Etichetă: religie

  • 3 Mai 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toate să fie făcute spre zidire.

    1 Corinteni 14.26

    Dacă un predicator vestește o învățătură greșită, care-L dezonorează pe Domnul Isus, adunarea nu trebuie să accepte o astfel de învățătură care se propagă în mod deschis. Persoana care o susține trebuie să fie adusă la tăcere fără întârziere.

    Există și cazul în care un frate, în vorbirea sa, nu aduce o învățătură falsă, dar spune cuvinte prin care adunarea nu este zidită. Trebuie oare ca într-un astfel de caz să lăsăm libertatea vorbirii, sau adunarea are dreptul să-i impună tăcerea?

    În 1 Petru 4.11 citim: „Dacă vorbește cineva, să fie ca și cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos, ale Căruia sunt gloria și puterea în vecii vecilor! Amin“.

    Putem afirma că o adunare nu are dreptul să interzică vorbirea unui dar. Cel care dă darurile este Dumnezeu Însuși. El vrea să Se servească de un om ca de un canal prin care să-Și reverse binecuvântarea în puterea Duhului Sfânt, iar cuvântul vestit în acest fel să atingă conștiința și inima copiilor Săi. Un dar nu înseamnă ca cineva să aibă o memorie bună sau o retorică lăudabilă. Acestea s-ar putea numi talent. Tot așa, cineva care are un dar poate vesti ceva care nu are nicio legătură cu darul, ci sursa poate fi el însuși. El poate deveni mândru, părăsind locul dependenței de Dumnezeu, și poate introduce în vorbirea sa gânduri proprii. Un astfel de om, care a ajuns în punctul în care darul nu mai este întrebuințat în dependență smerită de Domnul, trebuie să fie adus la tăcere. Dacă o slujbă este marcată de mândrie, fără puterea de a zidi, trebuie oare ca adunarea să permită o astfel de manifestare a firii păcătoase? Cu siguranță nu!

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Știu că voi Îl căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, după cum a spus.

    Matei 28.5,6

    Mântuitorul meu este viu

    Era Vinerea Mare. Un cargobot norvegian intra într-un port englezesc. Ofițerul secund, știind că superiorul său, căpitanul, credea în Hristos, l-a întrebat ușor ironic: „Să cer ca pavilionul să fie coborât în bernă?“. — „De ce?“ — „Pentru că astăzi este ziua în care a murit Isus Hristos“, a spus ofițerul. Căpitanul a răspuns: „Isus, Domnul și Mântuitorul meu, este viu, nu este mort. Mai degrabă cere ca drapelul să fie arborat pe catarg“.

    Isus Hristos este viu! – El a murit pe cruce, a fost îngropat, dar nu a rămas în mormânt! Învingător asupra diavolului, asupra păcatului și asupra morții, El a înviat dintre morți și a fost primit sus în glorie.

    În ziua învierii lui Isus, un înger a venit și a dat la o parte piatra cea mare cu care era închis mormântul. Soldații care păzeau mormântul sigilat au căzut la pământ ca morți. – Îngerul le-a spus însă femeilor credincioase venite la mormânt: „Nu vă temeți!“. Privind în mormântul gol, ele s-au putut convinge că Domnul nu mai era acolo – că El înviase cu adevărat. Soldații nu au reușit să împiedice această minune.

    Oricine L-a primit în viața sa pe Isus ca Mântuitor și Domn știe că Hristos a murit pentru el. Pe cruce, Isus Hristos a purtat pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pe care o meritam noi pentru păcatele noastre. Iar faptul că Hristos a înviat cu adevărat dintre morți ne arată cât de mulțumit este Dumnezeu de jertfa ispășitoare a Fiului Său. Astfel, noi suntem îndreptățiți prin credința în Isus.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.12-26 · Efeseni 4.17-24

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 20:18-26, 21:1-6

    Comparând aceste versete cu Matei 5 (v.17 şi mai departe), înţelegem că Robul credincios al Domnului a venit nu numai pentru a împlini Legea, ci şi pentru a introduce ceea ce este mai presus de ea (Matei 5.17    nota a: Hristos vine ca o revelare a plinătăţii lui Dumnezeu prefigurată în lege şi în profeţi). În timp ce Legea poruncea „să nu ucizi“, Isus declara că şi numai de-ar spune cineva „nebunule“ fratelui său, deja s-ar expune focului gheenei! Domnul doreşte să înţelegem în fiecare zi mai profund di­mensiunile răului din inima noastră. Şi vrea să ne facă cunoscut propria Sa inimă care a făcut in­finit mai mult decât cerea Legea, cea care spunea: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5.43, 44; vezi Romani 5.7, 8, 10; compară şi Exod 22.1 … cu Psalmul 69.4 sf.). Unde     ne-am găsi noi dacă porunca inflexibilă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“, ni s-ar aplica nouă? Dumnezeu ar trebui să facă să dispară de pe faţa pământului întreaga omenire, vinovată de crucificarea Fiului Său. Dar, în loc de aceasta, chiar şi la cruce, Domnul Isus pune în practică în mod desăvârşit ceea ce El ne învaţă în aceste versete: „Tată, iartă-i, – spune El – pentru că ei nu ştiu ce fac“ (Luca 23.34).

    Versetul 32 stabileşte preţul unui rob: acelaşi preţ cu care a fost estimat Fiul lui Dumnezeu (Matei 26.15).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    HRISTOS A MURIT PENTRU NOI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

    Dacă ai văzut filmul „Lista lui Schindler”, probabil te-ai întrebat: „Cum au putut face așa ceva?” Dușurile, cuptoarele, furnalele care revărsau cenușă umană, trenurile care soseau în fiecare zi cu femei, bărbați, copii și bătrâni – înghesuiți ca vitele pe drumul spre abatoare. Și cel mai rău dintre toate acestea: soldații care îndeplineau ordinele fără nicio mustrare de conștiință. Cum au putut face așa ceva? Răspunsul este păcatul! Și dacă ai impresia că Hitler și adepții săi au fost singurii din această categorie, mai gândește-te! Ce spui despre ce se întâmplă în zilele noastre? Dar de cele întâmplate pe vremea lui David? El scria: „sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Propriul său capitol despre adulter și crimă confirmă lucrul acesta. Citește-i CV-ul: ne descrie pe noi toți! Iar Sfânta Scriptură adaugă: „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge…” (Romani 3:12-15). Dacă Dumnezeu ne-ar evalua pe oricare dintre noi, la fel am fi. Și trebuie să înțelegi lucrul acesta pentru a aprecia ceea ce urmează: „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8). Când citești acest verset, întrebarea se schimbă și devine: „Cum a putut Hristos să facă așa ceva?” Slavă Domnului că nu am primit ce meritam: pedeapsa. Am primit ce aveam nevoie: har! Compozitorul de imnuri William R. Newell a scris următoarele versuri: „Pentru mine El S-a răstignit – pe Golgota / Pentru al meu păcat El a murit – pe Golgota / M-a făcut copil răscumpărat / și-al meu suflet, Hristos l-a salvat – pe Golgota.” Oprește-te acum o clipă, și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Fiul Său – Mântuitorul tău care te-a răscumpărat din vină și păcat! Despre asta este vorba în Vinerea Mare!

  • 24 Aprilie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Împotriva unui bătrân nu primi acuzație decât dacă sunt doi sau trei martori. Pe cei care păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.

    1 Timotei 5.19-21

    Apostolul i-a scris lui Timotei, în prima sa epistolă către acesta, despre răspunderea pe care o avea ca reprezentant al său (1 Timotei 1.3). El trebuia să lucreze fără prejudecăți. Nimeni, nici chiar un bătrân sau unul care a slujit de mult timp, având o slujbă încredințată de adunare, nu putea fi tratat preferențial (1 Timotei 5.19,20). Însă nu trebuia să se ia nicio măsură până când nu era dovedită vina (versetul 19). Dacă păcatul lui era confirmat (nu în același caracter ca în 1 Corinteni 5, însă era dovedit ca păcat), el trebuia să fie mustrat în prezența tuturor. Scopul acestei mustrări era ca și ceilalți să se teamă (Deuteronom 19.20; 21.21; 1 Timotei 5.20). Să tragem învățătură din aceste cuvinte, ca nu cumva să cădem și noi în astfel de păcate. Când este vorba de un frate bătrân, suntem în pericolul de a deveni părtinitori. Timotei însă trebuia să judece aceste lucruri fără prejudecăți și să nu facă nimic cu părtinire (1 Timotei 5.21).

    Cu toate că acum nu mai este prezentă autoritatea apostolică, acesta este standardul pentru umblarea în lucrare a slujitorilor (1 Timotei 3.15; 2 Timotei 2.2). Este un lucru serios când auzim de o persoană că a păcătuit. Dacă este ceva care L-a necinstit în mod deschis pe Domnul și dacă nu s-a pus în aplicare cazul extrem de excludere, atunci trebuie să fie făcută o mustrare publică. O mustrare publică este ceva ce nu vedem prea des. Dacă s-ar aplica mai frecvent o astfel de măsură, astfel de cazuri de excludere ar fi mult mai rare. Dacă față de astfel de stări rele s-ar aplica această măsură a mustrării publice la timpul potrivit, s-ar ajunge foarte rar ca o persoană să fie exclusă. În același timp, această procedură i-ar reține și pe alții de la a urma astfel de exemple rele. Însă mustrarea trebuie făcută în duhul harului (Galateni 6.1).

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.

    Ioan 3.1

                                                                                                                               Născut din nou (1)

    Isus Hristos venise la Ierusalim pentru una dintre marile sărbători iudaice. Cu această ocazie, El a făcut semne și minuni pline de putere, astfel încât „mulți au crezut în Numele Lui“ (Ioan 2.23). El a subliniat faptul că o credință pur intelectuală sau emoțională nu este suficientă. Dacă cineva dorește cu adevărat să intre în Împărăția lui Dumnezeu, în inima acelui om trebuie să aibă loc o schimbare radicală: trebuie să fie „născut din nou“. Această naștere din nou este foarte necesară pentru fiecare om.

    În acest context nu este vorba despre un „fiu risipitor“, ci despre un om foarte onorabil, respectatul profesor de teologie Nicodim, care aparținea fariseilor, o grupare în iudaism foarte strictă, conservatoare. El era, de asemenea, membru al sinedriului, cea mai înaltă autoritate religioasă și politică a evreilor (Ioan 3.10; 7.50).

    Nu avea Nicodim tot ceea ce era necesar pentru o relație bună cu Dumnezeu și pentru intrarea în Împărăția Sa? În aparență, așa era. Și totuși îi lipsea lucrul cel mai important, pentru că nici religiozitatea și nici învățătura nu-i pot da omului viața din Dumnezeu.

    Prezența lui Isus a impresionat nu numai mulțimile doritoare să vadă minuni, ci și pe unii dintre liderii religioși. De aceea, Nicodim a venit la Isus pentru a afla mai multe despre El.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 31.30-32.14 · Efeseni 1.15-23

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 16:13-31

    Murmure „Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu …“, I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răs­puns că El Însuşi este „adevărata pâine … care coboară din cer“ (Ioan 6.31-33). Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare importantă în legătură cu aceasta:

    1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care Îl dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10);

    2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine. Hristos trebuie să-mi fie susținătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.

    3. În sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, îna­inte să se topească sub dogoarea zilei. Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineață, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindune ocazia de a o face. Nu trece o zi fără să ne hrănim trupul. Tot astfel, nici sufletul să nu   ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU NU TE-A PĂRĂSIT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

    „Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

         Biblia ne spune că, după ce s-a lepădat, „Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75). Ce ne mântuiește pe noi? Faptele noastre bune? Nu, ci credința noastră în Hristos. Sfânta Scriptură ne asigură: „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Așa putem înțelege mai bine cuvintele adresate de Hristos lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta…” (Luca 22:32) Când ai credință în Dumnezeu, te poți redresa. Când vine vorba de harul lui Dumnezeu, nu există limite. Petru s-a lepădat de Hristos – nu o dată, ci de trei ori. Poate că e și povestea ta! Nu a fost un moment de care Petru să fi fost mândru, ci o experiență în urma căreia a ajuns să fie mai puternic. Când cineva păcătuiește grav, noi spunem că „s-a ars” sau „s-a fript.” Ori, când ceva s-a ars, tot ce rămâne este cenușa. Dar noi aparținem unui Dumnezeu al restaurării, care scoate o „cunună împărătească din cenușă” (Isaia 61:3). Dacă l-ai fi văzut pe Petru jurându-se că nu-L cunoaște pe Domnul, l-ai fi ales să fie pastorul bisericii tale? Nu cred! Dar Dumnezeu l-a ales! Și El l-a făcut capul Bisericii Noului Testament. Noi le spunem oamenilor: „Nu intrați în necazuri”, „Nu păcătuiți!” – și sunt sfaturi bune: Dumnezeu nu dorește ca noi să păcătuim. Dar ar trebui să le spunem și: „Nu vă jucați cu păcatul, pentru că vă compromiteți veșnicia. Iar când cădeți (pentru că se va întâmpla, cu siguranță), întoarceți-vă la Dumnezeu! Doar El vă poate restaura, și vă poate folosi eșecul ca să vă întărească!”

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne