Mana Zilnica

Pentru că, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, mai bine să suferiți făcând binele, decât făcând răul; pentru că și Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar făcut viu în Duh.

1 Petru 3.17,18

Se poate să fie potrivit cu voia lui Dumnezeu ca noi să suferim, dar suferim noi oare pentru că am făcut binele, sau pentru că am făcut răul? În cel de-al doilea caz, suferința poate fi rânduită de Dumnezeu pentru disciplinarea noastră; în primul caz, suferința ne face părtași la umblarea lui Hristos aici, pe pământ. Această umblare a lui Hristos L-a adus în situația de a suferi o singură dată pentru păcate (fără a vorbi despre o viață în care fiecare pas era o suferință), El, Cel Drept (acesta este caracterul Său absolut), pentru cei nedrepți (acesta este caracterul nostru, la fel de absolut), ca să ne aducă la Dumnezeu. Avem aici scopul tuturor suferințelor Sale.

Ne este dată puterea de a suferi pentru că facem binele; și El a făcut acest lucru în perfecțiunea Sa absolută; dar numai El putea să sufere pentru ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu și să devenim copii ai lui Dumnezeu. Lucrarea Lui în favoarea noastră are două laturi:

1. El a fost omorât în carne; El a trecut prin condamnarea absolută care ni se cuvenea pentru păcatele noastre și care nu se putea termina decât prin moarte. Dar El a trecut în partea cealaltă a condamnării:

2. El a fost făcut viu prin Duhul. Duhul L-a găsit pe acest Om în moarte și I-a dat viața, o viață care a triumfat pentru totdeauna asupra morții și asupra păcatelor!

H. Rossier

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Toți, fără excepție, au început să se scuze.

Luca 14.18

Nicio scuză nu va rezista!

Este o listă lungă cu posibile scuze pentru respingerea Domnului Isus. Dar, având în vedere că este vorba despre o problemă de viață și de moarte, toate acestea nu au, de fapt, nicio valoare.

Ți-e teamă de ceea ce vor gândi semenii despre tine timp de cel mult 80 de ani? – Nu te preocupa de aceasta, pentru că este pentru scurt timp în comparație cu o veșnicie fără sfârșit! Preocupă-te în schimb de ceea ce va gândi Dumnezeu despre tine o veșnicie!

Ți-e teamă că, dacă te decizi pentru Isus, va trebui să renunți la lucruri presupuse importante? – Isus îți poate da mai mult decât toate lucrurile pe care ți le oferă lumea!

Ți-e teamă că va trebui să renunți la comportamentul tău păcătos? – Mai bine să nu mai păcătuiești și să fii mântuit, decât să rămâi într-o stare păcătoasă și să ajungi în iad!

Te temi că prietenii sau chiar familia te vor evita? – Isus promite să te primească în familia lui Dumnezeu cu milioane de „membri ai familiei“ care îți vor fi alături.

Pur și simplu nu vrei să recunoști în fața lui Isus că ești păcătos și pierdut? – Din moment ce este o chestiune de viață și de moarte, acest mod de gândire este riscant. La doctor recunoști că ești bolnav și că ai nevoie de ajutor.

Da, ai nevoie de Isus, pentru că nicio scuză nu va rezista!

Citirea Bibliei: Ezechiel 16.1-34 · Psalmul 119.97-112

de Jean Koechlin

Deuteronom 33:1-12

Fiind pe punctul de a părăsi poporul, omul lui Dumnezeu lasă să vorbească afecţiunile sale. Nu mai este ceasul îndemnurilor; îşi ia rămas bun de la cei pe care îi iubeşte, ultimul său mesaj fiind o binecuvântare (compară cu Luca 24.50). Moise este un demn reprezentant al Dumnezeului care „iubeşte popoarele“ şi care îi ţine pe „toţi sfinţii Săi“ în mâna Sa (v. 3). Asigurare completată cu promisiunea Domnului Isus: „Nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu“! (Ioan 10.29).

Comparând această binecuvântare a lui Moise cu cea a lui Iacov din Geneza 49, observăm câteva diferenţe pline de învăţăminte pentru noi. După mărturia tatălui său, Levi era un om violent, crud. Dumnezeu, privind spre credincioşia fiilor săi (Ex. 32.26), a făcut din el „bărbatul evlavios“ al său (v. 8) şi i-a dat în grijă sanctuarul. De partea sa, Beniamin fusese numit „un lup răpitor“ (Geneza 49.27). Prin har, el devine „preaiubitul Domnului“ (v. 12) şi acest „lup“ va ocupa locul oii regăsite, pentru că se spune: „el va locui între umerii Săi“ (v. 12; Luca 15.5). Atât de «completă» este transformarea pe care o produce Evanghelia în cel care o primeşte! Aceasta a fost experienţa unui Saul din Tars care a făcut parte tocmai din această seminţie a lui Beniamin şi care, din prigonitor îndârjit, a devenit martor şi slujitor credincios al Domnului (1 Timotei 1.12, 13).

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

Un autor creștin a scris: „Din cuvântul latinesc pentru „ascultare” (auditum) își trage rădăcina cuvântul „audit” (verificare). Când auzi o prelegere, tu preiei o mulțime de informații, dar… ce faci cu ele? Nu ai teme pentru acasă de făcut… sau, dacă le faci, nu urmează să fie verificate și notate. Nu dai teste și nici nu primești vreo apreciere.

Același lucru este valabil și în viața noastră spirituală: nu primești aprecieri pentru că auzi Scriptura; trebuie s-o pui în practică. Fiecare cuvânt din Scriptură trebuie tradus prin ascultare și trăire. În lumea occidentală, se face o distincție între a ști și a face. Dar nu exista o astfel de distincție în gândirea iudaică antică.

A cunoaște însemna a face și a face însemna a cunoaște. Dacă nu făceai un lucru, nu-l cunoșteai cu adevărat. Așadar, cunoașterea nu este suficientă. Adevărul trebuie transpus în viață!” În epistola lui Iacov citim: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25).

Dumnezeu nu te binecuvântează pentru ceea ce știi, ci pentru ceea ce faci în legătură cu ceea ce știi. Așadar, de fiecare dată când dai peste un verset care simți că te îndeamnă să faci un anumit lucru, pune-l în practică chiar în acea zi!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, corpus-reformatorum, john-piper, romana, rugaciune | Lasă un comentariu

01 nov. 2024

1 Noiembrie 2024

Și Faraon-Neco l-a legat la Ribla, în țara Hamatului, ca să nu împărățească în Ierusalim și a pus asupra țării un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur. Și Faraon-Neco a făcut pe Eliachim, fiul lui Iosia, împărat în locul lui Iosia, tatăl său, și i-a schimbat numele în Ioiachim, iar pe Ioahaz l-a luat și l-a dus în Egipt; și el a murit acolo. Și Ioiachim a dat lui Faraon argintul și aurul, dar a pus tribut asupra țării, ca să dea bani, după porunca lui Faraon: a scos argintul și aurul de la poporul țării, de la fiecare după prețuirea lui, ca să-l dea lui Faraon-Neco.

2 Împărați 23.33-35

Lecții din viața lui Ioahaz (3) – Lumea ne răpește bogățiile

Aceste evenimente sunt o consecință directă a amestecului lui Iosia în treburile acestei lumi, atunci când s-a împotrivit împăratului Egiptului. Fiindcă a făcut acest lucru, poporul lui Dumnezeu a devenit implicat în lucrurile lumii. După ce faraon a stabilit cine trebuia să domnească în Iuda, a impus asupra țării un bir de o sută de talanți de argint și de un talant de aur. Nu numai că poporul și-a pierdut autonomia, dar i-a fost luată și bruma de bogăție care-i mai rămăsese. Poporul era deja atât de sărac, încât Ioiachim a trebuit să pună o taxă asupra țării pentru a putea strânge banii ceruți de faraon. Ce stare nenorocită!

Dacă ne amestecăm în treburile lumii, ne pierdem bogăția spirituală. Oricât de sărac ar fi poporul lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual, i se va lua tot ceea ce are. Dacă, prin amestecul cu lumea, căutăm să obținem avantaje financiare, sprijin, protecție sau orice altceva, aceasta va fi spre pierderea noastră spirituală. Prințul lumii acesteia va impune un bir greu asupra țării, pentru a lua de la poporul lui Dumnezeu tot ceea ce mai rămâne din adevăratele lui bogății. Ce pierdere imensă suferim atunci când dăm lucrurile din cer pe cele ale acestui pământ! Vom pierde întotdeauna atunci când ne preocupăm cu veacul acesta rău, în loc să ne preocupăm cu Persoana Domnului Isus. Să nu facem așa, ci să ne punem în slujba Domnului, dându-ne mai întâi pe noi înșine Lui (2 Corinteni 8.5)!

A. Leclerc

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.

Apocalipsa 20.15

„A apărut în ziar“

Bătrâna Justine nu citea decât pagina cu decese din ziar. Cel mai mult o interesa vârsta defunctului, în comparație cu a ei. Își făcea apoi mici calcule în minte și estima „speranța ei de viață“. Când găsea un nume pe care îl cunoștea, făcea o remarcă: „Uite, a apărut în ziar…“.

În timp ce prima pagină a cotidianului și titlurile de ziar aduc știri senzaționale, pagina cu decese ne amintește că o mulțime de oameni părăsesc pământul în fiecare zi. Adesea din motive care nu stârnesc senzații, cum ar fi boala și bătrânețea! Și întotdeauna moartea este consecința acelei plăgi care a afectat omenirea încă de la izgonirea din grădina Eden – păcatul.

Cine este pregătit pentru marea plecare? Eu cred că nu sunt mulți pregătiți să apară în fața „Judecătorului întregului pământ“. Ei plutesc în derivă pe marea vieții, fără Dumnezeu, fără Isus, fără pocăință, fără credință în evanghelie. Și nu este vorba doar de persoane care au dus o viață imorală. Nu, ci oamenii onorabili de asemenea fac parte din această mulțime, dacă au disprețuit mântuirea pe care Dumnezeu o oferă prin Isus Hristos.

Dacă un nume este scris „în ziar“, acest lucru nu înseamnă că este scris și „în cartea vieții“ lui Dumnezeu. Toți cei care au crezut în Domnul Isus și în puterea de a ierta a sângelui Său (Romani 3.25,26) sunt scriși în cartea vieții. Ce privilegiu de necuprins este acesta, de a primi prin sângele Lui iertarea păcatelor! Numai prin acest sânge avem acces în Ierusalimul ceresc (Apocalipsa 21.27).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 22.8-20 · Psalmul 107.23-43

de Jean Koechlin

Deuteronom 21:1-19

Iată-i din nou pe judecători în faţa unui caz stânjenitor! Să ni-l imaginăm pe Israel intrat în ţara sa, locuind în cetăţi. Într-o zi, este găsit pe câmp un cadavru. Cine este vinovat de această crimă? Nimeni nu ştie. Nu se pune problema răzbunării sângelui, nici de cetatea de scăpare! Cu toate acestea, este nevoie de un responsabil, pentru că orice sânge vărsat trebuie să fie răzbunat (Geneza 9.6). Atunci bătrânii şi judecătorii, prin măsurători, determină care este cetatea cea mai apropiată. Asupra ei va fi pusă din nou vina. Va trebui cetatea să fie distrusă? Nu! Harul lui Dumnezeu prevedea o jertfă în virtutea căreia El poate ierta respectând dreptatea.

Avem în aceasta o imagine a lui Hristos, a jertfei Sale, a morţii Sale. Ierusalimul este oraşul vinovat, cetatea „care omoară pe profeţi şi ucide cu pietre pe cei trimişi la ea“ (Matei 23.37). Crima ei cea mai mare a fost răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Ce minune a harului! Tocmai acea moarte a devenit calea dreaptă prin care Dumnezeu să poată ierta! În adevăr, şi prin jertfa viţelei, Domnul Isus este aşezat înaintea noastră. Cel care niciodată n-a cunoscut jugul păcatului (v. 3) a coborât în valea morţii, făcând ca, de atunci, să curgă pentru noi râul de nesecat: harul etern al Dumnezeului salvator (v. 4).

coordonatori Bob & Debby Gass

IDEI DE LA DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„David a dat fiului său Solomon… planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului… și vistieriile Sfântului Locaș.” (1 Cronici 28:11-12)

Primul Templu evreiesc a fost una dintre minunile arhitecturale ale lumii antice. Construit în secolul al X-lea î.Hr., a fost un proiect atât de amplu, încât Solomon a folosit șaptezeci de mii de oameni ca să poarte sarcinile și optzeci de mii de cioplitori în piatră. Peste trei mii de oameni supravegheau și gestionau proiectul, care a durat șapte ani.

Templul a fost epicentrul iudaismului: era locul principal de jertfă; a fost locul prioritar de închinare; era ținta numeroaselor pelerinaje sau vizite. Dar, ca orice edificiu – oricât de modest sau grandios – și Templul lui Solomon a fost produsul imaginației cuiva. Proiectul Templului lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim, îi este atribuit împăratului David. Dar nu a fost proiectul lui David, ci al lui Dumnezeu.

Iată ce citim în 1 Cronici cap. 28: „David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării. I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş.” N-avem nicio idee despre modul în care Dumnezeu i-a oferit planurile lui David: în format PDF? JPEG-uri? Slideuri? Schițe sau imagini mentale? Planșe detaliate? N-avem idee…

Un lucru este sigur: planurile pentru Templu nu au fost fabricate în mintea lui David, ci au provenit de la Duhul lui Dumnezeu. Templul nu a fost doar o idee bună, a fost ideea lui Dumnezeu. Așadar, cereți-I lui Dumnezeu o idee. Rugați-vă pentru un plan. De ce? Din două motive: în primul rând, pentru că Biblia spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Iar în al doilea rând, când ceva este conceput de Duhul lui Dumnezeu, este sigur că funcționează, și că se va concretiza!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, corpus-reformatorum, john-piper, religie, romana | Lasă un comentariu

02 oct. 2024

2 Octombrie 2024

Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! … Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Romani 14.15,17

Chiar dacă eu însumi sunt „tare“ și știu că nimic nu este necurat în sine, trebuie să fiu atent și la conștiința fratelui meu și să nu-l întristez din cauza unei mâncări. Dragostea trebuie să-mi determine comportamentul. Dacă acționez altfel, sunt în contrast cu gândirea și cu felul de a fi al lui Hristos și îl nimicesc, atât cât depinde de fapta mea, pe fratele meu, pentru care a murit Hristos. El Și-a dat viața pentru cel slab, iar eu nu mă pot abține nici măcar de la o mâncare de dragul lui, ci poate prin comportarea mea îl determin să facă un lucru pe care conștiința i-l interzice, adică îl împing să păcătuiască și deci îl duc pe un drum care s-ar termina prin pierzarea lui, dacă nu ar interveni harul lui Dumnezeu. Comportarea mea duce, atât cât depinde de fapta mea, la anularea efectelor lucrării lui Hristos.

Libertatea în care stăm ca și creștini este un bun prețios; dar să avem mare grijă ca faptele noastre să nu ne aducă reputația rea a unora firești și fără lege! Să ne păzim și de a impune fraților noștri un lucru pe care noi îl considerăm îngăduit, în timp ce conștiința lor nu este de acord cu el. În loc de zidirea atât de necesară, o astfel de comportare conduce la distrugere, oricât de nesemnificative ni s-ar părea în ele însele lucrurile despre care este vorba.

Expresia „Împărăția lui Dumnezeu“ nu are sensul unei părți din diferitele administrări și dispensații ale lui Dumnezeu, ci trebuie înțeleasă în sens moral sau spiritual. Privită din acest punct de vedere, Împărăția lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu lucrurile trecătoare ale acestei vieți, ci cuprinde bunurile spirituale care i-au fost dăruite creștinului: „Dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt“, de care el se bucură în lăuntrul său, ceea ce îl determină să umble prin Duhul și îl ferește de a urma în vreun fel carnea. În acestea, ca și în toate celelalte, suntem chemați să-I slujim lui Hristos, iar cine face aceasta cu credincioșie și simplitate poate fi sigur că-I este plăcut lui Dumnezeu și că va fi o mărturie și o binecuvântare pentru ceilalți oameni.

R. Brockhaus

Și, răspunzând, Isus i-a zis: „Simon, am să-ți spun ceva“. „Spune, Învățătorule!“, I-a răspuns el.

Luca 7.40

Fariseul și femeia păcătoasă (5)

Isus a dat exemplul unui creditor care a iertat datoria celor doi datornici ai săi. Unul dintre ei datora de zece ori mai mult decât celălalt. Apoi Isus l-a întrebat pe Simon: „Care dintre ei îl va iubi mai mult?“. Acesta a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult“.

Domnul a confirmat aceste cuvinte ale lui Simon și le-a legat de ceea ce dorea să spună. El i-a atras atenția fariseului îndreptățit că nu I-a dat apă pentru spălarea picioarelor, nici nu L-a sărutat, ca salut, și nici nu I-a uns capul cu untdelemn. Dar femeia disprețuită a făcut toate acestea – în felul ei – când I-a stropit picioarele cu lacrimi, I le-a sărutat și, în cele din urmă, le-a uns cu mir.

Domnul Isus a simțit dragoste în comportamentul păcătoasei. Probabil că această femeie nu avea decât o vagă bănuială despre realitatea extraordinară a iertării păcatelor. Dar bunătatea și harul Domnului au atras-o și au trezit în ea prețuire pentru El. Din partea fariseului, Domnul Isus nu a simțit o astfel de dragoste. În mod evident, Simon nu a vrut să permită ca parabola despre vina iertată să-i străpungă platoșa care îi proteja inima în fața harului. Era scutul unei îndreptățiri de sine care pretindea că se poate lipsi de orice har.

Cum reacționăm noi atunci când Dumnezeu scoate la lumină cele mai profunde gânduri și motivații ale noastre prin Cuvântul Său? Recunoaștem în fața Lui nevoia noastră de mântuire? Ne lăsăm noi atrași de harul Său?

Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.1-17 · Ioan 18.33-40

de Jean Koechlin

Deuteronom 3:1-17

Când duşmanul iese înaintea poporului, Domnul începe prin a-l încuraja şi linişti pe Moise: „Nu te teme de el“ (v. 2). Apoi biruinţa este câştigată: „l-am bătut … am nimicit cu desăvârşire … am luat în stăpânire …“ (v. 3, 6, 12). Cetăţile „cu ziduri până la ceruri“ (1.28) păruseră înainte de necucerit pentru un Israel necredincios.

În prezent Moise proclamă: „n-a fost nici o cetate prea puternică pentru noi“ (2.36). Şi cum a fost cu uriaşii care-i înspăimântaseră? Dumnezeu va aminti mai târziu: „Eu am nimicit dinaintea lor pe amoriţi, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor; şi ei erau tari ca stejarii“ (Amos 2.9). Og, împăratul Basanului, unul din acei uriaşi grozavi, împreună cu tot poporul lui, este dat în mâinile lui Israel asemeni lui Sihon înainte de el. Dumnezeu Îşi arată astfel puterea Sa şi compătimirea pentru ai Săi.

Gând potrivit să ne încurajeze când puterea lui Satan este pe cale să ne îngrozească! „Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea“ − afirmă prima epistolă a lui Ioan − şi „aceasta este victoria care a învins lumea: credinţa noastră“ (1 Ioan 5.4). Credinţa triumfă pentru că se bizuie pe Cel care este mai tare decât lumea. „Îndrăzniţi, ne spune Domnul Isus, Eu am învins lumea“ (Ioan 16.33).

coordonatori Bob & Debby Gass

OPREȘTE-TE ȘI CERE INDICAȚII! | Fundația S.E.E.R. România

„Duhul adevărului are să vă călăuzească… și vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13)

A lua decizii fără a căuta îndrumarea lui Dumnezeu este ca și cum ai încerca să zbori fără radar și busolă. Crezi că poți face ceea ce pare logic pe baza cunoștințelor și experiențelor tale anterioare, dar ceea ce ți se pare corect poate sfârși prin a distruge ce este cel mai important pentru tine. Biblia spune că până și cea mai profundă gândire umană este o nebunie pentru Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 1:18-20). Numai El cunoaște calea, și vrea să meargă înaintea ta!

Este o greșeală să presupui că orice oportunitate care apare este de la Dumnezeu. Apostolul Pavel ne avertiza că „Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:14). Și chiar dacă invitațiile sale sunt împachetate astfel încât să pară că este preocupat de binele tău, calea lui duce invariabil la ruină (vezi Ioan 8:44).

Cuvântul lui Dumnezeu a fost conceput ca „o candelă pentru picioarele tale și o lumină pe cărarea ta” (Psalmul 119:105), pentru a te călăuzi pe căile neprihănirii. De aceea, poate fi fatal să urmezi o cale care ți se pare corectă fără să-L consulți mai întâi pe Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci… tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13).

Adevărul este că cei mai mulți dintre noi nu Îl caută pe Dumnezeu în mod natural. Doar atunci când Duhul Său vorbește în inimile noastre, începem să dorim voia Lui. Așa că, ia-ți timp să găsești direcția Duhului Sfânt! Ai încredere în El! El înțelege ramificațiile alegerilor tale. El îți va arăta „imaginea de ansamblu” și te va ajuta să rămâi pe drumul cel bun.

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, asociatia-corpus-reformatorum, corpus-reformatorum, noutati, romana | Lasă un comentariu

29 sept. 2024

29 Septembrie 2024

După aceasta, Isus, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete“. Acolo era un vas plin cu oțet. Și ei, umplând un burete cu oțet și punându-l într-un isop, I l-au dus la gură. Deci, când a luat Isus oțetul, a spus: „S-a sfârșit!“; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.

Ioan 19.28-30

În Evanghelia după Ioan nu există nicio relatare despre suferințele din grădina Ghetsimani sau despre suferințele de pe cruce. În acord cu scopul Evangheliei, totul este prezentat din punct de vedere divin. Prin cunoștință divină, Isus, știind că toate lucrurile erau acum încheiate, a împlinit Scriptura prin cuvintele: „Mi-e sete“. Apoi, cu siguranță divină, a putut să spună: „S-a sfârșit!“, după care citim: „Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul“. În Evangheliile după Marcu și după Luca este făcută aceeași afirmație, dar se folosește un cuvânt diferit, redat doar prin: „Și-a dat duhul“ (Marcu 15.37; Luca 23.46). Această expresie a devenit un mod obișnuit de exprimare în astfel de situații, dar aici Cel care „Își dă duhul“ este El Însuși. Un om poate să-și ia viața, dar nimeni nu poate, printr-un act al voinței proprii, să-și separe duhul de trup. Aceasta Domnul o face ca Fiul, așa cum El Însuși a amintit în această Evanghelie: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși“ (Ioan 10.17,18).

Regulile evreilor și brutalitatea soldaților conduc la frângerea picioarelor celor doi tâlhari și la străpungerea coastei Mântuitorului. Cât de puțin au înțeles ei că, prin acțiunea lor, trimiteau un credincios în paradis și făceau să iasă o mărturie pentru harul curățitor și mântuitor al lucrării lui Hristos, în timp ce împlineau Scripturile care spun că niciunul din oasele Lui nu va fi zdrobit și că „vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“! (Exod 12.46; Numeri 9.12; Psalmul 34.20; 22.16,17; Zaharia 12.10).

H. Smith

L-au lăudat cu bucurie și s-au plecat și s-au închinat.

2 Cronici 29.30

Laudă, mulțumire și adorare

În Biblie găsim diferite rugăciuni prin care se exprimă mulțumirea, lauda și adorarea. Ce plăcute Îi sunt lui Dumnezeu astfel de rugăciuni!

Mulțumire: Noi, cei mântuiți, Îi mulțumim Dumnezeului și Tatălui nostru pentru mântuirea minunată de care am avut parte. Îi mulțumim pentru viața veșnică pe care El ne-a dăruit-o și pentru poziția minunată în care ne-a așezat. Cel mai mult Îi mulțumim însă pentru Fiul Său, pe care ni L-a dat ca Mântuitor. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui de nespus“ (2 Corinteni 9.15).

Laudă: Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El pentru noi. El nu L-a cruțat pe Fiul Său Isus Hristos, ci L-a dat pentru noi la moarte. Astfel, Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor noastre. Noi Îl lăudăm și pentru ceea ce a făcut în noi. La întoarcerea noastră la Dumnezeu, El ne-a eliberat de sub puterea lui Satan și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui (Coloseni 1.13).

Adorare: Noi Îl adorăm pe Dumnezeu și Tatăl pentru ceea ce este El. Cu inimi pline de adorare ne minunăm de dragostea Lui, de harul Său, de sfințenia Sa și de dreptatea Sa. Noi Îl adorăm și pe Domnul Isus, care este Dumnezeu și Om într-o Persoană. Când privim la viața Lui și la lucrarea Sa de la cruce, rămânem uimiți de bunătatea Sa, de ascultarea, de dăruirea și de credincioșia Lui. Atât Tatălui, cât și Fiului I se cuvine toată adorarea noastră (Ioan 4.23; 9.38).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.32-44 · Ioan 18.12-18

de Jean Koechlin

Deuteronom 2:1-13

Domnul Isus, adevăratul Moise, doreşte să ne amintim de pustiu nu numai ca de un loc unde am făcut multe greşeli (1.32-46), ci ca de un loc care evocă bunătatea Sa inepuizabilă şi îndelunga Lui răbdare în tot timpul călătoriei. „Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine; nu ţi-a lipsit nimic“ a spus Moise poporului (v. 7).

„Aţi dus voi lipsă de ceva?“ – îi va întreba Isus pe ucenici înainte de a-i părăsi – „Şi ei au spus: «De nimic»“ (Luca 22.35). Astfel, prezenţa Domnului cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28.20), este pentru noi garanţia că El cunoaşte nevoile noastre şi că le va satisface prin resursele Sale nelimitate. „El a cunoscut mersul tău prin acest mare pustiu; în aceşti patruzeci de ani …“ (v. 7). Domnul măsoară lungimea căii în pustiu, precum şi timpul necesar pentru a o străbate. Şi ceea ce dă El este pe măsura necesităţilor.

Sosise momentul să se audă vocea divină: „Destul aţi ocolit muntele acesta“ (v.3).

Fraţii mei creştini, în curând vom auzi chemarea din cer care va pune capăt călătoriei noastre: binecunoscuta voce a Domnului Isus chemându-ne să-L întâmpinăm „în văzduh“. Ce perspectivă minunată!

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU-ȚI FIE FRICĂ DE BĂTRÂNEȚE! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Ei aduc roade şi la bătrâneţe…” (Psalmul 92:14)

Te deprimă gândul că vei îmbătrâni, te neliniștește sau te face să ai o perspectivă fatalistă?

Dacă da, citește (ascultă) aceste versete din Scriptură: „Cei sădiţi în Casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe; sunt plini de suc şi verzi…” (Psalmul 92:13-14)

Iată câteva sfaturi pentru a rămâne „plin de suc și verde” pe măsură ce îmbătrânești:

1) Păstrează-ți sănătatea. Studiile arată că sănătatea bună este factorul numărul unu în determinarea nivelului de fericire la bătrânețe. Așadar, încearcă să mănânci sănătos și dacă poți, să faci exerciții fizice des. Bea multă apă, ia vitaminele zilnice și fă-ți controale medicale regulate. Aceste eforturi nu vor garanta că vei avea mai mult timp, dar te vor ajuta să îmbunătățești calitatea timpului petrecut aici pe pământ.

2) Îngrijește-te de aspectul tău fizic. Îmbracă-te decent la orice vârstă, în funcție de buget. Când arăți bine, te simți bine și inspirat… dar păstrează echilibrul în căutarea ta de a fi atractiv. Amintește-ți cuvintele lui Dumnezeu spuse lui Samuel: „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7) Gândește-te de două ori, examinează-ți motivele, caută sfatul lui Dumnezeu și fă-ți temele înainte de-a apela la proceduri cosmetice. Unele pot fi costisitoare și de-a dreptul periculoase!

3) Caută persoane pe care să le ajuți. Maica Tereza spunea: „Noi nu putem face lucruri mărețe. Putem face doar lucruri mici cu o dragoste mare.” Vei fi uimit de sentimentul de satisfacție, de respectul de sine și de împlinirea pe care le vei simți atunci când ești receptiv la nevoile altora. Un poet necunoscut a scris: „Iubirea și dăruirea fac ca viața să merite să fie trăită!”

Așadar, fii „plin de suc și verde” indiferent de vârsta pe care o ai!

Posted in Romanian devotionals and tagged asociatia-corpus-reformatorum, fara-categorie, ioan-botezatorul, religie, romana | Lasă un comentariu

28 sept. 2024

28 Septembrie 2024

Vă îndemnăm dar, fraților, mustrați pe cei în neorânduială, mângâiați pe cei descurajați, sprijiniți pe cei slabi, fiți îndelung-răbdători față de toți.

1 Tesaloniceni 5.14

Dacă un părinte trebuie să lovească un copil cu nuiaua disciplinării, mai mult de jumătate din valoarea actului va fi pierdută pentru fiul său dacă părintele își pierde cumpătul. Copilul își va primi pedeapsa meritată, dar părintele își va pierde influența. Domnul nu ar îngădui ca cei credincioși să facă o lucrare de disciplină în Adunarea Sa fără să fie conduși de El. Și n-ar fi făcută nicio lucrare într-un fel greșit, dacă ar exista supunere față de Duhul Domnului. Și unde este severitate (nu în ce privește actul disciplinei, pentru că acesta trebuie să fie unul sever), constatăm că ea se găsește fie la aceia ale căror suflete nu sunt eliberate de chiar răul față de care ei sunt mânioși în persoana celui în cauză, ori la aceia care nu s-au judecat pe ei înșiși înaintea lui Dumnezeu.

Este necesar doar să urmărim istoria celor doritori de răzbunare și care au o severitate nepotrivită împotriva celui care a greșit și vom observa că, pe parcursul timpului, ei înșiși trebuie să învețe că oamenii cu duhuri nemiloase, nu față de rău, ci față de cel care a greșit – îndurerându-i printr-o astfel de atitudine pe frații lor – au avut și ei în inimi sămânța aceluiași fel de rău pe care l-au condamnat în alții. Timpul secerișului va veni curând și astfel de oameni vor culege ceea ce au semănat. Acesta este unul dintre cele mai remarcabile simptome de perversitate și de înșelăciune ale inimii omenești – o nedreptate pe care Domnul în mod sigur nu o va trece cu vederea. Atunci când trebuie să ne ocupăm cu răul, avem nevoie să fim conștienți de cuvintele Domnului despre bârna din ochiul nostru, căci cum am putea în alt fel să dobândim lumina Sa pentru a judeca drept? Într-adevăr, din orice punct de vedere am privi acest subiect, suntem constrânși permanent să ne întoarcem la atitudinea de inimă a celor care exercită disciplina și la sentimentul neputinței complete a unei adunări de a acționa în părtășie, dacă nu există călăuzirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

H. F. Witherby

În El avem răscumpărarea prin sângele Lui; iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său.

Efeseni 1.7

Biblia ascunsă (3)

În fiecare seară, soții citeau din Biblie. În curând au recunoscut calea de întoarcere la Dumnezeu și au crezut în lucrarea de mântuire săvârșită de Domnul Isus la Golgota.

„O, draga mea, ce simplu este totul!“, a spus soțul într-o seară. „Domnul Isus a ispășit păcatele noastre, le-a spălat cu sângele Său. Ce minunată este dragostea Sa!“

La început, soții au vrut să păstreze doar pentru ei secretul fericirii lor. Dar curând nu le-a mai fost teamă și au dorit să împărtășească și cu alții bucuria mântuirii.

Ei le-au spus mai întâi copiilor lor despre Mântuitorul. Apoi i-au invitat pe cunoscuți și pe vecini pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Mulțimea ascultătorilor a devenit tot mai mare. Nu trecuse nici măcar un an, și mulți L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul lor personal.

Trăim într-o vreme în care mulți pot avea o Biblie și pot asculta cuvintele lui Dumnezeu citind această carte. De aceea este atât de important să citim Biblia și să răspundem astăzi la chemarea lui Dumnezeu de a ne întoarce la Domnul Isus.

Să luăm ca exemplu această familie care, odată ce a ajuns în posesia Bibliei, a citit-o și a crezut cuvintele ei, ajungând astfel la mântuire!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.17-31 · Ioan 18.1-11

de Jean Koechlin

Deuteronom 1:29-46

Pustiul a fost mare şi teribil. Dar cum l-a trecut Israel? Pe braţele Domnului (v. 31)! La expresia celei mai adânci nerecunoştinţe, „pentru că Domnul ne urăşte, (de aceea) ne-a scos din ţara Egiptului“ (v. 27), să ascultăm ce răspunde Dumnezeu prin gura lui Moise: „V-am purtat cum poartă un om pe fiul său“ (Exod 19.4; Deuteronom 1.31). Câtă sensibilitate în această comparaţie! Fapte 13.18 completează: „Timp de aproape patruzeci de ani i-a îngrijit («ca o mamă în pustiu» – Darby).

Iubirea puternică a unui tată, profunda sensibilitate a unei mame – Dumnezeu vrea să ofere totul alor Săi! (vezi şi Psalmul 103.13; Isaia 66.13). Ce anume cere în schimb o asemenea dragoste? Nimic altceva decât încrederea deplină a unui copilaş care se lasă purtat pe braţe.

O altă dovadă a credincioşiei Domnului era modul în care deschisese calea poporului Său, cercetând locurile şi călăuzindu-i de la un popas la altul (v. 33). Oare trimiterea cercetaşilor (v.22) nu a fost un semn de neîncredere şi de îndoială faţă de El?

Temerile necredinţei au fost urmate de nesocotinţă şi de îngâmfare, atitudine care i-a dus inevitabil la înfrângere în faţa duşmanului, făcând apoi să curgă lacrimi amare (v. 45).

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU-ȚI FIE FRICĂ DE BĂTRÂNEȚE! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia 65:22)

Trăim într-o societate capricioasă, în care câteva riduri îți pot distruge stima de sine. Dar tu nu trebuie să fii victima acestui sistem de valori, ci mai degrabă să ai încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia 65:22). Cineva a spus: „Vârsta este o chestiune de viziune asupra materiei. Dacă nu te deranjează, nu contează!” Așadar iată ce trebuie să faci: 1) Construiește o relație puternică cu Dumnezeu. Petrece timp vorbind cu El, citind Cuvântul Său și „păstrează în inima ta sfaturile Lui! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale” (Proverbele 3:1-2). 2) Acceptă realitatea îmbătrânirii. Să fim conștienți de asta, noi îmbătrânim încă din momentul în care am fost concepuți. De fapt, în ziua în care te-ai născut, aveai deja nouă luni. Prin urmare, să te agiți pentru că îmbătrânești este la fel de inutil ca și cum te-ai îngrijora că soarele apune în fiecare zi. În loc să-ți faci griji cu privire la durata vieții, profită la maximum de fiecare zi. În fiecare dimineață, privește-te în oglindă și declară: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, mă voi bucura și mă voi veseli în ea.” (vezi Psalmul 118:24) 3) Stabilește-ți întotdeauna un obiectiv. Nu trebuie să fie ceva măreț în ochii lumii, ci doar ceva ce abia aștepți să faci cu mâinile și mintea ta. Eleanor Roosevelt a spus: „Nu mă pot imagina, la nicio vârstă, stând la fereastră, sau într-un colț, lângă foc, și să privesc în gol pur și simplu!” Așadar, citește, crește, participă, rămâi implicat și trăiește până la ultima suflare!

Posted in Romanian devotionals and tagged articole, dumnezeu, fara-categorie, romana, slujire | Lasă un comentariu

26 mai 2024

26 Mai 2024

Mulțumesc Celui care m-a întărit, lui Hristos Isus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios, punându-mă în slujbă … Iar harul Domnului nostru a prisosit peste măsură, cu credință și cu dragoste, care sunt în Hristos Isus. Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.

1 Timotei 1.12,14,15

Apostolul Pavel accentuează cu putere adevărul și valoarea mesajului care îi fusese încredințat. Este un mesaj de temelie, simplu, însă nespus de minunat. „Vrednic de încredere și demn de toată primirea“ este o expresie care înseamnă că adevărul respectiv este recomandat din toată inima întregii omeniri, fără rezerve.

Cine poate măsura binecuvântarea unui astfel de mesaj? Cum ar putea valoarea lui să fie vreodată înțeleasă pe deplin? Avem aici un har suprem și etern! Creatorul a binevoit să vină în lumea oamenilor nu doar pentru a-Și arăta compasiunea, ci pentru a suferi de bunăvoie judecata cumplită a lui Dumnezeu, ca astfel cei păcătoși să poată fi mântuiți. Aceasta reprezintă o bunătate fără seamăn față de cei care nu meritau nimic, fiindcă noi eram vrăjmași ai lui Dumnezeu, pierduți, ruinați, vinovați și vrednici doar de judecată.

La aceste cuvinte, Pavel adaugă: „Dintre care cel dintâi sunt eu“, considerându-se cel mai vinovat dintre toți. El fusese religios, plin de o dreptate proprie și de mândrie, însă învățase că toate acestea nu erau decât păcate în ochii lui Dumnezeu. Cu siguranță că oricine, atunci când își dă seama de vinovăția sa înaintea lui Dumnezeu, are simțământul păcătoșeniei sale teribile în prezența sfințeniei divine. Apoi însă îi sunt prezentate perfecțiunea și frumusețea harului lui Dumnezeu în Hristos Isus, după care urmează pacea și cunoașterea iertării divine, bazate în întregime pe Persoana și pe lucrarea Domnului Isus. „Fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1).

L. M. Grant

Și Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“.

Luca 23.34

Isus S-a rugat pentru cei care L-au persecutat

Este ceva neobișnuit ca un condamnat să se roage pentru călăii săi. Și tocmai aceasta s-a întâmplat pe cruce, când Isus a rostit aceste cuvinte. În plus, acest Om condamnat nu avea nicio vină! De mai multe ori, Pilat, judecătorul roman, a stabilit nevinovăția lui Isus. Dar, în cele din urmă, el a cedat la presiunea liderilor iudei și a mulțimii și L-a condamnat la moarte pe Omul nevinovat.

„Tată, iartă-i!“ – Câtă iubire reiese din această rugăciune! Sub privirile unei mulțimi însetate de senzațional, care ceruse răstignirea Sa, Mântuitorul suferind a dat un exemplu impresionant al chemării Sale: „Iubiți pe vrăjmașii voștri … și rugați-vă pentru cei care vă insultă și vă prigonesc“ (Matei 5.44). Domnul Isus ar fi putut pune în acțiune douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26.53). Dar, din dragoste, a renunțat la ele. El a vrut să îndure totul, pentru ca oamenii să fie salvați.

„Nu știu ce fac!“ – Cu aceste cuvinte, Isus exprimă faptul că persecutorii Săi L-au pus pe cruce din ignoranță. Astfel, în fața legii evreiești, ei nu sunt considerați criminali, ci „doar“ ucigași de oameni. O diferență importantă: criminalii trebuie pedepsiți cu moartea, dar ucigașii de oameni pot fi grațiați. Mai târziu, în Faptele Apostolilor, se spune că, în mila Sa, Dumnezeu a făcut apel la conștiința oamenilor. Și mii de oameni și-au recunoscut vina, au acceptat harul iertător al lui Dumnezeu și au crezut în Domnul Isus. Până astăzi, această dragoste și acest har sunt la dispoziția tuturor celor care se întorc la Dumnezeu.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.17-35 · Psalmul 102.1-11

de Jean Koechlin

Exod 33:1-11

Cuprins de o mânie sfântă, Moise a distrus vițelul de aur şi a ordonat pedeapsa, apoi a informat poporul că Domnul nu va merge cu ei, după care a făcut ceva neaşteptat: şi-a ridicat un cort în afara taberei, departe de ea. A încetat el să-şi iubească poporul? Dimpotrivă, a dat cea mai puternică şi mai înduioşătoare dovadă de dragoste, cerând ca, în locul lor, el să fie şters din cartea Domnului. Altul era motivul ieşirii lui din tabără. Din cauza păcatului comis, norul nu mai putea rămâne deasupra taberei, aşa că, pentru a recăpăta preţiosul stâlp de nor, era necesar ca Moise să iasă din tabăra lui Israel.

Evrei 13.13, reoferindu-se la acest pasaj, ne ajută să înţelegem această chemare: „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui“. Pentru a asculta acest îndemn, mulţi răscumpărați s-au despărţit de religii formale şi de biserici creştine organizate, pentru a căuta în simplitate numai prezenţa Domnului Isus (Matei 18.20). Priviţi-l pe Iosua! Deşi tânăr, a înţeles că fericirea lui consta în a nu se depărta din prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este o imagine a comuniunii neîntrerupte şi a bucuriilor care ne aşteaptă în locul unde Domnul ne-a promis că va fi.

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu v-am ales din mijlocul lumii…” (Ioan 15:19)

Când ți-ai predat viața Domnului Isus și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt vine în viața ta pentru a ți-o transforma, și ca să te ajute să semeni tot mai mult cu Hristos. Transformarea: 1) Necesită sacrificiu personal. Nu este un lucru ușor, natural sau automat. E nevoie ca să devii o „jertfă vie”. Acum, problema cu jertfa „vie” este tendința ei de a fugi de pe altar, ceea ce presupune că trebuie să fie readusă în mod repetat pentru a fi jertfită, din nou și din nou… Întoarcerea la Dumnezeu este o experiență instantanee, dar nu poate exista „jertfă vie” instantanee, și odată pentru totdeauna. Sfințirea necesită o rededicare zilnică, clipă de clipă, ceea ce înseamnă că trebuie să readucem firea noastră încăpățânată pe altar, predând-o lui Dumnezeu de câte ori este nevoie. Nu aștepta ca firea ta păcătoasă să se îmbunătățească, sau să fie de acord să moară – ca să ajungi la concluzia că jertfa ta este cu adevărat una autentică. Și n-o lăsa să te descurajeze în lupta ta pentru victorie; firea ta păcătoasă și duhul tău născut din nou sunt dușmani reciproci. Iar Biblia adeverește acest lucru în Galateni 5:17: „sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Datoria ta nu este să ascunzi pornirile trupului, ci să le răstignești de fiecare dată când vor să preia controlul, refuzând să le lași să-ți restrângă sau să-ți slăbească dedicarea în creșterea ta spirituală. 2) Transformarea este o chestiune cu două laturi. Biblia spune: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” (Romani 12:1). Lucrul acesta implică o decizie asumată a minții și a voinței, pentru că trupurile noastre nu se predau singure și nu se așază pe altar de bună voie. Până nu alegi în mod deliberat să-ți „aduci trupul ca o jertfă… lui Dumnezeu”, el va acționa fără nicio restricție. Sfânta Scriptură spune că: „Odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii… tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!” (Romani 6:19). Când te lași pradă pornirilor tale trupești culegi păcat, dar când te predai lui Dumnezeu culegi binecuvântarea Sa!

Posted in Romanian devotionals and tagged crestinism, devotional, dumnezeu, noutati, romana | Lasă un comentariu

06 apr. 2024

6 Aprilie 2024

Isus i-a spus: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?“. Ea, gândind că este grădinarul, I-a spus: „Domnule, dacă tu L-ai luat de aici, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua“. Isus i-a spus: „Maria!“. Ea, întorcându-se, I-a spus în evreiește: „Rabuni!“, care înseamnă: „Învățătorule!“.

Ioan 20.15,16

Pe măsură ce creștem spiritual și ne preocupăm cu Domnul Isus, afecțiunea noastră pentru El crește din ce în ce mai mult. Există însă multe lucruri care ne pot împiedica să privim la El. Scena învierii redată mai sus ne poate oferi antidotul împotriva unor astfel de lucruri.

Domnul i Se arată Mariei, însă, la început, ea nu L-a recunoscut. Inima ei era apăsată de întristare, era îngrijorată și ajunsese în pragul disperării. Speranțele ei se prăbușiseră și acum ea plângea cu amar. În chiar aceste momente, Domnul înviat i Se arată. Această scenă mișcătoare ne prezintă prima arătare a Domnului după învierea Sa, și Maria este cea căreia Domnul i Se arată cel dintâi. Adesea, când noi avem inima apăsată, nu putem vedea că Domnul este prezent pentru a ne ajuta. Doar atunci când El o cheamă pe nume, Mariei i s-au deschis ochii și L-a recunoscut. Iar Domnul i-a pus atunci o întrebare care este atât de importantă pentru noi toți astăzi: „Pe cine cauți?“.

Răspunsul la această întrebare poate îndepărta poverile care ne apasă. Când privim din nou la Cel care este Mântuitorul înviat, care a promis că niciodată nu ne va lăsa și că nu ne va părăsi, El poate să ne aducă, așa cum a adus-o pe Maria, în savurarea acelei relații scumpe cu Sine Însuși și cu Tatăl. Dacă Îi auzim glasul și privirile noastre sunt ațintite doar asupra Lui, bucuria și fericirea ne vor inunda inimile, chiar și în cele mai dificile împrejurări. Fiindcă El trăiește, și noi vom trăi!

T. Hadley, Sr.

Mi-ai salvat sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii.

Psalmul 56.13

Saltul parașutistei

În aprilie 1987, în Arizona, 420 de parașutiști se întâlniseră să facă o serie de salturi. Patru sportivi tocmai se lansaseră de la 2.700 de metri, propunându-și să realizeze o săritură în formație. Însă Debbie Williams, o tânără în vârstă de 31 de ani, s-a izbit în cădere de rucsacul unui coleg, a leșinat și se afla în cădere spre pământ cu parașuta nedeschisă. Instructorul grupului, Gregory Robertson, a observat imediat și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ajunge la Debbie la timp. Avea la dispoziție doar câteva secunde.

Cu brațele și cu picioarele înfășurate, el a plonjat cu capul în jos și, cu o viteză de peste 300 km/h, a ajuns-o pe Debbie la o înălțime de 1.000 de metri deasupra pământului. A învârtit-o pe tânără pentru a-i putea deschide parașuta acesteia, după care s-a ocupat de a lui. Apoi au alunecat spre sol. Debbie – încă inconștientă – a aterizat pe spate. Nu a scăpat fără răni, dar Gregory îi salvase viața.

La fel de neajutorați eram și noi în coborârea noastră spre abisul veșnic. Dar Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a ne salva. Numai El a putut face aceasta. Și, spre deosebire de Debbie, pe noi ne roagă să primim în inimi prin credință salvarea Sa, nu ne-o impune. El ne-o oferă: este în dar. Depinde de voința noastră dacă primim sau nu să fim salvați de la prăbușire.

Timpul este măsurat în secunde. Să trecem degrabă de partea Mântuitorului!

Citirea Bibliei: Deuteronom 21.1-9 · Matei 28.11-20

de Jean Koechlin

Exod 7:14-25

Dacă egiptenii nu ţin cont de primele două semne, aşa cum îi spusese Domnul lui Moise, urmează al treilea semn, cu adevărat serios: apa transformată în sânge. Apa ne vorbeşte despre lichidul care răcoreşte şi dă viaţă, în timp ce sângele vărsat vorbeşte despre moarte. Cuvântul i-a fost dat omului pentru a-i oferi viaţa, dar, dacă acesta nu îl primeşte şi refuză să creadă, acelaşi cuvânt va deveni pentru el judecată şi moarte (citiţi Ioan 12.48). Astăzi Cuvântul vesteşte harul, dar şi judecata pentru cei care nu-l primesc. Într-un fel sau altul, toţi îl vor întâlni, fie în prezent, spre viaţă, fie mai târziu, spre moarte!

Ceea ce vorbise Domnul a venit asupra egiptenilor. Nilul, artera vitală a ţării, din care ei îşi făcuseră un zeu, devine acum un obiect care provoacă dezgust şi scârbă. Sângele umple râul, canalele, bălţile, iazurile, chiar şi vasele. Toate izvoarele la care lumea îşi potolea setea sunt otrăvite şi ucigătoare (v.18). Să ne ferim să bem din ele! Şi de această dată vrăjitorii fac acelaşi lucru prin farmecele lor. Prin puterea lui Satan, ei imită ceea ce aduce moartea numai pentru a face şi mai mare nenorocirea poporului. Ar fi făcut mult mai bine dacă şi-ar fi arătat talentele transformând sângele în apă, dar erau incapabili de aşa ceva.

coordonatori Bob & Debby Gass

INTRĂ ÎN CĂMĂRUȚA TA CU DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1)

Ți se pare dificil să înțelegi căile Domnului? Toți ne luptăm cu lucrul acesta. Chiar dacă putem vedea în urma noastră mâna Sa plină de binecuvântări și călăuzirea Sa care ne-a însoțit, uneori ne simțim copleșiți de frică și singurătate. Păstrând proporțiile, desigur, Domnul Isus Însuși a strigat: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aceste cuvinte le-am putea interpreta astfel: „Poate nu înțeleg ce se întâmplă, dar Eu știu că ești în continuare Dumnezeul Meu.” Ce asigurare!

Ai văzut vreodată un copil care-și întinde mânuța spre părintele său și-i spune: „Mai încet, nu pot așa repede!”? Copilului îi este teamă că se va pierde sau că va rămâne în urmă. Simți și tu la fel astăzi? Ți-e frică că nu poți ține pasul? Ai sentimentul că viața merge înainte prea rapid? Ai vorbit cu Dumnezeu despre temerile tale? Biblia ne spune care este nevoia sufletului nostru: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1). Nu dorești ceva decât dacă prețuiești acel lucru și ai nevoie de el. Numai nevoia autentică te va face să te întorci de la orice alt mijloc vizibil de sprijin și să-L urmezi pe Dumnezeu, pentru că știi că fără El, nu vei reuși. Adevărul este că dacă nu ai avea nevoie de El cu atâta disperare, ar trebui să fii mulțumit cu mai puține lucruri.

Când Îl urmezi pe Dumnezeu cu toată inima ta, se întâmplă trei lucruri:

1) Intri pe tărâmul în care „toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27);

2) Crești tot mai mult în asemănarea cu Hristos, pentru că devii asemenea anturajului în care te găsești (vezi 2 Corinteni 3:18);

3) Înveți că anumite niveluri de binecuvântare sunt atinse, când Îl cauți pe Dumnezeu cu perseverență (vezi Evrei 11:6).

Te-ai săturat să primești răspunsuri omenești? Ai nevoie și de altceva în afară de sfaturi bune? Intră în cămăruța ta cu Dumnezeu, zilnic, și lasă-L să-ți vorbească!

Posted in Romanian devotionals and tagged devotional, dumnezeu, predici, romana, viata | Lasă un comentariu

31 mart. 2024

31 Martie 2024

Și dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.

Levitic 2.4

Cred că cei mai mulți dintre cititorii Bibliei au rămas foarte surprinși de faptul că nu se spune aproape nimic despre primii treizeci de ani ai Domnului Isus. O singură întâmplare ne este relatată, pe când El era în vârstă de doisprezece ani, iar în rest nu mai aflăm nimic despre El până la vârsta de treizeci de ani. Toate cele patru Evanghelii vorbesc aproape numai despre cei trei ani și jumătate în care Domnul Și-a exercitat slujba, însă și aceasta numai în pustie, căci primele trei Evanghelii relatează doar despre lucrarea Sa în Galileea, după ce, în Ierusalim și în Iudeea, El a fost lepădat. Numai în primele trei capitole ale Evangheliei după Ioan auzim despre începutul slujbei Sale, în Ierusalim și în Iudeea. Însă, în Ioan 4, vedem că El pleacă din Iudeea ca să Se ducă în Galileea, pentru că în Iudeea fusese respins, iar în capitolele următoare ale Evangheliei după Ioan este aproape exclusă descrierea lucrării Domnului pe care a făcut-o, mai târziu, în Ierusalim.

Domnul Isus a fost încercat și în acești primi treizeci de ani și a avut de suferit. Întreaga viață a Domnului Isus a fost suferință: în toți acești treizeci de ani, dar și după aceea. Ioan spune că, dacă s-ar fi scris tot ceea ce a făcut Domnul Isus, cărțile scrise n-ar fi încăput în toată lumea; prin urmare, nu găsim relatate decât puține lucruri chiar și din acei trei ani și jumătate de slujire publică a Domnului.

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndreaptă aici gândurile asupra suferințelor Domnului în aceste împrejurări pe care noi nu le cunoaștem din Evanghelii. Probabil că cea mai mare parte a lor Domnul le-a trăit în cei treizeci de ani, iar o parte după aceea. Însă, în locurile care ne sunt descrise, erau suferințe care n-au fost văzute din afară și pe care Duhul Sfânt nici nu ni le-a făcut cunoscut, dar pe care le putem găsi totuși în alte cărți ale Bibliei, la care putem medita și pe care le putem înțelege în legătură cu caracterul întregului Cuvânt al lui Dumnezeu

H. L. Heijkoop

Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, între noi? Și găseau pricină de poticnire în El.

Marcu 6.3

El a fost tâmplar

Când a venit în orașul natal Nazaret, în timpul slujirii Sale publice, Domnul Isus a fost respins. Locuitorii acelui oraș cunoșteau cel mai bine originea Sa ca om, căci acolo locuise și lucrase câțiva ani în familie. Dar ei nu-L cunoșteau cu adevărat, așa că erau uimiți de învățătura și de minunile Lui.

Suspicioși, au întrebat: „Nu este Acesta tâmplarul?“. Ar putea unul pe care ei Îl cunoșteau ca pe un simplu meșter să poată să învețe și să facă minuni cu putere divină? Ei au privit la familia Lui. Probabil că erau oameni săraci și neimportanți în Nazaret. Cu siguranță că nicio persoană care săvârșea minuni nu putea proveni dintr-o astfel de familie. Ei găseau pricină de poticnire în Domnul.

Dar să nu uităm că Însuși Creatorul universului a vrut să fie așa. El a dorit să trăiască aici ca un meșter necunoscut, fără o pregătire strălucită, fără arta de a convinge, fără titluri academice.

Oamenii din Nazaret au recunoscut probabil că în fața lor stătea mai mult decât tâmplarul pe care Îl cunoșteau, dar nu au vrut să creadă în El. De aceea L-au urât și L-au respins.

Dar noi ne plecăm în închinare în fața Celui care, în calitate de Creator și Domn al universului, nu a ales o profesie înaltă din punct de vedere omenesc, ci a vrut să fie tâmplar. „El … S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor“ (Filipeni 2.7).

Citirea Bibliei: Deuteronom 16.18-17.7 · Matei 27.1-10

de Jean Koechlin

Exod 4:1-17

La curtea lui faraon, Moise învăţase toată înţelepciunea Egiptului. Dar nu învăţase să-L cunoască pe „EU SUNT“. Anii petrecuţi în palatul regal nu l-au făcut un instrument potrivit pentru eliberarea poporului său. Uciderea egipteanului a demonstrat tocmai contrariul. După patruzeci de ani în şcoala lui faraon sunt necesari alţi patruzeci de ani în şcoala lui Dumnezeu, tocmai în Madian. Rezultatul este că Moise nu mai are nimic care să-l facă mândru. Odinioară „puternic în cuvintele lui şi în fapte“ (Fapte 7.22), declară acum că nu are vorbirea uşoară şi lasă deoparte toate capacităţile personale. Dar, dacă pe bună dreptate a încetat să se încreadă în sine, el încă nu se încrede pe deplin în Dumnezeu. Trebuie să înveţe că Domnul, când cheamă pe cineva în slujbă, dă şi puterea necesară pentru împlinire.

Toiagul preschimbat în şarpe arată că, dacă Dumnezeu îi permite lui Satan să lucreze pentru o clipă, tot în puterea Lui stă şi să-i nimicească lucrarea. La cruce, Hristos a triumfat asupra puterilor răului (Coloseni 2.15). Mâna pusă în sân (inima: izvorul răului) care se acoperă de lepră şi care apoi este făcută sănătoasă ilustrează puterea lui Dumnezeu de a îndepărta pata păcatului.