Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “articole”

11 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu; și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.

Romani 13.1

În vremea în care a fost scrisă epistola noastră nu era deloc ușor să urmezi această poruncă, pentru că autoritățile erau cu totul păgâne și idolatre. Ele îi priveau pe creștini – cei care întorseseră spatele religiei oficiale și refuzau cu tărie să ardă tămâie zeilor – ca pe dușmani firești, și de aceea îi denigrau și îi persecutau. În ciuda tuturor acestor lucruri, rămânea valabil faptul că cei care conduceau fuseseră așezați de Dumnezeu pentru a controla răul, pentru a porunci binele și a-l răsplăti (versetul 3). Autoritatea era, și este și astăzi, așa cum am spus deja, „slujitorul lui Dumnezeu“. Apostolul remarcă de două ori, în versetul 4: „Este un slujitor al lui Dumnezeu, pentru tine spre bine … Nu degeaba poartă sabia; pentru că este un slujitor al lui Dumnezeu, un răzbunător spre mânie celui care face răul“. De aceea, cel care se ridică împotriva ei „se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei care se împotrivesc își vor primi răsplata“ (versetul 2). Cu alte cuvinte, oriunde există o autoritate, ea este de la Dumnezeu; credinciosul Îl vede pe Dumnezeu în ea și de aceea ascultă de bunăvoie. Ar fi neascultător față de Dumnezeu dacă nu ar face-o.

Este posibil ca această ascultare să-i aducă celui credincios diverse neplăceri sau inconveniente; este posibil să aibă drept consecință pentru el pierderi dureroase sau suferințe. Dar aceasta nu ar trebui să determine o altă comportare din partea lui. Ar trebui oare să se aștepte la altceva în această lume a nedreptății? El este străin și călător în ea, iar cetățenia sa este în cer. Prin credință este adus într-o legătură intimă cu Dumnezeu și privește la locul și la moștenirea sa de sus. Este binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cerești. În călătoria sa spre patria cerească nu este chemat să-și urmărească drepturile în această lume, cu atât mai puțin să lucreze activ la ordinea ei socială și politică sau chiar să primească un loc de conducere în ea. El va domni odată cu Hristos, când va veni timpul pentru aceasta; dar în prezent partea sa este să sufere și, atât cât depinde de el, să trăiască în pace cu toți oamenii, căutând binele lor și, „făcând binele, să reducă la tăcere neștiința oamenilor fără minte“ (1 Petru 2.15).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Grăbește-te de fugi în ea.

Geneza 19.22

                                                                                                                            Goana după viteză

Din cauza vitezei au loc mai mereu accidente. Un elicopter militar se izbește cu viteza năucitoare de o stâncă. Un tren interurban deraiază. Un avion supersonic se prăbușește în ocean. Un pilot de Formula 1 iese de pe pistă. Suferință și accidentări grave… Am parcurs un drum lung în goana noastră frenetică după viteză! Am atins – și în unele cazuri am depășit deja – limitele materiei și ale omului.

Ritmul alert nu ne lasă aproape deloc timp pentru a reflecta în liniște, pentru a ne gândi la sensul și scopul vieții. Ar fi bine să ne oprim o clipă și să căutăm răspuns la aceste întrebări: De ce mă aflu în lume? Încotro duce drumul meu prin viață? La ce bun să fii într-un tren de mare viteză, dacă el se îndreaptă în direcția greșită…?

Să-I cerem lui Dumnezeu răspuns la aceste întrebări. Creatorul cerului și al pământului are un mesaj pentru noi. Planurile Sale sunt bune pentru noi, de aceea dorește să-L ascultăm și să acționăm așa cum ne spune El. Dumnezeu ne-a lăsat gândurile Sale scrise în Biblie și așteaptă răspuns de la noi.

Dumnezeu are numai gânduri de binecuvântare pentru noi. Are o inimă plină de dragoste pentru toți cei care Îl ascultă și cred cuvântul Lui. El L-a trimis pe propriul Său Fiu în această lume, ca să moară pe cruce pentru păcatele noastre, astfel încât viața noastră să aibă un sens și un conținut. Ce tragic este când ratăm esențialul!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 13.1-39 · 1 Tesaloniceni 5.12-28

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 19:26-37, 20:22-27

Această secţiune a cărţii, incluzând capitolele 19 şi 20, începe şi sfârşeşte la fel, specificând că Israel avea menirea să fie poporul sfânt al unui Dumnezeu sfânt. Şi aproape fiecare poruncă din aceste capitole se încheie cu cuvintele de aducere-aminte: „Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru“. Cu cât mai mult cei care fac astăzi parte din familia lui Dumnezeu va trebui să reproducă sfinţenia „Tatălui sfânt“ ai Cărui copii sunt (Ioan 17.11). Petru citează v. 2 din cap. 19 completându-l: „după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi“ (1 Petru 1.15-16). Aici nu este numai „pentru că Eu sunt sfânt“, ci „după cum“. Ce măsură ne este dată prin aceasta!

Versetul 32 atrage atenţia asupra respectului cuvenit bătrânilor, subiect pe care un tânăr creştin nu trebuie niciodată să-l neglijeze. Creştinismul trebuie să fie evident prin toată comportarea noastră, nu numai prin abţinerea de la păcatele grozave pe care Dumnezeu este obligat să le denunţe în Cuvântul Său, ci în miile de detalii în care trebuie să exersăm dragostea şi dreptatea practică (v. 34-36). Să nu uităm niciodată că frumosul nume de Hristos a fost invocat peste noi (Iacov 2.7 vezi şi nota d), astfel că, prin comportarea noastră, onorăm sau dezonorăm acest nume preţios.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIAȚA PLINĂ DE DUHUL SFÂNT | Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18)

Viața creștină nu este doar o viață schimbată, ci și o viață înlocuită. În momentul convertirii, noi Îi dăm lui Dumnezeu vechea noastră viață, iar El ne dă o viață nouă în locul ei. Dar El face mai mult: El vine să trăiască în noi prin puterea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel a subliniat contrastul dintre a fi beat de vin și a fi plin de Duhul Sfânt. Primul element te face să-ți pierzi controlul, pe când celălalt te ajută să fii în control. Unul este contraproductiv, pe când celălalt este productiv. Unul te face neputincios, pe când celălalt te umple de putere. Unul îți aduce tristețe, pe când celălalt îți aduce bucurie. Acest verset nu este o promisiune, nici măcar o alegere, ci o poruncă: „Fiți plini de Duh!” Iar Pavel evidențiază trei lucruri care se întâmplă în viața unei persoane umplute de Duhul lui Dumnezeu… Iată ce fac acești oameni plini de Duhul: 1) Cântă şi aduc din toată inima laudă Domnului. Această stare nu este indusă de circumstanțe, ci apare în ciuda lor. Biblia spune că: „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.” (Faptele apostolilor 16:25-26) Lauda adusă lui Dumnezeu poate deschide uși și poate rupe lanțuri! 2) Mulţumesc totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile (Efeseni 5:20). Și oamenii plini de Duhul Sfânt au necazuri, ca toți ceilalți… Dar ei nu se concentrează asupra necazurilor lor, ci își numără binecuvântările și rămân pozitivi, optimiști și recunoscători. 3) Se supun unii altora în frica lui Hristos (Efeseni 5:21). Oamenii plini de Duhul Sfânt sunt preocupați de ceilalți. Ei știu că ceea ce Dumnezeu face posibil pentru altcineva, va face posibil și pentru ei (vezi Efeseni 6:8). Așadar, fii plin de Duhul Sfânt!

10 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi, care, prin El, credeți în Dumnezeu, care L-a înviat dintre morți și I-a dat glorie, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.

1 Petru 1.20,21

Acest Miel fusese cunoscut dinainte, cu mult înainte de răscumpărarea din Egipt, pentru că fusese cunoscut înainte de întemeierea lumii. La fel stăteau lucrurile și cu acești creștini ieșiți din iudaism, așa cum am văzut în versetul 2 din acest capitol. Ce lucru minunat să fii obiectul gândurilor și planurilor lui Dumnezeu într-un mod la fel de complet și de desăvârșit, precum a fost Mântuitorul Însuși!

Dar numai la sfârșitul timpului a fost momentul când El a fost arătat pentru acești creștini evrei, deoarece tot acest pasaj de aici nu li se adresează decât lor. Pentru ei fusese împlinită această imensă lucrare. El era Acela prin care ei credeau în Dumnezeu, iar fără El, această lucrare n-ar fi putut avea loc. Ca răsplată pentru jertfa Fiului Său, Dumnezeu L-a înviat dintre morți și L-a introdus în glorie, astfel încât credința și speranța lor să fie în Dumnezeu. Tatăl și Fiul erau la fel de interesați de lucrarea mântuirii lor – Fiul, prin sângele Său, iar Tatăl, prin învierea și gloria date Fiului – astfel încât Dumnezeu să fie Autorul lucrării, iar credința și speranța acestor evrei să aibă o temelie comună.

Aici, apostolul pornește de la învierea lui Hristos și de la gloria pe care Dumnezeu I-a dat-o, dar nu-i consideră pe cei cărora li se adresează ca înviați împreună cu Hristos și așezați împreună cu El în locurile cerești. Ei au un Hristos ceresc ca obiect al credinței și al speranței lor și trebuie să umble așa cum El a umblat aici, pe pământ.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre cele cerești?

Ioan 3.11,12

Născut din nou (12)

Fariseul Nicodim și-a început conversația cu Domnul Isus spunând: „Noi știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu“ (Ioan 3.2). În spatele acestui „noi“ erau acei lideri evrei care considerau că Îl pot judeca pe Isus. Ei I-au adus un oarecare omagiu, dar nici măcar nu erau siguri cine era El cu adevărat.

Apoi, deodată, Isus, folosind aceeași formă de plural, „noi“, dar nu ca expresie a mulțumirii de sine sau a ignoranței fariseice, ci a atotștiinței divine, i-a vorbit lui Nicodim despre Sine ca fiind Cel care este una cu Tatăl și care este El Însuși Dumnezeu (Ioan 1.1; 10.30) – i-a vorbit cum numai Unul care Se află într-o legătură strânsă cu Dumnezeu și care Îl cunoaște pe Dumnezeu și gloria Sa o poate face. Cunoașterea Sa despre toate cele pământești și cerești este absolută. El cunoaște lucrurile în esența lor, în scopul lor – iată ce conferă cuvintelor Domnului Isus, care sunt adesea atât de simple, o profunzime atât de greu de pătruns!

Fariseii aveau probleme în a înțelege și a crede atunci când Fiul lui Dumnezeu le vorbea despre nașterea din nou – un proces care are loc pe pământ. Cum vor reacționa atunci când va fi vorba despre „cele cerești“, despre plinătatea binecuvântării pe care Dumnezeu vrea să o dea celor care Îl acceptă pe Fiul Său prin credință?

Citirea Bibliei: 2 Samuel 12.1-31 · 1 Tesaloniceni 5.1-11

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 18:1-5; 19:1-19

Rânduielile conţinute în aceste capitole privesc sfinţe­nia practică a poporului Domnului. Ele implică mila (19.10), cinstea şi adevărul (v. 11, 12), dreptatea (v.13-15), bunăvoinţa şi dra­gostea (v.16-18). Este umilitor că întâlnim aceleaşi puneri în gardă adresate şi creş­tinilor, în epistole, atât în cea către efeseni, cât şi în cea către coloseni. Aceasta arată că firea veche dintr-un copil al lui Dumnezeu nu este cu ni­mic mai bună decât cea a israelitului de odi­nioa­ră. „Să nu faceţi după faptele ţării Egiptului …“ începe cap. 18, îna­inte de a enumera întinările cărnii care sunt o urâciune înaintea Domnului. „Spun deci aceasta – îi învaţă apostolul Pavel pe efeseni– să nu mai umblaţi cum umblă naţiunile … care, pierzând orice simţire, s-au dedat la destrăbălare …“ (Efeseni 4.17, 19; comparaţi de asemenea v. 25 şi 28 cu Levitic 19.11). „Um­blaţi în dragoste“, conchide apostolul (Efeseni 5.2) şi aceeaşi concluzie apare şi în v. 18: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Dom­nul Isus a citat acest verset şi l-a ilustrat într-un mod perfect prin El Însuşi. Din acest motiv, Iacov denumeşte conţinutul acestui verset „Legea îm­părătească (cea a Împăratului), potrivit Scripturii“! (Luca 10.28-37; Iacov 2.8).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PLANUL LUI DUMNEZEU PENTRU BANII TĂI | Fundația S.E.E.R. România

„Veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele…” (2 Corinteni 9:11)

Un pastor a spus odată comunității din care făcea parte: „Dragilor, avem destui bani aici, în această dimineață, pentru a construi o nouă biserică și aceasta este o veste bună”. Apoi a adăugat: „Vestea mai puțin bună este că ei sunt încă în buzunarele noastre!”

Unii dintre noi au crescut crezând că este greșit să Îi cerem bani lui Dumnezeu, deoarece este un semn de lăcomie și egoism. Da, poate fi așa, dar nu trebuie să fie așa! Atunci când te rogi: „Doamne, binecuvântează-mă financiar, ca să pot dărui pentru lucrarea Ta și să-Ți împlinesc planurile”, și chiar faci așa – atunci din punct de vedere spiritual te aliniezi cu planul lui Dumnezeu. În parte, creșterea explozivă a Bisericii Noului Testament s-a datorat unor creștini care au fost dispuși să-și vândă bunurile pentru a finanța voia lui Dumnezeu. Barnaba a fost unul dintre aceștia. Biblia spune că el „a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor” (Faptele apostolilor 4:37). Dar Barnaba nu a fost singurul: „toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor.” (Faptele apostolilor 4:34-35) Printre cei care L-au urmat pe Hristos se aflau și femei căsătorite cu bărbați bogați și puternici. Prin urmare, Isus a avut nevoie de un trezorier care să se ocupe de fondurile lor, dar în cele din urmă acesta a eșuat din pricina lăcomiei.

Din punct de vedere biblic, iată care este concluzia când vine vorba despre bani: dacă Îl onorezi pe Dumnezeu, El te va onora pe tine! Dacă pui lucrarea Lui pe primul loc, El va binecuvânta munca ta! Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine…” (Matei 6:33-34)

Așadar, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

9 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Părinții noștri au păcătuit și au făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului nostru și L-au părăsit … Acum eu am pe inimă să fac un legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca să se întoarcă de la noi aprinderea mâniei Sale. Fiii mei, nu fiți nepăsători; pentru că pe voi v-a ales Domnul să stați înaintea Lui, să-I slujiți și să fiți slujitorii Lui și să ardeți tămâie.

2 Cronici 29.6,10,11

Lecții din viața lui Ezechia (1) – Sârguință în lucrarea Domnului

Primul lucru pe care Ezechia l-a făcut după moartea tatălui său a fost să deschidă ușile casei Domnului, să le repare și să-i cheme pe preoți și pe leviți să se sfințească pe ei înșiși și să sfințească de asemenea casa Domnului. Ezechia a mărturisit că părinții lor fuseseră necredincioși și făcuseră ceea ce era rău în ochii Domnului. Acum el dorea să facă un legământ cu Dumnezeu, astfel încât mânia Lui să se întoarcă de la popor. I-a încurajat de asemenea pe preoți și pe leviți să nu fie neglijenți, fiindcă Domnul îi alesese în mod special pentru a sta înaintea Lui și pentru a-I sluji.

Vedem un exemplu minunat în felul prompt în care Ezechia a acționat și a vorbit în acel timp. Avem noi pe inimă lucrurile lui Dumnezeu așa cum Ezechia le-a avut? Toți cei care sunt în Hristos au fost făcuți împărați și preoți, de aceea și noi suntem chemați să fim sârguincioși.

Starea creștinătății este ruinată, însă nu trebuie să acuzăm generațiile trecute pentru acest lucru, căci și noi suntem la fel. Mai bine să ne judecăm pe noi înșine și să învățăm lecțiile trecutului, pentru a face ceea ce este bine și plăcut înaintea Domnului! Ceea ce Ezechia a făcut este un exemplu și pentru noi. Mai întâi trebuie să îndepărtăm toată necurăția din viețile noastre, tot ceea ce nu se potrivește cu templul lui Dumnezeu, căci noi suntem templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3.16). Apoi să nu fim neglijenți, ci să stăruim în slujirea pentru Domnul, dând mărturie despre El și slujindu-I ca mădulare ale trupului Său; și, prin Hristos, „să aducem o jertfă plăcută lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc numele Său“ (Evrei 13.15).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

El, care nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate?

Romani 8.32

Biblia furată

La un târg dintr-un oraș din Franța era un stand cu Biblii. O tânără s-a apropiat cu o oarecare ezitare și a spus că dorește să plătească pentru Biblia pe care fiul ei de nouă ani o furase de acolo cu o zi înainte. Oamenii de la stand au fost la început surprinși, însă ulterior profund emoționați, când au auzit relatarea tinerei femei: Soțul meu este la pat de doi ani, acum în comă, iar fiul nostru suferă foarte mult din pricina aceasta. El s-a gândit că Biblia ar putea aduce o rezolvare. Întâi am vrut să vă returnez cartea furată, dar apoi am început să o citesc și acum vreau să o cumpăr.

Sperăm că, prin citirea Bibliei, femeia L-a găsit pe Cel care îi poate oferi nu numai un ajutor temporar, ci și pace cu Dumnezeu, har în fiecare zi pentru a nu dispera chiar și în situațiile cele mai dificile din viață și putere pentru a rămâne în liniște. Cât de inepuizabilă și de necuprins este oferta harului lui Dumnezeu, pe care El o pune la dispoziție, prin Domnul Isus, fiecărui om!

Dumnezeu îl iubește pe om, chiar dacă acesta este un păcătos și a încălcat poruncile Sale. Și tocmai de aceea L-a trimis pe Isus Hristos pe pământ, ca să moară pe cruce pentru păcatele celor care cred în El. Domnul Isus a plătit datoria noastră în fața lui Dumnezeu, astfel încât El poate ierta pe oricine își mărturisește păcatele și crede în Mântuitorul. „Căci sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață … nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8.38,39).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 11.1-27 · 1 Tesaloniceni 4.13-18

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 17:1-16

Dumnezeu Îşi rezervă dreptul asupra sângelui (am văzut deja în cap. 7.26, 27). Sub privirile Sale, în Locul Preasfânt se găsea de acum înainte, înnoit an de an, sângele jertfelor oferite (cap. 16). Şi acest sânge, de nelipsit pentru menţinerea relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său, vorbeşte constant inimii lui Dumnezeu despre lucrarea Fiului Său preaiubit.

Numeroase pasaje din Scriptură definesc virtuţile sângelui lui Hristos: El „face ispăşire pentru suflet“ (v. 11). „Curăţeşte de orice păcat (sau: de tot păcatul)“ (1 Ioan 1.7 vezi şi nota g). Chiar cea mai mică greşeală pe care am comis-o trebuie să fie ştearsă cu acest sânge şi nu poate fi curăţită altfel. Prin el am fost cumpăraţi „din orice naţiune“ (Apocalipsa 5.9 vezi şi nota k), „răscumpăraţi din felul … deşert de vieţuire“ (1 Pe­tru 1.18-19), spălaţi (Apo­calipsa 1.5), îndreptăţiţi (Rom. 5.9), împăcaţi (Coloseni 1.20), sfinţiţi (Evrei 13.12), apropiaţi (Efeseni 2.13); prin el o cale nouă este deschisă până în Locul Preasfânt (Evrei 10.19, 20). Şi tot prin el victoria noastră este câştigată (Ap. 12.11).

Preţios sânge al lui Isus! Virtuţile Sale, eficacitatea Sa       sunt o piatră de poticnire pentru cei care nu şi le însuşesc prin credinţă curată, dar pentru cei răscumpăraţi sunt un subiect etern de laudă şi de adorare. „Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său: …a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin“ (Ap.1.5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ TRATĂM MOARTEA ÎN MOD CORECT | Fundația S.E.E.R. România

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23:4)

Astăzi vom vorbi despre cum să tratăm în mod corect moartea, reținând câteva lucruri din versetul 4 al Psalmului 23: 1) Moartea este un lucru sigur. Se povestește că un ipohondru și-a scris aceste cuvinte pe piatra de mormânt: „Acum poate veți crede că am fost bolnav, și de aceea am murit!” Serios vorbind, dacă ești înțelept, nu vei fi obsedat de moarte, dar te vei pregăti pentru ea. 2) Moartea este o trecere. Cuvântul „umblu” din acest verset vrea să ne spună că fiecare pas pe care îl facem aduce data plecării cu o zi mai aproape, iar cuvântul „prin” ne spune că este doar o trecere temporară și nu destinația finală. Este ca o „metamorfoză” ce transformă o biată omidă într-un fluture frumos care se poate înălța. Biblia descrie noul tău trup în aceste cuvinte: a) „trup îmbrăcat în neputrezire”, ceea ce înseamnă că nu te vei mai lupta niciodată cu durerea sau cu boala (vezi 1 Corinteni 15:53). b) „trup nemuritor”, ceea ce înseamnă că nu vei mai avea vârstă și nu mai mori (vezi v. 53). c) „trup asemenea lui Hristos” (1 Corinteni 15:45-49). Adică, trupul pe care-l vei avea după înviere nu va mai fi din carne și sânge, pentru că acest trup nu poate moșteni Împărăția lui Dumnezeu, ci va fi complet schimbat. Nu ți se pare interesant faptul că mulți dintre oamenii care au murit și s-au întors la viață, povestesc despre ieșirea dintr-un tunel într-o lumină strălucitoare, cerească? Așadar, chiar trebuie să ne temem de moarte? Nu! Sau să ne temem de rău? Nu! De ce? Pentru că Domnul este cu noi, iar El a biruit moartea, mormântul și iadul! Domnul Isus a spus: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Apocalipsa 1:18) Așa că, bucură-te: cheia destinului tău veșnic nu se află în mâinile tale sau ale altcuiva ca tine, ci în mâinile Celui care te iubește!

8 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

V-ați întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiți unui Dumnezeu viu și adevărat și să așteptați din ceruri pe Fiul Său.

1 Tesaloniceni 1.9,10

Venirea Domnului, dacă o privim așa cum trebuie, nu este un lucru pe care să-l învățăm, ci, după cum ne arată Scriptura, este identificată cu toate simțămintele și cu întreg caracterul creștinului.

La începutul primei Epistole către Tesaloniceni, despre credincioșii de acolo se spune că fuseseră convertiți pentru a-L aștepta pe Fiul lui Dumnezeu din cer. El era o realitate vie și personală pentru ei. Există mult mai multe lucruri în acest pasaj, însă acesta este primul dintre ele: ei fuseseră convertiți în vederea așteptării Lui. Această stare de așteptare este ceea ce se potrivește creștinului. Nu spun că nu există și alte motivații, căci dragostea binecuvântată pe care El ne-a arătat-o în moartea Sa ne determină și ea să-L urmăm, însă creștinul este o persoană care trăiește între prima venire a lui Hristos, pentru a-l mântui, și cea de-a doua venire a Lui, pentru a-l scoate din această scenă. Iar ceea ce-l caracterizează, dacă se încrede în Cuvântul lui Dumnezeu, este că-L așteaptă pe Hristos.

Cu privire la felul în care venirea Domnului este prezentată, nu doar ca o doctrină, ci ca fiind împletită cu toate gândurile și simțămintele creștinului, există doar două epistole în care ea nu este prezentată ca o țintă. Într-una dintre ele, Galateni, destinatarii erau într-o stare spirituală prea joasă, iar apostolul a trebuit să ia lucrurile de la temelie; în cealaltă, Efeseni, destinatarii erau priviți ca fiind deja așezați în locurile cerești. În 1 Tesaloniceni 1.10 ni se spune că venirea Domnului era parte a convertirii lor. Hristos suferise pentru ei și urma să vină pentru a-i lua la Sine. Vedem în fiecare capitol al acestei epistole cum venirea lui Hristos este conectată cu convertirea, cu lucrarea, cu sfințenia și cu suferințele creștinului (1 Tesaloniceni 1.10; 2.19,20; 3.13; 4.13,14).

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.

Psalmul 23.4

Tu ești cu mine!

Era în anul 1943, în zona Ruhr. Era timp de război, iar primele bombe căzuseră deja și răspândeau groaza. Pastorul Wilhelm Busch (1897-1966) i-a invitat pe toți vecinii săi, mai mici și mai mari, la o oră de studiu biblic. El a citit Psalmul 23 și apoi a întrebat: „Copii, știți ce este o vale întunecoasă? La ce s-a gândit David când a scris acest verset?“. O fată a răspuns: „O vale întunecoasă este atunci când avioanele aruncă bombe, sirenele urlă și când ți-e teribil de frică!“. Wilhelm Busch i-a dat dreptate: „Exact, aceasta este o vale întunecoasă. Dar ce prețios lucru este să poți spune: Tu ești cu mine. Să ne amintim cu toții de aceste cuvinte în clipele când se va porni următorul bombardament“. Câteva ore mai târziu, sirenele au dat alarma. În pivniță, fetița lui s-a agățat de el: „Tati, mi-e tare frică“. El a luat-o în brațe și a întrebat-o blând: „Ce am învățat în această dimineață? – Tu ești cu mine!“. Ea a dat din cap: „Oh, tată, am uitat!“. Bombele cădeau fără milă…

A doua zi, Wilhelm Busch stătea în camera sa. Fiica lui a dat buzna, ținând-o de mână pe cea mai bună prietenă a ei: „Tată, ieri, în buncăr, când toată lumea țipa și era speriată, prietena mea i-a spus mamei sale: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine». – Tată, ea și-a adus aminte de aceste cuvinte!“.

Ce bine este să-L cunoști pe Isus ca Mântuitor și Păstor al tău, ca pe Acela care poate îndepărta orice teamă! Bucurați-vă de această prețioasă însoțire, „Tu ești cu mine“. Luați-vă timp să stați de vorbă cu Isus.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 10.1-19 · 1 Tesaloniceni 4.9-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 16:23-34

Iată cât de mare şi de delicată era pentru marele preot şi pentru fiii săi lucrarea necesară pentru înlăturarea păcatelor. Şi, în plus, toată această slujbă era valabilă numai pentru un an. În adevăr, sursa păcatelor, inima omului, nu era curăţită pentru atât, iar această inimă rea nu se putea lipsi să nu lucreze din nou fapte rele în tot timpul noului an. Întotdeauna era necesar să fie repetate aceste jertfe, marii preoţi transmiţând mai departe slujba, din tată în fiu, „pentru că prin moarte erau împiedicaţi să dăinuiască“ (Evrei 7.23-25).

Cu cât mai măreaţă este lucrarea lui Hristos în realitatea ei, în întreg răsunetul ei, pretinzând propriul Său sacrificiu! Pentru a înlătura păcatul lumii, pentru a-i anula toate consecinţele, cât şi pentru a ajunge la sursă: inima omului şi a o curăţa, Isus a fost în totalitate singur. Nimeni altcineva nu poate avea în aceasta vreun rol, cât de neînsemnat. Ce făcea poporul în timpul acelei măreţe lucrări a preotului? Ei nu puteau şi nici nu trebuia să facă nimic altceva, decât să-şi smerească sufletele. O lucrare era împlinită în favoarea lor, în contul căreia ei se puteau odihni. Ei bine, aceasta este tot ce trebuie să facem şi noi! Să ne odihnim în lucrarea suficientă şi perfectă a Domnului Isus.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ESTE SPRE BINELE TĂU! | Fundația S.E.E.R. România

„Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28)

Acest verset este unul dintre cele mai reconfortante și mai des citate: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28) Acest verset se adresează credincioșilor – copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu care Îl iubesc pe Domnul, care umblă conform planului Său și care acționează în conformitate cu principiile biblice. Este interesant faptul că în Biblie cuvântul „cunoaștere” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a ști în mod intuitiv”. Adică, ceva din interiorul nostru ne spune: „Nu înțeleg și nu pot explica ce mi se întâmplă, dar știu că Dumnezeu lucrează și că va ieși ceva bun din asta!” Să analizăm sensul și semnificația cuvintelor: „lucrurile lucrează împreună”… Ți-ar plăcea să mănânci bicarbonat de sodiu? Sau făină? Nu! Dar atunci când le pui împreună, când adaugi alte câteva ingrediente, le amesteci și le pui la cuptor, din ele iese „ceva bun”. Când Biblia spune „toate lucrurile”, asta include și lucruri dureroase, nedrepte și dificile. Calea spre tronul Egiptului l-a trecut pe Iosif prin trădare, calomnie, întemnițare pe nedrept și dezamăgire. Dar, privind în urmă, el a putut spune: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr.” (Geneza 50:20). În moduri pe care nu le poți vedea sau înțelege acum, lucrurile prin care treci lucrează pentru binele tău. Îl iubești pe Dumnezeu? Crezi că El are un plan și un scop pentru viața ta? Te străduiești să-I fii/faci pe plac? Atunci, ai încredere că El va face ca „toate lucrurile” să producă binele tău!

7 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Să condimentezi cu sare toate darurile tale de mâncare, să nu lași să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare.

Levitic 2.13

Cât de importantă trebuie să fie această sare, dacă în acest singur verset se vorbește despre ea de trei ori, fiind amintită și ca „semnul legământului Dumnezeului tău“! Știm că sarea este cea care păzește de stricăciune. Ea lucrează în așa fel încât să nu se strice ceva. Sarea este însă și despărțirea de ceea ce este stricat și, trebuie să adaug, este și un simbol al sfințeniei verificatoare a lui Dumnezeu și al judecății Sale. Găsim aceasta în Ezechiel 47.11, când mlaștinile și gropile din apropierea Mării Moarte nu se vor vindeca, ci, în toată Împărăția milenială, vor rămâne mlaștini sărate, ca un tablou al judecății lui Dumnezeu asupra păcatului și asupra oamenilor păcătoși. Aici se vorbește despre sare ca „semnul legământului Dumnezeului tău“, ceea ce înseamnă că sarea, în relațiile noastre cu Dumnezeu, în care am fost aduși, ne păzește și ne ferește de stricăciune, ca să nu fim necredincioși în acest legământ. Ce credem noi despre noi înșine? Probabil că duminica dimineața aducem o jertfă cu privire la minunata descoperire a lui Dumnezeu în Hristos, prin har, și nu ne gândim la faptul că exteriorul nostru, prezentarea noastră în afară, ar trebui să se schimbe cu ceva; de aceea putem fi brutali față de frați și surori. Ce credem noi despre unul care vorbește plin de admirație despre Dumnezeu, care a descoperit dragostea Domnului Isus și care nu se gândește că el însuși trebuie să arate dragoste și să se verifice pe sine însuși în lumina lui Dumnezeu și să se judece cu privire la sărăcia dragostei care este în inima sa și care se arată în viața sa?

Aici avem sarea. Dumnezeu nu poate primi nicio jertfă care este fățărnicia buzelor. El nu vrea să ne audă numai vorbind admirativ despre Domnul Isus, fără a simți însă nevoia ca aceleași lucruri să se găsească și în viața noastră. Nu putem să-I spunem lui Dumnezeu că este așa de minunat ceea ce găsim la Domnul Isus, în timp ce nu ne gândim deloc că acestea ar trebui să fie minunate și la noi. Dacă sunt mulțumit de mine însumi când nu le am, atunci aceasta nu este „sarea legământului Dumnezeului tău“. Dacă vorbesc despre Domnul Isus, dacă privesc slava Sa, atunci Tatăl așteaptă să doresc să fiu așa cum este El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Marele preot a răspuns și I-a zis: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!“. „Da“, i-a răspuns Isus, „sunt“.

Matei 26.63,64

Condamnat de tribunalul evreiesc și de tribunalul roman

Luat prizonier din Grădina Ghetsimani, Domnul Isus a fost dus și în fața tribunalului evreiesc, și în fața tribunalului roman. Deși s-au prezentat aceiași acuzatori, acuzațiile aduse de ei în fața celor două instanțe au fost diferite.

Înaintea sinedriului, tribunal evreiesc, dușmanii Domnului Isus L-au supus unui proces religios. Era vorba despre ceea ce era El în Sine Însuși. Auziseră desigur ceea ce mărturisise despre Sine și de aceea L-au întrebat atunci: „Să ne spui dacă ești Hristosul“ și „să ne spui dacă ești Fiul lui Dumnezeu“. El a răspuns afirmativ la ambele întrebări. Dar ei nu au fost dispuși să recunoască aceste adevăruri. Prin urmare, ei le-au interpretat ca pe o blasfemie, care era pedepsită prin lege.

În fața lui Pilat, judecătorul roman, L-au prezentat ca fiind un dușman al Cezarului, „sucind mintea poporului nostru, oprind a plăti bir Cezarului și zicând că El este Hristosul, un împărat“ (Luca 23.2). Ultima afirmație era adevărată, prima era o minciună. Ei au făcut totul pentru a-l convinge pe judecător să pronunțe o sentință de condamnare la moarte. Ce a răspuns Domnul Isus la acuzațiile lor? În discuția personală cu Pilat, Domnul Isus i-a spus judecătorului despre Sine că este, într-adevăr, un Împărat, dar Unul respins. Împărăția Sa nu este din lumea aceasta.

În cele din urmă, Mântuitorul nostru a fost condamnat la moarte: de tribunalul civil ca împărat, iar de autoritatea religioasă ca Fiu al lui Dumnezeu. Răutatea și ura oamenilor au atins apogeul.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 9.1-13 · 1 Tesaloniceni 4.1-8

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 16:15-22

Preotul pătrundea dincolo de perdea învăluit într-un nor de tămâie, în timp ce, afară, poporul aştepta cu teamă. Avea să primească Domnul jertfa? Dacă ceva nu era în regulă, Aaron n-ar fi pierit el precum cei doi fii ai săi mai mari? Ce uşurare în clipa când apărea din nou, serviciul său încheiat! Profetic, această scenă se va împlini când, venind în glorie pentru Israel, Hristos „Se va arăta a doua oară … pentru mântuirea celor care-L aşteaptă“ (Evrei 9.28).

Mai rămăsese să se ocupe de ţapul cel viu. Primul, cel pe care căzuse „sorţul Domnului“ (v. 9), fusese sacrificat şi îndepărtase păcatul dinaintea lui Dumnezeu. Cel de-al doilea, ţapul „pentru Azazel“, ducea cu el păcatul care apăsa conştiinţa poporului. De aceea toate păca­tele erau mărturisite pe capul lui şi acesta le purta pentru totdeauna asupra lui „într-un pământ nelocuit“ (v. 22) (Psalmul 103.12; Evrei 8.12, citat de Ieremia 31.34). Primul ţap servea să facă ispăşire: era pentru toţi. Cel  de-al doilea ne vorbeşte despre substituire: de victima care poartă „păcatele multora“ (Evrei 9.28), şi anume, doar pe ale acelora care, mărturisindu-şi păcatele (v. 21), îşi însuşesc prin credinţă vrednicia victimei. Jertfa lui Hristos are acest dublu caracter.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ OBȚII MAXIMUM DIN BIBLIE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină…” (Psalmul 119:130)

Woodrow Wilson, unul dintre președinții SUA, a spus: „Îmi pare rău pentru oamenii care nu citesc Biblia în fiecare zi; mă întreb de ce se privează de putere și de plăcere. Este una dintre cele mai fascinante cărți din lume, pentru că de fiecare dată când o deschizi, un text vechi pe care l-ai citit de zeci de ori strălucește brusc cu un sens nou. Nu există nicio altă carte, din câte știu eu, despre care să fie adevărat acest lucru; nu există nicio altă carte care să-și transmită sensul atât de personal și să se potrivească atât de intim cu însuși spiritul care îi caută călăuzirea!”

Dacă vrei să obții maximum din Biblia ta, pune-ți aceste întrebări atunci când citești:

1) Există un avertisment de care trebuie să țin cont?

2) Există o promisiune de revendicat?

3) Există vreun păcat pe care trebuie să-l mărturisesc?

4) Există o poruncă de ascultat?

5) Există o lecție de învățat?

6) Există vreun principiu de aplicat?

7) Există un exemplu de urmat?

În timp ce-ți pui aceste șapte întrebări, ține un jurnal în care să scrii răspunsurile pe care ți le dă Dumnezeu și vei fi uimit de înțelepciunea pe care o vei culege. Vei fi încântat de principiile pe care le vei descoperi. Neliniștile tale vor începe să se ridice, mintea ți se va limpezi și vei experimenta pacea. Apostolul Ioan scrie: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1)

Reține expresia „Cuvântul era Dumnezeu”… Cu cât citești mai mult Biblia, cu atât vei experimenta mai mult prezența și puterea lui Dumnezeu. Așadar, Cuvântul Lui pentru tine astăzi este acesta: „Nu pleca de acasă fără Biblie!”

>

4 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine.

Geneza 50.20

Pe când Iosif era urât de frații săi, aceștia l-au aruncat într-o groapă, cu gândul să-l omoare. Apoi și-au schimbat planul și l-au vândut pe douăzeci de bucăți de argint. Iosif a fost dus în Egipt. După mai mulți ani, foametea a lovit Egiptul și Canaanul, iar când Iacov a auzit că era grâu în Egipt, i-a trimis pe fiii lui să cumpere mâncare de acolo. Ce căi minunate are Dumnezeu!

Între timp, Iosif fusese înălțat într-o poziție de autoritate. Frații săi nu l-au mai recunoscut. Aceasta era împrejurarea perfectă pentru el ca să se răzbune pe ei. Ar fi putut să-i țină sclavi în Egipt pentru tot restul vieții lor sau ar fi putut să-i omoare. În loc de toate acestea, Iosif s-a purtat în har față de ei și s-a făcut cunoscut lor, spre marea lor uimire: „Și i-a sărutat pe toți frații săi și a plâns cu ei. Și, după aceasta, frații lui au vorbit cu el“ (Geneza 45.15). Mai târziu, pentru a le risipi complet temerile, el le-a spus: „Nu vă temeți … Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine … Și acum, nu vă temeți: vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri“ (Geneza 50.19-21).

Aceasta ne amintește despre faptul că, atunci când Dumnezeu îngăduie ca oamenii să ne rănească, El face ca toate să lucreze pentru binele nostru, iar apoi ne poate folosi ca instrumente pentru binecuvântarea celor care ne-au făcut rău (2 Corinteni 1.4). Iosif a recunoscut faptul că Dumnezeu a fost în spatele tuturor împrejurărilor prin care trecuse și că de aceea nu se potrivea deloc ca el să se răzbune. El a știut de asemenea că frații săi nu puteau nici spune, nici face nimic pentru a plăti ce îi erau datori. Singurul răspuns corect din partea lui era să-i ierte și să lase toate consecințele în mâna lui Dumnezeu – singurul suficient de competent și de înțelept pentru a le rezolva pe toate.

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu a uns cu Duh Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți cei care erau înrobiți puterii Diavolului; căci Dumnezeu era cu El.

Fapte 10.38

„Sunt încercuit…“

Cu mulți ani în urmă a avut loc o petrecere la Hotel Löwen. În zori, tânărul, băut bine, se îndrepta spre casă clătinându-se și bâjbâind de la un colț de casă la altul. În cele din urmă s-a lovit de un zid. „Oh, ce bine! Să nu pierd contactul cu zidul și atunci voi înainta“, murmura el satisfăcut. Astfel s-a deplasat de-a lungul peretelui, pipăindu-l cu ambele mâini. Ceea ce însă nu știa era faptul că peretele era doar un pilon de afișaj. După un timp și-a dat seama că se învârtea în cerc. Atunci un oftat de resemnare a venit din adâncul pieptului său chinuit: „Sunt încercuit…“.

Ceea ce i s-a întâmplat acestui tânăr în acea noapte trăiesc unii oameni aproape zilnic: prinși în capcană de propriile idei, ei au impresia că se află pe un drum bun, dar se învârt constant doar în jurul lor.

Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ și pentru astfel de oameni. El Însuși a mărturisit că a fost trimis de Dumnezeu pentru a „vesti eliberarea robilor și deschiderea închisorii celor ce sunt în lanțuri“ (Isaia 61.1). El vrea să vină în ajutorul tuturor celor ce și-au pierdut orientarea în viață și dorește să le dea o direcție și un sens. Dumnezeu nu cere nimic mai mult de la om decât ca acesta să mărturisească sincer înaintea Lui cum stau lucrurile cu sine și să-și pună încrederea în El.

„Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit“ (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 7.1-16 · 1 Tesaloniceni 2.13-20

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 14:14-31

„Şi va fi curat“, conchid v. 9 şi 20. Nici aici nu se pune problema care este părerea leprosului curăţit. Dumnezeu îl declară curat, sfânt, pe păcătosul născut din nou, pentru care Cuvântul Lui trebuie să fie suficient, chiar dacă el nu experimentează nici o emoţie, nici vreun sentiment deosebit. „Aţi fost spălaţi … sfinţiţi … îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus“ (1 Cor. 6.11).

Odată cu păsările, imagini ale lucrării lui Dumnezeu pentru noi, se mai cereau încă două lucruri, prefigurând lucrarea Lui în noi: apa, puterea curăţitoare a Cuvântului, şi briciul. Leprosul trebuia să-şi radă părul, barba, sprâncenele. Toate spun că puterea firească a omului trebuie lepădată. Numim ELIBERARE această lucrare a Duhului care ne conduce la a judeca ceea ce produce firea noastră veche.

Sângele jertfei era uns pe urechea, pe mâna şi pe piciorul leprosului curăţit, întocmai cum se procedase cu preotul în ziua închinării lui în slujbă (Exod 29.20) şi la fel cu untdelemnul. În plus, leprosul era uns cu untdelemn (v. 18). Detaliu uimitor: numai acesta în Israel, împreună cu preoţii şi cu împăraţii, primea ungerea sfântă, care corespunde lucrării Duhului Sfânt în inima celui răscumpărat! (1 Ioan 2.20). Din păcătoşi mizerabili, spălaţi în sângele Său, Hristos a făcut „o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său“ (Apocalipsa 1.6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTEREA SPIRITUALĂ NECESITĂ TIMP | Fundația S.E.E.R. România

„Grăuntele de grâu… dacă moare, dă multă roadă.” (Ioan 12:24)

O ciupercă are nevoie de două zile ca să crească, dar un stejar are nevoie de șaizeci de ani. Așadar, ai vrea să fii o ciupercă sau un stejar? Creșterea spirituală necesită timp. Ți-ai pus vreodată întrebarea: „De ce îmi ia atât de mult timp să devin mai bun?” Încă te lupți cu multe dintre slăbiciunile tale, nu-i așa? De ce? Pentru că creșterea spirituală, ca și cea naturală, necesită un oarecare timp. Cele mai bune fructe se coc treptat. Domnul Isus a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.” (Ioan 12:24). Când Domnul Isus spune: „Adevărat, adevărat…”, El vrea să spună: „Înțelegeți acest lucru! Ascultați! Acest lucru este foarte important.” Ideea pe care Domnul Isus o subliniază aici este că, așa cum un bob de grâu trebuie să moară pentru a produce roadă, tot așa și noi trebuie să murim față de noi înșine, pentru a produce creștere spirituală. Iar a muri față de propriul nostru eu, și egoism, necesită câtva timp. Înclinația noastră este să dezgropăm periodic sămânța pentru a-i monitoriza progresul, în loc să ne încredem în Dumnezeu pentru ca El să-Și facă lucrarea în viața noastră. Hristos va produce roade în viața noastră dacă rămânem în El. Domnul Isus a spus: „Rămâneți în Mine” (Ioan 15:4). Cuvântul „a rămâne” înseamnă „a trăi în”. „A rămâne în Hristos” înseamnă a rămâne în contact cu El, a depinde de El, a trăi pentru El și a fi convins că El Își va încheia lucrarea în viața ta la momentul ideal. Așteaptă recolta promisă de Dumnezeu și, între timp, bucură-te de prezența Lui în viața ta. Dumnezeu Se bucură de fiecare etapă a creșterii tale spirituale. El nu așteaptă până când vei fi perfect, ca să înceapă să te iubească. Nu, El te iubește deja așa cum ești! Și nu are cum să te iubească nici cu o picătură mai mult decât te iubește deja!

3 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, în timpul strâmtorării sale, a lucrat cu și mai multă necredincioșie împotriva Domnului acest împărat Ahaz. Și a jertfit dumnezeilor din Damasc care-l bătuseră; și a zis: „Pentru că dumnezeii împăraților Siriei îi ajută, le voi jertfi, și ei mă vor ajuta“. Dar ei au fost căderea lui și a întregului Israel.

2 Cronici 28.22,23

Lecții din viața lui Ahaz (3) – Devenim asemenea lucrurilor cu care ne preocupăm

Ce decizii nefericite a luat Ahaz! El a ales să-și urmeze calea și să nu asculte de Domnul; în consecință, el și poporul său au trecut prin mari greutăți. Ne gândim că astfel de urmări ar fi trebuit să-l determine să se întoarcă la Domnul, însă lucrurile n-au stat așa. El nu numai că a continuat pe aceleași căi, ci s-a afundat tot mai mult în idolatrie.

Ahaz a devenit asemenea idolilor lui: orb, surd și mut – orb la căile lui Dumnezeu, surd la cuvintele lui Dumnezeu și mut în ce privește lauda pentru Dumnezeu. El credea că are o vedere bună asupra lucrurilor și că sfătuitorii săi îl îndemnau de bine. Când lucrurile au luat o întorsătură urâtă, gura lui a rămas mută către Dumnezeu, astfel că nu și-a exprimat pocăința, și nici nu a cerut ajutor. Și nu numai că s-a întors către idoli, ci chiar și-a trecut fiul prin foc. De asemenea, a închis ușile casei Domnului și a făcut altare în fiecare colț al Ierusalimului. Astfel s-a împlinit ceea ce spune psalmistul cu privire la închinătorii la idoli: „Da, cei care i-au făcut, toți cei care se încred în ei, sunt ca ei“ (Psalmul 115.8).

Întotdeauna vom deveni asemenea persoanelor sau lucrurilor cu care ne preocupăm. De aceea, să ne preocupăm pe deplin cu Domnul Isus! În felul acesta, „noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului“ (2 Corinteni 3.18).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nicodim a răspuns și I-a zis: „Cum se poate face așa ceva?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu înțelegi aceste lucruri?“.

Ioan 3.9,10

Născut din nou (11)

În prima sa întrebare adresată Domnului Isus, Nicodim a pus la îndoială posibilitatea și, implicit, necesitatea nașterii din nou (Ioan 3.4). Domnul i-a spus lămurit că, fără o naștere din nou, nu poate exista comuniune cu Dumnezeu. Dar Nicodim nu a înțeles cum putea avea loc aceasta. El era un om renumit, recunoscut ca „învățătorul lui Israel“; prin urmare, ar fi putut găsi dovezi utile în scripturile Vechiului Testament, pe care le cunoștea atât de bine, dar tot nu a priceput.

Fără îndoială că era familiarizat cu pasajul din cartea profetului Ezechiel, în care nașterea din nou „din apă și din Duh“ este descrisă într-un mod foarte sugestiv:

„Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați în poruncile Mele și să păziți și să împliniți rânduielile Mele“ (Ezechiel 36.25-27).

Dar, pentru că Nicodim însuși nu avea încă nașterea din nou, în această situație, cercetarea și analiza pur intelectuală nu l-au ajutat. Căci „omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu“; el nu le poate înțelege, deoarece „ele se înțeleg duhovnicește“ (1 Corinteni 2.14).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 6.1-23 · 1 Tesaloniceni 2.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 14:1-13

A sosit ziua curăţirii leprosului. Este dus înaintea preotului. Să observăm misiunea modestă, dar de neînlocuit, a prietenului care îl aduce pe bolnav la cel care trebuie să îl declare curat. Este un lucru preţios să fii folosit de Dumnezeu pentru a-i aduce pe păcătoşi la Domnul Isus. Este o slujbă pe care chiar şi un tânăr creştin o poate împlini (Ioan 1.42, 46). Dar dacă preotul stătea în cort sau în tabără, leprosul care fusese scos afară nu ar fi putut să-l vadă (v. 3). Pentru a-l întâlni pe păcătos, Isus a părăsit gloria. Noi n-am fi putut face nici un pas spre El, însă a străbătut El toată calea pentru a veni până la noi. Cum ar fi putut fiul risipitor să intre în zdrenţe în casa tatălui său? Tatăl i-a ieşit în întâmpinare şi l-a îmbrăcat în haina cea mai bună, pe când el era încă departe.

În ce priveşte detaliile lucrării de curăţire, cele două păsări luate împreună spun despre remediul divin pentru păcatul oricărui om: moartea Domnului, prima pasăre era ucisă; învierea Lui, a doua pasăre, lăsată liberă, îşi va lua zborul marcată de sângele pe care-l va purta spre cer pentru a-l prezenta simbolic înaintea unui Dumnezeu satisfăcut.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI PE DEPLIN DEDICAT? | Fundația S.E.E.R. România

„Ezechia… a  lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu… ca să caute pe Dumnezeul Său.” (2 Cronici 31:20-21)

Schimbarea, îmbunătățirea, creșterea, succesul și victoria nu se întâmplă pentru că sunt concepte admirabile sau opțiuni dorite. Nu, ci pentru că te-ai dedicat pe deplin lor, și ești dispus să plătești prețul! Când regele Ezechia a ajuns pe tron, Israelul era într-o stare deplorabilă. Ușile Casei lui Dumnezeu erau închise, Legea Domnului nu era respectată, iar poporul se închina la aceiași dumnezei ca și națiunile păgâne din jurul lor. Dacă dorești să fii un expert în schimbări de situație, ai avea de câștigat dacă ai studia viața lui Ezechia și strategia sa. Biblia spune că el „a lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu.” (2 Cronici 31:21) Costul angajamentului implică următoarele lucruri: 1) O schimbare în stilul de viață. Ezechia a rupt tiparul familiei, refuzând să trăiască așa cum trăise tatăl său Ahaz înaintea lui. 2) Vei experimenta singurătatea. Ezechia a fost primul care s-a întors la Dumnezeu din casa lui și din Iuda. Pentru a face acest lucru, a trebuit să nimicească, să distrugă, să sfărâme și să taie în bucăți toți idolii. 3) Vei fi criticat. Oamenii nu acceptă cu plăcere schimbările, iar Ezechia s-a confruntat cu o avalanșă de întrebări dure din partea generației mai în vârstă. 4) Muncă asiduă și bani. Ezechia a fost dispus să renunțe la timp, energie și bani pentru a-și atinge obiectivul. 5) Disciplină zilnică. Este dificil să schimbi cultura și mentalitățile oamenilor care fac parte din ea. În fiecare zi, Ezechia a învățat și a insuflat principiile lui Dumnezeu în mințile oamenilor. 6) Presiune constantă. Oamenii care au fost de acord cu schimbările pe care le făcea Ezechia se așteptau să vadă rezultate și nu erau neapărat răbdători. Dar Ezechia „a lucrat cu toată inima şi a izbutit.” Principiile pe care le-a folosit Ezechia vor funcționa și pentru tine, așa că aplică-le în viața ta.

2 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecați voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Dați-l afară dintre voi pe cel rău!

1 Corinteni 5.12,13

Disciplina în adunare (2)

În Iacov 5.20 ni se arată calea pe care trebuie să mergem, cale al cărei final este acesta: „Și va acoperi o mulțime de păcate“. Nu trebuie nicidecum să tratăm vreun păcat cu ușurătate, însă, după judecarea lui în adunare, trebuie să încetăm să discutăm despre el. De la Geneza până la Apocalipsa nu găsim niciun verset care să-i permită vreunui frate sau vreunei surori să răspândească zvonuri. Totul trebuie să fie făcut cu temere de Domnul și evitându-se răspândirea chiar și a unor fapte dovedite ca fiind rele. Dacă am sta mai întâi de vorbă cu Domnul, nu s-ar mai auzi lucruri care nu trebuie răspândite. Adunarea nu poate îngădui ca cineva să frângă pâinea doar pe propria lui răspundere. Ea are responsabilitatea ca în mijlocul ei să nu fie niciun rău, iar când el apare, să-l înlăture. Căile de cârmuire ale lui Dumnezeu nu se schimbă, deoarece nici Dumnezeu nu Se schimbă!

Există cazul celor ce s-au retras de la Masa Domnului pentru că un frate sau o soră au făcut ceva rău. Această situație arată că noi am luat în propriile mâini judecarea cazului, fără să-i permitem adunării să facă acest lucru. Nu judecați singuri, ci aduceți înaintea fraților și lăsați timp adunării pentru cercetare; nu lucra în puterea ta proprie! (vedeți și Matei 18.15-17).

Dacă au loc adunări periodice de frați sau dacă se ține o adunare deosebită a fraților, ei sunt împuterniciți să trateze un caz de disciplină după ce au stat înaintea Domnului, iar în cazuri deosebite, să-l prezinte și adunării. Un frate care nu participă, cu toate că ar putea s-o facă, dovedește că nu poartă pe inimă onoarea Domnului și bunul mers al adunării. El nu are starea duhovnicească necesară ca să poată purta pe inimă problemele adunării. Un astfel de frate este însă dator să accepte hotărârea luată de adunare. Un frate care nu are pe inimă bunul mers al adunării și nu ia parte la adunarea de rugăciune nu este destul de duhovnicesc pentru a lua o anumită poziție la adunarea de frați.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus … i-a zis: „Zacheu, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“. Și Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. … Și Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta“.

Luca 19.5,6,9

Timpul – un car ce ne poartă spre veșnicie

Timpul este ca un car în care ne așezăm și care ne poartă cu sine. Carul timpului nu se oprește niciodată și își transportă încărcătura nemuritoare spre eternitate. Bogăția nu îl poate opri, iar vanitatea, mândria sau trufia nu-i pot încetini viteza. Încercările disperate de a rămâne tineri sau de a reprima procesul de îmbătrânire nu frânează în niciun fel carul acesta.

Vremea bună sau rea, fericirea sau nenorocirea, prosperitatea sau privațiunile, acestea nu sunt decât umbre pe roțile sale ce se rostogolesc fără încetare. Dumnezeul Atotputernic, Creatorul nostru, are în mâna Lui cursul acestui car, astfel că El face ca acesta să ne ducă pe toți la destinația noastră eternă. Care destinație? Sunt doar două: gloria, cu Dumnezeu, și chinul veșnic, departe de Dumnezeu, „unde viermele nu moare și focul nu se stinge“ (Marcu 9.44). Decizia pentru unul dintre aceste locuri se ia în clipele trecătoare ale timpului.

Câtă responsabilitate este legată de acest cuvânt, timpul! Acum decidem unde ne vom petrece veșnicia. Indiferența sau indecizia este tot un fel de decizie. Dumnezeu le „poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit“ (Fapte 17.30,31). Ce fericiți sunt toți aceia care au ales cerul! Așteptarea unei bucurii este ea însăși o bucurie. Iar dacă așteptarea Domnului Isus este o bucurie, ce va fi împlinirea ei!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 5.1-25 · 1 Tesaloniceni 1.6-10

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 13:45-59

Groaznică era situaţia leproşilor în Israel: scoşi afară din tabără, fără speranţă de întoarcere, despărţiţi de ai lor, obligaţi să-şi vestească de departe starea nenorocită: „Necurat, necurat!“ Este o imagine a ceea ce eram: excluşi din adunare, oameni dintre naţiuni „înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, … neavând speranţă“. „Dar acum …   v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos“ (Efeseni 2.12, 13). Aceasta ne conduce la lucrarea de curăţire descrisă în cap. 14. Evanghelia ne prezintă mai mulţi astfel de leproşi implorând mila Domnului. Şi El, plin de compa­siune, Şi-a pus mâinile peste ei pentru a-i curăţi, fără ca El În­suşi să Se contamineze. Nu numai că putea, ci, în dragostea Lui, chiar dorea să-i facă perfect curaţi   (Matei 8.1-3; vezi şi Luca 17.11 …). În acelaşi fel, Mântuitorul drag poate şi doreşte şi astăzi să curăţească de toate păcatele pe oricine se recunoaşte necurat.

Lepra pe o haină (v. 47-59) reprezintă răul care poate să afecteze obiceiurile şi mărturia noastră. Fie ca Domnul să ne dea atenţie pentru a-l distinge, curaj pentru a-l „arde“, altfel spus, pentru a-l judeca de îndată ce apare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU: SURSA ÎNCREDERII TALE | Fundația S.E.E.R. România

„Cei ce se încred în Domnul… nu se clatină…” (Psalmul 125:1)

Oamenii sunt atrași în mod natural de persoanele care dau dovadă de echilibru și siguranță de sine; ei nu vor urma pe cineva care nu are încredere în sine. O ilustrare excelentă a acestui lucru este un incident care a avut loc în Rusia în timpul unei tentative de lovitură de stat. Tancurile armatei au înconjurat clădirea guvernului în care se aflau președintele Boris Elțîn și susținătorii săi pro-democrație. În timp ce armata era pe poziții, Elțîn a ieșit din clădire, s-a urcat pe un tanc, l-a privit pe comandant în ochi și i-a mulțumit că a trecut de partea democrației. Mai târziu, comandantul a recunoscut că, deși nu a intenționat să treacă de partea lui Elțîn, liderul rus a părut atât de încrezător, încât soldații au decis să i se alăture. Marii oameni de succes dau dovadă de încredere indiferent de circumstanțe. Dar adevărata încredere nu vine din faptul că ai aprobarea oamenilor din jurul tău. „Dar de unde vine?” – întrebi tu. Biblia spune: „Domnul va fi încrederea ta” (Proverbele 3:26); vorbim aici despre a ști că El te-a chemat și te-a echipat în vederea slujbei pe care o ai de făcut. Apostolul Pavel a scris: „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu… Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:4-5). Chiar dacă alții nu cred în tine, faptul că știi că Dumnezeu te cheamă și te folosește îți permite să crezi în tine însuți. Însuși împăratul David a experimentat acest lucru, și a putut spune: „Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!” (Psalmul 3:2-3). Un conducător încrezător le spune celor care-l urmează: „Am încredere în Dumnezeul care m-a chemat. Am încredere în voi. Cred că împreună putem realiza ceea ce Dumnezeu vrea să facem!” Așadar, fă din Dumnezeu sursa încrederii tale!

1 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Lauda voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala? Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum și sunteți, fără aluat.

1 Corinteni 5.6,7

Disciplina în adunare (1)

În legătură cu disciplina este scris, în 1 Corinteni 5, să dăm afară „aluatul cel vechi“, ca să fim „o plămădeală nouă“. Când păcatul a devenit cunoscut, trebuie să fim conștienți că suntem una cu el. Dacă unul din familia noastră a păcătuit, purtăm cu toții acea rușine. La fel sunt lucrurile și sub aspectul părtășiei. Trebuie să ne rușinăm – întâi pentru că Domnul este dezonorat și, în al doilea rând, pentru că suntem cu toții întinați de o astfel de faptă – și să ne smerim. Cred că de multe ori nu simțim această părere de rău. Trebuie să avem o unitate de simțăminte. Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă. Aici este vorba de un mădular care L-a necinstit pe Domnul, iar eu sunt părtaș la această stare rea. Trebuie să spunem: noi am păcătuit.

Dacă am recunoscut păcatul, nu mai este altă cale de urmat decât: „Înlăturați pe cel rău dintre voi“. Trebuie să fim o plămădeală nouă. Aluatul cel vechi trebuie să fie dat afară. Nu trebuie să îngăduim aluatului cel vechi să lucreze printre noi. Cred că aici este punctul sensibil unde vrăjmașul își desfășoară planul său: unii continuă să vorbească despre păcatul respectiv cu indiferență, chiar și după exercitarea disciplinei, ceea ce arată că nu s-au identificat cu el considerându-l ca fiind al lor. În imaginile Vechiului Testament se vorbește despre lepră. Dacă lepra apărea într-o casă, trebuiau scoase pietrele din ea, curățiți pereții și tencuiți din nou. Tencuiala, pietrele și lemnele care rezultau din această lucrare erau scoase afară din cetate (Levitic 14.33,34). Tot acel praf care se forma în urma scoaterii pietrelor și a curățirii pereților trebuia măturat și înlăturat. Acest fel de a acționa ne lipsește de multe ori. Dacă aș vedea păcatul ca fiind al meu, nu aș mai vorbi despre el cu indiferență.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.

Isaia 40.26

Măreția cosmosului

În serile călduroase de vară, mai tuturor le place să stea afară și să aștepte răcoarea plăcută pe care o aduce cu sine căderea nopții. Iar dacă cerul este senin, se poate observa un spectacol minunat: cu cât lumina pălește mai mult la apus, cu atât mai multe stele apar pe întreg firmamentul.

Ce întinderi incomensurabile! Mărețul Dumnezeu Creator a făcut toate acestea aducându-le la existență! Privindu-le, ne simțim propria micime și suntem impresionați de măreția infinită a lui Dumnezeu. Afirmăm poate cu ușurință că stelele sunt fără număr, însă Dumnezeu le-a numărat pe toate și le cunoaște pe nume.

Dacă stelele înseamnă atât de mult pentru El, cu atât mai mult valorăm noi, oamenii, înaintea Lui! Dumnezeu însă este întristat când vede cât de mult ne-am îndepărtat de El și cum trăim în opoziție cu voia Lui! Cu toate acestea, El nu Se resemnează în fața acestei situații. El ne îndeamnă neobosit să ne întoarcem la El. Prin evanghelie, Dumnezeu ne cere să ne mărturisim sincer înaintea Lui vinovăția.

Numai în acest fel ne iartă, pentru că Fiul Său – Isus Hristos – a suferit și a murit pe crucea de la Golgota pentru a ne ispăși păcatele. Este această iertare oferită de Dumnezeu prilejul bucuriei noastre? El cheamă stelele pe nume. Una nu lipsește. El ne cheamă pe nume. Să nu-L respingem.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 3.31-4.12 · 1 Tesaloniceni 1.1-5

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 13:29-44

Anumite pete produse de unele boli de piele puteau induce în eroare. Bolnavul trebuia atunci închis şapte zile, apoi trebuia examinat pentru a se verifica dacă era sau nu vorba de o rană de lepră. Să nu judecăm niciodată pripit! Să fim atenţi, să gândim bine când este vorba de alţii, decât să le atribuim intenţii rele din pornire. „Dragostea … nu socoteşte răul“ (1 Corinteni 13.5). Remarcăm că bolnavul nu-şi spunea deloc părerea, ci preotul care îl vedea trebuia să se pronunţe cu privire la natura rănii. Ceea ce gândea omul despre situaţia lui nu avea importanţă. Putea să nu simtă nimic şi chiar să se creadă perfect sănătos şi totuşi să fie grav bolnav. Câţi oameni nu ştiu că sunt victime ale maladiei păcatului! Ei nu şi-au privit starea în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi nu s-au înfăţişat Preotului. El este Cel care stabileşte vina omului şi îl declară iremediabil pier­dut. „Terminaţi cu omul, … pentru că în ce s-ar ţine seama de el?“ (Isaia 2.22). Dar Preotul care Se pronunţă astfel asupra stării noastre este şi Cel care S-a ocupat de ea în har ca mare Doctor, oferind o vindecare deplină sufletelor noastre (Luca 5.31).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRĂSĂTURI DE CARACTER CARE TREBUIE CORECTATE | Fundația S.E.E.R. România

„Apoi (Elisei) s-a sculat, a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.” (1 Împărați 19:21)

Pentru a face lucrurile bine și corect, trebuie să te înconjuri de oamenii potriviți. De aceea, liderii buni sunt în permanență în căutare de oameni buni. Iar cei care ți se alătură nu sunt neapărat interesați de ceea ce îți dorești tu, cât de ceea ce ești. În cele mai multe cazuri, atragi oameni care posedă multe dintre calitățile pe care le ai și tu. Elisei nu numai că era ca Ilie, dar își dorea o măsură dublă din Duhul care era peste Ilie. Tu vei atrage tipul de persoană care ești și tu. Este posibil să mergi și să recrutezi oameni diferiți de tine, dar este esențial să recunoști că cei care sunt diferiți de tine s-ar putea să nu fie atrași în mod natural de tine. Mai mult, dacă nu ești pe deplin mulțumit de genul de oameni pe care îi atragi, probabil că este timpul să te îmbunătățești tu, înainte să le ceri lor asta! Trebuie să fii conștient de aceste cinci trăsături de caracter negative și, atunci când le vezi în tine, să le tratezi: 1) Mândria. Nimeni nu vrea să urmeze pe cineva care crede că este mai bun decât toți. 2) Nesiguranța. Dacă nu te simți confortabil cu ceea ce ești, și ceilalți se vor simți la fel. 3) Labilitatea. Dacă oamenii nu știu niciodată la ce să se aștepte de la tine, nu se mai așteaptă la nimic. 4) Perfecționismul. Oamenii respectă dorința de excelență, dar nu agreează așteptările nerealiste. 5) Cinismul. Oamenii nu vor ca viața lor să fie umbrită de cineva care vede un nor negru în jurul fiecărei raze aurii. Aceste cinci probleme sunt atât de dăunătoare încât, dacă ești înțelept, te vei înconjura de oameni care sunt dispuși să ți le scoată în evidență și să te ajute să le elimini, ca să devii un slujitor sau un șef mai eficient.

30 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă darul tău va fi un dar de mâncare pe grătar, să se facă din floarea făinii cu untdelemn.

Levitic 2.7

O jertfă de mâncare pe grătar nu are o formă precisă – sunt tot felul de suferințe care nu au o formă precisă, dar pe care fiecare trebuie să le vadă și pe care, vreau să spun, le poate vedea și un necredincios. Cunosc o poezie din Olanda care vorbește despre Domnul Isus pe cruce, dar pe care a compus-o unul care Îl disprețuiește pe Dumnezeu. Începe așa: «O, Om al durerii, cu coroană de spini»; și, când o citești, îți curg lacrimi datorită sentimentelor despre care el vorbește; și, cu toate acestea, poetul este necredincios. Aceasta este ceea ce găsim menționat imediat după aceasta: mierea. Însă el a văzut că Domnul a suferit. Și ar fi oare posibil ca un credincios, când citește Cuvântul sau când se gândește la Domnul, să nu vadă că Domnul a suferit aici pe pământ? Este imposibil!

Este trist dacă nu am săpat mai adânc, dacă nu am considerat vrednic de osteneală să ne ocupăm mai adânc cu Domnul, cu Persoana Sa, cu suferințele Sale, dacă nu am mâncat – așa cum spune Ioan 6 – din pâinea care S-a coborât din cer! Ce rușine când nu avem mai mult interes față de Domnul nostru, Cel care a murit la cruce pentru noi, Cel care, în slavă, Se preocupă zi și noapte cu noi, Cel pe care noi Îl așteptăm să vină să ne ia, Cel care a trăit 33 de ani aici pe pământ și care, potrivit cu Epistola către Evrei, a trecut prin toate împrejurările prin care am putea trece și noi, așa că ne poate înțelege și poate simți împreună cu noi!

S-a născut ca prunc și a crescut; prin urmare, Se poate așeza în postura copiilor mici; a crescut ca tânăr, așa că El știe ce gândesc tinerii și ce simt ei. A devenit matur, așa că îi poate înțelege pe cei în vârstă, în toate problemele lor. Ca să înfăptuiască lucrarea de pe cruce nu era necesar să trăiască treizeci și trei de ani pe pământ. Pentru aceasta nu era necesar să devină prunc. Adam a fost, de asemenea, om, dar n-a fost prunc niciodată. El a venit pe pământ ca om matur. Aceasta putea s-o facă și Domnul Isus. Însă Evrei 2 ne spune că El – vreau să spun aceasta cu toată venerația – a ales această cale de a veni pe pământ și de a trăi aici, ca să-l poată înțelege pe orice copil al lui Dumnezeu în toate împrejurările sale. El poate avea milă de noi, căci, în toate lucrurile, El a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. El a fost în toate stările în care putem fi și noi.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și I-au pus deasupra capului acuzația scrisă: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“.

Matei 27.37

Acuzația scrisă de pe crucea Domnului Isus

Când Isus a fost răstignit pe crucea de la Golgota, a fost expus batjocurii fără margini a oamenilor. „Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!“ (Matei 27.42,43). Astfel și-au bătut joc de El conducătorii iudeilor, care credeau că L-au pus pe Isus deoparte!

Se părea că nimeni nu avea un cuvânt pentru Cel răstignit. Ucenicii Săi au fugit. Câteva femei evlavioase priveau de la distanță. Dumnezeu nu a intervenit. Dar Se asigurase că și în acel moment exista un martor al Fiului Său: scrisul acuzator deasupra capului Său.

Iudeii au încercat să-l determine pe Pilat, guvernatorul, să schimbe această inscripție. El ar fi trebuit să scrie: „Eu sunt Împăratul iudeilor“. Dar Pilat a răspuns: „Ce am scris, am scris“ (Ioan 19.21,22). – Așa că Dumnezeu a avut grijă ca în acele ore, când nimeni nu avea milă de Domnul Isus, când nimeni nu mărturisea Numele Lui, să se dea mărturie despre El: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Deși respins de popor, El a purtat acest titlu. El era Împăratul lor.

Împlinind profeția lui Zaharia, El a intrat în Ierusalim: „Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit și călare pe un măgar“ (Zaharia 9.9). Răstignindu-L, nu I-au putut lua acest titlu. Dumnezeu a avut grijă ca această mărturie despre Fiul Său să poată fi citită de toți – ea a fost scrisă în ebraică, în latină și în greacă.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 3.1-30 · Coloseni 4.7-18

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 13:9-28

Pentru a se putea pune diagnosticul de lepră, bolnavul trebuia să prezinte două simptome: piele albă, care ne face să ne gândim la declinul spiritual care îşi are izvorul în pierderea comuniunii cu Dumnezeu. Cu cât aceasta este mai adâncă în carne, ea indică faptul că defectul nu este superficial, ci trădează un rău profund.

Dar, lucru paradoxal şi totodată dificil de înţeles, dacă o singură pată era suficientă pentru a-l face pe un lepros necurat, din clipa când era „acoperit tot trupul“, putea fi declarat curat! Şi aşa şi este; întocmai unui biet lepros, care de multă vreme îşi acoperea rănile şi acum nu şi le mai poate ascunde, omul, nevoit să se recunoască în totul necurat, poate fi declarat curat de către Dumnezeu în virtutea lucrării lui Hristos.

„Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am acoperit nelegiuirea“, spune psalmistul, „şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu“ (Psalmul 32.5).

Dar apariţia „cărnii vii“ aducea o nouă contaminare, aceasta simbolizând eforturile zadarnice ale firii vechi de a se face mai bună. În cap. 5 din Luca (v.12, 14), „un om plin de lepră“ venit la Isus este imediat curăţit şi Domnul îl invită să aducă mărturie conformându-se cu instrucţiunile din cap. 14 al cărţii noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂ A NU FI DE ACORD, ÎNTR-UN MOD PLĂCUT! | Fundația S.E.E.R. România

„Astfel dar… aleși ai lui Dumnezeu… îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12)

John Gray este autorul bestseller-ului „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, în care descrie felul în care se deosebesc bărbații de femei în toate domeniile vieții. Teza sa de bază este următoarea: pentru a te înțelege cu cineva, trebuie să încerci să vezi viața din perspectiva acestuia – lucru, să recunoaștem, deloc ușor.

Apostolul Pavel ne spune însă ce trebuie să facem: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:12-15).

Persoanele care vor ca alții să gândească și să acționeze exact așa cum o fac ei își ascund adesea astfel propriile nesiguranțe. Ei au o nevoie adânc înrădăcinată ca opiniile și faptele lor să fie confirmate prin comportamentul și gândurile celorlalți. Dar nu așa stau lucrurile în viață! Neînțelegerile apar în orice relație în care sunt implicate mai multe persoane. Suntem unici și diferiți, și este puțin probabil să fim de acord în toate privințele. Dar modul în care abordăm neînțelegerile dintre noi poate determina dacă relația noastră ajunge la linia de sosire.

Ce trebuie făcut? Să lupți corect, să fii deschis la ideile celorlalți și la noi modalități de a face lucrurile, doar așa te poți dezvolta. Și, cine știe, în cele din urmă s-ar putea chiar să fii „de acord să nu fiți de acord.” Important este să respecți ideile celeilalte persoane și să cauți să creezi un mediu în care amândoi să vă simțiți liberi să vă exprimați sentimentele, și să fiți cine sunteți cu adevărat, fără teama de a fi judecați.

Așadar, învață arta-de-a-nu-fi-de-acord-cu-altcineva-într-un-mod-plăcut!

Navigare în articole