Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Decizia morală cu privire la păcat

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

Romani 6:6

Răstignirea împreună cu El. Ai luat această decizie cu privire la păcat – că trebuie răstignit imediat în tine? E nevoie de mult timp ca să ajungi la o decizie morală cu privire la păcat, dar cel mai mare moment din viaţa ta este atunci când decizi că, aşa cum Isus Cristos a murit pentru păcatul lumii, la fel păcatul trebuie să moară în tine – nu să fie înfrânat, suprimat sau împiedicat, ci răstignit. Nimeni nu poate determina pe cineva să ia această decizie. Noi putem fi sincer convinşi – putem să avem o convingere religioasă -, dar ceea ce trebuie să facem e să luăm decizia pe care Pavel ne îndeamnă s-o luăm.

Reculege-te, petrece un timp singur cu Dumnezeu, ia decizia morală şi spune-I: „Doamne, fa-mă una cu moartea Ta până când voi şti că păcatul este mort în mine”. Ia această decizie morală că păcatul din tine trebuie să fie dat morţii.

În cazul Iui Pavel, aceasta nu a fost o aşteptare divină legată de viitor, ci o experienţă radicală şi definitivă din viaţa lui. Sunt eu gata să-L las pe Duhul lui Dumnezeu să mă cerceteze până când voi şti care este natura păcatului din viaţa mea – lucrul care pofteşte împotriva Duhului lui Dumnezeu în mine? Dacă da, voi fi de acord cu verdictul lui Dumnezeu împotriva naturii păcatului: că trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus? Nu mă pot socoti „mort faţă de păcat” dacă n-am trecut prin această chestiune radicală a voinţei înaintea lui Dumnezeu.

Mi-am însuşit eu marele privilegiu de a fi răstignit împreună cu Crisios până când nu mai rămâne în carnea şi în sângele meu decât viaţa lui Cristos? „Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

GENEZA 17:1

„Cînd a fost Avraam în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic.”

Cînd i S-a arătat Dumnezeu, Avraam era într-o incapacitate completă, el ajunsese la capătul lui însuşi. Dar chiar în starea aceasta el a avut o întîlnire cu Dumnezeu care S-a descoperit ca Cel Atotputernic.Ce decoperire! Ce sursă a tot ce are omul nevoie! Dar pentru mulţi credincioşi, Dumnezeu nu este încă izvorul oricărui bine. Cîţi creştini suspină cu o dorinţă fierbinte ca Domnul însuşi să fie totul pentru ei, să aibă tot locul în inima lor! Cîte vieţi, sincere şi loiale, dar plăpînde şi fără putere, suspină după ceva mai mult. Totuşi, noi nu avem nevoie de ceva, ci de Cineva; nu de o binecuvîntare, oricît de imediat necesară ar fi ea, ci de Acela care binecuvintează; nu de putere în ajutorul neputinţei noastre, ci de Dumnezeu însuşi, izvorul de putere. Să-I mărturisim Lui nevoile noastre, starea noastră; să-I deschidem inima larg, căci El doreşte fierbinte să fie totul pentru noi. Să umblăm înaintea Lui, cu El, oricît de împotrivitor ar fi curentul care a cuprins majoritatea. El ne-a chemat la această umblare. Viaţa şi umbletul acesta sînt posibile însă cînd am terminat cu noi înşine şi cu căutarea lucrărilor şi intereselor noastre chiar atunci cînd se pare că ele sînt legitime şi chiar evlavioase. Dacă umblarea noastră înaintea lui Dumnezeu nu îndeplineşte condiţia: „…fii fără prihană…”, oricît ne-am strădui în umblarea şi lucrările noastre, ele n-au nici un preţ înaintea Lui.Resursele noastre proprii trebuiesc puse deoparte; Domnul Isus trebuie să aibă tot locul în inima noastră. Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt. Cunoaştem noi atitudinea aceasta? ştiu genunchii noştri să se îndoaie mereu în adorare? Să ne recunoaştem neputinţa dar şi cauza care ne-a adus în această stare. Cultivăm noi părtăşia cu Domnul nostru cu toată seriozitatea şi cu dorinţa fierbinte ca El să ne umple cu El însuşi? Dacă este aşa, El va veni la noi cu toată plinătatea Sa, schimbîndu-ne viaţa aşa cum a schimbat-o pe a lui Avraam care a devenit „tatăl credincioşilor”.”A venit Domnul Isus aici pe pămînt ca să pretindă ceva de la mine? Ca şi smochinul fără rod, şi eu sînt lipsit de roade, sînt uscat. Dar Domnul, binecuvîntat să fie El, a venit în lumea aceasta pentru că eu sînt în adevăr aşa. Răul care este în mine, în loc de a depărta pe Dumnezeu, L-a adus la mine în persoana lui Hristos. Tot răul din mine, fiinţă mizerabilă, a adus în lume pe Isus Hristos.” (J.N.D.) O, de am realiza că El este tot şi noi nimic!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Matei 14:27

Acestea sunt cuvintele pe care le-a adresat Domnul Isus ucenicilor Săi care erau pe mare, în timpul unei furtuni mari. Mântuitorul nu era cu ei în corabie. În ziua anterioară a hrănit cinci mii de oameni, în afară de femei şi copii, prin înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi peşti. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte ca să Se roage singur la o parte. Pe când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare s-au înspăimântat şi au zis:” Este o nălucă”, şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Câtă mângâiere cuprindeau aceste cuvinte pentru ucenici! Şi noi ne găsim în situaţii când teama pune stăpânire peste noi şi ne întrebăm: „Cum va fi dacă se continuă în felul acesta?” În astfel de situaţii este important să ne uităm la locul potrivit. Dar, unde? În Cuvântul Lui Dumnezeu. Căci în Cuvânt putem afla că nu ne cade nicun fir de păr fără ştirea Lui, şi că toate sunt spre folosul nostru. Astfel putem să recunoaştem în toate conducerea înţeleaptă a Lui Dumnezeu. Dacă privim la greutăţi, începem să să ne plângem, dar dacă avem în faţa ochlor promisiunile Lui Dumnezeu suntem încurajaţi şi nu trebuie să ne temem. „Îndrăzniţi, Eu sunt” spune Mântuitorul şi astăzi tuturor acelora care se încred în El. Dacă ne încredem în El nu mai trebuie să ne necăjim de una, sau de alta, căci El ne dă posibilitatea de a ne odihni în voia Sa. După ce Petru a ieşit din corabie pe apă pentru a merge la Isus, văzând vântul puternic şi simţind că se cufundă, a strigat: „Doamne, ajută-mă!” El a privit la vânt şi la valuri şi de aceea a început să se scufunde, dar când a privit la Domnul şi a cerut ajutorul Lui, a fost salvat. Acesta este un exemplu şi pentru noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PRIVEŞTE ŞI VEI TRĂI

Şi Domnul spuse lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi pune-l într-o prăjină; şi se va întâmpla, că oricine va fi muşcat şi-l va privi, va fi vindecat.

Numeri 21.8

Aceasta este o imagine admirabilă a Evangheliei. Domnul Isus, socotit în rândul răufăcătorilor, este atârnat pe cruce în faţa noastră. O privire spre El ne va vindeca îndată de muşcătura arzătoare a păcatului: „Oricine îl va privi, va fi vindecat”. Acela, care-şi plânge cu amar păcatul, să ia seama la aceste cuvinte şi le va găsi adevărate. Eu am trăit această experienţă: privind la Domnul Isus răstignit, am fost vindecat îndată. Şi tu, suflete, dacă priveşti prin credinţă la El, vei trăi. Poate că-ţi dai seama şi tu de influenţa păcatului cu veninul lui şi nu mai ai nădejde; dar, să ştii bine că nu este decât o singură nădejde. Şi acest leac este sigur: „Oricine va privi la El, va fi vindecat”.

Şarpele de aramă nu era înălţat ca să fie privit cu curiozitate de cei sănătoşi; ci era hotărât pentru cei ce fuseseră muşcaţi. Domnul Isus, adevăratul Mântuitor, a fost atârnat pe lemn pentru adevăraţii vinovaţi. Dacă muşcătura şarpelui veninos a făcut din tine un beţiv, un hoţ, un desfrânat sau un mincinos, o privire încrezătoare la acest Mântuitor, te va vindeca de aceste vicii, şi te va ajuta să trăieşti în sfinţenie şi părtăşie cu Dumnezeu. Priveşte numai şi vei trăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Ioan 15.12

Cei mântuiţi de Domnul Isus trebuie să se iubească unii pe alţii cu o iubire „fierbinte, dintr-o inimă curată.” Este o poruncă a Domnului de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Dacă ne preocupă această dragoste a lui Cristos, ale cărei raze pornesc de la crucea Golgotei spre noi atunci aceasta va lucra în noi dragostea sfântă. Când dragostea lui Cristos este motorul inimilor noastre nu se poate să nu-i iubim pe fraţii noştri. Domnul Isus ne iubeşte pe toţi, indiferent de slăbiciunile, lipsurile şi păcatele noastre. Dragostea Sa faţă de noi L-a trimis la moarte. Nici apele văii morţii nu au putut îndepărta sau opri iubirea Lui. El însuşi S-a dat pentru noi.

Domnul Isus este pentru noi modelul desăvârşit de urmat. Să nu ne iubim atunci unii pe alţii cum ne-a iubit El? „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3.16). „Prea iubiţilor să ne iubim unii pe alţi, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Ioan 4.7). Adevărata dragoste este izvorul naturii dumnezeieşti, care se revarsă şi care îi umple pe cei mântuiţi. Ea se descopere în diferite feluri. Poate uneori trebuie să şi mustre, să arate greşelile sau chiar trebuie să sancţioneze. Şi Domnul Isus la fel procedează cu cei care îi îmbracă cu iubirea Sa veşnică. Oamenii zilelor din urmă se caracterizează după 2 Tim. 3.2 ca fiind iubitori de sine. Dacă mai este în fiecare mântuit această tendinţă păcătoasă, avem nevoie de har deosebit ca să pricepem dragostea Sa.

Dacă umblăm pe urmele Domnului Isus şi dacă ne lăsăm pătrunşi de Duhul Său cel bun, vom primi har să arătăm în mijlocul unei lumi moartă în păcate, ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu. Orice acţiune a dragostei este dirijată de sus, de la Dumnezeul şi Tatăl nostru.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, Te slăvesc pentru rugăciunile sfinţilor, care m-au înconjurat ca o atmosferă a cerului, şi pentru harul de nespus care vine la mine prin răscumpărarea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan).»

2 Corinteni 2,11

Fii atent la micile urme lăsate de duşman în viaţa ta! Vulpile mici distrug viile roditoare. Prinde-le! Ignorarea acestor mici cicatrici lăsate de diavol în inima ta poate avea repercusiuni serioase asupra vieţii tale de credinţă. Din acest motiv nu evita confruntarea biruitoare cu duşmanul. Isus este învingător! Ce ne spune Domnul despre buruienile care cresc împreună cu grâul? El răspunde astfel la întrebarea slujitorilor nedumeriţi: «… Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta»
(Matei 13,28). Brusc, observi că în biserica ta, poate chiar în familia ta, buruienile au crescut împreună cu grâul. Aceasta este lucrarea duşmanului, acestea sunt urmele lui. El caută să strice tot ce poate, se străduieşte din răsputeri să nimicească lucrarea Domnului. Tu însă rămâi în Isus! Suntem în lume, dar nu mai facem parte din ea. Suntem
înconjuraţi din toate părţile de puteri demonice, dar ele
nu mai au nici o putere asupra noastră atât timp cât Domnul rămâne în noi şi noi în El. Atunci Cuvântul Său lucrează în şi prin tine; prin acest lucru reuşeşti nu numai să-ţi recunoşti duşmanul, dar şi să i te împotriveşti cu succes, iar el va fi învins şi fără putere în viaţa ta.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Locul numit „Căpăţâna”. Luca 23:33

Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

Cea mai întunecată vreme

Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos

Atinge inima cu degete solemne

Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?

Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă

Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă. Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

Seara

Un înger al Dumnezeului, al cărui sunt eu şi căruia îi slujesc eu, mi s-a arătat azi-noapte. Faptele Apostolilor 27:23

Furtunile şi întunericul, împreună cu pericolul iminent al naufragiului, aduseseră echipajul într-o situaţie tristă. Un singur om a rămas calm şi, prin cuvintele sale, i-a îmbărbătat pe toţi ceilalţi. Pavel a fost singurul om care a avut destul curaj ca să spună „oamenilor, liniştiţi-vă” (Fapte 27:25). La bord se aflau soldaţi romani veterani şi marinari încercaţi, dar sărmanul prizonier evreu avea mai mult duh decât toţi la un loc. El avea un Prieten tainic care îl încuraja. Domnul Isus trimitea un mesager ceresc care îi şoptea cuvinte de mângâiere slujitorului său credincios; de aceea, Pavel era încrezător şi vorbea ca un om liniştit. Dacă ne temem de Domnul, putem să ne aşteptăm la intervenţii neaşteptate atunci când împrejurările ne ameninţă. Îngerii nu sunt reţinuţi de furtuni sau ascunşi de întuneric. Ei nu consideră o umilire să-i viziteze pe cei mai săraci membri ai familiei cereşti. Dacă vizitele îngerilor sunt puţine şi rare în timpuri obişnuite, în nopţile cu furtună sunt mai dese. Prietenii ne pot abandona când suntem sub presiune, dar întâlnirile cu locuitorii lumilor îngereşti vor fi mai frecvente. Prin puterea cuvintelor lor încurajatoare, care ajung la noi de la tron pe scara lui Iacov, vom fi întăriţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu. Dragă cititorule, treci printr-un timp de încercare? Cere ajutor special. Isus este îngerul legământului, şi dacă este căutat din toată inima, se lasă găsit. Cei care, asemenea lui Pavel, sunt păziţi de îngerul lui

Dumnezeu în noaptea furtunii, când ancora nu mai prinde şi stâncile sunt la un pas, să-şi amintească că prezenţa îngerilor le aduce curaj şi tărie.

O, înger al lui Dumnezeu, vino aproape

Alungă-mi teama şi împrăştie furtuna

Călăuzeşte-mă prin foc şi ape

Căci mâna Ta mângâie totdeauna.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine! (Iov 10:2)

 

O, suflet încercat, poate că Domnul te trece prin această încercare ca să-ţi dezvolţi darurile spirituale. Ai o serie de daruri pe care nu le-ai fi descoperit niciodată dacă n-ar fi fost încercările. Nu ştii că credinţa ta nu se arată niciodată atât de mare în timpul verii călduroase, cât se arată în timpul unei ierni geroase? Dragostea ta este mai tot timpul ca un licurici, care străluceşte foarte puţin când nu este înconjurat de întuneric. Iar speranţa este ca stelele – nevăzute în strălucirea soarelui prosperităţii şi descoperite doar în timpul unei nopţi de împotrivire. Necazurile sunt deseori montura neagră pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a monta pietrele preţioase ale darurilor copiilor Săi, făcându-le să strălucească şi mai tare.

Nu te-ai rugat tu pe genunchi cu puţin timp înainte, zicând: „Doamne, cred că n-am deloc credinţă. Te rog, arată-mi că am”? Nu era rugăciunea ta, chiar dacă n-ai realizat poate pe moment, o rugăciune care de fapt cerea încercări? Căci cum ai putea să ştii dacă ai credinţă, până nu-ţi este încercată credinţa? Poţi să te bazezi pe faptul că Dumnezeu trimite deseori încercări pentru ca darurile noastre să fie descoperite şi pentru ca noi să fim siguri de existenţa lor. Şi este mai mult decât doar descoperirea darurilor noastre – noi experimentăm adevărata creştere
în har ca un alt rezultat al încercărilor noastre care au fost sfinţite de El.

Dumnezeu nu-Şi antrenează soldaţii în corturi confortabile şi în lux, ci punându-i să îndure marşuri lungi şi servicii grele. Îi face să treacă prin şuvoaie de apă, să înoate prin râuri, să urce pe munţi, şi să meargă multe mile obositoare cu bagaje grele.

Dragă creştine, n-ar putea aceasta să explice necazurile prin care treci acum? N-ar putea fi acesta motivul pentru care El Se ocupă de tine?


Charles H. Spurgeon

A fi lăsat în pace de Satan nu este o dovadă că eşti binecuvântat.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 7.1-27

Capitolul 7 prezintă cu solemnitate pericolul la care femeia străină îl expune pe tânărul fiu al înţelepciunii. Asistăm la o adevărată vânătoare a sufletului (comp cu 6.26): Ea stă la pândă; această femeie destrăbălată, gălăgioasă şi fără astâmpăr (v. 11), care-şi ascunde intenţiile perverse sub înveliş religios (v. 14), umblă de colo-colo, pândindu-şi prada la adăpostul nopţii. Armele ei sunt cuvintele dulci şi clipitul seducător al pleoapelor (cap. 2.16; 5.3; 6.25). Victima ei este un tânăr uşuratic, fără ocupaţie, învins mai dinainte, pentru că nu are voinţă şi pentru că este dominat de simţuri.

Scena este repede jucată: inconştient, fără minte, el „a mers deodată după ea”. Laţul „păsărarului” – adică al lui Satan – este închis deodată (v. 23; Psalmul 91.3). Prea târziu…! Plăceri de o clipă, dar cu ce preţ plătite! „îşi pierde viaţa…” şi nu ştie.

Tineri creştini, voi sunteţi şi mai responsabili, pentru că aţi fost preveniţi de toate acestea. în plus, ştiţi şi unde poate fi găsită resursa: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Păzindu-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119.9). Gândiţi-vă la exemplul lui Iosif şi la răspunsul lui categoric, prezentat în Geneza 39.9, iar în ceasul pericolului, strigaţi la Cel care oricând „poate să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 4:1-6

„…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii” Efeseni 4:3

PĂSTREZI PACEA?

Cât de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o mânăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amândoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă până la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică până ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adânc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”. În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urât unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul. Fie ca toţi care Il cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică! 
H.G.B.

Binecuvântează, Doamne, adunarea,

Te rugăm cu lacrime curate

Să trăim mereu cu dragoste-mpreună

Şi în sfântă dulce unitate.
Fennema

Nu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordiei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi a fost că, pe când erau ei acolo, sau împlinit zilele ca ea să nască; şi La născut pe Fiul ei cel întâinăscut şi La înfăşat în scutece şi La culcat în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în han.  Luca 2.6,7

Hainele lui Hristos (1) – Sărăcia Sa

Putem medita fără încetare la faptul că Domnul gloriei a venit în această lume în împrejurări atât de umile. El na ales ca loc al naşterii Sale Roma, centrul politic şi militar al lumii de atunci, nici Atena sau Alexandria, centre ale filosofiei şi ale intelectului, ci un oraş mic, întro provincie romană neînsemnată. El na ales nici măcar Ierusalimul ca să Se nască acolo, ci mica cetate Betleem. Şi chiar în această mică cetate, El Sa născut nu în han, ci întrun staul.

Potrivit obiceiului din acele zile, El a fost înfăşat în scutece. Aceste prime „haine” ale Mântuitorului nostru vorbesc despre cât de smerit a acceptat El să devină, prin har. Pe măsură ce timpul a trecut, El a purtat hainele umile ale oamenilor obişnuiți din Galileea. Nu Sa ruşinat să poarte hainele de tâmplar (Marcu 6.3).

El a fost bogat înainte de a veni în lume. Cât de bogat? Psalmistul ne oferă o idee atunci când scrie despre hainele Domnului de dinainte de a Se întrupa: „Cel care Se înveleşte cu lumina ca şi cu o manta” (Psalmul 104.2). Apostolul Pavel ne spune: „Cunoaşteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, Sa făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9). Totuşi, făcând aceasta, El nu a renunțat nicio clipă la atributele dumnezeirii Sale.

Cineva a spus foarte bine că, «atunci când a devenit ceea ce nu a fost înainte, El na încetat niciodată să fie ceea ce dintotdeauna fusese». B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Ei au strigat din nou: Răstignește-L! Marcu 15.13

Crucea lui Hristos

Pentru Mântuitorul nostru, crucea a însemnat înjosire adâncă și dureri mari pentru trup și suflet. El Însuși a luat locul nedemn la cruce care i se cuvenea creaturii. Sărăcia și respingerea Lui, viața Sa de renunțare și dăruire pentru alții, singurătatea Sa și durerile Sale – toate acestea și-au găsit punctul culminant la cruce.

Tocmai aici, El a aflat ura fără margini și adâncă a inimii omenești, și tocmai această cruce a fost locul pe care i l-a oferit omul, în orbirea și aroganța sa, lui Dumnezeu, Dumnezeu în Persoana Fiului Său iubit, Omul Isus Hristos. Omul a cerut explicit crucea pentru Fiul lui Dumnezeu. Omul a avut pentru Fiul lui Dumnezeu numai crucea și un mormânt, nimic altceva. Cu voia sa declarată, omul amăgit de satan L-a pus pe Isus pe cruce. Dar faptul că Cel răstignit acolo vrea să fie Răscumpărătorul omului, este ca o jignire pentru omul mândru. În zilele de demult, societatea omenească se debarasa de cei mai nevrednici la cruce. Ce impertinență să-i vestești acum omului pe Mântuitorul răstignit! Cu toate că Hristos a fost deplin nevinovat, cuvântul crucii este disprețuit de cei mai mulți și astăzi la fel ca mai demult!

Conform înțelepciunii lui Dumnezeu, crucea a fost pentru Mântuitorul nostru locul unde s-a descărcat asupra Lui mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Acolo, El a purtat pedeapsa noastră, acolo a fost punctul de intersecție dintre mânie și dragoste, întâlnirea dreptății și a păcii. Dar pentru omul păcătos, în neînțelegerea lui, crucea este o pricină de poticnire.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POȚI SPARGE TIPARUL (2)

„A scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta” (loan 9:6)

Dr. Samuel Rodriguez, președintele Conferinței Naționale Spaniole Creștine pe tema Lidershipului subliniază faptul că ADN-ul se află în salivă și că atunci când Domnul Isus a scuipat, orbul a primit un transfer de ADN divin. El spune că Domnul Isus nu a pus saliva pe ochii bărbatului, ci pe pământ – materialul din care a fost făcut omul. Cu alte cuvinte, Domnul Isus s-a întors la rădăcina problemei! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu nu-ți tratează pur și simplu simptomele; El se întoarce la sursa problemei tale pentru a te elibera de ea. Pentru a schimba rodul, El schimbă rădăcina. Acest om nu a avut niciodată abilitatea de a vedea; s-a născut orb și a avut nevoie de o minune creatoare. Aceasta necesită un transfer de ADN divin, care să-l facă ceea ce nu a fost niciodată si care să-i dea ceea ce nu a avut niciodată. Dumnezeul nostru este măreț, nu-i așa? Știi de ce a venit Domnul Isus? „Să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:1-3). Nu contează dacă părinții tăi au contribuit la problema ta sau pur și simplu ai făcut alegeri greșite în viață, Domnul Isus te poate elibera, te poate reface și-ți poate dărui o viață nouă. Domnul Isus nu a dat vina pe acest om sau pe părinții lui, deoarece El nu se ocupă cu condamnarea; Isus se ocupă cu transformarea.

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: