărâţi, ci a acelora care se poartă rău şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Dacă în adevăr, Numele Domnului este chemat, pomenit cu smerenie, suntem în siguranţă. Un cetăţean al Romei nu avea decât sa spună: sunt Roman, pentru a avea drept la protecţia legiunilor armatei marelui imperiu; cine este un copil al lui Dumnezeu, are ca pază atotputernicia Lui, care mai lesne ar lăsa cerul fără îngeri, decât să lase pe unul dintre sfinţii Săi fără apărare. Puteţi îndrăzni ca leul în numele adevărului, căci Dumnezeu e cu voi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. Evrei 10.14

Credinciosul are în Mântuitorul său o stare desăvârşită. El este curăţat şi salvat prin sângele lui Isus primind o natură (fire) nouă. Dumnezeu îl vede pe cel mântuit – care acum este copil şi moştenitor al Său în valoarea nemărginită a lucrării şi a persoanei Mântuitorului. El ne spune: „Acum dar, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus.” Dumnezeu a împlinit o lucrare desăvârşită: „Şi voi PRIN El sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1.30).

În ceea ce priveşte umblarea şi starea creştinului există un progres şi o creştere. Lucrarea lui Dumnezeu pentru creştin este desăvârşită datorită mântuirii sale veşnice, pe când lucrarea lui Dumnezeu în credincios încă nu a luat sfârşit. Creştinul trebuie să se întărească duhovniceşte, să crească în interior, să ajungă la maturitate şi în toate să se asemene Mântuitorului său. Aceasta e şi dorinţa oricărui credincios adevărat. Cu fidelitate un astfel de creştin ascultă de glasul Păstorului. El se roagă şi umblă în frică de Dumnezeu. Creştinul ştie că sfânta lui chemare este ca să trăiască pentru Cel care a murit în locul lui.

Abia atunci când credinciosul va vedea pe Domnul său, va fi în vecii vecilor ca El. De aceea, să rămânem credincioşi promisiunilor Lui până ne va lua la El în împărăţia Sa.Sunt mulţi inşi care în loc să privească la Cristos şi la moartea Sa, se uită la ei înşişi. Se uită mai mult la capacităţile lor decât la ce li s-a dat în afară de ei şi astfel sunt înlănţuiţi într-o stare de nesiguranţă, de plâns şi de aceea nu-şi pot lua locul de închinători fericiţi. Ei se roagă şi cer mântuirea, în loc să se bucure că o au. Privesc la faptele lor slabe în loc să privească la Cristos, care a făcut o ispăşire deplină.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, minunea de a fi una cu Tine aşa cum Tu eşti una cu Tatăl! Acordă-ne această unitate pentru slava Ta şi, în acest scop, înalţă peste noi lumina Feţei Tale şi dă-ne pacea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul postru Isus Cristos!»

1 Corinteni 15,55-57

Ca o a cincea consecinţă a jertfei lui Cristos pe cruce, aş vrea să înţelegem repercusiunile pe care moartea Lui le-a avut asupra morţii. Moartea este o realitate crudă. Acest lucru l-au simţit mulţi dintre cititorii mei când au stat lângă mormântul unei persoane dragi. Nici Domnul Isus nu a ignorat realitatea şi duritatea ei. Când a mers în Beta-nia să îl învie pe prietenul Sau Lazăr, care era mort de 4 zile, a plâns la mormântul acestuia. Dar, totodată există şi o altă realitate minunată, şi anume învingerea morţii pjdn moartea lui Isus. Cu toate că îmbătrâneşti, promisiunea Psalmului 92 este valabilă şi pentru tine; în plus, conform cuvintelor apostolului Pavel, în interiorul tău întinereşti: «iik- chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi» (2 Cor. 4,16). Un asemenea om are tinereţea veşnică descrisă de Psalmul 103,5 şi va deveni asemenea unui stejar. Aici este minunea! Prin moartea Sa, Isus Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a eliberat de sub puterea lui Satan, ne-a salvat din robia păcatului şi ne-a dăruit viaţa veşnică.

 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava Mea?

Psalmi 4:2

Un scriitor inspirat a întocmit o listă a tristelor onoruri acordate de orbitul Israel mult-aşteptatului Rege. Mai întâi, L-au purtat într-o procesiune de onoare, 1a care au luat parte legionari romani, preoţi iudei, bărbaţi şi femei, în timp ce Regele îşi purta singur crucea. Acesta a fost triumful dăruit de lume Celui care i-a învins cel mai crunt duşman. Strigătele de batjocură L-au aclamat şi ocările I-au fost singurele cuvinte de laudă. Apoi, I-au oferit vin în semn de mare cinste. In loc să-I ofere o cupă aurită cu vinul primilor struguri, i-au dat să bea drogul ucigaşilor condamnaţi, pe care 1-a refuzat fiindcă voia să simtă Conştient gustul morţii. Când a strigat „mi-e sete” (Ioan 19:28), i-au dat oţet amestecat cu fiere, atingându-i buzele cu un burete. Câtă răutate şi lipsă de ospitalitate faţă de Fiul Regelui. În al treilea rând, i-au asigurat o gardă de onoare, care şi-a arătat Stima faţă de El trăgându-i la sorţi hainele, considerate pradă de război. Aceştia au fost paznicii Celui slăvit în cer — patru jucători brutali. I s-a găsit un tron de onoare pe lemnul blestemat al crucii, fiindcă oamenii răzvrătiţi nu au putut afla alt loc de odihnă pentru Domnul lor. Crucea era, de fapt, expresia sentimentelor lumii faţă de El. „Iată”, păreau să spună ei, „modul în care L-am trata şi pe Dumnezeu, dacă am putea ajunge la El”. In cele din urmă, titlul Său de onoare a fost „regele iudeilor” dar naţiunea aceasta orbită L-a negat, şi L-a numit în realitate „Regele hoţilor”, preferându-1 pe Baraba şi plasându-L pe Isus între doi tâlhari. Slava Sa a fost transformată în batjocură de către fiii oamenilor, dar va străluci mereu în ochii sfinţilor şi ai îngerilor, din veşnicie în veşnicie.

Seara

Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat, si limba mea va lăuda îndurarea Ta.

Psalmi 51:14

În această mărturisire solemnă, cel dintâi lucru care ne sare în ochi este faptul că David şi-a recunoscut vina. Nu a numit-o ucidere, şi nu a tratat-o ca pe un accident întâmplat unui om vrednic, ci i-a menţionat adevăratul nume, vina sângelui vărsat. Deşi nu îl ucisese cu mâna lui pe Urie, soţul Batşebei, plănuise uciderea în inima lui; în faţa Domnului, era un ucigaş. învaţă să fii cinstit cu Dumnezeu în mărturisirile pe care I le faci. Nu-ţi ascunde păcatele sub nume frumoase; oricum le-ai numi, nu vor fi mai plăcute. Priveşte-ţi păcatele aşa cum le priveşte Dumnezeu; recunoaşte-le adevăratul caracter cu inima deschisă. Observă că David era evident apăsat de ticăloşia păcatului său. Este uşor să vorbeşti, dar greu să simţi înţelesul vorbelor. Psalmul 51 este portretul unui suflet chinuit de remuşcări. Să căutăm să simţim aceeaşi tulburare fiindcă, oricât de excelente ar fi cuvintele noastre, dacă nu suntem conştienţi că păcatele noastre ne duc în iad, nu putem aştepta iertarea. Textul nostru este o rugăciune fierbinte adresată Dumnezeului mântuirii. Este dreptul Lui să ierte; mântuirea celor care Îl caută se oglindeşte în numele şi natura Sa. Mai mult, textul II numeşte „Dumnezeul mântuirii mele” (subl. autorului). Da, binecuvântat să-I fie numele! Ori de câte ori II caut prin sângele lui Isus, primesc bucurie prin „Dumnezeul mântuirii mele”. Psalmistul sfârşeşte cu un jurământ vrednic de laudă: dacă Dumnezeu îl va izbăvi, va cânta — nu, mai mult decât atât, va „lăuda”. Cine ar putea cânta un alt cântec în faţa unei asemenea îndurări! Observă subiectul cântecului: îndurarea lui Dumnezeu. Trebuie să lăudăm lucrarea scumpului nostru Mântuitor, iar cel care ştie cela mi mult despre dragostea iertătoare va cânta cel mai tare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Puterea lor stă în a fi liniştiţi. (Isaia 30:7, KJV)

 

Liniştea interioară este absolut necesară în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Mi-amintesc că am învăţat aceasta într-o perioadă de mare criză din viaţa mea. Întreaga mea fiinţă părea să palpite de nelinişte, şi nevoia pe care o simţeam după o intervenţie rapidă şi puternică era copleşitoare. Însă circumstanţele erau de aşa natură că nu puteam face nimic, şi persoana care m-ar fi putut ajuta nu făcea nimic.

Pentru un timp părea ca şi cum m-aş fi făcut ţăndări din cauza frământării mele interioare. Apoi, dintr-odată, „un susur blând şi subţire”
(1 Împăraţi 19:12) a şoptit în adâncul sufletului meu: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Cuvintele au fost rostite cu putere, şi am ascultat. M-am adunat, aducându-mi trupul la linişte deplină, şi am forţat duhul meu tulburat să tacă. Abia atunci, uitându-mă în sus şi aşteptând, am ştiut că Dumnezeu era Cel care vorbise. El era în mijlocul crizei mele şi a neajutorării mele, şi eu m-am odihnit în El.

Aceasta a fost o experienţă pe care n-aş fi ratat-o pentru nimic în lume. Aş putea spune că din liniştea aceea părea să provină puterea care a rezolvat criza şi care a condus foarte repede la o soluţie de mare succes. În timpul acestei crize am învăţat efectiv că „puterea [mea] stă în a fi liniştit”. Hannah Whithall Smith

Există o pasivitate perfectă care nu este lene. Este o linişte vie născută din încredere. Tensiunea tăcută nu este încredere, ci doar nelinişte comprimată.

 

Nu în larma furtunii urlătoare,

Nu în cutremur sau flăcări devoratoare;

Ci în liniştea care poate transforma orice frică,

A venit la profet susurul blând şi liniştit.

 

O, suflete, taci pe muntele lui Dumnezeu,

Chiar dacă grijile şi nevoile se agită în jurul tău ca o mare;

Din rugăciuni, cereri şi dorinţe nemărturisite,

Opreşte-te, şi ascultă ce-ţi va spune Dumnezeu.

 

Orice părtăşie are pauze de odihnă,

Forţe noi cresc cu fiecare nivel de putere;

Cele mai plăcute Aleluia ale celor binecuvântaţi

Sunt tăcute, timp de jumătate de oră.

 

O, odihneşte-te, într-o linişte totală a sufletului,

Renunţă la cuvinte, lasă rugăciunea şi lauda pentru un timp,

Lasă-ţi întreaga fiinţă, liniştită, în controlul Lui,

Şi învaţă întreaga semnificaţie a glasului şi zâmbetului Lui.

 

Nu să lupţi ca un atlet pentru o cunună,

Nici să apuci cerul prin violenţa voinţei;

Ci să şezi cu Tatăl tău ca un copil,

Şi să cunoşti fericirea care urmează după al Său „Fii liniştit!”

     Mary Rowles Jarvis

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 4.20-27; 5.1-23

Simţurile celui credincios (ilustrate în aceste versete de organele vitale) trebuie să rămână în totalitate sub controlul înţelepciunii. Această înţelepciune, drag prieten creştin, îţi este pusă la dispoziţie de Dumnezeu (Iacov 1.5), pentru că tu ai răspunderea să-ţi controlezi urechile (v. 20), ochii (v. 21,25), picioarele (v. 26,27; vezi Psalmul 119.101), gândurile, buzele (cap. 5.2) şi, mai presus de toate, inima, centrul motor care guvernează întreaga fiinţă (v. 23). Ţine de tine ca inima să nu-ţi fie prinsă (în cursă). Câţi nu şi-au irosit viaţa şi nu au vărsat lacrimi amare, pentru că, în tinereţea lor, au lăsat să se dezvolte în ei afecţiuni care nu erau după voia Domnului…

Dacă buzele sunt poarta de ieşire a inimii, ochii sunt principala poartă de intrare. Să veghem ca ochii noştri să privească drept înainte, spre Isus, ţinta alergării credinţei (Evrei 12.2)! In felul acesta, nicio lăcomie nu va putea găsi acces de bunăvoie în inima noastră.

Versetul 8 şi următoarele descriu mizeria celui care se lasă deturnat de „străină”, a celui care şi-a dat anii „celui nemilos” (v. 9). I-am dat şi noi deja prea mulţi ani lui Satan, înainte de convertirea noastră. Am mai dori oare să reintrăm sub stăpânirea lui…?

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Samuel 30:7-10; 21-25

Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă. 1 Samuel 30:24

CUM POT SĂ AJUT?

La ceremonia de sfinţire a unei mari catedrale din Milano, o fetiţă din mulţime a strigat: „Şi eu am ajutat la construcţie! Şi eu am ajutat să se construiască!” „Cum?” a întrebat unul din soldaţii de pază care se afla în apropiere. „Spune-mi ce ai făcut?” Fetiţa a răspuns: „Am adus prânzul pentru tăticu în timp ce lucra aici”. Avea dreptate. Deşi nu luase parte activă la construcţie, eforturile ei au contribuit la terminarea acelui edificiu minunat. Cerul va fi plin de surprize. Printre ele, cred, va fi recunoaşterea eforturilor acelor credincioşi care L-au servit pe Domnul, necunoscuţi şi neapreciaţi de nimeni. Adeseori credem că cei angajaţi pe frontul conflictului spiritual cu cel rău vor primi mai mare răsplată de la Domnul decât ceilalţi. Dar toţi credincioşii care vor fi stat la locul în care i-a pus Domnul vor auzi vocea Lui, spunându-le: „Bine rob bun şi credincios!” In 1 Samuei 30:24, David a spus celor care au rămas la calabalâcuri să împartă egal din prada de război cu cei care au fost în luptă. Acelaşi lucru este valabil şi în serviciul lui Cristos. Credincioşii, care din pricina bolilor sau a împrejurărilor nu pot să-L servească la fel ca alţii, dar care fac ceea ce pot, vor primi aceeaşi răsplată ca acei din prima linie a conflictului. Isus a spus că „Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său… şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Matei 16:27). Astfel, chiar dacă suntem în vâltoarea luptei, sau în spatele frontului, este o răsplată pentru fiecare din noi. 
R.W.D.

Orice slujbă pentru Mire

Va avea o răsplătire.

Faptele din bucurie

Vor rămâne pe vecie. 
D.J.D.

O faptă măruntă făcută în Numele lui Isus nu este o faptă măruntă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el; dar Ioan Îl oprea, spunând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”. Şi Isus, răspunzând, ia zis: „Lasă acum; pentru că aşa se cuvine, să împlinim toată dreptatea”. Matei 3.1315

În această Evanghelie, care Îl prezintă pe Domnul Isus ca Împărat, pare uimitor ca El să fie botezat cu botezul lui Ioan pentru pocăință, fiindcă El este în mod absolut lipsit de păcat. Ioan na putut înțelege acest lucru, însă Domnul ia spus că se cuvenea să împlinească toată dreptatea. Acesta în mod sigur nu este un exemplu pentru noi astăzi, căci nimeni nu poate fi acum botezat cu botezul lui Ioan.

Cât de minunat este faptul că Domnul Isus Sa identificat astfel cu cei care îşi mărturiseau păcatele! Deşi lipsit de păcat, El de fapt mărturisea păcatele celor credincioşi ca şi cum erau ale Sale. Botezul vorbeşte despre moarte şi despre îngropare. Astfel, El a arătat către acel moment, de la cruce, când avea să ia asupra Sa păcatele celor care aveau să creadă în El.

În general, împărații şi oamenii mari ai acestei lumi nu au gândul de a se identifica în mod deplin cu starea supuşilor lor. Ei doresc mai degrabă să se înalțe deasupra celor din popor.

Acesta a fost caracterul lui Saul, primul împărat al lui Israel. David, care a fost ales de Dumnezeu ca împărat, a luat asupra sa, întro anumită măsură şi în anumite împrejurări, responsabilitatea falimentelor poporului. În alte cazuri însă, a falimentat şi el în această privință. Fiului său Solomon ia lipsit însă cu totul această virtute, iar acest lucru sa extins aproape la toți împărații care iau urmat. Evanghelia după Matei niL arată pe Împăratul ales de Dumnezeu pus la încercare şi dovedit, în toată viața Sa pe pământ, ca fiind perfect potrivit pentru a domni.L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El [Avraam] nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu …, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească. Romani 4.20,21

Credința

Credința este acceptarea mărturiei lui Dumnezeu în suflet. Această acceptare este lucrată de puterea lui Dumnezeu.Credința face viitorul prezent și nevăzutul vizibil.

Credința este marele principiu al vieții divine de la început până la sfârșit. Suntem îndreptățiți prin credință și trăim prin credință; stăm prin credință și umblăm prin credință.

Credința Îl onorează pe Dumnezeu, iar Dumnezeu onorează credința. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, credința înseamnă să dai dreptate lui Dumnezeu în Hristos. Credința se bazează exclusiv pe El. Astfel, gândirea este dominată și umplută tot mai mult de El și devine o rugăciune continuă. A te baza pe Dumnezeu este altceva decât a te baza pe binecuvântările lui Dumnezeu. Pentru a savura binecuvântări nu am nevoie de credință, dar pentru a mă baza pe Dumnezeu este nevoie de credință. Dumnezeu ne ia câteodată unul sau altul din daruri, pentru ca, credința noastră să se înflăcăreze și să învățăm să ne bazăm doar pe El. Dumnezeu nu consideră credința niciodată prea îndrăzneață.

Credința înseamnă să te bazezi deplin pe corectitudinea și credincioșia lui Dumnezeu, iar orice cuvânt din gura Lui să-l consideri ca fiind mai prețios și mai adevărat decât tot ce putem percepe cu simțămintele noastre.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (loan 15:12)

Trage aer în piept și ține-l acolo o clipă. Acum expiră. Unde s-a dus aerul? Aerul pe care tocmai l-ai dat afară va face înconjurul pământului în următoarele doisprezece luni, timp în care fiecare moleculă pe care ai expirat-o va fi inspirată de altcineva pentru a fi expirată din nou. în felul acesta noi suntem legați unii față de alții, suntem conectați prin respirație unii de alții și de Cel care a suflat prima oară peste noi suflare de viață. întrucât există o chimie comună membrilor din rasa umană, suntem interdependenți. Noi suntem afectați pozitiv sau negativ de faptele celorlalți. în perioada generației egoiste denumită „Generația Eu”, era un lucru obișnuit să-i auzi pe oameni spunând: „Câtă vreme nu rănesc pe nimeni, nu e treaba nimănui ce fac eu”. Din nefericire, tot ceea ce facem îi afectează pe oameni și nu există așa numitele fapte complet independente. Poetul John Donne a scris: „Nici un om nu este o insulă, în întregime singură, ci fiecare om este o bucată de continent, o piesă dintr-un întreg”. Având lucrul acesta în minte, citește aceste două versete:

1) „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (loan 13:34).

2) „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții” (Romani 13:8). Asta înseamnă că astăzi ai obligația să arăți că-ți pasă într-un mod practic.

 

 

 


 

6 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ciocnirea dintre Dumnezeu şi păcat

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

I Petru 2:24

Crucea lui Isus este revelaţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu asocia niciodată crucea lui Isus Cristos cu martiriul. Crucea a fost un triumf suprem care a zdruncinat înseşi temeliile iadului. Nu există nimic mai sigur în timp sau eternitate decât ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce. El a repus întreaga rasă umană într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. A făcut din răscumpărare baza vieţii umane, a deschis o cale pentru ca fiecare om să poată ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

Crucea n-a fost o întâmplare în viaţa lui Isus: El a venit tocmai pentru ea. EI este „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”. Întruparea lui Cristos n-ar avea nici un sens fără Cruce. Fereşte-te să-L separi pe Dumnezeu arătat în carne de Fiul devenit păcat. Întruparea s-a făcut cu scopul răscumpărării. Dumnezeu S-a întrupat pentru a da la o parte păcatul, nu pentru a realiza ceva pentru Sine însuşi. Crucea este evenimentul central al timpului şi al eternităţii, precum şi răspunsul la enigmele acestora.

Crucea nu este crucea unui om, ci Crucea lui Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată înţeleasă prin experienţa umană. Crucea este arătarea naturii lui Dumnezeu, poarta prin care oricare om poate ajunge în unire cu Dumnezeu. Când ajungem la Cruce, noi nu trecem prin ea, ci rămânem în viaţa spre care Crucea este poarta.

Centrul mântuirii este Crucea lui Isus; mântuirea se obţine atât de uşor, deoarece ea L-a costat atât de mult pe Dumnezeu. Crucea este locul unde Dumnezeu se uneşte cu omul păcătos în urma unei lovituri puternice şi unde se deschide calea către viaţă – dar această lovitură a fost asupra inimii lui Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:18

„Faceţi tot timpul prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciuni pentru toţi sfinţii.”

Rugăciunea nu trebuie să fie o formă, ea nu este o repetare mecanică şi nu trebuie să devină un clişeu. Rugăciunea adevărată este o viaţă, un curent continuu, o putere, este o proslăvire a lui Dumnezeu. Dar ea mai este şi o luptă, o forţă ofensivă, îmbrăcată cu autoritatea Domnului Isus şi bazată pe cuvintele şi făgăduinţele lui Dumnezeu. Rugăciunea nu se opreşte; noi trebuie să ne rugăm în orice vreme, cu intensitatea, cu ardoarea şi implorarea inspirate de Duhul Sfînt. Cuvîntul implorare exprimă căldura unei profunde dorinţe a inimii. Apostolul Pavel a avut grijă să arate că rugăciunea este o parte vitală a armurii luptătorului; o putere indispensabilă în lupta spirituală împotriva vrăjmaşului, dar care trebuie să îmbrăţişeze şi pe ceilalţi sfinţi care sînt ca şi noi luptători în războiul sfînt „împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.” (Ef.6:12). În consecinţă cîmpul de acţiune al rugăciunii este foarte întins. Să nu ne sustragem de la datoria de a ne ruga, nici să nu o neglijăm, rugîndu-ne sporadic, fără elan şi mai ales, fără credinţă.

Să privim cîmpul de bătălie ocupat de forţele împotrivitoare! Dar el este acoperit de un nor de tămîie care se ridică spre cer. Sînt rugăciunile sfinţilor. Ca şi stîlpul de nor care se aşeza odinioară între Israel şi Egipteni, prezenţa Domnului Isus protejează pe sfinţii Lui în tot timpul luptei. Oh, va veni odată şi vremea odihnei noastre, cînd cuvîntul sau ideea de luptă va dispare definitiv din vocabularul ceresc. Rugăciunea pricepută, învăţată de Dumnezeu şi condusă de Duhul Sfînt, cîştigă o biruinţă deplină.

Cînd ne rugăm, să fim conştienţi că sîntem un singur duh cu Domnul. Cîtă vreme sîntem aici pe pămînt sîntem în război. În spatele tuturor împotrivirilor oamenilor faţă de Dumnezeu şi de lucrarea Lui, este o rezistenţă invizibilă a vrăjmaşului şi a hoardelor lui. Înarmaţi de Conducătorul nostru dumnezeiesc, fiind fermi în El, luptătorii, chiar dacă au împotriva lor pe aceşti vrăjmaşi puternici şi reali, vor fi mai mult decît biruitori prin Acela care ne-a iubit. Lupta va creşte în intensitate, fără încetare; ea se va termina numai cînd Domnul Isus va ridica pe ai Săi la sunetul trîmbiţei.”A birui pe Satan, a rezista ispitelor lui, dovedeşte vigoarea vieţii creştine. Pentru aceasta avem nevoie să fim ocupaţi cu Domnul Isus.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Isaia 53:10

Dacă privim suferinţele Mântuitorului atunci putem constata că scopul acestora nu a fost înţeles pe vremea aceea. Cei care-L iubeau, apropiaţii Lui erau îngrijoraţi de soarta Lui, şiL pângeau. De aceea Isus le spune femeilor care-L plângeau în drumul spre Calvar: „Nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!” Chiar şi pe Petru a trebuit să-l mustre, când acesta I-a spus:” Să Te ferească Dumnezeu, Doamne, să nu Ţi Se întâmple aşa ceva!” El i-a răspuns:” Înapoia Mea, Satano; căci gândurile tale nu sunt gânduriel Lui, ci gânduri de-ale oamenilor.” În zilele noastre oare nu este asemănător? Nu înţelegem rostul suferinţelor Lui, şi de aceea ne rezumăm doar al superficialităţi. Pavel spunea:” Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu îmlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Hristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24. Domnul Isus a fost o adevărată jertfă de ispăşire;El a fost mânat de dorinţa de a ne asigura o mântuire dplină, desăvârşită, şi care să dureze veşnic. De aceea a putut purta şi îndura suferinţa. Dar în toate acestea nu Şi-a pierdut nimic din măreţia Sa. De aceea a trebuit să recunoască până şi sutaşul care a asistat la răstignire: „Cu adevărat acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu!” Mai pe urmă mulţi au fost luminaţi cu privire la necestatea suferinţelor Sale, fiind neîncetat mulţumitori până în veşnicie pentru ceea ce a făcut El pentru ei, lăudând Mielul Sfânt.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UN ÎMPĂRAT, UN DOMN

Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Său va fi singurul Nume.

Zaharia 14.9

Viitor binecuvântat! Aici nu e visarea unei înflăcărări, ci mărturisirea neschimbatului Cuvânt. Domnul va fi cunoscut de toate popoarele şi slăvita Sa putere va fi recunoscută de toate triburile pământului însă, cât suntem de departe de acel timp! Cine se pleacă în faţa marelui Rege? Câtă revoltă, împotrivire faţă de El! Şi pe pământ, câtă mulţime de domni şi zei! Chiar printre creştinii, câte deosebiri de păreri despre Domnul Cristos şi Evanghelie! Dar într-o zi nu va fi decât un singur Rege si un singur Domn. Oh, să strigăm în fiecare zi: „Vie împărăţia Ta!”Să nu tot discutăm când va veni acel timp, de teamă să nu pierdem binefăcătoarea siguranţă ca va fi aşa. Pe cât de sigur că Duhul Sfânt a vorbit prin prorocul, tot atât de sigur e şi că tot pământul va fi plin de slava Sa. Domnul Isus n-a murit în zadar; nici Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în zadar. Planul Tatălui nu va fi răsturnat. Acolo unde a biruit Satana, Domnul Isus va fi încununat cu slavă şi Domnul atotputernic îşi va restabili domnia. Să mergem deci la treburile noastre zilnice şi la serviciul nostru obişnuit, întăriţi în această credinţă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 David a zis lui Saul: Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el. 1 Samuel 17.32

David a stat în faţa lui Saul, împăratul Israelului, a cărui obligaţie era de a-l întâmpina pe acel duşman aprig al poporului – Goliat – şi de a face să ia sfârşit cele patruzeci de zile de ocări aduse poporului şi Dumnezeului Celui Viu. Starea intimă, înaltă, a credinţei lui David se vede din răspunsul lui către Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.”

David nu putea să-l înfrângă pe Goliat cu propria sa putere, dar Dumnezeul Cel Viu, pe care se bizuie în toată credinţa, poate să biruie. În faţa ochiului său duhovnicesc stătea Acela, care odinioară era în faţa zidurilor Ierihonului când Iosua a trebuit să lupte. Această „căpetenie a oştirilor lui Dumnezeu” mai este şi azi în acţiune. Lupta lui Israel în acele zile era o luptă a lui Dumnezeu, la fel ca atunci când soarele şi luna trebuia să se oprească din mersul lor, ca Iosua să judece pe canaaniţi cu judecata lui Dumnezeu.Nimic nu ne dă fermitate şi dârzenie în luptă ca adevărul că acţionăm pentru Dumnezeu şi că El este cu noi. Având convingerea că stăm de partea lui Dumnezeu nimic nu ne poate abate de la calea slujbei pentru El. Pavel putea să spună: „Pot totul ÎN Cristos care mă întăreşte” (Fil. 4.13). Cel mai slab credincios poate totul prin Cristos. David a cunoscut puterea prezenţei lui Dumnezeu în pustietate şi singurătate, înainte de a ieşi la iveală. Acolo Dumnezeu l-a scăpat din ghearele leului şi din laba ursului, şi acum El îl poate scăpa din mâna filisteanului. Aceasta este credinţa adevărată: care în orice împrejurare se alipeşte de Dumnezeu.

Raymond Lull, nobil spaniol, strălucit profesor universitar din sec. al XIII-lea, fiind omorât cu pietre, a spus: NUMAI ISUS.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, vreau să Te slăvesc pentru răscumpărarea Ta cea măreaţă care acţionează la rădăcina tuturor problemelor noastre. Prin puterea ta cea mare, învie-ne la înnoirea vieţii în această zi de Paşti.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în EL Căci tot ce este în lume — pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii — nu este de la Tatăl, ci din lume.»

1 Ioan 2,15-16

Dacă evaluăm toate aceste efecte pe care moartea lui Isus le-a avut asupra acestei lumi, trebuie să ne gândim şi cine este stăpânul, Dumnezeul ei. Dumnezeul lumii este Satan, prinţul întunericului. Dar exact pe acest pământ, pentru această lume, Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce şi 1-a înfrânt pe Satan, stăpânitorul ei. Prin urmare oricine crede în Domnul cel răstignit şi în moartea Sa este şi el crucificat şi mort faţă de păcat, iar duhul lumii nu mai are nici o pu-tere asupra lui. Acesta este scopul morţii lui Isus, după cum spune textul din Galateni 1,4: «El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău…». Nu este trist când copiii lui Dumnezeu refuză despărţirea totală de lume? Fiecare asociere conştientă cu duhul lumii înseamnă crucificarea din nou a Domnului Isus. Un copil al lui Dumnezeu trăieşte prin naşterea din nou într-o nouă dimensiune, căci este scris: «Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos» (Filip. 3,20). Prin puterea morţii lui Isus trăim acum în lume, dar nu mai facem parte din ea.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să ieşim dar afară din tabără la EL

Evrei 13:13

Purtându-şi crucea, Isus a ieşit afară din tabără ca să sufere. Motivul pentru care creştinul părăseşte tabăra păcătoasă a lumii nu trebuie să fie acela că îi place să fie singur, ci pentru că Isus a făcut aşa, şi ucenicii Săi trebuie să-I urmeze exemplul. Christos nu a fost „din lume” (loan 17:14). Viaţa şi mărturia Sa au fost un continuu protest faţă de conformitatea cu lumea. Nu vei găsi nicăieri atâta dragoste pentru neamul omenesc ca în inima Sa, dar El s-a despărţit totuşi de păcătoşi. Ca şi El, poporul Său trebuie să iasă „afară din tabără la El”. Trebuie să ia poziţie ca martori ai adevărului. Trebuie să fie pregătiţi să meargă pe drumul cel strâmt. Trebuie să aibă inimi curajoase, netemătoare, care să-L iubească pe Christos în primul rând şi adevărul Său în al doilea rând, mai presus de orice pe lume. Isus vrea ca poporul Său să iasă afară din tabără pentru propria lor sfinţire. Nu poţi să creşti în har dacă te conformezi lumii. Viaţa de despărţire poate să fie un drum al durerii, dar este calea spre siguranţă. Şi deşi viaţa despărţită te va costa multe dureri şi îţi va aduce o bătălie în fiecare zi, va fi o viaţă fericită până la urmă. Nici o bucurie nu o poate întrece pe cea a unui soldat al lui Christos. Isus i se descoperă şi îi oferă atâta mângâiere încât războinicul se simte mai calm şi mai liniştit în luptă decât se simt ceilalţi în timpul odihnei. Drumul sfinţeniei este drumul părtăşiei. Dacă II urmăm pe Christos afară din tabără prin harul Său divin sperăm să câştigăm coroana. Coroana de glorie va urma crucea despărţirii. Un moment de ruşine va fi răsplătit de glorie eternă; clipele de suferinţă nu vor mai însemna nimic când vom fi „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17).

Seara

În numele Domnului, le tai în bucăţi.

Psalmi 118:12

Domnul nostru Isus, prin moartea Sa, nu a răscumpărat doar o parte din noi, ci întreaga noastră fiinţă. Prin răstignirea şi moartea Sa, a intenţionat întreaga noastră sfinţire — duh, suflet şi trup — astfel încât să poată domni fără nici un rival în triplul Său regat. Este treaba firii născute din nou prin Dumnezeu să susţină drepturile Domnului Isus Christos. Suflete, de vreme ce eşti copil al lui Dumnezeu, trebuie să cucereşti fiecare parte din tine care nu este supusă lui Christos; trebuie să-ţi pleci toate puterile şi pasiunile în faţa sceptrului de argint al domniei lui Isus. Nu trebuie să fii mulţumit până când Cel care este Rege prin răscumpărare nu devine Rege prin încoronare şi nu preia controlul în viaţa ta. Văzând că păcatul nu mai are nici un drept asupra noastră, purtăm lupta cea bună a credinţei şi căutăm, în numele lui Dumnezeu, s-o ducem până la capăt. Trupul meu este un mădular al lui Christos. Voi tolera să fie condus de prinţul întunericului? Suflete, Christos a suferit pentru păcatele tale şi te-a răscumpărat cu sânge preţios. Vei permite ca memoria ta să devină o magazie a răului, şi pasiunile tale combustibile pentru focul nedreptăţii? Vei permite ca judecata ta să fie pervertită de eroare sau ca voinţa ta să fie înlănţuită de păcat? Nu, suflete, tu eşti al lui Christos, şi păcatul nu are nici un drept asupra ta. Fii curajos, creştine! Nu te speria, fiindcă vrăjmaşii tăi spirituali nu te vor putea distruge niciodată. Poţi să-i învingi, deşi nu prin propria ta putere; cel mai slab dintre ei te depăşeşte. Dar poţi să-i învingi prin sângele Mielului. Nu întreba „cum să-i înfrâng, când sunt atât de puternici şi înfricoşători?”, ci du-te la Cel tare să te întărească, aşteaptă-L cu umilinţă, şi Dumnezeul Iui Iacov îţi va veni în ajutor. Atunci îţi vei putea cânta victoria obţinută prin harul Său.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

M-am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez
şi să văd ce are să-mi spună Domnul. (Habacuc 2:1)

 

Fără nădejdea noastră vigilentă, ce sens mai are să aşteptăm ajutor de la Dumnezeu? Nu va fi nici un ajutor fără ea. Dacă vreodată nu reuşim să primim putere şi protecţie din partea Lui, este doar pentru că nu am căutat aceasta. Ajutorul ceresc este oferit deseori, şi totuşi trece pe lângă noi. Îl pierdem pentru că nu stăm în turn, privind atent la orizont după vreun semn al apropierii lui, şi apoi nu suntem pregătiţi să deschidem larg porţile inimii noastre ca să poată intra. Omul care nu aşteaptă nimic şi deci nu este numai ochi şi urechi, va primi puţin ajutor. Urmăreşte-L pe Dumnezeu în evenimentele vieţii tale.

Este o veche zicală care spune: „Cei care urmăresc providenţa lui Dumnezeu nu vor lăsa niciodată ca providenţa lui Dumnezeu să-i caute pe ei”. Şi mai putem interpreta această zicală, spunând: „Cei care nu urmăresc niciodată providenţa lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată urmăriţi de providenţa lui Dumnezeu”. Dacă nu pui vasele pentru apă afară când plouă, nu vei colecta niciodată apă.

Trebuie să fim mai practici şi să folosim bunul simţ cu Dumnezeu în revendicarea promisiunilor Lui. Dacă un om ar merge la bancă de mai multe ori pe zi, şi-ar pune cecul la geamul casierului, şi apoi l-ar lua şi ar pleca cu el fără să-l încaseze, n-ar trece mult timp şi banca l-ar soma să iasă din local.

Oamenii care merg la bancă, merg cu un scop. Ei îşi prezintă cecul, primesc banii cash, şi apoi pleacă, efectuând astfel o tranzacţie reală. Ei nu-şi pun cecul pe tejghea, discutând despre frumuseţea semnăturii şi arătând cât de frumos este desenul de pe el. Nu, ei vor să primească bani pentru cecul lor şi nu vor fi satisfăcuţi fără acest fapt. Aceştia sunt oamenii care întotdeauna sunt bine primiţi la bancă, nu cei care pur şi simplu irosesc timpul casierului.

Din nenorocire, un foarte mare număr de oameni se joacă de-a rugăciunea. Ei nu se aşteaptă ca Dumnezeu să le dea un răspuns, şi astfel ei îşi risipesc pur şi simplu timpul de rugăciune. Tatăl nostru ceresc doreşte să facem tranzacţii reale cu El în rugăciunea noastră. Charles H. Spurgeon

 

Nu ţi se va tăia nădejdea. Proverbe 23:18

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 4.1-19

Copilul cu părinţi creştini începe să dobândească noţiunile elementare ale înţelepciunii lui Dumnezeu din familie. Negarea, dispreţuirea sau abandonarea (v. 2) „învăţăturii bune” primite în casa părintească sunt tot atâtea atitudini care nu pot fi binecuvântate şi prea adesea ele constituie punctul de lansare în pierderea mărturiei în viaţă (comp. v. 10 cu Exod 20.12).

„Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Învăţătura creştină este în responsabilitatea capului de familie. Adesea tatăl le transmite copiilor săi ceea ce, la rândul său, el însuşi a primit de la părinţii săi (Psalmul 78.4-6). Solomon, scriitorul inspirat al Proverbelor, îşi amintea, cu siguranţă, de cele din urmă cuvinte ale tatălui său, David (v. 3; 1 împăraţi 2.1-3).

Versetele 11 -13 ne instruiesc cu privire la umblare, în timp ce v. 14-19 cuprind amănunte cu privire la cale. Ne este descrisă cărarea celor răi tocmai pentru a şti să o evităm şi pentru a porni cu hotărâre pe cărarea celor drepţi. Aceasta este „ca lumina strălucitoare, care luminează tot mai mult, până când ziua e deplină” (v. 18). Înţelepciunea este un domeniu în care, în mod normal, se progresează puţin câte puţin (comp. Luca 2.52). Oprirea din această creştere, cauzată de o conştiinţă aflată într-o stare rea, este, în schimb, un lucru anormal.

Fie ca v. 18 să poată rezuma viaţa fiecăruia dintre noi!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 6:10-20

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa…

Efeseni 6:18

„TE INTÂLNESC LA RUGĂCIUNE?”

Cât de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm” (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr când ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). Se spune că primii creştini nu se întâlneau fără să invoce binecuvântarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întâmplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Când umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, când clopotul anunţa moartea cuiva sau când păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau.

Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici” a făcut un legământ cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul”. John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată când se întâlnea cu un creştin, să nu-l lase fără să-l întrebe: „Prietene, te-am întâlnit în rugăciune?” Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neîntrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune? H.G.B.

Nu-i ceas mai sfint decât acela în care-s fraţii adunaţi
şi inimi lângă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
când rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pământu-i sus iar ceru-i jos.


Traian Dorz

Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mergeți, mâncați ce este gras şi beți ce este dulce, … pentru că bucuria Domnului este tăria voastră.

Neemia 8.10

Bucuria Domnului (2)

Neemia, văzând că cei din popor erau trişti şi că plângeau, a fost îndemnat de Duhul Sfânt săi mângâie şi să le dea un sfat care săi ajute să biruie tristețea. Era normal ca ei să recunoască falimentul lor şi al părinților lor, însă nu să continue în această stare de tristețe. Domnul dorea ca ei să fie fericiți, fiindcă bucuria Lui era tăria lor. Primul sfat a fost ca ei să meargă şisă mănânce ce este gras şi să bea ce este dulce.

Întradevăr, Dumnezeu doreşte ca noi să fim îmbogățiți, bine hrăniți şi să ne bucurăm de hrana pe care El a pregătito pentru noi. Când fiul risipitor sa întors acasă, recunoscânduşi greşeala, tatăl a tăiat vițelul cel gras, căci de acum fiul reîntors nu avea să mai mănânce roşcovele pe care le mâncau porcii. Totuşi, cât de mulți copii ai lui Dumnezeu sunt subnutriți, fie din cauză că se hrănesc prea rar cu hrana bogată pe care Dumnezeu neo pune la dispoziție, fie din cauză că se hrănesc cu alte feluri de hrană. Ieremia spune: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu leam mâncat; şi cuvântul Tău a fost pentru mine veselia şi bucuria inimii mele!” (Ieremia 15.16). Omul fericit din Psalmul 1 meditează la Cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte, de aceea el este mereu roditor.

Şi care băutură poate fi mai dulce decât apa, care este Cuvântul lui Dumnezeu? Domnul Isus Hristos a spus că oricui bea din apa acestei lumi îi va fi iarăşi sete, căci ea nu poate niciodată satisface inima copilului lui Dumnezeu, a cărui nouă natură nu poate fi săturată decât de apa Cuvântului, care este mai dulce „decât mierea şi decât picurul din faguri” (Psalmul 19.10). Dacă doreşti să fii fericit în Domnul, fii cu luareaminte la lucrurile cu care îți hrăneşti sufletul! Este o realitate tristă a zilelor noastre că mulți creştini neglijează Cuvântul lui Dumnezeu. Lasă deci Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belşug în tine (Coloseni 3.16)!    A. M. Behnam

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. Evrei 6.12

O mărturie a harului

Francis Asbury s-a născut în 1745 în Anglia. Încă de mic copil, Asbury a fost îndreptat de mama sa spre Scriptură și rugăciune. Iată o lucrare bună a părinților! În tinerețe, Asbury L-a primit în viața sa pe Mântuitorul. A fost atât de încântat de mântuirea primită prin credință, încât a început să spună și altora ce a găsit el în Mântuitorul său. Deoarece în America acelor ani se simțea lipsa vestitorilor Evangheliei, Asbury a plecat acolo și a devenit foarte activ călătorind în multe zone ale acestui ținut. Se știe că a călătorit timp de 45 de ani parcurgând în jur de cinci sute de mii de kilometri, de cele mai multe ori pe cal. Practic, el n-a avut o casă în America, ci se adăpostea pe unde putea.

Francis Asbury și-a închinat întreaga viață slujirii semenilor săi, renunțând la un cămin pentru a putea răspândi Evanghelia. O astfel de lucrare plină de sacrificii cere multă credință. Și Biblia ne îndeamnă să ne aducem aminte de înaintașii noștri, care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, și să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire, urmându-le credința. Și astăzi, lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de bărbați și femei, care doresc să se dedice lucrării Sale și să fie o mărturie a harului Domnului în localitatea de baștină sau în alte locuri.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Să nu datorați nimănui nimic” (Romani 13:8)

Nimic nu este mai greșit decât să-ți închipui că dacă ai câștiga la loto toate problemele tale s-ar rezolva! Aproape jumătate din cei care devin milionari peste noapte falimentează în câțiva ani. De ce? Dintr-o varietate de motive: afaceri proaste, o viața extravagantă, planuri nebunești și rude „binevoitoare”. Și încă un motiv – unul foarte important! Crezând că au abilitatea de a transforma totul în profit și că norocul este de partea lor, ei încep să joace și să parieze la niveluri înalte – și ajung să piardă tot. încearcă să înțelegi: dacă nu cheltuiești mai puțin decât câștigi, nici o sumă nu-ți va fi vreodată suficientă! Așadar, dacă ești deștept, când obții o mărire de salariu sau primești un cadou neașteptat, nu trebuie să adopți un stil de viață mai extravagant. Mai bine redu-ți datoria înainte ca ea să devină o piatră în jurul gâtului tău și să te facă să te îneci. Nici un venit nu va fi suficient dacă nu ții în frâu ritmul în care cheltuiești banii. Singura cale prin care poți înainta din punct de vedere financiar este să-ți refuzi unele lucruri pe care ți le dorești și să pui deoparte pentru viitor. Dacă nu ai disciplina de a face lucrul acesta, mereu vei avea datorii. Când guvernul are datorii, pur și simplu taxele noastre vor crește și noi le plătim. Dar când tu intri în datorii – ești pe cont propriu. Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești. Adevărata bucurie nu vine prin obținerea tuturor lucrurilor pe care ți le dorești, ci prin descoperirea binecuvântărilor de care ți s-a făcut parte deja și învățând să te bucuri de ele. lată care ar trebui să fie scopul tău: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții”.

 

 

 


 

5 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Agonia Lui şi mântuirea noastră

Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit numit Ghetsimani, ghetsimani, și a spus ucenicilor:…..Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”.

Matei 26:36. 38

Nu putem pătrunde niciodată adâncimea agoniei lui Cristos din Gheisimani.dar cel puţin nu trebuie s-o înţelegem greşit. Este agonia îmbinată a lui Dumnezeu şi a Omului faţă în faţă cu păcatul. Nu putem şti nimic despre Ghetsimani prin experienţa personală. Ghetsimani şi Calvarul reprezintă ceva unic; ele sunt pentru noi poarta către Viaţă.

Nu de moartea pe cruce S-a temut Isus în Ghetsimani; El a spus foarte clar că a venit cu scopul de a muri. In Ghetsimani El S-a temut ca nu cumva să nu poată trece prin aceasta ca Fiu al Omului. El putea trece ca Fiu al lui Dumnezeu – Satan nu L-ar fi putut atinge în această privinţă; dar atacul lui Satan a fost să-L facă să pară că trece prin aceasta doar ca o Fiinţă izolată, ca Dumnezeu izolat în trup omenesc; aceasta ar fi însemnat că El n-ar mai fi putut fi Mântuitor. Citeşte istoria agoniei Sale în lumina ispitirii din pustie: „Atunci diavolul L-a lăsat pentru o vreme”. în Ghetsimani Satan a venit din nou şi a fost din nou învins. Atacul final al lui Satan împotriva Domnului nostru ca Fiu al Omului s-a dat în Ghetsimani.

Agonia din Ghetsimani a fost agonia Fiului lui Dumnezeu în împlinirea destinului Său ca Mântuitor al lumii. Perdeaua este dată la o parte pentru a revela tot ce L-a costat pe El pentru a face posibil ca noi sa devenim fii ai lui Dumnezeu. Agonia Lui este baza simplităţii mântuirii noastre. Crucea lui Cristos este un triumf pentru Fiul Omului. Ea semnifică nu numai faptul că Domnul nostru a învins, ci şi că El a învins pentru mântuirea rasei umane. Orice fiinţă umană poate veni acum în prezenţa lui Dumnezeu datorită suferinţelor prin care a trecut Fiul Omului.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:17

„Luaţi şi coiful mîntuirii şt sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu.”

Cînd credinciosul şi-a înţeles poziţia sa în Hristos în locurile cereşti, el a înţeles şi că are de dat o luptă, dar nu se teme fiindcă îşi cunoaşte locul unde se află. El este însă şi conştient că trebuie să se îmbrace cu toată armătura pe care i-a pregătit-o Dumnezeu, Nu însă această armătură îi asigură cerul pentru că, după cum am spus, el este deja în Domnul Isus, în locurile cereşti, ci îi este dată ca să învingă atacurile vrăjmaşului.

Dacă platoşa are ca scop să asigure inima luptătorului, coiful îi va apăra capul căci o lovitură mai tare la cap îl scoate din luptă şi devine un invalid care nu mai poate lupta pentru Domnul Hristos.Coiful acesta al mîntuirii pentru noi cei credincioşi este de o însemnătate covîrşitoare. El este siguranţa mîntuirii pe care o avem în Domnul Isus. Cîţi credincioşi însă nu au coiful acesta pe cap! Ei se zbat în nesiguranţă şi se chinuiesc să facă şi ei sărmanii ceva ca să fie siguri că au mîntuirea şi se trudesc s-o păstreze. Dar ea ne este asigurată de nenumărate locuri din Scriptură şi astfel, neţinînd seama de aceste texte clare, pe deoparte ei se lipsesc de bucuria mîntuirii depline în Hristos iar pe de altă parte nu-şi dau seama că dezonorează pe Domnul, arătînd prin nesiguranţa lor că lucrarea de la cruce n-ar fi suficientă dacă nu fac şi ei ceva.

În textul nostru, Duhul Sfînt pune alături de coiful mîntuirii şi sabia Duhului, adică Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu. Am spus mai sus că Sînt nenumărate locurile care ne atestă siguranţa mîntuirii. Soldat al lui Hristos, pune mîna pe această sabie ca să te apere împotriva vrăjmaşului care vine cu tot felul de şoapte, îndoieli şi confuzii. Să luăm pildă pe Domnul Isus care atunci cînd a fost ispitit de diavolul, a folosit cu precizie această sabie: „Este scris.” Să nu uităm însă că şi Satan cunoaşte ce este scris, de aceea să fim plini de Cuvîntul lui Dumnezeu şi să-1 mînuim cu iscusinţă. Vrăjmaşul are săgeţi pe care le foloseşte în viaţa noastră proprie – atunci cînd neascultarea şi duhul de independenţa ne cuprind provocîndu-ne amăgiri spirituale care sînt mai greu de recunoscut decît păcatul. Coiful mîntuirii ne adăposteşte capul în întregime iar Domnul Hristos ne acopere prin prezenţa şi puterea” Lui biruitoare. Să nu uităm că „Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească în luptă decît să compromită un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze pe Domnul Hristos şi Evanghelia în faţa lumii.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Ioan 21:16

După învierea Lui Isus, când ucenicii au fos laolaltă Simon le-a spus:” mă duc să pescuiesc”, iar ceilalţi i-au răspuns: „Venim şi noi cu tine.” Şi îndată s-au urcat în corabie. Dar toată noaptea n-au prims nimic. Dimineaţa Isus era pe mal. El i-a întrebat: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” şi ei i-au răspuns:”Nu”. El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă, şi veţo găsi.” Au aruncat-o deci şi nu mai puteau trege de mulţimea peştilor. Atunci Ioan şi-a dat seama că este Domnul. Petru s-a aruncat în mare şi a înotat la mal. Acesta era Petru, cel care L-a tăgăduit pe Isus, dar s-a şi căit.

Atunci Isus l-a întrebat: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Iar Petru Îi răspunde: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”

Isus i-a zis a doua oară:” „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Isus i- zis: „Paşte oiţele Mele.”

Isus i-a zis a treia oară:” Mă iubeşti?” şi I-a răspuns:”Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc.”

Isus i-a zis: „Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi atul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi. A zis acest lucru ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. „Petru a devenit un păstor credincios. Isus zicea:”Pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICIODATĂ UITAŢI

Tu eşti robul Meu, Israele! Nu te voi uita.

Isaia 44.21

Domnul nostru nu-i poate uita pe robii Săi, aşa încât să înceteze de a-i mai iubi. El nu i-a ales numai pentru un timp, ci pentru totdeauna. El ştia ce vor ajunge, când i-a chemat în familia lui Dumnezeu. El şterge păcatele lor ca un nor, şi desigur, El nu-i va izgoni pentru păcate, odată ce le-a şters. Ar fi o hulă numai să gândeşti un astfel de lucru.De asemenea nu-i poate uita, până-ntr-atâta încât să nu se mai ocupe de ei. De ne-ar uita măcar o
clipă, am fi duşi la ruină. De aceea ne spune: „Nu te voi uita”. Oamenii ne uită; chiar aceia cărora le-am făcut bine, se întorc împotriva noastră. Noi nu putem ocupa un loc constant în inima omului; dar Dumnezeu nu-i uită pe adevăraţii Lui slujitori. El însuşi se leagă cu noi, – nu pentru ceea ce am făcut noi, ci pentru ceea ce a făcut El pentru noi; am fost răscumpăraţi cu un preţ prea mare, pentru a fi apoi uitaţi şi lăsaţi la o parte. În Domnul Isus vedem noi rodul muncii sufletului Său, şi cum ar putea uita El, munca sufletului Său? Tatăl vede în noi, mireasa Fiului Său. Domnul Se gândeşte mereu la noi. Şi în această zi vom fi sub paza Lui. Oh, dacă am putea şi noi să nu-L uităm niciodată pe Dumnezeu!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine. Cântarea Cântărilor 7.10

În „Cântarea Cântărilor” tema principală este starea de vorbă dintre mire şi mireasa pământească (Israel). Se referă deci, în primul rând la vremea viitoare, când va apărea rămăşiţa credincioasă a poporului Israel.Dacă unul dintre cei credincioşi a fost reabilitat şi a fost iertat pe deplin, mai are totuşi nevoie de ajutorul frăţesc în dragoste, pentru a-şi recâştiga legătura intimă frăţească. Cât de des ni se întâmplă ca şi miresei care la început a spus: „Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui” (cap. 2.16).

Întâlnim pe câte un credincios care spune: „Isus e al meu, nu mă las de El” şi după ani de smerenie şi experienţă trebuie să spună: „Isus nu mă lasă în veci, aceasta este nădejdea mea.” La fel spune şi mireasa mai târziu: „Eu sunt a iubitului meu şi el doreşte de mine.”Lăsând să lumineze lumina Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la situaţia legăturii noastre cu Domnul, nu vom vorbi aşa de lesne despre dragostea noastră faţă de El. Ceea ce El vrea să aibă este inima noastră căci pe aceasta o doreşte.

Duhul vremii de azi vorbeşte mult despre dragostea noastră pentru El. Dar numai acele fapte pot să-i fie plăcute, care izvorăsc din legătura intimă cu El. Sunt şi fapte ascunse care au fost făcute spre slava Lui aici pe pământ şi care vor ieşi la iveală la tronul de judecată a lui Cristos. Va veni în curând, căci dorinţa Lui este mai mare decât a noastră. De aceea să nu căutăm slujba ci pe El însuşi şi să nu vorbim despre dragostea noastră către El, ci de dragostea Lui faţă de noi.

Să luăm seama ca adorarea noastră să nu fie despărţită de lucrarea de la cruce. Cristos să fie temelia şi Duhul Sfânt puterea în slujba de adorare în faţa lui Dumnezeu şi nicidecum sculptura, muzica, pictura şi orice ar fi în lume, lucruri care se găsesc în bisericile lumii. Uneltirile ascunse ale ei sunt greu de descoperit deoarece sunt adâncimi ale Satanei.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Domnul meu, fă această zi pe deplin glorioasă. Pentru mine personal, slujindu-Ţi Ţie, cer să fiu păzit de orice distragere a atenţiei.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi pe voi, care odinioară eraţi străini si vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum.»

Coloseni 1,21

Iată o a treia consecinţă a morţii lui Isus, consecinţa legată de ispăşirea păcatului nostru. Textul din Romani 5,10 ne asigură că prin moartea Fiului suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ne întrebăm: cum se raportează El la nenumăratele noastre păcate? Ei bine, eu Îi sunt nespus de recunoscător Domnului Isus pentru textul din 1 Corinteni 15,3 care spune: «Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi». Deci poţi fi sigur: moartea Sa pe cruce, sângele Său vărsat au şters întreaga ta vină! Citim în Coloseni 2,13-14: «ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic». Nu este minunat? Sângele Său, sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu şterge absolut toate păcatele noastre ca şi cum acestea nu ar fi existat niciodată. Dumnezeu însuşi a plătit pentru ele cu sângele propriului Său Fiu.

De aceea Sfânta Scriptură spune de nenumărate ori că El «a murit pentru noi» şi «pe când eram noi încă fără puterâfiCristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi» (Rom. 5,6).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.

Luca 23:26

Vedem în Simon ducând crucea o imagine a lucrării bisericii şi din toate generaţiile; ea a fost purtătoarea crucii lui Isus. Observă deci, creştine; Isus nu a suferit ca să te scutească pe tine de suferinţă. El a purtat o cruce, nu ca să scapi tu, ci ca să-o poţi îndura. Christos te salvează din păcat, dar nu şi din durere. Aminteşte-ţi acest lucru, şi aşteaptă-te să suferi. Să ne mângâiem însă cu următorul gând: în cazul nostru, ca şi în al lui Simon, nu purtăm crucea noastră, ci a lui Christos. Când eşti chinuit pentru credinţă sau când religia aduce încercarea ridicolului asupra ta, aminteşte-ţi că nu este crucea ta, ci crucea lui Christos. Ce fericit eşti că poţi purta crucea Mântuitorului! Porţi crucea după El. Ai o tovărăşie binecuvântată; cărarea ta poartă urmele paşilor Domnului tău. Urma umerilor Săi însângeraţi este întipărită pe cruce. Este crucea Sa, şi El merge înaintea ta ca un păstor înaintea oilor. Ia-ţi crucea în fiecare zi, şi urmează-L. Nu uita că porţi această cruce în tovărăşie. După părerea unora, Simon a purtat doar un capăt al crucii, şi nu întreaga cruce. Acest lucru este foarte posibil; Christos a dus partea cea mai grea, lemnul transversal, iar Simon a dus capătul, care era mai uşor. Cu siguranţă că la fel faci şi tu. Duci capătul mai uşor, fiindcă Isus poartă greul. Şi aminteşte-ţi că, deşi Simon a purtat crucea puţin timp, acest fapt i-a oferit onoare veşnică. Crucea pe care o purtăm ne este dată pentru puţină vreme, şi apoi vom primi coroana de slavă. Cu siguranţă vom iubi crucea şi, în loc să ne ferim de ea, o vom socoti o comoară, fiindcă ea „lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).

Seara

Smerenia merge înaintea slavei.

Proverbe 15:33

Umilirea sufletului aduce întotdeauna o binecuvântare. Dacă ne golim inimile de egoism, Dumnezeu le va umple cu dragostea Sa. Cel care doreşte o părtăşie apropiată cu Christos trebuie să-şi amintească cuvântul Domnului „iată spre cine-mi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă si are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” (Isaia 66:2). Dacă vrei să te înalţi spre cer, umileşte-te. Nu spunem despre Isus „a coborât ca să poată urca”? Aşa trebuie să faci şi tu. Trebuie să te apleci ca să poţi creşte, fiindcă cerul are cea mai dulce părtăşie cu sufletele umile, şi numai cu ele. Dumnezeu nu va refuza nici o binecuvântare unui suflet umil. „Ferice de cei săraci în Duh, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3) este o făgăduinţă care conţine toate comorile şi bogăţiile. Întregul tezaur al lui Dumnezeu va fi dăruit sufletului care este destul de umil ca să-1 primească tară să se înalţe. Dumnezeu ne binecuvântează pe toţi în măsura în care este sigur pentru noi să fim binecuvântaţi. Dacă nu primeşti o anumită binecuvântare, este din cauză că nu este bine pentru tine s-o ai. Dacă Tatăl tău ceresc ar îngădui ca sufletul tău mândru să câştige o victorie în războiul Său sfânt, ţi-ai însuşi singur coroana şi, când ai întâlni un nou duşman, ai cădea. Eşti ţinut jos pentru propria ta siguranţă. Când un om se umileşte sincer şi nu îndrăzneşte să dorească nici un dram de înălţare, nu există limită în ceea ce poate face Dumnezeu pentru el. Umilinţa ne pregăteşte pentru binecuvântarea lui Dumnezeu şi ne echipează pentru relaţiile cu semenii. Adevărata umilinţă este o floare rară care îţi înmiresmează grădina. Este un sos cu care poţi asezona orice fel de mâncare, pentru că îmbunătăţeşte totul. Fie că se roagă, slăveşte, lucrează sau suferă, sarea umilinţei nu poate fi niciodată prea multă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi.
(2 Împăraţi 4:4)

 

Văduva şi cei doi fii ai ei urmau să fie singuri cu Dumnezeu. Ei n-aveau de-a face cu legile naturii, cu conducătorii oamenilor, cu comunitatea, sau cu preoţia. N-aveau de-a face nici măcar cu marele profet al lui Dumnezeu, Elisei. Ei trebuia să fie izolaţi de toţi oamenii, separaţi de raţiunea omenească, şi îndepărtaţi de orice tendinţă naturală de a judeca dinainte circumstanţele prin care treceau. Ei urmau să fie ca nişte oameni aruncaţi în întinderea vastă a spaţiului înstelat, depinzând numai şi numai de Dumnezeu – în contact cu Sursa minunilor.

Acesta este un ingredient din planul lui Dumnezeu de a lucra cu noi. Trebuie să intrăm într-o cameră secretă a izolării în rugăciune şi credinţă care este foarte roditoare. În anumite momente şi locuri, Dumnezeu va ridica un zid misterios în jurul nostru. El va îndepărta toate suporturile pe care obişnuiam să ne bazăm, şi va înlătura modalităţile noastre obişnuite de a rezolva lucrurile.

Dumnezeu ne va separa pentru ceva divin, complet nou şi neaşteptat, şi care nu poate fi înţeles examinând circumstanţele noastre anterioare. Vom fi într-un loc unde nu ştim ce se întâmplă, unde Dumnezeu croieşte haina vieţilor noastre după un nou tipar, şi astfel ne face să ne uităm la El.

Majoritatea creştinilor duc o viaţă monotonă – o viaţă în care pot prevedea aproape tot ce le va ieşi în cale. Dar sufletele pe care le conduce Dumnezeu în neprevăzut şi în situaţii speciale El le izolează. Tot ce ştiu ele este că Dumnezeu le susţine şi că El Se ocupă de vieţile lor. Astfel, aşteptările lor vin numai de la El.

Ca şi această văduvă, noi trebuie să ne detaşăm de lucrurile de afară şi să ne ataşăm înăuntrul nostru numai de Domnul ca să vedem minunile Lui.


din Hrana Sufletului

De multe ori prin cele mai dificile încercări, Dumnezeu aduce cele mai plăcute descoperiri despre Sine. din Nestemate

 

Câteodată Dumnezeu închide uşa şi ne închide înăuntru,

Ca să ne vorbească, poate prin necaz sau suferinţă,

Şi delicat, de la inimă la inimă, deasupra hărmălaiei,

Să ne spună din nou un gând preţios.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 3.21-35

Învăţăturile înţelepciunii trebuie reţinute! Acest lucru va fi benefic în primul rând pentru viaţa sufletului meu. „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu” (Luca 4.4). Ele îmi vor fi o adevărată podoabă a harului „pentru gâtul” meu (v. 22; cap. 1.9; cap. 4.9); mersul îmi va fi întărit ziua, iar noaptea mă voi putea odihni în siguranţă. Somnul îmi va fi dulce (v. 24). De unde atunci şovăirile şi judecăţile greşite, care mă fac să mă poticnesc chiar şi ziua? De unde temerile şi frământările interioare, care mă asaltează uneori şi noaptea? Acestea apar pentru că am pierdut din vedere învăţăturile Domnului; am abandonat simpla încredere în El (v. 26), alegând să raţionez după mintea mea.

În al doilea rând, Dumnezeu, care-mi cunoaşte inima egoistă, îmi aminteşte şi care-mi sunt îndatoririle faţă de aproapele meu (v. 27; Luca 6.30). Pentru că sunt copilul Lui, El aşteaptă de la mine o îndreptare totală, fără cel mai mic compromis în fapte, cuvinte sau intenţii. Blândeţea şi bunătatea sunt virtuţi de care lumea profită pentru a-1 jefui pe creştinul care le manifestă, dar cel credincios nu va fi niciodată în pierdere, pentru că Dumnezeu dă un mai mare har, după cum anunţă Iacov, citând v. 34 (lacov 4.6).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Filipeni 3:17-4:1

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. Filipeni 3:20

NU EŞTI ÎNCĂ ACASĂ

Eroii de azi sunt adesea supraestimaţi. Multe din personalităţile sportului, cântăreţi sau stele de cinema, primesc aclamaţii care sunt cu mult mai mari decât nivelul realizărilor lor. Pe de altă parte, creştinii fac lucruri cu semnificaţii eterne, prin rugăciune şi slujire pentru Domnul, şi îşi petrec întreaga viaţă în obscuritate. Pentru a nu pierde perspectiva reală, trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că viaţa aceasta este numai o pregătire pentru gloria care va urma. Istorisirea de mai jos, foarte cunoscută de altfel, va ilustra a ceastă afirmaţie. Când Theodore Roosevelt era preşedinte, a fost la o partidă de vânătoare în Africa. La reîntoarcerea în Statele Unite, un misionar care se reîntorcea după 40 de ani de slujire din junglele Africii, călătorea cu acelaşi vapor. Când vaporul a ancorat, aclamaţiile şi aplauzele celor ce-l aşteptau pe şeful executiv american, au însoţit debarcarea sa; dar, nu a fost nimeni care să-l aştepte pe misionar. Pe moment, omul lui Dumnezeu a fost cuprins de milă faţă de el însuşi. S-a gândit, că atunci când preşedintele vine acasă după o scurtă partidă de vânătoare, sute de persoane s-au adunat să-l salute. Dar, Doamne, când unul din lucrătorii Tăi, unul din misionarii Tăi, vine acasă după o viaţă de slujire, nu e nimeni să-l salute. Imediat însă a auzit parcă şoapta Domnului: „Dar, fiul Meu, tu nu eşti încă Acasă”. Copilule al lui Dumnezeu, nu te-ai simţit şi tu la fel ca misionarul acela credincios? Atunci uită-te la binecuvântata realitate exprimată atât de frumos de textul de azi. Cetăţenia ta nu e în lumea aceasta. Intr-o zi vei primi salutul bine meritat de bun venit acasă. D.J.D.

Când munca-ţi va fi gata,

Duios te va chema acasă.

O, ce sfântă bucurie

Şi revedere glorioasă!  Anonim

Cea mai bună folosire a vieţii este s-o cheltuieşti pentru ceea ce poate ramânea după ea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mă rog ca toți să fie una, după cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu Mai trimis.  Ioan 17.21

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (7)

În această rugăciune unică a Domnului nostru către Tatăl, El Sa rugat pentru unitatea celor care aveau să creadă în El. Această unitate se bazează pe lucrarea împlinită a lui Hristos la cruce. Ea rezultă de asemenea din lucrarea Lui cerească prezentă, Tatăl şi Duhul Sfânt lucrând împreună cu El. Unitatea dintre Tatăl şi Fiul trebuie să se reflecte în unitatea dintre cei credincioşi: „Ca ei să fie una ca Noi” (versetul 11). Aceasta nu este o unitate care să poată fi organizată de noi, aşa cum unii cred şi pretind că o pot lucra. Nu, ci unitatea cu privire la care Domnul Sa rugat depinde de păzirea celor credincioşi de către Tatăl Său. Tatăl este sfânt (versetul 11), iar unitatea pe care El a pregătito este, prin urmare, o unitate în sfințenie, conformă cu standardele divine, nu o unitate făcută de om.

Apoi Domnul La rugat pe Tatăl săi păzească pe ucenici în numele Său, fiindcă El nu avea să mai fie cu ei, pentru ai păzi, aşa cum făcuse până atunci. În rugăciunea Sa, Domnul Isus Se plasează deja în cer, iar ucenicii sunt văzuți ca lăsați în această lume, însă în grija Tatălui. Ei aveau să fie o mărturie față de lume, de aceea Domnul Se roagă pentru unitatea lor. Iar această unitate există: toți credincioşii adevărați sunt în strânsă legătură cu Tatăl şi cu Fiul, astfel că lumea poate cunoaşte că Tatăl La trimis pe Fiul. De ce? Fiindcă Tatăl şi Fiul locuiesc în cei credincioşi prin faptul că Duhul Sfânt locuieşte în ei.

În lumea care va veni, gloria lui Hristos va fi manifestată în mod public (versetul 23). Atunci rugăciunea Sa va fi împlinită pe deplin, „când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut” (2 Tesaloniceni 1.10). Atunci va fi o unitate manifestată.

E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Atunci el a făcut un alt vas …Ieremia 18.4

Vasul sfărâmat

Fața fetiței s-a luminat de bucurie. Henry a întrebat-o pe fetiță, dacă va mai primi bătaie de la mama ei. „O, nu, domnule, acesta este un ulcior mai bun ca cel vechi.” Povestea cu vasul sfărâmat este istoria vieții fiecărui om. Dumnezeu i-a creat pe strămoșii noștri – Adam și Eva – după chipul Său. Ei erau într-o comuniune perfectă cu Creatorul lor. Însă, prin neascultarea de Dumnezeu, a apărut păcatul. Și când păcatul a intrat în primii oameni, vasul acela frumos s-a sfărâmat în multe bucăți. Iar astăzi, omenirea se află în situația în care nu există nicio posibilitate de a pune bucățile la loc și a restaura natura umană în măsura ei de la început. Noi nu suntem capabili să restaurăm ființa umană. Și nici Dumnezeu nu încearcă să o restaureze. Însă Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru a realiza măreața lucrare de răscumpărare și pentru a ne oferi ceva ce este dincolo de imaginația noastră: o natură nouă în locul celei vechi, pe care nicidecum nu o putem repara. Cu alte cuvinte, Mântuitorul a înlocuit vasul cel vechi, spart și fără putința de a-l repara, cu un vas nou. Una din problemele ființei noastre umane este aceea că ne cheltuim toată energia de a repara vasul cel vechi. Dar cine primește oferta lui Dumnezeu, va deveni o creatură nouă, un om mântuit cu o natură nouă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Am făcut o juruință Domnului, și n-o pot întoarce” (Judecători 11:35)

După ce a ajuns în Lumea Nouă, Cortez, exploratorul spaniol a debarcat împreună cu echipajul și a dat foc corăbiilor în timp ce marinarii priveau buimăciți și îngroziți. Prin această faptă, Cortez le-a pecetluit dedicarea față de explorarea noului teritoriu și s-a asigurat că ei nu vor renunța niciodată și nu se vor întoarce. Și știi ceva? Neavând altă alternativă, percepția ta se limpezește, amânarea este alungată și ești pus în fața unei decizii. Când ești pus la colț, începi să privești în profunzimea ta și făcând astfel, descoperi calitățile date de Dumnezeu de care nu ai știut niciodată. Când te apropii de un termen limită, în tine se eliberează un flux creativ. De exemplu, nimic nu-ți intensifică mai mult dedicarea decât amenințarea eșecului sau riscul de a te face de rușine. în „Tirania e-mailului”, John Freeman spune: „Atenția este una din cele mai prețioase resurse moderne. Dacă o irosim într-o comunicare frivolă, rămânem fără ea atunci când avem într-adevăr nevoie de ea”. Distragerile atenției te secătuiesc, îți încețoșează mintea și îți întrerup ritmul. Proiectele dau greș, companiile intră în faliment și căsniciile eșuează din cauza modului în care distragerile atenției ne golesc de resurse și ne distrug relațiile. Vezi să nu ajungi la sfârșitul vieții și privind în urmă să descoperi că ai ratat lucrurile care aveau o reală însemnătate pentru a face loc lucrurilor care nu aveau nici o valoare, lefta a făcut o juruință lui Dumnezeu, care a dus la victorie pentru poporul Israel și la promovarea lui în funcția de conducător al poporului. E un angajament pe care trebuie să-l iei astăzi: „Am făcut o juruință Domnului, și n-o pot întoarce”.

 

 

 


 

4 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

„… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

„îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 


EFESENI 6:16

„Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău.”

Cuvîntul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. în armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decît arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa „nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sînt de nici un folos pentru a ne proteja de „săgeţile arzătoare” ale vrăjmaşului nostru.

Care ar putea fi aceste săgeţi? în primul rînd – îndoiala „…oare a zis Dumnezeu…?”. Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sînt acestea mai ales cînd vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sîngele Domnului Isus, dar care sînt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales cînd este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi.

In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: „prin credinţă…” ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. şi tot în această epistolă Duhul Sfînt spune: „…fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este dîrză şi continuă pînă vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă. Sîntem însă mîngîiaţi de gîndul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam cînd se întorcea de la o luptă crîncenă şi inegală: „Avraame nu te teme; Eu sînt scutul tău”, (Gen 15:1), cu cît mai mult astăzi El este scutul acelora care sînt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi.Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri pînă la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El l-a biruit pe Satan care, crezînd că L-a înfrînt, a fost înfrînt el însuşi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Ioan 20:29

Toma, unul din cei doisprezece, nu a fost împreună cu ucenicii când li S-a arătat Isus, de aceea n-a vrut să creadă că ei L-au văzut pe Domnul. „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” a spus Toma. Opt zile după aceea pe când ei stăteau cu uşile încuiate a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă.” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns Toma I-a zis:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Atunci Isus i-a zis: „Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Aceasta este o atenţionare foarte împortantă pentru noi. Misionarul Hebich a spus: „Cuvântul Lui Dumnezeu nu ne este dat pentru a-L inţelege, ci pentru a-L crede.” Iar Isus spune: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi:”Vedem”, de aceea păcatul vostru rămâne.” Isus S-a născut noapea întro iesle. Poporul Israel a trebuit să mănânce mielul în Egipt, trebuia să mănânce tot mielul, şi aceasta noaptea. A fost nevoie de aceasta pentru a ieşi din Egipt. Cei care nu au mâncat din ele, trebuiau să moară. Deci omul, când este în întuneric trebuie să creadă că Isus i-a spălat păcatele lui, chiar dacă nu a experimentat această realitate. Faptul că Isus S-a născut noaptea întro iesle din Betleem ne arată că noi trebuie să credem că El ne-a spălat păcatele noastre, chiar dacă nu vedem aceasta, şi că Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire, devenind astfel viaţa noastră; dacă noi credem cuvântul mântuirii, nu avem păcate. Dar atunci când credinţa noastră se limitează doar la ceea ce vedem, rămânem în păcat.

De aceea:” ferice de cei ce nu văd, şi totuşi cred.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VIESPILE DOMNULUI

Voi trimite viespii bondăreşti şi îi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, cananiţi şi hetiţi.

Exodul 23.28

Nu vom căuta să adâncim ce erau aceste viespi bondăreşti; este de ajuns sa ştim că era armata trimisă de Dumnezeu înaintea poporului Lui pentru a-i înţepa pe inamicii săi, făcându-i astfel mai uşoară cucerirea ţării. Dumnezeul nostru alege felul Lui de a lupta pentru poporul Său, hărţuindu-i pe duşmani înainte ca ei să înceapă lupta; adesea El foloseşte mijloace, la care cei pe care-i apără nu s-ar fi gândit niciodată. Sunt multe influenţe misterioase care îi tulbură pe vrăjmaşii lui Israel. În Apocalipsa 12:16 este scris: „Pământul a dat ajutor femeii”.Să nu avem niciodată frică! Chiar astrele cereşti pot să lupte – în cursa lor – împotriva vrăjmaşilor sufletelor noastre. Uneori, când pornim la luptă, se poate să nu-i mai găsim pe inamici, căci: „Dumnezeu va lupta pentru voi şi voi veţi rămâne liniştiţi”. Aşa este scris. Bondarii lui Dumnezeu pot face mai mult decât armele voastre. Niciodată nu ne-am putea închipui, mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a câştiga o biruinţă. Să ascultăm deci de porunca lui Dumnezeu, de a merge la luptă, pentru cucerirea neamurilor pentru Domnul Isus. Vom vedea că Domnul a trecut înaintea noastră şi a pregătit calea, iar acela care va merge pe urmele Sale, va recunoaşte cu bucurie că „dreapta Sa şi braţul sfinţeniei Sale, i-au adus biruinţa”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Luca 10.25

Cu această întrebare a încercat un învăţător al legii pe Domnul Isus. „S-a sculat” – aşa găsim scris – şi prin aceasta dădea de înţeles că recunoaşterea de sine însuşi şi smerenia erau complet departe de el. Domnul Cristos i-a arătat prin pilda samariteanului că un om pe jumătate mort nu poate face nimic, ci trebuie ca altul să facă în locul lui.

Celălalt nici nu întreabă, ca învăţătorul legii, cine-i aproapele său, ci pune mâna şi e gata să ajute din dragoste pe oricine are nevoie de ajutor. În acest samaritean vedem pe însuşi Domnul Isus Cristos. Ca să-l ajute pe învăţătorul legii la recunoaşterea de el însuşi şi să-şi cunoască povara păcatului, Domnul îl îndeamnă să facă la fel. Prin aceasta devin toţi oamenii ca „aproapele tău.” Îndemnul de a iubi pe alţii ca pe sine însuşi, trebuia să-i deschidă ochii şi să-l îndemne la pocăinţă. În Marcu 10.17 vedem pe tânărul bogat, dornic să aibă viaţa veşnică. A pus aceeaşi întrebare. S-a ostenit să ţină legea, dar într-o singură direcţie nu a împlinit-o, în aceea de a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. Şi acest om nu a găsit pacea cu Dumnezeu, deoarece inima lui a fost legată de avuţiile pământeşti.

La fel şi temnicerul din Filipi (Fapt. 16.29-30) a pus aceeaşi întrebare către Pavel şi Sila, dar el nici nu „s-a sculat” nici „nu a alergat” ci a „sărit înăuntru” şi „tremurând de frică s-a aruncat la picioarele” celor doi. În Matei 11.12 este scris că: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, Şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.”Temnicerul a găsit iertare şi pace cu Dumnezeu, el şi casa Lui. Vrei să ai şi tu parte de această fericire. Atunci întoarce-te ca fiul risipitor din Luca 15, care s-a pocăit şi a găsit iertarea păcatelor.

Pacea lui Dumnezeu este pregătită şi pentru tine! Vrei să o primeşti acum? „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de redusă este aprecierea mea cu privire la ispăşirea Ta şi la mântuirea Ta desăvârşită! Doamne, fă-mă să fiu mai plin de recunoştinţă; să fiu mereu un pasionat îndrăgostit de Domnul Isus Cristos.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.»

Evrei 2,17

Acest verset prezintă o a doua consecinţă a morţii lui Isus. Ea se referă la Satan, marele vrăjmaş. Diavolul este duşmanul de moarte al lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor, căci el i-a dus în păcat. Fiindcă plata păcatului este moartea, Satan a fost stăpânul morţii până la moartea Mielului. Spun «până» fiindcă, prin jertfa Sa, Domnul Isus ne-a eliberat de:

1. groaznica moarte a doua (moartea veşnică), deoarece fără sacrificiul lui Isus am fi ajuns după moartea fizică în mâinile lui Satan.

2. cutremurătoarea frică de moarte, căci poţi «să mori» în timpul vieţii de nenumărate ori din cauza fricii de moarte. Dar citim în Evrei 2,15: «şi să-i izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor».

3. teribila moarte a celor neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Când Mielul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pe crucea Golgotei, toate lucrurile s-au schimbat: din copiii lui Satan şi ai morții am devenit copiii lui Dumnezeu şi ai vieţii. Să-I mulţumim dar Domnului Isus Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a eliberat din robia de moarte în care diavolul ne ţinea prizonieri din cauza păcatelor noastre!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcatpentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în EL

2 Corinteni 5:21

Întristatule creştin, de ce plângi? Iţi jeleşti nelegiuirea? Priveşte-L pe Domnul tău desăvârşit, şi aminteşte-ţi că eşti complet în El. În ochii lui Dumnezeu, eşti al fel de perfect, de parcă n-ai fi păcătuit niciodată; mai mult decât atât, Dumnezeul Dreptăţii te-a îmbrăcat cu veşmintele Sale divine, astfel încât acum ai mai mult decât îndreptăţirea unui om — ai îndreptăţirea lui Dumnezeu! O, tu care plângi din cauza păcatului înnăscut şi a stricăciunii, aminteşte-ţi că nici unul dintre păcatele tale nu te poate condamna. Ai învăţat să urăşti păcatul, dar ai învăţat şi că păcatul nu este al tău; el este pus pe capul lui Christos. Tu nu stai în picioare prin tine însuti, ci prin Christos.

Nu eşti acceptat prin tine, ci prin Domnul. Eşti la fel de primit de Dumnezeu astăzi, cu toată păcătoşenia ta, cum vei fi şi atunci când te vei afla în faţa tronului Său, liber de orice vină. O, te implor, prinde-te de gândul preţios al desăvârşirii în Christos! Fiindcă tu ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Îmbrăcat în veşmintele Mântuitorului, eşti la fel de sfânt ca Cel Prea Sfânt. „Cine-i va osândi? Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34). Creştine, lasă-ţi inima să se bucure, fiindcă eşti primit „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). De ce să te temi? Zâmbeşte întotdeauna. Trăieşte aproape de învăţătorul tău. Trăieşte în suburbiile Cetăţii cereşti. În curând, la timpul cuvenit, te vei înălţa la cer şi vei domni împreună cu Isus. Şi toate acestea se vor întâmpla fiindcă Domnul „a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

 

Seara

Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.

Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei?

În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor. Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ.

Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă. Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-l aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt.

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă”.
(2 Împăraţi 6:17)

 

Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem”. Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc” ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.

Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf” pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.

Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus.

Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.

Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt” (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.

Hannah Whitall Smith

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 3.1-20

Pentru tine, tânăr credincios, răsună aceste cuvinte pline de dragoste ale Tatălui ceresc: „Fiul meu, nu uita…” (v. 1). Expresia „fiul meu” se repetă de paisprezece ori în cap. 1-7. Citându-le evreilor Proverbe 3.11,12, apostolul va fi obligat să le spună: „Aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii…” (Evrei 12.5,25). În ce ne priveşte, să luăm bine seama la avertismentele pe care le găsim în aceste capitole, gândindu-ne la Cel care ni le adresează.

Bunătatea şi adevărul sunt de nedespărţit: ele corespund perfect naturii Dumnezeului dragostei şi al luminii. Şi, pentru că noi suntem copiii acestui Dumnezeu, se cuvine să gravăm bunătatea şi adevărul pe inimile noastre (v. 3)!

Există o pricepere care se caută prin rugăciune (am învăţat aceasta din cap. 2): este priceperea prin care Duhul Sfânt ne ajută să pătrundem gândurile lui Dumnezeu: ferice de toţi cei care o găsesc (v. 13)! Însă există şi una în care nu am voie să-mi pun încrederea: este propria mea pricepere (v. 5). Nu pot în acelaşi timp să mă sprijin şi pe priceperea mea şi să mă încred şi în Dumnezeu din toată inima; să urmez şi raţionamentele mele… şi instrucţiunile de sus. „Nu fiţi înţelepţi în ochii voştri”, recomandă Romani 12.16, reluând v. 7 din capitolul nostru.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 20:19-23

În seara aceleiaşi zile, …pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus… Ioan 20:19

PRIN UŞILE ÎNCUIATE

Imaginaţi-vă emoţiile contradictorii ale ucenicilor din ziua învierii, înainte ca Isus să apară în mijlocul lor. Credeau cu toţii că Domnul lor murise. Se temeau de iudei, astfel când ei se întâlneau în secret, încuiau uşile. Cu toate acestea, o speranţă le stârnea inimile din momentul când au auzit că mormântul era gol. Apoi, în ciuda uşilor încuiate, Isus a stat în mijlocul lor. Primele Lui cuvinte au fost: „Pace vouă!” (Ioan 20:19).

Unii dintre noi avem uşi emoţionale sau spirituale „încuiate” în vieţile noastre. Poate fi duşmănia pe care o ţinem ascunsă de multă vreme. Poate fi o ofensă sau o rană adâncă pe care o purtăm înăuntrul nostru de ani de zile. Poate fi o amintire urâtă şi teribilă din copilărie, care ne rupe legăturile cu oamenii. Poate fi chiar un sentiment de mânie, pe care-I nutrim faţă de Dumnezeu, pentru cele ce ni s-au întâmplat cu ani în urmă. Aceste uşi încuiate ne ţin închişi în lumea noastră mică şi plină de frică. Ele ne împiedică să creştem spre maturitate şi să cunoaştem fericirea. Dar uşile încuiate nu L-au putut împiedica pe Domnul şi nu-L pot opri nici azi. Emoţia pe care o simţi, scânteia de speranţă ce o ai, vine de la Duhul Sfânt. încurajează-le! Nu te teme să vorbeşti cu Isus. Varsă-ţi inima înaintea Lui şi spune-I exact ceea ce simţi. La vremea pe care o va alege, El va pătrunde prin aceste uşi încuiate, aducându-ţi iertarea, vindecarea şi fericirea. Numai în felul acesta vei cunoaşte adevărata semnificaţie a cuvintelor: „Pace vouă!”
D.C.E.

Isuse, Tu Om al durerii

 Ce-ai suferit pentru mine,

Doar ochii Tăi pot să vadă

Rana-mi ascunsă-n ruşine.   Twells

Dacă Isus este ţinut afară, atunci înăuntru trebuie să fie ceva rău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luareaaminte decât grăsimea berbecilor.  1 Samuel 15.22

Acestea au fost cuvintele solemne rostite de profetul Samuel către împăratul Saul, cu foarte mulți ani în urmă. Motivul pentru care ele au fost rostite este foarte important, iar lecția pe care o învățăm este una salutară. Samuel, ca mesager al voii lui Dumnezeu, ia poruncit lui Saul săl nimicească pe Amalec, duşmanul de neîmpăcat al poporului lui Dumnezeu. Bărbații, femeile, copiii, oile, boii, cămilele, măgarii, tot ce avea suflare trebuia nimicit. Nu trebuie să punem sub semnul întrebării poruncile lui Dumnezeu – ele sunt cu totul justificate.

Datoria lui Saul era să împlinească în totul instrucțiunile clare ale lui Dumnezeu. În mod evident, el a gândit altfel. La cruțat „pe Agag şi ce era mai bun din turmă şi din cireadă, şi vite grase şi miei şi tot ce era bun şi na vrut să le nimicească; dar orice lucru care era prost şi slab, pe acela la nimicit” (versetul 9). Cu alte cuvinte, Saul a acționat ca şi cum sar fi priceput mai bine decât Dumnezeu. A crezut căl poate convinge pe Samuel că de fapt cruțase cea mai bună parte a turmelor lui Amalec pentru a fi jertfită Domnului. Cu siguranță că un astfel de motiv, gândea el, era vrednic de laudă: el nu sa îmbogățit pe sine, ci a vrut săL onoreze pe Dumnezeu. Totuşi, Domnul gândea altfel, iar această faptă avea săl coste pe Saul împărăția.

Era în joc un principiu important. Cum putea Saul să cârmuiască o împărăție, dacă nu asculta în totul de Dumnezeu? Cum putea să aştepte să fie ascultat de supuşii săi, dacă el însuşi nu asculta de Cel care era deasupra lui? Dacă supuşii lui ar fi gândit că puteau să modifice după bunul plac poruncile lui Saul, unde ar mai fi fost autoritatea lui? Gândul lui Saul că putea aduce îmbunătățiri poruncii lui Dumnezeu a fost o greşeală de neiertat.

Care este deci drumul pe care trebuie săl urmeze creştinul? Acela al ascultării de Dumnezeu, indiferent de prețul plătit. Va veni timpul când creştinul va fi chemat să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Va putea el atunci să se scuze că na făcut voia lui Dumnezeu exact aşa cum este ea exprimată în Cuvântul Său?                J. Pollock

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… am ajuns ca un vas sfărâmat. Psalmul 31.12

Vasul sfărâmat

La vârsta de 20 de ani, Henry Moorhouse și-a predat viața în brațele Mântuitorului. Imediat după pocăința sa, a început să-L mărturisească pe Hristos ca Domn și Mântuitor al său. Împărțea pliante, vorbea cu trecătorii și uneori predica pe la colțuri de stradă. Într-o zi, pe când se plimba printr-o mahala sărăcăcioasă din Londra, a văzut o fetiță care se întorcea cu un ulcior cu lapte spre casă. Împiedicându-se, a scăpat ulciorul care s-a spart. Fetița a început să plângă amarnic. Henry a mers la fetiță, a ridicat-o și i-a spus să nu mai plângă. „Dar mama mă va bate, pentru că am spart ulciorul”, zise fetița.Henry s-a aplecat să adune bucățile ulciorului spart și a încercat să le prindă la loc. În acel moment, fetița s-a oprit din plâns. Ea privea cu o oarecare speranță cum el încerca să prindă bucățile la un loc. Însă imediat vasul s-a sfărâmat din nou. Fetița a început să plângă din nou. Henry a încercat încă o dată să repare ulciorul. A reușit cu multă migală să refacă vasul cu excepția toartei. I-a dat fetiței să vadă dacă poate să o fixeze. Ea a pus toarta la ulcior, însă celelalte bucăți s-au împrăștiat din nou. Fetița a început să plângă și mai tare. Atunci Henry s-a dus cu fetița într-un magazin care vindea vase de ceramică și a cumpărat unul nou. Apoi a umplut vasul cu lapte și i l-a dat fetiței.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎNTELEGE-TI ISPITELE (3)

„Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” (lacov 1:2)

Diavolul știe că atunci când îți dai seama că el este sursa ispitelor își pierde avantajul. El știe că atunci când înțelegi că el a fost cel care a inițiat ispita, vei da înapoi mai repede decât atunci când crezi că de la tine pornește ispita. Dacă diavolul s-ar apropia de tine și ți-ar spune: „Am venit ca să te fac să păcătuiești și să te simți condamnat”, vulnerabilitatea ta la ispitirile lui s-ar evapora! El nu-ți va spune asta – dar dacă nu uiți lucrul acesta, vei avea avantaj în fața lui. Pavel a spus-o astfel: „nu suntem în neștiință despre planurile lui” (2 Corinteni 2:11). O altă percepție eronată este aceea că ispita e pierdere de vreme și efort irosit degeaba. în perioadele lungi de ispită avem impresia că am pierdut teren, nu că l-am câștigat. Nu! A ține piept ispitei înseamnă a te lupta „lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12) și atunci Dumnezeu îți dezvoltă caracterul. „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi” (lacov 1:2-4). Firește, răsplata ta depășește beneficiile din prezent țintind spre răsplătirea veșnică. „Cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre … să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:6-7). Să mai adăugăm și glorioasa garanție a lui Dumnezeu: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții” (lacov 1:12).

 

 

 


 

3 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Dacă ai fi cunoscut!

„Dacă ați cunoscut…, în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.”

Luca 19:42

Isus a intrat triumfător în Ierusalim; întreaga cetate s-a pus în mişcare; dar era acolo un dumnezeu străin: mândria fariseismului. Era un dumnezeu care părea religios şi drept, dar, în realitate, era „un mormânt văruit”.

Ce anume mă orbeşte pe mine în această zi a meat Am eu vreun dumnezeu străin – nu un monstru dezgustător, ci o anumită stare sufletească ce mă domină? Mai mult decât o dată Dumnezeu m-a adus faţă în faţă cu dumnezeul străin şi am ştiut că trebuie să renunţ la acesta, dar n-am făcut-o. Am trecut prin criză ca prin urechile acului şi tot mai am acel dumnezeu străin; sunt orb faţă de lucrurile care sunt spre pacea mea. Este un lucru înspăimântător că putem fi în locul unde Duhul lui Dumnezeu ar trebui să aibă cale liberă în noi, şi totuşi, noi facem ca vina noastră înaintea lui Dumnezeu să crească tot mai mult.

„Dacă ai fi cunoscut” – cuvintele lui Dumnezeu pătrund direct în inimă, având în urma lor lacrimile lui Isus. Aceste cuvinte implică responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru ceea ce nu vedem. „Acum sunt ascunse de ochii tăi” – pentru că nu te-ai predat Lui niciodată cu adevărat. Ce tristeţe de nedescris aduc cuvintele „care puteau fi”! Dumnezeu nu mai deschide niciodată uşile care au fost închise. El deschide alte uşi, dar ne aminteşte că există uşi pe care noi le-am închis, uşi care n-ar fi trebuit niciodată închise, gânduri care n-ar fi trebuit să fie niciodată murdărite. Nu-ţi fie teamă niciodată când Dumnezeu îţi aduce în faţa ochilor trecutul. Lasă amintirea să lucreze. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, cu mustrările, pedepsele şi întristările ei. Dumnezeu va transforma acel „care puteau fi” într-o recoltă minunată pentru viitor.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:15

„Avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.”

Textul acesta însemnează fără doar şi poate: „Să fiţi pregătiţi ca nişte mesageri gata să ducă vestea bună a păcii.” Prin aceasta apostolul ne spune să fim totdeauna în alertă, avînd răspuns imediat la orice întrebare şi dînd fără ezitare o mărturie bună şi corectă. Lui Timotei, de pildă, îi spune: „Vesteşte Cuvîntul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura.” (2Tim.4:2), şi desigur nu este neapărat vorba de a vesti Cuvîntul de la catedră sau de a face o lucrare de felul acesta fără să fi fost trimis şi înzestrat de Duhul Sfînt cu darul de evanghelist, învăţător, de episcop sau orice altă lucrare în adunare. Aici este vorba de lucrarea de mesager sau de purtător al veştii bune la care sîntem cu toţii chemaţi, fără excepţie, bărbat sau femeie. Ceea ce ni se cere este rîvnă si dragoste pentru suflete.

Să ne gîndim la tăcerile noastre care au dezonorat pe Domnul şi care s-au datorat lipsei de curaj, sau ruşinii sau comodităţii noastre. Putem să fim plini de teorii frumoase, buni cunoscători ai Cuvîntului, dar cînd este vorba să spunem oamenilor despre Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce, atunci tăcem! şi cînd, vai, cinstea şi slava lui Dumnezeu şi a Cuvîntului Lui sînt zeflemisite, nu numai că nu protestăm dar ne arătăm chiar indiferenţi. Trec poate zile, săptămîni şi luni fără să spunem un cuvînt cuiva despre vestea cea bună a păcii, şi de fiecare dată cînd nu am luat poziţia de mesager, cînd nu am ridicat drapelul Evangheliei, nu am făcut decît să întărim poziţia vrăjmaşului. Dumnezeu să ne dea supleţe şi atitudine de permanentă alertă care să prindă orice prilej pentru a aduce un suflet la pomnul Isus, pentru a sprijini pe cineva în suferinţă sau pentru a da mărturie despre adevărul lui Dumnezeu.

Să nu spunem că nu avem ocazii de a mărturisi, căci ziua este plină de astfel de prilejuri. Lipsa de roadă în viaţa noastpu nu este din pricina lipsei de oportunităţi de tot felul de a face ceva pentru Domnul nostru ci pentru că n-avem dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele oamenilor. Da, ne lipseşte rîvna de care vorbeşte textul nostru.

Să-I cerem lui Dumnezeu să ne trezească la realitate şi să ne izbăvească de somnul nostru, de egoism şi de comoditate. Să aducem întreaga noastră fiinţă ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu şi de folos pentru o lume ruinată în păcat. Să stăm în picioare pentru Domnul nostru, fiind încălţaţi cu rîvna Evangheliei păcii ştiind că am ajuns la „sfîrşitul vremurilor” şi să nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca acela care a ascuns talantul în pământ.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta Lui Dumnezeu.” Coloseni 3:1

Isus a murit pentru păcatele noastre, a fost înmormântat şi a treia zi a înviat după Scripturi. Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu El, aşa după cum este scris: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit, şi a înviat pentru ei.” Mulţi ajung numai până la Golgota, considerând că Isus a murit pentru păcatele noastre. De aceea, ei nu scapă de păcat.

În 1 Corinteni 15:7 găsim scris: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Deci prin învierea Lui Isus avem parte de naşterea din nou. Prin înviere devenim o făptură nouă, după Scriptură. Înaintea Lui Dumnezeu numai o făptură nouă este plăcută. Deci, numai dacă ar fi murit, şi nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi zadarnică, iar noi am pieri cu toţii! „Dar acum Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” 1 Corinteni 15:20. Căci aşa cum printrun om, prin Adam a venit moartea, tot aşa printru om, Isus este învierea morţilor. Căci precum toţi mor în Adam, aceia care cred în Isus vor trăi.

Cititorule drag, ai tu această viaţă? Când ai avut parte de mărturia că eşti un copil al Lui Dumnezeu şi de arvuna Duhului Sfânt, aşa cum este scris în Efeseni 1:13-14? Dacă ai parte de toate acestea, atunci aparţii de cei cărora le sunt ierate păcatele şi nu au nimic vrednic de osândă în viaţa lor. Atunci eşti părtaş Împărăţiei Lui Dumnezeu şi umbli după lucrurile de sus, căci patria noastră este în ceruri.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ PRIMEŞTI ÎNŞTIINŢAREA

Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor Iui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul.

2 Împăraţi 22.19

Mulţi din cei care dispreţuiesc înştiinţarea, vor pieri; dar ferice de acela care ia seama la Cuvânt, şi se cutremură. Aşa a făcut Iosia şi a fost scutit de judecăţile rostite de Domnul împotriva lui Iuda, din pricina păcatelor sale. Dacă şi inima ta s-a muiat şi te-ai smerit, vei fi şi tu scutit, şi apărat în ziua cea rea. Dumnezeu face un semn, pune o pecete pe fruntea acelora care suspină şi plâng din pricina păcatului veacului acesta. Îngerul distrugător a primit ordin să bage sabia în teacă până la punerea peceţii, pentru ca aleşii Lui să fie puşi la adăpost (Apocalipsa 7.1-3). El îi cunoaşte. Sunt timpuri ameninţătoare? Se vede necredincioşia înaintând cu paşi grăbiţi, făcându-vă să vă temeţi de o pedeapsă asupra unui popor care se adânceşte în păcat? Poate că aveţi dreptate. Ei bine, făgăduinţa „că nu vor vedea ochii tai toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia” este şi pentru tine. Dar voi vă găsiţi într-o aşteptare mai bună, mai mângâietoare, a venirii Domnului Isus, şi atunci zilele de întristare vor avea sfârşit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum? Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Luca 24.17

Doi, din cei ce-l urmau pe Domnul Cristos, au mers în ziua învierii Lui spre Emaus. Pe drum au discutat despre înspăimântătoarele lucruri care s-au petrecut în Ierusalim şi ai căror martori au fost şi ei. Cei doi au văzut în Domnul trimisul Iui Dumnezeu, Mesia lui Israel, împlinitorul prorociilor, „Izbăvitorul lui Israel.” Gândurile lor erau îndreptate spre binecuvântările pământeşti ale lui Israel, care credeau că vor scăpa de duşmanii lor. Dar acum Domnul a murit şi cu El s-a dus în mormânt toată nădejdea lor. Complet dezamăgiţi, mai ales că unele femei le-au spus că au găsit mormântul gol, ei nu ştiau ce să creadă din toate aceste lucruri şi astfel profund întristaţi mergeau pe drumul lor. Dar Domnul s-a gândit la ei – căci este imposibil ca El să lase inimile întristate şi singure. Încontinuu El este prezent acolo unde ai Lui au nevoie de El. Isus poate să-i facă fericiţi. Ochiul Său priveşte tot timpul cu profundă dragoste spre ai Săi şi unde vede pe unul întristat, nefericit sau posomorât este imediat gata de a-l îmbărbăta şi de a-i aduce fericirea în inimă.

Orice întristare ai avea în inima ta, oricând poţi să te duci la Domnul Isus şi vei vedea milostenia şi dragostea Lui. Cunoaşterea acestui adevăr umple inima de pace şi fericire. Câtă îmbărbătare pentru copiii iui Dumnezeu, care sunt încercaţi şi ispitiţi, loviţi în tot felul şi înjosiţi, să se gândească la faptul că Dumnezeu nu-i vede decât purtaţi în inima Iui Isus! Înaintea lui Dumnezeu ei strălucesc neîncetat în lumina fără seamăn a lui Cristos; ei sunt îmbrăcaţi cu o frumuseţe dumnezeiască. Lumea nu-i poate vedea astfel, dar Dumnezeu aşa îi vede şi aici e marea deosebire. Lumea nu poate vedea pietrele scânteietoare pe care iubirea lui Dumnezeu a săpat numele celor răscumpăraţi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Atrage-mă, o, Doamne, într-o comuniune vitală cu Tine. Ce mare schimbare aduce soarele în lumea naturală şi ce mare schimbare se produce când Tu străluceşti asupra noastră! Continuă să străluceşti asupra noastră până când vom fi copleşiţi de prezenţa Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate. El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.» 1 Petru 3,18

În momentul în care Isus a murit, El a restabilit partășia intimă a omului cu Dumnezeu. Acesta este înţelesul măreţ din Matei 27,50-51: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos». In momentul în care Domnul Isus a murit, Dumnezeu însuşi a deschis Locul Preasfânt, care fusese închis din cauza păcatului. Această refacere a relaţiei pe verticală dintre Dumnezeu şi om a fost consecinţa morţii lui Isus Cristos.

Ultimul Său strigăt şi ruperea perdelei de la intrarea în Sfânta Sfintelor au avut loc în acelaşi moment, motiv pentru care autorul Epistolei către Evrei ne spune: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată» (Evrei 10,19-22). Acest lucru este valabil pentru noi, cei care credem în Domnul. Prin moartea lui Isus perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt şi acum avem intrare liberă în Sfânta Sfintelor.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Au luat deci pe Isus, și L-au dus. Ioan 19:16

El fusese în agonie toată noaptea. După ce şi-a petrecut zorii în holul lui Caiafa, a fost dus de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, şi de la Irod înapoi la Pilat. Din cauza aceasta, nu mai avea putere, pentru că nu-I fusese îngăduit să se odihnească. Erau însetaţi de sângele Lui, aşa că L-au lăsat să moară, purtând povara crucii. Ce procesiune sfâşietoare! Nu degeaba plângeau fiicele Sionului. Plângi şi tu, suflete. Ce învăţăm văzând cum ÎI duc pe Domnul nostru? Nu pricepem adevărul oglindit în ţapul Ispăşitor? Nu lua marele preot ţapul punându-şi mâinile pe capul lui, şi nu mărturisea păcatele întregului popor, pentru ca ele să treacă asupra ţapului? Apoi se alegea un om care să ducă ţapul in pustie, şi el ducea păcatele poporului într-un loc în care să nu poată fi găsite. ÎI vedem pe Isus adus în faţa preoţilor şi conducătorilor, care ÎI declară vinovat. Dumnezeu însuşi transferă vina noastră asupra Lui: „Domnul a făcut să cadă asupra Luii nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6); „El l-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Ca purtător al vinei noastre, ducându-ne păcatul — reprezentat de cruce — pe umeri, marele Ţap Ispăşitor a fost dus de soldaţi. Prea iubitule, crezi că El a purtat şi păcatul tău? In timp ce priveşti crucea, vezi în ea vina ta? Există o singură cale prin care poţi să ştii dacă îţi purta sau nu păcatul. Ai pus mâna pe capul Lui, mărturisindu-ţi păcatul, şi ai crezut în El? Atunci păcatul nu mai apasă asupra ta; a fost transferat asupra lui isus, şi El II duce pe umeri, o povară mai grea decât Crucea. Nu lăsa imaginea să se şteargă fără să te bucuri de eliberarea ta şi să-L iubeşti pe Răscumpărătorul care ţi-a purtat vina.

Seara

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturora. Isaia 53:6

Aceasta mărturisire aparţine întregului popor al lui Dumnezeu. Am căzut cu toţii; de aceea, în cor, de la primul intrat în ceruri până la ultimul, putem spune „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”. Mărturisirea, deşi unanimă, este unică şi individuală: ,fiecare îşi vedea de drumul lui”. Fiecare persoană are propria vină. Cu toţii suntem păcătoşi, dar fiecare are propriul caracter. Cu toţii ne unim în căinţă, dar fiecare are o poziţie individuală. „Fiecare îşi vedea de drumul lui” este o mărturisire a faptului că fiecare a păcătuit în felul său, cu o intensitate diferită de toţi ceilalţi. Această mărturisire este deschisă. Nu există nici un cuvânt de apărare şi nici o silabă de scuză. Mărturisirea este o renunţare la orice formă de îndreptăţire. Este declaraţia vinovatului conştiente — grav vinovat, vinovat fără scuze. Ei stau în picioare, cu armele răzvrătirii distruse, şi strigă „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Totuşi, nu auzim nici un vaiet care să urmeze mărturisirii, fiindcă următoarea propoziţie este aproape un cântec „Domnul a făcut să cadă asupra hui nelegiuirea noastră”. Este cea mai dureroasă afirmaţie, dar ne aduce mângâiere. Este ciudat să vezi că mila domneşte în mijlocul nefericirii, că sufletul obosit găseşte odihnă pe culmile durerii. Mântuitorul rănit vindecă inimile rănite. Iată cum căinţa cea mai umilă dă loc încrederii, privindu-L pe Christos pe cruce!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Glorificaţi pe Domnul în mijlocul focului.

(Isaia 24:15, KJV)

 

Observaţi micul cuvânt „în”! Noi trebuie să-L onorăm pe Domnul în încercare – chiar în lucrul care ne mâhneşte atât de mult. Şi cu toate că sunt exemple în care Dumnezeu n-a îngăduit ca sfinţii Săi să simtă măcar focul, de obicei focul produce durere.

Tocmai acolo, în văpaia focului, noi trebuie să-L glorificăm. Noi facem aceasta exersând credinţa perfectă în bunătatea şi dragostea Lui care a îngăduit ca această încercare să vină peste noi. Ba mai mult, noi trebuie să credem că după ce vom ieşi din foc va rezulta ceva mult mai demn de laudă pentru El decât am experimentat până acum.

Pentru a trece prin focuri, este nevoie de o credinţă mare, căci o credinţă mică nu va reuşi. Trebuie să câştigăm victoria în cuptor. Margaret Bottome

Un om are doar atâta credinţă cât arată în vremuri de încercare. Cei trei bărbaţi care au fost aruncaţi în cuptorul de foc au ieşit afară exact aşa cum au intrat – cu excepţia funiilor cu care erau legaţi. Cât de des Dumnezeu ne înlătură lanţurile în cuptorul suferinţei!

Aceşti trei bărbaţi au umblat prin foc fără să fie arşi – pielea lor nu era nici măcar băşicată. „Focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, … nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei” (Daniel 3:27).

Aşa trebuie să iasă creştinii din cuptorul încercărilor de foc – eliberaţi de lanţurile lor, dar neatinşi de flăcări.

 

A ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Coloseni 2:15

 

Aceasta este adevărata biruinţă – să biruieşti boala trecând prin ea, să biruieşti moartea trecând prin moarte şi să biruieşti orice altă circumstanţă potrivnică trecând prin ea. Crede-mă, există o putere care ne poate face biruitori în mijlocul conflictului.

Sunt înălţimi pe care le putem atinge, de unde putem privi înapoi peste drumul pe care am venit şi putem cânta cântarea noastră de biruinţă de această parte a cerului. Îi putem face pe alţii să ne considere bogaţi, deşi suntem săraci, şi îi putem îmbogăţi pe mulţi în sărăcia noastră. Noi trebuie să biruim în ea.

Biruinţa Domnului Hristos a fost câştigată în umilinţa Lui. Şi poate că şi biruinţa noastră se va arăta prin ceea ce alţii văd ca umilinţă. Margaret Bottome

Nu-i aşa că este foarte captivant să vezi un om împovărat cu multe încercări, care însă e cu inima veselă ca sunetul unui clopoţel? Nu-i aşa că este ceva contagios şi îndrăzneţ să-i vezi pe alţii grozav de ispitiţi, dar „mai mult decât
biruitori” (Rom. 8:37)? Nu este încurajator să vezi un tovarăş de drum cu trupul frânt, însă păstrând splendoarea răbdării de neînfrânt?

Ce mărturie dau acestea despre puterea darului de har al lui Dumnezeu!


John Henry Jowett

 

Când orice sprijin pământesc cade,

Şi viaţa pare o mare agitată,

Eşti tu atunci o minune susţinută de Dumnezeu,

Satisfăcut şi liniştit şi liber?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 2.1-22

Înainte de a „lua în mâini” educarea „fiului”, înţelepciunea ii testează înclinaţiile: este „fiul” hotărât să se lase învăţat, pentru a găsi cunoştinţa lui Dumnezeu? (v. 5); se supune el de bunăvoie disciplinei din această „şcoală”?; pentru că, în adevăr, nicio învăţătură nu este profitabilă dacă nu este însoţită de dorinţa de a dobândi cunoştinţă şi nici dacă lipseşte conștientizarea importanţei ei. În felul acesta ne putem explica cum se poate întâmpla ca un şcolar rău să devină dintr-o dată un bun elev: se schimbă brusc din momentul când ajunge să înţeleagă că viitorul lui depinde de munca lui.

Înţelepciunea şi priceperea ni se oferă ele însele. Dumnezeu nu limitează darurile Duhului Său (loan 3.34). În acelaşi timp însă, noi trebuie să le urmărim, să le căutăm activ prin rugăciune (v. 3; comp. cu 1 Corinteni 14.1). Versetele 1-4 îl invită pe cel credincios să facă un efort înşeptit: dacă vei primi cuvintele…, păstra poruncile…, pleca urechea…, îndrepta inima…, striga…, căuta…, cerceta… într-adevăr, dacă inima noastră
nu este angajată ferm şi personal, cea mai bună educaţie
nu ne va putea păzi mult timp (v. 10,11; vezi Daniel 1.8). Tendinţa noastră va fi să ne adaptăm mediului în care ne vom afla: vom fi la discreţia influenţelor negative (v. 12-22); şi, de asemeni, ziua plecării de acasă ar putea marca o întorsătură fatală pentru noi (citiţi 1 Corinteni 15.33).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Corinteni 15:1-20

Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 1 Corinteni 15:20

DIN PRICINA PAŞTELOR

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup. Acest adevăr a fost deosebit de mângâietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv, Vernon, în vârstă de 15 ani, a fost omorât într-un accident. Temându-se că va fi curând uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperând ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întâlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”. Rareori mă gândesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cât de repede uităm noi! Cât de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întâlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi. 
H.V.L.

Zburăm acum spre locul în care Cristos

Cu drag ne conduce spre cerul frumos.

Ca Isus trăi-vom învierii misterul;

A noastră e crucea, mormântul şi cerul.  Wesley

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Le vestea evanghelia lui Isus şi învierea.  Fapte 17.18

În toate predicile apostolilor, promisiunile lui Dumnezeu sunt prezentate a fi împlinite prin acest singur lucru – prin învierea lui Isus dintre cei morți. Ei fuseseră înceți în a înțelege din Scriptură că Domnul trebuia să sufere şi să fi înviat dintre cei morți. Iudeii Îl aşteptau pe Mesia pentru a le îmbunătăți starea ca națiune. Nu aveau nici o idee despre necesitatea morții şi a învierii şi nu înțelegeau solemnitatea crucii, unde Domnul avea să moară, ca Jertfă pentru păcat.

Să ne oprim puțin înaintea mormântului Domnului, întro meditație solemnă! Ce taină a dragostei! Ce loc pentru Fiul lui Dumnezeu! Mielul ispăşitor a fost înjunghiat pentru noi, a murit şi a fost îngropat. Toate acestea au fost cunoscute mai dinainte de Dumnezeu. Scopul Său nu a fost îmbunătățirea vechii creații, ci începerea uneia noi. Isus trebuia să fie primul care să învieze dintre cei morți. El a înviat; fâşiile de pânză au rămas jos, iar ştergarul de pe fața Lui a fost împăturit cu grijă şi pus deoparte. Dumnezeu a triumfat în mod glorios. Isus a trecut prin moarte, iar acum El este „Începutul, Cel întâinăscut dintre cei morți” (Coloseni 1.18).

Piatra lepădată de zidari a devenit începutul unei noi creații – Piatra vie, Hristosul înviat! Adam a fost începutul vechii lumii, pe care a începuto prin păcat şi prin moarte. Dar ce creație trebuie să fie aceea care Îl are pe Hristos ca început şi ca temelie! Binecuvântat Întâinăscut dintre cei morți, toți frații Tăi sunt una cu Tine în înviere! Nu vedem încă această nouă creație, însă Îl vedem pe Isus, încununat cu cinste şi cu glorie.    C. Stanley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării …1 Corinteni 1.18

Crucea lui Hristos

Răstignirea Domnului Isus nu este doar un eveniment istoric, unde un Om complet nevinovat a fost omorât în mod groaznic, ci de atunci crucea ridicată în această lume e ca un semn al lui Dumnezeu, care nu poate fi trecut cu vederea, pentru dragostea Sa față de oamenii pierduți.

Crucea Domnului Isus este răspunsul lui Dumnezeu la păcatul și vina oamenilor. Este judecata Sa, socoteala Sa cu păcatul, executată asupra Celui fără păcat, dar făcut păcat pentru noi, Locțiitorul nostru. În același timp este oferta lui Dumnezeu pentru păcătoși să accepte harul și îndreptățirea Lui.Crucea este expresia necazului adânc și a mizeriei omului, a totalei sale nedemnități, a lipsei de putere și a rușinii. Este locul cel mai umilitor pentru omul arogant și mândru. Din natura sa, el nu iubește crucea. Și numai gândul la ea îl supără pe omul care se consideră drept și este sigur de sine. Numai când vede vina vieții sale, simte cum inima lui este atrasă de cruce, pentru că atunci Îl iubește pe Acela care a murit pe ea.

Crucea este în sens figurat locul pe care Dumnezeu i l-a indicat omului vechi. Dumnezeu nu are un alt loc pentru omul păcătos. Este locul potrivit, chiar necesar pentru creatura nedemnă și în același timp locul potrivit pentru Dumnezeul dragostei, care face cunoscută dragostea Sa tocmai acestei creaturi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Ferice de cel ce rabdă ispita” (lacov 1:12)

Cea de-a doua percepție eronată este aceasta: ispita este un păcat. Diavolul dorește să te învinovățești pentru ispitele care vin în viața ta. De ce? Pentru că atunci când crezi că tu ești sursa lor, te simți condamnat și descurajat. Pe măsură ce te afunzi în descurajare devii o pradă ușoară, iar diavolul te convinge să mergi mai departe și să cedezi ispitei.

În mod ironic, ai cedat ispitei prin teama că ai căzut deja. Nu, ispita în sine nu este păcat; păcatul apare numai când cedezi în fața ei! Mulți dintre noi ne simțim deficitari spiritual, departe de Dumnezeu, chiar prefăcuți pentru că avem impresia că noi înșine am inițiat ispita. Imaginează-ți un hoț în casa ta și când îl detectezi, el te acuză că tu ești hoțul! L-ai crede? Sigur că nu! Cu toate acestea, e modalitatea prin care Satan se apropie de noi.

După ce ne ispitește, el ne aduce acuzații prin gânduri precum: „Un creștin adevărat nu ar avea niciodată astfel de gânduri!” Când ne cunoaștem propria slăbiciune, acuzațiile lui par plauzibile și îl credem. Apoi ne simțim condamnați, alunecăm spre descurajare și cedăm ispitei.

Să înțelegem un lucru: condamnarea vine de la diavol (1 Timotei 3:6). Biblia spune: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Când Satan trimite ispita, Duhul Sfânt lucrează în noi, ajutându-ne să-i respingem sugestiile și amintindu-ne de disponibilitatea Domnului Isus de a ne ajuta să ieșim biruitori. „Prin faptul că El însuși a fost ispitit… poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18).

Așadar, când ești ispitit, respinge condamnarea diavolului și apelează la ajutorul Domnului Isus pentru a fi biruitor.

 

 

 


 

2 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Gloria care întrece totul

„Domnul… m-a trimis ca să capeţi vederea.” Fapte 9:17

Când Pavel şi-a primit vederea, el a primit pe plan spiritual o revelaţie a Persoanei lui Isus Cristos şi, de atunci începând, Isus Cristos a umplut întreaga lui viaţă şi slujire: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Nimic nu a mai putut atrage mintea şi sufletul lui Pavcl decât faţa lui Isus Cristos.

Trebuie să învăţăm să ne menţinem un caracter integru până în cele mai mici chiar detalii revelate în viziunea dată de Isus Cristos.

Trăsătura constantă a unui om spiritual este capacitatea de a înţelege cine este Domnul Isus Cristos pentru sine, precum şi capacitatea de a explica altora scopurile lui Dumnezeu. Pasiunea arzătoare a vieţii lui este Isus Cristos. Oricând întâlneşti această calitate într-un om, simţi că el este un om după inima lui Dumnezeu.

Nu lăsa niciodată ca vreun lucru să-ţi abată privirea de la Isus Cristos. Acesta este testul spiritualităţii tale. A nu fi spiritual înseamnă a fi fascinat tot mai mult de alte lucruri.

De când ochii mei au privit la Isus,

Nu mă mai atrage ce-i în jurul meu;

Atras de lumina primită în duhul,

La Cel răstignit eu privesc mereu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

EFESENI 6:14

„Avînd mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii…”

Aceste două părţi ale armăturii celui credincios se completează una pe alta. Dacă nu sîntem încinşi cu adevărul, atunci platoşa noastră, capătă fisuri. Lupătătorul Domnului care vrea să biruiască, chiar dacă se găseşte sub noul legămînt al harului, are totuşi nevoie să se îmbrace cu ce îi porunceşte Dumnezeu.El trebuie să vegheze ca întreaga lui fiinţă să fie strînsă cu centura adevărului; el nu numai că trebuie să fie legat de adevărul biblic, dar întreaga sa viaţă trebuie să exprime dreptatea. Lipsa de sinceritate în viaţa creştină este deja o fisură: toate celelalte arme ale sale sînt atunci fără eficacitate. O fisură cît de mică în fuselajul unui avion în zbor poate duce la prăbuşirea lui. Brîul la o haină lungă – în orient – libera mişcările, permitea un mers uşor şi liber. Această „centură a adevărului” însemnează că atitudinile noastre, viaţa noastră, umbletul nostru sînt caracterizate de sinceritate, de lipsa oricărei duplicităţi sau prefăcătorii. Ea îi dă celui credincios o ţinută demnă care reflectă credincioşia lui faţă de Domnul Isus, mai întîi şi apoi faţă de oamenii care îl înconjoară.

De altfel, noi care sîntem chemaţi să reflectăm chipul Modelului nostru desăvîrşit, trebuie să-L arătăm în primul rînd ca ceea ce este El însuşi „Cel Adevărat”. „îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” este propriu zis protejarea inimii. Pe cîmpul de luptă inima luptătorului credincios este ameninţată de tot felul de săgeţi arzătoare ale celui rău: viclenia, atracţiile lumeşti, porniri lăuntrice, felurite glasuri, care uneori împrumută chiar limbajul Scripturii, pot pătrunde în inimă dacă nu este protejată de platoşa neprihănirii care este Domnul Isus însuşi. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi neprihănire. Să ne îmbrăcăm deci cu El, care a fost dat pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru neprihănirea noastră. A ne îmbrăca în Domnul Hristos este a trăi viaţa Lui de înviere. A ne îmbrăca deci cu platoşa aceasta a neprihănirii nu înseamnă nicidecum a îmbrăca o neprihănire a noastră: „să faci şi să nu faci” cutare sau cutare lucru, ci printr-o credinţă simplă, nefilozofată, să realizăm că de fapt noi sîntem îmbrăcaţi în Domnul Isus pentru că sîntem în El după cum a spus-o.

El însuşi: „în ziua aceea veţi cunoaşte că……voi sînteţi în Mine şi Eu sînt în voi.” (Ioan 14:20).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ioan 20:15

Este un lucru de înţeles că Maria, din care Domnul a scos şapte draci Îl căuta pe Isus. Maria era acolo şi plângea. Dar Isus a întrebat-o:”Pe cine cauţi? Ea nu ştia că este Isus, credea că este grădinarul şi de aceea a spus:” Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau. Atunci Isus o cheamă pe nume:”Maria!”, iar ea recunoscându-L I-a răspuns:”Învăţătorule!”După aceea primeşte misiunea:” Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tătăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru.”

Nu este impresionant ceea ce spune Isus:” Spune fraţilor Mei!” Iar Maria pleacă în grabă să comunice ucenicilor vorbele Lui Isus, şi că ea L-a văzut. Şi în seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, Isus li Se arată. Ucenicii erau adunaţi cu uşile închise, căci se temeau de Evrei. Isus le-a spus: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Cu câtă plăcere au ascutat ucenicii cuvintele Lui. Era cea mai mare bucurie pentru ei ca să vestească ce a făcut Isus pentru ei, cum i-a chemat din lumea păcatului, dovedindu-şi bunătatea Sa în viaţa lor. După aceste vorbe a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Dacă ierteţi cuiva păcatele, vor fi ieratate, şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute.” Cui puteau ucenicii să iete păcatele? Tuturor care au crezut în Isus şi s-au căit, iar ceilalţi au fost împietriţi. Căci Isus este o mireasmă a vieşii pentru viaţă, şi o mireasmă a morţii pentru moarte. De aceea să credem în Isus, încrezându-ne în harul Său.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ADEVĂRATA ÎNDELETNICIRE A INIMII

Puneţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.

1Timotei 4.15

Aici avem practic făgăduinţa că, împlinind cu atenţie darurile noastre pentru lucrarea Domnului, vom face progrese văzute de toţi. Nu vom fi folosiţi printr-o citire în grabă a Cuvântului lui Dumnezeu, ci numai printr-o adâncă meditaţie. În cunoaşterea lui Dumnezeu nu vom creşte prin marele număr de fapte bune făcute cu nepăsare – numai pentru a fi făcute – ci dându-ne pe noi înşine în tot ceea ce facem. În fiecare muncă se găseşte o răsplată; numai să nu fie făcută în grabă şi de mântuiala, ci din toata inima.Dacă ne împărţim pe noi înşine între Dumnezeu şi Mamona, între Domnul Isus şi noi înşine, nu vom avea propăşire. Trebuie să ne dedăm în întregime lucrării sfinte, sau altfel vom fi nişte leneşi în lucrurile cereşti, iar munca noastră nu va avea o răsplată. Sunt eu un slujitor al Mântuitorului? Să fiu în întregime, fără a-mi cheltui puterea de muncă pentru lucruri pământeşti. De ce să mă amestec în politică sau distracţii deşerte? Sunt creştin? Slujba pentru Domnul Isus să fie singura mea ţintă. Să ne dedăm în totul lucrării pentru slava Domnului Isus, dacă dorim ca Biserica şi lumea să simtă influenţa puternică dorită de Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Care… a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai pe sus de îngeri.

Evrei 1.3-4

Noi ştim că în ierarhia creaţiei, oamenii au o poziţie inferioară faţă de îngeri. Să-L încadrăm oare pe Domnul Isus în postură egală cu a îngerilor? Niciodată! Duhul Sfânt nu ne lasă în necunoştinţă, ca să nu se nască vreun gând de înjosire la adresa Domnului nostru. El ne mărturiseşte că „după ce a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai presus de îngerii.” Domnul Isus a devenit „cu atât mai pe PRESUS” deoarece El avea un NUME „mai minunat” decât toată creaţia cerească. La fel şi mărturia lui Ştefan este în favoarea Domnului Isus, care acum este în slava lui Dumnezeu. Isus a fost „făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngerii” din cauza suferinţelor şi a morţii, dar acum „este încununat cu slavă şi cinste”, în faţa Lui închinându-se toţi îngerii şi toate fiinţele cereşti. Dar totodată cu această descriere a înălţării Lui în slavă şi cinste, Duhul Sfânt ne descoperă prin Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul Numelui Său şi al Persoanei Sale. Numele Domnului este mai presus de orice nume.

Fiul a devenit „mai presus decât îngerii” nu numai pe temelia răscumpărării veşnice, ci mai mult prin temelia a ceea ce este El însuşi în sinea Sa, în comparaţie cu toţi îngerii. Isus a moştenit un Nume mai minunat decât ei. Întemeiat pe poziţia Lui personală şi proprie a primit Numele de FIU. Fiul este oglindirea slavei lui Dumnezeu, El este întipărirea Fiinţei Lui, El ţine toate lucrurile, a făcut curăţirea păcatelor şi sade la dreapta lui Dumnezeu. De aceea Fiul este mai presus de toate şi în Numele Lui trebuie să se închine toată creaţia.

Cea mai frumoasă dovadă despre o lucrare cu adevărat duhovnicească, este că ea caută să înalţe pe Cristos. Oriunde a strălucit lumina Duhului în pustiul acestei lumi, ţinta acestei lumini a fost să înalţe Numele lui Isus. Orice a fost făcut de Duhul Sfânt, orice s-a spus sau scris, TOTUL a avut ca scop slava Mântuitorului nostru binecuvântat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, binecuvântate să fie tonul şi puterea glasului Tău, tonurile sale de gingăşie şi dragoste în Har, tonurile sale de putere în marile furtuni ale Naturii. Doamne, fă ca glasul Tău glorios să se audă în acest Colegiu şi în sufletul meu.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.» Ioan 19,30

Moartea lui Isus este o taină nespus de mare, iar cuvintele omeneşti nu o pot descrie şi nu pot cuprinde profunda ei semnificaţie. La Golgota nu a murit un om cu o viaţă normală, trecătoare, limitată în timp, ci Cel care există din veşnicii. Atunci a murit Dumnezeu în Isus Cristos; acolo, pe dealul Golgotei a murit «Viaţa veşnică». Dar cum viaţa veşnică nu poate să se sfârşească – ar fi un nonsens — dragostea suverană şi dătătoare de viaţă dintre Tată şi Fiu a fost prezentă acolo, la cruce! În Cântarea Cântărilor 8,6 găsim scrisă profeţia: «căci dragostea este tare ca moartea». Când «Viaţa veşnică» a strigat «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46), Dumnezeu a tăcut — «va tăcea în dragostea Lui» (Ţef. 3> 17).

Iată cât de dur este acest cuvânt de la cruce, cu toate semnificaţiile sale pentru noi, cei care suntem muritori. El este într-adevăr puterea nemărginită a lui Dumnezeu, după cum găsim scris în 1 Corinteni 1,18. Pentru lume jertfa de pe cruce este o nebunie; ce ar putea oare înţelege mintea noastră pervertită de păcat din sacrificiul lui Cristos? Domnul nostru Şi-a dat viaţa de bună voie; nu I-a fost luată. El Şi-a plecat capul şi a ales să moară de dragul tău şi de al meu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt. Matei 27:14

E1 nu a ezitat niciodată să-i binecuvânteze pe oameni, dar nu a spus nici un cuvânt în apărarea Lui. „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7:46), şi niciodată nu a tăcut vreun om ca El. A fost tăcerea aceasta indiciul jertfei Sale desăvârşite? A arătat că nu voia să rostească nici un cuvânt care să împiedice uciderea Sa, fiindcă se consacrase ca jertfă pentru noi? Se dăruise atât de deplin încât nu intervenea deloc în apărarea Sa, şi se lăsa să fie legat şi ucis ca o victimă supusă şi ascultătoare? A fost această tăcere un indicator al neputinţei păcatului? Nimic nu putea fi spus în apărarea vinovăţiei omului; de aceea, El i-a purtat întreaga povară şi a stat mut în faţa judecătorului. Nu este tăcerea răbdătoare cel mai bun răspuns la acuzaţiile lumii? Suferinţa tăcută răspunse unor întrebări într-un mod mult mai concludent decât cea mai puternică elocvenţă. Cei mai buni martori ai creştinismului timpuriu au fost martirii. Nicovala rupe o mulţime de ciocane îndurându-le în tăcere loviturile. Prin tăcerea Sa Mielul lui Dumnezeu ne oferă un exemplu de înţelepciune. Intr-un moment în care orice cuvânt ar fi fost o ocazie de blasfemie, datoria Sa a fost să nu ofere Combustibil pentru flăcările păcatului. Neclaritatea şi falsul, nevrednicia şi lucrurile vrednice de dispreţuit se vor distruge singure peste puţin timp; de aceea, adevărul îşi permite să-şi arate înţelepciunea prin tăcere. Este evident că Domnul nostru, prin tăcere, a furnizat o împlinire a profeţiei. O cuvântare de apărare ar fi fost contrară profeţiei lui Isaia. „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis deloc gura, ca un miel pe care-l duci la măcelărie si ca o oaie mută înaintea celor ce o tun;) n-a deschis gura” (Isaia 53:7). Prin tăcerea Sa, a dovedit că era adevăratul Miel al lui Dumnezeu. In Calitatea aceasta îl salutăm în această dimineaţă. Fii cu noi, Isuse, şi, în tăcerea inimilor noastre, ajută-ne să ascultăm vocea iubirii

Seara

Va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Isaia 53:10

Toţi cei care ÎI iubesc pe Domnul să se roage pentru împlinirea făgăduinţei din acest text. Este uşor să te rogi când îţi întemeiezi credinţa pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Cum ar putea Cel care a rostit Cuvântul să refuze să-1 împlinească? Adevărul neschimbător nu se poate dezice prin minciună, credincioşia veşnică nu se poate degrada prin neglijenţă. Dumnezeu să-L binecuvânteze pe Fiul; legământul Său ÎI obligă. Ceea ce cerem de la Isus prin Duhul Sfânt I-a fost promis de Dumnezeu. Oricând te rogi pentru împărăţia lui Christos, priveşte cu ochii

credinţei spre ziua binecuvântată în care Cel răstignit va primi coroana acolo unde oamenii L-au respins. Intăreşte-te, lucrătorule credincios, chiar dacă ţi se pare că lucrarea ta are puţin succes. Nu va fi întotdeauna aşa. Timpurile bune te aşteaptă. Ochii tăi nu pot vedea viitorul binecuvântat. Adu telescopul credinţei, şterge îndoiala de pe lentile, priveşte prin el, şi vei vedea slava viitoare. Cititorule, aceasta este rugăciunea ta continuă? Aminteşte-ţi că acelaşi Isus care ne-a spus să cerem „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11), a spus mai întâi „sfmţească-se Numele Tău. Vie Împărăţia Ta ,facă-se voia Ta, precum în cer aşa și pe pământ” (vers. 9-10). Nu te ruga numai pentru păcatele, nevoile, nedesăvârşirile şi încercările tale. Lasă-le la porţile stelelor şi caută-L pe Christos. Apoi, în timp ce te apropii de scaunul milei, înalţă această rugăciune: „Doamne, lărgeşte împărăţia scumpului Tău Fiu”. O asemenea cerere, prezentată stăruitor, va înălţa spiritul devoţiunii tale. Aminteşte-ţi că îţi dovedeşti sinceritatea lucrând pentru slava Domnului.

IZVOARE IN DEŞERT

S-au uitat … şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.

(Exod 16:10)

Trebuie să te obişnuieşti să cauţi conturul luminos, argintiu al norilor de furtună. Şi odată ce l-ai găsit, continuă să te concentrezi asupra lui mai mult decât asupra cenuşiului întunecat din centru. Nu te lăsa descurajat indiferent cât de stresat sau înconjurat de probleme ai fi. Un suflet descurajat nu este de nici un ajutor, nefiind în stare nici să ţină „piept împotriva uneltirilor diavolului” (Ef.6:11) nici să biruiască în rugăciune pentru alţii. Fugi de orice simptom al acestui vrăjmaş ucigător care este descurajarea, aşa cum ai fugi de un şarpe. Nu şovăi nici o clipă să-i întorci spatele, doar dacă n-ai vrea să guşti praful amar al înfrângerii.

Caută promisiuni specifice ale lui Dumnezeu, spunând cu voce tare despre fiecare: „Această promisiune este pentru mine”. Apoi, dacă tot mai ai sentimente de îndoială şi descurajare, varsă-ţi inima înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să-l mustre pe Adversar, care te hărţuieşte fără milă.

În clipa în care te întorci cu toată inima de la orice simptom de descurajare şi de neîncredere, binecuvântatul Duh Sfânt îţi va reînvia credinţa şi va insufla puterea divină a lui Dumnezeu în sufletul tău. Iniţial, s-ar putea să nu-ţi dai seama că se întâmplă asta, dar odată ce te-ai hotărât să eviţi cu intransigenţă orice atac chiar şi a celei mai mici tendinţe spre îndoială şi deprimare, vei vedea cum se depărtează rapid forţele întunericului.

Oh, numai de ar putea vedea ochii noştri puternicele armate ale tăriei şi puterii care sunt tot timpul în spatele întoarcerii noastre de la oştile întunericului la Dumnezeu, n-am mai da nici cea mai mică atenţie eforturilor Vrăjmaşului nostru viclean de a ne îndurera, de a ne trage în jos sau de a ne descuraja! Toate atributele miraculoase ale Divinităţii sunt puse la îndemâna chiar şi a celui mai slab credincios care, în Numele Domnului Hristos şi într-o credinţă simplă, de copil, se dă pe sine însuşi lui Dumnezeu şi se întoarce la El pentru ajutor şi călăuzire. selectat

Într-o zi de toamnă, pe când eram în preria deschisă, am văzut un vultur rănit mortal de o împuşcătură de armă. Cu ochii încă sclipitori ca două cercuri mici de lumină, şi-a întors încet capul, aruncând o ultimă privire scrutătoare şi plină de dor spre cer. De atâtea ori a străbătut aceste spaţii înstelate cu aripile lui superbe. Cerul minunat era căminul inimii lui. Era domeniul vulturului. Acolo şi-a arătat el de mii de ori puterea splendidă. În acele înălţimi ameţitoare s-a jucat cu fulgerul şi s-a întrecut cu vântul. Şi acum, jos departe de căminul lui, vulturul zăcea pe moarte. El a gustat moartea pentru că – doar o dată – a uitat şi a zburat prea jos.

Sufletul meu e acel vultur. Acesta nu este căminul lui. El nu trebuie să-şi ia niciodată privirea de la cer. Trebuie să-mi păstrez credinţa, trebuie să-mi păstrez speranţa, trebuie să-mi păstrez curajul, trebuie să-L păstrez pe Hristos. Ar fi mai bine să mă târăsc imediat de pe câmpul de bătălie, decât să nu fiu curajos. Nu este timp pentru sufletul meu să se retragă. Păstrează-ţi privirea aţintită spre cer, suflete al meu; păstrează-ţi privirea aţintită spre cer!

Priveşte mereu în sus–

Valurile care mugesc la picioarele tale,

Yehova-Yireh le va învinge

Când vei privi în sus.

Priveşte mereu în sus–

Chiar de întunericul pare să-ţi înfăşoare sufletul;

Lumina Luminii îţi va umple sufletul

Când vei privi în sus.

Priveşte mereu în sus–

Când eşti epuizat, distras cu bătălia;

Căpetenia ta îţi dă putere biruitoare

Când priveşti în sus.

Nu putem vedea răsăritul privind spre vest. Proverb japonez

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Proverbe 1.20-33

Înţelepciunea şi-a luat ca obligaţie educarea „fiilor” ei (a ucenicilor ei), însă, în aceeaşi măsură, ea se îndreaptă şi spre cei din afară, pentru a-i invita şi pe alţii să devină ucenici. Dumnezeu nu a dat Cuvântul Său numai pentru îndrumarea (sau: instrucţia, corectarea, disciplinarea, atenţionarea) celor credincioşi. Biblia este în acelaşi timp Evanghelia harului, care le arată celor neconvertiţi calea mântuirii. Priviţi înţelepciunea – şi prin ea pe Domnul Isus – cum caută cu stăruinţă sufletele, pretutindeni pe unde sunt ele rătăcite! Sunt cunoscute acele locuri zgomotoase, în care lumea petrece pentru a uita, mai cu seamă dacă le vom fi frecventat şi noi înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu. Pentru a-Şi face auzit glasul peste toată această gălăgie, înţelepciunea strigă (comp. cu loan 7.37 şi 12.44); şi acest Cuvânt pe care Dumnezeu îl vesteşte pretutindeni are un dublu efect: mântuire pentru unii şi condamnare pentru alţii (comp. cu Fapte 17.32-34).

Pentru cei care refuză să asculte (şi, vai, sunt numeroşi aceştia), aceeaşi voce care astăzi face să răsune chemarea stăruitoare a harului va deveni într-o zi ironică şi cutremurătoare (v. 26). Atunci va fi prea târziu (comp. v. 28 cu Amos 8.12). Însă cei care ascultă vor locui în siguranţă, fără să se teamă de judecată (v. 33), şi vor fi beneficiarii promisiunii din v. 23: „Voi revărsa Duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele…”

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Marcu 12:41-44

RESTURI PENTRU DOMNUL?

…nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot care să nu mă coste nimic.

2 Samuel 24:24

Dragostea noastră pentru Cristos se va dovedi în lucrarea noastră de slujire pentru El. Dacă părtăşia noastră cu El este corectă, vom pune deoparte cel mai bun timp pentru părtăşia cu El, şi-I vom da cele dintîi roade ale muncii noastre. Isus va fi pe primul loc.

Cu toate acestea, îi dăm de multe ori ceea ce rămîne din darurile pe care tot El ni le dă pentru a ne bucura de ele. Sîntem ca şi copilul acela care a venit fugind într-o zi la tatăl său, să-i arate cîteva monede pe care le primise de ziua lui. „Uite tăticule, ce am primit!
Ştii ce-o să fac cu ei? Îmi voi cumpăra un camion jucărie, ştii, unul din acelea mari, iar restul am să-i dau Domnului.”

Isus a observat sacrificiul văduvei sărace. Ea, din sărăcia ei, a dat tot ce avea. Bănuţii ei au însemnat mai mult decît sumele mari date de către ceilalţi din abundenţa lor. Principiul pe care îl subliniază aici Domnul Isus este că dragostea este darnică. Ea nu se gîndeşte cît poate păstra, ci cît poate dărui. Dragostea ce se dăruieşte va plăti cu bucurie orice preţ, oricît ar fi de mare. David a spus: …nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:42).

Ce I-ai putea da Domnului, ceva care să te coste? Un cuvînt plin de îmbărbătare în climatul de deprimare din camera unui invalid? Un dar pentru o organizaţie misionară care să te priveze de unele articole de lux? Sacrificiile noastre Ii fac plăcere Celui ce-a sacrificat totul pentru noi. El merită mult mai mult decît resturile
noastre.    – D.J.D.

De-acum nu mai sîntem ai noştri;

Ne-ai dobîndit pe veşnicie.

Ne dâruim şi fără de reţineri

Iţi vom sluji Isuse Ţie.    – Murray

Măsura dragostei noastre este măsura sacrificiilor noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Iată Robul Meu … Nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă.
Isaia 42.1,3

Ce poate face Domnul Isus cu cineva ca mine, care greșește atât de des și care se dovedește așa de înșelător? Cât de multe promisiuni am lăsat neîmplinite și cât de multe au fost zilele în care nu m-am rugat! Cât de des, întocmai ca o trestie, m-am plecat sub presiunea ispitelor! Și cât de des am fost ca un muc care fumegă, aproape stins de lucrurile pe care le-am comis, ca și de cele pe care le-am omis! Totuși, Domnul nu m-a abandonat! Trestia poate fi frântă, însă El nu o va rupe; mucul poate pâlpâi aproape imperceptibil, însă El va face ca flacăra lui să se înalțe iar!

Știind deci că El nu ne va abandona niciodată, de ce totuși continuăm să-I rănim inima prin repetate căderi? Mai degrabă să ne judecăm instabilitatea și necredința și să strigăm către Cel care are suficientă tărie pentru a ne face neclintiți. Suntem poate obosiți și descurajați, însă avem la dispoziție un braț atotputernic, veșnic, pe care să ne sprijinim. „El nu obosește, nici nu-Și poate pierde puterea” (Isaia 40.28). Să ascultăm asigurarea Lui plină de har: „Nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, pentru că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări și te voi ajuta și te voi sprijini cu mâna dreaptă a dreptății Mele” (Isaia 41.10). Apoi, părăsind orice reazem și refugiu omenesc, vom putea spune: „Domnul este stânca mea și cetățuia mea și salvatorul meu; Dumnezeul meu … în care mă încred” (Psalmul 18.2). Tot Cuvântul lui Dumnezeu ne spune și cum să facem lucrul acesta: „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).

J R MacDuff

Cum tremură-n mână săgeata,

În arc de viteaz vânător,

C-un strigăt în piept de voios Maranata!

Fii gata, fii gata de zbor!

C Ioanid

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.
Isaia 55.7

Crucea

Ludwig al IX-lea, numit „cel sfânt”, a ajuns împărat la vârsta de doisprezece ani. Mama sa energică a înăbușit o răscoală a unor nobili împotriva sa. Când a preluat el însuși domnia, toți împotrivitorii săi s-au refugiat în străinătate, pentru că împăratul alcătuise o listă cu numele acestora, iar după fiecare nume însemnase o cruce. Acest lucru a fost interpretat astfel: Ludwig îi va omorî pe toți dușmanii săi. Când a auzit împăratul aceasta, le-a asigurat tuturor fugarilor iertarea la întoarcere. Ce însemnau însă crucile care urmau numelui? Ludwig a explicat: „Crucile trebuie să-mi amintească mereu de crucea Mântuitorului meu și să mă facă gata să iert!”. O gândire nobilă! Toți cei care s-au încrezut în promisiunea împăratului au fost grațiați.

Versetul de astăzi vorbește de o iertare incomparabil mai mare, care garantează nu numai o siguranță temporară, ci una veșnică. Fiecărui „om rău” și fiecărui „om nelegiuit”, Dumnezeu vrea să-i arate îndurare și să-i acorde iertare. Pe „lista” lui Dumnezeu se află după numele dumneavoastră tot o cruce, și anume crucea de la Golgota, pe care a murit Fiul lui Dumnezeu pentru păcătoși și nelegiuiți. De aceea Dumnezeu poate fi „bogat în îndurare” și nu obosește iertând.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNTELEGE-TI ISPITELE (1)

„Nu ne duce în ispită…” (Matei 6:13)

     Mulți dintre noi suferim inutil din cauza percepțiilor noastre eronate în ce priveşte ispita. Prima este aceasta: așteptăm ca ispitele să înceteze – sau cel puțin să scadă în intensitate. Când au intrat în Țara Promisă, iudeii au avut aceeași așteptare. Ei au fost surprinși să constate că în țară încă se aflau canaaniții. Așa că s-au simțit descurajați, gândindu-se probabil că o luaseră direcţia greșită. „Cu siguranţă nu aceasta este Țara Promisă!” Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că viața creștinului, de la început și până la sfârșit, este o luptă. Pavel spune că noi suntem chemați să luptăm împotriva „domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12), iar nivelul ispitei crește pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Să remarcăm: când poporul Israel a părăsit prima dată Egiptul, Dumnezeu nu i-a condus prin țara filistenilor „cu toate că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt” (Exod 13:17).

Dumnezeu le-a înțeles puţinătatea credinței și i-a protejat de dușmanii lor. Dar mai târziu, după ce credința lor s-a întărit, El le-a îngăduit să se confrunte cu cele șapte națiuni puternice. La fel ca atunci, pentru a avea o viață victorioasă, şi noi azi trebuie să ne confruntăm cu ispita și să luptăm pentru a ne croi drum spre victorie, convinşi că „Cel ce este în noi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Firește, atacul dușmanilor a dovedit poporului Israel că se afla în Țara Promisă. Așadar, faptul că experimentezi ispita este o dovadă că asculți cu adevărat de Hristos!


Navigare în articole