Mana Zilnica

Mana Zilnica

4 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

„… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

„îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 


EFESENI 6:16

„Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău.”

Cuvîntul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. în armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decît arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa „nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sînt de nici un folos pentru a ne proteja de „săgeţile arzătoare” ale vrăjmaşului nostru.

Care ar putea fi aceste săgeţi? în primul rînd – îndoiala „…oare a zis Dumnezeu…?”. Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sînt acestea mai ales cînd vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sîngele Domnului Isus, dar care sînt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales cînd este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi.

In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: „prin credinţă…” ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. şi tot în această epistolă Duhul Sfînt spune: „…fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este dîrză şi continuă pînă vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă. Sîntem însă mîngîiaţi de gîndul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam cînd se întorcea de la o luptă crîncenă şi inegală: „Avraame nu te teme; Eu sînt scutul tău”, (Gen 15:1), cu cît mai mult astăzi El este scutul acelora care sînt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi.Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri pînă la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El l-a biruit pe Satan care, crezînd că L-a înfrînt, a fost înfrînt el însuşi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Ioan 20:29

Toma, unul din cei doisprezece, nu a fost împreună cu ucenicii când li S-a arătat Isus, de aceea n-a vrut să creadă că ei L-au văzut pe Domnul. „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” a spus Toma. Opt zile după aceea pe când ei stăteau cu uşile încuiate a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă.” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns Toma I-a zis:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Atunci Isus i-a zis: „Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Aceasta este o atenţionare foarte împortantă pentru noi. Misionarul Hebich a spus: „Cuvântul Lui Dumnezeu nu ne este dat pentru a-L inţelege, ci pentru a-L crede.” Iar Isus spune: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi:”Vedem”, de aceea păcatul vostru rămâne.” Isus S-a născut noapea întro iesle. Poporul Israel a trebuit să mănânce mielul în Egipt, trebuia să mănânce tot mielul, şi aceasta noaptea. A fost nevoie de aceasta pentru a ieşi din Egipt. Cei care nu au mâncat din ele, trebuiau să moară. Deci omul, când este în întuneric trebuie să creadă că Isus i-a spălat păcatele lui, chiar dacă nu a experimentat această realitate. Faptul că Isus S-a născut noaptea întro iesle din Betleem ne arată că noi trebuie să credem că El ne-a spălat păcatele noastre, chiar dacă nu vedem aceasta, şi că Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire, devenind astfel viaţa noastră; dacă noi credem cuvântul mântuirii, nu avem păcate. Dar atunci când credinţa noastră se limitează doar la ceea ce vedem, rămânem în păcat.

De aceea:” ferice de cei ce nu văd, şi totuşi cred.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VIESPILE DOMNULUI

Voi trimite viespii bondăreşti şi îi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, cananiţi şi hetiţi.

Exodul 23.28

Nu vom căuta să adâncim ce erau aceste viespi bondăreşti; este de ajuns sa ştim că era armata trimisă de Dumnezeu înaintea poporului Lui pentru a-i înţepa pe inamicii săi, făcându-i astfel mai uşoară cucerirea ţării. Dumnezeul nostru alege felul Lui de a lupta pentru poporul Său, hărţuindu-i pe duşmani înainte ca ei să înceapă lupta; adesea El foloseşte mijloace, la care cei pe care-i apără nu s-ar fi gândit niciodată. Sunt multe influenţe misterioase care îi tulbură pe vrăjmaşii lui Israel. În Apocalipsa 12:16 este scris: „Pământul a dat ajutor femeii”.Să nu avem niciodată frică! Chiar astrele cereşti pot să lupte – în cursa lor – împotriva vrăjmaşilor sufletelor noastre. Uneori, când pornim la luptă, se poate să nu-i mai găsim pe inamici, căci: „Dumnezeu va lupta pentru voi şi voi veţi rămâne liniştiţi”. Aşa este scris. Bondarii lui Dumnezeu pot face mai mult decât armele voastre. Niciodată nu ne-am putea închipui, mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a câştiga o biruinţă. Să ascultăm deci de porunca lui Dumnezeu, de a merge la luptă, pentru cucerirea neamurilor pentru Domnul Isus. Vom vedea că Domnul a trecut înaintea noastră şi a pregătit calea, iar acela care va merge pe urmele Sale, va recunoaşte cu bucurie că „dreapta Sa şi braţul sfinţeniei Sale, i-au adus biruinţa”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Luca 10.25

Cu această întrebare a încercat un învăţător al legii pe Domnul Isus. „S-a sculat” – aşa găsim scris – şi prin aceasta dădea de înţeles că recunoaşterea de sine însuşi şi smerenia erau complet departe de el. Domnul Cristos i-a arătat prin pilda samariteanului că un om pe jumătate mort nu poate face nimic, ci trebuie ca altul să facă în locul lui.

Celălalt nici nu întreabă, ca învăţătorul legii, cine-i aproapele său, ci pune mâna şi e gata să ajute din dragoste pe oricine are nevoie de ajutor. În acest samaritean vedem pe însuşi Domnul Isus Cristos. Ca să-l ajute pe învăţătorul legii la recunoaşterea de el însuşi şi să-şi cunoască povara păcatului, Domnul îl îndeamnă să facă la fel. Prin aceasta devin toţi oamenii ca „aproapele tău.” Îndemnul de a iubi pe alţii ca pe sine însuşi, trebuia să-i deschidă ochii şi să-l îndemne la pocăinţă. În Marcu 10.17 vedem pe tânărul bogat, dornic să aibă viaţa veşnică. A pus aceeaşi întrebare. S-a ostenit să ţină legea, dar într-o singură direcţie nu a împlinit-o, în aceea de a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. Şi acest om nu a găsit pacea cu Dumnezeu, deoarece inima lui a fost legată de avuţiile pământeşti.

La fel şi temnicerul din Filipi (Fapt. 16.29-30) a pus aceeaşi întrebare către Pavel şi Sila, dar el nici nu „s-a sculat” nici „nu a alergat” ci a „sărit înăuntru” şi „tremurând de frică s-a aruncat la picioarele” celor doi. În Matei 11.12 este scris că: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, Şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.”Temnicerul a găsit iertare şi pace cu Dumnezeu, el şi casa Lui. Vrei să ai şi tu parte de această fericire. Atunci întoarce-te ca fiul risipitor din Luca 15, care s-a pocăit şi a găsit iertarea păcatelor.

Pacea lui Dumnezeu este pregătită şi pentru tine! Vrei să o primeşti acum? „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de redusă este aprecierea mea cu privire la ispăşirea Ta şi la mântuirea Ta desăvârşită! Doamne, fă-mă să fiu mai plin de recunoştinţă; să fiu mereu un pasionat îndrăgostit de Domnul Isus Cristos.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.»

Evrei 2,17

Acest verset prezintă o a doua consecinţă a morţii lui Isus. Ea se referă la Satan, marele vrăjmaş. Diavolul este duşmanul de moarte al lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor, căci el i-a dus în păcat. Fiindcă plata păcatului este moartea, Satan a fost stăpânul morţii până la moartea Mielului. Spun «până» fiindcă, prin jertfa Sa, Domnul Isus ne-a eliberat de:

1. groaznica moarte a doua (moartea veşnică), deoarece fără sacrificiul lui Isus am fi ajuns după moartea fizică în mâinile lui Satan.

2. cutremurătoarea frică de moarte, căci poţi «să mori» în timpul vieţii de nenumărate ori din cauza fricii de moarte. Dar citim în Evrei 2,15: «şi să-i izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor».

3. teribila moarte a celor neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Când Mielul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pe crucea Golgotei, toate lucrurile s-au schimbat: din copiii lui Satan şi ai morții am devenit copiii lui Dumnezeu şi ai vieţii. Să-I mulţumim dar Domnului Isus Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a eliberat din robia de moarte în care diavolul ne ţinea prizonieri din cauza păcatelor noastre!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcatpentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în EL

2 Corinteni 5:21

Întristatule creştin, de ce plângi? Iţi jeleşti nelegiuirea? Priveşte-L pe Domnul tău desăvârşit, şi aminteşte-ţi că eşti complet în El. În ochii lui Dumnezeu, eşti al fel de perfect, de parcă n-ai fi păcătuit niciodată; mai mult decât atât, Dumnezeul Dreptăţii te-a îmbrăcat cu veşmintele Sale divine, astfel încât acum ai mai mult decât îndreptăţirea unui om — ai îndreptăţirea lui Dumnezeu! O, tu care plângi din cauza păcatului înnăscut şi a stricăciunii, aminteşte-ţi că nici unul dintre păcatele tale nu te poate condamna. Ai învăţat să urăşti păcatul, dar ai învăţat şi că păcatul nu este al tău; el este pus pe capul lui Christos. Tu nu stai în picioare prin tine însuti, ci prin Christos.

Nu eşti acceptat prin tine, ci prin Domnul. Eşti la fel de primit de Dumnezeu astăzi, cu toată păcătoşenia ta, cum vei fi şi atunci când te vei afla în faţa tronului Său, liber de orice vină. O, te implor, prinde-te de gândul preţios al desăvârşirii în Christos! Fiindcă tu ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Îmbrăcat în veşmintele Mântuitorului, eşti la fel de sfânt ca Cel Prea Sfânt. „Cine-i va osândi? Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34). Creştine, lasă-ţi inima să se bucure, fiindcă eşti primit „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). De ce să te temi? Zâmbeşte întotdeauna. Trăieşte aproape de învăţătorul tău. Trăieşte în suburbiile Cetăţii cereşti. În curând, la timpul cuvenit, te vei înălţa la cer şi vei domni împreună cu Isus. Şi toate acestea se vor întâmpla fiindcă Domnul „a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

 

Seara

Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.

Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei?

În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor. Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ.

Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă. Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-l aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt.

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă”.
(2 Împăraţi 6:17)

 

Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem”. Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc” ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.

Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf” pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.

Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus.

Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.

Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt” (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.

Hannah Whitall Smith

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 3.1-20

Pentru tine, tânăr credincios, răsună aceste cuvinte pline de dragoste ale Tatălui ceresc: „Fiul meu, nu uita…” (v. 1). Expresia „fiul meu” se repetă de paisprezece ori în cap. 1-7. Citându-le evreilor Proverbe 3.11,12, apostolul va fi obligat să le spună: „Aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii…” (Evrei 12.5,25). În ce ne priveşte, să luăm bine seama la avertismentele pe care le găsim în aceste capitole, gândindu-ne la Cel care ni le adresează.

Bunătatea şi adevărul sunt de nedespărţit: ele corespund perfect naturii Dumnezeului dragostei şi al luminii. Şi, pentru că noi suntem copiii acestui Dumnezeu, se cuvine să gravăm bunătatea şi adevărul pe inimile noastre (v. 3)!

Există o pricepere care se caută prin rugăciune (am învăţat aceasta din cap. 2): este priceperea prin care Duhul Sfânt ne ajută să pătrundem gândurile lui Dumnezeu: ferice de toţi cei care o găsesc (v. 13)! Însă există şi una în care nu am voie să-mi pun încrederea: este propria mea pricepere (v. 5). Nu pot în acelaşi timp să mă sprijin şi pe priceperea mea şi să mă încred şi în Dumnezeu din toată inima; să urmez şi raţionamentele mele… şi instrucţiunile de sus. „Nu fiţi înţelepţi în ochii voştri”, recomandă Romani 12.16, reluând v. 7 din capitolul nostru.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 20:19-23

În seara aceleiaşi zile, …pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus… Ioan 20:19

PRIN UŞILE ÎNCUIATE

Imaginaţi-vă emoţiile contradictorii ale ucenicilor din ziua învierii, înainte ca Isus să apară în mijlocul lor. Credeau cu toţii că Domnul lor murise. Se temeau de iudei, astfel când ei se întâlneau în secret, încuiau uşile. Cu toate acestea, o speranţă le stârnea inimile din momentul când au auzit că mormântul era gol. Apoi, în ciuda uşilor încuiate, Isus a stat în mijlocul lor. Primele Lui cuvinte au fost: „Pace vouă!” (Ioan 20:19).

Unii dintre noi avem uşi emoţionale sau spirituale „încuiate” în vieţile noastre. Poate fi duşmănia pe care o ţinem ascunsă de multă vreme. Poate fi o ofensă sau o rană adâncă pe care o purtăm înăuntrul nostru de ani de zile. Poate fi o amintire urâtă şi teribilă din copilărie, care ne rupe legăturile cu oamenii. Poate fi chiar un sentiment de mânie, pe care-I nutrim faţă de Dumnezeu, pentru cele ce ni s-au întâmplat cu ani în urmă. Aceste uşi încuiate ne ţin închişi în lumea noastră mică şi plină de frică. Ele ne împiedică să creştem spre maturitate şi să cunoaştem fericirea. Dar uşile încuiate nu L-au putut împiedica pe Domnul şi nu-L pot opri nici azi. Emoţia pe care o simţi, scânteia de speranţă ce o ai, vine de la Duhul Sfânt. încurajează-le! Nu te teme să vorbeşti cu Isus. Varsă-ţi inima înaintea Lui şi spune-I exact ceea ce simţi. La vremea pe care o va alege, El va pătrunde prin aceste uşi încuiate, aducându-ţi iertarea, vindecarea şi fericirea. Numai în felul acesta vei cunoaşte adevărata semnificaţie a cuvintelor: „Pace vouă!”
D.C.E.

Isuse, Tu Om al durerii

 Ce-ai suferit pentru mine,

Doar ochii Tăi pot să vadă

Rana-mi ascunsă-n ruşine.   Twells

Dacă Isus este ţinut afară, atunci înăuntru trebuie să fie ceva rău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luareaaminte decât grăsimea berbecilor.  1 Samuel 15.22

Acestea au fost cuvintele solemne rostite de profetul Samuel către împăratul Saul, cu foarte mulți ani în urmă. Motivul pentru care ele au fost rostite este foarte important, iar lecția pe care o învățăm este una salutară. Samuel, ca mesager al voii lui Dumnezeu, ia poruncit lui Saul săl nimicească pe Amalec, duşmanul de neîmpăcat al poporului lui Dumnezeu. Bărbații, femeile, copiii, oile, boii, cămilele, măgarii, tot ce avea suflare trebuia nimicit. Nu trebuie să punem sub semnul întrebării poruncile lui Dumnezeu – ele sunt cu totul justificate.

Datoria lui Saul era să împlinească în totul instrucțiunile clare ale lui Dumnezeu. În mod evident, el a gândit altfel. La cruțat „pe Agag şi ce era mai bun din turmă şi din cireadă, şi vite grase şi miei şi tot ce era bun şi na vrut să le nimicească; dar orice lucru care era prost şi slab, pe acela la nimicit” (versetul 9). Cu alte cuvinte, Saul a acționat ca şi cum sar fi priceput mai bine decât Dumnezeu. A crezut căl poate convinge pe Samuel că de fapt cruțase cea mai bună parte a turmelor lui Amalec pentru a fi jertfită Domnului. Cu siguranță că un astfel de motiv, gândea el, era vrednic de laudă: el nu sa îmbogățit pe sine, ci a vrut săL onoreze pe Dumnezeu. Totuşi, Domnul gândea altfel, iar această faptă avea săl coste pe Saul împărăția.

Era în joc un principiu important. Cum putea Saul să cârmuiască o împărăție, dacă nu asculta în totul de Dumnezeu? Cum putea să aştepte să fie ascultat de supuşii săi, dacă el însuşi nu asculta de Cel care era deasupra lui? Dacă supuşii lui ar fi gândit că puteau să modifice după bunul plac poruncile lui Saul, unde ar mai fi fost autoritatea lui? Gândul lui Saul că putea aduce îmbunătățiri poruncii lui Dumnezeu a fost o greşeală de neiertat.

Care este deci drumul pe care trebuie săl urmeze creştinul? Acela al ascultării de Dumnezeu, indiferent de prețul plătit. Va veni timpul când creştinul va fi chemat să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Va putea el atunci să se scuze că na făcut voia lui Dumnezeu exact aşa cum este ea exprimată în Cuvântul Său?                J. Pollock

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… am ajuns ca un vas sfărâmat. Psalmul 31.12

Vasul sfărâmat

La vârsta de 20 de ani, Henry Moorhouse și-a predat viața în brațele Mântuitorului. Imediat după pocăința sa, a început să-L mărturisească pe Hristos ca Domn și Mântuitor al său. Împărțea pliante, vorbea cu trecătorii și uneori predica pe la colțuri de stradă. Într-o zi, pe când se plimba printr-o mahala sărăcăcioasă din Londra, a văzut o fetiță care se întorcea cu un ulcior cu lapte spre casă. Împiedicându-se, a scăpat ulciorul care s-a spart. Fetița a început să plângă amarnic. Henry a mers la fetiță, a ridicat-o și i-a spus să nu mai plângă. „Dar mama mă va bate, pentru că am spart ulciorul”, zise fetița.Henry s-a aplecat să adune bucățile ulciorului spart și a încercat să le prindă la loc. În acel moment, fetița s-a oprit din plâns. Ea privea cu o oarecare speranță cum el încerca să prindă bucățile la un loc. Însă imediat vasul s-a sfărâmat din nou. Fetița a început să plângă din nou. Henry a încercat încă o dată să repare ulciorul. A reușit cu multă migală să refacă vasul cu excepția toartei. I-a dat fetiței să vadă dacă poate să o fixeze. Ea a pus toarta la ulcior, însă celelalte bucăți s-au împrăștiat din nou. Fetița a început să plângă și mai tare. Atunci Henry s-a dus cu fetița într-un magazin care vindea vase de ceramică și a cumpărat unul nou. Apoi a umplut vasul cu lapte și i l-a dat fetiței.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎNTELEGE-TI ISPITELE (3)

„Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” (lacov 1:2)

Diavolul știe că atunci când îți dai seama că el este sursa ispitelor își pierde avantajul. El știe că atunci când înțelegi că el a fost cel care a inițiat ispita, vei da înapoi mai repede decât atunci când crezi că de la tine pornește ispita. Dacă diavolul s-ar apropia de tine și ți-ar spune: „Am venit ca să te fac să păcătuiești și să te simți condamnat”, vulnerabilitatea ta la ispitirile lui s-ar evapora! El nu-ți va spune asta – dar dacă nu uiți lucrul acesta, vei avea avantaj în fața lui. Pavel a spus-o astfel: „nu suntem în neștiință despre planurile lui” (2 Corinteni 2:11). O altă percepție eronată este aceea că ispita e pierdere de vreme și efort irosit degeaba. în perioadele lungi de ispită avem impresia că am pierdut teren, nu că l-am câștigat. Nu! A ține piept ispitei înseamnă a te lupta „lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12) și atunci Dumnezeu îți dezvoltă caracterul. „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi” (lacov 1:2-4). Firește, răsplata ta depășește beneficiile din prezent țintind spre răsplătirea veșnică. „Cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre … să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:6-7). Să mai adăugăm și glorioasa garanție a lui Dumnezeu: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții” (lacov 1:12).

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: