Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “spital”

14 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

În zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi. Și numele omului era Elimelec, și numele soției sale, Naomi.

Rut 1.1,2

De ce s-au dus de fapt Elimelec și Naomi în Moab? Pentru că în acele vremuri, când greutățile deveneau tot mai mari, iar vecinii nu-i puteau ajuta, credința lor nu s-a putut ridica deasupra împrejurărilor. Dar lucrul acesta nu se poate spune doar despre ei. Ce mulți sunt cei care, deși mântuiți prin credință, nu sunt în stare să umble prin credință în vremea încercării și a greutăților! Ce mulți sunt cei care se încred în Dumnezeu pentru mântuire, dar nu și pentru problemele mici sau mari ale familiilor lor! A încetat oare El să existe? N-a zis El: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi“?

Ce mare este necunoașterea noastră! Pierdem chiar ceea ce am cunoscut odată, când ne abatem privirea și Îl uităm pe adevăratul Răscumpărător și când inimile noastre doresc lucrurile lumii! Elimelec avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, așa cum avem și noi. Poate că în Moab se găsea hrană, dar să nu uităm că viața, suflarea și toate lucrurile sunt în mâna Domnului. Să-L părăsești pe El, să pierzi viața și suflarea, în căutare de hrană, este mai mult decât nebunie.

Elimelec s-a întors de la izvorul vieții și a găsit că paharul pe care singur și-l preparase era umplut cu moarte, cu o moarte nefericită, așa cum ar fi experimentat și Iona fără intervenția lui Dumnezeu în har. Este cea mai mare nebunie pentru noi să socotim că mergem în părtășie cu Dumnezeu, dar să ne alegem propriile căi și să nu ținem cont de sfaturile Lui! „Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!“ (Galateni 6.7).

Ce deosebire putem vedea când privim la Domnul Isus! El era flămând și Satan voia să-L scoată din starea Lui de dependență de Tatăl, făcându-L să Se manifeste independent, prin prefacerea pietrelor în pâini. Dar Domnul i-a răspuns: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4.4; Deuteronom 8.3).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.

1 Petru 3.18

S-au ascuns de Dumnezeu

Isus Hristos a venit în această lume pentru a-i aduce pe oameni la Dumnezeu. Pentru aceasta a suferit El pe cruce. Ce mângâietor este acest lucru pentru cei care simt că relația lor cu Dumnezeu nu este așa cum trebuie! Faptul că există Cineva care ne poate conduce la Dumnezeu, pentru că El Însuși ne-a deschis calea, este, cu adevărat, o veste bună. Prin Domnul Isus Hristos, Dumnezeu ne întinde mâna. Prin firea noastră, noi suntem tot mai departe de Dumnezeu: „Ne-am întors fiecare la calea lui“. Așa a fost în primele zile ale istoriei omului: Adam și Eva s-au ascuns de Dumnezeu; și așa e și astăzi: „Nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu“ (Romani 3.11).

Poate că unul dintre cititorii noștri simte că nu este în regulă cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că El i-a trezit conștiința. Oricine a ajuns la starea de a-L căuta pe Dumnezeu poate fi ajutat. Păcatele noastre, nenumăratele ofense pe care I le-am adus lui Dumnezeu și voii Lui, ne-au blocat calea către El. Pentru aceasta a suferit Hristos pe cruce, ca să ne ierte păcatele și să ne deschidă calea către Dumnezeu. Oricine vine la El cu o mărturisire sinceră a vinei sale poate fi iertat acum. Isus Hristos, Cel Drept, a satisfăcut cerințele lui Dumnezeu, ceea ce noi nu am fi putut face niciodată prin noi înșine.

Crede în Hristos și în puterea ispășitoare a sângelui Său, care a curs la crucea de la Golgota! Atunci vei deveni pentru totdeauna copil preaiubit al lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Osea 14.1-9 · Proverbe 1.8-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 7:9-25

O ultimă încurajare pentru Ghedeon: visul madianitului explicat de un compatriot. Şi o ultimă lecţie în acelaşi timp: valoarea propriei persoane nu este mai mare decât a unei biete turte de orz. Atunci bătălia poate să înceapă. În timpul nopţii, cele trei cete de oameni se postează cu atenţie de jur-împrejurul taberei vrăjmașului, fiecare la locul său. Să observăm bine care sunt armele acestor stranii soldaţi: o făclie aprinsă în interiorul unui urcior; în cealaltă mână o trompetă, ca la Ierihon. Nici sabie, nici lance, pentru că este bătălia Domnului: „pentru ca măreţia puterii să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi”, explică 2 Corinteni 4.6-7. Acelaşi pasaj îi compară pe cei credincioşi cu nişte vase de lut, a căror voinţă trebuie sfărâmată pentru ca minunata comoară (Hristos în ei) să poată străluci şi pentru alţii.

La sunetul puternic al trâmbiţelor din miezul nopţii, la lumina fantastică a făcliilor de pe panta muntelui, întreaga tabără deodată se trezeşte înspăimântată. În panică, ei încep să se omoare între ei şi să fugă fiecare unde poate. Urmărirea începe apoi cu alţi israeliţi care se alătură celor trei sute de bărbaţi.

Istoria lui Israel consemnează evenimentul acesta glorios (Psalmul 83.11). Stânca lui Oreb şi teascul lui Zeeb vor aminti generaţiilor viitoare de scăparea pe care Domnul le-a dat-o.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREEAZĂ UN IMPACT POZITIV ÎN SOCIETATE! | Fundația S.E.E.R. România

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:1-2)

Bărbații și femeile care au avut cel mai mare impact asupra lumii au fost cei care s-au focalizat în totalitate pe Dumnezeu și s-au dedicat total viziunii lor.

John Wesley, fondatorul Bisericii Metodiste, a spus odată: „De- aș avea trei sute de oameni care nu se tem decât de Dumnezeu, care nu urăsc decât păcatul și sunt hotărâți să nu cunoască nimic între oameni decât pe Isus Hristos și pe El răstignit, aș aprinde întreaga lume!”

Jonathan Edwards, a cărui slujire a declanșat Marea Trezire din Statele Unite, a făcut din câteva afirmații deviza vieții sale: „Prima rezoluție: Voi trăi pentru Dumnezeu! Rezoluția a doua: Dacă nimeni altcineva nu o face, o voi face eu!”

C.T. Studd, unul dintre cei mai mari atleți din Anglia, a șocat lumea când a renunțat la faimă și avere pentru a fi misionar în China. „Dacă Isus Hristos este Dumnezeu și a murit pentru mine, atunci niciun sacrificiu pe care pot să-l fac pentru El nu poate fi prea mare pentru mine”, a explicat el.

Misionarul Jim Elliot, care a murit ca martir în America de Sud, a spus: „Nu este nebun cel care dă ce nu poate păstra, pentru a câștiga ce nu poate pierde!” În ziua în care te-ai născut, Dumnezeu a creat o pistă pe care să alergi. Dar pentru a câștiga, tu trebuie să scapi de tot ce te apasă și de tot ce te împiedică.

Așadar, crează un impact pozitiv în societate, trăind după îndemnul Scripturii (Evrei 12:1-2): „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus!”

11 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Așa și este scris: „Cel dintâi om, Adam, a devenit un suflet viu“; cel din urmă Adam, un duh dătător de viață.

1 Corinteni 15.45

În acest verset, Domnul este prezentat în contrast cu primul Adam; nu doar ca fiind „duh“, în contrast cu „suflet“, ci, de asemenea, prin faptul că este nu doar „viu“, ci „Dătător de viață“. Versetul 36 din acest capitol ne reamintește că aducerea la viață se aplică doar la ceea ce este mort. Noi am fost morți spiritual, iar în ce privește aducerea la viață, de tip spiritual, ea ne-a fost deja dăruită de către Ultimul Adam. În calitatea de Cap al unei noi rase, El ne-a transmis deja viața – viața Lui proprie – nouă, celor care suntem din rasa Lui.

Însă acest capitol merge mai departe și analizează cazul trupurilor noastre, care sunt încă muritoare. Noi trebuie să purtăm imaginea lui Adam, Cel ceresc, chiar și în ce privește trupurile noastre, iar această mare schimbare se va întâmpla la venirea Domnului. Atunci acest trup „muritor“ va fi „îmbrăcat în nemurire“, iar aceasta va însemna aducerea la viață a trupurilor noastre muritoare, despre care vorbește Romani 8.11.

Când acest lucru se va împlini, iar „moartea va fi înghițită de biruință“ (versetul 54), lucrarea aducătoare de viață cu privire la noi înșine se va împlini în mod desăvârșit. Atunci versetul care spune că „vom domni în viață printr-Unul singur, Isus Hristos“ (Romani 5.17), se va împlini. Nu doar că vom fi în viață, ci vom domni în ea, iar acest lucru pentru totdeauna.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Avraam s-a sculat dis-de-dimineață și a venit la locul unde stătuse înaintea Domnului.

Geneza 19.27

Mijlocirea lui Avraam pentru Lot

Avraam a avut privilegiul extraordinar de a fi numit „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2.23), deoarece era un om al credinței, care întreținea o relație personală cu Dumnezeu și credea promisiunile Lui, chiar dacă împlinirea lor părea imposibilă (vedeți Romani 4.18). Sursa acestei credințe și încrederi era legătura strânsă pe care o avea în mod obișnuit cu Dumnezeu. „El stătea înaintea lui Dumnezeu“- este expresia care arată modul lui de viață. Avraam I-a spus lui Dumnezeu îngrijorările lui, îndoielile și întrebările lui, precum și nevoile rudelor lui.

El era preocupat de soarta nepotului său, Lot. Și noi se poate să fim preocupați de aceia pe care îi iubim, și care se află în situații dificile, sau de aceia care s-au depărtat de Dumnezeu. Cuvântul „a sta“ ne arată că Avraam s-a rugat mult pentru Lot, iarăși și iarăși, fără a obosi. Îl vedem întorcându-se în locul în care se rugase anterior pentru același lucru. Putea să se întrebe de ce Dumnezeu a rămas tăcut față de cererile lui. Dar nu a făcut așa. Iar la momentul hotărât, Dumnezeu Și-a amintit de rugăciunile lui Avraam și a răspuns la credința lui, salvându-l pe nepotul lui de judecata care urma să se abată asupra cetății.

Ce exemplu este el pentru noi, cei care ne descurajăm așa de repede și nu stăm înaintea lui Dumnezeu pentru a-I spune îngrijorările noastre! Prea adesea, noi ne întoarcem, de teamă să nu fim prea insistenți, uitând că răspunsul vine la timpul hotărât de El.

Citirea Bibliei: Osea 11.1-12 · Iacov 5.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 6:14-27

Privind la sine însuşi, Ghedeon nu găseşte deloc această putere despre care i-a vorbit îngerul. Ba, din contră! Este cel mai mic din cea mai săracă familie (v.15: din cea mai săracă mie). Dar, precum apostolul Pavel mai târziu, asemenea ţie şi mie atât de des în vieţile noastre, Ghedeon trebuie să înveţe lecţia: „Când sunt slab, atunci sunt puternic” (2 Cor. 12.10), precum şi: „Am putere pentru toate, în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4.13).

Puterea lui Ghedeon (v. 14) era cea a lui Dumnezeu Însuşi: „puterea pe care o dă Dumnezeu” (1 Petru 4.11) şi care pentru un rob „se desăvârşeşte în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9).

Ce preţioasă întâlnire cu Îngerul Domnului este aceasta, prefigurare a celei pe care, în mod necesar, trebuie s-o avem cu Domnul o dată în viaţă, fundamentaţi pe sacrificiul de la cruce! Consecinţa acestei întâlniri nu este moartea ~ departe de aşa ceva ~ ci este pacea (v. 23). Şi Ghedeon ridică un altar în onoarea acestui Dumnezeu al păcii care El Însuşi i Se descoperise. Apoi, imediat după aceea, trebuie să înveţe că există lucruri care trebuie răsturnate, dărâmate şi tăiate. Oare nu există şi la noi lucruri care trebuie distruse, dacă dorim să fim puternici? Cum este posibil ca un idol să locuiască în inima noastră în acelaşi timp cu Duhul Sfânt căruia trupul nostru i-a devenit templu?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM IDENTIFICI „CĂLĂUZELE OARBE”? | Fundația S.E.E.R. România

„Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe…” (Matei 15:14)

Există o mulțime de „călăuze” spirituale bune; să nu-ți fie teamă să le urmezi! Dar să vedem cum stau lucrurile cu „călăuzele oarbe” despre care vorbește Domnul Isus… Iată câteva semne care te vor ajuta să le identifici și să le eviți:

1) Inflexibilitatea. Adevăratele călăuze spirituale au predispoziție spre învățare și o inimă de slujitor. Ele se bucură de creșterea ta și nu se simt amenințate de dezvoltarea ta. Ele nu vor încerca să te „țină în cuib” atunci când este clar că ești pregătit să zbori.

2) Elitismul. Atenție la atitudinea „numai noi avem dreptate”! Când cineva nu poate recunoaște și nu poate avea părtășie cu alți membri ai familiei răscumpărate a lui Dumnezeu, ceva nu este în regulă. „Exclusivist” este adesea un sinonim pentru „paranoic”, așa că ai grijă!

3) Lăcomia. Iată care este standardul lui Dumnezeu pentru o „călăuză” spirituală: „Păstoriți turma lui Dumnezeu… nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine…” (1 Petru 5:2). De asemenea, Biblia spune că aceste „călăuze” spirituale sunt vrednice „de îndoită cinste” (1 Timotei 5:17), adică de două ori mai mult. Dar ferește-te de cei care te învață că trebuie să-ți semeni sămânța doar în câmpul lor, și nicăieri altundeva!

4) Responsabilitatea. Ferește-te de cei ce sunt de neatins, de tipul „eu sunt alesul lui Dumnezeu”! Indiferent cât de înzestrați suntem, cu toții avem puncte slabe și trebuie să fim confruntați și consiliați din când în când. Solomon a spus: „Vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:10).

Vă reamintesc ce a spus Domnul Isus despre liderii religioși din vremea Sa: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15:13-14).

Așadar, când alegi o „călăuză” spirituală, pentru sufletul tău, ai grijă să nu fie una oarbă! Tu ai nevoie de o „călăuză” bună, cu spirit de slujire.

10 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soție, sau copii sau ogoare, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața eternă.

Matei 19.29

Domnul Isus prezintă în acest verset cele mai tandre și mai puternice relații pământești. Afecțiunea omenească însă nu se apropie deloc de adâncimea și de intensitatea iubirii Lui. Ești singur și deznădăjduit? Ai pierdut pe cineva sau ceva drag? Domnul nostru Isus este Cel a cărui prezență și comuniune poate compensa orice pierdere și poate umple orice gol. Dacă ești părăsit, adu-ți aminte de Cel care șade pe tron în ceruri și a Cărui dragoste este mai adâncă decât marea și la fel de necuprinsă precum veșnicia.

Cine poate cântări o astfel de binecuvântare? Ea aparține celui care face voia Tatălui din ceruri (Matei 7.21), celui care reflectă gândurile Domnului Isus și este călăuzit de Duhul, a cărui viață este reglementată de Cuvântul lui Dumnezeu în umblarea de zi cu zi, și care are ca țintă să devină un creștin smerit, ceresc, asemenea lui Hristos.

Dacă oamenii socotesc un lucru de dorit să fie iubiți de cei mari și buni de pe pământ, cu cât mai de dorit este să fim iubiți de Cel aflat acum în slavă! Dragostea unui părinte ori a unui frate pălește în comparație cu dragostea Lui. Să ne gândim la acest lucru: El ne privește cu dragoste, pe noi, niște făpturi pe cât de neînsemnate pe atât de nevrednice, și nu-I este rușine să ne numească frați (Evrei 2.11). Am cunoscut noi și am crezut dragostea pe care Dumnezeu o are față de noi (1 Ioan 4.16)? Cât de sărăcăcios este răspunsul nostru la o asemenea dragoste!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă nu ar fi așa, v-aș fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc.

Ioan 14.2

Reclame pentru locuințe

Reclama din noua revistă lunară le promite cititorilor mai mult confort în casele lor. Idei noi, moderne, îl ajută pe proprietar să-și facă un cămin mai frumos și mai comod. Atunci m-am gândit: „Dar cum este cu aceia care nu au o casă a lor sau care nu-și pot permite să facă îmbunătățiri, deoarece au dificultăți sau chiar sunt șomeri? Dar cu aceia care sunt sub nivelul sărăciei? Pentru ei, această revistă este inutilă“. Doar cei care își pot permite să aibă o casă și care o pot întreține sunt ținta reclamei. Nu am nimic împotriva confortului, dar starea mea de bine depinde mai mult de factori interni, cum ar fi relația mea cu Dumnezeu, cu soția și cu copiii mei, precum și cu vecinii.

Domnul Isus Hristos le-a spus odată ucenicilor Săi despre locuințe în cer. Ei nu știau nimic pe această temă. Nu bănuiau nicidecum că vor avea o locuință eternă, cerească, în casa Tatălui. Acolo unde Dumnezeu Tatăl este acasă, într-o atmosferă de iubire și de pace, acolo vor veni și cei răscumpărați. Este clar că acolo nu va putea intra nimic rău. Cu cerul nu se potrivește nicio răutate și niciun om care continuă să trăiască în păcat. Pentru toți ceilalți, Isus Hristos este Calea pentru a ajunge în cer. Prin credința în El, ei sunt schimbați și devin potriviți pentru a fi în prezența lui Dumnezeu. Promisiunea lui Isus este pentru ei asigurarea că vor fi cu El în casa Tatălui pentru eternitate. Și aceasta le dă puterea pentru a suferi multe necazuri pe pământ.

Citirea Bibliei: Osea 10.1-15 · Iacov 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 6:1-13

Israel reîncepe să facă ce este rău în ochii Domnului, care de această dată Se foloseşte de Madian pentru a disciplina poporul, în maniera anunţată în Deuteronom 28.33. În fiecare an, la timpul recoltei, madianiţii obişnuiau să se suie în număr mare, ca lăcustele, punând stăpânire pe merinde şi pe animale, prădând şi făcând ravagii în toată ţara.

Ce face Satan pentru a-l slăbi pe cel credincios, pentru a-l determina să ajungă „foarte secătuit”? Se străduieşte cu tot dinadinsul să-i ia hrana!

N-aţi remarcat cum toate împrejurările par uneori să coalizeze împotriva noastră pentru a ne împiedica să citim Scriptura sau să mergem la adunarea celor credincioşi? Este lucrarea diavolului, cu siguranţă. El cunoaşte puterea pe care noi o obţinem în felul acesta şi se teme de ea.

Mulţi tineri visează să devină foarte puternici, să fie campioni chiar. Pentru aceasta, ei trebuie să-l imite pe Ghedeon! Iată un om tare (v. 12), energic, care-şi dă osteneala să-şi asigure existenţa şi să-şi protejeze familia de foamete! Puternic şi viteaz! Desigur, aici nu este vorba de putere musculară, ci de curaj şi de o inimă hotărâtă pentru Domnul. Dumnezeu, care ne priveşte(v. 14), vede dacă noi manifestăm aceste virtuţi în viaţa de fiecare zi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CONTROLEAZĂ-ȚI LIMBA! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” (Iacov 3:2)

Biblia are multe de spus cu privire la pericolele pe care le prezintă limba.

Iacov dedică un întreg capitol acestui subiect și spune: „Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” Iată un aspect al stăpânirii de sine demn de luat în considerare!

Înțeleptul grec Publius a spus: „Mi-am regretat adesea vorbirea, dar niciodată tăcerea”.

Romancierul William Edward Norris a scris: „Dacă buzele tale vor să se ferească de greșeli, cinci lucruri trebuie observate cu atenție: cui vorbești, despre cine vorbești, cum, când și unde vorbești!”

Psalmistul David o spune astfel: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea.” (Psalmul 39:1).

Exact de asta este nevoie: de un frâu! David vorbește despre un angajament conștient de a fi atent la ce spui, iar dacă vrei să realizezi acest lucru, iată trei principii pe care trebuie să le respecți:

1) Gândește mai întâi. Înainte de a vorbi, ia o pauză de zece secunde și pre vizualizează mental cuvintele; sunt corecte sau exagerate? Amabile sau tăioase? Nefolositoare sau necesare? Recunoscătoare sau plângăcioase? Ceea ce nu spui astăzi, nu va trebui să explici mâine.

2) Vorbește mai puțin. Șansele de a intra în necazuri cresc exponențial atunci când vorbești prea mult. De aceea, vorbitorilor compulsivi le este adesea greu să-și păstreze prietenii. Așadar, conservă-ți energia verbală!

3) Începe acum! Ai acumulat deja destule informații, așa că știi cum poți să-i pui frâu limbii. Deci, pune-ți frâu la limbă începând din aceste momente… și vei constata că viața ta se va îmbogăți!

8 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dimineața vă veți sătura cu pâine […] Iată pe fața pustiei ceva mărunt, ca niște grăunțe, mărunt ca bruma, pe pământ […] Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană.

Exod 16.12,14,15

Domnul m-a învățat adevărul că în fiecare zi trebuie să caut ca sufletul meu să fie fericit în Domnul. Dacă nu sunt fericit în Domnul și dacă nu sunt hrănit și întărit zilnic în omul dinăuntru, atunci lucrurile pe care le fac pentru a-L sluji nu sunt făcute în duhul potrivit. Am început deci să meditez la Scripturi în fiecare dimineață devreme, iar aceasta nu în vederea slujirii publice în Cuvânt, ci pentru sufletul meu. Am descoperit însă că Domnul adesea folosește ceea ce comunică sufletului meu pentru a-i zidi, mai târziu, pe cei credincioși prin intermediul meu. Acest lucru se întâmplă chiar dacă meditația mea nu a fost în vederea slujirii în Cuvânt, ci pentru folosul sufletului meu.

Am fost adesea uimit că nu am înțeles acest aspect mai devreme în viața mea de credință. Nu l-am găsit scris în vreo carte, n-am auzit vreo predică despre el și nici, în discuțiile mele particulare cu alți credincioși, nu a fost atins acest subiect. Și totuși acum, când Dumnezeu mi l-a descoperit, nu mi se pare nimic mai clar decât faptul că primul lucru pe care un copil al lui Dumnezeu trebuie să-l facă este să dobândească hrană pentru omul său dinăuntru.

Care este hrana pentru omul dinăuntru? Nu rugăciunea, ci Cuvântul lui Dumnezeu! Nu este vorba de simpla citire a Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât el doar să treacă prin mintea noastră, așa cum apa trece printr-o conductă, ci este vorba de a medita la ceea ce citim și de a aplica totul la viețile noastre. Ce diferență mare face faptul de a avea sufletul împrospătat și fericit în Domnul, în slujirea, în deciziile și în încercările noastre!

G. Müller

SĂMÂNȚA BUNĂ

Gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu.

Romani 8.7

Yang-Won Son (1)

Yang-Won Son a fost un predicator al evangheliei în Coreea; el a avut mult de suferit din pricina credinței sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat – când Coreea se afla sub ocupație japoneză – pentru că a refuzat să îl venereze pe împăratul japonez ca dumnezeu.

După război, în anul 1948, orașul Soon-chun, unde cei doi fii mai mari ai pastorului Son se aflau la școală, a fost ocupat de partizani comuniști. Câțiva polițiști și cetățeni mai de seamă au fost împușcați pe loc, fără niciun proces. Rebelii i-au țintit și pe creștini. Fiii pastorului, refuzând să renunțe la credința creștină, au fost împușcați și ei.

Rebelii au ocupat orașul timp de o săptămână, după care au venit soldații guvernului și situația s-a schimbat, astfel că toți cei care luaseră parte la rebeliune au fost arestați. Printre ei a fost și Chai-sun, un flăcău care participase la execuția celor doi copii creștini. Sentința lui fusese pronunțată: condamnare la moarte.

Pastorul Son, care îngrijea de un lepros dintr-un sat din apropiere, a auzit că ucigașul fiilor lui era printre cei căutați. A fost atunci reacția lui una de răzbunare? Sau, dacă nu, măcar de împăcare, la gândul că se va face în sfârșit dreptate pentru uciderea fiilor săi!? Dimpotrivă, el urma să se roage, pentru ca pedeapsa cu moartea să fie eventual comutată într-una cu închisoare pe viață.

Citirea Bibliei: Osea 8.1-14 · Iacov 4.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 4:17-25; 5:1-11

Sisera a fugit pe jos; cele nouă sute de care de fier ale sale nu i-au fost de nici un ajutor. A crezut că poate găsi refugiu în cortul Chenitului. Dar, în loc de refugiu, a întâlnit moartea prin mâna Iaelei, o femeie credincioasă. Familia Chenitului este interesantă. Hobab, strămoşul ei, refuzase cu mult timp în urmă să meargă cu Israel (Numeri 10.29-30). Acum, descendenţii săi îi urmează pe fiii lui Iuda (1.16) şi iau parte la bătăliile şi victoriile lui Israel.

Fără să se aştepte, Barac îl găseşte pe vrăjmaşul lui nimicit de o femeie, pierzând astfel, cum îl prevenise Debora, o parte din onoarea victoriei. Ei bine, Dumnezeu discerne credinţa acolo unde noi nu vedem nimic din strălucirea ei! Numele lui Barac apare pe lista oamenilor de credinţă din Evrei 11 (v.32). Cât har! Puţinul pe care Domnul ne permite să-l facem pentru El, adesea amestecat în întregime cu încrederea în om, are preţ înaintea Lui şi El Îşi va aduce aminte de el. Este departe ziua când tot poporul cânta pe ţărmul Mării Roşii. În aceste zile de slăbiciune nu auzim decât două voci, pe cea a Deborei şi pe cea a lui Barac, un bărbat şi o femeie de credinţă. Dar cântecul lor nu este mai puţin triumfător. El începe cu preamărirea Domnului, Cel căruia Îi aparţine gloria victoriei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOLOSEȘTE-ȚI DARUL PE CARE ȚI L-A DAT DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„…Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:18)

Un respectat învățător biblic spunea: „Pentru că familia mea este numeroasă, trebuie să tragem la sorți pentru a vedea cui vom cumpăra cadouri la Crăciun. Odată, când mi-am deschis cadoul, am fost dezamăgit… mai cu seamă când am văzut că fratele meu geamăn primise două cadouri frumoase! Soția mea mi-a văzut nemulțumirea, a venit la mine și mi-a spus: „Nu-ți face griji. Când ajungem acasă, îl vom schimba cu ceva ce-ți place mai mult!”

La fel se întâmplă și în Trupul lui Hristos: deschidem cadourile pe care Dumnezeu ni le-a dat, și imediat alergăm să vedem ce-au primit ceilalți… Când ne uităm la cadoul nostru, suntem nemulțumiți și imediat ne gândim: „Știu, îl voi schimba cu ceva care-mi place mai mult!” De aceea sunt atât de mulți oameni în jurul nostru care pretind că sunt apostoli, profeți sau învățători, pentru că ei își schimbă darul!”

Nu tu decizi ce dar îți dă Dumnezeu. Dumnezeu „a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El”. Uneori este nevoie de ani de zile pentru a-ți recunoaște darul și a începe să-l pui în practică. În loc să râvnești la darul altei persoane, fii recunoscător pentru al tău și cere-I lui Dumnezeu să-l folosească pentru a binecuvânta cât mai mulți oameni. Iar dacă ai întrebări în legătură cu acesta, cercetează Sfintele Scripturi.

Apostolul Pavel ne-a spus multe în acest sens: „lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:29); „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6); „fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul” (1 Corinteni 7:7); „toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:11).

Așadar, fii liniștit, mulțumit… și folosește-ți darul pe care ți l-a dat Dumnezeu!

3 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Spun dar: umblați în Duh, și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii. Deoarece carnea poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați dori. Dar, dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub lege.

Galateni 5.16-18

Creștinul este chemat să dovedească, prin viața lui de fiecare zi, că harul poate produce rezultate pe care legea nu le poate atinge niciodată. Este una dintre gloriile morale ale creștinismului ca el să poată renunța la „eu“ și să trăiască pentru alții.

Legea nu poate face niciodată lucrul acesta. Ea îl preocupă pe om cu sine însuși. Sub domnia ei, orice om trebuia să facă ceea ce era cel mai bine pentru sine. Dacă încerca să-și iubească aproapele, aceasta constituia o lucrare făcută pentru dreptatea proprie. Sub har, totul este revărsat într-un mod binecuvântat și glorios. Eul este înlăturat ca fiind un lucru crucificat, mort și îngropat. Vechiul „eu“ nu mai este, iar noul „eu“ se află în prezența lui Dumnezeu, în toată acceptarea și valoarea lui Hristos. El este viața noastră, dreptatea noastră, sfințenia noastră, modelul nostru și tot ceea ce avem. El este în noi și noi în El, iar viața noastră practică înseamnă, în mod simplu, Hristos reprodus în noi, prin puterea Duhului Sfânt.

Prin urmare, nouă nu ni se cere doar să-l iubim pe aproapele nostru, ci chiar și pe vrăjmașul nostru, iar aceasta nu cu scopul de a obține dreptatea, pentru că noi am devenit dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, ci ca expresie a revărsării naturale a vieții pe care o posedăm, a vieții care este în noi – iar această viață este Hristos. Un creștin este un om care trebuie să-L trăiască pe Hristos. El nu este nici iudeu, „sub lege“, nici păgân, „fără lege“, ci „un om în Hristos“, care stă în har și care este chemat să manifeste același caracter al ascultării care s-a văzut în viața Domnului Isus Hristos.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși.

Romani 5.6

Este Dumnezeu indiferent?

Privind la evenimentele actuale, oamenii se miră că Dumnezeu pare să nu facă nimic. Ne putem oare imagina că Dumnezeu este indiferent față de situația noastră?

Dumnezeul care este revelat în Biblie este complet diferit de om. El este etern și infinit, pe când noi suntem limitați și muritori. Dumnezeu este perfect, sfânt și are „ochi prea curați ca să privească răul“ (Habacuc 1.13). Noi, ca ființe umane, facem uneori fapte condamnabile și avem gânduri rele, iar acestea ne despart de Dumnezeu, deoarece răul este incompatibil cu natura Lui: „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru“ (Isaia 59.2).

Dar Dumnezeu iubește făpturile Sale și dorește să aibă o relație cu fiecare ființă omenească. Planul Lui este să stabilească o nouă relație cu noi.

Cum niciun om nu este capabil să vină la Dumnezeu, a venit El, în Persoana lui Isus Hristos, care este Dumnezeu și Om. Isus, Omul perfect, a rezolvat problema, împăcându-ne cu Dumnezeul cel drept și sfânt. A făcut aceasta din dragoste, sacrificându-Și viața pentru a ne răscumpăra. Este atunci Dumnezeu indiferent? Nu, ci omul este indiferent, pentru că refuză mântuirea, viața eternă pe care Dumnezeu o oferă (fără plată) oricui Îl primește pe Isus ca Mântuitor. „Dumnezeu … dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.4).

Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 1.27-36;2:1-5

Dumnezeu avea multe motive să ceară distrugerea completă a vrăjmaşilor lui Israel. Dorea în special să-Şi protejeze poporul de influenţa acestor canaaniţi idolatri. Din punct de vedere moral, acelaşi pericol există şi pentru noi. O parte din tim­pul nostru se scurge în compania oame­nilor neîntorși la Dumnezeu: colegii de muncă, uneori anumiţi membri ai familiilor noastre. Nu pu­tem, în general, evita aceste contacte. Dar trebuie să fim atenţi ca ele să nu aibă nici o influenţă asupra vieții noastre spirituale. Să ne ferim de pri­e­teniile rele (1 Corinteni 15.33). Sunt unii oameni de care trebuie să fugim, chiar dacă ei ne vor lua în râs. Altfel, ne vor împinge în ţinutul muntos, cum s-a întâmplat cu fiii lui Dan (v. 34), adică ne vor împiedica să ne bucurăm în pace de lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Îngerul Domnului, Căpetenie a oştirii Domnului (Iosua 5.14), Se aştepta ca Israel să se întoarcă la Ghilgal, punctul de plecare al glorioaselor victorii de altădată. Dar, în zadar! Atunci El Se suie la Bochim, locul lacrimilor.

Comparând slăbiciunea prezentă a Bisericii cu gloriosul început al istoriei sale, nu constituie oare acesta un îndemn de a ne smeri?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OPREȘTE-TE ȘI CERE CĂLĂUZIRE! | Fundația S.E.E.R. România

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbele 14:12)

Poți să fii sincer și convins în intențiile tale, dar s-o apuci pe un drum nepotrivit și să dai greș! Biblia spune că ploaia cade și „peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:45) Principiul cauză-efect se aplică tuturor, așa că toate bunele tale intenții nu te vor duce la destinația dorită dacă te afli pe un drum greșit. Gândește- te la asta în felul următor: poate că te-ai gândit să investești într-o anumită companie. Faci cercetări, vorbești cu experții, iar lucrurile arată bine. Așa că treci la fapte, pornind de la premisa că este o decizie sănătoasă. Apoi se întâmplă ceva neașteptat. Apare o recesiune și piața se prăbușește. Nu este vina ta; ai fost sincer în decizia ta de a investi, dar asta nu schimbă rezultatul final – ai pierdut tot!

Nu-ți poți permite deci să te încrezi în căile care „par bune omului” (Proverbele 16:25), ci trebuie să urmărești căile care sunt corecte în ochii lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Asta înseamnă că, dacă nu ți-ai încredințat viața lui Hristos, ești deja pe un drum greșit! Întoarce- te și roagă-L să-ți ierte păcatele și să te pună pe calea vieții veșnice. Iar dacă ești un credincios care caută o direcție, roagă-te, citește Biblia și ascultă ce are Dumnezeu de spus referitor la intențiile tale. Ucenicii aflați pe drumul spre Emaus au ajuns să spună: „Nu ne ardea inima în noi, când… ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32).

Roagă-L pe Dumnezeu să-ți deschidă ochii ca să pricepi Scripturile și să primești călăuzire, să facă „inima ta să ardă, atunci când deschizi Scriptura”, să-ți îndrepte pașii în direcția cea bună – și El o va face!

30 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceți că luați aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos), până se va ivi ziua și va răsări steaua de dimineață în inimile voastre.

2 Petru 1.19

Obiecțiile ridicate față de studiul profeției își au izvorul într-o rădăcină a necredinței, uneori adânc ascunsă, care presupune că binecuvântarea depinde de măsura în care un subiect are legătură cu mine sau cu împrejurările mele. Prin urmare, când cineva pretinde că profeția nu este esențială, întreb: Esențială pentru ce? Dacă este vorba de mântuire, da, sunt de acord că nu este esențială pentru ca cineva să fie mântuit. Însă faptul că cei care obiectează față de profeție se plasează pe terenul afirmațiilor că trebuie să studiem doar ceea ce este indispensabil pentru mântuire arată că ei nu au nicio conștiență a ceea ce înseamnă cu adevărat să fie mântuiți și că această nevoie a sufletului lor este singura pe care ei o percep.

Cu toții suntem de acord că celor neconvertiți trebuie să li se prezinte evanghelia, nu profeția. Venirea lui Hristos în glorie, care este centrul profeției neîmplinite, nu poate constitui decât teroare pentru inimile lor, în loc de a fi un subiect care să-i incite la discuție. Pentru cel credincios, venirea Lui este „speranța fericită“, însă pentru cel care nu are pace prin credința în El, ca mort și înviat, preocuparea cu nădejdea Adunării sau cu evenimentele profetice nu este decât o diversiune de care vrăjmașul se poate folosi din plin.

De altă parte, profeția este esențială pentru a putea aprecia corect gloria lui Hristos și gloriile care urmează să fie revelate. Prin urmare, a disprețui profeția înseamnă să disprețuiești, în mod involuntar, gloria și harul care ne-au fost făcute cunoscut. Aceasta este cea mai clară dovadă cu privire la egoismul inimilor noastre, inimi care doresc ca totul din Scriptură să fie numai despre noi. Dumnezeu însă presupune că cei ai Săi doresc să audă orice lucru care Îl înalță pe Domnul Isus. Dacă Hristos este Obiectul inimilor noastre, totul este pace; dacă însă fericirea personală este gândul nostru principal, totul va fi dezamăgire și incertitudine.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși“.

1 Timotei 1.15

Busola a cedat

Un om de știință a comparat lumea actuală cu un vas de croazieră, pe care mulți oameni se distrează. Căpitanul și echipajul său fac tot posibilul pentru a garanta o călătorie plăcută. Dar deodată ceva nu este în regulă. Busola a cedat. Dezorientată, nava plutește pe apă. Când va veni catastrofa?

Comparația este potrivită. Omenirea pare să se îndrepte spre pieire. Politicieni, oameni de știință, economiști, filosofi și ideologi caută o cale de ieșire. Dar ei nu reușesc să aibă sub control problemele actuale. Mulți oameni trăiesc fără rost și nefericiți, fără Dumnezeu și fără standardele Sale bune.

    Căutau ei, căutau în tot locul

    Uitare, plăceri și noroc.

    Dar, vai, în zadar era totul,

    Odihnă n-aflau deloc.

Situația ar fi fost disperată dacă Isus Hristos nu ar fi venit în lume. Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe om, încât nu l-a lăsat pradă disperării. L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos în această lume, pentru ca oricine se încrede în El să fie salvat din starea sa pierdută și să găsească ajutor. Hristos a primit pe cruce pedeapsa pentru păcatele noastre, astfel încât Dumnezeu să ne poată ierta. Oricui se refugiază la El, Isus Hristos îi dă o viață nouă. El Însuși dorește să preia cârma vieții noastre. El vrea să ne arate calea cea bună cu ajutorul Bibliei.

Citirea Bibliei: Ezechiel 48.1-19 · Psalmul 149.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 2:6-15

Dacă ne-am recunoscut printre aceşti mizerabili întâlniţi „dincolo de râu“, slujind idolilor acestei lumi, acum recitim şi admirăm ce a făcut pentru ai Săi Dumnezeul „care este bogat în îndurare“ (Efeseni 2.4…). Pentru că vom sonda profunzimile harului lui Dumnezeu numai în măsura în care vom înţelege la ce punct aveam nevoie de el.

Mesajul de rămas-bun al lui Iosua faţă de popor ne face să ne gândim la cel al lui Pavel către bătrânii din adunarea din Efes (Fapte 20.17 …). Apostolul credincios aminteşte şi el de harul şi de puterea lui Dumnezeu care dau o moştenire tuturor sfinţilor (Fapte 20. 32). El subliniază responsabilitatea ce decurge din aceasta şi îndeamnă să ia seama, să vegheze … (Fapte 20.28, 31). Şi poate invoca propriul său exemplu: el l-a servit pe Domnul (v. 19) şi n-a avut altă dorinţă decât să sfârşească lucrarea primită de la El (v. 24). Aceasta este şi concluzia lui Iosua. Slujba sa pare încheiată. Cu toate acestea, el declară dintr-o neclintită decizie a inimii: „eu şi casa mea vom sluji Domnului“. Iosua vorbeşte în numele familiei sale.

Oare acest „eu şi casa mea vom sluji“ nu răspunde într-o manieră cu totul naturală la „vei fi mântuit tu şi casa ta“ din Fapte 16.31? Credinciosul şi cei din casa lui sunt mântuiţi pentru a sluji.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13)

Pierderea locului de muncă poate fi un lucru devastator. Acesta este momentul în care trebuie să-ți păstrezi perspectiva corectă. Faptul că ai mai puțin nu te face o persoană mai puțin bună. Dumnezeu încă te prețuiește, iar tu trebuie să continui să te prețuiești. Viața creștină este una plină de încercări și victorii. Apostolul Pavel scrie: „Știu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12- 13). Ce-ar trebui să faci, dacă ești șomer?

1) Să-ți reduci cheltuielile la minimum. Acest lucru poate însemna să circuli cu autobuzul sau cu trenul, să-ți pregătești singur prânzul… și alte asemenea măsuri de reducere a costurilor.

2) Să elimini stigmatul de șomer. Nu presupune că oamenii au o părere mai proastă despre tine pentru că ți-ai pierdut locul de muncă. În general, oamenii reacționează la situația ta în același mod în care reacționezi și tu. Ei vor considera că entuziasmul tău cu privire la următoarea mișcare te va inspira… chiar dacă s-ar putea să nu știi care este aceasta încă!

Dar de un lucru poți să fii sigur: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28). Ia exemplu de la Iosif. Faptul că a fost aruncat în închisoare l-a pregătit pentru a deveni prim-ministru al Egiptului. Iar Dumnezeu poate schimba situația ta în binecuvântare.

Biblia spune că: „Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 23:5)

Dumnezeu poate scoate la iveală talentele din tine și legăturile din jurul tău și poate deschide ușa către un nivel de binecuvântare și succes pe care nu l-ai fi crezut niciodată posibil.

Așadar, ai încredere în El și continuă să crezi că zilele tale cele mai bune sunt înaintea ta, și te așteaptă!

28 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Toma a răspuns și I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“. Isus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut și au crezut“.

Ioan 20.28,29

În această scenă, care are loc după opt zile de la prima arătare a Domnului, Toma are un loc proeminent. El nu fusese cu ei „când a venit Isus“. Ceea ce dăduse valoare și prețuire acelei prime strângeri fusese faptul că „a venit Isus“; iar Toma a ratat acest moment – a ratat prima strângere în jurul Persoanei lui Isus. În scena celei de-a doua arătări a Domnului în mijlocul celor ai Săi, suntem purtați, simbolic, dincolo de perioada Adunării, la zilele în care se va găsi din nou o rămășiță credincioasă în mijlocul iudeilor, grup care în scena noastră este reprezentat de Toma. La fel ca iudeii, Toma a considerat că este greu să creadă fără să vadă și să atingă. Despre iudeii din acele zile îndepărtate citim: „Vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“ (Zaharia 12.10); și vor spune: „Binecuvântat fie cel care vine în Numele Domnului! … Domnul este Dumnezeu … Tu ești Dumnezeul meu“ (Psalmul 118.26-28; Matei 23.39). În același fel Toma, privind spre Domnul, spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“.

Domnul, într-adevăr, recunoaște credința lui Toma; dar adaugă: „Ferice de cei care n-au văzut și au crezut“. Aceasta este partea binecuvântată a celor care formează Adunarea lui Hristos în timpul absenței Lui, așa cum spune apostolul Petru: „Pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; și, crezând în El, deși acum nu-L vedeți, vă bucurați mult, cu bucurie de nespus și glorioasă“ (1 Petru 1.8).

Ultimele două versete din capitol ne vorbesc despre faptul că au mai existat și alte semne pe care Isus le-a făcut, dar se spune că ne-a fost redat suficient pentru a putea fi împlinit marele scop al acestei Evanghelii, anume acela de a-L prezenta pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să avem viața în Numele Lui.

H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul mântuirii și Domnul Stăpânul ne scapă de la moarte.

    Psalmul 68.20

    Podul Firth of Tay

    28 decembrie 1879, Scoția. Încă de la amiază se dezlănțuise o furtună puternică, ce urla la gura râului Tay. Vântul bătea cu putere în catargele navelor și în stâlpii de fier ai mărețului pod de cale ferată, care avea o lungime de peste 3 kilometri și se sprijinea pe 86 de stâlpi de oțel. Paznicul podului privea tremurând la elementele dezlănțuite. Chiar atunci trecea trenul de la Edinburgh la Dundee. El se uita pe fereastră, când deodată a auzit un zgomot asurzitor. Luminile din spate ale trenului de pe pod nu s-au mai văzut. Fulgerele brăzdau văzduhul. Paznicul și-a luat repede haina și a dat fuga afară. A înaintat cu precauție pe pod și – dintr-o dată – a stat în fața unui gol imens. Podul se prăbușise, luând cu el în adâncuri trenul cu 75 de persoane. Nu au existat supraviețuitori. Ancheta ulterioară a arătat că podul Firth of Tay nu a putut rezista la acea sarcină dublă. Uraganul cu forțele sale imense și greutatea trenului au fost prea mari.

    Și noi avem parte de situații asemănătoare în viața noastră. Un elev primește o temă grea pentru acasă tocmai în mijlocul stresului pe care îl are de a-și termina examenele finale. O persoană bolnavă constată că are o nouă afecțiune. Familia este amenințată de șomaj sau de divorț. Toate acestea sunt greutăți care adesea devin atât de grele, încât nu mai pot fi suportate și ne prăbușim sub ele. Nu există nicio cale de ieșire? Ba da, există! Domnul Isus știe cum ne simțim. La El putem merge cu durerea și mai ales cu povara vinei noastre. Isus ia de pe inima noastră povara vinovăției și ne ajută să ne purtăm greutățile vieții. El este cu noi, ne mângâie și ne dă putere.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 46.1-24 · Psalmul 147.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 23:1-11

    La rândul său, Iosua îşi sfârşeşte cariera. „Fiţi deci curajoşi, ca să păziţi şi să faceţi tot ce este scris …“, le spune el căpeteniilor poporului (v. 6). Era cuvântul pe care DOMNUL i-l spusese la început (1.7), ceea ce Moise repetase de multe ori. Şi astăzi avem nevoie de această învăţătură. Mulţi găsesc Evanghelia veche, demodată; doresc „să-şi gâdile urechile“ cu noutăţi(2 Timotei 4.3). Să mulţumim Domnului că ne-a dat slujitori care nu obosesc repetând aceleaşi adevăruri şi aceleaşi îndemnuri. „Să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este greu − le spune Pavel filipenilor − iar vouă vă este de folos“ (Filipeni 3.1). Cât despre noi, să nu obosim să le ascultăm!

    Pomenind numele dumnezeilor naţiunilor, se face un prim pas spre a jura pe ei, apoi spre a le sluji, în sfârşit pentru a se prosterna înaintea lor (v. 7). Iată pentru ce epistola către Efeseni ne îndeamnă nici să nu fie pomenite aceste lucruri necurate, nebune şi necuviincioase ale lumii, „cum se cuvine unor sfinţi“ (Ef. 5.3, 4).

    Poate că nu suntem întotdeauna destul de atenţi la limba noastră. Fie ca ea să ne facă să fim recunoscuţi de alţii ca fiind ucenici ai lui Isus! (Matei 26.73 în contrast cu v. 74).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug…” (Proverbele 21:5)

    Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie:

    1) Să te străduiești să fii cât mai indispensabili posibil. „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” (Proverbele 21:5-6) Străduiește-te să ai integritate și să dai dovadă de excelență în munca ta, învățând în același timp cât mai multe despre procedurile și procesele care depășesc domeniul tău de responsabilitate. Fii dispus să-i ajuți pe ceilalți – dar nu în detrimentul propriei eficacități!

    2) Dacă teama de a nu-ți pierde locul de muncă provine din conflicte de personalitate cu șeful tău, adoptă principiul biblic al autorității și al supunerii. Responsabilitatea se oprește la persoana responsabilă. Prin urmare, ia hotărârea de a te supune sarcinilor rezonabile care ți se cer, desigur dacă acestea nu sunt ilegale sau imorale. Atunci când este posibil, confirmă instrucțiunile primite de la șeful tău printr-un e-mail, incluzând feedback-ul tău cu privire la potențialul rezultat. Vorbește întotdeauna cu respect. Fii dispus să faci un efort suplimentar. Nu găsi scuze și nu încerca să acoperi un lucru prost făcut. Cooperarea cu șeful tău este crucială, așa că fă din acest lucru proiectul tău special. Sfânta Scriptură spune: „Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba…” (Tit 2:9).

    3) Să-ți cunoști potențialul. Te afli cumva într-un domeniu în care există o cerere puternică pentru competențele tale, sau trebuie să te educi pentru a le actualiza? Dacă îți dorești o mărire de salariu sau o promovare la locul de muncă, trebuie să fii dispus să investești timp și efort pentru a face orice este necesar pentru a le câștiga. Biblia ne asigură (Proverbele 10:4): „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

    25 Decembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Samson a zis: „Sufletul meu să moară împreună cu filistenii!“. Și s-a plecat cu putere și casa a căzut peste căpetenii și peste tot poporul care era în ea. Și morții pe care i-a ucis la moartea sa erau mai mulți decât aceia pe care îi ucisese în viața sa.

    Judecători 16.30https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Sfârșitul vieții lui Samson ne oferă o lecție cu privire la faptul că, dacă este să fim biruitori adevărați, trebuie să fim biruitori asupra noastră înșine. Doar când Samson a terminat-o cu Samson – din nefericire, abia la sfârșitul vieții lui – a putut birui pe deplin puterea vrăjmașului. De ce imaginea unui creștin fericit pe patul de moarte este una atât de rară? Ea ar trebui să fie un lucru obișnuit pentru cei ai Domnului care pleacă la El. Cred că, de multe ori, creștinul nu ajunge să termine cu el însuși decât pe patul de moarte, viața lui fiind petrecută, mai mult sau mai puțin, într-o legătură cu lumea, până când este nevoit să se confrunte cu chestiunile eterne, iar abandonarea eului coincide cu sfârșitul vieții. Sufletul lui este eliberat în același moment în care pleacă la Domnul.

    Lucrurile n-ar trebui să stea așa. Ar trebui să o terminăm cu eul mult înainte de sfârșitul vieții noastre. Sfârșitul eului trebuie să aibă loc la cruce, iar viața noastră trebuie să decurgă socotindu-ne întotdeauna morți față de păcat, însă vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus.

    Sfârșitul nostru nu trebuie să fie marcat de providența lui Dumnezeu, nici de mâna Lui care disciplinează; nu trebuie să fie ca al lui Samson, ci unul calm și deliberat, aplicând crucea prin credință la tot ceea ce aparține omului vechi, astfel ca nu noi să trăim, ci Hristos să trăiască în noi. Atunci vom începe de acolo de unde Samson a sfârșit.

    S. Ridout

    1. <iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/evazgX8vwCw?si=ihEodZAR58HISjv3&#8243; title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” referrerpolicy=”strict-origin-when-cross-origin” allowfullscreen></iframe>

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.

    Ioan 12.46

    De ce a venit Isus pe pământ?

    Biblia numește diferite motive pentru care Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit din cer pe pământ la noi, oamenii, acum mai bine de două mii de ani.

    „Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume: ca să mărturisesc despre adevăr“ (Ioan 18.37). Prin venirea Sa în lume putem cunoaște ceea ce este adevărat. Isus Hristos ne-a descoperit cum este Dumnezeu: El este drept și milostiv. Tot de la Isus Hristos aflăm și adevărul despre om: el este un păcătos care merită judecata divină.

    „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut“ (Luca 19.10). Deși a trebuit să ne arate că suntem cu toții păcătoși, Isus Hristos nu a venit să ne condamne. Nu, ci El a venit să ne salveze! El a venit cu o soluție la problema păcatului nostru.

    „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți“ (Marcu 10.45). Încă de la nașterea Sa, știa că va plăti cu moartea prețul răscumpărării oamenilor păcătoși. El a venit să-Și dea viața pentru mulți, adică pentru toți cei care cred în El, ca aceștia să fie eliberați de păcatele lor.

    „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug“ (Ioan 10.10). Tuturor celor care I se încredințează Lui, El le-a adus și un dar din ceruri: viața veșnică. Această viață o putem trăi din belșug numai stând în comuniune cu Domnul nostru.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 44.1-14 · Psalmul 145.10-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 21:41-45, 22:1-6 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Spre deosebire de leviţi, a căror moştenire era DOMNUL, le vedem din nou pe cele două seminţii şi jumătate care sunt foarte legate de bunurile lor pământeşti. Încărcaţi cu prăzi luate de la duş­mani, binecuvântaţi de Iosua, pare ca totul să meargă bine cu aceşti bărbaţi din Ruben, Gad şi Manase. Dar nu este aşa! Ei vor suferi o mare pierdere traversând din nou Iordanul pe care altădată îl trecuseră într-un mod atât de măreţ. Chivotul nu îi mai însoţeşte la această a doua traversare. El rămâne în Canaan. Ne-am putea întreba: Ce trebuia ei să facă? Familiile lor se aflau de cealaltă parte. Versetul 19 din cap. 22 dovedeşte că era încă timp să le facă să vină în ţară. De altfel, nu a spus Domnul Isus: „Cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine …“? (Matei 10.37).

    Vai, mulţi tineri creştini au început bine, au luptat bine şi apoi s-au depărtat de Domnul precum şi de poporul lui Dumnezeu. Şi adesea aceasta s-a întâmplat din cauza unui cămin pe care şi l-au întemeiat după gândurile lor, fără să respecte cerinţele de drept ale lui Dumnezeu. Parcă auzim trista întrebare pe care le-a pus-o Domnul ucenicilor Săi: „Şi voi vreţi să plecaţi?“ (Ioan 6.67). Cititorule, dacă ţi s-ar pune astăzi aceeaşi întrebare, vei răspunde tu la fel ca ucenicul Său, Petru?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NAȘTEREA DOMNULUI | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui…” (Isaia 9:6)

    Pastorul Jack Hayford scria: „Cine este acest Prunc din Betleem, care – când S-a născut – a stârnit oastea cerească să cânte, acest Hristos al Crăciunului?

    Răspunsul revine cu autoritate răsunătoare… El este Răscumpărătorul – „în care avem răscumpărarea” (Coloseni 1:14). Noi, cei care credem în Numele Său, am fost „învredniciți” (vers. 12), „izbăviți” și „strămutați” (vers. 13) într-o nouă Împărăție, printr-un preț plătit o singură dată, pentru a ne asigura libertatea, potențialul și părtășia.

    El este Revelatorul – „chipul Dumnezeului celui nevăzut” (vers. 15). Vălul misterului este dat la o parte; nimeni nu mai trebuie să se întrebe cum este El – Fiul Său, Isus, a venit să dezvăluie inima Sa, natura Sa, căile Sale, însăși ființa Sa. Hristos ne dezvăluie tot ceea ce-am putea dori să știm despre Tatăl (vezi Ioan 14:9).

    El este Creatorul: „prin El au fost făcute toate lucrurile” (Coloseni 1:16). Toate cele din cer și de pe pământ au fost făcute… pentru folosul și gloria Lui! El este Susținătorul – „toate se țin prin El” (Coloseni 1:17).

    El, Cuvântul, a adus toate lucrurile în existență (vezi Ioan 1:3)… și „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3). Așa cum El crează (vezi Evrei 11:3), tot așa El păstrează.

    El este Conducătorul – „capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1:18). El a dobândit această poziție datorită puterii și autorității Sale dovedite și demonstrate prin învierea Sa. Cel care a creat toate ființele și domniile (Coloseni 1:16) S-a limitat pe Sine în propria Sa creație și S-a supus de bunăvoie morții (vezi Filipeni 2:6-9). Dar, spre disperarea iadului, El a înviat din morți, a dat naștere Bisericii și este acum Domn peste toate!”

    Așadar, azi – sărbătorește-L și mulțumește-I că este Domnul vieții tale!

    23 Decembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus deci le-a vorbit din nou, spunând: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“.

    Ioan 8.12https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Nu ne imaginăm noi, adesea, că ne sprijinim pe Dumnezeu și că așteptăm totul de la El, pe când, în realitate, dacă analizăm cu sinceritatea rădăcina lucrurilor și ne judecăm în prezența lui Dumnezeu, vom găsi o măsură înspăimântătoare din aluatul încrederii în făptură? Cât de adesea vorbim de trăire prin credință și de încredere doar în Dumnezeu și totuși, în același timp, dacă ne vom cerceta în profunzimea inimilor, vom găsi o mare măsură de dependență față de împrejurări, ne vom surprinde că facem tot felul de calcule bazate pe cauze secundare!

    Cititorule creștin, să cântărim cu grijă acest lucru! Să veghem ca ochiul nostru să fie ațintit doar asupra Dumnezeului cel viu, și nu asupra omului „a cărui suflare este în nările lui“ (Isaia 2.22)! Să nădăjduim în El, să nădăjduim cu răbdare, să nădăjduim în mod constant! Dacă ne lipsește ceva, să ne raportăm în mod direct și simplu la El. Avem cumva nevoie de cunoaștere cu privire la drumul pe care trebuie să mergem și cu privire la direcția în care trebuie să ne îndreptăm privirile? Să ne amintim că El a spus: „Eu sunt Calea“; să-L urmăm pe El! El va face ca totul să fie clar, strălucitor și sigur. Dacă Îl urmăm pe El, nu vom fi nici în întuneric, nici în confuzie, nici în incertitudine, pentru că El a spus, iar noi avem datoria să credem: „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric“ (Ioan 8.12). Prin urmare, dacă suntem în întuneric, este clar că nu Îl urmăm pe El. Niciun întuneric nu se poate așeza de-a lungul acelei cărări binecuvântate pe care Dumnezeu îi conduce pe aceia care, cu un ochi simplu, caută să-L urmeze pe Isus.

    Confuzia și incertitudinea sunt prea adesea rodul lucrării propriei voințe, a faptului că suntem înclinați să facem un lucru pe care Dumnezeu nu-l dorește nicidecum sau să mergem într-o direcție pe care Dumnezeu nu o aprobă. Poate ne rugăm cu privire la acest lucru și nu primim răspuns. Ne rugăm din nou și tot nu primim răspuns. Cum se explică acest lucru? Dumnezeu vrea să stăm liniștiți, să rămânem în locul în care suntem! De aceea, în loc de a ne chinui mintea și de a ne tulbura sufletele cu privire la ceea ce trebuie să facem, mai bine nu facem nimic, ci Îl așteptăm în mod simplu pe Dumnezeu

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La Tine este izvorul vieții; în lumina Ta vom vedea lumina.

    Psalmul 36.9

    Florida

    Spaniolul Juan Ponce de Leon, care traversase Atlanticul împreună cu Columb, a fondat prima așezare europeană în Puerto Rico, în anul 1508. A fost numit guvernator al insulei și acolo ar fi putut duce o viață confortabilă, dacă rănile de război nu l-ar fi făcut să sufere mult.

    Se spune că Ponce de Leon a aflat de existența unui izvor misterios pe o insulă învecinată. Oricine ar fi băut din el ar fi devenit din nou tânăr și puternic. Astfel, Ponce de Leon a pornit în căutarea acelui izvor al tinereții. Cu trei corăbii a ajuns pe un tărâm plin cu flori în toată splendoarea lor și i-a dat numele de „Florida“. Acolo a căutat peste tot și a băut din fiecare izvor, dar a rămas tot bătrân și tot cu răni dureroase. O săgeată otrăvită avea să-i pună capăt vieții în anul 1521.

    Câți oameni astăzi dau crezare unor asemenea afirmații și își caută mântuirea în locul greșit! Dar nici ritualurile meditative, nici apartenența la o religie, nici o viață decentă, nimic din toate acestea nu poate duce la mântuire. Salvarea și viața veșnică se găsesc numai în Domnul Isus, care a murit pentru noi pe cruce.

    „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5). Nu vreți să primiți prin credință acest adevăr? Numai la Domnul Isus este izvorul vieții: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea“ (Ioan 7.37).

        Vin’ din căile pustii la Izvorul Apei Vii.

        Acest scump Izvor gustos e Hristos, e Hristos, e Hristos.                                                                                    

                                                                                 T. Dorz

    Citirea Bibliei: Ezechiel 43.1-12 · Psalmul 144.1-15

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 18:1-11, 19:49-51https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Şapte seminţii nu şi-au primit încă moștenirea. Iosua trece atunci la măsurarea terenului ţării, împărţindu-l prin tragere la sorţi. Cu siguranţă, Dumnezeu rânduiește sorţii după voia Lui. Hazardul nu exis­tă şi un creştin nu trebuie niciodată să cheme norocul sau nenorocul.

    În Psalmul 16 auzim pe cineva (anticipându-L pe Însuşi Domnul Hristos) care declară: „Frânghiile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute, da, am o moştenire frumoasă“ (v. 6). Să ne străduim să descoperim frumuseţea şi valoarea a tot ce ne-a dat Dumnezeu în Domnul Hristos. Şi să fim mulţumitori (Coloseni 3.15)! Iosua, care aparține seminției lui Efraim, este un exemplu pentru frații săi, alegându-şi moștenirea pe muntele pe care ei îl disprețuiseră (17.16). Şi această regiune poartă un nume semnificativ: Timnat-Serah, adică „parte abundentă“.

    Lunga listă a cetăților ne amintește că noi, „creştini dintre naţiuni“, eram „fără drept de cetățenie în Israel“ (literal: fără drepturi la cetăți). Dar acum, „apropiaţi prin sângele lui Hristos“, am devenit „împreună-cetățeni cu sfinții“ (Efeseni 2.12, 13, 19). „Cetățenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3.20). În curând vom locui în cetatea cerească.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O ABORDARE COMPLET NOUĂ | Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvântul s-a făcut trup…” (Ioan 1:14)

    Când îngerul Gavril a vizitat-o pe Maria, el a spus: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 1:30). Cu toate acestea, când vine vorba despre apropierea nemijlocită de Dumnezeu, multe religii sunt guvernate de frică. Philip Yancey a scris: „Cu siguranță, evreii asociau teama cu închinarea… Când o persoană era „binecuvântată” cu o întâlnire directă cu Dumnezeu, ei se așteptau să iasă fie devastată, fie strălucitoare, fie poate lovită (ca Iacov)…

    Printre oamenii care au zidit un sanctuar separat pentru Dumnezeu și se fereau să-I pronunțe sau să-I silabisească Numele, Dumnezeu Și-a făcut apariția-surpriză, sub forma unui copil într-o iesle. În Isus, Dumnezeu a găsit un mod care nu implică frica de a relaționa cu ființele umane… Un nou legământ… care nu avea să scoată în evidență, ci să acopere prăpastia dintre Dumnezeu și umanitate!

    Am învățat despre întrupare atunci când am avut un acvariu… Ai crede, ținând cont de tot ce-am cheltuit pentru ei, că peștii mei aveau să fie cel puțin recunoscători. Nu a fost așa! De fiecare dată când umbra mea se profila deasupra acvariului, ei se scufundau pentru a se adăposti… pentru [ei] eram ca o zeitate… prea mare pentru ei, acțiunile mele prea de neînțeles. Actele mele de milă erau considerate de ei cruzime; încercările mele de vindecare – distrugere. Pentru a le schimba percepția, ar fi trebuit să devin un pește și să le „vorbesc” într-o limbă pe care s-o poată înțelege. Dar o ființă umană care devine pește nu este nimic în comparație cu Dumnezeul care devine copil!

    Dar chiar asta s-a întâmplat la Betleem! Dumnezeul care a creat materia a luat formă de materie, așa cum artistul poate deveni un punct pe un tablou, sau dramaturgul un personaj în propria piesă. Dumnezeu a scris o poveste, doar că a folosit personaje reale, pe paginile istoriei reale. Cuvântul s-a făcut trup!”

    21 Decembrie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus a venit și a stat în mijloc, și le-a spus: „Pace vouă!“. Și, spunând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii deci s-au bucurat, văzându-L pe Domnul.

    Ioan 20.19,20https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Când ucenicii s-au strâns, ușile erau închise de frica iudeilor. Este evident că acești ucenici erau cu totul separați de corupția religioasă a acelor zile. Ei erau un grup separat.

    În mijlocul acestor ucenici, care erau adunați, a venit Isus. El a devenit Centrul strângerii lor. Chiar dacă după înălțarea Sa la cer El nu mai apare în mijlocul poporului Său, totuși cuvintele Lui rămân încă adevărate: „Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18.20). Acest mic grup de oameni, probabil necunoscut lumii din jur, sau, dacă era cunoscut, era disprețuit și nebăgat în seamă, era cu siguranță cel mai nobil grup din Ierusalimul acelor zile, pentru că Domnul era în mijlocul lor. Să remarcăm faptul că Domnul a venit în mijlocul lor în trupul Său glorificat, „ușile fiind închise“ și, din nou, se spune că, după opt zile, „a venit Isus, ușile fiind închise“. S-a spus, pe bună dreptate, că nu există niciun cuvânt care să ne facă să înțelegem că ușile au fost deschise pentru a-I permite Domnului să intre, așa cum au fost deschise pentru a-i permite lui Petru să iasă din închisoare (Fapte 12.10; 5.19). Noi privim această scenă ca pe o minune, și așa ar fi dacă privim spre trupurile noastre prezente. Însă, pentru un trup glorificat, aceasta era o acțiune normală, chiar dacă ni se pare de neînțeles.

    Venind în mijlocul alor Săi, Domnul le proclamă pacea și apoi le arată mâinile și coasta Sa, amintindu-le, prin aceste semne, marea lucrare prin care pacea a fost făcută. Pacea nu poate fi obținută prin lacrimi, prin suspine sau prin rugăciuni; nici prin judecata de sine sau prin tăgăduirea de sine; nici prin mărturisire sau prin compensație, ci doar prin sângele vărsat pe cruce și primit prin credința în Cuvântul Lui.

    După ce S-a descoperit pe Sine și a pronunțat pacea, El le umple inimile cu bucurie. La fel stau lucrurile și cu noi: doar dacă ne desprindem privirile dinspre noi și Îl privim pe Domnul în frumusețea Lui, inimile ne vor fi bucuroase.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele?

    1 Împărați 18.21

    Mantoul

    În timpul războiului dintre Franța și Italia, un om, care locuia la granița dintre cele două țări, avea mult de suferit din cauza aceasta, căci proprietatea lui era invadată când de o trupă, când de alta. Pentru siguranță, și-a făcut un mantou cu două fețe. Pe o parte erau imprimate culorile naționale ale Franței, iar pe cealaltă parte culorile naționale ale Italiei.

    În funcție de rezultatul luptelor, omul purta mantoul în culorile învingătorului, pentru a arăta că aparține respectivei națiuni. El „șchiopăta de amândouă picioarele“. Nu știm dacă i-a ajutat prea mult această strategie.

    În zilele de sărbătoare, mulți consideră că trebuie să meargă la biserică. Într-o oarecare măsură, ei cred în existența lui Dumnezeu și că depind de ajutorul Lui.

    Dar cum stau lucrurile în viața de zi cu zi? Multora le vine ușor să adopte stilul de viață al celor care nu cred în Dumnezeu și nu vor să asculte de poruncile Sale.

    În timpul profetului Ilie, poporul Israel era împărțit între slujirea lui Dumnezeu și slujirea idolilor. Profetul i-a îndemnat să pună capăt acestor șovăieli. Dacă au recunoscut că Domnul este adevăratul Dumnezeu, să-I slujească numai Lui! Dumnezeu nu Se mulțumește cu jumătăți de măsură. El ne cere să ne întoarcem la El și să-I slujim cu toată inima.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 41.1-26 · Psalmul 142.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 15:20-63; 16:1-10https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Sosise mult-aşteptatul moment ca Israel să intre în stăpânirea moştenirii lor. Iuda îşi primeşte cel dintâi partea, detaliindu-se cetate cu cetate, ca pentru a sublinia grija pe care o manifestă DOMNUL pentru fiecare petic de pământ din această ţară care Îi aparţine. Să avem şi noi o viziune din ce în ce mai cuprinzătoare asupra poporului lui Dumne­zeu, în special pentru a-i include în rugăciunile noastre.

    Vai, la sfârşitul fiecărei delimitări vom găsi câte o restricţie, câte un „dar“. Victoria nu este completă. Iuda nu ajunge să-i deposedeze pe iebusiţi (v. 63). Până în zilele lui David, aceştia vor păstra un loc întărit în Ierusalim: fortăreaţa Sionului (2 Samuel 5.6). Nici Efraim nu poate să-i izgonească pe canaaniţii din Ghezer (16.10). Siliţi să plătească tribut, aceşti înfrânţi vor fi ei chiar inofensivi? Dimpotrivă, după cuvântul lui Moise, vor constitui curse în mijlocul lui Israel, antrenându-i pe aceştia la rău şi la idolatrie. Ce se întâmplă cu inimile noastre, dragi copii ai lui Dumnezeu? Nu tolerăm noi în vieţile noastre anumiţi vrăjmaşi care nu ne par deloc periculoşi? Suntem obişnuiţi cu prezenţa lor; ne-ar fi greu să-i judecăm. Fie ca Domnul să ne dea curajul să o facem, astfel ca numai El singur să domnească peste inima noastră! (Romani 6.12 …).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNTĂRIȚI, PUTERNICI ȘI NECLINTIȚI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeul oricărui har… vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10)

    Dacă vrei ca Dumnezeu să te restaureze și să fii „întărit, puternic și neclintit”, meditează în rugăciune la aceste patru versete din 1 Petru capitolul 5, versetele 6-9… și-apoi, caută să le pui în practică în fiecare zi:

    1) vers. 6: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.”;

    2) vers. 7: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”;

    3) vers. 8: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”;

    4) vers. 9: „Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.”

    Iată rezultatul promis de Dumnezeu atunci când umbli în adevărul acestor patru versete: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (vers. 10).

    Să reținem aici următoarea expresie: „Dumnezeul oricărui har…” Orice-ți produce teamă și orice-ai avea de înfruntat, Dumnezeu îți va da harul să faci față, iar „după ce vei suferi puţină vreme, te va desăvârşi, te va întări, îți va da putere”. Dacă treci printr-o perioadă de stres, Dumnezeu a promis că aceasta va duce la o perioadă de întărire. Așadar, când te rogi: „Doamne, scoate-mă și scapă-mă din această situație!”, e posibil ca El să-ți răspundă: „Nu, ci te voi trece prin ea ca să te întăresc și să te desăvârșesc, ca să ai putere și să rămâi neclintit!”

    Navigare în articole